Cristalele Fotonice

Masterand: Pusca Liviu Gabriel

 1. Istoria cristalelor fotonice

Începând cu anul 1970 numărul componentelor electronice care pot fi încapsulate într-
un microcip s-a dublat la fiecare 18 luni, conducând calculatoarele spre viteză dublă ceea ce a
dus la jumătățire de preț, în timpul aceleiași perioade de timp. Deși această tendință – care a
fost prezisă de Gordon Moore de la Intel în anii 1960 – poate continua și în următorii ani, viteza
mare la care pot lucra circuitele integrate este abia la început.
Putem cumpăra acum un calculator personal care lucrează la 1GHz, care este foarte
ieftin, dar care este probabilitatea ca sa apară pe piață un computer de 100 GHz? Odată cu
transmiterea semnalului prin unda luminoasă și nu prin electroni, este posibil să realizăm
computere care lucrează la sute de terahertz. Acest lucru este realizabil cu componente fotonice
construite din așa numitele cristale fotonice.

Yablonovitch și John (în 1987) au fost primii care au introdus conceptele de benzi
interzise fotonice (photonic band gap-PBG) omnidirecționale în două și trei dimensiuni.
Această generalizare, care dă numele de ,,cristal fotonic”, conduce la dezvoltări ulterioare în
fabricarea lor, în teorie și în aplicații, începând cu optica integrată, refracția negativă și fibre
optice care ghidează lumina in aer.

Prima structură cristalină fotonică a fost realizată prima dată în 1987 de către Eli
Yablonovitch, apoi la Institutul de Cercetări în Comunicații Bell, din New Jersey. Câțiva ani
mai târziu, în 1991, Yablonovitch și colaboratorii săi au produs primul cristal fotonic realizând

manual găuri cu un diametru de ordin mm într-un bloc de material cu indicele de refracție de

3.6.
 Materialul cunoscut și sub numele de „yablonovit‟, oprește propagarea microundelor în
orice direcție – cu alte cuvinte, formează o bandă fotonică interzisă tri-dimensională. Alte
structuri care au benzi interzise în domeniul microundelor și al frecvențelor radio sunt utilizate
în mod curent pentru a obține antene care emit direct spre utilizatorii de telefoane mobile.
Pentru a crea cristale fotonice pentru echipamente optice, avem nevoie să folosim
tehnici foarte performante de microfabricație a semiconductorilor cu un cost de producție
ridicat. Din acest motiv modelarea pe calculator a structurilor fotonice cristaline rămâne un
domeniu foarte important al cercetării, pentru a preîntâmpină erorile ulterioare de fabricație
care sunt foarte scumpe.

2. Descriere cristale fotonice

Cristalele fotonice (cunoscute și ca materiale cu benzi interzise, photonic band gap
materials) sunt structuri periodice, având periodicitatea de ordinul lungimii de undă a undei
electromagnetice (fig.1), care au o bandă interzisă ce blochează propagarea luminii într-un
anumit domeniu de frecvență. Această proprietate ne permite să controlăm lumina și efectele
produse, care altfel ar fi foarte greu de controlat cu optica convențională. Comportarea
cristalelor fotonice este descrisă de ecuațiile lui Maxwell. Aceste cristale expuse la lumină albă
devin colorate, fapt care nu se datorează absorbției luminii, nici nu este cauzată de pigmenți, ci
este un fel de “culoare fizica”.

Cristalele fotonice sunt medii electromagnetice structurate periodic, având în general

benzi interzise, adică domenii de frecvență în care lumina nu se propagă prin structură. Această
periodicitate, al cărei ordin de mărime este proporțional cu lungimea de undă a luminii în banda
interzisă, este din punct de vedere electromagnetic, similară cu rețeaua atomică cristalină, unde
rețeaua acționează asupra electronului pentru a produce banda interzisă cunoscută din fizica
stării solide.

Introducerea intenționată a defectelor în cristal (analog cu dopanții electronici) conduce

la creșterea stării electromagnetice localizate: ghiduri de undă liniare si cavități. Astfel, cristalul
poate forma un izolator optic perfect, care poate confina lumina fără pierderi pe un traseu cotit,
în medii cu indice de refracție scăzut și în cavități proporționale cu lungimile de undă; acestea
reprezintă posibilități noi de a controla fenomenele electromagnetice.

A trebuit să mai treacă un deceniu pentru a fabrica cristale fotonice care lucrează în
domeniul infraroșu – apropiat (780 – 3000 nm) și în domeniul vizibil (450 – 750 nm). Principala
provocare a fost găsirea materialelor și a tehnicilor de procesare potrivite pentru a fabrica
structuri care sunt de aproape 1000 de ori mai mici decât cristalele fotonice pentru microunde.
O estimare riguroasă a spațiului dintre găurile de aer (sau dimensiunea rețelei) este dată de
lungimea de undă a luminii împărțită la indicele de refracție al materialului dielectric. Problema
în obținerea structurilor mici este compoziția materialului, pentru că este mai bine pentru o
bandă fotonică interzisă să se formeze în dielectrici cu indice de refracție mare, care reduc
semnificativ dimensiunea spațiului dintre punctele rețelei.
De exemplu, presupunem că dorim să creăm un cristal fotonic care poate radia în IR
apropiat cu lungimea de unda de 1 μm într-un material cu indicele de refracție 3.0. Am avea de
creat o structură în care golurile de aer să fie separate la distanța de 0.3 μm – ceva extrem de
greu de realizat. Dacă scara ar fi de 1000 de ori mai mică, am putea construi o structură de tip
atom-la-atom folosind o reacție chimică; dar dacă scara ar fi de 1000 de ori mai mare putem
construi mecanic acea structură, conform afirmațiilor lui Yablonovitch și a colaboratorilor săi.
John Holtz şi Sanford Asher de la Universitatea din Pittsburg, USA au fabricat cristale
fotonice “acordabile” dintr-un polimer sintetic care absoarbe apa. În acest caz lungimea de
undă a benzii interzise poate fi ajustată prin micșorarea sau extinderea de hidrogel. Deși
structura coloidală este ușor de realizat, problema scalării revine, nefiind ușor să le
încorporăm în heterostructura activă a unui LED.

3. Tipuri de cristale fotonice

Cristalele fotonice sunt împărțite după periodicitatea straturilor periodice din care sunt
alcătuite în: uni-, bi- și tri-dimensionale, așa cum se observă în Figura 3. Cel mai simplu cristal
fotonic este cristalul unidimensional (1-D) , format din două materiale care alternează periodic
pe o direcție. În mod similar, într-un cristal fotonic bidimensional constantele dielectrice
alternează pe două direcții, în timp ce cristalul fotonic tri-dimensional oferă un control complet
al radiației electromagnetice, datorită periodicității pe toate cele trei direcții.
 a) Cristale fotonice unidimensionale
În cazul în care mediul stratificat constă din straturi
subțiri alternante, având valori diferite ale indicilor de refracție,
unde axa x este normală la interfață și L este perioada, distribuția
câmpului electric, respectiv magnetic, pentru o undă care se
propagă în planul x-z poate fi scrisă (Teorema Floquet):

𝐸⃗ (𝑟) = 𝑒(𝑟𝑡 ) ∗ 𝑒 𝑖𝛽∗𝑧

⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗
⃗ (𝑟𝑡 ) ∗ 𝑒 𝑖𝛽∗𝑧
𝐻(𝑟) = ℎ

unde:
- β este constanta de propagare pe direcția z, care ia valori pozitive dacă unda
electromagnetică se propagă de-a lungul direcției z pozitive și valori negative dacă unda
electromagnetică se propagă în sens opus;
- =(x y) , r este vectorul coordonatelor transversale în raport cu axa z.

Porțiune dintr-un mediu periodic stratificat. Relația de dispersie a unui cristal fotonic uni-
dimensional:
1 𝑘1 1 𝑘2
cos(𝑘𝛬) = cos(𝑘1 𝐿𝑙 ) cos(𝑘2 𝐿2 ) − [Χ ∗ + ∗ ] 𝑠𝑖𝑛(𝑘1 𝐿𝑙 ) sin(𝑘2 𝐿2 )
2 𝑘2 𝑋 𝑘1

X=1 pentru moduri transversal electric;

X= pentru modul transversal magnetic;
a=k˄

Ecuația are soluții k0,k1,k2….kn dacă modulul parții drepte a ecuației este mai mic sau
egal cu 1 și nu are soluții (nu se propaga moduri prin structura) în caz contrar. Apariția
intervalelor de frecvență permise și interzise în structuri periodice stă la baza cristalelor fotonice
și a dispozitivelor bazate pe acestea. Pentru o lungime de undă în bandă interzisă.
O unda incidenta în contact cu un material cu bandă interzisă se reflectă parțial pe fiecare
layer al structuri. Undele reflectate sunt în fază. Undele reflectate se unesc cu unda incidentă și
produc o unda care nu trece prin material.
 Pentru o lungime de undă în afara benzi interzise, undele reflectate nu sunt în fază și se
anulează una pe cealaltă, lumina se propagă prin material doar ușor atenuată.

b) Cristale fotonice bi-dimensionale

Cristalele fotonice bidimensionale sunt structuri periodice
pe două direcții și omogene pe acea de a treia direcție . Tratarea
teoretică se bazează, ca și în cazul uni-dimensional, pe ecuațiile
lui Maxwell. Mai mult, ecuațiile valorilor proprii pot fi mult
simplificate dacă se consideră că vectorul de undă kr este paralel
față de planul bidimensional. În acest caz, structura dielectrică
este uniformă pe direcția z.
Pentru a putea confina lumina care se propagă într-un cristal fotonic bi-dimensional în
trei dimensiuni, se fabrică un cristal fotonic bidimensional cu înălțime finită, numit „bloc
cristalin fotonic” (photonic crystal slab). O astfel de structură poate confina lumina vertical în
interiorul blocului prin intermediul mecanismului reflexiei totale interne, cunoscut sub numele
de „index guiding” . În acest caz, apar doi parametrii care influențează existența benzii fotonice
interzise:
1) Structura trebuie să prezinte simetrie de tip „oglindă” astfel încât modurile TE și TM
să poată fi considerate separat;
2) Înălțimea blocului nu trebuie să fie prea mică (modurile vor fi slab confinate),
înălțimea ideală fiind la jumătate din lungimea de undă [10].
Un rol important în multe aplicații recente îl joacă defectele realizate în cristalele
fotonice. De exemplu, defectele punctuale, cunoscute în literatură sub numele de cavități
(micro/nano cavități optice) sunt capabile de a captura fotoni în volume mici, apropiate de limita
de difracție. Acestea sunt în principal caracterizate de doi parametrii importanți: factorul de
calitate Q și volumul modal (mode volum) V.
 Cel din urmă reprezintă întinderea spațială a confinării electromagnetice și este folosit
în special în caracterizarea ghidurilor de undă realizate cu ajutorul unor defecte liniare. Factorul
de calitate este proporțional cu timpul de viață al fotonului în cavitate, caracterizând densitatea
de energie spectrală. Acesta caracterizează forma răspunsului rezonatorului optic. Pentru o
banda interzisa bi-dimensionala fiecare unitate a structurii produce unde reflectate si aceste
unde reflectate trebuie sa se unească sa anuleze alte unde indiferent de direcția de propagare.

c) Cristale fotonice tri-dimensionale

Cristal fotonic tridimensional este obținut printr-o singură procedură de decapare
electrochimică. Cristalul fotonic tridimensional de tip opal, cu câteva sute de micrometri
grosime, este creat cu metoda depunerii vertical(încălzire cu o viteză de creștere a temperaturii
de 2°C / minut) a sferelor de polistiren cu diametrul de 220 nm.
A fost realizat în laboratorul de Cercetări de Fizică Aplicată din Budapesta în cadrul
unui program de parteneriat cu această Instituție. Prin examinarea detaliată ale mostrelor, cu
microscop optic3, în lumină reflectată și în lumină refractată am observat prezența poluării și o
ordonare în structura cristalului. Modul producerii nanostructurilor este construcția de tip
autoorganizator, adică fără intervenția omului. Acest proces deosebit stă la baza unor cercetări
teoretice și la modelarea digitală a acestora.
Structuri ale cristalelor fotonice tri-dimensionale:
- sfere într-o rețea de diamante: sferele dielectrice aranjate în rețea de diamante au dus
a formarea primul cristal fotonic cu o bandă interzisă completă. Acesta a fost descoperit când
sau introdus sfere in plus (roșu) in centru cubului rețelei.
4. Aplicații ale cristalelor fotonice
Cristalele fotonice pot fi utilizate pentru a proiecta o oglindă care reflectă sub orice
unghi o lungime de undă selectată a luminii. În plus, ele pot fi integrate într-un strat fotoemiţător
pentru a crea un LED care emite lumina la o lungime de undă și într-o direcție date. Utilizarea
cristalelor fotonice in luarea amprentelor, spun cercetătorii, determina o acuratețe mai ridicata
a datelor obținute, deoarece permite identificarea nu doar a amprentei propriu-zise ci si a formei
degetelor.
Când cristalul fotonic este supus presiunii, spatiile din structura lui se reduc, modificând
lungimea luminii reflectate. Astfel culoarea se schimba gradual pe măsură ce se apasă, de la
roșu, portocaliu, galben, verde, albastru.
Utilizând cerneala tradițională pentru luarea amprentelor, pot fi văzute doar striațiile
degetelor. Amprentele colorate însă determina posibilitatea obținerii unor informații mult mai
complete. Spre exemplu poate fi determinata adâncimea striațiilor degetelor, forma degetelor
sau proprietățile mecanice ale pielii. Compania germana BASF încearcă sa revoluționeze
telecomunicațiile prin realizarea de cristale care sa controleze transmisiile optice de date.
NewTon este numele unui proiect inițiat de compania germana BASF împreuna cu alte
grupuri de cercetare, care urmărește să realizeze un cristal fotonic tridimensional funcțional.
Una dintre barierele existente în telecomunicații la ora actuala este reprezentată de nodurile de
procesare care conectează rețelele de fibră optica, noduri necesare pentru routarea informațiilor.
La ora actuala nu există o metodă ieftină și eficientă ca acest proces să fie unul în
totalitate optic, transmisia optica trebuind să fie convertită în semnale electrice pentru a fi
procesata de echipamentele de routare, după care la loc în semnale optice pentru transmisia mai
departe. Acest lucru reprezintă o gâtuire a fluxului de date, deoarece fibra optica poate transmite
mult mai multă informație (și mai rapid) decât firele de cupru. Aceasta pentru că în fibra optica,
transmisia este realizată pe lungimi de undă diferite, un fel de separare pe culori.
De aceea, ideea proiectului NewTon este aceea de a realiza niște cristale fotonice (cu un
exemplu de structură ilustrată în imagine) care să separe aceste culori diferite de lumina alba și
sa le routeze într-un mod eficient, totul la un cost de producție care să nu fie prohibitiv. Aceste
cristale sunt realizate printr-un procedeu numit “dispersii apoase” (“aqueous dispersions”) prin
care laticea, structura organizata repetitiva a cristalului, este mai întâi realizată din polimeri. În
aceasta latice se inserează apoi așa-numitele “defecte”, care trasează practic viitorul canal de
comunicație optica. Lumina la diferite lungimi de unda circula de-a lungul acestor defecte,
putând chiar să-și modifice traseul la unghiuri de 90 de grade, fiind efectiv condusa/routata prin
cristal.
Spațiul liber din structura astfel creata este umpluta cu siliciu, după care polimerii sunt
arși, creându-se efectiv o imagine în oglindă a cristalului original. Cristalele fotonice
tridimensionale astfel obținute pot fi folosite ca un semiconductor optic compact, sau chiar ca
procesor de routare în întregime optic. Astfel nu va mai fi nevoie de conversia semnalelor optice
in semnale electrice, eliminând componentele electrice din procesul de routare de trafic.
 Companiile de telecomunicații vor putea astfel să-și folosească lățimea de banda
disponibila într-un mod mai eficient, în timp ce pentru consumatori acest lucru ar putea să
însemne un internet mai rapid și mai eficient.

În 1991, studiile în domeniul cristalelor fotonice a dus la dezvoltarea fibrei optice cu

cristal fotonic care ghidează lumina prin difracție într-o structură periodică și nu prin reflexie
internă totală. Prima fibră din cristal fotonic a devenit disponibilă pe piață în 2000. Fibra din
cristal fotonic poate fi proiectată să transfere putere mai multă decât fibra convențională, iar
proprietățile dependente de lungimea de undă pot fi manipulate pentru a îmbunătăți
performanțele fibrei în anumite aplicații. Alte aplicații ale cristalelor fotonice:

s
5. Bibliografie
1. www.wikipedia.org

2. [Hiett 2002] Hiett, B. P., Photonic Crystal Modelling using Finite Element Analysis, PhD
Thesis, University of Southampton, Faculty of Engineering and Applied Science, 2002

3. “Nanotehnoogia in scoala” 2012

4. “Optica si Fotonica” Prof. Dr. Tiberiu Tudor Universitatea Bucuresti Facultatea de Fizica

5. “Photonic crystal: semiconductors of light” by Eli Yablonovitch

6. Ionescu, D. Curs_5_MEMS. Telecom ETTI Tuiasi. [Interactiv]

http://telecom.etc.tuiasi.ro/telecom/staff/dionescu/discipline%20predate/mems_curs/Curs_5_
MEMS.pdf