PROIECT MANAGEMENTUL MUNCII

DISCRIMINAREA PE PIATA MUNCII INTRE SEXE

Conform legislației europene și naționale, discriminarea apare atunci când o persoană

sau un grup de persoane este tratat mai puțin favorabil decât o altă persoană sau grup, din
cauze precum rasa, culoarea, originea naționala sau etnică, sex, stare civilă sau sarcină,
vârstă, handicap, religie, orientare sexuală.
Femeile se confruntă de foarte multe ori cu situații de discriminare pe piața muncii, însă
multe dintre ele nu știu că discriminarea este ilegală. Femeile au dreptul la șanse egale pe
piața muncii, iar discriminarea este interzisă prin lege. Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului şi Convenţia Naţiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare,
recunosc dreptul la egalitate în faţa legii şi protecţia împotriva discriminării ca fiind drepturi
universale.
În România, o problemă de discriminare se regăsește și la nivelul salarizării, indemnizațiilor
sau sporurilor acordate pentru prestarea aceleiași munci, femeile fiind plătite mai slab în
comparație cu bărbații.
Caracteristicile pietei muncii din Romania nu sunt de natura sa stimuleze cresterea gradului
de ocupare al femeilor.
In raportul Comisiei Europene asupra egalitatii dintre femei si barbati se mentiona faptul
ca la nivelul Uniunii Europene aproximativ 30% din femeile care aveau responsabilitati de
ingrijire a copiilor sau altor persoane dependente erau inactive sau lucrau cu norma
partial,chiar daca ar fi dorit sa lucreze mai mult.
Astfel proportia este de : 10% Olanda, Danemarca, Suedia
60% Spania, Grecia
80% Romania si Letonia.
Nivelul salarial,este un alt instrument de discriminare. Nivelul de calificare al femeilor este
cel putin la fel de bun ca al barbatilor, insa adeseori abilitatile lor nu sunt la fel de bine
apreciate, iar evolutia carierei lor profesionale este mai lenta.
Diferentele salariale in Uniunea Europeana dintre femei si barbati, aflati pe aceeasi pozitie,
sunt – in medie – de 16,4%, conform ultimei statistici prezentate de Comisia Europeana.
Asta inseamna ca, practic, femeile ar munci 59 de zile pe an fara sa fie platite prin comparatie
cu barbatii.
 Diferentele intre cele 28 de tari membre ale UE sunt relativ mari: in Estonia, diferenta de
salariu intre cele doua sexe este de 30%, in favoarea barbatilor, in timp ce in Slovenia este
cel mai mic nivel, de doar 2,5%. Romania se afla printre tarile in care diferentele sunt cat de
cat mici: 9,7%.
Conform studiului “Diferentele de gen in ceea ce priveste cariera, profesiile si veniturile,
mentalitatile si practicile legate de relatiile de gen in familie si la locul de munca” femeile
lucreaza, mai mult ca barbatii, pe pozitii de angajat cu studii medii cu munca de
birou(probabilitatea de a lucra intr-un birou este dubla la femei decat la barbati 41% vs
20%), au o mai mare longevitate la locul de munca (cu peste 1 anin medie: 7,5 ani femeile
– 6,4 ani barbatii), dar au beneficii financiare net inferioare barbatilor in conditii egale de
educatie sau tip de ocupatie: 1430 RON in medie barbatii si 1170 RON in medie femeile).
Conform Bazei de date a Comisiei Europene privind numarul de femei si barbati in functii
de decizie (http://ec.europa.eu/justice/gender-equality/gender-decision-
making/database/index_en.htm) in 2013, femeile au reprezentat numai 17,8 % din membrii
consiliilor de administratie ale celor mai mari companii cotate la bursa din UE si doar 4,8 %
din presedintii acestor consilii. Procentul femeilor in post de director executiv ramane inca
scazut – 2,8 %
Eliminarea discrepantelor salariale intre femei si barbati reprezinta o prioritate pentru UE.
Promisiunea UE de a elimina diferenta de remunerare a fost facuta prima data in 1957,
cand a fost semnat Tratatul de la Roma. Astazi, prin Tratatul de la Lisabona, exista o baza
juridica pentru actiunile UE in acest domeniu, alaturi

de angajamentul cu privire la egalitatea intre femei si barbati care se regaseste in Cartea

drepturilor fundamentale.

Art. 7. -
(1) Prin egalitatea de sanse si de tratament intre femei si barbati in relatiile de munca se
intelege accesul nediscriminatoriu la:
a) alegerea ori exercitarea libera a unei profesii sau activitati;
b) angajare in toate posturile sau locurile de munca vacante si la toate nivelurile ierarhiei
profesionale;
c) venituri egale pentru munca de valoare egala;
d) informare si consiliere profesionala, programe de initiere, calificare, perfectionare,
specializare si recalificare profesionala, inclusiv ucenicia;
e) promovare la orice nivel ierarhic si profesional;
f) conditii de incadrare in munca si de munca ce respecta normele de sanatate si securitate
in munca, conform prevederilor legislatiei in vigoare, inclusiv conditiile de concediere;
g) beneficii, altele decat cele de natura salariala, precum si la sistemele publice si private
de securitate sociala;