DĂUNĂTORII PLANTELOR AGRICOLE

Asist Dr. Teodora FLORIAN

1
1. COROPIŞNIŢA - Gryllotalpa gryllotalpa Latr.
(ORTHOPTERA, GRYLLOTALPIDAE)
Este o specie polifagă cu largă răspândire în Europa, în nordul Africii, în Asia Centrală şi
Orientală. În ţara noastră se întâlneşte frecvent în toate regiunile.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie polifagă. Adulţii şi larvele, săpând galerii
superficiale în sol, retează rădăcinile plantelor pe care le întâlnesc în cale şi rod plantele sub nivelul
coletului, distrug rădăcinile, tuberculii de cartof etc. În rădăcinile mai groase de sfeclă, morcov etc.
şi în tuberculii de cartof, insectele rod cavităţi mari. Preferă terenurile uşoare şi bogate în humus,
aerisite şi bine fertilizate cu substanţe organice (gunoi de grajd, compost), materii care pot constitui
în acelaşi timp o sursă de infestare,.terenuri pe care adesea se cultivă legume (tomate, ardei, vinete.
ceapă, morcovi, pătrunjel, ridichi, salată, varză, conopidă, castraveţi), producând pagube care
variază între 10 şi 40 % din recoltă la culturile legumicole. În răsadniţe datorită galeriilor pe care le
fac în sol adesea determină şi descălţarea plăntuţelor deabia răsărite, care apoi se uscă. Dăunătorul
este foarte periculos şi în pepinierele pomicole, viticole şi silvice.
Morfologie. Adultul are corpul robust, cilindric, alungit, de 35-65 mm lungime, de culoare
cafenie, mat, pe partea dorsală şi gălbui pe partea ventrală. Capul conic, în parte ascuns sub pronot,
cu un aparat bucal puternic şi cu antenele setiforme. Pe capsula cefalică se găsesc doi ochi
compuşi, ovali şi doi oceli, dispuşi lateral. Pronotul mare, ovoid, bombat, lipsit de carene, cu o
pubescenţa fină care îi dă un aspect catifelat. Tegminele sunt pergamentoase, scurte şi acoperă doar
baza abdomenului. Ele au o formă uşor triunghiulară şi cu ajutorul acestora insecta produce
stridulaţii. Aripile posterioare sunt membranoase, străbătute de numeroase nervuri, mai lungi decât
abdomenul şi în repaus sunt stânse în formă de sul în lungul abdomenului. Picioarele anterioare
sunt conformate pentru săpat. Abdomenul fusiform, voluminos, constituit din 10 segmente, se
termină cu o pereche de cerci lungi, setiformi, uşor curbaţi, nearticulaţi şi păroşi.
Oul este elipsoidal, de mărimea unei seminţe de cânepă (lungimea de aproximativ 3 mm),
de culoare albă-gălbuie, având corionul rezistent.
Larva, postoligopodă, este asemănătoare cu insecta adultă. Imediat după eclozare larva are
corpul de culoare deschisă, apoi aceasta devine ca la insectele adulte.
Ciclul biologic. Prezintă o generaþie la 2 ani. Iernează insecta adultă şi larva de vârsta a
treia, în sol, la 30-40 cm adâncime. In mai-iunie, adulţii hibernanţi îşi reiau activitatea de hrănire,
apoi au loc copulaţia (adulţii părăsesc galeriile şi ies la suprafaţă pentru zborul de împerechere) şi
depunerea ouălor. Pentru depunere, femela sapă un cuib, la 5-15 cm adâncime; acesta este larg, cu
pereţii întăriţi şi de mărimea unui ou de găină. Perioada ovipozitară durează 8-12 zile. O femelă
depune 300-600 ouă. Incubaþia durează 15-20 zile. Larvele apărute rămân în cuib sub ocrotirea
2
femelei, până după prima năpârlire, după care fiecare îşi sapă propria galerie. Până către sfârşitul
toamnei, larvele năpârlesc de două ori, apoi se retrag pentru hibernare, în sol sau în locurile de
depozitare a bălegarului. În primăvară ele urcă în stratul superficial, sapă galerii de hrănire, se
hrănesc şi continuă evoluţia, până la completa dezvoltare năpârlind încă de trei ori. Spre toamna
anului al doilea larvele devin insecte adulte, care apoi hibernează.
Combatere. Folosirea unui gunoi de grajd neinfestat de coropişniţă. Arăturile adânci şi
praşilele repetate contribuie la distrugerea unui mare număr de cuiburi, ouă, larve şi adulţi. Săparea
în toamnă a unor gropi sau şanţuri-capcană şi umplerea lor cu gunoi de cabaline: coropişniţele se
concentraeză la căldură, găsind aici condiţii favorabile de hibernare. În timpul iernii gunoiul din
gropi se împrştie, expunând totodată acţiunii gerului coropişniţele concentrate aici.
Tratarea solului înainte de plantarea răsadului cu Sintogril 5 G, Galition 5 G, administrat
prin împrăştiere şi încorporare uşoară, în doză de 25 -30 kg/ha. Produsul Sintogril acţionează
imediat şi asigură o protecţie a culturilor timp de 30 zile. Arătura adâncă de toamnă pentru
scoaterea la suprafaţă a coropişniţelor hibernante.
2. LĂCUSTA ITALIANĂ - Calliptamus italicus L.
(ORTHOPTERA, CATONTOPIDAE)
Lăcusta apare frecvent în ţările din regiunile sudice şi centrale ale Europei, nordul Africii şi
Asia Orientală. La noi în ţară lăcusta italiană (Calliptamus italicus L). alături de lăcusta marocană
(Dociostaurus maroccanus Thumb.) şi cea călătoare (Locusta migratoria L.), este răspândită în
toate zonele ţării, mai ales în cele de câmpie, sub formă de focare izolate (Transilvania, Moldova şi
Dobrogea).
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie polifagă, preferând poaceele şi fabaceele
spontane din pajişti. În funcţie de fenofaza plantei, larvele şi insectele adulte se hrănesc cu aparatul
foliar şi inflorescenţele plantelor-gazdă. Frecvent lăcustele migrează din pajiştile naturale în
parcelele învecinate care sunt cultivate cu cereale păioase producând pagube considerabile.
Dăunează atât adulţii cât şi larvele, care rod părţile aeriene ale diferitelor plante din flora spontană
sau culturi. Specia este un dăunător frecvent al vegetaţiei de pe pajişti, în primul rând a
gramineelor. Atacă de asemenea şi cerealele, leguminoasele cultivate, anuale şi perene, plantele
tehnice, legumicole, ornamentale etc. La invazii mari plantele pot fi distruse complet sau pot fi
desfrunzite, rămânând intacte doar tulpinile.
Morfologie. Adulţii prezintă un uşor dimorfism sexual, referitor la dimensiuni şi la prezenţa
ovipozitorului. Masculul are 19-28 mm, iar femela 23-40 mm lungime. Adulţii au corpul de
culoare variabilă, de la brun-închis până la cenuşiu-roşcat, cu pete mici de culoare brună sau
3
cenuşie, mai închise, pe partea dorsală. Pronotul este puţin turtit lateral, prevăzut cu o carenă
mediană evidentă, şi două carene marginale, mai apropiate în partea anterioară şi uşor îndepărtate
posterior, de culoare albă-gălbuie. Aripile anterioare sunt brune-gălbui, cu pete brune-închise.
Aripile posterioare sunt semitransparente, la bază de culoare roză. Picioarele posterioare sunt
conformate penrtru sărit. Femurele posterioare, foarte dezvoltate, prezintă dorsal câte 3 pete brune-
închise. Tibiile picioarelor posterioare sunt lungi, roşcate, cu spini roşii la bază şi negri la vârf.
Oul este cilindric şi rotunjit la vârf, de 4-5 mm lungime, uşor curbat. Este depus în ooteci
pergamentoase. Ooteca este lungă de 21-41 mm, cilindrică, foarte uşor curbată. In partea superioară
ooteca conţine un “dop” spumos.
Larva, postoligopodă, se aseamănă cu adultul, este de dimensiuni mai mici, mai închisă la
culoare, fără aripi sau cu rudimente de aripi.
Ciclul biologic. Specie monovoltină, iernează ouăle depuse în ooteci caracteristice, în
stratul de sol, la adâncimi de 2-3 cm. Larvele îşi fac apariţia în mai şi evoluează 30-40 de zile,
parcurgând 5 vârste. Lrvele pot migra prin salturi, către zone cu vegetaţie (hrană) mai abundentă,
mai ales în culturile agricole. La completa dezvoltare acestea se transformă în insecte adulte.
Adulţii apar la sfârşitul lunii iunie, începutul lunii iulie şi migrează prin zbor, izolat sau în stoluri
numeroase, la distanţe relativ mici. Paralel cu hrănirea au loc copulaţia şi ponta. După 1-2
săptămâni de la apariţie are loc copulaţia, iar la 10-15 zile de la aceasta începe ponta. Ouăle sunt
depuse cu ajutorul ovipozitorului de tip valve în ooteci, în sol, de obicei în soluri uşoare şi
înţelenite. O ootecă conţine între 20 şi 60 de ouă, aşezate câte 4, în rânduri orizontale. O femelă
depune în total între 100 şi 200 de ouă. Pentru aceasta femela introduce în stratul superficial al
solului întreg abdomenul. Urmează să ierneze în acest stadiu..
Combatere. Efectuarea unor măsuri de prevenire a apariţiei: se impune supravegherea
permanentă a evoluţiei populaţiilor, stabilirea unei prognoze de apariţie, pe baza densităţii ootecilor
din sol şi aplicarea unor măsuri de combatere. Primăvara, grăparea timpurie a pajiştilor ajuă la
refacerea regimului aerohidric al solului şi distruge în mare măsură ootecile speciilor de lăcuste şi
cosaşi. În cazul unei invazii, se aplică tratamente generalizate asupra pajiştilor şi culturilor
învecinate, utilizând produse piretroide (Decis 2.5 CE -0.4 l/ha; Plytrin 200 EC – 200 ml/ha) ori
organofosforice (Onefon 80 PU - 1.5 l/ha).
3. CĂRĂBUŞUL DE MAI - Melolontha melolontha L.
(COLEOPTERA, SCARABEIDAE)
Este răspândit în aproape toate ţările din Europa. În ţara noastră se întâlneşte în regiunile de
antistepă, până în zona stejarului şi fagului.
4
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie polifagă. Adulţii rod frunzele diferitelor specii de
arbori forestieri şi pomi fructiferi, preferând stejarul, ulmul, fagul, mesteacănul, carpenul, prunul,
cireşul, nucul; mai puţin atacaţi sunt: mărul, părul, viţa de vie şi diferiţi arbuşti, cum sunt:
trandafirul, păducelul, lemnul câinesc. La invazii puternice frunzele sunt complet distruse,
rămânând intacte nervurile principale. Larvele, rod rădăcinile şi tulpinile plantelor ierboase sau
lemnoase, în unii ani producând daune mari în pepinierele viticole şi pomicole. Rădăcinile subţiri
pot fi roase complet, iar la cele lignificate rod ţesutul cortical, din care cauză plantele stagnează în
creştere şi se usucă. La tuberculi, rizomi şi bulbi, larvele rod cavităţi mai mari sau mai mici,
cavităţile roase au deschiderea mai mică, scobitura se adânceşte rotunjându-se şi lărgindu-se spre
interior, iar în galeriile roase de larve se intalează diferite microorganisme şi acarieni, care produc
putrezirea lor. La puieţii din pepiniere rod rădăcinile subţiri în formă de spirală sau scoarţa de pe
rădăcinile mai groase
Morfologie. Adultul are corpul de 23-31 mm lungime, femelele fiind mai mari, cu capul,
pronotul şi scutelul de culoare neagră, uneori cu uşoare reflexe verzui. Scutelul mezonotului este
glabru. Antenele sunt lamelete şi constitue un caracter de dimorfism sexual, femela prezintă şase
lamele şi sunt mai mici, pe când masculul are şapte lamele şi sunt mai mari. Capul este negru, pe
partea dorsală cu o pubescenţă lungă. Antenele, picioarele, elitrele şi pigidiul sunt de culoare
castanie. Partea dorsală a toracelui este
păroasă, iar a abdomenului glabră. Scutelul este
triunghiular, de culoare neagră. Elitrele sunt castanii-roşcate, cu 4 carene longitudinale evidente şi
lucioase. Abdomenul este negru, pe părţile laterale cu câte şase pete albe, triunghiulare şi cu
pigidiul conic, ascuţit, cu o poziţie uşor oblică.
Oul este alb-gălbui, suboval şi de mărimea unei seminţe de cânepă, cu lungimea de 1,5-2
mm.
Larva este oligopodă de tip scarabeiform sau melolontoid, popular numită vierme alb, are
corpul de 40-60 mm lungime, alb-gălbui, capul brun şi cu piesele bucale şi picioarele galbene.
Picioarele sunt inegal dezvoltate. Corpul este curbat, arcuit, cu tegumentul puternic cutat, prevăzut
cu peri şi stigme brune. Prima pereche de stigme este mult mai mare decât celelalte. Pe partea
ventrală a ultimului segment abdominal, care are forma unui fund de sac, se găsesc două şiruri
paralele de perişori, câte 25-30 în fiecare rând, care converg spre extremităţi, situaţi atât în câmpul
de perişori anali (peri puternici, încovoiaţi, de culoare bruă-închisă), cât şi într-o zonă glabră. Acest
element de chetotaxie facilitează identificarea larvelor de scarabeide.
Pupa, de tip libera, are corpul ovoidal cu lungimea de 20-25 mm, este galbenă-palid, cu doi
spini scurţi la vârful abdomenului. Se găseşte în sol de obicei la 50-60 cm adâncime, în interiorul
unei loje pupale cu pereţii întăriţi.
Biologie. Prezintă o generaţie la 3-4 ani. Iernează în stadiul de larvă şi în ultimul an ca
adult, în sol. Adulţii părăsesc locurile în care au iernat când temperatura medie a solului la
5
adâncimea de iernare ajunge la 10ºC. Adulţii apar în mai. Perioada de zbor durează 3-5 săptămâni.
Adulţii zboară la crepusculul de seară, în serile călduroase şi fără vânturi puternice, aproximativ o
jumătate de oră. Zborul adulţilor prezintă mai multe etape: zborul de răspândire (prin acest zbor
adulţii ajung mai ales la liziera pădurilor), zborul de hrănire pentru maturaţie sexuală, zborul de
împerechere şi zborul pentru căutarea locurilor de depunere a pontei. Ziua stau adăpostiţi pe arbori
sau arbuşti, hrănindu-se cu frunze. Ouăle sunt depuse în sol, la 10-25 cm adâncime (în funcţie de
textura şi structura solului), în grupe de câte 20-40. Sunt preferate terenurile uşoare, bogate în
substanţe organice (humus), reavene, calde şi acoperite cu vegetaţie rară. Aceste terenuri sunt
întâlnite în pepinierele silvice şi pomicole, plantaţiile pomicole, poieni, lizierele pădurilor, diferite
culturi agricole etc. Depunerea ouălor se repetă de două-trei ori şi are loc după noi împerecheri.
Perioada ovipozitară durează 15-25 de zile, timp în care o femelă depune 90-120 ouă. Incubaţia
durează 3-6 săptămâni, larvele apar în iulie sau august. Lipsa de umiditate şi temperatura scăzută în
perioada de incubaţie au drept efect pieirea unui mare număr de ouă. La început larvele se hrănesc
cu corionul ouălor din care au eclozat şi apoi se răspândesc în sol şi rod resturi vegetale şi rădăcini
fine. Prima hibernare are loc în stadiul de larvă secundară. Evoluţia larvelor durează 2-3 ani, în
funcţie de regiune. În toată perioada de hrănire, care începe primăvara şi durează până în toamnă,
larvele execută mişcări pe verticală şi orizontală în funcţie de evoluţia factorilor ecologici (hrană,
temperatură, umiditate). Spre toamnă larvele se retrag în adâncime până la 40-80 cm, unde
hibernează. Ajunse la completa dezvoltare, în cel de al treilea an, la sfârşitul lunii iulie sau august,
larva coboară la o adâncime mai mare în sol, uneori până la 1 m, şi într-o cavitate ovală, cu pereţii
netezi se transformă în pupă. Acest stadiu durează 4-8 săptămâni, după care se formează insectele
adulte, acestea rămânând în diapauză, până în primăvara următoare. Zborurile în masă ale adulţilor
au loc la un interval predominat de patru ani. Se pot observa însă zboruri sporadice ale adulţilor şi
în alţi ani, deoarece în sol se găsesc în acelaşi timp larve de diferite vârste, dintre care una este
predominantă, aceasta prezentând importanţă în activitatea de prognoză şi avertizare. Gradaţiile
cărăbuşului de mai şi a cărăbuşului de pădure se dezvoltă cam după 7-9 generaţii. Progradaţia se
eşalonează pe parcursul a trei generaţii, erupţia durează o generaţia, retrogradaţia are loc pe
parcursul unei generaţii, iar latenţa durează aproximativ trei generaţii.
Combatere. Adulţii se pot combate în faza de hrănire, prin scuturarea şi adunarea
gândacilor pe prelate, dimineaţa, după care se distrug prin diferite mijloace. Pe cale chimică
cărăbuşii se combat prin tratamente cu produse organofosforice sau carbamice, frecvent prin
stropirea livezilor, viilor şi marginile pădurilor cu Supersect 10 EC–0,5%, Oltitox 80 PU – 0.15%,
Polytrin 200 EC–0,5%, Applaud 40 SC–0,5% sau cu suspensie de Onefon 90 PU sau Dipterex 80
PU-1.5 kg/ha. Pentru combaterea larvelor se recomandă efectuarea arăturilor adânci de toamnă şi
discuirea repetată a solului, urmărindu-se scoaterea şi expunerea acestora la intemperii sau la
acţiunea prădătorilor. În terenurile puternic infestate cu viermi albi şi umede se folosesc
6
biopreparate pe bază de Beauveria bassiana, Metarrhysium anisopliae sau pe bază de bacterii -
Bacillus turingiensis, care pot cauza epidemii în rândul larvelor. Dezinfestarea solului înainte de
plantare, mai recomandabil la planta premărgătoare, cu produse granulate: Sinoratox 5 G–100
kg/ha, Sinolintox 10G–75 kg/ha, Basudin 10 G–100kg/ha, Dursban 10 %-75 kg/ha, Counter 5 G–
75 kg/ha, Carbofuran 5 G, Vydate 10 G-75 kg/ha. Seminţele şi rădăcinile puieţilor se vor trata
chimic înainte de semănat, respectiv plantat, în vederea protejării lor. În pepiniere numărul critic
este de o larvă de ultimă vârstă/ m2.
4. GÂNDACUL POCNITOR - Agriotes lineatus L.
(COLEOPTERA, ELATERIDAE)
Este semnalat în ţările din Europa, Siberia, Asia Centrală, Orientul Apropiat şi Mijlociu,
Africa de Nord, America de Nord.. În ţara noastră se întâlneşte mai ales în regiunile din nordul şi
sudul ţării, mai frecventă în soluri cu reacţie acidă.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie este polifagă, hrănindu-se cu plante aparţinând
la diferite familii botanice. Insectele adulte nu produc daune, hrănindu-se cu elementele florale din
inflorescenţele plantelor de graminee, umbelifere. Larvele rod părţile subterane ale plantelor de
graminee, ele preferă totuşi cerealele, gramineele din pajişti, apoi plantele tuberculifere şi
rădăcinoase. Cerealele sunt roase de la exterior, sub nivelul coletului. În tuberculi sapă galerii în
profunzimea acestora. Pagubele sunt foarte mari la culturile de plante prăşitoare, mai ales la
porumb şi floarea soarelui, unde densitatea culturii este mult diminuată. Frecvent rod boabele de
porumb în germinare, cărora le rod embrionul, pătrunzând în endosperm, lăsând intact tegumentul.
Atacul continuă şi după răsărire, plantele fiind roase în zona coletului sau în zona de ramificare a
rădăcinii. Plantele atacate au la început frunzele îngălbenite, apoise usucă la vârf şi planta moare.
Pot ataca puieţii şi pomii tineri din pepiniere, butaşii de viţă de vie, hrănindu-se prin roaderea
rădăcinilor şi ţesuturilor fragede de la punctul de altoire, inclusiv cordiţele tinere ş.a.
Morfologie. Adultul are corpul alungit, de 7-10 mm lungime, de culoare brună-roşcată. Pe
elitre alternează benzi mai deschise cu altele mai închise la culoare. Capul mic şi globulos.
Antenele formate din 11 articule seriforme sunt mai lungi decât capul şi pronotul. Pronotul mai
lung decât lat şi este bombat. Pe partea ventrală a toracelui (între pro- şi mezotorace) prezintă un
dispozitiv de săltare, caracteristic elateridelor, cu care realizează deplasări caracteristice şi-i
permite, atunci când este pe spate să revină la poziţia normală printr-o pocnitură. Tarsele sunt
formate din cinci articule. Găndacii sunt buni alergători şi zburători.
Oul este alb, oval, cu corionul rezistent şi de aproximativ 0,5 mm. În timpul incubaţiei, care
durează 20-30 de zile, oul absoarbe apa din sol şi-şi măreşte astfel volumul.
7
Larva, oligopodă, de tip elaterid, denumită popular vierme-sârmă, are lungimea corpul de
20-23 mm şi lăţimea de 2 mm, de formă cilindrică, acoperit de un tegument puternic chitinizat, de
culoare galbenă-pal până la galbenă-brunie. Capul, prognat, este turtit dorso-ventral, mai închis la
culoare în partea anterioară, iar antenele sunt scurte, formate doar din trei articule. Piesele bucale
sunt puternic dezvoltate, mandibulele prezintă un dinte subterminal, care cu vârful acestora
formează un unghi drept (90°). Picioarele sunt scurte şi egale ca mărime, larvele au mişcări lente şi
ondulate. Ultimul segment abdominal este conic şi poartă două gropiţe stigmatiforme, de la care
pleacă posterior câte o brăzduţă dispusă oblic.
Pupa, de tip libera, este la început de culoare galbenă apoi brunie, iar unghiurile anterioare
ale pronotului prezintă excrescenţe chitinizate.
Biologie. Prezintă o generaţie la 4-5 ani. Iernează insectele adulte şi larvele de diferite
vârste, în sol. Prin aprilie-mai adulţii ies la suprafaţă şi duc o viaţă nocturnă, fiind foarte activi între
orele 19-23. Frecvent se întâlnesc şi în timpul zilelor însorite, pe diferite plante cultivate şi
spontane, în special pe umbelifere, compozite şi graminee. Pentru maturaţie sexuală adulţii se
hrănesc prin ciupirea diferitelor frunze, dar niciodată nu produc pagube. Copulaţia are loc din a
doua jumătate a lunii mai. Ouăle sunt depuse în crăpăturile solului, izolat sau în grupe de câte 3-20.
O femelă depune 100-200 ouă. Incubaţia durează 35-40 zile. Ouăle sunt sensibile la uscăciune şi
pier dacă stratul în care au fost depuse se usucă sau dacă sunt expuse la razele solare. Larvele abia
apărute au lungimea corpului de 1,5-2 mm, sunt transparente şi au un regim de hrană detritifag şi
fitofag. Din terenurile înţelenite pot migra în culturi, crescând astfel abundenţa populaţiilor din
aceste biotopuri. Larva năpârleşte anual de două ori: odată în aprilie-mai şi altă dată în iulie.
Larvele găndacului pocnitor parcurg 10-12 vârste larvare. După fiecare năpârlire larvele au o
perioadă de hrănire foarte activă în cursul căreia produc pagube foarte mari. Începând din al doilea
an larvele se hrănesc cu rădăcinile mai groase, tuberculi, rizomi etc. Larvele consumă numai seva
din ţesuturile atacate, acest mod de hrănire determinând voracitatea deosebită a acestora.
Sensibilitatea larvelor la deficitul de umiditate din sol este foarte pronunţată, astfel încât atunci
când are loc o uscare a solului acestea migrează pe verticală, iar într-un sol cu exces de umiditate
ies la suprafaţă. În ultimul an de dezvoltare larvară, la completa dezvoltare, prin iunie, larva de
ultimă vârstă se retrage la o adâncime de 10-15 cm, unde sapă o cavitate într-un bulgăre de pământ
şi se transformă în pupă, stadiu ce durează aproximativ o lună, după care se transformă în insectă
adultă. Apariţia acesteia coincide cu lunile august-septembrie. In lojele în care s-au format, adulţii
rămân până în primăvara următoare.
Combatere. Rotaţia culturilor, porumbul urmând după premergătoare nepreferate: inul,
mazărea, culturile de crucifere etc. Ca măsură de prevenire a dezvoltării unor populaţii mari, este
indicată corectarea prin amendare a reacţiei acide a solurilor. Cosirea pajiştilor înainte de
depunerea ouălor sau imediat după depunerea ouălor de către insecte, produce uscarea stratului
8
superficial al solului, fapt care produce pieirea în masă a ouălor şi larvelor tinere.. Distrugerea
buruienilor. Efectuarea unor lucrări culturale, după pontă, care duc la deranjarea şi expunerea
ouălor la uscăciune, determinând pieirea lor în masă. Prin dezmiriştire şi discuiri repetate se reduce
considerabil numărul larvelor. Capturarea insectelor adulte cu ajutorul capcanelor cu feromon
specific.
Tratarea seminţelor înainte de însămânţare, utilizând produsele: Furadan 35 TS, Diafuran 35
TS-2.5-3.0 l/100 kg sămânţă; Seedox 80 W-1.2-3.0 kg/100 kg sămânţă; Gaucho 70 WS -600 g/100
kg sămânţă; Tirametox 90 PTS-3 kg/t; Semafor 20 ST – 3.5l/t; Promet 400 CS – 25l/t; Carbodan
35 ST – 28l/t, sau amestecuri cu acţiune mixtă, insecto-fungicidă ca: Tirametox 90 PTS (3 kg/t). .
Când terenurile sunt puternic infestate, densitatea larvelor depăşind 10 exemplare la m 2, se
aplică tratamente generale la sol sau tratamente pe rând, la însămânţare. În acest scop se indică
folosirea insecticidelor: Basudin 10 G - 20 kg/ha; Sinoratox 5 G 25-40 kg/ha; Dursban 10 G;
Furadan 10 G - 30-40 kg/ha. Încorporarea insecticidelor se realizează cu maşini de încorporat
îngrăşăminte, maşini granulo-aplicatoare sau odată cu semănatul, cu semănătoarea. Tratamentele la
sol se efectuează cu câteva săptămâni îninte de însămânţare, pentru a evita un efect fitotoxic. La
culturile de tuberculifere, rădăcinoase şi legumicole se evită aplicarea de tratamente cu astfel de
produse.
5. BUHA SEMĂNĂTURILOR - Agrotis segetum Denn. et Schiff.
(LEPIDOPTERA, NOCTUIDAE)
Specia este polifagă, fiind răspândită în Europa, Asia Mică, în partea de est a Asiei şi
nordul Africii. În ţara noastră se întâlneşte pretutindeni, cu o frecvenţă mai mare în terenurile
situate în zonele de stepă, silvostepă, şi de pădure, mai ales în luncile râurilor.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Este o specie foarte polifagă, fiind semnalată ca
dăunătoare la peste 80 specii de plante. Pagube mari cauzează culturilor de cereale (porumb, grâu,
orz, etc.), la floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, tutun, trifoi, rapiţă de toamnă, castraveţi, varză, ceapă
etc. Produce de asemenea daune în pepenierele pomicole şi viticole. La apariţie larvele se hrănesc
cu părţile aeriene ale plantelor, rod frunzele de la exterior, iar în ultimele vârste atacă părţile
subterane, rod boabele în germinare, retează plantele îndeosebi în regiunea coletului. Cavităţile
roase în organele subterane (tuberculi, rădăcini) au deschidere largă, nu se adâncesc prea mult şi au
o suprafaţă neregulată. La viţa de vie în pepinieră şi după plantarea la locul de cultură, larvele rod
ţesutul din zona punctului de altoire şi cordiţele fragede. Plantele atacate se veştejesc şi se usucă.
Morfologie. Adultul este un fluture care are deschizătura aripilor anterioare de 35-40 mm,
femela fiind mai mare. Aripile anterioare sunt de culoare brună-cenuşie, mai deschise la mascul. În
câmpul median al aripilor anterioare se disting trei macule, având un contur mai închis: una
9
reniformă, alta orbiculară şi a treia conică. Tot în câmpul median sunt două dungi transversale,
dispuse în zig-zag. Spre partea exterioară, spre vârf, aripa este traversată de trei linii fine. Aripile
posterioare la mascul sunt albe-cenuşii, sidefii, cu nervuri brune şi franjuri albe, iar la femelă, ele
sunt cenuşii. La mascul antenele sunt pectinate, iar la femele filiforme. Tibiile tuturor picioarelor
sunt prevăzute cu câte un pinten puternic.
Oul este sferic, uşor turtit turtit în regiunea micropilului, cu diametrul de 0,4-0,5 mm. şi de
culoare albă-sidefie la depunere şi roză-gălbuie spre sfârşitul incubaţiei. Corionul este brăzdat de
aproximativ 40 de creste, dispuse sub formă de raze
Larva, omidă adevărată, ajunsă la completa dezvoltare, are corpul de 40-50 mm lungime,
de culoare cenuşie-verzuie-măslinie. Capul este brun şi prezintă două pete negre, dispuse în formă
de semilună. Dorsal, pe fiecare segment abdominal se desting 4 negi, mici, rotunzi, de culoare
cenuşie-închis, prevăzuţi cu câte un păr senzitiv. Dorsal cu trei dungi longitudinale mai închise, cea
mediană părând a fi dublă. Pe părţile laterale ale corpului prezintă dungi longitudinale, mai
deschise la culoare, uneori chiar de nuanţă verzuie.
Pupa, de tip obtecta, este brună deschis, lucitoare şi de 18-20 mm. Cremasterul este neted şi
prezintă la vârf doi ţepi.
Biologie. Prezintă două generaţii pe an. Iernează ca larvă de ultima vârstă în sol, la 20-40
cm adâncime. Pragul inferior de dezvoltare al larvelor hibernante fiind de 12,2°C. La începutul
lunii mai larvele urcă în stratul superficial al solului şi se hrănesc puţin timp, apoi se retrag în sol
pentru împupare. Stadiul de pupă durează 2-3 săptămâni. Zborul fluturilor generaţiei hibernante
este nocturn şi poate fi observat spre sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie şi durează până la
sfârşitul lunii iulie. Depunerea ouălor se înregistrează curând după apariţia şi copulaţia adulţilor.
Ouăle sunt depuse izolat sau în rânduri ordonate sub formă de grupe, mai adesea, pe partea
inferioară a frunzelor de troscoţel, ştir, lobodă, pălămidă, volbură, precum şi pe frunzele puieţilor
din pepinieră şi mai rar pe sfeclă, tutun, varză. O femelă depune până la 2000 ouă. După 4-5 zile
de incubaţie, prin lunile mai-iunie apar larvele. In primele trei vârste omizile sunt diurne, ele se
hrănesc cu părţile aeriene ale plantelor, însă pe măsură ce se dezvoltă ele prezintă un fototropism
negativ. După năpârlirea a patra larvele pătrund în stratul superficial al solului, în apropierea
plantelor, unde vor ataca în zona coletului. Ajung la completa dezvoltare (omizile năpârlesc de 6
ori) la sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie, când se vor împupa în sol. În anii cu veri
răcoroase mare parte din larvele acestei generaţii rămân în diapauză până în primăvara anului
viitor. În anii cu veri calde în cursul lunilor iulie-august vor zbura fluturii din prima generaţie, care
pun bazele celei de-a doua generaţii. Larvele din noua generaţie se dezvoltă în cursul lunilor
august-octombrie, iar când ajung în ultimele vârste se retrag în sol şi iernează. Larvele rezistă la
temperaturile scăzute din timpul iernii precum şi la excesul de umiditate din sol.
10
Combatere. Arătura adâncă de toamnă sau de primăvară şi dezmiriştirea cu discul, este
nefavorabilă larvelor retrase la locurile de iernare, expunându-le condiţiilor climatice nefavorabile,
sau distrugerii lor de către păsări. Distrugerea buruienilor, care pot constitui gazde intermediare,
lipseşte dăunătorul de posibilitatea depunerii ouălor şi de hrănirea larvelor în primele trei vârste.
Reducerea populaţiilor dăunătoare se poate realiza prin captarea adulţilor cu capcane
luminoase (specia are fototropism pozitiv), alimentare (adulţii se hrănesc pentru atingerea
maturităţii sexuale) şi sexuale (femelele emit feromoni atractanţi sexuali). Capcanele luminoase
sunt prevăzute cu surse de lumină fluorescentă sau de raze ultraviolete (black light). Captarea se
face, în primul rând pentru depistarea zborului (curba de zbor), dar şi pentru combatere, deşi
capcanele luminoase sunt scumpe şi necesită consum de energie electrică. Rezultate bune de
combatere se pot obţine însă prin capturarea fluturilor cu ajutorul capcanelor cu momeli alimentare.
În acest scop se folosesc tăvi din tablă zincată, care în perioada zborului adulţilor se instalează pe
suporturi la înălţimea de 1 m. În tăvi se toarnă melasă diluată cu apă în raport de 1 : 3, la care s-a
adăugat drojdie de vin sau de bere în propor]ie de 1-2%, pentru a favoriza fermentaţia. Tăvile se
amplasează în culturi la o distanţă de 20 m de la margine, distanţa dintre două tăvi vecine fiind de
20-30 m. Substanţele volatile, care se degajă în urma fermentării melasei, atrag fluturii, care vin
şi se aşează pe lichidul în fermentaţie, în care se îneacă. În lichidul în fermentare se pot adăuga
insecticide solubile în apă, care nu au miros (cum ar fi florura de sodiu – 0,3%),
pentru
intoxicitatea fluturilor. Masculii mai pot fi capturaţi cu ajutorul capcanelor cu momeli feromonale
AtraSEG. Captarea se face cu scopul determinării abundenţei populaţiei, respectiv a intensităţii
zborului. Aprecierea intensităţii zborului se face după scara: zbor normal = 10-20 masculi/
capcană/ săptămână; zbor numeros - 20-30 masculi/ capcană/ săptămână şi zbor masiv = peste 30
masculi /capcană/săptămână. Pentru producţie, importanţă prezintă zborul numeros şi/sau masiv al
insectei, deoarece acestea semnalează posibilitatea producerii unor daune importante în culturi,
timp de încă 30-40 zile. Se aplică tratamente chimice prin stropiri cu susbtanţe omologate din
grupa organocloruratelor, organofosfaţilor, carbamaţilor şi piretroizilor în concentraţiile obişnuite.
Se poate practica şi combaterea prin captare în masă a masculilor cu ajutorul capcanelor
prevăzute cu momeli AtraSEG. Datorită taliei relativ mari a fluturilor, care pot acoperi în scurt
timp suprafaţa încleiată a capcanei, în astfel de acţiuni sunt preferabile capcane cu lichid
(apă+detergent), care rămân cu suprafaţa "curată" (deci "funcţională") întrucât fluturii capturaţi se
scufundă în lichid. În acest caz se amplasează 4 capcane la hectar.
Combaterea pe cale biologică se realizează prin utilizarea parazitului ovifag Trychogramma
evanescens, crescut şi răspândit în culturi, în perioada depunerii ouălor. Se lansează 50-100.000
exemplare/ha în 1-2 reprize, care asigură o reducere considerabilă a populaţiei dăunătorului.
11
6. TRIPSUL GRÂULUI - Haplothrips tritici Kurdj.
(THYSANOPTERA, PHLOEOTHRIPIDAE)
Insecta este răspândită în regiunea euroasiatică, cu un vast areal de răspândire, cuprinzând
Europa, Asia Centrală, Extremul Orient, America Centrală, America de Nord şi nordul Africii. În
ţara noastră este întâlnită în toate zonele, din Câmpia Dunării şi până la altitudinea de 2000 m.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Insectele adulte şi larvele se dezvoltă pe diferite specii
de graminee cultivate şi spontane: grâu, orz, ovăz, secară, orez, golomăţ, pir, obsigă etc. Sporadic,
dăunătorul a fost semnalat şi pe alte plante, care aparţin şi altor familii botanice (Malvaceae,
Solanaceae, Copositae). Cele mai importante pagube sunt semnalate pe grâu. Adulţii pătrund în
burduf şi înţeapă rahisul spicului, iar larvele înţeapă mai întâi organele florale, apoi boabele aflate
în formare până în fenofaza de coacere în lapte, lapte-ceară. Larvele secundare se instalează mai
ales în zona şanţului ventral. La plantele atacate teaca frunzelor se încreţeşte, mai ales la frunza
standard, spicul rămâne în burduf sau apare dar este parţial sau total steril (albeaţa spicelor). La
locurile înţepăturilor apar puncte brune, necrotice, iar spicele se deformează, adesea sunt curbate,
au aristele subţiate, răsucite, ondulate şi zbârcite. Boabele atacate în fenofaza de lapte nu se mai
dezvoltă şi devin zbârcite. Atacul are ca rezultat, scăderea greutăţii boabelor cu 5-35% şi reducerea
producţiei cu până la 10 %. Pe boabe apar porţiuni decolorate, tegumentul este puţin încreţit, iar
şenţuleţul ventral se adânceşte şi se lărgeşte. Boabele puternic atacate pierd din conţinutul în
amidon, calitatea glutenului este depreciată afectând indicii de panificaţie, energia facultativă scade
la 70-85%, iar din seminţele atacate răsar plante debile, cu o slabă capacitate de vegetaţie.
Morfologie. Adultul are corpul alungit, de 1,3-1,5 mm lungime şi de culoare cafenie-
negricioasă, până la neagră, cu extremităţile tibiei şi tarsului picioarelor anterioare, de culoare mai
deschisă. Capul, mai lung decât lat, prezintă peri postoculari hialini, lungi şi ascuţiţi. Palpii
maxilari şi labiali sunt biarticulaţi. Antenele sunt formate din 8 articule, mai lungi la mascul, de
culoare neagră, cu excepţia articulelor 2 şi 3 şi bazei celui de al patrulea, care sunt mai deschise la
culoare. Articolul 3 este de aproximativ 2 ori mai lung decât lat şi prezintă două conuri senzoriale.
Aripile sunt membranoase, hialine, lipsite de nervuri transversale (are doar o singură nervură
longitudinală), şi franjurate pe toate marginile, cele anterioare la vârful marginii posterioare au o
franjuraţie dublă, reprezentată de 5-8 fire mătăsoase. Toracele prezintă peri setiformi. Abdomenul
este mai scurt decât capul şi este alcătuit din zece segmente, al zecelea de forma unui tub, cu
lungimea de două ori mai mare decât diametrul său la bază. Pe partea dorsală a acestuia, terminal,
sunt prezenţi peri relativ puternici, cu lungimea aproximativ egală cu a segmentului tubular
Oul este eliptic-alungit, foarte uşor curbat, de 0,3 mm lungime şi 0,16 mm grosime.
Corionul este transparent, alb-gălbui imediat după depunere, devenind apoi de culoare roz.
12
Larva este asemănătoare cu adultul, dar lipsită de aripi. La eclozare are lungimea corpul de
0,3-0,5 mm şi de culoare roz – gălbui. La completa dezvoltare are lungimea de 1,3 – 1,5 mm, este
de culoare roşie, cu capul, plăcile pronotului, picioarele şi ultimele două segmente abdominale
negre. Perii terminali de pe ultimul segment abdominal de 3,9 ori mai lungi ca acesta.
Biologie. Prezintă o generaţie pe an. Iernează în stadiul de larvă, mai rar adult, sub resturile
de tulpini şi plante uscate sau în sol la o adâncime de până la 30 cm, grupate câte 30-70. În cursul
lunilor aprilie-mai, când temperature medie zilnică este de peste 8ºC, larvele părăsesc locurile de
iernare, parcurg stadiile nimfale şi după 10-16 zile se transformă în insecte adulte. Adulţii apar de
obicei în preajma înspicării grâului de toamnă. La început adulţii migrează din locurile de iernare
spre noile culturi de grâu, apoi se răspândesc în cultură, întâi pe spicele tulpinilor principale, apoi
pe cele ale fraţilor fertili, infestarea culturilor fiind favorizată de neuniformitatea şi eşalonarea
înspicatului. La apariţie adulţii stau pe plantele de grâu, grupaţi la baza ultimelor două frunze, iar la
desfacerea burdufului pătrund în spice. Femelele pătrund în burduful plantelor şi depun ouăle între
spiculeţe, între palei şi glume, de obicei la baza viitoarei cariopse, izolat sau în grupe de câte 3-5,
aici putând fi găsite până la 100 ouă la un spic, ouă depuse de mai multe femele. O femelă depune
5-26 ouă. Incubaţia durează 9-12 zile, larvele neonate apar din a doua decadă a lunii mai. Larvele
de vârsta a doua apar la sfârşitul lunii mai, ele pătrund în locul de formare a cariopsei şi se
instalează în şenţuleţul ventral al acesteia. Evoluţia larvelor se eşalonează pe 20-30 zile. Larvele
secundare, atunci când boabele intră în fenofaza de coacere în ceară, părăsesc planta-gazdă, se
retrag sub resturile vegetale şi intră în diapauză estivală. În timpul verii pot avea loc migrări pe
verticală ale larvelor din sol în resturile vegetale de la suprafaţa solului, în special după ploi foarte
abundente, sau după perioade foarte calde. Către toamnă, când temperaturile scad spre 5 - 6°C,
larvele se pregătesc de iernare, retregându-se la baza fostelor tulpini, sau în resturile de plante de la
suprafaţa solului şi mai rar în sol, unde pot ajunge chiar până la adâncimea de 30 cm. În perioada
diapauzei hiemale larvele sunt foarte rezistente la temperaturile scăzute.
Factorii limitativi pentru larvele hibernante sunt seceta şi căldura de la sfârşitul verii, ploile
abundente şi îngheţurile timpurii din toamnă, iernile geroase şi fără zăpadă, precum şi seceta din
luna martie. Aceste fenomene pot determina o mortalitate de 40-55% din populaţia de larve.
Combatere. Rezerva biologică a acestui dăunător poate fi redusă considerabil prin aplicarea
susţinută a principalelor măsuri agrotehnice. Respectarea unui asolament raţional cu revenirea
culturilor pe aceleaşi sole la 3-4 ani. Aplicarea îngrăşămintelor complexe reduce densitatea
dăunătorului, în timp ce îngrăşămintele azotoase favorizează dezvoltarea speciei. După recoltarea
cerealelor se recomandă desmiriştitul şi efectuarea unei arături adânci. Utilizarea de soiuri
rezistente sau tolerante la atacul dăunătorului, mai ales soiuri precoce, care sunt mai puţin atacate.
Însămânţarea timpurie a cerealelor de toamnă.
13
Când se constată infestări ce depăşesc 8 adulţi/spic, sunt recomandate tratamente chimice cu
produse de contact şi produsele cu acţiune sistemică, cum
cerealelor sunt eficace şi împotriva speciilor de tripşi.
7. PLOŞNIŢELE CEREALELOR- Eurygaster sp.
(HETEROPTERA, SCUTELLERIDAE)
Ploşniţele cerealelor din genul Eurygaster au un vast areal de răspândire în Europa, Asia şi
Africa de Nord. Dăunătoare grâului sunt speciile Eurygaster maura L. (ploşniţa maură a
cerealelor), Eurygaster austriaca Schrank (ploşniţa austriacă a cerealelor), Eurygaster integriceps
Put. (ploşniţa asiatică a cerealelor) şi Eurygaster testudinaria.
Eurygaster austriaca şi Eurygaster maura au o răspândire generalizată, însă prezintă o
importanţa economică secundară, iar Eurygaster integriceps este prezentă în exteriorul arcului
capatic, în special în Bărăgan, Dobrogea şi vestul ţării, zone în care an de an populaţiile depăşesc
cu mult pragul economic de dăunare. Eurygaster testudinea prezintă importanţă economică redusă.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Ploşniţa atacă în principal culturile de grâu, dar se poate
instala şi pe alte graminee cultivate şi spontane. Adulţii şi larvele înţeapă tulpinile tinere, frunzele,
rahisul spicelor, florile şi boabele. La locul de înţepare se formează o mică umflătură numită "con
salivar", în jurul căreia apare o zonă de culoare gălbuie. Adesea frunza atacată se îngălbeneşte, se
răsuceşte şi se usucă de la locul înţepăturii, atârnând ca o sfoară. Uneori spicul rămâne în burduf,
iar când apare are aristele ondulate şi poate fi parţial sau total albit, aspect care se întâlneşte
frecvent la vărful spicelor. Boabele atacate sunt şistave sau dacă nu sunt deformate poartă urmele
înţepăturilor sub forma unor puncte negricioase, înconjurate de o zonă decolorată. Pagubele
cauzate pot fi semnificative, atăt sub raport cantitativ, cât şi calitativ, afectând parametrii de
panificaţie ai făinii.
Ploşniţele cerealelor atacă cerealele păioase şi mai puţin alte specii de graminee spontane.
Pagubele cele mai importante se produc însă pe grâu. Orzul este mai puţin favorabil dezvoltării
ploşniţelor, deoarece prin recoltarea lui timpurie, faţă de grâu, nu permite dezvoltarea completă a
insectelor, până la formarea adulţilor. Atacă atât adulţii, cât şi larvele, care înţeapă toate organele
aeriene ale plantei: frunze, tulpini, spice (rachisul, aristele, glumele, paleele) şi boabe, aflate în
diferite faze de coacere, şi sug sucul celular şi seva elaborată. Pagubele sunt diferite, în funcţie de
generaţie. Adulţii hibernanţi se hrănesc mai ales pe organele vegetative, iar daunele sunt mai mult
de natură cantitativă, pe când la noua generaţie, atât la larve cât mai ales la adulţi, hrănirea se face
exclusiv pe boabele din spic, iar atacul afectează puternic calitatea recoltei. O larvă, în cele 5 vârste
şi apoi adultul nou apărut înţeapă şi produc daune calitative la 40-60 de boabe.
14
sunt cele pe bază de dimetoat
(Sinoratox 35 CE, în doză de 1,5 l/ha). Tratamentele chimice efectuate împotriva ploşniţelor
Cu ajutorul aparatului bucal, conformat pentru înţepet şi supt, insectele introduc în ţesuturi
salivă conţinând diferite enzime (cele nai importante fiind cele proteolitice), acţiune care
transformă sucul celular în hrană lichidă (complet elaborată), care este absorbită şi împinsă în
stomacul insectei unde este asimilată. La locul înţepăturii, după retragerea aparatului bucal se
formează o mică proeminenţă conică ("con salivar"), iniţial lichidă şi incoloră, apoi mai închisă la
culoare. După un timp "conurile salivare" se desprind şi cad, în locul lor rămâne un mic punct
negru înconjurat de o zonă (aureolă) decolorată, albă-gălbuie sau brună-gălbuie, vizibile mai ales
pe boabe. Ca urmare a înţepăturilor, ţesuturile organelor atacate sunt distruse. Atacul adulţilor
imigranţi pe frunze şi tulpinile, încă de consistenţă ierboasă, are ca urmare uscarea porţiunilor de
frunză (tulpină) de deasupra zonei înţepate. Planta întregă sau numai tulpina atacată pot pieri, sau
planta înfrăţeşte, dar fraţii rezultaţi au valoare biolgică scăzută, sunt întârziaţi în vegetaţie, ceea ce
determină producţii reduse şi neuniformităţi la coacere. Atacul pe tulpină, când spicul este în
burduf, produce avortarea florilor ("albeaţa spicului"). După ieşirea spicului din burduf, atacul
poate fi localizat pe rahis (la diferite nivele), sau la baza spiculeţelor. Ca rezultat se poate produce
avortarea totală sau parţială a spicului, sau numai a spiculeţelor atacate. Atacul (în special al
larvelor) se poate localiza pe organele florale sau pe boabe în timpul formării şi coacerii lor.
Ovarele înţepate înainte sau imediat după fecundare se ofilesc şi usucă, iar boabele nu se mai
formează. Atacul pe boabe în faza de coacere "în lapte" are ca urmare o degradare totală a acestora
sau dacă atacul a avut loc către sfârşitul coacerii ("lapte-ceară", "ceară", sau "pârgă") se produce
numai o zbârcire parţială (confundată cu fenomenul de şiştăvire). Boabele înţepate într-o fază
avansată de coacere prezintă un punct mic negru în centrul unei pete de decolorate. Atacul pe
boabe are ca urmare reducerea greutăţii hectolitrice şi a celei absolute. Boabele atacate au
embrionul afectat şi deci facultatea şi energia germinativă reduse. La grâul de consum, calităţile de
panificaţie sunt depreciate, deoarece enzimele proteolitice din saliva inoculată în cursul hrănirii
afectează mod grav calitatea glutenului (elasticitatea şi rezistenţa). Indicii de panificaţie a făinii şi
calitatea pâinii nu sunt afectaţi semnificativ dacă proporţia de boabe atacate este de până la 2%. Pe
măsură ce procentul de boabe atacate creşte, calitatea făinii este tot mai mult afectată, iar la valori
de peste 15% boabe atacate, grâul nu mai poate fi utilizat în panificaţie.
Morfologie. Eurygaster integriceps Puton. Adulţii au corpul oval, turtit dorso-ventral, lung
de 11,5-13,5 mm. Din profil aspectul corpului este convex dorsal, iar ventral este aproape plat.
Culoarea este variabilă, de la brună-gălbuie la brună-cenuşie, cu nuanţe mai închise sau mai
deschise, uneori putând ajunge până la aproape negru, ea nefiind tipică nici în cazul indivizilor din
aceeaşi generaţie şi populaţie. Capul este triunghiular, relativ lat la marginea posterioară, înclinat în
faţă, cu extremitatea anterioară trilobată (în mijloc clipeul şi lateral cei doi lobi ai obrajilor,
despărţiţi prin 2 striuri longitudinale paralele). Clipeul este astfel "deschis", atingând marginea
anterioară a capsulei cefalice. Antenele sunt formate din cinci articule inegale, iar ochii compuşi
15
sunt relativ mici, dispuşi lateral la baza capsulei cefalice. Pronotul este hexagonal, slab bombat,
prezentând lângă marginea sa anterioară două pete mici aproximativ rotunde, de culoare mai
deschisă, iar marginile sale laterale sunt uşor convexe. Scutelul mezonotului este bine dezvoltat,
acoperind aproape în totalitate partea dorsală a abdomenului şi atingând xtremitatea abdomenului.
Aripile anterioare sunt hemielitre cu baza chitinizată de aceeaşi coloraţie, şi membrana semi-
transparentă gri-cenuşie. Abdomenul poartă armătura genitală caracteristică.
Oul, are formă aproape sferică, cu diametrul de aproximativ 1 mm, la depunere de culoare
verde. În funcţie de fazele dezvoltării embrionare, culoarea oului se închide, ajungând neagră-brună
înainte de ecloziune, cu un inel roşcat în partea superioară.
Larvele sunt de tip postoligopod şi parcurg în cursul dezvoltării lor 5 vârste. La eclozare
larva are 1,5 mm, este de culoare verzuie şi de formă sferică, dar în decurs de câteva ore se închide
la culoare. Larvele de vârsta a doua, au lungimea corpului de 2,2-2,5 mm, cu capul, pronotul,
marginile şi centrul segmentelor abdominale închise la culoare, în timp ce restul corpului este de
culoare deschisă. Larvele de vârsta a treia, devin ovale, cu lungimea corpului de 3,4-4,5 mm şi
lăţimea de aproximativ 2,5 mm. Capul şi toracele sunt de culoare închisă, iar abdomenul de culoare
deschisă. La această vârstă scutelul mezotoracelui începe să fie foarte evident. Larvele de vârsta a
patra au lungimea corpului de 5-6 mm şi lăţimea de 3,4-4,5 mm, de culoare galben-maronie, având
mezonotul mult alungit, trilobat, la care lobul central este mai dezvoltat, astfel încât metatoracele
nu mai este evident. Larvele din ultima vârstă au lungimea corpului de 8-10 mm şi lăţimea de 6-6,5
mm. Zona trilobată a mezonotului se extinde peste primele segmente abdominale. Au culoarea
corpului asemănătoare cu cea a adulţilor şi prezintă rudimente de aripi.
Eurygaster austriaca Schrank. Adulţii au o morfologie asemănătoare cu cei de Eurygaster
integriceps Put., însă corpul are lungimea de 11,5-14,5 mm, având talia cea mai mare dintre cele 4
specii de Eurygaster. Coloritul poate varia de la cenuşiu-maroniu (mai rar), până la brun-gălbui,
fiind de regulă ceva mai deschis ca la celelalte două specii. Ca şi la celelalte două specii, variaţia
coloristică este foarte mare, fiind uneori greu de definit o culoare tipică pentru indivizii din aceeaşi
generaţie. Capul este bine dezvoltat, având forma unui triunghi echilateral. Lobii obrajilor sunt mai
lungi decât clipeul (care nu mai ajunge la marginea anterioară a capsulei cefalice) şi uniţi înaintea
acestuia. Din această cauză, cele două stiuri longitudinale care delimitează clipeul nu mai sunt
paralele până la extremitatea anterioară a capului, ci convergente şi se unesc într-un singur striu,
formându-se astfel un desen în forma literei Y răsturnat. Clipeul este în consecinţă „închis”.
Antenele sunt brun-deschise, cu ultimul articul antenal de culoare neagră. Marginile laterale ale
pronotului sunt uşor concave. Scutelul mezonotului este bine dezvoltat, mai deschis la culoare, cu
carena mediană dezvoltată, depăşind uşor extremitatea corpului.
16
Oul, are formă aproape sferică, cu diametrul de aproximativ 1 mm, la depunere de culoare
verde. În funcţie de fazele dezvoltării embrionare, culoarea oului se închide, ajungând neagră-brună
înainte de ecloziune.
Larvele, sunt de tip postoligopod şi parcurg în cursul dezvoltării lor 5 vârste. Imediat după
ecloziune sunt aproape sferice, de 1,5 mm diametru şi de culoare brună-negricioasă, lucioase. Pe
măsură ce cresc, larvele sunt din ce în ce mai asemănătoare cu adultul, fiind însă mai mici şi lipsite
de aripi.
Eurygaster maura L. Adulţii sunt asemănători morfologic cu cei din specia Eurygaster
integriceps Put., însă au corpul lung de 8,5-11,0 mm, având talia cea mai mică dintre toate cele 4
specii de Eurygaster. Coloraţia este de asmenea variabilă, brună-gălbuie sau brună-cenuşie,
nesemnalându-se indivizi de culoare neagră. Capul este triunghiular (la care lungimea este agală cu
lăţimea), însă ceva mai ascuţit decât la Eurygaster integriceps. Clipeul este "deschis". Pronotul are
o formă apropiată de cea a unui hexagon regulat, însă cu marginile laterale drepte. Mezoscutelul
este bine dezvoltat, atingând extremitatea abdomenului.
Oul, are formă aproape sferică, cu diametrul de aproximativ 1 mm, la depunere de culoare
verde. În funcţie de fazele dezvoltării embrionare, culoarea oului se închide, ajungând neagră-brună
înainte de ecloziune.
Larvele, sunt de tip postoligopod şi parcurg în cursul dezvoltării lor 5 vârste. Imediat după
ecloziune sunt aproape sferice, de 1,5 mm diametru şi de culoare brună-negricioasă, lucioase. Pe
măsură ce cresc, larvele sunt din ce în ce mai asemănătoare cu adultul, fiind însă mai mici şi lipsite
de aripi.
Ciclul biologic. Specia dezvoltă o singură generaţie pe an, iernând în stadiul de adult, mai
ales în frunzarul pădurilor de foioase şi/sau în litiera din zonele ocupate cu tufărişuri sau perdele de
protecţie. În condiţiile ecologice din ţara noastră, spre sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai,
are loc revenirea la activitate a adulţilor hibernanţi şi migraţia lor, au loc când temperatura medie
zilnică în atmosferă depăşeşte 9°C, iar temperatura maximă a zilei este de 14-15°C. Valorile
maxime ale migrării se înregistrează când temperaturile maxime din timpul zilei depăşesc 15°C, de
obicei în cursul lunii aprilie. Zborul în masă se produce de obicei în zilele însorite, cu temperaturi
de peste 18°C. Ploşniţele migrează fie direct în culturile de grâu, fie pe alte suprafeţe de teren, de
unde are apoi loc o concentrare în lanurile de grâu. Cu toate acestea, la începutul lunii mai adulţii
hibernanţi se găsesc deja concentraţi în culturile de grâu.
Migrarea masculilor precede cu câteva zile pe cea a femelelor. Procesul de migrare poate fi
puternic influenţat de evoluţia temperaturilor, în sensul că poate fi grăbit, întârziat, sau mult
eşalonat. Copulaţia poate începe încă din locurile de iernare, dar practic ea se produce în lanurile de
grâu, concomitent cu hrănirea suplimentară a adulţilor. După o perioadă de hrănire, care este în
17
medie de aproximativ 20 de zile, începe depunerea ouălor. Data începutului pontei, cât şi durata ei,
depind în foarte mare măsură de eşalonarea migraţiei, ele producându-se din ultima decadă a lunii
aprilie, până în prima decadă a lunii iunie. De regulă, până la sfârşitul lunii mai, ouăle sunt depuse
în proporţie de peste 80 %. Ouăle pot fi depuse pe frunze şi pe tulpini, de preferinţă însă ele sunt
depuse pe burduf şi pe spicele proaspăt apărute, obişnuit în grupe de 14 ouă, aproximativ ordonate,
pe două rânduri de câte 7 bucăţi. O femelă depune în total 50-150 de ouă, prolificitatea depinzând
mult de rezerva de grăsimi acumulate de femelă în anul anterior apariţiei adulţilor şi de condiţiile
meteorologice în care se desfăşoară maturizarea sexuală în culturi.
Incubaţia durează între 7-15 zile. În primele ore după ecloziune larvele stau grupate în jurul
pontei, apoi se dispersează, în special către spice, unde se adăpostesc între palee. De obicei,
ecloziunea larvelor se produce de la sfârşitul primei decade a lunii mai şi până în a doua decadă a
lunii iunie. Eşalonarea mare a ecloziunii determină prezenţa simultană în culturi a adulţilor şi a
diferitelor vârste larvare.
Dezvoltarea larvară durează 30-50 de zile, timp în care larvele năpârlesc de 5 ori. Apariţia
noilor adulţi are loc, începând cu a doua jumătate a lunii iunie, până în a treia decadă a lunii iulie.
Noii adulţi se hrănesc intens pe boabele de grâu aflate în diferite faze de dezvoltare şi coacere,
perioadă care durează aproximativ 10 zile. Perioada de hrănire intensă se suprapune cu fazele de
coacere de lapte-ceară şi de pârgă şi se încheie la coacerea deplină a boabelor. Această hrănire
asigură o importantă acumulare de substanţe de rezervă sub formă de grăsimi, absolut necesare
desfăşurării normale a proceselor vitale din perioada de diapauză (iernare) şi pentru reproducere.
După hrănire, ploşniţele migrează pentru diapauză sub frunzarul, de preferinţă al pădurilor de
foioase. Deşi ploşniţele pot migra la distanţe de peste 100 km, în condiţiile din ţara noastră, unde
pădurile se intercalează cu lanurile de grâu, distanţa de migrare este cuprinsă de la câţiva zeci de
metri, până la maximum 20-30 km. Fiind specii termo - heliofile, toate procesele biologice ale
ploşniţelor sunt semnificativ influenţate de factorii abiotici: temperatură, umiditate, regim de
iluminare şi eolian. Astfel, migraţia de primăvară a adulţilor, hrănirea pentru maturaţia sexuală,
copulaţia, ponta, dezvoltarea embrionară, ecloziunea, creşterea şi dezvoltarea larvară,
transformarea în adulţi, precum şi hrănirea intensă a noilor adulţi, decurg în condiţii optime când
vremea se caracterizează prin căldură, luminozitate, uscăciune, şi calm atmosferic. Vremea umedă,
rece, înnorată şi/sau cu vânturi puternice sunt nefavorabile pentru prolificitate şi pentru efectivul
numeric al populaţiilor dăunătoare.
Populaţiilor de ploşniţe sunt puternic afectate de factori biotici, în special hrana şi paraziţii
oofagi. În timpul ciclului evolutiv ploşniţele manifestă anumite preferinţe determinate de
temperatură şi de cerinţele de hrană. Astfel, în perioada de migrare spre noile lanuri de grâu, când
vremea este mai răcoroasă, în lan predomină exemplarele găsite pe sol, sub bulgări sau la baza
tulpinii, apoi, cele mai multe se găsesc numai la baza tulpinilor de grâu şi în final predomină cele
18
de pe pe frunze şi/sau tulpină. După înspicare, ploşinţele se localizează în special pe spice,
hrăninde-se prin înţepare şi sugerea sucului celular din organele florale şi din boabe, iar în ultima
perioadă a prezenţei lor în lanul de grâu, când vremea devine călduroasă, ploşniţele se găsesc de
obicei pe sol, pe frunze sau tulpini, şi mai puţin pe spice.
Combatere. Utilizarea unor soiuri rezistente la atacul ploşniţelor şi soiuri cu spice compacte
şi boabele bine acoperite. Soiurile cu un conţinut mai mic de polizaharide accesibile (structura
compactă a grăunciorilor de amidon) sunt mai rezistente la atacul ploşniţei. Soiurile Arieşan şi
Fundulea sunt tolerante la atacul ploşniţei. Hibridul Triticalle este mult mai puţin atacat de către
ploşniţe.
Pentru prevenirea pagubelor şi protejarea culturilor de cereale faţa de atacul ploşniţelor, se
recomandă aplicarea unui sistem de măsuri, dintre care, având în vedere mărimea suprafeţelor
cultivate în arealul de dăunare, cea mai eficace şi utilizată (până în prezent) este combaterea
chimică. Acţiunile de combatere sunt planificate din timp, pe baza activităţilor specifice de
prognoză a apariţiei ploşniţelor cerealelor, care se elaborează pornind de la estimarea cât mai
riguroasă a nivelului populaţiilor dintr-o anumită zonă.
Prima indicaţie orientativă asupra
abundenţei populaţiei şi intensităţii probabile a atacului în anul următor este dată de densitatea de
ploşniţe existentă în anul curent, în culturile de grâu înainte de recoltare, precum şi de frecvenţa
boabelor atacate. O indicaţie suplimentară se obţine prin controlul, efectuat în cursul lunilor
octombrie şi noiembrie, în litiera de la marginea pădurilor de foioase (tufărişuri, perdele de
protecţie) care indică rezerva de ploşniţe adulte retrase la iernare, iar un al doilea control, efectuat
în primăvară, de îndată ce se poate ieşi în câmp, permite stabilirea gradul de mortalitate şi rezerva
biologică reală, care va realiza atacul. Se urmăreşte apoi densitatea adulţilor hibernanţi imigranţi în
lanurile de grâu, iar pentru noua generaţie se urmăreşte dinamica depunerii ouălor şi a gradului lor
de parazitare.
Tratamentele chimice se aplică numai în solele în care densitatea ploşnitelor depăşeşte
pragul economic de dăunare (PED). În cazul adulţilor hibernanţi, PED este 7 exemplare/m 2 pentru
culturile cu o densitate şi vegetaţie normale şi 3-5 exemplare/m2 pentru culturile slab ieşite din
iarnă, cu densitate mai redusă de plante. În cazul larvelor, PED este de 5 exemplare/m 2 pentru
lanurile cu grâu de consum (3 adulţi/m2, pentru lanurile cu o densitate scăzută a plantelor) şi 1
larvă/m2 pentru lanurile destinate producerii de sămânţă. Importanţă deosebită prezintă executarea
tratamentelor chimice într-o perioadă scurtă de timp, care trebuie să nu depăşească 7-10 zile. În
fenofaze mai avansate (după înălţarea tulpinilor) este indicată aplcarea de tratamente cu mijloace
aeriene.
În combaterea pe cale chimică se aplică un tratament la avertizare - utilizând produsele
Decis 2.5 CE; Fastac 10 CE; Fury 10 CE; Karate 2.5 CE; Polytrin 200 CE; Supersect 10 CE -
0.150-0.250 l/ha; Carbetox 35 CE -0.3 %; Mospilan 20 SP-0.025 %; Onefon 90 PS - 0.2 %;
19
Regent - 200 SC - 0.09 l/ha; Reldan 40 CE - 0.15 %; Thiodan 35 CE - 0.15 %; Zolone 35 CE -
0.15 %; Talstar 10 EC - 150 ml/ha; Nogos 500 EC – 1l/ha; Bulldock 025 EC – 0.3l/ha; Chinmix
5 CE – 0.3l/ha; Metomex 90 SP – 0.75 kg/ha.
Pe lângă combaterea chimică, o anumită importanţă au măsurile agrotehnice care asigură
condiţii optime de densitate şi vegetaţie, precum şi o recoltare timpurie, pentru distrugerea
mecanică a unei părţi a rezervei biologice pentru anul următor.
8. GÂNDACUL GHEBOS - Zabrus tenebrioides Goeze.
(COLEOPTERA, CARABIDAE)
Specie răspândită în toată Europa (cu zone de maximă favorabilitate în România, Bulgaria,
Grecia, Turcia, Ucraina şi sudul Rusiei), Orientul Apropiat şi Asia Centrală. La noi insecta este
întâlnită în toată ţara, mai ales în zonele de câmpie (Bărăgan, Câmpia de Vest), dar şi pe valea
Mureşului şi zona de confluenţă a Târnavelor.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Dăunătorul se poate hrăni cu diferite specii de graminee
cultivate şi spontane, planta preferată fiind grâul, mai puţin orzul şi secara. Adulţii se hrănesc
rozând florile şi boabele cerealelor, însă pagubele sunt mici în comparaţie cu cele produse de către
larve. În fazele avansate ale coacerii (ceară, pârgă, coacere deplină), pagube mai mari se
înregistrează prin scturarea boabelor, decât prin consumarea lor. Un adult, pe întreaga perioadă de
hrănire, poate ataca 50-60 de boabe. Boabele pot fi roase total sau parţial, inclusiv paleele. Larvele
se hrănesc numai cu părţile aeriene ale plantelor, producând un atac caracteristic. Ele trag frunzele
plantelor în galerii, zdrobesc cu ajutorul mandibulelor limbul foliar, trag apoi porţiunea de frunză
zdrobită printre dinţii mandibulelor. Părţile moi, zdrobite ale parenchimului, astfel detaşate de pe
nervuri, sunt introduse în tubul digestiv, la locul atacului rămănând doar nervurile. Acestea nu se
detaşează de ceea ce a mai rămas din baza frunzei. iar în urma uscării, iau aspectul unor bucle sau
ghemotoace fibroase. Frunză cu frunză, plantele atacate sunt dăunate treptat, în final ajungându-se
la distrugerea în întregime a plantei. Atacul se manifestă frontal, sub formă de vetre, sau poate fi
generalizat. Atacul timpuriu din toamnă, în perioada de răsărire a plantelor sau în curs de înfrăţire,
poate duce la distrugerea totală a plantelor, uneori ducând la întoarcerea şi reînsămânţarea
parcelelor. Densitatea maximă înregistrată la noi în ţară a fost de 734 larve/ m2. În condiţiile
monoculturii, a unui regim de precipitaţii favorabil speciei şi în lipsa tratamentelor chimice s-au
semnalat până la 90 % plante distruse, iar pagubele produse de către acest dăunător pot ajunge la
1000-2000 kg/ha.
Morfologie. Adultul are corpul alungit, de 14-16 mm lungime, dorsal de culoare brună-
închisă sau neagră, iar ventral mai deschis, brună-roşcată cu uşoare reflexe metalice şi lucios.
Capul are o poziţie oblică în jos faţă de restul corpului. Antenele, piesele aparatului bucal, partea
20
ventrală a corpului, tibiile şi tarsele sunt brune-roşcate, iar femurele sunt brune Protoracele este
bombat (de aici derivă denumirea de gândac ghebos), având regiunea bazală şi marginile laterale cu
numeroase puncte, iar capul este ascuns sub acesta. Elitrele cu 9 striuri longitudinale, fin punctate.
Picioarele sunt scurte, acoperite cu perişori evidenţi şi prezintă un pinten distal.
Oul este ovoidal, alb-lăptos, cu lungimea de 2,0-2,5 mm.
Larva este oligopodă, de tip campodeiform, la completa dezvoltare are corpul de 30-35 mm
lungime, corpul turtit dorso-ventral, şi care se îngustează spre partea posterioară. Capul este
puternic chitinizat, bombat ventral şi aplatizat dorsal. Antenele sunt alcătuite din 4 articule. Capul
este brun-închis, iar restul corpului alb-cenuşiu. Pe fiecare tergit toracic şi abdominal se găseşte
câte o placă chitinizată de culoare mai închisă. Pe segmentele corpului, lateral sunt vizibili negi
cafenii, prevăzuţi cu peri scurţi şi fini. Ultimul segment abdominalare în partea distală 2 apofize
chitinoase, păroase şi de culoare mai închisă. Larvele parcurg trei vârste, care se diferenţiază după
lăţimea capsulei cefalice şi lungimea corpului. Larva neonată are lăţimea capsulei cefalice de 1,1-
1,25 mm şi lungimea corpului de 5-12 mm; larva secundară are lăţimea capsulei cefalice de 1,65-
1,85 mm şi lungimea corpului de 10-20 mm, iar larva de ultimă vârstă are lăţimea capului de 2,25-
3,1 mm şi lungimea corpului de 25-35 mm.
Pupa este de tip libera, cu lungimea de 18 -20 mm, de culoare albă-cafenie în primele zile şi
apoi devine cafenie.
Ciclul biologic. Specia dezvoltă o singură generaţie pe an şi iernează în stadiul de larvă,
într-o galerie verticală aflată la baza plantei cu care se hrăneşte. Larvele îşi reiau activitatea de
hrănire imediat după topirea zăpezii, când vremea se încălzeşte, ceea ce uneori se poate întâmpla
încă din a doua jumătate a lunii februarie. În cursul lunilor aprilie şi mai, larvele se hrănesc intens,
iar la sfârşitul lunii mai, ajungând la completa dezvoltare, are loc transformarea larvelor în pupe, la
adâncimea de 15-30 cm, fiecare în câte o lojă pupală ovală, cu pereţii consolidaţi şi neteziţi. Stadiul
de pupă durează 3-4 săptămâni, astfel că la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie apar noii adulţi,
ceea ce corespunde fenologic cu faza de apariţie a spicelor şi de formare a bobului. Indiferent de
climă, în toate ţările, adulţii apar în masă în perioada când grâul se găseşte în fenofaza de coacere
în lapte. În timpul zilei adulţii stau ascunşi sub bulgării de pământ de la baza plantelor sau în
crăpăturile solului. La început insectele sunt active noaptea, dar în zilele cu nebulozitate mare
adulţii pot fi semnalaţi însă şi pe spice, cu timpul însă ei se întâlnesc pe plante şi în timpul zilei.
Adulţii prezintă fenomenul de tanatoză, la perceperea apropierii unui pericol, ei se lasă să cadă pe
sol, prefăcându-se morţi. Procesul de hrănire pe spice are loc prin roaderea boabelor şi durează
până la coacerea în pârgă a acestora. După o perioadă de hrănire, odată cu începerea recoltării
cerealelor, adulţii zboară în căutarea hranei în alte lanuri de cereale nerecoltate sau la snopii din
clăi, fiind capabili să se răspândească la distanţe apreciabile, unde din nou se hrănesc foarte intens
pentru acumularea substanţelor de rezervă. Hrănirea adulţilor se întrerupe odată cu coacerea
21
deplină sau chiar ceva mai înainte, când se retrag în sol până la adâncimea de 30 cm şi intră în
diapauza estivală. Spre sfârşitul verii insectele revin la suprafaţă şi continuă hrănirea de maturaţie
sexuală, în cursul lunilor august şi septembrie. Întreruperea estivaţiei apare la sfârşitul lunii august
sau în septembrie, fiind favorizată de precipitaţiile căzute în această perioadă. Pe timp secetos,
adulţii ies din estivaţie mult mai târziu şi vor avea o prolificitate mai redusă. La câteva zile după
copulaţie femelele depun ouăle în sol, la 15-18 cm adâncime. Depunerea ouălor este eşalonată, în
cursul lunilor septembrie şi octombrie. În condiţii de secetă depunerea pontei se poate prelungi
până în noiembrie. O femelă depune în total 80-100 de ouă. Ouăle sunt depuse în grupe a câte 20-
30 de bucăţi. Adulţii pot fi activi până toamna târziu, când pier în marea lor majoritate, un număr
foarte mic însă se retrag în sol pentru hibernare în sol şi reapar la suprafaţă în primăvara următoare.
Incubaţia durează 12-20 de zile. Larvele eclozate larvele se răspândesc în sol, unde sapă nişte
galerii verticale, de mici dimensiuni, la baza plantelor şi se hrănesc pe seama frunzelor. In timpul
zilei larva stă ascunsă în galerie; în timpul nopţii ea iese la suprafaţa solului şi consumă frunzele
până la nivelul coletului. Pe măsură ce temperatura scade, prin noiembrie-decembrie, larvele de
vâsrsta a doua intră în diapauză de hibernare. În cazuri rare, larvele se pot hrăni şi în cursul lunilor
de iarnă, în cazul în care solul nu este acoperit cu zăpadă, iar temperatura medie la suprafaţa solului
depăşeşte 3°C .
Temperatura şi mai ales umiditatea au o mare importanţă în evoluţia populaţiilor
dăunătorului. În cea mai mare parte a vieţii, adulţii preferă umidităţile mai ridicate şi lumina
readusă. Începutul diapauzei estivale, durata şi adâncimea la care are loc aceasta, prolificitatea
femelelor, începutul şi durata perioadei de pontă, apariţia larvelor şi mai ales procesul de hrănire a
acestora, depind de umiditatea solului.
Comportamentul larvelor este diferit în funcţie de conţinutul în apă al solului. Astfel, când
imediat după ecloziune în stratul superificial al solului există o umiditate suficientă, larvele devin
foarte active, sapă galerii în apropierea plantelor şi încep să se hrănescă. Când solul este uscat,
larvele rămân într-o stare inactivă.
Temperaturile moderate de la sfârşitul lunii august şi din septembrie sunt foarte favorabile
ieşirii adulţilor din diapauza estivală şi activităţii lor de hrănire, copulaţie şi pontă. Dacă perioada
respectivă se caracterizează printr-o insolaţie puternică şi uscăciune, se înregistrează mortalităţi
mari ale adulţilor, înainte chiar de a se fi încheiat depunerea ouălor .
Combatere. Rotaţia raţioanlă a culturilor, întrucât cultivarea repetată a păioaselor pe
aceleaşi sole favorizează înmulţirea dăunătorului. Tratarea seminţelor, înainte de semănat, cu
produse ca: Tirametox 90 PTS - 2.5 kg/t; Carbodan 35 PTS - 3 kg/t; Seedox 80 WP- 28 kg/t;
Gauchio 70 WS - 25 kg/t; Mospilan 70 WP-2.5 kg/t; Promet 400 CS - 25 l/t; Semafor 20 TS -2 l/t;
Supercarb T 90 PSU - 3 kg/t; Trialin PTS - 2.5 kg/t; Vitalin 85 PTS - 3 kg/t; Protilin AL 81 Plus -
3kg/t. De obicei, rotaţia ratională a culturilor, îmbinată cu tratarea seminţei, sunt suficiente pentru
22
menţinerea nivelului populaţiei sub pragul economic de dăunare .Tratarea vetrelor de plante atacate
şi eventual a întregii suprafeţe atacate, utilizând produse ca: Dipterex 80 PS - 0.15 %; Onefon 80
PTS - 0.15 %; Ultracid 40 CE - 0.2 %; Carbetox 37 CE - 0,3 %; Oltitox 80 PU – O,15 %;
Sinoratox R 35 CE – 0,3 %; Dursban 4 E 1.5l/ha. . În caz de atac puternic, tratamentul se repetă la
două săptămâni după primul.După recoltare se impune transportul baloţilor de paie şi eliminarea
tuturor resturilor vegetale, acestea constituind locurile preferate de adulţi pentru adăpost în
perioada de repaus estival.
9. GÂNDACUL OVĂZULUI - Oulema melanopa L.
(COLEOPTERA., CHRYSOMELIDAE)
Este răspândit din Europa şi până în Siberia, Asia Centrală, Africa de Nord, regiunea
circum-mediteraniană, în ultima perioadă a pătruns şi în Statele Unite. În ţara noastră insecta se
întâlneşte în toate zonele de cultură a cerealelor păioase, mai ales în Transilvania, dar şi în restul
ţării, urcând până la 1200 m altitudine.
Planta-gazdă şi aspectul dăunării. Insecta infestează diferite specii de graminee cultivate şi
spontane (Lolium, Dactylis, Phleum, Bromus), preferând grâul, ovăzul, orzul. Dăunează atât în
stadiul de adult, cât mai ales în stadiul de larvă. Adulţii rod frunzele plantelor tinere, perforându-le
sub forma unor dungi longitudinale paralele cu nervurile de diferite dimensiuni, rozând ambele
epiderme şi mezofilul limbului începând de pe faţa superioară. Larvele consumă numai epiderma
superioară şi parenchimul, lăsând intactă epiderma inferioară, sub forma unei pieliţe albe-gălbui. În
caz de atac puternic întregul aparat foliar este redus la nişte membrane semi-transparente, plantele
căpătând un aspect albicios. În timpul hrănirii, larvele pot trece de pe o frunză pe alta şi chiar de
pe o plantă pe alta. De obicei, atacul se produce în vetre, care se disting de la distanţă în lanul
respectiv, ca nişte pete gălbui-albicioase. Atacul produs de larve este mult mai important decât cel
al adulţilor. Pagubele sunt importante în anii secetoşi, noii adulţi putând produce dăunări evidente
şi în culturile de porumb, mai ales la marginea solelor, uneori fiind necesară aplicarea de măsuri de
combatere specifice. Pe anumite parcele, unde nu se iau măsuri de combatere, pagubele pot ajunge
la 70-80%.
Morfologie. Adultul are corpul de 4-5 mm lungime, de culoare albastră, cu reflexe metalice
verzui. Capul, antenele, vârful tibiilor şi tarsele de culoare neagră. Capul şi pronotul sunt mai
înguste ca restul corpului, de aceea elitrele prezintă umeri evidenţi. Pronotul, femurele şi tibiile, de
culoare roşcată-portocaliu. Elitrele sunt albastre, având 12 striuri, între ele cu puncte dispuse în
rânduri.
Oul este cilindric-alungit, rotunjit la cele două capete, de culoare galbenă-portocalie.
23
Larva este oligopodă, de tip crisomelid, având corpul mai bombat în zona abdomenului, la
completa dezvoltare de 5-7 mm lungime. Capul şi pronotul sunt brun-negrui, iar restul corpului de
culoare albă-gălbuie, murdară. Orificiul anal este situat dorsal pe ultimul segment şi excrementele
în amestec cu o substanţă mucilaginoasă sunt împinse pe partea dorsală a corpului, formând un
strat protector, numit sac stercoral, având rolul să protejeze corpul larvei împotriva razelor solare şi
prădătorilor. Datorită prezenţei sacului stercoral, în regiunile din sudul ţării, denumirea populară a
dăunătorului este "gândacul bălos".
Pupa este de tip libera, de 4,5-4,8 mm lungime, la apariţie de culoare galbenă-cenuşie, apoi
brună-maronie.
Ciclul biologic. Prezintă o generaţie pe an. Iernează insecta adultă sub ierburi, gunoaie, sub
resturile de plante de pe marginea drumurilor, în frunzarul pădurilor. Apariţia în primăvară a
insectelor are loc prin a doua decadă a lunii aprilie, când temperatura medie zilnică ajunge la 9-
10°C. Curând după apariţie, după o scurtă perioadă de hrănire de maturaţie sexuală la începutul
lunii mai, are loc copulaţia şi depunerea ouălor. Acestea sunt depuse pe partea superioară a
frunzelor, aproape de baza limbului, paralel cu nervura mediană, în şiruri de câte 12-18 buc. O
femelă depune 100-200 ouă. După pontă adulţii pier. Incubaţia durează în medie 10-12 zile (23 de
zile la 15°C, 8 zile la 21°C, 4 zile la 30°C). Larvele parcurg 4 vârste larvare, iar dezvoltarea lor se
face pe un interval de 12-21 de zile, în funcţie de evoluţia factorilor climatici (precipitaţiile
abundente prelungesc perioada de dezvoltare larvară). La completa dezvoltare larvele migrează în
sol, la 4-5 cm adâncime, unde se împupează şi, după 10-12 zile, la sfârşitul lunii iunie-începutul
lunii iulie, apar adulţii. Aceştia revin pe plante şi după o perioadă scurtă de hrănire pe seama
gramineelor spontane şi din samulastră, la sfârşitul lunii august sau începutul lunii septembrie, se
retrag pentru iarnare.
Combatere. În primul rând este necesară asigurarea unor condiţii optime de dezvoltare a
plantelor, pentru ca acestea sa-şi formeze un foliaj bogat, care este mai tolerant la atac.
Însămânţarea cât mai timpuriu în primăvară şi cultivarea unor soiuri tolerante ori rezistente la
atacul dăunătorului este o metodă de prevenire a atacului acestui dăunător. Soiurile cu frunza
păroasă nu sunt preferate de către acest dăunător, ele sunt evitate de către adulţi la depunerea
pontei, iar larvele care se hrănesc pe aceste frunze au o dezvoltare mult mai lentă, uneori
înregistrându-se şi o rată mare a mortalităţii. Pentru reducerea rezervei biologice se recomandă
arderea miriştei, distrugerea samulastrei prin dezmiriştire, sau arătură de vară cu plugul cu
antetrupiţă. La depăşirea PED=10 adulţi la m2, respectiv 250 larve/m2, se aplică tratamente chimice
utilizând produse ca: Sinoratox 35 CE - 0.15 %; Carbetox 37 CE - 0.3 %; Dipterex 80 PU - 1.5
kg/ha; Decis 2.5 CE - 0.250 l/ha; Polytrin 200 EC - 150 ml/ha; Talstar 10 EC 150 ml/ha; Nogos
500 EC – 1l/ha.
24
De regulă tratamentele aplicate pentru combaterea dipterelor şi/sau ploşniţelor cerealelor
asigură o bună combatere a dăunătorului. Tratamentul se poate aplica în complex cu cele pentru
ierbicidare şi/sau combaterea bolilor foliare. De regulă un singur tratament aplicat corect este
suficient pentru combaterea dăunătorului.
10. CĂRĂBUŞEII CEREALELOR - Anisoplia austriaca Hbst.
(COLEOPTERA., SCARABAEIDAE)
Speciile genului Anisolplia se întâlnesc în Europa, cu cea mai mare frcvenţă în Europa
Centrală, de Sud şi de Sud-Est, începând din Germania şi Cehia, până în sudul Ucrainei şi Rusiei,
precum şi în Nordul Caucazului, în din sudul Caucazului, în Asia Mică, în până în Siria şi Iran. În
ţara noastră ele sunt semnalate în toate zonele de cultură a cerealelor păioase şi porumbului, mai
frecvente fiind în zonele de stepă şi silvostepă.
La noi sunt semnalate patru specii: Anisoplia austriaca Herbst., Anisoplia agricola Poda.,
Anisoplia lata Er. şi Anisoplia segetum Hb. În ţara noastră se întâlneşte pretutindeni, dar mai
frecvent în Transilvania şi Dobrogea, în sudul ţării fiind mai frecvente: Anisoplia segetum şi
Anisoplia agricola.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Adulţii se hrănesc cu boabele diferitelor poacee cultivate
şi spontane, provocând pagube mai ales la grâu şi secară. Ei rod ovarele florilor (îndeosebi adulţii
de Anisoplia segetum). Desfăcând paleele spiculeţelor, cărăbuşeii rod boabele aflate în faza de
coacere în lapte şi pârgă, pe care le consumă complet sau parţial. Totodată cărăbuşeii scutură o
parte din boabe. O insectă consumă până la 8 boabe, pierderile cauzate, direct şi indirect, fiind
apreciate la 6-10 spice de fiecare insectă. Pagubele cauzate de insectele adulte variază între 2-34 %.
Larvele sunt polifage şi preferă organele subterane ale plantelor din culturile de cereale,
tuberculifere şi rădăcinoase. Se consideră că atacul larvelor nu prezintă importanţă economică la
culturile de cereale. Ele pot fi însă importante, dacă după cereale urmează în rotaţie cartofi sau
sfeclă de zahăr.
Morfologie. La speciile de cărăbuşei, Morfologic ouăle, larvele, pupele
asemănătoare, ele deosebindu-se în primul rând în stadiul de adult.
Anisoplia segetum Hb. (Sin. Anisoplia campestris Herbst., Anisoplia fructicola Fabr.,
Anisoplia velutina Erickson, Anisoplia rasa Rubkov )
Adultul are corpul lung de 10-12 mm, cu capul şi pronotul de culoare neagră cu luciu
metalic verzui şi elitrele castanii-gălbui. Corpul prezintă o pubescenţă lungă erectă, mai puţin densă
pe cap şi protorace şi mai abundentă pe elitrele femelelor. Pe cap şi pronot prezintă o punctuaţie
evidentă, iar pronotul (mai lat decât lung) este prevăzut cu o puternică convexitate mediană.
Pronotul este mai îngust decât elitrele. Femelele, de cele mai multe ori, au o pată scutelară neagră.
25
sunt relativ
Elitrele sunt acoperite cu o peliculă pieloasă, iar pe margini, pe toată lungimea lor se găsesc peri
lungi, groşi, erecţi şi rari, îndreptaţi spre zona posterioară a corpului. Abdomenul este de culoare
neagră, prezentând pe partea ventrală o pubescenţă albicioasă, deasă şi culcată. Pigidiul prezintă
o pubescenţă lungă.
Anisoplia austriaca Herbst (Sin. Anisoplia fructicola Olivier)
Adultul are corpul mai masiv decât celelalte specii ale genului Anispolia, având lungimea
de 13-16 mm. Capul şi pronotul sunt negre, cu reflexe metalice verzui şi cu o pubescenţă redusă.
Scutelul este negru, iar elitrele sunt castanii, având la bază (în zona periscutelară) o pată pătrată de
culoare neagră (mai dezvoltată la femelă), prevăzută cu pubescenţă redusă. Marginea laterală a
elitrelor, mai ales în partea lor anterioară prezintă câţiva peri rigizi în formă de ţepi (mai rari ca la
celelalte specii) şi o peliculă albicioasă, de consistenţă mai redusă ca restul elitrei, foarte îngustă,
care se prelungeşte de la vârf până la tuberozitatea longitudinală laterală. Abdomenul este negru pe
partea ventrală, iar pigidiul este prevăzut apical cu un smoc de peri albi.
Anisoplia agricola Poda (Sin. Anisoplia cyathigera Scopli, Anisoplia crucifera Herbst)
Adultul are corpul de 11-13 mm lungime, puternic convex dorsal. Pronotul este negru cu o
puncte dese, relativ mari, prevăzut cu o pubescenţă dreaptă, scurtă şi deasă. Elitrele sunt de culoare
castanie-gălbuie, castanie-roşcată, unicolore sau pot prezenta în zona scutelară şi a liniei de sutură o
pată în formă de ancoră, mai închisă la culoare, sau chiar neagră. Elitrele nu acoperă complet
extremitatea abdomenului. Marginea costală şi vârful elitrelor poate prezenta de asemenea o
coloraţie neagră difuză, mai mult sau mai puţin accentuată. În unele cazuri, elitrele pot fi complet
negre. Abdomenul, pe partea ventrală, este negru şi păros.
Anisoplia lata Er.
Adultul are lungimea corpului de 11,5-15 mm, cu capul şi pronotul negru, cu un slab luciu
metalic. Corpul este mai lat, în comparaţie cu celelalte specii. Elitrele sunt aproape glabre, de
culoare variabilă, de la brun-roşcate până la negricios. Uneori pata periscutelară lipseşte.
Ouăle speciilor de Anisoplia sunt foarte asemănătoare, de formă ovală-elipsoidală, cu
lungimea de 1,5-2,0 mm, de culoare albă mată şi corionul neted.
Larvele speciilor de Anisoplia sunt oligopode de tip melolontoid, cu forma şi poziţia
generală a corpului uşor recurbată şi uşor răsucită pe o parte. La completa dezvoltare, lungimea
corpului este de 25-35 mm. Capul este brun, iar corpul de culoare albă (de aici denumirea populară
de „viermi albi”). Corpul este puternic cutat transversal, pe părţile laterale sunt vizibile stigmele
respiratorii, iar ultimul segment abdominal este voluminos sub forma unui fund de sac cu
tegumentul semitransparent. Se aseamănă destul de mult între ele, diferenţiindu-se prin caracterele
şi dispoziţia (chetotaxia) caracteristică a perişorilor de pe tergitul şi sternitul ultimului segment
abdominal.
26
La larvele speciei Anisoplia segetum chetotaxia ultimului sternit abdominal se
caracterizează printr-un număr relativ mic de sete ventrale, în exteriorul a două rânduri de sete
situate median, reprezentate de 7-9 de sete, relativ mici şi puţin vizibile. Sete mai numeroase şi mai
dese la marginea deschiderii anale, şi pe marginile segmentului.
La larvele speciei Anisoplia austriaca chetotaxia ultimului sternit anal se caracterizează
prin prezenţa în zona mediană a două rânduri de câte 7 – 11 sete , relativ puternice şi lungi, bine
vizibile. Pe tergitul ultimului segment abdominal, fin şi relativ des pilos, se observă un striu,
delimitând o zonă circulară.
Pupele celor patru specii sunt foarte asemănătoare, de tip libera, cu lungimea de 15-17 mm,
de culoare brună-gălbuie.
Ciclul biologic. Ciclul biologic este asemănător, dar durează un an, eşalonat în doi ani
calendaristici la Anisoplia segetum Hb. şi doi ani, eşalonâdu-se în trei ani calendaristici la celelalte
specii (Anisoplia austriaca Herbst., Anisoplia agricola Poda şi Anisoplia lata Er).
Anisoplia segetum dezvoltă o generaţie pe an, eşalonată pe doi ani calendaristici. Iernează
în stadiul de larvă de ultimă vârstă, în sol la adâncimi cuprinse între 35 şi 80 cm, în funcţie de
grosimea, textura şi structura aceastuia. Astfel în solurile brun-roşcate de pădure cu textură luto-
argiloasă, larvele iernează la adâncimea de 30-35 cm, în cernoziomurile ciocolatii cu textură
lutoasă, la 35-50 cm, iar în cernoziomurile castanii carbonatate, cu textură luto-nisipoasă, la 60-80
cm şi chiar mai adânc. Primăvara, prin martie-aprilie, când temperatura solului la adâncimea de 5
cm depăşeşte 8°C, larvele migrează spre straturile superficiale ale solului. Ajung la completa
dezvoltare de obicei în a doua decadă a lunii mai, se împupează, în interiorul unor cămăruţe situate
în sol, la adâncimi de 10-15 cm. Stadiul de pupă durează 15-20 zile.
Adulţii apar la suprafaţa solului la sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie, ceea ce
fenologic corespunde cu înspicarea cerealelor de toamnă. La început apar adulţii de Anisoplia
segetum, obişnuit în timpul înfloritului grâului şi formării boabelor, iar adulţii celorlalte specii către
sfârşitul fazei de coacere în lapte a boabelor de grâu. Iniţial adulţii sunt semnalaţi pe diferite
graminee spontane, apoi migrează pe cerealele păioase. Adulţii se deplasează prin zbor, atât în
interiorul lanului, cât şi de la un lan la altul şi se concentrează pe spice de obicei la marginea
lanurilor. Adulţii fiind diurni şi termofili, activitatea lor de hrănire intensă se observă în orele
călduroase ale zilei, noaptea adulţii retrăgându-se în crăpăturile solului sau sub bulgări.
Longevitatea adulţilor este de 20-30 zile, copulaţia având loc încă din primele zile după apariţie.
Perioada de hrănire a adulţilor durează 7 - 14 zile, situându-se de obicei în ultimele două decade
ale lunii iunie.
O femelă depune în general 30-40 de ouă. Acestea sunt depuse în sol, pentru pontă
femelele coborând la adâncimi de 10-20 cm. Ouăle sunt sensibile la uscăciune şi pier când
umiditatea solului scade. De obicei incubaţia durează aproximetiv 20 de zile.
27
Larvele ecolzează la sfârşitul lunii iunie, începutul lunii iulie şi se dezvoltă în sol,
hrănindu-se iniţial cu substanţe humice, cu organe vegetale în descompunere sau cu rădăcinile
subţiri ale plantelor. Durata stadiului larvar durează 10 luni, întreg ciclul biologic încheindu-se într-
un an, eşalonat pe 2 ani calendaristici.
Speciile Anisoplia austriaca Herbst., Anisoplia agricola Poda şi Anisoplia lata Er. dezvoltă
o generaţie la doi ani, iernând ca larve de vârste diferite. În primul an iernează larva de vârsta a
doua în sol, la 35-80 cm adâncime, în funcţie de natura acestuia. În cursul anului următor larvele
continuă hrănirea, hibernează, iar primăvara în luna mai se transformă în pupe şi apoi în insecte
adulte, adulţii noii generaţii apărând abia în al treilea an calendaristic de la depunerea ouălor. Iniţial
adulţii sunt semnalaţi pe diferite graminee spontane, apoi migrează pe cerealele păioase, fiind
semnalaţi pe spicele acestora, ceva mai târziu ca cei de Anisoplia segetum, către sfârşitul fazei de
coacere în lapte a boabelor de grâu. Zborul cărăbuşeilor se eşalonează pe 20-30 zile, perioadă în
care au loc hrănirea (hrănirea pentru maturaţie sexuală durează durează între 7 şi 14 zile), copulaţia
şi depunerea ouălor. Ouăle sunt depuse în sol, la 10-15 cm adâncime, în grupe de câte 2-20. O
femelă depune 20-40 ouă. Incubaţia durează 20-24 zile. Larvele ajung la completa dezvoltare după
20-22 luni, timp în care năpârlesc de 3 ori. Prima năpârlire are loc în septembrie-octombrie, a două
în martie, iar ultima înainte de transformarea lor în pupe. În cursul lunii mai, retrăgându-se în
adâncime, larvele se transformă în pupe, iar în cursul lunii iunie au loc apariţia şi zborul insectelor
din noua generaţie.
Combatere. Se recomandă cultivarea soiurilor cu perioadă scurtă de vegetaţie în
primăvarăvară. Arderea miriştei precum şi arăturile efectuate imediat după recoltarea cerealelor
contribuie la distrugerea ouălor sau larvelor abia apărute. Introducerea în asolament a culturilor de
plante prăşitoare, întrucât prin lucrările de întreţinere se distrug 38-71 % din pupe. Lucrările de
întreţinere a solului cu cultivatorul sau discul, efectuate în primăvară şi repetate la interval de 10
zile, precum şi praşilele mecanice, reduc numărul de larve cu 30-60%.
La depăşirea PED = 3-5 larve la m2 - se aplică tratamente prin încorporarea în sol a unor
produse granulate, organofosforice sau carbamice, ca: Diazinon 5 G; Carbofuran 5 G; Disulfoton;
Sinolintox 10 G, Sinoratox 5 G - 20-30 kg/ha. Împotriva insectelor adulte se recomandă
aviotratamente cu produse ca: Dipterex 80 PS - 0.15%; Diazinon 60 CE - 0.1%. În cazul
tratamentelor cu insecticide organofosforice acestea trebuie aplicate cu cel puţin 20 zile înainte de
recoltare. Rezultate bune s-au obţinut şi prin utilizarea produselor: Volaton 50 CE -2 l/ha; Fosalon
35 CE - 1.5 l/ha.
11. RĂŢIŞOARA PORUMBULUI - Tanymecus dilaticollis Gyll.
(COLEOPTERA, CURCULIONIDAE)
28
Specia este larg răspândită în zona de cultură a porumbului din Europa şi vestul Asiei. În
România se întâlneşte mai frecvent în zonele de stepă şi silvostepă, prezentând pericol mai ales
pentru partea de sud, sud-est şi est ale ţării (Câmpia Română, Sudul Moldovei şi Dobrogea), dar şi
în zona Transilvaniei, în zona colinară a ţării şi pe văile principalelor râuri din ţară, fiind un
dăunător major în cazul culturilor de porumb, după porumb.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specia este polifagă, în diferite ţări fiind semnalată pe un
număr de 75 specii de plante gazdă, iar la noi în ţară pe 34 specii de plante cultivate şi din flora
spontană. La noi în ţară, este considerată cel mai periculos dăunător al porumbului, hrănindu-se
însă şi cu alte plante cultivate (floarea soarelui, sfecla de zahăr, sorg, tutun, grâu, orz, soia, lucernă
ş.a.) şi spontane, mai ales pe pălămidă şi mohor. Pe porumb adulţii prezintă cel mai ridicat consum
de masă verde în 24 ore şi cea mai mare prolificitate. Specia nu se dezvoltă în culturile de mazăre,
care nu-i oferă condiţii favorabile de înmulţire .
Atacul adulţilor se produce pe frunzele de porumb şi începe din faza de răsărire. Adulţii
produc rosături începând de la marginea frunzelor spre interiorul limbului. Sunt frecvente cazurile
când, prin roaderea transversală şi bazală, frunza se frânge. Datorită atacului la baza plantei aflate
în curs de răsărire, frunzele surprinse în cornet prezintă la apariţie perforări circulare mici, dispuse
transversal pe limb. La invazii, plantele atacate, în faza de „ţepuşe” până la faza de 2-3 frunze, pot
fi roase până în zona coletului, sub nivelul solului.
În mod obişnuit, mai ales dacă acestei perioade îi corespunde un timp călduros şi uscat,
plantele astfel atacate pier, putându-se observa în sol tulpinile usacte şi brunificate sub nivelul
coletului. Aceasta este perioada cea mai periculoasă pentru culturile de porumb şi floarea soarelui.
Într-o fază mai înaintată de vegetaţie a plantelor, adulţii rod frunzele marginal, sub formă de trepte.
Atacate în această fază, plantele de obicei se refac, înregistrându-se doar o întârziere în vegetaţie şi
o diminuare a producţiei. Aprecierea pagubelor produse de dăunător nu trebuie făcută doar prin
luarea în considerare a plantelor complet distruse, ci şi după intensitatea atacului asupra plantelor
care supravieţuiesc. După depăşirea de către plantele de porumb a fazei de 4-5 frunze, adulţii
dăunătorului le părăsesc şi migrează pe diferite plante spontane, pe care îşi continuă hrănirea.
Spre deosebire de adulţi, care se pot hrăni cu aparatul foliar al unui număr mare de plante,
larvele se pot hrăni de obicei numai cu rădăcini de porumb (mai ales în ultima vârstă în a doua
jumătate a lunii iulie), sau de pălămidă. Prin atacul lor, larvele nu produc daune însemnate. Faptul
că porumbul corespunde în cea mai mare măsură cerinţelor de hrană atât ale adulţilor, cât şi
necesităţilor larvelor, explică înmulţirea în masă a speciei pe terenurile pe care se practică
monocultura porumbului mai mult de 2 ani.
Morfologie. Adultul are corpul oval alungit, cu lungimea de 6-10 mm. Pe partea dorsală este
brun-cenuşiu, acoperit cu solzi şi perişori, care pe elitre sunt dispuşi longitudinal sub formă de
dungi, şi mai deschis la culoare pe partea ventrală. Rostrul este scurt şi lat (de unde este denumirea
29
de „răţişoară”), cu lungimea ceva mai mare ca a restului capului. Antenele sunt geniculate şi
măciucate, cu scapusul nedepăşind marginea posterioară a ochilor. Pronotul prezintă două
expansiuni laterale rotunjite, fiind mai lat decât lung. Aripile posterioare sunt mai reduse, specia
nefiind o bună zburătoare, deplasarea făcându-se mai mult prin mers.
Oul este de formă eliptică-cilindrică, rotunjit la capete, cu lungimea de aproximativ 1mm.
La depunere este de culoare galbenă-sidefie, apoi în timpul embriogenezei se închide la culoare,
devinind în final negru-strălucitor.
Larva este apodă-acefală de tip curculionid, la completa dezvoltare având lungimea de 8-9
mm. Corpul este puternic cutat transversal, cutele formând un fel de lobi. Capsula cefalică este
relativ mică, brună-gălbuie-maronie, iar tegumentul corpului este de culoare albă-lucioasă, cu o
pubescenţă gălbuie, fină.
Pupa este de de tip libera, cu lungimea de 5-8 mm, de culoare albă-murdară.
Ciclul biologic. Specia dezvoltă o singură generaţie pe an şi iernează în sol, în stadiul de
adult, la adâncimi de 40-100 cm. Când în locurile de iernare temperatura ajunge la 4°C (în zona de
maximă importanţă economică, acest fapt se produce în mod obişnuit către sfârşitul lunii
februarie), adulţii părăsesc lojele pupale în care s-au format şi migrează spre stratul superficial al
solului, unde rămân relativ imobili până când temperatura medie de la suprafaţa solului atinge 9°C,
apoi ies la suprafaţă. Insectele hibernante apar la sfârşitul lunii aprilie, îneputul - lunii mai.
Activitatea adulţilor se desfăşoară în orele însorite ale zilei, aceştia fiind foarte activi, mai ales dacă
temperatura aerului depăşeşte 18°C. La început, adulţii se hrănesc cu cerealele păioase de toamnă
(mai ales când acestea urmează după porumb), sau diferite plante din flora spontană, având
predilecţie pentru pălămidă. Când începe să răsară porumbul, gărgăriţele se concentrează masiv pe
aceste culturi, migrând prin mers sau prin zbor. Aici se desfăşoară hrănirea pentru maturaţia
sexuală, copulaţia şi ponta.Cea mai mare parte din ouă este depusă în lanurile de porumb. Ouăle
sunt depuse izolat sau în grupe de până la 100-110 bucăţi, la baza plantelor în sol la o mică
adâncime , sau sub bulgări. În funcţie de temperatura solului, dezvoltarea embrionară durează 9 -
25 zile.
Apariţia larvelor este eşalonată de la începutul lunii mai, până la începutul lunii iulie.
Larvele coboară lent în sol şi se localizează, de regulă, în stratul cuprins între 40 şi 60 cm
adâncime, putând ajunge uneori până la adâncimea de 100 cm. Dezvoltarea larvelor durează între
40 şi 50 de zile, timp în care se succed patru vârste. La completa dezvoltare, către sfârşitul lunii
iulie sau începutul lunii august, larvele îşi pregătesc câte o lojă ovală, în care se împupează. Durata
stadiului de pupă este în medie de 20 zile.
Noii adulţi, care apar în masă în a doua jumătate a lunii august, rămân în diapauză în lojele
pupale până în primăvara următoare.
30
Specia este termofilă, populând în special zonele aride şi semiaride din ţara noastră, cu
precipitaţii de până la 500 mm/an.Caracterul termofil al speciei explică unele particularităţi ale
diferitelor stadii de dezvoltare. Astfel, adulţii sunt foarte activi pe timp secetos şi când temperatura
medie diurnă trece de 20°C. Temperaturile diurne de sub 20°C, cât şi precipitaţiile stânjenesc
activitatea adulţilor. Astfel se explică şi migraţia larvelor pe verticală, către adâncimi depăşind 40
cm. Un strat superficial al solului cu conţinut redus de apă şi fără fluctuaţii mari de temperatură,
oferă condiţii optime pentru larvele aflate în ultima vârstă, pentru pupe şi adulţi.
Combatere. Pentru combatere se recomandă măsuri agrotehnice şi chimice. Dintre măsurile
agrofitotehnice de importanţă deosebită este rotaţia culturilor. Deoarece porumbul este cea mai
convenabilă plantă gazdă pentru dăunător, iar floarea soarelui sfecla şi sorgul reprezintă plante
gazdă favorabile, trebuie evitată cultivarea porumbului după porumb, floarea soarelui, sfeclă, sorg,
şi chiar a cerealelor păioase. Se recomandă un asolament corespunzător, introducerea în asolament
după aceste culturi a mazării, semănarea plantelor preferate la distanţe cât se poate de mari, aceste
măsuri putând asigura reducerea, sau chiar eliminarea tratamentelor chimice. Administrarea de
îngrăşăminte organice şi cianamidă de calciu, care au o influenţă negativă asupra dezvoltării
larvelor.
Pentru reducerea atacului, o anumită importanţă au lucrările de întreţinere prin care se
asigură distrugerea buruienilor şi în special a pălămidei din culturile de porumb, care poate apărea
înainte de răsărirea culturii, şi chiar în celelalte culturi din asolament. Un rol similar îl are
distrugerea buruienilor care pot servi drept surse de hrană, după ce plantele de porumb au depăşit
faza de 4-5 frunze şi gărgăriţeler nu se mai hrănesc pe acestea.
Dintre tratamentele chimice, cele aplicate la sămânţă sunt cele mai utilizate, reprezentând
metoda chimică cea mai eficace, economică şi puţin poluantă de combatere a dăunătorului. Se
recomandă produse pe bază de carbofuran în doză de 10 g s.a./kg sămânţă, (Furadan 35 ST,
Diafuran 35 ST, Carbodan 35 ST sau Terrafuran 35 ST - 28 l produs comercial/tona de sămânţă).
În condiţiile existenţei unor densităţi reduse a dăunătorului (sub 20-25 exemplare/mp) aceste
produse se pot folosi la doza de 2,5 l/tona de sămânţă). Dacă nu s-a efectuat tratarea seminţei, în
cazul existenţei unor condiţii climatice favorabile dăunătorului, la semnalarea prezenţei adulţilor
în lan la densităţi de peste 3 exemplare/m2, este necesar să se aplice tratamente prin stropire cu
amestecuri de insecticide organofosforice, carbamice şi piretroide (ex. Sinoratox 35 CE - 3 l/ha, cu
Decis 2,5 CE – 0,2 l/ha sau Karate 2,5 CE - O,2 l/ha). În câmp rezultate bune se obţin cu Nuvacron
40 SCW –1.8l/ha.
12. SFREDELITORUL PORUMBULUI - Ostrinia nubilalis Hbn.
(LEPIDOPTERA, PYRAUSTIDAE)
31
Specia este răspândită în ţările din Europa, Asia şi Africa de Nord şi America de Nord,
unde alături de Diabrotica virgifera este considerată cel mai periculos dăunător al porumbului. În
ţara noastră se întâlneşte în toate zonele cultivatoare de porumb, atacurile cele mai mari fiind
înregistrate în Banat, Transilvania, în zonele colinare ale Moldovei şi Munteniei, Nordul
Moldovei., şi mai ales în luncile Dunării şi ale principalelor râuri.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Ca regim de hrană, specia este polifagă, atacând
numeroase specii de plante cultivate (porumb, sorg, cânepă, hamei etc.) şi spontane (Echinochloa
crus-gali, Artemisia vulgaris etc.), însă pagubele cele mai mari se înregistrează la culturile de
porumb. Larvele din prima vârstă se hrănesc pe frunze sau inflorescenţele mascule. Pe frunze se
observă orificii mici, mai mult sau mai puţin regulate. Uneori orificiile au o dispoziţie lineară
datorită faptului că frunza a fost perforată complet în faza de verticil. În unele cazuri este
consumată epiderma superioară şi parenchimul, rămânând intactă epiderma inferioară. La
inflorescenţele mascule, larvele rod staminele şi rod perforând ramuficaţiile şi pedunculul
paniculului, organe care se frâng din cauza greutăţii proprii, vântului şi/sau ploilor. Prin atacul
asupra paniculului poate fi afectat procesul de polenizare.
Daune mai mari sunt produse de larvele mai avansate în dezvoltare, care sapă galerii
descendente în tulpină sau în pedunculul ştiuleţilor. Larvele ajunse la nivelul nodurilor, de regulă,
nu le traversează, ci le evită rozând un orificiu prin care ies din tulpină deasupra nodului şi un
orificiu prin care pătrund din nou în tulpină sub nod. În dreptul orificiilor apar aglomerări de
rumegătură, de culoare albă-gălbuie-maronie. Pe o tulpină se pot observa unul sau mai multe
orificii, începând de la internodiile superioare către cele inferioare, în interiorul internodiilor larvele
rozând galerii neregulate, sau mici cavităţi, prin roadere întrerupând fasciculele libero-lemnoase. În
consecinţă, dezvoltarea plantelor este stânjenită şi se produce fragilizarea, respectiv frecventa
frângere a numeroase plante şi a pedunculului ştiuleţilor, ceea ce adesea determină şiştăvirea
boabelor, sau chiar căderea pe sol a ştiuleţilor.
Frângerea tulpinilor şi/sau ştiuleţilor creează condiţii favorabile instalării pe boabe a
speciilor de Fusarium, Giberella. Frângerea tulpinilor, respectiv fragilizarea lor crează mari
dificultăţi la recoltarea mecanică a porumbului, mărindu-se pierderile. În zonele ecologice
favorabile dăunătorului, pagubele cumulate pot ajunge până la 50 % din producţie .
Morfologie. A d u l ţ i i prezintă un dimorfism sexual evident. F e m e l a este ceva mai
mare, având anvergura aripilor de 27-32 mm şi lungimea corpului 13-15 mm. Aripile anterioare
sunt de culoare galbenă deschisă, cu reflexe roşcate şi o nuanţă mai închisă de-a lungul marginii
externe. În treimea apicală se disting 2 benzi transversale în formă de zig-zag, de culoare mai
închisă. Aripile posterioare sunt galbene-cenuşii, median cu o dungă mai deschisă la culoare. M a s
c u l u l are anvergura aripilor de 25-30 mm şi lungimea corpului de 13 mm. Aripile anterioare
sunt de culoare brună-cenuşie şi prezintă în lungul marginii externe 5-6 puncte mici, galbene-
32
deschise, iar în treimea apicală o bandă transversală galbenă-cenuşie, lăţită către partea
posterioară,mărginită de două borduri mai închise la culoare, în formă de zig-zag. Aripile
posterioare sunt galbene deschise, cu o bandă mediană lată, mai închisă la culoare.
O u l este turtit şi transparent la depunere, apoi culoarea sa se închide. Ouăle sunt depuse în
grupe de 3-39 (obişnuit 10-20) bucăţi, acoperindu-se parţial unul pe altul. La depunere femela
acoperă ouăle cu o secreţie protectoare, care prin uscare conferă pontei aspectul unor picături de
lapte uscată sau de ceară, de diferite forme.
L a r v a este omidă adevărată, la completa dezvoltare are corpul de 20-25 mm lungime, de
culoare albă-cenuşie, uneori cu nuanţe roz. Capul este brun, iar segmentele abdominale prezintă
dorsal câte 6 sclerite de culoare cenuşie-brună, dispuse după cum urmează: 4 mai mari pe prima
jumătate a segmentului şi 2 mai mici pe a doua parte a segmentului, toate prevăzute cu peri. Pe
laturile corpului prezintă dungi longitudinale mai închise.
P u p a, de tip obtecta, are lungimea 18-20 mm, este de culoare brună-deschisă şi prezintă în
vârful abdomenului (pe cremaster) 4 spini curbaţi.
Ciclul biologic. În zone climatice cu un regim termic mai scăzut specia dezvoltă o singură
generaţie pe an, în zonele mai calde, care sunt marile cultivatoare de porumb, poate dezvolta însă
una sau două generaţii pe an. Iernează în stadiul de larvă de ultima vârstă, în cotoarele şi tulpinile
plantelor atacate. În sudul ţării şi Banat transformarea în masă a larvelor în pupe are loc în ultimele
două decade ale lunii iunie, iar în Transilvania şi jumătatea nordică a Moldovei, în ultima decadă a
lunii iunie şi prima decadă a lunii iulie. În sudul ţării şi Banat apariţia primilor fluturi începe la
sfârşitul lunii mai - începutul lunii iunie, iar zborul în masă se înregistrează în ultima decadă a lunii
iunie şi în prima decadă a lunii iulie, iar în Transilvania şi nordul Moldovei în primele două decade
ale lunii iulie.
Activitatea adulţilor este intensă de regulă după miezul nopţii, în funcţie şi de temperatura
şi umiditatea relativă a aerului. Pentru realizarea întâlnirii între partenerii sexuali, femela emite un
feromon atractant sexual, în urma recepţiei căruia masculul o localizează şi are loc împerecherea.
Copulaţia şi ponta încep chiar în ziua următoare apariţiei, ouăle cu viabililate maximă fiind depuse
în prima săptămână de existenţă a femelelor. O femelă depune de regulă 300 - 350 ouă, uneori până
la 750 ouă. Depunerea în masă a ouălor coincide cu perioada de apariţie maximă a adulţilor. Ouăle
sunt depuse pe partea inferioară a frunzelor, în grupe de câte 15-20 bucăţi, uneori până la 80, ca
ţiglele pe casă, acoperite cu o substanţă aglutinantă. în grupe. La porumb, majoritatea pontelor sunt
depuse pe frunzele 4-7. Incubaţia durează obişnuit 7-10 zile.
Ecloziunea în masă a larvelor are loc în primele două decade ale lunii iulie în sudul ţării şi
Banat şi în ultimele două decade ale lunii iulie în Transilvania şi nordul Moldovei. După ecloziune,
larvele se hrănesc prin roaderea epidermei şi mezofilului frunzei, apoi, chiar din prima vârstă,
migrează către panicule, unde se hrănesc cu elementele florale şi pătrund apoi în ramificaţiile
33
paniculului, sau către bractee, pătrunzând sau încercând să pătrundă în tulpină. Durata stadiului de
larvă este de 20 - 30 zile, perioadă în care larvele trec prin 5 vârste. Ajunse la completa dezvoltare,
la sfârşitul lunii iulie şi/sau începutul lunii august, în zonele cu o singură generaţie pe an, larvele
intră în diapauză. În zonele sudice ale ţării noastre, majoritatea larvelor intră în diapauză, însă o
bună parte dintre ele (până la 20 %), de obicei cele provenite din primele ecloziuni, se transformă
în pupe, din care la sfârşitul lunii iulie sau începutul lunii august, apar adulţi care dau naştere
generaţiei a doua.
La această a doua generaţie, prolificitatea este mult redusă, femelele depunând circa 170
ouă. Evoluţia acestei generaţii este rapidă, dezvoltarea larvară încheindu-se în 20 de zile.
Iernarea are loc în stadiul de larvă, atât provenite din generaţia I cât şi din generaţia a II-a ,
larve care se găsesc în tulpini, fie la nivelul primului internod (care rămâne în câmp sub formă de
cocean, sau cotor), fie în internodiile 2 sau chiar 3 (caz în care tulpinile pot fi transportate în
gospodării pentru hrana animalelor).
Dinamica populaţilor dăunătorului este putenic influenţată de factori abiotici şi biotici.
Astfel, temperaturile ridicate din timpul pontei determină uscarea ouălor în proporţie destul de
mare. Ploile şi vânturile puternice determină pieirea în masă a larvelor în perioada de ecloziune,
până la pătrunderea lor în teaca frunzelor şi în tulpinile de porumb.
Combatere. Limitarea pagubelor şi diminuarea rezervei biologice se bazează în primul
rând pe măsuri cu caracter preventiv. De aceea este cel mai bine este ca recoltarea să se facă
complet (până la obţinerea de boabe) pentru distrugerea mecanică a larvelor din tulpini. În cazul
recoltării clasice (în două faze) este indicat ca tăierea tulpinilor să se facă cât mai jos posibil. Se
recomandă ca tulpinile transportate în gospodărie, să fie administrate în hrana animalelor după o
prealabilă tocare. După recoltare este necesară distrugerea cocenilor (cu tocătoarea).Se recomandă
de asemenea distrugerea prin ardere primăvara timpuriu a resturilor de coceni folosiţi în hrana
vitelor, precum şi a cocenilor neutilizaţi şi ai celorlalte posibile plante gazdă. Prelucrarea tulpinilor
de cânepă (pe care se poate dezvolta dăunătorul) trebuie să se realizeze până la sfârşitul lunii
aprilie.
Se recomandă de asemenea efectuarea de arături adânci de toamnă (preferabil cu pluguri cu
antetrupiţă) pentru îngroparea resturilor de plante care conţin larve.
Importanţă deosebită prezintă, de asemenea cultivarea de hibrizi de porumb toleranţi faţă de
atacul dăunătorului. Cultivarea de soiuri rezistente/tolerante la atacul larvelor. Soiurile cu un
conţinut bogat în alcaloidul DIMBOA manifestă un grad înalt de toleranţă. La liniile rezistente
vitalitatea larvelor scade cu 50-60 %. Utilizarea unor combinaţii hibride, autohtone sau din import,
rezistente la atacul sfredelitorului. Au fost create în ultimul timp soiuri transgenice de porumb, cu
rezistenţă la sfredelitor.
34
S-a pus în evidenţă existenţa unei comportări diferite a liniilor şi respectiv a hibrizilor de
porumb faţă de atacul dăunătorului. Există astfel linii consangvinizate care prezintă un anumit grad
de rezistenţă, care transmit caracterul şi la hibrizi. Dintre hibrizii existenţi în producţie în ţara
noastră, HS-412 şi HS-420 au o oarecare toleranţă la atacul sfredelitorului porumbului.
Instalarea de curse cu feromon specific -AtraNub- în perioda de zbor în masă a fluturilor,
pentru aprecierea nivelului populaţional sau pentru combaterea, prin captarea în masă, a masculilor.
Combaterea pe cale biologică a sfredelitorului prin lansarea viespii ovifage Trichogramma
pintoi, în două reprize a câte 50 mii exemplare/ha, în perioada depunerii în masă a ouălor de către
sfredelitor.
Combaterea pe cale chimică se realizează prin răspândirea din avion a produselor granulate
pe bază de Diazinon, Oltitox 5 G sau Sinoratox, în doză de 25-30 kg/ha. Tratamentul se efctuează
în fenofaza de burduf şi vizează distrugerea larvelor tinere.
Cercetările efectuate în diferite ţări, menţionează eficacitatea unor măsuri biologice, cum ar
fi tratamentele cu preparate microbiologice pe bază de Bacillus thuringiensis Berl. O perspectivă
deosebită prezintă lansările în culturile de porunmb a parazitului oofag Trichogramma evanescens
Westw. măsură în continuă extindere în culturile din diferite ţări.
13. Diabrotica virgifera virgifera – Viermele vestic al rădăcinilor de porumb
(Chrysomelidae, COLEOPTERA)
In anul 1868, Le Conte, in Colorado (SUA) a descris o noua specie de insecte si a numit-
o Diabrotica virgifera virgifera Le Conte. Genul Diabrotica cuprinde 338 de specii, 300 dintre ele
sunt prezente in America de Sud si America Centrala , iar 35 de specii se afla in America de Nord.
Dintre speciile mentionate importanta majora prezinta Diabrotica virgifera si Diabrotica barberi. In
Europa a fost semnalata doar Diabrotica virgifera (Ioana Grozea, 2003).
Dăunatorul Diabrotica virgifera virgifera este originar de pe continentul american fiind
introdus accidental in Europa in anul 1992 in Yugoslavia (Serbia) (mentionat de Perju 1995,
Palagesiu 1995, )
Evolutia daunatorului în culturile de porumb din Europa dupa Cean Mirela,2004 si aduse
la zi conform datelor OEPP sunt urmatoarele: Iugoslavia Serbia(1992), Croatia(1995),
Ungaria(1995), Romania(1996), Bosnia Hertegovina(1997), Bulgaria(1998), Italia (1999),
Elvetia(2000), Slovacia(2000 ), Ucraina ( 2001)
Franta ( 2002), Austria(2002), Cehia(2002),
Anglia (2003) Olanda(2003), Belgia(2003) si Spania( 2003)
O activitate foarte intensa a acestui daunator a fost semalata in 2004 in Ungaria, Romania,
Bosnia Hertegovina, Bulgaria, Italia, Franta, Marea Britanie si Slovacia.; in 2005 in Ungaria, Italia,
35
Romania, Bosnia Hertegovina, Bulgaria si Slovacia iar in 2006 in Ungaria, Romania, Bosnia
Hertegovina, Bulgaria, Italia, Maria Britanie, Slovacia si Polonia ( dupa IWGO)
În Romania, viermele vestic al radacinilor de porumb a fost semnalat pentru prima dată în
anul 1996 in judetul Arad, comuna Nadlac, langa frontiera cu Ungaria. De aici a inaintat tot mai
mult in interiorul tarii raspandindu-se in aproape toate judetele, astfel: Arad, Timis, Caras Severin,
Mehedinti(1997), Bihor, Hunedoara (1998), Dolj (1999), Satu-Mare, Salaj, Alba, Gorj, Olt (2000),
Ilfov, Suceava(2002), Hunedoara, Bistrita Nasaud, Cluj(2003) (dupa Cean 2004) si Harghita,
Muers, Valcea iar in 2005 Maramures dupa Laboratoul Central de carantina fitosanitara 2005.
Viermele vestic al radacinilor de porumb (Diabrotica virgifera virgifera Le Conte) are in
tara de origine SUA 1-2 generatii pe an iar in Europa in urma cercetarilor efectuate de CAMPRAG
(1993-1994 in Iugoslavia) si GROZEA IOANA(1998-2002 in Timis) s-a stablit ca in Romania are
o generatie pe an.
Cercetarile referitore la biologia, morfologia si ecologia insectei, in conditiile din tara
noastra, au stabilit ca specia este monovoltina, diapauza fiind de ou de iarna in sol.(Grozea Ioana
2003).
Cercetariile si monitorizare acestui daunator continua deoarece dupa instalarea sa in
teritoriu insecta migreaza anual 25-50 km. Se prognozeaza ca daunatorul va migra in continuare in
zona sud-est, cuprinzand cea mai intinsa si mai favorabila regiune de cultura a porumbului din tara
noastra - Baraganul. De aici insecta se va raspandi spre Moldova, Ucraina etc. In 10 ani daunatorul
se va instala definitiv in Europa, producand pagube insemnate.
Morfologie: Diabrotica virgifera virgifera este o specie de coleoptere de dimensiuni mici,
apare dimorfism sexual intre adulti. Masculul are dimensiuni cuprinse intre 4,4-6,6mm, culoarea
corpului este galbuie-verzuie, iar elitrele de culoare galben-verzui, cu partea posterioara neagra.
Femela este mai mare decat masculul, avand dimenisiuni de 4,4-6,8 mm iar elitrele de culoare
galbui-verzui cu trei dungi longitudinale negre. Oul este de forma este ovala cu dimensiuni de
aprozimativ 0,5 mm si culoare culoare galben-pal. Larva este de tip oligopod, de culoare alba cu
capsula cefalica mai inchisa, si dinensiuni cuprinse intre 10-18 cmPupa este de tip libera, cu o
lungime de aproximativ 12-14 mm. Este adapostita intr-un cocon format din grauncior de pamant
Ierneaza in stadiul de ou, in solurile cultivate cu porumb, primavara apar larvele care se
hranesc cu radacini de porumb; dupa cateva luni larvele se deplaseaza la suprafata solului
pregatindu-se pentru impupare. La putin timp dupa aparita pupelor apar si adulti. Dupa o hranire
intensiva a acestora cu fruze, matase, polen si stiuleti are loc copulatia. Femelele depun ouale in
solurile cultivate cu porumb, iar ciclul de dezvoltare se repeta.
Ciclul biologic -se intelege succesiunea tuturor stadiilor de dezvoltare ou, larva, pupa si
adult.
36
Stadiul de ou - Durata acestui stadiu este de aproximativ 10 luni, femelele incep sa
depuna ouale la sfarsitul lunii iulie –inceputul lunii august.
Stadiul de larva - Larvele apar dupa eclozarea oualor, aparitia lor fiind esalonata. Cel
mai mare numar de larve se poate gasi la o adancime de 15cm; dezvoltarea larvelor cuprinde trei
varste: varsta I-a, varsta a-II-a si varsta a-III-a. Dupa Grozea aparitia larvelor este esalonata
incepand cu prima decada a lunii mai pana in prima decada a lunii august.
Stadiul pupal - Larvele mature se deplaseaza spre straturile superioare ale solului unde
se transforma in pupa
Stadiul de adult - Adultii de Diabrotica virgifera virgifera sunt prezenti in culturile de
porumb din tara noastra din prima decada a lunii iunie pana in prima decada a lunii octombrie.
Dupa aparitie adultii raman in camp unde se hranesc. Cel mai adesea se gasesc pe frunzele si
matasea porumbului. Copulatia se realizeaza la o saptamana dupa aparitia acestora. In medie
femelele pot sa supravietuiasca trei luni si depun aproximativ 1000 oua. Adancimea de depunere a
oualor este cuprinsa intre 15-35 cm. (Grozea, 2003).
Plante atacate si mod de daunare:
Modul de daunare a adultilor: Primii adulti aparuti se hranesc cu frunze de porumb.
Atacul foliar consta in roaderea limbului sub forma unor dungi longitudinale, de-a lungul
nervurilor. In jurul rosaturilor, frunzele se ingalbenesc si se usuca. Limbul foliar poate fi vatamat
atat pe partea superioara cat si pe cea inferioara, neexistand preferinte pentru una din epiderme. In
perioada infloririi, adultii se hranesc cu matase si polen. Acestia pot consuma partial sau in
totalitate matasea unui stiulete. In urma consumarii partiale a matasii, stiuletele prezinta doar un
smoc redus ce pare a fi retezat cu foarfeca Lipsa matasii duce la formarea unor stiuleti cu numar
redus de boabe. Dupa inflorire adultii se hranesc cu frunze, boabe in -faza de lapte- situate in partea
superiora a stiuletelui si uneori chiar cu matase bruna.
Modul de daunare al larvelor: Larvele se hranesc cu radacini cauzand scurtarea
acestora. Ca rezultat al acestui mod de atac, puterea radacinilor scade, nu mai pot sa sustina planta,
astfel ca pantele au tendinta de indoire spre sol. Larvele distrug complet atit radacinile secundare
cat si radacinile primare. Plantele tinere prezinta o tulpina indiota caracteristic, sub forma de -gat
de lebada-.
Combatere: Este foarte important de ştiut ca pentru a preveni atacul daunatorului,
Diabrotica virgifera virgifera rotatia culturilor este una din cele mai importante metode. Cea mai
eficienta metoda este rotatia culturilor si cultivare porumbului in ani succesivi si pe suprafete
intinse este considerata principala cauza a raspandirii acestui daunator, recoltarea timpurie a
porumbului pentru siloz reduce considerabil numarul larvelor in anul urmator, aratura de toamna
37
urmarid astfel distrugerea oualor existente in sol, fertilizarea cu azot contribuie la dezvoltarea si
regenenerarea radacinilor.
Fertilizarea cu azot este o masura eficienta, nu conduce la scaderea numarului de larve
care ataca, dar determina reducerea pagubelor intrucat favorizeaza dezvoltarea si regenerarea
sistemului radicular. (Ghizdavu,2004)
Folosirea de plante capcana in scopul atragerii daunatorilor pe suprafete mici sau pe un
numar redus de plante, apoi distrugerea lor. Adultii de Diabrotica virgifera virgifera, sunt atrasi de
plante din Fam.Cucurbitaceae, aceasta fiind o masura eficienta.
Folosirea hibrizilor rezistenti in cazul daunatorului Diabrotica virgifera virgifera este o
masura eficienta, dar se afla in stadiu de cercetare. In acest sens utilizarea porumbului transgenic a
demonstrat capacitatea de protectie impotriva larvelor.
Utilizarea microorganismelor patogene (virusi, bacterii, ciuperci) care cauzeaza
imbolnavirea si moartea insectei. In combatarea daunatorului porumbului Diabrotica virgifera
virgifera s-a folosit specia de bacterie Bacillus thuringiensis. Din cele 350 specii de ciuperci
entomopatogene cea mai importanta e Beauveria bassiana care paraziteaza peste 100 specii de
daunatori.
Daca nu se respecta masurile agrotehnice este necesara combaterea chimica, aplicata
impotriva adultilor, in perioada de maturatie sexuala si in timpul pontei cat si impotriva larvelor.
Au fost testate si pentru daunatorul Diabrotica virgifera virgifera cateva produse chimice
dar inca la noi in tara nu au fost omologate. Cele mai bune rezultate in combaterea larvelor au fost
obtinute cu produsele :Cruiser 350 FS (thiametoxam), Sinoratox 10 G (dimetoat) sau Sinoratox 10
G (dimetoat + lindan) (GROZEA, 2003)
14. NEMATODUL GRĂULUI - Anguina tritici (Steinb.) Filipje.
( TYLENCHIDA, TYLENCHIDAE)
Este prima specie de nematod identificată ca dăunător al plantelor cultivate. Nematodul este
răspândit în toată Europa, mai ales în zone cu climat cald, temperat şi rece, dar cu regim
pluviometric bogat. Este semnalat şi în America de Nord, Brazilia, Asia Mică, Australia şi Noua
Zeelandă. În ţara noastră a fost semnalată pentru prima dată în Transilvania şi astăzi are o largă
răspândire în zonele în care se cultivă grâul, mai ales în Bihor, Maramureş, Argeş etc., şi mai puţin
în nordului Dobrogei, zona subcarpatică a Moldovei şi Ţăra Bârsei.
38
Planta-gazdă şi aspectul dăunării. Nematodul infestează în principal grăul (Triticum sp.)
dar mai poate fi întâlnit şi pe secară. Sporadic a fost semnalat şi pe orz, ovăz şi unele graminee
spontane. Plantele atacate sunt îngroşate la bază, înfrăţite şi mai scunde, cu frunzele colorate mai
intens şi încreţite, iar spicele sunt de culoare mai deschisă, mai scurte, cu glumele şi aristele
răsfirate. Spicele pe anumite porţiuni prezintă gâtuiri datorită avortării florilor şi lipsei de boabe.
Boabele atacate, transformate în gale, sunt mai mici, aproape rotunde, de culoare brună şi de
consistenţă tare. Capetele galelor prezintă de obicei una sau mai multe proeminenţe sub formă de
cioc. Iniţial gala are o culoare verde-închis, cu uşoare reflexe metalice, iar în faza de coacere devine
brună, până la neagră. Secţionând un bob atacat şi punând conţinutul acestuia într-o picătură de
apă, pe o lamă, sub microscop se observă larvele nematodului apărând sub forma unei mase
aglomerate de firişoare alb-transparente. In solele cu un atac puternic, producţia poate fi diminuată
cu 10-15%. Nematodul este şi vectorul bacteriei Corynebacterium tritici.
În primăverile bogate în precipitaţii, plantele infestate de nematod sunt mai puternic atacate
de făinare (Erysiphe graminis) şi de rugina galbenă (Puccinia striiformis), precum şi de afide (mai
ales de Schizaphis graminum), intensificând astfel procesul de degradare al plantei, putându-se
ajunge până la uscarea ei.
Problema infestării grâului de către acest nematod este veche, dar mereu actuală pentru
ţările care practică schimbul de seminţe şi prin care nematodul se răspândeşte. În mod curent
larvele supravieţuiesc în seminţe timp de mai mulţi ani. Astfel, larvele de vârsta a doua (găsindu-se
până la 19 000 într-o gală), pot supravieţui până la 28 ani.
Există diferenţieri în ce priveşte sensibilitarea soiurilor de grău la atacul
spelta sunt mai puţin atacate de către nematod.
Morfologie. Femela are lungimea corpului de 1,6-4,8 mm şi lăţimea de 0,06-0,27 mm, şi
răsucit ventral în formă de spirală. Femela matură devine imobilă. Masculul are lungimea de 1,4-
2,3 mm şi lăţimea de 0,05-0,08 mm. Masculul are o mare mobilitate. Corpul este filiform, ascuţit la
ambele extremităţi, aproape translucid. Cuticula este fin striată transversal. Cavitatea bucală, care
este mărginită de 6 lobi., prezintă un stilet subţire, scurt, de 0,1 mm, cu bubul bazal rotund, iar
bulbul median prezintă nişte valve semilunare. La mascul orificiul genital este prevăzut cu doi
spiculi ascuţiţi, iar bursa copulatoare începe înaintea acestora şi ajunge aproape până la vârful cozii.
Oul este cilindric-alungit, cu lungimea de 0,08-0,09 mm şi lăţimea de 0,03-0,05 mm, cu o
granulaţie fină.
Larva este mai mică, asemănătoare cu adultul de 0,7-0,9 mm lungime în funcţie de vârstă.
Biologie. Prezintă o generaţie pe an. Toamna, la însămânţare, o dată cu boabele de grâu
sănătoase, în sol ajung şi galele de grâu infestate cu larve de vârsta a II-a, sau aceste gale s-au
scuturat la recoltare şi se practică monocultura. Galele în contact cu umezeala solului se înmoaie şi
39
dăunătorului,
unele dintre ele fiind relativ rezistente. De asemenea varietăţile de Triticum durum şi Triticum
crapă, permiţând larvelor din interiorul lor să se răspândească în căutarea plantelor tinere de grâu.
Larvele ajung la sistemul radicular al plantelor, pătrund în acesta, apoi se urcă în tulpini şi se
instalează între tecile frunzelor. Iernează în stadiul de larvă de vârsta a doua, deasupra mugurelui de
creştere al plantelor infestate. În primăvară, larvele migrează pe frunze şi tulpină, unde rămân până
la foemarea spicelor, iar când plantele înspică ele se concentrează în ovarele florale, unde devin
endoparazite, iar în urma hrănirii are loc o hipertrofiere a ovarului. În această perioadă larvele
ajung la completa dezvoltare, devenind nematozi adulţi. Într-o gală se găsesc până la 19 indivizi.
După copulaţie femela depune câteva sute de ouă (până la 2500) în ovarul hipertrofiat al florii
transformat intr-o gală. Într-un ovar se găsesc 000 - 19.000 ouă, depuse de mai multe femele. Mai
rar, specia se poate reproduce şi asexuat, pe cale partenogenetică. După o scurtă perioadă de
incubaţie eclozează larvele, care se hrănesc cu sucul celular din pereţii ovarului hipertrofiat şi după
o primă năpârlire, care se produce spre sfârşitul lunii iunie, rămân pentru diapauză în gală, în
stadiul de larvă de vârsta a două. Gala astfel formată adăposteşte numeroase larve, care sunt
rezistente la uscăciune, putând rămâne astfel în stare de viaţă latentă, până la 10 ani. Dacă ajunge în
sol, prin scuturare sau odată cu sămânţa, larvele îşi reîncep activitatea, producând infestarea
semănăturilor de toamnă.
Prevenire şi combatere. Respectarea măsurilor de carantină fitosanitară. Practicarea unei
rotaţii raţionale, încât semănăturile de grâu să nu revină pe aceleaşi sole decât după 3-4 ani.
Folosirea unei seminţe libere de nematozi (provenite din loturi semincere neinfestate de către
nematod); în acest context, condiţionarea seminţelor înainte de însămânţare prin triorare, este o
operaţie obligatorie. Utilizarea de soiuri rezistente. Administrarea îngrăşămintelor minerale
complexe, sub arătura de toamnă, stimulează creşterea şi dezvoltarea plantelor. Recoltarea grâului
trebuie să se facă la timp şi fără pierderi, pentru a se evita scuturarea galelor. Aplicarea de
tratamente chimice la sol sau la sămânţă cu Tirametox 90 PTS, sau la sămânţă, cu Nemagon în
concentraţie de 0,25 - 3l/t, Bromură de metil în doză de 60 g./m3.
15. OMIDA NEAGRĂ DE PĂŞUNI ŞI FÂNEŢE - Hyppogymna morio L.
(LEPIDOPTERA, LYMANTRYIDAE)
Specia este răspândită în mai multe ţări europene, mai ales în ţările Europei Centrale. În
România este prezentă în zonele de silvostepă şi pădure, mai ales în Transilvania .
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Omizile atacă plantele de graminee din vegetaţia
păşunilor şi fâneţelor, consumând limbul foliar. In caz de atac puternic nu rămân decât tulpinile
mai groase. După distrugerea gramineelor din păşuni, larvele migrează, atacând cerealele de
toamnă din vecinătate. Hrănirea şi migrarea larvelor are loc mai ales în orele de seară. Sunt roase
40
frunzele dinspre vârf spre bază iar în caz de invazii, plantele sunt distruse până la nivelul solului.
Produce pagube mai ales primăvara, când păşunile şi fâneţele pot fi complet distruse
Morfologie. A d u l ţ i i prezintă un dimorfism sexual pronunţat.
M a s c u l u l are corpul de 13-15 mm lungime, negru cenuşiu, păros. Antenele sunt bine
dezvoltate, penatiforme, cenuşii. Anvergura aripilor anterioare este de 20-30 mm, aripile sunt late,
rotunjite la vârf, semitransparente, cenuşii-fumurii, cu nervurile negre. Abdomenul prezintă inele
de culoare galbenă cenuşie.
F e m e l a are corpul cenuşiu-negru, păros, masiv, cu lungimea de 20-25 mm. Antenele
sunt filiforme, iar aripile sunt scurte, rudimentare, cenuşii-gălbui, cu deschiderea de 18-20 mm,
înguste şi acoperite cu peri. Abdomenul voluminos, prezintă la extremitate un smoc bogat de peri
albi-gălbui, cu care femela protejează ponta.
O u l este sferic, cu diametrul de 1,0-1,2 mm, alb-gălbui la depunere, apoi devine roz-
cenuşiu. Ouăle sunt depuse de femele în grămezi (ponte) aproximativ sferice pe tulpinile plantelor
din pajişti (graminee, leguminoase), suprafaţa acestora este acoperită de femelă cu perii detaşaţi de
pe vârful abdomenului.
L a r v a, polipodă, omidă adevărată, la completa dezvoltare are corpul lung de 20-35 mm.
După ecloziune este galbenă-cenuşie, iar în ultima vârstă este de culoare neagră catifelată, cu inele
şi dungi longitudinale galbene. Capsula cefalică este neagră, cu o pată triunghiulară gălbuie. Pe
fiecare segment se găsesc câte 6 negi cu smocuri radiare de peri alb-gălbui-cenuşii.
P u p a , de tip obtecta, are lungimea de 16-18 mm, de culoare galbenă-brunie, cu benzi
longitudinale mai închise. Pe partea dorsală prezintă peri deşi, albicioşi. Se găsesc în interiorul unor
coconi mătăsoşi, pe tulpinile plantelor din pajişti.
Ciclul biologic. Specie monovoltină. Iernează ca larvă tânără, larvă de vârsta a doua, în sol.
In primăvară, la temperaturi ale aerului de 6-8°C, larvele apar la sfârşitul lunilor martie-aprilie şi
continuă eşalonat pe o eprioadă de mai bine de o lună. Până la completa dezvoltare larva năpârleşte
de 3-4 ori. Transformarea în pupă are loc pe tulpinile plantelor, într-un cocon mătăsos. Atadiul
pupal durează 8-15 zile. Zborul în masă al fluturilor are loc în a doua decadă a lunii mai şi este mai
intens în zilele însorite. Femela se deplasează prin mers, urcându-se greoi pe plante. Pentru
realizarea împerecherii, femela fiind practic imobilă, emite un feromon atractant sexual, cu care
atrage masculii de la distanţe de până la 1 km. Copulaţia are loc după 3-5 ore de la apariţie,
depunerea ouălor are loc imediat după împerechere. Ouăle sunt fixate pe tulpina plantelor, la 2/3
din înălţimea acestroa, în grupe de câte 40-50 şi acoperite cu perişorii de la extremitatea
abdominală a femelei. O femelă depune 100-200 ouă. Incubaţia durează 14-18 zile. Larvele din
noua generaţie apar la jumătatea lunii mai şi prima decadă a lunii iunie, această perioadă adesea
prelungindu-se până la jumătatea lunii iulie. După o scurtă perioadă de hrănire, ajungând la 5 mm
lungime, larvele pătrund în sol, intră în diapauză estivală, apoi hibernează.
41
Combatere. Se recomandă ararea suprafeţelor puternic atacate şi însămânţarea lor cu
leguminoase furajere. Grăparea timpurie a pajiştilor sau tăvălugirea acestora pot reduce în mare
măsură populaţie de larve. În caz de atac puternic se aplică tratamente chimice, respectiv
aviotratamente, utilizând produse organofosforice (Sinoratox 35 CE, Onefon 80 PU, Ultracid 40
CE -1.5-2.0 l/ha) ori piretroide (Decis 2.5 CE, Chinmix 5 CE, Fury 10 CE, Supersect 10 CE-0.250
l/ha). Tratamentul se aplică mai întâi pe o jumătate din pajişte şi peste 2 săptămâni pe cealaltă
jumătate de pajişte, evitând astfel eventualele intoxicaţii ale animalelor la păşunat.
16. GÂNDACUL ROŞU AL LUCERNEI - Phytodecta fornicata Brügg.
Ord. COLEOPTERA Fam.CHRYSOMELIDAE
Specia este răspândită în Europa, în Orientul Apropiat şi America de Nord, cu importanţă
economică mai mare în zonele mai calde din Europa Centrală şi Peninsula Balcanică.. În ţara
noastră este o specie comună, producând pagube importante la lucerna pentru masă verde şi pentru
sămânţă, mai ales în zonele unde lucerna este principala leguminoasă furajeră.
Morfologie. A d u l t u l are corpul oval - alungit, convex - dorsal. Capul este negru,
pronotul şi elitrele sunt de culoare roşie – cărămizie, iar partea ventrală a corpului este
neagră. Antenele, tibiile şi toracele sunt roşcate. Pronotul prezintă două macule circulare negre.
Scutelul este negru. Pe fiecare elitră se găsesc câte 3 pete negre, iar pe sutură se află o pată neagră
comună. Uneori aceste pete confluează sau pot lipsi. Lungimea corpului 5,0-6,0 mm. (Fig. 3.2.4.).
O u l este oval-alungit, cu lungimea de 1,5-1,6 mm, de culoare galbenă deschisă.
Larva, oligopodă, în ultima vârstă are corpul lung de 8-10 mm, de culoare galbenă–
cenuşie, cu capul şi placa pronotală mai întunecate. Corpul este mai îngustat spre extremităţi şi
uşor bombat dorsal. Mezotoracele, metatoracele şi segmentele abdominale prezintă şiruri
transversale regulate de negi cu peri de diferite mărimi. Picioarele sunt negre.
P u p a are lungimea de 6,0-7,5 mm, este de culoare galbenă - portocalie şi are corpul
acoperit cu peri albi.
Biologie şi ecologie. Specia dezvoltă o generaţie pe an şi iernează în stadiul de adult în sol,
la o adâncime de până la 10-15 cm. Adulţii hibernanţi apar primăvara, la sfârşitul lunii martie -
începutul lunii aprilie, când temperaturile medii ale aerului sunt de 8,0 - 8,5°C. Perioada
preovipozitară durează 6-8 zile, timp în care adulţii se hrănesc cu frunze şi lăstari. Apoi au loc
copulaţia şi ponta. Depunerea ouălor durează de la începutul lunii aprilie până la începutul lunii
iunie. Ouăle sunt depuse în grupe de 2 - 20 bucăţi, pe partea inferioară a frunzelor de lucernă, pe
peţiol şi pe lăstari. O femelă depune în mod obişnuit 500-600 de ouă. Dezvoltarea embrionară
durează 4-10 zile.
42
Larvele apar obişnuit la începutul lunii aprilie - începutul lunii mai. Stadiul larvar durează
3-4 săptămâni perioadă în care larvele năpârlesc de 4 ori. La completa dezvoltare larvele se retrag
în sol la 5-6 cm adâncime, unde se împupează, în interiorul unor loje formate din particule de
sol. Stadiul pupal durează 8-15 zile.
Noii adulţi apar eşalonat începând cu prima decadă a lunii iunie şi până în august. După o
perioadă de hrănire de 10-18 zile, la sfârşitul lunii iunie - începutul lunii iulie, se retrag în sol, intră
în diapauză estivală, care se continuă cu cea hiemală.
Plante atacate şi mod de dăunare. Este un dăunător specific al culturilor de lucernă.
Atacă atât adulţii cât şi larvele. Adulţii rod frunzele marginal sau le perforează. Larvele nou apărute
rod frunzele dinspre margine spre centru, iar după prima năpârlire pot consuma frunzele în
întregime, lăsând intacte doar nervurile principale. În cazul unor invazii, producţia de masă verde
este mult diminuată.
Combatere. În vederea prevenirii atacului se va urmări ca noile culturi de lucernă să
fie amplasate la distanţe cât mai mari faţă de cele vechi. La alegerea terenului se vor evita solele cu
premergătoare leguminoase şi este indicat ca noile culturi să nu se găsească în vecinătatea pajiştilor
naturale conţinând multe leguminoase furajere. Se recomandă grăparea timpurie primăvara, la
pornirea în vegetaţie pentru distrugerea adulţilor hibernanţi precum şi imediat după recoltarea
coasei I, pentru distrugerea larvelor, mai ales când pentru producerea de sămânţă se lasă coasa a
doua. Grăpatul se mai poate face şi toamna, după ultima coasă. În cazul unor atacuri mari se
recomandă cosirea timpurie şi lăsarea de benzi capcană de 0,5 m lăţime pe marginile solei. Aceste
benzi se vor trata chimic pentru distrugerea insectelor adăpostite aici.
Tratamentele chimice trebuie să fie aplicate la apariţia adulţilor hibernanţi, înainte de pontă,
şi la apariţia larvelor, cu 3 - 4 săptămâni înainte de prima coasă. Se vor folosi produsele Carbetovur
50 - 3 l/ha; Sinoratox 35 CE - 1,5 l/ha; Decis ULV 5g/l - 2l/ha; Decis 2,5 CE - 0,4 l/ha; Ambush 5
VUR - 1 l/ha; Fastac 10 CE - 0,15 l/ha.. Se vor adopta conceptele şi tehnologia de combatere
prezentate la specia Adelphocoris lineolatus.
17. BUBURUZA LUCERNEI – Subcoccinella vigintiquatuorpunctata L.
Ord. COLEOPTERA Fam.COCCINELLIDE.
Specia este răspândită în Europa, Asia şi nordul Africii. În ţara noastră se întâlneşte
pretutindeni, atacuri importante fiind semnalate în zonele de stepă şi silvostepă, unde principala
leguminoasă furajeră este lucerna.
Morfologie. A d u l t u l are corpul emisferic, uşor alungit, convex dorsal şi plan ventral, cu
lungimea de 3,0-5,0 mm, femelele fiind mai mari. Partea dorsală a corpului este de culoare roşie
închisă, iar cea ventrală neagră. Antenele sunt scurte şi măciucate. Pronotul prezintă 1-3 pete
43
negre, care uneori pot lipsi. Pe elitre se găsesc 24 pete negre, câte 12 pe fiecare elitră. Numărul şi
forma petelor poate varia, iar uneori petele de pe elitre pot conflua sau lipsi .
O u l este tronconic, cu lungimea de 1,0 - 1,2mm, de culoare galbenă- închisă.
L a r v a în ultima vârstă are corpul oval - alungit, cu lungimea de 5,0-6,0 mm, de
culoare galbenă – deschisă şi capsula cefalică roşcată. Dorsal şi lateral pe torace şi abdomen
prezintă pe fiecare segment prelungiri digitiforme spinoase, dispuse în şiruri transversale, prevăzute
cu peri de diferite mărimi.
P u p a este de tip libera, cu lungimea de 3,5-4,5 mm, la început de culoare gălbuie,
apoi devine brună-negricioasă, cu corpul acoperit cu peri gălbui.
Biologie şi ecologie. În condiţiile ţării noastre specia dezvoltă obişnuit două generaţii pe an
şi iernează ca adult la baza plantelor din lucerniere şi trifoişti, sau sub frunzele uscate căzute ale
pomilor fructiferi şi/sau arborilor forestieri. Adulţii hibernanţi apar la sfârşitul lunii aprilie sau
începutul lunii mai, la temperaturi zilnice mai mari de 11,5 - 12,5°C. Faza preovipozitară, în care
are loc o hrănire de maturaţie sexuală, durează 15 - 21 de zile, după care au loc copulaţia şi ponta.
Ponta începe de obicei în a doua jumătate a lunii mai şi se prelungeşte până în iunie. Ouăle
sunt depuse în grupe de 2 - 38 bucăţi, pe faţa inferioară a foliolelor frunzelor de lucernă şi trifoi,
fiind fixate într-o poziţie aproape verticală. O femelă depune în medie 400-600 de ouă. Ponta
coincide de regulă cu înfloritul lucernei din prima coasă şi se eşalonează pe un interval de 8-40
zile. Dezvoltarea embrionară durează 4-15 zile. Ecloziunea larvelor are loc începând cu ultima
decadă a lunii mai, iar întreaga dezvoltare larvară durează 14-25 zile, perioadă în care larvele
năpârlesc de patru ori.
Împuparea se petrece obişnuit în a doua decadă a lunii iunie şi are loc pe partea inferioară a
frunzelor, stadiul pupal durând 5-7 zile.
Noii adulţi apar la sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie. Ei dau naştere generaţiei a
doua care se dezvoltă ca şi prima, în perioada iulie-septembrie. De obicei, în cursul lunii
septembrie adulţii se retrag pentru iernare.
Plante atacate şi mod de daunare. Deşi specia este polifagă, putându-se dezvolta pe
diferite specii de leguminoase cultivate (lucernă, trifoi, fasole, soia) şi spontane (Genista şi Galega)
precum şi pe alte plante din familiile Chenopodiaceae, Caryophylaceae şi Compositae, este
considerată un dăunător oligofag, dăunând de obicei pe lucernă şi trifoi.
Dăunează atât adulţii cât şi larvele, care rod epiderma inferioara şi mezofilul foliolelor,
lăsând intactă epiderma superioară. Larva desprinde ţesuturile fragede ale frunzei şi le presează cu
mandibulele, înghiţind sucul celular. Ţesuturile presate rămân lipite de limbul foliar sub forma
unor dungi paralele albicioase, ca nişte creste, dispuse alături de porţiuni nedistruse ale limbului
foliar. Frunzele atacate au aspect reticulat, se răsucesc şi se usucă. Atacul se manifestă în vetre,
care se extind treptat. Este mult redusă atât producţia de masă verde, cât şi cea de sămânţă. Pagube
44
însemnate se înregistrează la coasele a II-a şi a III-a, în cazul în care densitatea dăunătorului este
mare.
Combatere. Se recomandă în general aceleaşi metode ca şi pentru gândacul roşu al
lucernei şi ploşniţele lucernei. Tratamentele chimice se aplică prin stropire împotriva adulţilor,
înainte de pontă, iar împotriva larvelor, când acestea sunt în vârsta I sau II. Trebuie să se realizeze
presiuni mari, astfel ca substanţa să ajungă pe dosul frunzelor şi să se utilizeze produse selective,
netoxice pentru fauna indiferentă şi polenizatoare, şi/sau produse cu remanenţă scurtă, favorabile
din punct de vedere al reziduurilor. În practica curentă se utilizează produse organofosforice pe
bază de dimetoat (Sinoratox 35 CE - 1,5 l/ha), malation (Carbetox 37 CE – 2-4 l/ha), sau triclorfon
(Onefon 80 PU – 1-1,5 kg/ha), piretroizi de sinteză pe bază de deltametrin (Decis 2,5 EC – 1-2
l/ha), sau alfa-cipermetrin (Fastac 10 CE - 0,15 l/ha).
18. GĂRGĂRIŢA RĂDĂCINILOR DE LEGUMINOASE - Otiorrhynchus ligustici G.
(COLEOPTERA, CURCULIONIDAE)
Specia este răspândită în Europa, în România se întâlneşte în toate zonele ecologice, mai
ales ca dăunător al organelor subterane ale plantelor de leguminoase perene, sfeclă de zahăr, hamei,
plante legumicole, capşun şi chiar viţa de vie. Datorită importanţei economice superioare a
leguminoaselor perene furajere, specia este tratată în majoritatea lucrărilor la capitolul care descrie
dăunătorii la acest grup fitotehnic de plante.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie în general oligofagă, preferând leguminoasele
perene (lucerna, trifoiul, ghizdeiul, sparceta), dar poate fi şi polifagă (hameiul sfecla, salata,
căpşnul, şi poate ataca viţa de vie). Dăunează atât adulţii, cât şi larvele. Adulţii rod mugurii şi
consumă frunzele, iar plantele stagnează în creştere sau pier. Larvele rod rădăcinile subţiri, iar cele
groase sunt roase continuu sau în canalicule longitudinale. Plantele puternic atacate se usucă, atacul
manifestându-se în vetre.
La hamei larvele rod coardele la punctul de ieşire din butucul peren. Coardele atacate se
dezvoltă greu, dau producţii scăzute, seva elaborată neputând să migreze în butuc, locul de
deasupra rosăturii se umflă, coarda devenind mai groasă la acest nivel. În lunile august-septembrie
din cauza vântului coarda se rupe de la nivelul locului atacat, se ofileşte şi se usucă, producţia ei
fiind compromisă. La viţa de vie dăunează de asemenea adulţii şi larvele. Atacul cel mai puternic îl
produc larvele care rod organele subterane. În pepiniere şi la viţele tinere plantate la locul definitiv
larvele rod calusul şi ţesuturile fragede de la punctul de altoire a mugurii şi lăstarii foarte fragezi,
distrugându-le complet sau determinând declasarea lor. Adulţii rod lăstarii tineri, frunzele şi
mugurii.
45
Morofologie. Adultul are corpul de 10-12 mm lungime, puternic bombat dorsal, de culoare
neagră. Partea dorsală este acoperită de solzi deşi, cenuşii-cafenii, cu pete mai închise ori mai
deschise, dispuse neregulat. Capul se prelungeşte într-un rostru puternic. Rostrul prezintă o carenă
longitudinală mediană foarte evidentă. Anterele, amplasate spre vârful rostrului, sunt geniculate şi
măciucate, negre, inserate la extremitatea lui. Pronotul este globulos. Abdomenul este oviform şi
acoperit de elitre, care sunt sudate pe linia de sutură, neputând astfel zbura.
Larva, apodă şi eucefală, la completa dezvoltare are corpul de 10-14 mm lungime, de culoare
albă, iar capsula cefalică este brună. Corpul este uşor arcuit, iar tegumentul este bine cutat.
Ciclul biologic. Prezintă o generaţiela 2 sau 3 ani. Iernează ca insectă adultă sau ca larvă în
stratul de sol. Adulţii hibernanţi îşi fac apariţia în aprilie-mai, când temperatura din stratul
superficial al solului depăşeşte obişnuit 10-12°C. Masculii sunt rari, astfel că reproducerea este
aproape exclusiv partenogenetică.. Adulţii sunt activi mai ales noaptea când se hrănesc intensiv
timp de 1 lună. Depunerea ouălor are loc din a doua jumătate a lunii aprilie şi durează două luni.
Ouăle sunt depuse superficial în sol, la baza plantelor sau sub plantele joase, în grupe de câte 10-
12. O femelă depune 500-1500 ouă. După 10-15 zile de incubaţie apar larvele care ajung în
contact cu rădăcinile plantelor cu care se hrănesc. Stadiul larvar poate dura un an sau doi. Ajunse la
completa dezvoltare, larvele hibernează, apoi rămân în diapauză de vară până în iulie, când se
transformă în pupe. Noii adulţi rămân însă în sol şi hibernează, prezentând astfel o generaţie la doi
ani; larvele care nu ajung la completa dezvoltare până în toamnă, hibernează ca atare, iar în anul
următor continuă să se hrănească până ajung la completa dezvoltare după care hibernează, insecta
prezentând astfel o generaţie la trei ani.
Combatere. Încorporarea în sol cu grapa în primăvară devreme a unor produse granulate în
doză de 20-40 kg/ha. Se utilizează obişnuit Sinoratox 5 G; Sinolintox 10 G; Mocap 10 G. La
apariţia în masă a gărgăriţelor hibernante se pot aplica tratamente pe vegetaţie în perioada de
hrănire şi depunere a ouălor, utilizând produsele: Sinoratox 35 CE-0.15 %; Carbetox 37 CE-0.3 %;
Onefon 90 PU-1.5 kg/ha. Pentru izolarea vetrelor se fac şanţuri capcană. În şanţul capcană se pun
insecticide condiţionate sub formă de praf sau produse granulate, astfel încât atunci când adult se
deplasează spre noi culturi să vină în copntact cu insecticidul.
19. GĂRGĂRIŢA FLORILOR DE TRIFOI ROŞU - Apion apricans Hrbst.
(COLEOPTERA, CURCULIONIDAE)
Specia este răspândită în întreaga regiune palearctică, cu preponderenţă la latitudini mai
nordice, în zone în care principalele leguminoase furajere sunt speciile de trifoi. În România se
întâlneşte în toate zonele, mai frecvent în Transilvania, Banat şi Nordul Moldova.
46
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie oligofagă, infestând capitulele diferitelor specii
spontane şi cultivate de trifoi (Trifolium pratense, T. repens, T. campestre, T. montanum, T.
incarnatum). Gărgăriţele rod mici perforaţii în frunze şi rod florile din capitul. O femelă produce
rosături la peste 20 de flori. Adulţii se hrănesc şi cu lăstarii tineri. Larvele consumă organele florale
şi seminţele în formare. O larvă poate distruge 11-16 flori, într-un capitul putându-se dezvolta mai
multe larve (1-10). Capitulele puternic atacate se brunifică, apoi se usucă parţial sau total. Pagubele
înregistrate la culturile semincere se apreciază la 20-70%. Pe lângă pierderile cauzate trifoiului roşu
cultivat, la atacuri masive şi repetate se poate reduce simţitor şi frecvenţa plantelor de trifoi din
pajiştile naturale sau cultivate, scăzând astfel şi calitatea furajului obţinut, prin reducerea
conţinutului de proteine a masei verzi.
Morfologie. Adultul are corpul de 3-3,5 mm lungime, bombat dorsal, de culoare neagră, cu
luciu albastru-metalic. Rostrul este lung, puţin curbat şi uşor lăţit la locul de inserţie a antenelor.
Antenele, sunt drepte, măciucate, având scapul, pedicelul şi articulele bazale ale funiculului
galbene-roşcate, iar în rest sunt brune-negricioase. Pronotul este mai lung decât lat, cu punctuaţii
fine circulare, superficiale, spaţiul dintre ele fiind mai mult sau mai puţin egal cu lăţimea
punctuaţiilor. Coxele posterioare, toate femurele şi tibiile anterioare sunt de culoare galbenă-
roşcată. Elitrele sunt oviforme, lăţite posterior şi prevăzute cu striuri longitudinale, iar interstriurile
sunt mai late decât striurile şi aproape plane.
O u l este oval, cu lungimea de 0,42-0,54 mm, la început de culoare galbenă-deschisă, apoi
mai închisă. Corionul este neted, fără sculptură.
Larva este apodă şi eucefală, are corpul de 2-3 mm lungime, capsula cefalică brună, iar restul
corpului alb-gălbui.
Pupa este de tip libera, cu lungimea de 2,5-3,0 mm, albicioasă, cu ochii de culoare mai
închisă. Ultimul segment abdominal prezintă două 2 cârlige curbate, terminate bifid.
Ciclul biologic. Specie monovoltină. Iernează insecta adultă, la baza tulpinilor de trifoi, sub
diferite plante uscate, la liziera pădurilor, a perdelelor de protecţie sau în stratul superficial al
solului din trifoişti. In primăvară apariţia gărgăriţei are loc în a treia decadă a lunii aprilie sau prima
decadă a lunii mai, la temperaturi de 10-12°C. Apariţia în masă corespunde cu faza de îmbobocire
a trifoiului. Copulaţia şi ponta încep, de obicei, în a doua decadă a lunii mai şi se eşalonează până
în luna august - începutul lunii septembrie. Depunerea ouălor începe în a treia decadă a lunii mai.
Femela depune 1-2 ouă la baza caliciului floral, în interiorul florilor, într-un capitul putând fi găsite
10-11 ouă, depuse de mai multe femele. Pentru depunere femela roade cu aparatul bucal din vârful
rostrului o galerie, care ajunge până la mijlocul inflorescenţei. Numărul de ouă depus de o femelă
este de 25-130. Incubaţia durează 5-10 zile. Larvele apar în prima sau a doua decadă a lunii iunie.
Ele pot fi găsite până în august-septembrie. După 25-30 zile, larvele, ajunse la completa dezvoltare
se transformă în pupe, în interiorul capitulelor. Primele pupe se întâlnesc începând cu a doua
47
decadă a lunii iunie, până în a doua sau a treia decadă a lunii septembrie, cele mai multe fiind
semnalate în a treia decadă a lunii iulie sau prima decadă a lunii august. Durata stadiului de pupă
este de 10-14 zile. Primii adulţi zboară în a treia decadă a aceleaşi luni - iunie. Dată fiind apariţia
eşalonată a adulţilor hibernanţi şi dezvoltarea eşalonată a larvelor, noii adulţi apar şi ei eşalonat, din
iunie şi până în septembrie, când se retrag în diapauză hiemală.
Combatere. Pentru realizarea unei combateri eficiente trebuie să se ţină seamă de eşalonarea
mare a perioadei de hrănire a adulţilor şi larvelor, ded necesitatea protejării insectelor polenizatoare
şi indiferente şi de evitarea acumulării de reziduuri toxice pe plante.
Este indicată cultivarea unor soiuri sau populaţii tolerante sau rezistente, cum sunt
populaţiile autohtone de Năsăud, Josenii Bârgăului, Stupini, Sântimbru Ciuc, soiurile şi liniile
româneşti Select 1, Napoca-Tetra, F 619, F 627, F 642, sau soiurile şi hibrizii străini Sepia,
Flamand, Pella, Pacific.
În scopul reducerii pagubelor, un rol important le revine măsurilor agrofitotehnice. Este
recomandat ca amplasarea noilor culturi să se facă la distanţă de cel puţin un kilometru faţă de cele
vechi, pe terenuri care să nu fie în vecinătatea unor pajişti spontane conţinând leguminoase şi mai
ales trifoliene. Se recomandă ca trifoiul să se menţină în cultură un timp linitat (doi ani), iar în
asolament el să revină pe aceeaşi parcelă după 2-3 ani.
Culturile se vor grăpa toamna târziu sau primăvara timpuriu, pentru distrugerea adulţilor
hibernanţi. În cadrul celorlalte culturi din asolament se va asigura distrugerea buruienile şi
samulastrei de trifoi, iar pentru frânarea înmulţirii gărgăriţelor se va recurge la recoltarea timpurie,
uscarea forţată şi transportul din câmp a coasei întâi, destinată de obicei pentru obţinerea de furaj.
La loturile semincere, este indicat ca recoltarea timpurie a coasei întâi să se asocieze cu
fertilizarea parţială cu K şi P. În zonele puternic infestate, pentru reducerea rezervei biologice se
poate aplica un tratament chimic pe mirişte, imediat după recoltarea coasei intâi. Pentru protejarea
producţiei de seminţe (care se obţin de obicei la coasa a doua) se aplică tratamente chimice la
avertizare, în funcţie de curba de apariţie a adulţilor şi fenologia trifoiului roşu, la
depăşirea PED-urilor de 10 adulţi/m2, de 1-2 larve/inflorescenţă, sau când se găsesc mai mult de 5
inflorescenţe atacate/m2.
Este indicat ca tratamentele să se facă cu insecticide care nu sunt toxice pentru fauna
indiferentă şi/sau polenizatoare (selective) şi/sau care au o remanenţă scurtă, favorabile din punct
de vedere al regimului reziduurilor toxice în masa verde. Se recomandă produse din grupa
organofosfaţilor cu acţiune de contact, pe bază de clorpirimifos-metil (Actellic 50 CE - 1 produs
comercial /ha), fenitrotion (Ecalux 35 CE - 2 l prod. com. /ha),diazinon (Diazol 60 EC – 0,9 litri
prod. com. /ha), malation (Carbetox 37 CE – 2-3 litri prod. com. /ha), triclorfon (Onefon 90 PU,
sau Danex 80 SP – 1,2- 1,5 kg prod. com. /ha), sau sistemice pe bază de dimetoat (Sinoratox 35
CE – 1-1,5 litri prod. com. /ha ), sau cu piretroizi de sinteză pe bază de deltametrin (Decis 2,5 EC –
48
1-2 l prod. com. /ha), cipermetrin (Ambush 25 CE - 2 l prod. com./ha), sau alfa - cipermetrin
(Fastac 10 CE - 0,15 l prod. com. /ha)
În tehnologiile convenţionale prezente, pentru protecţia trifoiului semincer, aflat în primul
an de vegetaţie se recomandă trei tratamente. Primul se aplică înainte de dezmiriştirea culturii
precedente, cu Sinoratox 35 CE - 3 l prod. com. /ha sau Carbetox 37 CE – 3 l. prod. com. /ha. Al
doilea tratament se aplică la formarea bobocilor florali, cu Sinoratox 35 CE - 2 l/ha sau
Carbetox 37 CE - 3 l/ha, iar dacă este cazul, al 3-lea tratament se aplică la sfârşitul înfloritului, cu
Sinoratox 35 CE - 2 l/ha sau cu Carbetox 37 CE - 3 l/ ha.
În al doilea an de cultură, se aplică tot trei tratamente, primul la pornirea în vegetaţie, cu
Sinoratox 35 CE - 2 l/ha; sau cu Carbetox 37 CE - 3 l/ha, al doilea se aplică pe mirişte, după
recoltarea primei coase, cu Sinoratox 35 CE - 2 l/ha, sau Carbetox 37 CE - 3 l/ha, iar al treilea la
sfârşitul înfloritului, cu Sinoratox 35 CE - 2 l/ha sau Carbetox 37 CE - 3 l/ha
20. VIESPEA SEMINŢELOR DE LUCERNĂ - Bruchophagus roddi Guss.
(HYMENOPTERA, EURYTOMIDAE)
Viespea este întâlnită pretutindeni, unde creşte lucernă spontană sau se cultivă aceasta, fiind
semnalată în Europa, America de Nord şi de Sud, Asia Centrală, Africa de Sud, Australia, Noua-
Zeelandă. În ţara noastră insecta se întâlneşte mai frecvent în zonele de sud, dar şi în restul
teritoriului.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Insecta infestează diferite specii de leguminoase perene,
preferând însă pe cele de lucernă, fiind un dăunător tipic pentru producţia de seminţe din lorturile
semincere de lucernă (deşi specia se poate dezvolta şi în seminţele de Dorycnium germanicum şi
Tetragonolobus maritimus, precum şi în cele ale altor specii din genul Medicago). Larvele se
dezvoltă în seminţele plantelor-gazdă. In dezvoltarea lor larvele consumă întreg conţinutul
seminţelor, într-o sămânţă dezvoltându-se o larvă. Procentul seminţelor infestate variază între 12-
20%.
Morfologie. Adultul are corpul de 2,4-2,6 mm lungime şi de culoare neagră lucioasă.
Toracele este zgrunţuros şi mat. Femela, care este mai mare, are abdomenul peţiolat, în formă de
ou, cu un ovipozitor tip terebră, îndreptat orizontal spre înapoi, depăşind ca lungime ultimul
segment abdominal . Masculul este asemănător femelei, dar are abdomenul mic şi oval, iar antenele
mai lungi şi păroase.
Oul este mic, eliptic, de 0,20 – 0,22 mm lungime, cu corionul neted, de culoare deschisă,
translucid. Este prevăzut cu un peduncul caracteristic, de 2-3 ori mai lung decât oul propriuzis.
Larva este apodă–eucefală, cu capsula cefalică mică, cu corpul curbat, la completa
49
dezvoltare având lungimea de 2,0 – 2,5 mm. La ecloziune are culoarea albă-verzuie, apoi corpul
devine alb, iar la completa dezvoltare cu capsula cefalică galbenă şi mandibulele brune.
Pupa este de tip libera, de 1,8 – 2,5 mm lungime, la început de culoare albă, iar la completa
dezvoltare de culoare brună-negricioasă.
Ciclul biologic. Prezintă două generaţii pe an, iernând ca larvă ajunsă la completa
dezvoltare, în seminţele scuturate şi în cele depozitate, precum şi în resturile de la treierat sau în
deşeurile rezultate din operaţiunea de decuscutare a seminţelor. Primăvara, începând cu luna mai,
larvele se transformă în pupe şi după două săptămâni în insecte adulte. Zborul insectelor din
generaţia hibernantă are loc în a treia decadă a lunii iunie, când temperatura medie zilnică a aerului
ajunge la valori de 19-21°C. Zborul în masă al viespilor se înregistrează între 1 şi 10 iulie. Apariţia
insectelor din generaţia hibernantă coincide cu faza de îmbobocire şi înflorire a lucernei spontane.
Longevitatea insectelor este cuprinsă între 3-14 zile, femelele putând trăi până la 3 săptămâni.
Depunerea ouălor începe de îndată ce seminţele ajung în faza de coacere în lapte. Ouăle sunt
depuse cu ovipozitorul prin peretele păstăii, direct în seminţele fragede. Intr-o sămânţă este depus
un singur ou. Numărul de ouă depuse de o femelă este de 25-50. Incubaţia durează 3-6 zile.
Larvele, imediat după ce au apărut, încep să se hrănească rozând conţinutul seminţei, durata
dezvoltării larvare fiindde 15 zile. Larvele se împupează la locul atacului, stadiul pupal durând 7-
17 zile. Dezvoltarea primei generaţii durează 25-30 zile. O nouă generaţie se dezvoltă asemănător,
pe culturile semincere de lucernă din coasa a doua, în perioada august – septembrie. In condiţii
climatice favorabile, insecta poate prezenta şi o a treia generaţie, parţială. In condiţii de secetă
larvele pot rămâne în diapauză 1-2 ani.
Unele studii indică faptul că o parte din larvele din prima generaţie pot intra în diapauză
estivală, indivizii rezultaţi suprapunându-se apoi peste cei din a doua generaţie. Astfel, în cazul
producerii de sămânţă (obţinută în cazul tehnologiilor actuale la coasa a doua) pagubele sunt mai
importante. Uneori larvele pot rămâne în diapauză 1 – 2 ani.
Paraziţii din specia Habrocytus medicaginis Gahan pot distruge până la 84- 1 % din larvele
dăunătorului, iar cei din specia Baryscapus bruchophagi Gahan, până la 26- 32 %.
Combatere. Printre măsurile agrifitotehnice cele mai eficace se menţionează: grăparea
lucernierilor în perioada de repaus vegetativ, aceasta conducând la distrugerea unei mari părţi din
rezerva de larve hibernante în seminţele scuturate. Eficacitatea acestei măsuri depinde de gradul de
umiditate al solului în această perioadă. Cosirea pentru fân a primei coase, la termenele cele mai
potrivite, însoţite de cosirea în acelaş timp a fâneţelor naturale, în componenţa cărora intră specii
spontane de lucernă. Cultivarea de soiuri rezistente la atacul seminifagului. Irigarea culturilor şi
cosirea repetată a lucernei. Utilizarea de curse feromonale pentru atragerea şi distrugerea
masculilor.
50
Se recomandă combaterea viespei înainte de infestarea culturilor semincere, imediat după
recoltarea primei coase, pe mirişte când se poate aplica un tratament chimic. La depăsirea PED= 5-
10 viespi/m2 se aplică tratamente cu insecticide organofosforice (Onefon 90 PU 1.5 kg/ha; Diazol
60 EC – 0,9 l/ha; Carbetox 37 CE – 2-3 l/ha) sau piretroide (Decis 2.5 CE, Fastac 10 CE, Supersect
10 CE, Fury 10 CE-0.250 l/ha). Este indicat ca tratamentele să se facă cu insecticide care nu sunt
toxice pentru fauna polenizatoare şi care au o remanenţă scurtă. Recoltarea la timp a culturilor
semincere, evitând scuturarea şi respectiv diseminarea insectei. Triorarea lucernei şi distrugerea
tuturor resturilor vegetale de la batoze, trioare şi maşini de decuscutare.
21. GĂRGĂRIŢA MAZĂRII- Bruchus pisorum L.
(COLEOPTERA, BRUCHIDE)
Insecta este o specie cosmopolită, fiind răspândită în toată Euroasia (cu excepţia zonelor
nordice) şi în America de Nord. În ţara noastră insecta se întâlneşte începând din zona de stepă şi
până în zona pădurilor de fag, cu frecvenţă mai mare în Câmpia Dunării şi Dobrogea..
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specia monofagă, infestând diferite soiuri de mazăre
cultivată, precum şi mazărea sălbatică (Pisum ssp.). Dăunează larvele, care rod în interiorul
boabelor loje ovoidale, consumând până la 40-50 % din masa acestora. Boabele gărgăriţate pierd
1/5 din greutate, iar frecvenţa atacului acestora variază între 12-85%. Adesea se înregistrează
pierderi din recoltă; apreciate la 300-400 kg/ha. Pe de altă parte se înregistrează pierderi în perioada
de depozitare a mazării întrucât gărgăriţele conţinuă să se hrănească aici însă o perioadă de 30-35
zile, reducând astfel greutatea boabelor cu 5-20%. Boabele gărgăriţate pierd capacitatea de
germinare, iar embrionii străbat cu greu stratul germinativ, respectiv germinează numai 20% din
boabele gărgăriţate şi răsar 6-13% din ele. Adulţii, care se hrănesc cu polenul florilor (după unii
autori şi cu petale şi lăstari) nu sunt consideraţi dăunători, sau produc pagube neglijabile.
Morfologie. Adultul are corpul de 4-5 mm lungime, de culoare neagră, acoperit cu peri
bruni-cenuşii sau de culoare cenuşie-roşcată. Primele articole antenale, tibiile anterioare şi tarsele
picioarelor anterioare şi mijlocii sunt roşcate. Pronotul prezintă lateral câte un dinte. În zona
protoracelui se află o pată albă. Elitrele sunt cu dungi longitudinale paralele şi cu mai multe pete
albe şi nu acoperă complet abdomenul. Pigidiul, neacoperit de elitre, este albicios (prezintă o
pubescenţă albă-cenuşie) şi cu două pete ovale de culoare negră-brunie-cenuşie, reprezentate de
două arii glabre, neacoperite de solzi.
O u l , este oval, lung de 1,5 mm şi lat de 0,6 mm., alb-gălbui.
Larva, neonată este oligopodă, de 1,5-1,6 mm lungime, are corpul alb, capsula cefalică
gălbuie şi cu trei perechi de picioare toracice subţiri, triarticulate. La completa dezvoltare are corpul
51
alungit, de 6 mm lungime, fiind apodă şi eucefală cu: capsula cefalică brună, mandibulele negre, iar
restul corpului alb gălbui.
P u p a, de tip libera, este gălbuie, de 4-5 mm lungime.
Ciclul biologic. Specie monovoltină, hibernând ca insectă adultă în magazii, fie în boabele
infestate, fie în crăpăturile pereţilor şi duşumelelor. O parte din populaţie va ierna în liziere sau
păduri, sub vegetaţia sau scoaţa pomilor, sub muşchi, lichieni, frunze căzute, crăpăturile solului, în
boabe scuturate la recoltare etc. De obicei insectele părăsesc bobele curând după ce acestea au fost
depozitate şi se retrag spre locurile de iernare. La sfârşitul lunii aprilie, când temperatura medie
zilnică depăşeşte 14°C, adulţii migrează de la locurile de iernare spre culturile de mazăre, prin zbor
la distanţe de până la 3 km. Zborul maxim se înregistrează la temperaturi de 26-28°C. Insectele
apar în natură, cănd culturile de mazăre se află în fenofaza de înflorire. Sunt active în timpul orelor
însorite. În acestă perioadă după 8-10 zile de hrănire are loc copulaţia, şi începe ponta. Ouăle sunt
depuse izolat, pe păstăile tinere sau ajunse la o creştere maximă, fiind lipite de peretele păstăii. Pe o
păstaie pot fi depuse 15-30 ouă, de mai multe femele. O femelă depune în medie 100-200 de ouă.
După 7-10 zile de incubaţie apar larvele care rod peretele păstăii, apoi tegumentul bobului şi
pătrund în interior. Larva ajunsă aici năpădeşte, devenind apodă şi eucefală. Completa dazvoltare a
larvei intervine după 40-45 zile. Chiar dacă într-un bob au pătruns mai multe larve, la completa
dezvoltare ajunge una singură. Înainte de împupare ea roade în tegumentul bobului un opercul
(căpăcel) circular, care se detaşează prin împingere, când adultul părăseşte bobul. Stadiul pupal
durează 14-35 zile. Practic apariţia noilor adulţi coincide cu fenofaza de coacere în pârgă şi
respectiv de recoltare a mazării. Un procent relativ mic de insecte devin adulte înainte de recoltarea
mazării, caz în care gărgăriţele părăsesc boabele fie înainte de recoltare fie după aceasta, şi rămân
în diapauză. Noii adulţi apar începând cu sfârşitul lunii iulie. Ei rămân în boabele infestate, sau ies
din acestea şi se retrag în locuri adăpostite, unde iernează. La recoltare, majoritatea adulţilor sunt
transportaţi în depozite, în interiorul boabelor infestate. La temperaturi de stocare mai mici de
12°C adulţii pot rămâne în diapauză 1 an. În depozite noii adulţi pot ieşi din boabele atacate, şi se
retrag în locuri adăpostite, pentru iernare.
Combatere. La semănat este obligatorie folosirea unei seminţe sănătoase, libere de
gărgăriţe. Pentru împiedicarea migraţiei în cuturi a adulţilor hibernanţi se recomandă montarea la
ferestrele depozitelor a unor plase dese. Semănatul de timpuriu, utilizând soiuri precocce,
semitardive şi semănatul târziu al soiurilor tardive. Se va folosi numai sămânţă ne-gărgăriţată, sau
tratată prin gazare sau încrustare cu insecticide de contact (FB-7, Lindatox 3 PP, PEB 5 + Lindan 3
- 2 kg/t). Utilizarea de soiuri rezistente, cu perioadă scurtă de înflorire şi cu axul floral scurt. Se
recomandă recoltarea la timp şi fără pierderi a mazării, depozitarea ei la temperaturi de sub 12°C,
în spaţii bine închise, dezinsectizate în prealabil cu emulsii de Carbetox 37 CE, Nogos 50 CE, sau
52
cu aerosoli termici pe bază de diclovos, sau pirimifos-etil. Aplicarea de tratamente chimice cu
produse piretroide (Decis 2.5 CE, Chinmix 5 CE, Supersect 10 CE, Fastac 10 CE, Meothrin 20 CE
- 0.250-0.300 l/ha) sau organofosforice (Zolone 35 CE - 0.2 %; Sinoratox 35 CE - 0.15 %; Onefon
80 PU - 1.5 kg/ha).
În condiţii de magazii, combaterea insectei se realizează prin gazarea mazării gărgăriţate; în
acest scop se foloseşte sulfura de carbon 1.0-1.2 kg/t boabe sau 250 g/m3. Grosimea stratului de
boabe supuse gazării, să nu depăşească 1.5 m, iar temperatura să fie peste 12°C. Timpul de gazare
este de 24-48 ore. La gazare se foloseşte cu mult succes fosfura de aluminiu (Fostoxin sau Delicia)
- 5-15 g substanţă la tona de mazăre cu expunere de 48 ore.
22. GĂRGĂRŢA FASOLEI - Acanthoscelides obtectus Say.
(COLEOPTERA, BRUCHIDAE)
Gărgăriţa este răspândită pe toate continentele. În ţara noastră este întălnită în multe zone ale
ţării, dar mai ales în jurul centrelor urbane şi este un dăunător de carantină.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Este o specie oligofagă. Larvele, care rod boabele de la
interior sub forma unor loje, se hrănesc cu conţinutul boabelor diferitelor specii de leguminoase
anuale ca: fasolea, lintea, năutul, lintea pratului, bobul, soia, preferând însă fasolea (Phaseolus
spp.), mai atacate fiind cele de ale speciei Phaseolus multiflorum. Într-un bob se pot dezvolta mai
multe larve (la soiurile de fasole cu bobul mare, se pot întâlni până la 28 de larve). Boabele sunt
complet devalorizate, atât pentru consum cât şi pentru însămânţare. Pierderile cauzate de dăunător,
în condiţii de magazie, dacă nu se întreprind măsuri de combatere, pot ajunge la 100%.
Morfologie. Adultul are corpul piriform, de 2,5-3,0 mm lungime şi lat de 1,7-1,9 mm, de
culoare brună-ruginie şi acoperit de perişori scurţi, aurii, culcaţi spre partea anterioară. Masculii
sunt mai mici decât femelele. În depozite, în situaţii de suprapopulări ale stocurilor de seminţe
atacate, dimensiunile adulţilor pot fi mai mici. Capul este negru, cu ochii rotunzi, evidenţi, iar
protoracele anterior este mai îngustat. Scutelul mezonotului este relativ vizibil, albicos. Antenele
sunt formate din 10 articule, primele patru sunt roşcate, mai subţiri, grosimea celorlalte crescând
către partea distală. Femurele posterioare, la partea anterioară, cu câte trei spini: unul mai lung şi
doi mai scurţi. Elitrele prevăzute cu striuri longitudinale şi pete galbene ruginii. Adomenul este
galben-roşcat, pigidiul neacoperit de elitre, de culoare roşcată-gălbuie, lipsit de pete, de culoare
închisă.
O u l este oval-eliptic, cu lungimea de 0,6 mm, de culoare albă.
Larva abia eclozată are corpul alungit, la partea ventrală a toracelui cu trei perechi de
picioare, este oligopodă, cu picioare biarticulate, lungi şi subţiri. Capul este galben iar corpul alb,
53
alungit. Din vârsta a II-a este apodă şi eucefală, iar la completa dezvoltare are corpul de 4-5 mm
lungime, îndoit şi de culoaare albă-gălbuie cu capsula cefalică brună-roşcată.
P u p a, de tip libera, cu lungimea de 3,7 – 4,0 mm, este albă-gălbuie,
Ciclul biologic. Prezintă 2-3 generaţii pe an, din care prima şi a treia în magazii, iar a doua
în câmp. În depozitele încălzite dăunătorul poate dezvolta şi o a patra generaţie. Iernează ca insectă
adultă în magazii, în boabele infestate sau în crăpăturile pereţilor, tavanului şi podelei. În
depozitele calde, în primăvară se dezvoltă o primă generaţie. La sfârşitul lunii iunie sau începutul
lunii iulie, după ce a evoluat prima generaţie, pe seama boabelor depozitate, gărgăriţele zboară în
câmp (adulţii hibernanţi, sau cei ai primei generaţii dezvoltate în depozite, migrează prin zbor în
culturi, până la distanţe de 3 km) şi depun ouăle pe păstăile aproape coapte. Pentru depunerea
pontei, femelele rod de obicei pe linia de sutură a tecilor păstăilor dezvoltate câte un orificiu adânc,
prin care introduc vârful abdomenului şi depun ouăle, lipindu-le pe pereţii carpelari. O femelă
depune 40-80 ouă, într-o păstaie sunt depuse 10-20 ouă. Incubaţia durează 10-15 zile. Larvele
eclozate pătrund în boabe şi năpârlesc, devenind astfel larve de vârsta a doua, apode şi eucefale.
Intreaga evoluţie larvară are loc în interiorul bobuluui, durând până la 30 de zile. La completa
dezvoltare larva se transformă în pupă, stadiu care durează 5-10 zile. La recoltare, în boabele
infestate, se întâlnesc larve de diferite vârstte, pupe sau insecte adulte, care apar de obicei în
magazii. In cursul lunilor august- septembrie, cea mai mare parte din gărgăriţele generaţiei a doua,
dezvoltă cea de-a treia generţie, pe seama boabelor depozitate. In magazii gărgăriţele depun ouăle
pe păstăi, boabe sau pe sacii cu boabe, iar larvele se dezvoltă în acelaşi fel ca la celelalte generaţii.
Temperaturile scăzute, sub +4°C, şi/sau lipsa de umiditate, determină mortalităţi foarte mari,
acestea constituind cauza pentru care piere rezerva biologică din boabele scuturate în câmp.
Combatere. Respectarea măsurilor de carantină fitosanitară vizând împidicarea răspândirii
gărgăriţei. Având în vedere faptul că adulţii care determină infestarea noilor culturi imigrează în
acestea din magazii, se recomandă montarea în ferestrele acestora a unor plase dese de sârmă.
Însămânţarea la date cât mai timpurii şi la cel puţin 3 km de cel mai apropiat depozit infestat.
Însămânţarea noilor culturi se va face cu sămânţă negărgăriţată. Utilizarea de soiuri rezistente:
soiurile cu ciclul scurt şi cu păstăile de culoare verde sunt mai puţin atacate. Recoltarea la timp,
evitând scuturarea boabelor infestate; arătură adâncă după recoltare pentru îngroparea la
adâncime a boabelor scuturate.
Aplicarea de tratamente la culturi - la avertizare, respectiv în fenofaza de după formarea
păstăilor - utilizând produsul Diazinon 30 CE - 0.1 %; K'Obiol 10 CE -100-150 ml/100 kg
sămânţă; Zolone 30 CE - 0.3 %, care asigură o bună protecţie a culturii, fiind selective faţă de
entomofagi. Tratamentul se repetă, de regulă după 7-10 zile. Produsele Pirimifos, Etrimfos şi
Permetrin asigură o protecţie corespunzătoare a culturilor, tratamentul aplicându-se când primele
păstăi devin mature. La stocurile destinate însămânţării se pot aplica şi tratamente prin tratarea
54
seminţelor cu produse pe bază de clorpirifos metil (Reldan 40 EC – 12,5 ml/t), bifentrin
+malation (Prostore 157 UL – 4 kg/tonă), deltametrin (K’obiol DP 2 - 0,5 kg/t) , permetrin
(Coopex 25 WP – 20 g dizolvat în 0,7 – 1,2 de apă per tona de sămânţă). Dezinfectia depozitelor.
Seminţele atacate înainte de a fi depozitate se vor trata, aplicându-se mai ales tratamente chimice
prin gazare.
La loturile mici se poate proceda la distrugerea rezervei biologice prin aplicarea unor
expuneri a seminţelor fie la temperaturi negative (5-6 zile la temperaturi de -2 sau -3°C), fie la
temperaturi ridicate (la 52 - 55°C, timp de 30 minute), temperaturi care să fie în zona pesimus.
Lotorile semincere nu se vor expune la temperaturi ridicate, pentru a nu fi afectată viabilitatea
embrionului.
23. MUSCA PLANTULELOR - Delia platura Meig.
Ord. DIPTERA Fam. ANTHOMYIDAE
Răspândită în toată regiunea palearctică, în Europa în regiuni cu climat temperat, cu
frecvenţă mai mare în regiunile centrale şi de sud, în Africa de Sud şi de Nord, în Asia (Japonia,
India), în Noua Zeelandă şi Australia, în America de Sud (Chile, Argentina, Uruguay) şi
America de Nord. La noi în ţară specia este mai frecventă în Transilvania şi Moldova..
Morfologie. A d u l t u l are corpul cenuşiu, de 3-6 mm lungime., masculul fiind ceva mai
nare decât femela. Culoare generală a corpului este cenuşie – albicioasă, sau cenuşie – gălbuie, cu
uşoare nuanţe brune. Masculul are antenele negre, cu articulul al treilea de două ori mai lung decât
lat, cu seta păroasă. Ochii sunt mai roşii, cu perişori fini şi scurţi, pe vertexul capului prezentând o
zonă de tangenţă. Femela prezintă ochii distanţaţi printr-o bandă interoculară de culoare roşcată.
Toracele este globulos cenuşiu - brun,
prezentând frecvent pe partea dorsală trei dungi
longitudinale mai închise la culoare. Aripile anterioare sunt transparente, de culoare gălbuie până la
brun, iar halterele sunt galbene. Picioarele sunt brune până la negre, cu un pinten pe tibiile celor
posterioare. Abdomenul este eliptic, puternic turtit dorso-ventral, de culoare cenuşie-brunie-
negricioasă, cu perişori cenuşii deşi (cu excepţia segmentului al cincelea care este glabru, lucios),
prezentând longitudinal
o bandă
brună, îngustă. La femelă abdomenul se termină într-un
ovipozitor telescopic, format din invaginarea ultimelor patru segmente abdominale. Când este
evaginat, ovipozitorul reprezintă 2/3 din lungimea totală a abdomenului (Fig. 1.40.).
L a r v a , apodă - acefală, este albă - hialină, la completa dezvoltare având corpul de 6 - 7
mm lungime. Ultimul segment abdominal este trunchiat oblic şi prezintă în centru două 2 stigme
respiratorii simple, iar marginal 12 formaţiuni membranoase digitiforme caracteristice (Fig. 1.40.).
P u p a este de tip coarctata, de 4 – 4,5 mm lungime, de culoare brună, stigmele respiratorii
anterioare prezentând 6-7 formaţiuni digitiforme.
55
Biologie şi ecologie. În cea mai mare parte a arealului său de râspândire, specia dezvoltă 2
generaţii pe an, în condiţii favorabile putând dezvolta 3 sau chiar 4 generaţii pe an. La noi, în
zonele favorabile unde produce pagubele cele mai mari, dezvoltă 3 generaţii pe an, uneori generaţia
a treia fiind parţială. Iernează ca pupă în stratul superficial al solului. Adulţii generaţiei hibernanate
apar în aprilie şi, după copulaţie, la 18 – 32 zile după apariţie, femelele depun ouăle pe sol, pe
rândurile figurate de primele plante răsărite. Pentru pontă sunt preferate terenurile mai uscate, cu
vegetaţia mai rară, luminate, cu sol uşor şi afânat. O femelă depune în total 50 – 60 de ouă. Ouăle
sunt depuse pe sol iar incubaţia durează 1 - 8 zile, în funcţie de temperatură. Larvele neonate
pătrund în sol şi se hrănesc cu seminţele în germinare şi cu părţile subterane ale plantelor abia
răsărite. Ajunse la completa dezvoltare, după aproximativ 5 - 30 de zile, larvele se împupează în
sol, în apropierea locului de hrănire. Stadiul de pupă durează, în funcţie de temperatură, 7 – 50 de
zile. Astfel, în funcţie de temperatură, dezvoltarea unei generaţii durează 30 – 69 de zile. A
doua şi a treia generaţie se dezvoltă în vară şi toamnă pe culturile tardive şi/sau duble, respectiv pe
semănăturile de cereale de toamnă.
Plante atacate şi mod de dăunare. Deşi larvele se pot comporta şi ca zoofage, respectiv ca
parazite pe ootecile de lăcuste, specia este considerată ca un important dăunător fitofag polifag,
atacând seminţele în germinare şi plantulele abia răsărite la culturi diferite cum sunt: fasolea,
mazărea, lupinul, soia, trifoiul roşu, porumbul, castraveţii, pepenii, dovlecii, ardeiul, tomatele,
ceapa, usturoiul, rapiţa, varza, ridichea, spanacul, tutunul, cartoful, cânepa, bumbacul, lalelele,
stânjenelul şi cerealele păioase. Dăunează larvele care rod canale şi galerii în seminţele în
germinare, axul hipocotil al plantelor şi celelalte organe subterane: rădăcini, bulbi, tuberculi.
Pagubele cele mai mari le produc larvele generaţiei întâi la fasole, castraveţi, pepeni şi porumb.
Combatere. Se recomandă însămânţarea cât mai timpurie pentru ca plantele să reziste mai
uşor atacului primelor larve, sau însămânţarea mai târzie (mai ales a fasolei) pentru a se evita
suprapunerea perioadei de încolţire sau stadiului de plantulă cu atacul în masă al larvelor. Se
recomandă o fertilizare echilibrată a terenului pentru a asigura condiţii optime de încolţire şi
vegetaţie a plantelor şi tratarea solului cu pulberi de Pyrinex, Marshal, Chlorpyriphos, sau cu
preparate granulate (Dacamox, Sinoratox 5 G ş.a.). Se recomandă de asemenea tratarea seminţelor
sau bulbililor de ceapă şi usturoi cu Lindatox 3 PP, PEB 5 + Lindan 3 (2 kg/t), respectiv a
răsadurilor prin introducerea în “mocirlă” a unei doze de 3-5 % din aceleaşi insecticide. Praşilele
repetate şi arăturile adânci după recoltarea culturilor atacate, contribuie la distrugerea larvelor şi
pupelor. La zborul în masă a adulţilor din fiecare generaţie se aplică câte un tratament prin prăfuire
(Lindatox 3 PP, PEB 5 + Lindan 3 - 20-30 kg/ha) sau stropiri (Sinoratox 35 CE - 0,15%, Dipterex
80 PS, Onefon 80 PS -0,1 %).
24. PĂDUCHELE NEGRU AL SFECLEI - Aphis fabae Scop.
56
(HOMOPTERA, APHIDIDAE)
Este răspândit pe tot globul; în ţara noastră se întâlneşte în toate regiunile, fiind dăunător mai
ales culturilor de sfeclă şi de bob furajer.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Este o specie polifagă, infestând speciile de arbuşti
ornamentali (voiniceriu, jasminul, călinul) şi plante ierboase din familii botanice variate (fabacee,
asteracee, chenopodiacee, papaveracee). Trăieşte în colonii compacte pe faţa inferioară a frunzelor
şi vârful lăstarilor. Dăunează prin înţeparea şi sugerea sucului celular, producând răsucirea
frunzelor (pseudocecidii) şi deformarea lăstarilor. Frecvent dăunează culturile semincere, unde
atacă lăstarii şi inflorescenţele, florile rămânând sterile sau în inflorescenţe sămânţa este puţină şi
cu calitate biologică redusă. Pagube indirecte produce prin instalarea fumaginei pe roua de miere
eliminată de insecte pe frunze şi lăstari.Păduchele este şi un important vector al unor boli virotice la
sfeclă, lupin, fasole ş.a.
Morfologie. Adultul (femela apteră), are corpul globulos, de 1,2-2,5 mm lungime, de culoare
neagră-mat, negru-verzui. Antenele, din 6 articule, nu depăşesc 2/3 din lungimea corpului. Baza şi
vârful antenelor sunt de culoare neagră, restul articulelor au culoare deschisă. Picioarele sunt relativ
scurte cu femurele brune, tibiile galbene cu extremitatea distală fumurie iar tarsele sunt negre.
Coada este scurtă, conică şi neagră. Corniculele sunt cilindrice, de culoare neagră şi cu o lungime
de 0,2-0,3 mm. Femela aripată este de culoare neagră-lucioasă sau brună-negrie, cu corpul mai
zvelt, de 1,4-2,2 mm lungime. Antenele sunt mai lungi decât corpul, formate din 6 articule, pe al
treilea articul antenal cu 11-20 senzile olfactive. Aripile sunt transparente, mai lungi decât corpul.
Antenele şi picioarele sunt în totalitate negre. Masculul are corpul îngustat, aproape triunghiular.
Larva este postoligopodă, asemănătoare cu femela apteră, mai mică şi de culoare mai
deschisă.
Ciclul biologic. Specie polivoltină şi migratoare (cu ciclul dioic), plante-gazdă primare fiind
arbuştii: voniceriu (Evonymus spp.), jasminul de grădină (Phyladelphus spp.), călinul (Viburnum
spp.), iar gazde secundare, diferite cultivate (bob, sfeclă, mac, salată, floarea soarelui) şi spontane
(lobodă, pălămidă etc.). Din ouăle de iarnă, depuse la baza mugurilor sau în crăpăturile scoarţei
arbuştilor amintiţi, primăvara ies larve care se răspândesc pe lăstari şi frunze. La complecta lor
dezvoltare, devenind femele adulte (fundatrix), dau naştere, pe cale partenogenetică şi vivipar,
primei generaţii de femele fundatrigene apoi, pe aceeaşi cale, acestea dau naştere la câteva generaţii
de femele fundatrigene. Primele două generaţii de fundatrigene sunt aptere. Incepând din a doua
generaţie de fundatrigene apar şi forme aripate care, părăsind arbuştii se răspândesc şi colonizează
frunzele şi tulpinile diferitelor plante secundare. Migraţia corespunde fenologic cu lignificarea
lăstarilor plantelor gazdă primare. Pe aceste plante, în timpul verii evoluează 7-8 generaţii de
virginogene aptere. Spre toamnă, în coloniile de virginogene, apar femelele sexupare care migrează
57
pe arbuştii primari, unde dau naştere formei sexuate (masculi şi femele) ale cărei femele, după
copulare, depun ouăle de rezistenţă la baza mugurilor sau în crăpăturile scoarţei ramurilor tinere,
ouă care iernează.
Dinamica densităţii populaţiilor afidului este foarte mult influenţată de factorii abiotici şi
biotici. La baza autoreglării densităţii populaţiilor de afide se află cerinţele crescânde de hrană şi
spaţiu, pe măsură ce concurenţa creşte populaţia creşte şi ea apoi populaţia scade pe planta gazdă
primară, noii adulţi aripaţi apăruţi migrând pe alte plante gazdă-primare, apoi pe plantele gazdă
secundare. Fertilizarea cu azot, mai ales în condiţiile lipsei îngrăşămintelor fosfatice, contribuie la
creşterea populaţiei afidului în culturile de plante gazdă secundare, în primul rând la sfecla de
zahăr. Vremea rece şi mohorâtă determină în final o reducere a densităţii populaţiei afidului, chiar
dacă iniţial se înregistrează o densitate mare.
Combatere. Dintre măsurile agrofitotehnice, pentru culturile atacate şi mai ales pentru
sfecla de zahăr se recomandă asolamentele de mai lungă durată (4-5 ani) şi o rotaţie
corespunzătoare a culturilor (fiind excluse din rotaţie celelalte plante gazdă secundare), arătura
adâncă de toamnă, fertilizarea echilibrată, pregătirea unui pat germinativ de calitate, asigurarea
uniformităţii culturilor, utilizarea de sămânţă drajată, distrugerea buruienilor şi în special a celor
din familiile Chenopodiaceae şi Polygonaceae. Noile culturi (în special cele de sfeclă) se vor
amplasa la distanţe cât se poate de mari de păduri, şi se vor distruge arbuştii care sunt plante gazdă
primare pentru dăunător. În cazul că la sfeclă nu se dispune de sămânţă drajată, se va face pudrarea
seminţelor sau glomerulelor cu Heptaclor (0,8 kg/100 kg), în amestec cu TMTD (6 kg/ 100 kg).
Combaterea chimică se realizează prin aplicarea de tratamente la plantele-gazdă primare cu
insecticide organofosforice, de contact (Carbetox 37 CE - 0,4 %, Ultracid 40 CE - 0,1 %, Onefon
80 PS O,15 %, Danex 80 PS - 0,15 %, Sumithion 50 CE - 0,1 %), sau cu acţiune sistemică
(Sinoratox 35 CE 0,15 %, Metasystox 50 CE - 0,l5 %), carbamice (Oltitox 85 PU - 0,1 %,
Mospilan 20 SC - 0.2 %)) şi/sau piretroide (Decis 2,5 CE - 0,05 % Fastac 10 CE ş.a.)
25. PURICELE SFECLEI - Chaetocnema tibialis Illig
(COLEOPTERA, CHRYSOMELIDAE)
Insecta este răspândită în zona centrală şi meridională a Europei; în ţara naostră este
răspândit în Câmpia Dunării şi în Moldova, dar şi în restul ţării, unde se cultivă sfecla,
producând pagube însemnate în anii cu primăveri secetoase, când poate chiar compromite culturile.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Insecta infestează diferite plante cultivate (sfecla) şi
spontane (loboda) din familia chenopodiacee. Insectele rod epiderma superioară şi parenchimul
frunzelor, sub formă de mici scobituri (ciuruire). Prin rănile cauzate se pierde foarte multă apă, iar
sistemul radicular foarte puţin dezvoltat al plantulelor abia răsărite nu poate compensa pierderea,
58
planta intrând într-un dezechilibru hidric, care poate duce până la pieirea plăntuţei. Cu timpul,
epiderma inferioară, rămasă intactă, se usucă, se rupe, cauzând ciuruirea frunzelor. Larvele se
hrănesc pe seama rădăcinilor, însă atacul lor este puţin important, trecând neobservat. Noii adulţi,
în iulie-august, rod sub formă de ciuruire frunzele plantelor dezvoltate, atacul fiind de asemenea
nesemnificativ.
Morfologie. Adultul are corpul de 1,5-2,0 mm lungime, de culoare neagră-brunie sau neagră-
verzuie, cu reflexe metalice. Pe frunte are 8-10 puncte, care limitează o suprafaţă foarte fin
sculptată. Pe cap, între inserţia antenelor prezintă o carenă longitudinală. Antenele sunt formate din
11 articule, la bază sunt roşcate, iar la vârf negricioase. Elitrele prezintă striuri longitudinale şi
interstriuri lucioase, fin punctate Picioarele sunt roşcate-gălbui, exceptând femurele care sunt
negre. Picioarele posterioare sunt conformate pentru sărit, extremitatea tibiilor posterioare şi
mijlocii au câte o scobitură pubescentă, terminată cu un dinte.
Larva, oligopodă, are corpul de culoare albă, capsula cefalică, picioarele şi al 9-lea semgment
abdominal, glabene-brunii.
Ciclul biologic. Prezintă o generaţie pe an. Iernează ca insectă adultă, sub frunzele uscate, în
sol, sub scoarţa arborilor. In cursul lunii aprilie insectele apar mai întâi pe diferite chenopodiacee
spontane, apoi se concentrează în culturile de sfeclă, hrănindu-se cu aparatul foliar al plantelor abia
răsărite. În cursul lunii mai au loc copulaţia şi ponta. Femelele depun ouăle la baza plantelor, în sol.
Incubaţia durează 10-20 de zile. Larvele se localizează pe sistemul radicular al plantelor, unde se
hrănesc aproximativ o lună.. La completa dezvoltare ele se transformă în pupe şi apoi, după 7-8
zile în insecte adulte. Obişnuit insectele apar la suprafaţa solului şi după o scurtă perioadă de
hrănire se retrag în diapauză.
Combatere. Se recomandă fertilizarea echilibrată, pregătirea unui pat germinativ de înaltă
calitate, precum şi un semănat uniform şi cât se poate de timpuriu. Tratarea seminţelor înainte de
semănat, cu Promet 400 CS-1.5 - 2.0 l/100 kg sămânţă. Distrugerea buruienilor din culturi, prin
lucrări de întreţinere. Cultivarea de benzi capcană din sfeclă, însămânţate cu 2-3 săptămâni mai
timpuriu; pe aceste făşii se concentrează ce-a mai mare parte din insecte, iar de aici se distrug apoi
prin tratamente chimice. Aplicarea de tratamente chimice, pe semănătură, utilizând produsele:
Onefon 90 PU - 1.2 kg/ha; Karate 2.5 CE - 0.250 l/ha; Sinolintox 10 E – 20 kg/ha.
26. GĂRGĂRIŢA SFECLEI - Bothynoderes punctiventris Germ.
(COLEOPTERA, CURCULIONIDAE)
Gărgăriţa este răspândită în Europa Centrală şi Orientală, pe peninsula Balcanică. În ţara
noastră este răspândită în sudul ţării şi în Banat.
59
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Insecta atacă de preferinţă plantele din familia
Chenopodiacee, respectiv, sfecla, loboda etc. Gărgăriţele retează plăntuţele tinere de la colet şi rod
neregulat frunzele. Larvele rod cavităţi în rădăcini. Frunzele plantelor dăunate se ofilesc, adesea
plantele pier şi culturile sunt compromise. Pivotul emite rădăcini laterale deasupra locului de
hrănire a larvelor. Pe rănile cauzate se pot instala microorganisme patogene care pot distruge
complet rădăcinile.
Morfologie. Adultul are corpul de 10-12 mm lungime, de culoare neagră; partea dorsală este
acoperită cu solzi deşi, cu vârful trifid, de culoare cenuşie-cafenie. Capul este prelungit, prezentând
un rostru scurt şi gros, cu o carenă longitudinală pe partea mediană. Antenele, geniculate şi
măciucate, sunt inserate la baza
capsulei cefalice. Pronotul prezintă de asemenea, o carenă
longitudinală mediană. Ghearele tarselor sunt sudate la bază. Elitrele sunt ovale, cu vârful rotunjit,
acoperite cu solzi cenuşi şi prezintă 10 rânduri de puncte dispuse longitudinal; în treimea lor
posterioară se distinge o bandă negricioasă, uşor oblică şi o mică pată albă, rotundă. Ventral, corpul
este prevăzut cu solzi de culoare cenuşie albicioasă, iar pe segmentele 2,3 şi 4 prezintă pete negre,
rotunde, glabre şi lucioase.
Larva, apodă şi eucefală, are corpul de 12-14 mm lungime, de culoare albă-gălbuie, capsula
cefalică brunie.
Ciclul biologic.
Specie monovoltină. Iernează ca insectă adultă în sol, la 20-50 cm
adâncime, într-o cămăruţă pupală. In primăvară, când temperatura medie a aerului depăşeşte 10-
12°C, adulţii apar la suprafaţa solului, unde iniţial insectele se hrănesc cu lobodă, şi apoi migrează
pe culturile de sfeclă, putând parcurge distanţe de 10-40 km (fenologic aceasta corespunde cu
însămânţarea, cu faza de germinare a seminţelor de sfeclă). Copulaţia are loc în aprilie, iar
depunerea ouălor are loc în perioada imediat următoare. Ouăle sunt depuse în sol, în apropierea
coletului plantelor-gazdă. O femelă depune 150-300 ouă. Incubaţia durează 6-8 zile. Larvele
apărute pătrund în sol, se dispun la exteriorul organului subteran şi rod vârful radicelelor.
Dezvoltarea larvelor durează în medie 65 de zile, timp în care năpârlesc de 4 ori. La completa
dezvoltare, prin iulie-august, în apropierea locului de hibernare, larva se transformă în pupă şi după
16-18 zile se formează adulţii, care rămâne în sol şi hibernează.
Combatere. Arătură adâncă de toamnă, semănatul la timp; întreţinerea în bune condiţii a
culturilor; administrarea de îngrăşăminte pentru fortificarea şi dezvoltarea normală a plantei. Pentru
concentrarea populaţiei de adulţi hibernanţi se poate practica semănatul timpuriu a unei benzi, la
capătul parcelei, pe care se adună adulţii şi care pot fi distruşi prin aplicarea unor doze mărite de
insecticide.
Tratarea seminţelor, înainte de semănat, cu Promet 400 SC - 1.5-2.0 l/100 kg sămânţă;
Carbodan 35 ST – 28l/t. Aplicarea de tratamente chimice pe vegetaţie: primul tratament se
efectuează la răsărirea plantelor, iar cel de al doilea, dacă este nevoie, la sfârşitul răsăririi plantelor.
60
La invazii puternice, cu rezultate bune se utilizează produsele: Onefon 90 PU - 1.5 kg/ha; Dursban
48 CE - 0.2 %; Regent 200 SC - 0.02 %; Nuvacron 40 SCW – 1.8l/ha; Sinolintox 10 G – 20 kg/ha.
Pentru primele două tratamente se utilizează insecticide de contact cu efect puternic şi
toxicitate înaltă; pentru tratamentele ceva mai târzii se recomandă produsele de lungă durată şi o
toxicitate moderată.
27. GÂNDACUL DIN COLORADO - Leptinotarsa decemlineata Say.
(COLEOPTERA, CHRYSOMELIDAE)
Prin pagubele pe care le produce, datoritǎ prolificitǎţii ridicate cât şi ca urmare a
posibilitǎţilor de rǎspândire (pe cale naturalǎ, ca şi prin transportul cu diferite produse alimentare)
aceastǎ specie este consideratǎ un adevǎrat flagel pentru culturile de legume solonacee de pe
majoritatea zonelor globului.Pe lângǎ faptul cǎ este greu de combǎtut el se înmulţeşte extraordinar
de repede, mǎnâncǎ foarte mult şi se rǎspândeşte la distanţe mari. Pagubele pe care acesta le aduce
culturilor, în cazul când nu se iau mǎsuri imediate, pot ajunge pânǎ la distrugerea suprafeţei
cultivate. Combaterea nu este posibilǎ decât prin aplicarea raţionalǎ a mijloacelor de combatere.
Este originar din America de Nord, unde până în anul 1850 se întâlnea sporadic pe diferite
specii de cartof sălbatic (Solanum demissum, Solanum rostratem, Solanum carolinense etc), mai
ales în podişurile înalte din Colorado, de unde îi vine şi numele. În a doua jumătate a secolului al
XIX-lea , când s-a introdus cartoful cultivat în regiunile Nord Americane, gândacul a trecut de pe
plantele spontane pe două specii de cartof şi a început să se înmulţească în masă, ajungând într-un
timp relativ scurt (25 ani), până la coastele Oceanului Atlantic (înaintând spre nord şi est cu circa
160km/ an).
Entomologul american Thomas Say, descrie pentru prima oarǎ în anul 1824, sub numele de
Chrysomella decemliniata, gândacii gǎsiţi în Missouri şi Kamsas. Climatul secetos al locurilor de
origine ale gândacului face ca pǎmântul sǎ se usuce şi sǎ întǎreascǎ repede, iar plantele sǎ aibǎ o
perioadǎ scurtǎ de vegetaţie, creând astfel condiţii puţin favorabile dezvoltǎrii în masǎ a insectei.
Între anii 1845-1850, gândacul a trecut şi s-a adaptat la cartoful cultivat. Din acest moment începe
rǎspândirea pe suprafeţe din ce în ce mai mari a gândacului din Colorado. Între anii 1860-1870,
rǎspândirea gândacului în S.U.A se face cu repeziciune mare. În anul 1874, dǎunǎtorul ajunge pe
coasta oceanului Atlantic strǎbǎtând o distanţǎ de 2400 km, ca numai dupǎ 3 ani sǎ fie descoperit şi
în Germania.
În Europa a fost semnalată pentru prima dată în anul 1876, în Germania ( portul Bremen),
iar în 1877 la Koln şi Dorgau din Saxa. În anul 1877 a fost semnalat şi în Anglia . De fiecare dată
toate focarele au fost lichidate. Introducerea definitivă în Europa s-a făcut după primul război
mondial. În prezent este răspândit ăn întreaga Europa, în America de Nord, unele ţări din America
61
de sud, Nordul Africii etc. În anul 1901 apare primul focar în Anglia la Tilbury. Gândacul se
instaleazǎ definitiv pe continentul european în jurul anului 1920. În anul 1922 a fost menţionat un
focar important de 250 ha la Bordeaux în Franţa. În anul 1945 dăunătorul este semnalat în Ungaria
şi Cehoslovacia iar în 1947 în Polonia. În ţara noastrǎ a fost semnalat pentru prima datǎ în 1952, la
Săpânţa în Maramureş, în Banat în 1955, iar din 1956 s-a extins în zonele de vest şi de aici în toatǎ
România.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării..Gândacul din Colorado atacă diferite specii de plante
din familia Solanaceae. Dintre solanaceele cultivate sunt atacate cartoful, vinetele, tomatele etc, iar
dintre cele spontane ciumăfaia, zârna, laurul, măselariţa, mătrăguna etc. Întâmplător pot fi atacate şi
alte specii de plante ca salata, loboda, lucerna etc. Tomatele (Solanum lycopersicum) nu sunt
atacate decât de adulţii hibernanţi în foarte puţine cazuri sau gǎsit pe tufe şi larve. Deasemenea
ardeiul este foarte puţin atacat. Numeroase ponte s-au gǎsit pe buruienile din culturile de cartofi, şi
anume: mohor (Setaria sp), pir (Agropyrum sp), volbura (Convolvurus Arvensis) şi costrei
(Sorgum Helapense), dar niciodatǎ nu s-au gǎsit larve pe aceste plante.
Speciile genului Solanum prezintă o gamă de sensibilitate foarte diferită faţă de atacul
dăunătorului. Acestea se pot clasifica în 4 grupe. Grupa I-a (specii puternic atacate): Solanum
marginatum, S. stramonifolium, S. cornutum, S. dulcamara, S. rostratum etc.; Grupa a II-a (specii
moderat atacate): Solanum tuberosum, S. laciniatum, S. acaule, S. cacoense, S. candelarium etc.;
Grupa a III-a (specii moderat rezistente): Solanum pyracanthum, S. bald-sii, S. ciliatum, S.
verucosum; Grupa a IV-a (specii rezistente): Solanum demissum var., S. polyadenium, S. henryi, S.
jamesii etc.
Adulţii rod foliolele frunzelor începând de la margine, putând să producă în final defolierea
plantelor. Când nu mai găsesc plante verzi pentru hrană, gândacii pot ataca tuberculii de cartof, mai
ales cei care se găsesc la suprafaţa solului, sau fructele de vine-te. Larvele tinere perforează, iar mai
târziu consumă în întregime limbul foliar. Larvele de vârstele I - II consumă 6 % din frunze, cele de
vârsta a III-a 20 %, iar cele de vârsta a IV-a 74 %. La atacuri puternice la plante nu rămân decât
resturi din tulpini. În cazul unor atacuri intense culturile de cartofi pot fi compromise.
Morfologie. Adultul are corpul de 9-12 mm lungime, femelele fiind ceva mai mari ca
masculii (femela se deosebeşte de mascul dupǎ ultimul segment abdominal, pe care are o
adânciturǎ de formǎ triunghiularǎ; masculii sunt în general mai mici şi au forma corpului mai
alungitǎ), de culoare galbenă-portocalie. Capul este mai lat decât lung şi în general este ţinut în jos,
astfel ca privind gândacul de sus aproape ca nu i se vede capul. Antenele au primele 5 articule de
culoare galbenă, iar celelalte 6 sunt de culoare întunecată. Corpul este oval alungit, convex dorsal.
Capul galben-roşcat, prezintă o pată mediană triunghiulară, neagră. Pronotul cu 13 pete, negre
dintre care cea mediană, este în forma literei V. Elitrele cu câte 5 dungi longitudinale negre, cele 2
laterale fiind mai înguste. Aripile posterioare sunt subţiri, membranoase, la început transparente,
62
apoi ruginii, iar dupǎ 30 de zile de la ieşirea gândacului din sol devine roz, apoi roşii roz. Ele sunt
de circa 2 ori mai mari decât prima pereche de aripi şi în stare de repaus stau împǎturite atât în
lungime cât şi pe lǎţime şi sunt în întregime acoperite de elitre. Picioarele sunt roşcate, ceva mai
deschise la culoare decât corpul, cu tarsele negre. Abdomenul prezintă 3-4 şiruri de pete negre
longitudinale.
Oul are forma alungitǎ, mǎrimea lui variazǎ între 1.2-1.8 mm, de culoare galbenǎ sau galben
portocalie. La exterior oul este lipicios, foarte rezistent la factorii fizici şi chimici, iar corionul este
transparent.
Larva proaspǎt eclozatǎ din ou este de culoare galben - portocalie având circa 1.5 mm
lungime şi 0.5-0.6 mm lǎţime, partea ventralǎ fiind lǎţitǎ, iar cea dorsalǎ bombatǎ. Ea este de tip
oligopod, subtipul chrysomelid, având segmentele abdominale cu un lumen mare, iar ultimile douǎ
segmente se îngusteazǎ brusc, sunt uşor retractile. Aceste ultime douǎ segmente formeazǎ
pigopodiumul, o formaţiune utilizatǎ de cǎtre larvǎ în procesul de deplasare a ei pe substratul
alimentar. Capul, toracele şi picioarele sunt de culoare galbenǎ lucioasǎ; la fel şi perişorii care le
acoperǎ. Pe marginile laterale ale segmentelor abdominale are câte douǎ rânduri de pete negre. Are
trei perechi de picioare, iar pe ultimul segment abdominal o ventuzǎ care o ajutǎ la deplasare.
Larvele nǎpârlesc de 3 ori pânǎ la împupare. Deosebim patru stadii larvale. Înainte de
nǎpârlire culoarea larvei este roşie închis, având trgumentul lucioas şi mult întins. Nǎpârlirea
dureazǎ în jur de o orǎ. Dupǎ nǎpârlire larva stǎ timp de 3-4 ore fǎrǎ sǎ se mişte, timp în care se
coloreazǎ corpul, capul şi picioarele. Acum larva are tegumentul mai închis şi mai zbârcit ca
înainte de nǎpârlire. Culoarea larvelor mai poate varia şi în funcţie de
Larva la completa dezvoltare are corpul de 12-15 mm lungime.
Pupa se formeazǎ numai în pǎmânt, la o adâncime de 2-10 cm, în funcţie de natura solului.
Retragerea larvei în sol pentru împupare se face de obicei în micile crǎpǎturi ale solului. Larva,
odatǎ ajunsǎ la adâncimea doritǎ, îşi construieşte o cǎmǎruţǎ cu diametrul de circa 1 cm, cu pereţii
bine neteziţi, în care se aşeazǎ pe spate şi stǎ nemişcatǎ 5-8 zile, nǎpârleşte şi se transformǎ în
pupǎ. Forma pupei este ovalǎ, lungǎ de 9-12 mm şi latǎ de 6-7 mm. La început are culoarea roşie
portocalie deschisǎ, pentru ca mai târziu sǎ devinǎ galbenǎ portocalie. Pupa, de tipul libera, este
acoperitǎ cu o peliţǎ subţire prin care se poate observa cu uşurinţǎ toate organele viitorului gândac.
Ciclul biologic. În condiţii din ţara noastră are 1-2 generaţii pe an, generaţia de primăvară
G1 în lunile mai-iunie şi generaţia de vară G2 în lunile iulie-aprilie. În anii calduroşi şi în anumite
zone ale ţării poate evolua şi o a treia generaţie.
Gândacul din Colorado ierneazǎ în sol ca adult la o adâncime mai mare sau mai micǎ, în
funcţie de caracterul solului şi umiditatea lui. În solurile umede gândacul intrǎ pânǎ la 10-20 cm
adâncime. În timp ce în solurile mai uscate, nisipoase, poate intra pânǎ la 1m. În timpul iernii o
63
temperaturǎ. La o
temperaturǎ mai joasǎ va predomina culoarea roşie, iar la temperaturi ridicate, culoarea galbenǎ.
mare parte din găndacii hibernanţi pot fi distruşi, atunci cănd temperatura solului scade sub 0° C, la
adâncimea de 10-40 cm.
Primǎvara, când temperatura medie decadalǎ a aerului trece de 12°C, adicǎ atunci când
temperatura zilnicǎ maximǎ este peste 17°C, încep sǎ iasǎ din sol primii gândaci hibernanţi. La noi,
ieşirea gândacilor din sol corespunde cu începutul lunii aprilie şi poate continua pânǎ la începutul
lunii mai, iar în cazuri excepţionale şi în cursul lunii iunie. Ieşirea din sol se produce în cursul
orelor de la amiazǎ când temperatura este mai ridicatǎ. Maximul de apariţie se manifestă la
temperaturi ale solului mai mari de 15°C. Aceste temperaturi nu se înregistrează în toate solurile la
aceaşi dată, de aceea apariţia este eşalonată până la sfârşitul lunii mai. Apariţia în masă a adulţiilor
are loc în a treia decadă a lunii aprilie, prima decadă a lunii mai, la temperaturi medii zilnice de 14-
21°C .
Gândacii bǎtrâni, ieşiţi primǎvara de la iernare, trebuie sǎ se hrǎneascǎ intens o perioadǎ de
timp, care la temperatura medie de 20°C este de circa 10 zile. Dupǎ ieşirea din sol gândacii
manifestǎ tendinţa de mişcare, în care scop ei se deplaseazǎ în mers sau în zbor. Un gândac
parcurge în mers 20-25 m pe orǎ, fapt foarte important de cunoscut mai ales când se descoperǎ un
nou focar. Gândacii ieşiţi din sol nu încep o datǎ sǎ se hrǎneascǎ, uneori se întâmplǎ ca unii sǎ se
reîntoarcǎ din nou în sol şi de a reveni la suprafaţǎ dupǎ câteva zile.
La majoritatea insectelor copulaţia a avut loc încă din vară, înainte de intrarea în hibernare
şi se continuă la apariţie în primăvară. Dupǎ o perioadǎ de hrǎnire intensǎ gândacii hibernanţi se
maturizeazǎ şi încep împerecherea. În timpul împerecherii insectele stau pe frunzele de cartofi, fie
în stare de repaus fie consumând frunzele. La apropierea omului sau la atingerea frunzelor se
despart imediat şi cad jos. Împerecherea se poate repeta de mai multe ori pe zi, de obicei se produce
în orele cele mai cǎlduroase din timpul zilei. Uneori se întâmplǎ ca femelele împerecheate toamna
sǎ se retragǎ pentru iernare în sol şi în primǎvarǎ depun ouǎ fǎrǎ sǎ se mai împerecheze. Astfel se
explicǎ şi existenţa de focare noi primǎvara, focare care pot lua naştere dintr-un singur exemplar
ajuns din întâmplare la faţa locului.
Femelele fecundate nu rǎmân mai mult timp în acelaşi loc, se rǎspândesc prin mers sau
zbor în cǎutarea condiţiilor favorabile pentru depunǎrea ouǎlor. Cautǎ tufe a cǎror înǎlţime este de
10-15 cm, frunzele acestora fiind cele mai preferate.Dacǎ temperatura maximǎ zilnicǎ este de 18-
20°C, atunci depunerea ouǎlor continuǎ, fǎrǎ întrerupere timp de 3-4 decade, uneori putând
continua pânǎ la 2 luni. La noi, femelele depun ouǎ din luna mai pânǎ la sfârşitul verii. Ouǎle sunt
depuse pe dosul frunzelor în grǎmezi sau pachete de 20-30 bucǎţi, rareori mai mari, putând ajunge
pânǎ la 100. Ouǎle sunt depuse pe dosul frunzei de la baza tulpinii, dar sunt şi excepţii când sunt
depuse pe tulpinǎ. Ouǎle sunt lipite între ele, pachetul este compact, având o formǎ mai mult sau
mai puţin regulatǎ. Depunerea unui pachet de ouǎ dureazǎ pânǎ la o orǎ. În afarǎ de cartofi,
femelele mai pot depune ouǎ şi pe alte plante ca: volbura, pǎlǎmida, mǎtrǎguna, mǎselariţǎ, etc. La
64
temperaturi potrivite femela depune un pachet de ouǎ la douǎ zile. La temperaturi mai ridicate
depune zilnic câte o pontǎ şi uneori câte douǎ ponte pe zi. Dupǎ 3-4 ponte, femela întrerupe oatul
pentru un timp, care dureazǎ de la câteva zile pânǎ la o lunǎ. În general o femelǎ depune 400-500
ouǎ, rareori la noi poate ajunge pânǎ la 900-1000 ouǎ. După Wegorek (1957), poate ajunge şi la
3096.
Din luna mai sau iunie din ouǎle depuse ies larvele. Perioada de incubaţie este în funcţie de
temperatura şi umiditatea aerului. La o temperaturǎ de 15°C cu o umiditate relativ normalǎ, apariţia
larvelor se produce dupǎ 14-20 zile, la 20-22°C dupǎ 5-11 zile, iar la 24-26°C dupǎ 5-6 zile. La
temperaturi sub 12°C ouǎle nu se dezvoltǎ, deasemenea la temperaturi de peste 36°C ele se usucǎ.
Dupǎ câteva ore sau 1-2 zile de la eclozare, larvele încep sǎ se hrǎneascǎ cu frunze rozând ţesutul
de pe dosul frunzei, fǎrǎ însǎ sǎ o gǎureascǎ. Apoi, treptat ele se îndepǎrteazǎ una de alta,
îndreptǎndu-se spre frunzele tinere de pe vârful tufei, pe care încep sǎ le roadǎ fǎcând gǎuri de
diferite forme şi mǎrimi. Dupǎ 2-3 zile larvele trec pe dosul frunzelor, unde nǎpârlesc, trecând în a
doua vârstǎ larvarǎ. Dupǎ alte circa 4 zile de hrǎnire intensǎ larvele nǎpârlesc a doua oarǎ, trecând
în a treia vârstǎ larvarǎ. Larvele consumǎ acum atât nervurile subţiri cât şi cele groase ale frunzei.
Dupǎ cinci zile de hrǎnire larvele nǎpârlesc pentru a treia oarǎ trecând în a patra vârstǎ larvarǎ. Din
acest stadiu ele sunt foarte lacome, consumând frunzele în întregime, ba uneori consumǎ şi pǎrţi
din tulpinǎ. Ele trec de pe o frunzǎ pe alta, fǎcând pagube din ce în ce mai mari în culturile de
cartof, hrǎnindu-se atât ziua cât şi noaptea, atunci când temperatura este potrivitǎ.
Vârsta larvelor poate fi identificatǎ şi dupǎ lungimea corpului larvelor:L1 = 1.5-2.5 mm; L2
= 2.6-4.5 mm; L3 = 4.6-9.0 mm; L4 = 9.1-16 mm. Mǎrimea larvelor este un criteriu foarte
important, care ne ajutǎ la stabilirea vârstei pentru a putea aplica tratamente în momentul optim.
La sfârşitul vârstei a patra, larvele coboarǎ pe pǎmânt unde se plimbǎ un timp ca, pe urmǎ,
la baza tufei, uneori chiar mai departe sǎ intre în sol la o adâncime de 2-10 cm sau chiar mai mult,
în funcţie de natura solului. În solurile pline cu apǎ larvele nu se pot împupa, deci marea lor
majoritate este sortitǎ pierii. Larva coboarǎ în sol şi îşi construieşte o cǎsuţǎ în care se aşeazǎ.
Acest stadiu de odihnǎ înainte de împupare, denumit stadiul prepupal dureazǎ 5-9 zile. Stadiu de
pupǎ dureazǎ 6-15 zile la temperatura şi umiditatea normalǎ, dar în anumite condiţii se poate
prelungi pânǎ la 20-30 zile.
Pupa se transformatǎ în gândac şi acesta iese la suprafaţa solului. Gândacii proaspeţi ieşiţi
(imago) se hrǎnesc timp de 5-10 zile pe locul unde au apǎrut, în acest timp nu zboarǎ cǎci aripile,
care erau ieşite, abia acum se întǎresc. Cǎldura ridicatǎ şi hrana bogatǎ favorizeazǎ maturitatea lor.
O parte din gândaci, în zilele calde cu temperaturi peste 20-25°C, în lipsǎ de plante de cartofi tineri
îşi iau zborul în cǎutare de culturi de plante tinere. Aceste zboruri pot fi în numǎr mic sau în masǎ
şi la distanţe mici sau mari, în funcţie de curenţii de aer. Gândacii maturizaţi, ajunşi în culturi noi,
dau naştere la noi focare prin depunere de ouǎ. O parte din gândacii tineri sau maturizaţi, sau
65
împerecheat şi au depus ouǎ, o altǎ parte nu au depus. Aceştia se pregǎtesc pentru perioada de
diapauzǎ.
Dacǎ gândacii ieşiţi din sol nu mai gǎsesc frunze tinere, se vor hrǎni cu frunze bǎtrâne; în
acest caz nu se va mai produce maturizarea organelor genitale. Gândacii vor acumula cantitǎţi din
ce în ce mai mari de grǎsimi, vor pierde o cantitate din ce în ce mai mare de apǎ, iar treptat
activitatea lor scade de la o zi la alta. Pregǎtirea de hibernare este nu numai o urmare a hrǎnirii cu
frunze bǎtrâne ci şi o influenţǎ a temperaturii, a umiditǎţii şi a luminii zilei din ce în ce mai scurtǎ.
În aceastǎ perioadǎ gândacii pierd apa liberǎ din corp în procent de 50%, fapt ce îi ajutǎ ca în
perioada de diapauzǎ sǎ poatǎ uşor supravieţui. Cu cât perioada pregǎtitoare pentru diapauzǎ este
mai scurtǎ cu atât este în favoarea gândacului, cu cât acestǎ perioadǎ este mai lungǎ, 1-2 luni, cu
atât rezistenţa gândacului este mai slabǎ şi mortalitatea mai mare.
Din cauza apariţiei eşalonate a adulţilor hibernanţi, apoi a celor din noua generaţie,
generaţiile se suprapun.
Combatere. Dintre metodele agrofitotehnice se recomandă efectuarea de arături adânci după
recoltare, praşile repetate în cursul perioadei de vegetaţie, rotaţia culturilor. Deşi există specii de
Solanum rezistente cercetătorii au ajuns la concluzia că hibridările interspecifice cu S. demisum şi
S. polyadenium nu au dat efectul scontat. Deşi hibrizii în F1 prezintă o oarecare rezistenţă, ei nu
sunt productivi, iar hibridarea repetată cu soiuri de cultură reduce rezistenţa la atac. De asemenea
hibrizii nu sunt de calitate. În ultimul timp cercetările au fost orientate spre speciile tolerante
urmărindu-se o capacitate crescută de regenerare a foliajului şi precocitate în formarea tuberculilor.
În general speciile cu frunze pubescente sunt mai puţin atacate.
Aplicarea de tratamente, obişnuit câte un tratament
la fiecare generaţie, utilizând
produsele: Onefon 90 PU - 1.5 kg/ha; Onevos - 31.5 CE -2 l/ha; Regent 200 SC - 0.1 l/ha; Sonet
100 - 0.2 %; Victenon 50 WP - 0.5 kg/ha; Nurelle 50/500 CE - 0.4-0.5 %; Marshal 25 CE - 1.5
l/ha; Talstar 10 EC – 200 ml/ha; Mospilan 20 SP – 0.06 kg/ha; Thiodan 35 CE - 0,2%; Thionex 35
CE - 0,2%; Andalin 25 DC 0.3l/ha; Posse 1.5D – 15 kg/ha; Ekalux CE - 0,75 l/ha; Hostathion 40
CE - 0,8 l/ha; Dursban 48 CE -1,5 l/ha. Pentru combaterea ouălor rezultate bune dă produsul Match
050 EC – 0.3l/ha aplicat până în momentul eclozării. În tratamentul pentru combaterea larvelor din
generaţia a doua se recomandă utilizarea produselor piretroide, cu remanenţă mai scurtă: Polytrin
200 CE - 0.15 %; Chinmix 5 CE - 0.3 l/ha; Supersect 10 CE -0.2 l/ha. Pentru evitarea apariţiei
fenomenului de rezistenţă este necesară utilizarea raţională a unui sortiment variat de pesticide, atât
ca structură chimică, cât şi ca mod de formulare şi acţiune Avertizarea tratamentelor chimice după
criteriul biologic, se face la apariţia stadiilor dăunătoare: la răsărire, la un PED de 5 adulţi/10
plante, iar când se formează bobocii florali la 2O larve/ plantă, sau când 5-8 % din tufe sunt
atacate. După criteriul ecologic se ţine cont de constanta de incubaţie, care pentru această specie
este de 60°C. În general primul tratament se face la apariţia adulţilor hibernanţi, iar al doilea
66
tratament se face împotriva larvelor de vârsta I-II-a. Dacă atacul este foarte puternic, sau aparţia
este foarte eşalonată, tratamentul se repetă după 10-12 zile.
Tratarea tuberculilor înainte de plantare cu Prestige – 1l/t, asigură protecţia culturii timp de
75-80 zile de la răsărire împotriva viermilor sârmă, gândacului din Colorado şi Rhizoctonia solani.
În ultima perioadă se pune un accent tot mai mare pe metoda biologică de combatere. S-au
obţinut rezultate bune prin utlizarea împotriva larvelor (L1, L2) a unor produse pe bază de spori ai
ciupercii Beauveria bassiana Vuill., (Muscardin M 45, Boverin etc.) şi a biopreparatelor din
bacteria Bacillus thuringiensis (Novodor TM 5 l/ha în 300 l apă) .
În ultima perioadă se parctică înmulţirea şi răspândirea în culturi a unui microhiminopter
ovifag - Odovum putleri. Utilizarea acestui parazit conduce la reducerea populaţiilor gândacului,
sub P.E.D.
28. PURICELE INULUI - Aphtona euphorbiae Schrank
Ord. COLEOPTERA Fam. CHRYSOMELIDAE
Puricele inului este răspândit în Africa de Nord, Orientul apropiat, Europa Centrală şi de
Est. În România este frecvent mai ales în Transilvania, Banat şi Moldova.
Morfologie. A d u l t u l are corpul de culoare neagră-verzuie sau albăstruie, cu luciu
metalic. Antenele sunt galben-roşcate, cu ultimele 3 articule brune-închise sau negre. Picioarele
sunt gal-beneroşcate, iar femurele posterioare negre. Elitrele sunt des punctate, punctuaţia fiind
puţin distinctă. Lungimea corpului: 1,5 - 2,2 mm (Fig.
Lungimea corpului: 3,5 - 4,0 mm.
P u p a este albă-gălbuie, de circa 3 mm lungime.
Biologie şi ecologie. Puricele inului are o generaţie pe an şi iernează ca adult, în sol la mică
adâncime, pe sub plante uscate, în frunzar etc. Adulţii apar la temperaturi mai mari de 10°C, obiş-
nuit în a treia decadă a lunii martie sau prima decadă a lunii aprilie. La apariţie ei populează plante
din flora spontană (Euphorbia sp., Cirsium sp. Sysimbrium sp.) sau chiar plante cultivate ca
lucerna, cerealele etc. Migrarea în culturile de in are loc la temperaturi de 14°C până la 16°C.
Perioada preovipozitară durează 6-7 zile, după care are loc copulaţia şi ponta. Ouăle sunt depuse în
sol, în jurul plantelor gazdă sau uneori chiar pe rădăcini. Perioada ovipozitară durează 4-5
săptămâni, ajungând până în prima decadă a lunii iunie. O femelă depune 120-130 de ouă.
Dezvoltarea embrionară este de 15-30 de zile. Larvele apar în luna mai sau în-ceputul lunii iunie.
Stadiul larvar durează 30-32 de zile, dar în solurile reci se prelungeşte. Împuparea are loc în sol, la
2-5 cm adâncime. Stadiul pupal durează circa 2 săptămâni. Noii adulţi apar de regulă în a doua sau
67
).
L a r v a este de culoare albă-gălbuie, cu capul castaniu şi cu placa anală întunecată.
a treia decadă a lunii iulie. După o pe-rioadă de două sau trei săptămâni de hrănire intensă ei intră
în diapauză.
Plante atacate şi mod de dăunare. Această insectă atacă diferite specii de Linum,
Euphorbia, Cirsium etc.
Adulţii hibernanţi rod frunzele cotiledonale distrugându-le. Apoi atacă frunzele pe care fac
mici perforaţii. În anii cu primăveri secetoase culturile de in pot fi compromise (Fig.
). La
plantele într-o fază mai înaintată de dezvolatre, care a trecut de 5-6 cm înălţime, vătămările sunt
mult mai mici, plantele refăcându-se mai ales dacă există precipitaţii abundente. Noii adulţi apăruţi
vara, atacă prin roadere frunzele şi tulpinile iar uneori şi capsu-lele, contribuind la devalorizarea
fibrelor de in şi la scăderea producţiei de sămânţă. Larvele rod galerii în rădăcinile de in, mai ales
în cele laterale, dar pagubele produse sunt neînsemnate.
Combatere. Se recomandă însămânţarea timpurie a inului, într-o perioadă scurtă de timp.
Se recomandă de asemenea fertilizarea echilibrată şi uniformă a terenului, distrugerea buruienilor şi
efectuarea arăturilor după recoltare.
În regiunile de invazii se va trata sămânţa de in înainte de semănat cu Furadan 35 ST - 8 l/t
sau Carbodan 35 ST - 8 l/t. Se mai recomandă administrarea de insecticide granulate, carbamice,
odată cu semănatul. La apariţia adulţilor, în faza de răsărire a plantelor, dacă este cazul, se vor
aplica insecticide organofosforice sau carbamice. Tratamentele este bine să fie făcute pe vreme
uscată şi caldă, când puricii sunt mai activi.
29. TRIPSUL TUTUNULUI - Thrips tabaci Lind.
Ord. THYSANOPTERA Fam. THRIPIDAE
Originară din Asia Centrală, specia este răspândită în primul rând în Europa, apoi în sudul
Asiei, America, Africa şi Australia. În România este prezentă în toate judeţele, mai ales în Oltenia,
Muntenia şi Banat, dăunând unui număr mare de culturi atât în câmp (în primul rând tutun, ceapă şi
bumbac), cât şi în spaţii protejate. Este considerată unul dintre cei mai importanţi dăunători polifagi
Descriere. A d u l ţ i i prezintă dimorfism sexual. Femela are corpul cenuşiu-brun, de 0,8-1,0
mm lungime, iar masculul este de culoare galbenă-deschisă, cu lungimea de 0,7-0,8 mm. Capul
este de 1,5 ori mai lat decât lung, cu 3 oceli pe vertex şi antenele scurte filiforme, formate din 7
articule. Aripile sunt gălbui, cele anterioare cu două nervuri longitudinale, prevăzute cu peri, iar
cele posterioare cu o singură nervură longitudinală. Aripile asigu-ră zborul pe distanţe scurte,
adulţii deplasându-se prin zboruri de până la 25-30 cm, asemănătoare unor salturi. Picioarele au
femurele şi tibiile cenuşii şi tarsele uniarticulate prevăzute cu arolium, care le permite să se fixeze
pe suprafeţe ceroase sau lucioase (de ex. pe frunzele de ceapă). Abdomenul femelei se termină cu
un ovi-pozitor dinţat (tip tarieră sau terebră)(fig. 182).
68
O u l este de aproximativ 1 mm lungime, reniform, de culoare roşcată.
L a r v a este postoligopodă, asemănătoare cu adultul, însă fără aripi, la completa dezvoltare
având corpul de 0,8-1,0 mm lun-gime. Antenele sunt formate din numai 6 articule. În primele
vârste culoarea este albă-hialină, apoi capul şi toracele devin cenuşii-negricioase şi abdomenul
galben-deschis.
Biologie şi ecologie. Este o specie polivoltină, dezvoltându-se atât în câmp cât şi în spaţii
protejate. Iernează în toate stadiile de dezvoltare, în câmp deschis mai ales ca adult în sol până la 3-
5 cm adâncime, sub resturile de plante şi mai ales sub frunzele căzute din arbori şi arbuştii de lângă
cursurile de apă şi din perdelele de protecţie. Adulţii hibernanţi revin la activitate începând din
aprilie pe frunzele solanaceelor spontane unde se hrănesc. În câmp reproducerea populaţiilor este
gamogenetică. La temperaturi mai mari de 10°C are loc împerecherea şi depunerea ouălor, pe care
femela le înfige cu ajutorul ovipozitorului în mezofilul frunzei. Ouăle sunt depuse izolat în
apropierea nervurilor. Pe tutun, şi pe frunzele altor plante cu frunze late, ouăle sunt depuse izolat în
apropierea nervurilor. Ponta durează 10-15 zile, o femelă depunând 80-100 de ouă. După o
incubaţie variabilă, de 3-5 până la 20-30 de zile (în funcţie de temperatură), apar larvele care
migrează pe plantele de cultură, stabilindu-se pe dosul limbului foliar, la baza butonilor florali şi
sub solzii bulbilor şi bulbotuberilor (la plantele ornamentale). În funcţie de temperatură şi calitatea
hranei dezvoltarea larvară durează 7-35 zile. Larvele complet dezvoltate coboară în sol, unde la
adâncimi de 3-5 cm se transformă în pseudonimfe. Acest stadiu de regulă este foarte scurt (durează
3-5 zile), dar se poate prelungi uneori până la 20-30 de zile. Stadiul de nimfă (a patra vârstă larvară)
durează de obicei 4-5 zile. Noii adulţi apar de obicei în cursul lunii iunie, întreaga generaţie de
primăvară durând 30-65 de zile. Aceşti adulţi, a căror longevitate şi activitate de împerechere şi
pontă este de 20-25 de zile, pun bazele generaţiei a doua, care durează de regulă 25-35 de zile.
Adulţii generaţiei a doua, apăruţi începând din ultima decadă a lunii iulie, pun bazele celei de a
treia generaţii. Adulţii acesteia (care de regulă vor ierna) apar la sfârşitul lunii septembrie sau
începutul lunii octombrie. Astfel în condiţii de câmp, în zonele colinare se dezvoltă 3 generaţii pe
an (în anii favorabili fiind posibilă o a patra generaţie parţia-lă), iar în zonele cele mai calde
(nisipurile din sudul Olteniei) de regulă se dezvoltă 4 generaţii complete şi în anii mai calzi o a
cincia generaţie parţială.
În condiţii de seră o generaţie durează 18-25 de zile, fiind posibilă dezvoltarea a 9-12
generaţii, şi deşi în populaţii sunt prezenţi şi masculi, reproducerea este strict partenogenetică.
Plante atacate şi mod de dăunare. Specia este polifagă, dezvoltându-se pe plante
aparţinând la mai multe familii (Solanaceae, Compositae, Cucurbitaceae, Liliaceae, Cruciferae
ş.a.). În ţara noastră se poate dezvolta pe diferite plante spontane şi cultivate atât în câmp cât şi în
spaţii protejate: tutun, ceapă, castraveţi, pepeni, tomate, vinete, ardei, cartofi, conopidă, crizanteme,
dalii etc. Dăunează prin înţeparea şi sugerea sucului celular din ţesutu-rile frunzelor,
69
inflorescenţelor şi părţilor superioare ale rizomi-lor, bulbilor şi bulbo-tuberilor. La locul atacului, în
funcţie de organ şi de planta gazdă, apar pete argintii-gălbui până la brune-cenuşii, precum şi unele
deformări, deoarece în zonele respective organele nu mai cresc, aspect mai vizibil la răsaduri şi
plantele tinere. În răsadniţe plantele se dezvoltă greu, se frâng la locul înţepăturilor, se îngălbenesc
şi se usucă. În câmp la tutun atacul se localizează mai ales în vecinătatea nervurilor mari, aici ţesu-
tul nu mai creşte, însă creşte în grosime şi suprafaţă la distanţe mai mari de nervuri, de aceea
frunzele puternic atacate pot să prezinte gofrări puternice. În zonele atacate frunzele rămân subţi-ri,
iar în urma uscării rămân verzi sau se necrozează, devin casan-te şi sunt depreciate calitativ (îşi
pierd aroma şi combustibilita-tea). Sunt atacate la început frunzele bazale, apoi atacul progre-sează
spre cele superioare. La ceapă limbul frunzelor se pătează apoi se usucă, producţia scade, la
castraveţi frunzele se usucă, iar frunzele atacate prezintă pete galbene şi se deformează. La plantele
ornamentale frunzele se usucă, florile fie se usucă, fie sunt mici şi cu organele deformate.
Tripşii pot vehicula agenţi patogeni şi în primul rând viru-sul Lycopersicum virus 3, care la
tutun produce o reducere a recol-tei cu 20-60 % şi deprecierea calităţii. Unele soiuri de tutun, cum
sunt Virginia RP 1219, Virginia RP 379 şi Virginia RP 1349 sunt mai puţin atacate, fiind
considerate relativ rezistente.
Combatere. În răsadniţe şi sere se aplică măsuri de igienă cu-rentă: adunarea şi distrugerea
prin ardere a resturilor vegetale la încheierea ciclului de producţie, dezinfestarea prin mijloace ter-
mice sau chimice a interiorului serei, a tocurilor şi ferestrelor răsadniţelor, uneltelor, meselor etc. În
zona învecinată se elimină toate plantele dicotiledonate, se practică cultivarea spaţiilor cu
graminee. În sere se aplică tratamente specifice de dezinsectizare de cel puţin două ori pe an cu
produse organofosforice pe bază de malathion (Carbetox 37 CE). Se va evita introducerea de
material biologic infestat, în caz de dubiu, se practică un tratament prin scufundarea în soluţii
insecticide, a organelor supraterestre ale răsadurilor.
Pe vegetaţie, în spaţii protejate sau câmp, se aplică trata-mente prin stropire cu produse
organofosforice de contact pe bază de malathion (Carbetox 37 CE - 0,4%), sau sistemice pe bază
de dimetoat (Sinoratox 35 CE - 0,15 %) sau metasystox (Metasystox 50 CE - 0,1%), cu produse
carbamice pe bază de furadan şi aldicarb precum şi cu piretroizi de sinteză (Decis 25 CE - 0,05%).
Unele produse pot fi aplicate în sol (la semănat sau plantat), de unde prin rădăcină sunt translocate
în plantă şi asigură o protecţie eficientă cel puţin pentru 25-35 de zile. Rezultate bune se obţin în
cazul introducerii în sol a unor produse granulate (Dacamox 5 G; Temik 10 G; Furadan 10 G),
singure sau în amestec cu insecticide organofosforice (Carbetox 37 CE, Sinoratox 35 CE).
În câmp primul tratament prin stropire se aplică la 10-15 zile după plantarea tutunului şi
dacă este cazul se repetă la intervale de 7-10 zile, însă tratamentele se sistează cu o lună înaintea în-
ceperii recoltării. Pentru mărirea eficacităţii tratamentelor este recomandată eliminarea din culturile
70
de tutun şi distrugerea prin ardere a primelor 4-5 frunze bazale (operaţiunea de “polire” a
plantelor).
La ceapă şi alte plante cu frunze ceroase sau licioase este necesar ca în soluţiile aplicate
prin stropire să se introducă adezivi (aracet, alaun, lapte, albuş de ou) şi să se realizeze o stropire de
calitate cu picături foarte fine. Este recomandată alternarea insecticidelor cu baze chimice cât mai
diferite.
20. MUSCULIŢA ALBĂ DE SERĂ - Trialeurodes vapororiorum Westw.
(HOMOPTERA, ALEURODIDAE)
Este originară din zonele tropicale ale Americii, de unde s-a răspândit în toate regiunile
globului. În Europa sudică se întâlneşte şi în câmp liber, iar în ţara noastră este considerată ca un
dăunător foarte important pentru speciile de legume şi flori cultivate în spaţii protejate (sere, solarii,
răsadniţe), iar în sezonul cald se întâlneşte frecvent şi în culturile dintre sere şi din câmp, mai ales
la tomate, vinete, ardei, salată, fasole ş.a.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie polifagă, dăunând numeroase plante cultivate şi
spontane (atacă diferite specii de plante aparţinând la peste 20 de familii botanice), preferând
tomatele, ardeii, castraveţii, vinete, dar şi plantele floricole: muşcate, gerbera, Primula, Verbena,
Begonia, Salvia, Ageratum etc. Insectele adulte şi larvele colonizează frunzele, uneori şi lăstarii,
unde înţeapă şi sug celular. Plantele atacate se îngălbenesc, se ofilesc şi se ususcă, fiind inundate şi
de roua de miere. Pagubele cauzate pot fi considerabile, culturile ajungând să fie compromise, dacă
nu se întreprind măsuri corespunzătoare de combatere.
Morfologie. A d u l t u l are corpul de 1,15 – 1,43 mm lungime la mascul şi 1,46 – 1,53
mm la femelă, alungit, de culoare generală albă - gălbuie, acoperit cu o secreţie ceroasă
pulverulentă, albă, cu aspect făinos, care se întinde şi pe aripi. Antenele sunt filiforme, la femele
mai lungi ca la masculi. Articulele antenale 3 – 7, tibiile şi tarsele picioarelor, ultimul segment
abdominal şi armăturile genitale sunt brune. Ochii compuşi sunt divizaţi în două jumătăţi vizibil
separate, cea superioară prezintă omatidii mai mici decât cea inferioară. Aripile sunt bine
dezvoltate, aproape egale între ele şi cu nervurile reduse, albe, nepătate, cu aspect făinos. Ochii,
tibiile, tarsele şi vârful abdomenului sunt brune.
71
O u l este oval alungit, de 0,22 - 0,24 mm lungime, prevăzut cu un pedicel scurt. Culoarea
este variabilă, albă-gălbuie la depunere şi neagră-violetă cu luciu metalic, înainte de ecloziune.
L a r v a neonată are corpul oval, de culoare albicioasă sau galbenă-palidă, cu ochii roşii.
În ultima vârstă larvele au corpul turtit dorso-ventral, de 0,7 - 0,8 mm lungime, de culoare verde-
palid. Pe părţile laterale prezintă o bordură de spini scurţi, iar dorsal 15-20 de peri albicioşi, mai
lungi.
P u p a r i u l este eliptic, cu lungimea de 0,75 – 0,90 mm şi lăţimea de 0,50 – 0,60 mm, de
culoare verde palidă, cele parazitate (în special de viespea Encarsia formosa Gahan.) sunt de
culoare neagră.
Ciclul biologic. In condiţii de seră musculiţa se înmulţeşte fără întrerupere, putând evolua
3-4 generaþii pe an în seră şi 1-2 în câmp. Adulţii stau pe dosul frunzelor unde se hrănesc,
copulează şi depun ouă. Ouăle sunt depuse pe faţa inferioară a frunzelor tinere, înşirate în formă de
semicerc, în grupe de câte 10-50. O femelă depune până la 500 ouă, obişnuit câte 20-30 ouă pe zi.
Incubaţia durează 10-12 zile. La apariţie larvele sunt imobile, dar după câteva ore devin mobile, se
răspândesc şi se hrănesc aproximativ 3-4 zile, după care se fixează pe partea inferioară a frunzelor,
în special a celor tinere, cu ajutorul aparatului bucal. Aici ele devin apode şi rămân până la
transformarea lor în adulţi. Dezvoltarea larvei durează 30-40 zile, după care se transformă în nimfă,
stadiu imobil, cu o durată de 15-20 zile. Dezvoltarea unei generaţii în seră durează 55-75 zile, iar în
câmp 7-8 săptămâni.
De regulă generaţiile se suprapun, încât se pot întâlni în tot cursul anului diferite stadii ale
insectei. În timpul verii, musculiţa poate migra din sere pe diferite plante din câmp, pe care
continuă să se înmulţescă până în toamnă. La scăderea temperaturii, o parte din adulţi se reîntorc în
sere, iar cele care rămân în câmp sunt distruse de temperaturile scăzute.
Combatere. Măsuri preventive. Acestea prezintă cea mai mare importanţă pentru sere şi
constau în: menţinerea serelor în perfectă stare de curăţenie, distrugerea florei spontane din jurul
serelor, care contribuie la perpetuarea focarelor diferitelor insecte (îndeosebi la Trialeurodes
vaporariorum), împiedicarea introducerii în sere a plantelor infestate cu diferite specii dăunătoare
(tisanoptere, coccide etc.).
După recoltare toate plantele sau resturile de plante vor fi scoase în afara serelor şi distruse
prin ardere. Corpurile serelor libere de plante (între 2 cicluri) se vor dezinfecta prin stropiri (cu
produse organofosforice sau carbamice, în doze mărite) sau tratamente cu aerosoli. Gazarea serelor
cu bioxid de sulf sau acid cianhidric, în perioada de repaus, înainte de însămânţare, pentru
dezinfestarea spaţiilor împotriva acarienilor şi insectelor.
Controlul atent al plantelor ce urmează a fi întroduse în sere şi dezinfestarea plantelor
infestate. Se vor utiliza capcane colorate sub formă de panouri galbene (galben sulf, lungimea de
undă 470 – 530 nanometri) pe care se aplică n strat subţire cu un clei nesicativ, instalate lângă uşi şi
72
panourile de aerisire ale serelor şi menţinute constant la nivelul vârfurilor de creştere ale plantelor
din seră..
Împotriva musculiţei albe de seră se practică stropirea în toamnă a plantelor cu Thiodan 35
CE - 0.1-0.15%, repetând tratamentul la 10-15 zile. În câmp deschis se efectuează 1-2 stropiri, până
la 3-4 săptămâni înainte de recoltarea fructelor. În combatere se mai pot utiliza şi alte produse cum
sunt: Actelic 50 CE -1 l/ha; Aplaud 25 WP - 0.1 %; Pegasus 50 SC - 0.1 %; Mospilan 20 SP - 0.02
%; Sumicidin 20 CE - 0.05 %; Lannate 90 PU - 0.05 %; Ekamet 50 - 0,05 %, Hostation - 0,1 %,
Nogos 50 CE - 0,1 %, Sinoratox 35 CE -0,1 %, Vapona 48 CE - 0,1 %
Rogor.
Măsuri biologice. Se referă îndeosebi la musculiţa albă de seră (Trialeurodes
vaporariorum), care datorită pagubelor mari pe care le produce a devenit unul din principalii
dăunători ai culturilor forţate. Împotriva acestei insecte, care a căpătat rezistenţă la multe
insecticide, combaterea biologică prezintă o importanţă deosebită. Pentru distrugerea larvelor se
utilizează cu succes parazitul Encarsia formosa (Aphelinidae – Hymenoptera). Obişnuit prima
lansare se face la două săptămâni după apariţia adulţilor musculiţei albe de seră, a doua lansare la
semnalarea larvelor de vârsta a doua, iar celelalte se repetă, dacă este cazul, la 10-14 zile. Lansările
se efectuează în raport de 1:10. Eficacitatea parazitului este bună în culturile de castraveţi în
perioada de primăvară-vară.
Rezultate bune în combaterea larvelor musculiţei albe de seră dau şi preparatele fungice,
care au la bază ciupercile Aschersonia aleyrodis şi Verticillium lecanii.
31. PURICELE NEGRU AL VERZEI - Phyllotreta atra F.
(COLEOPTERA, CHRYSOMELIDAE)
Insecta este răspândită în Eurasia, Orientul Apropiat şi Mijlociu, Asia Centrală şi Africa de
nord. La noi în ţară însecta se întălneşte în toate zonele, de la şes până la munte.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie oligofagă, infestând diferite platne cultivate şi
spontane din familia brasicacee: varza, conopida, guliile, ridichiile etc.. Insectele adulte dăunează
frunzele, inflorescenţele şi fructele; la frunze apare "ciuruirea" caracteristică. Organele generative
sunt consumate selectiv (staminele, petalele), iar fructele sunt roase la exterior sub fromă de pete,
mai mici sau mai mari. Pagube însemnate se înregistrează în răsadniţe şi pe straturi reci, la plantule
şi la cultivare semincere de varză, gulii, ridichi, conopidă, rapiţă, muştar. Plantele atacate în faza de
răsărire, dacă timpul este secetos vor pieri. Larvele se hrănesc pe seama sistemului radicular al
plantelor, fără să producă pagube economice.
Diazinon, Malathion,
73
Morfologie. Adultul are corpul oval, de 2,0-2,5 mm lungime şi de culoare neagră.
Punctuaţia toracelui şi elitrelelor este foarte accentuată şi dispusă neuniform. Antenele filiforme,
formate din 11 articule. Picioarele de culoare neagră, cele posterioare adaptate pentru sărit.
Larva oligopodă, are corpul alungit, la completa dezvoltare de 2-3 mm lungime şi de
culoare albă-murdar, acoperit de pete mici de culoare închisă, placa toracică şi tergitul anal de
culoare negricioasă. Ultimul segment este terminat cu un spin cornos şi curbat.
Ciclul biologic. Specie monovoltină. Iernează insectele adulte sub resturile de plante
rămase după recoltare, sub frunzarul din păduri şi livezi, în sol etc. Prin aprilie are loc apariţia
adulţilor hibernanţi, care se hrănesc 2-3 săptămâni, apoi are loc copulaţia adulţilor hibernanţi, care
sunt activi în orele însorite ale zilei, instalându-se pe faţa superioară a frunzelor. După copulaţie
femela depune ouăle în stratul superficial al solului, în apropierea plantelor. Incubaţia durează 2-3
săptămâni. Larvele apar în perioada mai-iunie. Dezvoltarea larvelor durează 20-30 zile, după care
se transformă în pupe, în locurile unde s-au dezvoltat. După 10-15 zile, în iunie-iulie, apar adulţii
din noua generaţie, care atacă până în luna noiembrie, când se retrag pentru iernare.
Combatere. Semănatul timpuriu şi plantatul timpuriu al răsadului. Distrugerea buruenilor
din familia brasicacee. Aplicarea de tratamente chimice, la apariţia în masă a insectelor hibernante,
utilizând produse organofosforice (Sinoratox 35 CE, Carbetox 37 CE; Zolone 35 CE - 0.15%) ori
piretroide (Chinmix 5 CE, Fury 10 CE, Supersect 10 CE-0.250 l/ha). Tratamentele se aplică
primăvara la apariţia puricilor, dimineaţa şi seara, când adulţii stau liniştiţi pe plante. În cazuri de
invazii, tratamentele trebuie repetate de 1-2 ori, la intervale de 6-8 zile.
32. BUHA VERZEI - Mamestra brassicae L.
(LEPIDOPTERA, NOCTUIDAE)
Insecta este răspândită in majoritatea ţărilor din Europa, Africa de Nord. La noi în ţară
insecta apare frecvent din zona de stepă şi până în zona fagului.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie polifagă, infestând plantele de varză, conopidă,
muştar, tutun, mazăre, crizanteme, dalii, garoafe etc. La plantele de varză, larvele rod marginal
frunzele, epiderma inferioară şi parenchimul, apoi produc perforări mari în frunze, până la
scheletuire. Căpăţinile de varză sunt minate şi murdărite cu excremente; valoarea lor comercială
este depreciată; uneori se instalează agenţi patogeni care determină putrezirea lor. Larvele din
prima generaţie atacă varza timpurie şi de vară, iar cele din generaţia a doua, varza de toamnă.
Morfologie. Adultul are anvergura aripilor anterioare de 30-50 mm, acestea fiind brune
cenuşii, cu numeroase dungi transversale şi pete negricioase sau alburii. Cele două pete din câmpul
median, orbiculară şi reniformă, sunt conturate cu negru. În mijlocul câmpului pata reniformă este
74
distinctă, fiind înconjurată de două linii albe, fine. Aripile posterioare sunt cenuşii-deschis, cu
marginile mai deschise.
O u l este emisferic, striat, cenuşiu la eclozare
Larva, omidă adevărată, la completa dezvoltare are corpul de 30-35 mm lungime, de culoare
brună cenuşie, până la verde-închis, cu capul, protoracele şi picioarele negre. Longitudinal, pe
partea dorsală prezintă trei dungi dintre care cea mijlogie este mai deschisă, iar lateral, prezintă
dungi oblice, gălbui.
P u p a are 20-40 mm lungime şi este brun-roşcată.
Ciclul biologic. Specie bivoltină. Iernează pupa în sol. Fluturii apar la sfârşitul lunii mai şi
sunt nocturni. Femela depune 1200-1500 ouă, izolat sau în grupe de câte 10-100 bucăţi, pe partea
inferioară a frunzelor. Incubaţia durează 1-2 săptămâni. La început larvele trăiesc grupat, apoi
devin solitare. Stadiul de larvă durează 3-4 săptămâni, după care migrează în sol unde se
împupează. Stadiul pupal durează 15-20 zile. Fluturii din prima generaţie apar în iulie, iar larvele
din a doua generaţie se dezvoltă din august şi până în octombrie, când se retrag în sol şi se
transformă în pupe, acestea hibernând.
Combatere. Distrugerea resturilor vegetale după recoltare Arătura adâncă de toamnă pentru
distrugerea pupelor hibernante. Adunarea şi distrugerea frunzelor cu ponte şi larve grupate.
Plantarea timpurie a răsadurilor în terenuri bine pregătite şi fertilizate. Distrugerea cruciferelor
spontane. Dsolamentul şi rotaţia culturilor. Intreţinerea culturii în bune condiţii. Instalarea de
capcane cu feromoni specific AtraBras. Aplicarea de tratamente cu biopreparate pe bază de
Bacillus turingiensis (Turingin, Bactospain, Dipel) - 2 kg/ha.
Tratamentele chimice se aplică la avertizare şi se utilizează produse piretroide (Decis 2.5 CE,
Fury 10 CE, Chinmix 10 CE-0.250 l/ha; Ripcord 40 CE - 0,03 %, Sumialfa 2,5 EC - 0,03 %),
organofosforice (Sinoratox 35 CE, Zolone 35 CE-0.2%; Diazinon 60 CE - 0.5%; Carbetox 37 CE -
0,3 %,), Mospilan 20 SP – 0.03%, Thionex 35 EC – 0.2%.
33. PĂIANJENUL ROŞU COMUN-Tetranychus urticae Koch.
(ACARI,)
Este răspândit pe toate continentele. La noi în ţară se întâlneşte pretutindeni, mai frecvent în
podgoriile şi livezile din Moldova, Muntenia, Dobrogea şi Transilvania.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Acarianul este o specie polifagă. Atacă numeroase
plante cultivate (atât în câmp cât şi în culturile protejate) şi spontane din familii foarte diferite:
Vitaceae, Cucurbitaceae, Malvaceae, Leguminosae (Fabaceae), Caryophyllaceae, Rosaceae,
Cannabinaceae etc.,
gladiolele, garoafele, hortensia. Adulţii şi larvele colonizează partea
75
inferioară a frunzelor; în urma înţepăturii şi sugerii sucului celular din acestea, celulele ţesuturilor
se dezagregă şi se golesc de conţinut, iar în interiorul lor pătrunde aer. Pe suprafaţa frunzelor se
observă un păienjeniş fin şi lax, ouă, larve şi adulţi şi puncte excremenţiale negre. Frunzele atacate
prezintă pete caracteristice, iniţial albicioase şi apoi de culoare cenuşie-lucitoare sau roşietică şi
sunt uşor curbate. La atacuri puternice, acestea se usucă treptat şî cad, iar plantele nu mai fructifică
normal şi dau recolte scăzute. Soiurile de viţă cele mai sensibile la atac sunt cele cu pilozitate
puternică şi mijlocie ca: Traminer, Aligote, Pinot-gris, Bakator, Riesling etc., iar ca soiuri mai
puţin atacate se citează: Muscat de Hamburg, Afuz-Ali ş.a. Produce pagube mari şi în sere, la
culturile forţate de castraveţi, tomate, ardei, vinete etc., în câmp deschis la hamei, bumbac, etc.,
Unele soiuri de garoafe ca Jury şi Martin Grosso sunt rezitente la atacul acarianului.
Morfologie. Femela are corpul elipsoidal, aproape plan ventral şi uşor convex dorsal, cu
lungimea de 0, 53 mm şi lăţimea de 0, 46 mm. Culoarea este destul de variabilă, în funcţie de
planta-gazdă şi sezon, de la verde deschis sau galben-brun, până la carmin sau roşu închis, mai ales
la generaţia hibernantă. Pe partea dorsală prezintă striaţii foarte fine ale tegumentului şi o serie de
peri subţiri, care nu sunt înseraţi pe tuberculi. Aparatul bucal este conformat pentru înţepat şi supt.
Picioarele (patru perechi), sunt formate din 6 articule. Primele două perechi sunt înserate pe
propodosoma şi au o orientare spre înainte, iar ultimele două perechi sunt înserate pe
metapodosoma şi sunt orientate spre înapoi. Masculul este mai mic, având lungimea de 0,35 mm şi
lăţimea de 0,29 mm, cu corpul mai îngustat spre partea posterioară. Culoarea masculului este în
general mai deschisă.
O u l este sferic, cu corionul neted, fără peri. La depunere este alb-sticlos. În cursul
dezvoltării embrionului culoarea sa devine galbenă-portocalie, înainte de ecloziune prin
transparenţa corionului fiind vizibili ochii roşii ai viitoarei larve.
L a r v a, la ecloziune are lungimea de 0,15 mm şi lăţimea de 0,11 mm, şi este incoloră.
Are numai trei perechi de picioare (hexapodă), dintre care primele două sunt îndreptate spre înainte
şi ultima spre înapoi. Aparatul bucal este conformat pentru înţepat şi supt, iar picioarele sunt
formate tot din 6 articule. În urma hrănirii, culoarea sa devine verzuie. La completa dezvoltare are
lungimea de 0,20 mm şi lăţimea de 0,12 mm .
Protonimfa este un prim stadiu de tranziţie între larvă şi adult, când apare cea de a patra
pereche de picioare. Lungimea corpului este de 0,24 mm şi lăţimea de 0,13 mm, forma ovoidală
este mult mai evidentă, iar culoarea mai închisă, verde-murdară. Nu se observă diferenţieri
morfologice între viitorii masculi şi femele.
Deutonimfa, ultimul stadiu activ pre-imaginal, prezintă diferenţieri morfologice între
viitorii masculi şi femele. Viitoarele femele au corpul ovoidal, uşor mai lat spre partea posterioară,
care este rotunjită, cu lungimea de 0,38 mm şi lăţimea de 0,20 mm. Viitorii masculi sunt mai mici
(0,27 mm lungime şi 0,15 mm lăţime).
76
Biologie. Prezintă 6 - 10 generaţii pe an. Iernează în stadiul de adult, mai ales ca femele
(masculii fiind în general rari), sub scoarţa uscată a butucilor şi coardelor de viţă, pe sub frunzele
sau buruienile uscate din câmp, etc. Femelele hibernante apar primăvara devreme, în unii ani
începând din luna aprilie, odată cu pornirea vegetaţiei. La început, migrează pe diferite plante
spontane, iar de pe acestea trec pe viţa de vie, plante legumicole, pomi fructiferi, reproducându-se
pe cale sexuată şi partenogenetică. Femelele depun ouăle într-un păinjeniş din fire mătăsoase,
obişnuit pe partea inferioară a frunzelor diferitelor specii de plante cultivate, mai ales de-a lungul
nervurilor. O femelă depune până la 117 ouă, de obicei câte 10 - 12 ouă pe zi. Incubaţia variară
între 4 şi 18 zile, în funcţie de condiţiile climatice. Astfel, la o temperatură de 14 - 15°C ea durează
16 - 18 zile, iar la 24 - 28°C între 4 - 5 zile. Evoluţia unei generaţii are loc în 15 - 28 zile. În cazul
culturilor protejate, poate ierna în toate stadiile de dezvoltare şi realizează până la 10-12 generaţii
pe an, în funcţie de condiţiile de temperatură şi umiditate concrete.
Prevenire şi combatere. Se recomandă aratul şi săpatul solului în toamnă pentru a se
distruge un număr cât mai mare de adulţi hibernanţi. În cursul perioadei de vegetaţie terenul se
prăşeşte (mecanic sau manual) de mai multe ori cu scopul de o distruge buruienile pe care se
înmulţeşte acest acarian. Creşterea şî răspândirea în culturile infestate a prădătorului acarifag
Phytoseiulus persimile: asigurarea unui raport între prădător şi fitofag de 1:5 - 1:10.
La semnalarea atacului se aplică stropiri cu unul din următoarele produse acaricide:
Kelthane 20 CE, Mitac 20 CE, Sinoratox 25 CE - 0.2%. Dicofol 18 CE - 0.2%, Omite 30 PU -
0.1%, Tedion V - 18 CE - 0.2%, Mitigan 18.5 CE - 0.2%, Pennstyl 600 F - 0.05%, Nissorun - 0,03
%, Rospin – 0,2%, Torque 50 WP - 0,06%, Demitan 200 SC -0,5-0,7 l/ha, Neoron 500 EC – 0,08%
etc. Se pot folosi şi insecticide - acaricide organofosforice ca: Zolone 35 CE - 0.2 %; Ekalux 24
CE - 0.1%, Sinoratox 35 CE-0.15 %, sau cu Talstar 10 EC - 0,2 l/ha etc. Tratamentele se execută
mai ales pe partea inferioară a frunzelor, unde se localizează păianjenii, iar la atacuri puternice se
repetă după 6 -10 zile. La invazii mari se recomandă efectuarea de tratamente şi în primăvară,
înainte de desfacerea mugurilor, cu zeamă sulfocalcică, în concentraţie de 20% sau polisulfură de
bariu, în concentraţie de 6%. Odată cu butucii de viţă se trataeză aracii sau spalierii din vie, precum
şi drumurile înierbate, locurile de hibernare ale acarienilor. La pomi şi arbuşti fructiferi în perioada
repausului vegetativ se recomandă un tratament cu Oleocarbetox (3%), Oleoekalux (1,5%), US-1
(1,5%), US-92 (1 %).
După apariţia fenomenului de rezistenţă a acarienilor la acţiunea toxică a pesticidelor de
sinteză, mulţi autori recomandă revenirea la utilizarea produselor pe bază de sulfură de calciu
(zeamă sulfocalcică), care se pretează la practicarea unui program de protecţie integrată a
plantaţiilor.
77
34. PĂDUCHELE DIN SAN-JOSÉ - Quadraspidiotus perniciosus Comst.
(HOMOPTERA, DIASPIDIDAE)
Specia este răspândită în America de Nord şi de Sud, Europa, Africa, Australia, Japonia. În
ţara noastră a fost semnalată începând din anul 1933, la început în vestul ţării, iar astăzi se
întâlneşte în toate regiunile, figurând pe lista dăunătorilor de carantină. Este un dăunător polifag,
pagubele cele mai mari producându-le în plantaţiile pomicole.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie polifagă, întâlninudu-se pe un număr de peste
200 specii plante-gazdă: pomi şi arbuşti fructiferi şi ornamentali, esenţe silvice sau plante ierboase.
Preferă speciile sămânţoase de pomi şi arbuşti fructiferi: măr, păr, apoi prun, piersic, cais, cireş,
vişin, coacăz, agriş. Dintre arborii şi arbuştii ornamentali atacă teiul, plopul, ulmul, salcia,
salcâmul, preferând păducelul, lemnul câinesc şi gutuiul japonez. Dintre speciile ierboase atacă
fragii şi căpşunii. Nu s-a semnalat atac pe conifere. Insectele se răspândesc pe tulpini, ramuri,
frunze şi fructe. Se localizează mai ales pe scoarţa tulpinilor şi a lăstarilor, în depresiunile
caliciului şi ale pedunculului fructelor. Se disting uşor carapacele insectelor fixate de substrat, în
jurul lor apărând pete roşcat-violete. Odată cu înţepătura este introdusă şi saliva, care conţine o
substanţă sub acţiunea căreia se produc o serie de modificări biochimice, din care cauză ţesuturile
se necrozează şi se înroşesc, în jurul locurilor de fixare formându-se pete roşii caracteristice.La un
atac intens carapacele se suprapun, formând un strat de crustă. Pomii atacaţi stagnează în
dezvoltare, se usucă începând de la vârf; producţia de fructe scade, fructele sunt mici, pătate şi au o
valoare comercială scăzută.
Morfologie. Adultul (femela), are corpul cordiform, aplatizat, cu tegumentul slab
chitinizat, de 0,8-1,0 mm lungime şi de culoare galbenă, cu pigidiul portocaliu. Pigidiul este
triunghiular, prevăzut cu două perechi de lobi şi cu trei grupe de palete. Lobii mediani sunt bine
dezvoltaţi şi au marginile interne drepte, iar cele exterioare prezintă câte o scobitură. Lobii laterali
sunt la fel ca cei mediani, dar sunt mai mici. Între lobii mediani şi cel laterali se află două palete
dinţate, iar după lobii laterali sunt trei palete laterale dinţate. De o parte şi de alta a paletelor laterale
mai sunt câte trei palete sub formă de spini laţi, scurţi şi dinţaţi la vârf. Pe partea dorsală a
pigidiului sunt trei grupe de glande tubulare lungi şi subţiri, care secretă substanţa necesară
confecţionării scutului protector. Aparatul bucal, conformat pentru înţepat şi supt este subţire şi de
2,5 ori mai lung decât corpul. Aripile, ochii şi picioarele lipsesc, iar antenele sunt rudimentare.
Scutul ce protejează corpul are forma unui disc circular, slab convex, de 1,6-2,3 mm în diametru şi
este de culoare brun-cenuşie, central sau puţin excentric prezentând exuvia larvară a larvei de
prima vârstă, în jurul căreia este construit scutul. În partea sa caudală, în dreptul deschiderii
aparatului genital al femelei, carapacea prezintă un orificiu prin care se realizează copulaţia
partenerilor sexuali şi expulzarea larvelor de către femelă.
78
Masculul are corpul de 0,8-0,9 mm lungime, de aceaşi culoare, dar are antene păroase,
formate din 10 articule, ochi, picioare şi o pereche de aripi membranoase albe. La extremitatea
abdomenului prezintă o apofiză alungită. Carapacea protectoare este alungită, de 1,2-1,5 mm
lungime şi tot de culoare brun-cenuşie. La mascul aparatul bucal este rudimentar (el nu se
hrăneşte).
Larva, în primele 24-30 ore este mobilă, are corpul oval, turtit dorso-ventral, de 0,2-0,3 mm
lungime, de culoare galbenă-portocalie. Larva neonată are ochi, antene, picioare şi două sete anale
alungite. După fixarea de substrat, apendicii se atrofiază, devine sedentară şi îşi construieşte discul
protector, caracteristic, prin aglomerarea firelor mătăsoase produse de glandele sericipare prezente
pe partea dorsală a ultimului segment abdominal. Carapacele larvelor din care se vor dezvolta
femele sunt circulare, cu exuvia situată în centru, iar cele din care vor rezulta masculi au carapacea
ovală-eliptică cu exuavia situată excentric.
Ciclul biologic. Prezintă 1-3 generaţii pe an. În zona de stepă, silvostepă şi o bună parte din
zona pădurilor de stejar, păduchele are trei generaţii pe an (G1 în perioada mai-iulie, G2 în
perioada iulie-octombrie şi G3 în perioada octombrie-mai). În partea superioară a zonei stejarului şi
o bună parte din zona fagului are două generaţii pe an (G1 în perioada iunie-august, iar G2 în
perioada august-iunie). În partea superioară a zonei fagului are o generaţie, iar în zona bradului nu
se dezvoltă. Iernează în stadiul de larvă de vârsta întâi, pe scoarţa tulpinilor, ramurilor şi lăstarilor.
In primăvară larvele îşi reiau activitatea de hrănire, năpârlesc şi are loc diferenţierea pe sexe. Cele
din care vor apărea femele vor mai năpârli de două ori, iar cele din care vor apărea masculii mai
năpârlesc încă de patru ori. Adulţii apar cam la sfărşitul lunii aprilie, început de mai. Copulaţia are
loc imediat după apariţie. Prima generaţie, de primăvară, evoluează de la sfârşitul lunii iunie, când
femelele încep expulzarea larvelor, aceasta prelungindu-se pe 40-60 zile. O femelă expulzează 70-
450 larve, câte 8-10 pe zi. Larvele migrează pe tulpini şi lăstari. În această perioadă larvele pot fi
luate de vânt sau de păsări şi în acest fel au capacitatea de a infesta noi culturi. După circa 24 ore
ele se fixează cu rostrul de substratul alimentar şi, la adăpostul scutului protector în formare, se
hrănesc sugând sucul celular. Carapacea, în primele 15-20 de zile este mai laxă, astfel încât ea
poate fi penetrată de către insecticidele care se aplică în acest interval. După 3 săptămâni larvele
devin larve secundare, scutul devine mai gros, rezistent, iar după încă 3 săptămâni când, năpârlesc
se diferenţiază pe sexe. Copulaţia are loc imediat după apariţie, femela însă este capabilă de o nouă
progenitură numai după
25-35 zile, respectiv sfârşitul lunii iulie - începutul lunii august.
Dezvoltarea unei generaţii durează 65-70 zile.
Cea de a doua generaţie, de vară, se dezvoltă de la începutul lunii august şi durează 50-55
zile. La sfârşitul lunii septembrie larvele ajung la completa dezvoltare, năpârlesc pentru a doua oară
şi se diferenţiază pe sexe. Generaţia a treia, de toamnă sau hibernantă, se dezvoltă din septembrie -
octombrie şi până în anul următor.
79
Combatere. Plantarea de soiuri rezistente. Combaterea pe cale biologică, cu ajutorul
viespii parazitoide Prospaltella perniciosi. Instalarea de capcane cu feromoni specifici AtraPern.
La această dată există şi feromonul specific autohton, putându-se procura de la Institutul de Chimie
din Cluj-Napoca.
Aplicarea de tratamente chimice de iarnă şi de vară, la avertizare şi cu produse selective,
întrucât eficienţa lor se anulează prin utilizarea produselor neselective.
Tratamentele din perioada de repaus vegetativ se efectuează când temperatura aerului
depăşeşte 4°C şi se realizeză prin stropire a pomilor cu US 1 90 -3 l/ha; Oleocarbetox 12.5 CE -
3%, Oleoekalux 3 CE - 1.5 %. În cazul infestărilor puternice se aplică două tratamente, primul
tratament se aplică în toamnă, după căderea frunzelor iar al doilea în timpul iernii, până la umflarea
mugurilor. Tratamentele de vară se aplică la apariţia în masă a lervelor din fiecare generaţie şi se
utilizaeză produsele: Carbetox 37 CE - 0.4%; Dursban 48 CE - 0.1%; Pyrinex 48 CE - 0.2%;
Nurelle D 50/500 - 0.075%; Demitan 40 CE - 0.15%; Mitac 20 CE - 0.2%; Basudin special 0.2%,
Diazinon 60 EC–0,15%, Ekalux 25 EC–0,1%, Reldan 40 EC-0,1%, Ripcord 40 EC-0,02%,
Applaud 40 EC-0,1%, Imidan 50 WP–0,2%, Actellic 50 CE - 0,2 %, Birlane 24 CE - 0,1 %,
Ekamet 50 CE - 0,15 %, Fosfotion 50 CE - 0,15 %, Metation 50 CE - 0,1 %, Murfotox 68 CE - 0,1
%, Sinoratox 35 CE - 0,1 %, Sumithion 50 CE - 0,1 %, Zolone 30 PU - 0,2 %, Ultracid 40 PU - 0,1
% etc.
35. PĂDUCHELE LÂNOS-Eriosoma lanigerum Haussm.
(HOMOPTERA, ERIOSOMATIDAE)
Originar din America de Nord, păduchele lânos s-a răspândit în toată Europa. În ţara
noastră se întâlneşte în toate zonele pomicole ale ţării.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie monofagă, infestând în principal mărul, dar
sporadic a fost semnalată şi pe păr şi gutui. Trăieşte în colonii pe rădăcini, tulpini, ramuri, lăstari şi
pedunculii fructelor, înţeapă şi suge sucul celular din aceste organe. Ţesuturile atacate se
hipertrofiază, apărând tumori sau nodozităţi, care cu timpul crapă, căpătând aspectul unor răni
canceroase. La nivelul rănilor se observă o secreţie albă filamentoasă, ceea ce indică prezenţa
insectelor. Circulaţia substanţelor hrănitoare la acest nivel este împiedicată.
Morfologie. Adultul (femela apteră) are coprul oviform, bombat, de 1,7-2,5 mm lungime,
de culoare roşie-brunie, acoperit cu o secreţie ceroasă, filamentoasă, abundentă, de culoare albă.
Antenele sunt formate din 5-6 articule, egale cu 1/4 din lungimea corpului. Corniculele sunt
reduse, prevăzute pe părţile laterale cu câte 10-15 peri. Segmentul anal rotunjit. Femela aripată are
corpul oval-alungit, de 1,6-2,2 mm lungime, de culoare brună. Aripile sunt mai lungi decât corpul.
80
Dacă se striveşte corpul păduchelui se scurge un lichid roşu ca sângele, de unde şi denumirea de
"păduchele de sânge".
Ciclul biologic. Specie polivoltină, putând evolua 8-12 gneraţii pe an. In ţara noastră, ca şi
în alte ţări europene, acest păduche, are un ciclu evolutiv incomplet, fiind nemigrator, întreg ciclul
biologic desfăşurându-se numai pe măr (ciclul biologic complet este întâlnit numai în ţara de
origine, unde are ca plantă gazdă primară ulmul american, iar ca plantă gazdă secundară mărul).
Iernează ca larvă de prima şi a doua vârstă, în rănile canceroase de pe rădăcini, ramuri ori tulpini.
La pornirea vegetaţiei în primăvară, larvele încep să se hrănească, migrând de la rădăcini spre
tulpini şi ramuri. După 1-2 săptămâni larvele devin femele mature şi se reproduc vivipar, pe cale
partenogenetică. O femelă expulzează 50-130 larve, în timp de 10-15 zile. Dezvoltarea unei
generaţii durează 3-4 săptămâni. In cursul lunilor iunie-iulie apar şi femele virginogene aripate,
care zboară şi infestează alte livezi. La sfârşitul verii are loc o migrare în sens invers: o parte din ele
coboară la rădăcini, dând naştere formei radicicole, care hibernează. Chiar dacă uneori apar şi
formele sexuate şi depun ouă pe măr, larvele de fundatrix care iau naştere în primăvară mor înainte
de a se reproduce.
Combatere. Respectarea măsurilor de carantină fitosanitară este obligatorie, în acest sens
se foloseşte numai material săditor sănătos. Se parctică tăierea şi arderea ramurilor şi lăstarilor
atacaţi. Utilizarea de soiuri rezistente, evitând pe cele sensibile, cum este Parmen Auriu.
Favorizarea înmulţirii şi activităţii parazitului Aphelinus mali, care este eficace în reducerea
populaţiei afidului.
Aplicarea de tratamente chimice de iarnă, prin stropirea pomilor, cu aceleaşi produse
recomandate pentru combaterea păduchelui ţestos din San Jose. În perioada de vară tratamentele se
efectuează cu produsele: Diazol 60 CE - 0.15%; Ekalux 50 CE - 0.1%; Nurelle D 50/500 - 0.75%;
Sumi-Alpha 12 CE - 0.05-0.08%; Reldan 40 CE - 0.01-0.2%; Demitan 40 CE - 0.1%, Sinoratox 35
CE -0,1 %, Zolone 30 PU - 0,2 %, Sumicidin 20 EC - 0,04 %.
36. GĂRGĂRIŢA FLORILOR DE MĂR-Anthonomus pomorum L.
(COLEOPTERA, CURCULIONIDAE)
Insecta este răspândită în Europa şi Nordul Africii. În ţara noastră se întălneşte în bazinele
pomicole din zonele de deal şi submontane.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Gărgăriţa are un regim alimentar monofag, rozând
mugurii florali şi florile de măr, mai rar pe cei de păr şi gutui. Adulţii hibernanţi se hrănesc cu
mugurii vegetativi şi floriferi, producând adesea sterilitatea florilor. Noii adulţi rod din epiderma şi
parenchimul frunzelor, acestea capătă aspect reticulat. Pagubele economice sunt produse de către
81
larve. Intr-un boboc floral se dezvoltă o singură larvă, bobocii florali dăunaţi devin ruginii, apoi se
usucă, nu se mai deschid şi cu timpul cad (cuişoare sau flori antonomate).În unii ani, pierderile de
flori la măr, pot ajunge la 90-100 %.
Morfologie. Adultul are corpul de 5-6 mm lungime, eliptic şi de culoare brună-roşcată. Pe
partea dorsală este acoperit cu o pubescanţă, care formează pete de culoare cenuşie-roşcată. Capul
este negru, cu ochi mari, convecşi. Pronotul prezintă o dungă mediană din perişori albicioşi.
Antenele şi picioarele sunt brune-roşcate. Femurele sunt prevăzute cu câte un pinten puternic.
Elitrele sunt mai late posterior şi cu două benzi transversale oblice, de culoare mai închisă, care
delimitează o porţiune mai deschisă la culoare apărând sub forma literei "v".
O u l are 0,7 mm lungime, este eliptic, alb-lucios.
Larva, de tip curculionid, la completa dezvoltare are corpul uşor îndoit, de 7-8 mm
lunigme, de culoare alb-gălbuie, capsula cefalică brună. Pe partea dorsală prezintă opt rânduri
longitudinale de peri.
P u p a are 3-4 mm lungime; este alb-gălbuie, alungită.
Ciclul biologic. Prezintă o generaţie pe an. Iernează ca insectă adultă, în crăpăturile scoarţei
trunchiului şi ramurilor groase ale pomilor. In primăvară insectele părăsesc locurile de iernare la
sfârşitul lunii martie - începutul lunii aprilie, atunci când temperatura medie a aerului ajunge la 5-
6°C, de obicei cu 8-10 zile înainte de umflarea mugurilor florali la măr. Timp de 8-10 zile, uneori
şi o lună, insectele sunt active, se hrănesc intens, în timpul nopţii retrăgându-se în locuri adăpostite.
După copulaţie femela roade un orificiu în corola bobocului floral, în care depune un ou, orificiul
fiind apoi astupat cu o secreţie care se întăreşte. Femela depune până la 100 ouă, în decurs de 10-15
zile. Incubaţia durează 10-15 zile. Larvele eclozează în ultima decadă a lunii aprilie - prima decadă
a lunii mai. Larvele se dezvoltă în interiorul bobocilor florali, consumând organele interne.
Dezvoltarea larvei se eşalonează pe 2-4 săptămâni, timp în care năpârlesc de trei ori. La completa
dezvoltare larva se transformă în pupă, în interiorul bobocului floral, stadiu care durează 7-15 zile.
Din a doua jumătate a lunii mai apar gărgăriţele din noua generaţie care, după 12-25 zile de hrănire
pe seama aparatului foliar, se retrag în diapauză de estivaţie, care se continuă cu cea hiemală.
Combatere. Aplicarea, pe tulpini, a unor brâie - capcană din carton gofrat, în care insectele
se adăpostec în perioada de estivaţie. Brâiele se aplică în prima jumătate a lunii mai, la apariţia
gărgăriţelor din noua generaţie, şi se ard în iarnă sau primăvara devreme, înainte de reluarea
activităţii. Brâiele servesc şi pentru stabilirea curbei de zbor în avertizarea tratamentelor. Rezultate
bune, pe suprafeţe mici, se obţin şi prin răzuirea tulpinilor şi a ramurilor mai groase şi distrugerea
prin ardere a resturilor în care se găsesc adulţii hibernanţi.
În combaterea gărgăriţei, aplicarea tratamentelor timpurii de primăvară cu uleiul US 1 90,
Oleoekaux 3 CE şi Oleocarbetox 12 CE, aplicate în combaterea păduchelui din San Jose şi
păduchelui lânos, sunt eficace şi în combaterea gărgăriţei bobocilor de măr. Se va efectua un
82
tratament în fenofaza de început a desfacerii mugurilor de rod la soiul Jonathan şi de început al
înfloririi arbustului Forsitia sp. Se recomandă următoarele insecticide: Actellic 50 EC - 0,2 %,
Ekamet 50 EC - 0,1 %, Carbetox 37 CE - 0,5 %, Onefon 80 PS - 0,15 %, Oltitox 50 - 0,2 % etc.
37. VIESPEA NEAGRĂ A PRUNELOR - Hoplocampa minuta Chris.
(HYMENOPTERA, TENTHREDINIDAE)
Viespea este răspândită în Europa, Asia Mică şi Orientul Mijlociu. În ţara noastră insecta se
întâlneşte mai ales în livezile de deal şi submontane.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Însecta atacă fructele de prun şi porumbar, acestea
constituind o rezervă permanentă de infestare a livezilor de prun. Larvele rod galerii de intrare în
fructele tinere şi consumă seminţele verzi, trecând dintr-un fruct în altul. La completa dezvoltare,
larva roade un orificiu de părăsire a fructului. Interiorul fructelor atacate este plin de excremente.
Până la completa dezvoltare o larvă consumă seminţele din 4-6 fructe. Fructele atacate cad. Sunt
preferate soiurile timpurii şi semitimpurii (Tuleu gras, D'Agen şi Vinete româneşti). Pagubele
cauzate se cifrează la 5-80%.
Alături de specia descrisă se întâlneşte şi viespea galbenă a prunelor (H. flava Fab.), în
unele zone apărând într-un raport numeric superior viespei negre .
Morfologie. Adultul are corpul de 4-5 mm lungime, de culoare neagră; primele 2-4 articule
antenale sunt brune-negrii. Capul, toracele şi partea dorsală a abdomenului sunt de culoare neagră.
Picioarele sunt galbene-brunii cu trohanterele negre. Aripile sunt transparente, cu baza fumurie şi
stigma neagră.
Larva, omidă falsă, la completa dezvoltare are corpul de 6-10 mm lungime, capsula cefalică
galbenă-deschis, restul corpului alb-gălbui. Pe abdomen se distrng 6 perechi de picioare false.
Strivit, corpul larvei miroase a ploşniţă (benzaldehidă).
Pupa este albă-gălbuie, învelită într-un cocon pergamentos căptuşit în exterior cu particule
de sol.
Ciclul biologic. Are o generaţie pe an. Iernează stadiul de larvă complet dezvoltată, în
solul de sub coroana pomilor, la 2-10 cm adâncime, într-un cocon mătăsos impregnat cu grăunciori
de pământ. Prin luna martie, larvele se transformă în pupe, stadiu care durează 15-20 zile. Apariţia
adulţilor se înregistrează din prima decadă a lunii aprilie, în zonele de câmpie şi, la sfârşitul lunii
mai, în zona deluroasă, când temperatura medie zilnică ajunge la 10°C, fenologic când înfloreşte
caisul şi mirobolanul. Viespile se hrănesc cu nectarul şi polenul diferitelor flori iar odată cu
înfloritul prunului trec pe florile acestuia şi încep să depună ouăle. La 3-4 zile de la apariţie are loc
copulaţia şi după încă 2-3 zile ponta. Perioada ovipozitară durează 6-15 zile, în care timp o femelă
depune 80-100 ouă. Pentru aceasta femela face o tăietură cu ovipozitorul la baza sepalelor sau în
83
receptacul, în care depune oul. În general intr-o floare este depus un singur ou. Incubaţia durează 7-
18 zile. Apariţia primelor larve se înregistrează când 70 % din petale cad. Larvele apărute rod câte
un orificiu în epiderma fruntelor abia formate, pătrund în interiorul acestora şi se hrănesc cu
sâmburele, care este încă moale. Dezvoltarea larvei durează 25-30 zile, timp în care năpârleşte de
patru ori. Completa dezvoltare a larvei intervine la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie când,
după căderea fructelor infestate, migrează în sol, îşi confecţionează un cocon mătăsos şi rămâne în
diapauză.
Combatere. Se combate asemănător viespii cu ferestrău a merelor: adunarea fructelor
căzute; săparea solului sub coroana pomilor, toamna şi primăvara, pentru a se scoate coconii la
suprafaţă şi ai supune la acţiunea intemperiillor şi a prădătorilor, prăfuirea solului din aceste zone
cu Lindatox 3, PEB 5 + Lindan 3, primăvara devreme, înainte de îmbobocirea florilor, pentru
distrugerea adulţilor la ieşirea din sol; aplicarea de tratamente chimice la depăşirea PED = 7-8%
fructe dăunate. Este suficient un singur tratament dacă este aplicat la timp şi în bune condiţii
tehnice. În acest scop se utilizaeză unul din produsele: Actellic 50 EC - 0,05 % Birlane 24 CE -
0,05 %, Carbetox 37 CE - 0,4 %, Decis 2,5 CE - 0,03 %, Dursban 4 E -0,2 %, Ekalux S - 0,075 %,
Fastac 100 - 0,08 %, Fernos 50 PU - 0,05 %, Nogos 50 CE - 0,15 %, Oltitox 50 - 0,1 %, Sinoratox
35 CE - 0,15 %, Thiodan 35 CE - 0,15 %, Zolone 30 PU - 0,1 %.
38. VIERMELE MERELOR - Cydia pomonella L.
(LEPIDOPTERA, TORTRICIDAE)
Insecta este răspândită pe toate continentele. În ţara noastră se întâlneşte în toate zonele,
acolo unde se cultivă mărul.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Insecta atacă fructele de măr şi păr, mai rar fructele de
prun, gutui şi nuc. Larvele rod galerii în pulpa fructelor, consumă seminţele, trecând dintr-un fruct
în altul. Larvele din prima generaţie dăunează fructele tinere, de mărimea unei nuci; cele din
generaţia a doua, fructele ajunse la coacere. Din galeriile roase se scurge un rumeguş, în amestec cu
excremente, adesea aglomerate cu fire mătăsoase. Fructele sunt depreciate calitativ, cad de
timpuriu şi putrezesc, datorită infecţiei cu ciuperci (Monilinia fructigena). Pierderile pot ajunge la
70-80 % din producţia de fructe.
Morfologie. Adultul are anvergura aripilor de 15-22 mm. Culoarea corpului şi a aripilor
este cenuşie-brună. Aripile anterioare sunt largi, subrectangulare, prezintă mai multe benzi
transversale înguste, de culoare cenuşie-închis. În regiunea apicală se găseşte o maculă semilunară
brună, cu luciu metalic, delimitată de un chenar gălbui-roşcat, alcătuit din două linii. Aripile
posterioare sunt brune şi cu reflexe arămii. In stare de repaus aripile stau în formă de acoperiş de
casă.
84
O u l are 0,08-1,0 mm în diametru, este subcircular, puţin bombat, alb-opalescent.
Larva, omidă adevărată, la completa dezvoltare are corpul de 15-20 mm lungime; capul şi
pronotul sunt de culoare brună, restul corpului de culoare roz-deschis. Picioarele abdominale cu
numeroase croşete chitinoase.
P u p a are 9-10 mm lungime şi este galbenă-brună sau brună-închisă.
Ciclul biologic. Evoluează 2 generaţii pe an. Iernează în stadiul de larvă ajunsă la completa
dezvoltare, într-un cocon mătăsos, situat sub scoarţa trunchiului şi în crăpăturile
acestuia.
Temperaturile scăzute din perioada repausului vegetativ (-27,8°C) determină mortalităţi de 60-70
% la larvele hibernante. In primăvară, prin luna mai, larvele se transformă în pupe. Durata stadiului
de pupă este strâns legată de temperatură, umiditate, expoziţia coconilor, variind în medie între 20
şi 30 de zile. Zborul fluturilor se înregistrează când temperatura aerului depăşeşte 15ºC. Zborul lor
este crepuscular şi nocturn. După 5-6 zile de la apariţie au loc împerecherea şi ponta. Copulaţia are
loc în prima jumătate a lunii mai. Prima generaţie, de primăvară, se dezvoltă din a doua jumătate a
lunii mai. Ouăle sunt depuse izolat pe frunze, fructe şi lăstari, când fructele au mărimea unei alune.
O femelă depune 50-150 ouă. Temperaturile scăzute (sub 12°C) precum şi cele care depăşesc
27°C, ce se înregistrează în timpul primei generaţii, limitează împerecherea şi ponta. Intervalul
hidric de favorabilitate este 50-85 %, pragul inferior de umiditate relativă este de 20 %, iar cel
superior este de 95 %. Precipitaţiile abundente, vânturile puternice împiedică zborul, împerecherea
şi depunerea ouălor. Incubaţia durează 8-15 zile. După eclozare larvele migrează în căutarea
fructelor, perioadă în care se hrănesc pe seama frunzelor, însă fără să producă pagube în acest
interval. Apoi, larvele pătrund în fructe, de obicei prin depresiunea caliciului sau a peduncului.
După ce pătrunde în fruct, larva năpârleşte, roade o galerie către lojele seminţelor, hrănindu-se cu
acestea. Dezvoltarea stadiului larvar durează 20-30 zile, timp în care năpârleşte de patru ori. La
completa dezvoltare larvele părăsesc fructele, migrează pe tulpini şi sub ritidomul acesteia, în
scorburi, îşi formează fiecare câte un cocon mătăsos şi se transformă în pupe. Stadiul pupal durează
5-14 zile, după care zboară fluturii din prima generaţie. Cea de a doua generaţie, de toamnă, se
dezvoltă din a doua jumătate a lunii iulie şi până în spetembrie. Ouăle sunt depuse pe fructe şi mai
rar pe frunze. Incubaţia durează 5-12 zile. Larvele apărute pătrund în fructe, obişnuit pe partea
laterală, unde de regulă este lipită o frunză sau un alt fruct, şi evoluează timp de 20-25 zile, după
care părăsesc fructele atacate şi se retrag pentru diapauză.
Combatere. Instalarea capcanelor cu feromon specific - AtraPom, pentru determinarea
nivelului populaţiei sau pentru combaterea directă prin captarea în masă a masculilor; în primul
caz, pentru avertizare, se instalează 3 capcane/ha, iar pentru combatere până la 40 capcane/ha,
avertizarea tratamentelor chimice se face la înregistrarea a 3-4 fluturi/capcană/săptămână. O
combatere mai eficace (dezorientarea masculilor) se realizaeză prin instalarea de evaporizatoare,
85
care realizează o atmosferă atractantă mai eficace şi uşor de aplicat. Adunarea fructelor căzute şi
utilizarea lor în fermentaţie sau în hrana animalelor.
Combaterea viermelui merelor se poate realiza şi pe cale biologică, îndeosebi prin lansarea
ovifagilor din genul Trichogramma; se contează pe o reducere semnificativă a populaţiilor la
lansarea, în câte două reprize pentru fiecare generaţie, a unui număr de 50-100 mii viespi/ha. De
asemenea, se recomandă folosirea de preparate biologice pe bază de Bacillus thuringiensis
(Thurintox) şi Bacillus cereus (Thuringin) în concentraţie de 0,3 %, Dipel - 0,1 %, Bactospeine -
0,3 %.
Aplicarea, pe trunchiul pomilor, a unor brâi-capcană din carton gofrat, sub care se retrage
larvele pentru împupare sau diapauză. Brâiele se distrug după retragerea larvelor din prima
generaţie şi în perioada de repaus vegetativ a celor cu larve diapauzante. Răzuirea trunchiului şi a
ramurilor mai groase de scoarţa exfoliată, de muşchi şi de licheni şi arderea lor împreună cu larvele
hibernante, operaţie care trebuie făcută iarna sau primăvara devreme. Strângerea fructelor
viermănoase zilnic şi folosirea lor în diferite scopuri.
Combaterea pe cale chimică implică aplicarea de tratamente cu insecticide, la fiecare
generaţie cel puţin un tratament. În acest scop se utilizaeză produsele: Dimilin 25 WP - 0.04%;
Insegar 25 WP - 0.04%; Sonet 100 CE - 0.05%; Sumialpha 2.5 CE - 0.04%; Zolone 35 CE - 0.15-
0.2%; Sinoratox 35 CE - 0.1%; Polythrin 200 CE - 0.015%; Talstar 100 EC - 0.04%, Carbetox 37
CE - 0,4 %, Nogos 50 CE - 0,1 %, Vapona 48 CE -0,1 %, Onevos 50 - 0,1 %, Onefon 80 PS - 0,15
%, Dipterex 80 PS - 0,15 %, Danex 80 PS - 0,15 %, Clorofos 75 PS - 0,15%, Diazinon 60 CE -
0,15 %, Basudin 60 CE - 0,15 %, Actellic 50 CE - 0,1 %, Carbaril 50 PU - 0,15 %, Oltitox 85 % -
0,1 %, Decis 25 CE - 0,05 %, Ambush 25 CE - 0,05 %, Karate - 0,01%, Fastac 100 CE - 0,008 %
etc.
39. VIERMELE PRUNELOR – Grapholitha Cydia funebrana Tr.
(LEPIDOPTERA, TORTRICIDAE)
Insecta este răspândită în Europa, America de Nord şi de Sud, Asia Mică, Australia şi
Extremul Orient. În ţara noastră se întâlneşte în zona de stepă şi a pădurilor de fag.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Insecta atacă îndeosebi prunul şi corcoduşul, dar
sporadic a fost semnalată şi la fructele de cireş, piersic şi cais. Larvele din prima generaţie atacă
fructele verzi, rozând galerii şi consumând pulpa crudă. O larvă infestează 2-5 fructe. Fructele
atacate cad. Larvele din generaţia a doua dăunează fructele când acestea sunt în faza de coacere în
pârgă; ele rod galerii şi la fel consumă pulpa din jurul sâmburilor. Fructele atacate se recunosc după
prezenţa picăturilor gomoase, care se scurg prin orificiul de pătrundere a larvelor. Fructele atacate
cad sau putrezesc, ca urmare a infectării lor de către ciuperci (Monilinia spp.) Cele mai sensibile
86
soiuri la atacul viermelui prunelor sunt D'Agen, Vinete Româneşti, Gras românesc, Peché, Vinete
de Italia, Tzar, Bosniace şi Tuleu Gras.
Morfologie. Adultul are anvergura aripilor de 14-16 mm. Corpul este brun-cenuşiu, cu
lungimea de 6-9 mm. Aripile anterioare sunt brune-închis, mai închise spre bază, la vârf cu câte o
pată ovală, lucitoare, brună-cenuşie sau plumburie, pe care se găsesc 4 linii brune negricioase,
dispuse longitudinal. Aripile posterioare sunt cenuşii şi cu franjuri scurte, albicioase.
O u l este eliptic, translucid la depunere, apoi de culoare gălbuie.
Larva, omidă adevărată, la completa dezvoltare are corpul de 10-14 mm lungime şi de
culoare roz. Capsula cefalică, plăcile toracice şi ultimul segment abdominal de culoare brun-închis.
P u p a are lungimea de 6-7 mm şi este de culoare cărămizie.
Ciclul biologic. Prezintă 2 generaţii pe an (rar poate prezenta şi a treia generaţie, care însă
este parţială). Iernează în stadiul de larvă ajunsă la completa dezvoltare, protejată de un cocon
mătăsos, sub ritidomul de la baza tulpinii, sub resturile vegetale. În cursul lunilor aprilie-mai
larvele se transformă în pupe. Stadiul de pupă durează 12-18 zile. În ultima parte a lunii aprilie
până în prima jumătate a lunii mai are loc zborul fluturilor, odată cu începutul scuturării petalelor la
soiurile cu înflorire timpurie. Fluturii zboară la crepusculul de dimineaţă şi numai în zilele când
temperatura aerului a depăşit 10°C. Zborul adulţiilor se eşalonează pe o perioadă de 5-7 săptămâni,
maximul zborului fiind după 15 zile de la apariţie.
Prima generaţie, evoluează începând din prima jumătate a lunii mai şi până la sfârşitul lunii
iunie sau începutul lunii iulie. Copulaţia şi depunerea ouălor au loc la 5-10 zile de la apariţia
fluturilor. Ouăle sunt depuse pe partea inferioară a frunzelor şi pe fructul care are mărimea unui
sâmbure de măslină. Ouăle sunt depuse în proporţie de 70-90 % pe calota inferioară a fructelor.
Depunerea ouălor se eşalonează pe o perioadă de 25-30 zile. O femelă depune 40-80 ouă. Incubaţia
durează 9-18 zile. La apariţie, larvele intră în fruct, unde rod galerii în pulpa fructelor spre
peduncul, secţionând vasele libero-lemnoase şi oprind astfel parţial sau total circulaţia sevei. Din
această cauză, fructul atacat nu se mai dezvoltă, capătă o culoare violacee şi cade înainte ca larva să
ajungă la completa dezvoltare. Căderea fructelor infestate corespunde căderii fiziologice normale
din luna iunie. Evoluţia larvelor durează 25-35 zile. La completa dezvoltare larvele părăsesc
fructele, migrează pe tulpini, la nivelul coletului unde îşi confecţionează coconi mătăsoşi şi se
transformă în pupe. Stadiul pupal durează 8-12 zile. La sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie
zboară fluturii din prima generaţie. Zborul lor se eşalonează pe un interval de 4-6 săptămâni.
Generaţia a doua, evoluează de la începutul lunii iulie şi până la sfârşitul lunii august (când
sunt 3 generaţii) şi până la începutul lunii mai din anul următor, când sunt două generaţii. La câteva
zile de la apariţie (2-3 zile) are loc copulaţia, iar femelele depun ouăle pe fructele ajunse în
fenofaza de coacere. Incubaţia durează 5-10 zile. Dezvoltarea stadiului de larvă durează 20-25 zile.
87
Spre sfârşitul lunii august sau la începutul lunii septembrie larvele, ajunse la completa dezvoltare,
se retrag în diapauză.
Combatere. Adunarea fructelor viermănoase, înainte de a fi părăsite de larve. Aplicarea de
brâie-capcane, pe trunchiurile pomilor, în scopul atragerii larvelor pentru împupare sau diapauză.
Brâiele se aplică şi se distrug pentru fiecare generaţie în parte, înaintea părăsirii lor de către fluturi.
Capturarea fluturilor în cursele instalate în livezi, în perioada de zbor a acestora; instalarea de curse
cu feromon specific -AtraFun- foarte selectiv şi puternic atractant sexual pentru capturarea
masculilor, în scopul stabilirii nivelului populaţiei, avertizării tratamentelor sau combaterii directe
ori prin metoda dezorientării.
Aplicarea de tratamente chimice: când există 2 generaţii se aplică schema de tratemente:
2+2 (tratamentul I se aplică la 6-8 zile după primele 2-3 zile de pontă la generaţia I-a şi la 4-6 zile
după primele 1-2 zile de la pontă la generaţia a II-a; al doilea tratament pentru fiecare generatie se
recomandă la 10-12 zile după primul tratament), utilizând produsele organofosforice (Sinoratox 35
CE - 0.15%; Carbetox 37 CE - 0,4 %, Zolone 35 CE - 0.2%; Ecalux S 32 CE - 0.075%, Diazinon
20 CE - 0.15%), piretroide (Polythrin 200 CE - 0.015%, Sumicidin 20 CE - 0.02 %) ori inhibitori
de chitină (Insegar 25 WP - 0.04%; Dimilin 25 WP -0.04%). Intrucât daunele primei generaţii sunt
mai reduse şi este nevoie de protejarea faunei utile, tratamentele chimice se aplică mai ales pentru
generaţia a doua.
Se consideră că aplicarea brâielor - capcană şi adunarea fructelor căzute sunt măsuri
suficiente pentru evitarea aplicării de tratamente chimice împotriva primei generaţii şi crează în
acelaş timp condiţii favorabile pentru acumularea în livezi a entomofagilor. Dacă la aceste măsuri
preventive şi de combatere întreprinse prin mijloace nepoluante, se adaugă utilizarea curselor
feromonale, atunci populaţiile dăunătorului pot fi menţinute la un nivel în general redus sau chiar
sub PED. Eficacitatea controlului feromonal este mai ridicată, când se practică în livezile cu
populaţii reduse, situate în climatul umed şi lipsit de vânturi puternice.
40. OMIDA PĂROASĂ A DUDULUI - Hyphantria cunea L.
(LEPIDOPTERA, ARCTIIDAE)
Insectă originară din America de Nord, a fost semnalată în Europa pentru prima dată în
1940, în apropiere de Budapesta, de unde s-a răspândit cu repeziciune în mai multe ţări (în 1948
era răspândită pe mari suprafeţe în Cehia, Slovacia, Iugoslavia). În ţara noastră a fost semnalată
prima dată în 1949 în vestul ţării (în judeţul Bihor) şi acum este răspândită în toate zonele, dar mai
ales în Transilvania, unde poroduce pagube mai ales plantaţiilor pomicole. Este o specie polifagă
extrem de periculoasă, care atacă peste 200 de specii de plante. În sectorul forestier cele mai
puternice defolieri le produce la salcie. Este un dăunător de carantină.
88
Descriere. Adultul are anvergura aripilor anterioare cuprinsă între 28-38 mm, masculul
fiind ceva mai mic decât femela, de culoare albă. Adeseori pe aripile anterioare se disting pete de
culoare închisă (mai frecvent la masculi), dispuse neregulat. Aripile anterioare sunt triunghiulare,
iar aripile posterioare sunt lăţite, rotunjite şi de culoare albă. Corpul este păros, de culoare albă,
uneori cu o slabă nuanţă cenuşie. Ochii sunt mari, de culoare neagră, la masculi fiind mai mari şi
mai proeminenţi. Antenele sunt filiforme la femele şi pectinate la masculi, de culoare brună-
castanie şi prăfuite cu alb. Picioarele sunt galbene-brunii, cu tarsele mai închise. Abdomenul la
femelă este verzui, prezentând uneori pe partea inferioară câteva puncte negre, iar la mascul
gălbui.
Oul este sferic, cu diametrul de circa 0,5 mm, cu suprafaţa fin granulată, la depunere de
culoare galbenă-verzuie, iar apoi devine cenuşiu-închis.
Larva, omidă adevărată, la completa dezvoltare are corpul de 20-30 mm lungime, cu capul,
pronotul şi picioarele negre, dorsal de culoare brună-închis, lateral galbenă iar ventral galbenă-
brună-verzuie. Pseudopodele sunt cenuşii. Pe partea dorsală a corpului prezintă o bandă
longitudinală, lată şi de culoare închisă. Pe fiecare segment corporal se disting 12 negi, cei dorsali
de culoare neagră, iar cei laterali sunt de culoare galbenă-deschis. Negii sunt prevăzuţi cu smocuri
de perişori lungi, de culoare albă, brună sau neagră. Perii sunt urticanţi. Pe laturile corpului se află
o bandă longitudinală formată din pete albe, verzui sau gălbui Vârsta larvelor se determină după
lăţimea capsulei cefalice. Astfel, lăţimea capsulei este de 0,3 mm la L1; 0,5 mm la L2; 0,8 mm la
L3; 1,1 mm la L4; 1,5 mm la L5; 1,9 mm la L5 şi 2,5 mm la L7.
Pupa este la început de culoare galbenă-verzuie, apoi devine brună-închis. Cremasterul este
de forma unei lamele dreptunghiulare, la vârf cu 10-16 prelungiri chitinoase, la extremitate lăţite în
formă de disc. Lungimea pupei este de 8-16 mm. Coconul este de culoare cenuşie, format din fire
de mătase, perişori de pe corpul larvelor, ţesuturi vegetale şi excremente larvare.
Biologie. Prezintă 2-3 generaţii pe an. Iernează stadiul de pupă în scorburile copacilor, sub
scoarţa exfoliată, sub frunzele căzute, pe garduri, pe pereţii şi streşinile clădirilor, în stratul
superficial al solului etc. În primăvară fluturii zboară la sfârşitul lunii aprilie şi până pe la începutul
lunii iunie. Zborul are loc seara şi noaptea, ziua stau în coronament. Prima generaţie evoluează de
la sfârşitul lunii aprilie şi până la sfârşitul lunii iunie. Femela depune ouăle pe dosul frunzelor, mai
ales pe cele din vârful ramurilor, într-o singură grupă de 400-800 ouă, ordonate în şiruri regulate,
uneori pe 2-3 straturi, acoperite cu perişori fini şi rari. Sunt preferaţi pentru depunerea pontei
arborii izolatţi, cu coroana bine aerisită şi luminată sau cei de la lizieră. Incubaţia durează 8-20 zile.
Larvele apărute trăiesc grupate formând cuiburi mici, alcătuite din 2-3 frunze unite prin fire
mătăsoase. Pe frunze, larvele stau una lângă alta şi se hrănesc cu epiderma şi parenchimul frunzei.
Cuibul are culoarea albicioasă-argintie şi creşte treptat prin prinderea continuă a frunzelor din
apropiere, cuibul putând ajunge până la o jumătate de metru. Dezvoltarea larvelor durează 4-6
89
săptămâni La completa dezvoltare (după ce au năpârlit de 5-6 ori), la sfârşitul lunii iunie-începutul
lunii iulie, larvele se retrag în locuri adăpostite (scorburi, scoarţă exfoliată, etc.) şi, în coconi
mătăsoşi cu ţesătură rară, se transformă în pupe. Stadiul de pupă durează 7-12 zile. În a doua
jumătate a lunii iulie-începutul lunii august zboară fluturii din prima generaţie. Generaţia a doua se
dezvoltă de la sfârşitul lunii iulie şi până în octombrie. La completa dezvoltare larvele se retrag în
locuri adăpostite şi se transformă în pupe, care apoi hibernează. În anii cu toamnă blândă şi lungă
poate apărea şi o a treia generaţie parţială, ale cărei larve deobicei nu reuşesc să ajungă să se
transforme în pupe, pierind din cauza temperaturilor scăzute sau a lipsei de hrană.
Caracteristicile atacului. Specie polifagă, atacând peste 200 specii de plante lemnoase şi
ierboase, aparţinând la 56 de familii botanice, dintre acestea 104 specii sunt cultivate, preferând:
dudul, arţarul, salcia, salcâmul, prunul, mărul, gutuiul, caisul, vişinul, nucul, viţa de vie, porumbul,
floarea soarelui. Produce pagube prin defolieri totale sau parţiale. Larvele imediat după eclozare
leagă frunzele cu fire de mătase, începând cu frunza pe care a fost ponta, formând cuiburile de
hrănire. În interiorul cuiburilor, larvele rod una dintre epiderme şi paranchimul, lăsând intacte
nervurile. Cuiburile se măresc începând de la periferia coroanei spre interiorul ei. La început
cuiburile au o culoare uşor argintie, culoare dată de epiderma rămasă intactă, care se albeşte, dar
mai târziu cuiburile se brunifică. Începând cu vârsta a treia, larvele rod neselectiv frunzele,
distrugându-le în total. Din vârsta a patra larvele părăsesc cuiburile de hrănire şi se răspândesc în
întreaga coroană, producând defolieri puternice. La invazii puternice, pomii sunt complet
desfrunziţi, iar la atacuri repetate pomii se debilitează şi se pot usca. Acelaşi fenomen apare şi la
arborete, mai ales a celor din aliniamente, din parcuri, de pe liziere şi din arboretele rărite. Cel mai
păgubitor este atacul produs de a doua generaţie.
Combatere. Datorită puternicei eşalonări a tuturor stadiilor de dezvoltare, acţiunile de
combatere sunt destul de dificile. Se recomandă aplicarea de tratamente cu biopreparate pe bază de
viruşi şi bacterii (Bacillus thuringiensis: Turingin, Thuricide, Bactospeine, Dipel-2 kg/ha),
împotriva larvelor de diferite vărste. Se recomandă omizitul, operaţie care se efectuează imediat
după apariţia cuiburilor de hrănire, prin care se detaşează (cu foarfeca) cuiburile de omizi şi se
distrug apoi prin ardere. Combaterea pe cale chimică se poate realiza prin aplicarea de tratamente
cu produse organofosforice (Sinoratox 35 CE–0,15%, Carbetox 37 CE–0,4%, Onefon 90 PU-0.1%,
Bromex 50 EC–0,25%, Danex 80 SP–0,2%, Ecalux 25 EC–0,1%, Sumithion 50 EC–0,1%),
carbamice (Mospilan 20 SP-0.05%, Padan 50 DP–0,1%), piretroizi de sinteză (Decis 2.5 CE-
0.075%, Cymbush 10 EC–0,03%, Fastac 10 EC-0.03%) şi inhibitoare de chitină (Dimilin 25 WP-
0.04 %). Se recomandă aplicarea a 1-2 tratamente pentru fiecare generaţie. Nu se vor trata duzii în
perioada recoltării frunzelor pentru viermii de mătase.
41. MUSCA CIREŞELOR-Rhagoletis cerasi L.
90
(DIPTERA, TEPHRITIDAE)
Specia este răspândită în Europa şi America de Nord; în ţara noastră se întâlneşte
pretutindeni.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie oligofagă, atacând fructele unor specii de pomi
fructiferi şi arbuşti ornamentali; preferă cireşul şi vişinul. Acest dăunător se mai poate dezvolta şi
în fructele de Lonicera tatarica şi Lonicera xilosteum, arbuşti ce constituie focare principale de
infestare pentru livezile de cireş şi vişin. Larvele consumă pulpa din jurul sâmburilor, săpând în
aceştia galerii şi caverne. La exterior fructele atacate prezintă zone mai adâncite şi de culoare mai
închisă; cu timpul fructele devin moi, se închid la culoare şi, datorită infecţiei cu agenţi patogeni
(Monilinia cinerea) ele putrezesc. Soiurile cu coacere târzie şi foarte târzie sunt cele mai atacate
(Boambe de Cotnari, Pietroase negre, Pietroase galbene Dönissen, Hedelfinger, Germersdorfer
etc.). Cireşele amare, precum şi soiurile de cireş cu fructele de culoare roşie şi galbenă sunt
infestate într-un procent de 45%.
Morfologie. Adultul are corpul de 4-6 mm lungime, de culoare brună negricioasă şi cu
luciu. Capsula cefalică, antenele, scutelul şi vârful femurelor sunt de culoare galbenă. Pronotul este
de culoare cenuşie, cu trei dungi longitudinale negre. Aripile sunt transparente şi cu 4 benzi
transversale, brune-cenuşii. Abdomenul femelei se termină cu un ovipozitor telescopic.
Larva, apodă şi acefală, la completa dezvoltare are corpul de 5-6 mm lungime, de culoare
albă, slab-gălbuie; la partea anterioară corpul este subţiat, iar la cea posterioară mai îngroşat şi
truncheat oblic.
P u p a are formă de butoiaş, de 2,5-4 mm lungime.
Ciclul biologic. Specie monovoltină. Iernează stadiul de pupă în sol, la 2-18 cm adâncime,
sub coroana pomilor. În primăvară, de la faza de pupă cu ochii roz şi până la apariţia primilor adulţi
sunt necesare 14-16 zile. Apariţia primilor adulţi se înregistrează din a doua jumătate a lunii mai.
Adulţii apar aproape cu o lună înainte de coacerea cireşelor şi vişinelor. Zborul muştelor se
eşalonează pe 40-50 zile, între 15 mai-15 iulie. După circa două săptămâni de la apariţie, când
fructele sunt în pârgă, au loc copulaţia şi ponta. Depunerea ouălor începe în prima sau a doua
jumătate a lunii iunie. Femela depune câte un ou, sub epiderma fructului sau în pulpa acestuia. O
femelă depune în medie 100 ouă. Incubaţia durează 6-12 zile. Eclozarea primelor larve se
înregistrează din a două jumăttae a lunii iunie. Evoluţia larvară durează 10-20 zile. La completa
dezvoltare larva părăseşte fructul, de obicei după ce acesta a căzut, pătrunde în sol şi se împupează,
stadiu care rămâne în diapauză estivală şi apoi de hibernare. Condiţiile favorabile pentru
dezvoltarea speciei se înregistrează pe timp însorit, liniştit, cu o temperatură cuprinsă între 18 şi
22°C. Precipitaţiile abundente şi umiditatea relativă a aeru-lui de peste 85 % au o influenţă
negativă asupra muştelor.
91
Combatere. Săparea solului în livezi sau în jurul pomilor în timpul toamnei sau primăvara
pentru distrugerea pupelor hibernante. Tratarea solului în livezi sau în jurul pomilor, primăvara, în
pe-rioada desfacerii mugurilor cu PEB 5 + Lindan 3, pentru distrugerea adulţilor care ies din sol.
În stabilirea prognozei de vară a fost testată eficacitatea unor modele de capcane vizuale
colorate şi capcane cu feromoni sexuali. Capcanele vizuale autohtone (Cluj-Napoca) şi străine
(Elveţia şi Germania) şi-au dovedit eficacitatea în capturarea insectelor adulte, în stabilirea zborului
şi densitatea populaţiilor, în avertizarea momentelor optime de combatere. Insecta reacţionează
foarte sensibil la culoarea galben. De asemenea, feromonul specific AtraRag determină atragerea
masculilor în perioada de zbor a insectelor.
Aplicarea tratamentelor chimice se face la avertizare, respectiv când se capturaeză pe
capcană o insectă pe săptămână, la soiurile semitimpurii şi 0.5 capturi/săptămână la soiurile tardive
în capcanele cu feromon sau capcanele adezive galbene. Primul tratament se mai poate aplica la 6-
7 zile de la apariţia primilor adulţi în cuştile de avertizare, iar al doilea la 6-8 zile de la primul. În
acest scop se utilizează biopreparatele (Turingin, Bactospaine, Dipel - 2 kg/ha), organofosforice
(Sinoratox 35 CE - 1.2 l/ha; Basudin 60 CE - 1.0 l/ha; Actelic 50 CE - 0.05%; Onefon 90 PU - 1.5
kg/ha), carbamice (Mospilan 20 SC - 0.04%) sau piretroide (Decis 2.5 CE, Fastac 10 CE, Fury 10
CE, Supersect 10 CE, Chinmix 5 CE - 0.0250 l/ha).
92