Etapa2ITFPS PDF

SISTEM INFORMATIC DE INSTRUIRE INTERACTIVĂ ÎN DOMENIUL
SISTEMELOR DE ACŢIONARE HIDRAULICE ŞI PNEUMATICE

Contractul de finanţare nr. 12104, Etapa 2
PREFAŢĂ
Sistemele de acţionare hidraulice şi pneumatice constituie un domeniu vast şi

important al tehnicii moderne. În contextul extinderii vertiginoase a transmisiilor cu fluide
sub presiune în cele mai variate domenii industriale, autorii proiectului Sistem informatic
de instruire interactiva in domeniul sistemelor de actionare hidraulice si pneumatice
(IT-FPS) elaborat în cadrul Programului 4 – PARTENERIATE ÎN DOMENIILE
PRIORITARE, condus de CENTRUL NAŢIONAL DE MANAGEMENT DE PROGRAME
au abordat, cu instrumentele moderne ale teoriei sistemelor, modelarea, simularea,
identificarea experimentală şi concepţia acestor sisteme. Lucrarea se extinde pe cinci
volume, primul dintre acestea fiind rezervat creerii bazei de cunoştinţe teoretice
specifice domeniului sistemelor de acţionare hidraulice şi pneumatice.
Noţiunea de sinteză (concepţie de sistem) are un conţinut larg. Din punct de
vedere practic, ea se referă la ansamblul de activităţi creatoare finalizate printr-o
documentaţie tehnică minimală, suficientă în condiţii tehnice, economice şi sociale date.
Datorită complexităţii fenomenelor asociate curgerii lichidelor în domeniile specifice
transmisiilor hidraulice volumice, stabilirea unei soluţii structurale optime,
corespunzătoare unor condiţii date, se face iterativ, etapele de sinteză alternând cu cele
de analiză. Sinteza raţională necesită cunoaşterea profundă a construcţiei şi funcţionării
elementelor sistemelor cu fluide sub presiune. Totuşi, principalul obiectiv al sintezei -
satisfacerea unor performanţe impuse - nu poate fi atins cu eforturi rezonabile fără
modelarea matematică şi simularea numerică.
O metodologie ideală de sinteză trebuie să fie analitică şi să se reducă în fond la
rezolvarea directă sau iterativă a unor sisteme de ecuaţii şi inecuaţii ale căror
necunoscute sunt parametrii optimi ai sistemului (geometrici, hidraulici, mecanici,
electrici, etc.).
Stabilirea parametrilor constructivi ai unui sistem hidraulic sau pneumatic
volumice implică rezolvarea sistemului de ecuaţii diferenţiale care descrie comportarea
sa dinamică. Caracterul neliniar al ecuaţiilor uzuale impune utilizarea calculatoarelor
numerice. Parametrii constructivi sunt ajustaţi până când performanţele calculate
(rezerva de stabilitate, viteza de răspuns, precizia etc.) sunt satisfăcătoare. În general,
UPB – CENTRUL DE CERCETĂRI ENERGETICE ŞI DE PROTECŢIA MEDIULUI

Laboratorul de Acţionări Hidraulice şi Pneumatice
P–1
comportarea reală diferă de cea teoretică, fiind necesare iteraţii îndelungi şi costisitoare
care includ calculul, proiectarea constructivă, execuţia şi încercarea.
Este posibilă reducerea considerabilă a acestor eforturi cu ajutorul analizei
dinamice liniare. Deşi informaţiile obţinute pe această cale sunt aproximative, ele
constituie o premiză fundamentală a utilizării raţionale şi eficiente a calculatoarelor. În
acest proiect, cele două metode de cercetare sunt utilizate în mod complementar, atât
în scopul stabilirii unor criterii de sinteză generale, cât şi pentru construirea unei imagini
concrete a influenţei parametrilor constructivi asupra comportării dinamice reale a
sistemelor hidraulice şi pneumatice.
Instrumentul fundamental de calcul numeric utilizat de autori a fost pachetul de
programe MATLAB (elaborat de corporaţia MathWorks din S.U.A.) precum şi extensiile
sale: SIMULINK, CONTROL TOOLBOX, IDENTIFICATION TOOLBOX etc. De
asemenea, autorii au utilizat programul AMESim - cel mai eficient instrument actual de
concepţie prin modelare şi simulare a sistemelor automate cu fluide, dezvoltat de
corporaţia LMS IMAGINE din Belgia.
Identificarea sistemelor studiate în lucrare a fost realizată cu sisteme de achiziţie
a datelor experimentale produse de corporaţia NATIONAL INSTRUMENTS (S.U.A.)
asistate de pachetul de programe LabVIEW, produs de aceeaşi corporaţie.
Concepţia asistată de calculator a fost abordată cu pachetul de programe PRO
ENGINEER, dezvoltat de corporaţia PARAMETRIC TECHNOLOGY din S.U.A., lider
mondial în domeniu.
Analiza structurală a echipamentelor şi sistemelor de acţionare hidraulice şi
pneumatice a fost abordată cu pachetul de programe ANSYS, produs de corporaţia cu
acelaşi nume din S.U.A., lider mondial în domeniu.
Problemele de vibraţii şi zgomote ale sistemelor hidraulice şi pneumatice au fost
abordate cu pachetul de programe produs de societatea LMS IMAGINE din Belgia, lider
mondial în domeniu.
Pentru concepţia structurală a sistemelor de acţionare hidraulice şi pneumatice a
fost promovat pachetul de programe AUTOMATION STUDIO, utilizat de majoritatea
proiectanţilor de sisteme industriale complexe. Colaborarea permanentă cu corporaţia
FAMIC TECHNOLOGIES din CANADA a permis transferul tehnologic şi elaborarea
componentei de e-Learning în cadrul Laboratorului de ACŢIONĂRI HIDRAULICE ŞI
PNEUMATICE al U.P.B., care a fost acreditat de RENAR în 2009.

P–2
Afilierea Laboratorului de Acţionări Hidraulice şi Pneumatice realizat de autori la

Reţeaua Internaţională de Laboratoare de profil - FLUID POWER NET
INTERNATIONAL (www.fluid.power.net) a constituit o premiză importantă a verificării
opiniilor tehnice exprimate în lucrare.
Membrii consorţiului (UPB-CCEPM, INCD OPTOELECTRONICA 2000-IHP, SC INAS
SA Craiova, SC CEROB SRL şi SC LMS ROM SRL care elaborează prezentul proiect
speră că eforturile lor vor fi utile specialiştilor implicaţi în concepţia, execuţia,
implementarea şi exploatarea sistemelor de acţionare cu fluide, precum şi studenţilor,
doctoranzilor şi cadrelor didactice de profil. Orice apreciere constructivă, transmisă prin
poşta electronică la adresa vasiliu@fluid-power.pub.ro este binevenită pentru depăşirea
propriilor limite. Pagina de web a proiectului poate fi consultată la adresa
www.fluidpower.ro/ITFPS.

P–3
ACTIVITĂŢI REALIZATE ÎN ETAPA 2
Prefaţa
1. Crearea bazei de cunoştinţe specifice domeniului SAHP
2. Crearea bazei de cunoştinţe tehnice generale conexe domeniului SAHP
3. Crearea bazei de cunoştinţe teoretice specifice proiectării asistate de

calculator a SAHP
4. Crearea bazei de cunoştinţe teoretice specifice modelării matematice şi

simulării numerice a SAHP
5. Crearea bazei de cunoştinţe teoretice specifice analizei SAHP cu metoda

elementului finit – MEF
Concluzii
Bibliografie generală

C -1
UNIVERSITATEA “POLITEHNICA” DIN BUCUREŞTI
E FACULTATEA ENERGETICĂ
T
FONDAT 1996
CENTRUL DE CERCETĂRI ENERGETICE ŞI DE PROTECŢIA MEDIULUI
- CERTIFICAT SR EN ISO 9001:2001 -
Splaiul Independenţei nr.313, Sector 6, Bucureşti, Cod 060042; Tel.: 021-316.96.43; Fax: 021-316.96.45
TM: 0722.40.25.39; E-mail: secretariat @fluid-power.pub.ro; http://www.fluid-power.pub.ro/CCEPM.html
Cod Fiscal 4183199179; Cont nr. RO38TREZ706502509X005114, Trez. Sectorului 6
PROGRAMUL
PARTENERIATE ÎN DOMENII PRIORITARE
AUTORITATEA CONTRACTANTĂ:
Centrul Naţional de Management de Programe
Contractul de finanţare nr. 12-104/01.10.2008

Etapa 2
Crearea bazei de cunoştinţe specifice domeniului SAHP

www.fluidpower.ro/ITFPS
PREŞEDINTE, DIRECTOR DE PROIECT,
Prof.dr.ing. Adrian BADEA Prof.dr.ing. Nicolae VASILIU
Bucureşti
Octombrie 2009
UNIVERSITATEA “POLITEHNICA” DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA ENERGETICĂ
CENTRUL DE CERCETĂRI ENERGETICE ŞI DE PROTECŢIA MEDIULUI
PROGRAMUL PARTENERIATE ÎN DOMENII PRIORITARE

AUTORITATEA CONTRACTANTĂ: C.N.M.P.
Contractul de finanţare nr. 12-104/01.10.2008

Etapa 2
Crearea bazei de cunoştinţe specifice domeniului SAHP
Bucureşti, 2009
ACTIVITATEA 1
CREAREA BAZEI DE CUNOŞTINŢE SPECIFICE
DOMENIULUI SAHP

CUPRINS
PARTEA I. NOŢIUNI FUNDMENTALE
1. INTRODUCERE……………………………………………………….…. 23
1.1. Structura transmisiilor hidraulice şi pneumatice……………………… 23
1.2. Clasificarea transmisiilor hidraulice şi pneumatice…………………… 27
1.3. Avantajele şi dezavantajele transmisiilor hidraulice şi
pneumatice………………………………………………………….…. 27
1.3.1 Avantaje………………………………………………………… 28
1.3.2 Dezavantaje……………………………………………………... 31
2. LICHIDELE UTILIZATE ÎN TRANSMISIILE HIDRAULICE…….. 33

2.1. Proprietăţile necesare lichidelor utilizate în transmisiile
hidraulice……………………………………………………………… 33
2.2. Proprietăţi fundamentale ale lichidelor funcţionale…………………… 33
2.2.1. Viscozitatea…………………………………………………….. 33
2.2.2. Calităţile lubrifiante………………………………………….… 38
2.2.3. Densitatea şi compresibilitatea………………………………… 38
2.2.4. Inflamabilitatea………………………………………………… 41
2.2.5. Compatibilitatea cu materialele sistemului………………….…. 41
2.2.6. Alte proprietăţi…………………………………………….….... 42
Aplicaţia 2.1. Determinarea modulului de elasticitate al unui amestec lichid
– gaz……………………………………………….……………….... 43
2.3. Tipuri de lichide funcţionale…………………………………………... 47
2.3.1. Lichide pe bază vegetală…………………………………….…. 47
2.3.2. Lichide pe bază minerală…………………………………….… 47
2.3.3. Lichide neinflamabile pe bază de apă……………………….…. 48
2.3.4. Lichide sintetice………………………………………………... 48
2.3.5. Lichide funcţionale produse sau utilizate în ţara noastră……..... 49
3. ELEMENTE DE MECANICA FLUIDELOR SPECIFICE

TRANSMISIILOR HIDRAULICE……………………………………… 53
3.1. Particularităţi ale utilizării legilor şi ecuaţiilor generale din mecanica
fluidelor………………………………………………………………... 53
3.2. Mişcarea în conducte……………………………………………….…. 54
3.2.1. Mişcarea laminară……………………………………………… 54
3.2.2. Mişcarea turbulentă………………………………………….…. 57

1–1

3.3. Curgerea lichidelor prin orificii şi fante…………………………….… 60

3.3.1. Curgerea turbulentă………………………………………….…. 61
3.3.2. Curgerea laminară……………………………………………… 63
3.3.3. Rezistenţe hidraulice variabile…………………………………. 65
3.3.4. Fenomenul de obliterare……………………………………..... 68
Aplicaţia 3.1. Mişcarea laminară între două piese cilindrice circulare…... 69
Aplicaţia 3.2. Calculul potenţiometrului hidraulic în regim staţionar….…. 71
3.4. Fenomenul de gripare hidraulică……………………………………… 75
3.4.1 Descrierea fenomenului………………………………………… 75
3.4.2. Repartiţia presiunii într-un difuzor plan……………………….. 76
Aplicaţia 3.3. Calculul rezultantei forţelor de presiune pe un sertar conic
amplasat într-o bucşă cilindrică………………………………….………... 77
3.5. Încălzirea lichidelor funcţionale…………………………………….… 82
3.6. Şocul hidraulic……………………………………………………….... 83
PARTEA a II-a. CONSTRUCŢIA, FUNCŢIONAREA, CALCULUL ŞI

ÎNCERCAREA MAŞINILOR HIDRAULICE VOLUMICE
ALE TRANSMISIILOR HIDRAULICE
4. POMPE CU PISTOANE........................................................................... 87
4.1. Problematica maşinilor hidraulice volumice ....................................... 87
4.1.1. Principiul de funcţionare al maşinilor hidraulice volumice ..... 87
4.1.2. Relaţii fundamentale pentru maşinile hidraulice volumice ...... 90
4.1.3. Problemele de studiu şi clasificarea pompelor volumice ......... 91
4.1.4. Recomandări privind alegerea pompelor volumice
pentru transmisii hidraulice ...................................................... 92
4.2. Pompe cu cilindri imobili .................................................................... 93
4.2.1. Descriere, funcţionare şi clasificare ......................................... 93
4.2.2. Gradul de neuniformitate al debitului pompelor cu un piston... 97
4.2.3. Pompe policilindrice cu cilindri imobili ................................... 99
Aplicaţia 4.1. Calculul hidrofoarelor pompelor cu pistoane ..................... 103
Aplicaţia 4.2. Calculul turaţiei maxime a unei pompe cu un piston........... 110
4.2.4. Supapele de sens ale pompelor cu pistoane.......................... 112
Aplicaţia 4.3. Dimensionarea unei supape cu ventil plan circular ........... 113
4.3. Pompe policilindrice cu cilindri mobili .............................................. 120
4.3.1. Descriere funcţionare şi clasificare .......................................... 120
4.3.2. Calculul coeficientului de neuniformitate al debitului
şi momentului pompelor cu pistoane axiale rotative ................ 123
4.3.3. Calculul sistemului de distribuţie al pompelor cu
pistoane axiale rotative…………………………………………… 134
Aplicaţia 4.4. Calculul patinelor hidrostatice ale
pompelor cu disc înclinat............................................................................ 145

1–2

5. POMPE CU PALETE CULISANTE............................................................ 149

5.1. Descriere, funcţionare şi clasificare .................................................... 149
5.2. Momentul, debitul şi capacitatea pompelor cu simplu efect ............... 153
5.3. Calculul capacităţii, debitului şi momentului pompelor
cu dublu efect ..................................................................................... 160
6. POMPE CU ANGRENAJE CILINDRICE ................................................... 165

6.1. Descriere, funcţionare şi clasificare .................................................... 165
6.2. Calculul capacităţii, debitului şi momentului pompelor
cu angrenaj cilindric exterior evolventic ............................................. 172
Aplicaţia 6.1. Calculul solicitării lagărelor pompelor cu
angrenaj cilindric exterior evolventic ........................................................ 186
7. MOTOARE HIDRAULICE VOLUMICE ROTATIVE ................................. 191

7.1. Criterii de analiză a calităţii motoarelor hidraulice
volumice rotative.................................................................................. 191
7.2. Motoare volumice rapide .................................................................... 195
7.3. Motoare volumice semirapide 203
.............................................................
7.4. Motoare volumice lente ...................................................................... 209
7.5. Recomandări privind alegerea motoarelor volumice .......................... 229

1–3

PARTEA I
NOŢIUNI FUNDAMENTALE
1. INTRODUCERE
1.1. STRUCTURA TRANSMISIILOR HIDRAULICE
ŞI PNEUMATICE
Caracteristicile mecanice relativ rigide ale maşinilor de forţă sunt adaptate

la cerinţele variabile ale maşinilor de lucru prin intermediul transmisiilor (fig. 1.1).
Fig. 1.1. Schema unui sistem care include o Fig. 1.2. Caracteristica mecanică a
transmisie: MF – maşină de forţă; T – transmisie; unei maşini de forţă.
ML – maşină de lucru.
Caracteristica mecanică a unei maşini de forţă reprezintă dependenţa dintre

momentul furnizat la arbore, M, şi turaţia acestuia, n. Dependenţa poate fi
bidimensională (o curbă) sau tridimensională (o suprafaţă), dacă maşina de forţă
are posibilitatea reglării unui parametru funcţional.
De exemplu, caracteristica de regim staţionar a unui motor Diesel (fig. 1.2)
este o familie de curbe care reprezintă intersecţia suprafeţei caracteristice, M =
f (n, α), cu plane corespunzătoare menţinerii constante a gradului de admisie α
(volumul relativ de combustibil injectat în cilindri la fiecare ciclu).
În prezent, sunt utilizate pe scară largă transmisiile mecanice, electrice,
hidraulice şi pneumatice. Principalele tipuri de maşini de forţă, transmisii şi maşini
de lucru sunt inventariate în figura 1.3.
Transmisiile hidraulice şi cele pneumatice utilizează lichide, respectiv
gaze, pentru transferul de energie între intrare şi ieşire, care sunt supuse unei duble
transformări energetice. În prima fază, fluidul primeşte energie mecanică, mărin-
du-şi energia specifică într-o maşină hidraulică sau pneumatică de lucru (pompă
sau compresor); ulterior, fluidul cedează energia dobândită unui motor hidraulic
sau pneumatic. Transformările energetice sunt afectate de pierderi inerente de
energie.
Cap.1 23
Fig. 1.3. Clasificarea principalelor tipuri de maşini de forţă, transmisii şi maşini de lucru.
24 Cap.1
Într-o transmisie hidraulică, o pompă transformă energia mecanică

furnizată de maşina de forţă în energie hidraulică; aceasta este retransformată în
energie mecanică de un motor hidraulic care antrenează maşina de lucru. Structura
transmisiilor pneumatice este similară: un compresor antrenat de maşina de forţă
alimentează cu gaz un motor pneumatic care acţionează maşina de lucru. Există şi
sisteme de acţionări pneumatice formate în esenţă din generatoare de gaze şi
motoare pneumatice (de ex. cele utilizate pentru dirijarea unor rachete). Parametrii
energiei mecanice furnizate de aceste transmisii pot fi reglaţi continuu şi în limite
largi prin mijloace relativ simple. Flexibilitatea constituie un avantaj esenţial al
transmisiilor hidraulice şi pneumatice faţă de cele mecanice, asigurându-le o largă
utilizare, deşi principiul lor de funcţionare implică randamente relativ mici. În
funcţie de tipul maşinilor hidraulice utilizate, transmisiile hidraulice pot fi:
hidrostatice (volumice), hidrodinamice sau hidrosonice.
Dacă maşinile hidraulice (pompa şi motorul), care constituie elementele
fundamentale ale transmisiei hidraulice, sunt de tip volumic, transmisia se numeşte
uzual hidrostatică sau volumică, deoarece energia mecanică furnizată de maşina de
forţă este utilizată de o pompă volumică practic numai pentru creşterea energiei de
presiune a lichidului vehiculat; aceasta este retransformată în energie mecanică de
un motor hidraulic volumic (fig. 1.4).
Fig. 1.4. Schema unei transmisii hidrostatice:

THS - transmisie hidrostatică; BCRP - bloc de comandă, reglare şi
protecţie; PV - pompă volumică; MV - motor volumic; SLP - supapă de
limitare a presiunii; ML - maşina de lucru; EM – electromotor.
Termenul "hidrostatic" este impropriu (transmiterea energiei se face prin

circulaţia unui lichid care în numeroase elemente de reglare şi protecţie atinge
viteze de ordinul sutelor de metri pe secundă), dar este larg folosit în practică.
În cazul utilizării unei pompe centrifuge şi a unei turbine hidraulice,
transmisia se numeşte hidrodinamică, deoarece în cursul transformărilor energetice
Cap.1 25
variaţia energiei cinetice a lichidului este comparabilă cu cea a energiei de presiune
(fig. 1.5).
Energia mai poate fi transmisă prin intermediul unui lichid şi cu ajutorul
undelor de presiune generate de o pompă "sonică" şi recepţionate de un motor
"sonic", transmisia numindu-se în acest caz "sonică" (fig. 1.6).
Fig. 1.5. Schema unei transmisii hidrodinamice:

PCF - pompă centrifugă; TCP - turbină centripetă; BR - bloc de reglare;
THD - transmisie hidrodinamică.
Fig. 1.6. Schema unei transmisii sonice:

1 - pompă sonică; 2 - motor sonic.
Inventatorul transmisiilor sonice este inginerul român Gogu

Constantinescu, care le-a aplicat îndeosebi în domeniul militar (de exemplu, pentru
sincronizarea tirului balistic cu elicele avioanelor monomotoare). Cea mai
importantă aplicaţie practică a invenţiilor brevetate de G. Constantinescu este
pompa de injecţie pentru motorul Diesel.
26 Cap.1
Transmisiile "pneumostatice" utilizează maşini pneumatice volumice, iar

cele "pneumodinamice" - turbomaşini pneumatice, existând şi soluţii mixte
(compresor volumic - turbină pneumatică).
1.2. CLASIFICAREA TRANSMISIILOR

HIDRAULICE ŞI PNEUMATICE
In cadrul transmisiilor hidrostatice şi pneumostatice se disting, din punctul

de vedere al teoriei sistemelor automate, sisteme de acţionare, sisteme de comandă
şi sisteme de reglare automată.
Sistemele de acţionare şi comandă hidrostatice şi pneumostatice sunt
sisteme cu circuit deschis, în sensul că mărimea de intrare, care impune regimul de
funcţionare al sistemului, nu este influenţată de efectul acţiunii sale; datorită
perturbaţiilor inerente, mărimea de ieşire nu poate fi corelată în mod univoc cu
mărimea de intrare.
Sistemele de acţionare hidrostatice şi pneumostatice transmit în general
puteri mari, randamentul lor fiind un parametru important, utilizat obligatoriu în
comparaţia cu alte tipuri de transmisii.
Sistemele de comandă hidrostatice şi pneumostatice transmit în general
puteri mici, iar motoarele acestora acţionează asupra elementelor de comandă ale
altor transmisii care vehiculează puteri mult mai mari.
Sistemele de reglare automată hidrostatice şi pneumostatice sunt sisteme
cu circuit închis, deci conţin o legătură de reacţie care permite compararea,
continuă sau intermitentă, a mărimii de intrare cu cea de ieşire; diferenţa dintre
acestea (eroarea) constituie semnalul de comandă al amplificatorului sistemului,
care alimentează elementul de execuţie în scopul anulării erorii; astfel, precizia
acestor sisteme este ridicată (în regim staţionar, relaţia dintre mărimea de intrare şi
cea de ieşire este practic biunivocă).
Parametrii reglaţi uzual sunt: poziţia, viteza unghiulară (liniară), momentul
arborelui (forţa tijei) motorului hidrostatic sau pneumostatic, puterea consumată de
transmisie de la maşina de forţă etc.
În continuare, transmisiile hidrostatice vor fi numite "hidraulice", iar
transmisiile pneumostatice "pneumatice".
Pentru fiecare dintre sistemele analizate se prezintă câte o schemă tipică
(fig. 1.7, 1.8 şi 1.9).
1.3. AVANTAJELE ŞI DEZAVANTAJELE TRANSMISIILOR

HIDRAULICE ŞI PNEUMATICE
Transmisiile hidraulice şi pneumatice au câteva caracteristici specifice,

care le diferenţiază de alte tipuri de transmisii, explicând atât larga lor răspândire
cât şi restricţiile de utilizare.
Locul transmisiilor hidraulice şi pneumatice în cadrul transmisiilor poate fi
stabilit pe baza mai multor criterii de natură practică.
Cap.1 27
1.3.1. Avantaje
1. Posibilitatea amplasării motoarelor hidraulice volumice într-o poziţie

oarecare faţă de maşinile de forţă constituie un avantaj major al transmisiilor
hidraulice faţă de cele mecanice, simplificând considerabil proiectarea maşinilor de
lucru.
2. Elementele de comandă ale transmisiilor hidraulice solicită operatorilor
forţe sau momente reduse şi pot fi amplasate în locuri convenabile, conferind
maşinilor de lucru calităţi ergonomice deosebite.
3. Cuplul realizat de motoarele electrice rotative este proporţional cu
intensitatea curentului absorbit, fiind limitat de încălzirea izolaţiei şi de saturaţia
circuitului magnetic. Cuplul dezvoltat de motoarele hidraulice volumice rotative
este proporţional cu diferenţa de presiune dintre racordurile energetice, fiind limitat
numai de eforturile admisibile ale materialelor utilizate.
4. Căldura generată de pierderile interne, care limitează performanţele
oricărei maşini, este preluată de lichidul vehiculat şi cedată mediului ambiant
printr-un schimbător de căldură amplasat convenabil; ca urmare, maşinile volumice
au frecvent puteri specifice mai mari de 1 kW/kg.
5. Lichidele utilizate în transmisiile hidraulice tipice îndeplinesc şi rolul de
lubrifiant, asigurându-le o funcţionare îndelungată.
6. Motoarele volumice rotative pot funcţiona într-o gamă largă de turaţii;
valoarea turaţiei minime stabile depinde de tipul mecanismului utilizat pentru
realizarea camerelor de volum variabil, de tipul sistemului de distribuţie şi de
precizia execuţiei. Datorită scurgerilor relativ mici, randamentul volumic al acestor
motoare are valori ridicate, iar caracteristica mecanică (M-n) are o pantă redusă;
aceasta conferă motoarelor volumice rotative o mare rigiditate statică (scăderea
turaţiei la creşterea momentului rezistent este mică). În sistemele de reglare
automată a poziţiei, această calitate asigură o precizie deosebită şi o sensibilitate
redusă la perturbaţii.
7. Motoarele electrice rotative realizează o legătură proporţională între
tensiune şi turaţie, iar raportul dintre momentul activ şi momentul de inerţie al
părţilor mobile are o valoare redusă.
Motoarele volumice rotative oferă o legătură liniară între debit şi viteza
unghiulară, iar raportul dintre momentul activ şi cel de inerţie al părţilor mobile are
o valoare foarte mare, datorită căreia aceste motoare pot realiza porniri, opriri şi
inversări de sens rapide.
În ansamblu, transmisiile hidraulice asigură o amplificare mare în putere
(putere utilă/putere de comandă) şi un răspuns bun în frecvenţă, suficient pentru
aplicaţiile practice uzuale.
8. Motoarele hidraulice volumice liniare permit obţinerea unor forţe
considerabile cu un gabarit foarte redus, datorită presiunilor mari de lucru.
Raportul dintre forţele active şi forţele de inerţie ale părţilor mobile are
valori ridicate, asigurând o viteză de răspuns mare, specifică sistemelor de
poziţionare rapidă.
28 Cap.1
Fig. 1.7. Schema unui sistem de acţionare hidraulică:

SAH-sistem de acţionare hidraulică; CHDE-cilindru hidraulic cu dublu efect şi
tijă bilaterală; ML-maşina de lucru; DEH-distribuitor electrohidraulic; EMA,
EMB-electromagneţi; MF-maşina de forţă; SLP-supapă de limitare a presiunii;
FA-filtru de aspiraţie; FRT-filtru de retur; R-rezervor; PV-pompa volumică.
Fig. 1.8. Schema unui sistem de comandă hidraulică cuplat cu un sistem

de acţionare hidraulică: MF – maşină de forţă; SCH – sistem de comandă hidraulic;
CHSERE – cilindru hidraulic cu simplu efect şi revenire elastică; SRP – supapă de reglare
(limitare) a presiunii; SAH – sistem de acţionare hidraulic; ML – maşina de lucru.
Cap.1 29
Fig. 1.9. Schema unui sistem de reglare hidraulică:

a) Schema bloc: EP-element de prescriere; EC-element de comparaţie; AE-
amplificator de eroare; EE-element de execuţie; IT-instalaţie tehnologică; T-
traductor; i-mărimea de intrare; e-mărimea de ieşire; ε-eroarea; m-masa
echivalentă a sarcinii redusă la tija pistonului; b) Schema hidraulică echivalentă:
CHDE-cilindru hidraulic cu dublu efect; AEH-amplificator electrohidraulic; DE-
bloc electronic; AHP-acumulator hidropneumatic; FR-filtru de refulare; SLP-
supapa de limitare a presiunii; PV-pompa volumică.
30 Cap.1
Scurgerile interne ale acestor motoare sunt foarte mici, astfel că

randamentul lor volumic este apropiat de unitate, viteza minimă stabilă este foarte
redusă, iar rigiditatea statică este foarte mare.
9. Reglarea parametrilor funcţionali ai motoarelor volumice se face relativ
simplu, utilizând fie pompe reglabile, fie rezistenţe hidraulice reglabile.
Transmisiile hidraulice pot fi conduse cu automate programabile sau
calculatoare industriale prin intermediul amplificatoarelor electrohidraulice (con-
vertoare electrohidraulice cu factor mare de amplificare în putere). Acest avantaj
este valorificat în prezent pe scară largă în domeniul maşinilor-unelte, roboţilor
industriali, în tehnica aerospaţială, în energetică etc.
Elaborarea semnalelor de comandă se face optim pe cale electronică, iar
executarea comenzilor - pe cale hidraulică (nervi electronici + muşchi hidraulici).
Stocarea energiei hidraulice se realizează simplu, în acumulatoare
hidropneumatice.
Motoarele volumice rotative le concurează pe cele electrice, îndeosebi în
cazul maşinilor de lucru mobile, unde gabaritul şi greutatea componentelor trebuie
să fie minime.
Motoarele volumice liniare sunt utilizate în toate aplicaţiile care necesită
forţe importante.
10. Motoarele pneumatice volumice sunt compacte, acest avantaj fiind
valorificat îndeosebi în cazul sculelor portabile.
Posibilitatea utilizării acestor motoare în uzine este favorizată de existenţa
reţelelor de distribuţie a aerului comprimat.
11. Viteza şi forţa sau cuplul motoarelor pneumatice volumice pot fi regla-
te simplu şi în limite largi.
Funcţionarea în ciclu automat este favorizată de existenţa elementelor
logice pneumatice, precum şi a amplificatoarelor electropneumatice discrete sau
continue.
Fiind nepoluante, motoarele pneumatice volumice sunt larg utilizate în
instalaţiile nepoluante sau antiexplozive, specifice industriei alimentare, chimice,
miniere, petroliere, energetice etc.
12. Utilizarea pe scară largă a transmisiilor hidraulice şi pneumatice creea-
ză posibilitatea tipizării, normalizării şi unificării elementelor acestora. Fabricaţia
de serie mare în întreprinderi specializate poate reduce substanţial costul, asigurând
în acelaşi timp o calitate ridicată.
1.3.2. Dezavantaje
1. Transmisiile hidraulice sunt scumpe deoarece includ, în afara pompelor

şi motoarelor volumice, elemente de comandă, reglare şi protecţie, elemente de
stocare, filtrare şi transport al lichidului. Majoritatea acestor componente necesită o
precizie de execuţie ridicată (specifică mecanicii fine), materiale şi tehnologii
neconvenţionale, necesare asigurării preciziei, randamentului şi siguranţei
funcţionale impuse.
Cap.1 31
2. Pierderile de putere care apar în cursul transformărilor energetice din
maşinile hidraulice volumice, precum şi în elementele de legătură, reglare şi
protecţie, afectează semnificativ randamentul global al maşinilor de lucru echipate
cu transmisii hidraulice.
3. Transmisiile hidraulice sunt poluante, deoarece au scurgeri, existând
întotdeauna pericolul pierderii complete a lichidului datorită neetanşeităţii unui
singur element.
4. Ceaţa de lichid care se formează în cazul curgerii sub presiune mare prin
fisuri este foarte inflamabilă, datorită componentelor volatile ale hidrocarburilor
care constituie baza majorităţii lichidelor utilizate în transmisiile hidraulice.
5. Pericolul autoaprinderii lichidului sau pierderii calităţii sale lubrifiante
limitează superior temperatura de funcţionare a transmisiilor hidraulice. Acest
dezavantaj poate fi evitat prin utilizarea lichidelor de înaltă temperatură sau a celor
neinflamabile concepute relativ recent.
6. Contaminarea lichidului de lucru constituie principala cauză a uzurii
premature a transmisiilor hidraulice. În cazul în care contaminantul este abraziv,
performanţele transmisiei se reduc continuu datorită creşterii jocurilor. Înfundarea
orificiilor de comandă ale elementelor de reglare furnizează semnale de comandă
false care pot provoca accidente grave.
7. Pătrunderea aerului în lichidul de lucru generează oscilaţii care limitează
sever performanţele dinamice ale transmisiilor hidraulice.
8. Întreţinerea, depanarea şi repararea transmisiilor hidraulice necesită
personal de calificare specifică, superioară celei corespunzătoare altor tipuri de
transmisii.
9. Complexitatea metodelor de analiză şi sinteză a transmisiilor hidraulice
nu permite elaborarea unei metodologii de proiectare accesibilă fără o pregătire
superioară.
10. Principalul dezavantaj al transmisiilor pneumatice este randamentul
foarte scăzut.
11. Nivelul redus al presiunii de lucru limitează forţele, momentele şi
puterile transmise.
12. Compresibilitatea gazelor nu permite reglarea precisă, cu mijloace
simple, a parametrilor funcţionali ai transmisiilor pneumatice, îndeosebi în cazul
sarcinilor variabile.
13. Aerul nu poate fi complet purificat, contaminanţii provocând uzura şi
coroziunea continuă a elementelor transmisiilor pneumatice.
14. Apa, prezentă totdeauna în aer, pune în mare pericol funcţionarea
sistemelor pneumatice prin îngheţare.
Transmisiile pneumatice le concurează pe cele electrice la puteri mici,
îndeosebi în cazurile când sunt necesare deplasări liniare realizabile simplu cu
ajutorul cilindrilor pneumatici.
Alegerea tipului optim de transmisie, pentru condiţii concrete date,
reprezintă, în principiu, o problemă de natură tehnico - economică, a cărei
soluţionare corectă necesită cunoaşterea detaliată a caracteristicilor tuturor
soluţiilor posibile.
2. LICHIDELE UTILIZATE ÎN
TRANSMISIILE HIDRAULICE
2.1. PROPRIETĂŢILE NECESARE LICHIDELOR
UTILIZATE ÎN TRANSMISIILE HIDRAULICE
Lichidele vehiculate în circuitele energetice şi de comandă ale transmisiilor

hidraulice, numite curent “hidraulice”, “de lucru” sau “funcţionale” suferă ciclic
variaţii importante de presiune, viteză şi temperatură, vin în contact cu diferite
materiale şi pot fi expuse câmpului electromagnetic, radiaţiilor nucleare, etc.
Condiţiile dificile de utilizare impun lichidelor funcţionale următoarele cerinţe:
calităţi lubrifiante; viscozitate acceptabilă în orice condiţii de funcţionare ale
sistemului; proprietăţi fizice şi chimice stabile; compatibilitate cu materialele
sistemului; compresibilitate, volatilitate, tendinţă de spumare, densitate, coeficient
de dilatare termică, preţ şi toxicitate reduse; calităţi antioxidante şi dielectrice;
stocare şi manipulare simple.
În prezent există o gamă largă de lichide funcţionale, aparţinând din punct
de vedere chimic mai multor clase, dar nici unul nu prezintă toate calităţile
necesare unei transmisii date. Ca urmare, alegerea unui lichid constituie în general
un compromis care asigură satisfacerea cerinţelor esenţiale, dar impune restricţii
structurii sistemului şi condiţiilor de utilizare. Datele hotărâtoare în alegerea unui
lichid sunt: gama temperaturilor de utilizare şi stocare, normale şi accidentale;
gama de presiuni şi depresiuni la care este supus lichidul în regim normal şi
accidental; cerinţele anumitor materiale sau elemente componente ale sistemului;
cerinţele de siguranţă; condiţii economice.
Dacă mai multe lichide satisfac comparabil aceste cerinţe, opţiunea finală
este determinată de îndeplinirea celorlalte criterii.
2.2. PROPRIETĂŢILE FUNDAMENTALE ALE

LICHIDELOR FUNCŢIONALE
2.2.1. Viscozitatea
Viscozitatea este proprietatea fluidelor de a se opune deformărilor ce nu

constituie variaţii ale volumului lor, prin dezvoltarea unor eforturi tangenţiale.
Forţa necesară deplasării unui strat de arie A, cu viteza du faţă de un strat adiacent
situat la distanţa dn este proporţională cu aria A, cu gradientul vitezei după normala
la direcţia de curgere, du/dn (viteza de deformare) şi cu viscozitatea dinamică a
fluidului, η:
34 Cap.2
du
F = η⋅ A (2.1)
dn
Unitatea SI a viscozităţii dinamice se numeşte poiseuille: 1Pl=1kg m-1s-1,
iar unitatea CGS – poise: 1Po=1 g cm-1s-1.
Cercetări recente urmăresc definirea “viscozităţii de dilataţie” care pare a
genera pierderi de energie când se impun fluidelor variaţii de volum fără
deformare.
Dacă viscozitatea nu depinde de viteza de deformare, fluidul se numeşte
“newtonian”. Apa, uleiurile minerale pure şi alte lichide larg utilizate în tehnică
satisfac această condiţie. Numeroase lichide funcţionale, îndeosebi cele sintetice,
conţin aditivi cu greutăţi moleculare mari, datorită cărora au un caracter
nenewtonian; în general viscozitatea lor scade cu viteza de deformare. Această
caracteristică poate fi temporară sau remanentă şi corespunde fie fragmentării, fie
rearanjării moleculelor mari datorită turbulenţei extreme, caracteristică elementelor
de reglare.
În practică se utilizează curent viscozitatea cinematică definită ca raport
între viscozitatea dinamică şi densitatea lichidului:
η
ν= (2.2)
ρ
Unitatea SI a acestei mărimi este 1 m2s-1 iar unitatea CGS se numeşte
stokes: 1 St = 1cm2s-1. Tabelele practice indică valoarea viscozităţii cinematice în
centistokes: 1 cSt = 10-2 St = 1 mm2s-1. De asemenea, se utilizează încă unităţi de
măsură tehnice, necorelate cu definiţia fizică a viscozităţii, ci cu aparatele sau
procedeele de măsură utilizate: grade Engler (în Europa), secunde Redwood (în
Marea Britanie), secunde Saybold (în SUA) şi unităţi Barbey (în Franţa). Conversia
acestora în centistokes este indicată în figura 2.1. În calcule aproximative se poate
utiliza relaţia de transformare:
[ ] [ ]
ν m 2 ⋅ s −1 ≅ 7,4 ⋅10 −6 ν o E (2.3)
care conţine în membrul drept viscozitatea exprimată în grade Engler oE.
Viscozitatea este o caracteristică esenţială a lichidelor funcţionale deoarece
asigură portanţă lagărelor, limitează pierderile de lichid prin elementele de etanşare
şi generează forţe care amortizează oscilaţiile parametrilor funcţionali; în acelaşi
timp, ea provoacă pierderi de energie în spaţiile dintre piesele în mişcare relativă şi
în conducte, neliniarizează caracteristicile orificiilor de comandă ş.a.
Viscozitatea lichidelor scade rapid cu temperatura (fig. 2.2) şi creşte într-o
măsură mult mai mică cu presiunea (fig. 2.3). La temperaturi înalte scurgerile
interne ale maşinilor hidraulice volumice şi elementelor de distribuţie alterează
prohibitiv randamentul transmisiilor, iar scăderea capacităţii portante a peliculelor
lubrifiante poate provoca griparea diferitelor mecanisme ale acestora. Viscozitatea
excesivă care apare la temperaturi joase generează pierderi mari de sarcină care
creează dificultăţi de aspiraţie pompelor (cavitaţie), reduce viteza motoarelor şi
Cap.2 35
Unitatea Reperul curbei Scara

Engler grade Ed I
Secunde Es II
Barbey B I
Saybolt universal Su II
Furol Sf I
Redwood comercial Rc II
Naval Rd I
Fig. 2.1. Diagrama de conversie a unităţilor de măsură tehnice

ale viscozităţii în centistokes.
Fig. 2.2. Variaţia viscozităţii lichidului Fig. 2.3. Variaţia viscozităţii unui ulei
AMG – 10 cu temperatura. mineral cu presiunea.
randamentul transmisiilor. Aceste fenomene explică interesul major pentru

lichidele a căror viscozitate variază puţin cu temperatura. Pentru evaluarea acestei
calităţi au fost propuşi mai mulţi “indici de viscozitate”. Cel mai simplu dintre
aceştia este negativul pantei geometrice medii a curbei de variaţie a viscozităţii cu
temperatura, reprezentată în coordonate log (log ν) – T pe o diagramă tip ASTM
(American Society for testing material standards on petroleum products and
36 Cap.2
lubricants - Societatea americană pentru standarde de încercare a produselor

petroliere şi lubrifianţilor) (fig. 2.4). Partea utilă a curbei ν(T) este în acest sistem
de coordonate practic o dreaptă pentru majoritatea lichidelor, permiţând
identificarea simplă a lichidului optim din acest punct de vedere.
Fig. 2.4. Diagrama ASTM pentru lichide hidraulice uzuale.
Cea mai utilizată măsură a variaţiei viscozităţii cu temperatura este indicele

de viscozitate DEAN-DAVIS, definit prin relaţia :
I ν = 100(ν N − ν ) [%] (2.4)
Există două game de lichide etalon, naftenice şi parafinice, în care se

consideră două lichide având la 210 oF (≅ 100 oC) aceeaşi viscozitate ca lichidul
considerat (fig. 2.5). Se notează cu νN, νP şi ν viscozitatea uleiului naftenic,
parafinic şi a celui analizat, la 1000F (≅ 380C). Uleiurile etalon parafinice au
indicele de viscozitate 100, iar cele naftenice – zero. Lichidul este cu atât mai bun
din punct de vedere al variaţiei viscozităţii cu temperatura, cu cât are indicele de
viscozitate mai mare. Unele lichide hidrostatice moderne au Iν > 100, fiind deci
superioare tuturor uleiurilor minerale.
Variaţia viscozităţii cu temperatura T[K] la presiunea atmosferică poate fi
aproximată prin relaţia:
η(T ) = η(T0 )e − λ (T − T0 ) (2.5)
în care λ este o constantă specifică fiecărui lichid, iar T0 – o temperatură oarecare

pentru care se cunoaşte viscozitatea lichidului, η(T0). O valoare tipică a constantei
Cap.2 37
λ este 0,015 K-1. În intervalul de temperatură 30…150 oC, pentru uleiurile minerale
se poate utiliza relaţia:
n
⎛ 50 ⎞
ν(t ) = ν 50 ⎜ ⎟ (2.6)
⎝ t ⎠
în care n depinde de viscozitatea ν50 a uleiului la temperatura t = 50 oC, după curba
din figura 2.6.
Fig. 2.5. Diagramă pentru definirea Fig. 2.6. Variaţia indicelui n în funcţie de
indicelui de viscozitate. viscozitatea uleiurilor minerale la 500 C.
Comportarea unui lichid la temperaturi joase este caracterizată prin

temperatura la care în cursul răcirii apar cristale (punctul de congelare) şi prin
temperatura la care lichidul începe să curgă în cursul unei încălziri consecutive
congelării (punctul de curgere). Lichidele sunt inutilizabile la temperaturi mult mai
mari decât aceste temperaturi caracteristice. Practic, se admite că un lichid nu poate
fi folosit la viscozităţi mai mari de 2000 cSt.
Influenţa presiunii asupra viscozităţii poate fi considerată liniară la presiuni
p mai mici de 500 bar:
ν(p) = ν(p at )(1 + p ⋅ K ν ) (2.7)
Valoarea coeficientului Kν depinde de viscozitatea lichidului; dacă ν50 <

15 cSt, Kν ≅ 0,002, iar pentru ν50 > 15 cSt, Kν ≅ 0,003.
La presiuni mai mari, creşterea viscozităţii cu presiunea este exponenţială.
De exemplu, între 1 şi 2000 bar viscozitatea uleiurilor minerale creşte de 50 …100
ori, iar a celor sintetice de 15 … 25 ori.
La presiuni cuprinse între 20 000 şi 30 000 bar uleiurile minerale se
solidifică.
Variaţia viscozităţii cu temperatura şi presiunea conduce la modificarea
continuă a parametrilor funcţionali ai transmisiilor hidraulice.
38 Cap.2
2.2.2. Calităţile lubrifiante
Viscozitatea determină în mare măsură calităţile lubrifiante ale lichidelor la

viteze relative mari ale suprafeţelor adiacente, dar nu constituie elementul hotărâtor
la viteze relativ mici şi sarcini mari, cînd există pericolul gripării lagărelor. Pentru
prevenirea sau reducerea uzurii acestora se utilizează cupluri de materiale
antifricţiune şi se introduc în lichidele lubrifiante "aditivi de ungere". Acizii graşi,
esterii lor şi alţi compuşi organici cu catenă lungă, care conţin clor, plumb, sulf sau
staniu aderă la suprafeţele metalice, împiedicând contactul acestora. Un aditiv
uzual de acest gen este tricrezilfosfatul.
La temperaturile locale ridicate generate de microgripaje, unii compuşi
halogenaţi se combină cu metalele formând halogenuri cu punct de topire scăzut
care netezesc suprafeţele în mişcare relativă. Din păcate aceşti aditivi nu au aceeaşi
eficienţă pentru toate lichidele iar stabilitatea lor chimică este redusă.
Calităţile lubrifiante ale lichidelor se estimează cu dispozitive care
simulează cazuri concrete de lagăre, sau cu pompe volumice ale căror performanţe
iniţiale sunt garantate de producător (de exemplu pompele cu palete culisante cu
dublă acţiune VICKERS). Pierderea în greutate a pieselor solicitate la uzură
constituie un indiciu asupra calităţilor lubrifiante ale lichidului testat. În ţara
noastră se utilizează dispozitive formate dintr-o bilă cu diametrul de 12,25 mm care
este apăsată cu forţă constantă şi rotită faţă de trei bile identice plasate într-un
pahar cu lubrifiant. Cuplul necesar rotirii bilei superioare este proporţional cu
coeficientul de frecare, iar reducerea diametrelor bilelor inferioare este invers
proporţională cu proprietăţile lubrifiante ale lichidului încercat.
2.2.3. Densitatea şi compresibilitatea
Densitatea unui fluid omogen este egală cu masa unităţii de volum:

m
ρ= (2.8)
V
Unitatea SI a densităţii este 1 kg/m3. În condiţii normale densitatea
uleiurilor minerale este cuprinsă între 830 şi 940 kg/m3. Densitatea lichidelor
sintetice depinde de compoziţia lor chimică. De exemplu, pentru lichidele
siliconice ρ = 930 … 1030 kg/m3 în timp ce unele hidrocarburi clorinate au
ρ = 1538 kg/m3 (bifenilii clorinaţi).
Densitatea lichidelor influenţează greutatea transmisiilor hidraulice
(parametru important al instalaţiilor mobile). În regim staţionar, pierderile de
sarcină prin orificii (esenţiale în cazul elementelor de distribuţie şi reglare) sunt
invers proporţionale cu densitatea. Variaţia densităţii cu presiunea în regim
tranzitoriu generează oscilaţii mecanice care pot fi neamortizate.
Densitatea lichidelor este funcţie de presiune şi temperatură. Spre
deosebire de gaze, a căror ecuaţie de stare se deduce cu ajutorul teoriei cinetico-
moleculare, ecuaţia de stare a lichidelor nu poate fi stabilită decât experimental.
Cap.2 39
Totuşi, se poate utiliza ecuaţia obţinută prin dezvoltarea în serie Taylor a densităţii
în jurul valorii inţiale ρ0, reţinând primii trei termeni,
⎛ ∂ρ ⎞ ⎛ ∂p ⎞
ρ = ρ 0 + ⎜⎜ ⎟⎟ (p − p 0 ) + ⎜ ⎟ (T − T0 ) (2.9)
⎝ ∂p ⎠ T ⎝ ∂T ⎠ p
deoarece variaţiile densităţii cu presiunea şi temperatura sunt mici (p0 şi T0 sunt
parametrii stării iniţiale). Forma uzuală a ecuaţiei de stare liniarizate este :
ρ = ρ 0 [1 + β(p − p 0 ) − α(T − T0 )] (2.10)
în care, prin definiţie

1 ⎛ ∂ρ ⎞
β= ⎜⎜ ⎟⎟ (2.11)
ρ0 ⎝ ∂p ⎠ T
este coeficientul de compresibilitate izotermă, exprimat în m2/N, iar
1 ⎛ ∂ρ ⎞
α=− ⎜ ⎟ (2.11′)
ρ0 ⎝ ∂T ⎠ p
este coeficientul de dilatare termică izobară [K-1]. Relaţia (2.8) devine prin
diferenţiere, pentru m = const.,
1
dρ = − dV (2.12)
ρ
deci cei doi coeficienţi caracteristici pot fi definiţi prin relaţiile echivalente
1 ⎛ ∂V ⎞
β=− ⎜⎜ ⎟⎟ (2.13)
V0 ⎝ ∂p ⎠ T
1 ⎛ ∂V ⎞
α= ⎜ ⎟ (2.14)
V0 ⎝ ∂T ⎠ p
în care V0 este volumul iniţial al lichidului. Mărimea
1 ⎛ ∂p ⎞
ε= = − V0 ⎜ ⎟ (2.15)
β ⎝ ∂V ⎠ T
se numeşte modulul de elasticitate izoterm al lichidului şi se exprimă în N/m2
(uzual în bar). Se poate defini şi un modul de elasticitate adiabat, prin relaţia;
cp
εa = ε, (2.16)
cv
40 Cap.2
dar la lichide raportul căldurilor specifice, determinat experimental, diferă prea

puţin de unitate (1,04 … 1,15) pentru a fi considerat în calcule practice faţă de
efectul aerului antrenat şi al elasticităţii sistemului. Pentru lichidele petroliere,
α ≅ 7…8⋅10-4 K-1, în intervalul de temperatură Δt = 0…200 oC.
Lichidele sintetice se dilată mai mult la creşterea temperaturii; de exemplu,
în acelaşi interval de temperatură, polixiloxaţii alchilici au: α ≅ 9,52 ⋅10-4 K-1.
Variaţia densităţii cu temperatura trebuie considerată în calculul volumului
rezervoarelor. Dacă acestea sunt deschise (în legătură cu atmosfera) creşterea
temperaturii poate provoca deversarea lichidului. În cazul unui rezervor (recipient)
închis, plin cu lichid, diferenţa dintre coeficientul de dilatare termică al lichidului şi
cel al rezervorului, αr crează suprapresiunea
Δp = ε(α − α T )Δt (2.17)
care poate distruge rezervorul.
În calcule practice, variaţia densităţii lichidelor pure cu presiunea poate fi
neglijată. La o suprapresiune de 200 bar, densitatea lichidelor funcţionale creşte cu
numai 1 ... 2%.
Compresibilitatea redusă a lichidelor permite transmiterea promptă a
mişcării, conferind transmisiilor hidraulice o "rigiditate" ridicată; în acelaşi timp ea
poate genera şocuri de presiune importante în sistemele de distribuţie ale maşinilor
hidraulice volumice, reduce debitul volumic al pompelor de înaltă presiune şi
micşorează randamentul transmisiilor hidraulice, deoarece energia consumată
pentru comprimarea lichidului în pompe se pierde prin destinderea acestuia în
motoare, după efectuarea lucrului mecanic util.
În condiţii normale modulul de elasticitate al majorităţii uleiurilor minerale
este cuprins între 17000 şi 18000 bar. Lichidele funcţionale sintetice sunt în
general mai elastice; de exemplu, pentru siliconi, în aceleaşi condiţii ε ≅ 10000 bar.
Lichidele funcţionale pe bază de apă au o elasticitate apropiată de cea a apei: ε ≅
20000 bar.
Modulul de elasticitate este influenţat de presiune, temperatură şi de aerul
nedizolvat.
În gama de presiuni 0 … 500 bar, ε creşte practic liniar cu presiunea:
ε(p ) = ε(p at ) + p ⋅ K ε (2.18)
Valoarea coeficientului Kε depinde de lichid şi de temperatură; pentru

uleiurile minerale se poate considera Kε ≅ 12.
La creşterea temperaturii, modulul de elasticitate se micşorează. De exem-
plu, între 40 oC şi 200 oC, ε scade în cazul uleiurilor minerale la 9000...10000 bar,
iar în cazul uleiurilor siliconice – la 4200 bar.
Aerul nedizolvat micşorează considerabil modulul de elasticitate al
lichidelor hidrostatice.
Cap.2 41
2.2.4. Inflamabilitatea
Pericolul de incendiu sau de explozie constituie principalul dezavantaj al

lichidelor funcţionale pe bază de hidrocarburi, explicând efortul considerabil depus
pentru crearea şi ameliorarea lichidelor sintetice. Incendiile pot fi provocate de
vaporii din rezervoarele deschise sau de contactul lichidelor cu suprafeţele calde
ale instalaţiilor (metalul topit din turnătorii, tobele de eşapament ale motoarelor,
discurile de frână, etc.). Aprecierea posibilităţilor de utilizare a lichidelor din acest
punct de vedere se face pe baza a trei temperaturi caracteristice.
Punctul de inflamabilitate. Lichidul fiind încălzit într-un creuzet, se
apropie periodic de suprafaţa sa liberă o flacără "pilot"; punctul de inflamabilitate
este temperatura la care apare o flacără de scurtă durată. Această temperatură este
de circa 100 oC la uleiurile minerale şi de 200 oC la esteri şi silicaţi. Pentru lichide-
le sintetice neinflamabile această caracteristică nu este definită, dar la circa 100 oC
ele încep să degaje din abundenţă vapori, uneori toxici.
Temperatura de ardere este temperatura lichidului la care vaporii săi
continuă să ardă după îndepărtarea flăcării "pilot"; între această temperatură şi
punctul de inflamabilitate există o diferenţă de circa 40 oC.
Temperatura de autoaprindere este temperatura la care trebuie să se
încălzească o suprafaţă pentru ca o picătură de lichid căzută pe ea să se aprindă
spontan. Această temperatură depinde de condiţiile de măsurare, fiind de circa 250
o
C pentru uleiurile minerale şi de circa 400 oC pentru esteri şi silicaţi. Practic nu
există lichide funcţionale neinflamabile, ci doar lichide care eliminând în condiţii
concrete uzuale riscul incendiilor şi exploziilor se numesc în prezent "lichide
rezistente la foc". Acestea nu trebuie confundate cu lichidele de înaltă temperatură
care îşi conservă calităţile funcţionale la temperaturi înalte (ceea ce nu este
obligatoriu pentru lichidele neinflamabile) dar pot fi mai inflamabile decât alte
lichide.
2.2.5. Compatibilitatea cu materialele sistemului
Principalele materiale afectate de lichidele funcţionale sunt elastomerii

folosiţi pentru confecţionarea elementelor de etanşare şi a racordurilor elastice.
Uleiurile minerale au înlocuit uleiurile vegetale ca lichide funcţionale
numai după elaborarea elastomerilor de sinteză, deoarece dizolvă cauciucul natural.
Lichidele neinflamabile din transmisiile hidraulice ale aeronavelor civile moderne
nu au putut fi întrebuinţate decât după crearea butililor şi a etilenpropilenelor.
Pentru lichidele de înaltă temperatură necesare îndeosebi avioanelor supersonice şi
rachetelor nu există încă un elastomer ideal.
Materialele de etanşare trebuie adaptate lichidului funcţional; schimbarea
acestuia impune în general schimbarea tuturor etanşărilor.
Nu există în prezent un sistem universal de testare a compatibilităţii
lichidelor cu elastomerii. Etanşările corespunzătoare lichidelor pe bază de petrol
sunt încercate cu ajutorul anilinei; aceasta este practic un amestec de hidrocarburi
sub acţiunea căruia elastomerii îşi măresc volumul. Fiecare cuplu lichid – etanşare
42 Cap.2
trebuie testat cu ajutorul unui elastomer etalon, aprovizionat de la un furnizor unic,

măsurând gravimetric cantitatea de lichid absorbită. Dar deformarea etanşărilor nu
este aceeaşi cu cea a elastomerilor etalon, chiar dacă sunt fabricate pe aceeaşi bază,
deci testele statice sunt necesare, dar nu şi suficiente. Practic, se studiază relaţia
dintre lichid şi fiecare tip de etanşare, în condiţii reale de funcţionare, (precom-
primare, mişcări relative, cicluri de suprapresiune, cicluri de temperatură) ur-
mărindu-se îmbătrânirea accelerată şi în timp real.
Lichidele funcţionale sunt compatibile cu majoritatea materialelor metalice
întrebuinţate curent în construcţia transmisiilor hidrostatice: oţel, aluminiu,
magneziu, cupru, alamă, bronz, argint, carburi metalice sintetizate etc.
Unele lichide sintetice afectează acoperirile metalice cu zinc, cadmiu şi
cupru, formând precipitate. Lichidele pe bază de apă pot deveni electroliţi între
diverse piese metalice, provocând o coroziune intensă.
Toate lichidele funcţionale trebuie supuse testului de aciditate, care
furnizează informaţii utile asupra agresivităţii chimice a acestora.
2.2.6. Alte proprietăţi
Apa, aerul şi particulele metalice favorizează oxidarea lichidelor, elasto-

merilor şi a metalelor transmisiilor hidrostatice.
Cantitatea de apă admisă curent în lichidele funcţionale nu depăşeşte 100
p.p.m. În instalaţiile prevăzute cu rezervoare deschise nu se poate evita contactul
lichidelor cu aerul şi condensarea apei. Deşi complică structura şi întreţinerea
sistemelor, rezervoarele etanşe, presurizate pneumatic sau mecanic, sunt
întotdeauna utilizate dacă siguranţa funcţională constituie o cerinţă esenţială. Din
acelaşi motiv azotul înlocuieşte aerul în majoritatea acumulatoarelor
hidropneumatice care lucrează la presiuni mai mari de 63 bar. Aceste măsuri
permit mărirea sensibilă a temperaturii maxime admise în instalaţii şi a duratei de
viaţă a lichidelor, micşorând în acelaşi timp pericolul de incendiu. De exemplu,
lichidele petroliere pot fi întrebuinţate în aviaţie până la 135 oC, faţă de 90 oC în
circuit deschis.
Circuitele etanşe, umplute cu precauţii deosebite, sunt obligatorii în cazul
întrebuinţării lichidelor de înaltă temperatură pe bază de silicaţi, care în prezenţa
apei şi a aerului formează precipitate şi cristale deosebit de periculoase pentru
sistemele hidraulice.
Proprietatea lichidelor de a-şi conserva calităţile fizice şi chimice în
prezenţa apei se numeşte "stabilitate hidrolitică" şi determină în mare măsură
durata de stocare şi de întrebuinţare.
Ameliorarea rezistenţei faţă de oxidanţi se obţine cu aditivi care au o mare
afinitate pentru oxigen, dar nu influenţează proprietăţile lichidului nici în starea
iniţială nici în starea oxigenată. După consumarea inhibatorilor de oxidare se
produc acizi care afectează elementele sistemului.
Degajarea gazelor şi agitaţia excesivă a lichidelor în prezenţa aerului
provoacă apariţia spumei. Aceasta măreşte compresibilitatea lichidelor, favorizează
oxidarea lor şi coroziunea metalelor. Stabilitatea spumei depinde de viscozitatea
Cap.2 43
lichidului, de tensiunea sa superficială şi de factorii poluanţi. Tendinţa de spumare
se determină prin măsurarea volumului spumei generate de o cantitate constantă de
aer. Transmisiile hidraulice în circuit închis nu sunt afectate de acest fenomen.
Sistemele deschise necesită atât precauţii constructive (rezervoare mari cu
deflectoare multiple), cât şi aditivarea lichidelor funcţionale cu antispumanţi.
În exploatare este greu să se evite contactul operatorilor cu lichidele
funcţionale şi mai ales inhalarea vaporilor acestora. Este deci necesar ca lichidele
să nu fie toxice nici înainte de întrebuinţare, nici după aceasta. Lichidele sintetice
moderne, îndeosebi cele neinflamabile, sunt toxice în anumite concentraţii.
Acţiunea lor asupra mucoaselor şi îndeosebi asupra ochilor impune utilizarea
ecranelor protectoare la standurile de încercări ale elementelor hidraulice şi
ventilarea corespunzătoare a laboratoarelor.
Presiunea vaporilor saturaţi ai lichidelor funcţionale trebuie să fie cât
mai mică pentru a evita apariţia cavitaţiei, îndeosebi în cazul lichidelor care
lucrează la temperaturi ridicate.
Căldura specifică şi coeficientul de conductibilitate termică trebuie să
fie cât mai mari pentru a evita gradienţii mari de temperatură.
Este util ca lichidele funcţionale să aibă proprietăţi dielectrice, care
permit folosirea electromotoarelor rotative, liniare şi unghiulare cu înfăşurări
neizolate, simplificând construcţia convertoarelor electrohidraulice.
Culoarea şi mirosul facilitează identificarea lichidelor funcţionale.
Costul este un criteriu important în alegerea lichidelor funcţionale, mai
ales în cazul instalaţiilor industriale complexe. Lichidele sintetice sunt mai scumpe
decât cele minerale. De exemplu, lichidele florurate sunt de o sută de ori mai
scumpe decât cele petroliere.
Aplicaţia 2.1. Determinarea modulului de elasticitate al unui amestec

lichid – gaz
În scopul evaluării modulului de elasticitate real al unui sistem, se

consideră un recipient care conţine lichid şi gaz.
În figura A.2.1-1 gazul este reprezentat concentrat, dar în realitate el se
găseşte în lichid îndeosebi sub formă de bule microscopice.
Fig. A.2.1-1. Schemă de calcul a modulului de elasticitate al unui amestec lichid - gaz.
44 Cap.2
La presiuni mari aerul (gazul) dizolvat are un efect neglijabil asupra

modulului de elasticitate al sistemului.
Volumul iniţial total al recipientului, Vt, poate fi scris sub forma
Vt = Vl + Vg (2.1.1)
unde Vl este volumul iniţial al lichidului iar Vg – volumul iniţial al gazului.

Mişcarea ascendentă a pistonului măreşte presiunea amestecului din recipient cu
Δp prin scăderea volumului iniţial cu
ΔVt = − ΔVg − ΔVl + ΔVr (2.1.2)
indicele r corespunzând recipientului. Modulul de elasticitate efectiv sau "global"

poate fi definit prin relaţia:
1 ΔVt
= . (2.1.3)
ε e Vt Δp
Din ultimele două relaţii rezultă egalitatea:
1 Vg ⎛⎜ ΔVg ⎞⎟ Vl ⎛ ΔVl ⎞ ΔVr

= − + ⎜⎜ − ⎟⎟ + (2.1.4)
εe Vt ⎜⎝ Vg Δp ⎟⎠ Vt ⎝ Vl Δp ⎠ Vt Δp
în care:
Δp
ε l = − Vl (2.1.5)
ΔVl
este modulul de elasticitate al lichidului,
Δp
ε g = − Vg (2.1.6)
ΔVg
este modulul de elasticitate al gazului, iar
Δp
ε r = Vt (2.1.7)
ΔVr
este modulul de elasticitate al recipientului în raport cu volumul total iniţial.
Introducând relaţiile (2.1.5), (2.1.6) şi (2.2.17) în relaţia (2.1.4) se obţine:
1 Vg 1 Vl 1 1
= ⋅ + ⋅ + . (2.1.8)
ε e Vt ε g Vl ε g ε r
Eliminând volunul de lichid sin aceasă relaţie,
Vl = Vt − Vg (2.1.9)
Cap.2 45
rezultă
1 1 Vg ⎛⎜ 1 1 ⎞⎟ 1
= + − + (2.1.10)
ε e ε r Vt ⎜⎝ ε g ε l ⎟⎠ ε l
Modulul de elasticitate izotermic al gazului se calculează prin diferenţierea
legii Boyle-Mariotte (p⋅Vg = const.):
Δp p
=− (2.1.11)
Vg ΔVg
Ţinând seama de relaţia (2.1.6) rezultă
εg = p (2.1.12)
Dacă procesul de comprimare este adiabat, εga = pcp/cv; în cazul

aerului, εga = 1,4 p.
În paranteza din relaţia (2.1.10) termenul 1/εl este neglijabil faţă de
termenul 1/εg, deci
1 1 1 Vg 1
≅ + + ⋅ (2.1.13)
ε e ε r ε l Vt ε g
Modulul de elasticitate efectiv este mai mic decât oricare din mărimile εr,
εe şi εgVt/Vg, relaţia (2.1.13) fiind similară celei de calcul a rezistenţei electrice
echivalente unor rezistenţe dispuse în paralel. Utilizarea acestei relaţii necesită
determinarea mai multor mărimi. Volumul total Vt se calculează geometric, iar
modulul de elasticitate al lichidului pur se obţine experimental. Modulul de
elasticitate al recipienţilor şi conţinutului de aer din lichid sunt mărimi greu de
calculat. Dintre elementele componente ale transmisiilor hidraulice, cele mai
elastice sunt racordurile flexibile utilizate între distribuitoare şi motoarele a căror
carcasă este mobilă.
Deplasarea radială δr a suprafeţei interioare a unui cilindru cu pereţi subţiri,
corespunzătoare unei suprapresiuni interne Δp, se calculează cu relaţia:
D i Δp (1 + ν )D e2 − (1 − ν )D i2
δr = ⋅ (2.1.14)
2E 2e ( D e + D i )
în care Di este diametrul interior; De – diametrul exterior; e – grosimea pereţilor; E-
modulul de elasticitate al materialului pereţilor; ν - coeficientul lui Poisson. Din
relaţiile (2.1.7) şi (2.1.14) rezultă:
1 2 (1 + ν )D e2 − (1 − ν )D i2
= ⋅ (2.1.15)
εr E 2e(D e + D i )
46 Cap.2
În cazul pereţilor metalici subţiri, ν = 0,25 şi De ≅ Di, deci:

e
εr ≅ E (2.1.16)
Di
relaţie utilizată în calcule practice pentru ţevi. Dacă conductele metalice au pereţi
groşi, relaţia (2.1.15) poate fi aproximată prin:
E E
εr ≅ ≅ (2.1.17)
2(1 + ν ) 2.5
Racordurile elastice executate din cauciuc dur sau teflon, cu inserţii de oţel
inoxidabil, au un modul de elasticitate redus, cuprins între 700 şi 3500 bar, care
este în general indicat de producători. Utilizarea acestor racorduri în sistemele
automate hidraulice este permisă numai pentru alimentarea distribuitoarelor şi
racordarea acestora la rezervor; convertoarele (servovalvele) electrohidraulice sunt
amplasate frecvent chiar pe motoarele hidraulice volumice, reducând astfel la
minimum volumul de lichid supus variaţiilor de presiune şi elasticitatea
racordurilor.
Prezenţa aerului în lichid, chiar în cantităţi mici, reduce drastic modulul de
elasticitate al sistemului. Se consideră de exemplu un lichid petrolier (εl ≅
15400 bar) aflat la presiunea de 35 bar, într-o conductă de oţel (E ≅ 2,1 ⋅ 106 bar) al
cărei diametru este de şase ori mai mare decât grosimea pereţilor, deci εr = 3,5⋅ 105
bar şi εga = 49 bar. Dacă Vg/Vt = 1/100, εe ≅ 3600 bar, pe când în absenţa aerului
εe≅ 14700 bar. Dacă se dublează valoarea presiunii, εe creşte la 5880 bar. Astfel se
explică interesul pentru sistemele de înaltă presiune. În calcule practice se poate
admite pentru lichide pe bază de petrol εe ≅ 7000 bar. Utilizarea unor valori incerte
pentru εe poate introduce valori mari în calculul frecvenţei de rezonanţă, care
determină direct stabilitatea sistemelor hidrostatice.
Modulul de elasticitate efectiv nu poate fi determinat precis decât
experimental. La presiunea atmosferică, volumul de aer nedizolvat poate atinge
20% din volumul total. Pe măsura creşterii presiunii, o mare parte din aer se
dizolvă în lichid şi nu mai afectează rigiditatea acestuia.
La repunerea în funcţiune a unei transmisii hidraulice după un repaus
îndelungat, care permite pătrunderea aerului în lichid, performanţele sistemului
sunt aleatoare până la evacuarea aerului de către pompe, odată cu lichidul
vehiculat. În aceste condiţii, demarajul pompelor este zgomotos, existând pericolul
apariţiei fenomenului de cavitaţie.
Principala cauză a reţinerii aerului este proiectarea sau executarea incorectă
a canalelor complexe realizate prin găurire sau turnare. Toate transmisiile
hidraulice trebuie prevăzute cu buşoane sau robinete de purjare. Instalaţiile
importante sunt vidate înainte de a fi puse în funcţiune (de exemplu - sistemele
hidraulice ale aeronavelor).
Lichidele funcţionale sunt în general aditivate cu antispumanţi care le
măresc capacitatea de a evacua aerul fără a forma emulsii.
Cap.2 47
2.3. TIPURI DE LICHIDE FUNCŢIONALE
2.3.1. Lichide pe bază vegetală
Aceste lichide sunt compuse din ulei de ricin (care este un bun lubrifiant)
diluat, în scopul măririi fluidităţii, într-un solvent cu punct de congelare scăzut şi
cât mai puţin volatil. Un exemplu tipic este lichidul întrebuinţat în primele sisteme
de frânare ale autovehiculelor, compus din ulei de ricin şi alcool (diacetonă) în
părţi egale. Fiind compatibile cu cauciucurile naturale, care nu sunt afectate de
temperaturile scăzute, aceste lichide sunt încă folosite în domenii specifice, deşi
sunt corozive, volatile (datorită solventului), inflamabile, instabile în timp şi în
raport cu variaţiile de temperatură etc.
2.3.2. Lichide pe bază minerală
Datorită calităţilor lubrifiante, stabilităţii chimice şi costului relativ scăzut,

aceste lichide sunt larg utilizate în sistemele hidraulice care lucrează în domeniul
de temperatură cuprins între -54 şi 135 oC. În aeronautica civilă şi în transmisiile
hidraulice industriale expuse pericolului de incendiu, lichidele pe bază minerală
sunt înlocuite frecvent cu lichide sintetice neinflamabile (esteri fosfatici sau
silicici).
Gama de uleiuri minerale este foarte largă, producătorii oferind lichide din
fiecare grupă de viscozitate. Tabelul 2.1 conţine caracteristicile grupelor de
viscozitate ale lichidelor funcţionale industriale.
Tabelul 2.1. Caracteristicile grupelor de viscozitate

ale lichidelor funcţionale industriale
Viscozitatea la 50 oC
Nr.
Calificativul Grade
grupei Centistokes
Engler
1 Extrafluide 2 11
2 Foarte fluide 2-3 11-20
3 Fluide 3-4 20-29
4 Semifluide 4-5 29-37
5 Semiviscoase 5 37
Instalaţiile hidraulice ale aeronavelor utilizează frecvent "lichidul hidraulic

standard", care poate fi definit astfel (după norma AIR 3520/A -Franţa): ulei
mineral cu punct de curgere scăzut (< -60 oC), cu punct de inflamabilitate mai
ridicat de 93 oC, cu indice de aciditate scăzut (< 0,1 mg hidroxid de potasiu pe
gram), aditivat cu cel mult 20% amelioratori ai indicelui de viscozitate (de exemplu
polimer metacrilic), cu 0,4 …0,6% tricrezilfosfat (pentru îmbunătăţirea calităţilor
lubrifiante), cu 2% antioxidant şi cu 100 p.p.m. colorant (roşu). Acest lichid se
numeşte în Franţa AIR 3520/A şi are următoarele echivalente: MIL H 5606 în
S.U.A.; AMG 10 în Rusia; DTD 585 în Anglia, H 10 în România etc.; este foarte
48 Cap.2
stabil, netoxic, compatibil cu majoritatea elastomerilor sintetici, are un indice de

viscozitate bun, dar este inflamabil.
2.3.3. Lichide neinflamabile pe bază de apă
Datorită unor neajunsuri majore (domeniu limitat de temperatură,

viscozitate şi proprietăţi lubrifiante foarte reduse, corozivitate) apa este folosită
îndeosebi pentru acţionarea unor utilaje "calde", mari consumatoare de lichid, cum
sunt presele hidraulice, sau a utilajelor alimentare. Ameliorarea proprietăţilor apei
se poate obţine prin amestecare cu ulei sau poliglicoli.
Emulsiile de ulei în apă conţin între 1 şi 10% ulei mineral, care
îmbunătăţeşte proprietăţile lubrifiante ale apei şi îi limitează agresivitatea chimică.
Aceste emulsii au un indice de viscozitate bun şi sunt compatibile cu elastomerii şi
vopselele uzuale, fiind întrebuinţate pe maşini-unelte.
În emulsiile de apă în ulei, ponderea acesteia este mărită la 50…60%,
asigurând un indice de viscozitate ridicat (circa 140) şi compatibilitatea cu
elastomerii şi vopselele curente, dar proprietăţile lubrifiante rămân modeste; sunt
folosite îndeosebi în instalaţiile hidraulice ale utilajelor miniere, la presiuni ridicate
(uzual 400 bar).
Soluţiile de poliglicoli în apă conţin apă în proporţie de 35…65%; au
calităţi lubrifiante bune şi un indice de viscozitate ridicat (circa 150), dar sunt
incompatibile cu lichidele petroliere (formează precipitate chiar în prezenţa unor
urme de ulei mineral), cu zincul, cadmiul şi vopselele curente (cu excepţia celei
vinilice); sunt întrebuinţate îndeosebi în marină. Vaporii de apă joacă rolul de
estinctor, dar prezenţa apei limitează mult domeniul de temperatură; peste 60 oC
apa se evaporă intens, lichidul pierzându-şi caracterul ignifug.
2.3.4. Lichide sintetice
Necesitatea măririi siguranţei sistemelor hidraulice şi a creşterii

temperaturii lor maxime de funcţionare, corespunzător cerinţelor aeronauticii
moderne a generat cercetări intense pentru crearea lichidelor funcţionale sintetice
"neinflamabile" şi a celor "de înaltă temperatură". Dintre lichidele utilizate sau
numai studiate se analizează cele mai cunoscute.
Esterii acizilor organici sunt lichide de înaltă temperatură dar nu sunt
rezistente la foc; au punctul de inflamabilitate cuprins între 160 şi 200 oC, dar se
comportă nesatisfăcător la temperaturi scăzute şi sunt incompatibile cu anumiţi
elastomeri. Iniţial au fost utilizaţi ca lubrifianţi sintetici şi ca lichide funcţionale în
sistemele de comandă ale motoarelor termice; în prezent ele sunt întrebuinţate pe
unele avioane supersonice civile.
Compuşii organici halogenaţi (floruraţi sau cloruraţi) sunt neinflamabili,
dar au un cost extrem de ridicat, densitate mare, indice de viscozitate redus şi
suportă greu aditivii, astfel că în prezent sunt întrebuinţaţi rar.
Cap.2 49
Siliconii sunt lichide neinflamabile de înaltă temperatură (pot lucra până la
315 oC); indicele lor de viscozitate este ridicat, dar au proprietăţi lubrifiante slabe,
spumează intens, sunt insensibili la aditivi şi scumpi; în plus, au un modul de
elasticitate redus şi o comportare specială în lagăre (sunt lichide nenewtoniene).
Esterii fosfatici au calităţi lubrifiante bune, indice de viscozitate foarte
mare (circa 240), punct de inflamabilitate ridicat (circa 260 oC), dar au densitate
relativă mare (circa 1,08), sunt sensibili la forfecare şi toxici. Instabilitatea
elastomerilor corespunzători (butilii, până la 70 – 80 oC şi etilenpropilenele, până la
100 oC) limitează temperatura lor de utilizare la circa 100 oC. Aceste lichide pot fi
considerate neinflamabile, dar nu şi lichide de înaltă temperatură; sunt larg
întrebuinţate pe avioanele civile şi pe nave, precum şi în numeroase instalaţii
hidraulice industriale expuse pericolului de incendiu (de exemplu cele miniere). Un
exemplu tipic de ester fosfatic este lichidul SKYDROL 500 A, utilizat pe avioanele
BOEING.
Silicaţii (ortosilicatesterii şi polixiloxanii) pot fi utilizaţi între –40 oC şi
o
150 C; marele lor defect îl constituie sensibilitatea faţă de apă şi aer, în prezenţa
cărora produc precipitate şi cristale, mai ales la cald. Această sensibilitate impune
precauţii severe în concepţia, umplerea şi întreţinerea sistemelor; sunt lichide de
înaltă temperatură, dar nu sunt neinflamabile, deşi prezintă un bun nivel de securi-
tate faţă de incendii. Din această categorie face parte lichidul ORONITE 8515 A
utilizat în instalaţia hidraulică a avionului supersonic de pasageri CONCORDE.
Lichidele de temperatură foarte mare sunt necesare avioanelor şi
rachetelor hipersonice, a căror încălzire dinamică este considerabilă. Sunt studiate
în acest scop metalele lichide testate deja în circuitele primare ale reactoarelor
nucleare, mercurul, sodiul, potasiul, aliaje de plumb şi bismut etc. Se încearcă de
asemenea folosirea gazelor de combustie pentru dirijarea vehiculelor spaţiale, deşi
temperatura lor este foarte ridicată şi conţin mari cantităţi de contaminanţi solizi
(alumină).
2.3.5. Lichide funcţionale produse sau utilizate în ţara noastră
Tabelul 2.2 conţine caracteristicile unor lichide funcţionale produse în ţara

noastră, conform standardelor în vigoare. Toate aceste lichide sunt elaborate pe
bază de petrol.
În ţara noastră se întrebuinţează şi alte lichide funcţionale: AMG 10 (în
instalaţiile hidraulice ale avioanelor militare), SKYDROL 500 A (pe avioanele
BAC 1-11, ROMBAC şi BOEING 707) AIR 3520A pe elicopterele PUMA şi
ALOUETTE etc.
50 Cap.2
3. ELEMENTE DE MECANICA FLUIDELOR
SPECIFICE TRANSMISIILOR HIDRAULICE
3.1. PARTICULARITĂŢI ALE UTILIZĂRII LEGILOR
ŞI ECUAŢIILOR GENERALE DIN MECANICA
FLUIDELOR
Proiectarea raţională a elementelor transmisiilor hidraulice şi asocierea lor

corectă necesită cunoaşterea legilor şi a ecuaţiilor care descriu mişcarea fluidelor în
domeniile specifice acestor sisteme.
Evoluţia unei particule fluide într-un domeniu dat poate fi definită complet
cu ajutorul a şapte parametri: coordonatele centrului său de greutate în raport cu un
sistem de referinţă arbitrar, presiunea, densitatea, temperatura şi viscozitatea. Sunt
deci necesare şapte ecuaţii independente pentru a exprima fiecare parametru ca o
funcţie de timp sau de ceilalţi parametri. Primele trei ecuaţii - de mişcare - rezultă
din legea a doua a lui Newton aplicată după cele trei direcţii ale referenţialului
adoptat. Dacă curgerea are caracter laminar, se utilizează ecuaţiile Navier-Stokes,
iar în cazul mişcării turbulente se consideră sistemul Reynolds completat cu relaţii
semiempirice. A patra ecuaţie - de continuitate - rezultă din legea conservării ma-
sei, iar legea conservării energiei (primul principiu al termodinamicii) furnizează a
cincea ecuaţie. Ecuaţia de stare şi ecuaţia de variaţie a viscozităţii cu temperatura şi
presiunea constituie ultimele două ecuaţii ale sistemului.
Ecuaţiile de mişcare sunt ecuaţii cu derivate parţiale neliniare; condiţiile la
limită şi iniţiale complexe, corespunzătoare curgerilor reale întâlnite în tehnică, nu
permit integrarea acestora decât în cazuri particulare relativ simple. Practic, pentru
analiza regimului staţionar şi a celui tranzitoriu din circuitele energetice şi de
comandă ale transmisiilor hidraulice, se utilizează ecuaţia continuităţii şi relaţia lui
Bernoulli, corespunzătoare mişcărilor permanente, respectiv semipermanente,
ţinând seama îndeosebi de rezistenţele hidraulice majore introduse intenţionat în
circuite, în scopul reglării parametrilor funcţionali, deoarece acestea constituie
rezistenţele dominante. Pierderile de sarcină relativ mici corespunzătoare elemen-
telor de legătură (tuburi scurte, coturi, ramificaţii etc.) sunt considerate în special
pentru dimensionarea conductelor de aspiraţie ale pompelor (în scopul evitării
cavitaţiei) şi a racordurilor hidromotoarelor amplasate la distanţe mari de pompe.
Ecuaţiile Navier-Stokes sunt totuşi frecvent utilizate în calculul disipaţiilor
volumice prin interstiţiile de mici dimensiuni ale elementelor hidraulice. Aceste
mişcări, realizate între suprafeţele cvasiparalele situate la distanţe foarte mici în
raport cu razele lor de curbură, sunt dominate de forţele de viscozitate şi pot fi
considerate în numeroase cazuri mişcări pseudoplane de speţa a doua (Helle-
Shaw), ceea ce permite calculul distribuţiei presiunii şi vitezei medii în spaţiul
54 Cap.3
dintre suprafeţe prin rezolvarea (de obicei numerică) a unei ecuaţii de tip Laplace
( ∇ 2 p = 0 ).
Ecuaţiile Navier-Stokes sunt folosite şi în calculul pierderilor de presiune
corespunzătoare rezistenţelor hidraulice introduse în circuite pentru amortizarea
oscilaţiilor hidromecanice de mică amplitudine.
Efectul temperaturii asupra densităţii şi viscozităţii lichidelor este
considerat îndeosebi în cazul curgerilor cu gradienţi termici mari, specifice
lagărelor utilizate în construcţia maşinilor hidraulice volumice. În cazul mişcărilor
cu gradienţi termici mici, influenţa temperaturii este introdusă în calcul numai prin
evaluarea proprietăţilor lichidului la temperatura de funcţionare medie globală a
sistemului. Astfel, legea conservării energiei se reduce la relaţia lui Bernoulli,
viscozitatea este considerată constantă, iar ecuaţia de stare include numai variaţia
practic liniară a densităţii cu presiunea.
Prezentul capitol tratează particularităţile mişcării lichidelor prin conduc-
tele, orificiile şi interstiţiile specifice transmisiilor hidraulice.
3.2. MIŞCAREA ÎN CONDUCTE
3.2.1. Mişcarea laminară
Curgerea permanentă în conductele circulare ale transmisiilor hidraulice

este frecvent laminară, deoarece lichidele funcţionale au o vâscozitate relativ mare,
diametrele conductelor sunt relativ mici, iar vitezele medii nu depăşesc uzual 5 m/s
în scopul limitării şocurilor hidraulice provocate de elementele de distribuţie,
reglare şi protecţie.
Se consideră o conductă circulară dreaptă orizontală, având diametrul D şi
lungimea L, alimentată la presiune constantă, p0, de un rezervor, printr-un confuzor
continuu. La intrarea în conductă distribuţia vitezei este practic dreaptă, v = v0
(fig. 3.1).
Fig. 3.1. Distribuţia vitezei în mişcarea laminară a unui fluid

într-o conductă circulară dreaptă.
Cap.3 55
Datorită aderenţei lichidului la peretele conductei şi viscozităţii, distribuţia
vitezei se modifică continuu, pe măsură ce lichidul pătrunde în conductă. Grosimea
stratului de lichid în care are loc variaţia vitezei (stratul limită) creşte până când
acesta atinge axul conductei, rezultând o distribuţie parabolică (Hagen-Poiseuille) a
vitezei, care se menţine constantă de-a lungul conductei, până la intrarea în
rezervorul aval, unde presiunea este menţinută constantă, p2.
Pentru un profil parabolic, viteza maximă are valoarea vmax = 2vmed = 2v0,
deci pe lungimea de stabilizare a profilului vitezei, ls, raportul vmax/vmed variază
între 1 şi 2. În figura 3.2 se prezintă variaţia mărimilor adimensionale (vmax/vmed) şi
2 (p0 - p2) / (ρv2med) în funcţie de mărimea adimensională L / (D⋅Re).
Fig. 3.2. Variaţia parametrilor cinematici şi dinamici adimensionali ai

mişcării laminare în funcţie de numărul L/(D⋅Re).
Dacă se admite că lungimea de stabilizare corespunde secţiunii în care

viteza maximă este cu 1% mai mică decât viteza maximă finală, (vmax/vmed= 1,98)
din grafic rezultă
l s = 0,0575 ⋅ D ⋅ Re (3.1)
La limita superioară a mişcării laminare (Re = 2000) este necesară o

lungime de 115 diametre de conductă pentru stabilirea profilului de viteze
parabolic.
Căderea de presiune în regiunea de tranziţie este generată atât de forţele de
inerţie cât şi de forţele de viscozitate. Pentru conducte mai mici decât lungimea de
stabilizare, căderea de presiune relativă poate fi aproximată cu relaţia lui Langhaar,
p0 − p2 L
= 64 + 2,28 (3.2)
1 D ⋅ Re
⋅ ρ ⋅ v 2med
2
deci
56 Cap.3
128 ⋅ η ⋅ L ⋅ Q ⎛ D ⋅ Re ⎞
p0 − p2 = ⎜1 + 0,0356 ⎟ (3.3)
π⋅D 4
⎝ L ⎠
Primul termen corespunde forţelor de viscozitate (relaţia Hagen-
Poiseuille), iar al doilea - forţelor de inerţie ale stratelor care sunt accelerate pe
lungimea de tranziţie. Dacă muchia de intrare în conductă este ascuţită, coeficientul
pierderii de sarcină locale are valoarea ζ = 0,5, deci ultima relaţie devine
128 ⋅ η ⋅ L ⋅ Q ⎛ D ⋅ Re ⎞
p0 − p3 = ⎜1 + 0,0434 ⎟ (3.4)
π⋅D 4
⎝ L ⎠
În cazul conductelor circulare scurte, având intrarea şi ieşirea bruşte, se
poate utiliza relaţia lui Shapiro, Siegel şi Keine,
ρ 2 ⎛ L ⎞
p0 − p3 = v med ⎜⎜1,5 + 13,74 ⎟ (3.5)
2 ⎝ D ⋅ Re ⎟⎠
valabilă pentru L / (D⋅Re) ≤ 0,001.

Liniaritatea relaţiei dintre debit şi căderea de presiune, caracteristică
tuturor mişcărilor laminare, este foarte utilă în calculul circuitelor hidraulice.
Conductele circulare drepte având un diametru redus, numite uzual "tuburi
capilare", sunt frecvent utilizate pentru mărirea rigidităţii lagărelor hidrostatice, în
stabilizarea elementelor de reglare a presiunii şi debitului, pentru amortizarea
oscilaţiilor motoarelor hidraulice volumice etc. Totuşi, mişcarea laminară este
sensibilă la variaţiile de temperatură, care modifică viscozitatea lichidelor. Acest
dezavantaj poate fi esenţial în unele aplicaţii şi nu poate fi evitat decât prin
termostatarea sistemului.
În proiectare este necesar să se dimensioneze tuburile capilare astfel încât
neliniaritatea corespunzătoare lungimii de stabilizare să fie neglijabilă. Pentru
L/D = 800 (valoarea limită uzuală) şi Re = 2000, paranteza din relaţia (3.4) are
valoarea 1,11, deci utilizarea relaţiei Hagen-Poiseuille în locul acestei relaţii
introduce o eroare mai mică de 11%. Dacă se limitează eroarea de calcul la 10%
rezultă
D ⋅ Re
0,434 ≤ 0.1 (3.6)
L
sau
L
≥ 0,434 ⋅ Re (3.7)
D
O regulă practică pentru dimensionarea tuburilor capilare este L/D ≥ 400.
Totuşi rapoarte mult mai mici sunt satisfăcătoare la numere Reynolds mici,
specifice îndeosebi curgerilor alternative de frecvenţă mare.
Cap.3 57
Tuburile capilare pot fi realizate şi prin introducerea presată a unui şurub
cu profil triunghiular sau dreptunghiular într-o bucşă cilindrică circulară. Raza de
dispunere a canalului astfel format este mult mai mare decât dimensiunea sa
caracteristică, permiţând calculul pierderii de presiune corespunzătoare cu ajutorul
relaţiilor stabilite pentru tuburile drepte. Astfel, în cazul unei conducte cu secţiunea
dreptunghiulară, de lăţime b şi înălţime h, (b ≥ h),
b ⋅ h 3 ⎛ 192 ⋅ h π ⋅ b ⎞
Q= ⋅ ⎜1 − 5 th ⎟ ⋅ (p1 − p 2 ) (3.8)
12 ⋅ η ⋅ L ⎝ π ⋅b 2⋅h ⎠
Dacă b = h (conductă pătrată),
b4
Q= ⋅ (p1 − p 2 ) (3.9)
28,4 ⋅ η ⋅ L
Pentru o conductă având secţiunea de forma unui triunghi echilateral cu
latura b,
b4
Q= ⋅ (p1 − p 2 ) (3.10)
185 ⋅ η ⋅ L
În aceste relaţii L reprezintă lungimea conductei drepte sau lungimea
desfăşurată a tubului curbat. Evaluarea regimului de curgere prin conducte cu
secţiuni necirculare se face pe baza diametrului hidraulic, dar trebuie considerată
aproximativă; în cazul sistemelor importante sunt necesare verificări experimentale
sistematice.
Observaţie. Legea Hagen-Poiseuille este stabilită şi se verifică
experimental în cazul curgerii laminare izoterme; curgerile tehnice se realizează cu
variaţii de temperatură datorită cărora coeficientul pierderilor de sarcină liniare
variază practic în intervalul
64 75
≤λ≤ (3.11)
Re Re
3.2.2. Mişcarea turbulentă
Modelul curgerii turbulente în conducte şi ecuaţiile corespunzătoare se

bazează în mare măsură pe observaţii experimentale. La intrarea într-o conductă
circulară (fig. 3.3) stratul limită este laminar, dar devine turbulent la mică distanţă,
cu excepţia unui substrat laminar subţire.
Grosimea stratului limită turbulent creşte spre centrul conductei pe o
lungime de stabilizare (tranziţie) cuprinsă între 25 şi 40 de diametre; se stabileşte o
distribuţie de viteze aplatisată (vmax ≅ 1,2 ⋅ vmed), care se menţine pe toată lungimea
conductei. Căderea de presiune poate fi evaluată cu relaţia echivalentă a lui Darcy
58 Cap.3
ρ L
p1 − p 2 = λ ⋅ ⋅ v 2med (3.12)
2 D
coeficientul pierderilor de sarcină liniare, λ, depinzând de numărul Re şi de
rugozitatea pereţilor conductei. Căderea de presiune adiţională corespunzătoare
lungimii de stabilizare este de circa 0,09 ⋅ ρ ⋅ v 2med / 2 şi poate fi neglijată în
majoritatea calculelor.
Fig. 3.3. Distribuţia vitezei în mişcarea turbulentă a unui fluid

într-o conductă circulară dreaptă.
Conductele metalice întrebuinţate în transmisiile hidraulice sunt executate

din oţeluri carbon sau inoxidabile, trase la cald sau la rece, au frecvent
caracteristici geometrice şi mecanice garantate şi sunt supuse unor operaţii
complexe, mecanice si chimice, de îndepărtare a oxizilor formaţi în cursul
laminării şi prelucrărilor ulterioare (tăiere, îndoire, sudare). Rugozitatea astfel
obţinută este relativ mică şi nu creşte în timp, deci din punct de vedere hidraulic
conductele transmisiilor hidraulice pot fi considerate "netede". Coeficientul λ se
poate calcula cu relaţia lui Blasius:
0,3164
λ= (3.13)
Re 0, 25
valabilă pentru 4⋅103 <Re < 105, sau cu relaţia lui Prandtl-Kármán
1
= 2 ⋅ lg Re λ − 0,8
λ
utilizabilă în domeniul 3⋅103 < Re < 107.
Aceste formule sunt reprezentate în figura 3.4. Relaţiile lui Darcy şi
Blasius pot fi combinate sub forma
Δp p1 − p 2 ρ 0,75 ⋅ η0,25 1,75

= = 0,242 ⋅ L Q (3.14)
L L D 4,75
Cap.3 59
În figura 3.5 sunt reprezentate în coordonate logaritmice curbele Δp/L(Q)
pentru câteva diametre uzuale de conductă, conform relaţiilor Hagen-Poiseuille şi
Blasius. S-a considerat un ulei mineral cu densitatea ρ = 905 kg/cm3 şi viscozitatea
ν = 30 ⋅ 10-6 m2/s (H30).
Fig. 3.4. Variaţia coeficientului lui Darcy în funcţie de numărul Reynolds

pentru conducte netede.
Fig. 3.5. Variaţia căderii de presiune specifice în funcţie de debit

pentru conductele uzuale ale transmisiilor hidraulice.
Diagrama evidenţiază creşterea gradientului presiunii în regiunea curgerii

turbulente faţă de regiunea curgerii laminare. Este deci de dorit ca mişcarea să fie
60 Cap.3
laminară, dar această condiţie conduce uzual la diametre mari. Căderea de presiune
specifică admisă curent este de circa 0,25 bar/m.
Pierderile de presiune generate de mişcările turbulente în conductele de
secţiune necirculară pot fi evaluate cu relaţia lui Darcy, înlocuind diametrul
geometric cu cel hidraulic. În calcule aproximative se poate considera λ ≅ 0,025.
3.3. CURGEREA LICHIDELOR PRIN ORIFICII ŞI FANTE
Orificiile şi fantele constituie un mijloc de bază pentru reglarea

parametrilor funcţionali ai transmisiilor hidraulice şi pentru asigurarea stabilităţii
lor.
În acest paragraf se prezintă caracteristicile de regim staţionar ale
principalelor tipuri de orificii şi fante cu secţiune fixă sau variabilă; practica
sistemelor hidraulice a consacrat pentru aceste rezistenţe hidraulice denumirea de
"drosele".
La numere Re mari curgerea este turbulentă, căderea de presiune pe orificii
şi fante determinând accelerarea particulelor fluide. La numere Re mici căderea de
presiune este provocată de eforturile tangenţiale corespunzătoare viscozităţii.
3.3.1. Curgerea turbulentă
Majoritatea curgerilor prin orificiile şi fantele utilizate pentru reglarea

transmisiilor hidraulice se produc la numere Re mari şi sunt considerate
"turbulente", deşi termenul nu are aceeaşi semnificaţie ca în cazul conductelor.
Fig. 3.6. Curgerea turbulentă printr-un Fig. 3.7. Variaţia coeficientului de

orificiu circular cu muchie ascuţită. contracţie al fantelor (orificiilor) în funcţie
de lăţimea (deschiderea) relativă.
Se consideră un orificiu circular cu muchie ascuţită (fig. 3.6); particulele

de fluid sunt accelerate între secţiunile 1 şi 2 cu pierderi mici de energie, mişcarea
fiind practic potenţială. Aria secţiunii transversale a jetului este mai mică decât aria
orificiului, datorită inerţiei particulelor de fluid. Secţiunea de arie minimă a jetului
se numeşte "contractată" sau "vena contracta". Raportul dintre aria acestei secţiuni,
A2, şi aria orificiului, A0, se numeşte coeficient de contracţie:
Cap.3 61
A2
cc = (3.15)
A0
Accelerarea fluidului începe la o distanţă egală cu raza orificiului în
amonte de acesta, iar secţiunea contractată este situată la aceeaşi distanţă în aval de
muchia ascuţită, deci fluidul este accelerat pe o distanţă totală egală cu diametrul
orificiului.
Pentru o fantă de lăţime b, cele două distanţe caracteristice sunt egale cu
b/2.
Între secţiunile 2 şi 3 curgerea este turbulentă, producându-se un amestec
violent între jet şi lichidul din aval de orificiu. Energia cinetică acumulată de lichid
prin accelerare nu se mai recuperează, ci se transformă într-o creştere a energiei
interne, astfel că presiunile p2 şi p3 sunt egale, deşi vitezele medii corespunzătoare
diferă; astfel zona din aval de orificiu poate fi considerată o evazare bruscă.
Pentru determinarea caracteristicii orificiului, se aplică relaţia lui Bernoulli
între secţiunile 1 şi 2:
α1 v 12 p1 α 2 v 22 p 2 v2
+ = + + ζ1− 2 2 (3.16)
2g ρg 2g ρg 2g
unde α1 si α2 sunt coeficienţii lui Coriolis, iar ζ1-2 - coeficientul pierderii de sarcină
locale în zona de accelerare. Din ecuaţia de continuitate rezultă:
Q A2v2 A
v1 = = = cc ⋅ v 2 0 (3.17)
A1 A1 A1
Admiţând că α1 ≅ α2 ≅ 1, se poate calcula viteza medie în secţiunea
contractată:
2 1
v2 = (p1 − p 2 ) ⋅ = v 2t ⋅ c v (3.18)
ρ c2 ⋅ A2
1 + ζ1− 2 − c 2 0
A1
Datorită viscozităţii această viteză este mai mică decât cea teoretică,
2
v 2t = (p1 − p 2 ) (3.19)
ρ
coeficientul de viteză,
v2 1
cv = = (3.20)
v 2t c c2 ⋅ A 02
1 + ζ1− 2 −
A12
62 Cap.3
fiind subunitar, dar foarte apropiat de unitate: cv ≅ 0,97 ... 0,98. Caracteristica de
regim staţionar a orificiului poate fi scrisă sub forma:
2
Q = cd ⋅ A0 (p1 - p 2 ) (3.21)
ρ
în care produsul
cd = cc ⋅ c v (3.22)
este coeficientul de debit al orificiului. O formă echivalentă a caracteristicii

orificiului se bazează pe un coeficient global de pierderi de sarcină ζ:
p1 − p 2 v2 Q2
=ζ 0 =ζ (3.23)
ρg 2g 2 ⋅ g ⋅ A 02
Comparând relaţiile (3.21) şi (3.23) rezultă:
1
ζ= (3.24)
c d2
Utilizând metoda transformărilor conforme, von Mises a determinat
valoarea teoretică a coeficientului de contracţie pentru o fantă de lăţime b şi
lungimea a >> b în funcţie de raportul b/B, în care B este lăţimea conductei în care
este amplasată fanta:
1
cc = (3.25)
2⎛ B b ⋅ cc ⎞ b ⋅ cc
1 + ⎜⎜ − ⎟⎟ ⋅ arctg
π ⎝ b ⋅ cc B ⎠ B
Această relaţie, reprezentată în figura 3.7, poate fi întrebuinţată şi pentru
orificii cu muchie ascuţită, raportul b/B fiind înlocuit cu raportul d/D. Se constată
experimental că valoarea teoretică limită a coeficientului de contracţie,
π
c c0 = = 0,611 (3.26)
π+2
poate fi utilizată pentru toate orificiile şi fantele cu muchie ascuţită, indiferent de
geometria acestora, dacă A0 << A1 şi mişcarea este turbulentă.
Orificiile circulare cu muchie ascuţită sunt utilizate îndeosebi datorită
certitudinii caracteristicii de regim staţionar şi invarianţei coeficientului de debit în
raport cu temperatura, dar sunt scumpe.
Orificiile lungi sunt mult mai răspândite datorită simplităţii execuţiei.
Coeficientul lor de debit poate fi calculat cu relaţia
Cap.3 63
1
cd = 0,5
(3.27)
⎛ L ⎞
⎜1,5 + 13,74 ⎟
⎜ D ⋅ Re ⎟⎠
⎝
dacă
Re
D > 50
L
şi cu relaţia
1
cd = 0,5
(3.28)
⎛ L ⎞
⎜ 2,28 + 64 ⎟
⎝ D ⋅ Re ⎠
pentru
Re
D < 50 .
L
Aceste formule sunt reprezentate în figura 3.8 şi provin din compararea
relaţiilor (3.16) şi (3.19) cu relaţia (3.21); ele sunt aproximative, dar satisfac
cerinţele proiectării.
Fig. 3.8. Variaţia coeficientului de debit al Fig. 3.9. Variaţia coeficientului de debit al
unui orificiu lung în funcţie de parametrul unui orificiu cu muchie
adimensional D ⋅ Re/L (numărul Reynolds ascuţită în funcţie de Re .
echivalent).
3.3.2. Curgerea laminară
La căderi mici de presiune sau temperaturi scăzute numărul Re poate fi

suficient de mic pentru ca mişcarea prin orificii şi fante să devină laminară. Acest
64 Cap.3
regim apare în special în cazul rezistenţelor hidraulice introduse în circuite pentru

amortizarea oscilaţiilor de mică amplitudine. Numărul Re definit prin relaţia
ρ ⋅ Q ⋅ Dh
Re = (3.29)
η ⋅ A0
în care Dh este diametrul hidraulic, oferă doar o imagine aproximativă asupra
influenţei forţelor de inerţie în raport cu cele de viscozitate, curgerea depinzând în
mare măsură de geometria deschiderii. Pentru un orificiu circular, diametrul
hidraulic este egal cu cel geometric, iar în cazul unei fante dreptunghiulare de
lungime a şi înălţime b,
4⋅a ⋅b
Dh = ≅ 2⋅b (3.30)
2(a + b )
Deşi analiza care a condus la caracteristica orificiilor sub forma (3.21) nu
este valabilă la numere Re mici, au fost făcute încercări de extindere a acestei
relaţii în domeniul mişcării laminare, prin reprezentarea coeficientului de debit în
funcţie de numărul Re. În figura 3.9 se prezintă o curbă tipică de acest gen.
Numeroase cercetări au arătat că la Re < 10, cd este proporţional cu Re ,
c d = δ ⋅ Re . (3.31)
Mărimea δ se numeşte "coeficient de debit laminar" şi depinde de

geometria domeniului de mişcare. Din relaţiile (3.29), (3.31) şi (3.21) rezultă:
2 ⋅ δ2 ⋅ D h ⋅ A 0
Q= (p1 − p 2 ) (3.32)
η
Expresiile debitului teoretic prin orificiile circulare, respectiv fante
dreptunghiulare, au fost determinate de Wuest:
π ⋅ d3
Q= (p1 − p 2 ) (3.33)
50,4 ⋅ η
π ⋅ a ⋅ b2
Q= (p1 − p 2 ) (3.34)
32 ⋅ η
Egalând relaţia (3.32) cu relaţia (3.33), respectiv cu relaţia (3.34), se obţine
δ = 0,2 pentru orificii rotunde cu muchie ascuţită şi δ = 0,157 pentru fante
dreptunghiulare cu muchie ascuţită.
Viersma reprezintă aproximativ coeficientul de debit prin două asimptote
(figura 3.9): cea definită de relaţia (3.31), pentru mişcarea laminară şi dreapta cd =
0,611, pentru mişcarea turbulentă. Numărul Re de tranziţie, Ret, este definit de
punctul de intersecţie al celor două asimptote:
Cap.3 65
Re t = (0,611 / δ )
2
(3.35)
Pentru δ = 0,2 rezultă Ret = 9,3; Ret creşte când δ scade.

În analiza comportării dinamice a sistemelor hidraulice este necesar să se
evalueze coeficientul ΔQ / Δ (p1 − p 2 ) pentru cădere de presiune nulă. Dacă
curgerea este considerată turbulentă, din relaţia (3.21) rezultă pentru acest
coeficient o valoare infinită. În realitate, la căderi mici de presiune curgerea este
laminară şi coeficientul menţionat are o valoare finită, calculabilă cu relaţia (3.32).
Utilizarea relaţiilor prezentate fără evaluarea regimului de curgere poate conduce la
erori importante.
3.3.3. Rezistenţe hidraulice variabile
Droselele variabile se realizează prin acoperirea unui orificiu sau a unei

fante cu ajutorul unui obturator mobil care poate fi poziţionat precis. În figurile
3.10 ... 3.20 se prezintă caracteristicile geometrice şi hidraulice ale tipurilor uzuale
de rezistenţe hidraulice variabile. Cel mai utilizat element din această categorie este
format dintr-o bucşă prevăzută cu două degajări (camere) toroidale interioare şi un
obturator (sertar) cilindric, prevăzut cu o degajare toroidală (fig.3.10).
Fig. 3.10. Drosel cu sertar cilindric.
Deplasarea axială a sertarului creează o fantă inelară de lăţime variabilă.

La deschideri mici (x/d < 0,1), în regim turbulent, coeficientul de debit este practic
constant, cd = 0,61, dacă muchiile între care se produce curgerea sunt ascuţite.
Fig. 3.11. Drosel cu obturator plan.
Tranziţia de la curgerea laminară la cea turbulentă se produce la Ret ≅ 260.

Unghiul θ, format de jetul axial-simetric cu axa sertarului este de cca 69o. Acest tip
de drosel este larg întrebuinţat în construcţia distribuitoarelor, supapelor şi a altor
elemente ale transmisiilor hidraulice, datorită simplităţii constructive şi forţei de
66 Cap.3
comandă relativ mici. În poziţia închis, forţa necesară pe sertar este nulă, avantaj
major în comparaţie cu alte tipuri de drosele.
Obturatorul plan şi cel sferic (fig. 3.11 şi 3.12) sunt întâlnite frecvent în
structura supapelor de limitare a presiunii şi servovalvelor electrohidraulice.
Droselul cu "ac" (fig. 3.13) permite reglarea fină a secţiunii de curgere,
fiind folosit îndeosebi la reglarea vitezei motoarelor hidraulice volumice, pentru
frânarea acestora la cap de cursă, ca amortizor de oscilaţii etc.
Fig. 3.12. Drosel cu obturator sferic. Fig. 3.13. Drosel cu obturator conic (ac)
În figurile 3.14 ... 3.18 sunt schiţate câteva tipuri de rezistenţe hidraulice
variabile realizate cu orificii circulare şi fante dreptunghiulare, pentru care
coeficientul ζ este reprezentat în figura 3.19 în funcţie de deschiderea relativă
A/A0.
Fig. 3.14. Drosel cu orificii radiale în sertar cilindric tubular.

Cap.3 67
Fig. 3.15. Drosel cu găuri radiale în sertar cilindric şi în bucşă.

Coeficientul pierderii de sarcină locală corespunzător droselului cu
crestături depinde numai de numărul Re (fig. 3.20).
Fig. 3.16. Drosel cu fantă dreptunghiulară în sertar cilindric.
Fig. 3.17. Drosel cu sertar cilindric şi fante dreptunghiulare în bucşă.
Fig. 3.18. Drosel cu fantă dreptunghiulară în sertar cilindric tubular rotativ.

68 Cap.3
Fig. 3.19. Variaţia coeficientului ζ Fig. 3.20. Drosel cu crestături triunghiulare.

în funcţie de deschiderea relativă a
fantelor orificiilor.
3.3.4. Fenomenul de obliterare
Se constată experimental că la cădere de presiune constantă, debitul unei

fante sau al unui orificiu de mici dimensiuni scade treptat; fenomenul, numit
"obliterare", depinde de geometria şi dimensiunile deschiderii, de natura,
temperatura şi gradul de contaminare al lichidului şi de materialul din care sunt
confecţionaţi pereţii deschiderii.
Obliterarea poate fi provocată de aderenţa substanţelor coloidale (de
exemplu gudroanele) şi a particulelor solide la pereţii deschiderii, dar ea se
manifestă şi la lichidele funcţionale curate. În acest caz explicaţia fenomenului este
de natură electrică. Orice lichid hidrostatic conţine molecule polarizate, iar pereţii
metalici înmagazinează o mică cantitate de energie sub forma unui câmp electric
exterior. Restrâns în apropierea pereţilor izolaţi, câmpul electric se extinde
considerabil între doi pereţi apropiaţi, intensitatea sa fiind invers proporţională cu
distanţa dintre aceştia. În timpul trecerii printr-o deschidere mică, moleculele
polarizate aderă la pereţii acesteia, formând un strat a cărui grosime poate atinge
10 μm, cu proprietăţi fizice diferite de cele ale lichidului; practic ele reprezintă un
mediu solid care poate rezista la diferenţe de presiune foarte mari (de ordinul
zecilor de bar).
Stratul de molecule polarizate se formează imediat după aplicarea
diferenţei de presiune; pe măsură ce se îngroaşă, el formează un ecran care
micşorează intensitatea câmpului electric; astfel legătura dintre moleculele
depărtate de pereţi slăbeşte, iar viteza de obliterare scade.
În figura 3.21 se prezintă variaţia în timp a debitului relativ, Q(t)/Q(0) al
unor fante dreptunghiulare de lăţime constantă, alimentate la diferenţe de presiune
constante cu lichid AMG 10.
Cap.3 69
Fig. 3.21. Variaţia debitului relativ al unor fante

dreptunghiulare de lăţime constantă în timp.
Curbele indică creşterea vitezei de obliterare la creşterea diferenţei de

presiune aplicată unei fante; pentru o cădere de presiune constantă viteza de
obliterare creşte la micşorarea deschiderii.
Fantele alimentate cu lichid hidraulic standard se înfundă complet dacă au
lăţimea δ mai mică de 10 μm şi nu se înfundă de loc dacă deschiderea lor depăşeşte
22 μm. Alte lichide, ca de exemplu uleiul pentru broşe hidrostatice, se comportă
diferit în aceleaşi condiţii (figura 3.21) deşi au la bază tot petrolul.
Diminuarea graduală a debitului se observă şi în cazul orificiilor circulare.
Diametrul minim care asigură evitarea obliterării depinde în mare măsură de lichid.
Pentru lichidul AMG 10 acest diametru este de 0,12 mm, iar pentru uleiul de broşe
hidrostatice - 0,5 mm.
Mijlocul cel mai eficient de evitare a obliterării constă în îndepărtarea
mecanică a stratului de molecule polarizate prin deplasarea relativă a pereţilor
fantei. De exemplu, în cazul fantelor realizate între o bucşă şi un sertar cilindric,
una dintre piese este rotită continuu (soluţie utilizată la servovalvele regulatoarelor
electrohidraulice de turaţie şi putere produse de ICM Reşiţa în licenţă Neyrpic,
pentru turbine hidraulice) sau este supusă unei mişcări de translaţie alternativă cu
frecvenţă mare şi amplitudine mică (soluţie întrebuinţată la servovalvele electro-
hidraulice produse de firma MOOG-S.U.A.).
Stratul de molecule polarizate poate fi distrus aplicând orificiului sau fantei
o diferenţă de presiune mai mare, dar obliterarea se produce din nou, cu o
intensitate sporită.
În cursul proiectării şi încercării elementelor hidraulice care conţin fante şi
orificii de mici dimensiuni trebuie să se prevadă soluţii de evitare sistematică a
fenomenului descris.
Aplicaţia 3.1. Mişcarea laminară între două piese cilindrice circulare

70 Cap.3
Numeroase maşini şi elemente hidraulice conţin subansamble de tipul

piston-cilindru circular drept (fig. A.3.1-1) etanşate numai prin jocul radial foarte
mic (de ordinul micronilor sau zecilor de microni) dintre cele două piese. Alegerea
jocului necesită, între alte elemente, calculul debitului scurs prin spaţiul inelar
dintre piston şi cilindru. Deşi diferenţele de presiune care determină curgerea sunt
curent de ordinul sutelor de bari, jocul foarte mic conferă curgerii un caracter
laminar. În cazul general pistonul este amplasat excentric în alezaj. Debitul scurs
printr-o fâşie delimitată de cele două suprafeţe şi de două plane meridiane care
formează un unghi diedru dθ poate fi calculat cu relaţia corespunzătoare mişcării
plane Poiseuille (fig. A.3.1-2),
b ⋅ h3
Q= (p1 − p 2 ) (3.1.1)
12 ⋅ η ⋅ L
în care b este lăţimea domeniului de curgere (plăcilor); L – lungimea plăcilor; h –
distanţa dintre plăci; Δp = p1 – p2 – diferenţa de presiune sub care se produce
curgerea.
Fig. A.3.1-1. Elemente geometrice ale mişcării laminare Fig. A.3.1-2. Mişcarea plană
între două piese cilindrice circulare. Poisseuille.
În cazul analizat se notează cu Re – raza alezajului; Ri – raza pistonului;

D = Re + Ri – diametrul mediu al domeniului de curgere; j = Re - Ri – jocul radial;
J = 2j – jocul diametral; L – lungimea pistonului.
Dacă piesele sunt concentrice (e = 0), b ≅ π⋅D şi h ≅ j, deci
π ⋅ D ⋅ j3 π ⋅ D ⋅ j3
Q= Δp = Δp (3.1.2)
12 ⋅ η ⋅ L 96 ⋅ η ⋅ L
În cazul pieselor excentrice (e ≠ 0),
Re + Ri ε3
dQ ≅ dθ Δp (3.1.3)
2 12 ⋅ η ⋅ L
Din figura A.3.1-1,b se deduce
ε(θ) ≅ R e cosβ + e cos θ − R i ≅ R e − R i + e cos θ = j + e cos θ (3.1.4)
Cap.3 71
deci
π
D ⋅ Δp
Q = 2∫ ( j + e ⋅ cos θ)3 dθ, (3.1.5)
0
12 ⋅ η ⋅ L
sau
π ⋅ D ⋅ j3 ⎛ 3 e 2 ⎞ π ⋅ D ⋅ j3 ⎛ e2 ⎞
Q= ⎜1 + ⋅ ⎟ Δp = ⎜1 + 6 2 ⎟⎟ Δp (3.1.6)
12 ⋅ η ⋅ L ⎜⎝ 2 j2 ⎟⎠ 96 ⋅ η ⋅ L ⎜⎝ J ⎠
Valoarea maximă a excentricităţii este emax = j = J/2 , deci debitul maxim
al interstiţiului inelar este:
π ⋅ D ⋅ j3
Q max = 2,5 Δp (3.1.7)
12 ⋅ η ⋅ L
Se constată că descentrarea pistonului provoacă creşterea debitului; dacă

pistonul atinge cilindrul, debitul este de 2,5 ori mai mare decât în cazul în care este
centrat. Se notează cu
3 e2
α =1+ ⋅ 2 (3.1.8)
2 j
"coeficientul de excentricitate" (1 ≤ α ≤ 2,5). Relaţia (3.4.6) devine
π⋅ D ⋅ α ⋅J3
Q= Δp (3.1.9)
96 ⋅ η ⋅ L
Aria de curgere dintre cei doi cilindri este S = π⋅D⋅J/2, deci ultima relaţie
poate fi scrisă sub forma:
S ⋅ α ⋅ J2
Q= Δp (3.1.10)
96 ⋅ η ⋅ L
Debitul unei conducte circulare drepte de secţiune echivalentă, S = π⋅d2/4
şi lungime L rezultă din relaţia Hagen-Poiseuille:
2
π ⋅ d4 ⎛ π ⋅ d2 ⎞ Δp Δp
Qc = ⋅ Δp = ⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ = S2 ⋅ (3.1.11)
128 ⋅ η ⋅ L ⎝ 4 ⎠ 8 ⋅ π ⋅ η⋅ L 8 ⋅ π ⋅ η⋅ L
Raportul
2
Q 2 ⎛J⎞
= α⎜ ⎟ (3.1.12)
Qc 3 ⎝ D ⎠
72 Cap.3
este cuprins între limitele

(2/3)(J/D)2 ≤ (Q / Qc) ≤ (5/3) (J/D)2 (3.1.13)
deci Q << Qc deoarece J << D. Rezultă că debitul generat de aceeaşi diferenţă de
presiune este mult mai mic în cazul interstiţiului inelar decât în cazul unei conducte
circulare de secţiune echivalentă şi lungime egală.
Aplicaţia 3.2. Calculul potenţiometrului hidraulic în regim staţionar
Obturatorul plan (fig. 3.11) este utilizat în construcţia diferitelor variante

de rezistenţe hidraulice reglabile, dar aplicaţia sa fundamentală în domeniul
transmisiilor hidraulice este potenţiometrul hidraulic (fig. A.3.2-1). De fapt, acesta
este un amplificator mecanohidraulic de forţă, format dintr-un orificiu fix cu
muchie ascuţită, un ajutaj cu acoperire variabilă şi un cilindru hidraulic cu simplu
efect şi revenire elastică.
Fig. A.3.2-1. Potenţiometrul hidraulic simplu:

a) schema de principiu; b) schema echivalentă.
Pentru a stabili comportarea în regim staţionar a amplificatorului se

utilizează următoarele patru relaţii: caracteristica de regim staţionar a orificiului
fix; caracteristica de regim staţionar a orificiului variabil; ecuaţia continuităţii;
ecuaţia de echilibru static a pistonului cilindrului hidraulic.
Orificiul fix este alimentat la presiune constantă, ps, de o sursă a cărei
presiune nu depinde de debitul furnizat.
Caracteristica orificiului fix este:
Cap.3 73
π ⋅ d 02 ⋅ c d 0 ⎡ 2(p s − p c ) ⎤
0,5
Q0 = ⎢ ⎥ (3.2.1)
4 ⎣ ρ ⎦
unde do este diametrul orificiului; cd0 - coeficientul de debit; ρ - densitatea
lichidului; pc - presiunea în aval de orificiul fix.
Caracteristica orificiului variabil este:
⎡ 2(p − p T ) ⎤
0,5
Q a = π ⋅ d a ⋅ x a ⋅ c da ⎢ c ⎥ (3.2.2)
⎣ ρ ⎦
unde da este diametrul ajutajului; xa - distanţa dintre obturatorul plan (paletă) şi
ajutaj; pT - presiunea rezervorului, uzual neglijabilă în raport cu celelalte presiuni.
În regim staţionar, cele două debite sunt egale: Q0 = Qa, deci
⎡ 2(p − p c )⎤ ⎡ 2(p − p T ) ⎤
0,5 0,5
πd 02
cd0 ⎢ s ⎥ = π ⋅ d a ⋅ x a ⋅ cd0 ⎢ c ⎥ (3.2.3)
4 ⎣ ρ ⎦ ⎣ ρ ⎦
Într-o primă aproximaţie, se poate admite egalitatea coeficienţilor de debit:
cd0 = cda. Prin ridicare la pătrat, relaţia anterioară devine:
d 04
(ps − pc ) = d a2 ⋅ x a2 (pc − pT ) (3.2.4)
16
Conform unei reguli de proiectare ce va fi discutată ulterior, diametrul
orificiului este uzual jumătate din cel al ajutatului:
1
d0 = da (3.2.5)
2
Relaţia anterioară devine:
ps
p c (x a ) = (3.2.6)
x2
1 + 64 2a
d0
Variaţia presiunii în spaţiul dintre cele două rezistenţe hidraulice este
reprezentată în figura A.3.2-2 în funcţie de deschiderea ajutajului.
74 Cap.3
Fig. A.3.2-2. Variaţia presiunii de comandă în funcţie de deschiderea ajutajului.
O valoare remarcabilă a deschiderii ajutajului este:

1
x a0 = d0 (3.2.7)
8
În acest caz, pc = 0,5 ps.
Ecuaţia de echilibru static a pistonului cilindrului hidraulic este:
πd c2
pc = = K e (y + y 0 e ) (3.2.8)
4
unde dc este diametrul cilindrului; y - deplasarea pistonului faţă de capacul superior
al cilindrului; y0e - precomprimarea resortului.
Din această relaţie rezultă:
πd c2 ps
y(x a ) = − y 0e (3.2.9)
4K e x2
1 + 64 2a
d0
Dispozitivul analizat este un amplificator de forţă, deoarece forţa care
poate fi obţinută de la pistonul cilindrului hidraulic este mult mai mare decât forţa
necesară pentru comanda paletei. În forma analizată, potenţiometrul hidraulic este
utilizat în numeroase sisteme de reglare a unor procese industriale. Cea mai
importantă aplicaţie este potenţiometrul hidraulic dublu, a cărui schema hidraulică
este simetrică (fig.A.3.2-3).
Cap.3 75
Fig. A.3.2-3. Potenţiometrul hidraulic dublu:

a) schema de principiu; b) schema hidraulică echivalentă.
Acest dispozitiv furnizează o diferenţă de presiune practic proporţională cu

deplasarea paletei faşă de poziţia neutră, x. Deschiderile celor două ajutaje devin:
x 1 = x a 0 − x, x 2 = x a 0 + x (3.2.10)
Rezultă
⎡ ⎤
⎢ ⎥
1 1
Δp c (x ) = p c1 (x ) − p c 2 (x ) = p s ⎢ − ⎥ (3.2.11)
⎢ (x a0 − x )
2
(xa0 + x) ⎥
2
⎢1 + 64 d 02
1 + 64
d 02 ⎥
⎣ ⎦
Liniaritatea acestei relaţii (fig. A.3.2-4) este remarcabilă şi permite
utilizarea preamplificatorului dublu în structura amplificatoarelor electrohidraulice,
servomecanis-melor mecanohidraulice şi electrohidraulice etc.
76 Cap.3
Fig. A.3.2-4. Caracteristica unui preamplificator cu ajutaj şi paletă dublu.
3.4. FENOMENUL DE GRIPARE HIDRAULICĂ
3.4.1. Descrierea fenomenului
Se consideră un drosel cu sertar cilindric circular drept neted (fig. 3.10),

închis (x ≤ 0) şi alimentat cu lichid la o presiune oarecare. Se constată experimental
că forţa necesară pentru deplasarea axială este mult mai mare decât înaintea
alimentării, deşi sertarul este echilibrat axial din punct de vedere al forţelor de
presiune hidrostatice; dacă se întrerupe alimentarea, după un timp de ordinul
zecilor de secunde sertarul poate fi deplasat din nou cu o forţă mult mai mică.
Acest fenomen se numeşte "gripare hidraulică" şi nu poate fi explicat decât printr-o
distribuţie asimetrică a presiunii pe umerii sertarului, al cărei efect este lipirea
acestuia de bucşă. Forţa axială necesară deschiderii depinde de forţa radială
neechilibrată şi de coeficientul de frecare dintre piesele metalice în contact. Timpul
necesar producerii gripajului şi dispariţiei acestuia corespunde strivirii filmului de
ulei, respectiv refacerii acestuia. Fenomenul nu se produce dacă sertarul şi bucşa
sunt perfect cilindrice sau dacă umerii sertarului sunt conici spre centrul acestuia,
dar se produce întotdeauna când conicitatea umerilor este inversă. Rezultă că
pentru explicarea gripajului trebuie să se calculeze rezultanta forţelor de presiune
pe sertare conice. Jocul dintre sertar şi bucşă este mult mai mic decât diametrele
acestor piese; mişcarea într-o fâşie delimitată de suprafeţele pieselor şi de două
plane meridiane apropiate este întotdeauna laminară şi poate fi asimilată cu
mişcarea într-un difuzor plan.
Cap.3 77
3.4.2. Repartiţia presiunii într-un difuzor plan
Se consideră difuzorul plan din figura 3.22; pentru calculul repartiţiei

longitudinale a presiunii se admite că într-un element oarecare de lăţime dx
mişcarea este de tip Poiseuille plană, deci
12 ⋅ η ⋅ Q dx
dp = − ⋅ 2 (3.36)
b y
În această relaţie dp < 0 reprezintă variaţia presiunii pe elementul de
difuzor; b – lăţimea acestuia; y – înălţimea variabilă a secţiunii de curgere. Pentru
x = 0, y = y1, iar la x = L, y = y2. Dacă se admite că unghiul de evazare este
constant, rezultă:
y = y1 + a ⋅ x (3.37)
unde a = (y2- y1)/L, deci dx = dy/a.
Fig. 3.22. Difuzor plan.
Ecuaţia diferenţială (3.36) devine

12 ⋅ η ⋅ Q dy
dp = − ⋅ 3
a⋅b y
deci
y
12 ⋅ η ⋅ L ⋅ Q dy
p ( y ) = p1 −
b(y 2 − y1 ) y∫1 y 3
(3.38)
sau
6 ⋅ η ⋅ L ⋅ Q(y − y1 )(y + y1 )
p(y ) = p1 − (3.39)
b ⋅ y12 ⋅ y 2 (y 2 − y1 )
78 Cap.3
Pentru y = L se obţine
6 ⋅ η ⋅ L(y 1 + y 2 )
p1 − p 2 = Q (3.39′)
b ⋅ y12 ⋅ y 22
Relaţia (3.39) mai poate fi scrisă sub forma
1 1
− 2
p(y ) − p1 y 2
y1
= (3.40)
p 2 − p1 1 1
2
− 2
y 2 y1
din care s-a eliminat debitul.
Aplicaţia 3.3. Calculul rezultantei forţelor de presiune pe un sertar conic

amplasat într-o bucşă cilindrică
În cazul general axa sertarului nu este paralelă cu axa bucşei dar înclinarea
acesteia este mică deoarece sertarul are uzual mai mulţi umeri care împiedică
bascularea sa. În figura A.3.3-1 s-a reprezentat numai un umăr conic de sertar,
amplasat centric (a) şi excentric (b), supus unei diferenţe de presiune (p1 - p2). Se
definesc următoarele mărimi: j1 – jocul radial la extremitatea amonte, măsurat cu
sertarul centrat; j2 – jocul radial la extremitatea aval, măsurat cu sertarul centrat; e –
excentricitatea sertarului; jm = (j1 + j2)/2 – jocul mediu; Δj = (j2 – j1)/2 –
semidiferenţa jocurilor, corespunzătoare conicităţii umărului.
Forţa f(θ) exercitată de lichid asupra unei fâşii de sertar cuprinsă între două
plane meridiane care formează unghiul diedru dθ se calculează admiţând distribuţia
presiunii dată de relaţia (3.39), fără a ţine seama de conicitate, care nu depăşeşte
practic 1 ‰;
y 2 (θ ) y2 y2 y
dθ dθ 2
f (θ) = ∫ p ⋅ ds = ∫ p ⋅ r ⋅ dθ ⋅ dx = ∫ p ⋅ r dy = r
a y∫1
p ⋅ dy (3.3.1)
y1 ( θ ) y1 y1
a
deci
⎡ 6 ⋅ η⋅ L ⋅ Q ⎛ 1 1 ⎞⎤
y2
r
f (θ) = dθ ∫ ⎢p1 − ⎜ − ⎟⎥ dy (3.3.2)
a y1 ⎣ b(y 2 − y1 ) ⎜⎝ y 2 y12 ⎟⎠⎦
Ţinând seama de relaţia (3.40) se obţine prin integrare
p1 ⋅ y1 (θ) + p 2 ⋅ y 2 (θ)
f (θ) = r ⋅ L ⋅ dθ (3.3.3)
y1 (θ) + y 2 (θ)
Cap.3 79
Fig. A.3.3-1. Sertar conic amplasat într-o bucşă cilindrică:

a) sertar centrat; b) sertar excentric; c) elemente geometrice pentru
calculul forţelor elementare de presiune; d) sertar lipit de bucşă.
Jocurile radiale j1 şi j2 măsurate la extremităţile sertarului, într-o secţiune

poziţionată prin unghiul θ, pot fi exprimate în funcţie de jocul mediu,
y1 (θ) + y 2 (θ)
y m (θ) = (3.3.4)
2
şi de mărimea constantă
y 2 (θ) − y1 (θ) j2 − j1
Δy = = =Δ j (3.3.5)
2 2
prin relaţiile:
y1 (θ) = y m (θ) − Δj; (3.3.6)
y1 (θ) = y m (θ) + Δj. (3.3.7)
Expresia forţei f(θ) capătă forma simplă
1 ⎡ Δj ⎤
f (θ) = L ⋅ r ⋅ dθ⎢ p1 + p 2 − (p1 − p 2 ) (3.3.8)
2 ⎣ y m (θ) ⎥⎦
80 Cap.3
din care se pot trage următoarele concluzii preliminare:

a) dacă conicitatea sertarului este nulă, Δj = 0 şi forţa elementară de
presiune:
1
f = r ⋅ L ⋅ dθ(p1 + p 2 ) (3.3.9)
2
este independentă de unghiul θ; rezultanta forţelor de presiune este nulă, deci un
sertar perfect cilindric nu este supus gripării hidraulice;
b) dacă sertarul este excentric şi are conicitatea orientată în sensul curgerii,
Δj > 0 şi forţa f este mai mică decât cea corespunzătoare sertarului cilindric;
diferenţa este cu atât mai mare cu cât jocul mediu ym(θ) este mai mic, fiind maximă
în zona de apropiere a sertarului de bucşă (fig. A.3.3-2) şi minimă în partea opusă;
rezultanta, corespunzătoare ariei haşurate, tinde să mărească excentricitatea, deci
un sertar al cărui diametru scade în sensul curgerii este supus lipirii de bucşă;
Fig. A.3.3-2. Variaţia presiunii în jurul unui Fig. A.3.3-3. Variaţia coeficientului de
sertar al cărui diametru scade în sensul lipire, α, în funcţie de parametrul β.
curgerii.
c) dacă diametrul sertarului excentric creşte în sensul curgerii, Δj < 0 şi

forţa f este mai mare decât cea corespunzătoare sertarului cilindric, fiind maximă în
partea în care sertarul se apropie de bucşă, rezultanta forţelor de presiune tinde să
anuleze excentricitatea iniţială, deci un sertar se autocentrează dacă diametrul
său creşte în sensul curgerii. Din figura A.3.3-1, c se pot calcula mărimile
y1 (θ) = j1 + e ⋅ cos θ (3.3.10)
y 2 (θ) = j2 + e ⋅ cos θ (3.3.11)

deci
Cap.3 81
j1 + j2 ⎡ ⎛ e ⎞ ⎤
y m (θ) = + e ⋅ cos θ = jm + e ⋅ cos θ = jm ⎢1 + ⎜⎜ ⎟⎟ cos θ⎥ (3.3.12)
2 ⎣ ⎝ jm ⎠ ⎦
Datorită simetriei, rezultanta forţelor elementare de presiune este situată în
planul θ = 0 şi are mărimea
2π 2π 2π
1 1 cos θdθ
F = ∫ f cos θ = rLΔj(p1 + p2 ) ∫ cos θdθ − rLΔj(p1 − p2 ) ∫ (3.3.13)
0
2 0
2 jm 0
1 + (e / jm ) cos θ
Prima integrală este nulă, iar a doua se rezolvă cu schimbarea de variabilă

e 1 − e 2 / j2m
1+ cos θ = (3.3.14)
jm 1 − (e / jm )cos θ
după ce este scrisă sub forma:
⎛ ⎞
2π ⎜ 2π ⎟
cos θdθ jm ⎜ 1 ⎟dθ
I= ∫ = ∫ 1− (3.3.15)
e ⎜ e ⎟
0 1+ cos θ e 0 ⎜ 1 + cos θ ⎟
jm ⎝ jm ⎠
limitele de integrare fiind identice. Rezultă
2 ⋅ π ⋅ jm ⎛⎜ 1 ⎞
I =1− − 1⎟ (3.3.16)
e ⎜ 1 − e 2 / j2m ⎟
⎝ ⎠
deci
π ⋅ d ⋅ L ⋅ Δj ⎛ 1 ⎞
F= (p1 − p 2 )⎜ − 1⎟ (3.3.17)
2e ⎜ 1 − e 2 / j2 ⎟
⎝ m ⎠
În scopul evaluării ordinului de mărime al acestei forţe se defineşte o forţă
de referinţă corespunzătoare diferenţei de presiune p1 – p2 şi ariei secţiunii axiale a
sertarului, A = L⋅d:
FR = L ⋅ d (p1 − p 2 ) (3.3.18)
Se defineşte de asemenea un "coeficient de lipire", α, prin relaţia
π Δj ⎛⎜ 1 ⎞
α= ⋅ − 1⎟ . (3.3.19)
2 e ⎜ 1 − e 2 / j2m ⎟
⎝ ⎠
Forţa de lipire capătă expresia simplă
82 Cap.3
F = α ⋅ FR . (3.3.20)
În cazul contactului dintre sertar şi bucşă (cazul cel mai interesant)
excentricitatea are valoarea maximă,
e max = jmed − Δj (3.3.21)
iar expresia coeficientului de lipire devine
π Δj ⎛⎜ 1 ⎞
α= ⋅ − 1⎟ . (3.3.22)
2 jm − Δj ⎜ 1 − ( j − Δj)2 / j2 ⎟
⎝ m m ⎠
Se admite ca parametru unic mărimea
Δj j2 − j1
β= = (3.3.23)
jm j2 + j1
deci
π β ⎛⎜ 1 ⎞
α= ⋅ − 1⎟ (3.3.24)
2 1 − β ⎜ 1 − (1 − β )2 ⎟
⎝ ⎠
Serviciile de control tehnic al calităţii măsoară în mod obişnuit jocul mediu
diametral, Jm = j1 + j2 = 2 jm şi diferenţa dintre diametrele extremităţilor sertarului,
δ = 2(r − j1 ) − 2(r − j2 ) = 2( j1 − j2 ) = 4Δj (3.3.25)
Expresia practică a parametrului β este
Δj δ
β= = . (3.3.26)
jm 2 J m
Valoarea β = 0 corespunde sertarului cilindric, iar β = 1 – sertarului al
cărui diametru amonte este egal cu cel al bucşei.
Variaţia coeficientului α în funcţie de parametrul β este indicată în figura
A.3.3-3. Se constată că valoarea maximă a parametrului α, (0,27) corespunde unei
valori a parametrului β care apare frecvent în practică (≅ 0,3) deci forţa de lipire
poate depăşi un sfert din forţa de referinţă.
Un exemplu numeric este util pentru ilustrarea calculelor teoretice. Se
consideră următoarele date: diametrul nominal, d = 8 mm; lungimea, L = 10 mm;
diferenţa de presiune, p1 - p2 = 200 bar; jocul mediu diametral Jm = 5 μm. Rezultă
FR = 160 daN; unui coeficient de frecare uzual, μ = 0,15, îi corespunde o rezistenţă
axială de 5,4 daN.
Alura curbei din figura A.3.3-3 şi exemplul numeric prezentat indică faptul
că lipirea sertarului neted de bucşă nu poate fi evitată chiar dacă execuţia este
Cap.3 83
destul de precisă. O soluţie eficientă este executarea conică a umerilor sertarelor în
sens invers curgerii. Aplicarea acestei soluţii este dificilă la diametre mici, dar este
uzuală la diametre mari, fiind de exemplu utilizată pentru autocentrarea pistoanelor
fără etanşări ale cilindrilor hidraulici de mare viteză din simulatoarele de zbor.
Soluţia cea mai simplă constă în practicarea pe sertar a unor crestături de egalizare
a presiunii (fig. A.3.3-4). Experimentele sistematice întreprinse de Sweeney indică
micşorarea coeficientului α de 2,5 ori pentru o crestătură amplasată simetric, de 16
ori în cazul a trei crestături şi de 37 ori pentru şapte crestături echidistante. Se poate
demonstra că este util să se execute crestăturile spre amonte.
Reducerea forţei de lipire hidraulică este obligatorie pentru toate sertarele
elementelor hidraulice, deoarece constituie principala cauză a histerezisului şi
insensibilităţii acestora.
Fig. A.3.3-4. Repartiţia de presiuni în jurul unui sertar conic cu crestături.
3.5. ÎNCĂLZIREA LICHIDELOR FUNCŢIONALE
Toate rezistenţele hidraulice provoacă încălzirea lichidelor care le parcurg.

Din primul principiu al termodinamicii rezultă, în condiţii adiabate,
p1 v 12 p v2
c v T1 + + + gz1 = c c T2 + 2 + 2 + gz 2 (3.41)
ρ 2 ρ 2
În această relaţie, cv [J/kg ⋅ K] este căldura specifică a lichidului la volum
constant, iar T [K] – temperatura lichidului. Dacă z1 ≅ z2 şi v1 ≅ v2 se obţine
creşterea temperaturii corespunzătoare unei scăderi a presiunii:
p1 − p 2
T2 − T1 = (3.42)
ρ ⋅ cv
Produsul ρ⋅cv reprezintă căldura specifică a lichidului la volum constant,
exprimată în J/m3⋅K.
84 Cap.3
În cazul lichidului hidraulic standard, ρ⋅cv ≅ 1,84 J/m3⋅K, deci o cădere de

presiune de 10 bar determină o încălzire a lichidului cu 0,54 K.
Relaţia (3.42) este utilă în calculul căldurii generate de o transmisie
hidraulică, în calculul lagărelor hidrodinamice etc.
3.6. ŞOCUL HIDRAULIC
Regimul permanent se întâlneşte foarte rar în conductele transmisiilor

hidraulice deoarece debitul real al pompelor volumice variază periodic cu frecvenţă
mare, ciclurile funcţionale ale maşinilor de lucru acţionate impun variaţii de viteză
sau inversări ale sensului de mişcare, forţele şi momentele rezistente au frecvent un
caracter aleator etc.
Variaţiile vitezei lichidului generează unde de presiune care se propagă
rapid în întreg sistemul, suferind reflexii şi refracţii datorită variaţiilor de secţiune
şi diferitelor elemente ale transmisiei. Fenomenul se numeşte "şoc hidraulic" şi este
caracterizat prin zgomote şi şocuri de presiune considerabile, pozitive şi negative,
ce pot provoca distrugerea elementelor transmisiei, îndeosebi prin oboseală.
Viteza de propagare a undelor de presiune (celeritatea) se calculează cu
relaţia
εe
a= (3.43)
ρ
în care εe este modulul de elasticitate efectiv al conductei,
ε r ⋅ εl ⋅ εg
εe = (3.44)
(ε l + ε r ) ⋅ ε g + (Vg / Vt )⋅ ε r ⋅ ε l
Valorile uzuale ale celerităţii sunt cuprinse între 900 şi 1250 m/s pentru
conducte din oţel şi între 280 şi 640 m/s, pentru racordurile flexibile armate.
Dacă viteza v0 a lichidului dintr-o conductă de lungime L şi secţiune A este
anulată brusc de o vană, iar la capătul amonte al conductei se găseşte un
acumulator hidropneumatic de capacitate suficient de mare pentru a menţine
presiunea constantă, la vană se formează o undă de presiune care se propagă în
sens contrar curgerii şi se reflectă cu schimbare de semn la acumulator.
După parcurgerea conductei în timpul t = L/a, întreaga energie cinetică a
lichidului se transformă în energie de presiune:
1 1 L⋅A 2
ρ ⋅ L ⋅ A ⋅ v 02 = Δp 0 (3.45)
2 2 εe
Suprapresiunea maximă Δp0, creată prin închiderea bruscă a vanei, are valoarea
Cap.3 85
εe
Δp 0 = ρ v0 = ρ ⋅ a ⋅ v0 (3.46)
ρ
Considerând valori tipice ale densităţii şi celerităţii, ρ = 850 kg/m3 şi
a = 1175 m/s, rezultă
Δp 0 ≅ 10 6 ⋅ v 0 [N / m ]
2
(3.47)
Singura cale de reducere a suprapresiunii este micşorarea vitezei iniţiale

prin mărirea diametrului conductei. În practică viteza medie a lichidului în
conducte se limitează la 5m/s, o suprapresiune de 50bar fiind considerată
acceptabilă pentru sistemele având presiunea nominală cuprinsă între 200 şi
300bar.
Relaţia (3.47) corespunde închiderii vanei într-un timp mai mic decât
timpul de reflexie al conductei, Tc = 2(L/a). În cazul unei conducte scurte,
suprapresiunea Δpmax depinde de lungimea acesteia, de modul şi timpul de
închidere al vanei, Tv, şi de valoarea presiunii în regim permanent, p0. Pe baza
metodei lui Allievi, Quik a elaborat o diagramă de calcul a suprapresiunii relative
Δpmax/Δp0, (fig. 3.29) pentru cazul închiderii liniare a vanei. Utilizarea diagramei
necesită calculul prealabil al următoarelor mărimi adimensionale: constanta
conductei, K = Δp0 / (2p0) şi timpul relativ de închidere, N = Tv / Tc.
Fig. 3.23. Diagramă de calcul a suprapresiunii relative generată

de închiderea liniară a unei vane.
Limitarea efectelor şocului hidraulic se poate obţine cu ajutorul

acumulatoarelor hidropneumatice, zona din sistem expusă şocurilor de presiune
fiind limitată de vană şi acumulator. De asemenea, este util să se evite variaţiile
bruşte de secţiune şi sudurile; eforturile introduse la montaj se pot înlătura fixând
conductele şi elementele hidraulice prin suporţi elastici. Pentru evitarea rezonanţei
dintre pompă şi sistem, cauzată în special de supapele de limitare a presiunii, la
86 Cap.3
punerea în funcţiune sunt necesare modificări ale lungimilor unor conducte sau
schimbarea poziţiei unor acumulatoare hidropneumatice. Inspectarea periodică a
punctelor critice poate preveni ruptura unor elemente de îmbinare.
PARTEA a II-a
CONSTRUCŢIA, FUNCŢIONAREA,
CALCULUL ŞI ÎNCERCAREA
MAŞINILOR HIDRAULICE
VOLUMICE ALE TRANSMISIILOR
HIDRAULICE
4. POMPE CU PISTOANE
4.1. PROBLEMATICA MAŞINILOR HIDRAULICE
VOLUMICE
4.1.1. Principiul de funcţionare al maşinilor hidraulice volumice
Maşinile hidraulice volumice (pompe şi motoare) constituie componentele

fundamentale ale sistemelor hidraulice de acţionare, comandă şi reglare. Pompele
transformă energia mecanică furnizată de un motor termic, electric, hidraulic sau
pneumatic în energie hidraulică, mărind practic numai energia de presiune a
lichidelor vehiculate. Motoarele volumice realizează transformarea inversă,
convertind energia de presiune în energie mecanică. Din acest motiv, maşinile
hidraulice volumice se mai numesc şi maşini hidrostatice.
În anumite condiţii, maşinile hidraulice volumice sunt reversibile, funcţia
îndeplinită fiind indicată de bilanţul energetic. Această caracteristică este
obligatorie pentru motoare în majoritatea aplicaţiilor, datorită componentelor
inerţiale ale sarcinilor uzuale.
Numeroase aplicaţii necesită inversarea sensului de mişcare al motoarelor
volumice, deci acestea trebuie să fie bidirecţionale (pot furniza acelaşi moment în
ambele sensuri de rotaţie ale arborelui). Pompele sunt în general unidirecţionale (ca
majoritatea motoarelor termice).
Motoarele disponibile pentru antrenarea pompelor au uzual turaţii ridicate
şi momente mici, astfel că pompele volumice trebuie să fie "rapide" şi să aibă
performanţe cavitaţionale bune. În schimb, acţionarea sarcinilor mari, la turaţii
reduse, necesită motoare volumice "lente", care funcţionează stabil la turaţii mici şi
furnizează momente mari cu randamente ridicate. În practică sunt deci necesare
îndeosebi pompe rapide şi motoare lente.
Reglarea turaţiei motoarelor fără disipare de energie se poate realiza prin
reglarea debitului pompelor. Motoarele reglabile se utilizează numai în cazuri
speciale, când domeniul de reglare al turaţiei este mare (dacă turaţia minimă
continuă a motorului hidraulic este mai mică de un sfert din turaţia maximă).
Cu toate aceste deosebiri, formularea problemelor de natură statică,
cinematică, dinamică, hidraulică, termică, organologică şi tehnologică este unitară
pentru cele două categorii de maşini. Deoarece pompele volumice sunt utilizate şi
în alte sisteme decât cele de acţionare, comandă şi reglare, în această lucrare se
studiază îndeosebi pompele volumice, pentru motoare fiind evidenţiate doar
caracteristicile specifice.
Cap.4 87
Pompele volumice sunt caracterizate de trecerea discontinuă a lichidului
din racordul de aspiraţie în cel de refulare, prin camere de volum variabil
constituite din elemente ale unui mecanism numite "elemente active".
În faza de aspiraţie, camerele sunt conectate la racordul de aspiraţie,
volumul lor creşte, iar presiunea scade până la valoarea necesară umplerii cu lichid.
Când volumul camerelor devine maxim, acestea sunt închise mecanic şi apoi
conectate la racordul de refulare. Urmează scăderea volumului, care produce
suprapresiunea necesară pentru evacuarea lichidului în racordul de refulare.
Presiunea minimă posibilă în camere este presiunea de vaporizare a
lichidului la temperatura de funcţionare a pompei, iar presiunea de refulare poate fi,
teoretic, oricât de mare, fiind practic limitată numai de rezistenţa organelor pompei.
Teoretic, o cameră aspiră şi refulează într-un ciclu de pompare un volum
de lichid ΔV egal cu diferenţa dintre volumul său maxim Vmax şi volumul său
minim, Vmin,
ΔV = Vmax − Vmin (4.1)
care nu depinde de presiunea de refulare, impusă practic de instalaţie.

Debitul volumic teoretic mediu, Qtm, al pompei este proporţional cu
frecvenţa de refulare, f:
Q tm = f ⋅ ΔV (4.2)
Debitul volumic teoretic (instantaneu) Qt(t), aspirat sau refulat de o

cameră, reprezintă viteza de variaţie a volumului acesteia:
dV
Q t (t ) = (4.3)
dt
În cazul general, acesta este variabil în timp, depinzând numai de tipul
mecanismului utilizat şi de viteza de antrenare a elementului său conducător.
Dacă se utilizează o singură cameră, debitul aspirat şi cel refulat au un
caracter intermitent, determinând mişcări nepermanente în conductele de aspiraţie
şi de refulare. Utilizarea mai multor camere sincrone şi sinfazice măreşte debitul
mediu fără a schimba caracterul intermitent al curgerii în exteriorul pompei. Prin
defazarea adecvată a funcţionării camerelor, neuniformitatea debitelor poate fi
micşorată până la valori admisibile pentru instalaţie. Neuniformitatea debitelor se
mai poate reduce cu acumulatoare hidropneumatice (hidrofoare).
Debitul volumic real, Q, este mai mic decât cel teoretic, Qt, din cauza
pierderilor de lichid din spaţiile de înaltă presiune spre spaţiile de joasă presiune
ale pompei, prin interstiţiile necesare mişcării relative a elementelor active.
Pierderile volumice, ΔQ = Qt - Q, sunt proporţionale cu presiunea de refulare, astfel
că debitul volumic real scade faţă de cel teoretic la creşterea presiunii (fig. 4.1).
Debitul volumic real este mai mic decât cel teoretic şi din cauza compresibilităţii
lichidului.
88 Cap.4
Datorită uzurii inerente a elementelor de etanşare, pierderile volumice

cresc în timp, alterând debitul (randamentul) volumic. Durata de utilizare a unei
pompe este limitată de scăderea excesivă a acestuia.
Pierderile hidraulice sunt neglijabile faţă de înălţimea de pompare, datorită
unor viteze de curgere mici, astfel că randamentul hidraulic este practic egal cu
unitatea.
Fig.4.1. Variaţia randamentului volumic şi a celui total în funcţie

de presiune pentru o pompă volumică tipică.
Dacă elementele active nu pot realiza închiderea şi comunicarea alternativă

a camerelor de volum variabil cu racordurile, pompa trebuie prevăzută cu un sistem
de distribuţie. Nesincronizarea acestuia cu elementele active poate provoca
depresiuni şi suprapresiuni importante în camerele pompei şi micşorarea debitului.
Momentul teoretic, Mt, necesar pompării este proporţional cu rezultanta
forţelor de presiune pe elementele active, deci depinde numai de sarcina şi de
mărimea pompei, fiind independent de turaţia acesteia. Pulsaţiile debitului
determină pulsaţii de presiune, astfel că momentul teoretic este variabil în timp.
Momentul real, M, depinde şi de turaţie, datorită frecărilor.
Presiunea instantanee în racordul de aspiraţie este determinată de pierderea
de sarcină pe traseul de aspiraţie, impusă de debitul instantaneu. Astfel, turaţia
maximă a pompelor volumice este limitată de apariţia fenomenului de cavitaţie. O
altă limitare a turaţiei rezultă din solicitările elementelor mecanismului pompei, dar
uzual condiţia de cavitaţie este mai severă.
Pompele volumice sunt utilizate în domeniul debitelor mici şi sarcinilor
mari, unde pompele centrifuge multietajate au randamente mici, mase şi volume
mari. Ele au următoarele dezavantaje: sensibilitate la impurităţi, pulsaţii ale
debitului şi presiunii, zgomote şi vibraţii, tehnologii speciale, cost ridicat, durată de
utilizare redusă, personal de întreţinere şi reparaţie calificat.
Pompele volumice sunt utilizate îndeosebi în sistemele de acţionare
hidraulică, în sistemele de ungere, în sistemele de alimentare cu combustibil, în
transportul fluidelor vâscoase şi ca pompe de proces.
Cap.4 89
Debitul unor pompe volumice poate fi reglat nedisipativ. Dacă sistemul de
distribuţie este comandat de mecanismul care acţionează elementele active,
pompele volumice sunt reversibile (pot funcţiona ca motoare).
În figura 4.2 se indică simbolurile standardizate ale câtorva genuri de
pompe şi motoare volumice.
Fig.4.2. Simboluri standardizate ale maşinilor hidraulice volumice:

a) pompă unidirecţională; b) motor unidirecţional; c) pompă bidirecţională;
d) motor bidirecţional; e) maşină reversibilă.
4.1.2. Relaţii fundamentale pentru maşinile hidraulice volumice
O maşină hidraulică volumică ideală (ηt = 1) poate fi definită cu ajutorul

unuei singure mărimi numită "capacitate". Aceasta este egală cu volumul de lichid
ce parcurge maşina la o rotaţie completă a arborelui sub diferenţă de presiune nulă
între racorduri şi în absenţa cavitaţiei; se notează cu Vg sau V, [m3/rot] şi mai este
numită "volumul geometric de lucru".
Debitul teoretic al unei maşini volumice de turaţie n, [rot/s] este
Qt = n ⋅ V (4.4)
Din condiţia de egalitate a puterii mecanice şi a celei hidraulice,

M t ⋅ ω = Qt ⋅ P (4.5)
rezultă
Qt ⋅ P n ⋅ V ⋅ P V ⋅ P
Mt = = = (4.6)
ω 2π ⋅ n 2π
S-a notat cu Mt - momentul teoretic al maşinii; P - diferenţa de presiune
dintre racordurile energetice ale maşinii; ω - viteza unghiulară a arborelui maşinii.
Mărimea
V
D= (4.7)
2π
se numeşte capacitatea (maşinii) pe radian. Expresia momentului devine:
Mt = D ⋅ P (4.8)
Se constată că o maşină ideală poate fi definită complet cu ajutorul unei

singure mărimi: capacitatea, V [m3/rot].
90 Cap.4
Prin definiţie, randamentul volumic al unei pompe este raportul dintre

debitul real şi cel teoretic:
Q
ηvp = (4.9)
Qt
În cazul motoarelor,
Qt
ηvm = (4.10)
Q
Qt fiind debitul teoretic, corespunzător turaţiei şi capacităţii.
Prin definiţie, randamentul mecanic al unei pompe volumice este raportul
dintre momentul teoretic şi momentul real absorbit
Mt
ηmp = (4.11)
M
În cazul motorului,
M
ηmm = (4.12)
Mt
momentul teoretic corespunzând capacităţii şi diferenţei de presiune dintre
racorduri.
Randamentul total al unei pompe este raportul dintre puterea utilă
(hidraulică) şi puterea absorbită (mecanică):
N u P ⋅ Q P ⋅ ηvp ⋅ Q t P ⋅ Vp ηmp ⋅ ηvp
ηtp = = = = ⋅ = ηmp ⋅ ηvp (4.13)
N a M ⋅ ω M t 2π ⋅ n 2π Mt
ηmp
În cazul motoarelor :
N u M ⋅ ω ηmm ⋅ M t ⋅ 2π ⋅ n ηmm ⋅ ηvm
ηtp = = = = M t = ηmm ⋅ ηvm (4.14)
Na P ⋅ Q P ⋅ Qt P ⋅ Vp
ηvm 2π
4.1.3. Problemele de studiu şi clasificarea pompelor volumice
Cunoaşterea pompelor volumice interesează trei genuri de activitate

tehnică: concepţia, execuţia şi utilizarea.
Concepţia are ca scop proiectarea pompei astfel încât să realizeze
parametrii funcţionali (debit, sarcină, înălţime de aspiraţie etc.) şi obiective
tehnico-economice (randament maxim, cost minim, greutate minimă, fiabilitate
maximă etc.) impuse prin tema de proiectare.
Cap.4 91
Execuţia are drept scop realizarea pompei conform proiectului, în condiţii
tehnice, economice şi sociale date.
Utilizarea implică: a) alegerea, dintre pompele disponibile, a aceleia care
corespunde cel mai bine particularităţilor instalaţiei; b) montajul, punerea în
funcţiune, exploatarea, întreţinerea şi depanarea.
Rezolvarea acestor probleme necesită studierea pompelor volumice din
punct de vedere hidraulic, termic, organologic, tehnologic şi economic.
Această lucrare se adresează îndeosebi cadrelor specializate în concepţia,
execuţia şi utilizarea pompelor şi motoarelor volumice ale sistemelor hidraulice de
acţionare, comandă şi reglare. Deşi implică numeroase cunoştinţe de profil
mecanic, termic, electric, tehnologic şi economic, această lucrare tratează îndeosebi
probleme de natură hidraulică, abordând aspecte din celelalte domenii numai în
măsura în care acestea determină fenomenele hidraulice.
Dintre problemele tratate se menţionează: debitul teoretic şi real, mediu şi
instantaneu, presiunea medie şi instantanee, caracteristicile energetice şi
cavitaţionale, sistemul de distribuţie, forţele hidraulice şi echilibrarea acestora,
drenarea spaţiilor secundare de volum variabil, compensarea automată a jocurilor,
etanşarea, ungerea şi încercarea.
Criteriul uzual de clasificare a pompelor volumice are în vedere forma
organului activ şi genul de mişcare efectuat de acesta.
Ca elemente active se utilizează pistoane, angrenaje, palete, şuruburi etc.
Se analizează în continuare, din punct de vedere hidraulic, tipurile de pompe cele
mai importante pentru sistemele de acţionare, comandă şi reglare hidraulice.
4.1.4. Recomandări privind alegerea pompelor volumice pentru

transmisii hidraulice
Principalele criterii utilizate în alegerea tipului optim de pompă pentru o

transmisie hidrostatică sunt:
a) nivelul presiunii medii de funcţionare continuă;
b) reversibilitatea;
c) durata de utilizare;
d) fineţea de filtrare şi calităţile lubrifiante ale lichidelor disponibile;
e) nivelul de pulsaţie al presiunii şi debitului;
f) gabaritul şi greutatea;
g) nivelul de zgomot.
La presiuni medii mai mari de 150 bar se utilizează practic exclusiv pompe
cu pistoane.
La presiuni mai mici de 150 bar concurează pompele cu roţi dinţate şi cele
cu palete culisante.
Pompele cu angrenaje sunt ieftine dar au randamente relativ mici şi o
neuniformitate relativ mare a debitului, fiind şi foarte zgomotoase.
Pompele cu palete culisante au zgomot redus, pulsaţie practic nulă a
debitului, sunt reglabile dar sunt scumpe deoarece necesită tehnologii evoluate.
92 Cap.4
La presiuni sub 40 bar se pot utiliza şi pompe cu şuruburi, care au marele

avantaj al uniformităţii debitului; în acelaşi timp, ele au randamente volumice
relativ mici şi sunt foarte scumpe deoarece necesită tehnologii complexe.
4.2. POMPE CU CILINDRII IMOBILI
4.2.1. Descriere, funcţionare şi clasificare
Pistonul este utilizat frecvent ca element activ de pompa volumică

deoarece asigură o etanşare bună a cilindrului la presiune mare printr-un joc radial
redus sau cu ajutorul unor elemente de etanşare specifice: segmenţi, manşete,
elemente compozite. Mecanismul din care face parte pistonul trebuie să-i asigure o
mişcare alternativă faţă de cilindru şi poate fi de tip bielă-manivelă sau camă-
tachet. În timpul deplasării între punctele moarte, volumul camerei formate între
piston, cilindru şi corpul pompei variază cu
c ⋅ π ⋅ D2
ΔV =
4
D fiind diametrul pistonului, iar c - cursa acestuia.
Distribuţia se poate realiza cu supape de sens sau cu distribuitor comandat
de mecanismul de antrenare a pistoanelor.
La pompele cu un piston (fig. 4.3,b) neuniformitatea debitului este mare
(fig. 4.3,c) astfel că acestea sunt de obicei prevăzute cu hidrofoare (fig. 4.4) sau
utilizează ambele feţe ale pistonului pentru pompare (pompe cu dublu efect -
fig. 4.5).
Pompele policilindrice se construiesc cu cilindri imobili sau în mişcare
relativă faţă de carcasă (pompe cu pistoane rotative).
Axele cilindrilor imobili pot fi dispuse paralel (în linie) într-un plan care
trece prin axa arborelui de antrenare (fig.4.6), pe un cilindru coaxial cu arborele
(axial - fig. 4.7), sau radial faţă de axa arborelui (în stea - fig. 4.8). Axele cilindrilor
rotativi pot fi radiale faţă de axa de rotaţie (fig. 4.9) sau paralele cu aceasta
(fig. 4.10).
Cap.4 93
Fig.4.3. Pompă cu piston, cu simplu efect: a) simbol; b) schema funcţională;

c) variaţia debitului teoretic specific aspirat în funcţie de unghiul manivelei.
Fig.4.4. Pompă cu piston, cu simplu efect, echipată cu hidrofoare:

a) simbol; b) schema funcţională.
94 Cap.4
Fig.4.5. Pompă cu piston cu dublu efect: a) schema funcţională;

b) variaţia debitului teoretic specific aspirat în funcţie de unghiul manivelei.
Fig.4.6. Pompă duplex.
Fig. 4.7. Pompă cu pistoane axiale şi disc fulant.

Cap.4 95
Fig. 4.8. Pompă cu pistoane radiale şi excentric.
Pompele cu un piston se folosesc îndeosebi la debite foarte mici şi presiuni

mari, dacă pulsaţia debitului nu afectează instalaţia. Aplicaţii tipice sunt: încercarea
de rezistenţă şi etanşeitate a rezervoarelor şi reţelelor de conducte, precomprimarea
betonului, ungerea cutiilor de viteze şi a diferenţialelor automobilelor, extracţia
petrolului etc. Acţionarea acestor pompe poate fi manuală, electrică sau termică.
96 Cap.4
Fig. 4.9. Pompă cu pistoane rotative radiale.
Fig. 4.10. Pompă cu pistoane rotative axiale şi disc înclinat:

a) schema funcţională; b) distribuitor plan.
4.2.2. Gradul de neuniformitate al debitului pompelor cu un

Cap.4 97
piston
În cazul pompei cu un piston, prin deplasarea acestuia de la punctul mort

interior (PMI), spre punctul mort exterior (PME), volumul camerei delimitate de
piston creşte, determinând scăderea presiunii, deci închiderea supapei de refulare
(din cauza presiunii lichidului din conducta de refulare), deschiderea supapei de
aspiraţie şi pătrunderea lichidului din conducta de aspiraţie în corpul pompei
datorită presiunii gazului de la suprafaţa liberă a lichidului din rezervorul de
aspiraţie. Mişcarea inversă a pistonului provoacă scăderea volumului camerei, deci
creşterea presiunii, având ca efect închiderea supapei de aspiraţie, deschiderea celei
de refulare şi evacuarea lichidului în conducta de refulare.
Volumul camerei variază în timp după relaţia:
π ⋅ D2
V(t ) = V0 + x (t ) (4.15)
4
unde V0 este "volumul mort" al camerei, iar x(t) - deplasarea pistonului faţă de
punctul mort interior.
Fig. 4.11. Elementele geometrice ale mecanismului bielă-manivelă.
Din figura 4.11 rezultă:

x (t ) = b + r − b ⋅ cos α(t ) − r ⋅ cos θ(t ) (4.16)
b ⋅ sin α(t ) = r ⋅ sin θ(t ) (4.17)
unde θ(t) = ω⋅t şi ω este viteza unghiulară a manivelei. Din ultima relaţie se poate
calcula:
r2
cos α = 1 − sin 2 θ .
b2
Deoarece r / b = λ < 1 , prin dezvoltarea radicalului în serie rezultă
98 Cap.4
λ2
cos α ≅ 1 − sin 2 θ (4.18)
2
iar relaţia (4.16) devine
⎡ λ ⎤
x (t ) ≅ r ⎢1 − cos θ(t ) + sin 2 θ(t )⎥ (4.19)
⎣ 2 ⎦
Debitul teoretic instantaneu rezultă din relaţia
dV(t ) π ⋅ D 2 dx dθ
Q t (t ) = = ⋅ ⋅ (4.20)
dt 4 dθ dt
în care dθ / dt = ω , deci
π ⋅ D2 ⎡ λ ⎤
Q t (t ) = ω ⋅ r ⎢sin θ(t ) + sin 2θ(t )⎥ (4.21)
4 ⎣ 2 ⎦
Se numeşte debit teoretic specific instantaneu mărimea adimensională
Q t (t ) λ
Q ts (t ) = ≅ sin θ(t ) + sin 2θ(t ) (4.22)
π⋅D 2
2
ω⋅ r
4
care nu depinde de mărimea pompei. Uzual λ ≅ 1/5, astfel că debitul teoretic
specific instantaneu variază practic sinusoidal (fig. 4.3,c).
Debitul teoretic mediu al pompei este
π ⋅ D4 π ⋅ D4 1
Q tm = 2⋅r ⋅n = ω⋅ r (4.23)
4 4 π
n fiind turaţia manivelei [rot/s]. Debitul teoretic mediu specific,
Q tm 1
Q tms = =
π⋅D 2
π
ω⋅ r
4
este independent de pompă.
Gradul de neuniformitate al debitului, definit prin relaţia
Q t max − Q t min
δQ = (4.24)
Q tm
are o valoare foarte mare, δ Q = π , care impune, în majoritatea aplicaţiilor,
utilizarea hidrofoarelor.
Cap.4 99
4.2.3. Pompe policilindrice cu cilindri imobili
a) Pompele cu cilindri imobili dispuşi în linie se folosesc îndeosebi

pentru vehicularea lichidelor incompatibile cu mecanismul de acţionare al
pistoanelor.
Fig. 4.12. Variaţia randamentului total al unei pompe cu pistoane

în funcţie de turaţie la presiune constantă.
Este cazul pompelor utilizate în industria chimică, pentru alimentarea cu

noroi a turbinelor axiale multietajate de foraj, pentru alimentarea cu apă a
cazanelor de abur, a preselor hidraulice de mare capacitate etc.
La pompele cu simplu efect, pistoanele sunt în general de tip plunjer,
antrenarea lor fiind făcută de un arbore cotit prin biele şi capete de cruce. În
vederea evitării cavitaţiei, turaţia se limitează la valori reduse (100 ... 300 rot/min),
intercalându-se un reductor de turaţie cu o treaptă sau două între motor şi pompă.
Deşi pulsaţiile debitului sunt mici, aceste pompe sunt prevăzute cu hidrofoare,
îndeosebi de refulare.
Distribuţia se realizează cu supape de sens. Randamentul volumic este
practic egal cu unitatea. În figura 4.12 se prezintă variaţia randamentului total în
funcţie de turaţie, la presiune de refulare constantă (320 bar), pentru pompa DP 180
produsă de firma WEPUKO (Germania).
Presiunea de refulare maximă uzuală este de circa 2000 bar, puterea
maximă uzuală atingând 1200 kW. Etanşarea pistonului sau tijei acestuia se
realizează cu materiale moi, sub formă de şnur împletit din azbest grafitat, teflon
ş.a., sau cu garnituri elastomerice care etanşează prin deformarea provocată de
presiunea lichidului din cilindru. În figura 4.13,a,b se prezintă un exemplu de
pompă cu trei plunjere (triplex), utilizată pentru pomparea noroiului de foraj.
Datorită frecvenţei mari de înlocuire a elementelor de uzură, pompa este concepută
astfel încât cutia de etanşare (presetupa), plunjerele şi supapele să constituie suban-
100 Cap.4
Cap.4 101
Fig.4.13. Pompe cu cilindri dispuşi în linie:

a) pompă triplex (vedere de ansamblu); b) pompă triplex (secţiune prin partea
hidraulică): 1 – racord de refulare; 2 – plunjer; 3 – cutie de etanşare; 4 – cuplaj axial;
5 – colectorul drenului; 6 – corpul pompei; 7 – hidrofor de aspiraţie; 8 – racord de
aspiraţie; 9 – membrana hidroforului; 10 – supapă de aspiraţie; 11 – supapă de
refulare; c) pompă cu came circulare: 1 – camă cu fereastră de aspiraţie; 2 – racord de
aspiraţie; d) pompă cu came circulare: 1 – racord de refulare; 2 – patină hidrostatică;
3 – piston; 4 – scaunul supapei de refulare; 5 – ventilul supapei de refulare.
samble amovibile.
Pompele cu cilindri imobili dispuşi în linie sunt larg răspândite şi ca pompe
dozatoare (permit pomparea unui volum de lichid precis determinat şi reglabil la o
rotaţie completă a arborelui) pentru alimentarea cu combustibil a motoarelor cu
ardere internă, acţionarea pistoanelor făcându-se prin came profilate conform
necesităţilor procesului de ardere a combustibilului injectat în cilindri.
În ultimul deceniu au fost perfecţionate pompele cu cilindri imobili dispuşi
în linie ale căror pistoane sunt antrenate de un arbore cu came circulare, aspiraţia
lichidului făcându-se printr-o fantă alimentată de un canal practiat axial în arbore.
102 Cap.4
În figura 4.13,c,d se prezintă o astfel de pompă simplă şi robustă produsă

de firma POCLAIN (Franţa), pentru alimentarea instalaţiilor hidraulice ale
utilajelor mobile.
b) Pompele cu cilindri imobili axiali se utilizează pentru pomparea
lichidelor lubrifiante, debitul fiind constant. Pistoanele sunt acţionate de un disc
înclinat cu 8…18o faţă de axa de rotaţie (disc fulant), prin intermediul unui rulment
radial-axial (figura 4.7, 4.14 - pompa MEILLER produsă de Uzina Mecanică
Plopeni) sau prin lagăre hidrostatice axiale (patine hidrostatice), ca în figura 4.15
(pompă produsă de firma TOWLER - Anglia). Distribuţia se realizează, de obicei,
cu supape, atât la aspiraţie, cât şi la refulare, distribuitorul rotativ (cilindric)
antrenat de arbore fiind utilizat îndeosebi în cazul maşinilor reversibile (fig. 4.16,a-
maşină reversibilă produsă de firma DONZZELI - Italia). Supapele de aspiraţie pot
fi evitate în cazul sprijinirii pistoanelor pe discul fulant prin lagăre hidrostatice,
dacă în disc se practică o fantă în formă de semilună care permite accesul lichidului
din carcasă în cilindri prin pistoane. O altă soluţie de realizare a aspiraţiei fără
supape de sens a fost dezvoltată de firma BOSCH din Germania (fig. 4.16,b).
Arcurile din cilindri împing pistoanele spre discul fulant, determinând în faza de
aspiraţie vidarea cilindrilor; umplerea acestora cu lichid din conducta de aspiraţie
se produce rapid, prin degajările dreptunghiulare ale pistoanelor, la ieşirea din
cilindri. Debitul acestei pompe se reglează cu un drosel amplasat pe traseul de
aspiraţie.
Fig.4.14. Pompă cu disc fulant:

1 – ventilul supapei de refulare; 2 – scaunul supapei de refulare; 3 – piston;
4 – supapă de aspiraţie; 5 – rulment radial-axial; 6 – disc fulant; 7 – rulment
radial-axial; 8 – arbore; 9 – semicarcasă de aspiraţie; 10 – bucşă suprafinisa-
tă; 11 – cuzinet; 12 – semicarcasă de refulare.
Cap.4 103
Utilizarea supapelor permite obţinerea unor presiuni de circa 700 bar,
limita actuală fiind de circa 2000 bar. În cazul distribuitoarelor rotative, presiunea
de funcţionare continuă nu depăşeşte 350 bar.
Cursa de aspiraţie a pistoanelor se realizează uzual datorită unor arcuri
amplasate în cilindri sau prin supraalimentare cu o pompă auxiliară (fig. 4.15).
Aceste soluţii asigură contactul permanent dintre pistoane şi discul fulant în faza de
aspiraţie.
Antrenarea pistoanelor prin rulment limitează presiunea maximă de
funcţionare continuă la circa 250 bar datorită presiunii mari de contact dintre
pistoane şi inelul mobil al rulmentului axial şi datorită solicitării acestuia. În cazul
utilizării lagărelor hidrostatice, presiunea maximă de funcţionare continuă este
limitată de ruperea peliculei portante în anumite condiţii de vâscozitate,
temperatură şi contaminare a lichidului. Există variante constructive care
funcţionează la 2000 bar cu o înclinare a discului de circa 8o.
Deşi pulsaţia debitului acestor pompe este redusă, pulsaţia corespunzătoare
a presiunii determină zgomote şi vibraţii în întreaga instalaţie, putând provoca
ruperea conductelor şi a altor componente prin oboseală.
c) Pompe cu cilindri imobili radiali. Se utilizează îndeosebi pentru
alimentarea cu debit constant a instalaţiilor de acţionare hidraulică. Mişcarea
radială a pistoanelor este provocată de un excentric prin intermediul unui rulment
radial (fig. 4.17) sau al unor lagăre hidrostatice (fig. 4.8, 4.18). Contactul dintre
pistoane şi excentric în faza de aspiraţie este asigurat de arcuri amplasate în cilindri
sau exterioare acestora (în cazul pompelor de presiune mare). Distribuţia se
realizează, în general, cu supape; este posibilă înlocuirea supapelor de aspiraţie cu
o fantă practicată în excentric, extinsă la circa 1800, lichidul pătrunzând în cilindri
prin pistoane (fig. 4.18 - pompă produsă de firma WEPUKO - Germania).
Utilizarea supapelor permite funcţionarea continuă la o presiune de refulare de
circa 700 bar. Maşinile hidraulice volumice cu cilindri radiali imobili la care
distribuţia se realizează cu distribuitor rotativ se utilizează îndeosebi ca motoare
lente, la presiuni sub 350 bar.
Aplicaţia 4.1 - Calculul hidrofoarelor pompelor cu pistoane
Calculul hidropneumatic al unui hidrofor de pompă cu piston are ca obiect

determinarea volumului de gaz, Vmax, necesar pentru a asigura o pulsaţie impusă a
debitului. Se consideră de exemplu un hidrofor de aspiraţie (fig. A.4.1-1) şi se
admite, într-o primă aproximaţie, că debitul conductei de aspiraţie este constant
(fig. A.4.1-2).
În intervalul [θ1, θ2] pompa aspiră din hidrofor volumul
t θ
π ⋅ D2 2
π ⋅ D2 2 ⎛ 1⎞
ΔV ' = ω ⋅ r ∫ (Q ts − Q tms )dt ≅ r ∫ ⎜ sin θ − ⎟dθ (4.1.1)
4 t1
4 θ1 ⎝
π⎠
104 Cap.4
Fig.4.15. Pompă cu disc fulant dublu:

1 - pompă de supraalimentare cu angrenaj interior; 2 - supapă de aspiraţie; 3 –
piston; 4 - glisieră; 5 - disc fulant dublu; 6 - inel de echilibrare; 7 - supapă de
refulare, 8 - blocul cilindrilor; 9 - lagăr axial dublu, 10 - placă de reţinere a
patinelor hidrostatice; 11 - patină hidrostatică; 12 - bucşă sferică; 13 - arbore.
Cap.4 105
Fig.4.16. Pompe cu disc fulant:

a) pompă cu disc fulant şi distribuitor rotativ cilindric: 1 - arbore; 2 - rulment
radial-axial; 3 - carcasă; 4 - inel de echilibrare; 5 - piston; 6 – blocul cilindrilor;7-
distribuitor cilindric rotativ; 8 - rulment radial-axial; 9 - disc fulant; b) pompă cu
disc fulant fără supape de aspiraţie: 1 - rulment radial-axial; 2 - bucşă sferică;
3 - disc fulant; 4 - rulment radial - axial; 5 - piston; 6 - rulment radial cu role
cilindrice; 7 - supapă de refulare.
106 Cap.4
Fig.4.17. Pompă cu pistoane radiale şi excentric:

1 – cilindru; 2 – piston; 3 – resortul pistonului; 4 – patină; 5 – excentric; 6 – arbore;
7 – inel de echilibrare; 8 – supapă de aspiraţie; 9 – supapă de refulare.
Cap.4 107
Fig.4.18. Pompă cu pistoane radiale şi excentric:

1 – excentric cu fantă de aspiraţie; 2 – patină hidrostatică; 3 – piston; 4 – ventilul
supapei de refulare; 5 – scaunul supapei de refulare; 6 – racord de refulare.
Fig. A.4.1-1. Hidrofor de aspiraţie. Fig. A.4.1-2. Variaţia debitului teoretic specific
aspirat, debitului real, presiunii şi volumului de
gaz pentru un hidrofor de aspiraţie.
108 Cap.4
Unghiurile θ1 şi θ2 rezultă din condiţia Qts = Qtms, deci sin θ1,2 = 1/π.
Rezultă θ1 = 0,324 rad, θ2 = 2,817 rad şi
π ⋅ D2
ΔV' = 0,55 2r (4.1.2)
4
Asigurarea unui debit constant pe conducta de aspiraţie necesită un
hidrofor de volum infinit. Practic se admit pulsaţii ale presiunii evaluate prin gradul
de neuniformitate
p max − p min
δp = (4.1.3)
pm
deci pulsaţii ale volumului de gaz din hidrofor, evaluate prin gradul de
neuniformitate
δV =
(Vmax − Vmin ) = ΔV
(4.1.4)
Vm Vm
unde pm şi Vm sunt valori medii în timp. Dacă se admite că evoluţia gazului din
hidrofor este izotermă (fig. A.4.1-3),
p max ⋅ Vmin = p min ⋅ Vmax = p m ⋅ Vm
Dacă se admite că
p m = p min ⋅ p max (4.1.5)
şi
Vm = Vmin ⋅ Vmax
rezultă
ΔV
δp = δV = (4.1.6)
Vm
deci
ΔV = Vm ⋅ δ p
Dar
Vm2
ΔV = Vmax − Vmin = Vmax − .
Vmax
Ultimele două relaţii conduc la ecuaţia

Cap.4 109
2
Vmax − ΔV ⋅ Vmax − Vm2 = 0 , (4.1.7)
a cărei soluţie acceptabilă este
ΔV ΔV 2 ΔV ⎛⎜ 4Vm2 ⎞ ⎛
⎟ ≅ ΔV⎜ 0,5 + 1 ⎟
⎞
Vmax = + + Vm2 = 1+ 1+ (4.1.8)
2 4 2 ⎜⎝ ΔV 2 ⎟ ⎜ δ p ⎟⎠
⎠ ⎝
Dacă se admite că variaţia volumului de gaz din hidrofor, ΔV, este egală cu
cea calculată în ipoteza debitului aspirat constant, ΔV′,calculul volumului de gaz
necesită numai specificarea gradului de neuniformitate al presiunii. Pentru
hidroforul de aspiraţie se admite δpa = 0,05 ... 0,1, iar pentru cel de refulare - δpa =
0,02 ... 0,05 (calculul fiind similar). Volumul "mort" al hidroforului, V′0, rezultă
din condiţii constructive, iar presiunea medie este impusă de instalaţie şi de debitul
mediu al pompei.
Gazul din hidrofor şi lichidul din conducta pe care este amplasat formează
un sistem inerto-elastic care poate intra în rezonanţă cu pompa. Fenomenul
afectează îndeosebi conducta de refulare, când aceasta are o lungime mare. Se
consideră sistemul din figura A.4.1-4. Calculul frecvenţei sale proprii se face
admiţând (ca şi în calculul anterior) că evoluţia gazului este izotermă.
Fig. A.4.1-3. Definirea presiunilor şi Fig. A.4.1-4. Schemă de calcul pentru

volumelor caracteristice pentru frecvenţa naturală a sistemului hidrofor -
un hidrofor de aspiraţie. conductă de refulare.
Creşterea de presiune dp, provocată de pătrunderea în hidrofor a unui

volum de lichid,
π ⋅ d 2h π ⋅ d c2
dV = dx = dl (4.1.9)
4 4
din conducta de refulare, poate fi calculată din relaţia
p m ⋅ Vm = (p m + dp ) ⋅ (Vm − dV )
110 Cap.4
în care se neglijează produsul dp⋅dV:

dV
dp ≅ p m (4.1.10)
Vm
Utilizând relaţia (4.1.9) se obţine
p m π ⋅ d c2
dp ≅ dl
Vm 4
Forţa elastică exercitată de gaz asupra coloanei de lichid variază cu
2
π ⋅ d c2 p m ⎛ π ⋅ d c2 ⎞
dFe = dp = ⎜ ⎟ dl
4 Vm ⎜⎝ 4 ⎟⎠
deci constanta elastică a sistemului este
2
dF p ⎛ π ⋅ d c2 ⎞
K = e = m ⎜⎜ ⎟ (4.1.11)
dl Vm ⎝ 4 ⎟⎠
Masa lichidului care oscilează este practic
ρ ⋅ l c ⋅ π ⋅ d c2
M≅ ,
4
iar frecvenţa naturală a sistemului este
1 K 1 pm π ⋅ d c2
fs = = (4.1.12)
2π M 2π ρ ⋅ l c ⋅ Vm 4
Pompa cu un singur piston excită acest sistem cu frecvenţa fp = n. Pentru
evitarea rezonanţei, în practică se admite n < 0,3 fs.
Aplicaţia 4.2 - Calculul turaţiei maxime a unei pompe cu un piston
Turaţia unei pompe este limitată din punct de vedere hidraulic de apariţia
fenomenului de cavitaţie, care este iniţiat în faza de aspiraţie prin scăderea
presiunii în zona de aspiraţie sub valoarea presiunii de vaporizare a lichidului.
La pompele volumice, elementul activ provoacă depresiunea necesară
aspiraţiei prin mărirea volumului camerei pe care o creează împreună cu celelalte
elemente ale mecanismului din care face parte. Mărimea depresiunii necesare
umplerii camerei cu lichid depinde de valoarea presiunii din rezervorul de aspiraţie,
de înălţimea de aspiraţie şi de pierderea de sarcină pe traseul de aspiraţie,
determinată de debitul instantaneu. În transmisiile hidraulice se vehiculează lichide
a căror viscozitate, relativ mare, variază mult cu temperatura. La scăderea acesteia,
Cap.4 111
viscozitatea creşte şi pentru un debit dat măreşte pierderea de sarcină pe traseul de
aspiraţie deoarece curgerea are, în general, un caracter laminar. Astfel, pericolul
cavitaţiei creşte, necesitând fie reducerea turaţiei, fie preîncălzirea lichidului.
Pentru a evidenţia concret influenţa temperaturii asupra funcţionării
pompelor volumice se calculează turaţia maximă a unei pompe cu un piston având
diametrul D = 0,02 m şi raza manivelei r = 0,02 m, echipată cu hidrofor de
aspiraţie. Depresiunea maximă admisă la intrarea în pompă este (pat - pa)/(ρ⋅g) =
3 m col. lichid. Se pompează ulei mineral H12 (STAS 9691-80), având la 50oC
viscozitatea cinematică ν50 = 21,5 ⋅ 10-6 m2/s. În intervalul de temperatură de
lucru, t = 30 ... 700C, viscozitatea acestui ulei variază după legea
2
⎛ 50 ⎞
ν(t ) = ν 50 ⎜ ⎟ .
⎝ t ⎠
Conducta de aspiraţie are diametrul da = 0,01 m şi lungimea echivalentă
la=1,4 m, iar înălţimea de aspiraţie geodezică este Hag = 1 m.
Din relaţia lui Bernoulli, aplicată între suprafaţa liberă a lichidului din
rezervorul de aspiraţie şi suprafaţa de intrare în pompă, rezultă, neglijând termenii
cinetici,
p at p
= a + H ag + h ra
ρ⋅g ρ⋅g
Viscozitatea lichidului pompat fiind mare, se poate presupune că mişcarea
sa pe conducta de aspiraţie este laminară (urmând a se verifica această
caracteristică), deci
64 v a2 l a 32 ν ⋅ l a ⋅ v a
h ra = ⋅ ⋅ =
Re 2g d a g ⋅ d a2
Din cele două relaţii rezultă
p at − p a 32ν ⋅ l a ⋅ v a
− H ag = (4.2.1)
ρ⋅g g ⋅ d a2
Hidroforul de aspiraţie uniformizează practic curgerea în conducta de
aspiraţie, deci
4Q tm 4 π ⋅ D2 D2
va ≅ = 2⋅r⋅n = 2 2⋅r⋅n (4.2.2)
π ⋅ d a2 π ⋅ d a2 4 da
Relaţia (4.2.1) devine
2
⎛ t ⎞
n max = A⎜ ⎟ (4.2.3)
⎝ 50 ⎠
112 Cap.4
unde
g ⋅ d a2 ⎛ p at − p a ⎞
A= ⎜⎜ − H ag ⎟⎟ (4.2.4)
64 ⋅ l a ⋅ r ⋅ D ⋅ ν 50 ⎝ ρ ⋅ g
2
⎠
În cazul studiat A = 12,91 s-1; pentru t = 30 ... 700C, nmax = 4,46...27,4 rot/s.
Numărul Re corespunzător curgerii în conducta de aspiraţie este
4
v ⋅d ⎛ t ⎞
Re = a a = B⎜ ⎟ (4.2.5)
ν ⎝ 50 ⎠
unde
g ⋅ D ⋅ d 3a ⎛ p at − p a ⎞
B= 2 ⎜
⎜ − H ag ⎟⎟ (4.2.6)
32 ⋅ l a ⋅ ν 50 ⎝ ρ ⋅ g ⎠
Pentru datele considerate B = 19,48; între t = 30 şi 700C, Re = 2,52...74,83,
deci mişcarea este laminară.
Se constată că la temperaturi mici turaţia admisibilă a pompei se reduce
mult, impunând preîncălzirea uleiului, presurizarea rezervorului de aspiraţie sau
supraalimentarea pompei cu o altă pompă mai puţin sensibilă la cavitaţie.
Funcţionarea la temperaturi reduse fără aceste precauţii poate provoca
alterarea rapidă a performanţelor pompelor (caz frecvent întâlnit la utilajele
mobile).
4.2.4. Supapele de sens ale pompelor cu pistoane
O supapă de sens este un orificiu cu deschidere variabilă, realizată de un

obturator prin forţe de presiune. Obturatorul poate fi rigid, având mişcare de rotaţie
(se numeşte "clapetă", fig. 4.19) sau de translaţie (se numeşte "ventil", fig. 4.20)
sau poate fi elastic (fig. 4.21).
În absenţa forţelor de presiune, obturatorul închide orificiul sub acţiunea
grautăţii sau elasticităţii sale, sau datorită unui arc. Deplasarea obturatorului este
limitată de un opritor sau de un arc.
Fig. 4.19. Supapă de sens cu clapetă. Fig. 4.20. Supapă de sens cu ventil plan.
Cap.4 113
Fig. 4.21. Supapă de sens cu obturator elastic.
Aplicaţia 4.3. Dimensionarea unei supape cu ventil plan circular
Calculul hidraulic al supapelor de sens ale pompelor cu pistoane are ca

scop dimensionarea elementelor componente şi verificarea funcţionării lor conform
unor criterii impuse (pierdere de presiune minimă, zgomot minim etc.). Aceste
probleme se rezolvă pe baza analizei comportării dinamice a supapelor de sens.
Se consideră ca exemplu supapa cu ventil plan circular (taler) din figura
A.4.3-1,a.
a b
Fig. A.4.3-1. Supapă de sens cu ventil plan circular:
a) schema funcţională; b) schemă pentru calculul forţelor de presiune pe ventil.
Ecuaţia de mişcare a ventilului rezultă din relaţia:

r r r r r
Fg + Fi + Fe + Ff + Fp = 0 (4.3.1)
în care Fg este forţa de greutate a ventilului şi a arcului în lichid; Fi - forţa de inerţie

a ventilului şi arcului; Fe - forţa elastică a arcului; Ff - forţa de viscozitate
corespunzătoare lichidului dintre tija ventilului şi ghidajul acesteia; Fp - rezultanta
forţelor de presiune asupra ventilului.
Greutatea ventilului şi arcului în lichid este
114 Cap.4
Fg = g[Vs (ρ s − ρ ) + Va (ρ a − ρ )] (4.3.2)
Vs fiind volumul ventilului; ρs - densitatea materialului ventilului; Va - volumul

arcului; ρa - densitatea materialului arcului; ρ - densitatea lichidului.
Datorită inerţiei, numai o parte din spirele arcului (circa 30%) participă la
procesul dinamic, astfel că
d2y
Fi = −(ρ s ⋅ Vs + 0,3 ⋅ ρ a ⋅ Va ) (4.3.3)
dt 2
unde y este deschiderea supapei (fig. A.4.3-1,b).
Forţa elastică a arcului este
Fe = K a (y + y 0a ) (4.3.4)
în care Ka este constanta elastică şi y0a - precomprimarea.

Dacă mişcarea lichidului în spaţiul dintre tija ventilului şi ghidajul acesteia
este laminară,
Vs ⋅ π ⋅ d t ⋅ l tm ⋅ η π ⋅ η ⋅ d t ⋅ l tm dy
Ff = − τ ⋅ A = − =− ⋅ (4.3.5)
ε ε dt
unde τ este efortul tangenţial pe suprafaţa tijei; A - aria laterală a părţii din tijă
aflată în ghidaj; η - viscozitatea dinamică a lichidului; dt - diametrul tijei ventilului;
ltm - lungimea medie a tijei în ghidaj; ε - jocul radial dintre tijă şi ghidaj; vs = dy/dt-
viteza ventilului.
Pentru determinarea rezultantei forţelor de presiune se neglijează într-o
primă aproximaţie influenţa mişcării ventilului în ecuaţia de continuitate,
π ⋅ d12
v1 ≅ c c ⋅ π ⋅ d s ⋅ y ⋅ v 2
4
şi în relaţia lui Bernoulli, aplicată pe o linie de curent între intrarea şi ieşirea din
supapă
p1 v 12 p2 v 22 v 22
+ = + + ζs (4.3.6)
ρ ⋅ g 2g ρ ⋅ g 2g 2g
În aceste relaţii d1 este diametrul scaunului supapei, v1 - viteza medie a
lichidului la intrarea în supapă; ds - diametrul talerului, v2 - viteza medie a
lichidului la ieşirea din supapă; cc - coeficientul de contracţie al curentului la
trecerea prin supapă; p1 şi p2 - presiunile medii în secţiunile corespunzătoare
vitezelor v1 şi v2.
Din ultimele două relaţii rezultă
Cap.4 115
p1 − p 2
v2 = cv 2 ⋅ (4.3.7)
ρ
unde
1
cv = (4.3.8)
2
⎛ 4π ⋅ d s ⋅ c c ⋅ y ⎞
1 + ζ s − ⎜⎜ ⎟⎟
⎝ d12 ⎠
este coeficientul de viteză al supapei, care depinde de destinaţia acesteia (aspiraţie
sau refulare) şi afectează randamentul hidraulic al pompei. Ţinând seama de
contracţia jetului la ieşirea din supapă debitul real care o parcurge este
p1 − p 2
Qs = π ⋅ d s ⋅ y ⋅ c d 2 ⋅ (4.3.9)
ρ
unde cd = cv ⋅ cc este coeficientul de debit al supapei, care depinde de deschiderea
acesteia. Pentru supapele cu ventil plan se poate utiliza relaţia
1
cd = (4.3.10)
y
1 + 20
d1
Relaţia (4.3.9) este valabilă în regim staţionar, deci utilizarea ei în studiul
dinamicii supapei introduce o aproximaţie prin neglijarea inerţiei lichidului supus
accelerării (decelerării) între intrarea şi ieşirea din supapă, a efectului de piston al
talerului etc.
Se aplică în continuare teorema impulsului considerând suprafaţa de
control Σ din figura A.4.3-1,b, care se deplasează sincron cu talerul:
r r r r r r
ρ ⋅ Qs (w 2 − w1 ) = Fp1 + Fp 2 − Fh + G (4.3.11)
Aici
r r r r r r
w1 = v 1 − v s şi w 2 = v 2 − v s
sunt vitezele relative ale lichidului faţă de ventil la intrarea şi ieşirea din suprafaţa
v r
de control; v s = i ⋅ v s ; Q s = w1 ⋅ π ⋅ d12 / 4 - debitul care parcurge suprafaţa de
control; Fp1 - forţa de presiune pe suprafaţa de intrare în suprafaţa de control; Fp2 -
forţa de presiune pe suprafaţa de ieşire din suprafaţa de control (cilindru circular
drept); Fh - forţa de presiune exercitată de lichidul din suprafaţa de control asupra
talerului; G - greutatea lichidului din suprafaţa de control.
Se admite că mişcarea lichidului faţă de taler este radială la ieşirea din
r
suprafaţa de control, deci componenta axială a vitezei relative w 2 este nulă şi se
116 Cap.4
r
neglijează G în raport cu celelalte forţe. Suprafaţa de ieşire fiind un cilindru
circular drept, Fp2 = 0. Proiectând ecuaţia (4.3.11) după direcţia axei supapei se
obţine
π ⋅ d12
− ρ ⋅ Q s (v 1 − v s ) = p1 − Fh (4.3.12)
4
deci
π ⋅ d12 π ⋅ d s2
Fh = p1 − p2 + ρ ⋅ w1 ⋅ Qs (4.3.13)
4 4
Ţinând seama şi de forţa de presiune exercitată pe suprafaţa superioară a
talerului şi neglijând efectul de piston al acestei feţe rezultă:
π ⋅ d2 π ⋅ d s2
Fp = p1 − p2 + ρ ⋅ w1 ⋅ Q s (4.3.14)
4 4
Presiunea p2 poate fi calculată aproximativ din relaţia (4.3.7)
ρ v2
p 2 ≅ p1 − ⋅ 22 (4.3.15)
2 cv
în care se admite
Qs
v2 ≅
π ⋅ d s ⋅ y ⋅ cc
Forţa de presiune devine
π 2 ρ ⋅ Q s2 ⎡4 1 ⎤
Fp ≅ p1
4
(d1 − d s2 ) +
π ⎢ 2 + 2⋅ 2⎥ (4.3.16)
⎣ d 1 8y c d ⎦
În cazul supapei de aspiraţie, presiunea p1 rezultă din relaţia lui Bernoulli
aplicată pe o linie de curent între suprafaţa liberă a lichidului din rezervorul de
aspiraţie (aflat de ex. la presiunea pat) şi secţiunea de intrare în supapă, mişcarea
având un caracter semipermanent:
r
p at v 02 p1 v 12 l a v a2 v a2 1 ∂v a v
2g g 0∫−1 ∂t
+ = + + λa ⋅ + ζa + ds (4.3.17)
ρ ⋅ g 2g ρ ⋅ g 2g d a 2g
unde v0 este viteza de coborâre a nivelului suprafeţei libere din rezervorul de
aspiraţie; λa - coeficientul pierderilor de sarcină liniare pe conducta de aspiraţie; va
- viteza medie pe conducta de aspiraţie, v a = v s (d1 / d a ) ; la - lungimea
2
r
(echivalentă) a conductei de aspiraţie; d s - elementul de arc al liniei de curent.
Ultimul termen poate fi scris sub forma
Cap.4 117
r
1 ∂v a r 1 dv a l a dv a 4 ⋅ la dQ t
g 0∫−1 ∂t ∫ ds = g ⋅
ds ≅ ⋅ = ⋅
g dt 0 −1
dt π ⋅ g ⋅ d a dt
2
deci
8ρ ⎛ d a4 l ⎞ 4ρ ⋅ l a dQ t
p1 = p at − ⎜ + λ a a + ∑ ζ a ⎟⎟Q 2t −
4 ⎜ 4
⋅ (4.3.18)
π ⋅ d a ⎝ d1
2
da ⎠ π ⋅ d a2 dt
Înlocuind relaţiile (4.3.1), (4.3.3), (4.3.5) şi (4.3.16) în relaţia (4.3.1),
rezultă ecuaţia de mişcare a ventilului
π 2 ρ⎛ 4 1 ⎞
(d1 − d s2 ) + ⎜⎜ 2 + 2 2 ⎟⎟Q s2 −
2
(ρs ⋅ Vs + 0,3ρa ⋅ Va ) d y
= p1
dt 2
4 π ⎝ d 1 8y ⋅ c d ⎠
(4.3.19)
π ⋅ η ⋅ d ⋅ l tm dy
2
− K a (y + y 0a ) − g[Vs (ρ s − ρ ) + Va (ρ a − ρ )] − t
⋅
ε dt
Ţinând seama de efectul de piston al feţei inferioare a ventilului, ecuaţia de
continuitate reală este
π ⋅ d12
Q t ≅ Qs + v s
4
deci
π ⋅ d12 dy
Qs ≅ Q t − ⋅ (4.3.20)
4 dt
În cazul pompei cu un piston
π ⋅ D2 ⎛ λ ⎞
Qt ≅ ω ⋅ r ⎜ sin ωt + sin 2ωt ⎟ (4.3.21)
4 ⎝ 2 ⎠
Comportarea dinamică a supapei este descrisă în sistemul format din
ecuaţiile (4.3.19), (4.3.20), (4.3.21), (4.3.18) şi (4.3.10), a cărui soluţionare se face
numeric. O soluţie aproximativă poate fi obţinută considerând pentru coeficientul
de debit şi căderea de presiune pe supapă valori medii în timp şi neglijând influenţa
termenului (λ/2) sin 2ωt în calculul debitului aspirat. Ecuaţia de continuitate devine
π ⋅ d12 dy (p − p 2 )m = π ⋅ D 2 r ⋅ ω ⋅ sin ωt (4.3.22)

⋅ + π ⋅ d s ⋅ y ⋅ c dm 2 ⋅ 1
4 dt ρ 4
sau
dy
+ a ⋅ y = b ⋅ sin θ (4.3.23)
dθ
în care
118 Cap.4
a=
4c dm (p − p 2 )m
⋅ 2⋅ 1 (4.3.24)
ω ⋅ ds ρ
şi
2
⎛D⎞
b = ⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ r (4.3.25)
⎝ ds ⎠
Soluţia ecuaţiei (4.3.23) este de forma
y(θ) = A ⋅ sin θ + B ⋅ cos θ + C ⋅ e − aθ (4.3.26)
Datorită compresibilităţii lichidului, scăderea presiunii în corpul pompei,
provocată prin deplasarea pistonului de la PMI la PME, nu se face instantaneu, deci
deschiderea supapei nu începe la θ = 0. Fie θ0 defazajul deschiderii supapei
(fig. A.4.3-2). Inerţia coloanei de lichid din conducta de aspiraţie determină
închiderea supapei după ce pistonul ajunge la PME. Fie θ′0 unghiul de întârziere a
închiderii supapei (fig. A.4.3-2).
Fig. A.4.3-2. Legea de mişcare a talerului supapei (teoretică şi experimentală).
Dacă se admite aproximaţia θ0 = θ′0, rezultă C = 0. Constantele A şi B se

determină înlocuind derivata dy/dt, calculată din relaţia (4.3.26) în ecuaţia (4.3.23).
Se obţine
a⋅b b
A= ; B= 2
a +1
2
a +1
Deschiderea supapei variază după relaţia
b
y= (a ⋅ sin θ − cos θ) (4.3.27)
a +1
2
Unghiul θ0 se calculează din condiţia y(θ0) = 0, deci

Cap.4 119
⎛1⎞
θ0 = arctg⎜ ⎟
⎝a⎠
Deschiderea remanentă a supapei, y0s, se realizează la θ = π:
b
y 0s = y(π ) = (4.3.28)
a +12
Raportul y0/ds se alege în proiectare mai mic de 1/60.

Ventilul se aşează pe scaun cu viteza
dy b⋅ω
v 0s = =− 2 (a ⋅ cos θ0 + sin θ0 ) (4.3.29)
dt θ= π + θ'0 a +1
Pentru evitarea zgomotului excesiv şi a uzurii premature, se admite practic
v0s ≤ 0,08 ... 0,12 m/s. Deschiderea maximă a supapei, ymax, se realizează la unghiul
θm care satisface ecuaţia dy/dθ = 0. Se obţine
π
θm = arctg a ,
2
deci
b
y max = (4.3.30)
a2 +1
Limita admisă în practică pentru deschiderea maximă a supapei depinde de
turaţia pompei:
10
y max ≤ [mm] (4.3.31)
n
Viteza de acces la supapă, v1, se limitează la 8 m/s, fiind cuprinsă la
construcţiile uzuale între 1 şi 2,5 m/s.
Valoarea minimă a unghiului θ0 se calculează din condiţia de deschidere a
supapei, provocată de piston:
(p10 − p 20 ) π ⋅ d1
2
= K a ⋅ y 0a + g[Vs (ρ s − ρ ) + Va (ρ a − ρ )]
4
Pentru v1 = 0, p10 ≅ pat - ρ ⋅ g ⋅ Hag.
Dacă se admite că la θ = 0 în corpul pompei p2 ≅ pat, ţinând seama de
relaţia (4.19) la θ = θ0,
ΔV ε π ⋅ D2
p 20 = p at − ε = p at − ⋅ ⋅ r ⋅ (1 − cos θ0 )
V0 V0 4
120 Cap.4
V0 fiind "volumul mort" al pompei (fig. 4.3). Din aceste condiţii rezultă
4g ⋅ V0 ⎧ 4 ⎡ K a ⋅ y 0a ⎤⎫
cos θ0 = 1 − ⎨ρ ⋅ H ag + 2 ⎢
+ Vs (ρ s − ρ ) + Va (ρ a − ρ )⎥ ⎬
π ⋅ r ⋅ ε ⋅ D2 ⎩ π ⋅ d1 ⎣ g ⎦⎭
(4.3.32)
În realitate, datorită întârzierii închiderii supapei de refulare, unghiul θ0
este mai mare decât cel calculat.
În figura A.4.3-2 se prezintă comparativ soluţia ecuaţiei (4.3.19) şi
rezultatul experimental pentru aceeaşi supapă.
Diagnosticarea funcţionării defectuoase a supapelor se face pe baza
zgomotului, vitezei de uzură şi a diagramei indicate, care reprezintă variaţia
presiunii în cilindrul deservit în funcţie de spaţiul parcurs de piston.
4.3. POMPE POLICILINDRICE CU CILINDRI MOBILI
4.3.1. Descriere funcţionare şi clasificare
a) Pompele cu pistoane rotative axiale sunt cele mai răspândite în

sistemele de acţionare hidraulică datorită gabaritului redus, reversibilităţii,
posibilităţii de reglare a debitului şi momentului de inerţie redus ale părţii mobile.
Cilindrii sunt dispuşi circular, într-un bloc, având axele paralele cu axa de rotaţie a
acestuia (la unele variante axele cilindrilor sunt dispuse pe un con al cărui unghi la
vârf este de câteva grade). Mişcarea rectilinie alternativă a pistoanelor este
determinată de un disc a cărui axă este înclinată faţă de axa blocului cilindrilor.
Discul poate fi imobil (pompe cu disc înclinat, fig. 4.10, fig. 4.22 - pompă produsă
de firma VICKERS din SUA) sau în mişcare de rotaţie (pompe cu bloc înclinat,
fig. 4.23 - pompa 712 EX produsă de Uzina Mecanică Plopeni).
În primul caz, contactul dintre pistoane şi discul înclinat se face printr-un rulment
radial-axial sau prin patine hidrostatice. Pistoanele sunt extrase din cilindri de o placă de
reţinere a patinelor hidrostatice, de arcuri sau prin supraalimentarea pompei la o presiune
corespunzătoare turaţiei. În cazul pompelor cu disc mobil, acesta acţionează pistoanele prin
biele, având ambele extremităţi sferice. Desprinderea bielelor de pistoane şi de disc în faza
de aspiraţie este împiedicată prin mai multe procedee, cel mai răspândit fiind sertizarea cu
role profilate.
Dacă arborele pompei roteşte blocul cilindrilor, pompa se numeşte "cu disc
înclinat"; dacă arborele roteşte discul şi acesta antrenează blocul cilindrilor, pompa
se numeşte "cu bloc înclinat". În acest caz, transmiterea mişcării de la disc la bloc
se face cu un arbore cardanic (fig. 4.24), prin contactul lateral dintre biele şi
pistoane (fig. 4.23, fig. 4.25), sau printr-un angrenaj conic.
Datorită rotaţiei blocului cilindrilor faţă de carcasă, este posibilă realizarea
distribuţiei cu distribuitor fix frontal, plan sau sferic, care limitează presiunea
maximă de funcţionare continuă la 350 ... 420 bar.
Performanţele energetice şi cavitaţionale ale pompelor cu disc înclinat şi
ale celor cu bloc înclinat sunt comparabile. Randamentul volumic şi cel total au
Cap.4 121
valori ridicate; ηv = 0,93 ... 0,97 şi ηt = 0,84 ... 0,93. Debitul (capacitatea) acestor
pompe poate fi reglat prin varierea înclinării discului (fig. 4.22) sau a blocului
cilindrilor (fig. 4.26, a, b) care au ca efect varierea cursei pistoanelor.
Pompele cu disc înclinat sunt compacte şi ieftine, fiind adecvate îndeosebi
transmisiilor în circuit închis, frecvent utilizate în instalaţiile hidrostatice ale
utilajelor mobile. Pompele cu bloc înclinat sunt robuste, dar necesită o tehnologie
mai complexă, iar în variantă reglabilă au un gabarit relativ mare.
b) Pompele cu pistoane rotative radiale. Sunt larg utilizate în sistemele
de acţionare hidraulică deoarece sunt compacte, reglabile şi reversibile. Pistoanele
culisează în cilindri radiali practicaţi într-un bloc rotativ amplasat excentric faţă de
carcasă (fig.4.9). Distanţa dintre carcasă şi blocul cilindrilor este variabilă: pe un
arc de 180o în sensul rotaţiei creşte, pistoanele ies din cilindri şi aspiră lichid prin
fereastra de aspiraţie a distribuitorului cilindric; urmează scăderea distanţei dintre
Fig.4.22. Pompă cu pistoane axiale şi disc înclinat:

1 - disc înclinat; 2 - cilindrul hidraulic al regulatorului de presiune; 3 - corpul
regulatorului de presiune; 4 - placă de distribuţie; 5 - resort de menţinere a
contactului dintre blocul cilindrilor şi placa de distribuţie, respectiv între bucşa
sferică şi placa de reţinere a patinelor hidrostatice; 6 - bolţ; 7 - placă de reţinere
a patinelor hidrostatice; 8 - patină hidrostatică; 9 - bucşă sferică.
122 Cap.4
Fig. 4.23. Pompă cu pistoane axiale şi bloc înclinat:

1 - arbore; 2 - rulment radial cu role cilindrice; 3 - rulment radial-axial; 4 - disc de
antrenare a pistoanelor; 5 - bucşă sferică; 6 - bielă; 7 - carcasă; 8 - blocul cilindrilor;
9 - placă de distribuţie; 10- rulment radial cu ace; 11- capacul racordurilor; 12- arbore
de ghidare a blocului cilindrilor; 13 - resort disc; 14 - placă de reţinere a bielelor.
Fig. 4.24. Pompă cu pistoane axiale şi bloc înclinat:

a) secţiune: 1 - arbore de ghidare a blocului cilindrilor; 2 - piston; 3 - bielă;
4 - arbore cardanic; 5 - carcasă; 6 - etanşare mecanică; 7 - rulment radial-
axial; 8 – blocul cilindrilor; 9 - resort de menţinere a contactului dintre
blocul cilindrilor şi placa de distribuţie; b) vedere a pieselor interioare.
Cap.4 123
Fig. 4.25. Pompă cu pistoane axiale cu bloc înclinat:

1 - arc disc; 2 - placă de reţinere a bielelor (ambutisată); 3 - placă de distribuţie sferică.
carcasă şi blocul cilindrilor, care determină pătrunderea pistoanelor în cilindri şi

evacuarea lichidului prin fereastra de refulare a distribuitorului. Contactul
permanent dintre pistoane şi carcasă în faza de aspiraţie se menţine datorită forţelor
centrifuge, prin resoarte sau prin inele de ghidare laterale.
Frecarea excesivă dintre pistoane şi carcasă este evitată prin utilizarea unui
rulment radial (fig. 4.27), a lagărelor hidrostatice (fig. 4.28) sau a unor role ataşate
pistoanelor, care se deplasează în canale practicate în pereţii laterali ai carcasei
(fig. 4.29).
Distribuţia se realizează cu distribuitor cilindric fix, care este simplu şi
robust, dar prezintă dezavantajul unei recondiţionări dificile.
Prin dispunerea pistoanelor pe mai multe rânduri se pot obţine debite mari
cu un gabarit redus. Reglarea debitului se face simplu, prin varierea excentricităţii
rotorului faţă de carcasă.
Randamentul volumic şi cel total au valori ridicate, presiunea maximă
continuă fiind cuprinsă între 350 şi 420 bar.
4.3.2. Calculul coeficientului de neuniformitate al debitului şi

momentului pompelor cu pistoane axiale rotative
Calculul neuniformităţii debitului şi momentului unei maşini hidraulice

volumice implică în prealabil analiza cinematicii mecanismului care realizează
camerele de volum variabil. Se consideră, ca exemplu tipic, cazul pompelor cu
pistoane axiale şi bloc înclinat. Schema cinematică a acestor maşini este indicată în
figura 4.30.
Înclinarea axei blocului cilindrilor faţă de axa arborelui determină oscilaţii
ale bielelor în jurul axelor cilindrilor. Diametrul bielelor este maxim dacă axele
124 Cap.4
Fig. 4.26. Pompe cu pistoane axiale cu bloc înclinat:

a) pompă cu pistoane axiale cu bloc înclinat, reglabilă, cu distribuţie plană: 1- cep de
basculare; 2 - arc disc; 3 - distanţier; 4 - carcasă; 5 - blocul cilindrilor; 6 - arbore de
ghidare a blocului cilindrilor; 7 - placă de distribuţie; 8 - capacul carcasei blocului
cilindrilor; 9 - rulment radial cu ace; 10 - carcasa blocului cilindrilor; 11 - limitator al
unghiului de basculare; b) pompă cu pistoane axiale cu bloc înclinat, reglabilă, cu
distribuţie sferică.
Cap.4 125
Fig.4.27. Pompă cu pistoane radiale:

1 - lagărul axial al carcasei mobile; 2 - rulment radial-axial; 3 - cuplaj frontal;
4 - distribuitor cilindric; 5 - blocul cilindrilor; 6 - piston; 7 - carcasa blocului
cilindrilor; 8 - bolţ; 9 - carcasă.
acestora descriu conuri practic circulare în jurul axelor cilindrilor. Deplasările

radiale ale centrelor capetelor sferice ale bielelor, articulate cu discul de antrenare,
pot fi evidenţiate dacă se proiectează cercul de rază R descris de acestea pe un plan
perpendicular pe axa blocului cilindrilor, proiecţia fiind o elipsă. Proiecţia curbei
descrisă de centrele celorlalte capete sferice ale bielelor pe acelaşi plan este un cerc
de rază r. Condiţia de optim este :
r − R ⋅ cos α = R − r
sau
⎛r⎞ 1 + cos α
⎜ ⎟ = (4.25)
⎝ R ⎠ opt 2
Uzual α ≤ 300, deci (r/R)opt ≥ 0,933. Unghiul maxim de înclinare a axelor

bielelor faţă de axele cilindrilor este
R−r R (1 − cos α )
δ' max = arctg = arctg (4.26)
lb lb
Dacă α ≤ 300, δ′max ≤ arctg(0,067⋅R/ lb). Acest unghi este suficient de mic
pentru a putea aproxima cursa pistoanelor, c, prin relaţia :
c ≅ 2 R ⋅ sin α (4.27)
126 Cap.4
Fig.4.28. Pompă cu pistoane radiale:

a) 1- carcasă; 2- manşetă de rotaţie; 3- distribuitor cilindric; 4- blocul cilindrilor;
5- carcasa blocului cilindrilor; 6- bielă cu patină hidrostatică; 7- inel de reţinere a
patinelor hidrostatice, 8- piston; 9- arbore; 10- rulment radial-axial; 11- cuplaj cu
gheare; b) 1- dispozitiv de reglare a excentricităţii; 2- carcasa blocului cilindrilor;
3- blocul cilindrilor; 4- distribuitor cilindric.
Cap.4 127
Fig. 4.29. Pompă cu pistoane radiale:

a) secţiune cu un plan paralel; b) secţiune cu un plan meridian: 1 - arbore
intermediar; 2 - cuplaj; 3 - rulment radial; 4 - carcasă basculantă; 5 - bolţ;
6 - rulment radial; 7 - piston; 8 - blocul cilindrilor; 9 - distribuitor cilindric;
10 - ax de basculare a carcasei blocului cilindrilor.
128 Cap.4
Fig. 4.30. Schema cinematică a pompelor cu pistoane axiale cu bloc înclinat.
deci capacitatea pompei este
π ⋅ D2
V = z⋅ ⋅ 2 R ⋅ sin α (4.28)
4
z fiind numărul cilindrilor. Se constată că reglarea unghiului α permite reglarea
capacităţii pompei, deci şi a debitului teoretic mediu,
πnz
Q tm = n ⋅ V = ⋅ R ⋅ D 2 ⋅ sin α (4.29)
2
Neuniformitatea debitului instantaneu poate fi evaluată prin coeficientul
Q t max − Q t min
δQ = (4.30)
Q tm
Debitul instantaneu refulat de un piston a cărui axă este cuprinsă într-un
plan care face unghi diedru ϕ1 cu planul P1, determinat de axa arborelui şi axa
blocului cilindrilor, este
πD 2 πD 2 dx 1 (ϕ1 )
q t1 (ϕ1 ) = ⋅ v 1 (ϕ1 ) = ⋅ (4.31)
4 4 dt
unde v1(ϕ1) este viteza pistonului, iar x1 – deplasarea acestuia faţă de punctul mort
exterior. Din figura 4.30 rezultă
x 1 (ϕ1 ) ≅ R ⋅ sin α − R ⋅ sin α ⋅ cos ϕ1 = R ⋅ sin α(1 − cos ϕ1 ) (4.32)
Cap.4 129
Dar
dx 1 (ϕ1 ) dϕ1
v 1 (ϕ1 ) = ⋅
dϕ1 dt
în care, pentru n = const., ϕ1 = ω⋅t şi dϕ1/dt = ω, deci
v 1 (ϕ1 ) = ω ⋅ R ⋅ sin α ⋅ sin ϕ1 (4.33)
Relaţia (4.31) devine
πD 2
q t1 (ϕ1 ) = ω ⋅ R ⋅ sin α ⋅ sin ϕ1
4
Pistoanele care se află în faza de refulare pot fi reperate prin unghiurile
ϕ k = ϕ1 + (k − 1)γ ≤ π
unde k = 1,2, …, m şi γ = 2π / z iar 0 ≤ ϕ1 ≤ γ.
Debitul teoretic instantaneu rezultă prin însumarea debitelor celor m
pistoane care refulează la un moment dat:
m
π ⋅ D2 m
Q t (ϕ1 ) = ∑ q tk (ϕ k ) = ωR ⋅ sin α∑ sin[ϕ1 + (k − 1)γ ] (4.34)
k =1 4 k =1
Se definesc următoarele debite specifice, care depind numai de numărul

pistoanelor pompei:
Q tm z
Q tms = = (4.35)
π⋅D 2
π
ω ⋅ R ⋅ sin α
4
Q t (ϕ1 ) m
Q ts (ϕ1 ) = = ∑ sin[ϕ1 + (k − 1)γ ] (4.36)
π ⋅ D2 k =1
ω ⋅ R ⋅ sin α
4
Pentru calculul sumei se utilizează mărimea complexă
m m
C = ∑ cos[ϕ1 + (k − 1)γ ] + i ∑ sin[ϕ1 + (k − 1)γ ]
k =1 k =1
care poate fi scrisă sub forma

mγ
sin
2 ⎡ ⎛ m −1⎞ ⎛ m − 1 ⎞⎤
C= ⎢cos⎜ ϕ1 + γ 2 ⎟ + i sin⎜ ϕ1 + γ 2 ⎟⎥
γ ⎣ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠⎦
sin
2
din care rezultă
130 Cap.4
mγ
sin
Q ts (ϕ1 ) = 2 sin⎛⎜ ϕ + mγ − π ⎞⎟ (4.37)
γ ⎝
1
2 z⎠
sin
2
Se constată că debitul specific variază sinusoidal, depinzând de numărul
pistoanelor aflate în faza de refulare.
Dacă z este par, m = z/2, deci mγ/2 = π/2 şi
⎛ π⎞
cos⎜ ϕ1 − ⎟
⎝ z⎠
Q ts (ϕ1 ) = (4.38)
π
sin
z
Debitul specific maxim se realizează la unghiul ϕ1m care satisface condiţia
⎛ π⎞
sin⎜ ϕ1m − ⎟
dQ ts z⎠
=− ⎝ =0
dϕ1 π
sin
z
deci
π
ϕ1m =
z
Pentru acest unghi se verifică condiţia de maxim,
⎛ π⎞
2 cos⎜ ϕ1m − ⎟
d Q ts ⎝ z⎠ 1
=− =− <0
dϕ1
2
π π
sin sin
z z
iar
1
Q ts max = (4.39)
π
sin
z
Debitul specific minim se realizează pentru ϕ1=0 şi ϕ1= 2π/z şi are
valoarea
π
Q ts min = ctg (4.40)
z
Coeficientul δQ devine
Cap.4 131
π
cos
1 z
−
π π
sin sin
Q ts max − Q ts min z z
δ Qp = =
Q tsm π
z
sau
π π
δQp = tg (4.41)
z 2z
Dacă se admite aproximaţia tg(π/2z) ≅ π/2z,
π2 5
δ ≅ 2 ≅ 2
p
Q (4.42)
2z z
De exemplu, pentru z = 6, δ Qp ≅ 14% . În figura 4.31,a se prezintă variaţia
debitului specific instantaneu pentru z = 4.
Fig. 4.31. Variaţia debitului specific instantaneu al unei pompe cu pistoane axiale:
a) z = 4; b) z = 3.
Frecvenţa impulsurilor de debit este f = 2π⋅ n/γ = nz.

Dacă z este impar, m = (z+1)/2 pentru 0 ≤ ϕ1 ≤ π / z şi m = (z -1)/2 pentru
π / z ≤ ϕ1 < 2 π / z .
În primul caz,
132 Cap.4
⎛ π⎞
cos⎜ ϕ1 − ⎟
⎝ 2z ⎠
Q ts =
π
2 sin
2z
deci
1
Q ts max =
π
2 sin
2z
şi
π
ϕ1' m =
2z
Debitul specific minim se realizează pentru ϕ1 = 0 şi ϕ1 = π / z:
1 π
Q ts min = ctg
2 2z
În intervalul π / z ≤ ϕ1 ≤ 2 π / z , apare al doilea maxim identic cu cel din
primul interval, situat la ϕ1m = 3π / 2z . Debitul minim este egal cu cel din primul
''
inteval şi apare la ϕ1= π/z şi ϕ1=2 π/z.

Coeficientul de neuniformitate are valoarea
π π π 2 1,25
δ iQ = tg ≅ 2 ≅ 2 (4.43)
2z 4z 8z z
iar frecvenţa impulsurilor de debit este f = 2nz. De exemplu, pentru z = 7,
δ iQ ≅ 2,5% . În figura 4.31,b se prezintă variaţia debitului specific instantaneu
pentru z = 3.
Din relaţiile (4.42) şi (4.43) rezultă că pulsaţia debitului este mult mai mare
la pompele cu număr par de pistoane faţă de cele cu număr impar. Ultimele
prezintă şi avantajul unei frecvenţe duble a impulsurilor de debit, favorizând
stabilitatea funcţionării sistemelor alimentate, ale căror componente au, în general,
frecvenţe proprii mai reduse.
Momentul teoretic mediu al pompei se calculează cu relaţia:
V
M tm = Δp = 0,25 z ⋅ R ⋅ D 2 ⋅ Δp ⋅ sin α
2π
Reglarea capacităţii pompei este deci echivalentă cu reglarea momentului
de antrenare. Dacă presiunea la aspiraţia pompei este neglijabilă faţă de presiunea
de refulare, momentul necesar pentru deplasarea unui piston poziţionat prin
unghiul ϕ1 (figura 4.32) se calculează considerând că forţa de presiune
Cap.4 133
π ⋅ D2
Fp1 = p 2
4
este formată dintr-o componentă Fa1 = Fp1⋅cosα paralelă cu axa arborelui şi o forţă
Ft1 paralelă cu planul P şi cu planul discului de antrenare,
Fig. 4.32. Forţe şi momente specifice pompelor cu pistoane axiale cu bloc înclinat.
π ⋅ D2
Ft1 = Fp1 ⋅ sin α = p 2 ⋅ ⋅ sin α
4
deci
π ⋅ D2
M t1 = Ft1 ⋅ b1 = p 2 ⋅ ⋅ sin α ⋅ R ⋅ sin ϕ1
4
Momentul teoretic corespunzător pistoanelor care refulează este
π ⋅ D2 m
M t (ϕ1 ) = p 2 ⋅ R ⋅ sin α∑ sin ϕ k (4.44)
4 k =1
Se constată că momentul teoretic instantaneu variază sincron cu debitul

teoretic instantaneu. Dacă pompele volumice sunt antrenate de motoare având
caracteristica moment-turaţie “moale”, pulsaţiile momentului determină pulsaţii ale
turaţiei de antrenare, care amplifică pulsaţiile debitului. Un fenomen similar apare
la majoritatea motoarelor volumice, indiferent de tipul sarcinii.
Pulsaţia debitului constituie una dintre principalele cauze ale producerii
zgomotului şi vibraţiilor ce caracterizează funcţionarea sistemelor de acţionare,
comandă şi reglare hidraulice. Dacă frecvenţa impulsurilor de debit ale pompei
coincide cu frecvenţa proprie a sistemului alimentat, se produce un fenomen de
rezonanţă care poate distruge prin oboseală îndeosebi conductele şi elementele de
îmbinare ale acestora.
134 Cap.4
4.3.3. Calculul sistemului de distribuţie al pompelor cu pistoane

axiale rotative
Rotirea blocului cilindrilor (fig. 4.33) în faţa distribuitorului frontal

(fig. 4.34) permite conectarea alternativă a cilindrilor la racordurile de aspiraţie şi
de refulare prin fante, practicate în cilindri şi ferestre realizate în distribuitor.
Fantele şi ferestrele de distribuţie se obţin cu freze cilindro-frontale; forma lor
uzuală este de segment de coroană circulară având capete rotunjite.
Fig. 4.33. Blocul cilindrilor pompelor cu pistoane axiale:

a) secţiune axială; b) vederea suprafeţei de distribuţie.
Distribuitorul trebuie să asigure închiderea ermetică a cilindrilor în

vecinătatea punctelor moarte ale pistoanelor, pentru a nu permite trecerea lichidului
din fereastra de refulare în cea de aspiraţie. Etanşarea implică o distribuţie cu
“acoperire” pozitivă (fig. 4.34) exprimată prin condiţia ψe − ψf > 0 , care datorită
compresibilităţii reduse a lichidului generează în cilindri suprapresiuni şi
depresiuni ce pot fi evidenţiate pe "diagrama indicată". Aceasta reprezintă variaţia
presiunii într-un cilindru, pcil în funcţie de timp sau de unghiul de rotaţie al
arborelui (fig. 4.35).
Se consideră un cilindru aflat în faza de aspiraţie şi fie t1 momentul în care
fanta sa de distribuţie ajunge tangentă exterioară la fereastra de aspiraţie. Pistonul
continuă să iasă din cilindru până la momentul t2, când ajunge la punctul mort
exterior; în intervalul de timp t2 – t1, corespunzător rotirii blocului cilindrilor cu
unghiul de etanşare ψa1, creşterea volumului lichidului închis între cilindru, piston
şi distribuitor determină scăderea presiunii, existând pericolul degajării gazelor
dizolvate şi a vaporizării lichidului, deci al apariţiei fenomenului de cavitaţie.
Cap.4 135
Fig. 4.34. Distribuitorul plan al pompelor cu pistoane axiale: a) vedere; b) secţiune.
Fig. 4.35. Diagrama indicată a unei pompe cu pistoane axiale.
Scăderea presiunii este limitată de neetanşeitatea corespunzătoare jocurilor

existente între cilindru şi piston, respectiv între cilindru şi distribuitor. La
momentul t2 pistonul începe să reducă volumul lichidului din cilindru, dar acesta
136 Cap.4
rămâne închis până la momentul t3, când fanta sa ajunge tangentă la fereastra de
refulare. În intervalul t3 – t2 blocul cilindrilor se roteşte cu unghiul de etanşare ψa2,
volumul lichidului din cilindru revine la valoarea de la t1, dar presiunea depăşeşte
valoarea medie din racordul de aspiraţie datorită scurgerilor din racordul de
refulare spre cilindru. Conectarea acestuia la fereastra de refulare determină
creşterea rapidă a presiunii, care atinge practic valoarea medie după câteva oscilaţii
de înaltă frecvenţă. Începutul refulării altui cilindru provoacă oscilaţii de presiune
similare. Închiderea cilindrului la momentul t6, când fanta sa devine din nou
tangentă exterioară la fereastra de refulare, are ca efect creşterea presiunii până
când pistonul ajunge la punctul mort interior (t = t7), cilindrul rotindu-se cu unghiul
ψa3. Urmează creşterea volumului până la valoarea de la momentul t6, presiunea
scăzând la t = t8 sub valoarea medie de refulare datorită scurgerilor spre fereastra
de aspiraţie şi spre carcasă. Conectarea cilindrului la fereastra de aspiraţie la t = t8
produce scăderea oscilatorie a presiunii la valoarea medie din racordul de aspiraţie.
Începutul aspiraţiei altui cilindru determină oscilaţii similare ale presiunii.
Variaţiile rapide ale acesteia în timpul conectării cilindrilor la ferestrele de
distribuţie generează unde de şoc de înaltă frecvenţă, vibraţii şi scurgeri de lichid
cu viteze mari, care produc fenomene de eroziune datorită particulelor abrazive
prezente întotdeauna în lichid. Aceste fenomene pot fi atenuate dacă ferestrele
distribuitorului sunt prevăzute la extremităţi cu teşituri de formă triunghiulară
(fig. 4.36) care asigură conectarea şi deconectarea progresivă a cilindrilor.
Fig. 4.36. Distribuitor plan cu fante de amortizare.
O altă posibilitate de reducere a nivelului zgomotului şi amplitudinii

oscilaţiilor de presiune este “întârzierea” începutului refulării şi aspiraţiei. Prin
alegerea adecvată a unghiului ψa2, în intervalul t3 – t2 presiunea din cilindru poate fi
mărită comprimând lichidul izolat până la valoarea medie a presiunii din fanta de
refulare. Viteza de micşorare a presiunii din cilindru la sfârşitul refulării, în
intervalul t8 - t7, poate fi redusă prin alegerea corespunzătoare a unghiului ψa4.
Unghiurile ψa1 şi ψa3 pot fi în acest caz nule sau chiar negative.
Cap.4 137
Volumul V al spaţiului cuprins între piston, cilindru şi distribuitor variază
conform relaţiei :
π ⋅ D2 π ⋅ D2
V(ϕ ) = V0 + c− x (ϕ )
4 4
unde V0 este volumul "mort" al cilindrului (fig.4.33). Ţinând seama de relaţiile
(4.28) şi (4.32),
π ⋅ D2
V(ϕ ) = V0 + R ⋅ sin α ⋅ (1 + cos ϕ ) (4.45)
4
La începutul refulării (ϕ = 0),
π ⋅ D2
V(0) = V0 + R ⋅ sin α
2
Scăderea volumului lichidului până la ϕ = ψar,
π ⋅ D2
ΔVr = V(ψ ar ) − V(0) = R ⋅ sin α ⋅ (cos ψ ar − 1) < 0
4
determină creşterea de presiune
ΔVr
Δp r = p(ψ ar ) − p(0) = − ε >0 (4.46)
V(0)
în care ε este modulul de elasticitate al lichidului. Dacă se cunoaşte presiunea
medie de refulare a pompei p2m, şi presiunea de aspiraţie p1m, din (4.46) se
determină unghiul
⎡ 4(p 2 m − p1m ) ⎛ πD 2 ⎞⎤
ψ ar = arc cos⎢1 − ⎜
⎜ V0 + R ⋅ sin α ⎟⎟⎥ (4.47)
⎣ π ⋅ D ⋅ ε ⋅ R ⋅ sin α ⎝
2
2 ⎠⎦
Volumul lichidului din cilindru devine minim la ϕ = π, V (π) =V0.
Pentru ϕ = π +ψaa,
π ⋅ D2
V(π + ψ aa ) = V0 + R ⋅ sin α(1 − cos ψ aa )
4
deci creşterea volumului lichidului până la începutul aspiraţiei este
π ⋅ D2
ΔVa = V(π + ψ aa ) − V(π ) = R ⋅ sin α(1 − cos ψ aa ) > 0
4
Presiunea trebuie să varieze cu
138 Cap.4
ΔVa
Δp a = p(π + ψ aa ) − p(π ) = − Δp r = −ε
V(π )
deci
⎡ 4V0 (p 2 m − p1m ) ⎤
ψ aa = arc cos⎢1 − . (4.48)
⎣ π ⋅ D ⋅ ε ⋅ R ⋅ sin α ⎥⎦
2
Se observă că ψar > ψaa datorită diferenţei dintre volumele iniţiale supuse
variaţiei, V(0) şi V(π). Dacă pompa trebuie să fie bidirecţională sau să funcţioneze
şi ca motor bidirecţional, distribuitorul trebuie să fie simetric: ψa1 = ψa2 =
ψa3 = ψa4 = ψa = 0,5…20. Valorile mici ale unghiului de etanşare alterează
randamentul volumic dar micşorează zgomotul, iar în cazul motoarelor asigură şi
funcţionarea stabilă la turaţii reduse.
Există şi soluţii constructive care permit rotirea liberă a distribuitorului în
ambele sensuri cu un unghi ψam cuprins între ψar şi ψaa. Distribuitorul este prevăzut
pe faţa pasivă cu o degajare semilunară în care pătrunde un ştift solidar cu capacul
racordurilor (soluţie modernă, utilizată de exemplu de firma HYDROMATIK -
Germania). Unghiul total de rotaţie al distribuitorului este 2 ψam.
În figura 4.37 se reprezintă variaţia presiunii medii pe cercul de diametru
D0 al distribuitorului. Se remarcă zonele de suprapresiune şi depresiune
corespunzătoare punctelor moarte ale pistoanelor.
Fig. 4.37. Variaţia presiunii pe cercul Fig. 4.38. Variaţia cursei şi vitezei pistonului,
de diametru mediu al unui distribuitor ariei deschiderii fantei de distribuţie şi vitezei
plan. lichidului în fantă, în funcţie de unghiul de rotaţie
al arborelui unei pompe cu pistoane axiale.
Forma şi dimensiunile fantelor de distribuţie trebuie să asigure curgerea

lichidului prin secţiunile caracteristice cu viteze moderate, pentru a evita pierderi
Cap.4 139
de sarcină exagerate. În acelaşi timp este necesar să se asigure un joc optim între
blocul cilindrilor şi distribuitor, care să permită trecerea particulelor solide din
lichid cu pierderi de debit minime.
În figura 4.38 se prezintă variaţia cursei x (ϕ), vitezei pistonului v (ϕ), ariei
deschiderii fantei A (ϕ) şi vitezei lichidului în deschidere, vf (ϕ), pentru o pompă
cu pistoane axiale tipică. Viteza vf este maximă la începutul şi sfârşitul refulării
(aspiraţiei) şi mult mai mare decât valoarea corespunzătoare vitezei maxime a
pistonului, v(π/2). Simpla mărire a ariei fantelor Af nu permite micşorarea esenţială
a vitezei maxime a lichidului. Evitarea cavitaţiei la începutul şi la sfârşitul
aspiraţiei necesită limitarea turaţiei sau supraalimentarea pompei. În acelaşi timp,
micşorarea vitezei lichidului în fante prin mărirea ariei acestora reduce forţa de
apăsare a blocului cilindrilor pe distribuitor (prin aria Ac – A1). Asigurarea
echilibrului necesită micşorarea lăţimii gulerelor de etanşare, deci mărirea
gradientului de presiune radial şi creşterea pierderilor de lichid la acelaşi joc între
blocul cilindrilor şi distribuitor. Viteza pistonului, v (ϕ) = ω⋅R⋅sinα⋅sinϕ, devine
maximă la ϕ = π/2, vmax = v (π/2) = ω⋅R⋅sinα şi în practică nu depăşeşte 4 m/s. La
ϕ = π/2, fanta cilindrului este complet deschisă, deci A (π/2) = Af. Din ecuaţia de
continuitate se poate calcula:
⎛π⎞ ⎛π⎞ A A
v f ⎜ ⎟ = v ⎜ ⎟ ⋅ c = ω ⋅ R ⋅ sin α ⋅ c (4.49)
⎝2⎠ ⎝ 2 ⎠ Af Af
în care Ac= π⋅D2/4. Se admite vf (π/2) ≤ 8 m/s.
Raportul Af / Ac este cuprins la construcţiile uzuale între 0,42 şi 0,48 dar
prin micşorarea lăţimii gulerelor de etanşare poate ajunge la 0,6. Diametrul mediu
de amplasare a fantelor, D0 , este, în general, egal cu diametrul de dispunere a
axelor cilindrilor, Dc = 2r, dar s-a constatat experimental că micşorarea diametrului
D0, în vederea reducerii vitezei periferice a fantelor, micşorează viteza de uzură a
sistemului de distribuţie şi permite realizarea unei presiuni medii mai mari.
Dacă D0 = Dc şi fanta se încadrează în gabaritul cilindrului, adică lungimea
liniei medii a fantei, l, este practic egală cu diametrul cilindrului, aria fantei poate fi
calculată cu relaţia aproximativă
A f ≅ 2ρ(D − 2ρ) + π ⋅ ρ 2
din care rezultă
⎛ 4⎞ 2 A
ρ 2 ⎜1 − ⎟ + D ⋅ ρ − f = 0
⎝ π⎠ π π
Soluţia acceptabilă a acestei ecuaţii este
⎛ Af ⎞
ρ ≅ 1,165 ⋅ D⎜⎜1 − 1 − ⎟
⎟
⎝ 1,165D 2 ⎠
140 Cap.4
sau
⎛ 0,674A f ⎞
ρ ≅ 1,165 ⋅ D ⋅ ⎜⎜1 − 1 − ⎟
⎟ (4.50)
⎝ Ac ⎠
Unghiul de lucru al frezei cilindro-frontale de rază ρ este
2b (D − 2ρ )
ψ 'f = ≅ (4.51)
r r
Fig. 4.39. Elemente geometrice ale unei Fig. 4.40. Distribuitor cu segmenţi plani
fante de distribuţie. termohidrodinamici.
Dacă fanta depăşeşte gabaritul cilindrului (fig.4.39) pentru calculul razei ρ,

în funcţie de raportul Af / Ac ales, se introduce parametrul
ψf − ψc
m =1− (4.52)
2ψ ρ
care poate fi scris sub forma
2(b + ρ ) D
−
D0 D0
m =1− 2 2
ρ
2
D0
2
Cap.4 141
D
din care rezultă distanţa b = − ρm , deci
2
l = 2b + 2ρ = D + 2ρ(1 − m ) .
Aria fantei devine
A f ≅ 2b ⋅ 2ρ + π ⋅ ρ 2 = ρ 2 (π − 4m ) + 2ρ ⋅ D .
Rezultă
D Af
ρ 2 + 2ρ − =0 .
π − 4m π − 4m
Soluţia acestei ecuaţii depinde de valoarea parametrului m,
D ⎡ ⎛π ⎞ Af ⎤
ρ= ⎢ 1 + π⎜ − m ⎟ − 1⎥ . (4.53)
(π − 4m ) ⎢⎣ ⎝4 ⎠ Ac ⎥⎦
Pentru m = π/4,
Af
ρ= (4.54)
2D
iar dacă
π D ⎡ ⎛ π ⎞ Af ⎤
< m < 1, ρ = ⎢1 − 1 − π⎜ m − ⎟ ⎥. (4.55)
4 4 m − π ⎣⎢ ⎝ 4 ⎠ A c ⎦⎥
Unghiul de frezare ψ f este:
'
2b (D − 2mρ )
ψ 'f = = (4.56)
r r
Pentru un distribuitor simetric unghiurile caracteristice sunt:
- unghiul de etanşare,
ψ e = ψ f + 2ψ a (4.57)
- unghiul de distribuţie,
ψd = π − ψe (4.58)
- unghiul de frezare a ferestrelor,

4ρ
ψ 'd = ψ d − (4.59)
D0
Aria unei ferestre poate fi aproximată prin relaţia
142 Cap.4
A d ≅ ψ 'd ⋅ D 0 ⋅ ρ + π ⋅ ρ 2 (4.60)
Viteza medie a lichidului în ferestre,

Q
vd = (4.61)
ψ ⋅ D0 ⋅ ρ + π ⋅ ρ2
'
d
este limitată uzual la 4,5 m/s.

Pentru calculul lăţimii gulerelor de etanşare, a, se admite că distribuţia
presiunii pe zona de etanşare (0 ≤ ρ ≤ π) este liniară în orice direcţie perpendiculară
pe conturul ferestrei de refulare.
Blocul cilindrilor este apăsat pe distribuitor de forţa medie
z
Fa = p 2 ⋅ A c ⋅
2
şi este respins de forţa
1 ⎡ π ⋅ D0
Fd ≅ p 2 ⋅ A d + p 2 ⎢ (2a + 2ρ) − A d ⎤⎥
2 ⎣ 2 ⎦
sau
1
Fd ≅ p 2 ⋅ [π ⋅ D 0 (a + ρ ) + A d ]
2
unde p2 este presiunea nominală de refulare. Pentru asigurarea etanşării se admite
convenţional că forţa de apăsare depăşeşte forţa portantă, adică Fd = λ⋅Fa,
unde λ = 0,89 ... 0,94.
Rezultă
z 1
λ p 2 ⋅ A c = p 2 ⋅ [π ⋅ D 0 (a + ρ ) + A d ]
2 2
deci
1
a= (λ ⋅ A c ⋅ z − A d ) − ρ (4.62)
π ⋅ D0
Statistic se constată că:
a = ar 3 V (4.63)
unde a este exprimat în mm, V în cm3/rot, iar ar este un coeficient care depinde de
capacitatea maşinii. Pentru V ≤ 10 cm3/rot, ar ≅ 1 şi a ≥ 2 mm, iar dacă 10 cm3/rot
< V ≤ 800 cm3/rot, ar ≅ (z - 1)/z şi a ≤ 6 mm.
Verificarea lăţimii gulerelor de etanşare se poate face calculând o presiune
de contact convenţională,
Cap.4 143
Fa − Fd (1 − λ ) ⋅ Fa
σ= = (4.64)
A A
care corespunde ariei de sprijin
π ⋅ D0
A= (2a + 2ρ) + A d
2
La construcţiile uzuale, σ ≤ 15⋅105 N/m2; viteza relativă maximă a
suprafeţelor adiacente, vr, nu depăşeşte 12 m/s, iar produsul σ⋅vr este limitat la
1,6⋅107 N/ms.
Datorită variaţiei numărului pistoanelor aflate în faza de refulare,
rezultanta forţelor de presiune exercitate pe suprafeţele care închid parţial cilindrii
îşi modifică mărimea şi poziţia punctului de aplicaţie, determinând variaţia
periodică a grosimii peliculei de lubrifiant dintre blocul cilindrilor şi distribuitor.
Rezultanta forţelor de presiune pe blocul cilindrilor oscilează în zona centrală a
ferestrei de refulare, deci creează un moment care tinde să răstoarne blocul
cilindrilor spre fereastra de aspiraţie. Evitarea acestui fenomen necesită centrarea
(ghidarea) blocului de cilindri cu un arbore care se sprijină pe discul de antrenare,
printr-o articulaţie sferică şi pe capacul racordurilor, printr-un rulment radial
(fig.4.23); acest arbore se roteşte sincron cu blocul cilindrilor. Suprafaţa de
distribuţie sferică, utilizată din ce în ce mai frecvent (fig. 4.25, 4.26,b), contribuie
la centrarea automată a blocului cilindrilor.
Pentru mărirea rigidităţii lagărului format din blocul cilindrilor şi
distribuitor, acesta este prevăzut la unele construcţii cu o suprafaţa suplimentară de
sprijin sau/şi cu segmenţi plani (fig.4.40) care creează o portanţă
termohidrodinamică. La alte construcţii se utilizează în acelaşi scop lagăre
hidrostatice alimentate din ferestrele distribuitorului, soluţie specifică
distribuitoarelor frontale rotative. Reglarea grosimii peliculei de lubrifiant a
lagărului se poate face şi cu ajutorul unui arc elicoidal rigid sau al unor arcuri disc
care se sprijină pe discul de antrenare (prin arborele de ghidare) şi pe blocul
cilindrilor. Forţa elastică nominală trebuie să creeze pe suprafaţa de etanşare a
distribuitorului o presiune de contact de 1…1,2 ⋅105 N/m2.
În încheierea acestui paragraf se verifică, ca exemplu, parametrii
geometrici şi hidraulici ai sistemului de distribuţie al pompei 712 EX (fig.4.23,
4.41) produsă de Uzina Mecanică Plopeni pentru p2 = 300 bar şi n = 3000 rot/min.
Elementele geometrice caracteristice ale pompei sunt: z = 7 pistoane, D = 12 mm,
α = 250, R = 21 mm, r = 20 mm, V = 14 cm3/rot, D0 = 33 mm, ψd = 137,35o,
ψ 'd = 106o, ψf = 39,34o, ψ 'f = 22o, Ac = 113,04 mm2, Af = 51,28 mm2, Ad =
172,27 mm2. Rezultă Af / Ac = 0,453, λ = 0,938, vd = 4,06 m/s, vf (π/2) = 6,15 m/s,
ψa = 1,70, e = 0,5 mm, σ = 9,91 ⋅105 N/m2, vr = 6,91 m/s, σ ⋅ vr = 6,84 ⋅106 N/ms.
Se constată că toţi parametrii caracteristici se încadrează în limitele
normale. În figura 4.42 se indică variaţia duratei de utilizare a pompelor cu
pistoane axiale EX în funcţie de presiunea de refulare.
144 Cap.4
Fig. 4.41. Elementele de distribuţie ale pompei 712EX:

a) blocul cilindrilor; b) placa de distribuţie.
Fig. 4.42. Durata de utilizare a pompelor cu pistoane axiale EX în

funcţie de presiunea de refulare.
Cap.4 145
Aplicaţia 4.4. Calculul patinelor hidrostatice ale pompelor cu disc înclinat
Asigurarea portanţei la orice viteză relativă a suprafeţelor adiacente -

avantaj esenţial al lagărelor hidrostatice – a condus în ultimele trei decenii la
utilizarea acestora pe scară largă în construcţia maşinilor hidrostatice, îndeosebi a
celor cu pistoane (fig.4.15, 4.18, 4.22 şi 4.28). Alimentarea unui astfel de lagăr cu
lubrifiant se realizează din cilindru (fig. A.4.4-1) prin drosele înseriate care asigură
stabilitatea peliculei portante la sarcină variabilă.
Fig. A.4.4-1. Lagăr hidrostatic Fig. A.4.4-2. Patina şi pistonul pompei TOWLER
pentru piston. (Anglia).
Datorită rezistenţelor hidraulice, presiunea în camera lagărului, pi, este mai

mică decât presiunea din cilindru, pc. În vederea stabilirii parametrilor funcţionali,
se neglijează efectul deplasării patinei şi se admite că mişcarea în interstiţiul axial-
simetric de înălţime h este laminară (Hagen-Poiseuille plană). Debitul q care
parcurge fanta elementară de lăţime dr şi de lungime 2π⋅r este
2 π ⋅ r ⋅ h 3 dp
q=− ⋅ (4.4.1)
12η dr
deci
6η ⋅ q dr
dp = − ⋅
π ⋅ h3 r
sau
6η ⋅ q
p(r ) = − ln r + C
π ⋅ h3
146 Cap.4
Se admite că la periferia interstiţiului (r = re), p = pe = const. deci

6η ⋅ q
C = pe + ln re
π ⋅ h3
Presiunea variază după relaţia:
6η ⋅ q re
p(r ) = p e + ln (4.4.2)
π ⋅ h3 r
Debitul q se determină prin condiţia p (ri) = pi,
π ⋅ h 3 pi − pe
q= ⋅ (4.4.3)
6η r
ln e
ri
Eliminând debitul din ultimele două relaţii rezultă variaţia presiunii de-a
lungul razei
pe r r
ln + ln e
p ri ri
p(r ) = p i i (4.4.4)
r
ln e
ri
Distribuţia presiunii pe suprafaţa inferioară a patinei creează forţa portantă
re
P = ∫ 2 π ⋅ r ⋅ p(r ) ⋅ dr + p i ⋅ π ⋅ ri2 .
ri
Prin integrare se obţine

π re2 − ri2
P= ⋅ (p i − p e ) + π ⋅ p e ⋅ re2 (4.4.5)
2 ln e r
ri
La maşinile hidrostatice, pe reprezintă presiunea carcasei, impusă de
pierderea de presiune de-a lungul drenului şi de presiunea rezervorului, deci este
neglijabilă în raport cu pi. În acest caz, relaţiile (4.4.3), (4.4.4) şi (4.4.5) devin
π ⋅ h3
q= p (4.4.6)
r i
6η ⋅ ln e
ri
Cap.4 147
re
ln
p = pi r (4.4.7)
r
ln e
ri
π 2 2
pi
2
(re − ri )
P= (4.4.8)
r
ln e
ri
Dacă se admite că alimentarea lagărului se face printr-un tub de lungime l
şi diametru d, în care curgerea este laminară,
π ⋅ d 4 (p c − p i )
q= (4.4.9)
128 ⋅ l ⋅ η
Relaţiile (4.4.6) şi (4.4.9) permit determinarea diametrului droselului,
10,66 ⋅ l ⋅ p c ⋅ D 2 ⋅ h 3
d=4 (4.4.10)
(p c − p i )(re2 − ri2 )
sau
21,3 ⋅ l ⋅ p i ⋅ h 3
d= (4.4.11)
4
(pc − p i )ln re
ri
Grosimea filmului de lubrifiant este limitată inferior de dimensiunea
caracteristică a particulelor solide conţinute de lubrifiant, care depinde de fineţea
de filtrare realizabilă. Uzual, h ≥ 10 μm.
Diametrul droselului este limitat inferior de tehnologia disponibilă; în
general, d ≥ 0,5 mm. Lungimea droselului este limitată superior de diametrul
acestuia; de exemplu, la d = 0,5 mm, lmax ≅ 4 mm.
Se admite (pc – pi) pc ≅ 0,02 … 0,03 şi re / ri ≅ 1,3 …1,4.
Din punct de vedere tehnologic este mai convenabil să se utilizeze ca
rezistenţe hidraulice orificii scurte, curgerea lichidului prin acestea fiind uzual
turbulentă. Pentru calcule preliminare se poate admite cd = 0,61.
În figura A.4.4-2 se prezintă patina şi pistonul unei pompe produsă de
firma TOWLER (Anglia).
Patina are un drosel cu l1= 3 mm şi d1 = 0,55 mm, iar pistonul un orificiu
cu l2 = 1,5 mm şi d2 = 1,5 mm. Presiunea de refulare a pompei este pc = 700 bar, iar
diametrul pistoanelor D = 35,3 mm. Patina are re = 21 mm, ri = 15 mm şi pentru
mărirea stabilităţii laterale este prevăzută cu două segmente de coroană circulară
148 Cap.4
care asigură şi o portanţă termohidrodinamică. Forţa portantă necesară este Pnec =

pc⋅π⋅D2/4 = 68507 N. Relaţia (4.4.8) permite calculul presiunii necesare în camera
patinei, pi = 679,3 bar, deci pc - pi = 20,7 bar. Din relaţia lui Bernoulli aplicată între
cilindru şi camera patinei,
ρ ⋅ q2 ρ ⋅ q2
pc − pi ≅ 2 2 + 2 2
2c d ⋅ A 1 2c d ⋅ A 2
în care A1 = π ⋅ d1 / 4 şi A 2 = π ⋅ d 2 / 4 , se poate calcula debitul lagărului,

2 2
2(p c − p i )
q = cd .
ρ ρ
+
A12 A 22
Dacă se pompează ulei cu ρ = 900 kg/m3 şi ν = 30⋅10-6 m2/s
rezultă q = 9,74⋅10-6 m3/s. Pentru droselul patinei, Re1 = 4q / (π⋅d1⋅ν) ≅ 751, iar
pentru droselul pistonului Re2 = 4q / (π⋅d2⋅ν) ≅ 275, deci valoarea recomandată
pentru coeficientul de debit este acceptabilă. Grosimea filmului de lubrifiant
corespunzătoare debitului calculat este h ≅ 13,5 μm.
Utilizarea lagărelor hidrostatice la pompele volumice permite realizarea
unor presiuni mari de funcţionare continuă (până la circa 2000 bar). În cazul
motoarelor volumice, eliminarea frecării statice prin lagăre hidrostatice asigură
momente de pornire mari, turaţii stabile mici şi randamente mecanice ridicate. La
viteze mari ale patinei, portanţa hidrostatică este însoţită de o portanţă
hidrodinamică care îmbunătăţeşte funcţionarea lagărului. Scăderea randamentului
volumic datorită pierderilor de debit este compensată de mărirea sensibilă a duratei
de utilizare a maşinilor.
5. POMPE CU PALETE CULISANTE
5.1. DESCRIERE, FUNCŢIONARE ŞI CLASIFICARE
O pompă cu palete culisante este formată dintr-o carcasă cilindrică, închisă

lateral cu două capace plane şi un rotor cilindric circular antrenat de un arbore
prevăzut cu degajări (caneluri) în care culisează palete aflate permanent în contact
cu carcasa, datorită forţelor centrifuge. Carcasa pompelor "cu simplu efect" este
circulară, (fig. 5.1,a,b) iar în cazul celor "cu dublu efect" – carcasa este
cvasieliptică (fig. 5.1,c). În primul caz, datorită amplasării excentrice a rotorului
faţă de carcasă, distanţa dintre aceste două piese variază periodic, determinând
deplasarea radială alternativă a paletelor.
Camerele de volum variabil necesare aspiraţiei şi refulării se pot realiza
astfel:
a) între palete, rotor, carcasă şi capacele acesteia, la pompele cu aspiraţie şi
refulare "exterioar" (fig. 5.1,a,c) distribuţia fiind asigurată de ferestrele practicate
în carcasă, într-unul din capacele acesteia sau în ambele capace;
b) între carcasă, palete, rotor, capacele carcasei şi un distribuitor cilindric
circular fix (fig.5.1,b) la pompele cu aspiraţie şi refulare "interioară". În cursul
ieşirii paletelor din rotor volumul camerelor creşte, determinând scăderea presiunii,
deci aspiraţia lichidului din racordul corespunzător. Când două palete adiacente
care creează o cameră de volum crescător ajung în poziţie simetrică faţă de axa
O1O 2 , determinată de centrul (axa) carcasei, O1 şi centrul (axa) rotorului O2
(fig. 5.2,a), volumul camerei devine maxim şi aceasta este izolată de ambele
ferestre de distribuţie; urmează faza de refulare, deoarece paletele pătrund în rotor,
provocând micşorarea volumului camerei, deci evacuarea lichidului în racordul de
refulare, până când ajung din nou simetrice faţă de axa O1O 2 ; în acest moment
camera este din nou izolată de ferestrele de distribuţie iar volumul său este minim.
Debitul teoretic al pompelor cu simplu efect este proporţional cu
excentricitatea rotorului faţă de carcasă, e = O1O 2 , deci poate fi reglat prin
translaţia carcasei faţă de rotor. Datorită acestei calităţi, pompele cu palete
culisante reglabile sunt preferabile pompelor cu roţi dinţate în numeroase sisteme
hidraulice (îndeosebi cele ale maşinilor-unelte) deşi la aceeaşi capacitate sunt mult
mai scumpe.
Rezultanta forţelor de presiune exercitate asupra rotorului în zona de
refulare solicită lagărele proporţional cu presiunea de refulare, limitând valoarea
nominală a acesteia la 100 – 175 bar, în funcţie de tipul paletelor şi al lagărelor.
La pompele cu dublu efect forţele de presiune radiale se echilibrează
practic complet datorită simetriei carcasei şi numărului par de palete; descărcarea
lagărelor permite funcţionarea continuă la presiuni mai ridicate (175 … 210 bar).
150 Cap.5
Fig. 5.1. Pompă cu palete culisante: a) cu Fig. 5.2. Scheme pentru calculul momen-
simplu efect, aspiraţie şi refulare exterioară; tului, debitului şi capacităţii pompelor cu
b) cu simplu efect, aspiraţie şi refulare simplu efect: a) schemă pentru calculul
interioară; c) cu dublu efect. momentului teoretic; b) schemă pentru
calculul distanţei dintre centrul rotorului şi
carcasă; c) schemă pentru calculul volumu-
lui spaţiului dintre două palete adiacente,
rotor, carcasă şi capacele acesteia.
La o rotaţie completă, fiecare cameră formată de două palete adiacente se

umple şi se goleşte de două ori, conferind acestor pompe un gabarit redus pe
unitatea de putere. Dezavantajul capacităţii constante este compensat de pulsaţia
foarte redusă a debitului şi zgomotul mai redus faţă de pompele cu roţi dinţate de
aceaşi capacitate.
Contactul permanent dintre palete şi carcasă poate fi asigurat de forţele
centrifuge numai la turaţii ridicate (uzual peste 500 rot/min). Funcţionarea la turaţii
mici şi asigurarea unei etanşeităţi eficiente se poate realiza prin mai multe
procedee. La pompele de mare capacitate paletele sunt prevăzute cu cepuri laterale
şi culise sau role care se deplasează în canale practicate fie direct în capacele
Cap.5 151
carcasei, fie în inele de ghidare care se pot roti liber în capace în scopul reducerii la
minimum a vitezei lor relative faţă de role sau culise. În faza de refulare, camerele
dintre palete şi rotor sunt presurizate cu lichid prelevat din faţa paletelor.
La pompele de capacitate mică şi presiune redusă (până la 100 bar) paletele
sunt simple şi au extremităţile exterioare rotunjite sau ascuţite. La presiuni mai
mari paletele sunt duble (fig. 5.3,a), au muchiile exterioare ascuţite şi între ele se
practică un canal radial prin care se presurizează camera pe care o formează
împreună cu statorul şi capacele carcasei. Presiunea în aceste camere este mai mică
decât cea de refulare, dar asigură echilibrarea practic completă a forţelor de
presiune radiale pe palete. Micşorarea presiunii de contact permite mărirea
presiunii nominale la circa 175 bar.
Fig. 5.3. Tipuri de palete:

a) duble, identice; b) duble, cu cameră interioară presurizată.
O soluţie eficientă de reducere a presiunii de contact dintre palete şi

carcasă în faza de aspiraţie este cea utilizată de firma VICKERS (S.U.A.). O paletă
este formată din două lamele (fig. 5.3, b): una exterioară, în contact cu carcasa, şi
una interioară, în contact cu rotorul. Camerele formate între lamele sunt conectate
permanent la racordul de refulare prin camere toroidale practicate în capacele
carcasei, iar camerele formate de lamele, rotor şi capacele carcasei sunt conectate
alternativ cu racordurile pompei prin găuri care comunică cu camerele din aval de
palete (fig. 5.4, a,b). Micşorarea presiunii medii de contact (fig. 5.4, c) măreşte
presiunea maximă de funcţionare continuă (la 175 bar) şi durata de utilizare a
pompei. Soluţia constructivă adoptată (tip "cartuş") permite înlocuirea elementelor
de uzură ale pompei fără demontarea acesteia din instalaţie.
Contactul dintre palete şi carcasă mai poate fi asigurat şi cu arcuri, dar
această soluţie este specifică hidromotoarelor.
Pompele cu palete culisante prezintă avantajul compensării automate a
uzurii muchiilor radiale exterioare ale paletelor; ca urmare, randamentul lor se
menţine timp îndelungat la o valoare ridicată.
În figura 5.4,d se prezintă trei curbe tipice de variaţie a randamentului total
în funcţie de presiune, corespunzătoare unor came ce pot funcţiona cu acelaşi rotor.
152 Cap.5
Există variante constructive caracterizate prin menţinerea automată a

jocurilor dintre rotor, palete şi carcasă la o valoare optimă, cu ajutorul unei plăci de
distribuţie mobile (fig. 5.5,a).
Pompele cu palete culisante se execută şi sub formă de pompe duble (două
pompe antrenate de acelaşi arbore având aspiraţia comună şi refularea
independentă - fig. 5.5,b,c).
Fig. 5.4. Pompă cu palete culisante şi dublu efect (VICKERS – SUA):

a) secţiune axială: 1 - semicarcasă demontabilă; 2 - placă de distribuţie posterioară; 3
- cuzinet; 4 - rotor; 5 - paletă inferioară; 6 - paletă exterioară; 7 - placă de distribuţie
anterioară; 8 - semicarcasă nedemontabilă; 9 - arbore; b) secţiune cu un plan paralel;
c) variaţia presiunii medii de contact dintre o paletă exterioară şi camă; d) variaţia
randamentului total în funcţie de presiune pentru trei came încercate cu acelaşi rotor.
Cap.5 153
Fig.5.5. Pompe cu palete culisante:

a) pompă cu palete culisante şi placă de distribuţie flotantă: 1 - rulment radial; 2 -
carcasă; 3 - camă; 4 - rotor; 5 - arbore; 6 - paletă; 7 - placă de distribuţie flotantă;
8 - capac; 9 - bucşă antifricţiune; 10 - resort; b) pompă cu palete culisante, dublă,
fără compensarea uzurii frontale a paletelor: 1- secţiune de debit mic; 2 - secţiune
de debit mare; c) pompă cu palete culisante, dublă, cu compensarea uzurii frontale
a paletelor: 1 - secţiune de debit mic; 2 - secţiune de debit mare.
5.2. MOMENTUL, DEBITUL ŞI CAPACITATEA

POMPELOR CU SIMPLU EFECT
Într-o primă aproximaţie se admite că paletele au o grosime neglijabilă şi

că unghiul de etanşare, ψe, format de tangentele radiale ale ferestrelor de distribuţie
(fig. 5.2,a), este egal cu unghiul dintre axele paletelor, γ = 2π / z (distribuţie cu
acoperire nulă).
În orice moment, ferestrele de distribuţie sunt separate de câte o paletă
(numită "activă") supusă diferenţei de presiune Δp = p2 – p1 dintre racordurile
pompei, celelalte palete (numite "pasive") nefiind solicitate lateral de forţe de
presiune. Momentul necesar rotirii unei palete active poziţionată prin unghiul
154 Cap.5
ϕ1 = −ωt + π / z , cu un unghi (− dϕ1 ) = ω dt > 0 , se calculează din condiţia

energetică
M1 (− dϕ1 ) = Δp ⋅ A1 ⋅ dp1 (5.1.)
în care A1= b⋅(ρ1 – r); ds1 = – ρm1⋅dϕ1; b – lăţimea rotorului; r – raza rotorului;
ρ1(ϕ1) – distanţa dintre centrul rotorului şi carcasă: ρm1(ϕ1) = (ρ1+ r)/2 – raza
centrului porţiunii de paletă situată în afara rotorului.
Se observă că produsul A1⋅ds1 reprezintă volumul de lichid dV1 ce trece din
zona de aspiraţie către cea de refulare în intervalul de timp dt, necesar rotirii paletei
cu unghiul - dϕ1, deci
Δp ⋅ dV1 b ⋅ Δp ⋅ (ρ12 − r 2 )
M 1 (ϕ1 ) = − = >0 (5.2)
dϕ1 2
O paletă activă care trece din zona de refulare în zona de aspiraţie produce
un moment
Δp ⋅ dV2 − b ⋅ Δp ⋅ (ρ 22 − r 2 )
M 2 (ϕ 2 ) = = <0 (5.3)
dϕ 2 2
dV2 fiind volumul de lichid recirculat în acelaşi interval de timp, dt = - dϕ2/ω, iar
ρ2(ϕ2) - distanţa dintre centrul rotorului şi carcasă pentru această paletă. Unghiurile
ϕ1 şi ϕ2 diferă printr-o constantă, ϕ1 - ϕ2 = K⋅γ deci dϕ1 = dϕ2. Numărul natural K
depinde de numărul paletelor.
Momentul teoretic necesar pompării este
dV b ⋅ Δp ⋅ (ρ12 − ρ 22 )
M (ϕ ) = M 1 − M 2 = − Δp = (5.4)
dϕ1 2
unde
dV = dV1 − dV2 = b ⋅ Δp ⋅ (ρ12 − ρ 22 )/ 2 (5.5)
reprezintă volumul de lichid evacuat prin fereastra de refulare când rotorul se
roteşte cu unghiul dϕ1. Debitul teoretic corespunzător este
dV dV dϕ1 ω ⋅ b ⋅ (ρ12 − ρ 22 )
Q t (ϕ1 ) = = ⋅ = (5.6)
dt dϕ1 dt 2
Se constată că variaţia momentului teoretic este similară cu cea a debitului
teoretic.
Din figura 5.2,b se poate calcula distanţa dintre centrul rotorului şi carcasă
în funcţie de unghiul curent ϕ,
ρ(ϕ ) = e cos ϕ + R cos β = e cos ϕ + R 1 − sin 2 β (5.7)

Cap.5 155
unde
e
sin β = ⋅ sin ϕ (5.8)
R
Se notează cu ε = e/R excentricitatea relativă a rotorului faţă de carcasă şi
se dezvoltă în serie radicalul, reţinând primii doi termeni ai seriei. Relaţia (5.7)
devine
( ⎛
) ε2 ⎞
ρ(ϕ ) = R ε cos ϕ + 1 − ε sin ϕ ≅ R ⎜⎜1 + ε cos ϕ − sin 2 ϕ ⎟⎟
2 2
2
(5.9)
⎝ ⎠
Fig. 5.6. Neuniformitatea debitului teoretic al pompelor cu simplu efect şi

număr par de palete: a) schemă de calcul a dependenţei dintre unghiurile
ϕ1 şi ϕ2; b) variaţia debitului teoretic relativ în raport cu unghiul de rotaţie al
paletelor de grosime neglijabilă; c) influenţa grosimii paletelor asupra
neuniformităţii debitului teoretic.
Dacă se neglijează termenii care conţin puterile superioare ale lui ε,

ρ 2 (ϕ ) ≅ R 2 (1 + 2ε cos ϕ + ε 2 cos 2ϕ ) (5.10)
În cazul pompelor cu număr par de palete (fig.5.6,a), unghiurile ϕ1 şi ϕ2
satisfac relaţia
ϕ 2 = ϕ1 + π (5.11)
deci
156 Cap.5
ρ12 (ϕ1 ) ≅ R 2 (1 + 2ε cos ϕ1 + ε 2 cos 2ϕ1 )

şi
ρ 22 (ϕ1 ) ≅ R 2 (1 − 2ε cos ϕ1 + ε 2 cos 2ϕ1 )
Debitul teoretic are caracter pulsator (fig. 5.6, b),
Q pt (ϕ1 ) = 2ε ⋅ ω ⋅ b ⋅ R 2 ⋅ cos ϕ1 (5.12)
atingând valoarea maximă când ϕ1 = 0,

Q pt max (ϕ1 ) = 2ε ⋅ ω ⋅ b ⋅ R 2 (5.13)
şi valoarea minimă pentru ϕ1 = ± γ / 2 = ± π / z
⎛π⎞
Q pt min = 2ε ⋅ ω⋅ b ⋅ R 2 ⋅ cos⎜ ⎟ (5.14)
⎝z⎠
Debitul teoretic mediu corespunzător este
γ/2 π/z
1 z
Q ptm = ∫ Q pt (ϕ1 )dϕ1 = ∫ 2ε ⋅ ω ⋅ b ⋅ R 2 ⋅ cos ϕ1dϕ1
γ −γ / 2 2π − π / z
sau
2 π
Q ptm = z ⋅ ε ⋅ ω ⋅ b ⋅ R 2 ⋅ sin . (5.15)
π 2
Coeficientul de neuniformitate al debitului teoretic,
Q pt max − Q pt min
δ Qp =
Q ptm
este invers proporţional cu numărul paletelor,
π
1 − cos
z π π π2
δQ =
p
= tg ≅ . (5.16)
π π z 2 z 2z 2
⋅ sin
z z
La pompele cu număr impar de palete, dacă 0 ≤ ϕ1 ≤ π /z, ϕ2 = ϕ1 + π-π/z
(fig. 5.7,a), iar dacă -π/z ≤ ϕ1 ≤ 0, ϕ2 = ϕ1 + π + π/z (fig. 5.7,b). În primul caz
⎡ ⎛ π⎞ ⎛ π ⎞⎤
ρ 22 (ϕ1 ) ≅ R 2 ⎢1 − 2ε ⋅ cos⎜ ϕ1 − ⎟ + ε 2 cos 2⎜ ϕ1 − ⎟⎥
⎣ ⎝ z⎠ ⎝ z ⎠⎦
deci
Cap.5 157
⎛ π⎞ ⎛ π ⎞⎡ ⎛ π⎞ ⎛ π ⎞⎤
Q it (ϕ1 ) = 2εωbR 2 cos⎜ ⎟ cos⎜ ϕ1 − ⎟ ⎢1 − 2ε sin⎜ ⎟ sin⎜ ϕ1 − ⎟⎥ (5.17)
⎝ 2z ⎠ ⎝ 2z ⎠ ⎣ ⎝ 2z ⎠ ⎝ 2z ⎠ ⎦
Valoarea maximă a debitului teoretic se realizează pentru ϕ1 = 0:
⎛ π ⎞⎡ ⎛ π ⎞⎤
Q it max = 2ε ⋅ ω ⋅ b ⋅ R 2 cos 2 ⎜ ⎟ ⎢1 + 2ε ⋅ sin 2 ⎜ ⎟⎥ (5.18)
⎝ 2z ⎠ ⎣ ⎝ 2z ⎠⎦
iar valoarea minimă – pentru ϕ = π/z (fig. 5.7, c):
⎛ π ⎞⎡ ⎛ π ⎞⎤
Q it max = 2ε ⋅ ω ⋅ b ⋅ R 2 cos 2 ⎜ ⎟ ⎢1 − 2ε sin 2 ⎜ ⎟⎥ . (5.19)
⎝ 2z ⎠ ⎣ ⎝ 2z ⎠ ⎦
Fig. 5.7. Neuniformitatea debitului teoretic al pompelor cu simplu efect şi

număr impar de palete: a) schemă de calcul a dependenţei dintre unghiurile
caracteristice ϕ1 şi ϕ2 pentru 0 ≤ ϕ1 ≤ π/z; b) schemă de calcul a dependenţei
dintre unghiurile caracteristice ϕ1 şi ϕ2 pentru -π/z ≤ ϕ1 ≤0; c) variaţia
debitului teoretic specific în funcţie de unghiul de rotaţie al paletelor.
Debitul teroretic mediu în intervalul [0, π/z],

π/ z
z
Q = ∫Qit (ϕ1) dϕ1
i
tm
π0
are aceeaşi expresie ca în cazul pompelor cu număr par de palete:
158 Cap.5
2 π
Q itm = z ⋅ ε ⋅ ω ⋅ b ⋅ R 2 ⋅ sin = Q tm . (5.20)
π z
Coeficientul de neuniformitate a debitului teoretic,
δ iQ = (Q it max − Q it min )/ Q tm
are o valoare mult mai mică decât în cazul pompelor cu număr par de palete,
π π π2
δ iQ = ε ⋅ sin ≅ ε 2 (5.21)
z z z
raportul
δ iQ ⎛ π⎞
= 2ε ⋅ cos 2 ⎜ ⎟ ≅ 2ε < 1 (5.22)
δ p
Q ⎝ 2z ⎠
fiind subunitar deoarece ε << 1.
Construcţiile cele mai răspândite au 11 sau 15 palete. În intervalul -π⁄z ≤ϕ1≤0
variaţia debitului teoretic este similară.
Volumul V al spaţiului dintre două palete adiacente, rotor, carcasă şi
capacele acesteia variază în funcţie de poziţia planului de simetrie al paletelor în
raport cu axa O1O2. Calculând valorile extreme, Vmax şi Vmin ale acestui volum se
poate determina capacitatea pompei:
V = z (Vmax − Vmin ) . (5.23)
Cu ajutorul figurii 5.2,c se construieşte funcţia

ϕ+ π / z ϕ+ π / z
ρ+r
∫ (ρ − r ) ⋅ 2 ⋅ dϕ = 2 ∫ (ρ − r )⋅ dϕ
b
V(ϕ ) = b 2 2
(5.24)
ϕ−π / z ϕ− π / z
Ţinând seama de relaţia (5.10), aceasta devine

ϕ+ π / z ϕ+ π / z
∫ (1 + 2ε cos ϕ + ε cos 2ϕ)⋅ dϕ − 2 ϕ−∫π /dzϕ

bR 2 br 2
V(ϕ ) = 2
2 ϕ−π / z
sau
⎡π ⎛ r2 ⎞ ⎛ π⎞ ⎛ ε 2 ⎞ 2π ⎤
V (ϕ ) = bR 2 ⎢ ⎜⎜1 − 2 ⎟⎟ + 2ε sin⎜ ⎟ cos ϕ + ⎜⎜ ⎟⎟ sin cos ϕ⎥ (5.25)
⎣z ⎝ R ⎠ ⎝z⎠ ⎝2⎠ z ⎦
Maximul acestui volum se realizează la ϕ = 0,
⎡π ⎛ r2 ⎞ ⎛π⎞ ε
2
⎛ 2 π ⎞⎤
Vmax = bR 2 ⎢ ⎜⎜1 − 2 ⎟⎟ + 2ε sin ⎜ ⎟ + sin ⎜ ⎟⎥
⎣z ⎝ R ⎠ ⎝z⎠ 2 ⎝ z ⎠⎦
Cap.5 159
iar minimul - la ϕ = π,
⎡π ⎛ r2 ⎞ ⎛ π⎞ ε
2
⎛ 2π ⎞⎤
Vmin 2
⎟
= b ⋅ R ⎢ ⎜⎜1 − 2 ⎟ − 2ε sin⎜ ⎟ + sin ⎜ ⎟⎥
⎣z ⎝ R ⎠ ⎝z⎠ 2 ⎝ z ⎠⎦
deci
⎛π⎞
V = 4 ⋅ b ⋅ ε ⋅ z ⋅ R 2 ⋅ sin ⎜ ⎟ (5.26)
⎝z⎠
π π
Dacă numărul paletelor este suficient de mare, sin ≅ şi
z z
V ≅ 4π ⋅ ε ⋅ b ⋅ R 2 = 4π ⋅ e ⋅ b ⋅ R . (5.27)
Debitul teoretic mediu calculat pe baza capacităţii,
π 2 π
Q tm = n ⋅ V = 4n ⋅ b ⋅ ε ⋅ z ⋅ R 2 ⋅ sin = ω ⋅ b ⋅ ε ⋅ z ⋅ R 2 ⋅ sin (5.28)
z π z
este identic cu cel determinat anterior prin medierea debitului teoretic pentru număr
par şi impar de palete.
Grosimea nenulă a paletelor, a, modifică variaţia debitului teoretic instan-
taneu. Deplasarea alternativă a paletelor în rotor generează un debit teoretic
Q 't' care poate fi recuperat dacă în capacele carcasei se prevăd ferestre de distribuţie
pentru spaţiile delimitate de rotor şi palete. Dacă aceste spaţii sunt racordate numai
la aspiraţie sau numai la refulare, debitul teoretic al pompei, Q 't = Q t − Q 't' , se
micşorează, dar şi pulsaţia sa este mai mică decât cea teoretică. În figura 5.6,c se
prezintă calitativ variaţia acestor debite pentru pompele cu număr par de palete.
Două palete adiacente ocupă în camera de volum maxim volumul
⎡ ⎛π⎞ ⎤ ⎡ ⎛ π ε2 π⎞ ⎤
ΔVmax = a ⋅ b ⎢ρ⎜ ⎟ − r ⎥ ≅ a ⋅ b ⎢ R ⎜⎜1 + ε cos − sin 2 ⎟⎟ − r ⎥
⎣ ⎝z⎠ ⎦ ⎣ ⎝ z 2 z⎠ ⎦
iar în camera de volum minim – volumul
⎡ ⎛π ⎞ ⎤ ⎡ ⎛ π ε2 π⎞ ⎤
ΔVmin = a ⋅ b ⎢ρ⎜ + π ⎟ − r ⎥ ≅ a ⋅ b ⎢ R ⎜⎜1 − ε cos − sin 2 ⎟⎟ − r ⎥
⎣ ⎝z ⎠ ⎦ ⎣ ⎝ z 2 z⎠ ⎦
Variaţia utilă de volum a unei camere se micşorează cu
π
ΔV = ΔVmax − ΔVmin = 2a ⋅ b ⋅ ε ⋅ R ⋅ cos
z
iar capacitatea pompei cu
160 Cap.5
π
ΔV = z ⋅ ΔV = 2a ⋅ b ⋅ z ⋅ ε ⋅ R ⋅ cos (5.29)
z
În acest caz capacitatea reală a pompei este
⎛ π π⎞
V' = 2 ⋅ b ⋅ ε ⋅ z ⋅ R ⎜ 2 R sin − a cos ⎟ . (5.30)
⎝ z z⎠
Unghiul de etanşare real ψe este mai mare decât cel teoretic γ, ferestrele de
distribuţie fiind uzual tangente exterioare paletelor dispuse simetric la un moment
oarecare faţă de planul (axa) O1O2. Acoperirea pozitivă a sistemului de distribuţie
introduce discontinuităţi în variaţia debitului teoretic şi şocuri de presiune, a căror
atenuare este posibilă prin utilizarea fantelor de amortizare.
5.3. CALCULUL CAPACITĂŢII, DEBITULUI ŞI

MOMENTULUI POMPELOR CU DUBLU EFECT
În zonele de etanşare curbele directoare ale carcaselor pompelor cu palete

culisante cu dublu efect sunt formate din arce de cerc concentrice, racordate prin
curbe continue în zonele ferestrelor de distribuţie (fig. 5.8,a)
Dacă se neglijează grosimea paletelor, debitul teoretic este constant
deoarece în zonele de etanşare distanţa dintre rotor şi carcasă este constantă,
Q t = ωb(R 12 − R 22 ) (5.31)
R1 şi R2 fiind razele arcelor de cerc. Volumul camerei formată de două palete

( )
adiacente are valoarea maximă, Vmax = π ⋅ b R 12 − r 2 / z , şi valoarea minimă
Vmin = π ⋅ b(R 22 − r 2 )/ z , deci capacitatea teoretică a pompei este
V = z (Vmax − Vmin ) = π ⋅ b(R 12 − R 22 ) (5.32)
Această relaţie rămâne valabilă şi în cazul paletelor de grosime nenulă,

dacă se utilizează şi debitul realizat între palete şi rotor. În caz contrar trebuie să se
considere volumul ocupalt de palete în camera de volum maxim, ΔVmax = ab (R1-r),
şi în camera de volum minim, ΔVmin = ab (R2- r).
Capacitatea pompei se micşorează cu
ΔV = z (ΔVmax − ΔVmin ) = a ⋅ b ⋅ z (R 1 − R 2 )
Încovoierea paletelor datorită frecării de carcasă poate fi evitată prin
înclinarea lor faţă de planele meridiane cu un unghi β egal cu unghiul de frecare
(fig. 5.8,a) cuprins între 6 şi 150 (valorile mari corespund pompelor mici). În acest
caz, ΔV = abz (R1 – R2) / cos β, deci
Cap.5 161
⎡ a⋅z ⎤
V = b(R 1 − R 2 )⎢ π(R 1 − R 2 ) − (5.33)
⎣ cos β ⎥⎦
Fig. 5.8. Elemente geometrice ale pompelor cu palete culisante cu dublu efect:
a) forma camei şi dispunerea paletelor în raport cu planele axiale ale rotorului;
b) dispunerea paletelor în raport cu zonele de etanşare în cazul z=10 şi 0≤ϕ≤π/z;
c) dispunerea paletelor în raport cu zonele de etanşare în cazul z =10 şi π/z≤ϕ≤2π/z.
Dacă arcele de cerc ale curbei directoare se racordează printr-o spirală

arhimedică,
ρ(ϕ a ) = R 2 + Cϕ a
viteza de ieşire (pătrundere) a paletelor din (în) rotor este constantă:
d ρ d ρ dϕ
v= = ⋅ = ω⋅ C
dt dϕ dt
deci
162 Cap.5
v ⋅ ϕa
ρ(ϕa ) = R 2 + . (5.34)
ω
Fie K(ϕ) numărul paletelor care se găsesc la momentul t = ϕ/ω în zona de
refulare. Debitul pierdut datorită acestor palete este Q 't' = K ⋅ a ⋅ b ⋅ v deci
Q 't = ω ⋅ b(R 12 − R 22 ) − K ⋅ a ⋅ b ⋅ v .
Dacă z este multiplu de patru, în zonele de etanşare se vor găsi întotdeauna
patru palete, iar în zonele de refulare se găsesc K = (z - 4) / 2 palete. Pentru z/2
impar, în intervalul 0 ≤ ϕ r ≤ π / z, K = z / 2 − 3 (fig. 5.8,b), iar în intervalul
π / z < ϕ r ≤ 2π / z, K = z / 2 − 1 (fig. 5.8,c). Rezultă că la aceste pompe este util
ca numărul de palete să fie multiplu de patru, deoarece K fiind constant, debitul
teoretic este constant. În general z = 12, mai rar z = 20, dar există şi numeroase
cazuri în care z =10.
Spirala arhimedică prezintă dezavantajul că la racordarea cu arcele de cerc
viteza are discontinuităţi cărora le corespund şocuri. Pentru evitarea acestora,
spirala se racordează cu arcele de cerc prin curbe continue.
Variaţia liniară a vitezei este posibilă prin menţinerea constantă a
acceleraţiei radiale a paletei. Curba
2 (R 1 − R 2 )
ρ = R 2 + ϕ a2 ⋅ (5.35)
γ2
asigură în intervalul [0, γ/2] o creştere liniară a vitezei,
dρ
v (ϕ a ) = = ϕ a ⋅ 4ω(R 1 − R 2 )γ 2
dt
până la valoarea maximă
v max = 2ω
(R 1 − R 2 ) ,
γ
acceleraţia fiind constantă,
d 2ρ 4ω(R 1 − R 2 )
= >0
dt 2 γ2
iar
⎛ γ ⎞ R + R2
ρ⎜ ⎟ = 1
⎝2⎠ 2
Curba
Cap.5 163
4(R 1 − R 2 ) ⎛ ϕ 2
⎞
ρ(ϕ a ) = 2 R 2 − R 1 + ⎜⎜ ϕ a − a ⎟⎟ (5.36)
γ ⎝ 2γ ⎠
asigură în intervalul [γ/2, γ] o scădere liniară a vitezei la zero,
4ω(R 1 − R 2 ) ⎛ ϕ a ⎞
v (ϕ a ) = ⎜⎜1 − ⎟⎟
γ ⎝ γ ⎠
acceleraţia fiind constantă şi negativă,
d 2ρ (R − R )
= −4ω 1 2 2 < 0.
dt 2
γ
La ϕ a = γ / 2, ρ = (R 1 + R 2 ) / 2 iar v = vmax, iar cele două curbe se racor-
dează continuu.
În figura 5.9 se prezintă variaţia deplasării radiale, s = ρ - R2 [mm], vitezei
v [m/s] şi acceleraţiei d2ρ/dt2 [m/s2] pentru paletele pompei 33.58.017 (fig. 5.10)
produsă de Uzina Mecanică Plopeni. Principalele caracteristici ale acesteia sunt:
z = 12; R1 = 74 mm; R2 = 80 mm; b = 61 mm; a = 3,2 mm; ωmax ≅ 125 s-1.
Se alege ca plan meridian ϕ = 0 planul de simetrie al zonei de etanşare de
rază ρ = R2. Ecuaţiile curbelor care constituie un sfert din curba directoare sunt:
- s = 0, θ = 100 ϕ / 2π ∈ [0, 5], ϕ ∈ [0, π / z];
- s = 0,06 θ2 – 0,6 θ + 1,5, θ ∈[5, 10], ϕ ∈ [π / 10, 2π / 10];
- s = 0,6 θ - 4,5, θ ∈ [10, 15], ϕ ∈ [2π / 10, 3π / 10]
- s = - 0,06 θ2 + 2,4 θ - 18, θ ∈ [15, 20 ], ϕ ∈ [3π / 10, 4π / 10];
- s = 6, θ ∈ [20, 25 ], ϕ ∈ [4π / 10, π / 2].
Curbele alese asigură racordarea continuă a arcelor de cerc. În figura 5.11
se prezintă placa de distribuţie a aceleiaşi pompe.
Fig. 5.9. Variaţia deplasării radiale, vitezei şi acceleraţiei

paletelor pompei 33.58.017 (U.M. Plopeni).
164 Cap.5
Fig. 5.10. Pompa cu palete culisante 33.58.017(U.M. Plopeni):

1 - rulment radial; 2 - arbore; 3 - carcasă; 4 - camă; 5 - rotor;
6 - placă de distribuţie; 7 - paletă; 8 - capac posterior.
Fig. 5.11. Placa de distribuţie a pompei cu palete culisante 33.58.017.

6. POMPE CU ANGRENAJE CILINDRICE
6.1. DESCRIERE, FUNCŢIONARE ŞI CLASIFICARE
O pompă simplă cu angrenaj cilindric este formată din două roţi dinţate
amplasate într-o carcasă închisă lateral cu două capace ce susţin lagărele. Una
dintre roţi (pinionul) este antrenată de un motor printr-un arbore.
Angrenajul poate fi evolventic sau cicloidal, exterior (fig. 6.1,a) sau
interior (fig. 6.1, b); dinţii pot fi drepţi, înclinaţi sau în V. Camerele de volum
variabil se formeză în zona de angrenare, între dinţii roţilor, carcasă şi capacele
acesteia. Ieşirea dinţilor din angrenare creează goluri ce se umplu cu lichid din
conducta de aspiraţie, datorită diferenţei de presiune dintre rezervor şi spaţiul de
volum crescător; lichidul este transportat în golurile dintre dinţi de la racordul de
aspiraţie la cel de refulare, fiind expulzat în acesta datorită reintrării dinţilor în
angrenare. Linia de contact dintre pinion şi roată constituie o etanşare mobilă a
spaţiului de înaltă presiune faţă de cel de joasă presiune. În cazul pompelor cu
angrenaj interior evolventic, separarea zonelor de refulare şi aspiraţie necesită în
plus o diafragmă de formă semilunară amplasată între pinion şi roată. Această piesă
nu este necesară dacă angrenajul interior este cicloidal critic (fig. 6.2), deoarece
diferenţa de un dinte asigură teoretic contactul tuturor dinţilor pinionului cu roata.
La pompele cu angrenaj exterior distribuţia se realizează prin găuri
practicate în carcasă sau în capace; dacă se utilizează un angrenaj interior, aspiraţia
şi refularea lichidului pot fi asigurate prin ferestre situate în capace sau prin găuri
radiale practicate în carcasă şi între dinţii roţii.
Curgerile inverse, periferice şi frontale sunt limitate de jocurile foarte mici,
radiale şi axiale, existente între roţi, carcasă şi capace, la pompele cu angrenaj
exterior, respectiv între roţi, diafragmă şi capace, în cazul pompelor cu angrenaj
interior. Menţinerea randamentului volumic la o valoare acceptabilă necesită
compensarea automată a uzurii pieselor pompei, îndeosebi a capacelor.
Rezultanta forţelor de presiune pe roţi solicită lagărele proporţional cu
suprapresiunea realizată de pompă. La presiuni de refulare mici şi mijlocii
(5…100 bar) se pot utiliza atât lagăre de alunecare cât şi de rostogolire. La presiuni
mari (100…330 bar) se întrebuinţează practic exclusiv lagăre de alunecare; fiind
greu solicitate, acestea au frecvent o structură specială; în acelaşi timp eforturile
radiale pe roţi sunt reduse prin măsuri constructive.
Continuitatea transmiterii mişcării între roţile dinţate nu poate fi asigurată
decât de o dantură cu grad de acoperire supraunitar. Ca urmare, înainte de ieşirea
unei perechi de dinţi din angrenare, o altă pereche de dinţi (adiacenţi) intră în
contact. Cele două perechi de dinţi şi capacele închid şi comprimă (strivesc) un
volum de lichid, generând şocuri în angrenaj şi lagăre, zgomote şi scurgeri erozive
166 Cap.6
Fig. 6.1. Pompe cu angrenaj exterior sau interior evolventic:

a) pompă cu angrenaj exterior evolventic (BOSCH-Germania): 1 - element de etanşare
elastomeric; 2 - capac posterior; 3 - bucşă flotantă; 4 - carcasă; 5 - roată condusă; 6 -
cuzinet; 7 - roată conducătoare; 8 - capac anterior; 9 - manşetă de rotaţie; b) pompă cu
angrenaj interior evolventic (VICKERS-S.U.A.): 1 - roată dinţată interioară; 2 - roată
dinţată exterioară; 3 - element de etanşare semilunar; 4 - carcasă.
de mare viteză. Reducerea efectelor acestui fenomen necesită o serie de măsuri

constructive.
În practică se folosesc şi pompe complexe, formate din două sau mai multe
pompe simple, dispuse în paralel sau în serie. În primul caz (fig. 6.3) debitele se
însumează, obţinându-se şi echilibrarea solicitării radiale a pinionului; în al doilea
caz se asigură presiuni mai mari; există şi soluţii mixte, paralel - serie (fig. 6.4).
Cap.6 167
Fig. 6.2. Pompă cu angrenaj interior cicloidal şi regulator de debit

(EATON – Uzina Mecanică Plopeni):
a) secţiune cu un plan paralel prin axa regulatorului de debit; b) secţiune cu un plan
axial: 1 - carcasă; 2 - arbore; 3 - cuzinet; 4 - roată interioară; 5 - roată exterioară; 6 -
cuzinet; 7 - corpul regulatorului de debit; 8 - sertarul regulatorului de debit.
Fig. 6.3. Pompă multiplă cu angrenaje Fig. 6.4. Pompă multiplă cu angrenaje (cu trepte
(cu două trepte dispuse în paralel). dispuse în serie sau în paralel).
Dacă pinioanele pompelor simple sunt antrenate de un singur arbore

(fig. 6.5 şi 6.6) se obţin pompele multiple, ale căror unităţi sunt independente din
punct de vedere hidraulic.
Antrenarea pompelor cu roţi dinţate de face de obicei direct, fără a solicita
radial sau axial pinionul; dacă antrenarea se face prin curea, angrenaj sau lanţ, sunt
necesare lagăre suplimentare (fig. 6.7).
Pompele cu roţi dinţate au capacitatea constantă; ele pot fi prevăzute cu
supape de limitare a presiunii (fig. 6.8 şi 6.9) şi cu regulatoare de debit cu trei căi
(fig. 6.2 şi 6.10), amplasate în capacul posterior (opus arborelui).
168 Cap.6
Fig. 6.5. Pompă dublă cu angrenaje exterioare evolventice (U.M.Plopeni):

1- supapă de limitare a presiunii secţiunii nr.2; 2 - secţiunea nr.2; 3 - secţiunea nr.1.
Fig. 6.6. Pompă dublă cu angrenaje interioare evolventice (VICKERS – S.U.A.).

Cap.6 169
Fig. 6.7. Pompă cu angrenaj interior evolventic cu lagăr suplimentar pentru antrenare prin
curea, angrenaj sau lanţ (BOSCH-Germania):
1 – pompă; 2 – cuplaj canelat; 3 – lagăr suplimentar cu rulment radial-axial dublu.
Fig. 6.8. Pompă cu angrenaj exterior evolventic cu şi fără supapă de limitare a presiunii
(PS 10.OS - U.M. Plopeni):
a) varianta fără supapă: 1- element de etanşare elastomeric; 2 – roată condusă; 3 –
roată conducătoare; 4 – bucşă flotantă; b) variantă cu supapă; c) secţiune prin supapă.
170 Cap.6
Fig. 6.9. Pompă cu angrenaj interior evolventic cu supapă de limitare a presiunii

(VICKERS-S.U.A.):
1 - ventilul supapei; 2 - scaunul supapei; 3 - corpul supapei;
4 - roată dinţată interioară; 5 - roată dinţată exterioară; 6 - carcasă.
Pompele cu angrenaje cilindrice sunt larg răspândite în transmisiile

hidrostatice datorită simplităţii constructive, gabaritului redus şi costului scăzut; au
însă randamente mai mici decât pompele cu pistoane, sunt mai zgomotoase decât
acestea şi au o neuniformitate mare a debitului. În figura 6.11 se prezintă curbe
tipice de variaţie a randamentului volumic şi a celui total în funcţie de presiune, iar
în figura 6.12 se indică variaţia zgomotului produs de o familie de pompe cu
angrenare interioară în funcţie de presiune.
Din punct de vedere tehnologic, pompele cu angrenaj exterior evolventic
sunt cele mai simple. Datorită gradului mare de acoperire, dantura înclinată
micşorează zgomotul şi uzura, dar introduce eforturi axiale în lagăre şi are un
randament volumic redus, fiind rar utilizată. Dantura în V este întrebuinţată numai
la pompele de debit mare care vehiculează lichide foarte vâscoase, deoarece dinţii
înclinaţi permit o legătură permanentă între racorduri.
Pompele cu angrenaj interior necesită o tehnologie complexă dar sunt mai
compacte decât celelelate şi au un debit mai uniform. La presiuni mai mici de
100 bar dantura cicloidală este mai răspândită decât cea evolventică.
Cu unele modificări în construcţia lagărelor, pompele cu angrenaje
cilindrice pot fi utilizate ca motoare.
Cap.6 171
Fig. 6.10. Regulator de debit pentru o pompă cu angrenaj exterior (BOSCH-Germania):

1 - carcasă; 2 - orificiu calibrat; 3 - sertar; 4 - resort.
Fig. 6.11. Variaţia randamentului volumic şi Fig. 6.12. Variaţia zgomotului produs de
a randamentului total în funcţie de presiune, pompele cu angrenaj interior dintr-o tiposerie,
la turaţie constantă, pentru o pompă cu în funcţie de presiune.
angrenaj exterior.
172 Cap.6
6.2. CALCULUL CAPACITĂŢII, DEBITULUI ŞI

MOMENTULUI POMPELOR CU ANGRENAJ
CILINDRIC EXTERIOR EVOLVENTIC
Se consideră un angrenaj format din roţi identice (cazul uzual). Un dinte al

pinionului începe să evacueze lichidul dintre doi dinţi ai roţii înainte de intrarea în
angrenare şi anume când vârful său, V1 pătrunde în cercul exterior al roţii
(fig. 6.13); similar, un dinte V2 al roţii dezlocuieşte lichidul dintre doi dinţi ai
pinionului după ce pătrunde în cercul exterior al acestuia.
Intrarea dinţilor în contact se produce în punctul S2 determinat de
intersecţia liniei de angrenare K1K2 cu cercul exterior al roţii. Din acest moment,
dinţii aflaţi în angrenare evacuează lichidul aflat între ei prin contact după un
segment de dreaptă. În plan normal la axele roţilor, punctul de contact A se
deplasează pe dreapta de angrenare spre punctul S1 aflat la intersecţia acesteia cu
cercul exterior al pinionului. Când punctul de contact ajunge în punctul B
(fig. 6.14) situat la distanţa pb (pasul pe cercul de bază) de punctul S2, în angrenare
intră încă o pereche de dinţi care împreună cu prima închide o cantitate de lichid;
volumul acestuia scade până când punctele de angrenare ajung simetrice faţă de
axa centrelor, O1O2. Dacă spaţiul de volum descrescător nu este conectat la
racordul de refulare (sau la cel de aspiraţie), lichidul din el este strivit, mărind
momentul activ al pinionului şi momentul pasiv al roţii; rezultă astfel o solicitare
suplimentară pulsatorie a organelor pompei, zgomote şi vibraţii, ce pot fi parţial
evitate dacă lichidul strivit este evacuat în zona de refulare printr-o degajare
practicată într-unul din capacele carcasei. După ce primul punct de angrenare
depăşeşte punctul D, situat la distanţa pb/2 de polul angrenării P, volumul spaţiului
dintre dinţi creşte şi lichidul este depresurizat brusc; dacă acest spaţiu este izolat de
zona de aspiraţie, gradul de umplere al golurilor se diminuează şi pompa cavitează,
producând zgomote puternice. Şi acest fenomen poate fi evitat parţial cu ajutorul
unei degajări amplasate în aceeaşi poziţie faţă de axa centrelor ca şi cea necesară
asigurării continuităţii refulării (fig. 6.13).
La pompele de presiune mică şi medie, cele două degajări se execută de
obicei cu o freză-deget, având forma din figura 6.13. Dacă dantura este corijată,
distanţa dintre degajări se calculează cu relaţia:
d = p b ⋅ cos α' = π ⋅ m ⋅ cos α ⋅ cos α' (6.1)
în care α este unghiul cremalierei de referinţă; α′– unghiul de angrenare; m –

modulul danturii. Ţinând seama de egalitatea
A z + cos α
cos α' = cos α = (6.2)
A' z + 2ξ
în care A este distanţa normală dintre axele roţilor, A′ – distanţa dintre axele roţilor
deplasate, ξ - coeficientul de corijare şi z – numărul de dinţi ai roţilor, relaţia (6.1)
devine:
Cap.6 173
Fig. 6.13. Elemente geometrice ale angrenajului exterior

evolventic (intrarea dinţilor în contact).
174 Cap.6
Fig. 6.14. Elemente geometrice ale angrenajului exterior evolventic

(punct de contact situat pe linia centrelor).
Cap.6 175
cos 2 α
d = π⋅ m ⋅ y (6.3)
z + 2ξ
Distanţa dintre centrele semicercurilor de capăt ale degajărilor se
calculează cu relaţia:
z2
e = p b ⋅ sin α' = π ⋅ m ⋅ cos α 1 − cos 2 α (6.4)
(z + 2ξ)2
Lăţimea f a degajărilor se ia de obicei egală cu 1,2 m iar adâncimea lor este

cuprinsă între m/2 şi m. În locul acestor frezări se pot utiliza lamaje circulare. La
pompele de presiune mare, ale căror lagăre sunt realizate sub formă de bucşe
flotante matriţate sau turnate sub presiune, degajările sunt profilate, asigurând un
randament volumic superior. În figura 6.15 se prezintă bucşele duble ale pompei
PD - 10, produsă de U.M.Plopeni, iar în figura 6.16 – bucşele simple ale pompelor
cu angrenaj exterior produse de firma BOSCH (Germania).
Calculul debitului teoretic mediu al unei pompe cu angrenaj cilindric
exterior necesită determinarea volumului Vmax al spaţiului dintre doi dinţi, cilindrul
exterior al roţilor şi capacele carcasei şi volumul minim al spaţiului cuprins între
două perechi de dinţi adiacenţi şi capace, Vmin. Volumul refulat de pompă la o
rotaţie a arborelui este
V = z (2Vmax − Vmin ) (6.5)
Calculul precis al celor două volume presupune cunoaşterea profilului

danturii şi studiul angrenării. În vederea obţinerii unei relaţii analitice se poate
neglija într-o primă aproximaţie volumul Vmin , admiţând în acelaşi timp (în
compensaţie) că volumul Vmax este egal cu volumul dintelui:
π
V ≅ 2b ⋅ (R e2 − R i2 ) (6.5′)
2
în care Re reprezintă raza exterioară, Ri – raza interioară, iar b – lăţimea roţilor. Se
admite că Re ≅ m + mz/2 şi Ri ≅ mz/2 – m, deci
⎡⎛ m ⋅ z 2
⎞ ⎛ m⋅z ⎞ ⎤
2
V ≅ π ⋅ b ⎢⎜ + m⎟ − ⎜ + m ⎟ ⎥ = 2π ⋅ b ⋅ m 2 ⋅ z
⎢⎣⎝ 2 ⎠ ⎝ 2 ⎠ ⎥⎦
(6.5′′)
Se notează cu β= b/m lăţimea relativă a roţilor, rezultând
V ≅ 2π ⋅ β ⋅ z ⋅ m 3 ≅ 2 π ⋅ β ⋅ A ⋅ m 2 (6.6)
Această relaţie evidenţiază interesul pentru dantura cu modul mare,
deoarece la o distanţă între axe dată, capacitatea pompei este proporţională cu
pătratul modulului.
176 Cap.6
Fig. 6.15. Bucşă flotantă dublă pentru pompa PD - 10 (U.M. Plopeni).
Fig. 6.16. Bucşă flotantă dublă pentru pompa HY/ZFS11/16 (BOSCH-Germania).

Cap.6 177
Pentru a ilustra utilitatea relaţiei (6.6) se calculează capacitatea pompei 33.58.076
(fig.6.17) produsă de Uzina Mecanică Plopeni. Dantura acestei pompe este
necorijată (ξ= 0), b = 53 mm, m = 5 mm, α = 20o iar z = 15. Din relaţia (6.6)
rezultă V = 124,87 cm3/rot; capacitatea reală, indicată de producător, este de 125
cm3/rot.
Fig. 6.17. Pompa de medie presiune cu angrenaj exterior 33.58.076 (U.M.Plopeni):

1 - capac posterior; 2 - placă de distribuţie; 3 - roată dinţată conducătoare; 4 - rulment cu
ace; 5 - roată dinţată condusă; 6 - capac anterior; 7 - manşetă de rotaţie.
Debitul teoretic poate fi determinat printr-o metodă energetică, admiţând

că lucrul mecanic necesar rotirii pinionului cu un unghi dϕ în intervalul de timp dt
se transformă integral într-o creştere a energiei de presiune a lichidului:
Δp ⋅ dV = M t ⋅ dϕ (6.7)
unde M reprezintă momentul mediu pe intervalul dϕ; Δp – suprapresiunea creată de

pompă; dV – volumul de lichid refulat în intervalul dt = dϕ/ω.
Ultima relaţie indică proporţionalitatea debitului teoretic cu momentul
teoretic:
dV ω
Qt = = Mt (6.8)
dt Δp
178 Cap.6
Determinarea expresiei momentului teoretic se poate face analizând

solicitarea dinţilor (fig. 6.18). Dacă pompa este prevăzută cu degajări pentru
conectarea alternativă a spaţiului dintre dinţii aflaţi în angrenare cu racordurile,
prima pereche intrată în angrenare este întotdeauna supusă diferenţei de presiune
Δp, momentele corespunzătoare forţelor elementare de presiune fiind active
(orientate în sensul rotaţiei). Se numerotează golurile dintre dinţi de la 1 la z; în
primul gol lichidul se află la presiunea de refulare iar în ultimul – la presiunea de
aspiraţie. Dintele activ al pinionului, situat între golurile 1 şi z (fig. 6.18,a) este
supus momentului
b ⋅ Δp(r1 − R i )(R i + r1 ) b ⋅ Δp(r12 − R i2 )
M 1p,z = Δp1,z ⋅ b ⋅ h1p,z ⋅ r1p,z ≅ =
2 2
în care h1p,z , reprezintă proiecţia porţiunii neechilibrate a flancului dintelui pe
planul de simetrie al acestuia; r1p,z - raza medie a proiecţiei; r1 = O1A - raza
punctului de angrenare faţă de O1. Al doilea dinte al pinionului aflat la un moment
dat în angrenare este echilibrat din punct de vedere al momentului forţelor de
presiune, deşi este neechilibrat mecanic.
Fig. 6.18. Solicitarea dinţilor roţilor pompelor:

a) dinte de pinion aflat în angrenare; b) dinte de pinion aflat în zona de etanşare a
carcasei; c) dinte de roată aflat în angrenare; d) dinte de roată aflat în zona de etanşare.
Cap.6 179
Un dinte al pinionului, aflat în zona de etanşare a carcasei, între golurile i
şi i+1 (fig. 6.18,b), este supus unei diferenţe de presiune Δpi,i+1< Δp ce crează un
moment pasiv (rezistent)
bΔp ip,i +1 (R e − R i )(R e + R i ) b(R e2 − R i2 )Δp ip,i +1
M ip,i +1 = Δp ip,i +1 ⋅ b ⋅ h ip,i +1 ⋅ rip,i +1 ≅ =
2 2
Ceilalţi dinţi ai pinionului, aflaţi în afara zonei de etanşare (în zona de
refulare sau în cea de aspiraţie) sunt echilibraţi tangenţial. Momentul forţelor de
presiune pe dinţii pinionului este:
b ⋅ Δp 2
(r1 − R i2 ) + (R e2 − R i2 )∑ Δp ip,i +1
n n
b
M p = M1p,z + ∑ M ip,i +1 = −
m 2 2 m
m şi n fiind numerele de ordine ale dinţilor care încadrează zona de etanşare. Dar
n
∑ Δp
m
p
i ,i +1 = Δp
deci
b ⋅ Δp 2 2
Mp =
2
(R e −r 1 ) (6.9)
În mod similar se calculează momentul forţelor de presiune ce solicită

primul dinte al roţii aflat în angrenare (fig. 6.18,c),
M ir,z = − Δp ir,z ⋅ b ⋅ h ir,z ⋅ rir,z ≅ b ⋅ Δp ⋅

(r2 − R i )(r2 + R i ) = b ⋅ Δp ⋅ (R e2 − R i2 )
2 2
şi momentul corespunzător unui dinte al roţii situat în zona de etanşare delimitată
de golurile k şi l (fig. 6.18,d):
M ir,i +1 = − Δp ir,i +1 ⋅ b ⋅ h ir,i +1 ⋅ rir,i +1 ≅ Δp ir,i +1 ⋅ b ⋅

(R e − R i )(R e + R i ) =
2
=b
(R 2
e − R )⋅ Δp
2
i
r
i ,i +1
2
S-a notat cu r2 = O2A raza punctului de angrenare faţă de O2. Momentul
rezultant al forţelor de presiune pe roată este
(r2 − R i2 )Δp + (R e2 − R i2 )∑ Δp ir,i +1

l l
b 2 b
M r = M1r,z + ∑ M ir,i +1 = −
k 2 2 k
sau
b ⋅ Δp 2 2
Mr =
2
(R e −r 2 ) (6.10)
180 Cap.6
deoarece
l
∑ Δp
k
r
i , i +1 = Δp
Acest moment este preluat de pinion prin dinţii ce angrenează.

Momentul teoretic al pompei depinde de poziţia punctului de contact pe
dreapta de angrenare:
2 R e2 − r12 − r22
M t = M p + M r = b ⋅ Δp ⋅ (6.11)
2
Paranteza poate fi exprimată în funcţie de distanţa dintre punctul de
angrenare şi polul angrenării, x = PA . Din triunghiul AO2P (fig. 6.19) se
calculează r2 = R r + x − 2xR r cos(π / 2 − α), iar din triunghiul APO1 se obţine
2 2 2
r12 = R 2r + x 2 − 2xR r cos(π / 2 + α), Rr fiind raza cercurilor de rulare.
Fig. 6.19. Schiţă pentru calculul Fig. 6.20. Schiţă pentru calculul distanţei
momentului teoretic în funcţie de distanţa dintre punctul de angrenare şi polul
dintre punctul de angrenare şi polul angrenării.
angrenării.
Relaţia (6.11) devine

M t = b ⋅ Δp ⋅ (R e2 − R 2r − x 2 ) (6.12)
Expresia debitului teoretic (6.8) capătă forma

Q t (x ) = ω ⋅ b ⋅ (R e2 − R 2r − x 2 ) (6.13)
Cap.6 181
Figura 6.20 permite exprimarea distanţei x în funcţie de unghiul ϕ de
rotaţie al pinionului în raport cu perpendiculara din O1 pe linia de angrenare, O1 K :
x = PA = K 1A − K 1 P
Curba A0A este evolventă, deci K1A = K1A0 = Rbϕ, Rb fiind raza bazei; în
triunghiul O1PK1, K1P = l/2 = Rb⋅tgα, unde l este lungimea liniei de angrenare.
Rezultă relaţia liniară
x = R b (ϕ − tgϕ ) (6.14)
Se constată că debitul teoretic variază parabolic în funcţie de unghiul de

rotaţie al pinionului:
[
Q t (ϕ ) = ω ⋅ b ⋅ R e2 − R 2r − R 2b (ϕ − tgα )
2
] (6.15)
Această relaţie este valabilă pentru x∈[-pb/2, pb/2]. Debitul maxim se

realizează la x = 0 (fig. 6.21,a):
Q t max = Q t (0) = ω ⋅ b ⋅ (R e2 − R 2r ) (6.16)
iar debitul minim – la x = ± pb / 2:
⎛ p ⎞ ⎛ p2 ⎞
Q t min = Q t ⎜ ± b ⎟ = ω ⋅ b ⋅ ⎜⎜ R e2 − R 2r − b ⎟⎟ (6.17)
⎝ 2 ⎠ ⎝ 4 ⎠
Dacă dantura este corijată, Re= (m / 2) (z + 2ξ + 2), Rr = (m / 2) (z + 2ξ), deci
Q t max = ω ⋅ β ⋅ m 3 (z + 2ξ + 1) (6.18)
şi
⎛ π2 ⎞
Q t min = ωβm 3 ⎜⎜ z + 2ξ + 1 − cos 2 α ⎟⎟ (6.19)
⎝ 4 ⎠
Datorită simetriei debitului teoretic faţă de axa OQt , debitul teoretic mediu
se calculează cu relaţia
pb / 2
2 ⎛ 1 2⎞
= ∫ Q (x )dx = b ⋅ ω⎜⎝ R − R i2 −
2
Q tm t e pb ⎟
pb 0
12 ⎠
sau
⎛ π2 ⎞
Q tm = ω ⋅ β ⋅ m 3 ⎜⎜ z + 2ξ + 1 − cos 2 α ⎟⎟ (6.20)
⎝ 12 ⎠
Gradul de neuniformitate al debitului teoretic,
182 Cap.6
Q t max − Q t min 1
δQ = = (6.21)
Q tm ⎡ 4(z + 2ξ + 1) ⎤ 1
⎢⎣ π 2 ⋅ cos 2 α ⎥⎦ − 3
este invers proporţional cu numărul de dinţi. Coeficientul de corijare are uzual

valoarea ξ = 0,5 iar α = 20o, deci
2,17
δQ ≅ (6.22)
z + 1,27
Pentru z = 10 (valoarea uzuală), δQ ≅19,2 % (real: 14%); neuniformitatea
debitului pompelor cu roţi dinţate este mult mai mare decât cea a pompelor cu
pistoane rotative, explicând restricţia de utilizare în sistemele automate hidraulice.
Relaţia (6.20) permite calculul capacităţii teoretice:
Q tm ⎛ π2 ⎞
V= = 2 π ⋅ β ⋅ m 3 ⎜⎜ z + 2ξ + 1 − ⋅ cos 2 α ⎟⎟ (6.23)
n ⎝ 12 ⎠
Această relaţie conduce în general la erori pozitive. De exemplu, pentru
pompa PD 10 (fig. 6.22) produsă de Uzina Mecanică Plopeni, b = 16,33 mm, m =
3,25 mm, z = 9, ξ = 0,3375 şi α = 20o. Capacitatea calculată este de 10,78 cm3/rot,
iar cea reală, indicată de producător este – 10 cm3/rot (eroare: + 7,8%).
Dacă lichidul strivit între dinţi nu este recuperat, ci este evacuat la
aspiraţie, relaţia (6.13) este variabilă pentru x ∈ [-l/2, pb - l/2], limitele intervalului
corespunzând punctelor S2 şi B ce marchează începutul angrenării unei perechi de
dinţi şi intrarea în angrenare a altei perechei de dinţi. Debitul teoretic instantaneu
are discontinuităţi (fig. 6.21,b) iar debitul teoretic se micşorează. Volumul de lichid
ΔVs pierdut în fiecare perioadă de refulare se calculează prin compararea graficelor
debitelor teoretice din figurile 6.21,a şi b:
t2 pb / 2
ΔVs = ∫ Q(t )dt =

t1
∫ [Q (x ) − Q (x − p )]dt.
−pb / l / 2
t t b
Aici,
[
Q t (x ) − Q t (x − p b ) = b ⋅ ω(R e2 − R 2r − x 2 ) − b ⋅ ω R e2 − R 2r − ( x − p b ) 2 ]
iar dt = x/ω ⋅ Rb, deci
pb / 2
π⋅b
ΔVs = b ⋅ p b ∫ (p
p b −l / 2
b − x )dx =
2z
(l − p b )2
Lungimea liniei de angrenare este l = π m ε cosα′ = π m ε cosα / (y + 2ξ);

capacitatea pompei se micşorează cu
Cap.6 183
Fig. 6.21. Variaţia debitului teoretic în funcţie de unghiul de rotaţie al pinionului:

a) în cazul recuperării lichidului strivit; b) fără recuperarea lichidului strivit; c) în
cazul divizării roţilor dinţate şi decalării dinţilor cu o jumătate de pas unghiular.
184 Cap.6
Fig. 6.22. Pompa cu angrenaj exterior PD10 (U.M. Plopeni):

a) secţiune cu un plan paralel tangent la o bucşă flotantă; b) secţiune cu un
plan paralel, tangent la capacul posterior.
Fig. 6.23. Pompă cu roţi dinţate divizate şi decalate unghiular cu o jumătate de dinte
(BOSCH-Germania):
1 – capac anterior; 2 – bucşă flotantă; 3 – angrenaj I; 4 – diafragmă; 5 – carcasă;
6 – angrenaj II; 7 – capac posterior; 8 – cuzinet din bronz teflonat.
Cap.6 185
2
π 3 ⋅ m 3 ⋅ β ⋅ cos 2 α ⎛ εz ⎞
ΔVs = z ⋅ ΔVs = ⎜⎜ − 1⎟⎟ . (6.24)
2 ⎝ z + 2ξ ⎠
De exemplu, pentru pompa PD 10, ε = 1,21 şi ΔVs = 0,037 cm3/rot
(neglijabil faţă de V).
Neuniformitatea debitului unei pompe cu roţi dinţate poate fi micşorată
foarte mult dacă se împart roţile în două părţi egale, amplasate pe aceiaşi arbori,
dar decalate unghiular cu o jumătate de pas (fig. 6.23).
Pompa iniţială se transformă astfel în două pompe dispuse în paralel dar
având debitele defazate cu pb / 2, (fig. 6.21, c). Prin această operaţie debitul teoretic
devine:
⎛ p ⎞
Q 't (x ) = Q (t1) (x ) + Q (t 2 ) (x ) = 0,5Q t (x ) + 0,5Q t ⎜ x − b ⎟
⎝ 2⎠
sau
⎛ p2 x ⋅ pb ⎞
Q 't (x ) = ω ⋅ b⎜⎜ R e2 − R 2r − b − x 2 − ⎟⎟.
⎝ 8 2 ⎠
Din condiţia :
dQ 't ⎛p ⎞
= ω ⋅ b⎜ b − 2 x ⎟ = 0 ,
dx ⎝ 2 ⎠
se găseşte abscisa punctului de debit maxim în intervalul [0, pb / 2]:
x (Q 't max ) =
pb
4
deci
⎛ p2 ⎞ ⎛ π 2 cos 2 α ⎞
Q 't max = ω ⋅ b⎜⎜ R e2 − R 2r − b ⎟⎟ = ω ⋅ β ⋅ m 3 ⎜⎜ z + 2ξ + 1 − ⎟⎟
⎝ 16 ⎠ ⎝ 16 ⎠
Debitul devine minim pentru x = 0 şi x = pb / 2:
⎛p ⎞ ⎛ p2 ⎞ ⎛ π 2 cos 2 α ⎞
Q 't min = Q 't (0) = Q 't ⎜ b ⎟ = ωb⎜⎜ R e2 − R 2r − b ⎟⎟ = ωb⎜⎜ z + 2ξ + 1 − ⎟⎟
⎝ 2 ⎠ ⎝ 8 ⎠ ⎝ 16 ⎠
(6.25)
Debitul teoretic mediu rămâne acelaşi:
⎛ π 2 cos 2 α ⎞
Q 'tm = Q tm = ω ⋅ β ⋅ m 3 ⎜⎜ z + 2ξ + 1 − ⎟⎟
⎝ 12 ⎠
Expresia gradului de neuniformitate a debitului devine
186 Cap.6
Q 't max − Q 't min 1

δ 'Q = = (6.26)
'
Q tm 16(z + 2ξ + 1) 4
−
π 2 cos 2 α 3
Dacă ξ = 0,5 şi α = 200,
0,543 δ
δ 'Q = = Q (6.27)
z + 1,27 4
De exemplu, pentru o pompă având z = 10, δ'Q = 4,8%; în aceleaşi condiţii
pompa simplă are δQ = 19,2%. Construcţia este mai complicată dar pulsaţia
debitului este apropiată de cea a pompelor cu pistoane rotative.
Aplicaţia 6.1. Calculul solicitării lagărelor pompelor cu angrenaj cilindric

exterior evolventic
Din punct de vedere constructiv, principalele probleme ridicate de pompele

cu angrenaj cilindric exterior sunt: asigurarea portanţei impusă lagărelor şi
menţinerea randamentului volumic la o valoare ridicată pe toată durata utilizării.
Lagărele sunt solicitate de componentele radiale ale forţelor elementare de
presiune pe rotoare şi de forţele din angrenare (fig. A.6.1-1) corespunzătoare
componentelor tangenţiale ale forţelor elementare de presiune pe flancurile dinţilor
roţii.
Calculul rezultantelor forţelor radiale, Fpp şi Fpr , necesită cunoaşterea
repartiţiei presiunii la periferia rotoarelor, ce depinde de valoarea presiunii şi de
amplasarea zonei de etanşare în carcasă. Se constată experimental că dacă aceasta
este limitată de racorduri, la regimul nominal repartiţia presiunii este parabolică
supraliniară, în timp ce la presiuni mici este parabolică subliniară, jocul radial
dintre rotoare şi carcasă fiind influenţat de presiunea de refulare, de tipul şi
comportarea dinamică a lagărelor etc. Se admite distribuţia
p(ψ ) = p 2 , ψ ∈ 0, β1[ ]
[
p(ψ ) − p1 = Δp 1 − (ψ − β1 ) / θ 2 ,
2
] ψ ∈ [β1 ,2 π − β 2 ] (6.1.1)
p(ψ ) = p1 , ψ ∈ [2π − β 2 , 2π]

în care θ = 2π − β1 − β2; β1 – unghiul format de linia centrelor cu raza vectoare a
punctului de intrare în zona de etanşare; β2 – unghiul format de linia centrelor cu
punctul de ieşire din zona de etanşare (fig. A.6.1-1). Se consideră că presiunea
acţionează la periferia rotorului, pe cercul de rază Re. În sistemele de referinţă
ataşate roţilor, componentele forţelor de presiune elementare sunt:
Cap.6 187
Fig. A.6.1-1. Solicitările lagărelor pompelor cu angrenaj exterior evolventic.
dFpxp = dFpxr ≅ − b ⋅ R e ⋅ p(ψ )⋅ cos ψ ⋅ dψ (6.1.2)
dFpyp = dFpyr ≅ b ⋅ R e ⋅ p(ψ ) ⋅ sin ψ ⋅ dψ (6.1.3)
Expresiile forţelor de presiune se obţin prin integrare:

⎧⎪β1 2 π −β 2
⎡ (ψ − β1 )2 ⎤ ⎫⎪
F = F = − b ⋅ R e ⋅ Δp ⎨ ∫ cos ψ dψ + ∫ ⎢1 −
p
px
r
px ⎥ cos ψ d ψ ⎬,
⎪⎩ 0 β1 ⎣
β2 ⎦ ⎪⎭
188 Cap.6
⎧⎪β 2 2 π −β 2
⎡ (ψ − β1 )2 ⎤ ⎫⎪
F = F = b ⋅ R e ⋅ Δp ⎨ ∫ sin ψ dψ + ∫ ⎢1 −
p
py
r
py ⎥ sin ψ d ψ ⎬,
⎪⎩ 0 β1 ⎣
β2 ⎦ ⎪⎭
sau
Δp ⎡ 1 ⎤
Fpxp = Fpxr = −2b ⋅ R e ⎢ cos β 2 + (sin β1 + sin β 2 )⎥ , (6.1.4)
θ ⎣ θ ⎦
⎡2 2 ⎤
Fpyp = Fpyr = b ⋅ R e ⋅ Δp ⎢ sin β 2 + 2 (sin β1 + sin β 2 ) + 1⎥ . (6.1.5)
⎣θ θ ⎦
Forţa medie de angrenare acţionează după dreapta de angrenare şi poate fi
calculată cu relaţia:
1 b ⋅ Δp 2
Fa =
1
2
M t max
1
= ⋅
Rb 2 Rb
(R e − R 2r ) (6.1.6)
în care Rb = (m⋅z⋅cosα) / 2. Ţinând seama că R e2 − R 2r = m 2 (z + 2ξ + 1) , relaţia

anterioară devine:
β ⋅ m 2 ⋅ Δp
Fa = (z + 2ξ + 1) (6.1.7)
z ⋅ cos α
Componentele acestei forţe sunt:
Faxp = − Fa ⋅ sin α' = − Faxr (6.1.8)
Fayp = − Fa ⋅ cos α' = − Fayr (6.1.9)
Lagărele sunt solicitate de forţele:
Fp = (F p
px + Faxp ) + (Fpyp + Fayp )
2 2
(6.1.10)
Fr = (Fr
px + Faxr ) + (Fpyr + Fayr )
2 2
(6.1.11)
Se constată că lagărul pinionului este mai puţin solicitat decât cel al roţii.
În calcule aproximative se poate admite că
F p ≅ F r ≅ (0,85 ÷ 0,90 ) ⋅ p ⋅ b ⋅ R e . (6.1.12)
La pompele de înaltă presiune este obligatorie micşorarea forţelor care

solicită lagărele, în paralel cu utilizarea unor materiale antifricţiune speciale. De
exemplu, cuzineţii pompelor produse de firma BOSCH (Germania) au următoarea
structură: baza este executată din oţel carbon; după cuprare electrolitică se depune,
Cap.6 189
printr-un procedeu de metalizare, un strat de bronz cu teflon şi în final – un strat
subţire de teflon (0,05 mm).
O soluţie de descărcare a lagărelor este prezentată în figura A.6.1-2; prin
mărirea presiunii în zona de aspiraţie a porţiunii de etanşare şi drenarea zonei de
refulare a acesteia se micşorează sarcinile pe rotoare dar scade randamentul
volumic. Mai simplă este soluţia din figura 6.16: bucşele portcuzinet sunt
prevăzute spre angrenaj cu teşituri periferice extinse pe circa 1300, ce asigură
transmiterea presiunii de refulare la periferia roţilor; zonele de etanşare cuprind
numai doi paşi unghiulari ai danturii, permiţând compensarea parţială a forţelor de
presiune pe roţi; în plus, bucşele sunt lipite una de cealaltă şi de carcasă; se evită
astfel pierderi volumice suplimentare pe la periferia bucşelor.
Scurgerile prin jocurile frontale afectează în mare măsură randamentul
volumic. Bucşele flotante, simple sau duble (fig. 6.15 şi 6.16), permit compensarea
automată a uzurii frontale cu ajutorul unor forţe de presiune aplicate pe feţele
exterioare. Elementul de etanşare (fig. 6.16 şi 6.22) limitează aria de acţiune a
presiunii de refulare la valoarea necesară asigurării unui joc optim între bucşe şi
roţi.
Fig. A.6.1-2. Descărcarea lagărelor pompelor cu angrenaj exterior evolventic prin

mărirea presiunii în zona de aspiraţie şi reducerea acesteia în zona de refulare.
7. MOTOARE HIDRAULICE VOLUMICE
ROTATIVE
7.1. CRITERII DE ANALIZĂ A CALITĂŢII MOTOARELOR
HIDRAULICE VOLUMICE ROTATIVE
În principiu, motoarele hidraulice volumice rotative pot realiza

transformarea energiei de presiune a lichidului furnizat de o pompă prin camerele
de volum variabil constituite din elementele unui mecanism oarecare. Totuşi, în
practică se utilizează pe scară largă un număr restrâns de mecanisme (cu pistoane,
angrenaje, palete şi pistoane rotative) în domenii specifice de momente şi turaţii.
Calităţile motoarelor volumice pot fi analizate pe baza comportării lor în
regim staţionar şi în regim tranzitoriu.
Pentru regimul staţionar se pot defini următoarele caracteristici hidraulice,
mecanice şi mixte (fig. 7.1): variaţia debitului în funcţie de turaţie, la presiune
constantă (a); variaţia debitului în funcţie de presiune, la turaţie constantă (b);
variaţia momentului în funcţie de turaţie, la presiune constantă (c); variaţia
momentului în funcţie de presiune, la turaţie constantă (d); variaţia puterii în
funcţie de turaţie, la presiune constantă (e); variaţia puterii în funcţie de presiune,
la turaţie constantă (f). De asemenea, se pot defini următoarele caracteristici de
pierderi hidraulice, mecanice şi mixte (fig. 7.2): variaţia randamentului volumic,
ηv, în funcţie de turaţie, la presiune constantă (a); variaţia randamentului volumic
în funcţie de presiune, la turaţie constantă (b); variaţia randamentului mecanic, ηm,
în funcţie de turaţie, la presiune constantă (c); variaţia randamentului mecanic în
funcţie de presiune, la turaţie constantă (d); variaţia randamentului total, ηt, în
funcţie de turaţie la presiune constantă (e); variaţia randamentului total în funcţie
de presiune, la turaţie constantă (f).
Producătorii furnizează de obicei diagrame complexe, de genul celei din
figura 7.3, corespunzătoare motorului orbital OMS 200 produs de firma Danfoss
(Danemarca).
Pentru regimul tranzitoriu al unui motor volumic nu se pot stabili
caracteristici similare celor statice. Calităţile dinamice ale unui motor pot fi
evaluate fie prin reprezentarea grafică a regimului tranzitoriu liber provocat de o
treaptă de debit, fie prin reprezentarea grafică a amplitudinii şi fazei semnalului de
ieşire (turaţie) corespunzător unui semnal sinusoidal (debit) de amplitudine şi fază
constante dar de frecvenţă variabilă, aplicat la intrare (răspunsul în frecvenţă).
Performanţele obţinute în regim tranzitoriu (suprareglarea, timpul de răspuns,
banda de trecere etc.) nu pot fi definite simplu.
Practic, performanţele statice se evaluează prin: turaţia minimă stabilă,
turaţia maximă admisibilă, puterea specifică (kW/kg), momentul specific (Nm/kg),
192 Cap.7
Fig. 7.1. Caracteristicile hidraulice, mecanice şi mixte ale maşinilor volumice rotative
în regim staţionar:
a) variaţia debitului în funcţie de turaţie, la presiune constantă; b) variaţia debitului în
funcţie de presiune, la turaţie constantă; c) variaţia momentului în funcţie de turaţie,
la presiune constantă; d) variaţia momentului în funcţie de presiune, la turaţie
constantă; e) variaţia puterii în funcţie de turaţie, la presiune constantă; f) variaţia
puterii în funcţie de presiune, la turaţie constantă.
Cap.7 193
Fig. 7.2. Caracteristicile de pierderi hidraulice, mecanice şi mixte ale maşinilor volumice
rotative în regim staţionar:
a) variaţia randamentului volumic, ηv, în funcţie de turaţie, la presiune constantă;
b) variaţia randamentului volumic în funcţie de presiune, la turaţie constantă;
c) variaţia randamentului mecanic, ηm, în funcţie de turaţie, la presiune constantă;
d) variaţia randamentului mecanic în funcţie de presiune, la turaţie constantă;
e) variaţia randamentului total, ηt, în funcţie de turaţie la presiune constantă;
f) variaţia randamentului total în funcţie de presiune, la turaţie constantă.
194 Cap.7
Fig. 7.3. Caracteristica universală a motorului orbital OMS200

(DANFOSS – DANEMARCA).
panta medie a caracteristicii de turaţie (moment - turaţie la presiune constantă),

presiunea de pornire în gol etc.
Performanţele dinamice depind în mare măsură de raportul dintre
momentul de pornire (demaraj) şi momentul de inerţie al părţilor mobile, redus la
arbore.
Cea mai importantă caracteristică a motoarelor volumice este capacitatea
lor de a funcţiona stabil la turaţii scăzute. Din acest punct de vedere există motoare
lente (nmin = 1…10 rot/min), semirapide (10…50 rot/min) şi rapide
(50…400 rot/min).
La turaţii reduse, generate de debite mici şi presiuni mari, corespunzătoare
unor momente apropiate de cel nominal, scurgerile interne Qs devin compatibile cu
debitul Q şi motorul se opreşte, fenomen denumit "lipire" (în limba engleză –
"stick"). Oprirea motorului provoacă scăderea rapidă a momentului rezistent, deci a
presiunii şi implicit a scurgerilor interne; ca urmare, motorul reporneşte, fenomen
numit "alunecare" (în limba engleză – "slip").
Turaţia minimă stabilă a unui motor poate fi micşorată numai prin
micşorarea pierderilor sale interne, deci a raportului Qs/Q, adică prin mărirea
randamentului volumic. Acelaşi efect se obţine prin mărirea numărului de cicluri
efectuate pe o rotaţie de camerele de volum variabil, deci prin mărirea capacităţii
motorului.
Cap.7 195
7.2. MOTOARE VOLUMICE RAPIDE
Mecanismele ce stau la baza motoarelor rapide sunt similare celor utilizate

la pompe.
Motoarele rapide cu pistoane axiale se execută în următoarele variante: cu
bloc înclinat (a), cu disc înclinat (b) şi cu disc fulant (c).
a) Motoare rapide cu pistoane axiale şi bloc înclinat.
Blocul cilindrilor este rotit de arbore printr-un cuplaj cardanic, prin
intermediul pistoanelor şi bielelor sau printr-un angrenaj conic (fig. 7.4). În acest
caz, prin adoptarea formei sferice pentru ambele extremităţi ale pistoanelor se evită
construcţia relativ complexă a cuplului format din piston şi bielă, asamblate prin
sertizare. Capacitatea motoarelor cu bloc înclinat poate fi constantă sau variabilă,
intervalul uzual de reglare fiind cuprins între 1:1 şi 1:4. La variantele reglabile
blocul cilindrilor este amplasat într-o carcasă basculantă sau este ghidat de un
arbore sprijinit pe flanşa de antrenare a pistoanelor şi pe placa de distribuţie
(fig. 7.5); aceasta se deplasează pe o suprafaţă cilindrică sub acţiunea unui
dispozitiv de reglare. În figura 7.6 se prezintă structura principalelor dispozitive de
reglare care pot echipa motoarele din seria A6V (TRIMOT) produs de firma
HYDROMATIK. Unghiul α variază între 7o şi 25o, astfel că Vmax/Vmin = 3,47.
Fig. 7.4. Motor rapid cu pistoane axiale şi bloc înclinat (SAUER – GERMANIA):
1 - semicarcasa blocului cilindrilor; 2 - placă de distribuţie; 3 - inel de reţinere a
blocului cilindrilor; 4 - arbore de ghidare a blocului cilindrilor; 5 - bucşă de
centrare a semicarcaselor; 6 - distanţier; 7 - roată dinţată; 8 - semicarcasa
rulmenţilor; 9 - arbore; 10 - ştift de antrenare a roţii dinţate; 11 - piston; 12 – ştift
de blocare a plăcii de distribuţie.
196 Cap.7
Dispozitivul de reglare hidraulică a capacităţii (fig. 7.5 şi 7.6,a) este format

dintr-un servomecanism mecanohidraulic cu reacţie de forţă, comandat hidraulic şi
din două supape de sens, S1 şi S2. Servomecanismul este compus dintr-un cilindru
cu dublu efect şi camere inegale, C, comandat de un distribuitor hidraulic cu trei
căi, D. Camera de arie mică a cilindrului şi racordul P al distribuitorului sunt
conectate la racordul de admisie al motorului printr-una din supapele de sens;
racordul T al distribuitorului este conectat la drenajul motorului iar racordul A – la
camera de arie mare a cilindrului. Dacă presiunea de comandă este inferioară
valorii corespunzătoare precomprimării resoartelor şi ariei pistonului de comandă,
sertarul distribuitorului asigură drenarea camerei de arie mare a cilindrului
hidraulic, capacitatea motorului fiind maximă, deci pentru un debit dat turaţia este
minimă.
Fig. 7.5. Motor rapid reglabil cu pistoane axiale şi bloc înclinat (HYDROMATIK –
GERMANIA):
1 - resort disc; 2 - bielă; 3 - placă de reţinere a bielelor; 4 - resort disc; 5 - arbore
de ghidare a blocului cilindrilor; 6 - piston; 7 - placă de distribuţie basculantă;
8 - şurub de limitare inferioară a capacităţii; 9 - bucşă de distribuţie; 10 - sertar;
11 - resort; 12 - resort de reacţie; 13 - pârghie de reacţie; 14 - piston diferenţial;
15 - bucşă; 16 - blocul cilindrilor.
La creşterea presiunii de comandă sertarul învinge forţa resoartelor şi

conectează camera de arie mare a cilindrului la racordul de admisie al motorului.
Datorită diferenţei de arii, tija cilindrului se deplasează în sensul comprimării
resoartelor, micşorând unghiul dintre axa arborelui şi axa blocului cilindrilor;
capacitatea motorului scade, deci la debit constant turaţia sa creşte; deplasarea tijei
Cap.7 197
încetează cînd forţa de comandă pe sertar este echilibrată de forţa elastică (de
reacţie); rezultă o caracteristică presiune de comandă – capacitate practic liniară, cu
pantă negativă. Dacă presiunea de comandă variază între 3 şi 13 bar, capacitatea
motorului variază de la Vmax la Vmin.
Sertarul distribuitorului poate fi comandat şi de un electromagnet
proporţional de forţă (fig. 7.6, b).
Dispozitivul din figura 7.6,c asigură trecerea capacităţii de la valoarea mi-
nimă la valoarea maximă ca urmare a creşterii presiunii în racordul de admisie
peste valoarea prescrisă, printr-un resort cu precomprimare reglabilă.
Scăderea presiunii provoacă revenirea capacităţii la valoarea minimă.
Fig. 7.6. Structura principalelor dispozitive de reglare care pot echipa motoarele
din seria A6V (HYDROMATIK – GERMANIA):
a) servocomandă hidraulică cu prescriere hidraulică; b) servocomandă
hidraulică cu prescriere electrică; c) comandă hidraulică discretă;
d) servocomandă hidraulică cu prescriere internă.
Creşterea automată a capacităţii motorului la creşterea presiunii din

racordul de admisie este asigurată de dispozitivul din figura 7.6,d. Dacă debitul
recepţionat de motor este constant, turaţia acestuia scade la creşterea momentului
rezistent; caracteristica rezultată este adecvată transmisiilor de tracţiune deoarece
momentul creşte cu pătratul presiunii, deci aceasta variază puţin în jurul valorii
optime la variaţii mari de moment.
Motoarele cu bloc înclinat au curent capacităţi cuprinse între 10 şi
1000 cm3/rot; presiunea nominală variază între 210 şi 350 bar; domeniul de reglare
a turaţiei este cuprins între 100…200 rot/min şi 2000…3000 rot/min. Valorile
medii ale puterii specifice şi ale momentului specific sunt de 3 kW/kg, respectiv de
10 Nm/kg (pentru variantele nereglabile). Transmisiile speciale necesită motoare
de capacităţi mici şi turaţii mari sau invers. De exemplu, firma VICKERS (S.U.A.)
execută pentru aeronave motoare de 0,8 cm3/rot la 10000 rot/min, puterea specifică
198 Cap.7
fiind de 5,4 kW/kg, iar firma VON ROLL (Germania) produce motoare de
capacitate variabilă, cuprinsă între 865 şi 3584 cm3/rot pentru tracţiune feroviară,
puterea maximă fiind de 3585 kW.
Calităţile dinamice ale motoarelor cu bloc înclinat sunt foarte bune. De
exemplu, motorul MF1– 009 (VICKERS) furnizează la capacitatea de 1,55 cm3/rot
(0,095 in3/rot) şi căderea de presiune Δp = 207 bar (3000 p.s.i.), momentul M =
5,16 Nm (45 lbf⋅in); momentul de inerţie redus la arbore este J = 1,522⋅10-5 kg⋅m2
(1,35 ⋅ 10-4 lbf⋅in⋅s2) deci acceleraţia unghiulară realizată în gol (fără sarcină) este ε
= M/J = 3,37 ⋅105 s-2.
b) Motoare rapide cu pistoane axiale şi disc înclinat

Se execută în mai multe variante constructive care diferă prin modul de
antrenare a arborelui de blocul cilindrilor. La varianta nereglabilă din figura 7.7,
produsă de firma EATON (S.U.A.), discul face corp comun cu carcasa, fiind
amplasat între blocul cilindrilor şi capătul liber al arborelui. În cadrul soluţiei
utilizate de firma REYROLLE (Anglia) blocul cilindrilor este solidar cu arborele,
fiind presat pe placa de distribuţie de un arc care se sprijină pe disc printr-o
articulaţie sferică; placa de reţinere a patinelor hidrostatice este fixată în zona
centrală de un disc rotativ, sprijinit pe discul fix prin lagăre hidrostatice alimentate
de cilindrii prin patine (fig. 7.8)
Motoarele cu disc înclinat au turaţii minime stabile mai reduse (25
÷100 rot/min) şi momente de pornire mai mari decât cele cu bloc înclinat; se
execută curent pentru presiuni nominale cuprinse între 320 şi 420 bar, capacitatea
variind între 11,5 şi 250 cm3/rot.
c) Motoare rapide cu pistoane axiale şi disc fulant

Se execută în mai multe variante constructive care diferă prin sistemul de
distribuţie. Cea mai răspândită construcţie întrebuinţează distribuitorul cilindric
rotativ (fig. 4.37) a cărui uzură nu poate fi compensată automat. O altă soluţie de
distribuţie constă în utilizarea pistoanelor ca sertare (fig. 7.9).
În acest scop, fiecare piston este prevăzut cu o degajare toroidală prin care
asigură alimentarea sau drenarea unui cilindru situat într-un plan meridian decalat
cu π/2 faţă de planul său meridian. În blocul cilindrilor sunt practicate două camere
toroidale (fig. 7.10) conectate prin canale axiale la racorduri iar în dreptul degajării
toroidale a fiecărui piston sunt prevăzute câte trei camere toroidale; camerele
laterale sunt conectate la racorduri iar camera centrală – la unul din cilindrii
decalaţi cu π/2. Când un piston se află la punctul mort interior (ϕ = 0), îşi deschide
complet distribuitorul, corespunzător vitezei maxime a pistonului comandat
(fig. 7.11). Acelaşi piston îşi închide distribuitorul după o rotaţie cu π/2 deoarece
pistonul comandat se află la unul din punctele moarte. După o semirotaţie
distribuitorul se deschide din nou complet, conectând cilindrul pistonului comandat
la celălat racord, corespunzător sensului şi vitezei sale.
Motoarele cu disc fulant au capacităţi mici (8…100 cm3/rot) şi pot
funcţiona continuu la presiuni cuprinse între 160 şi 250 bar; ele prezintă avantajul
Cap.7 199
Fig. 7.7. Motor rapid cu pistoane axiale şi disc înclinat EATON (SUA):
1 – bloc de protecţie şi împrospătare; 2 – disc înclinat fix.
200 Cap.7
Fig. 7.8. Motor rapid cu pistoane axiale şi disc înclinat (REYROLLE – Anglia):
1 - bolţ; 2 - ştift elastic; 3 - capac; 4 - disc înclinat; 5 - placa de reţinere a patinelor;
6 - rulment cu role cilindrice; 7 - piston; 8 - resort; 9 - arbore; 10 - rulment cu ace.
Fig. 7.9. Motor cu pistoane axiale şi disc fulant (BOSCH – Germania):

1 - racord de drenare; 2 - capac; 3 - blocul cilindrilor; 4 - semicarcasă posterioară; 5 -
piston; 6 - rulment radial - axial; 7 - disc fulant; 8 - rulment radial-axial; 9 - semicarcasă
anterioară; 10 - compensator sferic de deformaţii; 11 - inel de reglare a nulului distribuţiei.
Fig. 7.10. Schema funcţională a motorului rapid cu disc fulant şi distribuţie prin pistoane.
Cap.7 201
Fig. 7.11. Fazele unui ciclu de funcţionare al motorului rapid cu disc

fulant şi distribuţie prin pistoane.
unei turaţii minime reduse, datorită căruia sunt frecvent întrebuinţate în transmisiile
hidrostatice ale maşinilor-unelte şi roboţilor; în acest caz, motorul formează un
subansamblu împreună cu servovalva electrohidraulică şi tahogeneratorul sau
traductorul incremental, necesare închiderii buclei de reglare a poziţiei.
Motoarele rapide cu pistoane radiale se întâlnesc frecvent în
componenţa variatoarelor de turaţie hidraulice; frecarea dintre pistoane şi carcasă
este evitată prin intermediul unui rulment radial; sunt motoare scumpe şi au un
moment de inerţie relativ mare.
Motoarele cu roţi dinţate sunt simple din punct de vedere constructiv,
ieftine şi compacte, puterea specifică medie fiind de 1…2 kW/kg; se construiesc
202 Cap.7
într-o gamă largă de capacităţi (3,2 …250 cm3/rot) iar presiunea nominală variază
între 140 şi 250 bar; au două dezavantaje importante: moment de pornire redus şi
turaţie minimă stabilă ridicată (400…500 rot/min); turaţia maximă este cuprinsă
între 2000 şi 4000 rot/min, valorile mari corespunzând capacităţilor mici.
Momentul de pornire poate fi mărit prin utilizarea lagărelor cu rulmenţi şi prin
echilibrarea hidrostatică a roţilor.
Motoarele unidirecţionale diferă de pompe numai prin prezenţa drenajului
extern care este utilizat când turaţia se reglează prin varierea presiunii pe racordul
de evacuare.
Motoarele bidirecţionale sunt prevăzute cu un sistem de supape de sens ce
permit atât drenarea lagărelor în racordul de evacuare cât şi compensarea automată
a jocurilor frontale dintre roţi şi bucşele lagărelor. În figura 7.12 se prezintă un
astfel de hidromotor. Schema sistemului de supape este indicată în figura 7.13;
selectorul de cale SC asigură conectarea compartimentului de presurizare axială a
lagărelor la racordul de admisie, iar supapele de sens S1 şi S2 conectează camerele
exterioare ale lagărelor la racordul de evacuare.
Fig. 7.12. Motor bidirecţional cu roţi dinţate: 1 - Fig. 7.13. Schema sistemului
selector de cale; 2 - supapă de sens; de drenare al unui motor
3 - capac posterior; 4 - bucşă; 5 - rulment cu ace; bidirecţional cu roţi dinţate.
6 - carcasă; 7 - capac anterior.
Există şi soluţii de compensare automată a eforturilor radiale pe roţi prin

reducerea la minimum a zonei de etanşare în ambele sensuri de rotaţie. De
exemplu, firma BOSCH utilizează în acest scop un sistem de etanşări frontale
compuse.
Motoarele cu lagăre de rostogolire funcţionează cu o gamă largă de lichide:
viscozitatea acestora poate fi cuprinsă între 12 şi 1200 cSt; în plus, sunt puţin
sensibile la impurităţi (fineţea de filtrare admisibilă este de 63µm).
Motoarele cu lagăre de alunecare sunt mai sensibile la impurităţi şi la
variaţia viscozităţii lichidului.
Cap.7 203
Pentru maşinile de lucru ce solicită fie momente mari la turaţii mici, fie
momente mici la turaţii mari se construiesc motoare duble ("cu două viteze")
formate din două motoare cu roţi dinţate de capacităţi diferite, cuplate pe acelaşi
arbore. În regim lent funcţionează ambele secţiuni, capacitatea fiind maximă; în
regim rapid, un distribuitor hidraulic (comandat hidraulic) şuntează racordurile
secţiunii de capacitate mare, alimentând numai secţiunea de capacitate mică.
Motoarele cu roţi dinţate multiple (în paralel) sunt întrebuinţate în
construcţia divizoarelor de debit necesare sincronizării mai multor motoare
volumice şi a amplificatoarelor rotative de presiune utilizate pentru mărirea
presiunii la admisia unui motor peste valoare corespunzătoare pompei.
7.3. MOTOARE VOLUMICE SEMIRAPIDE
Se realizează cu palete culisante şi cu pistoane radiale.

Motoarele cu palete culisante se construiesc în gama de capacităţi
cuprinsă între 30 şi 300 cm3/rot; presiunea nominală variază între 140 şi 175 bar;
momentele şi puterile specifice sunt mai mari decât cele ale motoarelor cu roţi
dinţate: 9…11 Nm/kg, respectiv 2…3 kW/kg; turaţiile minime stabile variază între
50 şi 200 rot/min, iar cele maxime ating 1 800…2 800 rot/min.
Din punct de vedere constructiv aceste motoare diferă de pompele cu dublu
efect doar prin prezenţa unor arcuri necesare menţinerii contactului permanent între
palete şi carcasă (camă) la turaţii mici. Arcurile pot fi elicoidale sau de tip
"balansoar". În primul caz, ele sunt amplasate sub palete, fiind comprimate în
fazele de evacuare şi relaxate în fazele de admisie. Denumirea ultimelor provine
din faptul că execută o mişcare oscilatorie în jurul unor bolţuri presate în degajări
practicate lateral în rotor (fig. 7.14); sunt executate din sârmă de oţel înalt aliat şi
presează radial câte două palete decalate cu π/2. Când o paletă aflată în faza de
evacuare pătrunde în rotor, cealaltă iese din acesta deoarece se află în faza de
admisie; astfel, arcurile oscilează în jurul bolţurilor fără a suferi încovoieri
suplimentare faţă de cele iniţiale (de montaj), deci forţele exercitate asupra
paletelor sunt constante.
Fig. 7.14. Motor semirapid cu palete culisante.

204 Cap.7
Motoarele cu palete culisante sunt mai scumpe decât cele cu roţi dinţate; ca
şi acestea au un moment de pornire redus, dar au o funcţionare liniştită şi asigură
un moment practic constant.
Motoarele semirapide cu pistoane radiale sunt larg răspândite datorită
momentelor mari furnizate (90…240000 Nm), turaţiilor minime reduse
(5...20 rot/min, în funcţie de capacitate), randamentelor ridicate în întreg domeniul
de funcţionare, zgomotului redus (max. 60 dB), posibilităţii de a funcţiona cu
lichide neinflamabile (emulsii de ulei şi apă, soluţii de poliglicoli în apă, esteri
fosfatici) şi cerinţelor modeste privind filtrarea (25…75 µm). Presiunea nominală a
acestor motoare variază între 200 şi 400 bar, iar turaţia maximă – între 20 şi 2000
rot/min, în funcţie de capacitate.
Pistoanele sunt dispuse radial într-o carcasă fixă, pe un rând sau pe două
rânduri şi acţionează arborele printr-un excentric; frecarea dintre acesta şi biele se
elimină, practic, fie prin rulmenţi radiali (fig. 7.15) fie prin lagăre hidrostatice
(fig. 7.16); desprinderea patinelor de excentric în cazul sarcinilor negative este
împiedicată de două inele cu secţiune dreptunghiulară; în acelaşi regim (de
pompare) bielele acţionează pistoanele prin intermediul unor bucşe sferice
secţionate şi a unor inele de siguranţă.
Bielele nu mai sunt necesare dacă cilindrii sunt oscilanţi; în cazul soluţiei
constructive din figura 7.17 (utilizată de firma VICKERS), cilindrii oscilează pe
plăci sferice fixe, contactul permanent dintre aceste piese fiind asigurat de resoarte;
construcţia prezentată în figura 7.18, brevetată de firma PLEIGER (Germania), este
şi mai simplă din punct de vedere cinematic: cilindrii sunt reduşi la bucşe oscilante
sferice.
Distribuţia poate fi realizată cu distribuitor rotativ frontal, plan (fig. 7.15)
sau cilindric (fig. 7.16) sau cu sertare (fig. 7.18). Rezultanta forţelor de presiune pe
distribuitorul plan tinde să provoace bascularea acestuia, deci trebuie compensată
automat prin lagăre hidrostatice axiale (fig. 7.19); rezultanta forţelor de presiune
tinde să lipească distribuitorul cilindric de bucşă, provocând uzura prematură a
celor două piese şi alterând randamentul volumic, deci trebuie compensată automat
prin lagăre hidrostatice radiale (fig. 7.20). Tendinţa actuală este de a se renunţa la
distribuitorul cilindric în favoarea celui plan, deoarece ultimul asigură compensarea
automată a uzurii şi poate fi uşor recondiţionat prin rectificare, lepuire şi rodare
împreună cu placa de distribuţie, care este în general amovibilă.
Distribuitoarele cu sertare asigură un randament volumic ridicat, dar
necesită o precizie mare de execuţie a corpului; sertarele sunt comandate prin role
de un excentric sincron cu arborele şi decalat (rotit) cu π/2 faţă de excentricul
acţionat de pistoane, deoarece sertarul unui piston aflat la unul din punctele moarte
trebuie să fie situat în poziţie simetrică faţă de camerele conectate la racorduri;
deplasarea centripetă a sertarelor este asigurată de un inel ce înconjoară rolele.
Lagărele hidromotoarelor semirapide cu pistoane radiale sunt în general
supradimensionate pentru a putea prelua sarcinile radiale şi axiale importante
introduse prin cuplarea directă cu mecanismele acţionate. Producătorii indică în
diagrame complexe durata de utilizare medie a rulmenţilor în funcţie de căderea de
presiune între racorduri, de mărimea şi poziţia sarcinii radiale faţă de un plan de
Cap.7 205
Fig. 7.15. Motor semirapid cu pistoane axiale (BIGNOZZI - Italia):

a) secţiune axială: 1- capacul racordurilor; 2 - bucşă de distribuţie; 3 - distribuitor plan
rotativ; 4 - inel de siguranţă; 5 - bucşă sferică secţionată; 6 - piston; 7 - capac de cilindru;
8 - segment; 9 - bielă; 10 - inel de reţinere a bielelor; 11 - bucşă cilindrică; 12- excentric;
13 - capac; 14 - carcasă; 15 - placă de distribuţie; 16 - arbore canelat; 17 - segment de
rotaţie; b) secţiune cu un plan paralel.
206 Cap.7
Fig. 7.16. Motor semirapid cu pistoane radiale (STAFFA - Anglia):

a) secţiune axială: 1 - distribuitor cilindric rotativ; 2 - segment de rotaţie; 3 - cuplaj
OLDHAM; 4 - bielă cu patină; 5 - inel secţionat; 6 - capac de cilindru; 7 - segment;
8 - piston; 9 - inel de siguranţă; 10 - excentric; b) secţiune cu un plan paralel.
Cap.7 207
Fig. 7.17. Motor semirapid cu pistoane radiale (VICKERS-S.U.A.):

1 - glisieră sferică; 2 - cilindru oscilant; 3 - piston cu patină
hidrostatică; 4 - etanşare compusă.
referinţă ales convenabil, perpendicular pe axa arborelui (fig. 7.21). Durata de

utilizare, notată cu LB 10, reprezintă numărul de ore de funcţionare după care 10%
din rulmenţi se uzează peste limita admisă. Durata de utilizare medie, notată cu
LB 50, corespunde ieşirii din funcţiune a 50% din rulmenţi şi este de patru ori mai
mare decât prima. O altă caracteristică mecanică importantă a acestor motoare este
viteza de alunecare sub sarcină negativă, care se produce când orificiile energetice
sunt închise şi arborele este acţionat de sarcină (regim tipic în funcţionarea
macaralelor). Această caracteristică este asociată de producători cu randamentul
volumic în diagrame de tipul celei din figura 7.22. Funcţionarea continuă în regim
de pompă (frână) necesită presurizarea racordului de evacuare în scopul evitării
cavitaţiei. De exemplu, pentru hidromotorul STAFFA B400, p2 = 2 + n2/1300 [bar],
unde n este turaţia [rot/min].
Randamentul maxim al hidromotoarelor semirapide cu pistoane radiale
este cuprins între 91 şi 97%; în figura 7.23 se prezintă ca exemplu caracteristica
universală a hidromotorului STAFFA B400.
În unele transmisii este necesară blocarea arborelui hidromotorului la
întreruperea alimentării; în acest caz motorul încorporează o frână cu bandă sau cu
discuri, acţionată de un cilindru hidraulic cu simplu efect (fig. 7.24). Comanda
cilindrului se face automat prin racordarea camerei active la pompă (fig. 7.25);
creşterea presiunii de refulare determină deblocarea arborelui, iar resoartele –
blocarea.
Hidromotoarele semirapide cu pistoane radiale pot încorpora şi reductoare
planetare; se obţin astfel momente de ordinul a 400000 Nm. În figura 7.26 se
208 Cap.7
Fig. 7.18. Motor semirapid cu pistoane radiale (PLEIGER - Germania):

a) secţiune cu un plan axial: 1 - excentric; 2 - rolă; 3 - inel de reţinere a sertarelor în
contact cu excentricul; 4 - sertar; 5 - piston; 6 - bucşă sferică oscilantă; 7 - bucşă sferică
fixă; 8 - inel de reţinere a patinelor hidrostatice; 9 - patină hidrostatică; b) secţiune cu un
plan paralel prin axele pistoanelor; c) secţiune cu un plan paralel prin axele sertarelor.
Cap.7 209
prezintă o secţiune prin motoreductorul STAFFA G 1400 (V = 23940 cm3/rot;
Mmax = 76100 Nm; nmax = 30 rot/min; Pmax = 228 CP).
Deşi au o putere specifică relativ redusă (sub 1 kW/kg) şi sunt scumpe,
motoarele semirapide cu pistoane radiale sunt larg răspândite atât pe utilaje mobile,
cât şi staţionare (laminoare, amestecătoare, macarale, combine miniere,
excavatoare, transmisii navale etc.).
În figura 7.27 se prezintă o punte motoare echipată cu două hidromotoare
de acest tip, proiectată, pentru transmisia hidraulică a stivuitoarelor, de autori.
Fig. 7.19. Distribuitor frontal plan rotativ echilibrat hidrostatic:

a) vedere a suprafeţei de distribuţie; b) secţiune cu un plan
axial; c) vedere a suprafeţei de racordare.
7.4. MOTOARE VOLUMICE LENTE
Se construiesc pe baza următoarelor elemente active: pistoane radiale,

pistoane axiale, pistoane rotative şi angrenaje orbitale.
Motoarele lente cu pistoane radiale diferă de celelalte maşini volumice
cu pistoane radiale prin faptul că la o rotaţie a arborelui pistoanele efectuează mai
multe curse duble, mărind momentul şi micşorând turaţia minimă de funcţionare
continuă (sub 1 rot/min).
Mişcarea alternativă radială a pistoanelor poate fi transformată într-o
mişcare de rotaţie continuă printr-o camă interioară (fig. 7.28 - hidromotor produs
de firma CINCINNATI MILLING MACHINES din S.U.A.) sau prin came
exterioare (fig. 7.29 - hidromotor produs de firma SISU din Finlanda). Profilarea
corespunzătoare a camelor poate asigura o capacitate practic constantă; cama
sinusoidală este totuşi cea mai utilizată datorită simplităţii dispozitivului de
generare cinematică. Contactul dintre pistoane şi came se face prin bile de rulment
sau prin rulmenţi radiali (cu role sau cu ace).
Distribuţia se poate realiza prin sertare solidare cu pistoanele (fig. 7.28), cu
distribuitor rotativ cilindric (fig. 7.29) sau frontal (fig. 7.30 - soluţie brevetată în
ţară şi în străinătate de ing. Şt. Aramă) antrenat de came etc.
În primul caz, fiecare piston asigură distribuţia unui piston adiacent, faţă de
care este decalat cu π/4 (motorul are opt pistoane, iar cama - două vârfuri). În al
210 Cap.7
Fig. 7.20. Distribuitor cilindric rotativ echilibrat hidrostatic.

Cap.7 211
Fig. 7.21. Nomogramă tipică pentru calculul randamentului volumic, debitului drenat şi
vitezei de alunecare sub sarcină a unui motor hidraulic.
Fig. 7.22. Nomogramă tipică pentru calculul duratei de utilizare medie a rulmenţilor
motoarelor volumice rotative.
212 Cap.7
Fig. 7.23. Caracteristica universală a motorului STAFFA B400 (Anglia).
Fig. 7.24. Frână cu discuri pentru motor volumic: Fig. 7.25. Schema hidraulică
1 - arborele motorului hidraulic; 2 - piston inelar; a unei transmisii în circuit
3 - inel O; 4 - disc de fricţiune; 5 - arbore de ieşire. deschis echipată cu frână.
Cap.7 213
Fig. 7.26. Motor semirapid cu pistoane radiale echipat cu reductor planetar şi frână cu
bandă (STAFFA G 1400): 1 - reductor planetar; 2 - frână cu bandă; 3 - motor hidraulic.
214 Cap.7
Fig. 7.27. Punte motoare hidraulică pentru stivuitoare:

a) secţiune cu un plan axial: 1 - motor cu pistoane radiale; 2 - subansamblu
frână; b) secţiune cu un plan paralel prin unul dintre motoare.
Cap.7 215
Fig. 7.28. Motor lent cu pistoane radiale şi distribuţie prin pistoane.
Fig. 7.29. Motor lent cu pistoane radiale şi carcasă rotativă (SISU - Finlanda).
216 Cap.7
Fig. 7.30. Motor lent cu pistoane radiale şi carcasă rotativă, cu două capacităţi:
1 - racord flotant; 2 - arc disc; 3 - placă de distribuţie flotantă; 4 - etanşare
mecanică; 5 - distribuitor frontal rotativ; 6 - placă de distribuţie fixă; 7 - distribuitor
cu trei căi; 8 - carcasă rotativă; 9 - arbore de sincronizare a distribuitorului cu
camele; 10 - rulment cu role cilindrice duble; 11 - traversă; 12 - colivie pentru
bilele ghidajelor traversei; 13 - camă; 14 - piston mic; 15 - cilindru; 16-piston mare.
Cap.7 217
doilea caz, fiecărui flanc de camă îi corespunde o fereastră de distribuţie; în scopul
evitării şocurilor se utilizează fante de amortizare (la capacităţi mici) şi distribuţie
cu acoperire practic nulă (la capacităţi mari).
Capacitatea acestor motoare poate fi reglată în trepte. De exemplu, în cazul
soluţiei din figura 7.30, pistoanele sunt duble, iar camerele de volum variabil pe
care le formează împreună cu cilindrii corespunzători sunt conectate la racordurile
exterioare în funcţie de regimul de lucru.
Camerele mici, formate între pistoanele mici şi cele mari, sunt conectate
permanent la distribuitorul rotativ; camerele mari, formate între pistoanele mari şi
blocul cilindrilor, pot fi conectate fie la distribuitorul rotativ, fie la racordul de
drenare T prin intermediul unor distribuitoare cu trei căi, comandate hidraulic din
exteriorul motorului prin racordul X. Dacă presiunea de comandă este nulă, sub
acţiunea arcurilor sertarele asigură conectarea camerelor mari la distribuitorul
rotativ (fig. 7.31); datorită diferenţei de arii, deşi sunt supuse aceleiaşi presiuni,
pistoanele se deplasează solidar, capacitatea motorului fiind maximă. Dacă
valoarea presiunii de comandă depăşeşte valoarea prescrisă prin comprimarea
arcurilor (circa 20 bar), sertarele întrerup legătura dintre camerele mari şi
distribuitorul rotativ, conectându-le la racordul de drenare al motorului; pistoanele
mari sunt blocate în cilindrii lor datorită diferenţei de presiune între racordul de
admisie şi cel de drenare; pistoanele mici se deplasează în pistoanele mari, iar
capacitatea motorului este minimă; sunt posibile astfel două regimuri de
funcţionare: lent şi rapid, raportul capacităţilor corespunzătoare este egal cu
raportul ariilor pistoanelor (uzual 1 : 3,5). În figurile 7.32 şi 7.33 se prezintă cama
şi distribuitorul hidromotorului R 3A.
Fig. 7.31. Schema de principiu a motorului cu pistoane radiale cu două capacităţi.

218 Cap.7
Fig. 7.32. Camă de hidromotor lent cu pistoane radiale.
Fig. 7.33. Distribuitor frontal plan rotativ de hidromotor lent cu pistoane radiale.
Cap.7 219
Hidromotoarele lente cu pistoane radiale se construiesc pentru capacităţi
cuprinse între 0,4 şi 125 l/rot; presiunea de funcţionare continuă este de
210…280 bar, iar cea maximă de 320…420 bar; în gama de capacităţi menţionată
turaţia maximă variază între 350 şi 35 rot/min; momentul specific realizat este
foarte mare (35…135 Nm/kg) dar puterea specifică este relativ redusă (0,5…1,0
kW/kg) şi costul ridicat; sunt utilizate îndeosebi ca roţi motoare pentru utilaje
mobile grele, ca trolii, vinciuri etc.
Ca exemplu de performanţe se menţionează hidromotorul MR 125 fabricat
în Rusia, având următoarele caracteristici: V = 125 l/rot; nmax= 37,8 rot/min; pmax=
320 bar; Mmax= 583000 Nm; Pmax= 2265 kW; m = 4320 kg; diametrul – 1160 mm;
lungimea – 880 mm; ηtmax= 95%.
Motoarele lente cu pistoane axiale utilizează came frontale multiple cu
profil sinusoidal pentru a transforma mişcarea axială a pistoanelor în mişcare de
rotaţie a arborelui (fig. 7.34) sau a carcasei (fig. 7.35 - hidromotoare brevetate şi
produse de firma CARON din Scoţia). În primul caz se întrebuinţează un
distribuitor frontal dublu amplasat între două blocuri de cilindri; presiunea de
contact necesară etanşării este asigurată atât de forţele de presiune pe fundul
cilindrilor, cât şi de arcuri sprijinite pe inelele interioare ale rulmenţilor şi pe
blocurile cilindrilor. A doua variantă constructivă, consacrată ca roată motoare,
foloseşte un distribuitor cilindric fix (fig. 7.36) care serveşte şi la fixarea motorului
de şasiul autovehiculului; blocarea axială a camelor prin inele de siguranţă
descarcă rulmenţii de eforturi axiale, asigurând încărcarea acestora numai cu
forţele de greutate corespunzătoare autovehiculului. Solicitarea radială admisibilă a
motorului depinde de turaţie şi de poziţia forţei în raport cu un plan de referinţă
perpendicular pe axa distribuitorului (fig. 7.37). Scurgerile depind şi de solicitarea
radială (fig. 7.38).
Hidromotoarele lente cu pistoane axiale se execută pentru capacităţi mici
(58…998 cm3/rot), presiunea maximă de funcţionare continuă fiind de 140 bar, iar
cea maximă intermitentă de 250 bar; au un moment specific mare (circa 76 Nm/kg)
şi o turaţie minimă redusă (5..7 rot/min). În figura 7.39 este reprezentată diagrama
universală a motorului MC 4 (CARON-Scoţia).
În figura 7.40 se prezintă o variantă proiectată de autori pentru utilajele
mobile. Frezarea şi rectificarea camelor a fost realizată cu dispozitivul din figura
7.41,a proiectat de autori; la o rotaţie a arborelui de antrenare, arborele pe care se
fixează cama în vederea prelucrării execută trei curse duble, corespunzătoare celor
trei vârfuri ale camei. Orificiile de distribuţie ale blocului cilindrilor au fost
executate cu dispozitivul din figura 7.41,b ce a fost adaptat unei maşini de găurit în
coordonate.
Motorul realizat are performanţe similare celor produse de firma CARON.
Motoarele lente cu pistoane rotative utilizează de fapt angrenaje cu
număr minim de dinţi (fig. 7.42); dacă lichidul furnizat de pompă pătrunde în
racordul A, rotorul prevăzut cu dinte este obligat să se rotească în sens orar datorită
diferenţei de presiune dintre racorduri; la trecerea din zona de admisie în cea de
evacuare, dintele pătrunde într-o crestătură practicată în celălalt rotor; în acest
moment, profilul crestăturii asigură scurgeri minime între racorduri; în rest,
220 Cap.7
Fig. 7.34. Motor lent cu pistoane axiale şi distribuitor cilindric fix (CARON - Scoţia):
1 - camă axială multiplă; 2 - blocul cilindrilor; 3 - piston cu lagăr hidrostatic;
4 - distribuitor cilindric fix; 5 - carcasă rotativă; 6 - rulment radial.
Fig. 7.35. Motor lent cu pistoane axiale şi distribuitor frontal plan (CARON - Scoţia):
1 - camă axială multiplă; 2 - blocul cilindrilor; 3 - placă de distribuţie;
4 - resort elicoidal; 5 - rulment radial-axial.
Cap.7 221
Fig. 7.36. Distribuitor cilindric fix pentru motor lent cu pistoane axiale:
a) secţiuni axiale; b) secţiuni axiale.
222 Cap.7
Fig. 7.37. Nomogramă de calcul a sarcinii radiale admisibile pentru motoarele lente cu
pistoane axiale CARON (Scoţia).
Fig. 7.38. Curbe caracteristice ale motoarelor cu pistoane axiale CARON (Scoţia):
a) debitul drenului în funcţie de căderea de presiune; b) căderea de
presiune necesară pentru mersul în gol, în funcţie de turaţie.
Cap.7 223
Fig. 7.39. Caracteristica universală a motorului MC4 (CARON - Scoţia).
Fig. 7.40. Roată motoare lentă cu pistoane axiale pentru utilaje mobile.
224 Cap.7
Fig. 7.41. Dispozitive pentru execuţia motoarelor lente cu pistoane axiale:

a) dispozitiv de frezare şi rectificare a camelor: 1 - arbore conducător; 2 - coroană
dinţată; 3 - bolţ; 4 - arbore port-camă; b) dispozitiv de găurire radială interioară.
Cap.7 225
etanşarea se face prin rostogolirea fără alunecare a rotoarelor unul pe celălalt,
sincronizarea fiind realizată de un angrenaj cu dantură evolventică dreaptă (raport
de transmisie 1:1). La debit constant viteza unghiulară a rotoarelor este constantă,
deci momentul furnizat de motor nu are pulsaţii.
Continuitatea mişcării necesită o construcţie simetrică (fig. 7.43 -
hidromotor produs de firma TYRONE HYDRAULICS din S.U.A.); rotoarele
laterale (prevăzute cu dinţi) sunt active (supuse diferenţei de presiune dintre
racorduri) numai o jumătate de rotaţie; la trecerea unui dinte prin crestătură nu este
necesară o etanşare prin contact deoarece flancurile dintelui sunt solicitate de
aceeaşi presiune.
Momentul poate fi mărit prin multiplicarea numărului de dinţi şi implicit a
numărului de rotoare cu crestături. În cazul variantei din figura 7.44 (hidromotor
Hartman) distribuţia se face prin canale axiale şi radiale practicate în rotorul
central, raportul de transmisie al angrenajului fiind 2:1.
Elementele de etanşare mobile pot fi amplasate şi pe un singur rotor; de
exemplu, la varianta din figura 7.45, produsă de firma DOWTY (Anglia),
pistoanele (paletele) rotative sunt menţinute radial de o camă radială dublă
(fig. 7.46) în cursul fazelor de admisie şi evacuare, fiind rotite cu circa 70o numai
când sunt echilibrate hidrostatic, adică în cursul trecerii prin zonele de etanşare
dintre carcasă şi rotor; se evită astfel contactul dintre piesele aflate în mişcarea
relativă, iar jocurile sunt menţinute la o valoare constantă; datorită solicitării
simetrice rotorul este echilibrat hidrostatic şi poate prelua eforturi radiale mari;
ambele randamente parţiale (volumic şi mecanic) au valori ridicate; ηv ≅ 96 – 98%,
ηm ≅ 95% deci ηt ≅ 90% dar presiunea de funcţionare stabilă continuă este redusă
(140 bar).
Motoarele cu pistoane rotative includ frecvent reductoare planetare, putând
furniza momente mari (până la 300000 Nm) necesare, de exemplu, combinelor de
foraj şi extracţie.
Fig. 7.42. Principiul de funcţionare al motoarelor lente cu două pistoane rotative.

226 Cap.7
Fig. 7.43. Motor lent cu pistoane rotative Fig. 7.44. Motor lent cu pistoane rotative
(TYRONE HYDRAULICS - S.U.A.). (Hartman).
Fig. 7.45. Motor lent cu pistoane rotative (DOWTY - Anglia).
Fig 7.46. Subansamblu camă-piston rotativ (DOWTY - Anglia).
Motoarele orbitale transformă energia de presiune în energie mecanică

printr-un angranj interior pericicloidal critic (fig. 7.47), a cărui roată exterioară este
blocată (solidară cu carcasa); ansamblul se numeşte "gerotor".
Statorul are zs dinţi, iar rotorul are zr = zs – 1; uzual zs = 5, 7 sau 9. Rotorul
este supus continuu unei forţe de presiune excentrică faţă de axa instantanee de
Cap.7 227
rotaţie, sub acţiunea căreia se roteşte în stator; centrul (axa) rotorului execută o
mişcare de rotaţie în jurul centrului (axei) statorului, în sens contrar mişcării
rotorului, caracteristică datorită căreia hidromotorul se numeşte "orbital". Lichidul
este admis sau evacuat din camerele de volum variabil formate între cele două roţi
ale angrenajului printr-un distribuitor rotativ, cilindric (fig. 7.48) sau frontal
(fig. 7.49 şi 7.50) antrenat de rotor printr-un cuplaj dinţat cu dantura sferică.
Distribuitorul are 2⋅zr ferestre conectate la două camere toroidale aflate în legătură
cu racordurile.
Fig. 7.47. Principiul de funcţionare al hidromotorului orbital: a) racordarea ansamblului

"gerotor" cu distribuitorul cilindric rotativ; b) faze caracteristice ale distribuţiei.
Volumul unei camere este maxim când doi dinţi adiacenţi ai rotorului sunt
situaţi simetric faţă de doi dinţi adiacenţi ai statorului (fig. 7.51) şi este minim când
un dinte al rotorului, pătrunde între doi dinţi ai statorului. La o rotaţie completă a
arborelui, fiecare dinte al rotorului pătrunde în toate camerele corespunzătoare
fiecărei perechi de dinţi statorici adiacenţi, deci V = zs⋅zr⋅(Vmax - Vmin); astfel,
capacitatea motorului este foarte mare, iar momentul furnizat este practic lipsit de
pulsaţii.
Hidromotoarele orbitale sunt compacte: puterea specifică atinge
1,25 kW/kg, iar momentul maxim – 73 Nm/kg; turaţia minimă stabilă variază între
5 şi 10 rot/min, iar cea maximă – între 200 şi 800 rot/min în funcţie de capacitate;
presiunea nominală este limitată la 100…160 bar; randamentul maxim este relativ
redus (60 - 85%); se uzează relativ repede şi necesită tehnologie complexă; sunt
utilizate pentru acţionări de uz general dar cea mai importantă aplicaţie este
aparatul de servodirecţie cu reacţie hidrostatică cunoscut sub denumirea "Orbitrol".
228 Cap.7
Fig. 7.48. Motor orbital cu distribuitor cilindric rotativ:

1 - capacul arborelui; 2, 3 - manşetă de rotaţie; 4 - rulment axial cu ace;
5 - bolţ; 6 - bucşă antifricţiune; 7 - distribuitor cilindric rotativ; 8 -
arbore cardanic; 9 - distanţier; 10 - placă de distribuţie; 11 - capacul
angrenajului; 12 - tampon; 13 - rotor; 14 - rolă cilindrică; 15 - stator;
16 - bolţ; 17 - carcasă.
Fig. 7.49. Motor orbital cu distribuitor frontal plan (MD10-DANFOSS-Danemarca):

1 - capacul racordurilor; 2 - arc disc; 3- arc disc; 4 - placă de etanşare; 5- dis-
tribuitor rotativ plan; 6 - placă de distribuţie; 7 - rotor; 8 - stator; 9 - placă
intermediară; 10 - rulment axial cu ace; 11 - carcasă; 12 - rulment radial cu ace;
13 - distanţier; 14 - inel; 15 - capacul arborelui; 16 - manşetă de rotaţie; 17 -
arbore; 18 - etanşare compusă; 19 - rulment axial cu ace; 20 - arbore cardanic; 21
rulment axial; 22 - tampon; 23 - rolă; 24 - arbore cardanic; 25 - supapă de sens.
Cap.7 229
Fig. 7.50. Ansamblul "gerotor" al motorului MD10 (DANFOSS-Danemarca).
Fig. 7.51. Cameră de volum variabil într-un motor orbital.
7.5. RECOMANDĂRI PRIVIND ALEGEREA

MOTOARELOR VOLUMICE
Principalele criterii în alegerea tipului optim de motor hidraulic volumic

pentru o transmisie dată sunt:
a) turaţia maximă de funcţionare continuă;
b) turaţia minimă de funcţionare continuă;
c) puterea specifică (kW/kg);
d) momentul specific (Nm/kg);
e) presiunea de pornire în gol;
f) momentul de demaraj.
Performanţele dinamice ale motoarelor depind în mare măsură de raportul
dintre momentul de demaraj şi momentul de inerţie al părţilor mobile redus la
arbore.
Cea mai importantă caracteristică a motoarelor volumice este capacitatea
lor de a funcţiona stabil la turaţii reduse.
230 Cap.7
Dacă turaţia maximă de funcţionare continuă este mai mare de 500 rot/min
se utilizează motoare rapide cu pistoane rotative, roţi dinţate şi palete culisante.
Dacă primează randamentul se preferă motoare cu pistoane rotative,
motoarele cu angrenaje fiind utilizate îndeosebi în acţionarea continuă a unor
maşini de lucru (pompe, ventilatoare, suflante).
La turaţii maxime scăzute se utilizează motoare lente şi semirapide. La
momente mari se utilizează motoare lente cu pistoane radiale.
Motoarele lente cu angrenaje se utilizează la momente mici şi medii.
Există posibilitatea antrenării lente a sarcinilor mari prin motoreductoare
formate din motoare rapide şi reductoare de turaţie (de obicei planetare).
Această soluţie este mai puţin fiabilă decât cea a motoarelor lente, dar este
preferată în cazul unei fabricaţii de serie mare de motoare rapide.
Dacă se impun performanţe dinamice deosebite (timpi de accelerare şi de
frânare foarte mici) se recomandă motoare cu pistoane rotative axiale.
ACTIVITATEA 2
CREAREA BAZEI DE CUNOŞTINŢE TEHNICE GENERALE
CONEXE DOMENIULUI SAHP
În cadrul acestei activităţi, colectivul Laboratorului de Acţionări Hidraulice şi

Pneumatice din U.P.B. a elaborat definiţiile principalelor cunoştinţe tehnice generale
specifice domeniului abordat. Informaţiile incluse în definiţii corespund pe fond
standardelor internaţionale, dar sunt mai detaliate şi corespund experienţei echipei de
cercetare.
Acumulator / accumulator / accumulateur /

Recipient pentru stocarea fluidelor sub presiune ca rezervă de energie.
Acumulator hidropneumatic / hydraulic accumulator / accumulateur oleo-
pneumatique / Aparat care acumulează energie într-un gaz sub presiune, prin umplere
cu lichid şi o restituie prin golire.
Acumulator hidropneumatic cu membrană / hydropneumatic bladder accumulator /
accumulateur oleopneumatique a vessie /
Acumulator hidropneumatic în care lichidul şi gazul sunt separate de o membrană
elastică.
Acumulator hidropneumatic cu piston / hydropneumatic piston accumulator /
accumulateur oleopneumatique a piston separateur/
Acumulator hidropneumatic în care lichidul şi gazul sunt separate de un piston cu
elemente de etanşare elastomerice.
Aditiv / additive / additif /
Substanţă adăugată în cantitate mică unui fluid, în scopul ameliorării unei proprietăţi
fizice sau obţinerii unei noi proprietăţi, necesare unei aplicaţii.
Aer antrenat / entrained air /aie entrainee/
Bule de aer amestecate mecanic cu un lichid, avînd tendinţa de separare.
Aer dizolvat / disolved air / air dissolu /
Aer dispersat la nivel molecular într-un lichid, formând o singură fază.
Aer saturat / saturated air / air saturee /
Aer cu umiditate relativă 100% şi punct de rouă egal cu temperatura sa.
Aer standard / standard air / air standard /
Aer la temperatura de 200C, presiune absolută de 760 mm col. Hg şi umiditate relativă
de 36%.
Agent higroscopic regenerativ / regenerative / regenerative /
Substanţă higroscopică avînd calitatea de a-şi reface capacitatea de separe a apei.
Alezajul cilindrului hidraulic (pneumatic) / cylinder bore / alesage du verin /
Diametrul interior al corpului cilindrului hidraulic (pneumatic).
Amortizare fluidă / fluid cushioning / ammortissment par fluide /
Reducerea vitezei de impact prin laminarea unui fluid cu o rezistenţă hidraulică.
amortizare mecanică / mechanical cushioning / ammortissment mécanique /
Reducerea vitezei de impact printr-un element elastic.
Amortizare viscoasă / viscous damping / amortissement visqueux /
Amortizarea oscilaţiilor unui sistem mecanic prin mişcarea unei componente a acestuia
în contact cu un lichid.
Amortizor de şocuri mecanice / cushion / amortisseur /
Dispozitiv care asigură reducerea vitezei de impact dintre două corpuri solide în
2-1
mişcare relativă prin acumulare temporară de energie şi disiparea ulterioară a acesteia.

Amortizor de şocuri pentru aparate de măsură a presiunii / gage damper (snubber)
/amortisseur pour les apareils de mesure de la pression /
Orificiu sau fantă cu geometrie fixă sau variabilă, amplasat pe racordul unui aparat de
măsură a presiunii, în scopul protejării elementului sensibil al acestuia faţă de variaţiile
rapide ale presiunii fluidului.
Amortizor de zgomot hidraulic / hidraulic silencer / silencieux hydraulique /
Dispozitiv care diminuează zgomotul produs de un lichid la trecerea prin componente
care îi modifică viteza ca mărime sau direcţie.
Amortizor de zgomot pneumatic / pneumatic silencer / silencieux pneumatique /
Dispozitiv destinat diminuării zgomotului produs prin evacuarea gazului din elementul
de distribuţie al unui sistem de acţionare pneumatic.
Amortizor hidraulic / hydraulic damper (dashpot) / amortisseur hydraulique /
Dispozitiv de amortizare a oscilaţiilor sistemelor mecanice care disipează energia
acestora prin laminarea unui lichid prin orificii sau fante.
Amplificator / intensifier /amplificateur /
Sistem de amplificare a unui semnal fără distorsionarea acestuia.
Amplificator hidraulic / hydraulic amplifier / amplificateur hydraulique /
Dispozitiv hidraulic care amplifică puterea de comandă: distribuitor cu sertar cu
acoperire negativă, critică sau pozitivă, potenţiometru hidraulic dublu cu ajutaje şi
paletă, injector rotativ etc.
Amplificator cu refulare în impulsuri / single shot intensifier / amplificateur avec
impulsions /
Amplificator de presiune cu refulare în impulsuri.
Amplificator de presiune / pressure amplifier / multiplicateur de pression /
Echipament format dintr-un cilindru hidraulic cu dublu efect, comandat printr-un
distribuitor direcţional, care acţionează o pompă liniară cu distribuţie prin supape de
sens, realizând creşterea presiunii prin diferenţa dintre ariile pistoanelor celor două
maşini hidraulice.
Amplificator de presiune cu dublu efect / double acting amplifier / multiplicateur a
double effet /
Amplificator de presiune cu refulare periodică.
Amplificator de presiune cu simplu efect / single acting amplifier / multiplicateur a
simple effet /
Amplificator de presiune cu refulare intermitentă.
Aparat director / guide vane / directrice /
Organ de reglare a debitului turbinelor cu reacţiune (Francis, Kaplan, Bulb) format din
profile hidrodinamice rotite sincron de doi cilindri hidraulici prin intermediul unui inel
ghidat radial şi axial.
Aparate de distribuţie şi reglare / valve and control assemblies / appareils de
distribution et de regulation /
Aparate care alimentează motoarele cu fluid sub presiune şi reglează parametrii
funcţionali ai acestora
Apă dizolvată / dissolved water / l ‫ۥ‬eau dissolu /
Apă dispersată la nivel molecular într-un lichid, formând o singură fază.
Apă liberă / free water / l ‫ۥ‬eau libre /
Apă aflată sub formă de picături într-un recipient cu un fluid şi care tinde să se
acumuleze la baza sau la vârful recipientului în funcţie de greutatea specifică relativă a
fluidului.
Arbore / rotating shaft / arbre tournant /
2-2
Piesă cilindrică în mişcare de rotaţie, care transmite un moment între două

componente mecanice.
Aria tijei cilindrului / piston rod area / section de la tige du piston /
Aria secţiunii transversale a tijei pistonului.
Aria utilă a pistonului / effective piston area / surface utile du piston /
Aria pe care acţionează presiunea fluidului pentru a realiza forţa de acţionare.
Bloc hidraulic / manifold block / bloc collecteur /
Corp care realizează racordarea a două sau mai multe elemente hidraulice prin
canalizaţii interioare şi racordarea acestora la circuitele adiacente prin orificii
exterioare.
Blocare hidraulică / sticking / collage /
Blocarea unui piston datorată creşterii forţei de frecare prin repartiţia asimetrică a
presiunii în spaţiul inelar dintre piston şi cilindru.
Cale (canal) / way (flow paths) / voie (canal) /
Spaţiu tubular prin care fluidul circulă în interiorul unui element de acţionare sau al unui
bloc hidraulic.
Capacitate (cilindree) efectivă <Ve> / effective displacement / cylindree effective /
Raportul dintre debitul volumic real de lichid care parcurge o maşină hidraulică
volumică şi viteza de rotaţie a arborelui acesteia.
Capacitate (cilindree) teoretică <Vt> /theoretical displacement /cylindree théorétique /
Volumul teoretic de lichid care parcurge o maşină hidraulică volumică la o rotaţie
completă a arborelui său sub diferenţă de presiune nulă între racorduri, în absenţa
cavitaţiei.
Capacitate de aerare / breathing capacity / capacitee d’aeration /
Debitul specific de aer antrenat de un jet de lichid.
Capacitate de stocare a lichidului / fluid capacity / capacitee de fluide /
Volumul de lichid maxim care poate fi stocat într-un recipient.
Capacitatea cilindrului / cylinder capacity / cylindree /
Volumul de lichid care poate fi dislocat de pistonul unui cilindru la o cursă completă;
pentru cilindrii cu dublă acţiune, capacitatea corespunde deplasării pistonului în ambele
direcţii.
Capacitatea cilindrului la extensie / extending cylinder capacity / capacite du verin a
l’extension /
Volumul de lichid necesar pentru ieşirea completă a tijei pistonului din cilindru.
Capacitatea cilindrului la retragere / retracting cylinder capacity / cylindree du
cylinder aux rappel /
Volumul de lichid necesar pentru retragerea completă a tijei pistonului în cilindru.
Capacul cilindrului / cylinder head /tete du verin /
Piesă de închidere a cilindrului care acoperă aria cuprinsă între alezajul culindrului şi
tija pistonului.
Caracteristica regulatorului de debit / flow characteristic curve / courbe
caracteristique d ‫ۥ‬ecoulement /
Relaţia dintre debitul furnizat motorului hidraulic de regulator şi presiunea din racordul
de admisie al motorului.
Cartuş filtrant / filter cartridge / cartouche de filtre /
Element amovibil de filtrare realizat din ţesătură metalică sau textilă, hârtie, ceramică
poroasă, particule de bronz sinterizat şi alte materiale poroase.
Cavitaţie / cavitation / cavitation /
Fenomen distructiv generat de scăderea excesivă a presiunii într-un lichid.
Cădere de presiune <Δp> / pressure drop / chute de pression /
2-3
Diferenţa dintre presiunile măsurate simultan în două puncte ale unui circuit de fluid.
Cilindree de comandă <Vcd> / driving displacement / cylindrée de commande /
Volumul de lichid necesar pentru comutarea stării unei componente de sistem hidraulic
sau pneumatic.
Cilindree geometrică (volum geometric) <Vg> / geometric displacement / cylindree
géométrique / Suma volumelor camerelor active formate între piesele în mişcare
relativă ale unei pompe sau ale unui motor; în cazul pompelor şi motoarelor reglabile,
cilindreea geometrică se calculează pentru volumul maxim al camerelor active, pe baza
dimensiunilor nominale ale pieselor care formează camerele active, fără a se ţine
seama de tolerenţe sau deformaţii.
Cilindri hidraulici dispuşi în tandem / tandem cylinder / vérin tandem /
Element de execuţie compus, alcătuit din doi cilindri hidraulici ale căror pistoane sunt
amplasate simetric pe aceeaşi tijă în scopul obţinerii unei forţe egale cu suma forţelor
realizate pe fiecare piston şi acţionării unei sarcini amplasate între pistoane.
Cilindru cu frânare la cap de cursă / cushioned cylinder / verin a amortisseur de fins
de course /
Cilindru cu sistem de reducere a vitezei la capătul cursei.
Cilindru cu membrană (cameră cu membrană) / diaphragm cylinder / vérin à
diaphragme / Cilindru în care forţa utilă se obţine prin acţiunea fluidului asupra unei
membrane elastice.
Cilindru cu piston de tip plunjer / plunger (ram) cylinder / verin type plunger /
Cilindru la care pistonul are acelaşi diametru cu tija.
Cilindru cu piston rotitor / rotating cylinder / verin a tige rotative /
Cilindru al cărui piston se pot roti în raport cu corpul.
Cilindru cu poziţii multiple / multi-position cylinder / vérin multiposition /
Element de execuţie compus, constituit din două sau mai multe pistoane montate pe
aceeaşi tijă care se deplasează în interiorul aceluiaşi corp divizat în mai multe camere
distincte cu racordare independentă, în scopul realizării mai multor poziţii de lucru.
Cilindru cu readucere gravitaţională / gravity return cylinder / vérin à retour par
gravité / Cilindru cu simplă acţiune la care readucerea se produce datorită greutăţii
mecanismului acţionat.
Cilindru cu tijă bilaterală / double rod cylinder / vérin à double tige transverante /
Cilindru al cărui piston este amplasat pe o tijă care traversează ambele capace ale
corpului.
Cilindru cu tijă unilaterală / single rod cylinder / vérin à simple tige /
Cilindru al cărui piston este amplasat pe o tijă care traversează un singur capac al
corpului.
Cilindru diferenţial / tie rod cylinder / verin differentiel /
Cilindru cu tijă unilaterală al cărui piston poate acţiona sarcina în ambele sensuri sub
acţiunea fluidului de lucru.
Cilindru dublu / dual stroke cylinder / verin double /
Combinaţie de doi cilindri coaxiali care asigură două mişcări succesive.
Cilindru duplex / duplex cylinder / vérin duplex /
Ansamblu constituit din doi cilindri cu racorduri independente, ale căror pistoane
acţionează aceeaşi tijă în scopul obţinerii a trei sau patru poziţii de lucru, conform
cerinţelor mecanismului acţionat.
Cilindru hidraulic / hydraulic cylinder / vérin /
Motor hidraulic al cărui organ activ execută o mişcare liniară alternativă.
Cilindru hidraulic cu dublu efect / double acting cylinder / vérin à double effet /
Cilindru hidraulic al cărui piston se deplasează în ambele sensuri sub acţiunea
2-4
lichidului de lucru.
Cilindru hidraulic cu piston / piston cylinder / vérin à piston /
Cilindru hidraulic a cărei forţă utilă se obţine prin acţiunea lichidului asupra unui piston.
Cilindru hidraulic cu simplu efect / simple acting cylinder / vérin à simple effet /
Cilindru hidraulic la care organul de lucru se deplasează într-un singur sens sub
acţiunea lichidului de lucru, revenirea fiind asigurată de un resort sau de o masă.
Cilindru hidraulic cu simplu efect / single acting hydraulic cylinder / vérin à simple
effet / Cilindru hidraulic al cărui piston se deplasează într-un singur sens sub acţiunea
presiunii lichidului de lucru şi revine în poziţia iniţială sub acţiunea masei organului
acţionat sau a unui resort.
Cilindru reglabil / adjustable stroke cylinder / verin a course reglable /
Cilindru prevăzut cu opritori reglabili la unul sau la ambele capete ale cursei pistonului.
Cilindru rotativ / rotary actuator cylinder / verin rotatif /
Cilindru cu piston plonjor de formă toroidală, adecvat acţionării vanelor cu obturator
rotativ.
Cilindru telescopic / telescopic cylinder / vérin télescopique /
Cilindru a cărui cursă totală rezultă prin însumarea deplasărilor unor pistoane tubulare
dispuse concentric şi acţionând secvenţial, începând cu pistonul de diametru maxim;
poate fi cu simplu efect sau dublu efect.
Circuit / circuit / circuit / sistem de transmitere a informaţiei sau energiei realizat prin
conectarea unor componente compatibile.
Circuit de acţionare cu reglare pe ieşire / meter – out circuit / circuit de controle-
sortie / Circuit de acţionare hidraulic sau pneumatic la care reglarea vitezei elementului
de execuţie se face printr-o rezistenţă variabilă amplasată pe racordul de evacuare.
Circuit de acţionare cu reglare pe intrare / meter – in circuit / circuit de controle-
entree / Circuit de acţionare hidraulic sau pneumatic la care reglarea vitezei
elementului de execuţie se face printr-o rezistenţă variabilă amplasată pe racordul de
admisie.
Circuit de comandă secvenţial / sequence circuit / circuit de séquence /
Sistem electric, hidraulic sau pneumatic care stabileşte ordinea de realizare a fazelor
unui ciclu de acţionare.
Circuit de fluid / circuit / circuit / sistem obţinut prin conectarea raţională a unor
componente hidraulice sau pneumatice.
Circuit de reglare a debitului / flow control circuit / circuit de réglage du débit /
Sistem de reglare a vitezei unui motor prin reglarea debitului de fluid furnizat acestuia
conform unei referinţe externe.
Circuit de reglare a presiunii / pressure control circuit / circuit de réglage de la
pression / Sistem de reglare a forţei sau momentului unui motor prin reglarea presiunii
fluidului de lucru furnizat acestuia.
Circuit de reglare a vitezei / speed control circuit / circuit de réglage de la vitesse /
Sistem de reglare a vitezei unui motor conform unei referinţe externe, prin reglarea
volumică sau disipativă a debitului furnizat de pompă.
Circuit de reglare disipativă a vitezei / meter – in circuit / régulation sur alimentation /
Sistem de reglare disipativă a vitezei unui motor hidraulic sau pneumatic prin laminarea
debitului furnizat acestuia de pompă sau compresor.
Circuit de siguranţă / safety circuit / circuit de sécurité /
Circuit care asigură evitarea funcţionării necontrolate şi protecţia la suprasarcină.
Circuit de sincronizare / synchronising circuit / circuit de syncronisation /
Sistem de reglare automată a vitezei a două motoare hidraulice sau pneumatice pentru
a realiza aceeaşi lege de mişcare.
2-5
Circuit deschis / open circuit / circuit ouvert /

Sistem de acţionare hidraulică caracterizat prin faptul că lichidul evacuat din motoare
este trimis la rezervor înainte de a fi reaspirat de pompe, în scopul răcirii, filtrării,
eliminării aerului nedizolvat şi compensării variaţiilor de volum generate de variaţiile de
temperatură.
Circuit hidraulic / hydraulic power circuit / circuit hydraulique /
Sistem format din aparate hidraulice conectate între ele pentru transmiterea sau
prelucrarea unui semnal hidraulic.
Circuit închis / closed circuit / circuit fermé / Sistem de acţionare hidraulică
caracterizat prin faptul că racordurile pompei şi motorului sunt conectate direct, prin
conducte scurte, rigide sau flexibile; răcirea, filtrarea, eliminarea aerului nedizolvat şi
compensarea variaţiilor de volum generate de variaţiile de temperatură se realizează
prin componente situate în afara circuitului energetic.
Circuit pneumatic / pneumatic power circuit / circuit pneumatique /
Sistem format din aparate pneumatice conectate între ele pentru transmiterea sau
prelucrarea unui semnal pneumatic.
Circuit regenerativ / regenerative circuit / circuit regeneratif /
Sistem de acţionare hidraulică la care energia cinetică acumulată de sarcină în faza de
accelerare este recuperată în faza de frânare, reducând puterea consumată de motorul
hidraulic pentru o nouă accelerare a sarcinii.
Colmatare / sticking / colmatage /
Depunerea progresivă a unui strat poros sau fibros de particule solide sau coloidale
într-un element hidraulic sau pneumatic.
Comandă directă / direct pressure control / commande directe en pression /
Sistem de comandă caracterizat printr-o relaţie biunivocă între poziţia elementului
comandat şi presiunea de comandă.
Comandă electrică / electrical control / commande electrique /
Sistem de comandă electric discret (în impulsuri) sau proporţional : în tensiune, curent
sau impulsuri modulate în durată (PWM).
Comandă hidraulică (pneumatică) / hydraulic (pneumatic) control / commande
hydraulique (pneumatique) /
Sistem de acţionare hidraulică (pneumatică) al cărui motor acţionează asupra
elementului de comandă al unei transmisii de putere mult mai mare.
Comandă manuală / muscular control / commande manuelle /
Comandă realizată manual de un operator.
Compatibilitatea garniturii cu fluidul / seal compatibility /compatibilite du joint /
Calitatea unei garnituri de a rezista la acţiunea unui fluid fără alterarea caracteristicilor
dimensionale şi mecanice.
Compresibilitate / compressibility / compressibilite /
Variaţia de volum a umui fluid corespunzătoare variaţiei cu o unitate a presiunii.
Compresor / compressor / compresseur /
Maşină pneumatică care utilizează energia mecanică furnizată de o maşină de forţă
pentru a mări energia de presiune a unui gaz.
Condensare / condensation / condensation /
Procesul de transformare a vaporilor în lichid, cu eliberare de energie.
Conductă de alimentare / feed line / conduite dálimentation /
Conductă prin care se alimentează un motor hidraulic sau pneumatic.
Conductă de aspiraţie / pump inlet (suction) line / conduite dáspiration /
Conductă racordată la orificiul de aspiraţie al unei pompe şi la rezervorul de lichid
funcţional.
2-6
Conductă de comandă / control line / conduite de commande /

Conductă prin care circulă fluidul utilizat pentru comanda elementelor de distribuţie,
reglare sau protecţie.
Conductă de compensare / replenishing line / conduite de gavage /
Conductă care introduce în circuitul dintre pompă şi motor debitul de lichid necesar
compensării pierderilor, în scopul evitării cavitaţiei.
Conductă de drenaj / drain line / conduite de récupération de fuites /
Conductă destinată colectării lichidului rezultat din pierderile interne ale maşinilor
hidraulice volumice sau ale elementelor de comandă, reglare şi protecţie.
Conductă de evacuare / exhaust line / conduite dévacuation /
Conducta care eliberează aerul în atmosferă după utilizarea acestuia într-un sistem de
acţionare pneumatică.
Conductă de retur/ return line / conduite de retour /
Conductă care readuce fluidul de lucru în rezervor, după evacuarea din motorul
hidraulic.
Conductor / conductor / conducteur /
Element de transport sau orientare a fluidului într-un circuit.
Conectoare / connections / connexions /
Piese de racordare a componentelor hidraulice şi pneumatice; piese de conectare a
componentelor electrice.
Contaminant / contaminant / contaminant /
Material sau substanţă care afectează componentele unui sistem d acţionare cu fluide
sub presiune.
Controler / controller / controleur /
Echipament care identifică starea unui sistem şi comandă un element de execuţie
pentru menţinerea parametrilor săi funcţionali în limite prescrise.
Cuplă rapidă / quick disconect coupling / couplage a decouplement rapide /
Element care permite cuplarea sau decuplarea rapidă a două conducte fără a utiliza
scule sau dispozitive specializate.
Curgere / flow / ecoulement /
Mişcarea unui fluid, determinată de diferenţa de presiune dintre două secţiuni ale unei
conducte.
Curgere laminară / laminar flow (streamline)/ ecoulement laminaire /
Regim de curgere în care fluidul se deplasează după linii sau straturi cvasiparalele
(care nu se intersectează).
Curgere turbulentă / turbulent flow / ecoulement tourbillonnaire /
Regim de curgere în care particulele de fluid se deplasează haotic in timp şi spaţiu.
Cursă <c> / stroke / course /
Distanţa dintre punctele de inversare a sensului de deplasare a pieselor aflate în
mişcare de translaţie alternativă.
Cursă de comandă <cr> / control stroke / course de commande /
Cursa necesară pentru comutarea stării unui element sau pentru reglarea parametrilor
acestuia.
Cursă nominală <cn> / rated stroke / course nominale /
Cursa nominală a unui organ de acţionare, comandă sau reglare, condiţionată de
echipament sau instalaţie.
Debit / flow rate / debit /
Volumul, masa sau greutatea unui fluid care trece printr-o secţiune în unitatea de timp.
Debit de ieşire < Q2 > / ouput flow / débit de sortie /
Debitul volumic măsurat la ieşirea dintr-o instalaţie sau dintr-un echipament.
2-7
Debit de intrare < Q1 > / input flow / débit d’entrée /

Debitul volumic măsurat la intrarea într-un echipament sau o instalaţie.
Debit de reglare < Qr > / controlling flow / débit de réglage /
Debitul volumic care parcurge un circuit de reglare.
Debit masic < Qmas > / mass flow / débit de masse /
Masa de fluid care parcurge secţiunea transversală a unui circuit în unitatea de timp.
Debit volumic < Qv > / volumetric flow / débit volumétrique /
Volumul fluidului de lucru care parcurge secţiunea transversală a unui circuit în
unitatea de timp.
Debit volumic de comandă < Qcd > / control flow / débit de commande /
Debitul de lichid dintr-un circuit de comandă, utilizat ca purtător al semnalului de
comandă.
Debit volumic de exploatare < Qex > / operating flow / débit de régime /
Debitul volumic care parcurge o instalaţie în regim normal de exploatare.
Debit volumic de scurgeri < Qdr > / leackage flow / débit de purge /
Debitul pierderilor volumice prin neetanşeităţi.
Debit volumic nominal < Qn > / rated flow / débit nominal /
Debitul volumic corespunzător funcţionării continue a unei instalaţii în condiţiile
nominale specificate în documentaţia tehnică.
Debitul admis în motorul hidraulic < Qm > / input flow of hydraulic motor /debit
d’entrée dans le moteur /
Debitul care parcurge racordului de admisie al unui motor hidraulic.
Debitul nominal al motorului < Qmm > / motor rated input flow / débit nominal du
moteur / Debitul volumic de lichid măsurat la intrarea unui motor în condiţii nominale,
specificate în documentaţia tehnică.
Debitul nominal al pompei < Qpn> / pump rated flow / débit nominal de la pompe /
Debitul volumic refulat de o pompă în condiţii nominale, specificate în documentaţia
tehnică.
Debitul pompei < Qp > / pump flow / débit de la pompe /
Debitul volumic de lichid măsurat la racordul de refulare al unei pompe.
Decantor / water trap / séparateur déau /
Element destinat eliminării apei şi a impurităţilor solide dintr-un circuit pneumatic.
Higroscopic / deliquescent / hygroscopic /
Calitatea unei substanţe de a absorbi moleculele de apă din mediul înconjurător.
Diafragmă / metering orifice / diaphragme /
Rezistenţă hidraulică sau pneumatică fixă, cu muchie ascuţită, de lăţime foarte mică
faţă de diametrul conductei din amonte.
Diametrul nominal < Dn > / nominal diameter / diamètre nominal /
Un număr utilizat pentru definirea orientativă a mărimii elementelor de acţionare
hidraulică sau pneumatică; valoarea numerică a diametrului nominal reprezintă
orientativ diametrul interior al racordului de intrare sau de ieşire al unui element.
Digital / digital / digital /
Componentă sau circuit a cărui ieşire variază în trepte discrete.
Dispozitiv de reglare a capacităţii pompei / pump control system / régulation sur
pompe / Sistem de acţionare prin intermediul căruia se reglează capacitatea unei
pompe volumice (mecanic, hidraulic, electromecanic, electrohidraulic etc.).
Distribuitor cu sertar / slide valve / distributeur a tiroir /
Distribuitor la care obturatorul mobil se numeşte sertar, este cilindric sau plan şi poate
avea o mişcare de translaţie sau de rotaţie faţă de racordurile exterioare ale corpului.
Distribuitor direcţional / directional control valve / distributeur /
2-8
Element pasiv care realizează două sau mai multe seturi de conexiuni hidraulice între
racordurile exterioare în funcţie de comanda primită, cu pierderi minime de presiune.
Distribuitor direcţional cu laminare / throtting directional control valve / distributeur a
etranglement /
Distribuitor direcţional care introduce pierderi de presiune controlate prin comanda
aplicată.
Distribuitor direcţional cu patru căi şi două poziţii (4/2) / directional control valve
4/2 / distributeur 4/2 /
Distribuitor cu patru racorduri utilizat pentru comanda bidirecţională a unui motor
hidraulic.
Distribuitor direcţional fără laminare / non-throttling directional control valve /
distributeus sans etranglement /
Distribuitor direcţional care nu introduce practic pierderi de presiune între racorduri.
Dither / dither / dither /
semnal electric periodic de mică amplitudine şi frecvenţă relativ mare, aplicat peste
semnalul de intrare al unei servovalve în scopul creşterii rezoluţiei acesteia; se
defineşte prin frecvenţă şi amplitudine.
Divizor de debit / flow dividing valve / diviseur de debit /
Element de reglare automată disipativ care realizează alimentarea cu debite egale a
două motoare hidraulice prin rezistenţe hidraulice variabile.
Domeniul debitului de exploatare / range of operating flow / domaine du débit
d’exploitation /
Intervalul dintre debitul minim şi cel maxim, în care instalaţia sau echipamentul
funcţionează normal.
Domeniul presiunii de exploatare / range of operating pressure / domaine de la
pression de service /
Domeniul cuprins între presiunile minime şi maxime corespunzătoare regimului normal
de exploatare.
Domeniul temperaturii de exploatare / range of operating temperature / domaine de
la temperature de service/
Domeniul cuprins între temperaturile minime şi maxime corespunzătoare regimului
normal de exploatare.
Domeniul turaţiei de exploatare / range of operating speed / domaine de la vitesse
de service /
Intervalul între turaţia minimă şi cea maximă, în regim normal de exploatare.
Domeniul viscozităţii de exploatare / range of operating viscosity / domaine de la
viscosité cinématique /
Intervalul între valoarea maximă şi cea minimă admisibilă a viscozităţii cinematice a
mediului de lucru.
Drosel / throttle valve / valve étrangleur /
Rezistenţă hidraulică sau pneumatică variabilă care permite reglarea debitului în
ambele sensuri de curgere a fluidului de lucru.
Durata de funcţionare < Df > / operating time / durée du service /
Indicator de funcţionare normală a unui echipament sau a unei instalaţii; se exprimă în
unităţi de timp sau de distanţă, prin număr de cicluri de funcţionare etc.
Durata de încercare < ti > / test period / durée d’essai /
Timpul în care se efectuează o încercare, în condiţii stabilite prin documentaţia tehnică.
Durata de suprasarcină < ts > / overloading time / durée du surcharge /
Durata funcţionării în afara regimului nominal, fără alterarea performanţelor.
Durată de viaţă normată / expentancy life / la duree de vie prevue /
2-9
Durată de exploatare preconizată în care o componentă sau un sistem îşi menţine

performanţele nominale în condiţiile de lucru specificate; se poate exprima şi în termeni
statistici ca probabilitate.
Efect Coandă / Coanda effect / effet Coanda /
Fenomenul de aderare a unui jet iniţial liber la un perete curb care nu-l înconjoară
complet.
Electromotor liniar / force motor / electromotoeur lineaire /
Convertor electro-mecanic liniar utilizat în etajul de intrare ale servovalvelor
electrohidraulice şi electropneumatice.
Element (cartuş) filtrant / filter element / élément filtrant /
Parte amovibilă a unui filtru care asigură reţinerea contaminanţilor solizi sau coloidali.
Element de acţionare pilotat / pilot-operated element / élement piloté /
Element de sistem de acţionare cu două sau mai multe etaje de amplificare în putere a
comenzii; primul etaj se numeşte pilot.
Element de execuţie hydraulic (pneumatic) / hydraulic (pneumatic) actuator /
actuateur hydraulique (pneumatique) /
Maşină care transformă energia de presiune a unui lichid (gaz) în energie mecanică.
Element de prindere / mounting element / élément de fixation /
Element utilizat pentru montarea unei componente într-o instalaţie.
Element de reglare a debitului / flow control valve / appareil de reglage du debit /
Element care reglează debitul furnizat unui motor printr-o rezistenţă variabilă dispusă în
serie sau în paralel cu acesta.
Element de reglare hidraulic (pneumatic) / control valve / valve de commande /
Aparat care reglează debitul, presiunea într-unul dintre racorduri sau diferenţa de
presiune dintre racordurile unui motor hidraulic.
Element de reglare hidraulic (pneumatic) / fluid control device / element de
commande a fluide /
Element folosit pentru reglarea paramerilor funcţionali ai unui sistem prin laminarea
fluidului, prin divizarea debitului etc.
Element de sistem de acţionare hidropneumatică / component / composant /
Parte componentă a unui sistem de acţionare care serveşte la generarea, distribuţia,
reglarea, transportul, condiţionarea sau transformarea energiei de presiune.
Element logic AND (ŞI) / AND device /element logique AND /
Element de circuit logic a cărui ieşire se află în starea logică 1 dacă şi numai dacă
toate semnalele de intrare se află în starea logică 1.
Emulsie / emulsion / emulsion /
Dispersie omogenă a două lichide nemiscibile.
Emulsie de apă în ulei / water in oil emulsion / emulsion de l ‫ۥ‬eau in huile /
Dispersie de apă într-o fază continuă de ulei (lichid utilizat în presele hidraulice de
forjă).
Emulsie de ulei în apă / oil in water emulsion / emulsion de huile in l ‫ۥ‬eau /
Dispersie de ulei într-o fază continuă de apă (lichid utilizat în presele hidraulice de
forjă).
Etaj final / output stage / etage finale /
Etajul final de amplificare al unei servovalve; uzual acesta este un distribuitor cu sertar
cilindric şi acoperire critică.
Etaj de amplificare / stage / etage d'amplification /
Subansmblu al unei servovalve care include un amplificator de putere; servovalvele pot
avea două sau mai multe etaje de amplificare cu reacţii interne.
Etanşarea tijei / rod gland / press-garniture /
2-10
Element elastomeric de etanşare a tijei unui cilindru.

Exhaustor / air bleeder / aspirateur d ‫ۥ‬air /
Ventilator utilizat pentru evacuarea aerului dintr-o incintă.
Factor de amplificare / gain / amplification /
Raportul dintre amplitudinea semnalului de ieşire şi cea a semnalului de intrare aplicat
unui amplificator analogic.
Factor de amplificare în presiune / pressure gain / amplification en pression /
Raportul între presiunea de ieşire şi cea de intrare a unui amplificator de presiune.
Factor de filtrare < βu > / filtration ratio / facteur de filtration /
Raportul dintre numărul de particule mai mari de o anumită dimensiune caracteristică
(μm) prezente în lichidul nefiltrat şi numărul de particule mai mari decît aceeaşi
dimensiune (μm) decelabile în fluidul filtrat.
Filtru – cartuş / spin-on filter / filtre cartouche /
Filtru amovibil de joasă presiune realizat sub formă de cilindru cu renuri, intercalat în
circuit printr-un niplu filetat amplasat pe traseul dintre pompă şi motorul hidraulic; este
larg utilizat în circuitele auxiliare de condiţionare a uleiului şi în circuitele de ungere ale
motoarelor cu ardere internă.
Filtru / filter / filtre /
Element care reţine impurităţile solide şi poluanţii insolubili dintr-un fluid.
Filtru cu sistem de purjare / filter with water trap / filtre avec purgeur /
Filtru prevăzut cu sistem de evacuare periodică a apei condensate.
Filtru de rezervă / by-pass (reserve) filter / filtre de reserve /
Filtru amplasat în paralel cu filtrul de serviciu, intrînd în funcţiune la atingerea unei
anumite căderi de presiune pe filtrul de serviciu.
Filtru hidraulic / hydraulic filter / filtre hydraulique /
Filtru care reţine impurităţile solide şi poluanţii coloidali incluşi în lichidul de lucru.
Filtru intermediar / afterfilter / post filtre /
Filtru amplasat după uscătorul de aer comprimat în scopul protejării echipamentului
situat în aval faţă de particulele solide sicative.
Filtru magnetic / magnetic filter / filtre magnétique /
Filtru care reţine poluanţii cu ajutorul cîmpului magnetic produs de rondele de ferită
amplasate pe un suport nemagnetic.
Filtru metalic grosier / strainer filter / filtre de toile metalique tissee /
Filtru realizat din plasă de sârmă din alamă sau oţel inoxidabil, destinat reţinerii
impurităţilor cu diametrul mediu de ordinul a 50 micrometri.
Filtru pneumatic / air filter / filtre à air /
Filtru care reţine inpurităţile solide şi apa din aerul comprimat.
Fineţea nominală de filtrare < δn >/ rated filtering accuracy / finess nominale de
filtration / Mărimea convenţională a particulelor conţinute de lichidul de lucru care
permite funcţionarea continuă a unui echipament în condiţii stabilite prin documentaţia
tehnică.
Fluid / fluid / fluide /
Lichid, gaz sau combinaţii ale acestora.
Fluid anticoroziv / anticorrosive fluid / fluide anticorrosive /
Fluid care conţine inhibitori de coroziune pentru metale.
Fluid apos / aqueous fluid / fluide aqueuse /
Lichid funcţional polifazic rezistent la foc (neinflamabil) datorită prezenţei apei.
Fluid hidraulic (funcţional) / hydraulic fluid / fluide hydraulique /
Lichid complex utilizat ca mediu de transmitere în sistemele de acţionare hidraulice; în
alicaţiile industriale se utilizează hidrocarburi aditivate, soluţii apoase sau sintetice.
2-11
Fluid Newtonian / Newtonian fluid / fluide Newtoniene /

Fluid a cărui vâscozitate este independentă de eforturile tangenţiale.
Fluid pneumatic / pneumatic fluid / fluide pneumatique /
Fluid gazos utilizabil într-un sistem de acţionaare pneumatică.
Fluid rezistent la foc / fire resistant fluid / fluide resistant a l ‫ۥ‬allumage /
Fluid care se aprinde la o temperatură ridicată şi are o capacitate redusă de propagare
a flăcării.
Fluid sintetic / synthetic fluid / fluide de synthèse /
Fluid hidraulic obţinut prin sinteză şi nu prin extracţie sau rafinare; poate conţine aditivi
care îi conferă calităţi lubrifiante la tempeaturi ridicate sau rezistenţă la foc.
Forţa de blocare <Ff > / fixing force / force de fixation /
Forţa necesară pentru împiedicarea mişcării necontrolate a sarcinii sistemului de
acţionare.
Forţa de comandă < Fcd > / driving force / force de comande /
Forţa necesară pentru realizarea unei comenzi.
Forţa de conectare < Fc > / connecting force / force de connexion /
Forţa necesară la intrarea în elementul de comandă al unui sistem pentru punerea în
funcţiune.
Forţa de demaraj < Fd > / starting up force / force de démarrage /
Forţa necesară pentru scoaterea din starea de repaus a părţii mobile a unui sistem de
acţionare aflat sub sarcină.
Forţa de poziţionare < Fp > / positioning force / force de positionnement /
Forţa necesară unui element de execuţie liniar pentru atingerea unei anumite poziţii.
Forţa de reglare < Fr > / controlling force / force de réglage /
Forţa necesară pentru comanda unui element de reglare.
Forţa nominală < Fn > / nominal force / force nominale /
Forţa furnizată de un element de execuţie în regim nominal.
Forţă teoretică a cilindrului / theoretical cylinder force / force theorique du verin /
Forţa calculată prin înmulţirea presiunii cu aria efectivă a pistonului, neglijând frecarea;
în cazul cilindrilor cu dublă acţiune, forţa se calculează pentru ambele direcţii de
mişcare ale pistonului.
Frecare fluidă / fluid friction / frottement fluide /
Forţă de frecare datorată vâscozităţii unui fluid.
Frecvenţa de conectare< fc > / connecting frequency / fréquence de connexion /
Numărul ciclurilor de conectare – deconectare în unitatea de timp.
Frecvenţă de recirculare / re-cycling freqency / fréquence de recirculation /
Numărul ciclurilor de trecere a întregului volum de lichid de lucru printr-un sistem de
acţionare hidraulică, în unitatea de timp.
Grad de umplere < χ > / degree of fullness / degré de remplissage /
Pentru lichide: raportul dintre cilindreea efectivă şi cilindreea geometrică; pentru gaze:
raportul dintre cilindreea efectivă la presiunea de intrare şi cilindreea geometrică.
Gripare hidraulică / hydraulic lock / blocage hydraulique /
Imobilizarea unui sertar cilindric circular datorată repartiţiei asimetrice a presiunii pe
suparafaţa laterală, generată de erori de execuţie.
Grup de condiţionare a lichidelor funcţionale / conditioning unit / groupe de
conditionnement /
Echipament de preparare a lichidului destinat unui sistem de acţionare hidraulică,
format dintr-un rezervor, o pompă volumică, o supapă de limitare a presiunii, un sistem
de termostatare, un sistem de eliminare a aerului prin vidare, un set de filtre de fineţe
crescătoare şi un sistem de supraveghere a fineţei de filtrare.
2-12
Grup de motoare / driving assemblies (motors) / groupes moteurs /

Ansamblu de motoare hidraulice rotative care acţionează aceeaşi sarcină în paralel
sau prin intermediul unor angrenaje (uzual – planetare).
Grup de pompare / driven assemblies (pumps) / generateur de fluide sous pression /
Subansamblu format uzual dintr-o pompă hidraulică antrenată de un motor electric
printr-un cuplaj (elastic) ; pompa mai poate fi acţionată de un motor hidraulic,
pneumatic, de o turbină eoliană etc.
Grup de preparare a aerului comprimat / air conditioner / conditionneur d’air /
Subsistem de preparare a aerului comprimat destinat acţionării pneumatice format
dintr-un filtru cu separator de apă, o supapă reducătoare de presiune şi un sistem de
ungere.
Grup de ulei sub presiune (GUP) / constant pressure supply system / centrale
hydraulique /
Subsistem de preparare a lichidului sub presiune necesar unui sistem hidraulic de
acţionare, comandă sau reglare automată ; este format dintr-un rezervor cu suprafaţă
liberă, unul sau mai multe grupuri de pompare, filtre, supape de limitare a presiunii,
acumulatoare hidropneumatice, schimbătoare de căldură, încălzitoare, blocuri
hidraulice, distribuitoare direcţionale, distribuitoare proporţionale, servovalve etc.
Histerezis / hysteresis / hysteresis /
Fenomen ireversibil care constă în faptul că succesiunea stărilor unui sistem,
determinată de variaţia unui parametru, diferă de succesiunea stărilor determinate de
variaţia în sens contrar a aceluiaşi parametru.
Histerezisul servovalvei / servovalve hysteresis /hysteresys de servovalve /
Diferenţa între intensitatea curentului de comandă al servovalvei necesar pentru a
produce acelaşi debit în cursul unui ciclu complet de variaţie a curentului, atunci când
servovalva funcţionează la o frecvenţă care nu generează efecte dinamice
semnificative.
Inhibitor / inhibitor / inhibiteur /
Substanţă care adăugată în cantitate mică unui fluid, împiedică sau modifică unele
reacţii chimice precum coroziunea sau oxidarea.
Interfaţă / interface device / interface /
Componentă care transformă o informaţie cu o anumită structură într-o informaţie cu
altă structură.
Înălţime de frecare / friction head / chute de frottement /
înălţimea necesară pentru învingerea frecării dintre particulele de fluid în mişcare şi
suprafaţa interioară a căii de curgere. Înălţimea de frecare depinde de viteza de
curgere, tipul, diametrul şi particularităţile căii de curgere şi ale conexiunilor, precum şi
de caracteristicile fluidului.
Înălţime statică /static head / hauteur statique /
Înălţimea coloanei de fluid situată deasupra unui anumit punct.
Incălzitor / heater / rechauffeur /
Aparat care emite căldură, mărind temperatura fluidelor sau corpurilor solide din
apropierea sa.
Jet / jet / jet /
Fluidul care curge printr-un orificiu.
Jet ataşat / attache a jet / jet attaché /
Jet care aderă la un perete prin efect Coandă.
Jet finit / confined jet / jet confiné /
Jet a cărui curgere este influenţată de pereţii care îl înconjoară.
Jet liber / free jet / jet libre /
2-13
Jet care se scurge în afara unor pereţi, sau fără contact direct cu pereţii care îl
înconjoară.
Jet principal / main (power) jet / jet principal /
Jet laminar sau turbulent care parcurge canalul de alimentare a unui element fluidic
(fără piese mobile).
Legea lui Bernoulli / Bernoulli ‫ۥ‬s law / loi de Bernoulli /
Energia specifică a unui lichid, corespunzătoare presiunii şi vitezei, se menţine
constantă pe o linie de curent în absenţa frecărilor sau aportului de energie.
Legea lui Boyle / Boyle ‫ۥ‬s law / loi de Boyles /
Presiunea absolută a unei mase date de gaz variază invers proporţional cu volumul
acesteia, dacă temperatura rămâne constantă.
Legea lui Charle / Charle ‫ۥ‬s Law / loi du Charle /
Volumul unei mase date de gaz variază direct proporţional cu temperatura absolută,
dacă presiunea acesteia rămâne constantă.
Dispozitive logice fluidice / fluid logic devices / composantes fluidiques /
Dispozitive de prelucrare a semnalelor analogice sau digitale care utilizează jeturi de
fluid, similare dispozitivelor electronice.
Logică fluidică / digital fludics / logique fluidique /
Sisteme de calcul logic cu fluide care realizează transmiterea şi prelucrarea
informaţiilor numerice cu ajutorul componentelor fără piese mobile.
Ungător / lubricator / lubrificateur /
Dispozitiv prin care se introduce lubrifiant în aerul comprimat destinat acţionărilor
pneumatice.
Macara hidraulică / hydraulic crane / grue hydraulique /
Macara echipată cu mecanisme hidraulice de rotaţie, translaţie, blocare sub sarcină,
stabilizare antiruliu şi antitangaj, ridicarea şi coborîrea sarcinii, frînarea acesteia,
limitarea automată a sarcinii etc.
Manometru / pressure gage / manometre /
Aparat de măsură a presiunii dintr-un sistem la care este conectat.
Debitmetru / flowmeter / debitmetre /
Aparat de măsură a debitului volumic sau masic al unui fluid printr-o conductă sau un
canal.
Fluid de lucru / working medium / fluid de travail /
Fluid folosit pentru transmiterea energiei sau informaţiei.
Miscibilitatea fluidelor / fluid miscibility / miscibilite des fluides /
Capacitatea fluidelor de a fi amestecate în orice proporţii fără separare de faze.
Modul de compresiune / bulk modulus / module de compression /
Măsură a rezistenţei la compresiune a unui fluid; mărimea inversă se numeşte „modul
de elasticitate”.
Moment de comandă < Mcd > / driving moment / couple de commande /
Momentul necesar efectuării unei comenzi.
Moment de conectare < Mc> / connecting moment / couple de connexion /
Moment aplicat la intrarea elementului de comandă al echipamentului sau instalaţiei.
Moment de demarare < Md > / starting up moment / couple de démarrage /
Momentul necesar scoaterii din starea de repaus a pieselor rotitoare aflate sub sarcină.
Moment de reglare <Mr > / controlling moment / couple de réglage /
Momentul necesar efectuării reglării parametrilor funcţionali ai unui sistem.
Moment nominal < Mn> / nominal moment / couple nominal /
Momentul dezvoltat de un motor în regim nominal.
Motor alternativ / reciprocating motor / moteur alternatif /
2-14
Motor la care organele de lucru au o mişcare alternativă.

Motor bidirecţional / reversible motor / moteur bidirectionnel /
Motor la care sensul de rotaţie a arborelui se poate inversa prin schimbarea sensului
de curgere a fluidului.
Motor cu cilindree fixă / fixed displacement motor / moteur à cylindrée fixe /
Motor la care volumul de fluid deplasat la un ciclu (cilindree) nu poate fi reglat.
Motor cu cilindree variabilă / variable displacement motor / moteur à cylindrée
variable / Motor la care volumul de fluid deplasat la un ciclu poate fi reglat.
Motor cu palete / vane motor / moteur à palettes coulissantes /
Motor rotativ la care organele active sunt constituite din palete radiale sau parţial
înclinate care culisează într-un rotor cilindric sprijinindu-se pe o camă circulară sau
eliptică .
motor cu pistoane / piston motor / moteur à pistons /
Motor ale cărui organe de lucru sunt pistoane.
Motor cu roţi dinţate / gear motor / moteur à engrenage /
Motor cu angrenaje la care organele de lucru sunt constituite din două sau mai multe
roţi dinţate.
Motor electric pas cu pas / electric stepping motor / moteur électrique pas à pas /
Motor electric comandat cu impulsuri monofazice sau trifazice în scopul obţinerii unui
unghi de rotaţie prescris, cu o precizie corespunzătoare pasului realizat.
Motor hidraulic (pneumatic) pas-cu-pas / hydraulic(pneumatic) steeping motor /
moteur hydraulique pas-a-pas
Motor hidraulic (pneumatic) comandat cu semnale discrete în scopul obţinerii unui
unghi de rotaţie prescris, cu o precizie corespunzătoare pasului realizat.
Motor hidraulic / hydraulic motor / moteur hydraulique /
Element care transformă energia hidraulică în energie mecanică.
Motor hidraulic cu roţi dinţate / gear hydraulic motor /moteur hydraulique a
engrenage / Motor hidraulic rapid format din două sau mai multe roţi dinţate care
transpotă lichidul de lucru prin spaţiile dintre dinţi.
Motor hidraulic cu angrenaje exterioare / external gear hydraulic motor / moteur a
angrenages exterieurs /
Motor hidraulic rapid cu două sau mai multe angrenaje exterioare.
Motor hidraulic cu angrenaj interior / internal gear hydraulic motor / moteur a
engrenage interieur /
Motor hidraulic cu angrenaj interior caracterizat prin separarea racordurilor cu ajutorul
unei diafragme semilunare.
Motor hidraulic de capacitate fixă / fixed capacity hydraulic motor / moteur
hydraulique a cylindree fixe /
Motor hidraulic volum caracterizat printr-un raport constant între debit şi turaţie numit
„capacitate”.
Motor hidraulic de capacitate variabilă / variable capacity hydraulic motor / moteur
hydraulique a cylindree variable /
Motor hidraulic a cărui capacitate se reglează prin modificarea volumului maxim al
camerelor dintre elementele active; este utilizat în sistemele de acţionare cu reglare
mixtă sau secundară.
Motor oscilant / semi-rotary actuator / moteur oscillant /
Motor la care unghiul de rotaţie al arborelui de ieşire este limitat.
Motor hidraulic oscilant / hydraulic oscillating motor / verin hydraulique rotatif /
Motor hidraulic cu una sau mai multe palete, al cărui arbore poate executa o mişcare
de rotaţie incompletă.
2-15
Motor hidraulic de capacitate fixă / fixed displacement hydraulic motor / moteur

hydraulic volumetrique /
Motor hidraulic volumic a cărui capacitate nu poate fi modificată (prin construcţie).
Motor liniar autocomandat / self-controled linear motor / moteur linéaire avec
autocommande /
Motor liniar hidraulic sau pneumatic cu mişcare alternativă periodică, comandat printr-
un distribuitor direcţional inversor activat la cap de cursă pe cale mecanică sau
electrică.
Motor multiplu / multiple motor / moteur multiple /
Ansamblu de două sau mai multe motoare funcţionând în paralel, acţionând acelaşi
arbore.
Motor pneumatic rotativ / air rotary motor / moteur d ‫ۥ‬air rotatif /
Maşină care transformă energia de presiune a unui gaz în lucru mecanic; organul de
ieşire poate realiza o mişcare de rotaţie completă sau parţială.
Motor pneumatic volumic de capacitate fixă / fixed capacity pneumatic motor /
moteur pneumatique a cylindree fixe /
Motor pneumatic de capacitate fixă, stabilită prin construcţie.
Motor pneumatic volumic de capacitate variabilă / variable capacity pneumatic
motor / moteur pneumatique a cylindree variable /
Motor pneumatic a cărui capacitate se reglează prin modificarea volumului maxim al
camerelor dintre elementele active; este utilizat în sistemele de reglare automată, fiind
prevăzut cu tahogenerator.
Motor bidirecţional / over centre motor / moteur réversible /
Motor la care sensul de rotaţie a arborelui poate fi inversat prin inversarea sensului de
curgere a fluidului prin racordurile energetice.
Motor rotativ / rotary motor / moteur rotatif /
Motor la care arborele are o mişcare de rotaţie continuă.
Motor hidraulic (pneumatic) unidirecţional / uni-flow motor / moteur unidirectionnel /
Motor hidraulic sau pneumatic cu sens de rotaţie impus prin construcţie.
Motor volumic / displacement motor / moteur volumétrique /
Maşină care transformă energia de presiune a fluidului de lucru în energie mecanică.
Multiplicator de presiune / pressure intensifier / multiplicateur de pression /
Sistem format din două maşini volumice care realizează multiplicarea presiunii unui
fluid prin transferul energiei dintr-un circuit de joasă presiune (primar) intr-un circuit de
înaltă presiune (secundar).
Neuniformitatea debitului < δQ > / flow non-uniformity / irrégularité du débit /
Raportul diferenţei dintre debitul maxim şi minim şi valoarea medie a debitului obţinută
prin integrarea pe o perioadă de refulare.
Neuniformitatea momentului < δM > / moment non-uniformity / irrégularité du couple
/ Raportul diferenţei dintre valoarea maximă şi minimă a momentului şi valoarea medie
a momentului obţinută prin integrarea pe o perioadă de admisie.
Neuniformitatea presiunii < δp > / pressure non-uniformity / irrégularité de la pression
/
Raportul diferenţei dintre presiunea instantanee maximă şi cea minimă şi valoarea
medie a presiunii obţinută prin integrare în funcţie de timp pe o perioadă de
funcţionare.
Neuniformitatea turaţiei < δn > / speed non-uniformity / irregularite du nombre de
tours / Raportul diferenţei dintre valorile turaţiei maxime şi minime şi valoarea medie a
turaţiei obţinută prin integrarea pe o perioadă de admisie.
Niplu / niple / nipple /
2-16
Element de racordare a două conducte.

Numărul Reynolds / Reynolds number / nombre Reynolds /
Raportul dintre forţele de inerţie şi forţele de vâscozitate specifice unei mase de fluid
aflată în curgere permanentă; pentru conducte circulare drepte, trecerea de la regimul
laminar la cel turbulent se produce în domeniul Re = 2000 ÷ 4000.
Obturator (sertar, ventil) / valving element / élément mobile /
Piesă mobilă dintr-un aparat care asigură funcţia de distribuţie, comandă sau reglare.
Orificii de legătură / connecting ports / oriffices de connexion /
Orificii de intrare şi ieşire a fluidului de lucru prevăzute în elementele hidraulice şi
pneumatice.
Orificiu de alimentare / supply port / orifice dálimentation /
Orificiu prin care fluidul pătrunde într-un element de acţionare.
Orificiu de comandă / control port / orifice de commande /
Orificiu prin care fluidul de comandă pătrunde într-un element de comandă, reglare sau
protecţie.
Orificiu de drenaj / drain port / orifice de fuite /
Orificiu prin care pierderile de debit (scurgerile interne) sunt evacuate la rezervor .
orificiu de purjare / air exhaust port / orifice d´ évacuation /
Orificiu prin care este evacuat în atmosferă aerul utilizat în elementele de execuţie
pneumatice.
Orificiu de evacuare / output port / orifice de sortie /
Orificiu prin care se evacuează lichidul din elementul de acţionare.
Orificiu de retur / return port / orifice de retour /
Orificiu prin care fluidul evacuat din distribuitor revine în rezervor.
Placă de distribuţie / valve plate / glace de distribution /
Placă de distribuţie pentru maşini volumice cu pistoane rotative.
Pierdere de presiune < Δpp > / pressure loss / perte de pression /
Reducerea presiunii în sensul curgerii, între două puncte ale unui circuit, datorită
pierderilor corespunzătoare viscozităţii, rugozităţii frontierelor solide, variaţiei vitezei ca
mărime şi direcţie etc.
Pierdere de putere < ΔP > / power loss / perte de puissance /
Diferenţa dintre puterile specifice ale curentului de fluid în doua puncte ale unui circuit,
ca urmare a transformărilor şi schimburilor energetice.
Îmbinare de conducte / Pipeline junction / raccordement de conduites /
Subansamblu prin care se realizează racordarea conductelor între ele sau cu alte
elemente de circuit; ca piese de îmbinare se utilizează flanşe, bucşe plane, cilindrice,
conice sau sferice strânse cu piuliţe olandeze sau elemente compuse din metal şi
elastomeri.
Racord filetat / threated niple /raccord visse /
Îmbinare a două conducte printr-un niplu, o bucşă sferică sau conică şi o piuliţă
olandeză.
Pneumatica / pneumatics / pneumatique /
Ştiinţa care se ocupă cu studiul legilor care descriu curgerea aerului sub presiune.
Pompă alternativă / reciprocating pump / pompe alternative /
Pompă cu unul sau mai multe pistoane acţionate printr-un excentric sau un arbore cotit,
la care distribuţia se realizează prin supape de sens. Pistoanele pot fi în contact direct
cu lichidul pompat sau pot realiza aceaşi funcţie prin intermediul unei diafragme care le
separă de lichidele agresive.
Pompă bidirecţională / reversible pump / pompe bidirectionelle /
Pompă la care sensul de curgere a fluidului aspirat şi refulat poate fi inversat prin
2-17
schimbarea sensului de rotaţie a arborelui de antrenare.

Pompă centrifugă / rotodynamic pump / pompe centrifuge /
Pompă care măreşte energia cinetică şi de presiune a lichidului aspirat pe seama
forţelor centrifuge generate de rotaţia continuă a unui rotor paletat.
Pompă cu angrenaj (cu roţi dinţate) / gear pump / pompe à engrenages /
Pompă volumică rotativă la care camerele de volum variabil se realizează între două
sau mai multe roţi dinţate aflate în angrenare.
Pompă cu angrenaj exterior / external gear pump / pompe à engrenages extériuers /
Pompă cu angrenaj la care dantura roţilor este exterioară.
Pompă cu angrenaj interior / internal gear pump / pompe à engrenages intériuers /
Pompă cu angrenaj la care dantura uneia dintre roţi este interioară.
Pompă cu cilindree fixă (constantă) / fixed displacement pump / pompe à cylindrée
fixe / Pompă la care volumul de fluid deplasat la o rotaţie completă a arborelui nu
poate fi modificat.
Pompă cu cilindree variabilă / variable displacement pump / pompe à cylindrée
variable / Pompă la care volumul de fluid deplasat în cursul unei rotaţii complete a
arborelui poate fi variat în timpul funcţionării prin intermediul unui organ de reglare.
Pompă cu dublă acţiune / double acting pump / pompe à double effet /
Pompă care realizează două aspiraţii şi două refulări la o rotaţie completă a arborelui
de antrenare.
Pompă cu palete / vane pump / pompe à palettes coulissante /
Pompă rotativă la care camerele de volum variabil se realizează între palete radiale
sau parţial înclinate care culisează într-un rotor cilindric sprijinindu-se pe o camă
circulară sau eliptică.
Pompă cu palete culisante echilibrată / balanced vane pump / pompe à palettes
échilibribrée /
Pompă cu palete la care forţele de presiune radiale care acţionează asupra rotorului
sunt egale şi opuse datorită formei simetrice a camei (eliptică).
Pompă cu palete neechilibrată / unbalanced vane pump / pompe à palettes non
échilibribrée /
Pompă cu palete la care forţele radiale care acţionează asupra rotorului nu sunt
compensate deoarece cama circulară care determină pătrunderea paletelor în rotor
este amplasată excentric.
Pompă cu pistoane rotative / piston pump / pompe à pistons /
Pompă alternativă la care organele de lucru sunt pistoane amplasate într-un bloc de
cilindri antrenat de arbore.
Pompă cu pistoane axiale / axial piston pump / pompe à pistons axiaux /
Pompă cu pistoane rotative ale căror axe sunt amplasate pe suprafaţa laterală a unui
cilindru sau a unui con.
Pompă cu pistoane axiale cu bloc înclinat / bent axis piston pump / pompe à
pistons axiaux à axe brisé /
Pompă cu pistoane axiale la care axa blocului cilindrilor este înclinată faţă de axa
arborelui de antrenare.
Pompă cu pistoane axiale cu disc înclinat / swash plate piston pump / pompe à
pistons axiaux a plateau incline /
Pompă cu pistoane axiale la care axa blocului cilindrilor este identică cu axa arborelui,
mişcarea rectilinie alterntivă a pistoanelor fiind provocată de un disc înclinat faţă de axa
arborelui.
Pompă cu pistoane în linie / in-line piston pump / pompe à pistons en ligne /
Pompă cu mai multe pistoane cu axe paralele între ele şi situate într-un plan
2-18
perpendicular pe axa arborelui de antrenare.

Pompă cu pistoane rotative radiale / radial piston pump / pompe à pistons radiaux /
Pompă cu pistoane dispuse radial faţă de axul de antrenare într-un bloc cilindric
antrenat de arbore printr-un cuplaj universal.
Pompă cu roţi dinţate cu compensarea jocului radial şi axial / gear pump with
pressure loading / pompe à engrenages à rattapage du jeu radial et axial /
Pompă cu roţi dinţate la care jocul roţilor dinţate faţă de carcasă şi capace este
compensat automat de presiunea de refulare care acţionează asupra unor lagăre
flotante.
Pompă cu roţi dinţate cu jocuri radiale şi axiale constante / fixed clearence gear
pump / pompe à engrenages à jeu radial/axial fixe /
Pompă cu roţi dinţate la care jocurile roţilor dinţate faţă de carcasă şi capace sunt
constante.
Pompă cu simplă acţiune / single acting pump / pompe à simple effet /
Pompă care realizează numai o aspiraţie şi o refulare la o rotaţie completă a arborelui
de antrenare.
Pompă cu şuruburi / screw pump / pompe à vis /
Pompă rotativă constituită dintr-unul sau mai multe şuruburi aflate în angrenare într-o
carcasă profilată corespunzător.
Pompă hidraulică / hydraulic pump / pompe hydraulique /
Maşină care transformă energia mecanică în energie hidraulică.
Pompă hidropneumatică / hydropneumatic pump / pompe hydropneumatique /
Pompă hidraulică acţionată cu aer sub presiune; în general acţionează ca un
multiplicator de presiune cu acţiune discontinuă.
Pompă manuală / hand-pump / pompe à main /
Pompă al cărui mecanism este acţionat manual.
Pompă multiplă (dublă, triplă etc.) / multiple pump / pompe multiple /
Pompă cu mai multe elemente active funcţionând în paralel şi având un arbore de
antrenare comun.
Pompă multietajată / staged pump / pompe à étages/
Pompă cu mai multe etaje înseriate şi antrenate de un arbore comun.
Pompă bidirecţională / overcentre pump / pompe réversible /
Pompă la care prin inversarea sensului de rotaţie a arborelui se obţine inversarea
sensului de curgere a fluidului prin racordurile energetice.
Pompă rotativă / rotary pump / pompe rotative /
Pompă ale cărei organe active sunt acţionate într-o mişcare de rotaţie continuă.
Pompă semirotativă / semi-rotary pump / pompe semirotative /
Pompă la care unghiul de rotaţie a organului activ este limitat.
Pompă unidirecţională / uni-flow pump / pompe unidirectionelle /
Pompă la care sensul de curgere a lichidului nu poate fi inversat prin schimbarea
sensului de rotaţie a arborelui de antrenare.
Pompă volumică / displacement pump / pompe volumétrique /
Maşină care transformă energia mecanică furnizată de motorul de antrenare în energie
de presiune a lichidului refulat.
Pompă-motor / pump-motor / pompe-moteur /
Maşină volumică care poate funcţiona fie ca pompă fie ca motor rotativ fără modificări
structurale.
Pompă-motor cu cilindree fixă / fixed capacity pump-motor / pompe-moteur à
cylindrée fixe /
Pompă-motor la care volumul de fluid deplasat la un ciclu (cilindree) nu poate fi reglat.
2-19
Pompă-motor cu cilindree variabilă / variable capacity pump-motor / pompe-moteur

à cylindrée variable /
Pompă-motor la care volumul de fluid deplasat la un ciclu funcţional poate fi variat
printr-un dispozitiv adecvat.
Priză de putere / power take – off / prise de puissance /
Arbore disponibil într-o transmisie mecanică pentru antrenarea unei pompe sau a unui
organ de lucru.
Poziţie de descărcare completă (la variatoare hidraulice) / fully by-passing position
/ position vidange complète /
Poziţie neutră, în care toate orificiile energetice (P, A, B) sunt legate la bazin (T).
Poziţie de montare / mounting position / position de montage /
Poziţie a unui echipament care îi asigură capacitatea de funcţionare.
Poziţie de repaus (la variatoare hidraulice) / normal position / position de repos /
Poziţia arborelui de ieşire după încetarea acţiunii forţei de comandă sau a semnalului
de pilotare.
Poziţia „deschis” (la variatoare hidraulice) / open position / position ouverte /
Poziţie a elementului de comandă în care racordul de alimentare este conectat la
orificiul (orificiile) de ieşire (consumatori).
Poziţia finală (la variatoare hidraulice) / actuated position / position finale /
Poziţie extremă a elementului de comandă sub acţiunea forţelor de comandă.
Poziţie funcţională (la variatoare hidraulice) / valve element position / position
fonctionelle /
Poziţia elementului de comandă care asigură funcţionarea normală a sistemului.
Poziţie intermediară (la variatoare hidraulice)/ intermediate position / position
intermediaire /
Orice poziţie între poziţia neutră şi cea finală.
Poziţia „închis” (la variatoare hidraulice) / closed position / position fermée /
Poziţie a elementului de comandă în care racordul de intrare nu este conectat la
orificiul de ieşire.
Poziţia „liber” (la variatoare hidraulice) / free position / position libre /
Poziţie a elementului de comandă pentru care pompa se află la cilindree nulă.
Presă hidraulică manuală / manual hydraulic press / presse hydraulique a commande
manuelle /
Sistem de acţionare hidraulic destinat amplificării forţei aplicate manual pistonului unei
pompe, bazat pe diferenţa dintre aria pistonului pompei şi aria pistonul cilindrului
hidraulic.
Presă hidraulică / hydraulic press / presse hydraulique /
Sistem de acţionare hidraulică destinat obţinerii unor forţe mari necesare proceselor
industriale. Valorile mari ale forţelor se obţin cu ajutorul unor pompe de presiune înaltă
care alimentează cilindri hidraulici de mari dimensiuni.
Presiune de aspiraţie <pa> / suction pressure / pression d’aspiration /
Presiunea măsurată în imediata apropiere a orificiului de intrare al unei pompe.
Presiune de comandă <pcd>/ driving pressure / pression de commande /
Presiunea în circuitul de comandă.
Presiune de conectare <pc> / connecting pressure / pression de connexion /
Presiunea de reglare necesară pentru conectarea echipamentului sau a instalaţiei.
Presiune de distrugere <pdi> / failure pressure / pression de distruction /
Presiunea statică la care echipamentul sau instalaţia se deteriorează şi pierde mediul
de lucru
presiune de drenare <pdr> / draining pressure / pression de purge (fuite)/
2-20
Presiunea în orificiul de drenaj al echipamentului.

Presiune de durată <pd> / lasting pressure / pression de durèe /
Presiunea maximă la care echipamentul sau instalaţia realizează durata de funcţionare
prevăzută în documentaţia tehnică, în regim stabilizat.
Presiune de exploatare <pex> / operating pressure / pression de service
(d’exploitaion) / Presiunea în regim de exploatare.
Presiune de ieşire <p2> / outlet pressure / pression de sortie /
Presiunea în racordul de ieşire al echipamentului sau instalaţiei.
Presiune de intrare <p1> / inlet pressure / pression d’entrèe /
Presiunea medie măsurată la racordul de intrare al echipamentului sau instalaţiei.
Presiune de încercare <pî> / test pressure / pression d’essai /
Presiune statică superioară presiunii nominale, utilizată pentru încercarea
echipamentului sau instalaţiei.
Presiune de lucru <pl> / working pressure / pression de travail /
Presiunea în regim de lucru.
Presiune de reglare <p0> / controling pressure / presion de règlage /
Presiunea necesară pentru iniţierea acţiunii organului de reglare al unui aparat.
Presiune maximă admisibilă <pmax> / maximum permisible pressure / pression
maxima admisible /
Presiune maximă de funcţionare accidentală la care echipamentul sau instalaţia nu se
defectează.
Presiune nominală <pn> / nominal pressure / pression nominale /
Presiunea maximă la care echipamentul sau instalaţia poate funcţiona continuu în
condiţii stabilite prin documentaţia tehnică.
Presostat (releu de presiune) / pressure switch / pressostat /
Aparat care conţine un contact electric acţionat la atingerea unei valori pre-reglate a
presiunii de intrare.
Presostat / pressure electric switch / contact electrique a pression /
Senzor de presiune care reacţionează închizînd un contact la depăşirea unei presiuni
prescrise printr-un resort pretensionat.
Rezervor sub presiune / pressurized reservoir / reservoir sous pression /
Recipient utilizat pentru stocarea fluidelor sub presiune.
Priză de fluid / take-off point / prise /
Racord auxiliar amplasat pe elemente de acţionare sau conducte, în scopul prelevării
de fluid sau al măsurării parametrilor locali.
Punct de aprindere / flash point / point d’allumage /
Temperatura la care trebuie încălzit un lichid, în condiţii specificate prin procedura de
testare, pentru a emite o cantitatea suficientă de vapori care, în amestec cu aerul,
poate fi aprinsă de o flacără.
Punct de rouă / dew point / point de condensation /
Temperatura de condensare a vaporilor conţinuţi într-un gaz la o anumită presiune.
Punere în funcţiune / commisioning / mise en service /
Prima pornire, încercare şi reglare a unei instalaţii sau a unui circuit, în scopul verificării
realizării funcţiunilor impuse.
Purjare / system bleeding / purge /
Operaţie care constă în eliminarea aerului dintr-un circuit hidraulic sau a apei dintr-un
circuit pneumatic.
Putere de comandă <Pcd> / control power / puissance de commande /
Puterea consumată pentru iniţierea acţiunii organului de comandă al unui aparat.
Putere de conectare <Pc> / connecting power / puissance de connexion /
2-21
Puterea necesară pentru punerea în funcţine a unui echipament sau a unei instalaţii.
Putere de durata <Pd> / lasting power / puissance de durèe /
Puterea consumată de un echipament în regim de durată.
Putere de ieşire <P2> / outlet power / puissance de sortie /
Puterea produsă de echipament sau instalaţie.
Putere de intrare <P1> / inlet power / puissance d’entrèe /
Puterea absorbită de echipament sau instalaţie.
Putere de încercare <Pî> / test power / puissance d’essai /
Puterea consumată în regim de încercare.
Putere de lucru <Pl> / working power / puissance de travail /
Puterea consumată de echipament în regim de lucru.
Putere de reglare <Pr> / controling power / puissance de règlage /
Puterea consumată pentru reglarea echipamentului sau instalaţiei, în regim de lucru.
Putere hidraulică <Ph> / hydraulic power / puissance hydraulique /
Derivata parţială a energiei curentului de lichid în raport cu timpul.
Putere nominală <Pn> / rated power / puissance nominale /
Putere consumată de echipament în regim nominal.
Putere pneumatică <Pp> / pneumatic power / puissance pneumatique /
Derivata parţială sa energiei curentului de un gaz în raport cu timpul.
Racord / fitting / raccord /
Element destinat îmbinării etanşe a conductelor, între ele sau cu diverse componente
ale sistemelor cu fluide sub presiune.
Racord cu cot (cot) / elbow fitting / coude /
Racord cu două căi ale căror axe formează un unghi între ele; uzual, acesta este de
90o.
Racord de purjare / exhaust port / orifice d’evacuation d’air /
Racord controlat printr-un robinet comandat manual în scopul evacuării aerului
nedizolvat din lichidul de lucru.
Racord flexibil / hose / tuyau /
Conductă flexibilă elastomerică, a cărei dimensiune nominală este diametrul interior.
Racord flexibil armat / hose with steel layers/ flexible /
Tub flexibil elastomeric armat cu împletitură de oţel inoxidabil, cu racorduri metalice
demontabile.
Racord în cruce (cruce) / cross fitting / raccord en croix /
Racord cu patru căi.
Racord în T (teu) / tee fitting / raccord en té /
Racord în formă de T, cu trei căi.
Racord în Y/”Y” fitting / raccord en Y /
Racord în formă de Y, cu trei căi.
Racord rapid / quick release coup link / raccord rapide /
Dispozitiv care permite cuplarea şi decuplarea racordurilor flrxibile prin deplasarea
axială a unui manşon.
Randamentul maşinii hidraulice / efficiency / rendement /
Raportul dintre puterea de ieşire şi cea de intrare.
Randament hidraulic <ηh> / hydraulic efficiency / rendement hydraulique /
Componentă a randamentului unei maşini hidraulice corespunzătoare pierderilor de
presiune necesare curgerii lichidului prin maşină.
Randament mecanic <ηm> / hydromechanical efficiency / rendement mècanique /
Componentă a randamentului unei maşini hidraulice care ţine seama de pierderile de
moment sau forţă prin frecări interne.
2-22
Randament total <η> / total efficiency / rendement total /

Raportul dintre puterea produsă şi puterea consumată de de maşina hidraulică.
Randament volumic al pompei <ηv> / pump volumetric efficiency/rendement
volumetrique /
Raportul dintre debitul volumic corespunzător unei presiuni din domeniul de exploatare
şi debitul corespunzător presiunii minime din acelaşi domeniu.
Randamentul mecanic al motorului hidraulic / hydromechanical efficiency /
rendement mecanique /
Raportul între momentul efectiv şi cel teoretic, corespunzător capacităţii şi căderii de
presiune.
Randamentul volumic al motorului hidraulic / volumetric hydraulic motor efficiency /
rendement volumetrique /
raportul dintre debitul volumic teoretic corespunzător capacităţii şi vitezei de rotaţiei şi
debitului volumic consumat.
Raport de amplificare / ratio of intensification / rapport d’amplification /
Raportul între presiunea secundară şi cea primară, sau între debitul primar şi cel
secundar al unui amplificator.
Răcitor / cooler / refoidisseur / (refrigerant)
Echipament care elimină căldura acumulată în lichidul de lucru, evitând
supraâncălzirea acestuia.
Răcitor intermediar / intercooler (aftercooler) / postrefrigerateur /
Echipament care asigură răcirea unui gaz după comprimarea acestuia.
Răspuns în frecvenţă / frequency response / reponse en frequance /
Atenuarea amplitudinii mărimii de ieşire a unui sistem de reglare automată excitat la
intrare cu un semnal de formă sinudoidală de frecvenţă variabilă şi amplitudine
constantă.
Reacţie mecanică / mechanical feed – back / retroaction mecanique /
Legătură de reacţie mecanică în servomecanisme prin pîrghii, came, cabluri, lanţuri,
roţi dinţate etc.
Reducţie / reducer fitting / réduction /
Racord cu două căi avînd orificii de diametre diferite.
Sistem de eliminare a apei prin refrigerare / refrigerated / refrigeree /
Sistem de eliminare a apei cu ajutorul unui compresor frigorific şi a unui schimbător de
căldură.
Regim ciclic stabilizat / cyclical stabilized regime / règime cyclique stabile /
Regim în care parametrii funcţionali variază după legi periodice.
Regim de durată <d> / lasting regime / règime de travail continuel /
Regim în care se realizează durata de funcţionare stabilită în documentaţia tehnică.
Regim de exploatare / operating conditions / règime de service (dèxploatation) /
Regim în care este posibilă utilizarea practică a echipamentului sau instalaţiei conform
documentaţiei tehnice de execuţie.
Regim de încercare <i> / test duty / règime dèssai /
Totalitatea condiţiilor de lucru în care se fac încercările nedestructive ale
echipamentului sau instalaţiei.
Regim de lucru <L> / working conditions / règime travail /
Totalitatea condiţiilor de funcţionare în care se utilizează efectiv echipamentul sau
instalaţia.
Regim nestabilizat / non-stabilized working conditions / règime nonstabilizè /
Totalitatea condiţiilor de funcţionare în care parametrii funcţioali nu se stabilizează.
Regim nominal <n> / nominal duty / règime nominal /
2-23
Regimul convenţional de referinţă pentru care echipamentul sau instalaţia au fost

construite în vederea utilizării continue
regim stabilizat / stabilized working conditions / règime stabilizè /
Totalitatea condiţiilor de funcţionare în care parametrii principali nu variază sensibil.
Reglare prin variaţia presiunii de comandă / control by application or release of
pressure / commande par application –ou par baisse de la pression /
Sistem de reglare în buclă deschisă realizat prin variaţia presiunii aplicate unui element
de execuţie.
Regulator automat al debitului (presiunii, puterii) pompei / pump governor system
/ régulation sur pompe /
Sistem automat care realizează reglarea debitului, presiunii sau puterii absorbite de o
pompă volumică
Regulator de debit cu două căi (regulator de debit amplasat în serie) / two-way
flow control valve / régulateur de débit à deux voies /
Regulator de debit la care supapa compensatoare este normal deschisă, surplusul de
debit fiind eliminat printr-un alt aparat (o supapă de siguranţă).
Regulator de debit cu trei căi (regulator de debit amplasat în derivaţie) / three-way
flow control valve / régulateur de débit à trios voies /
Regulator de debit la care supapa compensatoare este normal închisă, surplusul de
debit fiind deversat prin acesta la rezervor sau la un consumator secundar.
Regulator de debit (viteză) / flow control valve / régulateur de débit /
Aparat de reglare a debitului prin intermediul unui drosel şi a unei supape
compensatoare, care menţine constantă căderea de presiune pe drosel
Regulator de temperatură / temperature controller / regulateur de temperature /
Controler care menţine temperatura unui sistem la o valoare prescrisă.
Regulator de temperatură / temperature controller / régulateur de temperature/
Sistem automat de reglare a temperaturii unui fluid
Regulator de viteză / speed governor / regulateur de vitesse /
Regulator de viteză şi putere pentru agregate energetice.
Releu de debit / flow switch / fluxostat /
Aparat care conţine un contact electric normal-deschis acţionat la atingerea unei valori
prereglate a debitului.
Releu de presiune diferenţial / differential pressure swtich / contact à pression
différentielle / Aparat care conţine unul sau mai multe contacte electrice acţionate la
atingerea unei valori prereglate a presiunii diferenţiale.
Transmisie / drives / transmissions /
Sistem de adaptare a caracteristicilor mecanice relativ rigide ale maşinilor de forţă la
cerinţele variabile ale maşinilor de lucru
Rezervor / reservoirs / reservoirs /
Element de stocare a unui lichid.
Rezervor cu suprafaţă liberă / reservoir open to atmosphere / reservoir a l’air libre
Rezervor al cărui lichid este în contact cu atmosfera.
Reţea hidraulică / pneumatică / pipe installation / installation de tuyautere/
Ansamblu de conducte destinate curgerii fluidului într-o acţionare
hidrostatică/pneumostatică.
Reyn / reyn / reyn /
unitate de măsură pentru vâscozitate absolută în sistemul anglo-saxon; se exprimă în
lb/in2.
Rezervor de aer / receiver / réservoir dáire /
Rezervor destinat stocării aerului sub presiune.
2-24
Rezervor etanş / reservoir sealed / réservoir etanche /

Rezervor închis, capabil să izoleze etanş un fluid de atmosferă.
Rezervor hidraulic / hydraulic reservoir / reservoir hydraulique /
Rezervor pentru depozitarea şi condiţionarea lichidului dintr-un sistem hidraulic.
Rezervor presurizat / pressure sealed reservoir / reservoir sous pression /
rezervor închis etanş pentru depozitarea fluidelor sub presiune.
Rezistenţă hidraulică variabilă (drosel) / throttle valve / regulateur de debit /
Element de reglare hidraulic care introduce o cădere de presiune utilizată pentru
măsurarea debitului sau reglarea acestuia prin variaţia ariei de curgere a unui orificiu.
Robinet cilindric / cylindrical plug shut-off valve / robinet à tournant cylindrique /
Robinet al cărui element mobil este un cilindru cu mişcare de rotaţie perforat
transversal; datorită jocului radial dintre obturator şi corp este necesară etanşarea
externă a cilindrului prin elemente elastomerice.
Robinet conic / tapered plug shut-off valve / robinet à tournanant conique/
Robinet rotitor la care elementul mobil este un con perforat transversal care asigura şi
etanşarea externă; este utilizat îndeosebi pentru gaze la presiuni reduse.
Robinet cu sertar cilindric / slide shut-off valve / robinet à tiroir /
Robinet la care închiderea şi deschiderea orificiilor se realizează prin intermediul unui
element mobil de formă cilindrică numit sertar, care se deplasează axial, paralel cu
suprafaţa bucşei în care se află orificiile de arie variabilă.
Robinet de izolare / shut – off valve / robinet d’isolement /
Robinet utilizat pentru închiderea etanşă a unui circuit.
Robinet plan / gate valve / robinet vanne /
Robinet la care elementul mobil este plan şi se deplasează perpendicular pe direcţia
de curgere a fluidului.
Racord rotitor / rotary connection / racord rotatif /
Racord orientabil care permite conectarea conductelor rigide sau flexibile în direcţie
perpendiculară pe axa de rotaţie, sub un unghi oarecare.
Sarcină <P>,<F>,<M> / load / charge /

Rezistenţa înregistrată la ieşirea dintr-un element de execuţie, exprimată sub formă de
presiune, forţă sau moment.
Schemă de conexiuni / connection diagram / schéma de connexions /
Reprezentarea schematică a principalelor componente ale unei instalaţii de acţionare
hidraulică sau pneumatică în scopul evidenţierii tuturor componentelor funcţionale,
racordurilor, conductelor şi elementelor de susţinere şi fixare ale acestora.
Schimbător de căldură / Heat exchangers / Echangeurs de chaleur /
Aparat care realizează transferul de căldură între două fluide fără ca acestea să intre în
contact; sunt utilizate în numeroase aplicaţii practice: ca radiatoare, în sisteme de
condiţionare a aerului, în centrale electrice etc.
Senzor / sensor / capteur /
Element care detectează şi transmite schimbările condiţiilor exterioare la circuitul sau
sistemul de prelucrare a informaţiei.
Semnalizator de nivel / liquid level switch / commutateur de niveau /
Senzor care conţine un contact electric acţionat la atingerea unei valori prereglate a
nivelului de lichid.
Separator de apă / water trap / séparateur déau /
Dispozitiv de eliminarea apei din aerul utilizat în sistemele de acţionare pneumatice.
Servocilindru / linear servomotor / servomoteur linéaire /
Element de execuţie liniar care incorporează elementul de comandă.
2-25
Servopompă / servopump / servopompe /

Pompă volumică reglabilă echipată cu dispozitiv de reglare a capacităţii.
Servopompă cu regulator de presiune (autoregulatoare) / pressure compensated
pump / servopompe a regulateur de pression /
Servopompă echipată cu dispozitiv de anulare a debitului extern la atingerea unei
presiuni prestabilite, evitînd laminarea lichidului prin supapa de siguranţă a sistemului
de acţionare.
Servopompă cu regulator de putere / power compensated pump / servopompe a
regulateur de puissance /
Servopompă echipată cu dispozitiv de limitare automată a puterii absorbite de pompă
de la motorul de antrenare.
Servopompă cu regulator de debit / flow compensated pump / servopompe a
regulateur de debit /
Servopompă echipată cu dispozitiv de reglare a debitului prin variaţia capacităţii cu un
servomecanism mecanohidraulic sau electrohidraulic.
Servocomandă / servo control / servocommande /
Sistem automat de reglare a poziţiei sau forţei utilizat pentru amplificarea strict
proporţională a forţei sau momentului de comandă.
Servocontroler / servocontroller / servo-amplificateur /
Echipament care stabileşte sensul de variaţie a stării unui fluid şi intervine automat
pentru menţinerea mărimilor de stare în limite predeterminate (presiunea, temperatura,
viscozitatea etc.).
Servomotor / servomotor / servomoteur /
Element de execuţie inclus într-un sistem de reglare automată.
Servoregulator / controller / servorégulateur /
Echipament care realizează menţinerea automată a parametrilor funcţionali ai unui
sistem tehnic între limitele prescrise, rejectînd perturbaţiile.
Servovalvă / proportional valve / valve proportionnelle /
Aparat care transformă un semnal de intrare electric sau mecanic într-un semnal
proporţional, hidraulic sau pneumatic.
Servovalvă electrohidraulică / electro hydraulic servo valve / servovalve électro-
hydraulique /
Servovalvă a cărei mărime de intrare este de natură electrică, analogică sau digitală,
iar mărimea de ieşire este de natură hidraulică.
Servovalvă electrohidraulică de debit / electro-hydraulic proportional flow valve /
servovalve électrohydraulique de debit /
Servovalvă electrohidraulică care reglează debitul de lichid destinat motorului hidraulic.
Servovalvă electrohidraulică de presiune / pressure control hydraulic servo valve /
servovalve électrohydraulique de pression /
Servovalvă electrohidraulică care reglează presiunea în racordul de ieşire sau diferenţa
de presiune dintre racordurile motorului hidraulic.
Servovalvă electropneumatică / electro - pneumatic servo valve / servovalve
electropneumatique /
iar mărimea de ieşire este de natură pneumatică.
Servovalvă electropneumatică de debit / electro - pneumatic servo valve /
servovalve electropneumatique /
iar mărimea de ieşire este debitul furnizat motorului pneumatic.
Servovalvă electropneumatică de presiune / electro - pneumatic servo valve /
2-26
servovalve electropneumatique /
iar mărimea de ieşire este presiunea în racordul de ieşire sau diferenţa de presiune
dintre racorduri.
Servomecanism mecanohidraulic / hydromechanical servomechanism /
asservissement hydraulique en position avec retour mecanique en position /
Sistem automat de reglare a poziţiei cu reacţie mecanică.
Servovalvă electrohidraulică cu centrare elastică / spring centerd electrohydraulic
servovalve / servovalve electohydraulique a retroaction barometrique /
Servovalvă cu motor de cuplu şi potenţiometru hidraulic dublu al cărui etaj de putere
este format dintr-un distribuitor de reglare cu centrul închis critic, centrat cu resoarte
rigide.
Servovalvă electrohidraulică cu reacţie de forţă / force feedback electrohydraulic
servovalve / servovalve electrohydraulique a retroaction mecanique /
este format dintr-un distribuitor de reglare cu centrul închis critic, al cărui sertar readuce
motorul de cuplu în poziţia de echilibru printr-o pîrghie.
Servovalvă electrohidraulică cu reacţie electrică / electric feedback electrohydraulic
servovalve / servovalve electrohydraulique a reaction electrique /
este format dintr-un distribuitor de reglare cu centrul închis critic, al cărui sertar este
deplasat în poziţia corespunzătoare semnalului de comandă prin intermediul unui
traductor de poziţie inductiv.
Servovalvă electrohidraulică cu centrare elastică / spring centerd electrohydraulic
servovalve / servovalve electohydraulique a retroaction barometrique /
este format dintr-un distribuitor de reglare cu centrul închis critic, centrat cu resoarte
rigide.
Servovalvă electrohidraulică cu reacţie de forţă / force feedback electrohydraulic
servovalve / servovalve electrohydraulique a retroaction mecanique /
este format dintr-un distribuitor de reglare cu centrul închis critic, al cărui sertar readuce
motorul de cuplu în poziţia de echilibru printr-o pîrghie.
Sistem de acţionare hidrostatică / hydraulic fluid power / transmission hydraulique /
Sistem de transmitere a energiei mecanice produsă de o maşină de forţă unei maşini
de lucru prin intermediul a două maşini hidraulice volumice care modifică energia de
presiune a unui lichid.
Sistem de acţionare pneumostatică / pneumatic fluid power / transmission
pneumatique / Sistem de transmitere a energiei mecanice produsă de o maşină de
forţă unei maşini de lucru prin intermediul a două maşini pneumatice volumice care
modifică energia de presiune a unui gaz.
2-27
Sistem de comandă la distanţă / remote control system / système de commande a

distance /
Sistem care permite comanda unei instalaţii aflată la distanţă faţă de operator.
Sistem de comandă hidraulic (pneumatic) / open loop control system / système de
commande /
Sistem de acţionare prin intermediul căruia se realizează comanda unui sistem de
acţionare de putere mult mai mare.
Sistem de răcire / cooling system / système de refroidissement /
Sistem destinat eliminării excesului de căldură dintr-un fluid.
Sistem de răcire cu aer / air cooling system / système de refroidissement à air /
Sistem de răcire care realizează evacuarea căldurii prin intermediul aerului.
Sistem de răcire cu lichid / liquid cooling system / système de refroidissement à
liquide / Sistem de răcire care realizează evacuarea căldurii prin intermediul unui
lichid.
Sistem de răcire prin refrigerare / refrigeration cooling system / système de
refroidissement par réfrigération /
Sistem de răcire care elimină excesul de căldură prin detenta unui gaz frigorific
comprimat.
Sistem de reglare prin decompresie / pneumatic unloading system / regulation
pneumatique par décompression /
Sistem de acţionare pneumatică care realizează forţa prin scăderea presiunii în camera
activă.
Sistem de reglare prin pornire/oprire / start-stop pressure control / regulation par
marche-arret /
Sistem de reglare bipoziţional (de tip releu).
Sistem electropneumatic de reglare a vitezei / pneumatic variable speed control /
régulation pneumatique à vitesse variable /
Sistem automat care reglează viteza prin două servovalve electropneumatice
comandate cu impulsuri modulate în durată.
Sistem de reglare automată cu fluide sub presiune / fluid control system /systeme
automatique de reglage a boucle fermee a fludes sous pression /
Sistem de reglare cu circuit închis al cărui element de execuţie este hidraulic sau
pneumatic; conţine o legătură de reacţie care permite compararea continuă sau
intermitentă a mărimii de intrare cu cea de ieşire; diferenţa dintre acestea (eroarea)
constituie semnalul de comandă al amplificatorului sistemului (hidraulic, pneumatic,
electrohidraulic, electropneumatic sau hibrid) care alimentează elementul de execuţie
în scopul anulării erorii; astfel, precizia acestor sisteme este ridicată: în regim staţionar,
relaţia dintre mărimea de intrare şi cea de ieşire este practic biunivocă. Parametrii
reglaţi uzual sunt: poziţia, viteza unghiulară (liniară), momentul arborelui (forţa tijei)
motorului hidraulic sau pneumatic, puterea consumată de sistem de la maşina de forţă
etc.
Stabilitate la suprasarcini dinamice / stability to dynamic overload / stabilitè aux
surchàrges dynamiques /
Suprasarcina maximă la care este garantată funcţionarea stabilă a sistemului de
acţionare.
Stabilitatea fluidului / fluid stability / stabilitee d ‫ۥ‬une fluide /
Rezistenţa unui fluid la modificarea ireversibilă a proprietăţilor sale favorabile.
Stabilitatea la oxidare a unui fluid / oxidation fluid stability / stabilitee d ‫ۥ‬une fluide a
l ‫ۥ‬oxidation /
Rezistenţa unui fluid la modificarea ireversibilă a proprietăţilor sale provocată de
2-28
reacţiile chimice cu oxigenul.

Statism permanent / static droop / statisme permenante /
Relaţia dintre turaţia şi puterea unui motor hidraulic în regim staţionar.
Supapă de deconectare / externally piloted valve / soupape à pression pilote
extérieure / Supapă de presiune cu drenaj intern şi comandă externă.
Supapă de conectare / conection valve / soupape de connexion /
Supapă normal închisă cu drenaj extern, avînd orificiul de ieşire racordat la un alt
circuit de acţionare.
Supapă de cuplare/decuplare electrică / electrically controlled valve / soupape de
pression à commande électro-magnétique /
Supapă de presiune cu orificiul de ieşire racordat la rezervor, prevăzută cu un
distribuitor de comandă direcţional normal închis; supapa poate regla presiunea numai
cu distribuitorul în starea „închis”, activarea electrică a acestuia permiţînd curgerea
liberă a lichidului prin supapă.
Supapă de deconectare / disconnect valve / soupape découpleuse /
Supapă normal deschisă cu drenaj extern şi comandă externă.
Supapă de evacuare rapidă / rapid exhaust valve / soupape d’echappement rapide /
Supapă de evacuare rapidă a aerului din camera activă a cilindrului pneumatic.
Supapă de presiune / pressure valve / soupape de pression /
Element care permite reglarea presiunii în amonte sau aval, precum şi realizarea
comunicării între orificiul de intrare şi cel de ieşire la o comandă externă de presiune.
Supapa proporţională de limitare a presiunii / proportional pressure relief valve /
limiteur proportional de pression /
Supapă normal închisă de limitare a presiunii comandată printr-un electromagnet
proporţional.
Supapă de reducere a presiunii / pressure reducing valve / réducteur de pression /
Supapă de reglare normal deschisă cu drenaj extern care reglează presiunea în aval.
Supapă de reglare a presiunii / regulation valve / soupape de régulation /
Supapă de presiune normal închisă cu comandă internă, prevăzută cu amortizor de
oscilaţii.
Supapă de reglare diferenţială / differential pressure regulator / regulateur de
pression differential /
Supapă de reglare normal închisă comandată prin diferenţa de presiune dintre două
circuite.
Supapă de sens / check valve / clapet anti-retour (de non-retour) /
Aparat care permite curgerea fluidului într-un singur sens.
Supapă de siguranţă / safety valve / soupape de sûreté /
Supapă normal închisă care limitează presiunea în racordul de intrare; orificiul de ieşire
este racordat la rezervor iar drenajul este intern;
Supapă de succesiune / sequence valve / soupape de sequence
Supapă normal închisă cu drenaj extern utilizată în sistemele de acţionare secvenţiale.
Supapă normal deschisă / normally open valve / soupape normalement ouverte /
Supapă de presiune normal deschisă cu drenaj extern utilizată pentru reducerea
presiunii lichidului din orificiul de intrare la nivelul necesar în orificiul de ieşire, care este
racordat la un motor hidraulic.
Supapă normal închisă / normally closed valve / soupape normalement fermee /
Supapă de presiune care se menţine închisă în absenţa unei comenzi.
Selector de circuit / shuttle valve / sélecteur de circuit /
Supapă de sens cu două circuite de intrare şi un singur circuit de ieşire prin care unul
dintre circuitele de intrare este racordat la circuitul de ieşire.
2-29
Suprafaţa pistonului <A>/ piston area / surface du piston /

Proiecţia suprafeţei active a pistonului pe un plan perpendicular pe direcţia mişcării lui.
Sursă de alimentare cu aer la presiune constantă / pneumatic pressure source /
source de pression pneumatique /
Sistem de comprimare, uscare, filtrare şi reducere a presiunii aerului conform cerinţei
sistemului alimentat.
Sursă de alimentare cu ulei la presiune constantă / hydraulic pressure source /
source de pression hydraulique /
Sistem de comprimare, filtrare şi reglare a presiunii lichidului de lucru conform cerinţei
sistemului alimentat.
Temperatura de drenare <Tdr> / draining off temperature / témpereture de drainage /
Temperatura mediului de lucru la ieşirea din racordul de drenare.
Temperatura de lucru <Tl> / working temperature / témpereture de travail /
Temperatura lichidului funcţional în regim de lucru.
Temperatura la iesire <T2> / outlet temperature / témpereture de sortie /
Temperatura mediului de lucru măsurată la ieşirea din motorul hidraulic.
Temperatura la intrare <T1> / inlet temperature / témpereture de d'entrèe /
Temperatura mediului de lucru măsurată la intrarea in pompă.
Temperatura locală <Tlc> / local temperature / témpereture locale /
Temperatura lichidului într-o secţiune a sistemului de acţionare.
Temperatura mediului ambiant <Te> / ambient temperature / témpereture ambiente /
Temperatura mediului care înconjoară sistemul de acţionare.
Temperatura mediului de lucru <T> / working fluid temperature / témpereture de
fluide de travail /
Temperatura mediului de lucru la presiunea medie, măsurată într-o secţiune
specificată.
Temperatura nominală <Tn> / rated temperature / témpereture nominale /
Temperatura convenţională de referinţă la care sistemul de acţionare hidraulică sau
pneumatică poate funcţiona continuu în condiţiile stabilite prin documentaţia tehnică.
Releu de temporizare pneumatic / pneumatic time delay unit / temporisateur
pneumatique /
Aparat care întîrzie transmiterea sau suprimarea unui semnal pneumatic continuu de la
orificiul de intrare la orificiul de ieşire după un interval de timp prestabilit, fix sau
reglabil.
Tensiune superficială / surface tension / tension de surface /
Tensiunea la suprafaţa unui lichid aflat în contact cu un alt fluid şi care tinde să
determine o formă sferică a lichidului şi să aibe o suprafaţă de umectare minimă.
Timp de acţionare sub sarcină <tc> / under load rest time / temps de stationnement
sous charge /
Timpul în care elementele active ale sistemului de acţionare se află sub sarcină.
Timp de comutare <tc> / switching time / temps de commutation /
Timpul scurs din momentul elaborării comenzii pană în momentul comutării stării
elementului de execuţie.
Traductor / sensor / capteur /
Aparat care converteşte o mărime fizică într-un semnal electric - tensiune sau curent.
Transformator pneumo-hidraulic / air – oil actuator / echangeur de pression
hydraulique – pneumatique /
Amplificator de presiune care consumă aer comprimat pentru a produce ulei sub
presiune.
Transmisie hidrostatică / hydrostatic transmission / transmission hydrostatique /
2-30
O transmisie hidrostatică este formată dintr-o pompă volumică care transformă energia
mecanică furnizată de o maşina de forţă în energie de presiune; aceasta este
retransformată în energie mecanică de un motor hidraulic care antrenează maşina de
lucru; flexibilitatea constituie un avantaj esenţial al transmisiilor hidraulice şi
pneumatice faţă de cele mecanice.
Tub Bourdon / tube Bourdon / tube Bourdon /
Element sensibil de manometru având forma unui tub curbat care tinde să se îndrepte
la creşterea presiunii fluidului din interior.
Turaţie de exploatare <nex> / operating speed / vitesse de dèxploitation /
Turaţia arborelui pompei sau motorului hidraulic al unei transmisii hidraulice în regim de
exploatare.
Turaţie de ieşire <n2> / output speed / vitesse de sortie /
Turaţia motorului hidraulic al unei transmisii hidraulice.
Turaţie de intrare <n1> / input speed / vitesse d'entrèe /
Turaţia arborelui pompei unei transmisii hidraulice.
Turaţie de lucru <nl> / working speed / vitesse de travail /
Turaţia motorului hidraulic al unei transmisii în regim de lucru.
Turaţie nominală <nn> / rated speed / vitesse nominale /
Turaţia convenţională de referinţă a arborelui motorului hidraulic la care o transmisie
poate Funcţiona continuu în condiţiile stabilite de documentaţia tehnică.
Ulei hidraulic mineral / mineral oil / huile minérale /
Amestec aditivat de hidrocarburi din petrol.
Umidificator / air breather / humidificateur /
Echipament prin care se introduce aer umed într-o incintă.
Unghi de comandă <βr> / driving angle / angle de commande /
Unghi necesar pentru reglarea parametrilor funcţionali ai unei pompe volumice.
Unghi de rotaţie <β> / angle of rotation / angle de rotation /
Unghiul maxim de rotaţie al arborelui unui motor care efectuează o mişcare de rotaţie
incompletă alternativă.
Unitate hidrostatică / hydraulic pump-motor / pompe-moteur hydraulique /
Maşină hidraulică volumică care poate funcţiona atât ca pompă cât şi ca motor rotativ.
Uscător / air dryer / déshidrateur dáir /
Aparat care permite coborârea nivelului higrometric al unui gaz utilizat într-un sistem de
acţionare pneumatică.
Uscător cu regenerare / regenerative dryer / deshidrateur à régénération /
Uscător a cărui eficienţă poate fi ameliorată fără înlocuirea componentului absorbant.
Uscător de absorbţie / desicant dryer / déshidrateur à absorbtion (dessicateur) /
Uscător care funcţionează pe baza absorbţiei apei cu o substanţă higroscopică.
Uscător de aer comprimat / dryer compressed air / secheur d ‫ۥ‬air comprimee /
Echipament destinat reducerii conţinutului de apă din aerul comprimat.
Vană de reglare automată / automatic regulation valve / valve de régulation
automatique / Element de reglare automată a debitului, presiunii sau temperaturii unui
fluid prin reglarea secţiunii unuia sau mai multor orificii.
Variator hidraulic / hydraulic variable speed drive unit / variateur hydraulique /
Sistem hidromecanic format dintr-o pompă volumică de capacitate variabilă şi un motor
hidraulic de capacitate constantă sau variabilă, care reglează continuu viteza sau
momentul furnizat de o maşină de forţă.
Ventil (drosel) de frânare / deceleration valve / soupape de freinage/
Rezistenţă hidraulică sau pneumatică reglabilă care provoacă reducerea continuă a
debitului unui motor hidraulic sau pneumatic în scopul micşorării vitezei acestuia.
2-31

2-32
ACTIVITATEA 3
CREAREA BAZEI DE CUNOŞTINŢE TEORETICE SPECIFICE
PROIECTĂRII ASISTATE DE CALCULATOR A SAHP
1. Optimizarea proiectării asistate de calculator prin facilitati de e-Learning
Marile firme producătoare de solutii CAD/CAM/FEA măresc productivitatea

concepţiei de produse noi apelând la resursele portalurilor de e-Learning sau Precision
Learning. Orice utilizator poate accesa on-line cursuri de pregătire generale sau
specifice, care il conduc rapid către atingerea performanţelor înalte, cerute de companii,
reducind astfel costurile cu planificarea si specializarea fiecărui angajat. Totodată, în
plan academic, toate aceste resurse asigură un grad ridicat de pregatire al viitorilor
specialişti. PTC-University (fig.1) reprezinta un model de resurse e-Learning si
Precision-Learning, avind optiuni de evaluare si examinare de tip Pro/Ficiency pentru
fiecare nivel de activitate de training. Acest model va face obiectul interconectarii cu
portalul de e-Learning elaborat în cadrul proiectului ITFPS. Sistemul de e-Learning
poate fi structurat dupa cum urmeaza.
a) E-Learning Enterprise la nivel de organizaţie
Bazat pe un concept unic si extensiv al PLM si o metodologie unica la nivel de
rol – Precision Learning Metodology, portalul PTC University constituie o soluţie de
educaţie la nivel CAD/CAM/FEA sau PLM completă şi flexibilă.
b) Metodologii exacte de educaţie (Precision Learning Methodology)
Portalul PTC University dispune de un conţinut structurat, bazat pe tehnologii
moderne, dispune de servicii complete de training, adaptind si evaluând timpii alocaţi de
către fiecare utilizator activităţii de instruire.
HTPrecision Learning Programs sunt acţiuni prin care se definesc curicullum-uri
TH
individuale în scopul accelerării procesului de instruire şi sporirii productivităţii

concepţiei.
Pro/FICIENCY sunt resurse care realizeaza testarea si evaluarea fiecărui proces
de training.
HTRole-based Learning Paths sunt programe pentru definirea proceselor de
TH
instruire orientate pe nivele si roluri pentru fiecarui membru al sistemului de

învăţământ.
Conceptului PLM (Precision Learning Programs) include instrumente de training
HT TH
la nivel departamental in cadrul unei firme, având sistem partajare a resurselor.

Metodele de Precision-Learning permite accesul la tehnologiile aferente PLM, orientate
pe aplicaţii specifice, asigurând servicii prin care orice organizaţie de concepţie işi
sporeşte productivitatea. Aceste metode răspund cerinţelor de sporire a productivităţii
resurselor existente de CAD-Pro/ENGINEER cu 65%. Reducerea timpului de proiectare
permite mărirea timpului alocat inovarii şi reducerea costurilor.
Prin programul Precision-Learning fiecare specialist dispune de următoarele
facilităţi:
-training dedicat: studenţii şi specialiştii au acces la o specializare corespunzătoare
postului;
-training permanent: specialistii si studentii au la dispozitie toate materialele de training,
pe faze sau etape, structurate pe nivele, intr-un timp de evaluare precis;

3-1
-o suita de instrumente media: acestea oferă mijloace video si interactive, care reduc
timpul şi costurile de instruire;
-orice activitate este măsurată: sistemul de instruire include programul Pro/FICIENCY
H H
ca instrument de evaluare a eficienţei personale şi colective.
Fig.1 Pagina de web PTC UNIVERSITY
PTC Pro/FICIENCY este un set de instrumente prin care se testeaza si se

evalueaza nivelurile pregătirii individuale sau în cadrul unei echipe. Bazat pe resurse
web, acesta asigură ridicarea nivelului de pregătire, defineşte durata proceselor de
educaţie, relevă competenţa asigurată prin standardele interne ale companiei, definind
practic o cale eficientă de creştere a productivităţii activităţii de concepţie.

3-2
Pro/FICIENCY realizeaza trei tipuri de activităţi:

a) defineşte obiectivele necesare candidatului pentru un nivel de instruire solicitat ;
b) alocă unui utilizator mijloacele adecvate din organizatie; utilizatorii şi managerii
se pot reuni pentru a dezvolta un plan de e-learning, pentru a identifica punctele
forte şi pe cele slabe in timpul evaluarii;
c) realizeaza un control in scopul determinarii nivelului de intelegere al unei etape
de curs. Totodata determina ceea ce este necesar fiecarei etape ulterioare ale
instruirii.

Portalul PTC University aduce in cadrul portalului ITFPS un ansamblu de metode

si instrumente de studiu şi învăţare orientate pe rolul si poziţia fiecărui membru al
organizaţiei. Cursuri sunt concepute pentru clase virtuale, in formate securizate de text
sau video. Tematica diferă pentru fiecare produs sau versiune doar prin selectia unuia
dintre acestea. Se prezintă în continuare manualul de studiu interactiv de nivel
preliminar al programului PRO/ENGINEER WILDFIRE 5.0, inclus în portalul ITFPS.

3-3
2. MANULUL DE STUDIU INTERACTIV AL PROGRAMULUI

PRO/ENGINEER WILDFIRE 5.0

3-4
Table of Contents
Interactive Modeling ......................................................................................6
TU UT
Molded Part Design Efficiency .....................................................................18
TU UT
Sheet Metal Design & Welding ....................................................................25
TU UT
Flexible Assembly .........................................................................................40
TU UT
Simulation ....................................................................................................50
TU UT
Drawing Workflow and Efficiency ................................................................62
TU UT
Pro/ENGINEER Manikin ................................................................................73
TU UT
Tolerance Analysis........................................................................................79
TU UT
CAD Files
The CAD files required for this tutorial can be download from this location:
http://download.ptc.com/products/proe/wildfire5/tutorial/wf5_how_student_v
HTU
2.zip UTH
Document Format & Printing
This document is setup to be printed with (2) pages per sheet to minimize the
total number of printed pages. If available, please setup your printer for multi‐
page printing.

Conventions
Information is provided at the start of many tasks.
Tips are provided along the way, with time‐saving or alternate techniques.
Notes are provided with additional useful details, which may not be required to

3-5
complete the tutorial.
• Menu commands are shown in Bold
• The comma character , is as a separator between commands
• Icons are shown in line with command text
• Keyboard keys are shown in Bold CAPS
• The left, middle and right mouse buttons are referred to as LMB, MMB,
RMB
Interactive Modeling
This tutorial will cover some of the new sketcher, feature and edit
functions in Pro/ENGINEER along with placement of User Defined
Features (UDF) and the Model Properties dialog box.
New Sketcher Functions
1. File, Open , INTERACTIVE‐MODELING folder, select housing.prt, Open
Actual exercise model color may be different to improve contrast in sketcher

1. Select Sketch , select the surface shown below (with the hole) as the
sketch plane, Sketch, toggle on No Hidden

3-6
New sketching tools can directly create a slanted rectangle and a
slanted ellipse, providing flexibility and speed in feature creation.
2. Select the fly‐out arrow next to and select Slant Rectangle , sketch a

slanted rectangle in the sketch plane, do NOT snap the rectangle to any
references

3. Pick the fly‐out arrow next to and select Center and Axis Ellipse , start
at mid‐point of the width, end at the corner as shown, LMB to finish the
ellipse

3-7
4. Select Chamfer , select the adjacent entities for length and width as
shown below, MMB to finish

5. Hold Ctrl and select the chamfer and the adjacent entity shown, RMB,
review all object‐action constraints, Equal
Sketcher constraints and workflows are more flexible. There are
shortcut menus, object‐action workflow, and a consolidated user
interface.
6. Select Delete Segment , delete unnecessary sketch entities as shown

3-8
In the follow tasks, make sure to use the fly‐out to select Geometry
Centerline or Point. These are different than regular sketcher
counterparts. Depending on how the sketch is used, they can
produce datum features in the model.
7. Select the fly‐out arrow next to and select Geometry Centerline ,
sketch a geometry centerline snapped to two corners as shown below

8. Select the fly‐out arrow next to and select Geometry Point , sketch a
point at any position inside the sketch, MMB to confirm

9. Select Done to finish sketch
10.Toggle on Shading display , Named View List , sketcher, toggle on
Datum Axis and Datum Point , review the datum axis and the datum

3-9
point created in the Sketcher, toggle off Datum Axis and Datum Point

11.Pick Extrude , select the sketch just created, RMB on the depth control
handle , Symmetric, change the depth to 1.00, MMB to finish

12.Toggle Axis Display , note that the Geometry Point resulted in a Datum
Axis, toggle off the Axis Display

3-10
Undo/Redo
Some operations will clear the stack. If you do not see the exact list
as shown below, experiment with a few operations and/or the
choices available.
1. Select the arrow next to Undo and select Undo: Sketch

2. Select the arrow next Redo and select Redo: Extrude

Dynamic Edit
You can use the Dynamic Edit command to edit features and
immediately see the impact of dimensional changes on the model
geometry. Use the 3D drag handles on the section to move the entire
section. Note that constraints are enforced.
1. Select Round , RMB on an intersection edge between the extrude
feature and the box wall, Pick From List

2. Select the Intent Edges from list for two loops from intersection of
extrusion and the base model, OK
3-11

3. Change the round radii to 0.12, MMB to confirm
4. Select the extrude feature just created in the Model Tree or in the graphics
window, RMB Dynamic Edit, select 3D drag handle where the cursor points
as shown below

5. Move the entire feature towards the hole, review the dynamic changes

6. LMB on the graphic window to exit the dynamic edit

3-12

Failure and Diagnostics
In Pro/ENGINEER Wildfire 5.0, you can deal with failures now or later,
and models can now be saved with failed features. “Failed” geometry
is shown when possible.
1. Named View List , No_Resolve, select the BOSS_1 protrusion feature in
the Model Tree, RMB Dynamic Edit, RMB in the graphics window, check
Show/Hidden All Dims

2. Drag the dim R.13 control handle where the cursor points, dynamically
change the cut narrower until the feature fails and becomes red, LMB in
the graphics window to exit

3-13

There is no resolve mode in Pro/ENGINEER Wildfire 5.0. You are
given a warning and options to fix the failing feature(s).
3. Click OK to accept the result and we will fix the fails later on, review the
failed features highlighted in the Model Tree

4. Select BOSS_1 feature in the Model Tree, RMB Edit Definition, click
Placement in the dashboard, Edit…, drag and redefine the sketch until no
intersected entities
Dynamic Edit can be used again for this step

3-14

5. Select Done , confirm, review the resolved features
User Defined Feature (UDF)
You can place user‐defined feature (UDFs) using the new on‐surface
coordinate system as a reference. You can preview the UDF geometry
as it is being placed on the model, and also can see an immediate
display of changes in variable dimensions and even specify additional
rotations about the placement coordinate system
1. Toggle on Csys Display , Insert, User‐Defined Feature…, browse to
INTERACTIVE‐MODELING folder and select boss_udf.gph, Open
2. Check View source model option, resize the BOSS_UDF_GP window, OK,
pick the boss surface to specify the placement reference, toggle off
Annotation display

3. Drag the two green placement handles to specify the location references

3-15

4. Drag the location handle and move, review the immediate udpates

5. Select Variables tab, change the rib_instance from 3 to 6, Enter, preview
the changes of UDF boss in the graphics window

6. Select Options, Adjustments tabs to review options, select , toggle off
Csys Display

3-16
Model Properties
Model properties, such as materials, units, and accuracy, are located
on a common Model Properties dialog box. This new dialog box also
contains information on relations and parameters used in the model.
1. File, Properties, review all options of Model Properties
2. Select Change next to Material, RMB on the steel.mtl in the left column,
Assign, OK, Close the Model Properties window

3. Window, Close
4. File, Erase, Not Displayed


3-17
Molded Part Design Efficiency
This tutorial will show some the new features and enhancements to
assist in the design of cast and molded parts including geometry
patterns, the new trajectory rib feature and enhancements to draft
check analysis.
Pattern Enhancements
1. File, Open , PART‐MOLDED folder, gearbox.prt, Open

2. Select Hole 1 in the Model Tree, Pattern


3-18
3. On dashboard, select Point from the drop‐down list for type, then the Use
Points option. In the Model Tree select Datum Point 7012, MMB or

4. In Model Tree, select Chamfer 1, Pattern , ensure that the type is
Reference, MMB or
In the next step, it may be helpful to change the smart filter to
Geometry. Refer to the Quick Reference card for guidance on this
type of selection.
5. Select geometry using “surface and boundaries” technique. Pick top
surface of the protrusion shown, then Shift+Pick the shell at base of the
protrusion.

6. Edit, Geometry Pattern
Geometry patterns make regeneration faster as compared to
patterning the entire feature definition.

3-19
7. Dashboard, Axis, select GEOMETRY_PATTERN_AXIS in Model Tree, enter 5
for number of pattern members, Angular Extent , enter 180, MMB or

Trajectory Rib Tool
1. In Model Tree, select sketch RIB1, pick Trajectory Rib in the dashboard
enter 0.1 for the thickness, select Draft icon , Internal Rounds ,
External Rounds

3-20

2. Select Shape tab and enter 1 for the draft value, and 0.05 for internal
rounds, and Two‐Tangent round, MMB or

3. In Model Tree, select Trajectory Rib 1, Copy , Paste , in the Model
Tree, select sketch RIB2,
4. Paste , in the Model Tree, select sketch RIB3,


3-21

Draft Analysis
1. Analysis, Geometry, Draft ,select GEARBOX.PRT in the Model Tree,
Direction, Surf:F27(SHELL)


3-22

3-23

2. At the bottom of the Color Scale select (options icon), Model Display,
Verticals, review results,

3. Window, Close


3-24
Sheet Metal Design & Welding
This tutorial will show how to use some of the new functionality
introduced for sheet metal part design and use the new Welding user
interface to connect a welded subassembly.
Sheet Metal
This portion of the tutorial will show the user how to pattern a flat wall, mirror
selections, and apply a reinforcement form to complete a sheet metal part.
Use the Search box in the upper‐right corner of the File Open dialog
box to dynamically filter the list. This makes it much easier to find a
model from a large directory.
1. File, Open , FRC‐TEAM1690 folder, frc‐team1690‐robot.asm, Open

2. LMB pick plate_electronics.prt from Model Tree or graphics window, RMB
Open

3-25

3. LMB pick the Flat 8 feature as shown

4. Edit, Pattern
5. LMB pick attachment Edge:F20(Flat_7) as the direction reference
6. Flip the pattern direction
7. change the number of pattern members to 4
8. Set the member spacing to 70.6

3-26

9. Select from the dashboard or MMB
10.CTRL‐LMB pick Group MIRROR and Pattern 1 of Flat 8 from the Model Tree

11.Edit, Mirror
12.LMB pick datum plane MIRROR_REF from the Model Tree as the Mirror
Plane Reference
13.Select from the dashboard or MMB

3-27

14.Insert, Shape, Punch Form Tool
15.Open , FRC‐TEAM1690 folder, reinforcement_form.prt and place on
Surf:F12(Wall Surface)

16.Drag the left most green drag handle to Edge:F43(Flat_7__2) – the top rear
edge of the part

17.Drag the remaining green drag handle to Edge:F12(WALL SURFACE)

3-28

18.Select the placement tab check the Add rotation about first axis and enter
180 degrees
19.Enter 200 for the offset value from the first reference and 125 for the
second reference

3-29

20.Ensure the yellow direction arrow is facing down or LMB the arrow

3-30


22.LMB pick the WALL_EDIT feature from the Model Tree

3-31
23.RMB Edit Definition
24.Move each of the side drag handles from the current value of 80 to 75 or
type ‐75
25.Select the Relief tab from the dashboard
26.Check the Define each side separately box
27.Set the relief for side one as Obround
28.Set the relief for side two as Rectangular


3-32

30.Window, Close
31.Window, FRC‐TEAM1690‐Robot.asm

Weld
This portion of the tutorial will show the user how to leverage the
new user interface to place multiple sets of fillet welds, apply
material properties, combine annotations, and easily change the
weld definition.

3-33
1. Expand CHASSI.ASM from the Model Tree, LMB pick
LOWER_FRAME_WELD.ASM, RMB Open

2. Application, Welding
3. Insert, Weld, Fillet Weld or select
4. LMB pick Surf:F5(EXTRUDE_1):FRAME_SIDE

5. RMB Side 2
6. LMB pick Surf:F5(EXTRUDE_1):BEAM_CROSS
7. CTRL‐LMB pick Surf:F5(EXTRUDE_1):BEAM_CROSS – the opposite side
8. CTRL‐LMB pick Surf:F5(EXTRUDE_1):FRAME_BACK

3-34

9. Change the Weld Leg Length D to 12
10.RMB New Set
11.LMB pick Surf:F5(EXTRUDE_1):BEAM_CROSS
12.RMB Side 1

3-35

13.LMB pick Surf:F5(EXTRUDE_1):BEAM_CROSS
14.CTRL‐LMB pick Surf:F5(EXTRUDE_1):BEAM_CROSS – the opposite side
15.CTRL‐LMB pick Surf:F5(EXTRUDE_1):FRAME_BACK

16.Select the Options tab and change the Weld Geometry Type to Light
17.Change the Weld Geometry Type back to Surface
18.Select Define for Weld Material
19.Select Define for Material and select AL6061, , Ok
20.Select Open and select FRC‐TEAM 1690 folder , frame.spwm, OK


3-36

22.Toggle on Annotation Display
23.LMB pick F9(1:Fillet Weld)

24.CTRL‐LMB pick F10(2:Fillet Weld)

3-37

25.Edit, Weld, Combine or RMB Combine to consolidate both welds to the
same annotation
26.Ensure Both Sides is selected

28.Change the selection filter from Smart to Annotation

29.LMB pick the weld value of 12 in the annotation

3-38

30.RMB Value enter 8
31.Select or MMB
32.Edit, Regenerate
33.Window, Close


3-39
Flexible Assembly
This tutorial will show how to create simplified representations on the
fly, restructure components, copy‐n‐paste components to multiple
locations and use the new explode animation.
Simplified Representation OntheFly
8. File, Open , FRC‐TEAM 1690 folder, frc_team1690‐robot.asm, Open
Rep…, Define…

9. In the dialog box type frame for the simplified representation name,
The dialog box and columns can be resized to simplify identification
of desired objects. When selecting for RMB actions, pick the object
name, NOT the checkbox. Selecting the checkbox will activate the
default rule.
10. Expand the CHASSI.ASM, LMB LOWER_FRAME_WELD.ASM + Shift + first
occurrence of MOTOR_SPROCKET.ASM, RMB Representation, Master

3-40

11.At the upper‐right of the dialog box, try view options ‐ View, Show Active,
Show Inactive, Show All

12.Select CIM_GEAR_ASM.ASM, RMB Representation, Master, OK

3-41

13.In Model Tree, expand CHASSI.ASM and select
LOWER_FRAME_WELD.ASM, Shift + MOTOR_SPROCKET.ASM , RMB Move
to New Subassembly

14.Type Frame_ASM for the name, OK

3-42

15.Copy From Existing, Browse, template.asm, OK, RMB Default Constraint,

16.In the Model Tree, select and drag CIM_GEAR_ASM.ASM into newly
created subassembly FRAME_ASM.ASM
17.FRAME_ASM.ASM, RMB Open, Master Rep, OK

3-43
When restructuring, you must still be cognizant and careful about
implications of parent/child and external references.
Assembly Enhancements
1. Assemble , FRC‐TEAM1690 folder, trailer_hitch.asm, Open, select In
Window and Separate Window

2. Model Tree(2) switch to Layer Tree

3-44

3. In Model Tree(2), ASSEMBLY_DATUMS, select F7(HITCH_PLANE)

4. In the FRAME_ASM.ASM layer, expand HITCH_ASM_DATUMS, expand
FRAME_BACK.PRT, F19(HITCH_PLANE)

5. In the TRAILER_HITCH.ASM layer, select F8(HITCH_ASM_AXIS_LEFT)
6. In the FRAME_ASM.ASM, select F20(HITCH_AXIS_LEFT),
7. Select to return to the Model Tree

3-45
Copy and Paste with RMB to Multiple Locations
1. Select 1_4_20BHCS_BOLT_NABA.PRT, Edit, Copy , Edit, Paste

2. Select BRIDGE_WHEEL_LEFT_OUT:Surf:F7(HOLE_1) for the insert surface

3. Select BRIDGE_WHEEL_LEFT_OUT:Surf:F5(EXTRUDE_1) for the mate
surface

3-46

4. RMB, New Location, on the other side of the frame, select
BRIDGE_WHEEL_RIGHT_OUT:Surf:F7(HOLE_1),
BRIDGE_WHEEL_RIGHT_OUT:Surf:F5(EXTRUDE_1),

Explode Animation and Edit Position
1. Select MOTOR_SPROCKET.ASM in the Model Tree, RMB Open
2. View Manager , Explode Tab, Double‐click Default Explode, New, Enter,
Properties
3. Edit Position , Translate , CRTL+ select the 3 SPACER_DENSO.PRT,
U U
grab and hold X‐axis, move up as shown below

3-47

4. Rotate , select DENSO_PLATE.PRT, Edge:F5(EXTRUDE_1), grab and hold
drag handle and move as shown below

5. View Plane , select DENSO_WINDOW_MOTOR_2.PRT, grab and hold
drag handle and move as shown below,

3-48

6. List, Edit, Save, OK, Double‐click Default Explode, Double‐click Exp0001
7. RMB, Uncheck Explode

8. Select Close from dialog box
9. Window, Close
10.File, Erase, Not Displayed

3-49
Simulation
This tutorial will show how to set up one of the new mechanism
connections for enhanced machine simulation, then setup, run, and
analyze the results of a structural analysis of a model using Mechanica.
Mechanism Belt Connection
This portion of the tutorial will show the user how to set up a belt
connection within mechanism mode.
1. File, Open , FRC‐TEAM1690 folder, frc‐team1690‐robot.asm, Open

2. View, View Manager or select , double click Belts simplified rep, Close

3-50
3. Application, Mechanism
4. Insert, Belts or select
5. LMB pick Surf:F2(IMPORT_FEATURE):SPROCKET__CHAIN,
Ctrl+LMB pick Surf:F5(REVOLVE_1):MIDDLE_SPROCKET,
Ctrl+LMB pick Surf:F5(REVOLVE_1):MIDDLE_SPROCKET

6. Click and drag the white drag handle to untwist the third pulley

7. Select from the dashboard or MMB

3-51
8. View, Orientation, Drag Components or select click and move any of the
three pulleys (Observe the other pulleys moving through the belt
connection)

9. MMB three times to close the drag window
10.Window, Close
Mechanica Analysis
This portion of the tutorial will show the user how to reuse a weld
feature, automatically generate mid surface shells, work with
heterogeneous units, and view the results after running the analysis.
1. File, Open , FRC‐TEAM1690 folder, search with keywords naba_left,
naba_left.asm, Open the generic
2. Pick ANALYSIS.ASM from the Model Tree, RMB Open

3-52

3. Application, Mechanica
4. Insert, Connection, Weld or Select
5. Select Weld Feature from the Type drop down menu

6. Select F5(1:Fillet Weld, Rod:WELDMAT001)

3-53

7. Select OK
8. Insert, Midsurface, Auto Detect Shell Pairs
9. Select ANALYSIS.ASM from the Model Tree and enter 12 for the
Characteristic Thickness.

10.Select Start
11.AutoGEM, Review Geometry
12.Select Apply from the simulation geometry window

3-54

13.Select Close
14. Insert, Pin Constraint or select the arrow next to and select
15.LMB pick Surf:F6(Extrude_1):MAZLEG_SIDE

16.Select Fixed for both Angular Constraint and Axial Constraint
17.Select OK
18.Insert, Surface Region or select LMB pick part MAZLEG_SIDE.PRT

3-55

19.RMB Define Internal Sketch
20.LMB pick Surf:F6(Extrude_1):MAZLEG_SIDE

21.Click Sketch
22.Sketch, Circle, Center and Axis Ellipse or select the arrow next to and
select
23.Click with the LMB once to define the center and a second time to define
the radius and a third time to finish (This ellipse can be approximate)

3-56

24.
25.Select Surf:F6(EXTRUDE_1):MAZLEG_SIDE as the placement surface

27.Insert, Force/Moment Load or select , select the previously created
surface region as the reference
28.Add a force of 800 N in the X direction and add a moment of 600 in lbf in
the Z direction
29.Change the units for force to KN
30.Select the 800 Value

3-57

31.RMB Convert to Unit, lbf

3-58

32.Select Preview

33.Select Ok
34.Analysis, Mechanica Analysis/Studies
35.File, New Static
36.Select OK

3-59

37.Select Run Select No for interactive Diagnostics
38.Once analysis has reached the complete status, Analysis, Results or select

39.Select Fringe for display type, and select Stress for the quantity
40.Select OK and Show

41.Insert, Results Window, select Analysis1, OK
42. Select Vector for display type and set the quantity to Displacement
43.Select Ok and Show

3-60

44.Window, Swap
45.Window, Close


3-61
Drawing Workflow and Efficiency
Pro/ENGINEER includes many new enhancements for creating and
working with 2D drawings and improved interaction with 3D drawings.

• Improved creation and display of 2D & 3D annotations
• Improved display and management of annotations
• Easy creation and manipulation of geometry annotation
• Enhanced user experience and productivity
• Enhanced capabilities and support for 2D documentation
• Enhanced capabilities and support for 2D print and plotting
TaskBased User Interface
1. File, Open , FTC‐ROBOT folder, search with keywords ftc, ftc‐robot.drw,
Open
Now drawing commands are re‐organized into a ribbon‐style user
interface. The new user interface (UI) is designed to display only
those drawing commands which are appropriate for the current task.
2. Select Table tab, Annotate, Sketch, Review, Publish and review the ribbon‐
style top level UI
3. Select Layout tab, hold Alt and select the balloon in the drawing

3-62
Publish
The print preview display considers the current printer configuration
to determine line weights and styles, priorities and colors. The
preview displays white background paper space and users have full
control leveraging pan and zoom to assess preview display in the
graphics window
1. Select Publish tab, click Preview , zoom in the plot preview to review
what the printed output looks like before sending it to the printer, Close
Preview
2. Check PDF option, Settings , check Solid Hidden Lines in Line style
column, OK, Preview, in PDF reader, toggle on Pages , select page 1,
page 2 and review the pages, open Bookmarks , select new_view_1,
new_view_3 in the bookmarks list, review the details, Close Adobe Acrobat
Reader
3. Window, Close
Model Annotation Tool
Selectable drawing objects appear in a tree hierarchy, the content of
the Drawing Tree varies depending on the tab selected, simplifying
the tree structure. Objects are highlighted in the graphics window
when you select them from the graphics window or the Drawing Tree
1. File, Open , DETAILING folder, fan_cover.drw, Open
2. Annotate, expand Annotations of TOP_VIEW in the Drawing Tree, select
Model:d642, Model:d643, review the corresponding highlighted
dimensions in the graphics window

3-63
The new options gives user more control over the tolerance display
and allow the user to select the dimensions true significant digits
3. RMB the Model:d649 dim in the Drawing Tree, Properties, change Decimal
Places to 2, Enter to preview update, check the Rounded Dimension Value
option, change Tolerance mode from Nominal to Plus‐Minus, OK, review
the updates of the dimension

New Show Model Annotations tool for dimensions, GTOL’s, notes,
surface finish, symbols and datums can select by view or by feature
within a view, and annotations available to be shown will preview,
you just select them to show in the drawing
4. Select Show Model Annotations icon on the ribbon, select the thickness
in the Front Cross Section view as shown, preview dimensions, check d891

3-64
which stands for the thickness of the part, OK, select the .10THICK and
move it to empty area

5. Select Show Model Annotations icon, select the BOT_EXT_CUT feature
from the Model Tree, preview the dimensions showing up, Cancel

6. Select Show Model Annotations icon, pick model edge as shown below,
see the difference in what dimensions appear, Cancel

7. Select Geometry Tolerance from the Insert ribbon, select , Reference
Type: Feature

3-65

8. Select the hole feature in the Top view

9. Set Placement Type to As Free Note

10. LMB place the Geometry Tolerance Annotation below the hole note, OK

3-66

Sheet Tab & Hole Table
Drawing sheets appear as tabs across the bottom of the graphics
window. The new Hole Table automatically includes extrude and
revolve cuts in the table
1. Click the hole_table tab at the bottom of the drawing area, RMB on
hole_table tab to show all shortcut options
2. Review the Hole table

3. Highlight STANDARD_HOLE_PATTERN, EXTRUDE_HOLE, REVOLVE_HOLE‐1
and REVOLVE_HOLE‐2 features in the Model Tree, and in the drawing
review the corresponding highlighted holes created in different methods

4. Window, Close
3-67
Combined View Tab
1. File, Open , DETAILING folder, bracket.prt, Open,
toggle on Annotation Display if necessary
You can easily navigate between the combined states of a model
without opening the View Manager. Combined or All states appear as
tabs, each with a thumbnail preview, in the graphics window
2. Select View Manager , All, check Display combined views, Close
3. Move cursor to combined view tabs at the bottom of the graphics window,
show the thumbnail preview of combined view

4. Click Mbd‐00‐Front tab, Mbd‐01‐Bottom, Mbd‐02‐Left, Mbd‐03‐Right,
Show_All combined view tabs to review the model information from
different angles, RMB on Show_All view tab, preview all shortcut options,
select Redefine, change Orientation to 3D‐Detail,
Layer Visibility
You can create layer visibility states from the View Manager, and you
can toggle the display of all layer‐assigned content.
1. Select , select View Manager , Layers, double‐click Mbd‐00‐Front,

Mbd‐01‐Bottom, Mbd‐02‐Left, Mbd‐03‐Right, Show_All, and review the
corresponding layers visibility changes in the Layer Tree
2. RMB on ANNOT_ALL_TBLOCK in the Layer Tree on the Navigator, Hide,
Repaint

3-68
3. Create New Layer on View Manager, No to Modified State Save, input the
name No_Titleblock, double click Show_All, then double click
No_Titleblock, review the layer state changes

Move Annotation to Plane
1. Double click the Show_All layer state, change the global filter to
Annotation, select the hole annotation at top right corner, RMB in the
graphics window, Move to Plane

2. Select the top surface as showing, review the Z orientation update of the
3D annotation

3-69

Target Datum Annotation
1. Named View List , Datum_Target, Insert, Cosmetic, Designated Area,
select the sketch circle, MMB to confirm
3. Select Datum Target Annotation , OK to Add Annotation, Name: D, check
Geometry reference option, select the top surface of the part

4. Select a point on the top surface to place the annotation

3-70

5. OK on Set Datum Tag dialog box, RMB on the graphics window, Flip

6. Select Add from the annotation definition dialog box, select Browse… to
open defined symbol, double click single, select circareatgt.sym, Open,
change Next leader type to On Surface, select the designated area, move
the mouse away and MMB to confirm placement

7. Select Variable Text tab, Pick Dimension, select the radii 25 of the
designated area, OK, OK to close Datum Target Annotation Feature dialog
box

3-71

8. Select the datum target annotation, RMB Select Reference

9. Window, Close

3-72
Pro/ENGINEER Manikin
Objective
This tutorial will show how to access Pro/ENGINEER Manikin, place a
manikin into a design assembly, position and define postures and run
some simple human factors analysis.
Insert Manikin
The PTC Manikin library must be installed correctly to access the
manikin specified below. This can be downloaded or ordered from
the Technical Support Software Downloads page under
Pro/ENGINEER. The ptc_maniking.asm included with this exercise
has limitations.
1. File, Open , MANIKIN folder, working_zone.asm, Open
2. Select Insert, Manikin to assemble a Manikin
3. Select M_IT_50.ASM from the population database and select Open.
The Manikin is added to your assembly; now move it near the
workstation.
4. Saved View View 2
5. The Place Manikin dialog box defaults to a standing position and requires
two references…
• First, the right foot needs to be placed. Select the location by clicking
on the floor as indicated by the yellow circle below.
3-73
• Next, you will select a plane that the Manikin will face. Select the
surface indicated below.
6. Select OK in the Place Manikin dialog box
The left foot will interfere after initial placement; we will fix this in a
moment. This interference allows the manikin to get close enough to
the work cell equipment.
Posture and Reach
Now you need to apply an appropriate posture to the Manikin.
1. Select Manikin > Apply Posture
3-74
2. In the Macro folder, select the CARRYING_BOX.MPD posture and Apply

3. Toggle the Reach Envelope on; select Manikin, Reach Envelope
5. Toggle the reach envelopes off; select Manikin, Reach Envelope
In addition to applying postures to the Manikin, you can manipulate
the Manikin into a desired position. You will use 2D drag to move the
right hand and arm.

3-75
1. Select Manikin, Manipulate
2. In the Manikin Motion dialog box, select 2D Body Drag. Click the middle of
the right hand once and slowly move the mouse upward.

3. When the hand is in place click once, then select Close in the Manikin
T T T
Motion dialog box.
Although this method is good for free‐hand manipulation of your
manikin, in this example the Reach tool will provide placement with
greater precision.
4. Toggle Point Display on
5. Select Manikin, Reach
6. The Reach dialog box requires three references…
• First, select the middle of the right hand

3-76
• Next, select the point shown in the image below
• Finally, select the end plane of the component that the Manikin is
reaching for
7. Select Close in the Manikin Motion dialog box.
Vision
Now you will have the manikin look at a point in the assembly.
2. Select Manikin, Look At
3. The Look At dialog box requires two references…
• Since your Manikin is the only one in this session it is automatically
selected
• Select the point circled in the image below

3-77
4. Select Close in the Manikin Motion dialog box
5. Toggle Display Points points off
6. Toggle the Vision Cones on; select Manikin, Vision Cones
Vision cones for manikins are available at any time. They represent…
• Peripheral vision (global vision)
• Binocular (the visual field that can be seen by both eyes)
• Optimal (operational zones)
• Accurate (reading zone)
8. Toggle the vision cones off; Manikin, Vision Cones
You can also view your assembly from the Manikin’s viewpoint.
10. Toggle the Vision Window on; select Manikin, Vision Window

3-78
11.Toggle the vision window off; select Manikin, Vision Window
12.Saved View View 7
13.Window, Close
Tolerance Analysis
The objective of this analysis is to determine whether it is possible to
assemble the PCB into the assembly. The current assembly process
specifies that the bottom screws are to be installed and tightened first.
Next, the plug is snapped into holes in the PCB
Then the PCB assembly is placed into the assembly and the top screws
inserted and tightened. There should be a minimal gap between the
plug and the pan, but an interference condition could prevent the ability
to insert the screws into the PCB

3-79
Open Model and Set the View
1. File, Open , TOLERANCE‐ANALYSIS folder, circuit‐card.asm, Open
T T T T
2. Saved View ISO
T T T
3. Tools, Options, set tol_display to Yes
T T
Initiate Tolerance Analysis Measurement
1. Analysis, Tolerance Study
The Tolerance Analysis Manager dialog box lists all of the existing
tolerance analysis measurements in this model. You can add, edit,
and delete tolerance analysis measurements from this dialog box.

3-80
2. Select the Add icon in the Tolerance Analysis Manager dialog box.
3. Now you will need to select two entities…
• First, select the inside vertical surface of the pan Surf:F1(FIRST
FEATURE):PAN (see the figure below).
• Select the hidden vertical surface of the plug
Surf:F4(PROTUSION):REC‐3PIN (see the figure below). Use Query
Select or Pick from List.

Restarting a Measurement
If you make a mistake and you want to start over, you can right‐click
in the Measurement Table view and select Restart Measure from
the shortcut menu
Select Dimensions
Redisplaying the Candidate Dimensions
During the dimension selection process, the candidate dimensions
for the active part are automatically displayed. You can change
active parts by clicking a new part. If you don’t see the expected
dimensions, the wrong part may be the active part. In that case, click
the part from which you need to select dimensions
1. Now you need to select four dimensions…
A. First, select 146 +/‐ 0.1, the pan length
B. Next, select 119.2, the basic locating dimension for the screw hole
C. Then, select 0.2, the position tolerance for the hole pattern

3-81
D. Last, select 3.5 +.1/‐0, the hole diameter

If you accidentally select the wrong dimension, you don’t have to
start over. Just click the Select model or dimension button , then
you can continue the selection. In Pro/ENGINEER Wildfire 5.0, users
don’t need for elaborate “Cancel” dialogs like what they did before.
2. In the Select Option dialog box, select Selected Cylinder is a Hole, then hit
OK
3. Saved View UNDERNEATH
4. Click the bottom screw; then select 3.4 +0/‐.1, the major diameter of the
threads

3-82

5. In the Select Option dialog box, select Selected Cylinder is a Pin, then OK
Explore the Tolerance Analysis Extension
1. RMB Fit to Width in the Dimension Loop Diagram

2. Click the various objects in the Name column of Measurement Table. Then
click the various objects in the Dimension Loop Diagram. Notice the cross‐
highlighting between the two

3-83
Resume the Dimension Selection Process
1. Saved View ISO
2. Choose the Select Model or Dimension icon in the Tolerance Analysis
dialog box

3. Click the PCB to display the candidate dimensions for that part; then select
3.5 +0.1/‐0, the hole diameter

3-84

4. In the Select Option dialog box, select Selected Cylinder is a Hole, then OK
5. Now you need to select two dimensions…
• First, select 25 +/‐ 0.2, the screw hole location
• Next, select 7.1 +/‐ 0.2, the plug hole location

6. Click the Plug to display the candidate dimensions for that part
7. Now you need to select two dimensions…
• First, select 8.8, the basic locating dimension for the snap fit
• Next, select 0.2, the position tolerance for the snap fit

3-85

Specify Measurement Limits
1. Click Cancel in Select dialog box to pause the selection process if necessary
2. Rename the analysis to Fit_Clearance by typing in the text field at the
bottom of the Tolerance Analysis dialog box

3. Under the Goal heading in the Tolerance Analysis dialog box select Limits.
Enter an upper value of 1.0 and a lower value of 0.0

Modify the Interface Properties
Whenever the last feature of one part and the first feature on the following part
are a pin and hole, the application creates a pin/hole interface. By default, the pin
is assumed to be centered in the hole. However, the clearance between the pin
and the hole is often an important consideration in a tolerance analysis, so you
have a number of options for how to represent that interface: centered right
(tangent), left (tangent), or floating

3-86
First, consider the screw in the pan. The screw is inserted into the
hole and tightened down in the standoff, so the screw is randomly
located within the clearance of the hole. This situation is best
represented with the float option

1. Select Float from the Attachment column for Pan/Screw below Pan

• With the Float command, the application introduces a variable that
represents the random variation of the location of the pin in the
hole. Notice that a double‐arrow in the Dimension Loop Diagram
indicates that this interface is floating

Now, consider the screw in the PCB. In this case, the screws are
inserted into the holes and loosely threaded into the standoffs.
Before the screws are tightened, the PCB can slide left or right until
a hole comes in contact with a screw. Since we are trying to predict
the probability of fit for this case, we should set the properties of
this pin/hole interface to maximize the clearance between the plug
and the pan.
2. Select Left from the Attachment column for Screw/PCB below Screw

3-87

Notice that the vertical line joining the pin and hole in the dimension
loop diagram is at the left tangent location. The PCB is pushed away
from the interface that we are measuring (indicated by the dashed
vertical lines) so that the PCB hole is touching the pin on the left
side. Notice also that the nominal value of the measurement
changes when you change the interface from centered to left
tangent.
Examine the Results
1. Click the Results tab at the bottom of Tolerance Analysis dialog box to view
the analysis results


3-88
The Analysis Results view has two display regions. The left region
shows a variation plot for the measurement. The variation plot
shows the statistical variation plot and the worst‐case range for the
measurement based on the specified tolerances for the dimensions
in the dimension loop.

The right region of the Analysis Results view is a tabbed display of
contribution and sensitivity plots. For example, the Statistical
Contribution plot shows the percent contribution of each dimension
to the variance of the measurement. The results indicate that two
of the dimensions from the PCB are the largest contributors (d266
and d43).

3-89

2. Click the tolerance field for the d266 dimension in the PCB. Change the
value to 0.1 and press the Enter key. Then Close the input dialog box.
Repeat these steps for the d43 dimension in the PCB

Notice that when you make a change to the tolerance, the results
automatically update. You can continue to change the tolerance
values until you get the desired measurement variation. Note that
the actual Pro/ENGINEER dimension properties are not modified
until you close the Tolerance Analysis Extension Powered by CETOL
Technology interface and accept the changes.

3. RMB Create Report in the Measurement Table,

3-90

The report is displayed in the Pro/ENGINEER browser. Click in the
Tolerance Analysis Extension Powered by CETOL Technology window
to save the tolerance analysis measurement feature, update the
modified Pro/ENGINEER tolerances and close the application
4. Select Saved, and then to save the analysis

5. Window, Close

Congratulations! You have completed the tutorials in this Hands On
Workshop! Thank you for your participation and we look forward to
having you attend another Hands On Workshop in the future.

3-91
ACTIVITATEA 4

MODELĂRII MATEMATICE ŞI SIMULĂRII NUMERICE A SAHP
1. FORMULAREA PROBLEMELOR STUDIATE
Prima parte acestui capitol este consacrată analizei particularităţilor şi

performanţelor programului AMESim (Advanced Modeling and Simulation Software),
produs de Societatea IMAGINE din Franţa şi utilizat pe scară largă de producătorii
reputaţi de echipamente hidropneumatice noi. Se prezintă structura programului,
componenţa bibliotecilor de elemente şi sisteme mecanice, hidraulice, termice,
electromecanice, electrohidraulice, electropneumatice şi mixte, procedura de elaborare
a reţelelor de simulare, procedura de compilare a programelor şi reprezentare grafică a
rezultatelor. Aceste informaţii generale sunt ilustrate prin două exemple tipice din
domeniul sistemelor automate hidraulice.
A doua parte a prezentului capitol este consacrat concepţiei sistemelor
hidropneumatice din componente tipizate. Conform concepţiei proiectului, se
prezintă 9 lecţii ce pot fi parcurse on-line, în cadrul sistemului de e-Learning conceput
de consorţiul elaborator al proiectului.
1.1 Limbaje de simulare numerică
Noţiunea de sinteză a sistemelor tehnice are un conţinut larg. Din punct de

vedere practic, ea se referă la ansamblul de activităţi creatoare finalizate printr-o
documentaţie tehnică minimală, suficientă în condiţii tehnice, economice şi sociale date.
Datorită complexităţii fenomenelor asociate curgerii lichidelor în domeniile specifice
transmisiilor hidraulice volumice, stabilirea unei soluţii structurale optime,
corespunzătoare unor condiţii date, se face iterativ, etapele de sinteză alternând cu cele
de analiză. Sinteza raţională necesită cunoaşterea profundă a construcţiei şi funcţionării
elementelor transmisiilor hidraulice volumice. Totuşi, principalul obiectiv al sintezei -
satisfacerea unor performanţe impuse - nu poate fi atins cu eforturi rezonabile fără
modelare matematică şi simulare numerică.

4-1
O metodologie ideală de sinteză trebuie să fie analitică şi să se reducă în fond la

rezolvarea directă sau iterativă a unor sisteme de ecuaţii şi inecuaţii ale căror
necunoscute sunt parametrii sistemului (geometrici, hidraulici, mecanici, electrici etc.).
Stabilirea parametrilor constructivi ai unui sistem tehnic implică rezolvarea sistemului de
ecuaţii diferenţiale care descriu comportarea sa dinamică. Caracterul neliniar al
ecuaţiilor uzuale impune utilizarea calculatoarelor numerice. Parametrii constructivi sunt
ajustaţi până când performanţele calculate (rezerva de stabilitate, viteza de răspuns,
precizia etc.) sunt satisfăcătoare. În general, comportarea reală diferă de cea teoretică,
fiind necesare iteraţii îndelungi şi costisitoare ce includ calculul, proiectarea
constructivă, execuţia şi încercarea. Este posibilă reducerea considerabilă a acestor
eforturi cu ajutorul analizei dinamice liniare. Deşi informaţiile obţinute pe această cale
sunt aproximative, ele constituie o premiză fundamentală a utilizării raţionale şi eficiente
a calculatoarelor. În tehnica modernă cele două metode de cercetare sunt utilizate în
mod complementar, atât în scopul stabilirii unor criterii de sinteză generale, cât şi pentru
construirea unei imagini concrete a influenţei parametrilor constructivi asupra
comportării dinamice reale a sistemelor tehnice studiate. În prezent sunt utilizate
numeroase simulatoare numerice, elaborate de colective interdisciplinare de ingineri şi
matematicieni: ACSL, SIMULINK, MATRIXx, VISSIM, Easy 5, XMath, ITI-Sim, Saber
etc. Datorită conexiunii directe cu instrumentele de analiză şi sinteză a sistemelor
automate, cel mai utilizat simulator este SIMULINK, elaborat ca extensie a programului
MATLAB. În ultimii zece ani s-a răspândit în mediul industrial şi academic un nou limbaj
de modelare şi simulare numerică numit AMESim, elaborat de un grup de profesori
universitari specializaţi în sinteza sistemelor automate hidropneumatice. Acest limbaj
permite asamblarea modelelor matematice ale proceselor studiate din modele ale
componentelor tehnice stocate în biblioteci scrise în limbajul C. Astfel, principalul
instrument de lucru devine mouse-ul, iar inginerul se poate concentra asupra
fenomenului studiat.
1.2 Elemente definitorii ale programului AMESim
AMESim este un mediu de programare destinat modelării şi simulării sistemelor

tehnice. Din punctul de vedere al utilizatorilor, limbajul constituie o interfaţă grafică
sugestivă ce afişează evoluţia întregului sistem în cursul procesului de simulare. Deviza

4-2
creatorilor acestui instrument ingineresc este “To create Good Models without Writing a
Single Line of Code” (“A genera modele matematice corecte fără a scrie instrucţiuni”).
Simbolurile utilizate de AMESim pentru a reprezenta componente elementare
sau complexe sunt bazate pe simboluri standardizate utilizate în inginerie, precum
simbolurile ISO ale componentelor hidropneumatice sau diagramele bloc ale sistemelor
automate; în cazul în care nu există simbouri standard pentru componentele modelate,
limbajul utilizează pictograme uşor de recunoscut de către ingineri. Ca exemplu tipic, se
prezintă în figura 1 un servomecanism electrohidraulic constituit din componente
standardizate, iar în figura 2 se prezintă modelul sistemului de frânare al unui automobil
construit cu pictograme sugestive. În AMESim schemele sistemelor tehnice se
construiesc introducând simboluri sau pictograme preluate din biblioteci în suprafaţa
activă a ecranului. Procesul de simulare ce urmează după elaborarea schemei conţine
următoarele etape:
a) modelarea matematică a componentelor asociate pictogramelor;
b) definirea parametrilor componentelor;
c) executarea integrării numerice;
d) interpretarea rezultatelor ce descriu comportarea sistemului prin grafice
adecvate.
Principalul instrument de comunicare cu limbajul este mouse-ul, utilizarea
claviaturii fiind menţinută la cel mai redus nivel posibil. Meniul principal al programului
este prezentat în figura 3. Limbajele clasice de simulare nu sunt capabile să comunice
cu alte limbaje inginereşti. AMESim include o interfaţă completă pentru Matlab, sporind
esenţial capacitatea de analiză a limbajului. Ca orice limbaj de modelare şi simulare,
AMESim acceptă sisteme de ecuaţii ce definesc comportarea dinamică a sistemelor
inginereşti implementate sub formă de coduri numerice denumite „modele ale
sistemului”. Un model este construit din ecuaţii şi din descrierile numerice ale tuturor
componentelor sistemului. Acestea sunt considerate submodele şi sunt definite în
număr mare în cadrul bibliotecilor limbajului. Bibliotecile de bază sunt rezervate
sistemelor automate şi sistemelor mecanice. În afara acestora, limbajul include
biblioteci de componente hidraulice, rezistenţe hidraulice, pneumatice, termice,
termohidraulice, sisteme de răcire, sisteme de propulsie şi sisteme de conducte.

4-3
Fig.1. Modelul AMESim al unui servomecanism electrohidraulic

realizat din componente tipizate
Fig.2. Modelul AMESim al sistemului hidropneumatic de frânare al unui automobil,

construit cu pictograme dedicate

4-4
Bibliotecile de bază sunt rezervate sistemelor automate şi sistemelor mecanice.

În afara acestora, limbajul include biblioteci de componente hidraulice, rezistenţe
hidraulice, pneumatice, termice, termohidraulice, sisteme de răcire, sisteme de
propulsie şi sisteme de conducte. Nucleul limbajului permite următoarele activităţi:
crearea unor noi sisteme; modificarea structurii unui sistem existent; schimbarea
submodelelor constituite din componente elementare; încărcarea sistemelor dezvoltate
de producător; schimbarea parametrilor şi elaborarea fişierelor de comenzi indirecte;
integrarea numerică individuală sau prin comenzi indirecte (în stivă); reprezentarea
grafică a rezultatelor şi executarea analizei liniarizate.
AMECustom este o componentă a mediului AMESim ce permite personalizarea
submodelelor şi supercomponentelor. Un obiect personalizat se bazează pe un obiect
generic peste care se aplică o „mască”. Singurii parametrii accesibili sunt cei ce
urmează a fi testaţi. Utilizatorii avansaţi ai limbajului AMESim pot utiliza extensia
AMESet pentru a crea noi pictograme şi submodele. Sistemele proprii limbajului sunt
create şi testate de utilizatori avansaţi. Pentru tehnicienii destinaţi studierii influenţei
diverşilor parametri a fost elaborată extensia AMERun.
Societatea Imagine a elaborat în colaborare cu firme de prestigiu în domeniul
ingineriei numeroase biblioteci şi submodele dintre care se menţionează: Mechanical,
Control, Hydraulic, Hydraulic Component Design, Hydraulic Resistance, Pneumatic,
Thermal, Thermal Hydraulic, Thermal Pneumatic, Therma Hydraulic Component
Design, Power Train, Filling, Cooling System, Electro-Mechanical, Two-Phase Flow şi
Air Conditioning. Ultimele două biblioteci sunt accesibile numai pentru testare. Cele mai
utilizate biblioteci sunt prezentate în fig. 4...10. Limbajul AMESim poate fi utilizat în
patru moduri: modul Sketch, modul Submodel, modul Parameter şi modul Run.
În modul Sketch se poate construi un nou sistem, se poate modifica sau
completa un sistem existent; acesta constituie primul pas al simulării.
Modul Submodel permite selectarea unui submodel pentru fiecare componentă
a sistemului; acest mod nu poate fi utilizat dacă cel puţin un circuit nu este complet în
sensul definirii tuturor conexiunilor de tip intrare-ieşire.
Modul Parameter permite examinarea şi schimbarea parametrilor submodelelor,
copierea parametrilor submodelelor şi setarea parametrilor globali, selectarea unei zone

4-5
a modelului şi afişarea parametrilor componentelor în această zonă, precum şi

specificarea unei simulări în stivă.
Fig.3. Meniul principal al programului AMESim
Fig.4. Biblioteca de componente mecanice

4-6
Fig.5. Biblioteca de semnale, comenzi şi observatoare de stare
Fig.6. Biblioteca de componente hidraulice

4-7
Fig.7. Biblioteca de proiectare a componentelor sistemelor de acţionări hidraulice
Fig.8. Biblioteca de proiectare a componentelor termohidraulice ale sistemelor de

acţionări hidraulice

4-8
Fig.9. Biblioteca de rezistenţe hidraulice
Fig.10. Biblioteca de echipamente mecanice

La activarea modului Parameter, AMESim compilează sistemul. Prin compilare
se creează un fişier executabil care conţine toţi parametrii sistemului. În modul Run
sunt posibile următoarele acţiuni: lansarea simulărilor individuale sau în stivă;

4-9
reprezentarea grafică a rezultatelor; stocarea şi încărcarea configuraţiei tuturor

reprezentărilor grafice ale evoluţiei mărimilor variabile ale sistemului studiat; iniţierea
liniarizării sistemului examinat; executarea diferitelor tipuri de analize ale sistemului
liniarizat.
2. SIMULAREA DINAMICII UNUI SERVOMECANISM ELECTROHIDRAULIC

INSTALAT ÎN CONDIŢII REALE
Pentru a ilustra avantajele simulării sistemelor dinamice constituite din
componente tipizate, ale căror componente sunt incluse în bibliotecile programului
AMESim, se prezintă reţeaua de simulare numerică din figura 11, elaborată cu acest
program pentru un servomecanism electrohidraulic instalat în condiţii reale, analizat
detaliat în lucrări consacrate ale aurorilor. Stabilitatea servomecanismului este asigurată
de o reacţie permanentă de forţă, a cărei pondere corespunde în esenţă masei
acţionate.
Semnalul adimensional de intrare al servomecanismului (treaptă) este indicat în
figura 12, iar evoluţia principalelor mărimi ale sistemului este prezentată în figurile
13...27. Pentru un programator de calificare medie, timpul total de optimizare a
parametrilor funcţionali nu depăşeşte o oră.
Fig.11. Modelul AMESim al unui servomecanism electrohidraulic

instalat în condiţii reale, prevăzut cu reacţie adiţională de forţă

4-10
Fig.12. Semnalul adimensional de intrare al servomecanismului

(0,1 din semnalul nominal)
Fig.13. Evoluţia debitului racordului A al servovalvei

4-11
Fig.14. Evoluţia debitului racordului B al servovalvei
Fig.15. Evoluţia presiunii în racordul A al servovalvei

4-12
Fig.16. Evoluţia presiunii în racordul B al servovalvei
Fig.17. Evoluţia semnalului adimensional de comandă al servovalvei

4-13
Fig.18. Evoluţia deplasării adimensionale a sertarului servovalvei
Fig.19. Evoluţia vitezei sertarului servovalvei

4-14
Fig.20. Evoluţia forţei la tija pistonului cilindrului hidraulic
Fig.21. Evoluţia vitezei pistonului cilindrului hidraulic

4-15
Fig.22. Evoluţia acceleraţiei pistonului cilindrului hidraulic
Fig.23. Evoluţia poziţiei pistonului cilindrului hidraulic faţă de corpul acestuia

4-16
Fig.24. Evoluţia poziţiei corpului cilindrului hidraulic faţă de structura de ancorare
Fig.25. Evoluţia vitezei masei acţionate de cilindrul hidraulic

4-17
Fig.26. Evoluţia poziţiei masei acţionate de cilindrul hidraulic
Fig.27. Evoluţia poziţiei articulaţiei de ancorare a cilindrului hidraulic

4-18
3. SIMULAREA DINAMICII UNEI POMPE CU PISTOANE RADIALE
Modelarea şi simularea pompelor volumice cu programul AMESim relevă

fenomene tranzitorii de mare complexitate, validate prin cercetări experimentale de
mare amploare. În ultimele două decenii au fost studiate intens pompele cu pistoane
radiale de mică capacitate (fig.28) utilizate în sistemele de alimentare cu motorină la
presiune constantă a injectoarelor motoarelor cu aprindere prin compresie. Structura
unui astfel de sistem („Common rail”-„Rampă comună”) este indicată în figura 29.
Pompa alimentează injectoarele printr-un distribuitor numit „rampă”, prevăzut cu un
traductor de presiune şi cu o supapă electrohidraulică comandată cu impulsuri modulate
în durată. Supapa menţine presiunea la intrarea în injectoare la o valoare cuprinsă între
600 şi 2000 bar, în funcţie de regimul de funcţionare al motorului Diesel. Injectoarele
sunt de fapt supape electrohidraulice pilotate (bietajate) al căror timp de răspuns este
de ordinul a 50 μs. Etajul de comandă este electromagnetic sau piezoceramic. Pentru a
asigura stabilitatea sistemului de reglare a volumului dozat de un injector la un nivel de
ordinul a 1 mm3/h este esenţială atenuarea pulsaţiilor presiunii din rampă prin măsuri
structurale şi constructive la nivelul pompei. Dinamica acesteia se studiază cu schema
de simulare numerică din figura 30, elaborată cu elemente din biblioteca mecanică a
programului AMESim. Evoluţia principalelor mărimi de natură mecanică şi hidraulică
specifice pompei este prezentată în fig.31...41.

4-19
Fig.28. Pompă cu pistoane radiale pentru sisteme de injecţie electronică de motorină
Fig.29. Sistem “Common Rail”: 1- injector; 2 - racord de alimentare a injectorului;

3 - supapă electrohidraulică; 4 - rampă; 5 - traductor de presiune; 6 - pompă.

4-20
Fig.30. Modelul AMESim al unei pompe cu pistoane radiale pentru
sisteme de injecţie electronică de motorină
Fig.31. Evoluţia momentului necesar pentru acţionarea unui piston

4-21
Fig.32. Evoluţia momentului necesar pentru acţionarea arborelui pompei
Fig.33. Evoluţia debitului volumic teoretic al unui cilindru

4-22
Fig.34. Evoluţia presiunii la refularea unui cilindru
Fig.35. Evoluţia forţei aplicate unui piston

4-23
Fig.36. Evoluţia vitezei unui piston
Fig.37. Evoluţia poziţiei unui piston

4-24
Fig.38. Evoluţia debitului real al unui cilindru
Fig.39. Evoluţia vitezei medii a lichidului în orificiul unei supape de refulare

4-25
Fig.40. Evoluţia debitului la refularea pompei
Fig.41. Evoluţia presiunii la refularea pompei

4-26
4. RECOMANDĂRI DE UTILIZARE PENTRU CONCEPŢIA SISTEMELOR NOI

Se constată că simularea numerică a sistemelor formate din componente de uz
general este mult mai simplă cu AMESim, permiţând optimizarea rapidă a parametrilor
constructivi şi funcţionali necesari în practică. Datorită multiplelor posibilităţi oferite de
limbaj pentru elaborarea submodelelor cu ajutorul bibliotecilor interdisciplinare, AMESim
a fost adoptat ca instrument fundamental de concepţie la producătorii reputaţi de
sisteme automate cu fluide: AEROSPATIALE, BOSCH, DAIMLER-CRIYSLER,
FERRARI, MATRA, GENERAL MOTORS etc. Sistemele de frânare antiderapante
(ABS), sistemele de stabilizare electrohidraulice ale autoturismelor (EBS), sistemele de
injecţie electrohidraulice de benzină şi motorină multipunct (Common Rail), transmisiile
automate hidraulice, servodirecţiile, suspensiile hidropneumatice, sistemele de dirijare
ale rachetelor etc. au fost optimizate cu acest limbaj. Intefaţarea cu mediul de
programare MATLAB a lărgit esenţial posibilităţile de analiză şi de sinteză robustă ale
programului prezentat. În anexa volumului dedicat primei etape a prezentului proiect s-a
prezentat modulul de e-Learning al societăţii LMS IMAGINE pentru programul AMESim.
În faza următoare a contractului se vor prezenta aplicaţiile majore ale limbajului în
formatul de e-Learning conceput de echipa de realizare a proiectului.
5. CONCEPŢIA SISTEMELOR HIDROPNEUMATICE DIN COMPONENTE

TIPIZATE CU PROGRAMUL “AUTOMATION STUDIO”
Practica industrială a relevat necesitatea reducerea gradului de detaliere al
modelelor matematice ale componentelor tipizate până la nivelul accesibil proiectanţilor
de sisteme de uz general, ale căror componente au performanţe statice şi dinamice
specificate de producători. Astfel, procesul de simulare numerică realizat în scopul
alegerii corecte a componentelor tipizate pentru a satisface performanţe impuse se
simplifică considerabil, fără a afecta precizia calculelor.
În cadrul colaborării dintre Laboratorul de Acţionări Hidraulice şi Pneumatice al
UPB-CCEPM şi Societatea FAMIC TECHNOLOGIES, s-a elaborat un prim set de lecţii
de simulare numerică cu AUTOMATION STUDIO după şablonul propus în cadrul primei
faze a prezentului contract. Lecţiile prezintă gradual componentele şi valenţele acestui
program, care fac posibilă utilizarea sa de către proiectanţii cu studii superioare de
licenţă. Elaborarea lecţiilor va continua în cadrul etapei 3 a proiectului.

4-27
Lucrarea 1: Realizarea primului circuit.
0 bar
Scop:
Crearea unui model funcţional şi testarea modului de simulare.
Obiective:
• Adăugarea componentelor din librăria principală pe suprafaţa de
lucru;
• Activarea funcţiei “Snap”;
• Activarea funcţiei “Grid”;
• Deschiderea şi navigarea prin librăria de componente;
• Conectarea componentelor;
• Trecerea din modul de lucru în modul de simulare;
• Controlul manual al componentelor;
• Modificarea proprietăţilor componentelor;
• Identificarea componentelor cu vedere secţionată;
• Deschiderea animaţiilor.

4-1
Exerciţiul 1. Crearea primului circuit.
Obiectiv: Crearea primului circuit şi salvarea proiectului.
0 bar
Instrucţiuni:
1) Activaţi funcţia “Grid” din
meniul “View”.

4-2
2) Activaţi funcţia “Component

Snap” din meniul “View”.
3) Deschideţi “Library Explorer”

din submeniul “Display”, aflat
în meniul “Window”.

4-3
4) Căutaţi toate componentele

în librăria “Hydraulic”.
5) Aduceţi componentele pe
diagrama de lucru, conform
schemei circuitului de la
începutul exerciţiului.
6) Conectaţi componentele între

ele folosind porturile de
conexiuni, marcate cu
cerculeţe roşii, după cum se
vede în partea dreaptă.

4-4
7) Salvaţi proiectul sub numele

B1.prx apelând comanda
“Save Project As...” din
meniul “File”.
• Folosiţi mouse-ul sau săgeţile de la tastatură pentru alinierea

componentelor pe diagramă.
• Folosiţi mouse-ul pentru selecţii simple sau multiple şi pentru
modificarea poziţiei componentelor.

4-5
Exerciţiul 2. Simularea primului circuit.
Obiectiv: Pornirea simulării şi controlul componentelor.
Instrucţiuni:
8) Folosind circuitul creat
în exerciţiul anterior,
simularea poate fi
pornită în 3 moduri:
• meniul “Simulation”;
• folosind combinaţia
de taste CTRL+F1;
• folosind butonul
verde după cum se
vede în partea
dreaptă.

4-6
9) Apăsaţi pe mânerul
distribuitorului
hidraulic.
10) Apăsaţi pe sertarul
distribuitorului
hidraulic.
11) Apăsaţi pe supapa

de limitare a presiunii
şi introduceţi presiunea
de închidere.
12) Faceţi click

dreapta pe
componentele de
culoare roşie pentru a
vedea secţiunea
animată.
• Componentele care nu sunt conectate la circuit nu pot fi incluse în

diagramă pe perioada simulării.
• Dacă nu ţineţi apăsat pe mânerul distribuitorului hidraulic, el va
reveni la poziţia iniţială datorită revenirii elastice.
• În timpul simulării, animaţiile sunt semnalate de culoarea roşie a
componentelor.
• Dacă în timpul simulării se trece cu pointer-ul deasupra
componentelor, iar acesta se transformă în , atunci se pot
accesa şi modifica anumiţi parametri dinamici ai componentelor.

4-7
Lucrarea 2: Configurarea spaţiului de lucru în Automation Studio.
Scop:
Configurarea interfeţei de lucru.
Obiective:
• Accesarea utilitarelor (Toolbars) de administrare a interfeţei

folosind meniurile şi/sau tastatura;
• Afişarea/Ascunderea ferestrelor şi a meniurilor;
• Mărimea şi poziţionarea ferestrelor;
• Organizarea meniurilor.
Exerciţiul 1. Configurarea interfeţei de lucru.
Obiectiv: Reorganizarea meniurilor şi a ferestrelor independent de

configuraţia iniţială a Automation Studio.
Înainte de configurare. După configurare.
Instrucţiuni:
1) Mutaţi orice bară de meniu
apăsând pe linia verticală
4-8
punctată, care se găseşte de

obicei în partea ei stângă .
2) Mutaţi şi închideţi bara de
meniu apăsând butonul “X”.
3) Închideţi şi reporniţi
Automation Studio.
4) Mergeţi în meniul “Windows”
→ “Display” şi deschideţi
fereastra “Toolbars”.
5) Aranjaţi meniurile după cum se

observă în partea dreaptă.
6) Folosind “Toolbars”,
configuraţi ferestrele “Project
Explorer” şi “Library Explorer”
să rămână în permanenţă
deschise. Configuraţi
ferestrele “Plotter” şi “Variable
Manager” să se restrângă
automat atunci când nu mai
sunt folosite.

4-9
Lucrarea 3: Administrarea proiectului.
Scop:
Crearea, organizarea şi salvarea proiectului.
Obiective:
• Adăugarea diagramelor în proiect;

• Crearea sub-directoarelor;
• Mutarea, copierea, ştergerea şi redenumirea diagramelor;
• Mutarea şi copierea diagramelor din proiecte diferite;
• Organizarea ferestrelor şi afişarea diagramelor;
• Recuperarea unui proiect în cazul în care se opreşte calculatorul;
• Organizarea exerciţiilor acestei lucrări.
Exerciţiul 1. Organizarea proiectului.
Obiectiv: Salvarea şi structurarea proiectului.
Instrucţiuni:

4-10
1) Deschideţi proiectul B1
folosind funcţia “Open
Project...” din meniul “File”.
2) În “Project Explorer”, salvaţi

proiectul B1 sub numele B3
prin click-dreapta pe
directorul proiectului B1 şi
alegând din listă funcţia
“Save Project As...”.
3) Click-dreapta pe Diagram1 şi
alegeţi din listă funcţia
“Rename” şi redenumiţi
Diagram1 în
Exerciţiu_Curent.

4-11
4) Click-dreapta pe directorul
proiectului B3 şi alegeţi din
listă “New” şi apoi “Folder” şi
creaţi un director numit
Exerciţii.
5) Click-dreapta pe
Exerciţiu_curent şi selectaţi
funcţia “Copy”.
6) Click-dreapta pe directorul
Exerciţii şi selectaţi din listă
funcţia “Paste”.
7) Click-dreapta pe Diagram1 şi
“Rename” şi redenumiţi
Diagram1 în B3_1.

4-12
8) Dublu-click pe B3_1 pentru

a-l deschide, verificaţi dacă
toate componentele sunt pe
diagramă.
9) Click-dreapta pe B3_1 şi
selectaţi din listă funcţia
“Close”.
10) Proiectul
dumneavoastră este acum
organizat în această
structură:
Exerciţiul 2. Recuperarea unui fişier.
Obiectiv: Recuperarea unui proiect în cazul în care se opreşte calculatorul.
Instrucţiuni:
1) În meniul
“Tools”→“Options”,
“Application” branch,
configurati opţiunea
“Autosave Delay” la 5
minute.

4-13
2) Introduceţi 15 în
“Recently used file list”
apoi apăsaţi “Apply” şi
butonul “Close” pentru a
închide fereastra
“Options”.
3) Închideţi şi reporniţi
Automation Studio.
4) Apelaţi de la tastatură
CTRL+ALT+DEL şi
apăsaţi pe “Task
Manager”. În meniul
“Processes” căutaţi
“AsProjet.exe”, îl
selectaţi şi apăsaţi “End
Process” apoi confirmaţi
opţiunea apăsând
butonul „Yes”.În acest
moment procesul
“AsProjet.exe” a fost
închis.
5) Porniţi Automation
Studio. Un mesaj de
eroare trebuie să se
deschidă şi este arătată
calea către directorul
unde a fost salvat fişierul
de recuperat. Apăsaţi
“OK”.
6) În directorul în care se
află fişierul de recuperat,
redenumiţi

4-14
B3.prx.autosave cu
numele B3_ats.prx.
7) În directorul în care se
află fişierul de recuperat,
redenumiţi
B3.prx.backup cu
numele B3_bck.prx.
8) Deschideţi toate fişierele
pentru verificarea
diferenţelor.

4-15
Lucrarea 4: Editarea optimizată a modelelor.
Scop:
Crearea circuitelor, folosind operaţii eficiente ca “insert”, “copy”, “display” şi

“move”.
Manipularea eficientă a componentelor.
Obiective:
• Poziţia, mărirea şi micşorarea ferestrei de lucru;

• Identificarea metodelor de adăugare a componentelor;
• Copierea şi multiplicarea componentelor;
• Selectarea multiplă;
• Gruparea obiectelor;
• Mutarea şi rotirea obiectelor;
• Organizarea exerciţiilor acestei lucrări;
• Alinierea, distribuirea, mărirea/micşorarea şi transformarea
obiectelor;
• Unirea/Despărţirea elementelor componente;
• Familiarizarea cu comenzile rapide de la tastatură.

4-16
0 LPMS
0 bar
Exerciţiul 1. Adăugarea automată.
Obiectiv: Manipularea şi organizarea eficientă a componentelor pe

diagrama de lucru.

4-17
0 LPMS
0 bar
Instrucţiuni:
Creaţi un circuit în buclă

deschisă, B4.
1) Creaţi un nou proiect
folosind meniul “File” →
“New project...”.
2) Deschideţi “Library
Explorer” → librăria
“Pneumatic”.

4-18
3) Adăugaţi pe diagrama de
lucru un cilindru pneumatic,
un distribuitor pneumatic, un
rezervor şi o supapă de
limitare a presiunii.
?
4) Uniţi componentele între ele

folosind liniile de presiune şi
copiaţi rezervorul pentru a-l
conecta la distribuitor şi
compresor după cum se
vede în partea dreaptă.
5) Adăugaţi componentele care

lipsesc, folosind librăria
“Pneumatic”.

4-19
6) Componenta “variable non-

return throttle valve ” trebuie
întoarsă folosind funcţia
„Flip” pe verticală şi pe
orizontală .
7) Adăugaţi componenta între

cilindru şi distribuitor cu
tasta SHIFT apăsată,
componenta va fi introdusă
automat în circuit.
8) Copiaţi componenta folosind

tasta CTRL; componenta va
fi copiată şi introdusă
automat în circuit.
9) În “Project Explorer” click-

dreapta pe Diagram1 şi
redenumiţi fişierul ca B4_1,
folosind funcţia “Rename”.
10) Faceţi click pe

pentru a salva proiectul B4.
4-20
• Se foloseşte utilitarul “Edition”.

• Introducerea automată a componentelor în circuit se face folosind
tasta “SHIFT”.
• Mărirea şi micşorarea spaţiului de lucru se poate face folosind
tasta CTRL + rotiţa de la mouse.
Exerciţiul 2. Manipularea componentelor (partea 1).
Obiectiv: Folosirea funcţiilor de manipulare pentru organizarea diferitelor

elemente componente pe diagrama de lucru.
0 LPMS
0 bar
Instrucţiuni:

4-21
Folosind circuitul în buclă

deschisă de la exerciţiu B4-1.
9) În „Project Explorer”, click-
dreapta pe diagrama B4-1, şi
alegeţi din listă funcţia “Copy”.
10) Click-dreapta pe
directorul B4 şi alegeţi din
listă funcţia “Paste”.
Diagram1 şi redenumiţi
fişierul în B4-2.

4-22
12) Selectaţi următoarele

componente: cilindrul,
distribuitorul, supapele,
rezervorul şi liniile de
legătură.
13) După ce toate

componentele sunt selectate,
creaţi un grup G1, folosind
opţiunea “Group” din meniul
desfăşurat prin click-dreapta.
14) Rotiţi grupul la 90 de

grade (împotriva acelor
ceasornicului), folosind
iconul .

4-23
15) Degrupaţi G1 folosind

comanda .
16) Selectati cilindrul

pneumatic şi faceţi click pe
icon-ul , după cum
observaţi colţurile selecţiei s-
au transformat în cercuri.
Schimbaţi unghiul de înclinare
la 60 de grade.
17) Mutaţi cilindrul
pneumatic în partea stângă
pentru o vedere clară a liniilor
de presiune.

pentru a salva proiectul B4

4-24
Exerciţiul 3. Manipularea componentelor (partea 2).
Obiectiv: Folosirea funcţiilor de manipulare pentru organizarea diferitelor

elemente componente pe diagrama de lucru.
? ? ?
0 LPMS
0 bar
Instrucţiuni:
Folosiţi circuitul în buclă

deschisă de la exerciţiul B4-1.
1) În “Project Explorer”, click
dreapta pe diagrama B4-1 şi
alegeţi opţiunea “Copy”.
2) Click dreapta pe directorul B4
şi alegeţi din listă opţiunea
“Paste”.
3) Click-dreapta pe Diagram1,
alegeţi opţiunea “Rename” şi
modificaţi denumirea
diagramei în B4-3.

4-25
4) Selectaţi următoarele
componente:
cilindrul pneumatic,
distribuitorul, echipamentele
de măsură, rezervoarele şi
liniile.
5) După selectarea tuturor

componentelor, faceţi o copie
folosind tasta CTRL.
6) Faceţi încă o copie ţinând

apăsată tasta CTRL şi
folosind mouse-ul pentru a
muta noua copie în partea
dreaptă.

4-26
7) Creaţi 2 grupuri individuale

folosind opţiunea “Group” .
8) Prima dată selectaţi cilindrul

din partea stângă apoi ţineţi
apăsată tasta SHIFT pentru a
selecta cele două grupuri din
partea dreaptă.
9) Aliniaţi
toţi cilindrii prin apăsarea
icon-ului . După
deschiderea ferestrei “Layout”
, în “Align” faceţi click pe
butonul pentru aliniere şi

pe butonul pentru
distribuirea egală a spaţiului
dintre componente.
pentru a salva proiectul B4-3.

4-27
Lucrarea 5: Controlul circuitului.
Scop:
Automatizarea circuitului de control.
Manipularea eficientă a componentelor.
Obiective:
• Găsirea elementelor de control;

• Definirea elementelor emiţător şi receptor;
• Alocarea şi folosirea variabilelor;
• Afişarea variabilelor;
• Identificarea variabilelor;
• Identificarea restricţiilor între receptor şi emiţător;

4-28
EXT
A1 A2
EXT
1-1IC1 1-1OC1 L1
1-1GRP4.A1 IN0 OUT0 S1
1-1GRP4.A2 IN1 OUT1
IN2 OUT2
IN3 OUT3
IN4 OUT4
S1
IN5 OUT5
IN6 OUT6
IN7 OUT7
COM COM
0 LPMS
RUNG1
0 bar "1-1IC1.IN "1-1IC1.IN "1-1OC1.OU
0" 1" T0"
( )
"1-1OC1.OU "1-1IC1.IN
T0" 2"
"1-1OC1.OU "1-1OC1.OU
T0" T1"
( )
END

4-29
Exerciţiul 1. Crearea unui sistem electric de control.
Obiectiv: Folosirea librăriei de control electric.
Instrucţiuni:
Copiaţi exerciţiul B4-1

într-o nouă diagramă a
unui nou proiect B5.
1) În „Project Explorer”,
click-dreapta pe
diagrama B4-1 şi
“Copy”.

folosind meniul “File”
→ “New project...”.
3) Click-dreapta pe
directorul Project1 şi
“Paste”.
4) În “Project Explorer”,
click-dreapta pe
Diagram1 şi selectaţi
funcţia “Delete”.

4-30
click-dreapta pe
funcţia “Rename”.
Schimbaţi denumirea
Diagram2 în B5-1.
6) În “Library Explorer”
faceţi click pe
“Electrical Control(JIC
or IEC Standard)” în
funcţie de standardul
preferat.
7) Introduceţi în
diagramă o sursă de
tensiune de 24V, un
buton normal deschis
şi un solenoid.
8) Când solenoidul este
introdus pe diagramă
se va deschide
automat o fereastră
cu proprietăţile
variabilei. La “Tag
Name” introduceţi S1
şi faceţi click pe OK.

4-31
9) Legaţi componentele
între ele.
10) Faceţi dublu-click

pe distribuitorul
hidraulic, la “Variable
Assignment”, în
partea de sus
selectaţi linia de sub
“Internal ID”, după
care mergeţi în partea
de jos şi selectaţi linia
unde Tagname este
S1. Când ambele linii
sunt selectate faceţi
click pe butonul “Link”
şi apoi pe “Close”.
11) Porniţi simularea şi
apăsaţi pe butonul
normal deschis pentru
activarea circuitului.
12) Opriţi simularea.

pentru a salva
proiectul B5-1.

4-32
Exerciţiul 2. Crearea unui sistem electric de control.
Obiectiv: Folosirea librăriei de control electric.

EXT
A1 A2
EXT
1-1IC1 1-1OC1 L1
1-1GRP4.A1 IN0 OUT0 S1
1-1GRP4.A2 IN1 OUT1
IN2 OUT2
IN3 OUT3
IN4 OUT4
S1
IN5 OUT5
IN6 OUT6
IN7 OUT7
COM COM
0 LPMS
RUNG1
0 bar "1-1IC1.IN "1-1IC1.IN "1-1OC1.OU
0" 1" T0"
( )
"1-1OC1.OU "1-1IC1.IN
T0" 2"
"1-1OC1.OU "1-1OC1.OU
T0" T1"
( )
END
Instrucţiuni:
Copiaţi exerciţiul B4-1

într-o nouă diagramă B5-
2.
1) În „Project Explorer”,
click-dreapta pe
diagrama B4-1 şi
“Copy”.

4-33

folosind meniul “File”
→ “New Project...”.
3) Click-dreapta pe
directorul Project1 şi
“Paste”.
click-dreapta pe
funcţia “Delete”.
click-dreapta pe
funcţia “Rename”.
Schimbaţi denumirea
Diagram2 în B5-2.
6) Circuitul fiind realizat
la exerciţiul B5-2,
deschideţi “Library
Explorer” şi faceţi
click pe “Pneumatic”.

4-34
7) Adăugaţi pe diagramă
un senzor de
proximitate.
8) Denumirea senzorului
de proximitate va fi
A1.
9) Adăugaţi pe diagramă
un alt senzor de
proximitate A2.

4-35
10) Deschideţi librăria

“Electrical Control”
folosind unul dintre
standardele JIC sau
IEC.
11) Introduceţi în
diagramă o sursă de
tensiune de 24V, un
buton normal deschis
şi un solenoid.
12) Denumirea
variabilei va fi S1.

4-36
13) Adăugaţi două

contacte de
proximitate normal
deschise (proximity
switches NO).

Explorer” →
“Electrical Control”→
“Output Components”.
15) Adăugaţi pe
diagramă un led
indicator.
16) Denumirea
variabilei va fi L1.

4-37

Explorer” →
“Contacts”.
18) Introduceţi un
contact normal
deschis (NO contact)
în diagramă.
Explorer” →
“PLC Cards” şi
introduceţi “PLC Input
Card” şi “PLC Output
Card” în diagramă.
20) Conectaţi
componentele între
ele.

4-38
21) Dublu-click pe
butonul contactului
normal deschis şi
deschideţi fereastra
de alocare a
variabilelor.
22) În partea de sus a
ferestrei faceţi click
pe “Modify” şi
introduceţi EXT la
“Tag Name”. Validaţi
şi închideţi fereastra.
23) Dublu-click pe
butonul contactului
normal deschis şi
de alocare a
variabilelor.
24) În partea de jos a

unde “Tag Name”
este EXT. Când
amândouă liniile sunt
selectate, apăsaţi pe
butonul “Link” pentru
a valida operaţia şi
închideţi fereastra.

4-39
25) Dublu-click pe
primul senzor de
proximitate şi
de alocare a
variabilelor.

unde “Tag Name”
este A1. Când ambele
linii sunt selectate,
“Link” pentru a valida
operaţia şi închideţi
fereastra.
27) Dublu-click pe al
doilea senzor de
proximitate şi
de alocare a
variabilelor.

4-40

unde “Tag Name”
este A2. Când ambele
linii sunt selectate,
“Link” pentru a valida
operaţia şi închideţi
fereastra.

click pe librăria
„Ladder for
SiemensTM PLC”.

4-41
30) Introduceţi un
contact normal
deschis, unul normal
închis şi o bobină.
31) Duplicaţi contactul

normal deschis
folosind tasta CTRL.
32) Realizaţi
conexiunile.
33) Duplicaţi primul

contact conform
imaginii din partea
dreaptă.
34) Realizaţi
conexiunile.
35) Selectaţi toate

componentele din
primul rând, duplicaţi
selecţia folosind tasta
CTRL.

4-42
36) Stergeţi al doilea

contact.
37) Conectaţi capătul

liber la primul contact
din rândul al treilea.
38) Dublu-click pe
primul contact din
primul rând şi
de alocare a
variabilelor.

4-43

unde “Tag Name”
este IN0. Când
doilea contact din
primul rând şi
de alocare a
variabilelor.

unde “Tag Name”
este IN1. Când

4-44
42) Dublu-click pe
bobina contact din
primul rând şi
de alocare a
variabilelor.

unde “Tag Name”
este OUT0. Când
44) Dublu-click pe
primul contact din al
doilea rând şi
de alocare a
variabilelor.

4-45

unde “Tag Name”
este OUT2. Când
doilea contact din al
doilea rând şi
de alocare a
variabilelor.

unde “Tag Name”
este IN2. Când

4-46
48) Dublu-click pe
primul contact din al
treilea rând şi
de alocare a
variabilelor.

unde “Tag Name”
este OUT0. Când
50) Dublu-click pe
bobina din al treilea
rând şi deschideţi
fereastra de alocare a
variabilelor.

4-47

unde “Tag Name”
este OUT1. Când
52) Porniţi simularea şi

EXT.

pentru a salva
proiectul B5-1.

4-48
Lucrarea 6: Simulare, testare şi analiză.
Scop:
Simularea întregului proiect sau a unei părţi din acesta şi studierea
comportării sistemului testat .
Obiective:
• Simularea întregului proiect sau a unor diagrame selectate;
• Folosirea simulării “pas cu pas” sau simularea cu pas încet şi
normal;
• Alocarea şi folosirea variabilelor;
• Interpretarea timpului de simulare;
• Setarea vitezei de simulare;
• Afişarea valorilor variabilelor în funcţie de timp ;
• Colectarea datelor;
• Configurarea modului de afişare.

4-1
Exerciţiul 1. Selectarea elementelor pentru simulare.
Obiectiv: Simularea întregului proiect sau numai a unei părţi componente.

4-2
Instrucţiuni:
1) Deschideţi proiectul
B5-2 şi salvaţi-l ca B6.
click-dreapta pe
directorul B6, alegeţi
opţiunea “New” →
“Diagram…”.
3) Click-dreapta pe
Diagram1, alegeţi
opţiunea “Rename” şi
redenumiţi Diagram1
în B6-2.

4-3
4) Afisaţi ambele
ferestre din meniul
“Window” → “Vertical
Tile”.
5) Selectaţi circuitul din

exerciţiul B5-2.

4-4
6) Click pe
componentele
selectate şi mutaţi
componentele în
diagrama B6-2.
7) Click pe fereastra din

dreapta şi apoi faceţi
click pe .
8) Click în fereastra din

partea stângă şi apoi
pe .

4-5
9) Când toate
elementele sunt
încadrate corect
porniţi simularea.
Care este rezultatul?
11) Click pe .
12) Porniţi simularea.
13) În “Project
Explorer” click-
dreapta pe directorul
B6 şi alegeţi “New” →
“Diagram…”.
Diagram1 şi alegeţi
opţiunea “Rename”
pentru a schimba
denumirea în B6-3.
click pe librăria
“Pneumatic”.

4-6
16) Adăugaţi în
diagrama B6-3 o
sursă de presiune.

18) Click pe
pentru a deschide
fereastra “Select
Items to Simulate”.
19) Selectaţi B6-1 şi
B6-2 pentru simulare.
20) Click pe pentru

a simula selecţia.
pentru a salva
proiectul B6.

4-7
Exerciţiul 2. Operaţii de simulare
Obiectiv: Simularea întregului proiect sau numai a unei părţi componente.
Instrucţiuni:
B6 şi apăsaţi pe .
2) Folosind funcţia “Drag

and drop” trageţi
indicatorul de
presiune peste
fereastra de afişare
“Plotter” şi afişaţi
presiunea.

4-8
3) Trageţi indicatorul de
debit peste fereastra
de afişare “Plotter” şi
selectaţi debitul.
4) Trageţi cilindrul
hidraulic peste
“Plotter” şi selectaţi
viteza şi poziţia
liniară.
5) Trageţi distribuitorul
hidraulic peste
“Plotter”. După cum
puteţi observa nu se
poate afişa nimic.

4-9
6) Trageţi solenoidul
electric peste
“Plotter” şi selectaţi
starea.
7) Apăsaţi pe butonul
“Properties”.
8) Modificaţi limita
maximă pentru
presiune, de la 15 la
10.

4-10
10) Apăsaţi şi ţineţi

apăsat butonul EXT.
11) După două cicluri,

opriţi simularea.

4-11
12) Folosind funcţia

“Export” se pot salva
datele rezultate din
simulare.
13) După apăsarea

butonului, apare o
fereastră pentru
salvarea datelor.
14) Fişierul salvat

poate fi deschis
folosind programe
simple sau complexe
de editare a datelor.

pentru a salva
proiectul B6.

4-12
Lucrarea 7: Proprietăţile componentelor.
Scop:
Afişarea pe diagrama de lucru a datelor tehnice, comerciale şi

personalizarea informaţiilor asociate proiectului.

4-13
Obiective:
• Introducerea datelor comerciale la una sau mai multe

componente;
• Adăugarea de informaţii personalizate pentru una sau mai multe
componente;
• Afişarea informaţiilor asociate componentelor;
• Ajustarea diagramei de lucru.
Exerciţiul 1. Afişarea şi modificarea datelor.
Obiectiv: Introducerea informaţiilor în catalog.
Instrucţiuni:

4-14
23) Deschideţi
proiectul B6 şi salvaţi-
l ca B7.
24) În “Project
Explorer” click-
dreapta pe directorul
B6-3 şi alegeţi din
listă opţiunea
“Delete”.
B6-1, alegeţi opţiunea
“Rename” şi
redenumiţi Diagram1
în B7-1.
B6-2, alegeţi opţiunea
“Rename” şi
redenumiţi B6-2 în
B7-2.
27) În diagrama B7-1,
dublu-click pe
compresor şi apoi pe
secţiunea “Displayed
Information”.

4-15
28) Bifaţi “Rated flow”

pentru a afla
informaţiile pe
diagramă. Validaţi şi

apăsat pe textul “120
LPMS” pentru a muta
textul în partea
dreaptă a
compresorului.
30) Dublu-click pe
supapa de limitare a
presiunii şi bifaţi
“Cracking Pressure” şi
“Component Name”.
Validaţi şi închideţi
fereastra.

4-16
31) Dublu-click pe
drosel şi în partea
dreaptă bifaţi
“Diameter” şi
fereastra.
32) Modificaţi
denumirea
componentei în
“Meter-In”. Validaţi şi
doilea drosel şi în
partea dreaptă bifaţi
“Diameter” şi
fereastra.

4-17
34) Modificaţi
denumirea
componentei în
“Meter-Out”. Validaţi
35) Dublu-click pe
cilindrul hidraulic şi în
partea dreaptă bifaţi
“Function”, “Piston
Diameter”, “Rod
Diameter” şi “Stroke”.
fereastra.
36) Introduceţi
“EJECTING
CYLINDER” ca
funcţie. Validaţi şi

4-18

apăsat pe textul
“EJECTING
CYLINDER” pentru a
muta textul în partea
dreaptă a cilindrului
pneumatic.
38) Dublu-click pe
textul indicatorului de
presiune şi modificaţi
proprietăţile conform
imaginii din partea
dreaptă.
39) Click pe “Color” şi

alegeţi albastru(linia
4, coloana 5). Validaţi

4-19
40) Dublu-click pe
textul indicatorului de
debit şi modificaţi
imaginii din partea
dreaptă.
41) Click pe “Color” →

“Define Custom
Color”, click în
coloana verde apoi
click pe „Add custom
color” → „Ok”.
42) Selectaţi textul

EXT şi SL1 folosind
tasta SHIFT.

4-20
43) Dublu-click pe
unul din elementele
selectate şi modificaţi
imaginii din partea
dreaptă.
44) Dublu-click pe
compresor şi în
partea dreaptă pe
“Catalog Information
”.
45) Introduceţi 523 ca

“Part Number”.

4-21
46) Introduceţi „Air

compresor 5HP” ca
“Catalog Description”.
47) Introduceţi ACME

ca “Manufacturer”.
Validaţi şi închideţi.
48) Dublu-click pe
supapa de limitare a
presiunii.

4-22
49) Introduceţi „PRV-

2508” ca “Part
Number”.
50) Introduceţi „Safety

Valve” la “Catalog
Description”.


4-23
52) Selectaţi METER-

IN şi METER-OUT şi
faceţi dublu-click pe
oricare dintre ele.
53) Introduceţi 46 ca
“Part Number”.
54) Introduceţi
„Restrictor” la

4-24

56) Dublu-click pe
cilindrul pneumatic.
57) Introduceţi „968-

01A” ca “Part
Number”.

4-25
58) Introduceţi „SS

cylinder” la “Catalog
Description”.


pentru a salva
proiectul B7.
Exerciţiul 2. Personalizarea informaţiilor la nivel global sau individual.
Obiectiv: Adăugarea de informaţii personalizate pentru una sau mai multe

componente.
Instrucţiuni:

4-26
B7 şi în diagrama B7-
1 dublu-click pe
cilindrul pneumatic şi
selectaţi “Catalog
Information”.
2) Click pe butonul “Add

Field” pentru a
adăuga un nou câmp.
3) Click pe butonul
“Add…”.
4) Introduceţi “Material”
ca denumire a
câmpului, lăsaţi tipul
şi valoarea implicite.
fereastra.

4-27
5) Puteţi observa
prezenţa câmpului
“Material” în listă în
culoarea albastră.
Validaţi si inchideţi
fereastra.
6) Dublu-click pe
compresor; se poate
observa că nu există
câmpul “Material”
deoarece a fost creat
numai pentru cilindru.
7) În meniul “Tools”
selectaţi opţiunea
“Field
Configuration…”.
8) Click pe butonul
“Add…”.

4-28
9) Introduceţi “Weight”
ca denumire a
câmpului, schimbaţi
tipul în “Real” şi lăsaţi
valoarea implicită.
10) Înainte de a valida

această configurare,
puteţi observa că
“Weight” a fost
adăugat în lista
câmpurilor
personalizate.
11) Dublu-click pe
cilindrul pneumatic,
unde puteţi observa
că noul câmp a fost
introdus în lista
informaţiilor de
catalog.
12) Dublu-click pe
compresor, unde
puteţi observa că noul
câmp a fost introdus
în lista informaţiilor de
catalog datorită
faptului că a fost
configurat ca un câmp
global.

4-29
Exerciţiul 3. Personalizarea informaţiilor.
Obiectiv: Adăugarea de informaţii suplimentare.
Instrucţiuni:
B7 şi în diagrama B7-
1 dublu-click pe
cilindrul pneumatic şi
Information”.
2) Click pe butonul
“Add”.
3) Dublu-click pe
“Description1” pentru
a introduce “Cylinder
Specification” ca
descriere.

4-30
4) Click pe
http://www.automation
studio.com şi
introduceţi ca locaţie
furnizorul
dumneavoastră.
fereastra.
5) Click-dreapta pe
cilindru pentru
activarea meniului
contextual şi alegeţi
“Cylinder
Specification”.
6) Programul
dumneavoastră de
navigare ar trebui să
se deschidă la pagina
web a producătorului
introdus la pasul
precent.
7) Salvaţi proiectul.

4-31
Lucrarea 8: Instrumente grafice.
Scop:
Folosirea uneltelor pentru desenare şi a fişierelor DXF.
Obiective:
• Introducerea şi modificarea formelor simple pe diagramă;

• Gruparea componentelor;
• Adăugarea de imagini pe diagrama de lucru;
• Formatarea globală a spaţiului de lucru;
• Alinierea, modificarea şi schimbarea mărimii componentelor pe
diagramă.

4-1
Exerciţiul 1. Afişarea şi modificarea datelor.
Obiectiv: Administrarea spaţiului de lucru.
Instrucţiuni:
1) Salvaţi proiectul B7 şi
sub denumirea de B8.
click-dreapta pe B7-2
şi alegeţi din listă
opţiunea “Delete”.
3) Schimbaţi denumirea
diagramei B7-1 în B8-
1.
4) Click pe pentru a
crea o linie.
5) Faceţi click o singură
dată pe spaţiul de
lucru şi ţineţi apăsat
butonul mouse-ului
pentru crearea unei
linii.
6) Dublu-click pe linia
nou creată apoi click
pe “Visual
Parameters”.

4-2
7) Click pe “Thickness”
pentru a modifica
grosimea liniei şi
alegeţi valoarea “10”.
8) Click pe “End” sub
“Lines End ” şi alegeţi
„ „. Validaţi şi
9) Faceţi click pe
săgeată pentru a o
selecta şi apoi, cu
tasta CTRL apăsată,
mutaţi săgeata în
partea dreaptă, pentru
a o copia.
10) Repetaţi pasul
anterior.

săgeata din dreapta
pentru a o selecta şi a
activa punctele care
permit editarea
poziţiei.
punctul din partea de
sus şi mutaţi săgeata
astfel încât să se
formeze un unghi de
45 de grade(N-E).
13) Click pe săgeata
din stânga pentru a o
selecta şi a activa
punctele care permit
editarea poziţiei.

4-3

punctul din partea de
sus şi mutaţi săgeata
astfel încât să se
formeze un unghi de
45 de grade(N-V).
săgeţile.
16) Cu tasta CTRL

apăsată trageţi de
săgeţi în jos pentru a
le copia.
17) Cu săgeţile încă

selectate, faceţi click
pe pentru a le
întoarce.

pentru a crea un
dreptunghi.

4-4
19) Creaţi dreptunghiul

folosind mouse-ul.
20) Dublu-click pe
dreptunghi apoi click
pe “Visual
Parameters”.
21) Modificaţi modelul
de umplere al
dreptunghiului din
opţiunea “Pattern”
alegând
.
22) Click pe meniul
“Foreground” şi
alegeţi culoarea din
rândul 6, coloana 2.
23) Click pe pentru

a crea un cerc.

4-5
24) Creaţi cercul

folosind mouse-ul.
25) Dublu-click pe cerc

şi deschideţi “Visual
Parameters”.
de umplere al cercului
din opţiunea “Pattern”
alegând
.
27) Funcţia pentru
crearea elipselor ar
trebui să fie încă
activă, în caz contrar
o reactivaţi.
28) Creaţi o elipsă în

mijlocul cercului.
29) Dublu-click pe
elipsă şi deschideţi
“Visual Parameters”.
alegând
.

4-6
31) Click pe meniul

“Foreground” şi
alegeţi culoarea alb,
din rândul 6 coloana
2.
32) Click-dreapa pe
cerc pentru a
deschide meniul şi
alegeţi
“Order”→“Send to
back”.
33) Creaţi un nou cerc
apăsând tasta CTRL
în timp ce folosiţi
funcţia de desenare a
elipsei.
34) Dublu-click pe cerc
şi deschideţi “Visual
Parameters”.

alegând .
36) Click pe pentru
a crea un cerc.

4-7
37) Creaţi un nou cerc

apăsând tasta CTRL
în timp ce folosiţi
funcţia de desenare a
elipsei.
38) Faceţi o copie a
cercului folosind tasta
CTRL.
39) Click pe pentru

a crea un arc de cerc.
40) Creaţi un arc de
cerc.
41) Datorită faptului că

funcţia este încă
activă, se pot observa
punctele de editare.
Click pe punctul de
editare din stânga şi
mutaţi punctul către
mijlocul marginii din
partea dreaptă.
42) Mutaţi punctul de
editare din partea de
sus către mijlocul
segmentului din
stânga.

4-8
43) Dublu-click pe
arc,apoi pe “Visual
Parameters”.

alegând .
pentru a crea un
dreptunghi.
46) Creaţi dreptunghiul
folosind mouse-ul.
47) Dublu-click pe
dreptunghi, apoi pe

de umplere al
dreptunghiului din

4-9
alegând
.
49) Click pe pentru
a crea un poligon.
50) Creaţi prima latură
a poligonului.
51) Creaţi toate laturile

poligonului după cum
se poate vedea în
partea dreaptă.
52) Dublu-click pe
poligon, apoi click pe

de umplere al
poligonului din
alegând:
54) Click pe pentru
a introduce un text.
4-10
55) Creaţi o căsuţă

text.
56) Scrieţi “Hydraulic

Circuit Designers” în
căsuţa text.
57) Dublu-click pe text

pentru a modifica
fontul de litere.
58) Alegeţi “City

BluePrint”, bold cu
mărimea de “10”.
fereastra.

4-11
59) Deschideţi
fereastra
“Windows”→
“Display” → “Layers”.
60) Dublu-click pe
“Default Layer”,
schimbaţi denumirea
noului layer în
“Pneumatic Circuit”.
61) Click pe butonul
“New Layer”.
62) Schimbaţi
denumirea noului
layer în “Electrical
Circuit”.

“New Layer”.
64) Schimbaţi
denumirea noului
layer în “CAD”.

4-12
65) Inchideţi fereastra

“Layers”.

componentele
electrice.
67) Dublu-click pe
oricare dintre ele şi
deschideţi “Displayed
Information”.
68) Click pe meniul

“Layer” şi alegeţi
“Electrical
Components”.

4-13

elementele CAD şi
textul.
70) Dublu-click pe
oricare dintre ele şi
deschideţi “Displayed
Information”.
71) Click pe meniul

“Layer” şi alegeţi
“CAD”.
72) Pentru a verifica
dacă toate elementele
aparţin de un layer,
“Windows”→
“Display” → “Layers”.

4-14

pentru a vedea care
componente sunt
asociate unui anumit
layer.

4-15
Exerciţiul 2. Realizarea casetei de titlu.
Obiectiv: Realizarea casetei de titlu folosind funcţiile CAD.
Instrucţiuni:
1) Deschideţi B8 şi creaţi
o nouă diagramă de
lucru.
schimbaţi denumirea
diagramei în B8-2.

4-16
3) Dublu-click pe
diagrama B8-1 şi
selectaţi toate
elementele CAD şi
textul.
4) Click-dreapta →
“Copy”.
5) Mergeţi înapoi în
diagrama B8-2, click-
dreapta → “Paste”.

4-17
6) Mutaţi dreptunghiul
galben în colţul din
stânga jos, al
diagramei de lucru.
7) Mutaţi săgeţile în jurul

dreptunghiului după
cum se vede în
imaginea alăturată.
8) Selectaţi cele 2
elemente care
alcătuiesc un “O” şi
faceţi click pe
pentru a le grupa.
9) Mutaţi grupul nou
creat în colţul din
stânga sus al
dreptunghiului galben.
10) Grupaţi elementele

care formează un “i”.

4-18
11) Mutaţi grupul

conform imaginii
alăturate.
12) Mutaţi poligonul “L”

conform imaginii
alăturate.
13) Mutaţi unul din

cerculeţele albe între
“O” şi “i”.
14) Mutaţi al doilea

cerc alb între “i” şi “L”.
15) Mutaţi textul

“Hydraulic Circuit
Designers” în partea
de jos a
dreptunghiului galben.
dreptunghiul galben şi
alegeţi “Order” →
“Send to Back”.
17) Selectaţi şi grupaţi

toate componentele.
18) Activaţi “Grid” din

meniul “View”.

4-19
19) Activaţi funcţia

CAD pentru
desenarea unei linii.
20) Creaţi o linie
deasupra siglei.
21) Copiaţi linia nou

creată sub siglă.
22) Activaţi funcţia

CAD pentru
desenarea unei linii.
23) Creaţi o linie în
partea stângă a siglei.
24) Copiaţi linia nou

creată în partea
dreaptă a siglei.

4-20
25) Copiaţi linia de sub

siglă cu patru puncte
de grid mai jos.
26) Copiaţi linia

anterioară cu 4
puncte de grid mai
jos.
27) Repetaţi comanda

de la pasul anterior.
28) Click pe pentru

a introduce un text.
29) Creaţi o căsuţă
text.
30) În căsuţă
introduceţi texul
“Titlu:”.

4-21
31) Copiaţi textul cu 4

puncte de grid mai
jos.
32) Repetaţi comanda

de la pasul anterior.
33) Copiaţi textul în

partea dreaptă.
34) Faceţi click de

două ori pe al doilea
rând şi modificaţi
textul în “Desenat
de:”.
două ori pe al treilea
textul în “Data:”.
două ori pe al treilea
textul din dreapta în
“Doc.#:”.
37) Pentru a introduce
informaţiile intraţi în
meniul “Edit” →
“Document
Properties…”.

4-22
38) Click pe “Standard”

sub “Summary Info”.
39) Introduceţi “My first

title bloc” ca titlu.
40) Introduceţi “314”
ca număr al
documentului.
41) Introduceţi numele
dumneavoastră la
“Drawn by”.
42) Apăsaţi pe
pentru a introduce un
nou câmp.
43) Creaţi un câmp în
dreapta textului
“Titlu”.
44) După ce se
deschide “Properties
Manager” faceţi click
pe “Current Diagram”
sub “Categories”.

4-23
45) Click pe “Title” în

“Field Name”. Validaţi
46) Apăsaţi pe
nou câmp.
dreapta textului
“Desenat de”.
48) După ce se

4-24
49) Click pe “Drawn

by” în “Field Name”.
fereastra.
50) Apăsaţi pe
nou câmp.
dreapta textului
“Data”.
52) După ce se

4-25
53) Click pe “Creation

Date” în “Field Name”.
fereastra.
54) Apăsaţi pe
nou câmp.
dreapta textului
“Data”.
56) După ce se

4-26
57) Click pe
“Document No.” în
“Field Name”. Validaţi
58) Salvaţi şi închideţi

proiectul.

4-27
Lucrarea 9: Rapoarte şi informaţii de catalog.
Scop:
Adăugarea informaţiilor în catalogul de componente şi crearea rapoartelor.
Obiective:
• Căutarea în catalogul de componente;

• Configurarea listei de materiale;
• Crearea şi configurarea rapoartelor.
Exerciţiul 1. Adăugarea BOM (Bill of Materials).
Obiectiv: Adăugarea şi configurarea listei de materiale.
Instrucţiuni:
1) Salvaţi proiectul B8 ca
B9 (“File” → “Save
Project As..”).
click-dreapta pe
diagrama B8-2 şi alegeţi
din listă opţiunea
“Delete”. Click-dreapta
pe B8-1 şi redenumiţi în

4-28
B9-1.
3) Click-dreapta pe B9-1,
alegeţi “Document
Properties…”.
4) Click pe “Map Locator”.
5) Click pe “Standard”,
validaţi şi închideţi
fereastra.
6) Click pe meniul “Insert”

→ “Bill of Materials”
(BOM).
7) Creaţi o listă de
materiale (BOM).

4-29
8) Dublu-click pe BOM apoi

click pe “Format”.
9) Click pe “Color” şi apoi

alegeţi culoarea verde
(rândul 4, coloana 3).
fereastra.
10) Modificaţi grosimea

chenarului.
11) Click pe “A” în
partea dreaptă a
ferestrei în meniul
“Header”.

4-30
12) Alegeţi fontul

“Castellar”, “Regular”, cu
mărimea de “14”. Validaţi
13) Click pe “A” în

partea dreaptă a
ferestrei în meniul
“Content”.
14) Alegeţi fontul
“Courier New”,
“Regular”, cu mărimea
de “12”. Validaţi şi
15) Dublu-click pe
BOM apoi click pe
“Filter”.

4-31
16) Click pe “Fields”

apoi faceţi click pe
După ce este selectat
pentru a-l transfera din
lista “Available Fields” în
lista “Selected Fields”.

„Catalog Description” şi
apoi apăsaţi de 3 ori pe
butonul pentru a
muta câmpul pe prima
poziţie în listă.
18) Click pe “X
Location” apoi apăsaţi
pe butonul pentru a-l
transfera din lista
“Available Fields” în lista
“Selected Fields”.

4-32
19) Click pe “Y
Location” apoi apăsaţi
pe butonul pentru a-l
transfera din lista
“Available Fields” în lista
“Selected Fields”.
20) Click pe “Item

Identifier” apoi apăsaţi
pe butonul pentru a-
l transfera din lista
“Selected Fields” în
lista “Available Fields”.
21) Click pe “Options”
apoi pe meniul “Sort
Column” în care
Description” în ordine
ascendentă. Validaţi şi
22) Dublu-click pe
BOM apoi click pe
“Layout”.
23) În partea dreaptă a

ferestrei, lângă “X
Location”, click pe meniu
şi alegeţi “Fixed” şi
4-33
modificaţi valoarea de la
“378” la “100”.
24) Repetaţi operaţia
pentru “Y Location”.

componentele hidraulice
şi copiaţi-le unde aveţi
spaţiu liber. Observaţi că
lista de materiale se
completează automat.

4-34
Exerciţiul 2. Crearea unui raport individual.
Obiectiv: Realizarea unui raport pentru o parte din proiectul curent.
Instrucţiuni:
1) Deschideţi proiectul B9,
click-dreapta în “Project
Explorer” → “New”→
“Diagram…”.
2) Click-dreapta pe
Diagram1 şi redenumiţi
în B9-2.
3) Deschideţi B9-1,
selectaţi componentele
de control electric, click-
dreapta →“Cut”.
4) În diagrama B9-2, click-

dreapta →“Paste”.
click-dreapta → “New” →
“Report…”.

4-35
6) Selectaţi “Bill of
Material”, ca model, click
“OK”.
7) Click pe “Filters” şi faceţi

modificările conform
imaginii din partea
dreaptă.
8) Scoateţi din lista

“Selected Fields”
câmpurile “Item
Identifier” şi “Inventory
Number”, folosind
butonul .
9) Modificaţi poziţia
câmpului “Catalog
Description”, folosind
butonul , până când

acesta ajunge primul în
4-36
listă.
10) În „Options” faceţi
click pe “Sort by” şi
Description” în ordine
crescătoare.
11) Click pe “Then by”
şi selectaţi “Part
Number” în ordine
crescătoare.
12) Click pe “Group by”
şi selectaţi “Part
Number”, apoi apăsaţi
“OK”.
13) În “Information”
completaţi “Project
Information” după
modelul din partea
dreaptă.
14) Completaţi
“Personal Information”
după modelul din partea
dreaptă.

4-37
15) Completaţi
“Shipping Information”
dreaptă.
16) Completaţi
“Supplier Information”
dreaptă, apoi faceţi click
pe butoanele “Apply” şi
“Close”.

4-38
17) Deschideţi B9-1 şi

selectaţi componentele
hidraulice şi copiaţi-le
unde aveţi spaţiu liber.
18) Intraţi în raport şi

faceţi click pe “Update
Report Information”.
19) Deschideţi “Print
Preview” din meniul
“File” şi selectaţi numai
raportul.
20) În fereastra “Print

Setup” alegeţi
“Landscape”.
“Project Info” pentru a
vizualiza informaţiile

4-39
despre proiect.
22) Dacă vreţi să
imprimaţi, apăsaţi „Print”,
dacă nu apăsaţi „Close”.

4-40
ACTIVITATEA 5
ANALIZEI SAHP CU METODA ELEMENTULUI FINIT – MEF
CUPRINS
PREFAŢĂ
1. INTRODUCERE
1.1 Ce este MEF şi unde se aplica ?
1.2 Cunoştinţe necesare pentru a realiza programe cu elemente finite
1.3 Cunoştinţe necesare unui utilizator al MEF
1.4 Concepte de bază în MEF
1.5 Discretizarea şi tipuri de elemente finite
1.6 Factori de influenţă a discretizării
1.7 Exemple practice de discretizări
2. METODA DEPLASĂRILOR
2.1 Aplicaţie
2.2 Matricea de rigiditate a elementului bară articualtă 2D - generalităţi
2.3 Expresia matricei de rigiditate în coordonate locale
2.4 Expresia matricei de rigiditate în coordonate globale
2.5 Asamblarea matricei de rigiditate a structurii
2.6 Impunerea condiţiilor la limită şi rezolvarea
2.7 Semnificaţia fizică a elementelor matricei de rigiditate
2.8 Matricea de rigiditate a elementului grindă 2D
2.9 Influenţa numerotǎrii nodurilor asupra formei matricei de rigiditate globale a
structurii
2.10 Rezolvarea sistemelor de ecuaţii liniare ordinare
2.11 Rezolvarea sistemelor de ecuaţii liniare cu legături
3. ELEMENTE DE TEORIA ELASTICITĂŢII ÎN FORMĂ MATRICEALĂ
3.1 Introducere
3.2 Definiţii şi notaţii
3.3 Transformarea mărimilor la schimbarea axelor de coordonate
3.4 Relaţii între deplasări şi deformaţii specifice
3.5 Relaţii de echilibru (Cauchy)
3.6 Relaţii constitutive ale materialului
4. METODE ENERGETICE ÎN ANALIZA STRUCTURILOR
4.1 Expresii energetice
4.2 Tensiuni iniţiale şi variaţia de temperatură
4.3 Principiul energiei potenţiale totale minime
4.4 Metoda de aproximare Rayleigh-Ritz
5. SCURTĂ PREZENTARE A METODEI ELEMENTELOR FINITE
5.1 Metoda elementelor finite: variantă localizată a metodei Rayleigh-Ritz
5.2 Proprietăţile matricei de rigiditate ale unui element finit
5.3 Asamblarea ecuaţiilor de echilibru ale elementelor
5.4 Efectul tensiunilor iniţiale şi efectul termoelastic
5.5 Efectul aşezării pe medii elastice
5.6 Efectul încărcării cu forţe de inerţie
5.7 Elementul finit triunghiular cu deformaţie specifică constantă

5-1
6. ELEMENTE FINITE PATRULATERE PLANE

6.1 Elementul finit patrulater cu patru noduri, izoparametric
6.2. Calculul matricei de rigiditate al elementelor patrulatere
6.3 Integrarea numerică folosind metoda Gauss-Legendre
6.4 Elementul finit patrulater cu patru noduri, neconform
6.5 Condensarea statică a gradelor de libertate interioare
6.6 Elementul patrulater plan izoparametic cu opt noduri
6.7 Elementul patrulater plan cu nouă noduri
6.8 Calculul deformaţiilor specifice şi a tensiunilor în elementele finite
7. ELEMENTUL HEXAEDRAL CU OPT NODURI
8. ELEMENTUL SHELL CU OPT NODURI
9. CONCLUZII FINALE
10. BIBLIOGRAFIE

5-2
PREFAŢĂ
Obiectivul principal al cursului este introducerea metodei elementelor finite

pentru calculul numeric aproximativ al problemelor inginereşti în SAHP. Cursul se
axează în principal pe rezolvarea problemelor de analiză structurală dar prezintă şi
elemente din analiza termică şi de curgere a fluidelor. Metoda deplasărilor care stă la
originea metodei elementelor finite este dezvoltată progresiv punându-se accent pe
formularea izoparametrică a elementelor finite. Prezentarea asigură o bază teoretică
fundamentală solidă şi prezintă aspectele necesare pentru a aborda o serie de
probleme structurale cu ajutorul progamelor cu elemente finite.
Studentul poate obţine suportul teoretic fundamental al metodei elementelor finite
aplicată în analiza structurilor, putând estima tensiuni, deformaţii şi deplasări în
contextul aproximării metodei precum şi a implementării în cadrul unui program de
calcul.
Odată stăpânite bazele metodei elementelor finite, precum şi dispunând de
programe consacrate acestora se poate trece cu uşurinţă de la un domeniu de activitate
la altul întrucât de cele mai multe ori ecuaţiile matematice care guvernează fenomenele
sunt similare.
Acest curs se adresează cursanţilor care doresc să dobândească cunoştinţe de
bază referitoare la calcule de rezistenţă pentru structuri cu o geometrie complicată
utilizând metoda elementelor finite.
Se prezintă aspectele teoretice, ipotezele de lucru precum şi a particularităţile de
modelare (idealizare) în rezolvarea unor aplicaţii care asigură acumularea experienţei
necesare pentru analiza şi proiectarea sistemelor reale de inginerie mecanică.
Principiile care se fixează sunt: 1. existenţa unor soluţii aproximative pentru problemele
cu condiţii la limită; 2. Definirea problemelor continue/discrete; 3. Analiza structurală a
modelelor 2D; Folosirea celor utilizate elemente finite: bare articulate, grinzi, QUAD,
BRICK şi SHELLL; 5. Generarea discretizării şi implicaţiile ei în analizele cu elemente
finite.
Modelarea este o cale fundamentală şi cantitativă de percepţie a sistemelor şi
fenomenelor. Simularea corespunde aproximării tradiţionale dintre teorie şi experiment.
Modelarea şi simularea ca întreg, permite abordarea unei clase largi de probleme fizice
fiind posibilă numai folosind capacitatea de calcul a computerelor actuale. Prin
modelare şi simulare se pot aborda rapid probleme care au implicaţii în mai multe
discipline.
Parcurgerea şi promovarea corespunzătoare a acestui curs, precum şi
stâpânirea disciplinelor cu care aceasta interferă, conferă studentului o serie de
deprinderi inginereşti, care sunt enumerate în continuare.
a) În general:
-abilitatea de a aplica cunoştinţe de matematică, programare şi inginerie;
-abilitatea de a proiecta un sistem, o componentă a sa sau un proces care trebuie să
asigure unele cerinţe de proiectare;
-abilitatea de a identifica, formula şi rezolva o serie de probleme inginereşti;
-abilitatea de a folosi tehnici moderne în practica inginerească;
-familiarizarea cu noţiunile esenţiale ale metodei şi programelor de calcul cu
elemente finite.
b) Concret, studenţii pot aborda o serie de probleme de analiză structurală pentru care
sunt capabili să:

5-3
1. Obţină matricele de rigiditate pentru o structură plană din bare utilizând tehnica
asamblării directe;
2. Utilizeze principiul energiei potenţiale minime şi metoda Rayleigh-Ritz pentru a
obţine soluţii aproximative la unele probleme structurale cu posibilitatea de a incorpora
elementele finite izoparametrice;
3. Rezolve şi să analizeze o serie de structuri cu comportare liniar elastică (cadre
plane, stare plană de tensiune/deformaţie, structuri axial simetrice şi chiar structuri 3D
din bare, solide sau învelişuri) utilizând metoda elementelor finite cu programe
consacrate sau cu programe de firmă;
4. Poată citi şi să discute aplicaţii din literatura de specialitate;
5. Fie în măsură a depista şi discuta o serie de greşeli care pot apare în procesul de
modelare, rezolvare şi interpretare a rezultatelor.
Pentru parcurgerea acestui curs sunt necesare cunoştinţe de “Analiză
matematică I & II”, “Programarea şi utilizarea calculatoarelor I & II”, “Matematici speciale
I & II”, "Mecanică", “Rezistenţa materialelor I & II”.
Pentru încheierea acestui capitol studentul va trebui să rezolve testele de
verificare a cunoştinţelor existente în modulul următor.

5-4
1. INTRODUCERE
1.1 Ce este MEF şi unde se aplicǎ ?
Metoda elementelor finite (MEF) este o metodǎ generalǎ de rezolvare aproximativǎ

a ecuaţiilor diferenţiale cu derivate parţiale care descriu sau nu fenomene fizice. Principial
MEF constǎ în descompunerea domeniului de analiză în porţiuni de formă geometrică
simplă, analiza acestora şi recompunerea domeniului respectând anumite cerinţe
matematice.
Problema derivatelor parţiale este redusǎ la un sistem de ecuaţii algebrice, la o
problemǎ de valori şi vectori proprii sau la un sistem de ecuaţii diferenţiale ordinare de
ordinul unu sau doi. Rezolvarea sistemelor de ecuaţii sau a problemelor de valori si vectori
proprii ar fi practic imposibilǎ dacǎ nu s-ar dispune de CALCULATOR şi SOFT - totalitatea
programelor de calcul care realizeazǎ funcţionalitatea şi folosirea calculatorului inclusiv a
unui program cu elemente finite. Pentru rezolvarea unei aplicaţii este nevoie şi de un
ANALIST, adică o persoană care să fie în măsură a folosi calculatorul şi programul cu
elemente finite pentru a rezolva o aplicaţie.
Din punct de vedere al domeniilor de aplicaţie metoda poate fi extinsǎ în orice
domeniu de activitate care descrie un fenomen cu ajutorul unor ecuaţii diferenţiale. Pânǎ
în prezent metoda s-a dezvoltat în mod deosebit în domenii ca: analiza structuralǎ; analiza
termicǎ; analiza fluidelor; analiza electricǎ; analiza magneticǎ, dar şi în analiza
fenomenelor complexe interdisciplinare cum ar fi: analiza termoelastică, analiza cuplată
termic şi structural, analiza interacţiunii fluid-solid; analiza electro-magnetică; analiza
piezoelectrică şi altele.
Se menţionează că această disciplină este relativ tânără, astfel într-un un scurt
istoric se pot menţiona:
-1943 – Courant studiază răsucirea - problema Saint Venant, prin discretizare cu
triunghiuri;
-1953 – 1959 Se formulează şi definitivează metoda deplasărilor la Boeing de
către Turner;
-1960 – Se utilizează pentru prima dată termenul de element finit de către
Clough;
-1967 – Apare prima carte despre metoda elementelor finite - Zienkiewicz şi
Cheung. MEF se aplică şi în alte domenii decât structural (termal, fluid,
electromagnetic);
-1965 – 1972 se lucrează pentru dezvoltarea programului NASTRAN
-1965 – apare programul SAMCEF
-1970 – apare programul ANSYS
-1973 – apare SAP4 primul cod MEF sursă free;
-1975 – apare ADINA
-1978 – apare ABAQUS
-1985 – apare COSMOS-M.
1.2 Cunoştinţe necesare pentru a realiza programe cu elemente finite
MEF are un caracter pluridisciplinar. Implementarea unor programe cu elemente

finite pentru anumite tipuri de probleme sau chiar a unui program general de calcul în
domeniul ingineriei mecanice, cu precǎdere pentru calcule ale structurilor de rezistenţǎ,
impune stǎpânirea diciplinelor (vezi Fig. 1.1):

5-5
-mecanica structurilor (mecanica staticǎ, dinamicǎ, rezistenţa materialelor, vibraţii);

-analiza numericǎ (proceduri şi algoritmi de calcul precum şi cunoştinţe de graficǎ
pe calculator);
-programare într-un limbaj de nivel înalt (FORTRAN, C++ sau chiar BASIC şi
PASCAL).
De obicei grupǎri mici de cercetǎtori într-un domeniu relativ restrâns elaboreazǎ
programe de calcul folosind MEF pentru nevoile imediate sau probleme relativ simple.
Fig. 1.1: Caracterul pluridisciplinar al MEF
Programe mari, cu facilitati multiple sunt realizate de firme specializate, astfel se

pot enumera câteva programe (coduri executabile) care sunt folosite de colectivele de
proiectare/cercetare din ţarǎ sau în universitǎţi, în scop educaţional şi de cercetare:
NASTRAN-Patran, ANSYS, ABAQUS (în CATIA), COSMOS (în SolidWork), ADINA,
ALGOR, variante SAP şi altele.
În ultimul timp a luat avânt programarea în MATLAB care pentru studenţi este
foarte comodǎ şi permite rezolvarea unor aplicaţii la temele de casă.
1.3 Cunoştinţe necesare unui utilizator al MEF
Un utilizator – student – posibil viitor analist, este pus în situaţia rezolvǎrii unei
anumite probleme şi nu în a implementa un program cu elemente finite pentru rezolvarea
ei, de aceea utilizatorul trebuie sǎ afle dacǎ problema se preteazǎ rezolvǎrii cu MEF şi sǎ
foloseascǎ un program adecvat problemei respective.
Odatǎ stabilit programul de calcul este necesar a se face o informare asupra
posibilitaţii programului. Dacǎ performanţele programului convin trebuie sǎ ne informǎm
despre modul de lucru al programului şi sǎ pregǎtim problema pentru rezolvare !
Trebuie sǎ menţionǎm de la început cǎ programul de calcul folosit pentru analiza
problemei nu rezolvǎ structura reală, ci doar un MODEL al ei pe care în general îl face
utilizatorul.
STRUCTURA DE CALCUL → MODEL → ANALIZĂ cu MEF
Rezultatele pot fi confirmate sau nu, funcţie de cum a fost ales modelul de calcul.
Modelarea este o activitate de simplificare a structurii prin încadrarea diverselor porţiuni
ale structurii în categoria barelor, plǎcilor, blocurilor, prin simplificarea încǎrcǎrilor şi a
rezemǎrilor etc. Modelarea corectǎ (cât mai aproape de realitate) ţine de experienţǎ,

5-6
inspiraţie şi nu mai puţin de cunoaşterea bazelor teoretice ale metodei. De regulă un

model se dezvoltă funcţie de scopul analizei.
Scopul cursului şi a lucrǎrilor de laborator este de a scoate în evidenţǎ unele
aspecte ale modelǎrii şi a fixa noţiunile generale ale MEF astfel încât dupǎ promovarea
acestei discipline utilizatorul (studentul) sǎ poatǎ aborda şi utiliza, cu mici rezerve, orice
cod de MEF.
Cunoştinţele necesare se dobândesc pe mǎsurǎ ce utilizatorul rezolvǎ diverse
probleme. Nu trebuie uitat faptul cǎ pentru a rezolva corect o problemǎ este absolut
necesarǎ (nu şi suficientă) livrarea tuturor datelor care definesc problema.
Programele de firmǎ respectǎ anumite reguli generale de introducere a datelor
(notaţii unificate, ordonarea comenzilor de pregǎtire a datelor, import modele din CAD,
etc), ceea ce faciliteazǎ lucrul la programe diferite pentru utilizatori experimentaţi. Pentru
începǎtori este indicat a se folosi un singur program de lucru.
Odatǎ stabilit modelul de calcul, se impune pregǎtirea datelor de intrare pentru
rezolvarea problemei. Fiecare program cu elemente finite prezintǎ particularitǎti care
trebuie învǎţate dar existǎ o serie de reguli de bazǎ ale metodei care odatǎ stǎpânite
permite abordarea oricǎrui program cu elemente finite.
Indiferent de metoda abordată, analiza unei structuri reale prezintă câteva etape
esenţiale:
-structura reală se identifică, prin folosirea unor ipoteze simplificatoare, cu un
model fizic primar, numit “model conceptual”;
-modelul primar serveşte la formularea unui “model matematic”, adică la un set
de ecuaţii care urmează a fi rezolvate;
-rezultatele obţinute sunt interpretate şi dacă există motive întemeiate acestea
pot fi validate. Astfel seria celor două modele conceptual şi matematic pot fi folosite şi
pentru alte probleme similare.
1.4 Concepte de bază în MEF
Un domeniu solid oarecare, considerat plan numai din considerente de

prezentare (Fig. 1.2.a), este raportat la un sistem de referinţă cartezian XOY, este
încărcat cu o forţă F şi încastrat pe conturul din stânga. Fiecare punct al domeniului
prezintă o deplasare pe direcţia OX, notată u ( X ,Y ) şi una pe direcţia OY, v ( X ,Y ) .
Domeniul prezentat poate fi identificat cu un model de calcul conceptual, totuşi în
continuare acesta se va numi structură. Problema prezentată reprezintă practic o bară
de secţiune variabilă în consolă încărcată în capătul liber pentru care se caută soluţia,
adică de exemplu săgeata şi tensiunea echivalentă maximă.
Din punct de vedere matematic, în teoria elasticităţii, problema prezentată este
descrisă de un set de ecuaţii diferenţiale cu derivate parţiale şi de anumite condiţii la
limită. Pentru anumite cazuri particulare, adică forme geometrice simple şi încărcări
bine alese, există soluţii analitice pentru expresiile câmpului deplasărilor şi al
tensiunilor. În general problema nu se poate rezolva pe cale analitică. Se menţionează
că o rezolvare analitică prezintă soluţii pentru o infinitate de puncte din domeniul de
analiză. Se spune că domeniul de analiză reprezintă o structură continuă. O alternativă
de a rezolva astfel de probleme o constituie metoda elementelor finite (MEF).

5-7
(a) (b)
Fig. 1.2: Abordarea unei probleme în MEF. (a) Domeniu de analiză;

(b) Discretizarea domeniului de analiză
Pentru a rezolva problema cu MEF, domeniul de analiză (sau volumul structurii)

notat V, se împarte într-un număr NE de subdomenii sau fragmente (porţiuni de formă
geometrică relativ simplă, fiecare de volum Ve) numite elemente finite. Deoarece
NE
elementele finite nu se intersectează între ele se poate scrie că V = ∑V e . Fiecare
e =1
element finit se numerotează (este identificat printr-un număr), de obicei de la 1 la
numărul total de elemente finite NE. Raportarea la un element oarecare se face de
obicei printr-un indice superior (“e” pentru un element oarecare).
Elementele finite se pun în evidenţă (geometric) prin intermediul unor puncte, de
exemplu colţurile triunghiului, dacă elementul finit are forma unui triunghi. Aceste puncte
poartă denumirea de noduri. Elementele finite "se leagă" (interacţionează) între ele prin
intermediul nodurilor comune, astfel că în domeniul de analiză există un număr finit de
noduri. Similar elementelor, nodurile se numerotează, de obicei, de la 1 la numărul total
de noduri NN.
Operaţia de împărţire a unui domeniu în noduri şi elemente finite de un singur tip
sau chiar mai multe tipuri, precum şi numerotarea acestora, adică atribuirea unor
numere de identificare, poartă denumirea de discretizare (Fig. 1.2,b). Discretizarea nu
este unică, în general ea se realizează astfel încât să răspundă unor cerinţe practice.
Pentru exemplul prezentat, fiecare nod din domeniul de analiză are o deplasare
posibilă pe orizontală-axa OX şi una pe verticală-axa OY, se poate spune că există doi
parametri independenţi care definesc unic deplasarea unui nod în plan. Aceşti parametri
poartă denumirea de grade de libertate ataşate nodului. De obicei, gradele de libertate
ale tuturor nodurilor definite reprezintă necunoscutele primare ale problemei în MEF, în
exemplul de faţă, gradele de libertate nodate UX şi UY definesc deplasarea "posibilă" a
unui nod oarecare.
Pentru unele noduri (1, 2, 3 şi 4 din încastrare), deplasările sunt nule, deci în
aceste puncte gradele de libertate se definesc "potenţial", ele nu reprezintă
necunoscute. Numărul total de grade de libertate al problemei N se obţine prin
însumarea gradelor de libertate active ale tuturor nodurilor. Prin grade de libertate
active se înţeleg acele grade de libertate care definesc o deplasare necunoscută.
Din cele prezentate mai sus rezultă că un domeniu continuu cu un număr infinit
de grade de libertate este transpus într-un model discret cu N grade de libertate, deci
necunoscutele problemei se limitează funcţie de discretizare.
Deoarece analiza cu elemente finite este dependentă de implementarea unor
programe de calcul, mărimile cu care aceasta lucrează sunt de regulă vectori şi matrice.

5-8
Fig. 1.3: Gradele de libertate şi forţele nodale Fig. 1.4: Forţele exterioare care lucrează în model şi
pentru un element oarecare e echilibrul unui nod oarecare n
Pentru toată structura se defineşte vectorul deplasărilor nodale totale sau al

structurii
{U} = {U x,1 U y ,1 U x,2 U y ,2 L U x,NN U y ,NN } T , (1.1)
şi vectorul forţelor nodale exterioare
{F } = {Fx,1 Fy ,1 Fx,2 Fy ,2 L Fx,NN Fy ,NN } T . (1.2)
Se consideră un element oarecare e din discretizarea precedentă (Fig. 1.3),
pentru care cele trei noduri se notează cu I, J şi K. Se defineşte vectorul deplasărilor
nodale al elementului, de fapt al tipului de element finit triunghiular
{U } = {U
e
x ,I U y ,I U x,J U y ,J U x,K U y ,K } T , (1.3)
care, din condiţii de continuitate, este un subset al vectorului definit de relaţia (1.1), şi
vectorul forţelor nodale al elementului
{F } = {F
e e
x ,I Fye,I Fxe,J Fye,J Fxe,K Fye,K } T
, (1.4)
între care se poate obţine o relaţie matriceală de forma
{F } = [K ]{U },
e e e
e = 1,2 ,K , NE , (1.5)
similară relaţiei de echilibru a unui sistem elastic (arc) cu un grad de libertate F=kx.
[ ]
Matricea pătratică K e poartă denumirea de matricea de rigiditate a elementului finit.
Aceasta se poate determina pentru fiecare element finit folosind ecuaţiile fundamentale
din teoria elasticităţii, pentru moment se neglijează modul în care ea se poate obţine.
Dacă se izolează un nod oarecare n din modelul cu elemente finite (vezi Fig.
1.4), pentru care există Nc elemente concurente, atunci fiecare element finit acţionează
cu o forţă în acel nod şi din motive de echilibru suma tuturor forţelor trebuie să fie zero.
Atunci când în nodul izolat acţionează şi forţe exterioare acestea trebuie incluse şi
echilibrul nodului n se scrie
Nc Nc
∑ Fxi,n = Fx,n ;
i =1
∑F
i =1
i
y ,n = Fy ,n ; n = 1,2,K, NN . (1.6)

5-9
Dacă seţine seama de cele 2NN ecuaţii (6), şi în expresiile sumelor se introduc
forţele obţinute din relaţiile (5), se obţine o relaţie matriceală de forma
{F } = [K ]{U } , (1.7)
în care [K ] este numită matricea de rigiditate globală a structurii. Această operaţie de
obţinere a matricei de rigiditate globale din matricele de rigiditate a elementelor poartă
denumirea de asamblarea matricei de rigiditate globală şi se prezintă sugestiv în
schema
[K ]{U } = {F } → [K ]{U} = {F }.
ASAMBLARE
e e e
e =1,2,K, NE
Dimensiunea matricei de rigiditate [K ] este 2NN × 2NN şi de obicei aceasta

rezultă singulară, deci din ecuaţia (1.7) nu se pot obţine direct deplasările necunoscute.
Dacă însă se ţine seama de condiţiile la limită, adică pentru unele noduri se cunosc
deplasările iar pentru altele forţele exterioare aplicate şi gradele de libertate se clasifică
în două seturi (vezi Fig. 1.4):
-a) deplasări cunoscute (de cele mai multe ori nule) şi forţe exterioare reacţiuni
necunoscute;
-b) deplasări necunoscute şi forţe exterioare aplicate cunoscute;
atunci ecuaţiile (1.7) se pot partiţiona (rearanja) în raport cu acestea astfel
⎡[K ]aa [K ]ab ⎤ ⎧{U }a ⎫ ⎧{F }a ⎫
⎢[K ] ⎥⎨ ⎬=⎨ ⎬. (1.8)
⎣ ba [K ]bb ⎦ ⎩{U }b ⎭ ⎩{F }b ⎭
Din a doua ecuaţie matriceală (1.8) rezultă deplasările necunoscute
{U}b = [K ]bb1 ({F}b - [K ]ba {U}a ) , (1.9)
iar apoi din prima ecuaţie (1.8) rezultă forţele necunoscute (reacţiunile)
{F }a = [K ]aa {U }a + [K ]ab {U }b . (1.10)
Deplasarea nodului 27 (vezi Fig. 1.2.b) pe direcţia OY reprezintă practic săgeata
maximă a grinzii. Din formularea completă a MEF, folosind deplasările nodale, se pot
obţine şi tensiunile în elemente. Aceste aspecte însă se prezintă în ale capitole.
Cunoscând câmpul deplasărilor în cele NN noduri se poate reprezenta, scalat
pentru o vizualizare convenabilă, configuraţia deformatei structurii (Fig. 1.5,a). Dacă
însă matricele de rigiditate ale elementelor nu au fost "adecvat" calculate, având în
vedere că elementele sunt legate între ele numai în noduri, uneori e posibil ca
deformata să fie în realitate ca în figura 1.5,b, adică să apară goluri sau suprapuneri
între laturile elementelor finite adiacente, adică nu este îndeplinită condiţia de
continuitate între laturile comune elementelor finite. Rezultă că modul în care sunt
“proiectate” elementele finite este foarte important şi practic soluţia unor probleme
depinde esenţial de formularea elementelor finite care trebuie să satisfacă unele cerinţe
fundamentale pentru a putea fi incluse în categoria elementelor finite dintr-un program.

5-10
(a) (b)
Fig. 1.5: Posibile configuraţii ale deplasărilor obţinute prin utilizarea MEF. (a) Deformata corectă;
(b) Elementele nu asigură continuitatea pe laturile comune
1.5 Discretizarea şi tipuri de elemente finite
Se pune problema discutǎrii aspectelor MEF din punctul de vedere al utilizatorului.

S-a menţionat mai sus cǎ MEF considerǎ modelul de calcul format dintr-o sumǎ de
porţiuni numite elemente finite legate între ele punctual, adicǎ în noduri. Este clar cǎ o
structurǎ (un domeniu) poate fi împǎrţitǎ în diverse moduri, cu mai multe sau mai puţine
noduri şi elemente finite.
MEF a dezvoltat o serie de tipuri de elemente finite (Fig. 1.6) care din punct de
vedere al formei pot fi clasificate în:
-elemente finite unidimensionale (reprezentând bare, grinzi, tiranţi dar nu numai ...);
-elemente finite bidimensionale (reprezentând plǎci, învelişuri şi chiar volume !);
-elemente finite tridimensionale (reprezentând solidele, blocurile).
Elemente Liniare Parabolice Cubice

Unidimensionale
Bidimensionale
Tridimensionale
Alte tipuri
Masă Arc Contact
Fig. 1.6: Tipuri de elemente finite
Din punct de vedere al modului de variaţie al câmpului necunoscutelor (de exemplu

deplasările) pe conturul elementelor, acestea pot fi clasificate în:
-liniare;
-parabolice;
-cubice, etc.
Dacă se consideră numărul şi felul gradelor de libertate pentru un nod, elementele
finite structurale uzuale 3D pot avea maxim 3 grade de libertate translaţii şi 3 grade de

5-11
libertate rotaţii. Uneori gradele de libertate pot fi completate şi cu temperaturi, presiuni,

viteze sau alte mărimi funcţie de formulările particulare fiecărui tip de element finit.
În figura 1.6 se prezintǎ diverse tipuri de elemente finite. Se observǎ cǎ elementele
finite sunt definite de puncte care nu sunt altceva decât viitoare noduri ale structurii. Existǎ
elemente de grad superior celor cubice (care pot fi mai performante), dar cel mai des
utilizate sunt elementele liniare şi parabolice.
Sǎ nu uitǎm cǎ necunoscutele unei probleme sunt alese chiar în nodurile
elementelor finite, noduri mai multe pe element înseamnǎ în general precizie mai bunǎ.
Unele elemente finite au noduri interioare (pe feţe sau în interiorul volumelor)
pentru a îmbunǎtǎţi precizia, dar utilizatorul de regulă nu lucreazǎ cu aceste noduri pentru
cǎ ele sunt generate şi apoi condensate în faza de calcul a matricelor de rigiditate ale
elementelor.
Un exemplu sugestiv al discretizǎrii poate fi consideratǎ o oglindǎ spartǎ şi lipitǎ cu
bucǎţi mici de bandǎ adezivǎ la colţuri. Alt exemplu ilusrativ ar fi o hainǎ din petece cusute
doar la colţurile petecelor.
Reuniunea contururilor elementelor genereazǎ reţeaua discretizǎrii.
Operaţia de discretizare este de obicei dirijatǎ de utilizator chiar dacǎ programele
de firmǎ permit utilizarea discretizarii automate pe diverse domenii de forme oarecare.
1.6 Factori de influenţǎ a discretizǎrii
Se poate face o distincţie netǎ între:

-1.discretizarea structurilor care au un suport fizic respectiv discretizarea în
elementele sale componente (structuri din bare);
-2.discretizarea corpurilor solide sau fluide care este un proces pur matematic,
arbitrar.
O serie de factori care condiţioneazǎ discretizarea sunt:
-tipul elementelor finite - se aleg funcţie de tipul problemei şi domeniul de analizǎ,
de precizia doritǎ, de variaţia mǎrimii necunoscute etc. Elementele parabolice sunt
preferate elementelor liniare, întrucât la acelaşi numǎr de noduri soluţia discretizǎrii cu
elemente parabolice este mai precisǎ decât cea cu elemente liniare. Dacǎ existǎ mai
multe tipuri de elemente finite la graniţǎ dintre ele trebuie sǎ se asigure continuitatea;
-mǎrimea şi numǎrul elementelor finite influenţeazǎ convergenţa soluţiei (vezi Fig.
1.7). Se observǎ cǎ la un numǎr mai mare de elemente rezultatul se apropie cǎtre soluţia
exactǎ dar creşterea excesivǎ nu face decât să conducă la un volum foarte mare de
calcule şi deci să crească timpul de analiză. Convergenţa de regulă corespunde curbei 1
dar sunt elemente finite pentru care convergenţa este de tipul curbei 2 sau chiar cu
convergenţă oscilantă;
-poziţionarea nodurilor, care în general se face uniform în structurǎ.
Discontinuitaţile în geometrie sau în încǎrcare impun alegerea unor noduri suplimentare.
Trecerea de la o zonǎ cu discretizare finǎ la una cu discretizare modestă se face
progresv, nu brusc;
-gradul de uniformitate al reţelei de elemente finite. Se evitǎ folosirea elementelor
cu formǎ exagerat distorsionată, adică elemente alungite şi/sau elemente care au feţe
care nu se încadrează într-un plan. Preferabil ar fi ca discretizarea cu triunghiuri sǎ conţinǎ
numai triunghiuri echilaterale, discretizarea cu patrulatere sǎ conţinǎ doar pǎtrate iar cea
spaţialǎ cu brickuri sǎ conţinǎ elemente cubice etc;
-stabilirea zonelor de frontierǎ, pentru introducerea corectǎ a condiţiilor la limitǎ;
-numǎrul maxim de noduri sau elemente permis de program.

5-12
Fig. 1.7: Influenta numarului de elemente (noduri) asupra preciziei în analiza cu elemente finite
1.7 Exemple practice de discretizări
Figura 1.8 prezintă câteva componente discretizate cu elemente finite, biela şi

pistonul sunt discretizate cu elemente finite de tip hexaedric cu 20 de noduri iar
automobilul prezintă discretizări cu elemente de mai multe tipuri: elemente de înveliş
(SHELL) triunghiulare cu 6 noduri, elemente unidimensionale de tip grindă, elemente de
masă concentrată, arcuri şi elemente de contact şi amortizare, etc.
(a) (b) (c)

Fig. 1.8: Exemple de discretizări. (a) Bielă pentru analiza cvasistatică; (b) ½ dintr-un piston pentru analiza
termică; (c) automobil pentru analiza de impact
2. METODA DEPLASĂRILOR
Metoda deplasărilor s-a dezvoltat înainte de metoda elementelor finite şi a fost

aplicată structurilor complexe formate din bare articulate şi grinzi. La început metoda
elementelor finite s-a inspirat din metoda deplasărilor, iar în momentul de fată aceasta
(metoda deplasărilor) poate fi privită ca un caz particular al metodei elementelor finite,
fiind o metodă exactă pentru calculul static al structurilor din bare drepte.

5-13
Prezentarea metodei deplasărilor constituie pentru cititorul care stăpâneşte

elementele de bază din rezistenţa materialelor o mai uşoară înţelegere a unor noţiuni de
bază cum ar fi matricea de rigiditate a unui element şi asamblarea matricei de rigiditate
a structurii.
Se consideră o structură simplă din bare articulate în plan, pentru care se
prezintă modul de obţinere a matricei de rigiditate a elementului în coordonate locale şi
globale, modul de asamblare a matricei de rigiditate a stucturii, impunerea condiţiilor la
limită şi rezolvarea problemei pentru o analiză statică liniară.
2.1 Aplicaţie
Structura din Fig. 2.1,a este formată dintr-o serie de bare articulate în planul
XOY, pentru care se presupun cunoscute elementele geometrice şi materialul din care
acestea sunt confecţionate. Articulaţiile sunt de tip cilindric şi în bolţurile care asigură
îmbinarea barelor se aplică o serie de forţe exterioare conoscute F şi 2F precum şi o
serie de forţe de legătură (reacţiuni) în articulaţia din stânga şi reazemul simplu din
dreapta. Dacă se presupune că nu interesează decât comportarea celor 5 bare (Fig.
2.1,b) şi bolţurile se consideră rigide, modelul conceptual se prezintă în Fig. 2,a.
(a) (b)
Fig. 2.1: Structură din bare articulate. (a) Modul de fixare şi încărcare;
(b) elementele componente care se analizează
Structura din Fig. 2.2,a, raportată la sistemul global de referinţă XOY, este
formată din cinci bare articulate în plan. Cunoscând lungimea l , ariile barelor de
parametru A, modulul de elasticitate longitudinal E, constant la toate barele, şi valoarea
parametrului F care defineşte forţele, se cere să se determine deplasările nodurilor,
reacţiunile în reazeme şi forţele axiale (eforturile) în bare.
(a) (b)
Fig. 2.2: Modelul de calcul. (a) datele problemei; (b) discretizarea: noduri şi elemente de tip bară
articulată 2D

5-14
Nodurile şi elementele structurii se numerotează ca în Fig. 2.2,b, adică structura

se discretizează. Dacă se face abstracţie de încărcări şi rezemări, în fiecare nod (Fig.
2.3,a) se pot defini forţele care ar putea să acţioneze asupra structurii, izolate din
eventualele legături cu exteriorul. Similar, fiecare nod poate avea o deplasare în lungul
axei X şi Y (Fig. 2.3,b). Se observă că toate mărimile (considerate pozitive) s-au figurat
în sensul pozitiv al axelor, pentru a uşura implementarea metodei deplasărilor într-un
algoritm uşor de programat. Forţele şi deplasările din Fig. 2.3, definesc vectorul
încărcărilor nodale {F}, respectiv vectorul deplasărilor nodale {U}, pentru întreaga
structură
(a) (b)
Fig. 2.3: Mărimile nodale utilizate în MEF. (a) forţele nodale exterioare; (b) deplasările nodale
⎧ FX 1 ⎫ ⎧U1 ⎫
⎪F ⎪ ⎪V ⎪
⎪ Y1 ⎪ ⎪ 1⎪
⎪FX 2 ⎪ ⎪U 2 ⎪
⎪ ⎪ ⎪ ⎪
⎪ FY 2 ⎪ V
{F } = ⎨ ⎬ ; {U} = ⎪⎨ 2 ⎪⎬ . (2.1)
⎪FX 3 ⎪ ⎪U3 ⎪
⎪ FY 3 ⎪ ⎪V3 ⎪
⎪ ⎪ ⎪ ⎪
⎪FX 4 ⎪ ⎪U 4 ⎪
⎪F ⎪ ⎪V ⎪
⎩ Y4 ⎭ ⎩ 4⎭
Legătura dintre cei doi vectori urmează a fi realizată prin matricea de rigiditate
globală a structurii [K], de dimensiune 8 × 8, care se obţine din matricele de rigiditate ale
elementelor.
2.2 Matricea de rigiditate a elementului bară articualtă 2D - generalităţi
Pentru a obţine matricea de rigiditate a unui element oarecare de bară articulată

în plan (uneori numită TRUSS2D), se consideră o bară oarecare e cu nodurile la capete
I şi J (Fig. 2.4) care face un unghi α e cu axa sistemului global de referinţă OX.
Deoarece este mult mai comod a se lucra iniţial în coordonate locale, elementului i se
defineşte sistemul propriu de referinţă, adică sistemul de axe xoy, în care axa ox este
axa barei. Pentru acest element se consideră că secţiunea lui este constantă de valoare
Ae, bara este dintr-un singur material, cu modulul de elasticitate longitudinal Ee,
lungimea elementului este Le, forţele preluate de element sunt numai forţele axiale
(notate Ne), ceea ce înseamnă că elementul face parte dintr-o structură în care
legăturile dintre bare sunt articulaţii plane (cilindrice) perfecte. De asemenea se

5-15
consideră că elementul este încărcat numai cu forţe în nodurile sale şi deformaţiile lui
sunt mici, ceea ce se traduce prin faptul că ecuaţiile de echilibru scrise pentru elementul
nedeformat sunt aceleaşi şi pentru elementul deformat. Forţele din nodurile elementului
în sistemul de referinţă global se notează cu litere mari, iar în sistemul de referinţă local
cu litere mici (Fig. 2.4,a), similar deplasările (Fig. 2.4,b). Se observă că în sistemul de
referinţă local, conform ipotezelor enunţate, elementul prezintă forţe şi deplasări numai
în lungul axei ox.
(a) (b)
Fig. 2.4: Elementul finit de bară articulată 2D. (a) forţele nodale; (b) deplasările nodale
În concordanţă cu aceste notaţii, pentru elementul finit supus analizei, se pot

defini forţele {F e } şi deplasările {U e } din noduri, în sistemul de referinţă global
⎧ FXe,I ⎫ ⎧ U X ,I ⎫
⎪ e ⎪ ⎪U ⎪
{ } e ⎪ FY ,I ⎪
F = ⎨ e ⎬; { }
U =⎨
e ⎪ Y ,I ⎪
⎬. (2.2)
⎪FX ,J ⎪ ⎪U X ,J ⎪
⎪FYe,J ⎪ ⎪⎩UY ,J ⎪⎭
⎩ ⎭
Similar se pot defini forţele {f e } şi deplasările {u e } în sistemul de referinţă local
⎧ fxe,I ⎫ ⎧fI e ⎫ ⎧ uI ⎫
⎪ e ⎪ ⎪ ⎪ ⎪v ⎪
{ } ⎪f ⎪ ⎪ 0 ⎪
f e = ⎨ ye,I ⎬ = ⎨ e ⎬ ;
f
{ } ⎪ ⎪
ue = ⎨ I ⎬ .
u
(2.3)
⎪ ⎪ ⎪ ⎪
x , J fJ ⎪ ⎪ J
⎪fye,J ⎪ ⎪⎩ 0 ⎪⎭ ⎪⎩v J ⎪⎭
⎩ ⎭
Este mult mai simplu să se obţină matricea de rigiditate a elementului în
coordonate locale, fără a face apel decât la cunoştinţele de bază din rezistenţa
materialelor, adică, alungirea unei bare solicitate axial este
NL
ΔL = . (2.4)
EA
Având în vedere notaţiile precedente, rezultă că forţa axială din bară şi alungirea
ei, se poate exprima
N e Le
N e = -fI e = fJe ; ΔLe = e e ; ΔLe = u J - uI , (2.5)
E A
relaţii din care rezultă

5-16
⎧ EA
⎪⎪fI = L (uI - uJ )
⎨ , (2.6)
E A
⎪f = -
⎪⎩ J (uI - uJ )
L
în care s-a renunţat la indicele elementului e.
2.3 Expresia matricei de rigiditate în coordonate locale
Considerând relaţiile de definiţie (2.3), împreună cu relaţiile (2.6), se poate scrie

⎡ 1 0 - 1 0⎤ ⎧ uI ⎫ ⎧ fx ,I ⎫
e
⎢ ⎥⎪ ⎪ ⎪ e ⎪
E A ⎢ 0 0 0 0 ⎥ ⎪ v I ⎪ ⎪ f x ,I ⎪
⎨ ⎬ = ⎨ e ⎬ ⇔ [k ]{u } = {f } ,
e e e
(2.7)
⎢ ⎥ u
L - 1 0 1 0 ⎪ J ⎪ ⎪ y ,J ⎪ f
⎢ ⎥
⎣ 0 0 0 0⎦ ⎪⎩v J ⎪⎭ ⎪⎩fy ,J ⎪⎭
e
relaţie în care se pune în evidenţă matricea de rigiditate [k e ] a elementului în

coordonate locale
⎡ 1 0 − 1 0⎤
⎢ ⎥
[ ]
ke =
E A ⎢ 0 0 0 0⎥
L ⎢− 1 0 1 0⎥
. (2.8)
⎢ ⎥
⎣ 0 0 0 0⎦
2.4 Expresia matricea de rigiditate în coordonate globale
Pentru a obţine matricea de rigiditate în coordonate globale se folosesc relaţiile

de legătură între deplasările şi forţele locale şi globale.
Transformarea deplasărilor. Din Fig. 2.4,b rezultă
⎧ uI = U X ,I cos α + UY ,I sin α ⎧ uI ⎫ ⎡ cos α sin α 0 0 ⎤ ⎧U X ,I ⎫

⎪ v = −U sin α + U cos α ⎪v ⎪ ⎢ ⎪ ⎪
⎪ I ⎪ ⎪ − sin α cos α 0 0 ⎥⎥ ⎪ UY ,I ⎪
⎨
X ,I Y ,I
⇔⎨ I⎬=⎢ ⎨ ⎬. (2.9)
⎪ uI = U X ,J cos α + UY ,J sin α ⎪u J ⎪ ⎢ 0 0 cos α sin α ⎥ ⎪U X ,J ⎪
⎪⎩v I = U X ,J sin α + UY ,J cos α ⎢
⎪⎩v J ⎪⎭ ⎣ 0 ⎥
0 − sin α cos α ⎦ ⎪⎩UY ,J ⎪⎭
Dacă se defineşte matricea de transformare
⎡ cos α sin α 0 0 ⎤ ⎡c s 0 0⎤
⎢− sin α cos α 0 ⎥⎥ ⎢⎢− s 0⎥⎥
[ ]
T =e ⎢
⎢ 0 0
0
cos α sin α ⎥ ⎢ 0
=
c 0
0 c s⎥
, (2.10)
⎢ ⎥ ⎢ ⎥
⎣ 0 0 − sin α cos α ⎦ ⎣ 0 0 −s c⎦
în care s-a notat c = cosα , s = sinα , relaţia (2.9) se rescrie
{u } = [T ]{U }.
e e e
(2.11)
Transformarea forţelor. Din Fig. 2.4,a rezultă

5-17
⎧ FXe,I = fI cos α ⎧ FXe,I ⎫ ⎡cos α − sin α 0 0 ⎤ ⎧ fI ⎫

⎪ e ⎪ e ⎪
⎪ FY ,I = fI sinα ⎪F ⎪
⎢ sin α
⎢ cos α 0 0 ⎥⎥ ⎪⎪ 0 ⎪⎪
⎨ e ⇔ ⎨ Ye,I ⎬ = ⎨ ⎬, (2.12)
⎪FX ,J = fJ cos α ⎪FX ,J ⎪ ⎢ 0 0 cos α − sin α ⎥ ⎪fJ ⎪
⎪ FYe,J ⎪FYe,J ⎪ ⎢ ⎥
⎩ = fJ sinα ⎩ ⎭ ⎣ 0 0 sin α cos α ⎦ ⎪⎩ 0 ⎪⎭
relaţie care ţinând seama de (2.10) se rescrie

{F } = [T ] {f }.
e e T e
(2.13)
Din relaţia (2.13) în care se înlocuieşte (2.7) şi apoi (2.11) rezultă
{F } = [1
e
T ] [k ][T ]{U } = [K ]{U },
44244
e T
3
e e e e e
(2.14)
[K ]e
adică matricea de rigiditate în coordonate globale este

[K ] = [T ] [k ] [T ].
e e T e e
(2.15)
Din relaţia (2.15), prin înlocuirea relaţiilor (2.10) şi (2.8) rezultă matricea de
rigiditate a elementului de bară articulată 2D, în coordonate globale
⎡ c2 cs − c 2 − cs ⎤
⎢ ⎥
[K ]
e ⎛ EA ⎞ ⎢ cs
=⎜ ⎟
s 2 − cs − s 2 ⎥
, (2.16)
⎝ L ⎠ e ⎢− c − cs c cs ⎥
2 2
⎢ ⎥
⎢⎣− cs − s 2 cs s 2 ⎥⎦
⎛ EA ⎞
în care prin ⎜ ⎟ se înţelege că toate mărimile aparţin elementului e.
⎝ L ⎠e
Relaţia (2.16) se poate aplica pentru toate elementele modelului considerat. Se
poate creea Tabelul 2.1 cu datele proprii fiecărui element, ceea ce simplifică operaţia de
identificare a parametrilor respectivi, adică
Tabelul 2.1: Datele de intrare pentru obţinerea matricelor de rigiditate ale aplicaţiei propuse
Nod ⎛ EA ⎞
Elem. Le Ae Ee ⎜ ⎟ αo c s c2 cs s2
I J ⎝ L ⎠e
EA
1 1 2 l A E 0 1 0 1 0 0
l
EA
2 2 3 l A E 0 1 0 1 0 0
l
EA
3 2 4 l 2A E 2 90o 0 1 0 0 1
l
2 2A EA 2 2 1 1 1
4 1 4 2l E 2 45o
l 2 2 2 2 2

5-18
2 2A EA 2 2 1 1 1
5 3 4 2l E 2 135o - -
l 2 2 2 2 2
Folosind datele din Tabelul 2.1 rezultă matricele de rigiditate ale elementelor, în
coordonate globale:
⎡ 1 0 −1 0⎤
⎢ 0⎥⎥
[ ] [ ]
K1 = K 2 =
EA ⎢ 0 0 0
l ⎢− 1 0 1 0⎥
;
⎢ ⎥
⎣0 0 0 0⎦
⎡0 0 0 0 ⎤
⎢ 0 − 2⎥⎥
[K ] 3
=
EA ⎢0 2
l ⎢0 0 0 0 ⎥
⎢ ⎥
⎣0 − 2 0 2⎦
⎡ 1 1 − 1 − 1⎤
⎢ ⎥
EA ⎢ 1 1 − 1 − 1⎥
[K ]4
=
l ⎢− 1 − 1 1 1 ⎥
;
⎢ ⎥
⎣− 1 − 1 1 1 ⎦
⎡ 1 −1 −1 1 ⎤
⎢ ⎥
EA ⎢− 1 1 1 − 1⎥
[ ]
K =
5
l ⎢− 1 1 1 − 1⎥
.
⎢ ⎥
⎣ 1 −1 −1 1 ⎦
Se observă că matricele de rigiditate ale elementelor sunt simetrice, au valori mai
mari sau egale cu zero pe diagonala principală şi sunt deficiente de rang. Rangul
matricelor este 4-3=1, unde 4 este dimensiunea matricei iar 3 este numărul de mişcări
de corp rigid al elementului: translaţie pe direcţiile axelor OX şi OY şi rotaţie faţă de axa
OZ.
2.5 Asamblarea matricei de rigiditate a structurii
Dacă se izolează nodurile şi elementele modelului discretizat (Fig. 2.5) trebuie

introduse forţele interioare la nivelul fiecărui element finit şi respectiv nod. Se
menţionează că aceste forţe apar perechi, au sensuri opuse şi sunt egale în modul
două câte două. Echilibrul elementelor este asigurat de relaţia (2.5,a). Din echilibrul
nodurilor se poate obţine o relaţie matriceală generală care include forţele nodale
exterioare şi deplasările nodale fără a ţine seama de condiţiile la limită particulare.

5-19
Fig. 2.5: Forţele nodale şi forţele din elementele finite
Echilibrul nodurilor se scrie
⎧F = FX1,1 + FX4,1 ⎧F = FX1 ,2 + FX2,2 + FX3,2

Nodul 1: ⎨ X ,1 ; Nodul 2: ⎨ X ,2 ;
⎩ FY ,1 = FY ,1 + FY ,1 ⎩ FY ,2 = FY ,2 + FY ,2 + FY ,2
1 4 1 2 3
⎧FX ,3 = FX2,3 + FX5,3 ⎧FX ,4 = FX3,4 + FX4,4 + FX5,4

Nodul 3: ⎨ ; Nodul 4: ⎨ .
⎩ FY ,3 = FY ,3 + FY ,3 ⎩ FY ,4 = FY ,4 + FY ,4 + FY ,4
2 5 3 4 5
Aceste relaţii, DE ECHILIBRU NODAL, se scriu în formă matriceală astfel :

5-20
⎧ Fx1,1 ⎫
⎪ 1 ⎪
⎪ FY ,1 ⎪
⎪ Fx1,2 ⎪
⎪ 1 ⎪
⎪ FY ,2 ⎪
⎪− − − ⎪
⎪ 2 ⎪
⎪ Fx,2 ⎪
⎪ F2 ⎪
⎪ Y ,2 ⎪
⎪ Fx2,3 ⎪
⎪ ⎪
⎧ FX ,1 ⎫ ⎡1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0⎤ ⎪ FY2,3 ⎪
⎪F ⎪ ⎢ ⎥⎪ ⎪
⎪ Y ,1 ⎪ ⎢0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0⎥ ⎪− − − ⎪
⎪FX ,2 ⎪ ⎢0 0 1 0 1 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0⎥ ⎪ Fx3,2 ⎪
⎪ ⎪ ⎢ ⎥
⎪ FY ,2 ⎪ ⎢0 0 0 1 0 1 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0⎥ ⎪⎪ FY ,2 ⎪⎪
3
⎨ ⎬=⎢ ⎥⎨ 3 ⎬ (2.17)
⎪FX ,3 ⎪ ⎢0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0⎥ ⎪ Fx ,4 ⎪
⎪ FY ,3 ⎪ ⎢0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0⎥ ⎪ FY3,4 ⎪
⎪ ⎪ ⎢ ⎥⎪ ⎪
⎪FX ,4 ⎪ ⎢0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 1 0 0 0 1 0⎥ ⎪− − − ⎪
⎪F ,4 ⎪ ⎢0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 1 0 0 0 1⎥ ⎪ F 4 ⎪
⎩ Y ⎭ ⎣14 4244 3 144244 3 14 4244 3 144244 3 144244 3⎦ ⎪ x4,1 ⎪
~1 T
T [ ] ~2 T
T [ ]~3 T
T
~4 T
T [ ] ~
T5
T
[ ]⎪ FY ,1 ⎪
⎪ F4 ⎪ [ ]
⎪ x ,4 ⎪
⎪ FY4,4 ⎪
⎪ ⎪
⎪− − − ⎪
⎪ Fx5,3 ⎪
⎪ 5 ⎪
⎪ FY ,3 ⎪
⎪ F5 ⎪
⎪ x5,4 ⎪
⎪⎩ FY ,4 ⎪⎭
relaţie care, având în vedere partionarea şi notaţiile introduse mai sus, se rescrie
condensat
{F } = [T~1 ] {F 1} + [T~2 ] {F 2 } + [T~3 ] {F 3 } + [T~4 ] {F 4 } + [T~5 ] {F 5 } = ∑ [T~ ] {F },

T T T T T NE = 5 T
e e
(2.17’)
e =1
~ [ ]
în care s-au notat cu T e matricele de conectivitate (uneori numite şi matrice de
compatibilitate, incidenţă sau localizare), care fac legătura între gradele de libertate ale
elementului şi gradele de libertate ale structurii, adică
{U } = [T~ ]{U},
e e (2.18)
din acest motiv aceste matrice conţin doar valori nule sau unitate. De exemplu pentru
elementele 3 şi 4, matricele de conectivitate rezultă din identităţile

5-21
⎧U X ,1 ⎫ ⎧U X ,1 ⎫
⎪U ⎪ ⎪U ⎪
⎪ Y ,1 ⎪ ⎪ Y ,1 ⎪
⎧U X ,2 ⎫ ⎡0 0 1 0 0 0 0 0⎤ ⎪U X ,2 ⎪ ⎧U X ,1 ⎫ ⎡1 0 0 0 0 0 0 0⎤ ⎪U X ,2 ⎪
⎪U ⎪ ⎢ ⎥⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎢ ⎪ ⎪
⎪ Y ,2 ⎪ ⎢0 0 0 1 0 0 0 0⎥ ⎪UY ,2 ⎪ ⎪ UY ,1 ⎪ ⎢0 1 0 0 0 0 0 0⎥⎥ ⎪UY ,2 ⎪
⎨ ⎬= ⎨ ⎬;⎨ ⎬= ⎨ ⎬.
⎪U X ,4 ⎪ ⎢0 0 0 0 0 0 1 0⎥ ⎪U X ,3 ⎪ ⎪U X ,4 ⎪ ⎢0 0 0 0 0 0 1 0⎥ ⎪U X ,3 ⎪
⎪⎩UY ,4 ⎪⎭ ⎢⎣0 0 0 0 0 0 0 1⎥⎦ ⎪UY ,3 ⎪ ⎪⎩UY ,4 ⎪⎭ ⎢⎣0 0 0 0 0 0 0 ⎥
1⎦ ⎪UY ,3 ⎪
⎪ ⎪ ⎪ ⎪
⎪U X ,4 ⎪ ⎪U X ,4 ⎪
⎪U ⎪ ⎪U ⎪
⎩ Y ,4 ⎭ ⎩ Y ,4 ⎭
Dacă în relaţia (2.17’) se introduc relaţiile (2.14) şi apoi (2.18) rezultă
[ ] [ ][ ] [ ]
{F } = ⎛⎜⎜ ∑ T~e T K e T~e ⎞⎟⎟{U} = ⎛⎜⎜ ∑ K~e ⎞⎟⎟{U} = [K ]{U}.
NE NE
(2.19)
⎝ e ⎠ ⎝ e ⎠
Matricele de rigiditate ale elementelor se expandează în vederea asamblării,

pentru aceasta se foloseşte relaţia de transformare
[K~ ] = [T~ ] [K ] [T~ ],

e e
T
e e
(2.20)
iar matricea de rigiditate a structurii rezultă prin simpla însumare a acestora
[K ] = ∑ [K~e ].
NE
(2.21)
e =1
Matricele de rigiditate expandate ale celor cinci elemente sunt:
nodul → 1 2 3 4
1 0 -1 0 0 0 0 0
1
0 0 0 0 0 0 0 0
-1 0 1 0 0 0 0 0
[ ]
2
~ EA 0 0 0 0 0 0 0 0
K1 = 0 0 0 0 0 0 0 0
l 3
0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0
4
0 0 0 0 0 0 0 0
1 2 3 4
0 0 0 0 0 0 0 0
1
0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 1 0 -1 0 0 0
[K~ ] = EAl
2
2 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 -1 0 1 0 0 0
3
0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0
4
0 0 0 0 0 0 0 0
1 2 3 4
0 0 0 0 0 0 0 0

5-22
0 0 0 0 0 0 0 0 1
0 0 0 0 0 0 0 0
[ ]
2
~ EA 0 0 0 2 0 0 0 -2
K3 = 0 0 0 0 0 0 0 0
l 3
0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0
4
0 0 0 -2 0 0 0 2
1 2 3 4
1 1 0 0 0 0 -1 -1
1
1 1 0 0 0 0 -1 -1
0 0 0 0 0 0 0 0
[K~ ] = EAl
2
4 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0
3
0 0 0 0 0 0 0 0
-1 -1 0 0 0 0 1 1
4
-1 -1 0 0 0 0 1 1
1 2 3 4
0 0 0 0 0 0 0 0
1
0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0
[ ]
2
~ EA 0 0 0 0 0 0 0 0
K5 = 0 0 0 0 1 -1 -1 1
l 3
0 0 0 0 -1 1 1 -1
0 0 0 0 -1 1 1 -1
4
0 0 0 0 1 -1 -1 1
Se observă că matricele de rigiditate expandate ale elementelor se pot obţine

direct din matricele de rigiditate globale ale elementelor prin “plasarea” elementelor
corespunzătoare gradelor de libertate în aceleaşi poziţii (zonele marcate cu gri) în
matricea expandată care conţine toate gradele de libertate ale structurii. Cu alte cuvinte,
dacă un element de află între nodurile I şi J, atunci poziţia pe orizontală şi verticală din
matricea de rigiditate a elementului se regăseşte la poziţiile I şi J în matricea de
rigiditate expandată. Din acest motiv, practic asamblarea decurge prin adunarea
elementelor din matricele de rigiditate în matricea de rigiditate globală.
Matricea de rigiditate globală (a structurii) rezultă
1 2 3 4
2 1 -1 0 0 0 -1 -1
1
1 1 0 0 0 0 -1 -1
-1 0 2 0 -1 0 0 0
2
[K ] = ∑ [ ]
5
~ EA 0 0 0 2 0 0 0 -2 .
Ke =
e =1 l 0 0 -1 0 2 -1 -1 1
3
0 0 0 0 -1 1 1 -1
-1 -1 0 0 -1 1 2 0
4
-1 -1 0 -2 1 -1 0 4
Se poate observa şi eventual demonstra că matricea de rigiditate a structurii [K]

prezintă proprietăţile generale (valabile pentru orice matrice de rigiditate):

5-23
-este simetrică;
-este singulară, det([K])=0 şi în plus rangul matricei este n-r, în care n este
numărul total al gradelor de libertate (n = 8 pentru aplicaţia de faţă), iar r = 3 reprezintă
numărul mişcărilor de corp rigid în 2D;
-elementele de pe diagonala principală sunt pozitive;
-suma elementelor pe linii/coloane este zero.
2.6 Impunerea condiţiilor la limită şi rezolvarea
Ecuaţiile de echilibru global incluzând condiţiile la limită în deplasări

U X ,1 = UY ,1 = UY ,3 = 0
şi condiţiile la limită pentru forţe (încărcări)
FX ,2 = 0 ; FY ,2 = -2F ; FX ,3 = 0 ; FX ,4 = F ; FY ,4 = 0 ,
se scrie
1 2 3 4
2 1 -1 0 0 0 -1 -1 0 FX ,1
1
1 1 0 0 0 0 -1 -1 0 FY ,1
-1 0 2 0 -1 0 0 0 U X ,2 0
2
0 0 0 2 0 0 0 -2 U Y ,2 -2F
EA . =
0 0 -1 0 2 -1 -1 1 U X ,3 0
l 3
0 0 0 0 -1 1 1 -1 0 FY ,3
-1 -1 0 0 -1 1 2 0 U X ,4 F
4
-1 -1 0 -2 1 -1 0 4 U Y ,4 0
Se observă că în nodurile în care se cunosc deplasările nu se cunosc reacţiunile

şi acolo unde se cunosc încărcările nu se cunosc deplasările. Aşadar, considerând
ecuaţiile corespunzătoare liniilor albe (liniile şi coloanele corespunzătoare deplasărilor
nule - liniile înnegrite se "taie" sau se elimină) rezultă un sistem redus de cinci ecuaţii,
cu cinci necunoscute [K r ]{U r } = {Fr } , adică
⎡ 2 0 - 1 0 0 ⎤ ⎧U X ,2 ⎫ ⎧ 0 ⎫
⎢ 0 2 0 0 - 2⎥ ⎪U ⎪ ⎪- 2F ⎪
E A⎢ ⎥ ⎪⎪ Y ,2 ⎪⎪ ⎪⎪ ⎪⎪
⎢- 1 0 2 - 1 1 ⎥ ⎨U X ,3 ⎬ = ⎨ 0 ⎬ .
l ⎢ ⎥⎪ ⎪ ⎪ ⎪
⎢ 0 0 - 1 2 0 ⎥ ⎪U X ,4 ⎪ ⎪ F ⎪
⎢⎣ 0 - 2 1 0 4 ⎥⎦ ⎪⎩UY ,4 ⎭⎪ ⎪⎩ 0 ⎪⎭
Se observă, că matricea [K r ] este nesingulară. În general, această matrice

rezultă nesingulară, dacă mişcările de corp rigid sunt înlăturate printr-o fixare adecvată
a structurii (vezi Fig. 2.6 pentru exemplificare). Pentru această aplicaţie cele trei
deplasări nule impuse (uneori denumite blocaje), asigură împiedicarea mişcării de corp
rigid. Stuctura analizată este static determinată, impunerea unor blocaje suplimentare
nu face decât să reducă şi mai mult dimensiunea matricei [K r ] şi deci să conducă la
reducerea efortului de calcul pentru rezolvarea sistemului de ecuaţii algebrice.

5-24
Rezolvarea sistemului de ecuaţii de mai sus conduce la soluţiile

Fl Fl Fl
U X ,2 = 1,5 ; UY ,2 = -3,5 ; U X ,3 = 3 ;
EA EA EA
Fl Fl
U X ,4 = 2 ; UY ,4 = -2,5 .
EA EA
(a) (b) (c)
Fig. 2.6: Condiţii la limită în deplasări nule impuse. (a) structura are mişcare de corp rigid – rotaţie în jurul
articulaţiei; (b) reazemul simplu introdus nu înlătură singularitatea în ipoteza deplasărilor mici, deoarece
nu se asigură echilibrul momentelor; (c) structura devine static nedeterminată
Pentru a obţine reacţiunile, se consideră doar ecuaţiile corespunzătoare liniilor

înegrite din ecuaţia globală de mai sus, deoarece o parte din termenii ecuaţiilor se
înmulţesc cu deplasări nule (se consideră termenii încadraţi şi înegriţi mai accentuat),
adică
⎧U x,2 ⎫
⎪ ⎪
⎧FX ,1 ⎫ ⎡- 1 0 0 - 1 - 1⎤ ⎪U y ,2 ⎪ ⎧ - F ⎫
⎪ ⎪ E A⎢ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪
⎨FY ,1 ⎬ = ⎢ 0 0 0 - 1 - 1⎥⎥ ⎨U x,3 ⎬ = ⎨0,5 F ⎬ .
l
⎪F ⎪
⎩ Y ,3 ⎭ ⎢⎣ 0 0 - 1 1 - 1⎥⎦ ⎪U x ,4 ⎪ ⎪⎩1,5 F ⎪⎭
⎪ ⎪
⎩⎪U y ,4 ⎭⎪
Pentru calculul eforturilor în bare se reconsideră ecuaţiile de echilibru ale
{ } [ ]{ } [ ][ ]{ }
elementului finit f e = k e u e = k e T e U e . De exemplu, pentru elementul 4, se obţine
⎡ 2 2 ⎤
⎢ 0 0 ⎥
2 2 ⎧ 0 ⎫ ⎧ 2 ⎫
⎧− N 4 ⎫ ⎡1 0 −1 0⎤ ⎢ ⎥⎪ ⎪ ⎪ F ⎪
2 2 0
⎪ ⎪ ⎢ 0⎥⎥
⎢ 0 ⎥⎪ ⎪ 2
⎥ ⎪ 2 F l ⎪ ⎪⎪ 0 ⎪⎪
E A⎢0 0 0 0
⎪ 0 ⎪ ⎢ 2 2
⎨ 4 ⎬=2 ⎨ ⎬=⎨ ⎬.
⎪N ⎪ l ⎢− 1 0 1 0⎥ ⎢ 2 2 ⎥⎪ E A ⎪ ⎪ 2 ⎪
⎢ ⎥ ⎢ 0 0 ⎥ − F
⎪⎩ 0 ⎪⎭ ⎣0 0 0 0⎦ ⎢ 2 2 ⎥ ⎪− 2,5 F l ⎪ ⎪ 2 ⎪
⎢ 2 2 ⎥ ⎪⎩ E A ⎪⎭ ⎩⎪ 0 ⎭⎪
⎢ 0 0 ⎥
⎣ 2 2 ⎦
Calculul decurge similar pentru toate barele. Rezultă: N 1 = 1,5 F ; N 2 = 1,5 F ; N 3 = 2 F ;

2 3 2
N4 = - F ; N5 = - F.
2 2
Ne
Dacă se doresc şi tensiunile normale din bare se foloseşte relaţia σ e = .
Ae

5-25
2.7 Semnificaţia fizică a elementelor matricei de rigiditate
Relaţia de legătură între forţele nodale şi deplasările nodale ale elementului bară
articulată 2D a fost obţinută anterior şi este
⎧ FXe,I ⎫ ⎡ c2 cs − c 2 − cs ⎤ ⎧U X ,I ⎫
⎪ e ⎪ ⎢ ⎥⎪ ⎪
⎪ FY ,I ⎪ ⎛ EA ⎞ ⎢ cs s 2 − cs − s 2 ⎥ ⎪ UY ,I ⎪
⎨ e ⎬=⎜ ⎟ ⎨ ⎬. (2.22)
⎪FX ,J ⎪ ⎝ L ⎠e ⎢⎢ − c − cs c cs ⎥ ⎪U X ,J ⎪
2 2
⎪FYe,J ⎪ ⎥
⎩ ⎭ ⎣⎢− cs − s
2
cs s 2 ⎥⎦ ⎪⎩UY ,J ⎪⎭
Dacă relaţia (2.22) se rescrie în ipoteza necunoaşterii elementelor din matricea
de rigiditate, astfel
⎧ FXe,I ⎫ ⎡K11 K12 K13 K14 ⎤ ⎧U X ,I ⎫
⎪ e ⎪ ⎢ ⎪ ⎪
⎪ FY ,I ⎪ ⎢K 21 K 22 K 23 K 24 ⎥⎥ ⎪ UY ,I ⎪
⎨ e ⎬= ⎨ ⎬, (2.23)
⎪FX ,J ⎪ ⎢K 31 K 32 K 33 K 34 ⎥ ⎪U X ,J ⎪
⎪FYe,J ⎪ ⎢⎣K 41 ⎥
⎩ ⎭ K 42 K 43 K 44 ⎦ ⎪⎩UY ,J ⎪⎭
şi se consideră U X ,I = 1 şi UY ,I = U X ,J = UY ,J = 0 rezultă
⎧ FXe,I ⎫ ⎡K11 K12 K13 K14 ⎤ ⎧1⎫ ⎧K11 ⎫

⎪ e ⎪ ⎢
⎪ FY ,I ⎪ ⎢K 21 K 22 K 23 K 24 ⎥⎥ ⎪⎪0⎪⎪ ⎪⎪K 21 ⎪⎪
⎨ e ⎬= ⎨ ⎬ = ⎨ ⎬, (2.24)
⎪FX ,J ⎪ ⎢K 31 K 32 K 33 K 34 ⎥ ⎪0⎪ ⎪K 31 ⎪
⎪FYe,J ⎪ ⎢⎣K 41 ⎥
⎩ ⎭ K 42 K 43 K 44 ⎦ ⎪⎩0⎪⎭ ⎪⎩K 41 ⎪⎭
adică pentru deplasările impuse mai sus elementele primei coloane din matricea de
rigiditate sunt egale cu forţele aplicate la nodurile elementului – reacţiuni în cazul de
faţă. În mod similar dacă se consideră pe rând câte o deplasare nodală egală cu
unitatea şi restul deplasărilor nule se pot obţine şi restul coloanelor din matricea de
rigiditate ca reacţiuni ale unei încărcări particulare cu deplasări impuse (vezi Fig. 2.7).
Fig. 2.7: Modul de obţinere a elementelor matricei de rigiditate a elementului bară articulată 2D folosind
deplasări nodale impuse controlat şi reacţiunile corespunzătoare

5-26
2.8 Matricea de rigiditate a elementului grindă 2D
Pentru a obţine matricea de rigiditate a unui element oarecare de grindă în plan

(uneori numită BEAM2D), se consideră un element oarecare e cu nodurile la capete I şi
J (Fig. 2.8) care face un unghi α e cu axa sistemului global de referinţă OX.
(a) (b)
Fig. 2.8: Elementul finit de grindă 2D. (a) forţele nodale; (b) deplasările nodale
Deoarece este mult mai comod a se lucra iniţial în coordonate locale, elementului
i se defineşte sistemul propriu de referinţă xoy, în care axa ox este axa barei, similar
elementului TRUSS2D. Pentru acest element se consideră că secţiunea lui este
constantă de arie Ae şi moment de inerţie I ze bara este dintr-un singur material, cu
modulul de elasticitate longitudinal Ee, lungimea elementului este Le, elementul poate
prelua forţe în plan şi moment de încovoiere fată de axa oz şi nu este încărcat decât la
capete. Se menţionează că momentele de încovoiere nu depend de sistemul de
referinţă global sau local deoarece axele OZ şi oz sunt paralele. Elementul face parte
dintr-o structură în care legăturile dintre elemente sunt “suduri” perfecte, adică spre
deosebire de elemental TRUSS, elemental BEAM transferă cupluri între elemente. De
asemenea se consideră că deformaţiile elementului sunt mici, ceea ce se traduce prin
faptul că ecuaţiile de echilibru scrise pentru elementul nedeformat sunt aceleaşi şi
pentru elementul deformat. Forţele şi momentele din nodurile elementului în sistemul de
referinţă global se notează cu litere mari, iar în sistemul de referinţă local cu litere mici
(Fig. 2.8,a), similar deplasările (Fig. 2.8,b).
Folosind notaţiile din figura 2.8, se pot defini vectorii forţele {F e } şi a deplasărilor
{U e } din noduri, în sistemul de referinţă global
⎧ FXe,I ⎫ ⎧ U X ,I ⎫
⎪ e ⎪ ⎪U ⎪
⎪ FY ,I ⎪ ⎪ Y ,I ⎪
⎪⎪ M e ⎪⎪ ⎪⎪ RZ ,I ⎪⎪
{F }
e
= ⎨ eZ ,I ⎬ ; {U }
e
=⎨
U
⎬. (2.25)
⎪ FX ,J ⎪ ⎪ X , J ⎪
⎪ FYe,J ⎪ ⎪UY ,J ⎪
⎪ e ⎪ ⎪ ⎪
⎪⎩M Z ,J ⎪⎭ ⎪⎩RZ ,J ⎪⎭
Similar se pot defini forţele {f e } şi deplasările {u e } în sistemul de referinţă local

5-27
⎧ fxe,I ⎫ ⎧ uI ⎫
⎪ e ⎪ ⎪v ⎪
⎪ f y ,I ⎪ ⎪ I⎪
⎪⎪ mze,I ⎪⎪ ⎪⎪ϕ ⎪⎪
{f }
e
= ⎨ e ⎬; {u }
e
= ⎨ I ⎬. (2.26)
⎪ fx,J ⎪ ⎪uJ ⎪
⎪ fye,J ⎪ ⎪v J ⎪
⎪ e ⎪ ⎪ ⎪
⎪⎩mz,J ⎪⎭ ⎪⎩ϕ J ⎪⎭
Deoarece este mult mai simplu să se obţină matricea de rigiditate a elementului

în coordonate locale, şi în plus efectul încovoierii este decuplat de cel al forţei axiale
(care a fost abordat în cadrul elementului TRUSS2D), se consideră pentru început
elementul în coordonate locale, numai cu încărcările şi gradele de libertate
corespunzătoare încovoierii (Fig. 2.9). În concordantă cu figura 2.9, între forţele nodale
şi deplasările nodale trebuie să existe relaţia
⎧ f ye,I ⎫ ⎡ k11 k12 k13 k14 ⎤ ⎧ v I ⎫

⎪ e ⎪ ⎢k
⎪ mz,I ⎪ ⎢ 21 k 22 k 23 k 24 ⎥⎥ ⎪⎪ϕ I ⎪⎪
⎨ e ⎬= ⎨ ⎬ (2.27)
⎪ f y ,J ⎪ ⎢k 31 k 32 k 33 k 34 ⎥ ⎪v J ⎪ ,
⎪mze,J ⎪ ⎢ ⎥
⎩ ⎭ ⎣k 41 k 42 k 43 k 44 ⎦ ⎪⎩ϕ J ⎪⎭
în care elementele ki,j trebuie determinate.

Folosind semnificaţia fizică a elementelor matricei de rigiditate, anterior
prezentată, pentru elementul finit din figura 2.9 se impun pe rând câte o deplasare
(rotire) unitate şi restul deplasărilor nodale zero ca în figura 2.10, iar reacţiunile
determinate reprezintă elementele matricei de rigiditate.
(a) (b) (c)

Fig. 2.9: Elementul BEAM2D solicitat la încovoiere. (a) Notaţii generale;
(b) încărcările nodale; (c) gradele de libertate

5-28
Fig. 2.10: Modul de obţinere a elementelor matricei de rigiditate a elementului grindă 2D folosind
deplasări nodale impuse controlat şi reacţiunile corespunzătoare
Fig. 2.11: Sistemul dublu static nedeterminat şi diagramele de eforturi corespunzătoare pentru primul caz
din figura 5 (momentele M01 şi M02 sunt nule)
De exemplu, pentru primul caz de încărcare din cele patru, folosind metoda
eforturilor (prezentată la rezistenţa materialelor), forţele nodale se obţin rezolvând
sistemul dublu static nedeterminat din figura 2.11, care conduce la sistemul de ecuaţii
⎧ δ11 X1 + δ12 X 2 = 1
⎨ . (2.28)
δ X +
⎩ 21 1 22 2δ X = 0
Coeficienţii δ ij se calculează folosind metoda Mohr-Maxwell, adică
1 12E eI ze 6E eI ze
δ ij =
E eI ze ∫ e mi m j dx . Rezultă X1 =
L
(L )
e 3
şi X 2 =
(L )
e 2
iar reacţiunile din dreapta se
obţin din condiţiile de echilibru. În mod similar se obţin şi restul coloanelor din matricea
inclusă în relaţia (2.27). Dacă se renunţă la indicele e, matricea corespunzătoare
încovoierii se poate scrie în sistemul de referinţă local astfel

5-29
⎧ fxe,I ⎫ ⎡0 0 0 0 0 0 ⎤ ⎧ uI ⎫
⎪ e ⎪ ⎪ ⎪
⎪ f y ,I ⎪
⎢
⎢0 12 6L 0 − 12 6L ⎥⎥ ⎪ v I ⎪
⎪⎪ mze,I ⎪⎪ EI ⎢0 6L 4L2 0 − 6L 2L2 ⎥ ⎪⎪ϕI ⎪⎪
⎨ e ⎬ = z
3 ⎢ ⎥⎨ ⎬ , (2.29)
⎪ f x , J ⎪ L ⎢ 0 0 0 0 0 0 ⎥ ⎪uJ ⎪
⎪ fye,J ⎪ ⎢0 − 12 − 6L 0 12 − 6L ⎥ ⎪v J ⎪
⎪ e ⎪ ⎢ ⎥⎪ ⎪
⎪⎩mz,J ⎪⎭ ⎣⎢0 6L 2L2 0 − 6L 4L2 ⎦⎥ ⎪⎩ϕ J ⎪⎭
iar matricea corespunzătoare solicitării axiale, vezi relaţia (2.8), se scrie
⎧ fxe,I ⎫ ⎡1 0 0 −1 0 0 ⎤ ⎧ uI ⎫
⎪ e ⎪ ⎢0 ⎪ ⎪
⎪ f y ,I ⎪ ⎢ 0 0 0 0 0⎥⎥ ⎪ v I ⎪
⎪⎪ mze,I ⎪⎪ EA ⎢ 0 0 0 0 0 0⎥ ⎪⎪ϕI ⎪⎪
⎨ e ⎬= ⎢ ⎥⎨ ⎬ . (2.30)
⎪ fx ,J ⎪ L ⎢− 1 0 0 1 0 0⎥ ⎪uJ ⎪
⎪ fye,J ⎪ ⎢0 0 0 0 0 0⎥ ⎪v J ⎪
⎪ e ⎪ ⎢ ⎥⎪ ⎪
⎩⎪mz,J ⎭⎪ ⎣⎢ 0 0 0 0 0 0⎦⎥ ⎪⎩ϕ J ⎪⎭
Prin suprapunerea efectelor, din relaţiile (2.29) şi (2.30) rezultă matricea de
rigiditate a elementului BEAM2D în coordonate locale
⎡ AL2 AL2 ⎤
⎢ 0 0 − 0 0 ⎥
⎢ Iz Iz ⎥
⎢ 0 12 6L 0 − 12 6L ⎥
EI ⎢ − 6L 2L2 ⎥ .
[k ] e
= 3z ⎢ 0 2
L ⎢− AL
6L 4L2 0
AL2 ⎥ (2.31)
0 0 0 0 ⎥
⎢ Iz Iz ⎥
⎢ 0 − 12 − 6L 0 12 − 6L ⎥
⎢ ⎥
⎣ 0 6L 2L2 0 − 6L 4L2 ⎦
Deoarece relaţia de legătură dintre gradele de libertate în coordonate locale şi
globale se poate scrie (vezi şi relaţia (2.10))
⎧ uI ⎫ ⎡ c s 0 0 0 ⎤ ⎧U X , I ⎫
0 ⎡c s 0 0 0⎤
0
⎪v ⎪ ⎢ ⎪U ⎪
⎪ I ⎪ ⎢− s c 0 0 ⎥
0 0 ⎥ ⎪ Y ,I ⎪ ⎢− s
⎢ c 0 0 0⎥⎥
0
⎪⎪ϕI ⎪⎪ ⎢ 0 0 0 0⎥ ⎪⎪ RZ ,I ⎪⎪ ⎢0 0 0⎥
⎨ ⎬=⎢
0 1
⎥⎨
0 0 c s 0⎥ ⎪U X ,J ⎪
⎬⇒ T =⎢
e
[ ] 0 1 0
⎥, (2.32)
⎪uJ ⎪ ⎢ 0 ⎢0 0 0 c s 0⎥
⎪v J ⎪ ⎢ 0 0 0 − s c 0⎥ ⎪UY ,J ⎪ ⎢0 0 0 − s c 0⎥
⎪ ⎪ ⎢ ⎥⎪ ⎪ ⎢ ⎥
⎪⎩ϕ J ⎪⎭ ⎣⎢ 0 0 0 0 0 1⎦⎥ ⎩⎪RZ ,J ⎭⎪ ⎣⎢ 0 0 0 0 0 1⎦⎥
în care s-a notat c = cosα , s = sin α , conform relaţiei (2.15) matricea de rigiditate a
elementului BEAM2D în coodonate globale rezultă
[K ] = [T ] [k ][T ].
e
6× 6
e T
6× 6
e
6× 6
e
6× 6
(2.33)

5-30
2.9 Influenţa numerotǎrii nodurilor asupra formei matricei de rigiditate

globale a structurii
Asamblarea matricei de rigiditate a structurii constă în adunarea matricelor de

rigiditate expandate ale elementelor conform relaţiei (2.21). Practic expandarea
matricelor nu se realizează la implementarea algoritmului de asamblare întrucât există o
regulă bine definită de asamblare directă a matricei de rigiditate a elementelor (vezi
§2.5). Deoarece asamblarea implică introducerea tuturor elementelor finite în procesul
de asamblare, rezultatul final al samblării nu este influenţat de ordinea de numerotare a
elementelor. Totuşi modul de numerotare al nodurilor poate influnţa esenţial forma
matricei de rigiditate a structurii aşa cum se prezintă în continuare.
Conform regulii de asamblare directă, elementele matricei de rigiditate ale unui
element finit tip bară cu nodurile de identificare I şi J
I J
⎡ [K ] [K IJ ]⎤ I
[K ] = ⎢ II ⎥
⎣[K JI ] [K JJ ]⎦ J
asamblat în matricea de rigiditate globală a structurii (care are NN noduri) se regăseşte
în poziţiile
1 2 ... I ... J ... NN nod
...
[KII] [KIJ] I
[K]=
...
[KJI] [KJJ] J
...
NN
Trebuie menţionat că submatricele componente ale unei matrice de rigiditate pot

reprezenta un număr oarecare de grade de libertate ale nodului, de exemplu două
pentru o bară articulată 2D şi şase pentru o grindă 3D.
Dacă elementul finit care se asamblează este triunghiular, atunci regula de
asamblare este similară, adică pentru elementul triunghiular cu trei noduri I, J şi K
pentru care matricea de rigiditate se poate partiţiona astfel

5-31
I J K
⎡ [K II ] [K IJ ] [K IK ]⎤ I
[K ] = ⎢⎢[K JI ] [K JJ ] [K JK ]⎥⎥ J
⎢⎣[K KI ] [K KJ ] [K KK ]⎥⎦ K
elementele matricei se regăsesc în poziţiile
1 2 ... I ... J ... K ... NN nod
...
[KII] [KIJ] [KIK] I
[K]=
...
[KJI] [KJJ] [KJK] J
...
[KKI] [KKJ] [KKK] K
...
NN
Matricele de rigiditate ale structurilor de mari dimensiuni sunt matrice rare, adicǎ
cu puţini termeni nenuli. De aceea, memorarea acestor matrice slab populate şi
operaţiile la care acestea sunt supuse, devin mai eficiente dacǎ se memoreazǎ şi
respective se opereazǎ numai cu elementele nenule (“sparse technique”).
Pentru structura planǎ de bare articulate din figura 2.12 s-au folosit trei moduri
diferite de numerotare a nodurilor, a), b), c) pentru care se obţin matricele de rigiditate
globale cu elementele nenule marcate prin puncte. Se observǎ cǎ toate variantele de
numerotare conduc la elemente nenule în vecinǎtatea diagonalei principale.
Varianta de numerotare c), prezintǎ matricea de rigiditate globalǎ cu toţi termenii
nenuli grupaţi în vecinǎtarea diagonalei principale. Se spune cǎ aceastǎ matrice este de
tip “bandǎ”, lǎţimea de bandǎ a matricei reprezintǎ numǎrul maxim de elemente nenule
pe orizontalǎ.

5-32
Varianta de numerotare a)
Varianta de numerotare b)
Varianta de numerotare c)
Fig. 2.12: Numerotări diferite pentru nodurile unei structuri tip grindă cu zăbrele
şi forma matricelor de rigiditate ale structurii

5-33
Deoarece, de regulǎ, matricele de rigiditate sunt simetrice, se poate lucra cu o

matrice dreptunghiularǎ (Fig. 2.13) care are un numǎr de coloane egal cu semibanda
matricei de rigiditate şi este aproape total populatǎ. Aceastǎ reprezentare în memorie
conduce la economisirea resurselor calculatorului şi a fost intens folositǎ în special la
începutul dezvoltǎrii MEF când resursele de calcul erau modeste.
Pentru a obţine o matrice bandǎ, programele cu elemente finite prezintǎ
proceduri speciale de renumerotare a nodurilor astfel încât sǎ se obţinǎ o lǎţime minimǎ
a benzii. Se observǎ cǎ lǎţimea benzii este definitǎ de diferenţa maximǎ a nodurilor de
identificare care definesc fiecare element. Astfel în varianta de numerotare a) diferenţa
maximǎ este 9-1=8; în varianta b) 5 iar în varianta c) numai 2.
Lǎţimea de semibandǎ LB, se obţine din relaţia: LB=1+GLN*NDIF, în care GLN
reprezintǎ numǎrul de grade de libertate pe nod iar NDIF este diferenţa maximǎ în
valoare absolutǎ a numerelor nodurilor de identificare pentru toate elementele definite,
adică
NDIF = max I − J . (2.34)

e
Fig. 2.13: Stocarea în memorie a unei matrice bandă simetrice
Dacă se consideră structuri oarecare din bare, o serie de reguli de numerotare

optimă a nodurilor (care conduc la o lăţime de bandă minimă) se pot urmări în figura
2.14.

5-34
Fig. 2.14: Numerotări optimale ale nodurilor unor modele cu bare
2.10 Rezolvarea sistemelor de ecuaţii liniare ordinare
Atât în analiza statică cât şi în alte tipuri de analize apare problema rezolvării
unui sistem de ecuaţii liniare cu un număr foarte mare de ecuaţii (zeci, sute de mii sau
chiar de ordinul milioanelor pentru probleme reale). Acesta rezultă în urma operaţiei de
asamblare şi a impunerii condiţiilor la limită. Cert este faptul că procedurile de rezolvare
a sistemelor de ecuaţii liniare reprezintă o etapă esenţială pentru rezolvarea unei clase
foarte largi de probleme şi stăpânirea principiilor de lucru ale acestora poate influenţa
atât rezultatele obţinute, cât şi efortul de calcul (timpul de lucru şi spaţiul necesar pe
hard-discul calculatorului).
Din punct de vedere matematic şi informatic metodele de rezolvare a sistemelor
de ecuaţii liniare sunt multiple. Metoda elementelor finite, prezintă anumite faze
intermediare până la obţinerea sistemului liniar de ecuaţii (cum ar fi asamblarea
ecuaţiilor de echilibru la nivel de element, în ecuaţia globală de echilibru a structurii şi
impunerea condiţiilor de echilibru) şi uneori aceste faze intermediare influenţează
algoritmii de rezolvare, cu scopul de a obţine o eficienţă mai mare a metodei. În
continuare, se evidenţiază anumite aspecte generale ale principalelor metode de
rezolvare, făcându-se referire la analiza structurală statică.
Analiza statică, caracteristică sistemelor fizice în care se neglijează efectul
amortizării şi al inerţiei (este vorba de vibraţii), nu şi al efectului greutăţii proprii, constă
în rezolvarea sistemului de ecuaţii liniare rezultat în urma asamblării
[K ]{u} = {F }, (2.35)
care strict din punct de vedere matematic este echivalent cu minimizarea potenţialului
1 T
Π = {u} [K ]{u} − {u} {F }, în care [K ] este matricea de rigiditate a structurii, de regulă
T
2
singulară, {u} este vectorul deplasărilor nodale ale structurii, iar {F} este vectorul forţelor

5-35
nodale aplicate structurii. Vectorul {u} are în general două componente, a deplasărilor
impuse {u}r (de cele mai multe ori nule) şi a deplasărilor necunoscute {u}a . Deplasările
{ }
cunoscute introduc o componentă a forţelor de reacţiune F r , iar pentru deplasările
{ }
necunoscute se cunosc forţele aplicate structurii F a , deci, folosind această
partiţionare, se poate scrie
{F }
{F } = {F a }+ {F r } = ⎧⎨ a ⎫⎬ . (2.36)
⎩{F }r ⎭
Forţele aplicate structurii provin din forţele aplicate direct în noduri, forţele
produse de o mişcare cu acceleraţie constantă a structurii şi/sau a câmpului
gravitaţional, forţe produse de variaţiile de temperatură (efectul termoelastic) şi forţe
echivalente, produse de presiunea care lucrează pe elemente.
Partiţionarea ecuaţiei (2.35) în concordanţă cu gradele de libertate “a” şi “r”
conduce la relaţia matriceală
⎡[K ]aa [K ]ar ⎤ ⎧{u}a ⎫ ⎧{F }a ⎫ (2.37)
⎢ [K ] ⎥⎨ ⎬=⎨ ⎬.
⎣ ra [K ]rr ⎦ ⎩{u}r ⎭ ⎩{F }r ⎭
Din prima ecuaţie (2.37) rezultă deplasările necunoscute
{u}a = [K ]aa−1 ({F }a − [K ]ar {u}r ) , (2.38)
iar apoi, din a doua ecuaţie, cunoscând toate deplasările, rezultă reacţiunile
{F }r = [K ]ra {u}a + [K ]rr {u}r . (2.39)
Se observă că deplasările necunoscute pot fi obţinute dacă submatricea de
rigiditate [K ]aa este nesingulară, adică structura nu are mişcare de solid rigid sau
mecanism. Dacă totuşi echilibrul este asigurat de forţele aplicate, se poate face un
artificiu de înlăturare a singularităţii matricei, fie prin fixarea unor deplasări care suprimă
mişcarea de corp rigid sau mecanism, fie prin introducerea adiţională de elemente în
matricea respectivă care nu modifică considerabil matricea de rigiditate, dar care o
transformă în matrice pozitiv definită. Trebuie menţionat că deşi în ecuaţia (2.39) apare
inversa unei submatrice din matricea de rigiditate globală a structurii, aceasta nu se
calculează practic niciodată. Metodele de rezolvare a sistemelor de ecuaţii sunt
implementate astfel încât numărul de operaţii pentru rezolvarea lor să fie minim.
Metodele de rezolvare a ecuaţiilor liniare în forma matriceală (2.35) se pot
clasifica în:
A. metode exacte, cum ar fi metoda de eliminare Gauss, metoda de factorizare
Choleski sau metoda de rezolvare frontală şi
B. metode aproximative, cum ar fi metoda gradienţilor conjugaţi sau a relaxării.
Metodele exacte de rezolvare se referă la faptul că există algoritmi bine definiţi,
care după un număr de paşi dinainte fixat - dependent de dimensiunea problemei,
conduc la obţinerea soluţiei exacte, în ipoteza că erorile de reprezentare a numerelor în
calculator (de trunchiere) sunt nesemnificative. Pentru reprezentarea în dublă precizie şi
probleme de dimensiuni acceptabile, bine condiţionate numeric (adică cu valori ale
raportului dintre cea mai mare şi cea mai mică valoare de pe diagonala principală a
matricei de rigiditate, cât mai aproape de unitate), metodele de rezolvare exactă s-au
dovedit destul de eficiente, ani de-a rândul. Aceste metode ţin seama de simetria şi
caracterul bandă al matricei de rigiditate, pentru a fi mai eficiente. Pentru a obţine o
matrice cu o lăţime cât mai mică a benzii, numerotarea iniţială a nodurilor se schimbă

5-36
(se face renumerotarea nodurilor folosind algoritmi consacraţi), dacă se foloseşte

algoritmul de eliminare Gauss, sau se renumerotează elementele dacă se foloseşte
algoritmul de rezolvare frontală. Acesta din urmă s-a impus în perioada în care memoria
RAM a calculatoarelor era relativ limitată şi se bazează pe combinarea fazei de
asamblare cu cea de eliminare a ecuaţiilor (în memoria ROM). Algoritmul este foarte
sofisticat, dar este stabil şi se foloseşte pe scară largă şi în momentul de faţă.
Metodele de rezolvare exactă prezintă două faze, prima este denumită eliminare
sau triunghiularizare, iar cea de-a doua retrosubstituţie. Deoarece aceste metode sunt
descrise pe larg în diverse cărţi şi tratate, cei interesaţi sunt invitaţi să consulte lucrări
consacrate acestora.
Metoda gradienţilor conjugaţi cunoaşte diverse variante de implementare cum ar
fi:
1. “Jacobi Conjugate Gradient” (JCG), recomandat pentru probleme bine
condiţionate numeric, algoritm implementat pentru matrice reale şi complexe, simetrice
şi nesimetrice;
2. “Preconditioned Conjugate Gradient” (PCG) implementat pentru matrice reale,
simetrice şi pozitiv definite;
3. “Incomplete Choleski Conjugate Gradient” (ICCG) mai robust decât primele
două, implementat pentru matrice reale şi complexe, simetrice şi nesimetrice. PCG este
de circa 4-10 ori mai rapid decât JCG, iar ICCG este în general mai rapid decât JCG.
În metodele aproximative soluţia sistemului (2.35) cu condiţiile la limită impuse,
se determină ca sumă a seriei vectorilor {p j }
{u} = a1{p1} + a2 {p2 } + K + am {pm }, (2.40)
în care m este mai mic decât dimensiunea matricei [K ] iar {p j } sunt corecţii succesive
ale soluţiei. Valoarea de start a acestor vectori poate influenţa foarte mult numărul de
iteraţii m. Rata de convergenţă este proporţională cu rădăcina pătrată a numărului de
condiţionare a matricei [K ] , iar criteriul de convergenţă este de regulă
{R } {R } ≤ ε
j
T
j 2
, (2.41)
{F } {F }
T
în care {R j } = {F } − [K ]{u j } poate fi privit ca un reziduu pentru {u j } - vectorul deplasare

determinat la pasul j. De obicei ε = 10 −5 se consideră acceptabil pentru aplicaţii, dar
poate fi redus dacă este necesar.
Pentru dimensiuni mari ale matricilor de rigiditate, care în general conţin multe
zerouri (motiv pentru care se numesc şi "matrice rare" = “sparse”), tehnicile de operare
cu acestea s-au dovedit foarte eficiente pentru creşterea vitezei de calcul, prin
înlăturarea operaţiilor aritmetice cu zero şi spaţiul necesar, deoarece pentru valorile
nule nu se alocă spaţiu în memorie.
Metodele de rezolvare aproximativă, prin iterarea soluţiei, s-au dovedit a fi mult
mai eficiente, în primul rând, ca viteză de calcul şi s-au impus odată cu creşterea
memoriei centrale (RAM) a calculatoarelor. Unele firme au introdus noţiunea de FFE
("Fast Finite Element"), pentru anumite versiuni ale programelor care foloseau o astfel
de procedură de rezolvare, eventual combinată cu alte facilităţi sau proceduri pentru
creşterea vitezei de analiză a programelor cu elemente finite.

5-37
2.11 Rezolvarea sistemelor de ecuaţii liniare cu legături
Condiţiile la limită în deplasări (şi rotiri) pot fi interpretate, din punct de vedere
matematic, ca nişte restricţii asociate unui sistem de ecuaţii. Aceste restricţii pot fi relaţii
simple de impunere a unor deplasări, sau relaţii cinematice între anumite grade de
libertate. Uneori acestea poartă denumirea de relaţii de legătură între mărimile nodale.
Câteva exemple de relaţii cinematice între o serie de grade de libertate pentru
stucturi simple de cadre plane se prezintă în figurile 15 - 17.
1. Blocaje: U X ,1 = 0 ; UY ,1 = 0 ; RZ ,1 = 0
2. Relaţie cinematică: UY ,3 = 3U X ,3
(a) (b)
Fig. 2.15: Cadru plan cu un reazem simplu înclinat faţă de sistemul de referinţă global.
(a) Discretizare; (b) Relaţii de legătură între gradele de libertate
1. Blocaje: U X ,1 = 0 ; UY ,1 = 0 ; RZ ,1 = 0 ;
UY ,5 = 0
2. Relaţii cinematice (cuplaje):
U X , 2 = U X ,3 ;
UY ,2 = UY ,3
(a) (b)
Fig. 2.16: Grindă cu articulaţie intermediară. (a) Discretizare cu nodurile 2 şi 3 coincidente;

(b) Relaţii de legătură între gradele de libertate
1. Blocaje: U X ,1 = 0 ; UY ,1 = 0 ; RZ ,1 = 0
2. Relaţii cinematice:
U X ,3 = U X ,2 − a ⋅ RZ ,2 ;
UY ,2 = UY ,3 ; RZ ,2 = RZ ,3
(a) (b)
Fig. 2.17: Grinzi cuplate rigid. (a) Discretizare în care nu se include elementul rigid;
(b) Relaţii de legătură între gradele de libertate
Procedeele matematice de rezolvare a unui sistem de ecuaţii cu restricţii sunt

multiple. Cele mai utilizate metode sunt eliminarea unui număr de ecuaţii egal cu
numărul condiţiilor de restricţie, metoda multiplicatorilor Lagrange şi metoda funcţiei de
penalizare.

5-38
Din punct de vedere fizic, o resticţie poate să includă un singur grad de libertate,
cum ar fi, spre exemplu, impunerea unei deplasări nodale pe o anumită direcţie (blocaj
sau deplasare cunoscută), sau mai multe grade de libertate, ca, de exemplu, condiţia ca
pe două grade de libertate o mărime nodală să aibă aceeaşi valoare nenulă, iniţial
necunoscută. Restricţiile impuse mai multor grade de libertate (restricţii multipunct)
sunt, în general, produse de prezenţa elementelor rigide sau a unor modelări de
preluare a mişcărilor de mecanism.
Dacă ecuaţia de echilibru static a unei structuri asamblate, pentru care s-au
impus sau nu anumite condiţii la limită în deplasări este (2.35), care în continuare se
scrie
[K ]{U } = {F } , (2.42)
adică vectorul deplasărilor {u} devine {U} iar restricţiile - ecuaţii liniar independente, sunt
scrise în forma
[C ]{U } = {Q} , (2.43)
se pune problema de a rezolva ecuaţia (2.42) care să satisfacă condiţiile (2.43).
Matricea [C] este o matrice dreptunghiulară cu termeni constanţi, care are un număr de
linii egal cu numărul de restricţii. Vectorul {Q} este, de asemenea, un vector de
constante. De cele mai multe ori, în practică, este un vector cu toate elementele nule. În
continuare, se prezintă câteva metode de includere a restricţiilor în ecuaţia de echilibru
a modelului structurii.
1. Metoda eliminării. Ecuaţia (2.42), care conţine n grade de libertate, se poate aranja
{ }
astfel încât vectorul deplasărilor nodale să fie de forma {U } = {U r } {Ue } , în care
T T T
{Ur } reprezintă deplasările "reţinute" (în număr de r), iar {Ue } deplasările care urmează
a fi "eliminate" (în număr de e, deci n = r + e). În aceste condiţii ecuaţia (2.43) poate fi
rescrisă în forma
{U }
[ [Cr ] [Ce ] ]⎧⎨ r ⎫⎬ = {0} . (2.44)
⎩{U e }⎭
Deoarece numărul de ecuaţii liniar independente r, este mai mic decât numărul
ecuaţiilor de echilibru n, rezultă că matricea [Ce ] este pătratică şi nesingulară. Din
ecuaţia (2.44) rezultă
{Ue } = −[Ce ] −1[Cr ]{Ur }, (2.45)
relaţie care poate fi înglobată în transformarea
⎧{Ur }⎫ ⎡ [Ir ] ⎤
⎨ ⎬=⎢ ⎥{Ur } , (2.46)
⎩{Ue }⎭ ⎣− [Ce ] [Cr ]⎦
−1
care poate fi rescrisă sub forma

[Ir ] ⎤
{U} = [T ]{Ur } ; [T ] = ⎡⎢ ⎥, (2.47)
⎣− [Ce ] [Cr ]⎦
−1
n ×1 n × r r ×1
în care [Ir ] este matricea identitate.

Dacă ecuaţia (2.47.a) se înlocuieşte în (2.42) care se înmulţeşte la stânga cu
transpusa matricei de transformare [T ], rezultă un sistem de r ecuaţii, adică
[K r ]{Ur } = {Fr } , (2.48)

5-39
în care
[K r ] = [T ]T [K ][T ] ; {Fr } = [T ]T {F }. (2.49)
Matricea [T ] se poate obţine şi în mod direct, prin formularea directă a relaţiei
(2.47.a). Dacă deplasările impuse sunt nule, adică {Ue } = {0} , atunci [Cr ] = [Ir ] , [Ce ] = [0]
şi matricea de rigiditate redusă se obţine prin eliminarea liniilor şi coloanelor
corespunzătoate deplasărilor nule, adică corespund setului r
[K r ] = [K ] rr , (2.50)
şi se ajunge la rezolvarea unui sistem de ecuaţii ordinare, prezentată în paragraful
precedent.
2. Metoda multiplicatorilor Lagrange. Această metodă se bazează pe minimizarea

unei funcţii în care variabilele nu sunt liniar independente. În cazul analizei structurale,
1 T
se pleacă de la expresia potenţialului, în forma matriceală Π = {U } [K ]{U } − {U } {F } şi
T
2
se obţine
1 T
Π = {U } [K ]{U } − {U } {F } + {λ} ([C ]{U } − {Q}) ,
T T
(2.51)
2
adică la expresia potenţialului se adună ecuaţia (2.43) înmulţită cu vectorul {λ } care
T
reprezintă multiplicatorii Lagrange şi au semnificaţia unor forţe care "păstrează"

echilibrul structurii.
⎧ ∂Π ⎫ ⎧ ∂Π ⎫
Condiţiile de staţionaritate a ecuaţiei (2.51), adică ⎨ ⎬ = {0} şi ⎨ ⎬ = {0}
⎩ ∂{U }⎭ ⎩ ∂{λ}⎭
conduc la sistemul de ecuaţii
⎡[K ] [C ]T ⎤ ⎧{U }⎫ ⎧{F }⎫
⎢ ⎥⎨ ⎬ = ⎨ ⎬ . (2.52)
⎣[C ] [0] ⎦ ⎩{λ}⎭ ⎩{Q}⎭
Acest sistem are dimensiunea n+r, mai mare decât a sistemului iniţial (2.42), iar pentru
rezolvarea lui poate fi adaptată procedura de eliminare Gauss, deşi matricea care se
triunghiularizează are termeni nuli pe diagonala principală.
3. Metoda funcţiei de penalizare. Această metodă conduce la determinarea

aproximativă a necunoscutelor şi deci la satisfacerea aproximativă a restricţiilor, adică
relaţia (2.43), se rescrie în forma
{r } = [C ]{U } − {Q} (2.53)
şi se introduce în expresia potenţialului astfel:
1 T 1 T
Π = {U } [K ]{U } − {U } {F } + {r } [α ]{r } .
T
(2.54)
2 2
1 T
Mărimea suplimentară {r } [α ]{r } din expresia potenţialului poartă denumirea de
2
funcţie de penalizare. Matricea [α ] se alege de formă diagonală. Dacă expresia (2.53)
se introduce în expresia potenţialului (2.54) şi se pune condiţia de minim pentru
⎧ ∂Π ⎫
potenţial ⎨ ⎬ = {0}, se obţine
⎩ ∂{U}⎭

5-40
([K ] + [C ] T
[α ][C ]){U } = {F } + [C ]T [α ][Q ] . (2.55)
Matricea [C ] [α ][C ] , numită matrice de penalizare, se adaugă la matricea de rigiditate a
T
structurii, iar vectorul [C ] [α ][Q ] se adună la vectorul încărcărilor nodale iniţiale. Dacă
T
[α ] = [0] atunci restricţiile aplicate sunt neglijate. Dacă norma matricei [α ] creşte
vectorul deplasărilor nodale {U } se modifică în aşa fel încât restricţiile sunt din ce în ce
mai bine ("aproape") satisfăcute. Este de dorit ca matricea [α ] să conţină termeni
adimensionali, adică independenţi de gradele de libertate, care pot fi deplasări şi rotiri.
Această metodă păstrează nealterată dimensiunea iniţială a problemei, dar din
cauza matricei [α ], care trebuie să aibă termeni mult mai mari decât valorile rigidităţilor
corespunzătoare diagonalei principale a matricei [K], poate conduce la apariţia unor
probleme numerice, deoarece valoarea parametrului de condiţionare (numărul de
condiţionare) a matricei [K ] + [C ] [α ][C ] creşte foarte mult şi la limită aceasta poate
T
deveni singulară.

5-41

5-42
3 ELEMENTE DE TEORIA ELASTICITĂŢII ÎN FORMĂ MATRICEALĂ
3.1 Introducere
Elementele de rezistenţă ale unei structuri sunt în general solide. Un corp solid,
la scară microscopică se compune din molecule, atomi, nuclee, electroni etc. Studiul
corpurilor la scară microscopică, pentru a obţine comportarea de ansamblu, este dificil
de abordat. Este posibil însă, să se dezvolte o teorie fundamentată pe legi matematice
şi fizice a mediului considerat continuu, care este verificată de comportarea
experimentală a solidului deformabil. De obicei această teorie se completează cu o
serie de ipoteze simplificatoare. Dacă comportarea materialului, forţă - deformaţie, este
descrisă de o relaţie elastică atunci se discută de teoria elasticităţii. Dacă însă
comportarea materialului este în domeniul plastic se discută despre teoria plasticităţii.
În continuare se prezintă câteva elemente de bază ale teoriei elasticităţii, pentru
materiale cu comportare liniar elastică în domeniul deformaţiilor mici - care se
deformează foarte puţin în prezenţa încărcărilor şi în domeniul deplasărilor mici – adică
ecuaţiile de echilibru se consideră pentru structura nedeformată.
De regulă, analiza unei structuri tehnice complexe este un proces iterativ şi se
face pe cât posibil pe câte un element component din structură sau subansamblu.
Pentru aceasta este necesar a se introduce toate efectele corpurilor vecine asupra
elementului de analizat. Figura 3.1 prezintă un astfel de corp, căruia i se asociază un
sistem de referinţă cartezian drept XYZ. Solicitările în general sunt produse de efectul
corpurilor vecine (presiuni de contact între solide, presiuni cauzate de fluide în contact
cu corpul, dilatarea produsă de variaţia temperaturii) şi de forţele de inerţie (produse de
gravitaţie, de mişcarea de translaţie accelerată sau mişcarea de rotaţie).
Fig. 3.1: Forţele care lucrează pe un corp izolat şi Fig. 3.2: Noţiunea de forţă concentrată produsă
anumite condiţii la limită în deplasări de corpul A care interacţionează cu B
3.2 Definiţii şi notaţii
1. Forţe. Acţiunea unui corp asupra altui corp defineşte o forţă. Întotdeauna
forţele apar perechi acţiune-reacţiune şi trebuie avut în vedere despre ce fel de forţe se
discută. În teoria elasticităţi forţele sunt mărimi vectoriale, cu punctele de aplicaţie fixate
(vectori legaţi).
Forţele de inerţie (de volum) se definesc de obicei în sistemul global de axe prin
vectorul
{pV } = {pVx pVy pVz } ,
T
(3.1)

5-43
în care pVx , pVy , pVz sunt funcţii continue, de obicei pe tot domeniul de analiză.
Forţele de presiune (de suprafaţă), care acţionează numai pe conturul
domeniului de analiză, se definesc în sistemul global de axe, sau uneori în sisteme de
referinţă locale, prin vectorul
{pS } = {pSx pSy pSz } ,
T
(3.2)
în care pSx , pSy , pSz sunt funcţii continue pe suprafeţele pe care se aplică.
Forţele concentrate reprezintă suma forţelor de presiune (vezi Fig. 3.2) care
lucrează pe o suprafaţă foarte mică în comparaţie cu suprafaţa totală a domeniului de
analiză. Acestea sunt mărimi "echivalente" cu care se lucrează uneori în scopul
simplificării problemei atunci când nu interesează efectul local şi se notează
{Fi } = {Fi , x Fi , y Fi , z }
T
(3.3)
Uneori distribuţia forţelor de presiune este de aşa natură încât se reduce la un torsor
echivalent, adică o forţă concentrată şi un moment.
2. Deplasări. Deplasarea defineşte modificarea poziţiei unui punct în raport cu

un sistem de referinţă fix. Ea are o componentă elastică şi una de corp rigid.
Câmpul deplasărilor, se defineşte prin vectorul
{u} = {u v w} ,
T
(3.4)
în care u = u(x,y,z), v = v(x,y,z), w = w(x,y,z) reprezintă funcţiile deplasărilor liniare pe
cele trei direcţii ale sistemului de referinţă considerat, de obicei, sistemul de referinţă
global. Pentru plăci, învelişuri şi bare se introduc şi rotirile, care împreună cu
deplasările, formează deplasările generalizate.
3. Tensiuni. Gradul de solicitare al unui corp într-un punct adică un element de

volum infinitesimal, se defineşte prin tensorul tensiunilor care are nouă componente,
dintre care şase independente. Starea de tensiune într-un punct se defineşte în
sistemul de referinţă global (Fig. 3.3,a), sau în alt sistem de referinţă, prin vectorul
tensiunilor independente (deoarece τ xy = τ yx , τ yz = τ zy şi τ zx = τ xz )
{σ } = {σ x σ y σ z τ xy τ yz τ zx } ,
T
(3.5)
sau echivalent, prin tensiunile principale σ 1 > σ 2 > σ 3 , în sistemul de referinţă rotit faţă
de sistemul de referinţă global (Fig. 3.3,b) X ′Y ′Z ′ , numit sistem de referinţă principal al
direcţiilor tensiunilor principale. Tensiunile σ sunt normale iar tensiunile τ tangenţiale.

5-44
(a) (b)
Fig. 3.3: Tensorul tensiunilor. (a) În coordonate carteziene globale; (b) În coordonatele tensiunilor
principale
4. Deformaţii specifice. Similar tensiunilor se defineşte vectorul deformaţiilor

specifice
{ε } = {ε x ε y ε z γ xy γ yz γ zx } ,
T
(3.6)
în care ε sunt deformaţii specifice liniare, iar γ deformaţii specifice unghiulare.
Se menţionează că tensiunile şi deformaţiile specifice sunt mărimi tensoriale.
Având în vedere simetria acestor mărimi, pentru simplitate, se utilizează vectorii asociaţi
prezentaţi mai sus.
3.3 Transformarea mărimilor la schimbarea axelor de coordonate
Fie două sisteme de referinţă carteziene drepte XYZ şi X ′Y ′Z ′ , rotite între ele,
sistemul al doilea fiind definit prin cosinusurile directoare l , m, n dintre perechile de axe
ale celor două sisteme de referinţă, astfel
Axele X Y Z
X′ l1 m1 n1
Y′ l2 m2 n2
Z′ l3 m3 n3
În continuare, mărimile notate cu prim reprezintă valorile raportate la sistemul de

referinţă notat cu prim, iar celelalte corespund sistemului de referinţă iniţial.
Transformarea deplasărilor şi rotirilor se efectuează cu o relaţie de forma

{u ′} = [λ ]{u}, (3.7)
în care
⎡ l 1 m1 n1 ⎤
[λ ] = ⎢⎢l 2 m2 n2 ⎥⎥ , (3.8)
⎢⎣l 3 m3 n3 ⎥⎦
este matricea cosinusurilor directoare.

5-45
Transformarea tensiunilor se efectuează cu o relaţie de forma

{σ ′} = [Tσ ]{σ } , (3.9)
în care
⎡ l 21 m12 n12 2l 1m1 2m1n1 2n1l 1 ⎤
⎢ 2 ⎥
⎢ l2 m22 n 22 2l 2 m2 2m2 n 2 2n 2 l 2 ⎥
⎢ l 23 m32 n32 2l 3 m3 2m3 n 3 2n 3 l 3 ⎥
[Tσ ] = ⎢ ⎥. (3.10)
⎢ l 1l 2 m1m2 n1n 2 l 1m2 + l 2 m1 m1n 2 + m2 n1 n1l 2 + n 2 l 1 ⎥
⎢l l m 2 m3 n2 n3 l 2 m3 + l 3 m 2 m2 n 3 + m3 n 2 n2 l 3 + n3 l 2 ⎥
⎢ 2 3 ⎥
⎣⎢ l 3 l 1 m3 m1 n3 n1 l 3 m1 + l 1m3 m3 n1 + m1n 3 n3 l 1 + n1l 3 ⎦⎥
Transformarea deformaţiilor specifice se efectuează cu relaţia

{ε ′} = [Tε ]{ε }, (3.11)
în care
⎡ l 21 m12 n12 l 1m1 m1n1 n1l 1 ⎤
⎢ 2 ⎥
⎢ l2 m22 n 22 l 2 m2 m2 n 2 n2 l 2 ⎥
⎢ l 23 m3 2
n3 2
l 3 m3 m3 n 3 n3 l 3 ⎥
[Tε ] = ⎢ ⎥. (3.12)
⎢ 2l 1l 2 2m1m2 2n1n 2 l 1m2 + l 2 m1 m1n 2 + m2 n1 n1l 2 + n 2 l 1 ⎥
⎢2l l 2m2 m3 2n 2 n3 l 2 m3 + l 3 m2 m2 n 3 + m3 n 2 n 2 l 3 + n3 l 2 ⎥
⎢ 2 3 ⎥
⎢⎣ 2l 3 l 1 2m3 m1 2n3 n1 l 3 m1 + l 1m3 m3 n1 + m1n 3 n 3 l 1 + n1l 3 ⎥⎦
Observaţie! Pentru transformări între sisteme de referinţă diferite, spre exemplu dintr-
un sistem de referinţă cartezian într-un sistem de referinţă cilindric sau sferic, expresiile
matricelor de transformare [Tσ ] şi [Tε ] de mai sus trebuie reformulate.
3.4 Relaţii între deplasări şi deformaţii specifice
Deformaţiile specifice liniare şi unghiulare se pot determina din funcţiile

deplasărilor. Uneori aceste relaţii poartă denumirea de condiţii de compatibilitate
geometrică, deoarece se obţin din examinarea câmpului deplasărilor. Se consideră un
element de suprafaţă dreptunghiular, de dimensiuni infinitesimale dx dy, în starea
nedeformată a structurii, ca urmare a solicitărilor, se constată o modificare atât a
dimensiunilor dreptunghiului cât şi a formei lui (Fig. 3.4).
Dacă deplasările sunt mici rezultă că modificarea lungimilor laturilor 01 şi 02 ale
elementului dx dy, produce deformaţiile specifice liniare
∂u ∂v
εx = ; εy = , (3.13)
∂x ∂y
iar modificarea unghiului drept 012 duce la deformaţia specifică unghiulară
∂v ∂u
γ xy = β1 + β 2 = + . (3.14)
∂x ∂y

5-46
Fig 3.4: Deplasarea şi deformaţiile unui element infinitesimal dS=dx dy, cazul 2D
Pentru un element de volum dx dy dz , aceste relaţii se completează pentru cazul

3D şi se scriu în formă matriceală astfel
⎡∂ ⎤
⎢ ∂x 0 0⎥
⎢ ∂ ⎥
⎧εx ⎫ ⎢ 0 0⎥
⎪ε ⎪ ⎢ ∂y ⎥
⎪ y⎪ ⎢ ∂ ⎥⎧u ⎫
0 0
⎪⎪ ε z ⎪⎪ ⎢
= ⎢ ∂z ⎥⎥ ⎪ v ⎪ ,
⎨ ⎬ ∂ ∂ ⎨ ⎬ (3.15)
⎪γ xy ⎪ ⎢ 0 ⎥ ⎪w ⎪
⎪γ yz ⎪ ⎢ ∂y ∂x ⎥⎩ ⎭
⎪ ⎪ ⎢ ∂ ∂ ⎥
⎪⎩γ zx ⎪⎭ ⎢ 0 ⎥
⎢ ∂z ∂y ⎥
⎢∂ 0
∂ ⎥
⎢⎣ ∂z ∂x ⎥⎦
sau în formă condensată,
{ε } = [∂ ]{u} . (3.16)
în care s-a notat cu [∂ ] matricea operatorilor de derivare.

În 2D matricea operatorilor de derivare şi relaţia (3.15) devine
⎡∂ ⎤ ⎡∂ ⎤
⎢ 0⎥ ⎢ 0⎥
⎢ ∂x ⎥ ⎧ ε x ⎫ ⎢ ∂x ⎥
∂ ⎥ ⎪ ⎪ ⎢ ∂ ⎥ ⎧u ⎫
[∂ ] = ⎢⎢ 0 ; ⎨εy ⎬ = ⎢ 0 ⎨ ⎬. (3.15’)
∂y ⎥ ⎪γ ⎪ ⎢ ∂y ⎥ ⎩v ⎭
⎢∂ ∂ ⎥ ⎩ xy ⎭ ∂ ∂ ⎥
⎢ ⎥ ⎢ ⎥
⎣ ∂y ∂x ⎦ ⎣ ∂y ∂x ⎦

5-47
3.5 Relaţii de echilibru (Cauchy)
Dacă se consideră un element de volum dx dy dz în interiorul unui solid (vezi

Fig. 3.5 pentru cazul 2D), relaţiile de echilibru, sumă de momente pe cele trei axe,
conduc la dualitatea tensiunilor tangenţiale
τ yx = τ xy ; τ zy = τ yz ; τ xz = τ zx , (3.17)
relaţii de care s-a ţinut seama la definiţia vectorului tensiunilor.
Fig 3.5: Tensiunile şi forţele de volum care Fig. 3.6: Tensiunile şi forţele de suprafaţă pe un
lucrează pe elementul infinitesimal 2D element de contur 2D
Suma forţelor pe cele trei axe, conduc la relaţiile

∂σ x ∂τ xy ∂τ zx
+ + + pVx = 0 ;
∂x ∂y ∂z
∂τ xy ∂σ y ∂τ yz
+ + + pVy = 0 ; (3.18)
∂x ∂y ∂z
∂τ zx ∂τ yz ∂σ z
+ + + pVz = 0 ,
∂x ∂y ∂z
care se rescriu, având în vedere definiţiile precedente, în formă matriceală condensată
astfel
[∂ ]T {σ } + {pv } = {0}. (3.19)
Dacă elementul de volum considerat, conţine un contur al corpului (Fig. 3.6),
atunci relaţiile de echilibru devin
pSx = lσ x + mτ xy + nτ zx
pSy = lτ xy + mσ y + nτ yz (3.20)
pSz = lτ zx + mτ yz + nσ z
în care l , m şi n reprezintă cosinusurile directoare ale normalei la contur (suprafaţa
exterioară), în raport cu sistemul global de axe.

5-48
3.6 Relaţii constitutive ale materialului
Relaţiile dintre tensiuni şi deformaţiile specifice corespunzătoare se obţin pe cale

experimentală pentru fiecare material în parte. Funcţie de tipul materialului încercările
experimentale prezintă anumite particularităti. Pentru unele tipuri de materiale,
încercările sunt standardizate, şi în urma acestora se obţin curbe caracteristice,
coeficienţi, constante de material etc. De regulă, aceste constante sunt dependente de
o serie de factori cum ar fi: temperatura, dimensiunile şi forma epruvetei de încercare,
calitatea suprafeţelor, tehnologia de obţinere a materialului, etc. Pentru unele materiale,
în special metale şi pentru solicitări care nu depăşesc anumite limite, între tensiuni şi
deformaţii specifice există o relaţie cvasi-liniară, de forma
{ε } = [C ]{σ } , (3.21)
în care [C] este matricea de complianţă a materialului, care se mai numeşte şi matricea
coeficienţilor de elasticitate. Din relaţia (3.21) rezultă
{σ } = [C ]−1{ε } = [D ]{ε } , (3.22)
în care [D ] = [C ] este matricea de rigiditate a materialului care se mai numeşte şi

−1
matricea proprietăţilor materialului.

Pentru un material anizotrop matricea de complianţă [C ] este simetrică şi conţine
21 de constante independente, adică
⎡C11 C12 C13 C14 C15 C16 ⎤
⎢
⎢ C22 C23 C24 C25 C26 ⎥⎥
⎢ C33 C34 C35 C36 ⎥
[C ] = ⎢ ⎥. (3.23)
⎢ C 44 C 45 C 46 ⎥
⎢ Sim C55 C56 ⎥
⎢ ⎥
⎢⎣ C66 ⎥⎦
Pentru un material ortotrop în coordonate carteziene, cu direcţiile principale de-a
lungul axelor, conform relaţiilor generalizate ale lui Hooke, rezultă
⎡ 1 ν ν ⎤
⎢ E − xy − xz 0 0 0 ⎥
⎢ x Ey Ez ⎥
ν
⎢ yx 1 ν ⎥
⎢− E − yz 0 0 0 ⎥
Ey Ez
⎢ x ⎥
⎢ ν zx ν 1 ⎥
⎢− E − zy 0 0 0 ⎥
[C ] = ⎢ x E y Ez ⎥. (3.24)
1
⎢ 0 0 0 0 0 ⎥
⎢ Gxy ⎥
⎢ ⎥
1
⎢ 0 0 0 0 0 ⎥
⎢ Gyz ⎥
⎢ 1 ⎥
⎢ 0 0 0 0 0 ⎥
⎢⎣ Gxz ⎦⎥
Din motive de simetrie există relaţiile

5-49
ν yx ν xy ν zx ν xz ν zx ν yz
= ; = ; = , (3.25)
Ex Ey Ex Ez Ey Ez
astfel încât din cele 12 constante de material, nouă sunt independente.
Pentru un material izotrop, ţinând seama de relaţia dintre modulul de elasticitate
longitudinal E, transversal G şi coeficientul de contracţie transversală ν , adică
E
G= , (3.26)
2(1 + ν )
rezultă
⎡1 − ν − ν 0 0 0 ⎤
⎢ 1 −ν 0 0 0 ⎥⎥
⎢
⎢ 1 0 0 0 ⎥
[C ] = 1 ⎢ ⎥, (3.27)
E⎢ 2(1 + ν ) 0 0 ⎥
⎢ Sim 2(1 + ν ) 0 ⎥
⎢ ⎥
⎣⎢ 2(1 + ν )⎦⎥
din care, prin inversare, rezultă matricea de rigiditate a materialului omogen, liniar şi
izotrop
⎡1 − ν ν ν 0 0 0 ⎤
⎢
⎢ 1−ν ν 0 0 0 ⎥⎥
⎢ 1−ν 0 0 0 ⎥
E ⎢ 1 ⎥
[D] = ⎢ − ν 0 0 ⎥. (3.28)
(1 + ν )(1 − 2ν ) ⎢ 2 ⎥
1
⎢ Sim −ν 0 ⎥
⎢ 2 ⎥
⎢ 1 ⎥
⎢ −ν ⎥
⎣ 2 ⎦
Pentru sistemul de referinţă cilindric, utilizat pentru structurile axial simetrice,
relaţiile (3.24) - (3.28) au alte forme.
Pentru cazul 2D, există două formulări distincte:
a) Stare plană de tensiuni (SPT), dacă σ z = τ yz = τ xz = 0 , din relaţia (3.22) rezultă
⎧σ x ⎫ ⎡ ⎤
⎪ ⎪ E ⎢1 ν 0 ⎥⎧ ε x ⎫
⎪ ⎪
⎨σ x ⎬ = ⎢ν 1 0 ⎥⎨ ε y ⎬ . (3.29)
⎪τ ⎪ 1 − ν
2
⎢ 1−ν ⎥ ⎪ ⎪
⎢0 0 ⎥ γ xy
⎩ xy ⎭ ⎣ 2 ⎦⎩ ⎭
ν
Se menţionează că în SPT ε z = − (σ x + σ y ) .
E
b) Stare plană de deformaţie (SPD), dacă ε z = γ yz = γ xz = 0 , similar din relaţia (3.22)
rezultă

5-50
⎧σ x ⎫ ⎡ ⎤
⎪ ⎪ E ⎢1 − ν ν 0 ⎥⎧ ε x ⎫
⎪ ⎪
⎨σ x ⎬ = ⎢ ν 1−ν 0 ⎥⎨ ε y ⎬ . (3.30)
⎪τ ⎪ (1 + ν )(1 − 2ν ) ⎢ 0 0
1 ⎥
− ν ⎥ ⎪⎩γ xy ⎪⎭
⎩ xy ⎭ ⎢
⎣ 2 ⎦
νE
În SPD tensiunea normală planului 2D rezultă σ z = (ε + ε ) .
(1 + ν )(1 − 2ν ) x y

5-51
4. METODE ENERGETICE ÎN ANALIZA STRUCTURILOR
Acest capitol foloseşte notaţiile şi definiţiile prezentate în capitolul 3, introduce

expresiile energetice în formă matriceală şi apoi prezintă modul de rezolvare
aproximativă a unor probleme de analiză structurală plecând de la o funcţională care
are suport fizic.
4.1 Expresii energetice
1. Lucrul mecanic. Lucrul mecanic este suma dintre produsul forţelor şi

deplasările produse pe direcţiile lor. În continuare, se are în vedere lucrul mecanic al
forţelor care produc deplasări elastice, deci se consideră că domeniul de analiză nu are
deplasări de corp rigid. Forţele aplicate unui element de volum dV, pot fi forţe exterioare
- forţe de volum, forţe de suprafaţă sau forţe echivalente concentrate şi forţe interioare -
tensiuni, toate considerate constante.
Lucrul mecanic al forţelor de volum, se scrie
∫ {u} {p }dV ,
T
We = V (4.1)
V
similar, lucrul mecanic al forţelor de suprafaţă, rezultă

We = ∫ {u} {pS }dS ,
T
(4.2)
S
iar lucrul mecanic al forţelor concentrate este

We = ∑ {ui } {Fi } .
T
(4.3)
i
2. Energia potenţială de deformaţie. Un corp liniar elastic, acumulează o

energie internă, exprimată prin
1
U = ∫ {ε } {σ }dV .
T
(4.4)
2 V
3. Energia potenţială a forţelor exterioare. Această energie notată W p , se

defineşte prin
W p = −We . (4.5)
Dacă se consideră, drept forţe exterioare, forţele de volum şi forţele de suprafaţă,
energia potenţială a forţelor exterioare se scrie
W p = − ∫ {u} {pV }dV − ∫ {u} {pS }dS .
T T
(4.6)
V S
4.2 Tensiuni iniţiale şi variaţia de temperatură
Orice componentă supusă analizei este obţinută prin procedee tehnologice şi

este supusă unor tratamente termice sau mecanice care induc în material o distribuţie
de tensiuni iniţiale, care se suprapun peste tensiunile mecanice produse de solicitări.
Prezenţa unor tensiuni iniţiale este însoţită de deformaţiile corespunzătoare, dar este
suficient să se cunoască una dintre ele dacă materialul are o comportare liniar elastică.

5-52
Din cauza unor variaţii de temperatură la care lucrează materialul, acesta se

dilată dacă temperatura creşte sau se contractă dacă temperatura scade. De obicei se
acceptă o temperatură iniţială (de referinţă) la care corpul nu prezintă influenţe produse
de temperatură. Dacă dilatarea este liberă, corpul îşi modifică dimensiunile (apare {ε 0 } )
fără apariţia unor tensiuni iniţiale. Dacă dilatarea este total împiedicată, atunci, corpul
nu poate suferi deformaţii, dar apar tensiuni iniţiale termice {σ 0 } . Dacă dilatarea este
parţial împiedicată, atunci în corp apar atât deformaţii specifice termice cât şi tensiuni
termice. De obicei se face o distincţie între deformaţiile şi tensiunile termice şi cele
mecanice, deoarece ele se însumează.
În prezenţa unor tensiuni iniţiale {σ 0 } şi a unor deformaţii specifice iniţiale {ε 0 } ,
indiferent de modul de producere, relaţia (3.22) se rescrie în forma
{σ } = [D ]({ε } − {ε 0 }) + {σ 0 } . (4.7)
Deformaţiile specifice produse de dilatarea liberă a unui material ortotrop, sunt date de
relaţia
{ε 0 } = ΔT {α x α y α z 0 0 0}
T
(4.8)
în care α x , α y , α z sunt coeficienţii de dilatare termică pe cele trei direcţii principale, iar
ΔT este variaţia de temperatură.
Dacă în relaţia (4.7) se consideră tensiunile iniţiale {σ 0 } = {0} şi deformaţiile
specifice mecanice {ε } = {0}, efectul variaţiei de temperatură pentru un corp cu dilatarea
total împiedicată este
{σ } = −[D ]{ε 0 } (4.9)
Pentru un material omogen şi izotrop α x = α y = α z = α şi ţinând seama de relaţia (3.28)

se obţine
{σ } = {σ 0 } = − E α ΔT {1 1 1 0 0 0}T . (4.10)
1 − 2ν
Variaţia de temperatură produce modificări sesizabile ale constantelor elastice ale

materialului, ducând la probleme neliniare. De cele mai multe ori însă, pentru a lucra cu
o singură valoare a constantelor de material, în special pentru variaţii ale temperaturii
apropiate de variaţiile temperaturii mediului înconjurător (circa ± 50° ) se consideră
valorile medii ale constantelor, în ipoteza că se cunoaşte temperatura iniţială Ti şi
variaţia ei ΔT . Astfel, pentru coeficientul de dilatare termică al unui material izotrop,
deoarece α (T ) , în practică, de cele mai multe ori, se lucrează cu valoarea medie
1 T i + ΔT
αm =
ΔT ∫Ti
α dT . (4.11)
4.3 Principiul energiei potenţiale totale minime
În continuare o parte din relaţiile discutate anterior sunt rescrise în formă

matriceală compactă doar pentru a simplifica prezentarea.

5-53
Pentru a rezolva o problemă independentă de timp cum ar fi analiză statică

liniară pentru obţinerea stării de tensiuni şi deformaţii, în teoria elasticităţii trebuie să se
ţină seama de patru tipuri de ecuaţii, care în domeniul liniar elastic al deplasărilor mici
sunt:
Nr. Tipul ecuaţiei Expresii în formă Definită de

compactă relaţia
Relaţii de echilibru, adică pentru orice
(3.19) şi
1. punct din domeniul de analiză şi de pe [∂ ]T {σ } + {pv } = {0} (3.20)
contur suma forţelor este nulă
Relaţii de compatibilitate geometrică
2.
între deplasări şi deformaţii specifice
{ε } = [∂ ]{u} (3.16)
Relaţii constitutive ale materialului, {ε } = [C ]{σ } sau

3. (3.22)
obţinute experimental {σ } = [D ]{ε } ;
Condiţii la limită în forţe şi deplasări
(presiuni, forţe de inerţie, variaţii de
4. Funcţie de aplicaţie -
temperatură, deformaţii sau tensiuni
iniţiale cunoscute, deplasări impuse etc).
Ecuaţiile diferenţiale care descriu un fenomen fizic se spune că definesc

problema în formă "exactă" ("strong form"), pentru că ele sunt valabile pentru toate
punctele din domeniul de analiză.
O funcţională, care implicit conţine ecuaţiile diferenţiale, se spune că descrie
problema în formă "slabă" ("weak form"), deoarece satisface anumite condiţii la nivel
global (în sensul unei medieri pe domeniul de analiză).
Metoda elementelor finite este o metodă aproximativă de rezolvare a ecuaţiilor
cu derivate parţiale care se bazează pe "echivalarea" mediului continuu printr-un model
de calcul discret. Ecuaţiile diferenţiale sunt transformate în ecuaţii liniare. Mărimile care
definesc o problemă prin funcţii continue (o infinitate de valori) se limitează la un număr
finit de necunoscute - grade de libertate, alese arbitrar de analist.
Gradele de libertate sunt mărimi (cantitative) independente, utilizate pentru a
defini configuraţia unui sistem. În MEF gradele de libertate reprezintă mărimi utilizate
pentru definirea variaţiei spaţiale a unui domeniu de analiză.
MEF este fundamentată teoretic. Din punct de vedere matematic există mai
multe modalităţi de a obţine relaţiile de bază cu care operează MEF. Una dintre acestea
(în analiza structurală) este folosirea în formă variaţională a energiei potenţiale totale.
Această abordare teoretică este sugestivă şi poate fi uşor interpretată fizic.
Configuraţia de echilibru a unui sistem se poate analiza şi prin intermediul
energiei potenţiale totale. Energia potenţială se exprimă în formă integrală (din punct de
vedere matematic poartă numele de funcţională). O funcţională este, aşadar, o expresie
integrală care conţine implicit ecuaţile diferenţiale care descriu un fenomen anume. În
analiza structurală, se foloseşte de obicei, expresia energiei potenţiale totale.
Funcţionalele se întâlnesc şi în descrierea fenomenelor termice, electrice, în unele
probleme de curgere a fluidelor, în acustică, etc.
Energia potenţială totală a unui sistem elastic conservativ, Π , se defineşte ca
suma energiei potenţiale de deformaţie notată U şi potenţialul forţelor aplicate din
exterior (al sarcinilor) notat W p

5-54
Π = U + Wp . (4.12)
Un sistem se numeşte conservativ dacă lucrul mecanic al forţelor aplicate

(exterioare) şi al forţelor interioare este independent de traseul deplasării, fiind o funcţie
doar de configuraţia iniţială şi finală a câmpului deplasărilor.
În figura 4.1 se prezintă principiul energiei potenţiale totale minime aplicat unui
element elastic de tip "arc", pentru obţinerea poziţiei de echilibru. Se observă că poziţia
de echilibru xex se obţine pentru minimul energiei potenţiale totale, adică din condiţia
dΠ
= 0.
dx
Fig. 4.1: Echilibrul unui element elastic din principiul minimului energiei potenţiale totale
Din punct de vedere matematic, condiţiile la limită pentru o problemă sunt de

două tipuri: geometrice, numite adesea cinematice sau esenţiale şi naturale, numite şi
neesenţiale. Condiţiile la limită geometrice se referă la deplasări şi uneori la primele
derivate (rotiri ϕ , curburi κ ) în timp ce condiţiile la limită naturale sunt legate de
derivatele superioare ale deplasărilor.
Spre exemplu, dacă se consideră grinda de rigiditate constantă EI, din figura
4.2,a, condiţiile esenţiale sunt în săgeţi şi rotiri adică v (0 ) = 0 şi ϕ (0 ) = v ′(0 ) = 0 , iar
condiţiile neesenţiale în forţă tăietoare şi moment încovoietor, adică ( T (l ) = EI v ′′′(l ) = F
şi M (l ) = EI v ′′(l ) = 0 ).
(a) (b) (c)

Fig. 4.2: Grindă în consolă. (a) Condiţii la limită; (b) Deplasări admisibile; (c) deplasări neadmisibile, care
nu respectă condiţiile la limită şi continuitatea în deplasări sau rotiri

5-55
O funcţie de clasă Cm (continuă şi derivabilă până la ordinul m), este admisibilă

dacă satisface condiţiile la limită esenţiale. Configuraţiile deformatelor din figura 4.2,b
sunt exemple de funcţii admisibile iar cele din figura 4.2,c sunt funcţii neadmisibile.
Funcţiile admisibile nu trebuie neapărat să coincidă cu forma reală a deformatei.
Deplasările virtuale {δu} sunt deplasări admisibile, care în plus satisfac
următoarele condiţii: sunt independente de forţele aplicate structurii şi sunt infinitezimale
(li se pot aplica regulile calculului diferenţial). Forţele aplicate structurii rămân constante
pentru exprimarea variaţiei energiei potenţiale totale faţă de poziţia de echilibru.
Din relaţia (4.12), ţinând seama de relaţiile (4.4), (4.6) şi (3.22), rezultă
1 T
Π = ∫ {ε } [D ]{ε }dV − ∫ {u} {pV }dV − ∫ {u} {pS }dS .
T T
V 2 V S
(4.13)
Principiul energiei potenţiale totale se enunţă astfel: la echilibru, variaţia energiei

potenţiale totale pe deplasări virtuale este zero, sau, matematic
δΠ = 0 , δΠ = δU + δW p = 0 . (4.14)
Echilibrul stabil implică satisfacerea suplimentară a relaţiei
δ 2Π > 0 . (4.15)
Variaţia energiei potenţiale de deformaţie se obţine prin „derivarea” relaţiei (4.4)
şi includerea relaţiei (3.22), rezultă
1 1 T
δU = ∫ {δε } [D ]{ε }dV + ∫ {ε } [D ]{δε }dV = ∫ {δε } [D ]{ε }dV ,
T T
V 2 V 2 V
(4.16)
în care s-a folosit relaţia ({ε } [D]{δε })

T T
= {δε } [D ] {ε } = {δε } [D ]{ε } şi proprietatea de
T T T
simetrie a matricei de rigiditate a materialului, adică [D ] = [D ] .

T
Variaţia energiei potenţiale a forţelor exterioare se obţine din (4.6) şi rezultă

δW p = − ∫ {δu} {pV }dV − ∫ {δu} {pS }dS .
T T
V S
(4.17)
4.4 Metoda de aproximare Rayleigh-Ritz
Aplicarea metodei Rayleigh-Ritz unei funcţionale face ca ea să nu mai conţină

expresii integrale. De regulă aceasta duce la un sistem de ecuaţii algebrice liniare.
Dacă funcţia necunoscută, respectiv deplasarea, se înlocuieşte cu o funcţie admisibilă,
definită prin intermediul unor parametri, atunci din relaţia (4.14) se pot găsi valorile
parametrilor pentru care funcţia admisibilă aleasă aproximează cel mai bine funcţia
exactă.
Exemplul 1. Se consideră grinda simplu rezemată, de rigiditate constantă EI din

figura 4.3, care este încărcată cu o sarcină uniform distribuită. Dacă se doreşte
obţinerea săgeţii maxime (neglijând efectul forţei tăietoare), se poate alege drept funcţie
πx
admisibilă v (x ) = v m sin , care satisface condiţiile la limită esenţiale.
l

5-56
Fig. 4.3: Grindă simplu rezemată solicitată cu o Fig. 4.4: Grindă simplu rezemată solicitată cu o
sarcină uniform distribuită sarcină distribuită liniar
p
În expresia (4.13) se introduc relaţiile {u} = v (x ) , {pV } = 0 , {pS } = , [D] = E ,
b
du dv
{ε } = ε x = , u = −y , dV = dA dx , dS = b dx , I = ∫ y 2dA şi expresia potenţialului
dx dx A
devine
2
1 ⎛ π2 ⎞ πx πx
Π = EI ⎜⎜ v m 2 ⎟⎟ ∫ sin dx − pv m ∫ sin
2
dx .
2 ⎝ l ⎠ l l l l
dΠ 4 pl 4
Efectuând calculele, din condiţia = 0 , se obtine v m = 5 .
dv m π EI
Pentru alte funcţii de aproximare se obţin alte valori (vezi tabelul. 4.1). Expresia
5 pl 4
exactă a săgeţii maxime este v m = şi se obţine dacă funcţia admisibilă
384 EI
coincide cu funcţia exactă, adică un polinom de gradul patru. Deci, dacă se alege o
funcţie admisibilă adecvată, metoda aproximativă Rayleigh-Ritz poate conduce şi la
soluţii exacte.
Tabelul 4.1: Funcţii de aproximare pentru fibra medie deformată a aplicaţiei din figura 4.3
Funcţia de aproximare Săgeata maximă vm Eroarea relativă a săgeţii
[%]
πx pl 4
v (x ) = v m sin 0,013071 +0,39
l EI
x⎛ x⎞ pl 4
v (x ) = v m ⎜ 1 − ⎟ 0,010416 -20,00
l⎝ l⎠ EI
x⎛ x⎞ ⎛
x x 2
⎞ pl 4
v (x ) = v m ⎜1 − ⎟ ⎜⎜1 − − 2 ⎟⎟ 0,0130208 0
l⎝ l ⎠⎝ l l ⎠ EI
Exemplul 2. Pentru grinda din figura 4.4, ecuaţia fibrei medii deformate se
aproximează cu polinoame de ordinul doi, trei, patru şi cinci. Aplicând metoda Rayleigh-
Ritz, săgeata maximă v m se obţine pentru x = x 0 şi se prezintă în tabelul 4.2. Pentru
polinomul de ordinul trei, calculele decurg astfel:
-deoarece v (0 ) = v (l ) = 0 , rezultă că polinomul are doar două constante
independente;

5-57
-alegând polinomul v (x ) = −(c l + d l 2 )x + c x 2 + d x 3 , prin eliminarea constantelor a şi

b, rezultă v ′′(x ) = 2c + 6d x ;
-înlocuind în expresia energiei potenţiale totale rezultă
(
Π = EI 2lc 2 + 6lcd + 6l 3 d 2 − p⎜ − ) ⎛ 1 3
l c−
2 4 ⎞
l d⎟;
⎝ 12 15 ⎠
∂Π ∂Π
-condiţiile de minim pentru energia potenţială totală, = 0 şi = 0 , conduc
∂c ∂d
la sistemul de ecuaţii liniare
⎧
⎪⎪ EI (
4 l c + 6 l 2
d) +
pl 3
12
=0
⎨
( )
4
⎪EI 6l 2c + 12l 3 d + 2 pl = 0
⎪⎩ 15
2
pl pl
de unde rezultă c = −0,0166667 şi d = −0,00277778 ;
EI EI
-expresia fibrei medii deformate devine
v (x ) =
pl
EI
( )
0,0194445 l 2 x − 0,0166667 lx 2 − 0,00277778 x 3 , iar săgeata maximă se obţine
pentru v ′(x ) = 0 , adică pentru x 0 = 0,516611l şi are valoarea
pl 4
v max = v (x 0 ) = 0,00521412
.
EI
Deci, metoda Rayleigh-Ritz conduce către un sistem de ecuaţii liniare în care
necunoscute sunt parametrii care definesc funcţia aleasă pentru aproximare.
Tabelul 4.2: Funcţii de aproximare pentru fibra medie deformată a aplicaţiei din figura 4.4
Funcţia de aproximare Poziţia Săgeata maximă Eroare relativă.
x v [%]
0 m
x0 vm
pl 4
v (x ) = a + b x + c x 2 0,5 l 0,00520833 -3,72 -20,14
EI
pl 4
v (x ) = a + b x + c x 2 + d x 3 0,516611 l 0,00521412 -0,52 -20,05
EI
pl 4
v (x ) = a + b x + c x 2 + d x 3 + e x 4 0,511097 l 0,00651427 -1,58 -0,12
EI
pl 4
v (x ) = a + b x + c x 2 + d x 3 + e x 4 + f x 5 0,51933 l 0,00652219 0 0
EI
5. SCURTĂ PREZENTARE A METODEI ELEMENTELOR FINITE
5.1 Metoda elementelor finite: variantă localizată a metodei Rayleigh-Ritz
Deoarece alegerea unei funcţii de aproximare valabilă pe întreg domeniul de

analiză nu se poate adopta decât în anumite cazuri particulare, metoda elementelor
finite, lucrează cu funcţii de aproximare pe subdomenii (elemente finite, în total NE). În

5-58
virtutea proprietăţiilor integralelor sau a însumării energiilor componentelor, energia

potenţială totală, pentru toate cele NE elemente finite, se exprimă astfel
NE
Π = ∑ Πe , (5.1)
e =1
iar principiul energiei potenţiale totale minime devine

NE
∑δ Π
e =1
e
= 0. (5.2)
Având în vedere că energia potenţială totală a unui element este strict pozitivă,
din relaţia (5.2) rezultă
δ Πe = 0 , (5.3)
relaţie care stă la baza ecuaţiei statice a fiecărui element finit. Domeniul de analiză se
poate discretiza în elemente de acelaşi tip, de exemplu elemente de placă,
triunghiulare, cu trei noduri sau în elemente finite de tipuri diferite (bare, plăci şi solide).
Pentru fiecare tip de element finit se face o investigare matematică separată.
Câmpul deplasărilor pentru un element finit u e (x, y , z ) se aproximează prin { }
funcţii admisibile [N (x, y , z )] denumite funcţii de interpolare sau funcţii de formă, valabile
pe tot domeniul elementului. Dacă deplasările nodale sunt U e , atunci se poate { }
{
demonstra că există o relaţie de forma u e (x, y , z ) = N e (x, y , z ) U e , sau în formă } [ ]{ }
condensată
{u} = [N ]{U e }, (5.4)
de unde rezultă
{δu} = [N ]{δ U e }; {δu}T = {δU e }T [N ]T . (5.5)
Deoarece {ε } = [∂ ]{u} , considerând relaţia (5.4) rezultă
{ε } = [∂ ][N ]{U e } = [B ]{U e }, (5.6)
şi se poate scrie în continuare
[B ] = [∂ ][N ]; {δε } = [B ]{δU e }; {δε }T { } [B]
= δU e
T T
. (5.7)
Folosind relaţiile (5.4) - (5.7) ecuaţia (5.3) în care se ţine seama de expresia
potenţialului devine
δΠ e = ∫
V e
{δU } [B ][D][B ]{U }dV − ∫ {δU } [N ] {p }dV − ∫ {δU } [N ] {p }dS = 0 .
e T T e
V e
e T T
V
S e
e T T
S (5.8)
{δU } e T
este o deplasare virtuală nenulă, independentă de solicitare, iar U e { }
este constant, relaţia (5.8) se rescrie sub forma
{δU } ⎛⎜⎝ ∫ [B] [D][B]dV ⎞⎟⎠ {U } = {δU } ⎛⎜⎝ ∫ [N ] {p }dV + ∫ [N ] {p }dS ⎞⎟⎠ ,
e T
Ve
T e e T
Ve
T
V
Se
T
S (5.9)
sau condensat
[K ]{U } = {F },
e e e
(5.10)
în care s-a notat
[K ] = ∫ [B] [D][B]dV ,
e
Ve
T
(5.11)

5-59
matricea de rigiditate a elementului finit, iar

{F } = ∫ [N ] {p }dV + ∫ [N ] {p }dS = {F }+ {F },
e
Ve
T
V
Se
T
S i
e
p
e
(5.12)
este vectorul forţelor nodale echivalente al elementului, care asigură condiţiile de
echilibru nodal al elementului.
Prima componentă din relaţia (5.12)
{F } = ∫ [N ] {p }dV ,
i
e
Ve
T
V (5.13)
reprezintă forţa echivalentă produsă de încărcarea sarcinilor de volum (de inerţie).
A doua componentă din relaţia (5.12)
{F } = ∫ [N ] {p }dS ,
p
e
S e
T
S (5.14)
reprezintă forţa echivalentă produsă elementului de sarcini distribuite sau presiuni care
provin atât din încărcările exterioare pe conturul domeniului de analiză, cât şi din forţele
interioare de legătură între elemente. Dacă elementele vecine satisfac anumite cerinţe,
din motive de continuitate (sau în virtutea principiului acţiunii şi reacţiunii), suma forţelor
nodale într-un nod interior domeniului de analiză este zero. Din acest motiv, forţele
echivalente produse de presiune se evaluează doar pentru presiunile care lucrează pe
contururile exterioare.
Dacă există forţe exterioare concentrate care nu se aplică direct în noduri ci în
interiorul unui element, acestea se echivalează la noduri, conform relaţiei
{F } = ∑ [N ] {F }
c
e T
i (5.15)
i
{ }
şi se adună la F e .
5.2 Proprietăţile matricei de rigiditate ale unui element finit
Matricea de rigiditate a elementului finit este "piatra de temelie" a metodei

elementelor finite. Precizia metodei este "dictată" de calitatea acesteia. Fiecare tip de
element finit trebuie conceput (proiectat) astfel încât să satisfacă cât mai bine anumite
cerinţe. Nu este posibil a obţine un element finit "universal valabil", care să poată
modela orice formă geometrică, să aibă un număr oarecare de noduri şi de grade de
libertate, să includă orice comportare (lege) de material etc. Din acest motiv, un tip de
element finit satisface numai o parte dintre multiplele cerinţe dictate atât de domeniul de
analiză şi fenomenele descrise de ecuaţiile diferenţiale pe care le rezolvă "aproximativ"
cât şi de dorinţele multiple ale utilizatorului.
Proiectarea elementului finit se face în anumite ipoteze simplificatoare, iar
limitările performanţelor lui sunt generate atât de anumite aspecte matematice cât şi
numerice. Elementele finite trebuie să satisfacă anumite cerinţe esenţiale care "asigură"
convergenţa, stabilitatea numerică, soluţii cât mai precise pentru discretizări mai puţin
fine etc.
Pentru a concepe un element finit se stabilesc anumite cerinţe considerate
fundamentale şi apoi se au în vedere aspecte cât mai general posibile a fi satisfăcute
din punct de vedere practic, fără un efort "deosebit" din punct de vedere matematic şi
informatic. De exemplu, pentru un element finit structural patrulater plan cu patru noduri,
care prezintă două grade de libertate pe nod, este de dorit ca elementul să poată avea
o formă oarecare, să poată modela atât stare plană de tensiune cât şi stare plană de

5-60
deformaţie eventual structuri axial simetrice, să poată include opţiuni pentru neliniarităţi
de material, deplasări mari, materiale ortotrope etc.
De obicei "performanţele" elementelor finite sunt direct proporţionale cu funcţiile
de formă alese pentru aproximare. Acestea însă nu se pot alege la întâmplare, de
obicei funcţiile de formă se aleg din clasa polinoamelor, între numărul total de noduri a
elementului şi gradul polinomului de interpolare este o legătură directă. Astfel dacă
elementul finit mai sus menţionat, are patru noduri şi două grade de libertate în fiecare
nod: deplasare pe cele două direcţii ale unui sistem de referinţă, atunci deplasarea pe
fiecare din cele două direcţii u şi v se poate aproxima "corect" prin polinomul
u (x, y ) = a1 + a2 x + a3 y + a4 xy ; respectiv v (x, y ) = b1 + b2 x + b3 y + b4 xy deoarece există
opt constante ai şi bi , i = 1,…,4 şi tot atâtea condiţii la limită în nodurile elementului, în
număr de NNE, adică deplasarea pe fiecare direcţie în fiecare nod reprezintă
necunoscutele nodale u i şi v i , i = 1,…,NNE. Polinomul de interpolare nu se poate
alege la întâmplare, deoarece elementul finit trebuie să satisfacă o serie de cerinţe
fundamentale cum ar fi: să poată reprezenta mişcarea de corp rigid şi starea de tensiuni
constantă. Pentru aceasta polinomul de interpolare trebuie să conţină termenul liber şi
cei liniari. De obicei un polinom de interpolare pentru o problemă plană se formează din
triunghiul lui Pascal
1
x y
2
x xy y2
x3 x2y xy 2 y3
x4 x3y x 2y 2 xy 3 y4
..................................................................................
astfel încât, termenii reţinuţi corespund, pe cât posibil, triunghiului de vârf. Dacă dintr-o
anumită linie nu sunt necesari toţi termenii, atunci se aleg termeni simetrici faţă de
verticală, deoarece altfel elementul prezintă anizotropie geometrică, adică comportarea
elementului este funcţie de poziţia lui în sistemul de referinţă global. Atunci când
polinomul de interpolare conţine toţi termenii unui triunghi superior se spune că acesta
este complet.
Matricea de rigiditate a elementului se obţine din relaţia (5.11), uneori această
expresie integrală conduce la o expresie algebrică simplă (explicită), în care intervin
parametrii geometrici care definesc forma elementului şi constantele de material, însă,
în general, această integrală este evaluată numeric deoarece practic nu este posibil a
obţine o formulă algebrică de calcul.
[ ]
Matricea de rigiditate a elementului K e are următoarele proprietăţi:
-simetrie faţă de diagonala principală, ca urmare a teoremei reciprocităţii
forţelor;
-termeni pozitivi pe diagonala principală;
-dimensiunea matricei este egală cu produsul dintre numărul total de
noduri al elementului şi numărul de grade de libertate pe nod, adică NNE*GLN;
-matricea este singulară, (deficientă de rang pentru că trebuie să
reprezinte mişcarea de corp rigid, uneori, din motive de integrare ea poate să prezinte şi
mişcări de mecanism), se spune că matricea de rigiditate a elementului este semipozitiv

5-61
definită deoarece energia potenţială asociată unor deplasări nodale aleatoare
2
{ } [ ]{ }
1 e T e e
U K U ≥ 0.
Semnificaţia fizică a elementelor K ij ale matricei K e este cea de forţe nodale [ ]

produse de deplasarea pe direcţia j egală cu 1 şi restul deplasărilor nule.
5.3 Asamblarea ecuaţiilor de echilibru ale elementelor
Folosind relaţia (5.9), în care se înlocuieşte relaţia (5.11) şi (5.12), pentru întreg
domeniul de analiză se obţine considerând (5.2)
∑ {δ U } [K ]{U }− ∑ {δ U } {F } = 0 .
NE NE
e T e e e T e
(5.16)
e =1 e =1
Dacă vectorul deplasărilor nodale ale fiecărui element U e se exprimă funcţie de { }

vectorul deplasărilor corespunzător întregului domeniu de analiză {U } , prin intermediul
~
matricei de conectivitate T e adică [ ]
{ } [ ]
~
U e = T e {U}, (5.17)
se obţin relaţiile {δU } = [T ]{δU} ; {δU } = {δU } [T ] care înlocuite în (5.16) conduc la
~
e e ~ e T T e
T
∑ {δ U } [T ] [K ] [T ]{U} − ∑ {δ U} [T ] {F } = 0 ,
NE NE
~ T ~
e
T
e ~ e T e
T
e
(5.18)
e =1 e =1
de unde rezultă (deoarece {δ U } ≠ {0}) ecuaţia globală de echilibru, pentru domeniul

T
discretizat
[K ]{U} = {F } , (5.19)
în care [K] este matricea de rigiditate a structurii şi se obţine prin asamblarea matricelor
de rigiditate ale elementelor, adică adunarea matricelor de rigiditate "expandate" ale
[ ]
~
elementelor, K e :
[K ] = ∑ [K~e ]; [K~ ] = [T~ ] [K ] [T~ ].

NE T
e e e e
(5.20)
e =1
{F} este vectorul încărcărilor nodale al structurii şi se obţine prin asamblarea încărcărilor
echivalente ale elementelor, adică adunarea încărcărilor "expandate" ale elementelor
{ }
~
F e , în care se includ numai forţele exterioare:
{F } = ∑ {F~e }; {F~ } = [T~ ] {F }.

NE T
e e e
(5.21)
e =1
Practic asamblarea se realizează fără "expandarea" matricelor de rigiditate şi a

vectorilor încărcărilor, prin aşa numita asamblare directă, care ţine seama de matricea
de conectivitate a structurii.
Dacă matricea de rigiditate şi vectorul forţelor echivalente în nodurile
elementeului se determină într-un sistem de referinţă diferit de sistemul de referinţă
global (în sistemul de referinţă local al elementului) atunci matricea de rigiditate a
[ ]
elementului în coordonate globale K e se obţine din maticea de rigiditate în coordonate
[ ]
locale k e folosind relaţia de transformare

5-62
[K ] = [T ] [k ][T ],
e e T e e
(5.22)
{ }
similar, vectorul forţelor F e se obţine din f e prin { }
{F } = [T ] {f },
e e T e
(5.23)
[ ]
în care T e este matricea de transformare, uneori numită şi matricea de rotaţie a
coordonatelor, de aceeaşi dimensiune ca matricea de rigiditate şi care conţine pe
diagonală blocuri ale matricelor cosinusurilor directoare [λi ] (vezi relaţia (3.8) din §3).
5.4 Efectul tensiunilor iniţiale şi efectul termoelastic
Dacă modelul de analiză are o distribuţie iniţială de tensiuni nenule cunoscute

{σ 0 } sau suferă o variaţie de temperatură ΔT , atunci ecuaţiile de echilibru ale
elementului finit se modifică. Astfel, considerând ecuaţia (4.7) din cursul §4, adică
{σ } = [D ]({ε } − {ε 0 }) + {σ 0 } , în expresia energiei potenţiale U = 1 ∫V {ε } {σ }dV , rezultă
T
2
1 T
U = ∫ {ε } [D ] {ε }dV − ∫ {ε } [D ]{ε 0 }dV + ∫ {ε } {σ 0 }dV ,
T T
V 2 V V
(5.24)
care duce la apariţia unor încărcări suplimentare cu forţe echivalente, adică forţe
generate de deformaţiile specifice iniţiale (de obicei produse de variaţia de temperatură)
{F } = ∫ [B ] [D]{ε }dV ,
e
ε Ve
T
0 (5.25)
şi forţe generate de tensiunile iniţiale
{F } = − ∫ [B ] {σ }dV .
e
σ V e
T
0 (5.26)
Aceste forţe suplimentare se adună la vectorul forţelor echivalente al elementului finit
{ }
Fe .
5.5 Efectul aşezării pe medii elastice
Anumite elemente finite, în special elementele de tip placă sau shell (Fig. 5.1)
dar şi de tip grindă, permit introducerea unor condiţii la limită, de tipul rezemărilor
elastice, încă din formularea ecuaţiei de echilibru a elementului finit.
Fig. 5.1: Placă (grindă) rezemată pe mediu elastic

5-63
În general, se consideră că presiunea exercitată de fundaţie asupra elementului

finit este proporţională cu deplasarea normală în fundaţie prin coeficientul de rigiditate
kw [N/m3], adică pf = k w w , sau în formă matriceală
{pf } = kw {u} . (5.27)
Energia potenţială suplimentară a forţelor exterioare (presiunea pf ) este
∫ {u} {p }dS
T
W p, f = f f . (5.28)
Sfe
Dacă pentru aproximarea deplasării se alege expresia

{u} = [Nn ]{U e }, (5.29)
în care [Nn ] reprezintă funcţiile de formă pentru aproximarea deplasării normale la
placă, se obţine
δ Wp,f = {δ U e } ⎛⎜ kw ∫ [Nn ]T [Nn ]dSf ⎞⎟⎠ {U e }
T
(5.30)
⎝ Sfe
de unde rezultă o componentă suplimentară a matricei de rigiditate a elementului,

generată de efectul fundaţiei
[K ] = k ∫ [N ] [N ]dS
e
f w
Sfe
n
T
n f (5.31)
care se adună la matricea de rigiditate definită prin relaţia (5.11). Aceste condiţii la limită
în deplasări normale elementelor finite, incluse în (5.31) conduc la reducerea gradului
de singularitate al matricei de rigiditate, deoarece o parte din mişcările de corp rigid sunt
suprimate.
5.6 Efectul încărcării cu forţe de inerţie
Vectorul forţelor de volum, generate de o mişcare accelerată (sau gravitaţie), se

exprimă prin
{pV } = − ρ ∂ {u2 } = − ρ [N ] ∂ {U2 }

2 2 e
(5.32)
∂t ∂t
în care s-a ţinut seama de relaţia (5.4). Dacă densitatea materialului ρ este constantă
şi acceleraţia nodală care se notează

∂2 U e { } { }
= U&& e , este cunoscută (spre exemplu
∂t 2
acceleraţia gravitaţională), atunci din relaţia (5.22) se obţine

{ } ( V
T
) { } [ ]{ }
Fi e = ρ ∫ e [N ] [N ]dV U&& e = M e U&& e (5.33)
în care
[M ]= ρ ∫ [N ] [N ]dV ,
e
Ve
T
(5.34)
este matricea de masă (coerentă cu funcţiile de formă statice) a elementului finit.
Această matrice rezultă pozitiv definită.
5.7 Elementul finit triunghiular cu deformaţie specifică constantă
Acest tip de element finit poartă denumirea uzuală de CST („Constant Strain
Triangle”), se foloseşte rar în practică, dar prezintă avantajul unei formulări simple care

5-64
poate fi urmărită cu uşurinţă. Este un element finit triunghiular plan care poate fi abordat
direct în sistemul de referinţă global (Fig. 5.2) şi vine în completarea aplicativă a părţii
teoretice prezentată anterior.
Fig. 5.2: Elementul finit CST
Cele trei noduri I, J şi K care definesc elementul finit, uneori se mai notează cu 1,
2 şi 3 pentru a simplifica prezentarea. Se consideră că elementul are o grosime te şi
este dintr-un material liniar, elastic izotrop definit de constantele de material E şi ν .
Fiecărui nod i se atribuie câte două grade de libertate, deplasări pe direcţiile OX şi OY.
Vectorul deplasărilor nodale se defineşte prin
{U } = {U
e
X ,I UY ,I U X ,J UY ,J U X ,K UY ,K } ,
T
(5.35)
iar câmpul deplasărilor necunoscute în interiorul elementului finit u e ( X ,Y ) şi v e ( X ,Y )
se aproximează prin polinoame de ordinul unu, deci se acceptă o variaţie liniară în
interiorul elementului finit, adică se face aproximarea
u e ( X ,Y ) = α1 + α 2 X + α 3Y ; v e ( X ,Y ) = α 4 + α 5 X + α 6Y , (5.36)
în care α i sunt constante, care urmează a fi determinate din condiţiile la limită în
noduri, adică
u e ( X I ,YI ) = α1 + α 2 X I + α 3YI = U X ,I ;
v e ( X I ,YI ) = α 4 + α 5 X I + α 6YI = UY ,I ;
u e ( X J ,YJ ) = α1 + α 2 X J + α 3YJ = U X ,J ;
v e ( X J ,YJ ) = α 4 + α 5 X J + α 6YJ = UY ,J ; (5.37)
u e ( X K ,YK ) = α1 + α 2 X K + α 3YK = U X ,K ;
v e ( X K ,YK ) = α 4 + α 5 X K + α 6YK = UY ,K ;
relaţii care se pot rescrie în formă matriceală astfel
{U } = [C ]{α },
e
(5.38)
în care s-a notat
{α } = {α1 α 2 α3 α4 α5 α6 }T , (5.39)
şi

5-65
⎡1 XI YI 0 0 0⎤
⎢0
⎢ 0 0 1 XI YI ⎥⎥
⎢1 XJ YJ 0 0 0⎥
[C ] = ⎢ ⎥. (5.40)
⎢0 0 0 1 XJ YJ ⎥
⎢1 X K YK 0 0 0⎥
⎢ ⎥
⎢⎣0 0 0 1 XK YK ⎥⎦
Din relaţia (5.38) rezultă
{α } = [C ] −1{U e }. (5.41)
Pentru a face mai simplu inversarea matricei [C], se observă că ecuaţiile (5.37)
se pot rescrie astfel
⎡1 XIYI ⎤ ⎧α1 ⎫ ⎧ U X ,I ⎫ ⎡1 X I YI ⎤ ⎧α 4 ⎫ ⎧ UY ,I ⎫
⎢1 ⎥ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎢1 X Y ⎥ ⎪α ⎪ = ⎪U ⎪ ,
⎢ X J YJ ⎥ ⎨α 2 ⎬ = ⎨U X ,J ⎬ ; ⎢ J J ⎥⎨ 5 ⎬ ⎨ Y ,J ⎬ (5.38’)
⎢⎣1 ⎪ ⎪ ⎪
X K YK ⎥⎦ ⎩α 3 ⎭ ⎩U X ,K ⎭⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪
⎢⎣1 X K YK ⎥⎦ ⎩α 6 ⎭ ⎩UY ,K ⎭
deoarece deplasările în lungul axelor OX şi OY sunt decuplate, iar inversarea se face
numai pentru matricea de dimensiune 3 × 3. Determinantul acestei matrice reprezintă
dublul ariei triunghiului IJK, adică
1 XI YI
2A = 1e
XJ YJ , (5.42)
1 X K YK
care este pozitivă dacă numerotarea nodurilor elementului IJK se face în sensul rotirii
axei OX către axa OY (sensul trigonometric). Termenii matricei inverse se obţin folosind
regulile elementare de algebră matriceală şi rezultă
1
α1 = e
(a1U X ,I + a2U X ,J + a3U X ,K ) ; α 2 = 1 e (b1U X ,I + b2U X ,J + b3U X ,K ) ;
2A 2A
1
α3 = e
(c1U X ,I + c2U X ,J + c3U X ,K ) ; α 4 = 1 e (a1UY ,I + a2UY ,J + a3UY ,K ); (5.43)
2A 2A
1
α5 = e
(b1UY ,I + b2UY ,J + b3UY ,K ) ; α6 = 1 e (c1UY ,I + c2UY ,J + c3UY ,K ) ;
2A 2A
în care s-a notat
a1 = X JYK − X KYJ ; b1 = YJ − YK ; c1 = X K − X J ;
a2 = X KYI − X IYK ; b2 = YK − YI ; c2 = X I − X K ; (5.44)
a3 = X IYJ − X JYI ; b3 = YI − YJ ; c3 = X J − X I .
Înlocuind relaţiile (5.43) în (5.36) rezultă în formă matriceală
{u } = ⎧⎨u ( X ,Y )⎫⎬ = ⎡⎢01 X Y 0 0 0⎤

{ }
e
e
{α } = [N ] U e , (5.45)
⎩v ( X ,Y )⎭
e
⎣ 0 0 1 X Y ⎥⎦
în care

5-66
0⎤
[N ] = ⎡⎢
N1 0 N2 0 N3
, (5.46)
⎣ 0 N1 0 N2 0 N3 ⎥⎦
este matricea funcţiilor de formă, iar
1
N1 = (a1 + b1 X + c1Y ) ;
2 Ae
1
N2 = (a2 + b2 X + c3Y ) ; (5.47)
2Ae
1
N3 = (a3 + b3 X + c3Y ) ,
2 Ae
sunt funcţiile de formă, polinomiale de gradul unu, întocmai cum au fost alese.
Se poate arăta că pentru cele trei noduri I, J, K sau echivalent 1, 2 şi 3, funcţiile
de formă verifică relaţiile
N1 ( X I ,YI ) = 1; N1 ( X J ,YJ ) = 0 ; N1 ( X K ,YK ) = 0 ;
N 2 ( X I ,YI ) = 0 ; N2 ( X J ,YJ ) = 1; N 2 ( X K ,YK ) = 0 ; (5.48)
N3 ( X I ,YI ) = 0 ; N 3 ( X J ,YJ ) = 0 ; N 3 ( X K ,YK ) = 1 ;
adică funcţiile de formă Ni iau valoarea unu în nodul i şi zero în restul nodurilor, aşa
cum se prezintă în figura 5.3. Mai mult, se poate arăta (folosind relaţiile (5.47) şi (5.44),
că
3
∑ N ( X ,Y ) = 1 ,
i =1
i (5.49)
aceste relaţii sunt proprietăţi generale ale funcţiilor de formă.
(a) (b)
Fig. 5.3: Reprezentarea 3D a unei funcţii 2D, de variabile X şi Y. (a) Variaţia funcţiilor de formă pentru
elementul CST. (b) Deplasare rezultantă în interiorul unui element finit de tip CST, φ este deplasarea
rezultantă u ( X ,Y ) sau v
e e
( X ,Y )
Calculul matricei de rigiditate. Expresia generală de calcul a matricei de

rigiditate a fost obţinută anterior, vezi relaţia (5.11) care pentru elementul CST devine
[K ] = ∫ [B ] [D][B ]dV ,
e
6× 6 V e
6×3
T
3×3 3×6
(5.50)
în care matricea derivatelor funcţiilor de formă este
[B ] = [∂ ][N ] . (5.51)
3×6 3× 2 2× 6
Matricea operatorilor de derivare şi relaţia între deformaţii specifice şi deplasări

în 2D a fost prezentată în §3, acestea sunt

5-67
⎡∂ ⎤ ⎡∂ ⎤
⎢ 0⎥ ⎢ 0⎥
⎢ ∂x ⎥ ⎧ ε x ⎫ ⎢ ∂x ⎥
∂ ⎥ ⎪ ⎪ ⎢ ∂ ⎥ ⎧u ⎫
[∂ ] = ⎢⎢ 0 ; ⎨εy ⎬ = ⎢ 0 ⎨ ⎬. (5.52)
∂y ⎥ ⎪γ ⎪ ⎢ ∂y ⎥ ⎩v ⎭
⎢∂ ∂ ⎥ ⎩ xy ⎭ ∂ ∂ ⎥
⎢ ⎥ ⎢ ⎥
⎣ ∂y ∂x ⎦ ⎣ ∂y ∂x ⎦
Matricea de rigiditate a materialului în 2D, stare plană de tensiune - SPT sau
deformaţie – SPD (vezi relaţiile (3.29) şi (3.30) din §3) sunt
⎡ ⎤ ⎡ ⎤
⎢ 1 ν 0 ⎥ ⎢1 − ν ν 0 ⎥
E E
SPT: [D ] = ⎢ν 1 0 ⎥ ; SPD: [D ] = ⎢ ν 1−ν 0 ⎥. (5.53)
1−ν 2 ⎢ 1−ν ⎥ (1 + ν )(1 − 2ν ) ⎢ 1 ⎥
⎢0 0 ⎥ ⎢ 0 0 −ν ⎥
⎣ 2 ⎦ ⎣ 2 ⎦
Din (5.52) şi (5.46) rezultă
⎡ ∂ ⎤ ⎡ ∂N1 ∂N2 ∂N3 ⎤
⎢ ∂X 0 ⎥ ⎢ ∂X 0 0 0 ⎥
∂X ∂X
⎢ ∂ ⎥ ⎡N1 0 N 2 0 N3 0 ⎤ ⎢ ∂N1 ∂N2 ∂N3 ⎥
[B ] = ⎢ 0 ⎥ = ⎢ 0 0 0 ⎥
⎢ ∂X ⎥ ⎢⎣ 0 N1 0 N2 0 N3 ⎥⎦ ⎢ ∂Y ∂Y ∂Y ⎥
⎢ ∂ ∂ ⎥ ⎢ ∂N1 ∂N1 ∂N 2 ∂N2 ∂N2 ∂N3 ⎥
⎢⎣ ∂Y ∂X ⎥⎦ ⎢⎣ ∂Y ∂X ∂Y ∂X ∂Y ∂X ⎥⎦
.
Efectuînd derivatele funcţiilor de formă din (5.47), relaţia precedentă devine
⎡b1 0 b2 0⎤ 0 b3
1 ⎢
c 2 0 c3 ⎥⎥ .
[B ] = e ⎢ 0 c1 0 (5.54)
2A
⎢⎣c1 b1 c 2
b2 c 3 b3 ⎥⎦
Matricea [B] este o matrice de constante deoarece bi şi ci pentru i = 1, 2, 3 sunt
constante conform (5.44). Tot o matrice de constante este şi matricea de rigiditate a
materialului, deci
[K ] = ∫ [B ] [D][B ]dV = [B ] [D][B ]∫
e
6× 6 V e 6×3
T
3× 3 3× 6 6×3
T
3×3 3× 6 V
e
dV = [B ] [D ][B ] A e t e .
6×3
T
3×3 3× 6
(5.55)
În concluzie, matricea de rigiditate a elementului se obţine prin simpla înmulţire a
unor matrice şi a matricei rezultante cu un scalar.
Echivalarea sarcinilor distribuite pe element. Se consideră o încărcare

distribuită liniar pe latura unui element triunghiular (Fig. 5.4,a) care trebuie „echivalată”
conform relaţiei (5.14), adică
{F } = ∫ [N ] {p }dS .
p
e
S e 6×2
T
S (5.14’)
6×1 2×1

5-68
(a) (b) (c)
Fig. 5.4: Echivalarea unei presiuni liniare aplicate pe latura unui element CST. (a) Încărcarea şi sistemul
de referinţă local considerat în integrare; (b) Forţele nodale echivalente în sistemul de referinţă local; (c)
Forţele echivalente în sistemul de referinţă global
Dacă se consideră sistemul de referinţă local xy (Fig. 5.4,a), atunci pe „latura” 12

1
de arie Se, y = 0 şi din (5.47) şi (5.44) rezultă N3 = 0; N1 (x ) = (lh − hx ) ;
2Ae
N 2 (x ) =
1
e
(hx ) şi în plus presiunea considerată se scrie pS, y (x ) = 1e ⎡⎢ p1 + p2 − p1 x ⎤⎥ în
2A t ⎣ l ⎦
e
care p1 şi p2 se dau în [N/m]. Deoarece elementul de suprafaţă dS = t dx şi 2 A = lh , e
rezultă
⎡ N1 0⎤ ⎧ 0 ⎫ ⎧ 0 ⎫
⎪ l ⎪
⎢0 N1 ⎥⎥ ⎪N p ⎪
⎪ (2 p + p )⎪
⎢ ⎪ 1 S, y ⎪ 6
1 2
⎪ ⎪
l ⎢N 2 0 ⎥⎧ 0 ⎫ e l⎪⎪ 0 ⎪⎪ e
{ }
f pe =∫ ⎢ ⎥⎨ ∫0 ⎨N1pS, y ⎬
⎬t dx = t dx =
⎪
⎨l
0 ⎪
⎬. (5.56)
N2 ⎥ ⎩ pS, y ⎭ ⎪ (p1 + 2 p2 )⎪
0 0
⎢ ⎪ ⎪
⎢0 0⎥ ⎪ 0 ⎪ ⎪6 0 ⎪
⎢ ⎥ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪
⎢⎣ 0 0 ⎥⎦ ⎪⎩ 0 ⎪⎭ ⎪⎩ 0 ⎭⎪
Rezultatele se prezintă în figura 5.4,b în sistemul de referinţă local, iar apoi se
pot transforma în sistemul de referinţă global ca în figura 5.4,c. Dacă p1 = p2 = p
pl
rezultă f1 = f2 = , adică încărcarea se repartizează uniform la cele două noduri pe
2
direcţia în care aceasta lucrează.
În mod similar rezultă echivalarea unei forţe distribuită uniform în element,
generată de gravitaţie sau de o mişcare accelerată uniform
{F } = ∫ [N ] {p }dV .
i
e
V e
2× 6
T
V (5.13’)
6 ×1 2 ×1
Rezultatele integrării relaţiei (5.13’) în sistemul de referinţă local se prezintă în

figura 5.5.

5-69
Fig. 5.5: Echivalarea unei forţe de inerţie distribuite (în câmp gravitaţional) într-un element CST
Calculul deformaţiilor specifice şi a tensiunilor. Deformaţiile specifice se

determină după determinarea deplasărilor nodale, folosind relaţia (5.6), adică
{ε } = [B ]{U },
e
3 ×1
e
3× 6
e
6 ×1
(5.57)
iar tensiunile se obţin din
{σ } = [D ]{ε }.
e
3 ×1
e
3×3
e
3 ×1
(5.58)
[ ] [ ]
Deoarece matricele B e şi D e sunt constante, atunci pe tot volumul elementului
finit deformaţiile specifice şi tensiunile sunt constante. Între elemente apar
discontinuităţi care sunt nerealiste iar pentru reducerea salturilor se impune folosirea
unor discretizări foarte fine. Uneori se consideră că tensiunile obţinute sunt corecte
numai în centrul elementului finit, iar alteori tensiunile se mediază la nodurile comune
mai multor elemente finite.
În zonele cu concentări puternice de tensiune (cu gradienţi mari) se impune
folosirea unui număr mai mare de elemente finite în timp ce în zonele cu tensiune
constantă se pot folosi mai puţine elemente finite. Acest mod de discretizare „adaptivă”
conduce la modele de calcul eficiente, adică precizia creşte fără un efort de calcul
considerabil.
Reguli practice de discretizare cu elemente CST. Forma ideală a unui

element finit de tip CST este triunghiul echilateral. Orice element puternic distorsionat,
adică cu unghiuri foare mici sau mari conduce la rezultate - tensiuni constante întinse
pe toată suprafaţa elementului şi deci a domeniului ocupat de element în discretizare.
Dacă se consideră un model de „placă” în consolă solicitată la încovoiere,
discretizată uniform cu 45 de noduri şi 64 de elemente finite aranjate în diverse forme
(Fig. 5.6) tensiunile normale maxime σ X care rezultă sunt diferite.
Un model de discretizare „adaptat” scopului de a obţine tensiunile maxime din
zona încastrării se prezintă în figura 5.7.
Dacă discretizarea se rafinează progresiv în zona forţei aplicate atunci tensiunile
din elementele vecine forţei concentrate cresc continuu la infinit. Se spune că o forţă
concentrată produce singularităţi în tensiuni. Pentru evitarea singularităţilor pe
discretizări fine se impune aplicarea forţelor sub forma unor presiuni distribuite,
apropiate de distribuţia reală. În practică nu există forţă concentrată, aceasta este o

5-70
forţă echivalentă a unei presiuni de contact, prin urmare se recomandă pe cât posibil
simularea realităţii.
(a) Discretizare care conduce la favorizarea anizotropiei geometrice
(b) Discretizare în „X” cu un singur element în zona tensiunilor maxime
(c) Discretizare în „X” cu două elemente în zona tensiunilor maxime
Fig. 5.6: Distribuţia tensiunilor SX în elementele unei „plăci” în consolă discretizată uniform cu 45 noduri
şi 64 elemente finite de tip CST solicitată la încovoiere

5-71
Fig. 5.7: Model de discretizare „adaptat” scopului de a obţine tensiunile SX maxime din zona încastrării
(83 noduri şi 130 elemente)

5-72
6. ELEMENTE FINITE PATRULATERE PLANE
Abordarea teoretică a unui element finit patrulater în coordonate carteziene s-a

dovedit a fi eficientă numai pentru patrulatere de formă dreptunghiulară. Abordarea unui
patrulater de formă oarecare a fost posibilă prin introducerea coordonatelor naturale în
anul 1968 de către Bruce Irons. Se consideră că această idee a fost cea mai valoroasă
din dezvoltarea elementelor finite până în zilele noastre.
6.1 Elementul finit patrulater cu patru noduri, izoparametric
Unul dintre cele mai folosite elemente finite pentru modelările plane, este
elementul izoparametric cu patru noduri (Fig. 6.1,a). Acesta poate fi definit direct în
sistemul de referinţă global XOY de nodurile I, J, K, L (notate în continuare pentru
simplificarea expunerii, cu 1, 2, 3, 4), are două grade de libertate pe nod, adică
deplasările în lungul axelor X şi Y. Atât deplasările cât şi coordonatele se vor nota cu
litere mici, deşi ele sunt raportate la sistemul de referinţă global şi ar trebui notate cu
litere mari.
(a) (b)
Fig. 6.1: Elementul patrulater plan cu patru noduri izoparametric. (a) Numerotarea nodurilor şi axele
sistemului de coordonate natural rezultat din transformarea axelor; (b) Elementul “părinte” cu sistemul
natural de coordonate
Geometria elementului este definită de coordonatele nodurilor x i , y i ,

i = 1, 2 , 3, 4 şi funcţiile de interpolare biliniare, în coordonate naturale ξη (Fig. 6.1,b)
1 1
N1 = (1 − ξ )(1 − η ); N2 = (1 + ξ )(1 − η );
4 4 (6.1)
1 1
N3 = (1 + ξ )(1 + η ); N4 = (1 − ξ )(1 + η ),
4 4
prin formularea
4 4
x = ∑ Ni xi ; y = ∑ Ni y i , (6.2)
i =1 i =1
care stabileşte o relaţie de transformare geometrică ("mapping") între domeniul descris

de pătratul de latură 2, în sistemul de referinţă natural (spaţiul ξη ) şi domeniul

5-73
patrulaterului din sistemul de coordonate XOY. Această relaţie transpune axele

sistemului de referinţă ξη din figura 6.1,b în figura 6.1,a astfel încât acestea rămân linii
drepte, trec prin mijloacele laturilor elementului, dar nu mai păstrează unghiul drept
dintre axe şi intersecţia lor nu corespunde centrului de greutate al patrulaterului de o
formă oarecare.
Câmpul deplasărilor necunoscute se aproximează prin aceleaşi funcţii de
interpolare ca şi geometria elementului, motiv pentru care se spune că elemental este
izoparametric, deci
4 4
u = ∑ Ni ui ; v = ∑ Ni v i , (6.3)
i =1 i =1
în care u i , v i , i = 1, 2, 3, 4 , sunt deplasările nodurilor pe direcţiile axelor OX şi OY.
6.2. Calculul matricei de rigiditate al elementelor patrulatere
Pentru stabilirea matricei de rigiditate a elementului se foloseşte relaţia integrală

obţinută în §5, şi particularizată pentru elementul patrulater, adică
[K ] = ∫ [B ] [D] [B ]dV ,
8×8
e
Ve 8×3
T
3×3 3×8
(6.4)
în care [B ] = [∂ ][N ] , [D] se obţine pentru descrierea 2D a comportării materialului, (stare
plană de tensiuni sau deformaţie şi uneori chiar pentru modelare axial simetrică),
dV=tdS, în care t este grosimea elementului şi dS elementul infinitesimal de suprafaţă.
Dacă se consideră deplasările nodale descrise de vectorul
{U } = {u
e
1 v 1 u 2 v 2 u3 v 3 u 4 v 4 } ,
T
(6.5)
{ }
atunci relaţia de aproximare matriceală {u} = [N ] U e se scrie explicit, folosind relaţiile
(6.3) astfel
⎧u1 ⎫
⎪v ⎪
⎪ 1⎪
⎪u 2 ⎪
⎪ ⎪
⎧u ⎫ ⎡N1 0 N 2 0 N3 0 N4 0 ⎤ ⎪v 2 ⎪
⎨ ⎬= ⎢0 N ⎨ ⎬. (6.6)
⎩v ⎭ ⎣ 1 0 N2 0 N3 0 N 4 ⎥⎦ ⎪u3 ⎪
⎪v 3 ⎪
⎪ ⎪
⎪u 4 ⎪
⎪v ⎪
⎩ 4⎭
Problema esenţială care apare în relaţia de calcul (6.4) a matricei de rigiditate
este că matricea funcţiilor de formă [N] este exprimată în coordonate naturale, iar
operatorul de derivare [∂ ] se aplică în coordonate globale x, y. Deoarece funcţiile de
formă Ni definite de (6.1) sunt în coordonate naturale ξη , iar x şi y conţin funcţiile Ni ,
înseamnă că trebuie folosite regulile de derivare a funcţiilor compuse, care în formă
matriceală se scriu astfel

5-74
⎧∂ ⎫ ⎡ ∂x ∂y ⎤ ⎧ ∂ ⎫ ⎧∂ ⎫
⎪⎪ ∂ξ ⎪⎪ ⎢ ∂ξ ⎥ ⎪
∂ξ ⎪ ∂x ⎪ ⎪ ⎪⎪ ⎪⎪
⎨ ∂ ⎬= ⎢ ⎥ ⎨ ∂ ⎬ = [J (ξ ,η )]⎨ ∂∂x ⎬ . (6.7)
⎪ ⎪ ⎢ ∂x ∂y ⎥
⎪ ⎪ ⎪ ⎪
⎪⎩ ∂η ⎪⎭ ⎢⎣ ∂η ∂η ⎥⎦ ⎪⎩ ∂y ⎪⎭ ⎪⎩ ∂y ⎪⎭
Matricea [J (ξ ,η )] poartă denumirea de jacobianul transformării, şi se notează de
obicei
⎡ ∂x ∂y ⎤
⎢ ⎥
[J ] = ⎢ ∂∂ξx ∂∂ξy ⎥ . (6.8)
⎢ ⎥
⎢⎣ ∂η ∂η ⎥⎦
Ţinând seama de relaţiile (6.2), jacobianul se poate obţine efectuând produsul
matriceal
⎡ ∂N1 ∂N 2 ∂N 3 y1 ⎤
∂N 4 ⎤ ⎡ x1
⎢ ⎢x
y 2 ⎥⎥ ⎡J11 J12 ⎤
∂ξ ⎥
[J ] = ⎢ ∂∂Nξ ∂ξ ∂ξ
⎥= ⎢ 2 . (6.9)
⎢ 1 ∂N 2 ∂N 3 y 3 ⎥ ⎢⎣J 21 J 22 ⎥⎦
∂N 4 ⎥ ⎢ x3
⎢⎣ ∂η ∂η ∂η ⎥
∂η ⎥⎦ ⎢
y4 ⎦ ⎣x4
Deoarece în relaţia (6.7) interesează derivata în coordinate carteziene, se obţine
⎧∂ ⎫ ⎧∂ ⎫
⎪⎪ ∂x ⎪⎪ ⎪ ⎪
−1 ⎪ ∂ξ ⎪
⎨ ∂ ⎬ = [J (ξ ,η )] ⎨ ∂ ⎬ , (6.10)
⎪ ⎪ ⎪ ⎪
⎪⎩ ∂y ⎪⎭ ⎪⎩ ∂η ⎪⎭
unde, pentru calculul inversei jacobianului, trebuie calculat determinantul
det [J ] = J11J 22 − J12 J 21 , (6.11)
şi apoi inversa matricei jacobianului rezultă
⎡ * *
⎤ 1 ⎡ J 22 − J12 ⎤
[J ] −1 = ⎢J11* J12
⎥ = ⎢− J ⎥. (6.12)
⎣J 21
*
J 22 ⎦ det [J ] ⎣ 21 J 11 ⎦
Folosind relaţiile (6.10) şi (6.12) elementele componente ale matricei [∂ ] în plan
devin
∂ * ∂ ∂ ∂ ∂ ∂
= J11 + J12
*
; = J 21
*
+ J 22
*
. (6.13)
∂x ∂ξ ∂η ∂y ∂ξ ∂η
Matricea operatorilor de derivare (vezi §3, relaţia (3.15’)), este
⎤⎡∂
0⎥ ⎢
⎥⎢ ∂x
∂ ⎥
[∂ ] = ⎢⎢ 0
. (6.14)
∂y ⎥
∂ ⎥⎢∂
⎥⎢
∂x ⎦⎣ ∂y
Derivata matricei funcţiilor de formă se exprimă în coordonate naturale astfel

5-75
⎡ ⎡ * ∂Ni * ∂N i ⎤ ⎡ ⎤ ⎡ ⎤ ⎡ ⎤ ⎤
⎢ ⎢ J11 + J12 0
∂ξ ∂η ⎥ ⎢ ⎥ ⎢ ⎥ ⎢ ⎥ ⎥
⎢⎢ ⎥ ⎢ ⎥ ⎢ ⎥ ⎢ ⎥ ⎥
∂Ni * ∂N i ⎥
[B] = ⎢⎢⎢⎢ 0 *
J 21 + J 22 ⎢ ⎥ ⎢ ⎥ ⎢ ⎥ ⎥, (6.15)
3×8 ∂ξ ∂η ⎥ ⎢ ⎥ ⎢ ⎥ ⎢ ⎥ ⎥
⎢ ⎢ ∂N Ni ⎥ ⎢ ⎥ ⎢ ⎥ ⎢ ⎥ ⎥
* ∂N i ∂Ni ∂
⎢ ⎢J 21
* i
+ J 22 *
J11 + J12
*
⎥ ⎢⎣ ⎥⎦ ⎢⎣ ⎥⎦ ⎢⎣ ⎥⎦ ⎥
⎢⎣ ⎣⎢ ∂ξ ∂η ∂ξ ∂η ⎦⎥ i =1 i =2 i =3 i =4 ⎥
⎦
în care s-a scris explicit doar prima partiţie a matricei în care N i = N1 .
Din relaţiile (3.29) şi (3.30), rezultă matricea de rigiditate a materialului în plan.
De exemplu, pentru starea plană de tensiune rezultă
⎡ ⎤
⎢ 1 ν 0 ⎥
[D] = E 2 ⎢ν 1 0 ⎥ . (6.16)
3×3 1 −ν ⎢ 1 −ν ⎥
⎢0 0 ⎥
⎣ 2 ⎦
Elementul de arie se transformă prin dS = dx dy = det[J ]dξ dη şi astfel expresia
matricei de rigiditate în coordonate naturale se obţine
[K ] = ∫ ∫ [B(ξ ,η )] [D] [B(ξ ,η )] t det[J (ξ ,η )]dξ dη .
e
8×8
1 1
−1 −1
T
(6.17)
Calculul analitic al relaţiei (6.17) este complicat. Mai mult, matricea conţine 64 de
termeni, dintre care 40 trebuie determinaţi, ceilalţi obţinându-se din simetria matricei de
rigiditate. Din aceste motive se recurge la calculul numeric al acestor integrale. Există
mai multe metode de integrare numerică aproximativă, dar cea mai folosită în MEF este
metoda de integrare Gauss-Legendre.
6.3 Integrarea numerică folosind metoda Gauss-Legendre
Conform acestei metode, evaluarea numerică a integralei unei funcţii de o

variabilă I = ∫ f (x ) dx decurge astfel:
b
a
1. se face schimbarea de variabilă x = (1 − ξ ) + b (1 + ξ ) care transformă limitele de
2 2
1 1 ⎛a b ⎞
integrare între -1 şi 1; rezultă dx = (b − a ) dξ şi φ (ξ ) = (b − a ) f ⎜ (1 − ξ ) + (1 + ξ )⎟ ;
2 2 ⎝2 2 ⎠
n
2. integrala se transformă în I = ∫ φ (ξ ) dξ ≈ ∑ hi φ (ξ i ) ; adică într-o sumă ponderată de n
1
−1
i =1
valori ale funcţiei de integrat în coordonate naturale ξ . Valoarea lui n se numeşte ordin
de integrare, hi sunt factori de pondere, iar ξ i definesc poziţiile punctelor Gauss.
Dacă funcţia de integrat este polinomială, se demonstrează că pentru polinoame
de grad 2n-1, integrarea este exactă, altfel integrarea este aproximativă şi creşte în
precizie odată cu creşterea ordinului de integrare. În tabelul 6.1 se prezintă
coordonatele punctelor Gauss şi ponderile corespunzătoare pentru primele patru ordine
de integrare. Figura 6.2 redă interpretarea geometrică a integrării pentru primele trei
ordine de integrare.

5-76
Tabelul 6.1: Elementele esenţiale în integrarea numerică Gauss-Legendre

Ordinul de Poziţia punctelor Gauss ξ i Factori de pondere hi
integrare n
1 0 2
2 m 1 3 = m0,5773502691 89626 1
m 0.6 = m0,7745966692 41483 5 9 = 0,5555555555 55555
3
0 8 9 = 0,8888888888 88888
3 + 2 1,2 1 1
m = m0,8611363115 94053 − = 0,3478548451 37454
7 2 6 1,2
4
3 − 2 1,2 1 1
m = m0,3399810435 84856 + = 0,6521451548 62546
7 2 6 1,2
Dacă funcţia de integrat este de două variabile, atunci în mod similar se arată că
φ (ξ ,η ) dξ dη ≈ ∑ ∑ hi h j φ (ξ i ,η j ) .
1 1 n n
I=∫ ∫ (6.18)
−1 −1
i =1 j =1
Fig. 6.2: Rezultatul integrării Gauss-Legendre de ordinul 1, 2 şi 3 pentru o funcţie de o variabilă.

Dreptunghiurile haşurate aproximează aria funcţiei φ
Revenind la relaţia (6.17), pentru calculul matricei de rigiditate, se adoptă de

obicei integrarea 2 × 2 sau 3 × 3, cu patru, respectiv nouă puncte de integrare Gauss,
care sunt plasate într-un element patrulater oarecare ca în figura 6.3.
Alegerea ordinului de integrare este o problemă delicată. Integrarea cu un număr
mic de puncte prezintă avantajul unui volum redus de calcul, dar nu asigură precizia
sau condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească matricea de rigiditate. Pentru o
precizie superioară se impune o integrare cu un număr mare de puncte Gauss, ceea ce
creşte implicit efortul de calcul. Integrarea 2 × 2 este însă cel mai des folosită, iar uneori
pentru elemente patrulatere puternic distorsionate se foloseşte şi integrarea 3 × 3.
Uzual, elementul finit prezentat poartă denumirea de QUAD4 sau prescurtat Q4.

5-77
Fig. 6.3: Poziţia punctelor Gauss pentru integrarea de ordinul 2 × 2 şi 3 × 3
6.4 Elementul finit patrulater cu patru noduri, neconform
Elementul Q4 prezintă unele inconveniente legate în special de “slaba”

reprezentare a deplasării de încovoiere, adică un element finit supus la încovoiere (Fig.
6.4,a) trebuie să se deformeze ca în figura 6.4,b, dar în realitate se deformează ca în
figura 6.4,c, deoarece funcţiile de formă alese pentru aproximarea deplasării sunt liniare
pe conturul elementului.
(a) (b) (c)
Fig. 6.4: Element patrulater dreptunghiular solicitat la încovoiere pură. (a) Modul real de încărcare; (b)
Modul real de deformare; (c) Modul de deformare al elementului Q4
Pentru a corecta acest neajuns, în anul 1971, elementul Q4 se “îmbunătăţeşte”

prin considerarea a două funcţii de formă suplimentare ("extra shape function"), în
reprezentarea câmpului de aproximare a deplasării, adică
N5 = 1 − ξ 2 ; N6 = 1 − η 2 (6.19)
şi se transformă în aşa numitul element Q6, iar expresiile (6.3) se modifică astfel
6 6
u = ∑ Ni ui ; v = ∑ Ni v i . (6.20)
i =1 i =1
Deplasările u 5 , u 6 şi v 5 , v 6 nu corespund unor noduri suplimentare, dar pot fi

privite ca deplasări suplimentare ale unor "grade de libertate interioare". Figura 6.5
prezintă modul de variaţie al funcţiilor de formă considerate atât pentru elementul Q4
cât şi pentru elementul Q6, precum şi variaţia câmpului deplasărilor acestora într-un
mod oarecare de deformaţie. Se observă prin comparaţia figurilor 6.5,g şi h că funcţia
necunoscută pe conturul elementului este liniară pentru elementul Q4, şi parabolică
pentru elementul Q6.

5-78
(a) (b) (c)
(d) (e) (f)
(g) - Q4 (h) - Q6
Fig. 6.5: Funcţii de formă şi variaţia câmpului de aproximare pentru elemente patrulatere. (a) – (d)
Variaţiile funcţiilor de formă ale elementului izoparametric Q4; (e) şi (f) Variaţiile funcţiilor de formă
suplimentare introduse în elementul Q6; (g) şi (f) Modul de variaţie al funcţiilor de aproximare pentru
elementele de tip Q4 şi Q6.
Deoarece ecuaţia parabolei pe conturul elementului este determinată de gradele

de libertate interioare elementului, este posibil ca două elemente vecine să nu prezinte
aceeaşi lege de variaţie pe contur, ceea ce face ca elementul Q6 să fie neconform,
adică între laturile unor elemente vecine pot apare goluri sau suprapuneri.
Obţinerea matricei de rigiditate a elementului Q6 este similară cu a elementului
Q4, cu deosebirea că prezenţa a şase funcţii de interpolare conduce la matricea [B] de
dimensiuni 3 × 12 şi în final la o matrice de rigiditate 12 × 12. Gradele de libertate
nenodale nu participă la asamblare şi din acest motiv ele nu prezintă interes decât în
faza de obţinere a matricei de rigiditate şi mai apoi în calculul tensiunilor şi de regulă ele
se elimină. În limbajul MEF se spune că aceste grade de libertate se "condensează
static".

5-79
6.5 Condensarea statică a gradelor de libertate interioare
Gradele de libertate ale unui element care nu participă la asamblare deoarece nu

se “leagă” de alte grade de libertate pot fi eliminate în faza de formulare a matricei de
rigiditate a unui element finit pentru a lucra cu matrice de dimensiuni mai mici. În
categoria acestor grade de libertate intră şi cele corespunzătoare nodurilor interioare
ale unor elemente finite, cum ar fi de exemplu un element patrulater cu cinci noduri,
dintre care un nod este plasat în centrul de greutate al patrulaterului.
Acest procedeu de eliminare a unor grade de libertate, este folosit pe scară largă
în MEF, şi se întâlneşte atât la nivelul unui element finit, sau al unei substructuri, şi chiar
în anumite tehnici de rezolvare a sistemelor de ecuaţii liniare, cum ar fi metoda de
rezolvare frontală a unui sistem de ecuaţii liniare. O substructură sau echivalent un
superelement este o colecţie de elemente finite care sunt descrise matematic printr-un
număr oarecare de noduri sau grade de libertate dintre cele definite iniţial. De regulă
gradele de libertate păstrate sunt numite “master” iar cele eliminate “slave”. Gradele de
libertate master se aleg de către utilizator şi de regulă corespund conturului exterior al
colecţiei de elemente finite care se tratează ca un superelement.
Gradele de libertate ale elementului Q6, care trebuie eliminate, sunt u 5 , v 5 , u 6 şi
v 6 , adică vectorul {U b } din partiţionarea ecuaţiilor elementului finit
⎡[K aa ] [K ab ]⎤ ⎧{U a }⎫ ⎧{Fa }⎫
⎢[K ] [K ]⎥ ⎨{U }⎬ = ⎨{F }⎬ , (6.21)
⎣ ba bb ⎦ ⎩ b ⎭ ⎩ b ⎭
în care dimensiunile submatricelor şi a subvectorilor sunt
⎡[K aa ] [K ab ]⎤ ⎧{U a }⎫ ⎧{Fa }⎫
[ ]
K e = ⎢ 8×8
⎢[K ] [K
8× 4 ⎥
]⎥
; { } ⎪
U e = ⎨ 8 ×1 ⎬ ;
{U }
⎪ ⎪
{F
{ }
F e = ⎨ 8 ×1 ⎬ .
}
⎪
(6.22)
12 × 12 ba
⎣ 4×8
bb
4× 4 ⎦
12 × 1
⎪⎩ 4 ×b1 ⎪⎭ 12 ×1
⎪⎩ 4 ×b1 ⎪⎭
Ecuaţia matriceală (6.21) se rescrie în forma
[K aa ]{U a } + [K ab ]{U b } = {Fa };
(6.21')
[K ba ]{Ua } + [K bb ]{U b } = {Fb }.
Din ecuaţia (6.21',b) rezultă o relaţie de legătură între deplasările
corespunzătoare gradelor de libertate interioare {U b } şi deplasările nodale {U a }
{Ub } = [K bb ] −1({Fb } − [K ba ]{Ua }) , (6.23)
care prin înlocuire în relaţia (6.21',a) conduce la
([K aa ] − [K ab ][K bb ]−1[K ba ]){Ua } = {Fa } − [K ab ][K bb ]−1{Fb }. (6.24)
de unde se observă că matricea de rigiditate condensată este
[K ] = [K ] − [K ][K ] [K ],
e
c
8×8
aa ab bb
−1
ba (6.25)
în care se regăsesc numai gradele de libertate corespunzătoare nodurilor elementului şi

care urmează să participe la asamblare întocmai ca matricea elementului Q4. Această
matrice se consideră de fapt matricea elementului Q6 şi în general conduce la rezultate
net superioare în comparaţie cu matricea elementului Q4.
Trebuie menţionat că vectorul încărcărilor nodale al elementului condensat

5-80
{F } = {F } − [K ][K ] {F } ,
c
e
a ab bb
−1
b (6.26)
8 ×1
participă la asamblarea vectorului încărcărilor nodale, deci trebuie transformat odată cu

matricea de rigiditate. Dacă {Fb } = {0} , cum se întâmplă de regulă la acest element,
adică nu există încărcări în gradele de libertate interioare elementului, atunci
condensarea vectorului încărcărilor nu se face, întrucât {Fce } = {Fa } .
Din punct de vedere numeric, condensarea statică a gradelor de libertate
suplimentare este o eliminare Gauss. Dacă se doreşte obţinerea deplasărilor {U b } ,
după rezolvarea sistemului global de ecuaţii, (în special pentru calculul tensiunilor în
punctele Gauss), elementele cunoscute din ecuaţia (6.21) se pot păstra în memoria
externă.
Din comparaţia directă a matricelor elementelor Q4 şi Q6 rezultă că matricea de
rigiditate a elementului Q6 are elementele de pe diagonala principală mai mici, ceea ce
înseamnă că elementul Q6 este mai flexibil decât elementul Q4. În general se poate
afirma că elementele cu funcţii de formă suplimentare ("extra shape functions") sunt mai
puţin rigide în comparaţie cu aceleaşi elemente fără funcţii de formă suplimentare.
Modelarea cu elemente Q6 în locul celor Q4, conduce la rezultate net
superioare, aşa cum se observă pentru grida din din figura 6.6, modelată cu patru
elemente finite, în care valorile deplasării pe verticală v în lungul axei X se prezintă în
figura 6.7,a, a tensiunilor σ x pe linia AB, în figura 6.7,b, şi a tensiunilor tangenţiale τ xy
(care pentru acest model se consideră exacte dacă sunt constante), în figura 6.7,c.
Fig. 6.6: Grindă în consolă analizată cu MEF folosind o discretizare cu numai patru elemente finite

5-81
(a)
(b)
(c)
Fig. 6.7: Rezultate obţinute cu MEF pentru aplicaţia din figura 6. (a) Variaţia săgeţii grinzii; (b) Variaţia
tensiunilor normale pe fibra superioară; (c) Variaţia tensiunilor tangenţiale considerate constante F/A
Din comparaţia comportării celor două tipuri de elemente finite se observă că

deşi modelul grinzii prezentate are doar patru elemente finite, precizia elementului Q6

5-82
este foarte bună pentru calculul deplasărilor şi satisfăcătoare pentru valorile tensiunilor.
Modul de calcul al tensiunilor se prezintă într-un paragraf din continuare.
6.6 Elementul patrulater plan izoparametic cu opt noduri
Unul dintre cele mai eficiente elemente finite pentru modelările plane este
elementul izoparametric cu opt noduri (Fig. 6.8.). Acesta este definit în sistemul de
referinţă global XOY de nodurile I, J, K, L, M, N, O, P notate în continuare pentru
simplificarea expunerii cu 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, şi prezintă două grade de libertate pe
nod, adică deplasările în lungul axelor X şi Y.
(a) (b) (c)
Fig. 6.8: Elementul patrulater izoparametric cu opt noduri. (a) Numerotarea nodurilor şi axele sistemului
de coordonate natural rezultat din transformarea axelor când laturile elementului sunt drepte; (b) Axele
sistemului de coordonate natural rezultat din transformarea axelor când laturile elementului sunt curbe;
(c) Elementul “părinte” cu sistemul natural de coordonate
Elementul poate avea laturi drepte (Fig. 6.8,a) sau curbe (Fig. 6.8,b), iar nodurile
de pe laturile elementului pot fi plasate la mijlocul lor, sau puţin deplasate (Fig 6.8,b).
Funcţiile de formă care aproximează atât geometria elementului cât şi câmpul
deplasărilor se scriu folosind proprietăţile lor de a avea valoarea unu în nodul i şi zero în
rest, adică
N1 = −
1
4
(1 − ξ ) (1 − η ) (1 + ξ + η ) ; N5 =
1
2
(
1− ξ 2 ) (1 − η ) ;
1
N 2 = − (1 + ξ ) (1 − η ) (1 − ξ + η ) ;
4
1
N 6 = (1 + ξ )
2
(1− η ) ;
2
(6.27)
1
N3 = − (1 + ξ ) (1 + η ) (1 − ξ − η ) ;
4
1
(
N7 = 1 − ξ 2
2
) (1 + η ) ;
1
N 4 = − (1 − ξ ) (1 + η ) (1 + ξ − η ) ;
4
1
N8 = (1 − ξ )
2
(1 − η ) .
2
Uneori se spune că elementul este de tip "serendipity", deoarece funcţiile de

formă Ni , se pot scrie ca produs al ecuaţiilor dreptelor care trec prin nodurile
elementului părinte după descoperirile extraordinare ale personajul legendar Serendip
al novelelor lui Horace Walpole din secolul 18.

5-83
Modul de determinare al matricei de rigiditate este similar cu cel pentru obţinerea

matricei de rigiditate a elementului Q4, şi are dimensiunile de 16 × 16. În continuare,
acest element este denumit Q8. Pentru integrarea matricei de rigiditate în patru puncte
Gauss, rangul matricei este 12, ceea ce arată că elementul prezintă un mod de
mecanism, dacă integrarea este în nouă puncte Gauss, rangul matricei devine 13 şi
modul de mecanism dispare. În mod uzual ordinul de integrare este 2 × 2 , iar elementul
asamblat în cadrul unei structuri nu mai prezintă pericolul apariţiei modurilor cinematice.
Variaţia câtorva funcţii de formă în cadrul elementului, precum şi variaţia unei
funcţii de aproximare φ se prezintă în figura 6.9. Elementul Q8 este conform, variaţia
deplasării pe conturul laturilor este parabolică ca şi a elementului Q6, dar utilizarea lui
conduce de regulă la o precizie mai mare. La limită elementul poate degenera într-un
element triunghiular cu şase noduri, şi de aceea se recomandă a fi utilizat în special
pentru modelări ale unor domenii de analiză cu geometrie complicată şi cu porţiuni
curbe, deoarece forma elementului conduce la aproximări foarte bune ale geometriei în
raport cu elementul Q4 sau Q6.
(a) (b)
(c) (d)
Fig. 6.9: Funcţii de formă şi variaţia câmpului de aproximare pentru elementul patrulater izoparametric
Q8. (a) – (c) Variaţiile unor funcţii de formă ale elementului Q8; (d) Modul de variaţie al funcţiei de
aproximare pentru elementul de tip Q8.
6.7 Elementul patrulater plan cu nouă noduri
Performanţele elementului patrulater cu opt noduri se pot îmbunătăţi prin

introducerea unui nod suplimentar în centrul elementului (Fig. 6.10,a). Acest element
finit cu nouă noduri, de tip "Lagrange" (funcţiile de formă se pot obţine prin interpolare
Lagrange), este definit similar cu elementul precedent.
Funcţiile de formă pentru acest element rezultă prin interpolare Lagrange şi sunt:
N1 =
1
4 2 4 2
( )
(1 − ξ ) (1 − η ) − 1 (N5 + N8 ) − 1 N9 ; N5 = 1 1 − ξ 2 (1 − η ) − 1 N9 ;
4
(6.28)

5-84
N2 =
1
4 2 4 2
( )
(1 + ξ ) (1 − η ) − 1 (N5 + N6 ) − 1 N9 ; N6 = 1 (1 + ξ ) 1 − η 2 − 1 N9 ;
4
1 1 1 1
( )
N3 = (1 + ξ ) (1 + η ) − (N 6 + N7 ) − N9 ; N7 = 1 − ξ 2 (1 + η ) − N9 ;
4 2 4 2
1
4
1 1 1 1
( )
N 4 = (1 − ξ ) (1 + η ) − (N7 + N8 ) − N9 ; N8 = (1 − ξ ) 1 − η 2 − N9 ;
4 2 4 2
1
4
(1
)( )
N9 = 1 − ξ 2 1 − η 2 .
2
Variaţia câtorva funcţii de formă în cadrul elementului, precum şi variaţia unei
funcţii de aproximare se prezintă în figura 6.11.
Matricea de rigiditate a elementului Q9, rezultă 18 × 18, şi are rangul 12 pentru
integrarea în patru puncte Gauss. Cele trei moduri de mecanism (trei moduri corespund
mişcării de corp rigid) care apar prin integrarea redusă, adică 2 × 2 în loc de 3 × 3, dispar
dacă elementul se asamblează într-o structură. Pentru integrarea exactă, adică în nouă
puncte Gauss, modurile de mecanism dispar şi eventual nodul central se poate
condensa static.
(a) (b)
Fig. 6.10: Elementul patrulater cu nouă noduri Q9. (a) Numerotarea nodurilor şi axele sistemului de
coordonate naturale rezultate din transformarea geometrică; (b) Elementul “părinte” cu sistemul natural
de coordonate
(a) (b)

5-85
(c) (d)
Fig. 6.11: Funcţii de formă şi variaţia câmpului de aproximare pentru elementul patrulater izoparametric
Q9. (a) – (c) Variaţiile unor funcţii de formă ale elementului Q9; (d) Modul de variaţie al funcţiei de
aproximare pentru elementul de tip Q9.
Performanţele elementului Q9 sunt foarte bune dacă poziţia nodului central se

alege la media aritmetică a coordonatelor primelor opt noduri; în acest fel geometria
elementului este definită complet doar de cele opt noduri de pe contur.
6.8 Calculul deformaţiilor specifice şi a tensiunilor în elementele finite
Calculul deformaţiilor specifice, în sistemul de referintă al elementului sau în

sistemul de referintă global se face cu relaţia (5.6) prezentată în §5, adică
{ε } = [B ]{U e } , (6.29)
{ }
în care U e este vectorul deplasărilor nodale ale elementului, cunoscute după
rezolvarea sistemului de ecuaţii al structurii, iar [B] este matricea derivatelor funcţiilor de
formă. Variaţia matricei [B] este dependentă de funcţiile de formă alese pentru
aproximarea deplasării. În aceste condiţii rezultă că şi {ε } este o funcţie de poziţia
nodurilor elementului finit şi deci de punctele din interiorul elementului. Din punct de
vedere practic, valorile de interes ale deformaţiilor specifice sunt reprezentate de un
număr finit de puncte, de obicei acestea sunt nodurile elementelor, centrul elementului,
sau punctele de integrare Gauss.
Dacă se consideră, un punct oarecare P din suprafaţa elementului finit, valoarea
deformaţiei specifice în acel punct se poate evalua cu relaţia
{ε P } = [BP ]{U e }. (6.30)
Pentru calculul tensiunilor se foloseşte relaţia (3.22), din §4. Rezultă că
tensiunea în punctul P este
{σ P } = [D ]{ε P } = [BP ][D ]{U e }. (6.31)
Folosind însă pentru calculul tensiunilor relaţia (6.31), se pot obţine rezultate
eronate, deoarece matricea [B] se obţine prin derivarea funcţiilor de formă, care sunt
alese "aproape" întâmplător. Pentru a scoate în evidenţă acest lucru se prezintă
aplicaţia din figura 6.12, pentru care se utilizează elementele Q4, Q6 şi Q8.

5-86
Fig. 6.12: Grindă în consolă analizată cu MEF folosind o discretizare cu numai patru elemente finite
Dacă tensiunile se calculează pentru cele patru elemente ale modelului din figura
6.12, în diverse puncte din lungul axei x, se obţin diagramele de tensiuni din figura 6.13,
în care σ x şi τ xy corespund fibrei superioare, se menţionează că de fapt tensiunea τ xy
pe înălţimea grinzii rezultă aproape constantă. Se mai menţionează că ordinul de
integrare pentru elementele Q4 şi Q6 este 2 × 2, iar pentru elementul Q8 este 3 × 3. Dacă
pentru elementul Q8 se lucrează cu ordinul de integrare 2 × 2, valorile tensiunilor σ x
coincid practic cu cele exacte (calculate cu relaţiile rezistenţei materialelor). Distribuţia
tensiunilor τ xy calculate pentru elementul Q6 este constantă pentru fiecare element şi
intersectează variaţia exactă a tensiunilor tangenţiale chiar la mijlocul elementului
(similar cu σ x pentru acelaşi element).
Din examinarea atentă a diagramelor din figura 6.13 rezultă o concluzie
generală: valorile exacte ale tensiunilor corespund punctelor Gauss de ordinul 1 × 1 sau
2 × 2. Mai mult, poziţia de calcul "exact" a tensiunilor este cu un ordin inferior ordinului
de integrare exactă, adică dacă integrarea exactă a elementului este 2 × 2 atunci
tensiunile din punctul Gauss 1 × 1 sunt cel mai precis calculate; dacă integrarea exactă
a elementului este 3 × 3 atunci tensiunile calculate cel mai precis sunt în punctele Gauss
2 × 2.
În practică integrarea folosită la elementele Q4, Q6 şi Q8 este de obicei 2 × 2, iar
tensiunile se calculează în punctele Gauss tot de ordinul 2 × 2 (cu unele excepţii numai
pentru tensiunile τ xy care pot fi evaluate în punctul 1 × 1), aceasta nu modifică concluzia
de mai sus deoarece integrarea redusă de obicei conduce la rezultate mai bune în
deplasări şi implicit în tensiuni.

5-87
(a) (b)
Fig. 6.13: Rezultate obţinute cu MEF pentru aplicaţia din figura 12. (a) Variaţia tensiunilor normale pe
fibra superioară; (b) Variaţia tensiunilor tangenţiale
Având în vedere afirmaţiile precedente rezultă că este mai corect să se evalueze

tensiunile în punctele Gauss. Totuşi este necesar a se cunoaşte şi tensiunile din alte
puncte, cum ar fi nodurile elementului. Legea exactă de variaţie a tensiunilor în interiorul
elementului nu este cunoscută. Pornind de la funcţiile de aproximare pentru deplasări,
atunci prin derivarea acestora se obţine legea de variaţie a deformaţiilor specifice şi
apoi a tensiunilor. Dar, spre exemplu, pentru elementul Q8 de formă dreptunghiulară, în
timp ce variaţia tensiuniilor σ x şi σ y este liniară în raport cu axa x a elementului, (deci
aproape de legea exactă de variaţie din aplicaţia prezentată), tensiunea τ xy are o
variaţie parabolică, total eronată. În aceste condiţii, de obicei, se recurge la o metodă de
extrapolare (sau interpolare) a tensiunilor din punctele Gauss, la alte puncte. Legea de
variaţie a acestei extrapolări se "alege" în concordanţă cu tipul elementului. Deşi
extrapolarea nu se justifică printr-o lege fizică sau matematică, din punct de vedere
numeric rezultatele obţinute în afara punctelor Gauss rezultă mai corect estimate decât
folosind relaţia obţinută din teoria coerentă a MEF. Extrapolarea tensiunilor are un efect
de "netezire" al erorilor introduse de aproximarea deplasării prin funcţii de interpolare
arbitrar alese. Punctele Gauss trebuie privite ca nişte locaţii în care tensiunile sunt
"supercalculate" plecând de la o alegere arbitrară a legii de variaţia a câmpului
deplasărilor, cu alte cuvinte punctele Gauss sunt "insensibile" la legea de variaţie a
deplasării. Pentru calculul liniar, tensiunile în punctele Gauss nu sunt funcţii de câmpul
deplasărilor, deci este posibil să existe puncte insensibile la orice lege de variaţie a
deplasării pentru orice tip de element finit.
Pentru elementele izoparametrice patrulatere plane, legea de variaţie a
tensiunilor din punctele Gauss la alte puncte se alege de formă biliniară, adică
4
{σ } = ∑ N i {σ i }, (6.32)
i =1
în care funcţiile de extrapolare Ni sunt

1 1
N1 = (1 − r )(1 − s ) ; N2 = (1 + r )(1 − s ) ; (6.33)
4 4

5-88
1 1
N3 = (1 + r )(1 + s ) ; N 4 = (1 − r )(1 + s ) ;
4 4
{σ i } sunt tensiunile din punctele Gauss 2 × 2; iar r şi s definesc punctele de calcul a
tensiunilor.
Funcţiile de extrapolare sunt obţinute din funcţiile de formă pentru aproximarea
deplasării elementului Q4 prezentate în relaţia (6.1) prin schimbarea de variabile
r = 3 ξ ; s = 3 η (Fig. 6.14). În acest fel pentru calculul tensiunilor în noduri, de
exemplu, se folosesc valorile r , s = ± 3 funcţie de poziţia nodului în sistemul de
referinţă definit de axele r şi s.
Fig. 6.14: Extrapolarea tensiunilor din punctele Gauss 2 × 2 pentru un element patrulater
Dacă tensiunile se determină pentru punctul P1 din interiorul patrulaterului format

de cele patru puncte Gauss (Fig. 6.14), atunci se spune că se face "interpolarea"
tensiunilor. De obicei se alege punctul pentru care r = s = 0. Dacă tensiunile se
determină pentru punctul P2 din exteriorul patrulaterului mai sus menţionat, atunci se
spune că se face "extrapolarea" tensiunilor. De obicei se aleg nodurile elementelor şi
eventual, pentru elementele Q8 şi Q9, mijloacele laturilor.
În afara faptului că extrapolarea (sau interpolarea) tensiunilor duce la o precizie
superioară de estimare a valorilor tensiunilor, aceasta mai prezintă avantajul că se evită
calculul matricei [B] pentru coordonatele corespunzătoare nodurilor sau centrului
elementului, deoarece aceasta este deja calculată în punctele Gauss (şi păstrată în
memoria externă), la calculul numeric al matricei de rigiditate.
Revenind la exemplul prezentat în figura 6.12, pentru elementele Q4 şi Q6
tensiunile determinate prin extrapolare coincid cu cele calculate direct în noduri,
deoarece elementul este dreptunghiular. Dacă se consideră elementul Q8 (integrat
2 × 2 ), tensiunile σ x şi σ y calculate direct în noduri sau extrapolate din punctele Gauss
practic coincid, dar tensiunile τ xy prezintă diferenţe semnificative (rezultă de circa trei
ori mai mari dacă sunt calculate direct în noduri). Aceste rezultate, pentru elementul din
vecinătatea încastrării, sunt prezentate în tabelul 6.2, pentru tensiunile din punctele
Gauss, şi în tabelul 6.3, pentru tensiunile calculate direct şi extrapolate la noduri.

5-89
Tabelul 6.2: Tensiunile tangenţiale din punctele Gauss pentru elementul Q8 din zona încastrării în
aplicaţia din figura 6.12
Tensiunea Punctul Gauss
1 2 3 4
τ xy -3,8959 -3,3195 -3,9966 -3,3702
Tabelul 6.3: Tensiunile tangenţiale din noduri pentru elementul Q8 din zona încastrării în aplicaţia din
figura 6.12
Tensiunea τ xy Nodul elementului
I J K L M N O P
Calculată direct
-11,336 -10,522 -10,338 -11,607 0,0078 -10,409 -0,0353 -11,451
în noduri
Extrapolată din
-4,0312 -3,2168 -3,0328 -4,3016 -3,6240 -3,1248 -3,6672 -4,1664
punctele Gauss
În concluzie, se poate afirma, că tensiunile calculate prin extrapolare au în

general valori mai precise decât cele obţinute prin calculul direct în noduri. Dacă
elementele finite sunt distorsionate avantajul extrapolării este considerabil mai mare.
Programele de firmă prezintă opţiuni de alegere a estimării tensiunilor pentru diverse
elemente finite.

5-90
7. ELEMENTUL HEXAEDRAL CU OPT NODURI
Acest element finit de tip solid tridimensional, numit uzual BRICK8 (Fig. 7.1), este
varianta 3D a elementului Q4, deci este un element izoparametric, definit de opt noduri I,
J, K, L, M, N, O, P care trebuie declarate în sensul precizat în Fig. 7.1,a. În analiza
structurală elementul are trei grade de libertate pe nod (GLN = 3), deplasări pe direcţiile X,
Y şi Z; are forma unui hexaedru oarecare şi poate fi încărcat cu forţe la noduri.
(a) (b)
Fig. 7.1: Elementul BRICK8. (a) Geometria elementului şi gradele de libertate. (b) Tensiunile normale
într-un punct din element
Elementul se poate folosi pentru modelarea stării 3D de tensiune pentru materiale

izotrope, ortotrope şi chiar anizotrope. Poate fi folosit pentru a modela orice domeniu de
analiză, adică acest element poate fi considerat unul dintre cele mai generale tipuri de
elemente finite. Cu ajutorul acestui element finit se pot analiza toate componentele unei
structuri, fie ele bare, plăci sau blocuri. Totuşi, din considerente ale dimensiunilor foarte
mari ale modelelor cu elemente finite, acest element finit se foloseşte cu precădere pentru
modelarea stucturilor considerate blocuri, adică care prezintă cele trei dimensiuni
geometrice comparabile.
Matricea de rigiditate în coordonate globale se obţine similar cu cea prezentată
pentru elementul Q4. Funcţiile de formă în coordonate naturale sunt:
1 1
N1 = (1 − r )(1 − s )(1 − t ) N 5 = (1 − r )(1 − s )(1 + t )
8 8
1 1
N 2 = (1 + r )(1 − s )(1 − t ) N 6 = (1 + r )(1 − s )(1 + t )
8 8
. (7.1)
1 1
N 3 = (1 + r )(1 + s )(1 − t ) N 7 = (1 + r )(1 + s )(1 + t )
8 8
1 1
N 4 = (1 − r )(1 + s )(1 − t ) N 8 = (1 − r )(1 + s )(1 + t )
8 8
Pentru îmbunătăţirea preciziei elementul poate conţine funcţii de formă
suplimentare atribuite unui nod interior fictiv
N9 = (1 − r )(1 + r )
N10 = (1 − s )(1 + s ) . (7.2)
N11 = (1 − t )(1 + t )

5-91
Matricea de rigiditate a materialului [D] este cea prezentată în (3.28). Ordinul de

integrare al matricei de rigiditate se alege automat 2, 3 sau foarte rar 4.
Pe lângă încărcarile cu forţe concentrate, elementul permite încărcări cu presiuni
distribuite liniar sau constante pe feţele elementului, care se identifică prin numere de la 1
la 6 (vezi Fig. 7.1,a). Aceste presiuni se echivalează la nodurile elementului cu forţe
concentrate folosind relaţia (5.14).
Rezultatele unei analize conduce la obţinerea deplasărilor nodale – notate UX, UY
şi UZ sau DX, DY şi DZ funcţie de programul disponibil şi apoi a tensiunile în sistemul
global de axe – notate SX, SY, SZ, SXY SYZ, SXZ (vezi Fig. 7.1,b, în care s-au figurat
doar tensiunile normale), adică tensorul complet al tensiunilor la nodurile elementului,
precum şi în centrul lui, tensiunile principale S1, S2, S3 şi unghiurile corespunzătoare de
orientare. Se menţionează că tensiunile se calculează în punctele Gauss 2 × 2 × 2 şi apoi
se extrapolează la noduri tot cu funcţiile definite de (7.1).

5-92
8. ELEMENTUL SHELL CU OPT NODURI (SHELL8)
Elementele de tip înveliş, denumite SHELL au fost dezvoltate în foarte multe

variante, de la elemente triunghiulare, patrulatere cu patru noduri până la elemente
patrulatere cu opt noduri. În practică aceaste tipuri de elemente finite sunt folosite pentru
modelarea structurilor din table subţiri şi probabil cele mai multe structuri inginereşti se
pretează în a fi modelate cu elemente de acest tip. Elementul este solicitat atât în planul
său cât şi la încovoiere şi răsucire. Există foarte multe abordări teoretice, îndelung criticate
şi îmbunătăţite, totuşi unul dintre elementele finite cele mai eficiente, pentru care aspectele
teoretice de implementare sunt relativ simple, este elementul patrulater cu opt noduri.
Aspectele principale ale elementului SHELL8 (Fig. 8.1) pot fi rezumate la:
-este definit de opt noduri I, J, K, L, M, N, O, P care trebuie declarate conform figurii
8.1 şi prezintă o formulare izoparametrică;
-are şase grade de libertate pe nod (GLN = 6), deplasări pe direcţiile X, Y şi Z (UX,
UY, UZ) şi rotiri în jurul axelor X, Y, Z (RotX, RotY, RotZ) aşa cum se prezintă în figura
8.2;
-are forma unui patrulater oarecare - conţinut în planul xy al sistemului de referinţă
local – legat de element, are grosimea constantă t, laturile pot fi drepte sau curbe.
Elementul poate fi încărcat cu forţe şi momente în noduri – raportate la sistemul de
referinţă global XYZ, precum şi cu presiuni normale pe cele şase feţe marcate cu 1-6.
Presiunile se consideră pozitive dacă “intră” în element. Formularea teoretică a
elementului consideră suprafaţa mediană (“Middle surface”) perfect plană, deci abaterile
de la planeitate introduc erori în formularea matricei de rigiditate. Faţa pozitivă (obţinută
prin regula şurubului drept aplicată numerotării I – J – K - L) poartă denumirea de faţă
superioară sau “Top” iar faţa negativă poartă denumirea de faţă inferioară sau “Bottom”;
Fig. 8.1: Elementul SHELL8
Fig. 8.2: Gradele de libertate şi încărcările nodale ale elementului SHELL8

5-93
-elementul se poate folosi pentru modelarea învelişurilor şi plăcilor de grosime

constantă pe porţiuni, adică din componenţa unor structuri preponderent realizate din
table, considerate materiale izotrope, dar există şi variante ale elementului pentru
materiale ortotrope sau chiar anizotrope;
-matricea de rigiditate în coordonate locale se obţine prin suprapunerea matricei de
rigiditate de membrană cu matricea de rigiditate de placă (încovoiere) ca în figura 7.3. Se
menţionează că formularea matricei de rigiditate membrană nu conţine gradele de
libertate ϕ z (“drilling” = de sfredelire) acestea fiind introduse într-un mod aproximativ prin
intermediul matricei [kt].
Matricea de rigiditate a elementului în coordonate locale se poate scrie simbolic
⎡[km ] [0] [0] ⎤ ⎧ ui ⎫
× 24 ⎥ ⎪
⎢ v i ⎪⎪
16 ×16 16 × 8 16
⎢ ⎥ ⎪
⎢ [0] [ ] [ ] ⎥ ⎪⎪ϕ zi ⎪⎪
[k ] {u} = ⎢ 8×16 k t
8 ×8
0
8× 24 ⎥ ⎨w ⎬
, (8.1)
48× 48 48 ×1
⎢ ⎥⎪ ⎪ i
⎢ ⎥ ⎪ϕ ⎪
⎢ [0] [0] [ ]
k p ⎥ ⎪ xi ⎪
⎣24×16 24×8 24× 24 ⎦ ⎪ ⎩ϕ yi ⎪⎭
în care ui = {u1 u2 L u8 } ş.a.m.d. sunt gradele de libertate nodale în sistemul de
T
referinţă local xyz.
Element Membrană + Element Placă = Element Shell

Fig. 8.3: Formarea elementului Shell8 plan
Cele trei matrice nenule din (8.1) se obţin din relaţiile:

[k m ] = ∫ [Bm ] T [Dm ][Bm ]dV ,
V
(8.2)
⎡1 β β β β β β β⎤
⎢β
⎢ 1 β β β β β β ⎥⎥
⎢β β 1 β β β β β⎥
⎢ ⎥
β β β 1 β β β β⎥
[kt ] = αEV ⎢⎢ , (8.3)
β β β β 1 β β β⎥
⎢ ⎥
⎢β β β β β 1 β β⎥
⎢β β β β β β 1 β⎥
⎢ ⎥
⎢⎣ β β β β β β β 1 ⎥⎦
[k ] = ∫ [B ] [D ][B ]dV ,
p
V
p
T
p p (8.4)

5-94
în care [Bm ] şi [Bp ] se obţin prin derivarea funcţilor de formă, având în vedere
aproximaţiile câmpului deplasărilor. [Dm ] şi [D ]
p sunt matricele de rigiditate ale
materialului, prezentate mai jos, iar E este modulul de elasticitate longitudinal, V este
1
volumul elementului finit, β = − , iar coeficientul α se consideră 0,003. Matricea [k t ] a
7
fost aleasă astfel încât să înlăture singularitatea matricei [k ] şi să poată reprezenta
mişcările de corp rigid relativ la gradele de libertate rotiri normale la elementul finit.
Funcţiile de formă sunt definite în coordonate naturale ξ şi η astfel
N1 = −
1
4
(1 − ξ ) (1 − η ) (1 + ξ + η ) ; N5 =
1
2
1− ξ 2( ) (1 − η ) ;
1
N 2 = − (1 + ξ ) (1 − η ) (1 − ξ + η ) ;
4
1
N6 = (1 + ξ )
2
(1 − η ) ;
2
(8.5)
1
N3 = − (1 + ξ ) (1 + η ) (1 − ξ − η ) ;
4
1
N7 = 1 − ξ 2
2
( ) (1 + η ) ;
1
N 4 = − (1 − ξ ) (1 + η ) (1 + ξ − η ) ;
4
1
N8 = (1 − ξ )
2
(1 − η ) .
2
Matricele de rigiditate (elasticitate) ale materialului sunt
⎡ E νE 0 0 0⎤
⎢νE E 0 0 0 ⎥⎥
⎡ ⎤ ⎢
⎢ 1 ν 0 ⎥
⎢0 0 G 0 0⎥
[Dm ] = E 2 ⎢ν 1 0 ⎥ ; [ ]
Dp = ⎢ G ⎥, (8.6)
1−ν ⎢ 1−ν ⎥ ⎢0 0 0 0⎥
⎢0 0 ⎥ ⎢ κ ⎥
⎣ 2 ⎦ G⎥
⎢0 0 0 0
⎣⎢ κ ⎦⎥
E
în care G = este modulul de elasticitate transversal al materialului; ν este
2(1 + ν )
⎛ A ⎞
coeficientul lui Poisson iar κ = max ⎜1,2; 1 + 0,2 ⎟ este un coeficient de corecţie
⎝ 25t 2 ⎠
pentru distribuţia parabolică a tensiunilor de forfecare care se consideră constantă pe
grosimea elementului; A este aria elementului finit.
Aproximarea câmpului deplasărilor în interiorul elementelor finite pentru
deplasările de membrană, respectiv placă se face cu relaţiile:
⎧u ⎫ 8 ⎡ 0 0 zNi ⎤ ⎧w i ⎫
⎧u ⎫ 8 ⎡Ni 0 ⎤ ⎧ui ⎫ ⎪ ⎪ ⎢ ⎪ ⎪
⎨ ⎬ = ∑⎢ ⎨ ⎬; ⎨v ⎬ = ∑ ⎢ 0 − zNi 0 ⎥⎥ ⎨ϕ xi ⎬ . (8.7)
⎩v ⎭ i =1 ⎣ 0 Ni ⎥⎦ ⎩v i ⎭ ⎪w ⎪ i =1 ⎢N
⎩ ⎭ ⎣ i 0 0 ⎥⎦ ⎪⎩ϕ yi ⎪⎭
Deoarece funcţiile de formă sunt definite în coordonate naturale, derivarea în raport

cu coordonatele x şi y implică folosirea derivatelor funcţiilor compuse şi deci calculul
inversei Jacobianului [J]. Dacă se folosesc notaţiile

5-95
⎧ ∗ ∂N i ∗ ∂N i
⎪ ai = J11 + J12
⎡ ∗
⎤ ∗
∂ξ ∂η
[J ] −1 = ⎢J J ⎥ ; ⎪⎨
11 12
, (8.8)
⎣J
∗
J ⎦ ∗
⎪b = J ∗ ∂ N ∗ ∂N
21 22 i
+ J 22 i
⎪⎩ i 21
∂ξ ∂η
atunci matricele derivatelor funcţiilor de formă rezultă din
⎧εx ⎫ ⎡ai 0 ⎤
{ε m } = ⎨ ε y ⎬ = ∑ ⎢ 0 bi ⎥⎥ ⎧⎨ i ⎫⎬ = [Bm ]{d m };
⎪ ⎪ 8 ⎢ u
(8.9’)
⎪γ ⎪ i =1 ⎢b a ⎥ ⎩v i ⎭ 3×16 16×1
⎩ xy ⎭ ⎣ i i⎦
⎧εx ⎫ ⎡0 0 zai ⎤
⎪ε ⎪ ⎢ 0 − zb 0 ⎥⎥ ⎧w i ⎫
⎪⎪ y ⎪⎪ 8 ⎢ i
{ε p } = ⎨γ xy ⎬ = ∑ ⎢ 0 − zai zbi ⎥ ⎪⎨ϕ xi ⎪⎬ = [Bp ]{d p }, (8.9’’)

⎪γ ⎪ i =1 ⎢b − N ⎥
0 ⎥ ⎪⎩ϕ yi ⎪⎭
5×24 24×1
⎪ yz ⎪ ⎢ i i
⎪⎩γ xz ⎪⎭ ⎢⎣ai 0 Ni ⎥⎦
în care {d m } şi {d p } sunt componentele vectorilor deplasare în coordonate locale.
Integralele (8.2) şi (8.4) se transformă în integrale de suprafaţă deoarece integrarea
pe direcţia z (grosimea plăcii) se face fără dificultăţi analitic. Totuşi integralele de suprafaţă
în coordonate naturale se efectuează numeric folosind integrarea Gauss-Legendre în
minim 2 × 2 puncte Gauss.
Odată cunoscută matricea de rigiditate în coordonate locale se poate determina
matricea de rigiditate a elementului în coordonate globale folosind relaţia de transformare
[K ] = [T ] [k ] [T ] ,
e
48× 48 48 × 48
T
48× 48 48 × 48
(8.10)
în care matricea de transformare [T ] este funcţie de matricea [λ ] a cosinusurilor

directoare dintre cele două sisteme de referinţă local-global, adică
⎡ l1 m1 n1 ⎤
[T ] = diag [λ ] i =1,2,K,16 ; [λ ] = ⎢⎢l 2 m2 n2 ⎥⎥ . (8.11)
⎢⎣l 3 m3 n3 ⎥⎦
Elementul permite încărcări cu presiuni distribuite liniar (biliniar) sau constante pe

feţele elementului, care se identifică prin numere de la 1 la 6 (vezi Fig. 8.1). Aceste
presiuni se echivalează numeric la nodurile elementului cu forţe concentrate conform
relaţiei generale
{F } = ∫ [N ] {p} dA .
e
A
T
(8.12)
Se menţionează că această echivalare (coerentă funcţiilor de formă) conduce la

ditribuţii de forţe nodale care aparent par “bizare”. Spre exemplu echivalarea unor presiuni
constante pe un element dreptunghiular se prezintă în Fig. 8.4.

5-96
Fig. 8.4: Echivalarea presiunilor pe un element Shell8 dreptunghiular
Tensiunile dintr-un punct oarecare (de coordonate ξ , η şi z) al elementului se

determină mai întâi în sistemul de coordonate local pentru cele două componente de
membrană şi placă (vezi Fig. 8.5) cu relaţiile:
{σ m } = {σ x σ y τ xy } = [Dm ] {ε m } ;
T
(8.13’)
{σ } = {σ σ y τ xy τ yz τ xz } = [Dp ] {ε p } ,
T
p x (8.13’’)
în care {ε m } şi {ε p } se determină cu relaţiile (8.9) în care vectorii deplasărilor nodale în

coordonate locale {d m } şi {d p } se obţin prin transformarea deplasărilor globale (care sunt
{ } { }
obţinute prin rezolvarea sistemului de ecuaţii) în deplasări locale u e = [T ] U e . Vectorii
{d m } şi {d p } sunt componente ale vectorului u e . { }
a) Tensiuni de “membrană” b) Tensiuni de “placă”

Fig. 8.5: Componentele tensiunilor locale ( în sistemul de referinţă al elementului) pentru elementul SHELL8
obţinute conform formulării teoretice
Tensiunile totale în coordonate locale se obţin prin suprapunere de efecte, adică

{σ } = {σ m } + {σ p } în care adunarea se face pe componente. De obicei tensiunile se

5-97
calculează într-un număr limitat de puncte (nodurile elementului şi centrul său) alese de pe
feţele “Top”, “Middle” şi “Bottom”. Se observă că din calcul tensiunile σ z sunt nule, iar
pentru corecţie în faza de postprocesare uneori se atribuie σ z = − p pe faţa în care există
presiune aplicată cu variaţie liniară la zero pe faţa opusă dar numai pentru feţele 1 şi 2.
Tensiunile locale dintr-un punct sunt transformate în tensiuni globale (în sistemul de
referinţă global notate SX, SY, SZ, SXY, SYZ, SZX) folosind relaţia
T
⎧ SX ⎫ ⎡ l 21 m12 n12 l 1m1 m1n1 n1l 1 ⎤ ⎧σ x ⎫
⎪ SY ⎪ ⎢ 2 ⎥ ⎪σ ⎪
⎪ ⎪ ⎢ l2 m22 n22 l 2 m2 m2 n 2 n2 l 2 ⎥ ⎪ y⎪
⎪⎪ SZ ⎪⎪ ⎢ l 23 m32 n32 l 3 m3 m3 n 3 n3 l 3 ⎥ ⎪⎪σ z ⎪⎪
⎨ ⎬=⎢ ⎥ ⎨ ⎬. (8.14)
⎪SXY ⎪ ⎢ 2l 1l 2 2m1m2 2n1n2 l 1m2 + l 2 m1 m1n2 + m2 n1 n1l 2 + n2 l 1 ⎥ ⎪τ xy ⎪
⎪SYZ ⎪ ⎢2l 2 l 3 2m2 m3 2n2 n3 l 2 m3 + l 3 m 2 m 2 n 3 + m3 n 2 n 2 l 3 + n3 l 2 ⎥ ⎪τ yz ⎪
⎪ ⎪ ⎢ ⎥ ⎪ ⎪
⎪⎩SXZ ⎪⎭ ⎣⎢ 2l 3 l 1 2m3 m1 2n3 n1 l 3 m1 + l 1m3 m3 n1 + m1n3 n3 l 1 + n1l 3 ⎦⎥ ⎪⎩τ xz ⎪⎭
Pentru creşterea preciziei tensiunile se determină de regulă în punctele Gauss

2 × 2 (unde valorile sunt cel mai bine estimate) şi apoi acestea se expandează la noduri
folosind funcţiile de formă 6.33.
Tensiunile principale în noduri se pot calcula odată cu calculul tensiunilor în
elemente sau tensiunile componente ale tensorului tensiune se pot media la noduri şi apoi
se pot calcula tensiunile principale S1 > S2 > S3 în noduri.

5-98
9. CONCLUZII FINALE
Aspectele teoretice fundamentale ale MEF au fost prezentate pe scurt în acest

curs, cu referiri la anumite tipuri de elemente finite de tip bară şi grindă 2D, triunghiulare
şi patrulatere plane, care se pot generaliza şi pentru alte tipuri de elemente finite, plane
sau de volum. S-au prezentat pe scurt elementul tridimensional de tip hexaedric cu opt
noduri şi un element de tip Shell cu opt noduri. Pentru o modelare eficientă, fiecare tip
de element finit trebuie analizat din punct de vedere teoretic, astfel încât să se
cunoască limitele şi performanţele lui.
Utilizarea funcţiilor de formă, a integrării numerice precum şi calculul tensiunilor
sunt câteva aspecte esenţiale discutate. Utilizatorul MEF trebuie să stăpânească bine
aceste noţiuni, precum şi alte aspecte prezentate în alte lucrări, fără de care, utilizarea
metodei elementelor finite poate fi deficitară în ceea ce priveşte rezultatele obţinute
şi/sau interpretarea lor.
Pentru a stăpâni elementele teoretice de bază ale MEF se recomandă studierea
unor lucrări de specialitate prezentate în bibliografia recomandată precum şi studiul
documentaţiei care însoţeşte orice program cu elemente finite.
Se recomandă ca înainte de a rezolva o problemă reală să se facă un test cu
programul avut la dispoziţie pentru un model simplificat similar celui real şi pentru care
se cunosc soluţiile analitice sau din lucrări de specialitate.

5-99
10. BIBLIOGRAFIE
1. I. Pascariu, Elemente finite. Concepte-Aplicaţii, Editura Militară, Bucureşti, 1985

2. M. Blumenfeld, Introducere în metoda elementelor finite, Editura Tehnică, Bucureşti,
1995
3. Şt. Sorohan, I.N. Constantinescu, Practica modelării şi analizei cu elemente finite,
Editura Politehnica Press, Bucureşti, 2003
4. Şt. Sorohan, C. Petre, Programe şi aplicaţii cu elemente finite, Editura Printech,
Bucureşti, 2004
5. M. Radeş, Finite Element Analysis, Editura Printech, 2006

5-100
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
1. AFEC-Info, 2004, Communication electronique. „ProgrammeLeonardo da Vinci",

http: //www.afecinfo.free.fr/afec/index.htm.
2. Alava, Seraphin, 2004, „Cyberapprendre, undefideformation", http://www.educnet.-
education.fr/cdi/alava2. htm.
3. Alava, Seraphin, 2005, „Enjeux reels ou virtuels des technologies educatives",
http: //www.perso.wanadoo.fr/alava/TIC2002/alavacoursl. htm.
4. Bellier, Sandra, 2001, Le e-learning, Editions Liaisons, Paris.
5. Bernard, Michel, 1999, Penser la mise â distance en formation, Editions Harmattan,
6. Cantoni, Lorenzo; Botturi, Luca, 2005, „E-Learning Meeting Modular Education, the Case of Learning
Objects", Revue Suisse de Science de Education, 27, nr. 2, Academic Press, Freiburg.
7. Carre, Philippe, 2005, Dictionnaire encyclopedique de Veducation et de la formation, Editions
Nathan Universite, http:Ilwww.membres.lycos.fr/autografINaviguer%20AF3.htm.
8. Casteignau, Guy, 2003, „Vers des communautes virtuelles d'apprentissage",Medialog, nr. 46,
mai 2003, http:llwww.ac-creteil.fr/medialog/ARCHlVE46/
9. Casteignau, Guy, 2005, „Contribution prospective au volet formation du schema d'acces aux service
d'information et de communication", http:l/www.mtic.pm.gouv.fr
10. Charbit, Claire; Fernandez, Valerie 2002, „Les trajectoires d'adoption des TIC dans les
systemes productifs localises: vers des communautes virtuelles?",
11. Workshop, „TIC et reorganisation spaţiale des activites economiques", ENST Bretagne, Brest,
21-22 noiembrie 2002.
12. Drucker, Johanna (ed.), 1997, „The Virtualisation of Art Practice: Body Knowledge and the
Engineering World View", Digital Reflections: The Dialogue of Art and Technology, CAA Art
Journal Fall.
13. Duclos, Denis, 2002, Societe-monde: le temps des ruptures, Editions de la Decouverte, Paris.
14. Farrel, Glen M., 2001, „The Chancing Faces of Virtual Education: Rapport prepare by
Commonwealth of Learning", http : //www. col.org/virtualed.
15. Frumos, Florin, 2006, Reconsiderări ale didacticii din perspectiva psihologiei cognitive (teză de
doctorat în ştiinţele educaţiei), ianuarie 2006, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale educaţiei,
Universitatea „Al.I. Cuza", Iaşi.
16. Ghiuţă, Alexandru-Ionuţ, 2002, „Le management du savoir et son implementation", http: //www.
alexandru, levillage. org.

B-1
17. Hadzilacos, Thamasis, 2005,„La formation des enseignants et leur role dans la societe de
communication", in Pierre Chauve et al., Apprendre et enseigner dans la societe de
communication, Les Editions du Conseil de l'Europe, Strasbourg.
18. Hebrard, Christophe 2001, „Le village virtuel 3d. Introduction a une etimologie des
communautes virtuelles", http: //www.alor.univ-montp3.fr/cerce/revue.htm.
19. Levy, Pierre, 1995, Qu'est-ce que le virtuel ?, Edition de la Decouverte, Paris.
20. Levy, Pierre, 2005, „Cyberspace et cyberculture", http:llwww.uoc.es/
21. Linard, Monique, 2000, „Un autre role pour les enseignants", Moniteur '92, nr. 40, decembrie,
http ://www.crdp.ac-versailles.fr/cddp92/Monit40/propos40.htm.
22. Lopez, Javier Suso, 2001, „Grille d'analyse des manuels/ensembles pedagogiques de FLE",
http://www.ugr.es/Jsuso. Lovink, Geert, 2004, Cultura digitală, traducere de Laura Bucur, Editura
Idea Design & Prinţ, Cluj-Napoca.
23. Manolescu, Ion, 2003, Videologia. O teorie tehno-culturală a imaginii globale, Editura Polirom,
Iaşi.
24. Mark, Gloria, 2001, „Social Foundations for Collaboration in Virtual Environmets", in Ted
Tschang, Tarcisio Della Senta, Acces to Knowledge. New Information Technologies and The
Emergence ofthe Virtual University, International Association of Universities and Elsevier Ltd, Oxford,
Paris, Tokyo.
25. Virtuel d'Internet", La revue des Echanges (AFIDES), voi. 15, nr.2, iunie.
26. Perriault, Jacques, 1996, La communication du savoir ă distance, Editions Harmattan, Paris.
27. Perrot, Thierry, 2005, „Grille d'evaluation d'une site internet pedagogique", http:
//www.polarfle.com.
28. Philipbert, Yannick, 2001, „L'education dans l'internet", http ://7barthes.ens.fr
29. Potolea, Dan, 2005, „La formation des enseignants et leur role dans la societe de
communication", in Pierre Chauve et al., op. cit.
30. Pouts-Lajus, Serge, 2004, „Present et avenir des communautes delocalisees recherche",
Revue Frangaise de Pedagogie, nr. 121 („Education comparee "), octombrie-noiembrie-decembrie.
31. Seguin, Pierre (coord.), 2005, „Internet: une technologie pour l'apprentissage", raport,
Ministere du l'Education du Quebec, http: 17www.colvir.net/pedagogie/parealintex. html.
32. Serres, Michel, 1997, „La redemption du savoir", Quart Monde, nr. 163, Paris.
33. Sharma, Sushil K.; Kitchens, Fred L., 2004, „Web Services Architecture for M-Learning",
Electronic Journal on e-Learning, vol. 2, tom 1, februarie, pp.203-216, http://www.ejel.org.
34. Stancu, Alexandru, 1997, „Învăţământul deschis la distanţă", in Stancu Alexandru (coord,),

B-2
Tehnologii educaţionale moderne, Universitatea „Al.I. Cuza", Iaşi, Centrul pentru învăţământ
Deschis la Distanţă.
35. Szczypula, Janusz; Tschang, Ted; Vikas, Om, 2001, „Reforming the Educaţional Knowledge
Base", in Ted Tschang, Tarcisio Della Senta, op. cit.
36. Wright, Clayton, R., 2005, „Distance Education Initiatives in Canada", http:IIwww. old.
macewan. ca.
37. *** AEL. Platformă universală de E-learning, 2006, SIVECO România SA, http:
Ilwww.siveco.ro/products_ael.jsp.
38. *** Conseil de l'Europe, 2005, Apprendre et enseigner dans la societe de communication, Les
Editions du Conseil de l'Europe, Strasbourg (autori: Pierre Chauve, Gilles Ferreol, Adrian Neculau,
Emil Păun, Thamasis Hadzilacos, Sonner Yildirim, Chronis Kynigos, Dan Potolea, Bernard Dumont,
Ştefan Aufenanger).
39. *** Ministere de l'Education du Quebec, 2002, Portofolio sur support numerique. Document
dInformation, Bibliotheque naţionale du Quebec.
40. SIEMENS, G. e-Learnspace everything elearning – Categories of e-Learning, oct.
2004
41. VLADA, M. e-Learning şi software, Conf. Naţională de Învăţământ Virtual, Ed.
Universitatea din Bucureşti, 2003, ISBN 973-575-822-9
42. 2010: Fosternig European e-Learning Content to Make Lisbon a Reality, European
e-Learning Industry Group, Oct. 2005 (www.elig.org)

B-3
CONCLUZII
Conceptul de e-Learning este insuficient definit şi cunoscut. Este evident că “e” nu

înseamnă “electronic” ci trebuie asociat unor noţiuni precum evoluţie, extindere,
dezvoltare, creştere. Un sondaj efectuat în mai multe instituţii reputate, preocupate de
calitatea pregătirii propriului personal, a condus la constatări surprinzătoare. Astfel,
dintre cei 259 de manageri-instructori chestionaţi asupra instrumentelor cheie pe care
le-ar putea utiliza pentru a crea un sistem de e-Learning, 66% au indicat PowerPoint,
63% - Microsoft Word, 61% - Macromedia´s Dreamweawer şi 47% - Flash (repondenţii
puteau indica unul sau mai multe instrumente). Elaborarea unui document Word sau
efectuarea unei prezentări PowerPoint, finalizate cu salvarea acestora ca fişier “HTML”
nu constituie un proces de instruire în manieră e-Learning. În mod similar, pregătirea şi
efectuarea unei prezentări în cadrul unei conferinţe on-line nu reprezintă o activitate de
e-Learning. O contribuţie importantă în definirea conceptului în discuţie are Centrul
pentru Dezvoltare si Inovare în Educatie este o organizatie non-guvernamentala care are drept
scop sustinerea initiativelor educationale prin proiecte si programe în domeniile elearning,
educatie pentru cetatenie, formarea personalului didactic
Procesul de e-Learning înglobează metode şi tehnici tradiţionale sau moderne de
transmitere a cunoştinţelor. Folosind tehnologii IT&C (procesare multimedia şi
comunicare asincronă sau sincronă), el permite persoanei care îl utilizează să înţeleagă
şi să stăpânescă cunoştinţe şi îndemânări într-un domeniu al cunoaşterii [2].
e-Learning reprezintă un mediu de educaţie cu tendinţă continuu ascendentă, un
proces colaborativ, orientat spre creşterea performanţei individuale şi organizaţionale.
În esenţă, succesul său rezultă din accesul prietenesc şi eficient la informaţiile şi
cunoştinţele cele mai noi, la formele cele mai evoluate de prezentare, de asimilare şi de
evaluare a cunoştinţelor, asigurând acces diferenţiat celor mai diverse categorii de
cursanţi, adresare către cele mai diverse categorii de largă instruire şi formare
permanentă, folosirea unor instrumente precum: platforme web, sisteme de
comunicare, elaborare de documente şi managementul cunoştinţelor.
Pentru a uşura înţelegerea sensului procesului de e-Learning şi a înlătura confuziile
care pot apare în legătură cu modalităţile de realizare şi cu utilitatea acestui sistem
modern de instruire, în Tabelul 1 se prezintă comparativ “ce este” şi “ce nu este” o
instruire de tip e-Learning.

I–1
Tabelul 1. e-Learning – un concept de instruire modern

Ce este e-Learning Ce nu este e-Learning
Ne-liniar: cursanţii stabilesc cum, unde Liniar: cursanţii progresează secvenţial,
şi când accesează informaţia odată cu fiecare prelegere
Proces dinamic: proces adaptat, Eveniment static: procesul de învăţare
personalizat şi dedicat atât necesităţii are loc numai atunci când este planificat
cursantului, cât şi specificului mediului; şi are caracter continuu
este disponibil la comandă şi poate fi
accesat în orice moment
Cursant controlat: cursantul se auto- Instructor controlat: instructorul decide
controlează continuu prin compararea secvenţele, conţinutul, suportul de
propriei lucrări cu prezentarea cursului prezentare şi durata; simulările sau
animaţiile sunt controlate de instructor
Obiecte reutilizabile: folosirea de medii Obiecte de învăţare sau de informare:
care permit dezmembrarea obiectelor Prin concentrarea utilizării unor obiect
sau decuparea acestora până la pentru un singur mediu, reutilizarea
atingerea nivelului de înţelegere acestora devine problematică; sunt
necesar, precum şi realizarea de preferate portaluri standard web şi
combinaţii de obiecte prin asamblare şi platforme CMS
prezentare dinamică corespunzător
diferitelor necesităţi
Instruire prin informare: este Instruire formală: învăţarea are loc în
recunoscut faptul că peste 70% din prin prezentări orale sau demonstraţii de
procesul de învăţare rezultă în cursul tip “instruire”, dar procesul de instruire nu
întâlnirilor organizate, precum şi în este identic cu cel de învăţare
cursul discuţiilor din pauze, adică în aşa
numita “comunitate situaţională”
Platformă independentă: o astfel de Standarde: standardele tipice sunt cele
platformă poate fi transformată în diferite care aparţin industriei aviatice sau
formate standard precum XML, HTML sectorului de apărare dar acestea pot fi
DHTML, PDA etc., în diferite medii, neeficiente pentru instruirea în domenii
ambele formale şi informale mult diferite de cele de referinţă
Managementul cunoştinţelor: sistemul Învăţământ administrativ:
foloseşte instrumente complexe şi managementul administrativ sau de
I–2
flexibile pentru a crea, a colecta şi a conţinut al sistemului se bazează de

distribui informaţii, la cerere sau obicei pe prezentarea liniară a
contextual, la nivelul instituţiei sau extra- materialelor; efortul cursanţilor este
organizaţional focalizat spre urmărirea prezentării, nu
către procesul de învăţare
Comunitate de interese: comunitatea Comunitate funcţională sau
are caracter colaborativ şi rezultă prin departamentală: comunităţile se
auto-selecţie şi grupare pe criteriul structurează după natura funcţiilor, titluri
similitudinii intereselor şi competenţe
Acumulare de cunoştinţe în ritm Progres de învăţare liniar: conceptual
ridicat: procesul de învăţare are liniar presupune analiză, concepţie şi
caracter iterativ şi incremental; procesele evaluare; erorile se propagă pornind de
de definire, concepţie şi de integrare se la greşeli din analiză şi din perceperea
desfăşoară în paralel; rafinarea continuă eronată a punctelor slabe; descoperirea
a prototipurilor permite integrarea erorilor rezultă în fazele finale de validare
perfecţionărilor şi efectuarea testărilor şi calificare a rezultatelor, fapt care face
prin iteraţii succesive; fiecare iteraţie dificile corecţiile având în vedere limitele
oferă o oportunitate de însuşire şi de în resurse investiţionale
acceptare a procesului educaţional
suport
Canale multiple de comunicare: Canal unic de comunicare:
traiectoriile de comunicare sunt comunicarea are o singură direcţie, şi
diversificate, şi anume: anume:
• cursant ↔ cursant şi suport ↔ • instructor → ascultător
cursant;
• instructor ↔ cursant şi instructor
↔ suport;
• instructor ↔ expert
Se observă că instruirea interactivă de tip e-Learning include mai multe categorii de

activităţi precum: cursuri, instruire de tip informal, instruire indirectă, integrare în
comunitate, managementul cunoştinţelor, înstruire prin lucru în reţea, înstruire bazată
pe activităţi practice. Figura 1 oferă o imagine sugestivă asupra diversităţii şi
complexităţii interconexiunilor activate în cadrul sistemului de instruire interactivă.
I–3
Fig.1. Categorii de activităţi promovate în cadrul instruirii interactive

De asemenea, trebuie observat faptul că activitatea de tip e-Learning beneficiază de
impactul major al unor factori cum sunt: omniprezenţa computerelor, folosirea de
instrumente şi suporturi dedicate.
În aceste condiţii, apare evident faptul că implementarea unui sistem complex de
e-Learning nu se poate concepe fără incorporarea armonioasă a diferitelor modalităţi de
dialog cu cursanţii, precum şi de stimulare a resurselor acestora.
Cursurile reprezintă una dintre cele mai importante componente ale activităţii de
e-Learning. Organizarea unui curs presupune folosirea unor materiale educaţionale de
generaţie recentă, grupate într-un număr de secvenţe care să se constituie într-o
succesiune de lecţii. „Transferarea” acestora în mediul on-line pe suport media,
necesită folosirea unor forme diversificate de prezentare, de tip simulări, animaţii şi
exemplificări de aplicaţii. Popularitatea platformelor de management pentru e-Learning,
cum sunt WebCT, Blackboard sau ADOBE, ca şi percepţia necesităţii acestora ca punct
de plecare în e-Learning, reprezintă un argument în ceea ce priveşte importanţa de
care se bucură în prezent cursurile de e-Learning. În procesul de instruire, atât
cursanţii, cât şi instructorii se pot referi la un suport de curs coerent, cu finalizare
explicită.
Instruirea de tip informal reprezintă una dintre cele mai dinamice şi mai mobile latuturi
ale procesului de e-Learning. Din păcate, nu întotdeauna, acest aspect este perceput
ca atare, mai ales de către cei din afara sistemului. Nevoia de înţelegere şi de
I–4
acumulare, ca şi interesul pentru confirmarea înţelegerii corecte şi pentru identificarea

posibilităţilor de folosire a noilor cunoştinţe reprezintă principalul motor al implicării
cursantului în instruirea informală. În 2003, Jay Cross spunea: „Atunci când lucrăm,
înţelegem mai mult în timpul pauzelor decât în sala de curs. Descoperim cum să ne
facem treaba prin instruirea informală, întrebînd o persoană din compartimentul vecin,
folosind modalităţi de tip <help> sau simplu lucrând în comun pentru a rezolva o temă.
Învăţământul de tip formal, din clasă, de la seminar sau de la episoadele de tip on-line,
contribuie numai în proporţie de10÷20% la ceea ce învăţăm lucrând direct”.
Instruirea indirectă vizează consolidarea informaţiilor transmise şi preluate de cursanţi
în cursul prelegerilor sau prin sistemele mediilor informatice on-line. Astfel, instruirea
indirectă rezultă practic inconştient, în perioadele de aparentă pauză, în cursul cărora
cursanţii sunt stimulaţi să dialogheze direct (face-to-face). Argumentele folosite în
aceste discuţii rezultă din modul propriu de percepere a suportului de curs de către
fiecare cursant şi, mai ales, din experienţa şi informaţiile conexe pe care acesta le poate
evoca. Rolul de stimulator şi de moderator în instruirea indirectă revine instructorului
care este chemat să pună în valoare aşa numitul efect al componentei sociale a
procesului de e-Learning.
Integrarea în comunitate. Provocările cu care se confruntă cursantul la locul său de
muncă sunt deopotrivă complexe şi în continuă evoluţie. Depăşirea acestora necesită
diferite perspective în înţelegerea fidelă a soluţiilor potenţiale, precum şi a mediului de
implementare a acestora. Succesul în acest efort rezultă în mare parte prin dialogul cu
colegii de curs din aceiaşi unitate sau din alte unităţi cu probleme similare. Prin aceasta,
comunitatea are o puternică contribuţie la propagarea tacită a cunoştinţelor.
Managementul cunoştinţelor are valoare reală în economia cunoaşterii. În fapt,
managementul cunoştinţelor cumulează acţiuni de identificare, de alocare şi de
prelucrare până la faza de a transforma noile cunoştinţe în valori accesibile,
semnificative pentru activitatea companiei. Multe companii fac efortul de a pune în
valoare acumulările disponibile la nivelul personalului propriu prin crearea unor
comunităţi de practici. Acest tip de management se poate referi la: instruire şi
dezvoltare, managementul de informare, identificarea efectului realizat asupra clientului,
captarea efectelor favorabile reuşite la client, generarea de noi competenţe, crearea de
echipe virtuale şi de comunităţi de practici, precum şi de sisteme de management a
acumulărilor.

I–5
Instruirea prin lucru în reţea. Procesul de înstruire prin activitate de grup rezultă în
contextul vizării unor obiective globale, a unor concepte sau a unor teme de sinteză.
Procesul de grupare a factorilor implicaţi este liber consimţit şi se poate referi
deopotrivă la persoane, grupuri de persoane şi resurse. Este probabil cea mai evoluată
formă de management a cunoştinţelor de care pot beneficia persoanele implicate în
reţea. În acelaşi timp, un astfel de proces permite persoanelor care participă la lucrul în
reţea să-şi dezvolte calităţile într-un context stabil, care le aparţine ca domeniu de
specializare.
Instruirea bazată pe activităţi practice. Sistemele de instruire practică pot să se
folosească de suportul unor platforme electronice sau să se implice direct în activitatea
productivă efectuată de către cursant. Interesul în această formă de instruire este acela
de transmitere punctuală de cunoştinţe, în zonele de maximă necesitate pentru
dezvoltarea competenţelor cursantului. Instruirea trebuie condusă cu atenţie pentru a se
asigura controlul transmiterii şi preluării corecte a cunoştinţelor, cu referire cât mai
precisă la nevoile reale ale cursantului. Organizaţia care face instruiruirea are obligaţia
de a suporta efortul investiţional necesar realizării bazei materiale şi a suportului de
accesare necesar. Provocările în această direcţie pornesc de la preocupări precum: în
ce situaţie îi va fi necesar cursantului să cunoască aceasta? cum trebuie condusă
activitatea practică? cum va proceda cursantul pentru a înţelege aceasta? Apare
recomandat ca instruirea bazată pe activităţi practice să combine efortul de instruire
legat de suportul de curs cu cel efectuat de cursant în cadrul organizaţiei din care face
parte, astfel încât să se poată acoperi o gamă cât mai largă de modalităţi de adresare.
Factori de impact. Categoriile de e-Learning descrise mai sus pot fi influenţate de mai
mulţi factori precum: accesibilitatea, calitatea platformelor de curs sau a instrumentelor
aferente (fig.2).

I–6
Fig.2. Modalităţi de conducere a instruirii interactive

Accesibilitatea se referă la posibilitatea de „instruire pretutindeni” în sensul că internetul
şi, respectiv, conţinutul programului de instruire trebuie să fie continuu la dispoziţia
cursantului. Prin diferite modalităţi de accesare ca de exemplu PDA, celular, laptop etc.
cursantul trebuie să fie în măsură să procedeze la prelevarea şi folosirea informaţiilor
care îi sunt destinate. Acest mod de realizare a instruirii are la bază pe conceptele:
oricând, oriunde, în orice context.
I–7
Platforma de curs şi instrumentele pentru furnizarea serviciului de e-Learning pot fi

organizate în funcţie de nivelul de complexitate al tehnologiilor de comunicare folosite.
Exemple de astfel de platforme şi de instrumente sunt:
-sistem de management al instruirii (Learning Management Systems – LMS);
-sistem de management al conţinutului instruirii (Learning Content Management
Systems – LCMS);
-managementul identităţii şi a dreptului de proprietate asupra componentei digitale a e-
Learning-ului ca alcătuire şi mod de folosire legală;
-sisteme de gestionare a bazei de date, cu menţiunea că aceasta poate fi partajată şi
gestionată sub formă de subsisteme;
-instrumente de comunicare, cu menţiunea că instrumentele de uz general cum este de
exemplu Skype pot afecta calitatea comunicării; alte instrumente uşor de utilizat precum
blog-urile au fost adoptate cu succes.
Comunicarea poate fi sincronă sau asincronă. Forma sincronă se referă la comunicarea
în timp real, de exemplu sub formă de acces direct al cursantului la conferinţe sau
prezentări. Furnizarea de informaţii cu decalaj în timp presupune punerea în valoare a
sistemelor de management (LMS), a suporturilor colaborative sau a discuţiilor de tip
secvenţial.
Managementul cunoştinţelor trebuie înţeleas în sensul abilităţii de utilizare strategică
a informaţiei în scopul atingerii unui obiectiv practic, de afacere. Managementul
cunoştinţelor reprezintă o activitate organizaţională destinată creerii unui mediu social şi
a unei infrastructuri tehnice, astfel încât competenţa să poată fi atinsă, transmisă şi
asimilată.
Procesul de predare-învăţare-examinare capătă noi dimensiuni şi caracteristici prin
utilizarea tehnologiilor e-Learning. Sistemul de învăţământ din ţara noastră este în mod
direct şi determinant implicat în fundamentarea şi construirea societăţii informaţionale.
O societate informaţională se naşte într-un mediu în care marea majoritate a membrilor
ei are acces la tehnologii IT&C şi utilizează frecvent tehnologiile informaţionale, atât
pentru instruire şi perfecţionare profesională, cât şi pentru activităţi personale privind
rezolvarea unor probleme economice, sociale, etc.
Software Educaţional reprezintă orice produs software, în orice format (exe sau nu),
care poate fi utilizat pe orice calculator şi care reprezintă un subiect, o temă, un
experiment. o lecţie, un curs, etc., fiind o alternativă sau unica soluţie faţă de metodele
educaţionale tradiţionale (tabla, creta, etc).

I–8
Etapele de verificare şi de evaluare a cunoştintelor şi deprinderilor în însuşirea

competenţelor corespunzătoare scenariului didactic pot fi implementate sau nu în
software educaţional, acest lucru fiind în funcţie de particularităţile cunoştinţelor
corespunzătoare unei discipline didactice. De exemplu, este cazul disciplinelor din
domeniile IT&C şi Informaticii care au ca suport utilizarea calculatorului în obţinerea
competenţelor. În acest caz, obţinerea competenţelor trebuie să se realizeze în urma
verificării şi evaluării atât a cunoştinţelor însuşite, cât şi a deprinderilor în utilizarea
corectă şi eficientă a calculatorului. Acestea trebuie să se obţină prin prezentarea de
către cel examinat, direct la calculator a diverselor proiecte, astfel încât să demonstreze
profesorului - examinator gradul / nivelul competenţei.
Construirea unei societăţi informaţionale nu se poate realiza fără cercetare şi proiecte
de investiţii, atât în domeniul IT&C, cât şi în domeniul educaţiei. Dezideratul final fiind
competenţa, nici o tehnologie, nici o teorie, nici o abordare nu va elimina sau neglija
relaţia profesor-elev/student. Toate vor fi instrumente comode şi eficiente la îndemâna
profesorului şi elevului/studentului.
Unele reprezentări pot fi reproduse sau simulate doar prin intermediul calculatorului
care oferă metode şi tehnici privind grafica, animaţia, sunetul. De exemplu,
reprezentările 3-dimensionale sau referitoare la desfăşurarea dinamică a unor
fenomene fizice, chimice, biologice, etc nu pot fi reprezentate sau studiate decât
folosind calculatorul. Competenţa implică experienţă în rezolvarea problemelor dintr-un
anumit domeniu de activitate. Competenţa şi experienţa în rezolvarea problemelor se
pot obţine doar dacă permanent se are în vedere interdependenţa realitatea fizică-
realitatea virtuală, şi dacă se întreprind eforturi pentru însuşirea de noi cunoştinţe,
pentru conoaşterea corespunzătoare a tuturor aspectelor privind modelul fizic, respectiv
modelul virtual.
Tehnologiile de e-Learning utilizate în prezent sunt rezultatul evoluţiei metodelor
pedagogice şi psihologice din educaţie, precum şi a tehnologiilor IT&C (tehnologii Web,
tehnologii multimedia, tehnologii de comunicaţie). Astfel, utilizarea sistemului Internet, a
programelor de elaborare a produselor Web, a înregistrărilor audio/video, a stocării
informaţiilor pe CD-uri, a implementării rezultatelor din domeniul graficii pe calculator au
făcut posibilă elaborarea de cursuri online, de software educaţional pentru diverse
discipline, de biblioteci şi campusurilor virtuale.
Este de aşteptat ca în viitor să apară platforme ce au la bază arhitecturi de
management care folosesc servicii Web (format XML). Componentele de software şi de

I–9
sisteme ce se vor auto-descrie, adică printr-un protocol standard vor putea fi accesate
şi deschise comod şi eficient. Exemple de astfel de platform pot fi: Smart Display,
Tablet PC, Media Center, SPOT(Smart Personal Object Technology).
În viziunea europeană, sistemul e-Learning este considerat ca o componentă cheie a
tuturor acţiunilor care vizează realizarea obiectivelor de la Lisabona, susţinerea creşterii
economice, precum şi a numărului şi calităţii oferelor de muncă.
Recent a fost constituit “European e-Learning Industry Group” (eLIG), un consorţiu de
40 de companii lidere în domeniul ITC, organizaţii, edituri şi europene de material
educaţional, în parteneriat cu instituţii din sectorul educaţional (Anexa I). Acest grup a
aderat cu entuziasm la evaluarea semestrială a Strategiei de la Lisabona şi sprijină în
totalitate eforturile Comisiei Europene de transpunere în practică până în 2010 a
dezideratului Agendei Lisabona de a transforma UE în cea mai competitiva economie
bazată pe cunoaştere şi inovare.
“European e-Learning Industry Group” acţionează pentru producţia şi utilizarea pe scară
largă a resurselor de informare în format digital, ca parte a planului de acţiune al
Comunităţii Europene pentru stimularea creşterii economice, a numărului şi calităţii
locurilor de muncă în Europa. Adăugarea componentei electronice la sistemul de
instruire a introdus alţi factori în ecuaţia maximizării eficienţei educaţiei (de exemplu,
compatibilitate tehnologică şi infrastructură). De asemenea, a confirmat importanţa
conţinutului multimedia ca pilon fondator al Educaţiei: cu cât tehnologia se propagă mai
mult în sălile de curs şi în viaţa cotidiană, cu atât mai mult se simte nevoia unui conţinut
multimedia bogat şi de calitate care să poată fi portat în mod eficient şi reactualizat
pentru diferite dispozitive, platforme şi infrastructuri. Contribuţia sa la evaluarea
intermediară a Agendei Lisabona face referire la importanţa cunoştinţelor şi
competenţelor relevante pentru competitivitatea în UE, în special a celor dobândite prin
intermediul e-Learning. eLIG formulează recomandări menite să direcţioneze acţiunile
Comisiei Europeane şi ale statelor membre partenere în sensul stimulării pieţei,
identificării schimbărilor cu care se confruntă industria, al susţinerii aplicării standardelor
deschise, instruirii personalului didactic şi inovativ, inclusiv formularea de recomandări
privind dezvoltarea sectoarelor multimedia.
e-Learning-ul nu este considerat ca obiectiv în sine, ci mai degrabă o modalitate de a
face sistemul de educaţie şi de instruire mai eficace, mai universal. Ca motor puternic al
societăţii bazată pe cunoaştere, sistemul e-Learning are capacitatea de a transforma
educaţia, generând iniţiative majore, necesare în identificarea de noi abilităţi şi

I – 10
comportamente. Acest sistem se extinde dincolo de procesul educational bazat pe

cursuri, folosind noi tehnologii, cum ar fi software-ul de colaborare şi de comunicare,
mesagerie internet şi blog-uri sau reţele de socializare, pentru a da numai câteva
exemple. Noul sistem cuprinde concepte precum management de conţinut,
management de cunoaştere, suport de performanţă, practică de producţie şi cooperare
virtuală.
Într-un mediu în continuă schimbare, modalităţile tradiţionale de instruire şi de formare
nu mai sunt adecvate pentru înzestrarea cetăţenilor cu abilităţile şi cunoştinţele
necesare pentru a deveni competitivi pe piaţa forţei de muncă. Procesul de instruire
continuă este un imperativ al perioadei actuale, care necesită noi căi de abordare. În
acest context, instruirea interactivă în sistemul e-Learning se afirmă ca un factor cheie
în societatea viitorului. În paralel, dezvoltarea şi îmbunătăţirea continuă a infrastucturii
ITC şi a reţelelor de înaltă performanţă vor fi factori de succes în societatea cunoaşterii
şi, prin urmare, pentru competitivitatea europeană. Tehnologia este suportul care
permite transformarea modului în care se munceşte, se învaţă şi se valorifică timpul
liber. Accesul la instruire trebuie să fie universal, în timp ce învăţatul trebuie
personalizat, iar conţinutul multimedia îmbogăţit şi transformat într-o experienţă
personalizată. Aceasta se va întâmpla pe deplin în momentul în care nevoia de instruire
va fi reală şi accesul va fi disponibil în orice loc, datorită noilor platforme mobile de
muncă şi instruire. Impactul se va resimţi la nivelul tuturor grupurilor din economie şi
societate - mari corporaţii şi IMM-uri, elevi, profesori şi părinţi.
Societăţile media europene se confruntă cu paradoxul convergenţei tehnologiilor multi
media în contexul unei fragmentări şi localizări din ce în ce mai accentuate, pe de altă
parte, diversitatea culturală şi diversitatea lingvistică reprezintă însăşi esenţa spaţiului
european. Transformarea industriei de profil este abia la început, dificultăţile fiind
uriaşe: de la protecţia investiţiei până la stabilirea unor standarde de inter-operabilitate
reală a conţinutului media. eLIG consideră acest lucru ca pe un factor cheie pentru
implementarea Agendei Lisabona.
Utilizarea e-Learning-ului ca instrument de marketing şi de vânzări a fost experimentată
cu succes de către o serie de firme mici, mari şi mijlocii. Astfel au fost identificate efecte
directe mai ales asupra segmentului final, de exemplu: timp mai scurt de intrare pe
piaţă, profit marginal mai mare al produselor şi serviciilor, ca şi micşorarea costurilor. Pe
viitor, popularizarea şi creşterea investiţiilor în dezvoltarea acestui domeniu de aplicare
e-Learning-ului va duce la o adoptare mai uşoară a produsului în special de către IMM-

I – 11
uri. Mai mult decât atât, e-Learning-ul poate asigura economii importante printr-o mai
bună utilizare a timpului şi reducerea costurilor, de exemplu, reducerea numărului de
săli de curs.
e-Learning-ul este considerat ca sistem de susţinere a creşterii numărului şi calităţii
locurilor de muncă. Importanţa atitudinii în ceea ce priveşte transformarea muncii, şi a
procesului de învaţare continuă este recunoscută de către toţi factorii implicaţi. Marea
majoritate a cunoştinţelor dobândite în procesul de instruire continuă provin din procese
aflate în afara cadrului formal sau al cursurilor planificate. Studiile indică faptul că acest
proces de instruire este valabil pentru 80% din ceea ce oamenii acumulează de fapt.
Noile tehnologii de comunicare şi de colaborare pot îmbunătăţi procesul de instruire "la
locul de muncă" sau ca parte din viaţa noastră. Este esenţial ca firmele să aibă deplină
înţelegere asupra nevoii de instruire a angajaţilor şi asupra implicaţiilor neglijării acestui
proces. Instruirea angajaţilor le este esenţială pentru dezvoltarea de zi cu zi a afacerii.
Procesul de invăţarea trebuie să fie în centrul atentiei nu numai pentru companiile mari,
dar, de asemenea, şi a IMM-urilor europene. E-Learning-ul este un instrument cu un
cost redus şi eficient în promovarea şi dezvoltarea forţei de muncă.
Abilităţile strategiilor de guvernare ale statelor membre şi asocierea dezvoltării
planurilor de acţiune sunt vitale pentru asigurarea mobilităţii lucrătorilor şi pentru
umplerea lacunelor în abilităţile utilizatorilor ITC. Astfel de strategii, inclusiv e-Learning-
ul vor permite guvernelor să ridice forţa de muncă la nivelul cerinţelor economice prin
formarea adaptată cerinţelor faţă de fiecare angajat. Noile metode de învăţare şi, mai
ales, de instruire continuă pot ajuta forţa de muncă să se integreze mai repede într-o
piaţă a muncii aflată într-o schimbare rapidă şi, de asemenea, să beneficieze de şanse
reale de angajare. Observaţia este valabila şi pentru cei care sunt în şomaj; pentru ca
perspectivele locului de muncă să crească, aceştia au nevoie de acces la conţinutul
electronic relevant de la locul de muncă, care implică în mod evident competenţe în
domeniul ITC. Dezvoltarea planurilor de acţiune ar trebui să includă soluţii pentru sedii
deschise publicului, unde persoanele interesate să poată câştiga competenţe. De
asemenea, pentru a reduce barierele în ceea ce priveşte mobilitatea forţei de munca, ar
trebui să se asigure disponibilitatea conţinutului sistemului electronic cu privire la
calificările recunoscute de UE în fiecare dintre limbile oficiale ale UE. Conţinuturile
programelor europene ar trebui să prevadă parteneriate între domeniile public si privat,
între editori şi ceilalţi furnizori de servicii. Scopul ar fi acela de a asigura ca învăţământul

I – 12
şi calificarea sunt într-adevar disponibile în fiecare limbă oficial UE. Prin astfel de
măsuri e-Learning-ul poate facilita schimbări majore de organizare în toate sectoarele.
e-Learning-ul este considerat un sistem de învăţământ coerent prin faptul că oferă o
bază pentru dezvoltarea profesională personalizată necesară în materie de inovare,
dezvoltare economică şi creştere a nivelului de trai. Punerea în aplicare a unor noi
metode de învăţare poate duce la o mai bună înţelegere şi asimilare a conţinutului de
către studenţi, reducând astfel rata restanţelor. De asemenea, noile metode permit
instituţiilor educaţionale, la toate nivelurile, să fie mai eficiente din punct de vedere
pedagogic şi al costurilor, în a face faţă creşterii continue a numărului de studenţi,
precum şi în faţa constrângerilor continue a infrastructurii deja existente. În 2002 şi
2003, Finlanda a fost prima dintre ţările OCDE şi tările lider care se bazează foarte mult
pe implicarea activă a profesorilor în utilizarea ITC pentru a îmbunătăţi performanţele la
literatură, matematică şi ştiinţă. Aceste schimbări au generat noi tipuri de studenţi, noi
procese de învăţare şi noi abordări pentru evaluarea celor învăţate, care, la rândul lor,
au contribuit la o schimbare în metodele de predare şi în rolul profesorilor. Profesorii şi
asistenţii universitari nu mai pot fi doar furnizori de cunoaştere ci, mai degrabă,
facilitatori proactivi care să promoveze cunoaşterea colaborativă şi orientarea
studenţilor spre învăţare în diferite medii, navigare în aceste medii şi procesare a
multitudinii de resurse informaţionale, şi folosire a acestor resurse în rezolvarea
problemelor şi luarea deciziilor pe cont propriu. Schimbarea este necesară şi în ceea ce
priveşte modul în care şcolile sunt structurate sub aspect arhitectural şi al soluţiilor de
management. Reforma intruirii profesorilor trebuie să fie extinsă pentru a include
managementul şcolii, competenţelor de conducere şi de management al schimbării.
Transformarea sistemului educational european din punctul de vedere al modului de
predare şi de învăţare, atât în interiorul, cât şi în afara cadrului şcolar este o provocare
la nivel global, în măsură să susţină realizarea societăţii cunoaşterii pentru Europa, ca
un întreg, inclusiv în noile ţări aderate. Integrarea socială trebuie considerată ca fiind
proporţională cu participarea cetăţenilor la educaţie şi formare profesională. În acelaşi
timp, este acceptată ca un mijloc de a depăşi inegalitatea socială şi de prevenire a
excluziunii sociale. Dovezile demonstrează că utilizarea TIC-ului în educaţia
aprofundată poate depăşi obstacolele în asigurarea implicării în procesul educaţional a
grupurilor marginalizate. Comunităţile de învatamant online, precum şi instrumentele
specifice e-Learning-ului s-au dovedit a spori coeziunea socială şi legatura dintre
cetăţenii europeni în formarea de centre virtuale de învăţământ.

I – 13
Un motiv pentru care a intervenit o încetinire a ritmului de dezvoltare a e-Learning-ului

în Europa a fost acela că investiţiile publice au neglijat concentrarea pe tipuri de
cunoştinţe necesare Industriei Uniunii Europeane, care să asigure poziţionarea acesteia
ca lieder de nivel mondial. Rezultatul a fost o lipsă de investiţii publice în stimularea e-
Learning-ului de înaltă calitate, utilizabil într-o gamă largă de state membre. În schimb,
fondurile disponibile publicului au fost direcţionate în principal către conectare şi către
unelte hardware necesare accesului la Internet. Software-ul necesar back-office-ului
infrastructurii şi serviciilor IT, inclusiv formării profesorilor a fost neglijat. Rularea şi
disponibilitatea instrumentelor de acces, cum ar fi PC-urile, staţiile de lucru şi facilităţile
de bandă largă este mai ridicată în ţările cu infrastructură competitivă, dar rămâne
scăzută în multe ţări şi zone cu populaţie fără acces la aceste tehnologii. Evoluţiile
internaţionale în unele părţi din Asia arată că sunt mobilizate noile tipuri de facilităţile de
bandă largă şi aceste evoluţii declanşează produse şi servicii educaţionale cu un
conţinut nou şi mai bogat. Realizarea unei infrastructuri extinse la clasă mondială ar
trebui să fie o piatră de temelie a Strategiei de la Lisabona. Aceasta îndeamnă către
promovarea unui proces pedagogic de bună calitate şi o formare adecvată a
profesorilor într-un mediu interoperabil de arhitectură IT.
Europa trebuie să stimuleze publicarea şi distribuirea noilor modele e-Content pentru
educaţie, viabile din punct de vedere economic, avansate tehnologic şi adecvate din
punct de vedere pedagogic, considerând diferenţele culturale şi interesul pentru
specificul proceselor de instruire.
European e-Learning Industry Group a formulat recomandări către guvernele europene
ca investiţiile publice să se bazeze pe o strategie coerentă şi să echilibreze mai bine
cele patru elemente cheie ale unei politici publice de eLearning: infrastructura,
standardele deschise, calitatea conţinutului şi al serviciilor şi formarea profesorilor,
pentru a maximiza beneficiile utilizatorilor finali. Se consideră că autorităţile publice pot
ajuta la accelerarea promovării e-Learning-ului prin utilizarea puterii lor pentru
achiziţionarea suportului de infrastructură şi impulsionarea noilor reţele de instruire. În
plus, autorităţile publice ar trebui să preia iniţiativa de punere în aplicare a politicilor de
e-Learning pentru proprii lor angajaţi. În continuare, politicile UE ar trebui:
- să stimuleze Industria Europeană de Editare a Conţinutului Educaţional pentru a
produce conţinuturi e-Learning multi-lingve şi multi-curriculare pentru dispozitive de e-
Learning "tradiţionale" , de exemplu CD / DVD şi bazate pe web, precum şi noi
instrumente, de exemplu, Palm PC-uri, e-Books, telefoane mobile3G;

I – 14
-să promoveze pionieratul de noi modele de afaceri şi de distribuţie pentru includerea

editării conţinutului de e-Learning, DRM (Managementul Drepturilor Digitale) şi
comerţului cu obiecte de învăţare;
-să promoveze transferabilitatea rapidă a patrimoniului european care conţine noi
modele şi dispozitive de publicare, de exemplu, bazate pe locaţie şi acces la conţinut
mobil;
-să se asigure că patrimoniul european de conţinut este depozitat în condiţii de
siguranţă pentru generaţiile viitoare prin investirea în biblioteci digitale de pe teritoriul
UE.
Un aspect important este cel de gestionare a drepturilor de proprietate intelectuală şi a
condiţiilor de licenţiere internaţională şi certificarea creditelor de învăţare online -
eCredits. Programele UE dedicate dezvoltării de conţinut media de interes public prin
parteneriat public privat cum ar fi Programele de e-Learning sau de e-Content sunt în
oarecare măsură adaptate la nevoile industriei media. În continuare, o mare problemă
care rămâne de rezolvat: este cea a modelelor durabile de afaceri pentru creatorii de
conţinut educaţional. Astfel de procese de instruire ar trebui dezvoltate acolo unde
gestionarea licenţelor şi a drepturilor de autor este o problema rezolvată. Acest fapt ar
ajuta la susţinerea unor modele de media profitabile, cu costuri mici create dupa
modelul “open source”, protejand locurile de muncă europene în contextul noii industrii.
Din păcate, există un posibil dezechilibru în alocarea fondurilor Uniunii Europeane către
afaceri incompatibile şi costuri ascunse, comparativ cu modelul “liber”. Alocările
considerate de multe ori gratuite, dar de fapt finanţate din fonduri publice rulate prin
instituţii neverificate sunt periculoase. De exemplu, în această situaţie pot fi plăţile ded
salarii către profesori ce produc material educaţional gratuit, incluzând adesea materiale
deja publicate între materialele “noi”, dar care nu se conformeaza obligaţiei de a obţine
permisiunea autorului original al materialului pe care il refolosesc.
Industria de profil este preocupata de aştepătrile unor instituţii educatioanle ca
materialul didactic sa fie gratuit, văzând în abordarea necomerciala a problemei singura
soluţie viabilă pentru o piaţă a educaţiei diversificată din punct de vedere cultural şi
lingvistic. Capacitatea de a oferi o dezvoltare durabilă şi de calitate a reurselor
educaţionale, respectănd drepturile de proprietate intelectuală este elementul cheie
capabil să genereze multe locuri de muncă, dar toate acestea presupun la rândul lor un
cost. Realizarea conţinutului publicaţiilor necesită mult timp, efort şi, pe deasupra,
presupune resurse şi tehnologii care sunt disponibile pentru companiile prezente deja

I – 15
pe piaţă. Problema care se pune în continuare este cum vor reuşi Uniunea Europeana
şi statele membre să abordeze această problemă în contextul, pe de o parte, al
dezvoltării distribuţiei pe scara largă a conţinutului media şi, pe de altă parte,
dezvoltarea modelului bazat pe parteneriate public-private, drepturi de autor permisive
şi management digital al drepturilor de autor.
Recomandarea European e-Learning Industry Group către guvernele UE este de a se
acţiona spre dezvoltarea ITC care ar trebui să fie echilibrată în privinţa condiţiilor de
licenţiere şi finanţarea achiziţiilor de resurse educaţionale. Finanţarea nu trebuie privită
ca o alternativă la licenţiere. Diferite modele de dezvoltare a resurselor educaţionale
dau naştere la diferite modele de cercetare şi finanţare. De exemplu: informaţii de
actualitate, informaţii de actualitate plus mijloace de accesare a informaţiilor, cursuri
interactive, bibliografii, informări personalizate etc.
Luând în considerare stadiul actual în care se caută idei pentru direcţii de dezvoltare a
conţinutului media, eLIG recomandă insistent să se ţină seama de nevoile şi necesităţile
industriei de profil selectând propuneri bazate pe termeni de licenţiere corecţi creând
bazele unei dezvoltări durabile în domeniu. Este necesar ca Uniunea Europeana şi
statele partenere să aibă în vedere faptul că nu se pot oferi soluţii universale.
Obiectivele ce trebie îndeplinite determină mijloace de rezolvare a problemei şi nu
invers. Chiar dacă în unele cazuri conţinutul media “open source” poate servi mai bine
interesele utilizatorilor, licenţierea şi implicarea finanţării publice sunt esenţiale în
asigurarea dezvoltării durabile a industriei de profil în contextul unui mediu concurenţial.
Este necesară studierea cu atenţie a constrângerilor impuse în industria media dacă se
doreşte atingerea obiectivelor de la Lisabona cu privire la creşterea economică şi
crearea de noi locuri de muncă în sectorul educaţional. Privind consultarea opiniei
publice în privinţa noii strategii europene a unei societăţi informaţionale, Comisia
Europeana subliniază necesitatea unor acţiuni urgente care să încurajeze editurile să
investeasca în crearea de conţinut digital. eLIG susţine acest punct de vedere. Un
sistem digital al drepturilor de proprietate intelectuala (DRM) ar trebui să includă
informaţii asupra drepturilor de autor, conţinutul pachetului şi a mijloacelor tehnologice
de protecţie într-un format inter-operabil. Comisia Europeana nu sprijină punctul de
vedere conform căruia e-Lerning-ul necesită un sistem propriu de management al
drepturilor de proprietate intelectuală. Nu sunt dovezi care să sprijine necesitatea unei
legislaţii a drepturilor de autor în domeniul educaţiei. Excepţiile asupra “copyright”
trebuie să rămână excepţii ce nu se resfrâng asupra utilizării normale a proprietăţii

I – 16
intelectuale protejate. Se recomandă autorităţilor publice să iniţieze campanii de

informare în aceasta privinţă. Rolul educatorilor şi comportamentul cadrelor didactice
este esenţial în facilitarea inţelegerii de către publicul larg a faptului că drepturile de
autor, diversitatea şi calitatea materialelor educaţionale sunt chestiuni complementare.
Un aspect important este acela de menţinere a unor condiţii propice pentru asigurarea
unei concurenţe loiale în timp ce se explorează noi modele de afaceri bazate pe
parteneriate public- privat. Editorii şi distribuitorii de conţinut media, fie el gratuit sau nu,
pot ridica problema loialităţii concurenţei. În particular, sectorul televiziunilor publice din
Europa deţine o poziţie privilegiată pe piaţa de e-Learning, fiind încurajat şi în unele
cazuri chiar sprijinit să producă conţinut educaţional de calitate, distribuit apoi
comercial. In cazul sectorului educational, ITC este din ce în ce mai mult condus prin
parteneriate public-private. Tradiţional, acest parteneriat s-a concentrat în asigurarea
infrastructurii şi conectivităţii. Totusi, în contextul extinderii e-Learning-ului, acest
parteneriat se extinde incluzând sistemul de management al conţinutului media,
motoare de căutare şi medii virtuale de învaţare. Un concept durabil de dezvoltare în
aceasta direcţie ar putea fi deschiderea ca parteneriatele public-private să includă
dezvoltatori de conţinut media în parteneriat cu sisteme de management al dreptului de
autor-dezvoltator de medii virtuale de învaţare, astfel încât conţinutul media să devină
parte integrantă a sistemului de e-Learning.
European e-Learning Industry Group a adrest guvernelor europene recomandarea de
incurajare a partenerialetelor public-private, în condiţiile în care membrii acestor
parteneriate să fie evaluaţi sub aspectul cadrului legal referitor la publicarea
informatiilor, cadru ce poate fi diferit pentru fiecare stat membru în parte. A fost salută şi
încurajată strategia de dezvoltare i2010 cu privire la dezvoltarea durabilă a industriei
media europene. S-a apreciat ca fiind crucial ca finanţarea şi stimularea industriei
media să fie stabilite astfel încât sectorul comercial să continue să investească în
parteneriate public-private. Autoritaţile publice ar trebui să aibă o percepţie mai bună
asupra rolului industriei media în viitorul e-Learning-ului. Dezvoltarea unei soluţii e-
Learning flexibile şi coerente din punct de vedere pedagogic adaptată nevoilor pieţei şi
politicilor educaţionale are o mare valoare, dar şi un cost pe măsură. Strategia
Comunitatii Europene în privinţa e-Learning-ului nu poate fi atinsă de guverne şi instituţii
educaţionale izolate. De aceea, sunt necesare parteneriatele public-private în care rolul
fiecărui membru să fie bine stabilit.

I – 17
Parteneriatele public-private interdisciplinare pot fi promovate de exemplu prin aplicaţii

pilot, atât pentru platforme mobile cât şi platforme statice de învăţare. În cadrul acestor
proiecte interdiscuiplinare se vor reuni: operatori de telefonie mobilă şi fixă, televiziuni,
autori consacraţi, edituri, biblioteci şi librării virtuale, instituţii educaţionale şi culturale.
Astfel se demonstrează sustenabilitatea şi eficienţa acestui concept, ce oferă
integrarea informaţiilor din mai multe domenii în contextul dorit de utilizator, oriunde s-ar
afla acesta.
Recomandările European e-Learning Industry Group către guverne sunt de a se
încuraja utilizarea e-Learning-ului în cadrul IMM-urilor şi al comunităţilor mai putin
obişnuite cu tehnologia ITC, deoarece “nu este nevoie să reinventăm roata”.
Şcolarizarea oamenilor îni folosirea ITC în activităţi educaţionale şi profesionale sunt de
mult demonstrate a reprezenta concepte complementare. Această recomandare se
aplică şi profesorilor, cu următoarele particularităţi: în general, profesorii aparţin
categoriei utilizatorilor uzuali ai tehnologiilor ITC, folosind-o în mod curent atât în
scopuri personale, cât şi profesionale. Considerând dotarea cu echipamente a mediului
profesional din care provin, accesul la internet şi frecvenţa utilizării tehnologiei, doar
puţini dintre profesori necesită cursuri de specializare în noţiunile de bază ale ITC.
Totuşi marea majoritate a profesorilor necesită cursuri ITC focalizate pe implicaţiile
pedagogice ale tehnologiei şi folosirea acesteia în cadrul actului educaţional. Cele de
mai sus constituie un exemplu de învăţământ ITC profesional şi personalizat pentru o
anumită categorie de utilizatori. European e-Learning Industry Group a încurajat
Uniunea Europeana şi statele membre să investească mai mult în educarea şi formarea
cetăţenilor în domeniul internetului şi tehnologiei comunicaţiilor. Acţiunile de educare
vor fi sprijinite prin programe de învaţare continuă implementate de statele membre.
Astfel eLIG susţine în totalitate recomndările similare formulate în documentul i2010.
Una dintre cele mai importante provocări în dezvoltarea instruirii prin e-Learning este
aceea de armonizare a instrumentelor şi a conţinutului aplicaţiilor la nivelul UE. Raportul
Euridice asupra competentelor cheie în cadrul învăţământului obligatoriu subliniază
nevoia unei transformări a sistemului educaţional de bază astfel încât acesta să poata
juca un rol în dezvoltarea aptitudinilor, competentelor şi valorilor necesare tinerilor
pentru a se putea integra personal şi professional în “societatea cunoaşterii”. Ultimele
lucrări ale programului Pisa în definirea competenţelor cheie, işi găseşte ecoul în cadrul
criteriilor de clasificare a competenţelor după cum urmează: folosirea interactivă a
instrumentelor, interacţiunea în cadrul unor grupuri eterogene, libera iniţiativă. Astfel, în

I – 18
măsura în care învăţământul obligatoriu se reinventează în secolul 21, se observă

apariţia unei direcţii preponderente ce transcende barierele lingvistice şi de curriculum.
Acest nucleu comun de competenţe se afirmă într-un timp în care există un interes
general pentru o abordare a învăţământului structurat pe materii. Astfel, deşi există înca
o cerere pentru învăţământ tradiţional bazat pe materii, existş oportunitatea dezvoltării
educaţiei digitale care prin dezvoltarea competenţelor cheie stabilite mai sus va ajuta la
atingerea obiectivelor documetului i2010. Tehnologia jocurilor de calculator este un
exemplu excelent despre cum abilităţi generice - comunicare, rezolvare de probleme,
abstractizare, motivare, lucrul în echipă şi abilităţi de învăţare - sunt dezvoltate într-un
mediu informal. Jocurile au un caracter cu adevarat global depăşind cu mult graniţele
naţionale. Această caracteristică trebuie exploatată de sectorul educaţional aşa cum se
întamplă în momentul de faţă în SUA. Încorporand principiile specific jocurilor de
calculator cu ajutorul partenerilor de cercetare şi a instituţiilor educaţionale şi cu sprijinul
Uniunii Europene în industria mass-media poate prelua un rol major în sectorul
educaţional, marcând astfel un punct de cotitură faţă de formele de educaţie anterioare.
Având în vedere impactul globalizăîrii şi necesitatea ca cetăţenii să fie lucrători
competenţi in orice situaţie, oriunde în lume, există o oportunitate ca autorii europeni de
materiale educaţionale să devină cu adevarat competivi pe piaţa globală.
Învăţământul superior, reconversia profesioanală şi învăţământul continuu sunt din ce în
ce mai mult abordate la un nivel internaţional, pentru a se putea acoperi cererea pieţei
de forţă de muncă înalt calificată şi mobilă. Învăţământul în domenii precum
matematica, ştiinţele aplicate şi literatura se pot baza pe principii similare. Schimbarea
interesului de la învatamantul bazat pe materii către învăţământul bazat pe abilităţi nu
elimină nevoia cunoştinţelor specifice pentru fiecare materie şi limbă în parte; de
asemea, nu se poate neaga nici faptul că educaţia depinde de diverse modele
pedagogice, fiecare cu avantajele şi dezavantajele sale. Eforturile de armonizare şi de
creare a unui nucleu multi-media comun, nu trebuie privite ca o ameninţare la adresa
diversităţii lingvistice şi culturale. În continuare, industria de profil va trebui să se
adreseze nevoilor specifice la nivel curricular şi national. In privinţa aducerii acestui
nucleu educaţional către şcoli, tendinţa actuală bazată pe finanţare şi gestionare
centralizată trebuie înlocuita prin parteneriate public - private. La nivel local şi/sau
naţional, nucleul de abilităţi poate fi promovat în fiecare şcoală în parte; în acelaşi timp,
şcolile urmează să fie libere să achiziţioneze orice alt material educaţional din bugete
proprii.

I – 19
Adresându-se Comisiei Europene, European e-Learning Industry Group a formulat

recomandarea de a explora posibilitatea unei apropieri bazate pe parteneriate public-
private pentru a realiza dezideratul acestui nucleu educaţional comun. Şi anume, se
doreşte crearea de parteneriate între industria media, guvernele naţionale şi instituţiile
de cercetare, parteneriate ce au drept scop distribuirea nucleului de competenţe într-o
manieră centralizată. In acest context, centralizarea nu se refera la un nivel de decizie
în particular, ci înseamnă pur şi simplu alocarea de resurse bugetare către şcoli, pentru
achiziţionarea unui anumit set de resurse. Finanţarea publică trebuie să rămână
focalizată pe metodele tradiîionale de educaţie acolo unde abilităţile învăţate depind de:
materia studiată, limba şi conţinutul curricular. Finanţarea în conceptul de nucleu comun
trebuie să rămână complementară.
Astazi, apariţia standardelor deschise permite interoperarea conţinutului de e-Learning,
oferind în acelaşi timp un grad mai mare de protecţie şi de amortizare a investiţiilor prin
integrarea conţinutului media în soluţii e-Learning. Uneori soluţiile e-Learning „închid”
utilizatorul în soluţia oferită de un singur comerciant. Europa prin angajamentul său
către standardele deschise şi interoperabilitate poate prelua initiativa în acest domeniu,
ajutând conceptul e-Learning să atingă acel punct unde noi tehnologii schimbă lumea în
care trăim. Din ce în ce mai mult, guvernele naţionale profită de astfel de oportunităţi
pentru dezvoltarea de programe naţionale de e-Learning. Industria media poate
beneficia enorm din aceste programe guvernamentale. Multe politici guvernamentale
prevăd demararea de proiecte structurale de mare amploare implicând o multitudine de
parteneri şi abordând probleme precum: reţeaua de comunicatie natională,
infrastructura, indexarea, gestiunea şi schimbul informaţiilor media digitale în scopuri
educaţionale, de formare profesională şi alte forme de învăţământ. Pentru a concura în
”societeatea cunoasterii”, sistemul educaţional european trebuie să adopte rapid o
abordare comună şi concertată în scopul definirii şi promovării standardelor de
interoperabilitate pentru tehnologii e-Learning, având continut multi-media capabil de
portare pan-europeană.
European e-Learning Industry Group susţine de multă vreme punctul de vedere
conform căruia standardele tehnice deschise în domeniul gestionării, editării şi
distribuirii conţinutului media sunt singurele capabile să atingă cu adevarat
interoperabilitatea completă. Prin acest concept de interoperabilitate completă, bazată
pe standarde deschise, se iau în considerare şi vederile Comisiei Europene cu privire la
e-Learning, în sensul că:

I – 20
- un instrument poate fi considerat interoperabil dacă procesul poate fi descris prin

specificaţii care sunt independente de instrument;
- standardele curente pentru conţinutul media nu tratează suficient problema semanticii
procesului de învăţare; dxista o lipsă de interoperabilitate între conceptele procesului de
învăţământ la nivelul semantic ce poate fi remediată prin utilizarea de profile diferite
pentru fiecare utilizator.
În conformitate cu Raportul Comisiei Europene privind consultarea mediului de lucru pe
continutul e-learning, vom vedea subiecte R&D importante nepromovate în tehnologii şi
standarde de conţinut care să permită a fi reutilizate în scopuri de educaţie sau în
mediile de afaceri. Mai multe proiecte ar trebui să se desfăşoare prin activităţi de reţea
mai bine definite şi prin transferuri de cunoştinţe între experţii tehnici şi producătorii de
conţinut responsabili de abordări didactice. Programele de finanţare care îmbunătăţesc
apropierea între tehnologie şi particularităţile de producţie ale partenerilor vor asigura
îmbunătăţiri ale calităţii produselor şi vor facilita îndeplinirea cerinţelor locale.
Referindu-se la conţinutul instruirii continue, European e-Learning Industry Group
consideră că acesta trebuie să se bazeze pe standardele industriei. Desfăşurarea unei
platforme e-Learning interoperabile care suportă standardele educaţionale
internaţionale de conţinut trebuie să fie in conformitate cu strategia de e-Learning şi să
se reflecte în standardele de achiziţii publice în cadrul Comunităţii Europene. De aceea
apare recomandat ca editorii şi furnizorii de tehnologie e-Learning sa fie implicaţi în
acest proces de standardizare. În timp ce sistemele de învăţământ sunt specifice
fiecărei ţări, organismele europene de standardizare ar trebui să lucreze cu grupuri
internaţionale de industrie pentru a elabora standarde şi a defini profile Pan-europene
(IEEE, CEN ş.a.). Utilizarea sistematică a noilor tehnologii (de exemplu, XML, servicii
Web şi tehnologii Semantic Web), soluţii arhitecturale (de exemplu, Managementul
Conţinutului Sistemelor de Învăţământ), şi a standardelor de interoperabilitate trebuie să
fie promovate rapid printre părţile interesate de la industria europeana la cei ce
elaborează şi editează materiale educaţionale.
Nu este suficientă numai proiectarea conţinutului în funcţie de standardele acceptate, ci
este important să existe asigurarea că diferitele arhive de conţinut sunt disponibile
pentru căutare şi regăsire printr-o metodă standard. Această problemă necesită
finanţare specifică pentru a se asigura că toate materialele disponibile ascunse în cele
mai multe comunităţi de învăţământ pot fi auto-editate într-o arhivă de resurse

I – 21
educaţionale. Pentru aceasta, trebuie luate in considerare probleme precum

multilingvismul, schemele de metadate şi drepturile digitale.
Finanţarea suplimentară ar trebui să fie dedicata pentru cercetare şi activităţi care au ca
scop furnizarea de soluţii de îmbunătăţire a designului conţinutului şi de stocare, cu
scopul automatizării reutilizării şi facilitării localizării bazate pe condiţiile de acordare a
licenţelor. Astfel de activităţi de cercetare-dezvoltare sunt în mod clar calea de urmat
pentru a dezvolta o piaţă europeană pentru conţinut educaţional. Desigur, nu s-ar putea
crea conţinut european independent faţă de culturile naţionale dar, cu siguranţă, s-ar
oferi condiţiile tehnice necesare stimulării circulaţiei materialelor de învăţare.
Unul dintre beneficiile tehnologiei educaţionale este capacitatea de a permite
profesorilor să-şi personalizeze conţinutul cursurilor pentru a servi propriilor nevoi, ca şi
pentru a găsi, a accesa, a crea, a folosi şi a se adapta la resursele de care au nevoie.
Folosirea e-Learning-ului permite o mai mare flexibilitate de utilizare şi de reutilizare în
toate sectoarele. Totuşi, la nivelul UE, teste cum ar fi Celebrate au furnizat o dovadă
clară că şi în rândul unei comunitati de profesori competenţi şi voluntari în domeniul
ITC, există insuficiente stimulente pentru a dezvolta materiale educaţionale reutilizabile
de calitate.
Ca urmare, s-a formulat recomandarea ca aspriraţiile către flexibilitate să fie raportate la
realitate. Astfel va putea prevala faptul că majoritatea profesorilor dispun de timp şi
abilităţi limitate pentru selectarea sau crearea materialelor educaţionale. Instrumentele
pedagogice interactive trebuie să-şi justifice costul oferind mai mult decât animaţii
simple, flash-uri sau liste de site-uri generate prin motoare de căutare.
Pentru orice strategie de e-Learning este importantă recunoaşterea şi îmbunătăţirea
planurilor în concordanţă cu gama de instrumente deja oferite de editori în vederea
susţinerii unor aplicaţii cu înalt grad de flexibilitate. Conceptul de „granularitate” nu ar
trebui folosit în detrimentul unui conţinut de calitate superioară.
Editorii privesc cu entuziasm faptul că profesorii sunt destul de experimentaţi pentru a-
şi crea singuri suportul de curs, acesta urmând a fi re-utilizat si re-localizat. De fapt,
sunt aceiaşi profesori care lucrează împreună cu editorii la crearea de noi materiale
didactice.
În ceea ce privesc modalităţile de evaluare şi de îmbunătăţire a calităţii materialului
didactic, acest aspect este strâns legat de cele arătate anterior. Astfel, numai într-o
oarecare măsură şi, din păcate, calitatea materialului eLearning nu a reuşit
întotdeauna să fie la nivelul aşteptărilor utilizatorilor. Unele state membre au adoptat

I – 22
sisteme facultative de management a calităţii produselor educaţionale digitale. De

asemenea există şi sisteme independente. Căutarea unor criterii şi metode comune de
evaluare este un subiect aprins de dezbatere, dar sistemele de asiguare a calităţii nu
pot fi izolate de modelele pedagogige pe care se bazează conţinutul media. Vor fi
necesare cercetări suplimentare pentru a determina modul în care programele de
asigurare a calităţii pot fi independente de tendinţele culturale, politice şi lingvistice.
Editorii sunt ferm convinşi că asiguarea calităţii conţinutului reprezintă centrul acestui
demers care este denumit proces editorial.
De exemplu, cel mai important aspect în procesul editării unei publicaţii ştinţiifice este
reprezentat de verificarea că o lucrare ştiinţifică îşi merită numele de ştiinţifică. Chiar şi
publicaţiile ştinţiifice cu acces deschis se bazează pe evaluarea reciprocă datorită
modului de răspândire a informaţiilor. În ceea ce privesc resursele educaţionale, ca
manuale, echipe „autoritare” formate din diverse competenţe ca profesori şi experţi în
pedagogie, acestea rămân necesare în garantarea satisfacerii nevoilor pedagogice.
European e-Learning Industry Group a formulat către guvernele UE recomandarea de a
se preocupa de asigurarea calităţii de conţinut, astfel încât profesorii şi cei în curs de
instruire să aibe posibilitatea de a selecta cele mai bune resurse. Există convingerea
fermă că procesul editorial reprezintă cheia garantării celei mai bune calităţi,
constituind elementul de control în realizarea unor publicaţii de valoare. Prin urmare, se
consider că pentru a încuraja calitatea este necesară stimularea pieţei de conţinut,
astfel încât succesul comercial să se sprijine pe un bun ciclu de dezvoltare. Evident, în
continuare sunt necesare cercetări pentru a determina modul în care programele de
asigurare a calităţii pot fi independente de tendinţele culturale, politice şi lingvistice.
O modalitate importantă pentru dezvoltarea unui conţinut educaţional consistent şi
interactiv o reprezintă conexiunea de bandă largă. Imaginea unei conexiuni în bandă
largă în Europa rămâne fragmentată. Extinderea conexiunilor în bandă largă este mai
puternică în acele ţări care au infrastructură competitiva, dar rămâne foarte scăzută în
multe ţări în care se menţin zone fără acces la aceste conexiuni.
În ultimii ani, mai multe guverne UE au iniţiat programme investiţionale de amploare în
domeniul TIC. Aceste acţiuni s-au înregistrat în mare măsură independent şi
nesincronizat, dar au avut ca efect creşterea rapidă a mediei generale de extindere a
conexiunilor pentru TIC în şcoli şi instituţii de învăţământ superior. Totuşi, din cauza
caracterului nesincronizat, au intervenit diferenţe majore în diferite ţări europene şi
sectoare, existând o creştere a riscului de divizare digitală în dezvoltarea e-Learning-

I – 23
ului atât între ţările Uniunii Europene, cât şi între sectoare. Aceste diferenţe ar trebui să
fie monitorizate şi recuperate rapid pentru a minimiza variaţia în ecuatia dezvoltarii e-
Learning-ului european.
În prezent, în Europa accentul rămâne pe "cantitatea" de bandă largă şi nu pe "calitate".
Nu există nici un accent pe nevoia de a oferi dezvoltări preferenţiale generaţiilor de
conexiuni avansate care să permită crearea de conţinut şi servicii educaţionale mai
bogate şi mai inovative. Evoluţiile internaţionale în unele părţi din Asia arată că
următoarea generaţie de conexiune în bandă largă este aproape şi aceste evoluţii
declanşează produse şi servicii cu conţinut educaţional nou şi mai bogat. Realizarea
unei infrastructuri de clasă mondială care să fie capabil de calitate înaltă şi cumunicaţii
rapide pentru educaţie ar trebui să fie o preocupare majoră pentru anul 2010. Există
convingerea că asistăm la un salt uriaş în Tehnologiile Educationale datorită apariţiei
mobilului, legăturilor fără fir şi tehnologiilor de conexiune în bandă largă care, împreună
cu tehnologiile de reţea şi ambient, sunt susceptibile de a schimba dramatic modul în
care vom percepe Educaţia, Învăţamantului, Sistemul Educaţional de mâine. Aceste
tehnologii sunt abia apărute dar progresează cu o rată susţinută de pătrundere în
obiceiurile societăţii zilelor noastre, oferind imagini ale modului în care acestea ar putea
afecta viitoarele scenarii, inclusiv o gamă largă de impacturi educaţionale: pe bază de
locaţie şi de învăţământ prin telefonie mobilă, programe TV educaţionale interactive,
infrastructuri wireless în campusuri, sisteme de brokeraj cu conţinut federativ.
Pentru a concura în societatea bazată pe cunoaştere, Sistemul Educational European
trebuie să facă un salt rapid spre tehnologiile emergente arătate mai înainte. De aceea,
s-a formular recomandarea către guvernele UE pentru dezvoltarea inovării tehnologice
în scopul anticipării capabilităţilor de învăţare şi de cunoaştere. Astfel se pot obţine
avantaje competitive în comunitatea internaţionala. Balansarea inovării pedagogice şi
tehnologice în noile infrastructuri este cheia către succes; noile sisteme de bandă largă,
mobile şi tehnologii fără fir trebuie să fie experimentate împreuna cu noi servicii de
învăţare. De exemplu,. învăţământ bazat pe locaţie, învăţământ legat de ambianţă, în
acest fel dezvoltând noi modele pedagogice şi de afaceri. De aceea, se consideră că
Politicile Educationale ale UE trebuie să încurajeze:
- investiţii în noi infrastructuri 3G pentru bandă largă, mobile şi sisteme fără fir şi, de
asemenea, “centre” de computere interconectate ;
- abordări combinate pentru învăţământului bazat pe şcoli cu experienţele locale bazate
pe ambienţă şi accesul mobil la informaţie;

I – 24
-promovarea sectoarelor pilot interdisciplinare, de exemplu Educatie, “Patrimoniu

Cultural”, “eGuvern”, Managementul Sanătăţii.
Un model semnificativ în ceea ce priveşte atitudinea faţă de sistemul educational prin
instruire asistată este cel al Marii Britanii. Guvernul britanic a investit 1 miliard de lire
sterline în ITC în educaţie din 1997 până în 2004 şi a atins scopuri competitive. Toate
facultăţile şi universităţile au acum conexiuni de bandă largă. Peste 99% din şcoli sunt
conectate la Internet, dintre care 60% cu viteze de bandă largă, ţinta fiind de a ajunge la
100% până în 2006.
Există un calculator la 8 copii în învăţământul primar şi un calculator la 5 copii în
învăţământul secundar. 48% din şcolile primare şi 82% din şcolile secundare din Anglia
au table interactive, cu o medie de 1 la fiecare şcoală primară şi 4,3 la fiecare şcoală
secundară. Peste 96% dintre profesorii disponibili în Anglia s-au înscris pentru
instruire ITC şi peste 80% dintre aceştia sunt încrezători în capacităţile lor de a folosi
ITC.
Totuşi, lansarea accesului la conexiune cu bandă largă nu este totul. Investiţiile publice
în resurse de calitate pentru învăţământ este continuu şi semnificativ în tot Sistemul de
Credit e-Learning (eLCs). În zona şcolilor primare şi secundare, au fost alocate 100 de
milioane de lire sterline pentru fiecare an academic 2003/2004, 2004/2005 şi
2005/2006 sub formă de grad-uri cu fonduri de la Guvern. În fiecare an academic,
fiecărei şcoli eligibile i-au fost alocate 1000 lire plus 10 lire pentru fiecare elev. Până în
aprilie 2006, şcolile eligibile au primit un total, fără precedent, de 330 de milioane de lire
sterline de la eLCs. Acestea au fost destinate achiziţionării de obiecte pentru învatare
sau pentru a se face abonamente la resurse de învăţare. Acestea pot fi selectate dintr-
un catalog foarte variat multimedia, disponibil pe portalul naţional:
www.curriculumonline.gov.uk.
După cum a raportat Departamentul Britanic pentru Educaţie şi Abilităţi în planul său de
acţiune de 5 ani privind TIC în educaţie, aceste evoluţii majore permit ca experienţa în
educaţie să fie adaptată şi personalizată în mai multe moduri, şi anume:
-prin noi niveluri de suport de învăţare, cum ar fi informaţie on-line, consiliere şi
orientare, inclusiv servicii suport de oferire a compatibilităţii cu promoţii de tip
‘Direct.gov ‘ care permit potenţialilor studenţi, de exemplu, să completeze formulare
UCAS şi să aplice pentru împrumuturi online;

I – 25
-prin modificări în natura învăţării proprii, în sensul că cele mai bune materiale
interactive deja fac posibilă angajarea studenţilor aflaţi în zone îndepărtate să înveţe în
propriul lor ritm, în propriul timp, în propriul stil, să înveţe singuri şi împreună;
-prin lucru mai productiv şi mai rapid pentru profesori; astfel, TIC face mai uşoară
notarea muncii şi monitorizarea progresului elevilor; TIC permite atât predarea la nivelul
întregii clase, folosind o tablă albă interactivă, cât şi lucrul cu persoane fizice sau
grupuri la propriile lor ecrane;
-prin noi forme de colaborare, în sensul că reţele devin o caracteristică în curs de
generalizare în peisajul şcolar - reţele şcolilor lucrând împreună pentru a rezolva
probleme în comun, reţele şcolilor şi agenţii de îngrijire împărţind informaţii despre copii
vulnerabili, reţele şcolilor, colegiilor şi universităţilor dezvoltând şi punând la dispoziţie
materiale; învăţământul comunităţii, pentru familii şi adulţi care doresc să-şi actualizeze
abilităţile, oferă o altă formă de reţea, legături de TIC de hub-uri de educaţie, cum ar fi
şcoli şi colegii.
Punerea în aplicare se va întinde pe un număr de ani, pe măsură ce se dezvoltă
infrastructura necesară. Dar în viitorul imediat, Departamentul Britanic al Educaţiei şi a
Competenţelor aşteaptă:
-o mai largă alegere curriculară, de exemplu, prin parteneriate între şcoli şi colegii
folosind video conferinţe şi materiale interactive pentru a extinde numărul de limbi pe
care o şcoală le poate oferi;
-activităţi de învăţare bine pregătite, prezentate prin table albe interactive şi puse la
dispoziţie în ţara de origine, prin extranetul şcolii sau facultăţii;
-reţele virtuale între educaţie şi industrie, care facilitează o mai mare colaborare şi
înţelegere;
-evaluare on-line personalizată, cu feedback.
Creşterea calităţii şi eficienţei în educaţia asistată de calculator reprezintă o preocupare
reală pentru multe instituţii din Romania.
Considerând ca prioritară necesitatea de progres în domeniul educaţiei şi instruirii
continue, mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile, ai comunităţii academice, ai
mediului de afaceri, precum şi lideri de opinie în domeniul utilizării noilor tehnologii
pentru educaţie şi formare au iniţiat Proiectul „Elearning.Romania”. Partenerii care
alcătuiesc Grupul de iniţiativă al proiectului Elearning.Romania sunt arătaţi în Anexa 2.
Treptat, alături de aceştia se coalizează o comunitate de persoane şi instituţii animate
de aceleaşi interese şi subscriind la valori comune.

I – 26
Proiectul Elearning.Romania îşi propune creşterea calităţii şi eficienţei în educaţia

asistată de calculator, prin oferirea de suport teoretic, prin diseminarea bunelor practici
şi a experienţelor locale în e-Learning, prin informarea continuă cu privire la iniţiativele
şi evenimentele semnificative din domeniu, prin promovarea celor mai bune soluţii,
sisteme şi servicii pentru elearning. Astfel, comunitatea Elearning.Romania susţine
eforturile Ministerului Educaţiei Cercetării şi Inovării, ale Ministerului Comunicaţiilor şi
Tehnologiei Informaţiei, precum şi ale altor instituţii cu rol de decizie, pentru proiectarea,
implementarea şi evaluarea impactului programelor naţionale de elearning. Pe de altă
parte, un rol important asumat este acela de a oferi factorilor decizionali sugestii de
ameliorare, de a semnala direcţiile oportune de dezvoltare ale acestor programe, de a
argumenta continuarea sau stoparea lor, prin raportare continuă la rezultatele concrete
şi la beneficiile practice.
Următoarele obiective orientează activităţile desfăşurate de partenerii
Elearning.Romania:
-crearea unui spaţiu de comunicare între specialişti, practicieni, cercetători, lideri de
opinie şi factori de decizie în domeniul e-Learning;
-promovarea experienţelor pozitive, semnificative pentru practica utilizării noilor
tehnologii în educaţie atât la nivelul învăţământului universitar şi preuniversitar, cât şi în
zona educaţiei nonformale;
-susţinerea activităţii practicienilor şi specialiştilor în e-Learning prin explorarea
sistematică şi prezentarea unor resurse teoretico-metodologice disponibile la nivel
naţional, european şi mondial;
-prezentarea oportunităţilor de formare şi de informare în domeniul e-Learning şi
instruirii asistate de calculator;
-susţinerea activităţii instituţiilor guvernamentale prin oferirea unui canal de comunicare
şi informare în privinţa politicilor, a strategiilor şi a programelor naţionale de
implementare a noilor tehnologii în sistemul de învăţământ;
-crearea şi utilizarea unui instrument de cercetare a opiniilor practicienilor şi
specialiştilor în utilizarea noilor tehnologii în educaţie, datele obţinute având rol de
feedback pentru iniţiativele naţionale în domeniu.
Ariile de interes pentru comunitatea Elearning Romania au fost conturate după cum
urmează:

I – 27
-e-Learning universitar, vizând utilizarea noilor tehnologii la nivelul învăţământului

superior; soluţii şi sisteme de e-Learning pentru universităţi, servicii de asistenţă şi
suport în dezvoltarea sistemelor de e-Learning;
-software educaţional pentru prezentări de aplicaţii dezvoltate pentru uz didactic,
prezentări ale experienţelor de utilizare a noilor tehnologii în clasă, instruire asistată de
calculator, la nivel preuniversitar;
-politici şi strategii destinate secvenţelor strategice ale programelor naţionale şi
internaţionale de implementare a noilor tehnologii în educaţie, orientări prospective,
prezentări de cărţi albe;
-echipamente constând din soluţii tehnice, instrumente şi tehnologii de suport pentru e-
Learning şi instruire asistată de calculator, echipamente multimedia;
-proiecte constând din prezentări ale proiectelor semnificative pentru dezvoltarea
domeniului e-Learning;
-studii şi rapoarte cuprinzând rezultatele ale cercetărilor şi ale evaluărilor realizate în
domeniul e-Learning/ instruirii asistate de calculator;
-situri de prezentare a resurselor teoretice şi practice disponibile pe situri româneşti sau
străine, recomandări de adrese web;
-publicaţii cum ar fi apariţii editoriale în domeniul e-Learning, prezentări de monografii,
broşuri, reviste şi alte publicaţii periodice, recenzii, analize critice ale apariţiilor
editoriale;
-evenimente în sensul de prezentări ale principalelor conferinţe, seminarii şi întâlniri de
lucru desfăşurate pe tema utilizării noilor tehnologii în educaţie;
-cursuri online oferind oportunităţi de formare continuă şi dezvoltare personală prin
cursuri online; e-Training, soluţii şi sisteme de e-Learning pentru formare continuă;
-anunţuri incluse în secţiuni de informare cu privire la noi programe, apeluri pentru
proiecte, oportunităţi de angajare, solicitări de parteneriate etc.
Situl <elearning.ro> conţine articole propuse de către editori şi de către utilizatori,
structurate pe categoriile prezentate mai sus. Orice membru al comunităţii
Elearning.Romania poate propune un articol pentru a fi publicat pe site şi promovat prin
intermediul revistei electronice asociate sistemului elearning.ro. Articolele propuse sunt
validate de un Consiliu editorial, format din editorii coordonatori şi din reprezentanţi ai
partenerilor Elearning.Romania. Criteriile de validare sunt formulate pe baza principiilor
fundamentale ale proiectului Elearning.Romania, principii care susţin nonpartizanatul
politic, echidistanţa faţă de principalele teorii, faţă de curentele de opinie şi faţă de

I – 28
actorii instituţionali ai domeniului utilizării TIC în educaţie, corectitudinea metodologică,

teoretică, semantică, gramaticală, precum şi promovarea exclusiv a valorilor autentice şi
a iniţiativelor constructive.
Opiniile şi informaţiile prezentate în materialele publicate pe situl Elearning.Romania
aparţin autorilor. Acestea nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a partenerilor.
Editor Elearning.Romania poate fi orice utilizator care are o contribuţie semnificativă la
dezvoltarea resurselor şi materialelor disponibile pe situl <elearning.ro> pentru întreaga
comunitate de practicieni, factori de decizie şi cercetători în e-Learning.
Preocupări pentru dezvoltarea învăţământului interactive există în mai multe centre
universitare din ţară.
La Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Informatică au fost create oportunităţi
de comunicare în cadrul unor sit-uri de e-Learning. Actualmente există situri de e-
learning foarte dezvoltate, oferind o mulţime de facilităţi atât pentru studenţi, cât şi
pentru profesori. De exemplu, un astfel de site, propune un mecanism de comunicare la
nivelul sit-ului astfel încât fiecare student să poată obţine o perspectivă asupra
informaţiilor furnizate în concordanţă cu educaţia, cultura şi ariile sale de interes. Acest
mecanism se bazează pe gestionarea dinamică a unei ontologii cu date despre studenţi
şi pe diverse posibilităţi de personalizare a interfeţei. A fost luat în consideraţie faptul
că, atât la nivel imagistic, cât şi textual, pentru fiecare utilizator trebuie adoptat un limbaj
specific şi oferit cadrul de discuţii propice pentru realizarea unei comunicări autentice.
Ontologia propusă spre dezvoltare permite semnalarea afinităţilor de interese şi
preocupări ale utilizatorilor. Pe viitor, se va avea crearea de sit-uri care să asigure
condiţii pentru discutarea unor modalităti efective de colaborare între diverse
tipuri de specialişti.
Pornind de la preocupările comune pentru utilizarea metodelor statistice în studiul e-
learning-ului în învăţământul superior românesc, trei universităţi, şi anume:
- Universitatea “Al.I.Cuza” Iaşi, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor;
- Academia de Studii Economice Bucureşti, Catedra de Statistică şi Econometrie şi
- Academia de Studii Economice Bucureşti, Catedra de Statistică şi Econometrie
Acestea au iniţiat un studiu asupra modurilor în care se foloseşte e-Learning în
învîţământul superior românesc.
Studiul atrage atenţia asupra faptului că învăţarea pe baza tehnologiei devine o practică
în învăţământul superior. Studiul se bazează pe o anchetă efectuată în rândul
studenţilor unei prestigioase instituţii de învăţământ superior din România, Universitatea

I – 29
„Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Prin aplicarea unor metode statistice corespunzătoare,
s-a încercat identificarea unor posibile diferenţe în rezultatele obţinute pe sexe, medii,
facultăţi, timp petrecut la calculator. Deasemenea, analiza scoate în evidenţă opţiuni
educaţional relevante care pot fi considerate specifice studenţilor din universităţile din
România. Rezultatele cercetării încurajează autorii să extinde studiul şi asupra altor
variabile, identificând şi alte asocieri posibile.
Academia de Studii Economice Bucuresti, Facultatea de Management împreună cu
Universitatea D’Artois din Franţa au reuşit interconectarea prin intermediul unei
platforme e-Learning. Sistemul a fost construit după un model flexibil, atât din punct de
vedere organizatoric, cât si din punctul de vedere al materialelor de instruire, astfel încât
să permită desfăsurarea de procese de învăţare sincrone sau, după caz, asincron.
Din punctul de vedere al structurii, sistemul de e-Learning asigură facilităţi pentru
transferul de cunostinţe prin dezvoltarea şi publicarea de conţinut educaţional sub forma
de cursuri sau biblioteci virtuale şi verificarea şi testarea cunostinţelor folosind simulări
manageriale, scenarii sau studii de caz pentru evaluare.
Specialistii apreciază că piaţa e-Learning este structurată în trei mari sectoare.
- Sectorul academic, care este apreciat ca fiind cel mai mare consumator de produse
e-Learning. În S.U.A., spre exemplu, o statistică recentă a relevat faptul că peste 25%
din populaţie este implicată, în mod direct sau indirect, în primirea sau furnizarea de
servicii specifice unei anumite forme de învăţământ.
-Sectorul corporativ, format din companii si instituţii publice care utilizează e-Learning-
ul în scopul perfecţionării profesionale a personalului propriu. Aceasta este cea mai
dinamică piaţă, caracterizată prin investiţii mari în implementarea de sisteme de
învăţământ la distanţă. Un exemplu sugestiv îl consituie compania General Electric,
care a investit, în anul 2004, peste 500. mil $ pentru activităţi de training on-line.
-Sectorul consumatorilor individuali, care include beneficiarii proceselor de formare
continuă. În acest sens, în S.U.A. se apreciază că, anual, se derulează peste 200.000
de cursuri de formare continuă, între care ponderea celor derulate folosind mijloace
electronice este în continuă crestere.
În concluzie, specialiştii acestor institute consider că indiferent de specificul pieţei,
investiţiile în perfecţionarea resurselor umane se numără printre cele mai importante. În
acest context, un sistem de e-Learning asigură o instruire unitară, o mai bună
monitorizare a rezultatelor obţinute de cursanţi şi traineri, evaluarea metodelor didactice

I – 30
folosite, planificarea resurselor (instructori, săli de curs), economie de timp şi

optimizarea procesului de învăţare organizaţională.
O altă preocupare de profil există la Academia de Studii Economice din Bucuresti –
Facultatea Management. Aceasta se referă la operaţionalizarea tehnicilor de e-Learning
în cadrul unui program de master. Cadrele didactice care au iniţiat acţiunea au
organizat un program internaţional de master cu dublă diplomă, în parteneriat cu
Universitatea D’Artois din localitatea Arras, Franţa. Acesta este inclus în oferta
educaţională a celor două instituţii organizatoare pentru anul universitar 2006-2007, sub
numele de “Managementul Întreprinderii si al Teritoriului”(MIT). Originalitatea şi
caracterul de noutate al acestui program de master este reliefat cel puţin de
următoarele două aspecte:
- procesul de instruire al cursanţilor depăşeşte paradigmele tradiţionale ale
învăţământului clasic, legat de restricţii de timp şi spaţiul de învăţare, prin introducerea
tehnicilor de e-Learning;
- absolvirea masterului urmează a fi certificată prin eliberarea unei duble diplome –
una recunoscută de Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării din România, iar cea de-a
doua recunoscută de Ministerul Educaţiei Naţionale, de Învăţământ Superior şi de
Cercetare din Franţa.
MIT oferă posibilitatea perfecţionării şi acumulării de noi cunostinţe pentru managerii,
specialiştii şi experţii din domenii de interes la nivel naţional şi european – mediul de
afaceri, administraţie şi servicii publice de interes general. Un argument suplimentar
care susţine scopul pe care şi-l propune MIT decurge şi din faptul că, în ultimii ani, în
cadrul companiilor naţionale şi în special internaţionale, în procesele de recrutare si
selecţie a personalului tendinţa este aceea de a lua în considerare în mod esenţial,
experienţa profesională şi pregătirea educaţională. Pentru funcţiile de management se
constată din ce în ce mai mult o preferinţă a angajatorilor pentru absolvenţii programelor
de master, aceştia din urmă dobândind prin intermediul acestei alternative, competenţe
care îi pot califica pentru poziţii de “top management” în companii performante în ţară
sau străinătate. Programul MIT este proiectat sub aspect structural şi funcţional într-un
ansamblu interdisciplinar si tehnologic, cu elemente reprezentative ale culturii
organizaţionale ale celor două universităţi organizatoare, urmărind realizarea a două
obiective strategice:

I – 31
− dobândirea statutului de promotor al programelor de tip master la nivelul Academiei

de Studii Economice din Bucuresti, în cadrul cărora procesul de instruire al cursanţilor
este asigurat prin platforme de e-Learning;
− deschiderea scolii superioare românesti de învăţământ economic spre mediul
european, prin formarea unor specialisti recunoscuţi în ţările membre UE.
În contextul reformei învăţământului românesc, precum şi în spiritul alinierii la cerinţele
integrării în Uniunea Europeană, organizatorii acestui program de master au orientat
modul lui de desfăsurare în direcţia satisfacerii necesităţii de perfecţionare a
specialistilor, managerilor, funcţionarilor publici etc., fără ca acestia să fie constrânsi ca
spaţiu şi timp de învăţăre. Astfel, aprofundarea unor cunostinţe şi dobândirea altora cu
caracter de noutate de către fiecare cursant, va fi susţinută de ansamblul tehnicilor
specifice platformei e-Learning. Prin particularităţile sale, MIT îi încurajează pe cursanţi
să privească studiul ca pe un proces continuu şi să se perfecţioneze în practica şi
problematica cea mai actuală din sfera economică si cea a administraţiei, pe o
infrastructură modernă informatică şi de comunicaţii. În esenţă, platforma e-Learning
care va asigura operaţionalizarea procesului de instruire al cursanţilor este alcătuită sub
aspect structural dintr-o serie de module:
− Biblioteca digitală, care reuneşte ansamblul suporturilor de curs, pentru fiecare
disciplină inclusă în curricula programului de master. De aici, cursanţii pot consulta în
format electronic, cărţile de referinţă în domeniul de interes, având şi posibilitatea
“navigării” cu diverse motoare de căutare, pentru a identifica si alte referinţe din
literatura de specialitate;
− Biblioteci de teste de autoevaluare, care sunt structurate pe discipline şi oferă
cursantului posibilitatea unei evaluări proprii si obiective. Astfel de teste pot fi regăsite la
sfârsitul fiecărei lecţii parcurse sau după fiecare capitol, fiind diferenţiate după gradul de
dificultate, timpii de răspuns etc. Avantajul folosirii acestor tehnici de autoevaluare este
legat în primul rând de factorii psihologici si motivaţionali, cursantul beneficiind de un
mediu “intim” (el şi calculatorul) pentru a-şi testa nivelul cunostinţelor;
− Testele de evaluare, grupate de asemenea, pe discipline, permit realizarea
interacţiunii între profesor si cursant, printr-un proces flexibil care înlătură anumite
restricţii clasice aflate în cadrul activităţilor de examinare. Sub aspect funcţional,
platforma e-Learning implementată în cadrul programului de master oferă o multitudine
de funcţii, tratarea lor exhaustivă depăsind însă limitele prezentului articol. Câteva dintre
cele mai importante funcţionalităţi se referă la:

I – 32
− posibilitatea obţinerii unui set complex de rapoarte, utile atât echipei de management
a programului (evidenţe statistice, centralizări cursanţi, taxe de studiu etc), cât şi fiecărui
cadru didactic, component al corpului profesoral (situaţii individuale referitoare la
evoluţia cursantului în cadrul procesului de instruire, rapoarte care reflectă prin diversi
indicatori, gradul de implicare al cursantului etc);
− existenţa forumului electronic, axat pe tratarea unor subiecte de interes general, la
nivelul unei grupe de cursanţi, sau a unor discuţii orientate profesor-cursant, sau
cursant-cursant (prin moduri de lucru de tip sincron sau asincron).
Instruirea masteranzilor în sistem e-Learning nu exclude întâlnirile “face to face”, dintre
cursant si tutor. Astfel, în cadrul programului MIT, pentru fiecare disciplină din curicula
universitară sunt prevăzute activităţi tutoriale, destinate dezbaterii unor probleme pe
marginea materialelor parcurse de către cursanţi şi, de asemenea, ateliere de lucru de
tip “work shop” cu o puternică tentă aplicativă, unde pot fi discutate cazuri reale din
domeniile de specialitate ale masterului. O sumară analiză comparativă între modul
tradiţional de instruire şi cel interactiv, bazat pe tehnologie informatică evidenţiază o
serie de elemente care au ca scop promovarea învăţământului modern bazat pe e-
Learning şi crearea în constiinţa potenţialilor cursanţi a ideii de pregătire şi
perfecţionare, fără constrângeri legate de spaţiu şi timp. Folosirea e-Learning-ului
pentru instruire, formare şi dezvoltare a diverselor abilităţi profesionale este marcată de
câteva dimensiuni fundamentale:
− Eficientă. Majoritatea cursanţilor nu au timpul necesar şi nici motivarea respectivă
pentru a se forma ca autodidacţi. Studiul individual după cursuri tipărite distrage, de
multe ori, atenţia cititorului şi nu focalizează suficient de bine concentrarea spre scopul
final al instruirii. Cu siguranţă, e-Learning-ul va funcţiona mult mai eficient decât simpla
citire a unui manual.
− Economie. Odată cu creşterea numărului de cursanţi, devine din ce în ce mai eficient
să se implementeze un sistem de e-Learning decât să se folosească instruirea clasică.
Conform „Training Magazine”, cheltuielile se reduc cu 50% - 70% prin înlocuirea
instruirilor bazate exclusiv pe prezenţa profesorului, cu soluţii e-Learning.
− Caracter practic. În multe cazuri, persoanele care doresc să se instruiască printr-un
program de pregătire sunt dispersate pe arii geografice întinse. A trimite această
mulţime de cursanţi la un centru unic de instruire, pentru cursuri ce se desfşăoară într-o
sală obişnuită este la fel de nepractică şi ineficientă ca şi trimiterea unui profesor spre

I – 33
toate aceste orase, într-un „circuit academic”. Şi aici, e-Learning-ul poate fi util, prin
reducerea atât a costurilor, cât şi timpilor de deplasare.
− Standardizare. În mod firesc, modul de învăţare şi de comportament al cursanţilor
este diferit şi ca urmare, nivelul de cunostinţe asimilate pe parcursul instruirii clasice
este extrem de eterogen. Sistemul e-Learning standardizează nivelul de informaţii
transmise cursantului si oferă tehnici prin care cantitatea de cunostinţe asimilate este
evaluată obiectiv.
− Performanţă mare de învăţare. S-a demonstrat faptul că instruirea asistată de
calculator este mai puţin intimidantă pentru cursant decât metodele clasice. Grijile si
stresul de a nu face greseli în faţa colegilor şi a profesorului sunt eliminate. Simulările
pentru folosirea diverselor aplicaţii oferă cursantului posibilitatea de a exersa, făra riscul
distrugerii sistemului si făra teama de a nu greşi – ceea ce, în situaţiă clasică, ar
conduce la rezultate negative. Prin e-Learning cursanţii pot învăţa independent si în
propriul lor ritm, ceea ce conduce la o crestere a factorului de reţinere a cunostinţelor cu
până la 50%, faţă de instruirile conduse de profesor.
− Flexibilitate. Deoarece e-Learning-ul este disponibil utilizatorului final oricând doreste
acesta şi practic de oriunde, atâta timp cât există o conexiune la Internet, profesorii au
acum la îndemână un mijloc modern şi flexibil pentru transmiterea efectivă şi în timp
real a informaţiilor către cursanţi. e-Learning-ul ajută la atingerea obiectivelor
educaţionale într-un interval de timp mai scurt decăt instruirile clasice, reducând timpul
în care cursantul parcurge materialele de studiu.
În anul 2006, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei
Române au inaugurat o platform informatică intitulată “Sistemul Informatic e-Learning”.
Noul sistem informatic este destinat perfecţionări asistate de calculator a personalului.
În faza iniţialã, 10.000 de poliţişti vor beneficia de avantajele tehnologiei în procesul de
instruire. Valoarea investiţiei se ridicã, pânã în prezent, la aproximativ 900.000 euro,
dintre care 50.000 Euro reprezintã costurile platformei de e-Learning, ale serverelor de
suport, ale celor 2 cursuri interactive, precum şi a training-ului şi suportului tehnic pentru
platformã. Aceste componente ale proiectului au fost realizate de S.C. SIVECO
Romania SA. De asemenea, la cele 41 de inspectorate judeţene de poliţie, cele trei
instituţii de învãþãmânt ale Poliţiei, Direcţia Generalã de Poliţie a Municipiului Bucureşti
şi Inspectoratul General al Poliţiei Române au fost create laboratoare de învaţãmânt,
dotate cu câte 9 calculatoare fiecare, imprimantă, precum şi proiector cu tablã
inteligentã. Poliţia Românã este prima dintre instituţiile similare din regiune care a

I – 34
introdus sistemul informatic de pregãtire a personalului şi, totodatã, printre puţinele

structuri din Europa care folosesc platforme de acest tip. Avantajele folosirii unei soluţii
de instruire asistatã de calculator, complementarã instruirii clasice, sunt:
- posibilitatea de instruire acceleratã a unui numãr mare de poliţişti. Poliţia Românã se
aflã în proces de suplimentare a personalului, în conformitate cu recomandãrile Uniunii
Europene;
- completarea instruirii clasice cu instruire prin calculator, la distanţã, asigurã o pregãtire
de calitate şi în timp scurt. Accesul la informaþie prin e-Learning este foarte rapid şi
este posibil de accesat de mase mari de personal;
- în plus, dupã finalizarea instruirii, poliţiştii pot reveni asupra aspectelor studiate, în
funcţie de necesităţi.
- prin e-Learning, cursantul are şi posibilitatea de a studia de la distanţã, în ritmul
propriu, folosirea acestui sistem pentru instruire determinând atingerea rapidã a
obiectivelor operaţionale şi scãderea timpilor neproductivi.
- e-Learning-ul permite reducerea deplasărilor asociate instruirii, generând şi avantaje
economice.

I – 35
ANEXA 1. Membrii grupului sistemului European e-Learning

1. Accenture 2. Henley Management College
3. AGH-UST Distance Education 4. IBM
Study Centre, Poland
5. Apple 6. ICU Global
7. Auralog 8. Intel
9. Austrian Computer Society 10. InteractiveContent
11. C2k 12. IMD
13. Cambridge-Hitachi 14. Microsoft
15. CeLeKT - MSI Vaxjo 16. MTA SZTAKI Hungarian
University Academy of Science
17. CEPIS 18. Open University of the
Netherlands
19. Cisco 20. PAU Education
21. DLGI 22. Sanoma WSOY
23. EDITIS 24. SAP
25. Equiinet 26. Sociedad Digital de Autores Y
Editores
27. European Computer Driving 28. Sun Microsystems
Licence Foundation
29. Federation of European 30. Synergetics
Publishers
31. Fraunhofer-Institute Industrial 32. U&I Learning
Engineering
33. GIUNTI Interactive Labs 34. University de Technologie
Compiegne
35. Grenoble Ecole de 36. University of Ostrava
Management
37. HarvestRoad 38. University of Reading
39. Hatier 40. Wolters Kluwer Education

I – 36
ANEXA 2. Partenerii Programului National e-Learning România
1. AltFactor
2. Asociaţia pentru Ştiinţele Educaţiei (ASTED)
3. Fundaţia Naţională pentru Dezvoltare Comunitară
4. Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei
5. Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
6. Universitatea Politehnica Bucureşti, Centre for Advanced Learning Systems
7. TEHNE – Centrul pentru Dezvoltare şi Inovare în Educaţie Elearning

I – 37

Etapa2ITFPS PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Etapa2ITFPS PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SISTEM INFORMATIC DE INSTRUIRE INTERACTIVĂ ÎN DOMENIUL

SISTEMELOR DE ACŢIONARE HIDRAULICE ŞI PNEUMATICE

Sistemele de acţionare hidraulice şi pneumatice constituie un domeniu vast şi

UPB – CENTRUL DE CERCETĂRI ENERGETICE ŞI DE PROTECŢIA MEDIULUI

UPB – CENTRUL DE CERCETĂRI ENERGETICE ŞI DE PROTECŢIA MEDIULUI

Afilierea Laboratorului de Acţionări Hidraulice şi Pneumatice realizat de autori la

UPB – CENTRUL DE CERCETĂRI ENERGETICE ŞI DE PROTECŢIA MEDIULUI

ACTIVITĂŢI REALIZATE ÎN ETAPA 2

1. Crearea bazei de cunoştinţe specifice domeniului SAHP

2. Crearea bazei de cunoştinţe tehnice generale conexe domeniului SAHP

3. Crearea bazei de cunoştinţe teoretice specifice proiectării asistate de

4. Crearea bazei de cunoştinţe teoretice specifice modelării matematice şi

5. Crearea bazei de cunoştinţe teoretice specifice analizei SAHP cu metoda

UPB – CENTRUL DE CERCETĂRI ENERGETICE ŞI DE PROTECŢIA MEDIULUI

PARTENERIATE ÎN DOMENII PRIORITARE

Contractul de finanţare nr. 12-104/01.10.2008

SISTEM INFORMATIC DE INSTRUIRE INTERACTIVĂ ÎN DOMENIUL

Crearea bazei de cunoştinţe specifice domeniului SAHP

PREŞEDINTE, DIRECTOR DE PROIECT,

Prof.dr.ing. Adrian BADEA Prof.dr.ing. Nicolae VASILIU

PROGRAMUL PARTENERIATE ÎN DOMENII PRIORITARE

Contractul de finanţare nr. 12-104/01.10.2008

PARTEA I. NOŢIUNI FUNDMENTALE

2. LICHIDELE UTILIZATE ÎN TRANSMISIILE HIDRAULICE…….. 33

3. ELEMENTE DE MECANICA FLUIDELOR SPECIFICE

UPB – CENTRUL DE CERCETĂRI ENERGETICE ŞI DE PROTECŢIA MEDIULUI

3.3. Curgerea lichidelor prin orificii şi fante…………………………….… 60

PARTEA a II-a. CONSTRUCŢIA, FUNCŢIONAREA, CALCULUL ŞI

UPB – CENTRUL DE CERCETĂRI ENERGETICE ŞI DE PROTECŢIA MEDIULUI

5. POMPE CU PALETE CULISANTE............................................................ 149

6. POMPE CU ANGRENAJE CILINDRICE ................................................... 165

7. MOTOARE HIDRAULICE VOLUMICE ROTATIVE ................................. 191

UPB – CENTRUL DE CERCETĂRI ENERGETICE ŞI DE PROTECŢIA MEDIULUI

Caracteristicile mecanice relativ rigide ale maşinilor de forţă sunt adaptate

Caracteristica mecanică a unei maşini de forţă reprezintă dependenţa dintre

Într-o transmisie hidraulică, o pompă transformă energia mecanică

Fig. 1.4. Schema unei transmisii hidrostatice:

Termenul "hidrostatic" este impropriu (transmiterea energiei se face prin

Fig. 1.5. Schema unei transmisii hidrodinamice:

Fig. 1.6. Schema unei transmisii sonice:

Inventatorul transmisiilor sonice este inginerul român Gogu

Transmisiile "pneumostatice" utilizează maşini pneumatice volumice, iar

1.2. CLASIFICAREA TRANSMISIILOR

In cadrul transmisiilor hidrostatice şi pneumostatice se disting, din punctul

1.3. AVANTAJELE ŞI DEZAVANTAJELE TRANSMISIILOR

Transmisiile hidraulice şi pneumatice au câteva caracteristici specifice,

1. Posibilitatea amplasării motoarelor hidraulice volumice într-o poziţie

Fig. 1.7. Schema unui sistem de acţionare hidraulică:

Fig. 1.8. Schema unui sistem de comandă hidraulică cuplat cu un sistem

Fig. 1.9. Schema unui sistem de reglare hidraulică:

Scurgerile interne ale acestor motoare sunt foarte mici, astfel că

1. Transmisiile hidraulice sunt scumpe deoarece includ, în afara pompelor

Lichidele vehiculate în circuitele energetice şi de comandă ale transmisiilor

2.2. PROPRIETĂŢILE FUNDAMENTALE ALE

Viscozitatea este proprietatea fluidelor de a se opune deformărilor ce nu

Unitatea Reperul curbei Scara

Fig. 2.1. Diagrama de conversie a unităţilor de măsură tehnice

randamentul transmisiilor. Aceste fenomene explică interesul major pentru

lubricants - Societatea americană pentru standarde de încercare a produselor

Fig. 2.4. Diagrama ASTM pentru lichide hidraulice uzuale.

Cea mai utilizată măsură a variaţiei viscozităţii cu temperatura este indicele

Există două game de lichide etalon, naftenice şi parafinice, în care se

în care λ este o constantă specifică fiecărui lichid, iar T0 – o temperatură oarecare