Sunteți pe pagina 1din 1

Lumea are tot atâtea centre câte fiinţe există în ea.

Linia care separă binele şi răul intersectează inima fiecărui om. Şi cine va distruge o bucăţică din
inima sa?

Nu e cine ştie ce merit să devii om spaima dinaintea morţii. Tot aşa dragostea pentru copiii
proprii nu este o dovadă de bunătate.

Ca să facă răul, omul trebuie mai întâi să-l perceapă ca bine sau ca pe o faptă firească şi înţeleasă
ca atare. Aşa este, din fericire, firea omului, că trebuie să caute justificare faptelor sale. Inchizitorii îşi
motivau acţiunile prin creştinism, cuceritorii-prin glorificarea patriei, colonizatorii-prin civilizaţie, etc.

Apoi şi visătorii...Ei vedeau prea multe lucruri ca să aleagă doar unul. Ei aspirau spre multe prea
intens pentru a ţine cu toată fermitatea de pământ.

Este absolut sigur că nu tot ce intră ăn urechile noastre pătrunde şi mai departe, în conştiinţă.
Tot ceea ce nu se potriveşte cu starea noastră de spirit, se pierde.
-Inculpat, ultimul dumneavoastră cuvânt?

Vă rog să mă trimiteţi unde vreţi...Şi dacă s-ar putea, acolo să fie soare.
M-aş duce în pădure aşa pur şi simplu, aş intra şi aş îmbrăţişa doi copaci: dragii mei, nu-mi mai
trebuie nimic altceva.

Toate sursele de lumină , într-o măsură mai mică sau mai mare pot fi comparate cu Soarele.
Soarele însă nu poate fi comparat cu nimic.

Pentru ochiul dezobişnuit, verdeaţa copacilor părea insuportabil de stridentă!

Începeam să simt în mine: dacă a trăi trebuie să nu trăiesc, atunci la ce bun?