Sunteți pe pagina 1din 2

Copil fiind,, îl vedeam pe Dumnezeu,

Vedeam îngeri;
Deslușeam tainele lumilor de deasupra și de dedesubt.
Socoteam că toți oamenii vedeau la fel. În cele din urmă, mi-am dat seama că ei erau orbi.
( Shams din Tabriz)

Fiecare făptură omenească e o lucrare în desfășurare, care de apropie încet, dar nestrămutat, de
desăvârșire.Fiecare dintre noi suntem o lucrare desăvârșită ce deopotrivă așteaptă și se zbate să fie
desăvârșită.Omenirea e un meștesug migălos de scriere frumoasă și iscusită, ăn care orice punct e la fel
de însemnat pentru întreg.

Noi am propus cerurilor, pământului și munților sarcina de-a purta povara Adevărului, dar ele au
refuzat să o poarte și le-a fost teamă de ea, însă s-a încărcat omul cu ea.

Diavolul nu e o putere neobișnuită ce lovește din afară. E o voce obișnuită dinlăuntru.

Nu te îngriji unde te va purta drumul.Ia aminte la pasul dintâi.Asta e partea cea mai grea și de ea
ești răspunzător.Odată ce faci pasul dintâi, lasă totul să-și urmeze cursul firescși restul o să vină de la
sine. Nu te lasă dus de curgere.Fii tu însuți curgerea.

Când un iubitor de Dumnezeu intră într-o cârciumă , cârciuma devine odaia lui de rugăciune, dar
când un băutor de vin intră în aceeași odaie, aceasta devine cârciuma lui.

Religia în întregul ei e mai măreață și mai adâncă decât suma părților care o alcătuiesc.Regulile
răzlețe trebuie tălmăcite în lumina întregului.Iar întregul e ascuns în miez.

Muzica lumii e atotpătrunzătoare și e alcătuită din patruzeci de trepte deosebite. Soarta e


treapta pe care îți cânți melodia. Nu poți să schimbi lăuta, însă cât de bine cânți ține doar de tine.

Când toți cei din lumea asta se zbat să ajungă undeva și să devină cineva, doar ca să lase totul de
izbeliște după moarte, țintește la treapta din urmă a nimicniciei. Trăiește viața asta la fel de ușor și de
gol la numărul zero.
Pe când părțile se schimbă, întregul rămâne mereu același. Pentru fiecare sufit care moare, se
naște altul undeva.

Îți amintești legământul pe care l-am făcut înainte să fii trimis pe lumea asta?Îți înțelegi menirea
în dezvăluirea comorii Mele?

O viață fără iubire e lipsită de însemnătate. Nu te întreba ce fel de iubire ar trebui să cauți,
spirituală ori materială, divină sau pământească, răsăriteană sau apuseană...Împărțirile duc doar la alte
împărțiri. Iubirea nu poate fi nici numită, nici lămurită. E ceea ce e , pur și simplu. Iubirea e apa vieții, iar
cel ce iubește e un suflet de foc. Lumea se învârte altfel când focul iubește apa.

Cum pot eu , o parte măruntă din cercul larg al zidirii lui Dumnezeu, să disprețuiesc altă parte
dinăuntrul acestui cerc, fie ea animal sau ființă omenească?

Durerea se preface cu vremea în mâhnire, mâhnirea în tăcere, iar tăcerea într-un dor la fel de
întins și fără fund precum oceanele întunecate.

În proză sau în versuri, cuvintele vin în stoluri și pleacă la fel de neașteptat, ca păsările călătoare.
Eu sunt doar albia unde se opresc ca să se odihnească în drum spre alte ținuturi.