Sunteți pe pagina 1din 4

Studiu de caz.

Profesor logoped Frigură Ana-Maria


Centrul Logopedic Interșcolar Onești

Date de identificare
Numele si prenumele: M.P.
Nascut in anul 2005, luna februarie, ziua 02

Prezentarea cazului: M.P.,sex masculin,vârsta 9 ani, clasa a II-a a fost diagnosticat cu


dislalie polimorfă forma gravă, prezintă dificultăţi de însuşire a limbajului citit-
scris,discalculie,întârziere în structurarea,organizarea,orientarea spaţio-temporală,întârziere în
maturarea funcţiei perceptiv-motrice,vizuale, dificultăţi de învăţare, inadaptare şcolară.

Puncte tari: - cooperant şi receptiv dacă e motivat


- capacitate de învăţare comportamentală

Puncte slabe: -elevul înregistrează rezultate slabe la învăţătură, atingând cu greu


standardele minimale de performanţă la disciplinele: limba română, caligrafie, matematică,
educaţie plastică, abilităţi practice;
- întâmpină dificultăţi la citit –scris ori în înţelegerea sau exprimarea
unui mesaj, refuză să coopereze la ore ;
- manifestă interes scăzut în îndeplinirea sarcinilor şcolare;
- agresează deseori colegii de clasă atât verbal cât şi fizic.
Oportunităţi:
- elevul ar trebui antrenat în activități de lucru în grup, în care el să realizeze o sarcină foarte
ușoară (ex. să deseneze);
- receptiv la stimuli noi;
- încearcă să se integreze în grup şi să se comporte frumos cu colegii.

Ameninţări:
- copilul nu poate realiza activități de gândire sau scriere reflexivă;
- parinţii pot fi indiferenţi şi-l pot neglija în continuare;
- pot apărea probleme de relaţionare cu familia;
- din cauza temperamentului impulsive îşi va însuşi cu greu regulile, unele dintre ele încălcându-
le;
- va ţine greu pasul cu ceilalţi elevi din cauza întârzierii în dezvoltarea limbajului, a tulburărilor
de citit-scris.

Date asupra structurii psihologice a elevului


INTELIGENŢA – necorespunzătoare vârstei ;
MEMORIE- de lungă durată slabă, în general mecanică şi de scurtă durată ;
LIMBAJ- întârziere în apariţia şi dezvoltarea limbajului, deficitar în semnificaţii, vocabularul
activ este foarte sărac ;
GÂNDIREA- procesele gândirii slab dezvoltate;
ATENŢIA- imposibilitatea concentrării atenţiei;
MOTIVAŢIA- slabă, puternic extrinsecă;
VOINŢA - slabă, manifestată prin refuz;
Trăsături de CARACTER – nu manifestă iniţiativă, perseverenţă şi conştiinciozitate faţă de
propria activitate, fiind o fire nehotărâtă ;
TEMPERAMENT– extrovertit, uneori calm, alteori agresiv , energic, sensibilitate afectivă,
impulsiv şi reacţionează agresiv împotriva colegilor care-i produc nemulţumiri.
Măsuri:
S-a acţionat la nivel personal prin:
- motivarea permanentă a elevului şi aprecierea în faţa colegilor atunci când a progresat la
învăţătură şi a făcut fapte bune;
- tratarea elevului cu mult tact pedagogic, dându-i-se sarcini simple, clare,
teme uşoare lucrând atât individual cât şi în grup ;
- creşterea încrederii în forţele proprii;
- stimularea motivaţiei pentru învăţare şi pentru dezvoltarea limbajului
- modificarea atitudinii elevului pentru învăţătură;
- intensificarea colaborării cu familia;
- modificarea atitudinii elevului faţă de colegi şi relaţiile cu aceştia, dar şi a colegilor faţă de el;
- implicarea lui în diferite activităţi plăcute (serbari scolare);
- în activitatea logopedică s-a urmărit perfecţionarea echilibrului static şi dinamic,coordonare
ochi-mână, formarea noţiunilor de schemă corporal, de orientare spaţială,temporal, exerciţii de
corectare şi dezvoltare a limbajului oral şi a limbajului citit-scris.

S-a acţionat la nivelul clasei de elevi prin:


- dezvoltarea unui climat de securitate, încredere şi armonie pentru a atrage elevul la ore;
- solicitarea elevului în realizarea unor activităţi desfăşurate în grup;
- participarea la activităţi extraşcolare (cercuri, spectacole, serbări, excursii, vizite ş.a.);
- sprijin individual în rezolvarea temelor;
- lucrul în echipă cu un elev bun (colegi de bancă;
-eliminarea din cadrul grupului pe o perioadă limitată pentru a reflecta asupra comportamentului,
însoţită de discuţii cu subiectul, atunci când comportamentul negativ persisită.

S-a acţionat la nivelul tuturor factorilor:


- familie, (s-a lucrat în permanenţă cu familia prin consiliere,exemple de activitate terapeutică
pentru dezvoltarea limbajului oral şi scris, oferirea de reguli, exemple de comportamente şi
atitudine civilizată despre şcoală şi societate), consilierul şcolar, învăţătorul clasei, profesorul
logoped, colegii.

Metode şi procedee utilizate de membrii echipei:


- pentru a corecta tulburările de limbaj a fost supus programului terapeutic specific dislaliei,
întârzierii în dezvoltarea limbajului şi dislexo-disgrafiei;
- pentru a ameliora tulburările de citit-scris s-au utilizat lectura în imagini, puzzle, exerciţii
grafice, construirea de cuvinte cu şi fără imagini, jetoane, benzi desenate;
- pentru a fi mai atractivă lecţia şi pentru ca elevul să se integreze mai uşor în grup s-a utilizat
învăţarea prin cooperare, predare-învăţare reciprocă, jocul didactic, jocul de rol;
- s-au utilizat recompensele şi aprecierile şi s-au evitat sancţionările permanente;
- i s-a explicat tema pentru acasă;
- sprijin suplimentar;
- incurajări;
- aprecieri verbale ale efortului de a se comporta adecvat;
- satisfacţii spontane;
- autorecompense;
- recunoaşterea progresului copilului pe toate planurile.

Implementarea programului
-Prezentare problemei si motivarea ei elevului, familiei, prin discuţii privind normele şi
responsabilităţile şcolare şi sociale.
-Durata: întregul an şcolar

Rezultate obţinute

- M.P. reuşeşte să înţeleagă semnificaţia globală a unui mesaj scurt (uneori după explicaţii
suplimentare);
- formulează răspunsuri la întrebări cu sprijin;
- desparte cuvinte în silabe şi face analiza şi sinteza la nivelul silabei;
- oral dar şi în scris omite, inversează,înlocuieşte sunete/ litere, dar se corectează dacă este
atenţionat;
- prezintă progres în ceea ce priveşte însuşirea noţiunilor de schemă corporală, de orientare
spaţio-temporală;
- numără crescător şi descrescător în concentrul 0-100 cu uşoare greşeli pe care le corectează la
atenţionare;
- stabileşte succesorul şi predecesorul numerelor date;
- efectuează corect în proporţie de 70-80% din exerciţiile cu o singură operaţie (adunare şi
scădere);
- şi-a îmbunătăţit spiritul de observaţie, memoria vizuală şi asociativă, atenţia concentrată şi
distributivă;
- şi-a îmbogăţit vocabularul;
- a învăţat să aibă răbdare în activitatea desfăşurată;
- relaţii amicale, de întrajutorare cu colegii, renunţare la relaţiile violente;
- participare la activitatea de grup.
Bibliografie :
Verza, E. ( 2003 ), ,,Tratat de logopedie”, Editura Fundației Humanitas, București, vol. I
Stănică, C., Vrășmaș, E., ( 1994 ), ,,Terapia tulburărilor de limbaj”, Editată de S.S.H., București

Mititiuc, I., ( 1996 ), ,, Probleme psihopedagogice la copilul cu tulburări de limbaj”, Ed.


ANKAROM, Iași

S-ar putea să vă placă și