Sunteți pe pagina 1din 39

Tema 8.

LOGISTICA DISTRIBUŢIEI
1. Conținutul, sarcinile și funcțiile logisticii distribuției;
2. Structuri și politici logistice de distribuție;
3. Rețele logistice integrate și logistica de retur.

1. Conținutul, sarcinile și funcțiile logisticii distribuției;


Logistica distribuției depășește diferența de spațiu și timp dintre producția și consumul de
bunuri.
Conceptul de distribuţie nu trebuie confundat cu mişcarea mărfurilor. În timp ce mişcarea
mărfurilor are în vedere deplasarea fizică a mărfurilor de la producţie la consum, conceptul de
distribuţie are în vedere un proces mai larg, care începe în momentul în care produsul este gata pentru
a fi lansat pe piaţă şi se sfârşeşte odată cu consumarea actului de vânzare la consumatorul final. În
acest interval de timp şi spaţiu au loc o serie de activităţi economice, cum ar fi: livrarea mărfurilor,
transportul acestora, depozitarea şi conservarea lor, stocarea, vânzarea cu ridicata şi cu amănuntul,
mobilizarea resurselor materiale, financiare şi umane necesare realizării procesului respectiv, stabilirea
modalităţilor de transfer a titlurilor de proprietate şi asigurarea practică a acestor titluri. Toate acestea
au drept scop satisfacerea corespunzătoare a nevoilor consumatorilor şi, prin aceasta, creşterea cifrei
de afaceri, generatoare de profit, a fiecărei firme implicate în tranzacţiile comerciale.
Mijloacele şi operaţiunile desemnate prin termenul de distribuţie se clasifică în două mari
categorii: distribuţia comercială şi distribuţia fizică.
Distribuţia comercială constă în a transforma titlul de proprietate asupra produsului de la
producător la consumator. Distribuţia respectivă poate fi asigurată prin intermediul agenţilor de
distribuţie.
Distribuţia fizică constă în a pune, din punct de vedere material, bunurile şi serviciile la
dispoziţia consumatorilor, cu ajutorul mijloacelor de transport şi al stocajului. ( logistica comercială ).
Procesul de distribuţie reprezintă o componentă importantă a activităţii pe care agenţii
economici o desfăşoară în cadrul pieţei.
Termenul de distribuţie desemnează ansamblul mijloacelor şi al operaţiunilor care asigură
punerea la dispoziţia utilizatorilor sau a consumatorilor finali a bunurilor şi serviciilor realizate de
către întreprinderile producătoare.

1
Distribuţia reprezintă procesul prin care bunurile şi serviciile sunt puse la dispoziţia
consumatorilor – intermediari sau finali – asigurându-li-se acestora facilităţile de loc, timp, mărime,
potrivit cerinţelor pe care le manifestă în cadrul pieţei.
Logistica distribuţiei și a mărfurilor poate fi definită ca organizarea și gestiunea fluxurilor
fizice și informaționale asociate activităților de aprovizionare și distribuţie.
O altă definiție a logisticii distribuţiei și mărfurilor o prezintă ca ansamblul activităților care
contribuie la optimizarea disponibilității unui produs material sau marfa de-a lungul întregului ciclu de
viață a acestuia în condițiile îmbunătățirii raportului costuri/performanță economică.
O a II-a definiție a logisticii distribuţiei mărfurilor este interesata in special de ameliorarea
următorilor indicatori de performanta:
1. Rata de disponibilitate a materialului/produsului/ mărfii;
2. Costul total al punerii la dispoziție a materialului/produsului/mărfii.
Distribuţia are rolul:
 de a regulariza mişcarea bunurilor şi serviciilor între producţie şi consum,
amortizând, atunci când apar, efectele negative ale fenomenelor conjuncturale ale
pieţei;
 de a informa producătorul asupra faptelor şi dorinţelor clientelei;
 de a satisface clientela, furnizându-i un anumit număr de servicii.
Scopul logisticii de distribuție este asigurarea livrării produselor și serviciilor necesare la
destinația necesară, în termenul stabilit cu cheltuieli minime.
Pentru realizarea scopului propus, logistica distribuției își îndeplinește sarcinile la două
nivele:
1. Nivelul micro-logistic:
 Planificarea procesului de distribuție;
 Selectarea tipurilor de ambalare;
 Organizarea activităților de încărcare, descărcare;
 Organizarea serviciului post-vânzare.
2. Nivelul macro-logistic:
 Selectarea rețelei de distribuție a fluxurilor materiale;
 Formarea canalelor noi de distribuție;
 Amplasarea noilor centre de distribuție.
2
Termenii de bază utilizați în procesul de descriere a logisticii distribuitive sunt:
Canalul de distribuție – o categorie de intermediari, având aceeași natură și aceeași
specializare, care asigură deplasarea fluxului unui produs sau serviciu de la producător la
consumatorul final.
Canalul logistic de distribuție – o reuniune de intermediari organizați într-un mod, care
realizează distribuția de produse și servicii finite cu costuri minime.
Circuitul de distribuție – modalitățile de trecere ale unui produs din sfera de producție în
sfera procesului de consum.
Organizarea logistică distributivă – integrarea diferitelor procese logistice în operațiunile ce
furnizează bunuri, servicii și informații în cantitatea, calitatea și termenul necesar.
Principalele funcţii ale distribuţiei sunt:
 Schimbarea proprietăţii asupra produsului, respectiv efectuarea transferului succesiv al
dreptului de proprietate de la producător la consumator, prin intermediul actelor de
vânzare – cumpărare;
 Deplasarea produselor de la producător la consumator prin intermediul activităţilor de
transport, stocare, depozitare şi condiţionare, manipulare, demontare sau ansamblare,
ambalare, etalare, vânzare;
 Informarea, consilierea şi organizarea service-lui după vânzare, în vederea asigurării
unei bune informări a clientelei cu privire la posibilităţile de satisfacere a diverselor
trebuinţe, facilitării operaţiunilor de alegere a produselor necesare şi ajustării în
procesul de întreţinere şi utilizare a diverselor bunuri achiziţionate;
 Finanţarea unor operaţiuni comerciale. Prin această funcţie se are în vedere existenţa
unor cazuri în care agenţii de distribuţie finanţează întreprinderile de producţie în
procesul de cumpărare şi stocare a produselor, pe unele perioade în care mărfurile vor fi
produse şi nu vor fi vândute imediat clientului final.
Funcţiile enumerate scot în evidenţă că rolul distribuţiei este multiplu şi benefic atât pentru
producător cât şi pentru consumator.
Faţă de producător, distribuţia operează o regularizare a activităţii de fabricaţie, permiţându-i
acestuia o eşalonare a producţiei pe parcursul întregului an gestionar, prin comenzi în avans şi prin
stocaje, operaţiuni care fac ca efectele oscilaţiilor sezoniere sau conjuncturale ale cererii să fie

3
anihilate, distribuţia participând la eforturile financiare ale producătorilor, plătind bunurile care se
stochează fără a avea certitudinea vânzării lor.
În ceea ce priveşte consumatorul, distribuţia pune la dispoziţia acestuia, acolo unde el se
găseşte şi când doreşte, bunurile necesare, în cantităţile solicitate. Prin asemenea facilităţi, distribuţia îl
scuteşte pe consumator de mari deplasări, de eforturi pentru efectuarea unor cumpărături mari şi
imobilizări de sume, care disponibilizate pot fi folosite în alte scopuri.
Logistica și distribuția mărfurilor vizează câteva domenii decizionale specifice de maximă
importanță pentru funcționarea firmei:
Prelucrarea comenzilor - cum trebuie tratate comenzile clienților - pentru orice firma este
esențială scurtarea ciclului comand-plata, adică a timpului scurs de la momentul lansării comenzii și
până la momentul plații bunurilor ce au constituit obiectul comenzii respective.
Depozitarea - sau unde trebuie amplasate stocurile de marfa - este necesara întrucât ciclurile
de producție și distribuţie pe de o parte și ciclurile de cumpărare și consum pe de altă parte, de multe
ori nu sunt sincronizate.
În acest domeniu, firma trebuie să decidă asupra numărului de locuri în care își va depozita
stocurile de mărfuri. Mai multe locuri de depozitare înseamnă livrarea mai rapida a mărfurilor către
clienți, însă costurile de depozitare vor creste. Prin urmare, numărul de locuri de depozitare și
amplasarea lor concretă trebuie alese astfel încât să fie realizat un echilibru între nivelul serviciilor
oferite clienților și costurile aferente distribuţiei.
Stocarea - stabilirea nivelului stocurilor constituie o decizie majora referitoare la distribuţie
care afectează direct atât nivelul de satisfacție al clientului cât și performanțele financiare ale firmei.
Agenții de vânzări ar dori ca firmele lor să dețină stocuri suficiente pentru a putea onora
imediat comenzile clienților, însă din punct de vedere financiar nu întotdeauna este eficient ca firma să
dețină stocuri mari. Costurile de stocare, de regula cresc într-un ritm tot mai mare, pe măsura ce
nivelul de servire al clienților este mai mare. De aceea, managementul firmei trebuie să știe cu cât ar
crește vânzările și performanțele financiare dacă s-ar menține stocuri mai mari, în acest fel fiind
posibilă onorarea comenzilor clienților într-un timp cât mai scurt.
Transportul - sau cum și de către cine trebuie expediate bunurile;
Gama de servicii suplimentare oferite clienților;
Alegerea și administrarea canalelor de aprovizionare și distribuţie.
Prin urmare, distribuţia mărfurilor reprezintă un dublu curent:

4
1
PRODUCŢI 2 CONSUM
E
1 – producător spre consumator – reprezintă serviciile prestate de distribuţie
pentru a pune bunurile şi serviciile la dispoziţia utilizatorului final;
2 – consumator spre producător – este un curent psihologic care traduce
dorinţele, nevoile consumatorului. Acest curent permite producătorului să răspundă la
următoarele întrebări: ce vrea clientul ?; în ce cantităţi?; cine consumă produsele
proprii?.
În vederea realizării echilibrului necesar în cadrul pieţei, prin regularizarea mişcării bunurilor şi
serviciilor între producţie şi consum, distribuţia reuneşte un ansamblu de funcţii economice esenţiale
atât pentru producători, cât şi pentru consumatori, permiţând scurgerea producţiei spre locurile de
consum, în cele mai bune condiţii posibile.
2. Structuri și politici logistice de distribuție;
Adesea, canalele de distribuţie constau din lanţuri de firme. Cu excepţia furnizorului iniţial şi a
consumatorului final, celelalte firme joacă un rol de intermediere. Studiul canalelor de distribuţie
comportă analiza intermediarilor şi a diverselor organisme interesate în mişcarea mărfurilor spre
utilizatori, precum şi a problemelor referitoare la orientarea fluxului acestor mişcări. Un canal de
distribuţie se caracterizează prin: lungime, lăţime şi adâncime.
Lungimea unui canal de distribuţie este dată de numărul verigilor intermediare care participă
succesiv la realizarea fluxului de produse de la producător la consumator.
 Circuite foarte scurte, în cadrul cărora nu intervine nici un intermediar, vânzarea fiind
realizată direct de către firma producătoare la cumpărătorii finali;
 Circuite scurte care presupun intervenţia doar a unui singur intermediar, iar cea mai
mare parte a muncii de comercializare cade în sarcina producătorului;
 Circuite medii producător – angrosist-detailist – consumatorul final.
 Circuite lungi.
Lăţimea sau amploarea canalului de distribuţie este dată de numărul unităţilor prin care se
asigură circulaţia unui produs în cadrul aceleiaşi etape din structura circuitului respectiv.

5
Adâncimea canalului de distribuţie sau gradul de apropiere a circuitului respectiv de punctele
în care au loc procesele de consum ale produselor, are în vedere măsura în care procesul de distribuţie
asigură o proximitate de loc cât mai adecvată din punct de vedere al consumatorului. În acest context,
poate fi apreciat ca deosebit de util circuitul foarte scurt, care asigură livrarea directă a produselor,
consumatorul intrând astfel în posesia produselor solicitate direct la locul de consum. De asemenea, în
cadrul circuitelor scurte, comerţul prin corespondenţă asigură un grad de apropiere ridicat.
Există trei elemente importante care determină structura canalului de distribuţie:
1. cerinţele clientului final, la un loc, vor duce la un grup de consumatori cu nevoi
asemănătoare – adică un segment de piaţă;
2. posibilităţile firmei producătoare;
3. disponibilitatea şi dorinţa intermediarilor de a participa în cadrul canalului.
Canalul comercial constituie o variabilă a mix-ului de marketing. Prin urmare, este important
ca departamentul de marketing să preia iniţiativa în proiectarea şi gestionarea canalului. Imaginea
produsului, preţul şi eforturile promoţionale, ca şi prezentarea fizică a produsului pot fi întărite sau
puse în pericol de canalul de distribuţie folosit.
Producătorul se confruntă cu trei alternative fundamentale, atunci când trebuie să decidă asupra
politicii de distribuţie:
 Vânzarea directă;
 Vânzarea prin intermediari;
 politică “duală”, combinând vânzarea directă cu vânzarea intermediarilor.
Vânzarea directă permite vânzătorului să păstreze controlul asupra întregului proces de
comercializare. Utilizarea sa este favorizată de existenţa unui: număr limitat de potenţiali cumpărători;
grad ridicat de concentrare geografică a cumpărătorilor potenţiali; grad ridicat de complexitate
tehnică, solicitând prestarea de servicii; nivel ridicat al inovaţiei tehnologice. Oricare dintre aceşti
factori, luaţi separat, este suficient pentru a susţine adoptarea unei politicii de vânzare directă. Însă,
analiza secvenţială între unii dintre factori poate demonstra contrariul. Aşa de exemplu, un conflict
între numărul de cumpărători şi dispersia lor geografică poate face ca vânzarea directă să fie o
alternativă total neeconomică.
Vânzarea printr-un intermediar prezintă următoarele avantaje:
 conduce la minimizarea costurilor legate de : organizarea vânzărilor; depozitare;
finanţarea stocurilor; pierderile prin învechirea stocurilor şi creanţe nerecuperabile;
6
 facilitează contactul producătorului cu toţi potenţialii clienţi, fără a implica costurile
fixe care ar fi necesare pentru vânzarea directă;
 asigură, într-un mod mai eficient, disponibilizarea imediată a produsului, precum şi
serviciile înainte şi după vânzare, diferenţiate în funcţie de specificul local.
Principalul dezavantaj al utilizării unui intermediar îl constituie pierderea controlului asupra
verigilor care formează canalul de distribuţie al produsului său.
Distribuţia duală reprezintă o soluţie de compromis. În această alternativă, producătorul îşi
vinde o parte din produse în mod direct, dar încredinţează cealaltă parte a vânzărilor sale unui
intermediar. Această politică este favorizată de existenţa fenomenului “ jumătăţii grele”, în care un
număr limitat de utilizatori constituie cea mai importantă parte a cererii, cu echilibrul repartizat pe un
număr de utilizatori mici sau accidentali. Principalul dezavantaj asociat distribuţiei duale constă în
dificultatea intrinsecă a determinării unei împărţiri juste a pieţei între producător şi intermediar.

Elaborarea unei strategii a canalului de distribuţie

Modalităţile de trecere ale unui produs din sfera producţiei în sfera procesului de
consum formează circuitul de distribuţie al acestuia. Circuitul de distribuţie include atât
producătorul cât şi consumatorul, precum şi toţi intermediarii cu caracter comercial,
implicaţi în transferul respectiv. Atragem atenţia că produsul şi dreptul de proprietate
asupra produsului nu parcurg întotdeauna acelaşi drum.
Termenul de canal de distribuţie se referă la înţelegerile comerciale încheiate în
vederea asigurării fluxului unui produs de la punctul de producţie până la consumul
final. Activităţile întreprinse într-un canal de distribuţie pot fi împărţite în trei categorii:
1. activităţi care privesc schimbarea proprietăţii asupra produsului – negocieri,
cumpărări şi vânzări: canalul comercial;
2. activităţi care privesc furnizarea fizică a produsului – incluzând transportul şi
depozitarea: reţeaua de distribuţie fizică;

7
3. activităţi auxiliare sau care facilitează activităţile de mai sus: colectarea şi
propagarea informaţiilor, asumarea riscului, finanţarea, activitatea promoţională.

Circuitul lung numit şi circuitul “tradiţional” este în mod obişnuit folosit pentru
produsele alimentare, textile, electrice, furnituri industriale.
Principalele avantaje ale acestui tip de circuit pentru producător sunt:
 realizarea unui volum optim al vânzărilor cu minimum de cheltuieli, dacă grosistul
îşi îndeplineşte funcţiile sale vizavi de producător şi anume: cumpărături importante
chiar şi în extrasezon, regularizând producţia şi evitând cheltuielile de transport
ineficiente;formarea sortimentului comercial şi distribuţia către detailişti chiar dacă
aceştia sunt foarte dispersaţi; o politică de preţuri adecvată;
 reducerea echipei de vânzare a producătorului;
 concentrarea creditului pe un număr restrâns de clienţi;
 lansarea mai rapidă a produselor noi;
 prelungirea de-a lungul circuitului a serviciilor comerciale şi a tehinicilor
producătorului;
 participarea grosiştilor la o mai bună cunoaştere a pieţei;
 posibilitatea vânzării de produse a căror gamă sortimentală, insuficient de extinsă,
nu ar permite folosirea unei echipe de vânzare la producător;
Dezavantajele circuitului lung sunt:
 este un sistem puţin suplu şi dependent vizavi de grosist;
 generează cheltuieli de distribuţie mai ridicate;
 producătorul pierde contactul cu clientela finală, cu detailiştii şi cu o bună parte din
piaţă;
 există riscul unei posibile infidelităţi din partea grosistului;
 are loc multiplicarea mărcilor concurente propuse de către grosist;
8
 dacă grosisştii nu-şi îndeplinesc în totalitate funcţiile lor, întregul sistem de
distribuţie devine ineficient.

Circuitul scurt – este foarte utilizat.


Avantajele circuitului scurt sunt:
 economisirea marjei grosistului ( rabatul cedat vânzătorului );
 contactul şi legături directe cu piaţa;
 controlul mai bun al distribuţiei;
 prezenţa detailiştilor în proximitatea locurilor de consum;
 satisfacerea mai rapidă a clienţilor;
 prestarea unor servicii după vânzare.
Dezavantajele circuitului scurt sunt:
 neasigurarea unui stoc de mărfuri suficient de diversificat;
 necesitatea unui număr mare de reprezentanţi comerciali pentru contactul cu
numărul relativ mare al detailiştilor;
 fracţionarea comenzilor şi organizarea de livrări multiple, ceea ce antrenează un
mare volum de activităţi contabile.
Comercianţii cu amănuntul se pot uni pentru a-şi efectua aprovizionările cu mărfuri
în comun, asigurându-şi astfel, în parte, funcţii de gros.

Circuite integrate
Marile magazine şi societăţi comerciale cu sucursale multiple sunt organizate astfel
încât să poată îndeplini concomitent cele două funcţii comerciale ale distribuţiei: de
gros şi amănuntul. Astfel, o singură firmă asigură aprovizionarea cu mărfuri, gestiunea
stocurilor şi contabilitatea vânzării prin numeroase puncte de vânzare. Ea posedă
depozite şi mijloace de organizare a manipulării şi livrării care aparţin funcţiei unui
grosist.

9
Vânzarea directă – este circuitul de distribuţie cel mai scurt indicat pentru anumite
produse, îndeosebi cele de înaltă tehnicitate.
Avantajele acestui circuit sunt:
 diminuarea, în principiu, a cheltuielilor de distribuţie;
 contactul direct al producătorului cu consumatorul, facilitând cunoaşterea calitativă
şi cantitativă a pieţei;
 susţinerea, fără rezervă, a mărcii de fabrică;
 menţinerea preţurilor în limite rezonabile;
 garantarea calităţii produselor vândute;
 asigurarea celui mai bun service clientelei, mai ales pentru produsele de mare
tehnicitate;
 posibilitatea unor experimente comerciale ( teste, sondaje ).
Dezavantajele vânzării directe sunt:
 cerinţa unor resurse financiare importante, mai ales când producătorul îşi dezvoltă o
reţea proprie de magazine;
 necesitatea unor stocuri de mărfuri mari;
 imperativul unor livrări de mărfuri foarte rapide, exercitarea unui control costisitor la
magazine, depozit şi sucursale;
 angajarea unui personal la vânzare mai numeros;
 coordonarea activităţii reţelei de desfacere şi de depozitare;
 organizarea activităţii după vânzare.
Structurile canalelor de distribuţie nu sunt nici statice şi nici universale, ele se
schimbă, evoluează în timp şi variază de la o piaţă la alta. Canalele de distribuţie care
servesc pieţele rurale tind să aibă mai mulţi intermediari decât canalele care servesc
pieţele urbane, întrucât cantităţile de mărfuri mai mici, solicitate în mediul rural , fac
livrările directe către detailişti mai puţin atractive. Altă caracteristică a structurii
canalului este aceea că, cu cât profitul brut obţinut din comercializarea produsului este
10
mai mic şi frecvenţa de achiziţie a produsului este mai mare, vor fi mai mulţi
intermediari în cadrul canalului de distribuţie. În schimb, cu cât utilizatorul final va dori
să aibă mai mult timp de gândire pentru achiziţionarea produsului, iar frecvenţa de
achiziţie va fi mai mică, cu atât canalul de distribuţie va fi mai scurt.
Conflictele care apar în canalul de distribuţie sunt cel mai adesea rezultatul
obiectivelor diferite ale paticipanţilor. Producătorii doresc să producă mărfuri care să se
vândă. Drept urmare, ei vor fi preocupaţi în primul rând de consum. Detailiştii, pe de
altă parte, sunt mult mai preocupaţi de comportamentul cumpărătorului. Loialitatea
detailistului nu se manifestă întotdeauna faţă de o anumită marcă comercială, ci faţă de
produsul care va aduce clientul la uşa magazinului. Ambele părţi au însă un obiectiv
comun: servirea clientului. Recunoaşterea acestui fapt reprezintă un pas important spre
crearea şi derularea unor planuri şi activităţi comune.
După numărul de canale de distribuţie utilizate simultan de către un producător se
regăsesc două tipuri de bază ale circuitului de distribuţie.
 Circuit pe un singur canal

Producător Comerţ cu Consu


mănuntul mator

 Circuit pe mai multe canale


- nediferenţiat

Producător

Com
erţ cu

Consumator 11
- diferenţiat după produse - diferenţiat pe pieţe specializate

Producător
Producător
produs A produs B

Com Com
erţ cu erţ cu

Consumator
P P
iaţa iaţa

Plasarea unui producător pe mai multe canale de distribuţie evidenţiază strategii de


diferenţiere a produselor şi / sau o segmentare a pieţei, pentru a împiedeca eventualele
conflicte între canalele paralele.

Circuitele de distribuţie pentru bunurile de consum individual, produse de


utilizare productivă, produse agricole şi servicii

a) Bunurile de consum individual, în general, pot fi puse la dispoziţia


consumatorilor prin intermediul oricărui circuit de distribuţie.
12
1. Bunurile de consum curent, care în general sunt produse de primă necesitate, care
generaeză cumpărări foarte frecvente ( produse alimentare de cerere curentă, tutun,
cosmetice şi articole de întreţinere, etc. ) reclamă circuite de distribuţie care trebuie
să asigure consumatorilor proximitate, rapiditate, facilitate. În acest sens, sunt
recomandate circuitele scurte si cele medii prin intermediul detailiştilor.
2. Bunurile de necesitate medie sau de noutate care, în cele mai frecvente cazuri, au
preţ foarte ridicat în raport cu valoarea lor reală, satisfăcând nevoi de ordin
psihologic sau legate de un anumit moment, reclamă un proces de distribuţie mai
complex. O asemenea distribuţie poate fi asigurată de circuitele scurte , medii sau
lungi, prin intermediul selectării detailiştilor.
3. Bunurile de folosinţă îndelungată prin specificul lor în ceea ce priveşte durata de
viaţă şi preţul mai ridicat cer ca distribuţia lor să fie asigurată prin magazine de
specialitate şi în cele mai frecvente cazuri, reclamă prezenţa unui vânzător calificat.
Pentru aceasta, unii fabricanţi distribuie direct produsele prin intermediul unei reţele
de reprezentanţi, sprijinite de magazine de demonstraţii şi expoziţii, precum şi prin
organizarea unei puternice reţele de service, care să acorde asistenţă de specialitate
atât în perioadele de garanţie, cât şi postgaranţie;
b) Produsele industriale sau bunurile de utilizare productivă au o structură
foarte diferită ele cuprinzând: materii prime şi consumabile, bunuri de echipament
principal, bunuri de echipament secundar, piese de schimb şi furnituri diverse. Drept
urmare, piaţa acestor bunuri este puternic particularizată pe fiecare din categoriile de
produse componente, cerând circuite specifice.
1. Circuite foarte scurte sau directe, în cadrul cărora producătorul negociază şi livrează
direct produsul său către utilizator. Utilizarea unui asemenea circuit implică
obligaţia producătorului de a-şi organiza vânzările şi stocajul întregii producţii,
urmând a livra produsele pe baza unor comenzi individuale.

13
2. Circuite scurte, folosindu-se ca intermediari agenţi de fabrică independenţi atât faţă
de producători cât şi faţă de utilizatori, renumeraţi printr-un comision.
3. Circuite lungi
c) Produsele agricole, datorită specificului procesului de fabricaţie,
caracteristicile acestui tip de produse, evoluţia cererii şi a modului de organizare a
mediului rural, generează un proces de comercializare foarte dificil.
1. circuite foarte scurte – apar în mod frecvent, în cazul produselor agricole, întrucât
majoritatea producătorilor agricoli îşi vând produsele în mod direct consumatorului
final, în pieţe publice sau chiar la domiciliul acestuia.
2. Circuitele scurte sunt utilizate destul de des, întrucât unii comercianţi cu amănuntul
au posibilitatea de a se aproviziona direct de la exploatările agricole cu o serie de
produse pe care apoi le oferă consumatorilor prin intermediul diferitelor forme de
vânzare.
3. Circuitele medii pot fi folosite în condiţiile în care o centrală de cumpărare are
posibilitatea să-şi asume responsabilitatea achiziţionării de la exploatările agricole a
unor produse pe care să le depoziteze şi condiţionaze în perioadele specifice de
stocaj, pentru ca apoi să le dirijeze spre punctele proprii de vânzare;
4. Circuitele lungi apar în condiţiile în care diverse societăţi comerciale specializate în
activităţi de însilozare şi condiţionare a produselor agricole, pe perioade îndelungate
de timp, preiau produsele respective de la producători, le stochează şi apoi le vând
fie către diverşi angrosişti din domeniul respectiv, fie către comercianţii cu
amănuntul care apoi le pun la dispoziţia consumatorilor.
d) Serviciile către populaţie şi către intreprinderi
Serviciile, sub aspectul procesului de distribuţie, prezintă unele particularităţi
importante pentru stabilirea circuitelor comerciale. În cadrul complexităţii acestor
prestaţii nemateriale se disting două categorii de servicii:

14
 servicii pure care folosesc doar munca fizică sau intelectuală a celui care le
furnizează;
 servicii mixte care necesită folosirea simultană şi a unui bun material.
Datorită naturii serviciilor - pure sau mixte – cât şi naturii beneficiarilor de
servicii, se poate face o delimitare, pe două direcţii, în ceea ce priveşte posibilităţile de
organizare a distribuţiei serviciilor:
 distribuţia serviciilor către populaţie – aşa zisele servicii de consum, care nu pot fi
stocate, iar pentru distribuţia lor se folosesc circuite scurte şi metode variate de
realizare;
 distribuţia serviciilor către firme, îndeosebi serviciile de producţie ( consultaţii
juridice, spălătorii, furnizare de energie)
Pentru oferirea acestor servicii marile societăţi au nevoie de o reţea de distribuţie
întinsă.

Evoluţia distribuţiei mărfurilor şi a circuitelor comerciale pe plan mondial

În diverse ţări distribuţia a devenit un sector economic deosebit de dinamic, iar


aparatul comercial a suferit mutaţii pe toate planurile, modificându-şi metodele de
vânzare, formele de distribuţie, repartiţia geografică. Principalele fenomene care au
generat această mutaţie sunt:
 din prima grupă a fenomenelor referitoare la mutaţiile ce au avut loc în viaţă socială
trebuie avute în vedere:
- fenomenele demografice care au pus amprenta pe evoluţia gusturilor, favorizând
modernizarea distribuţiei sub toate formele;
- creşterea puterii de cumpărare, diversificarea nevoilor şi căilor de satisfacere a
acestora;

15
- transformarea modului de viaţă determinată de : urbanizarea crescândă a mediilor
rurale, implantarea unor oraşe sau a unor cartiere – anexe la periferia oraşelor
ducând la evoluţia modului de viaţă.
 cea de a doua grupă de fenomene se referă la modul de conturare a tehnologiilor
comerciale şi a consecinţei acestora asupra evoluţiei şi structurii produsului
respectiv, care pot fi structurate pe trei planuri principale:
- pe plan gestionar, metodele de gestiune a stocurilor, de aprovizionare au determinat
nevoia de optimizare a canalelor de distribuţie în funcţie de segmentul de
cumpărători deserviţi;
- pe planul mişcării mărfurilor, îmbunătăţirea sistemelor de transport, modernizarea
mijloacelor de transport, precum, şi apariţia de noi materiale şi tipuri de condiţionare
a produselor dau un nou conţinut procesului de distribuţie, care a devenit
independent;
- pe plan comercial s-au impus noi viziuni ca: aplicarea spiritului şi tehnicilor de
marketing, perfecţionarea tehnicilor de ambalare, extinderea ponderii circuitelor
scurte şi foarte scurte, toate acestea au făcut ca cerinţele de comercializare să
cunoască noi forme de realizare.
Printre tendinţele care s-au conturat în ultimele două decenii şi care se apreciază că
se vor regăsi ca pondere şi în viitor sunt:
 diminuarea ponderii circuitelor scurte sau directe şi a circuitelor lungi. Modernizarea
mijloacelor de transport, a sistemelor de ambalare şi de prezentare a mărfurilor dă
posibilitatea producătorilor de a se apropia de consumatori. Totodată, deschiderea
graniţelor naţionale, perfecţionarea sistemelor de comunicaţie fac posibile tranzacţii
de anvergură, fenomen care impune necesitatea existenţei unor tipuri de intermediari
care să asigure o dirijare profitabilă a fluxurilor de mărfuri.
 modificarea amplorii şi gradului de apropiere a circuitelor comerciale de punctele în
care au loc procesele de consum, fenomen care acţionează asupra circuitelor de
16
distribuţie. Este vorba de numărul de unităţi prin care se realizează circuitele
respective. În ţările dezvoltate economic are loc o diminuare a numărului de unităţi,
deoarece perfecţionarea tehnologiei comerciale duce la dezvoltarea vânzării prin
corespondenţă, extinderea comerţului mobil, vânzarea pe bază de catalog, fără a fi
necesară prezenţa consumatorilor în magazine;
 în ceea ce priveşte mărimea unităţilor comerciale se estimează o creştere puternică a
marilor unităţi care vor îndepărta reţeaua comercială de cumpărător, reducând gradul
de adâncime a circuitelor de distribuţie.
 o altă tendinţă cu privire la circuitele comerciale se referă la dezvoltarea puternică a
circuitului comercial realizat pe baza unor licenţe de ordin comercial acordate de o
firmă altei firme pentru a exploata o marcă originală, oferind şi asistenţă tehnică. În
aceste condiţii circuitul comercial de distribuţie poate fi format din mici
independenţi, cât şi din întreprinderi integrate.
 extinderea puternică a sistemelor de distribuţie integrate constituie o altă tendinţă.
Aceasta înseamnă că întreprinderile nou create de la bun început au ca obiectiv
crearea de magazine moderne cu mari suprafeţe şi bine utilate din punct de vedere
tehnologic pentru a desfăşura activităţi specifice tuturor stadiilor de circulaţie a
mărfurilor şi transmiterea mărfurilor spre locurile de consum.
Presiunea concurenţială şi preocupările întreprinzătorilor de a moderniza continuu
activitatea de distribuţie au generat o amploare deosebită a distribuţiei verticale,
orizontale şi cu mai multe canale.
Prin politica comercială promovată în cadrul Uniunii Europene se prevede creşterea
rolului distribuţiei în cadrul sectorului terţiar. Aceasta înseamnă pe de o parte creşterea
sectorului terţiar, iar pe de altă parte contuarea sectorului distribuţiei ca un mecanism
esenţial al Uniunii Europene. Un important element în domeniul distribuţiei îl constituie
preocuparea pentru găsirea unor modalităţi adecvate de conlucrare între marile firme şi
întreprinderile mici şi mijlocii din domeniul distribuţiei. O preocupare principală a
17
Uniunii Europene o constituie asigurarea unei concurenţe corespunzătoare, menţinerea
unor preţuri echitabile şi asigurarea unor facilităţi de cumpărare cât şi de dezvoltare
globală a comerţului în cadrul pieţei unice europene.
Între principalele strategii de inovare şi diversificare a distribuţiei apar strategiile de
alianţe geografice şi de preluare a controlului unor firme de către altele mai puternice.
Între aspectele specifice privind distribuţia mărfurilor şi circuitele comerciale în
cadul Unuinii Europene pot fi enumerate următoarele. În primul rând creşterea rolului
distribuţiei în cadrul sectorului terţiar. Distribuţia prin intermediul personalului
comercial utilizat şi în condiţiile unui management adecvat, poate progresa rapid,
devenind operaţională şi profitabilă contribuind la afirmarea şi difuzarea produselor
industriale şi agricole şi la asigurarea unei colaborări corespunzătoare cu consumatorii.
În al doilea rând, o problemă importantă în domeniul distribuţiei o constituie
preocuparea pentru găsirea unor modalităţi adecvate de conlucrare între marile firme şi
întreprinderile mici şi mijlocii. Aceste aspecte conterează astăzi o accentuată tendinţă de
antrenare a firmelor de distribuţie mici şi mijlocii în ample acţiuni de cooperare privind
modernizarea progresivă a procesului de distribuţie, astfel încât, să poată răspunde
exigenţelor consumatorilor din toate zonele de piaţă. Una din preocupările principale în
domeniul distribuţiei din Uniunea Europeană o constituie asigurarea unei concurenţe
corespunzătoare, care să contribuie la îmbunătăţirea continuă a structurii şi calităţii
produselor şi serviciilor.

Logistica inversă - noua structură de distribuţie a viitorului

Înmulţirea reglementărilor care obligă firmele să recupereze produsele cu defecte


a dus la apariţia unor sisteme de distribuţie inversă care să manipuleze fluxul de
produse reciclate sau defecte. Valoarea produselor retrase şi a deşeurilor solide reciclate

18
care trebuie transportate este de ordinul miliardelor de dolari. Mai mult, prognozele
arată că acest fenomen va continua în principal datorită:
- schimbărilor rapide în tehnologie care necesită schimbări frecvente în design-ul
produsului;
- legilor noi care sunt promulgate în întreaga lume şi care impun retragerea
produselor defecte şi reciclarea deşeurilor solide.
Domeniul principal în care se aplică conceptul de distribuţie fizică inversă este
recuperarea produsului. Realizarea unui proces de distribuţie inversă pentru o companie
sau pentru un produs este dificilă, mai ales că, în multe cazuri, nu există un plan
sistematic de distribuţie. În plus, multe produse ajung la detailist şi consumator fără nici
o marcă a identităţii produsului sau a furnizorului. Localizarea acestor produse şi
trimiterea lor înapoi către producător reprezintă un proces foarte costisitor.
Produsele pot fi retrase de către o companie datorită unei varietăţi de motive: din
cauza proastei ambalări, a etichetării improprii sau a metodelor improprii de distribuire
având drept rezultat alterarea, contaminarea. Gradul de urgenţă a retragerii depinde de
câţiva factori, cel mai important fiind gravitatea riscului produsului. În acest context pot
fi citate trei clase de retrageri:
Clasa I.
Produsele din această clasă sunt retrase deoarece ele au fost declarate de către
comisia de control al alimentelor şi medicamentelor, sau de către comisia pentru
protecţia consumatorului,, ca reprezentând un pericol iminent pentru viaţa sau sănătatea
consumatorului. În acest caz, produsele respective trebuie retrase de pe piaţă în cel mai
scurt timp posibil. Se fac eforturi pentru a se recupera fiecare produs în parte, retragere
100% din sistemul de distribuţie.
Clasa II

19
Produsele din această clasă, deşi nu sunt iminent riscante, pot reprezenta, în timp, o
ameninţare pentru sănătatea sau chiar viaţa consumatorului. Şi acest tip de produse ar
trebui retrase cât mai repede posibil, însă gradul de urgenţă este mai redus.
Clasa III
Produsele din această clasă sunt retrase dintr-o varietate de motive. Produsele
etichetate greşit sau cele neetichetate intră în această categorie. Acestea pot avea o
probabilitate foarte mică de a pune în pericol viaţa sau integritatea fizică a
consumatorului şi totuşi ele trebuiesc retrase.

Condiţiile procesului de retragere depind de natura produsului şi de nivelul de


penetrare pe piaţă a sistemului de distribuţie. Produsele industriale, având canale de
distribuţie scurte sau directe, sunt mai uşor de retras decât produsele de consum având
canale de distribuţie lungi sau indirecte. Alte variabile care influenţează procesul de
retragere sunt numărul de produse fabricate, numărul de produse achiziţionate de către
cumpărărtori, durata de viaţă a produsului.
Prima etapă în procesul de retragere o reprezintă localizarea produsului în sistemul
de distribuţie. Pot fi identificate trei nivele distincte în funcţie de gradul de pătrundere a
produsului în sistem.
1. La primul nivel, produsul este încă sub controlul producătorului, în depozitele
aflate sub controlul său sau în depozitele distribuitorului primar. La acest nivel
localizarea şi recuperarea produsului reprezintă pentru specialistul în logistică o
simplă problemă de refacere a stocului.
2. La nivelul al doilea, produsul trebuie localizat şi retras de la intermediarii
implicaţi în distribuţia produsului, şi anume angrosiştii şi vânzătorii cu
amănuntul. Retragerea în acest caz devine mai dificilă.
3. La al treile nivel, produsul se găseşte în mâinile consumatorului. Localizarea şi
recuperarea produselor la acest nivel este cea mai dificilă dintre toate.
20
După ce produsele au fost localizate, specialiştii în logistică pot coordona
procesul de recuperare a produselor astfel:
- prin intermediul personalului propriu de pe teren
- prin intermediul detailiştilor şi al altor intermediari
- prin intermediul specialiştilor în colectare din afara canalului de distribuţie.
Recuperarea eficientă necesită:
 motivarea clientului pentru a restitui produsele defecte în vederea reparării, a
înlocuirii sau pentru rambursarea banilor;
 stabilirea unor relaţii bune între transportator şi ceilalţi participanţi la procesul de
distribuţie cum sunt membrii canalului de distribuţie.
Cel mai important obstacol în recuperarea produselor îl reprezintă consumatorul.
Experienţa multor firme arată că, consumatorii sun t reticienţi sau neglijenţi în privinţa
returnării produselor riscante, chiar dacă au fost înştiinţaţi.
Din punct de vedere al companiei, procesul de distribuţie inversă pentru
retragerea produsului ar trebui considerat o parte integrantă a strategiei de logistică.
Distribuţia geografică a unităţilor de producţie, a depozitelor, a punctelor de
vânzare şi al altor asemenea unităţi utilizate de către companie pentru fluxul fizic de
produse trebuie bine trasată. În cazul unei retrageri, este esenţial să se cunoască traseul
precis al produsului în cadrul reţelei totale. Totodată, trebuie realizată şi o contabilizare
a cheltuielilor corespunzătoare activităţilor implicate în retragere. Costurile retragerii şi
distribuţiei inverse sunt de 2-3 ori mai mari decât costurile distribuţiei normale datorită
manevrării în cantităţi mici şi urgenţei problemei.

2. Importanta logisticii si distribuţiei mărfurilor


Activitatile specifice logisticii distibutiei si a mărfurilor conditioneaza urmatoarele
aspecte esentiale ale functionarii firmei:

21
1. Modalitatea si ritmul de crestere al firmei, prin faptul ca stabileste pe de o parte
modalitatile concrete de aprovizionare si pe de alta parte canalele prin intermediul carora produsele
vor ajunge pe piata.
2. Gestiunea costurilor intrucat efectueaza monitorizarea tuturor operatiunilor legate de
transport, depozitare si manevrare dealungul ciclului de productie si distribuţie. Fiecare faza a acestui
ciclu implica anumite costuri pentru firma.
3. Posibilitatile de externalizare ale firmei: permite identificarea “vocatiei principale” a
firmei, adica a acelor activitati si operatiuni pe care firma reuseste sa le execute in conditii de
eficacitate maxima, astfel incat functiile si operatiunile mai putin performante sa fie cumparate de la
diversi operatori de piata, adica externalizat.
4. Normalizarea produselor si proceselor de gestiune prin standardizarea anumitor
componente si produse, introducerea unor norme privind cantitatile stocate si transportate, definirea
unor proceduri de prelucrare a comenzilor si prin fixarea unor norme de consum si costuri.
5. Posibilitatile de diversificare ale firmei, astfel incat activitatile desfasurate dealungul
lantului logistic permit largirea gamei de activitati si produse ale firmei prin utilizarea in comun a
acelorasi resurse si competente.
6. Flexibilitatea si adaptabilitatea firmei. Logistica distribuţiei si a mărfurilor prin faptul ca
opereaza atat in amontele cat si in avalul activitatii desfasurate de firma permite imbunatatirea
timpului de livrare, in acest fel crescand capacitatea de raspuns a firmei la cerintele pietei.
Exista totusi 2 domenii influentate direct si puternic de catre activitatile logisticii si
distribuţiei mărfurilor:
1.Amplasarea, numarul si dimensiunea medie a unitatilor de productie, stocare si distribuţie
ale firmei.
2.Distributia spatiala in cadrul firmei, a locurilor de munca, materialelor si echipamentelor.
La randul sau, activitatile de logistica si distribuţie a mărfurilor sunt influentate de o
multitudine de factori, printre cei mai importanti, numarandu-se:
Strategia firmei prin activitati si produse ce vor fi realizate si prin nivelul calitatii si
cantitatile acestor produse.
Factori economici cum ar fi: existenta si calitatea infrastructurii economice (drumuri, poduri,
aductiuni, utilitati) si localizarea pietelor din amonte si aval.

22
Conditiile sociale: disponibilitatea mainii de lucru, calificarea lucratorilor, nivelul de
sindicalizare al sectorului, potentialul aparitiei unor conflicte sociale.
Costurile de implementare si functionare legate de preturile la terenuri, costurile de
constructie si de instalare.
Constrangerile tehnice, respective conditii specifice necesare pentru a desfasura o anumita
activitate.
Factorii politici si institutionali: acordarea unor subventii guvernamentale, facilitatile fiscale,
reglementarea juridical, achizitiile publice.
Obiectivele logisticii distribuţiei si mărfurilor sunt urmatoarele:
Ameliorarea sistemelor de aprovizionare si distribuţie ale firmei.
Maximizarea calitatii si cantitatii serviciilor oferite clientilor.
Optimizarea costurilor de circulatie a materialelor, produselor si mărfurilor
Imbunatatirea imaginii si reputatiei firmei.
Trebuie mentionat ca indeplinirea simultana a acestor obiective nu este posibila, intre ele
existand numeroase contradictii. De exemplu, un nivel maxim de servicii oferite clientilor implica de
regula mentinerea unor stocuri ridicate, realizarea unui transport de inalt nivel si existenta a numeroase
depozite, insa toate aceste conditii duc la cresterea costului de distribuţie. Un cost minim, presupune,
pe de alta parte, transporturi ieftine, stocuri reduse si depozite putine, ceea ce poate afecta calitatea
produselor oferite clientilor. Deasemenea, pot exista contradicitii chiar si in cadrul aceluiasi grup de
obiective. Sa luam, de exemplu, obiectivele de minimizare a costurilor: serviciul de expeditie poate
utiliza ambalaje mai ieftine pentru a reduce costurile, insa aceasta poate genera o rata inalta de
depreciere a mărfurilor in momentul transportului, fapt care va produce o impresie proasta asupra
clientilor.
Ex 2: Compartimentul de transport va tinde sa foloseasca transportul CFR in locul celui
aerian, platind astfel mai putin, dar cum transportul CFR este mai lent, expedierea mărfurilor cu trenul
va imobiliza capitalul circulant pe o perioada mai inalta, va determina intarzierea platii de catre client,
putand duce chiar la orientarea acestuia catre furnizori ce ofera servicii mai rapide.

3. Sistemul logisticii si distribuţiei mărfurilor

23
Momentul de referinta in planificarea si organizarea unui sistem de logistica si distribuţie a
mărfurilor il constituie studiul a ceea ce solicita clientii. Criteriile de care sunt interesati clientii se
refera la:
a) livrarea mărfurilor la timp
b) disponibilitatea furnizorilor de a le indeplini comenzi urgente sau speciale
c) capacitatea furnizorilor de a manipula atent marfurile
d) disponibilitatea furnizorilor de a-si recupera marfurile defecte si a le inlocui cu cele
bune
e) disponibilitatea furnizorului de a stoca si/sau transporta marfurile.
Pornind de la obiectivele activitatii logisticii si distribuţiei mărfurilor, firma trebuie sa-si
proiecteze un sistem care sa reduca la minimum costurile legate de atingerea acestor obiective.
Orice sistem de logistica si distribuţie a marfuilor este caracterizat printr-un anumit cost de
functionare:
C=T+FD+VD+V+Cs+Ca
C- costurile logisticii si distribuţiei mărfurilor
T- costul total al transportului in cazul sistemului propus
FD- costurile fixe totale cu depozitarea si stocarea in cazul sistemului propus
VD- costurile variabile totale cu depozitarea si stocarea in cazul sistemului propus
V- costul total aferent vanzarilor pierdute datorita intarzierii livrarilor in cazul sistemului
propus
Cs- costul serviciilor oferite clientilor in cazul sistemului propus
Ca- costul de administrare a canalelor de aprovizionare si distribuţie in cazul sistemului
propus.
Alegerea unui sistem LDM presupune examinarea costurilor LDM (C) specifice fiecarei
variante alternative si selectarea sistemului care asigura un cost minim.
Daca unele elemente de cost sunt dificil de masurat si exprimat financiar, firma isi va
propune sa minimizeze costurile cu logistica si distributia mărfurilor in conditiile atingerii unui anumit
nivel al serviciilor oferite clientilor.

24
25
Luarea deciziilor de stocare presupune sa se cunoasca “cand sa se comande” si “cat sa se
comande”. Pe masura ce stocurile firmei se epuizeaza, managementul trebuie sa stie la ce nivel al
stocurilor existente sa lanseze o noua comanda de aprovizionare care sa aduca la reimprospatarea
acestora. Acest nivel al stocurilor se numeste prag de comanda. Pragul de comanda este cu atat mai
ridicat cu cat perioada de onorare a comenzii este mai indelungata, rata de utilizare a bunurilor ce
compun stocul este mai mare si cu cat nivelul serviciilor oferite clientilor este mai inalt. Daca timpul
de onorare al comenzii si rata de utilizare a produsului sunt variabile, atunci pragul de comanda trebuie
fixat la un nivel mai inalt pentru a avea la dispozitie un stoc de siguranta. Valoarea finala a pragului de
comanda trebuie sa asigure un echilibru intre riscul de a ramane fara marfa in stoc si costurile generate
de stocuri supradimensionate.

Cealalta decizie se refera la marimea cantitatilor ce trebuie sa se comande. Cu cat mai mari
sunt cantitatile comandate cu atat mai rar vor trebui lansate comenzile de reaprovizionare. De aceea,
firma va urmari echilibrul intre cheltuielile corespunzatoare prelucrarii comenzilor si costurile de
stocare. Acestea din urma constau din elemente ca: taxa de depozitare, costul capitalurilor imobilizate
in stocuri, diverse impozite si asigurari, cheltuieli determinate de depreciere sau invechire.

Cantitatea optima ce trebuie comandata poate fi stabilita prin observarea evolutiei sumei dintre
costurile de prelucrare a comenzilor si costurile de stocare in functie de cantitatea comandata.

4. Transportul- alegerea modalitatilor de transportare a mărfurilor influneteaza direct preturile


de vanzare, rapiditatea livrarii si starea fizica a bunurilor atunci cand ele ajung la client. Toate aceste
aspecte vor determina gradul de satisfactie al clientului.

Cele mai raspandite mijloace de transport sunt:feroviar, aerian, rutier, pe calea apei si cu
ajutorul conductelor.

Responsabilii cu expedierea mărfurilor vor analiza mijloacele de transport in functie de


urmatoarele criterii: viteza, siguranta incarcaturii, frecventa, capacitatea, disponibilitatea si costul.

Datorita posibilitatii de containerizare, expeditorii pot combina doua sau mai multe
mijloace de transport. In literature de specialitate s-au impus in legatura cu aceasta urmatorii termeni:

26
- piggyback –utilizarea trenurilor si a transportului rutier(autocamioane)

- fishyback- utilizarea transportului pe apa si a celui rutier

- trainship- utilizarea trenurilor si a transportului pe apa

- airtruck- utilizarea avionului si a transportului rutier.

Fiecare din aceste combinatii ofera diferite posibilitati pentru expeditor. De exemplu, piggyback
este mai ieftina decat utilizarea exclusive a transportului auto, oferind in acelasi timp un grad destul de
ridicat de flexibilitate. Deciziile referitoare la transport trebuie sa ia in considerare interdenpendentele
existente intre diferite mijloace de transport precum si efectele utilizarii lor asupra altor elemente ale
distribuţiei (depozitarea si stocarea).

5. Serviciile oferite clientilor. De regula, servicii mai numeroase si de o calitate mai inalta
inseamna costuri mai ridicate si invers. In acelasi timp, numarul si calitatea serviciilor pentru clienti
influenteaza direct comenzile acestora, si, in consecinta, vanzarile realizate de firma. De aceea,
managementul trebuie sa realizeze un echilibru intre costurile serviciilor oferite clientilor si ritmul de
crestere a vanzarilor datorita unor servicii suplimentare.

Firma poate oferi:

a) Servicii precumparare. Ex: acceptarea comenzilor prin telefon, internet, posta; reclama,
expunerea mărfurilor in interiorul magazinului, program de lucru prelungit sau nonstop,
prezentari de moda, aplicarea sistemului buyback.

b) Servicii postvanzare. Ex: livrarea la domiciliu, instalare, montaj, ambalare, ajustari, reglaje,
modificari aduse bunurilor, returnarea bunurilor necorespunzatoare.

c) Servicii auxiliare: reparatii, garantii, facilitate de incasare, restaurante, parcare gratuita,


vanzare pe credit, supravegherea copiilor, camere de odihna..

6. Selectarea si administrarea canalelor de aprovizionare si distribuţie- reprezintă unele dintre


cele mai dificile decizii pe care trebuie sa le adopte o firma pe parcursul existentei sale. Fiecare filiera

27
de aprovizionare sau distribuţie realizeaza venituri si implica costuri diferite. Din momentul in care
firma isi alege canalele de aprovizionare si distribuţie ea va fi nevoita sa lucreze cu ele o perioada
indelungata de timp. Canalul de aprovizionare si distribuţie ales va influenta si va fi influentat la
randul sau de celelalte componente ale mixului de marketing( produs, pret, promovare). Intermediarii
sunt utilizati de regula atunci cand se dovedesc capabili sa execute anumite operatiuni logistice intr-o
maniera mai eficace decat firma insasi.

Cele mai importante operatiuni desfasurate dealungul unui canal de aprovizionare sau
distribuţie sunt: informarea, promovarea, negocierea contractelor, prelungirea si onorarea comenzilor,
finantarea si preluarea riscurilor, posesia fizica a mărfurilor, efectuarea platilor si transmiterea
drepturilor de proprietate. Aceste operatiuni exista si sunt realizate indiferent de numarul sau modul de
organizare a angrosistilor si detailistilor care opereaza in cadrul canalelor de aprovizionare si de
distribuţie.

Administrarea acestor canale presupune alegerea unui anumit numar de intermediari si


motivarea lor prin aplicarea unui mix de relatii comerciale eficient din punct de vedere al costurilor.

28
Distribuţia – componentă de bază a logisticii

Valorificarea oportunităţilor pieţei şi finalizarea activităţii economice ale unităţilor


agroalimentare sunt condiţionate de ajungerea produselor agroalimentare la consumatorii finali,
capabile să contribuie la satisfacerea nevoilor populaţiei. În cadrul transferului de produse, între
producătorul de produse alimentare şi consumator se desfăşoară un ansamblu de operaţiuni tehnico-
economice care, în marea lor parte, formează obiectul distribuţiei produselor agroalimentare.
Principala problemă a sectorului agroalimentar din ţara noastră, în cadrul proceszului de
integrare în Uniunea Europeană, o constituie asigurarea competitivităţii produselor agroalimentare
româneşti, capabile să facă faţă concurenţei foarte piternice care există în cadrul pieţei unice. În cadrul
măsurilor ce trebuie luate pentru asigurarea competitivităţii produselor agroalimentare pe piaţa
Uninunii Europena, cele mai importante sunt :
a) organizarea producţiei agroalimentare care presupune constituirea unor exploataţii
agricole de dimensiuni optime (viabile), care să realizeze produse omogene din punct de
vedere calitativ şi competitive din punct de vedere calitativ şi cantitativ;
b) modernizarea respectiv perfecţionarea distribuţiei produselor agroalimentare prin
fundamentarea şi implementarea unei strategii de distribuţie eficiente.
Distribuţia produselor agroalimentare reprezintă cea mai dificilă misiune de marketing, datorită
particularităţilor produselor supuse comercializării, şi poate fi privită din două puncte de vedere:
a) în sens general adică privită la nivel macroeconomic distribuţia se bazează pe un sistem de
relaţii existente între o serie de agenţi economici pe piaţă în legătură cu producţia, transmiterea mărfii
şi consum. În această optică noţiunea de distribuţie cuprinde toate activităţile care permit trecerea
bunurilor de la agentul economic producător la intermediar sau consumator final;
b) la nivelul unei întreprinderi sau a unui agent economic procesul de distribuţie cuprinde
activităţile specifice de marketing legate de transferul bunurilor atât de la locul de producţie efectiv
până la magaziile proprii cât şi de la poarta producătorului până la locul de consum intermediar sau
final (după caz).
Distribuţia produselor agroalimentară mai poate fi interpretată ca fiind un ansamblu de măsuri
tehnico - economice menite să asigure legătura dinte producţie si consum, motiv pentru care distribuţia
poate fi definită şi după următoarele accepţiuni :
29
În primul rând o definiţie complexă a distribuţiei este aceea conform căreia distribuţia se referă
în primul rând la traseul pe care îl parcurg mărfurile de la producător până la consumator (acesta
poartă denumirea de canal de distribuţie).
În al doilea rând distribuţia se referă la ansamblul operaţiunilor care marchează trecerea
succesivă a mărfurilor de la un agent economic la altul până la intrarea lor definitivă în sfera
consumului.
În al treilea rând distribuţia cuprinde distribuţia fizică sau logistică care reprezintă ansamblul
proceselor la care sunt supuse mărfurile pe întreg traseul lor până la consumator (transport,
manipulare, depozitare, stocare, flux informaţional).
În al patrulea rând distribuţia se referă la aparatul tehnic care realizează asemenea procese şi
operaţiuni (exemplu: reţeaua de unităţi, dotări, personal etc.).
În ţările cu economie de piaţă dezvoltată, distribuţia produselor agroalimentare este analizată pe
întreaga filiera a produselor, care este urmărită de la poarta fermierului până la ajungerea produsului
agricol pe masa consumatorului. Aceasta deoarece, produsele agroalimentare sunt supuse , pe întreaga
filieră, unor operaţiuni cum ar fi: transportul, transferul, prelucrarea, condiţionarea, păstrarea. Toate
aceste operaţiuni intră în sfera distribuţiei produselor agroalimentare care se confruntă cu o serie
întreagă de dificultăţi şi este cea mai complexă distribuţie dintre toate produsele supuse vânzării pe
piaţă.
Distribuţia produselor agroalimentare are un rol important în cadrul comercializării produselor
agroalimentare, rol care este într-o continuă creştere pe măsura dezvoltării societăţii în ansamblul ei. În
actuala etapă prin poziţia şi funcţiile pe care le îndeplineşte, distribuţia a dobândit o importanţă vitală
în economie, ei revinindu-i şi rolul de factor accelerator al proceselor economice dintr-o tară, regiune
sau organiuzaţii de state independente.
Distribuţia joacă un rol important în cadrul filierei agroalimentare prin faptul că acţionează în
principal în sfera serviciilor care sunt creatoare de noi locuri de muncă şi de valoare adăugată. Astfel,
distribuţia are, pe de o parte, un rol social important prin faptul că participă la crearea de locuri de
muncă bine plătite , ceea ce duce la creşterea puterii de cumpărare a populaţiei, iar pe de altă parte, are
un rol economic important prin faptul că ansamblul costurilor de distribuţie reprezintă jumătate din
preţul final al produselor agroalimentare (cazul produselor perisabile)
Legând producţia de consum, în spaţiu şi timp, distribuţia produselor agroalimentare are
următoarele roluri principale:

30
1. de a regulariza fluxurile de mărfuri agroalimentare de la producător către consumatori în
scopul de a atenua, atunci când este cazul, efectele negative ale conjuncturii nefavorabile ale
pieţei;
2. de a oferi producătorilor informaţii privind nevoile, dorinţele şi preferinţele clienţilor în
scopul adaptării ofertei la dinamica acestora;
3. de a pune la dispoziţia clienţilor servicii logistice cât mai complexe, diversificate şi ieftine.
În literatura de specialitate distribuţiei i se atribuie anumite funcţii. Punctul de plecare în
descrierea funcţiilor distribuţiei este premisa apariţiei unor tensiuni (disfuncţionalităţi) atunci
când producţia şi consumul nu se desfăşoară în aceeaşi unitate economică. Funcţiile specifice ale
distribuţiei sunt rezumate la următoarele trei:
1. funcţia de disponibilizare respectiv crearea utilităţilor de timp, spaţiu şi posesie, adică
aducerea produsului în faţa consumatorului în momentul în care acesta are nevoie de el şi în
locurile accesibile într-o modalitate care să-i permită intrarea în posesia lui;
2. funcţia de informare realizată prin fluxul de informaţii în dublu sens de la consumator la
producător şi invers, de la producător la consumator ;
3. funcţia de creare de cerere concretizată printr-o servire cât mai bună a clienţilor, prin
apropierea de clienţi şi prin diversificarea serviciilor prestate.
Pentru unităţile agroalimentare sunt considerate activităţi componente ale distribuţiei
următoarele:
1. transportul produselor care permite ca acestea să ajungă în locurile din care consumatorii să
le poată cumpăra;
2. alcătuirea de loturi omogene prin selectarea produselor în funcţie de dimensiuni şi de culoare
şi includerea în cadrul aceleiaşi partizi de produse (cantităţile transportate către magaziile
vânzătorilor sau consumatori);
3. stocarea care permite prelungirea duratei de ofertare pe piaţă a produselor;
4. condiţionarea şi asamblarea produselor care uşurează transportul şi manipularea lor şi care
permite informarea cumpărătorilor (mai ales prin ambalaje);
5. fracţionarea (porţionarea) prin care se pune la dispoziţia clienţilor cantităţile pe care aceştia
le doresc. De exemlu, un studiu efectuat pe piaţa produselor agroalimentare a scos în
evidenţă faptul că politica din România ar trebui să se orienteze spre a oferi pe piaţă cantităţi
(produse) cât mai reduse.

31
6. informarea cumpărătorilor cu privire la caracteristicile produselor sau promovarea acestora
pe anumite pieţe;
7. informarea cumpărătorilor prin punerea la dispoziţia acestora a unor informaţii concrete
despre piaţă cum ar fi: cerere, ofertă, preţ, concurenţă.
Pentru produsele agroalimentare distribuţia este cu atât mai importantă cu cât majoritatea
produselor sunt perisabile ceea ce face ca prin intermediul activităţii de distribuţie să se asigure
integritatea cantitativă şi calitativă pe întreg circuitul produsului de la producător până la consumatorul
final.

6. 2. Canale de distribuţie pentru produsele agroalimentare

Având in vedere diversitatea de produse supuse distribuţiei este foarte important a se


stabili o strategie optimă de distribuţie a produselor. Această strategie vizează atât proiectarea unor
canale de distribuţie, care să contribuie la satisfacerea cerinţelor consumatorilor în momentul,
cantitatea, calitatea şi la locul dorit de către aceştia, cât şi fundamentarea unei logistici de distribuţie
care să genereze cele mai mici costuri.
Canalele de distribuţie reprezintă itinerariul pe care producătorii agroalimentari îl
parcurg de la producător la consumatorul final. Un canal de distribuţie are obligatoriu două verigi de
bază: producătorul şi consumatorul final.
Proiectarea canalelor de distribuţie trebuie să ţină cont de caracteristicile,
particularităţile produselor agroalimentare supuse distribuţiei şi de cele 3 dimensiuni ale unui canal de
distribuţie: lungimea, lăţimea şi adâncimea canalului de distribuţie.
În cadrul produselor agroalimentare dimensiunea canalelor de distribuţie se caracterizează prin
următoarele trei dimensiuni:
a) lungimea canalului – reprezintă numărul de verigi prin care produsele trec pentru a
ajunge de la producător la cosumatorul final. Această lungime a canalului este
diferenţiată pe cele două categorii de produse agroalimentare astfel:
- pentru produsele perisabile – sunt preferate canale directe sau scurte.
- pentru produsele mai puţin perisabile – orientarea este către canale scurte sau
lungi.

32
b) lăţimea canalului – determinată de numărul de agenţi economici care actionează la
nivelul fiecărei verigi a canalului de distribuţie. Pentru majoritatea produselor
agroalimentare, canalul de distribuţie se caracterizează printr-o lăţime excesivă spre
cele două extreme ale canalului.

X P1 X C1
XI
X P2 X C2
X
X X C3
X I n-1
X Pn X Cn
c) adâncimea canalului – locul de “apropiere” al produselor agroalimentare faţă de
consumatorul final.
Canalele de distribuţie pretabile produselor agroalimentare sunt următoarele:
1. Canalul direct : PRODUCĂTOR – COSUMATOR FINAL
Este specific produselor agroalimentare care sunt vândute prin magazinele proprii ale entităţii
producătoare. Se practică aceste gen de canal pentru produsele alimentare gen: carne şi preparate din
carne, lapte şi preparate din lapte, peşte şi preparate din peşte.
Acest tip de canal este practicat de către micii producători de legume şi fructe care practică aşa
numitul “comerţ la tarabă”, fiind un comerţ dezorganizat şi neigienic, având toate defectele unui canal
de distribuţie.
Distribuţia directă constituie forma de distribuţie clasică practicată în cea mai mare
parte de producătorii particulari. Este o variantă de distribuţie care presupune transportul produselor
către magazinele proprii de desfacere sau către piaţa de desfacere, prima variantă determină cele mai
mici preţuri pe piaţă, iar cea de-a doua duce în cele mai dese cazuri la ineficienţă economică, deoarece
cantităţile transportate sunt mici, protecţia contra perisabilităţii inexistentă, iar comerţul este neigienic.
Avantajul acestei forme de comerţ constă în aceea că produsul poate fi urmărit pe întreaga lui
filieră la care se adaugă faptul că datorită preţurilor mici practicate produsele agroalimentare se vând
într-o perioadă scurtă de timp, eliminându-se pericolul perisabilităţii.

33
Principalul dezavantaj este că aria de acoperire a pieţei este destul de restrânsă, unităţile
agroalimentare, în marea lor majoritate private nu reuşesc să-şi înfiinţeze magazine de desfacere pe o
rază suficient de mare.
În acest fel riscul nerealizării întregii producţii creşte, de aceea se apelează la comerţul prin
magazine de vânzare ale altor unităţi economice.
2. Canalul scurt : PRODUCĂTOR – INTERMEDIAR – INTERMEDIAR – CONSUMATOR.
( unul sau doi intermediari ).
Reprezintă canalul prin care sunt vândute majoritatea produselor agroalimentare.Este specific
unităţilor agroalimentare care produc cantităţi mari de produse. Reprezintă canalul care are ca prim
intermediar angrosistul iar cel de-al doilea intermediarul, magazinele de vânzare cu amănuntul ale
altor unităţi economice. În cazul marilor producători de produse agroalimentare ( ALDIS, DORNA,
CRIS-TIM ) care au posibilităţi de transport, produsele sunt vândute în proporţie majoritară printr-un
canal cu un singur intermediar ( magazinele de vânzare cu amănuntul ale altor agenţi economici ).
Comercializarea produselor alimentare prin intermediari este justificată mai ales pentru unităţile
de dimensiuni mijlocii şi mari pentru ca acestea să-şi vândă întreaga producţie.
Ca principal dezavantaj al acestei forme este faptul că producătorul mai mic are controlul asupra
vânzărilor, iar datorită preţurilor mari apare şi riscul necomercializării produsului în totalitate
(nerecuperarea banilor la timp).
3. Canalul lung : PRODUCĂTOR – INTERMEDIAR – INTERMEDIAR – INTERMEDIAR
- ...... - CONSUMATOR ( având cel puţin 2 intermediari ).
Este specific produselor agroalimentare cu termen de valabilitate mai mare, respectiv
produselor agroalimentare provenite din import. Se practică de către unităţile agroalimentare care se
adresează pieţei naţionale sau pieţei externe.
4. Distribuţia prin pieţele de gros – pretabile legumelor, fructelor şi
altor produse perisabile. Acest sistem reprezintă o formă specifică de canal lung, menit să
contribuie la omogenizarea producţiei din punct de vedere calitativ.

34
6.3. Logistica de distribuţie a produselor agroalimentare

Logistica de distribuţie a produselor agroalimentare prezintă o serie de patrticularităţi care derivă


din particularităţile pe care le are piaţa produselor agroalimentare.
Piaţa produselor alimentare reprezintă o piaţă care a fost liberalizată în totalitate începând cu
anul 1997, atunci când de fapt a avut loc liberalizarea preţurilor principalelor produse alimentare
(pâine, lapte, carne, ulei, zahăr) cu excepţia legumelor şi fructelor care a fost prima piaţă a produselor
agroalimentare liberalizată (încă din 1990) şi care a reuşit să devină, în timp, piaţa care funcţionează
după principiile economiei de piaţă.
Piaţa produselor alimentare se caracterizează prin următoarele particularităţi:
1. Caracterul sezonier al ofertei cumulat cu caracterul continuu al cererii de produse
agroalimentare ridică o serie de probleme cu privire la asigurarea continuităţii ofertei în
cantităţi şi calităţi omogene.
2. Piaţa produselor agroalimentare s-a caracterizat şi se caracterizează, în continuare, prin
intervenţia statului pe de-o parte pentru susţinerea achiziţiilor de inputuri, iar pe de altă parte
pentru susţinerea preţurilor de vânzare;
3. Piaţa produselor agroalimentare este o piaţă imperfectă sau parţial perfectă, dintre cele cinci
trăsături ale economiei de piaţă perfecte aceasta îndeplinind trei şi anume:
- atomicitatea cererii şi ofertei;
- intrarea şi ieşirea liberă pe / de pe piaţă;
- perfecta mobilitate a factorilor de producţie.
4. Piaţa produselor agroalimentare se caracterizează printr-o gamă foarte variată de produse ceea
ce dă posibilitatea consumatorilor de a alege dintr-o gamă variată de produse şi chiar produse
similare. Totodată, producătorii de produse agrolaimentare care realizează şi comercializează
pe piaţă produse în cantităţi mari se confruntă cu o serie de probleme legate de aducerea
produselor cât mai aproape de consumatori (legate de distribuţie).

35
5. Produsele agroalimentare se caracterizează, chiar în cadrul aceleiaşi grupe de produse, prin
sezonalitate producerii şi vânzării produselor ( mai ales ale celor perisabile).
De exemplu, în cazul legumelor şi fructelor întâlnim gruparea produselor în următoarele
categorii :
a) produse cu sezonalitate respectiv perisabilitate foarte mare: căpşuni, cireşe, zmeură, vişine,
caise, piersici;
b) produse cu grade de sezonalitate medie ce sunt dependente de asigurarea unei producţii
eşalonate.
Exemplu: tomate timpuri şi târzii: de seră, solar;
struguri – recoltare iulie – octombrie.
c) produse cu sezonalitate de consum scăzută: mere, cartofi, nuci etc;
Gradul ridicat de perisabilitate determină păstrarea aspectului comercial pe o perioadă limitată de
timp, de aceea este necesar ca produsele agroalimenatre ce se încadrează în această categorie să fie
orientat către piaţa consumatorilor finali într-o perioadă de timp relativ scurtă (2 – 3 zile).
6. O altă particularitate este aceea că produsele agroalimentare pot avea destinaţii diferite şi
anume: consum proaspăt; depozitare; industrializare; export.
Această particularitate face necesar să se aplice (practice) canale de distribuţie diferite, care
implică costuri de distribuţie diferite şi posibilitatea de a controla produsele pe perioada distribuţiei.
De asemenea, veniturile realizate de producătorul agricol sunt dependente de aceste destinaţii şi de
canalele de distribuţie utilizate.
7. O particularitate a comercializării producţiei agricole, în România este faptul că în paralel există
o piaţă ţărănească (care este considerată o piaţă neloială) cu piaţa societăţilor comerciale, agenţilor
economici, care prin tratamentul discriminatoriu creat datorită plăţilor efectuate la Bugetul de Stat
(TVA, impozitul pe salarii), determină existenţa concurenţei neloiale .
Toate aceste particularităţi sunt luate în calcul de către producătorii şi distribuitorii de produse
agricole pentru stabilirea unei politici de marketing realiste menite să contribuie la revigorarea
sectorului agroalimentar. Aceasta cu atât mai mult cu cât majoritatea particularităţilor pieţei produselor
agroalimentare influenţează activitatea agenţilor economici pe întreaga filieră şi anume:
- asigurarea cu resursele materiale;
- producţia
- distribuţia produselor agroalimentare,

36
iar cunoaşterea şi anticiparea mediului economic în care îşi desfăşoară activitatea reprezintă un
obiectiv de bază al tuturor producătorilor agricoli care acţionează în economia de piaţă.
Logistica de distribuţie reprezintă ansamblul operaţiunilor care contribuie la transferul
produselor de la producător la consumatorul final. Principalele activităţi sunt urătoarele:
- transportul
- stocarea
- depozitarea
- manipularea fizică
- fluxul informaţional.
TRANSPORTUL produselor agroalimentare se poate realiza prin următoarele forme:
1. Transport rutier – specific produselor agroalimentare ( mai ales ) destinate pieţei interne.
Având in vedere gradul mare de perisabilitate a produselor agroalimentare, acestea se pretează
la transportul rutier, motiv pentru care peste 90% din produse sunt transportate, comercializate
prin acestă formă.
2. Transportul feroviar – pretabil cerealelor şi altor produse neperisabile care sunt distribuite în
cantităţi vagonabile (mari). Practicarea acestei forme este condiţionată de gradul de apropiere
de calea ferată atât a vanzătorilor, cât şi a beneficiarilor.
3. Transportul pe apă – este practicabil cu succes în cazul României pe fluviul Dunăre ( pentru
piaţa internă ) şi pe Marea Neagră ( pentru export ). Este preferabil transportul mixt ( de
persoane şi produse ).
4. Transportul aerian – care deţine ponderi nesemnificative în total, pentru produsele
agroalimentare destinate pieţei; se practică cu succes pentru transportul florilor. Se preferă
transportul mixt ( persoane şi produse ).
STOCAREA – produselor agroalimentare are ca principal scop gestionarea eficientă a
stocurilor prin fundamentarea stocurilor optime, asigurarea recepţiei cantitative şi calitative, prin
dimensionarea partizilor ( cantităţilor ) de produse ce urmează a fi livrate, asigurarea stocurilor de
rezervă, a celor sezoniere şi a celor în pregătire.
Utilizează metode performante de gestionare a stocurilor, vizează realizarea celui mai
mic cost de stocare pe unitatea de produs.

37
DEPOZITAREA – produselor agroalimentare se află în strânsă legătură cu activitatea de
stocare şi are ca principală particularitate asigurarea condiţiilor de microclimat, capabile să
menţină, să păstreze cantitatea şi calitatea produselor.
Depozitele se împart în mai multe categorii ( în funcţie de gradul de perisabilitate a
produselor):
a) magazii simple – fără investiţii specifice în asigurarea climatului ( pretabile pentru podusele
care pot fi depozitate pentru o perioadă de timp ).
b) Silozurile – pretabile pentru cereale
c) Depozitele cu ventilaţie mecanică
d) Depozitele frigorifice
MANIPULAREA – produselor agroalimentare are ca principal scop creşterea productivităţii
muncii în această activitate, prin utilizarea unor mijloace mecanice de manipulare. Aceasta se poate
înregistra în condiţiile în care funcţia ambalajului ( principală ) devine cea de uşurare a activităţii de
manipulare ( igienizare a produselor ).
FLUXUL INFORMAŢIONAL – reprezintă poate cel mai important element al logisticii de
distribuţie deoarece este util tuturor participanţilor la filiera de produse agroalimentare astfel:
a) Producătorul agroalimentar - printr-o informare corectă şi la timp reperează foarte uşor pieţele
profitabile şi îşi orientează producţia către acele pieţe profitabile.
b) Cosumatorii - printr-o informare corectă pot să-şi asigure maximum de utilitate cu veniturile de
care dispun.
c) Producătorii de ambalaje - ştiu care este cerinţa de astfel de produse şi îşi adaptează producţia
la cerere.
d) Transportatorii / unităţile de transport – îşi programează structura “parcului auto” şi aleg rutele
optime de transport.
e) Ministerul Transporturilor – îşi fundamentează politica privind infrastructura rurală şî
regională.
f) Guvernul – îşi programează politica de piaţă ( marketing ) a produselor agroalimentare etc.
Este cunoscut faptul că înfiinţarea şi întreţinerea unui sistem informatizat pentru pieţele
agroalimentare implică investiţii enorm de mari, care nu pot fi susţinute de către sectorul privat. De
aceea constituirea şi întreţinerea sistemului informatic cade în sarcina sectorului public.

38
39