Sunteți pe pagina 1din 8

Direcții de dezvoltare durabilă în cadrul societății Dexion

Storage Solution

1. Motivul alegerii temei

Tema lucrării o reprezintă analiza atât din punct de vedere sustenabil a procedeelor
de vopsire folosite în cadrul firmei Dexion Storage Solution.SRL și este rezultatul unei
curiozităţi intelectuale şi al unei provocări. Motivul alegerii acestei teme derivǎ din dorința
de documentare cu privire la problematica deosebit de complexă, ridicată de evoluția
proceselor pe latura sustenabilă,dar și impactul acestei schimbări asupra economiei.
Curiozitatea intelectuală s-a format şi dezvoltat în cadrul cursurilor universitare din
cadrul Universițtii Transilvania din Brașov, facultatea Inginerie Mecanică, specializarea
Inginerie Mecanică în limba engleză și este într-o continuă dezvoltare în cadrul masterului
de la facultatea Inginerie Tehnologică și Management Industrial, specializarea
Managementul Afacerilor în Industrie din cadrul aceleiași universități.
Noţiunile dobândite în cadrul acestui nivel de studii m-au făcut să mă apropii de ideea
unei dezvoltări sustenabile, astfel că am decis să aprofundez cât mai mult studiul unui astfel
de proces.
Compania Dexion este prezentă în România din 2006, perioadă în care a devenit unul dintre
liderii Sud-Est Europeni în domeniul proiectării, producției și comercializării diferitelor
sisteme de depozitare, de la stelaje pentru paleți la soluții pentru arhivare. Dexion oferă atât
soluții de depozitare produse la fabrica din România cât și la fabricile grupului din Olanda,
Finlanda și Germania.
Calitatea se află în centrul culturii organizaționale a Constructor Group și compania
Dexion este dedicată să ofere produse și servicii de înaltă calitate, în tot ceea ce face. Depune
toate eforturile pentru a oferi clienților servicii excelente înainte, în timpul și după vânzarea
unuia dintre mulțimea de soluții de depozitare, întotdeauna cu scopul de a-și depăși
așteptările.

1
2. Documentare și sinteza informațiilor

2.1 Vopsirea prin pulverizare hidraulică

Dacă un lichid ținut sub presiune ridicată este lăsat să curgă printr-un orificiu de
dimensiuni mici se observă tendința de transformare a jetului într-un fascicul de particule
pulverizate.
Cu cât presiunea lichidului este mai mare, cu atât pulverizarea este mai avansată.
Finețea pulverizării mai este ajutată și de forma ajutajului prin care este refulat lichidul.
Pulverizarea hidraulică este operația de transformare a unui lichid în particule pulverizate
sub acțiunea presiunii transmise prin masa lichidului.
La pulverizarea hidraulică, particula are viteza maximă chiar la părăsirea ajutajului
și se micșorează treptat până la anulare datorită izbirii de aerul atmosferic.
În consecință , singura condiție ca particula să se depună pe obiect este de a avea suficientă
energie pentru a atinge obiectul.
Utilizarea presiunilor către valoarea maximă este în funcție de posibilitățile practice
de realizare.
Avantajele si dezavantajele vopsirii prin pulverizare hidraulică: este superioară celei
pneumatice deoarece ceață de vopsea care se formeaza în timpul lucrului este mai redusă,
deci se asigură condițiile de protecție a muncii printr-o ventilație mai redusă, de asemenea
gradul de utilizare a vopselei este mai ridicat, realizându-se astfel economie de vopsea.
Deși nu se utilizeaza aer comprimat direct în procesul de pulverizare, se utilizează
însă la acționarea pompei.
Ca dezavantaj se menționează faptul că finețea pulverizării hidraulice, cu compresor
sau pompă, ca agregate separate, este greoaie deoarece presupune existența acestor utilaje,
destul de grele, la locul de muncă.
Există cazuri în care este dificil sau neeconomic să se deplaseze aceste instalații
(vopsiri de reparație) în același timp, se cere ca lucrarea sa fie efectuată cât mai curat, cu o
cantitate de ceață cât mai redusă.
Pentru aceste scopuri s-au realizat pistolul electromagnetic si pistolul cu pernă de
gaz.
Efectul de pulverizare pentru ambele tipuri de pistoale se obține tot prin presiunea hidraulică
exercitată asupra vopselei.

2
Pistolul electromagnetic, ca formă, este asemănător pistolului pneumatic, însă cu
dimensiuni mai mari.
Pistolul cu pernă de gaz se compune dintr-o butelie metalică cu o capacitate de 300-
500ml.La partea superioară este montat capul de pulverizare care comunică cu interiorul
buteliei printr-un tub, care ajunge până la fund.
Avantajele și dezavantajele acestor tipuri de pistoale ( pulverizatoare), deoarece cel
de-al doilea nu seamănă cu un pistol, permit pulverizarea fără compresor și acționează
prompt, cu greutăți reduse, nu produc multă ceață.
Ca dezavantaj se menționează ca utilizarea pistolului electromagnetic nu este
recomandabilă pentru lucrări de serie, ci numai pentru cele ocazionale, iar a pulverizatorului
cu perna de gaz numai pentru reparații sau vopsiri cu suprafete mici ( maxim 2-4 m ).
La pompele hidraulice pentru vopsire și instalațiile moderne de vopsire, alimentarea
pistolului de pulverizare nu se mai realizează prin simpla gravitație sau aspirație, ci de la o
stație exterioară care trimite vopseaua sub presiune.

2.2 Principiul vopsirii electrostatice

Acoperirea electrostatică a suprafeţelor cu vopsele, email sau pulberi este una din
aplicaţiile electrotehnologice importante.

Principiul vopsirii electrostatice se bazează pe fenomenele: încărcarea electrică a


particulelor, deplasarea în câmp electric şi depunerea pe piesa suport care urmează a fi
vopsită.

Dispozitivul de pulverizare, de tip pistol sau disc, realizează următoarele funcţii:


constituie o structură de câmp electric în raport cu suprafaţa de acoperit, încarcă electric
particulele de vopsea şi asigură pulverizarea lor.

Pentru realizarea câmpului electric se folosesc surse de tensiune continuă înaltă


(30...150 kV). Particulele încărcate cu o anumită polaritate se deplasează în câmpul electric
spre electrodul de polaritate opusă, realizat de piesa care urmează a se vopsi, conectată la
potenţialul zero al pământului.

3
Antrenarea particulelor de vopsea se face prin acţiunile forţei electrice coulombiene
(ce se exercită în câmp electric asupra particulei încărcate) şi a forţei mecanice (de tip
pneumatic sau centrifugal).
Aderenţa particulelor la suprafaţa de acoperit se face iniţial de către forţa electrică, iar
după descărcarea lor de forţa de atracţie moleculară.
Tehnologiile de depunere în câmp electrostatic se clasifică în:
acoperiri pe cale umedă (vopsire electrostatică);
acoperiri pe cale uscată
In figura 2.1 este prezentată schița unui pistol de vopsire electrostatică.

9
5 3 7

8 6
Circuit aer comprimat:

Circuit vopsea:
4 2
Circuit electric:
1

Fig.2.1 Pistol de vopsire electrostatică

În Figura 2.2 se reprezintă diferenţa dintre traiectoriile particulelor la vopsirea

clasică (a) şi la vopsirea în câmp electrostatic (b).

a) b)
Fig. 2.2 Comparaţie între traiectoriile particulelor de vopsea pulverizate prin
procedeul clasic (a) şi procedeul în câmp electrostatic (b)

La pulverizarea clasică traiectoriile particulelor sunt liniare. Unele zone sunt mai puţin
sau deloc acoperite şi, de asemenea, rezultă pierderi mari de vopsea.

4
La acoperirea în câmp electrostatic, suprafaţa metalică a corpului de acoperit este
conectată la potenţialul zero al pământului. Suprafaţa de vopsit fiind echipotenţială, liniile
de câmp (deci traiectoriile particulelor) sunt perpendiculare pe acesta.
Un exemplu cu aspecte ale vopsirii manuale în câmp electrostatic sunt date în Figura
2.3.

Fig. 2.3 Pistol de vopsit şi aspecte ale vopsirii electrostatice manuale

Există tendinţa, în ultimii ani, de extindere a acoperirilor electrostatice pe cale uscată


pentru a evita dejavantaje ale acoperirilor pe cale umedă (toxicitate, solvenţi volatili,
înfundări cu vopsea a pistoalelor, recuperări slabe a vopselei, curăţirea greoaie a instalaţiei
în vederea schimbării culorilor).

2.3 Concluzii

 Din cele prezentate mai sus, rezultă principalele avantaje ale vopsirii
electrostatice:

 acoperirea unei suprafeţe mari a piesei, inclusiv porţiuni din spatele acesteia, cavităţi,
nişe, etc.
 posibilitatea vopsirii unor piese cu geometrie complexă, inclusiv plase, tuburi;
 reducerea pierderilor de vopsea;
 aderenţa stratului este mai bună faţă de vopsirea clasică;
 calitatea, fineţea şi aspectul deosebit al suprafeţelor acoperite;
 nu reclamă o îndemânare aparte a operatorului;
 controlul grosimii stratului depus prin stabilirea duratei acoperirii;
 toxicitate redusa;
 În cazul acoperirilor pe cale uscată, particulele au cantitate de solvent redusă (până
la 10%), ceea ce le face mai uşoare ca particulele de vopsea lichidă. Decurge un

5
avantaj al procedeului: particulele se depun mai uşor şi pe faţa opusă pistolului, în
interstiţii, pe tubulaturi, etc.

 Dezavantaje ale vopsirii clasice


 Risipa materialelor;
 Toxicitate extrem de mare față de vopsirea în câmp electostatic;
 Pericol de explozie, datorită diluanților și solvenților utilizați;
 Manevrarea mai greoaie a piselor, fiind necesare mai multe ghidări ale pistolului
pentru o acoperire totală a suprafețelor;
 Măsuri de precauție și echipamente suplimentare pentru îndeplinirea legislației din
cadrul Securitate și Sănătate în Muncă.

3. Legislatie in domeniu

3.1 Legi generale ale poluarii

Identificarea legilor poluării este necesară pentru înţelegerea efectelor ei globale şi


pentru trasarea soluţiilor optime. B. Commoner a sintetizat trei legi ecologice, cu enunţuri
extrem de generale.
- Prima lege, enunţată sub forma „toate sunt legate de toate “ , tratează ciclurile existente
în natură - biochimice, biologice, ecologice - dar care, în esenţă, arată interdependenţa
formelor de viaţă existente, atât reciprocă, cât şi cu mediul ambiant. Această lege permite
explicarea oscilaţiilor ecologice datorate unor modificări ale mediului ambiant care sunt
reversibile până la o anumită limită. Depăşirea valorii normale a unei componente ecologice
duce la perturbarea ciclului biologic, de cele mai multe ori printr-un proces de feed-back,
dificil de analizat.
- A doua lege, „totul trebuie să ducă undeva “ este de fapt o altă enunţare a principiului
de conservare „totul se transformă, nimic nu se pierde “, adaptat la contextul poluării în
sensul că toate deşeurile activităţii omului nu pier şi, chiar dacă sunt aruncate în oceane, vor
reintra, mai devreme sau mai târziu, în circuitele biologice.

6
- A treia lege se poate enunţa "natura se pricepe mai bine" şi indică faptul că, în cursul
evoluţiei vieţii, natura a experimentat mii de substanţe, păstrând în compoziţia internă a
organismelor numai compuşii utili şi nenocivi.
Procesual, poluarea se caracterizează printr-o mare diversitate şi complexitate, dar are o
serie de trăsături generale. Poluarea creşte exponenţial cu sporirea populaţiei, cu accentuarea
tendinţei consumatoriste a societăţii şi cu dezvoltarea de noi tehnologii energofage; din
păcate nu se cunosc limitele poluării pe care Terra le poate suporta (capacitatea de suport a
sistemelor), iar în ceea ce priveşte relaţia cauză - efect poluarea suferă de o inerţie între
momentul poluării şi momentul apariţiei efectelor acesteia.

3.2 Preocuparea firmei în adoptarea regulamentului în vederea protecției mediului

Constructor Group se implică profund în eforturile de a minimiza impactul pe care


operațiunile sale îl au asupra mediului. Adoptând practici sustenabile și încercând să
îmbunătățească continuu impactul avut asupra mediului, grupul a primit o acreditare ISO
14001. Se consideră că o abordare sustenabilă are un impact pozitiv și îmbunătățește profitul,
aducând un cost de bază mai redus, relații mai bune cu acționarii și inovațtii suplimentare.

Certificare ISO 14001:2015 - Certificare Sisteme de management de mediu


Industrializarea intensivă a dus la efecte dezastruoase asupra ecosistemului, asupra
existenţei unor specii de animale şi plante, sănătăţii omenirii şi încălzirii globale. La toate
acestea se adaugă şi nereciclarea materialelor. (The Ocean Conservancy estimează că anual
mai mult de un milion de păsări şi peste 100.000 de animale mor înnecându-se cu pungi de
plastic).
Pentru multe organizaţii protecţia mediului reprezintă în primul rând o problemă
financiară, companiile fiind nevoite să introducă soluţii tehnologice integrate ce protejează
efectiv mediul, asigura resurse şi în acelasi timp măresc competitivitatea tehnică şi
economică.
Implementarea sistemului de management de mediu conform ISO 14001:2015 dovedeşte în
primul rând receptivitatea companiilor la situaţia critică a ecosistemului planetei noastre.
Avantajele implementării şi certificării sistemelor de management de mediu conform
ISO 14001:2015
Pe lângă beneficiile asupra mediului, implementarea unui sistem de management de mediu
duce la rentabilizare prin :

7
 Reducerea utilizării materiilor prime, resurselor
 Reducerea consumului de energie
 Creşterea eficienţei utilizării produselor, proceselor şi serviciilor
 Reducerea costurilor pentru generarea şi eliminarea deşeurilor
 Utilizarea resurselor regenerabile
 Promovarea unor produse ecologice competitive pe piața europeană
 Creşterea încrederii partenerilor de afaceri
 Obţinerea unei imagini mai bune în mediul de afaceri

S-ar putea să vă placă și