Sunteți pe pagina 1din 10

M O D U L U L

1

OBIECTIV

Definirea câmpurilor de temperatură şi presiune din scoarţa terestră; cunoaşterea legităţilor de variaţie a temperaturii şi a presiunii cu adâncimea; definirea şi cunoaşterea condiţiilor normale şi a anomaliilor de temperatură şi de presiune din zăcămintele de hidrocarburi; evaluarea condiţiilor iniţiale de zăcământ; stabilirea unei metode rapide de estimare a condiţiilor iniţiale de temperatură şi de presiune din zăcămintele de hidrocarburi.

CUPRINS

 

Pag.

Ore

1. Presiunea şi temperatura în zăcămintele de

 

11

2

1.1. Condiţii de

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

11

Condiţii de

1.2. presiune

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

16

Teste de verificare a cunoştinţelor Bibliografie

.

.

.

.

.

.

.

 

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

22

22

CUVINTE CHEIE

ZĂCĂMÂNT DE HIDROCARBURI, TEMPERATURĂ DE ZĂCĂMÂNT, PRESIUNE DE ZĂCĂMÂNT, ANOMALII DE TEMPERATURĂ, ANOMALII DE PRESIUNE.

BIBLIOGRAFIE

1. MATTEWS, S.C., RUSSELL, G.D.:

Pressure Build-up and Flow Tests in Wells, SPE Monograph, Dallas, 1967.

2. SOARE,AL., PARCALABESCU,I., POPA, C.:

3. REHM, B.,

Ingineria zăcămintelor de hidrocarburi, Ed.Tehnică, Buc.,

1981 (vol. II).

Measurement of Formation Pressure from Drilling Data,

MC

CLENDON, R.:

4. HUBBERT, M.K.,

Paper SPE, nr. 3601, 1971. Role of Fluid Pressure in Mechanics of Overburden Faulting, Bul. Geol. Soc. of Am., vol. 70 (1959), p. 115.

RUBEY, W.W.:

5. FERTL, W.H.:

Worldwide Occurence of Abnormal Formation Pressures,

Part I, Paper SPE nr. 3844, 1972.

Capitolul 1

Presiunea şi temperatura în zăcămintele de hidrocarburi

1.1. Condiţiile de temperatură

În partea superficială a litosferei (sub 10 000 m), traversată prin foraje, se disting două zone cu câmpuri de temperatură diferite. Ele sunt delimitate de aşa-numita suprafaţă de temperatură constantă, aflată la o adâncime ce variază în funcţie de latitudine, altitudine, structura geologică şi conductivitatea termică a rocilor. Astfel, la ecuator, suprafaţa de temperatură constantă se găseşte la 4 — 5 m adâncime; în Europa centrală la 20 — 30 m; la Bucureşti la 25 m; în regiunile polare ea se află la o adâncime mai mare. Deasupra suprafeţei de temperatură constantă, câmpul de temperatură este determinat de căldura externă, primită de la soare, fluxul termic mediu fiind de 1353 watt/m 2 (4871 kJ/m 2 /h). în această zonă există o variaţie diurnă (mai mare spre ecuator) şi o variaţie sezonieră (mai mare spre poli). Sub suprafaţa de temperatură constantă, câmpul de temperatură este determinat de căldura internă medie, fluxul termic mediu fiind de 41,87 watt/m 2 (150,7 J/m 2 /h). Temperatura creşte cu adâncimea după o lege aproximativ liniară la scara întregii zone. Cât timp nu intervin procese însoţite de transfer de căldură (exploatarea unor zăcăminte prin metode termice — injecţie de abur, combustie subterană, prin injecţie de apă, exploatarea prin recirculare a apelor geotermale etc), câmpul termic în această zonă este, cel puţin la scara de timp umană, staţionar. Estimarea temperaturii se face de obicei cu relaţia [3]:

T

T H grad T

0

(1.1)

unde: T 0 este temperatura medie anuală a zonei de suprafaţă (care, în ţara noastră, variază între 9,8°C în şi 9,2°C în nord, la altitudini sub 300 m), H adâncimea, în metri, iar |grad T| modulul gradientului geotermic, care variază de la o regiune la alta în funcţie de unii factori locali: structura geologică a regiunii, prezenţa substanţelor radioactive, activitatea vulcanică etc. În cele mai multe zone din ţara noastră, dar şi în multe regiuni din străinătate, gradientul geotermic este de 0,03 0 C/m; prin convenţie, el este denumit „gradient normal". În figura 1.1 sunt prezentate câteva date de temperatură din ţară şi din străinătate. Când temperatura se abate de la cea „normală", avem de a face cu anomalii de temperatură. Ele pot fi:

- pozitive, când temperatura este mai mare decât cea corespunzătoarei gradientului normal; - negative, când temperatura este mai mică decât cea calculată cu gradientul normal.

Anomaliile pozitive sunt generate de surse termice pozitive:

vecinătatea unor zone cu vulcanism activ, a unor lacolite, batolite. în cazul ţării noastre, astfel de anomalii se întâlnesc în vestul ţării în prelungirea anomaliilor corespunzătoare din Câmpia Panonică unde la adâncimi cuprinse între 1000 şi 2000 m temperaturile pot fi cu peste 60°C mai mari decât cele normale (spre exemplu, în sonda 4041 Galoşpetreu, la 3178 m a fost măsurată o temperatură de 186°C) şi în zona Piteşti - Slatina cu anomalii ceva mai mici, circa 40°C peste temperatura normală. Cu amplitudine mai mică pot fi anomaliile provocate de unele efecte tectonice orogenetice cu relaxare mecanică, în care energia disipată pentru modificarea de formă se regăseşte sub forma de energie termică. Cu frecvenţă şi importanţă mai redusă, se pot cita unele reacţii fizico-chimice ce au loc în volume mari de rocă, cum ar fi: hidratarea

ce au loc în volume mari de rocă, cum ar fi: hidratarea Fig.1.1 Distribuţia temperaturii pentru

Fig.1.1 Distribuţia temperaturii pentru unele sonde din ţară şi din străinătate

unor minerale (anhidrit, metahalloisit), unele reacţii de schimb ionic cu caracter exoterm. Anomaliile negative de temperatură sunt generate în special de curenţii descendenţi de apă de la suprafaţă. Se întâlnesc în zona bazinului inferior al Siretului şi Dunării, dar ele nu depăşesc 20°C. Unele reacţii endoterme în volume mari de rocă pot determina slabe anomalii negative, neimportante. La scara sondei sunt citate unele anomalii pozitive sau negative, determinate de variaţiile de conductivitate termică a rocilor. Conductivitatea rocilor depinde de compoziţia mineralogică şi de înclinarea stratelor (căldura se propagă mai bine pe direcţia paralelă cu planul de stratificaţie decât perpendiculară pe acest plan). În figura 1.2, pentru strate orizontale, este ilustrată conductivitatea diferitelor

roci şi anomaliile locale pe care le produce. Se observă că, spre baza stratelor cu conductivitate mare, temperaturile sunt mai mici decât cele indicate de relaţia (1.1), iar în partea superioară a aceloraşi strate,

(1.1), iar în partea superioară a aceloraşi strate, Fig.1.2 Carotaj geotermic temperaturile sunt mai mari decât

Fig.1.2 Carotaj geotermic

temperaturile sunt mai mari decât cele date de relaţia respectivă. În cazul când gaura de sondă este tubată şi cimentată, anomaliile la scara sondei scad în mod simţitor datorită efectului "nivelator" al coloanei şi al umpluturii din spatele coloanei. Profilele concrete de temperatură, măsurate în sondă cu acura- teţea necesară, pot indica situaţii de funcţionare incorectă a sondei (neetanşeităţi ale coloanelor, comunicaţia între strate), pot da infor- maţii utile asupra succesului operaţiilor de cimentare, asupra adâncimii de la care provin diferite fluide etc. Utilizarea unor modele adecvate de prelucrare a datelor de temperatură şi folosirea unor informaţii complementare sporesc utilitatea profilelor de temperatură din sonde. Un interes particular pentru inginerul de zăcământ îl constituie măsurarea temperaturii în „sondele termometrice", forate la distanţe relativ mici, în zăcămintele exploatate prin combustie subterană pentru evaluarea procesului de combustie nu sunt posibile fără a cunoaşte variaţia temperaturii pe traseul sondă de injecţie — sondă de reacţie. Temperatura din sondă se măsoară în două moduri: cu termometre de maximum şi cu termometre înregistratoare. Cunoaşterea temperaturii în sonde şi în zăcăminte este importantă din mai multe motive:

- energia de zăcământ depinde, printre altele, de temperatura sistemului de fluide conţinute în el; - vâscozitatea lichidelor din zăcământ scade semnificativ cu temperatura; consumul de energie necesar pentru curgerea lichidului spre sondă şi în sondă este determinat de temperatura acestuia;

11

- starea de agregare a sistemelor de hidrocarburi depinde într-o mare

măsură de temperatură;

- proprietăţile fluidelor de foraj şi de izolare, precum şi comportarea

materialului tubular sunt afectate de temperatură; la temperaturi foarte

ridicate sunt necesare tehnologii şi materiale speciale;

- proprietăţile fluidelor injectate în zăcământ, pentru aport de energie sau pentru obţinerea anumitor efecte fizico-chimice, depind de temperatură;

- din informaţiile oferite de termometriile efectuate în gaura de sondă,

inginerul de foraj şi cel de exploatare pot sesiza unele defecţiuni în funcţionarea echipamentului din sonde.

Aplicaţia 1 Să se estimeze temperatura normală la adâncimi între 1000 şi 7000 m. Răspuns Folosind relata (1.1) se obţin următoarele rezultate (rotunjite):

Adâncimea, m

0

1000

3000

5000

7000

Temperatura, °C

10

40

100

160

210

Aplicaţia 2 Să se estimeze gradientul de temperatură mediu, ştiind că la adâncimea da 3178 m a fost înregistrată temperatura de 186C (sonda 4041 Galoşpetreu) şi să se prevadă temperatura ce va fi întâlnită la 4500 m, presupunând că gradientul de temperatură mediu rămâne constant. Răspuns Din relaţia (1.1) obţinem:

1

|gradT| = (T T 0 ) H

.

Cu datele de mal sus, rezultă:

|gradT| = 0,0542°C/m . La adâncimea de 4500 m temperatura probabilă va fi:

T = 9,6 + 0,0542 • 4500 = 254°C .

1.2 Condiţiile de presiune

Înainte ca o sondă să străbată o formaţiune geologică, fenomenele produse şi forţele care au acţionat un timp îndelungat au dus la o anumită solicitare mecanică a rocii şi a fluidelor conţinute în porii sau fisurile ei. Starea de tensiune a rocii este determinată în cea mai mare măsură de presiunea litostatică. Pentru fluidele din pori este caracteristică presiunea de strat (de formaţiune). Presiunea litostatică reprezintă greutatea sedimentelor de deasupra punctului considerat pe unitatea de suprafaţă. Accidental, peste aceasta, se suprapun şi presiuni de natură tectonică. Prin analogie cu presiunea unei coloane de fluid, presiunea litostatică este dată de relaţia:

pl ρr g H .

(1.2)

unde ρ r reprezintă densitatea aparentă medie a rocilor de deasupra punctului de adâncime H, iar g este acceleraţia gravitaţională.

12

Presiunea laterală (de confinare), numită uneori şi presiune litostatică pasivă, cea verticală fiind considerată activă, se exercită în plan orizontal şi este dată de relaţia:

p

c

K p

l

ν

1

ν

ρ g H

r

(1.3)

Aici K este coeficientul de împingere laterală, iar ν − coeficientul lui Poisson; acesta din urmă ia valori cuprinse între 0,15 şi 0,50. Densitatea aparentă a rocilor creşte, în general, cu adâncimea, datorită compactizării şi prezenţei mineralelor mai grele (vezi cap. 19). Presiunea de strat reprezintă presiunea fluidelor conţinute de rocile din scoarţă, în particular de rocile colectoare de hidrocarburi. Dacă există comunicaţie între strate, directă sau ocolită, până la suprafaţă, presiunea de strat are valori „normale". Presiunea normală de zăcământ este cea corespunzătoare unei coloane de apă mineralizată cu densitatea p a din punctul considerat până la suprafaţă:

pn ρa g H .

(1.4)

Este numită şi presiune hidrostatică.

Densitatea apelor mineralizate din formaţiunile sterile de

deasupra acumulărilor de hidrocarburi variază în limite foarte largi de la

1000 la 1180 kg/m

În interiorul acumulărilor de hidrocarburi la înălţime ∆H,

deasupra contactului apă — hidrocarburi, aflat la adâncimea H (fig.

1.3), presiunea este: p ρ g H ρ g H

3

(mai frecvent între 1030 şi 1150 kg/m ).

3

(1.5)

a

h

.

unde ρ h este densitatea hidrocarburilor. Relaţia (1.5) poate fi pusă sub forma:

sau:

p

(

ρ g H

a

 ) (

H

ρ

a

)

ρ g H

h

p pn ρ g H

(1.6)

(1.7)

Aici p n reprezintă presiunea normală la adâncimea H- H.

reprezintă presiunea normală la adâncimea H- ∆ H. Fig. 1.3. Formarea „micilor anomalii’’ de presiune

Fig. 1.3. Formarea „micilor anomalii’’ de presiune

Având în vedere că, în zăcămintele uniforme, ∆H nu reprezintă decât valori de ordinul a 10 -2 din H se obişnuieşte, uneori, ca

13

suprapresiunea p = ρ g h ("mica anomalie") să fie inclusă în

presiunea normală introducând în relaţia (1.4) densitatea apei ρ a cu o valoare convenţională medie de 1150 kg/m 3 . Presiunile ce diferă de valoarea normală constituie anomalii negative, respectiv anomalii pozitive de presiune. Cauzele anomaliilor de presiune sunt diverse şi nu totdeauna cunoscute. Dintre cele mai importante menţionăm [1]:

- diferenţa de densitate dintre apă şi hidrocarburi, "mica anomalie";

- existenţa unui alt zăcământ la o adâncime simţitor mai mare, cu care

zăcământul considerat comunică — „marea anomalie" (fig. 1.4); - eroziunea stratelor de deasupra, fără ca presiunea celui care este interpretat să se modifice;

ca presiunea celui care este interpretat să se modifice; Fig. 1.4. Formarea „marilor anomalii’’ de presiune

Fig. 1.4. Formarea „marilor anomalii’’ de presiune

Fig. 1.4. Formarea „marilor anomalii’’ de presiune Fig. 1.5. Ilustrarea anomaliilor de presiune cauzată de

Fig. 1.5. Ilustrarea anomaliilor de presiune cauzată de cutarea stratelor.

- activitatea forţei tectonice care produce deformări (cutări) ale

stratelor cu modificarea volumului, aşa cum este schematizat în figura 1.5; în lipsa comunicaţiei, în stratele A şi C apar anomalii pozitive, iar în stratul B o anomalie negativă;

- recristalizarea unor minerale în forme diferite de cele iniţiale cu schimbarea de volum a rocii şi modificarea presiunii din pori;

cristalizările din soluţie conduc şi ele, în general, la creşterea volumului;

- creşterea de volum a hidrocarburilor care, în timp, trec spre o stare de maximă stabilitate termodinamică. Presiunea dintr-un strat productiv se măsoară prin sonde cu ajutorul unor manometre înregistratoare. Presiunea din formaţiunile traversate prin foraj se poate estima şi prin măsurători geofizice [2]. Cunoaşterea presiunii din formaţiunile traversate şi, în particular, din zăcămintele de hidrocarburi este importantă pentru siguranţa procesului de forare a sondelor care presupune menţinerea unei presiuni în gaura de sondă mai mare decât cea din strat şi la

14

deschiderea formaţiunilor productive, diferenţa de presiune sondă-strat trebuie să fie cât mai mică, pentru a împiedica contaminarea lor, cu grave repercursiuni asupra productivităţii sondelor;

- presiunea iniţială de zăcământ determină atât starea de agregare

a sistemului de hidrocarburi, cât şi energia de zăcământ; - proiectarea operaţiilor de fisurare hidraulică presupune cunoaşterea presiunii litostatice, dar şi a celei de strat;

- interpretarea corectă a anomaliilor de presiune oferă informaţii de ordin geologic şi prospectiv (de exemplu “marea anomalie” poate indica prezenţa unui zăcământ la mare adâncime).

Aplicaţia 3 se estimeze presiunea la adâncimile de 1000, 3000, 5000 §i 7000 m, considerând densitatea apei mineralizate constantă pe toata adâncimea şi anume 1150 kg/m 3 şi g = 9,81 m/s 2 .

Răspuns Cu relaţia (1.4) se obţin rezultatele (rotunjite):

Adâncimea, m

1000

3000

5000

7000

Presiunea, Pa

115∙10 5

790∙10 5

340∙10 5

585∙10 5

Aplicaţia 4 Sa se estimeze anomalia de presiune în apexul unui zăcământ de gaze cu grosimea de 100 m, aflat la adâncimea de 3500 m, cunoscând densitatea medie a gazelor 420 kg/m 3 şi densitatea apei 1050 kg/m 3 ; g = 9,81 m/s 2 .

Răspuns

Presiunea reală la 3500 m se calculează cu relaţia (1.5):

Presiunea normata p n este considerată la baza stratului, la adâncimea de 3600 m, şi este 370,8∙10 5 Pa (la apex, presiunea normala ar fi 360,5∙10 5 Pa). Presiunea reală la 3500 m este p = 366,7∙10 5 Pa. Prin urmare, anomalia de presiune la 3500 m este ∆p = 6,2∙10 5 Pa.

Intrebări şi probleme

1. Care sunt sursele de caldură ale pamântului ?

2. Cum este influenţat câmpul termic din scoarţa terestră de circulaţia

descendentă şi de cea ascendentă a apelor subterane ?

3. Cum se explică rolul „nivelator" al coloanelor de burlane şi al inelului de

ciment asupra anomaliilor de temperatură dintr-o sondă ?

4. Care este efectul anomaliilor pozitive de temperatură asupra acumulărilor

de hidrocarburi şi în ce masură acest efect este favorabil ?

5. Care sunt cauzele anomaliilor de presiune ?

6. Ce se poate întâmpla dacă densitatea fIuidului de foraj este prea mare?

7. Cum depinde "mica anomalie" de presiune de natura hidrocarburilor din

zăcământ ? 8. La adâncimea de 4500 m se traversează un strat de sare gemă cu comportare plastică. Sa se estimeze presiunea de confinare şi densitatea minimă a fluidului de foraj pentru a împiedica strângerea pereliţor gaurii de sondă. 9. Să se estimeze condiţiile iniţiale de presiune şi de temperatură într-un zăcământ aflat la adâncimea de 8000 m. Discuţie.

15

Teste de verificare a cunoştinţelor

1. Într-o sondă productivă, temperatura:

creşte cu adancimea

a) totdeauna;

5. Diferenţa dintre componenta activă şi cea pasivă (de confinare) a presiunii scade cu adancimea:

 

b) rar;

a) da;

c) cel mai adesea.

b) nu.

2. Faţă de temperatura de zăcământ temperatura din sondă în dreptul stratului

a) mai mică;

6. Anomaliile pozitive de presiune hidrostatică sunt mai probabile:

productiv este:

a) la adancimi mici; b) la adancimi medii;

b)

egală;

c) la adancimi mari.

c)

mai mare.

3. Conductivitatea termică a rocilor influentează temperatura din sondă:

7. Anomaliile pozitive de presiune hidrostatică sunt mai frecvente decât anomaliile negative:

a) mult;

a) da;

b)

puţin;

b) nu.

c)

deloc.

4. Presiunea litostatică creşte cu adâncimea:

a) liniar;

b) neliniar;

c) aproximativ liniar.

16

8. Timpul necesar pentru stabilirea echili brullui dintre aparat şi mediul înconjurător, la o anumită adâncime, este mai mare la:

a) manometre; b) termometre; c) nu exist a o regulă.