Sunteți pe pagina 1din 3

Fiecare e vârât în conştiinţa sa ca şi în pielea sa, şi trăieşte numai în ea.

Astfel viaţa fiecărui om, cu toate schimbările şi prefacerile din afară, are totdeauna acelaşi
caracter şi se poate compara cu un şir de variaţii pe aceeaşi temă. Din individualitatea sa nu poate ieşi
nimeni.

Sunt mulţi oameni care nu au nici pietre scumpe, bani şi veşminte scumpe, dar este şi unul, care
nici nu vrea să le aibă.

Câte lucruri sunt pe lume de care nu am nevoie.

În toate şi la toate omul se simte mai întâi pe sine însuşi. Individualitatea sa îl însoţeşte în orice
timp şi în orice loc şi aşterne culoarea ei peste toate întâmplările vieţei.

Viaţa este mişcare şi în mişcare îşi are firea sa.

Pe oameni nu-i mişcă lucrurile, ci părerile lor despre lucruri.

Cu cât are cineva are mai mult în sine, cu atât îi trebuie mai puţin din afară.

Este o mare nebunie să pierzi înăuntru pentru ca să câştigi în afară, adică să-ţi dai liniştea, timpul
liber şi neatârnarea în totul sau în mare parte pentru strălucire, rang, fală, titluri şi onoruri.

Viaţa intelectuală dobândeşte, prin neîntrerupta sporire a cunoştinţelor şi a vederilor celor nouă,
o conexitate, o înălţare continuă, o întregire crescândă spre totalitate şi perfecţie, încât pare a fi o
adevărată lucrare de artă în dezvoltarea ei; în comparaţie cu ea stă viaţa practică, care, fiind îndreptată
numai spre buna stare personală, nu poate creşte decât în lungime, nu în adâncime.

Bogăţia sufletului este singura bogăţie.


Un om cu bogăţia internă nu cere lumii externe decât răgazul pentru a-şi dezvolta facultăţile
intelectuale şi a se bucura de comoara sa sufletească, cu alte cuvinte cere numai voie de a putea fi el
însuşi în toată viaţa sa, în fiece zi şi în fiecare oră.
Omul e de multe ori un copil al nevoilor, deci nu o inteligenţă liberă.

Omul nu simte lipsa bunurilor pe care nu s-a gândit niciodată să le aibă, ci este şi fără de ele pe
deplin mulţumit; pe când altul, deşi are o sută de ori mai mult, se simte nefericit, fiindcă îi lipseşte ceea
ce doreşte.

Este mare lucru să poţi trăi în adevărata neatârnare, adică fără a munci. Aceasta este imunitatea
şi scutirea de nevoie şi de chin, ce de altminteri sunt nedezlipite de viaţa omului; este emanciparea de la
claca obştească, care e ursita celorlalţi muritori de pe pământ. Numai cu o asemenea favoare a soartei te
naşti ca un adevărat om liber: căci numai aşa eşti stăpân pe vremea ta şi pe puterile tale, şi poţi zice în
fiecare dimineaţă : „ziua este a mea”.

Caracterul empiric este, ca simpla pulsiune naturală, iraţional în sine; trebuie spus chiar că
manifestările sale sunt contrazise peste măsură de raţiune, şi aceasta cu atât mai mult cu cât omul
posedă mai mult discernământ şi forţă a gândirii.

Când destinul restrânge factorul oportunităţilor noastre şi noi restrângem factorul pretenţiilor
noastre.

Viaţa oamenilor este ca un joc de zaruri. Dacă zarul nu cade cum iţi convine, trebuie ca arta să
amelioreze ceea ce hazardul a propus.

Dintre nevoi, unele sunt naturale şi necesare, altele sunt naturale dar non-necesare, iar altele
nici naturale, nici necesare.

Cel pe care natura l-a înzestrat din plin n-are nevoie din exterior de nimic altceva decât de timp
liber pentru a putea profita de bogăţia lui interioară.