Sunteți pe pagina 1din 13

UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE
INGINERIA MEDIULUI
ANUL II

PLUMBUL
-REFERAT-

STATE MARIA-ROXANA
PLUMBUL

ISTORIC
Plumbul (Pb) este unul dintre cele mai vechi metale cunoscute, fiind exploatat de cel
puțin 8000 de ani, fapt confirmat de artefacte, de istorii vechi și alte scrieri, inclusiv cartea
biblică a Exodului. Mărgele de plumb au fost găsite în Turcia de azi, fiind datate acum
aproximativ 6500 de ani. Este unul din cele șapte metale utilizate în lumea antică (celelalte
sunt argintul, aurul, cuprul, fierul, staniul și mercurul).
În Egiptul faraonic, plumbul a fost folosit pentru glazura ceramică si aliaje de lipit,
precum și pentru turnarea obiectelor ornamentale. British Museum adăpostește o cifră de
plumb găsităîn orașul antic Abydos, în templul lui Osiris, care datează de la 3500 î.Hr. Și nu
numai atât. Fardurile negre pe care egiptenii le foloseau pentru machiajul ochilor erau pline
de plumb. Astăzi știm că metalul are puternice efecte negative asupra sănătății umane,
putând cauza leziuni ale creierului și avorturi spontane, însă egiptenii foloseau aceste
cosmetice pe bază de plumb pentru a se proteja împotriva bolilor de ochi.
Plumbul este un metal greu, de culoare gri-argintie cu densitatea foarte mare. Punctul
de topire scăzut (327° C), capacitatea de a fi turnat ușor și maleabilitatea de care dă dovadă
fac ca el și aliajele sale să fie potrivite pentru o gamă largă de produse.
Romanii cunoșteau în detaliu aceste proprietăți și l-au folosit în exces, inclusiv pentru
sistemul de aprovizionare cu apă. Țevile romane de plumb aveau lungimea de 3 metri și erau
fabricate în 15 modele cu diametre diferite. Conducte romane au fost descoperite în Roma de
astăzi și în Anglia, cele mai multe dintre ele găsindu-se într-o condiție excelentă. Cuvântul
roman “plumbum”, ce descria burlane de apă și conectori, stă la originea denumirii metalului
și inclusiv la baza simbolizării sale ca element – Pb.
Romanii au fost conștienți de faptul că plumbul cauza probleme grave de sănătate,
chiar nebunia și moartea. Cu toate acestea, ei au fost atât de atașați de utilizările sale diverse
(vase de plumb, îndulcirea vinului acru cu acetat de plumb, cosmetice, monede, vopsele,
echipamentul de război – scut, mănuși etc), încât au considerat că expunerea minimă vine cu
riscuri limitate. Ceea ce nu au realizat a fost că expunerea zilnică la un nivel scăzut de metal
i-a făcut vulnerabili la intoxicația cronică cu plumb (saturnism – după zeul Saturn), scutindu-
i totuși de ororile intoxicației acute. Saturnismul se manifestă prin apatie sau iritabilitate,
oboseală extremă, anorexie, anemie, dureri ale articulațiilor, greață, constipație, dureri
abdominale intermitente, afecţiuni ale rinichilor, impotenţă, schizofrenie.
Simptomele intoxicației acute cu plumb apăreau cu pregnanță la mineri, sclavilor
fiindu-le rezervată cel mai adesea această muncă debilitantă si istovitoare.Unii dintre acești
nefericiți au fost forțați să-și petreacă toată viața lor scurtăîn subteran, departe de ochii lumii
și cu mințile luate.
În Evul Mediu, plumbul a fost folosit pentru acoperișuri, sicrie, cisterne, rezervoare,
jgheaburi, precum și pentru statui și ornamente. Metalul a fost utilizat pe scară largă şi de
către alchimiști, ca o componentă cheie în obţinerea aurului din metale mai
“josnice”.Plumbul a servit o funcție şi mai înaltă, atunci când literele din plumb au ajutat la
construirea tiparului, instaurând – începând cu secolul al XV-lea – Galaxia lui Gutenberg.

GENERALITĂŢI
Plumbul este elementul chimic cu numărul 82 în tabelul periodic al elementelor.
Plumbul este un metal greu, de culoare gri-argintie cu densitatea foarte mare.
Datorită densității ridicate, plumbul și-a găsit utilizarea la protecția contra radiației ionizante.
De asemenea, plumbul este folosit la fabricarea de greutăți cu volum mic dar cu mase mari.
Acest metal este toxic pentru organismul uman, intoxicația numindu-se saturnism. Oxizii de
plumb (miniu, litargă) se utilizează la fabricarea vopselelor protectoare și a chiturilor de
miniu și de litargă. De asemenea, plăcuțele de plumb se utilizează la fabricarea
acumulatorilor pentru autoturisme. În trecut, plumbul era folosit la tuburi pentru
alimentarea cu apă potabilă, lucru grav, din cauza toxicității sale ridicate. Sărurile de plumb
nu se prea utilizează, acetatul utilizându-se în laboratoarele de microbiologie la fabricarea
unor medii de cultură (geloză cu plumb). Datorită punctului de fuziune scăzut, plumbul se
utilizează la băi cu metale topite în laborator și la fabricarea aliajelor de lipit
în electrotehnică (aliaje staniu-plumb).Acesta colorează flacăra în albastru-verzui.
Plumbul metalic obținut din cuptoare, proaspăt tăiat, are o culoare albăstruie, dar se
pătează imediat cum este expus la aer, căpătând o culoare griulie, mată. Când este topit
capătă un luciu strălucitor, cromargintiu.
Plumbul metalic, pur, apare și el în natură, dar este foarte rar. În schimb, plumbul sub
formă de minereuri apare frecvent, împreună cu alte metale cum ar fi zincul, argintul (cel
mai adesea) și cuprul, și este extras împreună cu aceste metale. Cel mai răspândit mineral în
care apare plumbul în natură este galena, sau sulfura de plumb (PbS), care conține 86%
plumb în greutate (raportul atomilor este însă 1:1). Alte minerale cu plumb sunt ceruzitul,
sau carbonatul de plumb (PbCO3) și anglezita, sau sulfatul de plumb (PbSO4).
Un strop de plumb ultrapur proaspăt solidificat (din plumb topit).
În România printre cele mai importante mine de extragere a minereurilor de plumb
au fost minele de plumb de la Baia Sprie și Cavnic de lângă Baia Mare.
În natură, plumbul se găseşte răspândit sub formă de compuşi: galena, sulfura de
plumb, din care se prepară plumbul; ceruzita, carbonatul de plumb, crocoita, cromatul de
plumb şi anglezitul, sulfatul de plumb. Plumbul este un metal care în tăietură proaspătă are
luciul cenuşiu-albastrui, care dispare în aer curat când metalul se acoperă cu un strat subţire
cenuşiu de oxid de plumb şi în aer umed când se acoperă cu un strat alb de carbonat bazic
de plumb. Plumbul este un metal moale; poate fi zgâriat cu unghia, tăiat cu cuţitul şi pe
hârtie lasă o urmă. Apa de băut (potabilă), care conţine carbonat acid de calciu şi sulfaţi,
formează pe suprafaţa plumbului o pătură subţire şi dură de carbonat şi respectiv sulfat de
plumb ce împiedică dizolvarea plumbului mai departe. Pe această proprietate se bazează
utilizarea plumbului la confecţionarea conductelor de apă, fără pericol de intoxicare. O
proprietate chimică foarte importantă a plumbului este rezistenţa sa la acţiunea acidului
sulfuric. În contact cu acidul sulfuric, la suprafaţa plumbului se formează un strat insolubil şi
compact de sulfat de plumb, care împiedică continuarea coroziunii. Datorită acestei
proprietăţi, plumbul e întrebuinţat în industria acidului sulfuric şi, în general, în construcţia
instalaţiilor în care se lucrează cu acid sulfuric.
Răspândirea plumbului în natură şi variatele lui utilizăriau făcut din el un toxic larg
răspândit. În ultimii 50 de ani,utilizarea plumbului şi implicit poluarea cu acest metal au
crescut dramatic,aşa cum a putut fi pus în evidenţă în structuri succesive din gheţarii
Groenlandei.Astfel, în straturile corespunzătoare revoluţiei industriale (anul 1780) 1 g de
gheaţa conţine 10µg de plumb.Doua sute de ani mai tarziu,concentraţia de plumb la 1 g de
gheaţăeste de 20 de ori mai mare(200µg). Se apreciaza ca în SUA se utilizează 1.3milioane de
tone de plumb care eliberează circa 100.000 t de plumb în aer şi apă.
Proporţia plumbului în crusta terestra este de aproximativ de 20mg/kg cu variaţii de
până la 70mg/kg,iar în apropierea şoselelor până la 138 mg/kg.Apa poate conţine până la
0.5 mg/l. În atmosfera urbană, în apropierea unei turnătorii,se pot semnala concentraţii de
până la 0.1mg/m3.Legislaţia română stabileşte pentru plumb o concentraţie medie zilnică
admisibilăîn aer de 0.0007mg/m3.
Poluarea cu plumb este una din multele probleme cu care se confruntă în acest
moment omenirea. Creşterea numarului autovehiculelor, activitatea industrială, care a luat
amploare, sunt cauzele principale ale poluării. Cele mai afectate de poluarea cu plumb sunt
ţările în curs de dezvoltare, persoanele din marile metropole ale lumii precum şi populaţia
săracă de la periferia oraşelor.
Dintre efectele poluării cu plumb, cele mai notabile sunt: afecţiuni ale rinichilor, stări
de nelinişte afecţiuni ale aparatului nervos, impotenţa, schizofrenie.
Măsurile care se impun sunt: folosirea benzinei fără plumb, reciclarea bateriilor care
conţin acest element, precum şi interzicerea folosirii conductelor ce transporta apa, dacă
acestea conţin plumb. Uniunea Europeană a impus masuri cu privire la obligativitatea
folosiri catalizatorilor, precum si a benzinei cu o cantitate de plumb redusă.
Dupa revoluţia industrială, producţia de metale grele a crescut simţitor şi, în acelaşi
timp,şi emisia lor in mediu, depuneri de metale grele gasindu-se inclusiv în straturile de
gheaţa din Groelanda si în apele Antarctice. Remanenţa metalelor grele în mediu este foarte
mare, uneori de câteva sute de ani. Poluarea cu plumb s-a extins odata cu: dezvoltarea
industriei chimice , metalurgice si constructoare de maşini, producerea benzinei cu plumb si
folosirea fungicidelor în agricultură.
Asa cum s-a menţionat, emisiile din atmosferă provin din benzina ce conţine plumb
pentru marirea cifrei octanice. O tonă de benzină arsă într-un motor bine reglat produce circa
0,4kg compuşi ai plumbului. Ca urmare a introducerii de catalizatori (în 1970) si a interzicerii
utilizarii benzinei cu plumb (în 1985), în Statele Unite şi Canada concentraţia de plumb din
sange a scăzut semnificativ de la 14,5 µg/dL, în 1990 (Pirkle si colab, cit.de Manuela Dordea
si N. Coman, 2005). Cu toate acestea, exista numeroşi copii care trăiesc în marile oraşe
americane, în special afro-americani, la care concentraţia de plumb din sange depaşeşte
pragul de 10 µg/dL recomandat de Agentia de Mediu EPA din USA.
Plumbul poate proveni şi din exploatarea şi procesarea minereurilor. Un studiu
efectuat în 1992 la minele de la Baia Mare a evidenţiat concentraţii extrem de ridicate de
plumb în sânge la mineri de 77,4µgdL, precum şi la copiii care locuiau în apropierea minelor
de 63,3µg/Dl. In Copşa Mică nivelul plumbemiei în sângele copiilor, depăşeau în 2002
35µg/Dl în 89,7% din cazuri. În apropierea localităţii Zlatna concentraţia plumbului în sol
depăşea de 8 ori valorile normale.
Plumbul şi toate combinaţiile sale produc intoxicaţii grave numite “saturnism”. La
astfel de intoxicaţii sunt expuşi muncitorii tipografi şi cei care vin permanent în contact cu
acestea. Plumbul intrat în organism se elimină foarte greu. Ca antidot în intoxicaţiile cu
plumb se administrează lapte. O mare cantitate de plumb se utilizează în construcţia plăcilor
pentru acumulatoare electrice şi în industrie pentru îmbrăcarea cablurilor electrice.
Cantităţile cele mai mari de plumb se întrebuinţează însă, pentru fabricarea aliajelor
de plumb: pentru lagăre (81%Pb, 13%Sb, 5%Sn, 1%Ca), pentru literele de tipar (50%Pb,
25%Sb, 25%Sn), aliaje pentru lipit etc. Din plumb se confecţionează, de asemenea, conducte
de apă, plăci şi îmbrăcăminte de protecţie faţă de radiaţiile gama, atunci când se lucrează cu
substanţe radioactive etc. Prin încălzirea plumbului topit într-un curent de aer se obţine
oxidul de plumb . Dacă încălzirea plumbului are loc deasupra temperaturii de topire, se
obţine “litarga”, de culoare roşie-portocalie, iar dacă temperatura de încălzire este mai înaltă
rezultă ”masicotul” de culoare galbenă.
Plumbul este un metal greu, de culoare gri-argintie cu densitatea foarte mare.
Datorită densităţii ridicate, plumbul şi-a găsit utilizarea la protecţia contra radiaţiei
ionizante. De asemenea, plumbul este folosit la fabricarea de greutăţi mici dar cu mase mari.
Acest metal este toxic pentru organismul uman, intoxicaţia numindu-se saturnism. Oxizii de
plumb (miniu, litargă) se utilizează la fabricarea vopselelor protectoare şi a chiturilor de
miniu şi de litargă. De asemenea, plăcuţele de plumb se utilizează la fabricarea
acumulatorilor pentru autoturisme. În trecut, plumbul era folosit la tuburi pentru
alimentarea cu apă potabilă, lucru grav, datorită toxicităţii sale ridicate. Sărurile de plumb nu
se prea utilizează, acetatul utilizându-se în laboratoarele de microbiologie la fabricarea unor
medii de cultură (geloză cu plumb). Datorită punctului de fuziune scăzut, plumbul se
utilizează la băi cu metale topite în laborator şi la fabricarea aliajelor de lipit în electrotehnică
(aliaje staniu-plumb).Acesta colorează flacăra în albastru-verzui.

Surse de expunere a populaţiei la inhalarea plumbului


Plumbul a fost extras şi folosit în industrie şi pentru produsele de uz casnic timp de
secole. Pericolele toxicităţii plumbului, manifestările clinice cu numele de saturnism, au fost
cunoscute din cele mai vechi timpuri. Secolul XX a fost martorul atât al celei mai mari
expuneri cunoscute vreodată a întregii populaţii la plumb, cât şi al unei cercetări recente
extrem de vaste asupra toxicităţii plumbului. Populaţia este expusă la plumb în primul rând
prin vopsele, cutii de conserve, racorduri plumbuite şi benzina cu plumb. Intensitatea acestor
expuneri, scăzută în prezent prin măsuri administrative, rămâne încă ridicată în anumite
segmente ale populaţiei datorită deteriorării vopselei pe baza de plumb folosită în trecut şi
prin trecerea plumbului din vopsele şi gazele de eşapament în sol şi praful din casă. Există
multe alte surse de expunere din mediu, cum ar fi frunzele plantelor crescute în sol
contaminat cu plumb, ceramica smălţuită neadecvat, cristalele cu plumb. Multe domenii
industriale, ca de pildă fabricarea bateriilor, demolările, vopsirea şi îndepărtarea vopselelor,
ca şi industria ceramică continuă să prezinte un risc semnificativ de expunere la plumb a
muncitorilor şi comunităţilor din împrejurimi. Noile cercetări asupra toxicităţii plumbului au
fost stimulate de progresele din toxicologie şi epidemiologie, ca şi de schimbarea accentului
pus în toxicologie de pe rezultatele binare (viata/deces; 50% doza letală) pe grade ale
funcţiilor, cum ar fi performanţa neuropsihologică, indicii de comportament, tensiunea
arterială şi funcţia renală. Testele pentru nivelul plumbului în sânge au facilitat atât
cercetarea asupra plumbului, cât şi supravegherea indivizilor supuşi riscului.
Plumbul este un metal toxic care constituie una dintre otrăvurile cele mai răspândite
în mediu. Acesta se găseşte în aer, sol şi apă.
Sursele majore sunt reprezentate de poluarea prin trafic, de fumul de ţigaretă (dacă tabacul
este tratat cu insecticide pe bază de plumb), de vopsele şi de hrană, mai ales produsele
otofruticole. Solul primeşte plumb din aerul poluat şi din unele pesticide (arsenicul de
plumb) şi anticriptogamice (plumb-tetraalchil). Din sol plumbul penetrează în rădăcina
plantelor destinate alimentaţiei umane sau alimentaţiei animalelor pentru carne sau lapte.
Din aer, plumbul se poate depozita în apă, ajungând astfel în produsele piscicole, fiind
ulterior ingerate de om. Tot din aer plumbul poate să penetreze în organism pe cale
respiratorie.
În organism, plumbul se depozitează în sânge, în oase şi în ţesuturile moi.
La nivel celular, este sechestrat în mitocondrii şi nucleu unde pot să apară incluziuni
conţinând plumb. Toxicitatea plumbului se manifestă în special asupra sistemului nervos,
mai ales la copii, la care poate să producă tulburări cognitive şi de învăţare.
Plumbul în mediul înconjurător
Răspândirea plumbului în natură şi variatele lui utilizări, au făcut din el un toxic larg
răspândit. În ultimii 50 de ani, utilizarea plumbului şi implicit, poluarea cu acest metal au
crescut dramatic, aşa cum a putut fi pus în evidenţă în structuri succesive din gheţarii
Groenlandei. Astfel, în straturile corespunzătoare revoluţiei industriale (anul 1780) 1g de
gheaţa conţine 10µg de plumb. Două sute de ani mai târziu, concentraţia de plumb la 1g de
gheaţă este de 20 de ori mai mare (200µg). Se apreciază că în SUA se utilizează 1.3 milioane
de tone de plumb care eliberează circa 100.000 t de plumb în aer şi apă.
Proporţia plumbului în crusta terestra este de aproximativ de 20mg/kg cu variaţii de
până la 70mg/kg, iar în apropierea şoselelor până la 138 mg/kg. Apa poate conţine până la
0.5 mg/l. În atmosfera urbană, în apropierea unei turnătorii, se pot semnala concentraţii de
până la 0.1mg/m3. Legislaţia română stabileşte pentru plumb o concentraţie medie zilnică
admisibilă în aer de 0.0007mg/m 3(STAS 1 342/1977).
Toxicitatea plumbului se poate manifesta ca atare prin particule fine respirabile şi ca
vapori la peste 500ºC în metalurgie, rafinăriile de plumb, sudura, ca şi în alte tehnologii
(fabricarea plăcilor pentru acumulatori, industria sticlei, aliaje cu alte metale) sau utilizarea
unor săruri de plumb (minium de plumb, litarga în industria ceramică, cromatul de plumb
ca bază pentru vopsele, tetraetilul de plumb ca antidetonant al benzinei), sunt tot atâtea
procese industriale în care plumbul este întâlnit ca factor de bioagresivitate.
Măsurile de profilaxie ale expunerii la plumb vizează menţinerea concentraţiei plumbului
în zonele de muncă sub limitele admise, prin măsuri tehnice şi organizatorice, etanseizare,
captarea pulberilor, interzicerea utilizării unor compuşi foarte toxici (ceruza,sulfatul de
plumb,ca şi umezirea şi aspirarea permanentă a pulberilor în zonele de lucru, interzicerea
muncii tinerilor în lucrări de vopsitorie cu aceşti compuşi ai plumbului şi nerepartizarea
femeilor de vârstă procreative în activităţi de expunere la orice forme toxice de plumb,
monitorizarea stării de sănătate a personalului expus, reducerea cât mai mult a utilizării
benzinelor etilate cu plumb.

Plumbul din apa potabilă


Apa pe care o folosim zilnic pentru consum poate fi otrăvită. Principalul inamic al
sănătăţii noastre este plumbul, care poate fi ascuns în apa pe care o bem zilnic şi o folosim
pentru gătit. Plumbul este un metal greu, răspunzător pentru câteva probleme serioase de
sănătate. În mod normal, plumbul nu pătrunde în apa freatică dacă au loc contaminări la
suprafaţa solului. Problema apare atunci când plumbul contaminează apele de suprafaţă.
Pentru că astfel de evenimente sunt foarte rare, sistemele centralizate de purificare nu
tratează apa cu scopul de a o curată de plumb. Plumbul îşi face apariţia în apa pe care o bem
din cauza ţevilor folosite în instalaţiile de apă pe care le avem în case sau în blocurile de
locuinţe. Coroziunea acestora conduce la apariţia plumbului în apă, ceea ce poate avea
consecinţe grave asupra sănătăţii. Deşi în prezent s-a redus folosirea ţevilor din plumb,
majoritatea caselor şi blocurilor de locuinţe vechi includ în instalaţiile sanitare conducte sau
subansamble din plumb.
Atât pe termen lung, cât şi pe termen scurt, expunerea la plumb prin intermediul apei
produce serioase probleme de sănătate. Cei mai afectaţi sunt copiii şi femeile însărcinate. În
cazul copiilor, contaminarea cu plumb are ca efect întârzieri în dezvoltarea normala atât
intelectuală, cât şi fizică, precum şi tulburări de atenţie, tulburări ale auzului şi ale capacităţii
de a învăţa, poate cauza reducerea IQ-ului, dizabilităţi de învăţare şi comportament,
reducerea puterii de concentrare şi atenţie, procese care, de cele mai multe ori, sunt
ireversibile. Pentru adulţi plumbul din apa de băut produce creşteri ale tensiunii arteriale şi
reduce producerea hemoglobinei lucru ce afectează pe termen lung metabolismul calciului
din organism. Totodată, prin expunerea la plumb a organismului pentru o lungă perioadă,
acesta se depune la nivelul oaselor şi al dinţilor şi în timp va afecta sistemul nervos prin
alterarea semnalelor trimise de creier către toate celulele şi organele organismului uman,
aceste semnale alterate ducând la un lanţ de efecte negative. Femeile însărcinate ar trebui să
fie precaute pentru ca plumbul poate afecta dezvoltarea normala a fătului. Pe termen scurt,
expunerea la plumb are ca efect degradarea funcţionării normale a celulelor roşii şi creşterea
presiunii sanguine. Din păcate, pe termen lung, efectele plumbului pot fi extrem de nocive,
ducând până la afecţiuni grave ale rinichilor sau diverse tipuri cancer. Apa de la robinet este
folosită inevitabil de oameni. Chiar dacă nu este băută în mod direct, este folosită la
prepararea alimentelor, a cafelei sau a ceaiurilor. Sursa comună din locuinţe este coroziunea
unor conducte de apă din plumb sau care conţin diverse piese realizate din acest metal. O
investiţie pe termen lung este filtrul de apă de uz casnic. În funcţie de tehnologia folosită,
model, calitate, un filtru de apă poate reţine parţial sau total impurităţile din apă, printre
care: plumb, clor liber, pesticide, mercur, arsenic, azbest, fier, bariu, cadmiu, crom, seleniu,
etc. şi diverse microorganisme.

Metabolismul plumbului
Nu se cunoaşte o funcţie fiziologică a plumbului în organismul animal. Omul
acumulează plumb în ţesuturi, concentraţia cea mai mare deţinând-o populaţia urbană şi
suburbană şi cea mai redusă, cea din mediul rural. Această acumulare este corelată direct cu
industrializarea şi utilizarea benzinei cu plumb.
Zilnic, în organism pătrund cantităţi de 100-300µg de plumb prin alimente, aerul
contaminat, etc., ajungându-se ca în corpul unui om adult să se găsească în permanenţă cam
200mg de plumb cu oscilaţii între 100-500mg, variaţia cantităţilor de plumb din organism
fiind dependente de nivelul acestuia în mediul ambient. În industrie, numeroase tehnologii
creează condiţiile unei supraîncărcări a organismului cu plumb. În industia de prelucrare a
plumbului, un muncitor poate absorbi în 8 ore de lucru până la 400 µg de plumb la care se
adaugă cele 200-300µg absorbite prin alimente, apă sau aer ambiental).
Cea mai importantă cale de pătrundere a plumbului în organism este calea respiratorie,
accesibilă mai ales pentru vaporii de plumb şi particulele cu dimensiuni mai mici de 5µ.
La nivel pulmonar se absorb 50-70% din doza inhalată. Absorbţia gastrointestinală a
plumbului este de 5-10% la adult şi spre 40% la copii. Pe cale cutanată pot pătrunde doar
compuşii organici (tetraetilul de plumb) în cantităţi suficiente pentru a putea genera o
toxicitate sistemică.
Distributia Plumbului în organism se realizează tricompartimental respectiv,
compartimentul sanguin, oase şi ţesuturi moi. La nivelul sângelui 95% din plumb se găseşte
în hematii având timpul de înjumătăţire de 35 de zile circa 10% din plumbul din organism,
se echilibrează în ţesuturile moi cu un timp de înjumătăţire de 40 de zile. Astfel, concentraţia
sanguină a plumbului nu reflectă cantitatea totală de plumb din organism. Oasele sunt
principalul depozit de plumb din organismul respectiv, până la 90% din cantitatea de plumb.
Timpul de înjumătăţire a plumbului în oase este de 20-30 de ani. Între oase şi sânge există
totuşi un proces de echilibrare provenind din depozitele osoase. Depunerea şi eliminarea
plumbului în şi din oase se face în paralel cu procesul similar al calciului; un regim alimentar
sărac în calciu, fosfaţi, seleniu şi zinc, poate favoriza creşterea absorbţiei plumbului. De
asemenea, fierul şi vitamina D influenţează absorbţia şi eliminarea plumbului. Eliminarea se
face pe cale renală prin filtrare şi secreţie tubulară, reprezentând principala cale de
excreţie(75%), cele secundare fiind transpiraţia şi calea digestivă. Plumbul trece prin
placentă şi afectează fetusul şi se regăseşte şi în secreţia de lapte afectând sugarul.

Indicatori biologici de expunere la plumb


Măsurarea continuă a expunerii poate oferi date mai detaliate despre relaţia
doză/răspuns. Îmbunătăţirea tehnicilor analitice au condus la reducerea erorilor în
măsurarea expunerii la plumb, ca de altfel, şi a unor covarietăţi. Plumbemia totală este un
test adecvat pentru o expunere recentă.Tendinţa actuală curentă privind determinarea
concentraţie plumbului în organism şi a efectelor asupra stării de sănătate se orientează spre
tehnici minim invazive. Tehnica KX Ray Fluorescence, total neinvazivă şi care stabileşte cu
precizie dozarea plumbului depus în oase, deci o dozimetrie retrospectivă a acumulării
plumbului în organism, este puţin operantă, dat fiind costurile ei. Din categoria tehnicilor
minim invazive se utilizează frecvent determinarea plumbemiei din picătura de sânge
recoltată din deget (Lead Care System). Această metodă este utilizată tot mai mult în SUA,
prezentând o sensibilitate şi o acurateţe foarte mare, fiind în acelaşi timp o metodă foarte
actuală(1997). Markerii moleculari utilizaţi pentru evaluarea diferenţelor individuale, a
susceptibiltăţii la expunerea la plumb sunt tot mai des utilizaţi, în ciuda complexităţii
tehnicilor de măsurare şi a costurilor ridicate.
Plumbul ca element sau compuşii anorganici ai plumbului sunt absorbiţi prin
ingestie sau inhalare. Plumbul organic (de exemplu, tetraetilul de plumb, plumbul adăugat
în benzină) este absorbit de asemenea prin piele într-o proporţie semnificativă. Copiii absorb
pana la 50% din cantitatea de plumb ingerată, în timp ce adulţii absorb doar 10-20%.
Absorbţia gastrointestinală a plumbului este mărită prin înfometare şi deficitele alimentare
în calciu, fier şi zinc; totuşi, această absorbţie a plumbului este minimă când acesta se
prezintă sub formă de sulfură de plumb, un constituent comun al deşeurilor miniere.
Plumbul este absorbit în plasma sanguină, unde se echilibrează rapid cu fluidul extracelular,
traversează membranele (cum ar fi bariera hemato-encefalică şi placenta) şi se acumulează în
ţesuturile moi şi dense. În sânge, aproximativ 95-99% din plumb este sechestrat în hematii,
unde se leagă cu hemoglobina şi alţi componenţi, în consecinţă, se preferă măsurarea
plumbului în sângele integral decât în ser. Cea mai mare proporţie de plumb absorbit este
înglobat în schelet, care conţine mai mult de 90% din cantitatea totala din organism. Plumbul
este excretat în special prin urină (printr-un proces ce depinde de filtrarea glomerulara şi de
secreţia tubulară) şi prin fecale. Plumbul apare de asemenea în păr, unghii, transpiraţie,
salivă şi laptele de mamă. Timpul de înjumătăţire a plumbului în sânge este de aproximativ
25 de zile; în ţesuturi moi, în jur de 40 de zile; iar în porţiuni ale oaselor, peste 25 de ani.
Astfel, nivelul de plumb din sânge poate să scadă semnificativ, în timp ce cantitatea totală de
plumb din corp rămâne crescută. Toxicitatea plumbului rămâne probabil legată de afinitatea
sa pentru membranele celulare şi mitocondrii. Ca rezultat, el interferează cu fosforilarea
oxidativă mitocondrială şi cu ATP-azele de sodiu, potasiu şi calciu.
Legislaţia română stabileşte concentraţiile pentru indicatorii biologici la adulţii
expuşi profesional la plumb, şi anume, plumburia la 150µg/g creatinina, plumbemia la
40µg/Dl, ALA urinar la 10 mg/1g creatinina şi coproporfirine la 150 µg/1g creatinină.
Pentru populaţia generală, se aplică normele internaţionale ale Organizatiei Mondiale ale
Sănătăţii (OMS) care reglementează plumbemia la o valoare maximă de 10µg/dL.

Efectele asupra stării de sănătate


Cunoaşterea efectelor metalelor grele asupra organismelor vii, precum şi a
mecanismelor lor de acţiune poate facilita sensibilizarea opiniei publice asupra pericolului
manifestat de prezenţa compuşilor toxici în ape şi alimente şi minimalizarea riscurilor
asociate expunerii, implementarea unor mai bune măsuri de prevenţie şi a unor strategii de
tratament eficiente.
Răspunsurile biologice ale organismului la o substanţă toxică au primit în ultima
perioadă denumirea de biomarkeri. O clasificare a biomarkerilor ar fi: biochimici, fiziologici,
histologici, morfologici şi comportamentali.
Biomarkerii pot fii:
 Biomarkerii de expunere -răspunsuri care indică expunerea organismului la substanțe
chimice, dar nu dă nicio informație asupra nivelului efectelor adverse pe care acestea
le cauzează.
 Biomarkerii de efect sau poate, mai corect, efectele toxice (din cauză că toți
biomarkerii prin definiție produc un astfel de efect) -răspunsuri care induc efecte
adverse demonstrate asupra organismului.
Efectele toxice ale plumbului sunt cunoscute de peste 2000 de ani, reprezentând
probabil cea mai veche boală ocupaţională din lume. În civilizaţiile antice era utilizat la
manufactura ustensilelor de bucătărie, de gospodărie, sau a obiectelor decorative. A fost
lansată ipoteza conform căreia concentraţia mare de plumb din vestitele vinuri romane ar fi
contribuit chiar la căderea Imperiului Roman. Sursele de plumb sunt extrem de numeroase,
de la apa provenită din zone în care stratul geologic are conţinut mare de plumb, la vopselele
utilizate în trecut la zugrăveli interioare şi exterioare, sau la gazele rezultate prin utilizarea
carburanţilor cu conţinut de plumb, sau din industrie. Formele anorganice, absorbite după
ingestie sau inhalare, afectează sistemul nervos, hematopoeza, aparatele renal,
gastrointestinal, cardio-vascular şi reproductiv, în timp ce sărurile organice sunt absorbite de
la nivel cutanat şi afectează în principal sistemul nervos.
Expunerea cronică la plumb în doze mici a fost asociată cu creşterea tensiunii
arteriale, existând o corelaţie directă între concentraţia plasmatică a plumbului şi nivelul
tensiunii arteriale, cu bolile cerebro-vasculare şi cele cardio-vasculare. În alte studii au fost
semnalate asocierea expunerii cronice la plumb cu modificări EKG, sau o incidenţă crescută a
bolii arteriale periferice la persoanele expuse cronic la cadmiu şi plumb.
La persoanele expuse ocupaţional la plumb au fost demonstrate creşterea incidenţei
naşterilor de feţi morţi, a pierderilor de sarcină sau a avorturilor spontane, reducerea
numărului de spermatozoizi şi a motilităţii acestora, scăderea fertilităţii, hipospermie,
teratospermie şi scăderea libidoului. Femeile ai căror soţi lucrează în industria plumbului au
risc crescut de pierdere a sarcinii. Copiii ai căror părinţi sunt expuşi ocupaţional la plumb au
risc crescut de epilepsie congenitală şi boli cardio-vasculare.
Intoxicaţia cronică cu plumb a fost asociată de asemenea cu risc crescut de cataractă.
În ceea ce priveşte cancinogenicitatea plumbului, acestuia i-a fost recent schimbată
încadrarea de către Agenţia Internaţională de Cercetare a Cancerului din posibil carcinogen
uman în probabil carcinogen uman. Expunerea cronică la plumb a fost asociată cu creşterea
incidenţei cancerului în general, ca şi cu cea a cancerului de stomac, plămân, şi vezica
urinară.
În Canada, conţinutul de plumb din unele alimente, chiar şi din laptele praf, este
reglementat prin legi care au fost revizuite ultima dată în 1970.
Vase de bucătărie, bijuterii, capace de lipici sunt câteva dintre produsele în a căror
compoziţie s-a găsit plumb. Cercetătorii spun că acestea sunt periculoase pentru consumator
deoarece conţin plumb într-o cantitate „îngrijorătoare” şi ar fi trebuit retrase de pe piaţă o
dată cu jucăriile chinezeşti.
Plumbul generează efecte difuze în întregul organism ca urmare a legării la nivelul
unor structuri enzimatice, în special prin blocarea grupărilor tiolice. Unul din cele mai
importante este blocarea sintezei henului cu apariţia consecutivă a scăderii valorii
hemoglobinei şi apariţia anemiei. Sensibilitatea copiilor la acest efect este mai mare decât a
adulţilor. Un alt aspect al toxicodinamiei plumbului îl reprezintă demielinizarea nervilor
periferici cu scăderea vitezei de conducere la nivelul acestora. Astfel apare neuropatia
periferică. Sunt afectate funcţiile psihologice şi neurocomportamentale. Plumbul se pare ca
duce la creşterea depunerilor de calciu intracelular, aspect evidenţiat pentru toate ţesuturile
studuare până în momentul de faţă.
Intoxicaţie cu plumb (Pb). Intoxicaţia cu plumb anorganic poate fi reîntalnită în
intoxicaţiile cu următoarele substanţe: monoxid de plumb, bioxid de plumb, carbonat de
plumb şi intoxicaţia cu plumb organic, în intoxicaţia cu substanţa gen tetraetil de plumb.
Împrejurări în care se poate produce intoxicaţia
cu plumb:
- consum de apă vehiculată prin ţevi de plumb;
- ustensile de bucătărie;
- zugrăveli cu pigmenţi de plumb;
- jucării de plumb;
- ingestia de pământ contaminat cu plumb;
- profesii.
Excesul de plumb conduce la următoarele fenomene toxice:
- inhibarea hemoglobinosintezei şi inhibarea formării hemului;
- alternarea membranei eritrocitare;
- acţiune neurotoxică;
- acţiune vasculotoxică.
În consecinţă, se produce o anemie, granulaţii bazofile în eritrocite cu o creştere a
porfirinei eritrocitare şi creşterea sideremiei. Se produc leziuni vasculare în special la nivelul
sistemului nervos central (SNC) afectând structurile profunde. De asemenea, apar şi leziuni
la nivelul nervilor periferici determinând degenerescenţa mielinei din structura axonilor.
Leziunea renală poate determina insuficienţa renală cronică (IRC) cu hipertensiune arterială
(HTA).
Semnele clinice în intoxicaţia cu plumb anorganic, sunt:
- iritaţii gastrointestinale: greţuri, vărsături;
- dureri abdominale;
- crampe musculare, slăbiciune musculară;
- parestezii;
- comă.
Inhalarea unei cantităţi de oxid de plumb determină: sete, colici abdominale, vărsături,
fenomene nervoase, crize hemolitice ce duc la apariţia hemoglobinuriei. Encefalopatia
saturniană se manifestă prin: cefalee violentă, insomnie, coşmaruri, agitaţie sau depresie,
delir, halucinaţii, tremur, paralizii, dezorientare temporalo-spaţială, tulburări vizuale, pareze
de nervi cranieni, convulsii, comă.
Diagnosticul pozitiv se pune pe baza examenului fizic care evidenţiază hiperexcitabilitate
osteotendinoasă, modificări ale fundului de ochi (edem, staza, hemoragii retiniene), precum
şi leziuni renale până la instalarea insuficienţei renale cronice. Investigaţiile de laborator
evidenţiază creşterea acidului delta levulinic şi a coproporfirinelor. Se diagnostichează şi o
anemie cu granulaţii bazofile şi hipersideremie.
Tratamentul constă în spălătura gastrică cu soluţie de bicarbonat 1% şi sulfat de magneziu
(Mg) 1%. Combaterea durerilor se face cu papaverină, atropină şi scobutil. Se face
reechilibrare hidroelectrolitică. Tratamentul chelator constă în administrarea de D-
penicilamina 600 mg/m2, EDTA 1500 mg/m2, Dimercaprol (BAL) 500 mg/m2, Ca EDTA in
doza de 50 mg/Kg/zi (20 mg/min) timp de 5-7 zile.

Metode de determinare a plumbului din aer, apă, sol:


1. Spectrometria de absorbţie atomica (AAS) cu cuptor de grafit. Metoda
foloseşte un spectrometru de absorbţie atomică cu sursă de radiaţie cu lampă cu catod
tubular şi cu o lampă cu deuteriu pentru corecţie, cu un monocromator, sursa de atomizare
prevăzută cu un cuptor de calcinare cu sistem de încălzire longitudinal şi un detector solid
asociat cu un amplificator electronic şi echipament de măsurare. După testul automat de
verificare al aparatului se introduce, cu ajutorul unui autosempler, proba în spectrometru de
absorbţie atomică. Proba este formată din trei alte probe colectate din aer la intervale de timp
bine stabilite cu ajutorul unei pompe gazoase Ametek. Probele de aer sunt injectate în soluţie
de acid azotic 0,2% cu un debit de 1l/min. la fiecare trei minute. Se trasează absorbantele cu
ajutorul unui soft special (AAS fiind conectat la un calculator care prelucrează datele). Se
calculează concentraţia plumbului din aer, exprimată în mg/m3.
2. Plumbul din atmosferă poate fi determinat colorimetric. Plumbul din emisiile
poluante are ca sursă principală procese industriale, gazele de eşepament emise de
motoarele cu ardere internă cu aprindere prin scânteie. Se caracterizează printr-o toxicitate
foarte ridicată, determinând îmbolnăviri specifice. Principiul metodei foloseşte faptul că
plumbul reacţionează cu difenil-tiocarbazona ( ditizona) în mediu alcalin şi formează un
complex colorat în roşu (ditizonatul de plumb), care poate fi colorimetrat la 500mm faţă de o
probă martor. Concentraţia plumbului se obţine din curba de etalonare.
3. Laser-Induced Breakdown Spectroscopy (LIBS). Este o metodă din categoria
metodelor de emisie atomic. Principiul metodei este:

Avataje: nu este necesară prepararea în prealabil a probei, analizează multielemente,


analizează atât probe conductive cât şi neconductive.
Dezavantaje: interferenţe datorate constituenţilor probei, utilizarea laserului implică
un anumit grad de complexitate în folosirea aparatului, costul mare al aparatului, posibile
răniri datorită folosirii uni laser de putere mare.
4. Ray Fluorescence Spectrometry (XRF).Principiul de funcţionare este:

Avantaje: nu este necesară prepararea probei pentru analiză, analizează


multielemente, este o metodă de analiză rapidă, reprezintă una dintre metodele EPA pentru
analiza Pb din vopselele de ulei (US EPA method #6200).
Dezavantaje: prezintă limite mari de detecţie, datorită faptului ca foloseşte surse radioactive
este necesară o mai mare atenţie în operarea aparatului, prezintă interferente datorita
matricei probei, costul relativ mare al unui aparat XRF.
5. Voltametria de stripare anodică (ASV) cu electrozi Carbon SPE (Screen-Printed
Electrodes). Voltametria de stripare anodica (ASV) cuplată cu electrozi Carbon SPE oferă o
variantă mult mai bună de determinare “in situ” a metalelor grele. Avantajele acestei
metode ar fi: costul scăzut al analizei, simplitate, rapiditate (timp de analiza mai mic de 4
minute),sensibilitate (de ordinal µg/l), aparatura portabilă, analiza multielement.
ELECTRODUL - Este fabricat intern prin imprimare in mai multe stadii utilizand o
imprimanta DEK 248 ( DEK Ltd, Weymounth UK).

Electrod

Unde: 1.Substrat de polyester; 2. Contacte electrice; 3.Stratul de bază (sub staratul de


cerneală); 4.Startul izolator; 5.Carbon counter electrode (CCE); 6.Carbon working electrode (CWE); 7.
Electrod de referintă Ag/AgCl.
Avantaje: interferenţele datorate matricilor sunt slabe, folosirea electrozilor Carbon
SPE reduce semnificativ complexitatea analizei, ceea ce este foarte bine la analizele efectuate
“in situ”, cu toate ca nu au acurateţe şi precizie mare ASVfield ajută la clasificarea solurilor în
funcţie de conţinutul lor de metale grele (Pb), datorită costului redus a analizei este o metodă
de determinare (monitorizare) agreată de poluator, tot datorită faptului că are cost
redus/analiză => se pot analiza mai multe probe, este o metodă care se poate implementa în
orice moment.

Concluzii
Plumbul nu este un element esenţial pentru om, el este potenţial toxic pentru toate
sistemele biologice. Se acumulează în ţesuturile umane, cu predilecţie în oase, ficat ţi rinichi.
Plumbul pătrunde în organism prin inhalare de suspensii provenite de pe haldele de steril şi
purtate de vânt sau de aer poluat din mediul urban, dar şi prin consumul de legume produse
pe terenurile agricole contaminate.
Alimentele şi apa sunt principalele surse de contaminare prin ingestie. În ţările
industrializate aportul zilnic de plumb prin alimente este de 200-300 µg/persoana. Tractul
gastrointestinal şi pulmonar sunt principalele căi de pătrundere a plumbului în organism.
Contaminarea omului cu plumb se produce pe cale alimentară, precum şi prin alte
surse ce trebuie luate în considerare. Atmosfera ne furnizează cantităţi variabile de Pb, în
funcţie de gradul de urbanizare şi dezvoltarea industrială a regiunii. Apa de băut la rândul ei
poate să conţină nivele mai mici sau mai mari, în funcţie de modul de aprovizionare a
populaţiei cu apă. Astfel aerul, alimentele şi apa participă la aportul total de Pb şi contribuie
la încărcarea corporală rezultanta depinzând de proporţia de metal care este reţinută la
nivelul organismului.
Din punct de vedere al originii, plumbul, este prezent în primul rând în sol. De aici, el
este absorbit de către plantele comestibile şi necomestibile cultivate în special în zonele foarte
poluate. Acest metal greu pătrunde în canalele alimentare prin intermediul plantelor, sau
cu ingestia accidentală de pământ. Animalele domestice absorb şi reţin în corpul lor plumbul
din vegetale care se acumulează şi se elimină în produsele animaliere destinate consumului
uman.
Plumbul se găseşte şi în aer; din aerul astfel poluat, omul poate inhala 100 µg/zi. La
copii, care au metabolismul mult mai activ decât al adultului, cantitatea de Pb inhalată poate
fi de două, până la trei ori mai mare faţă de cea inhalată din aer de către un adult.
O altă sursă o constituie adaosul de Pb la Sn, pentru cositorirea cutiilor metalice
destinate păstrării alimentelor, precum şi cositorirea tacâmurilor cu staniu impurificat cu
plumb.
Intoxicaţiile cu Pb semnalate mai puţin în literatura de specialitate, dar practic
frecvente, sunt cele provocate prin consum de băuturi păstrate în vase de ceramică vernisate
cu lacuri care contin Pb, sau prin consum de băuturi alcoolice, distilate fraudulos cu ajutorul
radiatoarelor de automobil.
Efectele toxice la nivelul organismului uman variază cu tipul ionilor, combinaţiile
complexe, concentraţia la nivelul ţesutului, frecvenţa expunerii şi vârsta individului.
Organismele acvatice, în special peştii concentrează metalele grele în organismul lor.
Astfel, plumbul se acumulează în peşti cu un factor de bioconcentrare de 30.5 până la 79.5 în
materie uscată. În vegetale, plumbul este absorbit pasiv de rădăcini şi este imobilizat rapid în
vacuolele celulelor rădăcinii sau reţinut de pereţii celulari. Este puţin transportat asupra
părţilor aeriene ale plantelor. Plumbul poate fi acumulat de plante şi prin părţile aeriene, dar
o mare parte din plumbul depus din atmosferă pe plante poate fi eliminat prin spălare,
deoarece a pătruns foarte puţin în plantă.
Absorbţia plumbului este influenţată de o serie de factori ca: aportul de vitamina D,
un regim bogat în grăsimi, carenţe de fier, calciu, fosfor, zinc, vitamina B1, magneziu, fibre
vegetale. Absorbţia pulmonară poate juca un rol important în cazul expunerii profesionale
sau pentru persoanele care trăiesc într-un mediu poluat de fabrici care au emisii poluante în
atmosferă.
Plumbul modifică funcţiile celulare perturbând numeroase căi metabolice şi diferite
procese fiziologice. In vivo plumbul joacă un rol de catalizator al reacţiilor de peroxidare a
lipidelor cu producerea de radicali liberi. Acest mecanism de toxicitate celulară este evocat în
mod particular în cazul perturbării funcţiilor de reproducere. Pe de altă parte plumbul
alterează homeostazia calciului şi interferă cu procesele celulare şi moleculare mediate de
calciu la nivel membranar şi citoplasmatic.
Mileniul III debutează tumultos cu probleme globale majore de importanţă vitală
pentru omenire , printre care şi degradarea continuă a mediului care acţionează ca o bombă
silenţioasă, cu implicaţii dramatice asupra organismelor vii şi mai cu seamă asupra sănătăţii
omului. Omul, trebuie să renunţe la ignoranţa ecologică şi să-şi însuşească lecţiile pe care i le
oferă natura despre armonie, echilibru, dinamica şi ordine.
Orice dezechilibru ecologic determină dizarmonie şi haos cu urmări nefaste pentru
viaţă. Este necesar să creăm convingerea fermă că nu putem progresa în afara mediului şi că
orice dereglare în relaţia cu natura se repercutează negativ asupra noastră.

BIBLIOGRAFIE:
HAIDUC, Iovanca; BOBOŞ, Liviu, Chimia mediului şi poluanţii chimici, Cluj-Napoca, 2005;
HAIDUC, Iovanca, Chimia verde şi poluanţii chimici, Cluj-Napoca, 2006;
IFRIM, S.; ROŞCA, I., Chimie generală, Bucureşti 1989;
http://ecobites.com
www.sanatatea.com
www.naturalist.ro/
www.sanatate.findtalk.net