Conservatorismul dreptului englez a condus la pastrarea unei structuri de tip feudal a

proprietatii, dar aceasta structura se prezinta astfel numai in aparenta, deoarece sub formele
medievale se ascund modalitati foarte propice de aparare a proprietatii private. Drepturile reale,
principalul fiind dreptul de proprietate, sunt ocrotite intr-un mod cu totul diferit de cel
caracteristic sistemului romano-german.

Principala distinctie pe care o face sistemul common law intre aceste drepturi este cea
dinte real property si personal property. Intr-o explicatie modernizata si considerabil
simplificata, real propery cuprinde acele drepturi subiective, care sunt ocrotite prin actiuni
reale, pe cind personal property acopera sfera drepturilor ocrotite prin actiuni personale.

In sistemul common law posesiunea confera, ca si in dreptul francez, o adevarata

prezumtie de proprietate.

Dreptul de proprietate din acest sistem se mai caracterizeaza si prin faptul ca pana in
prezent in Marea Britanie este unanim recunoscut ca intreg pamantul tarii apartine coroanei,
desi acest principiu nu are o semnificatie economica. In aceasta tara adevaratul proprietar al
terenului se considera regele si nu detinatorii funciari.

Referitor la proprietatea imobiliara din Marea Britanie, in literatura de specialitate se

constata urmatoarele.

Structura dreptului de proprietate din tarile common law nu poate fi inteleasa fara a
cunoaste ceea ce doctrina numeste states, o alta importanta reminiscenta feudala.

Si daca in tarile continentale coexistenta mai multor drepturi reale asupra unuia si
aceluiasi bun este solutionata cu ajutorul asa-numitelor dezmembraminte ale proprietatii (in
cazul uzufructului, de pilda, dreptul de proprietate se dezmembreaza in componentele sale,
dreptul de dispozitie ramanand asupra nudului proprietar, in timp ce dreptul de folosinta trece
asupra uzufructuarului), apoi dreptul englez nu cunoaste tehnica dezmembrarii, utilizand in
locul ei posibilitatea coexistentei mai multor estatesuri asupra unuia si aceluiasi bun. Ramasita
a proprietatii tipic feudale, ele presupun dreptul de proprietate completa a fiecarui titular
asupra estatesului sau. Explicatia consta in faptul ca estatesurile concurente sunt de natura
diferita. Exista, astfel, doua mari categorii de estates: cele pe durata nedeterminata (de
exemplu, pe viata), denumite estates of freehold, si cele in termen - leasehold estates. Existenta
acestuia din urma, de exemplu, este absolut compatibila cu cea a unui freehold, situatia fiind
foarte asemanatoare cu cea din cazul uzufructului. Se ajunge, astfel, la cunoscuta teorie a
"solutiilor identice pe cai diferite". Ar fi incomplet acest compartiment dedicat
sistemului common law, daca nu ne vom opri si la o tendinta care isi gaseste un loc din ce in
ce mai important nu numai in dreptul Marii Britanii, ci, mai ales, in cel al Statelor Unite,
Canadei, Australiei sau Noii Zeelande. Aceasta tendinta a fost numita de un savant din Canada
"civilizatia common law"[1]. Concluzia data a fost facuta, probabil, si din motivul ca in Canada
coexista atat sistemul romano-germanic in Quebec, cat si cel de common law din restul
provinciilor componente. In aceasta tara Curtea Suprema de Justitie este locul de intalnire a
celor doua sisteme si laboratorul unei sinteze de un urias interes teoretic.
 Esenta "civilizatiei common law" consta in apropierea acestui mare sistem de drept de
un alt mare sistem de drept - dreptul civil romanist continental. Astazi totusi am putea vorbi de
o incercare de apropiere reciproca a acestor sisteme de drept.

Astfel, se observa ca in majoritatea tarilor continentale sunt reglementate un sir de contracte,

care isi au originea in common law, cum ar fi: contractul de leasing, factoring, franchising.

Daca despre influenta acestor institutii ale common law in literatura de specialitate s-a
scris mult (astazi, practic, in orice manual de drept civil din tarile sistemului romano-germanic
gasim descrierea contractelor enumerate mai sus), apoi despre influenta dreptului continental
asupra dreptului anglosaxon s-a scris mult mai putin.

Particularitatile sistemelor de drept romano - germanic si common law.

In dreptul comun englez obiceiul a evoluat treptat prin intermediul acumularii practicii
hotararilor judecatoresti. Radacinile lui isi au inceputul nu in legile recent adoptate, ci in cele
precedente. Tarile cu drept romano - germanic, dimpotriva, au mers pe calea preluarii
dreptului roman, incepand cu talmacirea Codului lui Iustinian si terminand cu introducerea in
codurile nationale a unor norme abstracte. Astfel, stiinta dreptului comun dupa provenienta sa
este de natura juridica, pe cind cea continentala - scolastica. In Anglia juristi vestiti
deveneau judecatorii, iar pe continent - profesorii de jurisprudenta.

Pe continent talmacirea normei consta in intentia de a determina continutul ei adevarat, chiar

si pentru cazurile unor situatii imprevizibile, intervenite ulterior. In Anglia si SUA opiniile
savantilor-juristi au un caracter de prorocire. Aceasta deosebire de stiluri este caracteristica
pentru drept in general. Pe continent juristii judeca abstract, in categoriile institutiilor juridice,
iar in SUA si Anglia - concret, prin precedent, din punctul de vedere al relatiilor dintre parti,
al drepturilor si obligatiilor lor. Pe continent persista tendinta de a perfecta permanent sistemul
de drept, dar in SUA si Anglia drept orientare pentru juristi servesc hotararile judecatoresti.
Pe continent juristii au un sentiment de satisfactie, contribuind la sistematizarea stiintifica, in
SUA si Anglia domina scepticismul profund referitor la orice generalizari care epuizeaza
sufletul. Pe continent se opereaza cu notiuni care deseori incep sa traiasca viata lor proprie, fapt
ce ascunde un pericol pentru cei care le aplica.