Sunteți pe pagina 1din 5

Strategii terapeutice în autism. Studiu de caz.

Profesor - logoped Petrea Maria Ramona


Centrul Logopedic Interșcolar Bacău, CJRAE Bacău

Prezentarea cazului.

Copilul D.C., în vârstă de 3,6 ani, s-a prezentat la cabinetul logopedic în octombrie 2006,
însoțit de mamă, în vederea unei examinări. Fusese diagnosticat cu autism de un medic psihiatru din
Bacău, diagnostic confirmat de o comisie de specialitate din Iași și i se recomandase, printre altele
(tratament medical, terapie comportamentală) și terapie logopedică. Din datele anamnezei
efectuate, au rezultat următoarele:

- Istoricul medical: Naştere normală, la 8,2 luni, clinic sănătos. Făt în greutate de 3800 g, lungime
50 cm. Alimentat natural 1 lună. La 3,5 ani a început tratamentul cu Rispolept, în dozele prescrise
de medicul psihiatru. Prezintă tulburări de somn și de alimentație (dietă limitată la câteva alimente,
vomă).
- Istoricul dezvoltării: A mers susținut la 10 luni și independent la 1,2 an. Evoluția limbajului a fost
normală până la 1,2 an. A gângurit la 3-4 luni, a rostit primele sunete, grupuri de sunete la 8 luni, iar
la 1 an și două luni a spus primul cuvânt (”mama”), după care s-a înregistrat un regres evident,
copilul verbalizând haotic vocale și consoane fără semnificație. În scurt timp a pierdut și achiziția
cuvântului ”mama”. Are deprinderi de auto-sevire și igienă, dar refuză să mănânce singur, să se
spele etc. Nu folosește toaleta.

- Alte date: copilul nu este instituționalizat, stă în cea mai mare parte a timpului în casă, datorită
numeroaselor probleme de comportament pe care le dezvoltă când iese afară (foarte agitat, țipă, are
crize de furie și de plâns greu de stăpânit, se trântește pe jos, nu relaționează cu cei din jur).

Examinarea complexă a copilului, efectuată pe o perioadă de două săptămâni, în mediul


copilului, într-un mediu extern (parc) și în cabinetul logopedic, prin observație directă, convorbiri
cu îngrijitorii și completarea de chestionare de către mamă, a adus următoarele completări:
- Profilul senzorio-perceptiv: copilul manifestă hipo-sensibilitate la stimuli, mai puțin la cei vizuali
(îi plac zgomotele produse de obiectele electrocasnice, lovește lucrurile pentru a produce zgomot,
țipă foarte des, bagă apropape orice obiect în gură, linge jucăriile, nu pare să simtă durerea sau
frigul, se mișcă în continuu, fuge, se învârte și se leagănă neîncetat, îi place să se rostogolească, să
se arunce peste lucruri, să îmbrățișeze). Singurul canal pe care recepționează adecvat stimuli veniți
de la o altă persoană este cel vizual, dar are dificultăți de atenție. Nu stabilește contact vizual cu

1
persoane străine, iar cu apropiații contactul vizual este sporadic. Este hiperkinetic, într-o stare de
agitație motorie permanentă.

- Limbajul și comunicarea: copilul manifestă comportamente verbale atipice (vorbește perseverent o


limbă proprie, formată din vocale și consone combinate haotic, fără nicio semnificație în limbajul
comun, într-un ritm accelerat. Nu folosește aceleași combinații frecvent, cu excepția sintagmei
”aicata”, pe care am auzit-o de mai multe ori, însă nu am putut-o asocia cu nici o situație, obiect sau
persoană. Nu imită sunete/ cuvinte la cerere. Limbajul receptiv este mai puțin afectat decât cel
expresiv; copilul înțelege instrucțiunile simple, dacă sunt spuse tare și însoțite de gesturi ”Vino la
mine”, ”Stai”, ”Bea”, ”Mănâncă” etc. Nu răspunde la nume. Indică la cerere câteva obiecte uzuale,
persoanele familiare și două părți ale corpului (ochii și nasul). Comunică folosind gesturi de
indicare, trage adultul spre obiectul pe care îl dorește, se întinde pentru a apuca, face schimb de
obiecte pentru a solicita ceva și sporadic utilizează și expresia feței. Comunică des prin
comportamente atipice (țipat, trântit pe jos, plâns, vomă) refuzul de a participa la activitățile zilnice
de rutină (spălat, masă, somn), orice activitate impusă provocând adevărate crize de furie.
- Interese și comportament social: nu prezintă tipare comportamentale ritualice, nici comportamente
de auto-mutilare, doar câteva comportamente auto-stimulative (băgarea degetelor în nas, învârtitul,
țopăielile, bătutul din palme, țipetele și ”vorbirea” perseverentă). Nu prezintă forme de joc simbolic,
nu pretinde că se joacă de-a…, dar manipulează jucăriile (în special mașinuțele) cu scopul de a se
juca. Jocurile motorii sunt agitate, aruncă des jucăriile, le lovește, le strică, nu are răbdare să se
joace cu o singură jucărie, se joacă în fugă cu orice îi cade la îndemână. Interese: desenele animate,
casetele video cu filme animate, dulciurile (ciocolata și bomboanele M&M), jucăriile foarte
zgomotoase sau viu colorate. Nu interacționează cu copiii sau cu alte persoane din afara mediului
familial, dar nici nu este deranjat de prezența lor. Față de persoanele apropiate manifestă uneori
afecțiune, le sărută sau le îmbrățișează foarte tare (doar la cerere și rar). Nu imită spontan adulții ori
copiii, deși prezintă abilități relativ bune de imitare la cerere. Reacționează bine la recompense
materiale.
- Comportament cognitiv: copilul poate realiza (atunci când este suficient de motivat), la cerere,
activități simple de potrivire și sortare și asociază obiectul cu imaginea. Manifestă o oarecare
curiozitate pentru activități noi.

Copilul a urmat terapia logopedică timp de 4 ani, până la intrarea în școală. Pe lângă terapie
logopedică, am făcut următoarele recomandări: instituționalizarea copilului (integrarea în grădiniță);
frecventarea Centrului ”Betania” pentru activități specifice de recuperare; consilierea părinților.

2
Copilul a fost integrat în învățământul preșcolar de masă, la o grădiniță cu program normal
(8-12). De 2 ori pe săptămână a urmat programe de stimulare senzorială și de terapie
comportamentală la Centrul ”Betania”. Mama a primit consiliere permanentă pe parcursul terapiei.

Momente relevante ale activității terapeutice.

- A învățat să stea pe scaun printr-un joc de imitație a unui comportament auto-stimulativ (învârtitul
în jurul scaunului). Ne învârteam amândoi în jurul scaunului, dar la un anumit moment eu spuneam
”Stai!” și mă așezam pe scaun. Era foarte încântat de joc și de participarea mea și după un timp s-a
așezat el pe scaun când spuneam comanda. Am lungit treptat sesiunile de ședere, prin oferirea unui
covrigel pe care îl mânca stând pe scaun, apoi punându-i pe masă o jucărie preferată.

- Contactul vizual a fost stabilizat după metoda ABA, prin tehnica Discrete Trial.

- Primul moment de imitație verbală s-a produs în cadrul unui ”dialog”; copilul a spus ”aicata”, iar
eu l-am imitat, apoi am adăugat repede, cu voce mai puternică ”bobo” și copilul a repetat cuvântul.
Mai strecurasem și înainte cuvinte simple, ușor de imitat, printre „monologurile” lui, dar acela a fost
primul moment când a răspuns imitându-mă. L-am încurajat entuziasmată și i-am dat un M&M.

- Copilul și-a însușit programele de auto-sevire și igienă prin metoda înlănțuirii (chaining), cu
recompense materiale, în primele luni ale terapiei;

- Limbajul receptiv a făcut progrese spectaculoase când D.C a descoperit cărțile ilustrate (cu itemi
aparținând unei categorii), spre sfârșitul primului an de terapie. Încercasem suporturile vizuale de
multe ori, în tot felul de activități, dar nu i-au trezit interesul. Folosisem imagini individuale, poze,
desene, dar nu cărți. Rutina lui preferată a devenit aceea de a întinde o carte pe masă, de a-mi lua
mâna și a-mi pune degetul pe fiecare imagine în parte și de a aștepta să spun ce denumește.

- Primele cuvinte pe care le-a spus au fost „mama” și ”tata”. Metoda: întreruperea rutinei. Știa să îi
identifice, așa că am folosit fotografii, și am spart o rutina: mi-a așezat degetul, ca de obicei pe
imaginea mamei și a așteptat să spun cine este în poză. Dar răspunsul nu a venit și deși a ridicat
capul și m-a privit insistent, răspunsul tot nu a venit și atunci l-am auzit șoptind ”mama”. Am
procedat la fel și cu a doua fotografie. A șoptit ”Tata”.

- Cel mai greu lucru pe care l-a învățat a fost să răspundă ”Da” când este strigat pe nume și să
discrimineze situațiile când întreabă de cele în care trebuie să răspundă. Au fost printre puținele
programe care au necesitat modelare și prompt verbal, prin tehnici tip ecou.

3
- În anul trei de terapie, când deja iniția comunicarea, avea un vocabular mediu, folosea în proporție
de 60% structurile gramaticale corecte și putea întreține o conversație, a dezvoltat puternic o
ecolalie întârziată. Repeta povești, reclame TV, episoade întregi din desenele animate preferate,
într-un ritm mai rapid decât cel normal, dar nu accelerat, folosind intonația corespunzătoare. Dacă
era întrerupt, lua totul de la capăt. Ecolalia nu avea funcție comunicațională, ci era un
comportament autostimulativ. Îi plăcea să se audă vorbind, ca și înainte, doar că schimbase limba.
L-am încurajat să-mi explice ce povestește și deși inițial era supărat că îi puneam întrebări și îl
întrerupeam, cu timpul a învățat să îmi răspundă, așa că monologul s-a transformat într-un dialog.
Când el începea repede ”A fost odată ca niciodată o fată frumoasă…”, întrebam imediat ”Cum o
chema?”. ”Albă ca zăpada” ș.a.m.d.

- Comportamentele indezirabile s-au redus simțitor când nu au mai fost întărite de membrii familiei,
care de obicei cedau țipetelor copilului, dându-i ce dorea sau renunțând la sarcină.
Comportamentele de auto-stimulare inițiale au fost înlocuite treptat cu alte forme, social acceptate
(de exemplu, își spunea singur ”Bravo” când termina cu bine o sarcină, a practicat înotul, săriturile
și fotbalul). Metode care au avut succes: extincția și recompensarea diferențiată.

- În 2010, când am încheiat activitatea de recuperare, dosarul personal al copilului conținea peste
300 de fișe de lucru completate.

Evoluția copilului după încheierea terapiei logopedice.

În acest moment, D.C este elev al școlii ”Alexandru cel Bun” din Bacău, în clasa a IV-a
”Step by step” și a terminat primii trei ani de școală cu rezultate foarte bune sau deosebite la
învățătură și disciplină, participând și obținând rezultate bune și la concursurile școlare (premiul I și
III la concursul ”Poveștile cangurului”, premiul III la concursul ”Căngurașul matematician” etc).

Ce îl trădează? O ușoară bruschețe atunci când inițiază o conversație, o întârziere în


sesizarea unei glume sau tachinări, stângăcia cu care face anumite mișcări, faptul că mai vorbește
câteodată singur (nu mai spune povești sau reclame, doar gândește cu voce), multe naivități și
credulitatea (e încă un copil ușor de păcălit), dificultățile de sensibilizare a mesajului (nu știe cum
să dea o veste proastă, de pildă), dar câți dintre copii nu sunt astfel?

BIBLIOGRAFIE:

1. Bogdashina, Olga, Comunicarea în autism și sindromul Asperger, Editura Dianușa, Târgu Neamț
2012.
2. Barbera, Linch Mary, Rasmussen Tracy, Terapia axată pe comportamentele verbale, Editura For

4
you, București, 2009
3. Ron Leaf, John McEachin, Ghid de terapie ABA. Partea I: Strategii de modificare a comporta -
mentului copiilor autiști, Editura Frontiera, 2010
4. Peeters Theo, Autismul. Teorie și intervenție educațională, Editura Polirom, Iași, 2009.