Sunteți pe pagina 1din 6

REVOLUȚIA CULTURALĂ: EFECTE SOCIALE- UN TABLOU AL

„MARIONETELOR” LUI MAO

1/3

1. INTRODUCERE

Fiecare perioadă istorică a fost marcată de anumite ideologii care au declanșat


evenimente importante sau mai puțin importante pentru generațiile următoare. Perioada de după Commented [Q2]: Mai bine nu scriaţi fraza asta. Nu spuneţi
absolute nimic cu ea…
al Doilea Război Mondial a reprezentat un tablou în care s-au evidențiat ideologii puternice care
au lăsat urme adânci în istoria lumii. O astfel de ideologie este maoismul.

În anul 1921 a fost creat Partidul Comunist Chinez. În primii douăzeci de ani
comunismul a creat o legătură puternică între masele de oameni, creându-se alianțe între Commented [Q4]: ??? ce fel de alianţe? Cred că vreţi să
pomeniţi conceptual de alianţă între muncitori şi ţărani…
muncitori si țărani. S-au făcut colaborări cu acele state care tratau China ca pe egalul său.1
Aceste schimbări vor influența și evoluția maoismului. Politica lui Mao se baza pe ideea de
democrație pentru popor și dictatură pentru reacționari, elemente ce formau dictatura
democratică a poporului.2 Concepțiile lui Mao au fost adesea comparate cu cele ale lui Lenin,
Stalin și Trotsky. Ideologia lui Mao Zedong iși are originea în marxism, însă acesta se remarcă
prin interpretarea proprie și originală a conceptelor marxiste.

Mao combatea liberalismul, spunând că este un spirit negativ, de aceea trebuie


contracarat printr-un spirit pozitiv, si anume marxismul.3 Doctrina „Gândirea lui Mao Zedong”
se baza pe credința potrivit căreia „oamenii înarmați cu idei potrivite și cu voință pot depăși
toate obstacolele materiale, ce par insurmontabile și sunt capabili să modeleze realitatea socială
în acord cu ideile lor.”4 În teorie cele prezentate par să vină de la un conducător care ține cont de
dorința și voința poporului și care apreciază, ba chiar îi încurajează pe cei inovativi. În practică
însă, toți cei care nu erau de acord cu ideile maoiste sau încercau să aducă vreo schimbare
societății în care trăiau, riscau să treacă prin chinuri groaznice, iar într-un final să fie uciși. Commented [Q5]: -_-
Mai multe teme prezintă leninismul ca o formă degradată a marxismului, iar
maoismul ca o continuare a degradării leninismului.5 Asemănările ideologice l-au determinat pe
Mao, în primii ani în care a condus China, să vadă Uniunea Sovietică drept un model demn de
urmat. În discursul său din 1949, Mao afirma faptul că Partidul Comunist al Uniunii Sovietice
este cel mai bun profesor al Chinei6

2. CUPRINS

La sfârșitul anilor ’60, relațiile URSS-China devin ostile. Ambele țări susțineau
faptul că teoria dezvoltării sociale este fundamentul deciziilor politice individuale.7 Gregor
încearcă să demonstreze că în cele două regimuri proletare există elemente fasciste: „maoismul
era o formă de fascism generic; era „anti-marxist” în teorie și „anti-sovietic” în practică.” Clar
este faptul că maoismul a avut parte de mai multe interpretări. Holubnychy afirma că Mao, este
mai degrabă determinist ca Marx decât voluntarist precum Stalin, pe când Schram susține exact
opusul.8 Schram caracteriza voluntarismul lui Mao ca o ruptură de esența marxismului. Mao s-a
confruntat cu o situație în care determinismul economic al marxismului ortodox nu a fost de
niciun folos.9 Însă nu originea ideologiei lui Mao reprezintă punctul de ineteres al acestei lucrări,
ci deciziile luate de către acesta și urmările care au survenit în rândul oamenilor obișnuiți. Fără
doar și poate cel mai marcant eveniment, pentru întreaga lume, nu doar pentru China, a fost
Revoluția Culturală.

Anterior acestei mișcări, Mao a mai încercat sa reformeze politica Chinei prin
dezvoltarea economiei. Marele Salt Înainte s-a dovedit a fi un eșec, provocând milioane de morți
datorită foametei și uciderii celor care nu doreau să se supună deciziilor luate de Mao. Acesta a
dorit industrializarea satelor, însă calamnitățile naturale i-au distrus planul. Commented [Q9]: -_-

Mao și-a creat un cult al personalității extraordinar. A reușit, prin discursuri


propagandiste, sa inducă unor mase enorme de oameni că violența reprezintă cheia rezolvării
tuturor conflictelor, fie ele interne sau externe. Mao definea un comunist ca fiind acea persoană Commented [Q10]: ????? ceeeeee???? absurd

bine informată, cu o gândire largă pentru care partidul, scopurile și nevoile acestuia să fie
prioritare, chiar dacă asta înseamnă să-și neglijeze propriile nevoi și pe ale familiei.
Cum obții controlul cât mai ușor al unui număr mare de oameni? E foarte simplu,
privând-o de educație. Mao spunea că cei care nu merg la școală au parte de „adevăr”10. Însă Commented [Q11]: pe cine???

care era acest adevăr dorit de lider? Singurul adevăr pentru Mao era acela că oamenilor le este de
ajuns să-i citească operele, rolul scrierilor sale fiind acela de a crea o nouă gândire și de a
distruge spiritul critic și inovativ.

Haosul creat în perioada dictaturii lui Mao a fost unul de proporții uriașe. Masacrele
și teroarea instituită în timpul Revoluției Culturale l-au transformat pe Mao în cel mai mare
călău al lumii. Acțiunile sale au dus la moartea a peste 70 de milioane de oameni.11 Conceptul de
„revoluție culturală” nu-i aparține lui Mao, ci el a fost folosit la începutul secolului XX de către
intelectualii chinezi în „Mișcarea pentru o nouă Cultură”, a cărei scop era acela de a schimba
fundamental mentalitatea națională. În 1917 termenul este preluat de Lenin și se referea la
creșterea nivelului de cultură al maselor.12 La Mao, procesul este invers. Scopul revoluției a fost
acela de a distruge cultura veche și de a crea una nouă în a cărei centru să se afle ideologia și
lucrările lui Mao.

Și, aici apar diferențe între modul de gândire leninist si cel maoist. Lenin avea de
gând să folosească intelectualii în răspândirea culturii, pe când Mao dorea distrugerea
intelectualismului, fiind de părere că singurul instrument necesar pentru impunerea unei noi
culturi este revoluția.13 În discursul din 1 iunie 1958, Mao a afirmat că oamenii din China au
două particularități: sunt foarte săraci și sunt lipsiți de educație.14 Acest lucru demonstrează că
liderul comunist chinez avea abilitatea de a se juca cu psihicul oamenilor de rând, determinându-
i să se identifice cu „însușirile” unui adevărat maoist.

Însă este cert că revoluția nu a izbucnit doar pentru că Mao dorea sa se joace cu
mințile chinezilor. În 1971, Richard Solomon cataloga Revoluția Culturală ca fiind un „masiv Commented [Q14]: ?????

ritual de inițiere, menit să instituționalizeze conflictul de clasă, cu scopul de a clădi noua


generație.15 Gregor definește clasa ca fiind un grup dat de indivizi care se bucură de niște
avantaje date într-un anumit regim.16 În această perioadă China era dominată de idei marxist- Commented [Q15]: remarcaţi că între cele două fraze nu e nici
o legătură? Una-I despre revoluţia culturală, alta despre definiţia
leniniste. Chiar și așa, Uniunea Sovietică critică dur ostilitatea creată de ambițiile liderului clasei. Eu ce naiba ar trebui să înţeleg?? După care mă luaţi cu ideile
Marxist –leniniste…
comunist chinez. Intelectualii sovietici considerau Revoluția culturală „rezultatul unei isterii
induse politic- un mare val de prostie și distrugeri provocate de liderii chinezi în cadrul unei
prelungite și violente lupte pentru putere din interiorul partidului”17 Critica sovietică concentra
esența evenimentelor produse în China. De aceea, Mao considera Uniunea sovietică ca fiind
revizionistă, prin urmare un dușman al țării sale.

În 1972 Stuart Schram considera că Revoluția culturală a izbucnit pentru a elimina


liderii opoziției din interiorul Partidului Comunist Chinez care se opuneau politicilor maoiste
radicale.18 Prin urmare, revoluția avea un nucleu politc acoperit de scopuri sociale si
înfrumusețat printr-o propagandă violentă.

Mao se folosea de orice motiv pentru a îi elimina pe cei care i se opuneau. Un astfel
de pretext a fost piesa de teatru „Demiterea lui Hai Rui”, scrisă de Wu Han în 1961. Însă măreția
lui Mao nu era de ajuns pentru a extirpa orice ființă care nu era de acord cu el. Așa că au fost
create „Gărzile Roșii”. Cum a putut Mao sa creeze niște roboței setați să ucidă? Frica și teroarea
instituită de acesta a distrus orice urmă de umanitate din ei. Mărturisirile unor foști membri ai
Gărzilor Roșii, pe atunci adolescenți, descriu cum terorizarea celor din jur devenise o activitate
absolut normală, care nu-i mai afecta în niciun fel.

3. CONCLUZIE

Consider că, urmările sociale au fost cele mai grave. Revoluția Culturală a fost un
monstru care a creat alți monștri capabili sa distrugă orice. Propaganda maoistă prezenta crima
ca fiind voința poporului. Uciderile în masă nu erau considerate infracțiuni, ci mai degrabă,
criminalii erau văzuți ca niște purificatori. În ziua de astăzi, evenimentele petrecute atunci par
demne de un film de groază. Mărturiile șocante ale unor supraviețuitori conturează un deceniu
sumbru. Poate unii se întreabă cum au putut niște adolescenți să comită niște acțiuni atât de
violente. Răspunsul este unul cât se poate de simplu: preferau să fie criminali decât sa fie ei
înșiși uciși.

Țintele atacurilor erau profesorii, trădătorii, spionii, capitaliștii si așa numitii


„stinking intellectuals”.19 Nici unii din membrii Gărzilor Roșii nu au scăpat de maltratări. Cei
care dădeau semne de indisciplină, erau bătuți pentru a li se corecta comportamentul. Jonathan
Spence împărțea violențele Revoluției Culturale pe doua nivele: primul era cel coordonat de Commented [Q18]: niveluri

centru bazat pe presiune psihică și tortură, iar cel de-al doilea era independent de politicile
centrului.20 O altă consecință extrem de gravă a fost răspândirea epidemiei de meningită
cerebrospinală, cauzată de programul: „turism revoluționar” inițiat de Gărzile Roșii și care
presupunea schimbul de experiență între regiuni.21 Un lucru interesant este acela că atacurile
asupra Amasadei Uniunii Sovietice au fost interzise, semn că Mao nu dorea distrugerea totală a
relațiilor China-URSS. Acesta era conștient că un atac asupra Ambasadei ar fi dus la un conflict
armat între cele două state, conflict care ar fi fost greu de gestionat.

Efectele sociale au fost resimțite abia după moartea „Marelui Cârmaci”. Printr-o
propagandă foarte bine pusă la punct, Mao și-a creat un cult al personalității foarte puternic, care
avea ca scop depersonalizarea indivizilor. Aceștia au ajuns să creadă că tot ce e făcut în numele
conducătorului este corect, chiar dacă asta însemna să-și ucidă propria familie sau chiar să se
lase ucis. Într-adevăr în perioada maoistă populația Chinei s-a dublat, a fost eliminat șomajul iar
femeia a fost promovată în societate22, însă aceste lucruri nu pot șterge cu buretele istoria Commented [Q19]: fractură logică între cele două fraze

sângeroasă a Republicii Populare Chineze.

Revoluția Culturală a fost un episod cutremurător care a demonstrat în ce stadiu


poate ajunge o țară dacă este sub conducerea unei minți bolnave. Interpretarea ideologiei lui
Marx în manieră proprie l-a determinat pe Mao să ia deciziile gândindu-se doar la binele politic
și neglijând consecințele pe plan social. În mod oficial Revoluția Culturală s-a desfășurat între
1966-1969. În mod real acțiunile din cadrul ei au avut loc până în 1976.23
Note:

1
Mao Zedong, On the People’s Democratic Dictatorship (Peking: Foreign Languages Press, 1949).
2
Ibid.
3
Matt Green, Mao Zedong-The Secrets of The Chinese Revolution (China: Foreign Languages Press, 1965).
4
Mihai Croitor, Sanda Borșa, În Numele Revoluției: Mao și Cultura Politică Chineză (Cluj-Napoca: Mega, 2008).
5
Andrew G. Walder, Marxism, Maoism and Social Changes, vol. 3, 1 (China: Sage Publications, 1977).
6
Mao Zedong, On the People’s Democratic Dictatorship (Peking: Foreign Languages Press, 1949).
7
A. James Gregor, Fețele Lui Ianus. Marxism și Fascism în Secolul XX (București: Univers, 2000).
8
Andrew G. Walder, Marxism, Maoism and Social Changes (China: Sage Publications, 1977).
9
Ibid.
10
A. James Gregor, Fețele Lui Ianus. Marxism și Fascism în Secolul XX (București: Univers, 2002).
11
Philip Short, Mao: A Life (New York: Owl Books, 2001).
12
Mihai Croitor, Sanda Borșa, În Numele Revoluției: Mao și Cultura Politică Chineză.
13
Andrew G. Walder, Marxism, Maoism and Social Changes, 1977.
14
Andrew G. Walder, Marxism, Maoism and Social Changes, 1977.
15
Mihai Croitor, Sanda Borșa, În Numele Revoluției: Mao și Cultura Politică Chineză.
16
A. James Gregor, Fețele Lui Ianus. Marxism și Fascism în Secolul XX, 2002.
17
Ibid.
18
Mihai Croitor, Sanda Borșa, În Numele Revoluției: Mao și Cultura Politică Chineză.
19
Ibid.
20
Ibid.
21
Ibid.
22
Patricia Buckley Ebrey, The Cambridge Illustrated History of China (Cambridge: Cambridge University Press,
2010).
23
Ibid.

Bibliografie:

A. James Gregor. Fețele Lui Ianus. Marxism și Fascism în Secolul XX. București: Univers, 2000.
———. Fețele Lui Ianus. Marxism și Fascism în Secolul XX. București: Univers, 2002.
Andrew G. Walder. Marxism, Maoism and Social Changes. Vol. 3. 1. China: Sage Publications, 1977.
———. Marxism, Maoism and Social Changes. China: Sage Publications, 1977.
Mao Zedong. On the People’s Democratic Dictatorship. Peking: Foreign Languages Press, 1949.
———. On the People’s Democratic Dictatorship. Peking: Foreign Languages Press, 1949.
Matt Green. Mao Zedong-The Secrets of The Chinese Revolution. China: Foreign Languages Press, 1965.
Mihai Croitor, Sanda Borșa. În Numele Revoluției: Mao și Cultura Politică Chineză. Cluj-Napoca: Mega,
2008.
Patricia Buckley Ebrey. The Cambridge Illustrated History of China. Cambridge: Cambridge University
Press, 2010.
Philip Short. Mao: A Life. New York: Owl Books, 2001.