Sunteți pe pagina 1din 13

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară

Facultatea de Horticultură

REFERAT LA MODULUL
PSIHOPEDAGOGIC

Student: Georgescu Alexandra


An II, Grupa 2202
Profesor coordonator: Constantin TRĂISTARU

București

2017
Plusuri și minusuri-Evaluare tradițională versus
evaluare modernă

Ce este evaluarea?

Evaluarea constituie o componentă de bază a procesului de învățământ, statutul ei în


cadrul ei fiind reconsiderat, în special în ultimele decenii, datorită numeroaselor
cercetări și studii pe această temă. Evaluarea școlară este percepută în zilele noastre
ca fiind organic integrală în procesul de învățământ, deținând rolul de reglare,
optimizare și eficientizare a activităților de predare - învățare.

Evaluarea este un subiect foarte vast și merită o abordare multiplă. În următoarea


schema sunt prezentate principalele tipuri de evaluare folosite în școală:

Examinare scrisă

Examinare orală

Probe practice

Test docimologic

Alte tipuri: portofoliu, interviu,


proiect, autoevaluarea, etc.
Evaluarea în sine nu este un scop, ci ea trebuie sa conducă spre optimizarea
întregului proces ce este desfășurat în scoală. Ea trebuie sa fie atât formativă cât și
situativă ți să dezvolte un proces de autoevaluare. Calitatea sa presupune mișcare și
de aceea evaluarea nu trebuie rezumată doar la un singur instrument, ci ea trebuie să
se refere la o serie de tehnici cât mai diversificate, incluzând și procesele negociative.
Lipsa acestor alternative crează rutina, conformism, iar acestea nu duc în spre
completa dezvoltare a personalității.

Evaluarea tradițională
Metodele tradiţionale de evaluare - au primit această denumire datorită consacrării
lor în timp şi utilizării lor frecvente în practica didactică. Dintre aceste fac parte:
probele scrise, orale, practice, teste docimologice.

Probele scrise sunt cel mai adesea utilizate in școli si licee deoarece vizează
urmarirea cunostinteleor accumulate de elevi intr-o perioadă de timp. Această
metodă presupune ca profesorul sa facă teste de tip grilă, lacunare, intrebari sau
subiecte de dezvoltat pe care mai apoi elevii sa le resolve intr-un interval de timp.
De-a lungul timpului aceasta metoda a devenit ce-a mai populara metoda de
evaluare, fiind folosita la sfarsitul clasei a 8-a cand se dă Evaluarea Națională, la
Bacalaureat si mai tarziu la admiterea la facultate, doctorat.

Probele orale au fost folosite pana acum 20 de ani in scoli, dar am observat ca nu
mai este o metoda atat de populara datorita unui mare dezavantaj: timpul (un singur
profesor este nevoit sa asculte aprox 25 elevi daca prefer aceasta metoda).
Testul docimologic este o probă complexă, formată dintr-un ansamblu de sarcini de
lucru (itemi), care permit determinarea gradului de însusire a cunostințelor de către
elevi sau a nivelului de dezvoltare a unor capacități, pe bază de măsurători si
aprecieri riguroase. Astfel, “putem spune că de fapt itemul reprezintă ansamblul
compus din sarcină și rezolvarea ei. „item = întrebare + răspuns așteptat” (Stoica,
2003, p.50). Un test docimologic este însoțit de barem (o grilă de corectare și notare),
care prevede un anumit punctaj pentru rezolvarea corectă a fiecărui item. Această
metodă nu este una tocmai potrivita deoarece nu reflecta neaprat cunostintele unui
elev. Daca oamenii nu stiu raspunsul la o intrebaresau nu sunt siguri de raspunsul
corect, de cele mai multe ori pun un raspuns la intamplare iar acesta poate fi corect.

Combinarea instrumentelor de evaluare scrisă cu cele de evaluare orală, cu metodele


complementare de evaluare vor asigura realizarea unei imagini globale a
capacităţilor elevilor. Problematica modalităţilor de evaluare rămâne deschisă,
putând fi continuu îmbunătăţită şi diversificată. Scopul comun, de care trebuie să se
ţină cont, este cel de dezvoltare a capacităţii de autoevaluare la elevi, concomitent
cu schimbarea viziunii asupra rolului evaluării, cel de ameliorare şi corectare mai
mult decât de sancţionare.

Evaluare modernă
Cognitivismul aduce noutăți in metodele evaluatorilor, noi concepte precum:
autoevaluare, metacogniţie, autocontrol, autoreglare, percepţia eficacităţii
personale etc.. În cadrul evaluării şcolare/liceale se produce astfel o schimbare
radicală: de la o evaluare centrat pe produs, pe rezultatele obţinute de către elev
fiind necesar să realizăm tranziţia către un act evaluativ centrat pe procesele
cognitive care susţin învăţarea, o evaluare care să permită, să stimuleze
autoreflecţia, autocontrolul şi autoreglarea.
În acest caz se impune diversificarea strategiilor de evaluare, alternarea metodelor,
tehnicilor şi instrumentelor tradiţionale de evaluare cu cele moderne.
Spre deosebire de metodele tradiţionale care realizează evaluarea rezultatelor şcolare
obţinute pe un timp limitat şi în legătură cu o arie mai mare sau mai mică de conţinut,
dar oricum definită – metodele alternative de evaluare prezintă cel puţin două
caracteristici: pe de o parte, realizează evaluarea rezultatelor în strânsă legătură cu
instruirea/învăţarea, de multe ori concomitent cu aceasta; pe de altă parte, ele privesc
rezultatele şcolare obţinute pe o perioadă mai îndelungată.

Hărţile conceptuale („conceptual maps”) sau hărţile cognitive („cognitive maps”)


pot fi definite drept oglinzi ale modului de gândire, simţire şi înţelegere ale
celui/celor care le redactează. Reprezintă un mod diagramatic de expresie,
constituindu-se ca un important instrument pentru predare, învăţare, cercetare şi
evaluare la toate nivelurile şi la toate disciplinele.” (Oprea, 2006, 255).
Hărţile conceptuale „oglindesc reţelele cognitive şi emoţionale formate în cursul
vieţii cu privire la anumite noţiuni.” (Siebert, 2001, 92).
Ele sunt imaginile noastre despre lume, arată modul nostru de a percepe şi interpreta
realitatea. Hărţile nu indică doar cunoaşterea, ci şi non-cunoaşterea.” (Siebert, 2001,
172).
Deşi sunt utilizate mai mult în procesul instruirii, hărţile conceptuale (introduse şi
descrise de J. Novak, în 1977) reprezintă şi instrumente care îi permit cadrului
didactic să evalueze nu atât cunoştinţele pe care le deţin elevii, ci, mult mai
important, relaţiile pe care aceştia le stabilesc între diverse concepte, informaţiile
internalizate în procesul învăţării, modul în care îşi construiesc structurile cognitive,
asociind şi integrând cunoştinţele noi în experienţele cognitive anterioare.
Harta cognitivă ia forma unei reprezentări grafice care permite „vizualizarea
organizării procesărilor mentale a informaţiilor legate de o problemă de conţinut sau
concept” (Joiţa, 2007, 22). Poate fi integrată atât în activităţile de grup, cât şi în cele
individuale.
În practica educaţională, se pot utiliza următoarele tipuri de hărţi conceptuale,
diferenţiate prin forma de reprezentare a informaţiilor (Oprea, 2006, 260-262):

Hărţi conceptuale tip “pânză de păianjen”

Se plasează în centrul hărţii, tema principală, iar de la acesta, prin săgeţi, sunt
marcate legăturile cu noţiunile secundare.

Notiune
Notiune secundara
secundara 2
1 1

TEMA CENTRALĂ

Notiune Notiune
secundara secundara
3 4
1 1
Hartă conceptuală ierarhică

Presupune reprezentarea grafică a informaţiilor, în funcţie de importanţa acestora,


stabilindu-se relaţii de supraordonare/subordonare şi coordonare. Se obţine o
clasificare a conceptelor, redată astfel:

Tema centrală

Capitolul 2

Capitol 1 Capitolul 3

Subcap.2.1 Subcap.2.3

Subcap.2.2
Subcap.1.1 Subcap.1.2 Subcap.1.3
Subcap.3.1 Subcap.3.2 Subcap.3.3

Harta conceptuală lineară

Acestui tip de hartă este folositoare în prezentarea lineară a informaţiilor.

Tema centrală

Capitol 1
Capitol 2
Capitol 3
Sisteme de hărţi conceptuale

Se diferenţiază de celelalte tipuri de hărţi conceptuale prin adăugarea intrări și ieșiri.

Intrări

Concept Concept
1 2

Concep Concept
4 Ieșiri
t3

Realizarea unei hărţi conceptuale impune respectarea următoarelor etape (adaptare


după Oprea, 2006, 259-260):
1. Elaborarea listei de concepte (idei) şi identificarea exemplelor.
2. Transcrierea fiecărui concept/idee şi fiecărui exemplu pe o foaie de hârtie
(pot fi utilizate coli de culori diferite pentru concepte şi exemple).
3. Se plasează pe o coală de flip-chart mai întâi conceptele, organizându-le
adecvat în funcţie de tipul de hartă conceptuală ce va fi realizată.
4. Dacă este cazul, se pot identifica şi adăuga şi alte concepte ce au rolul de
a facilita înţelegerea sau de a dezvolta reţelele de relaţii interconceptuale.
5. Se marchează prin săgeţi/linii relaţiile de supraordonare/ subordonare/
derivare/ coordonare stabilite între concepte/ idei. Dispunerea acestora se
poate modifica în timpul realizării hărţii conceptuale.
6. Se notează pe săgeţile/liniile de interconectare un cuvânt sau mai multe
care explică relaţia dintre concepte.
7. Se plasează pe hartă şi exemplele identificate, sub conceptele pe care le
ilustrează, marcându-se această conexiune printr-un cuvânt de genul:
exemplu.
8. Se copiază harta conceptuală obţinută pe o foaie de hârtie, plasând
conceptele şi exemplele aferente acestora în interiorul unei figuri
geometrice (se aleg figuri geometrice diferite pentru concepte şi exemple).

Principalele avantaje ale utilizării hărţilor conceptuale:


 facilitează evaluarea structurilor cognitive ale elevilor;
 impulsionează elevii să practice o învăţare active;
 permit profesorului să aprecieze eficienţa stilului de învăţare al elevilor şi să
îi ajute să-şi regleze deficientele;
 asigură „vizualizarea” relaţiei dintre componentele teoretice şi practice ale
pregătirii elevilor;
 facilitează surprinderea modului în care gândesc elevii, a modului în care îşi
construiesc demersul cognitiv, permiţând ulterior diferenţierea
şi individualizarea instruirii;
 pot fi integrate cu succes în orice strategie de evaluare;
 pot servi ca premise pentru elaborarea unor programe eficiente de ameliorare,
recuperare, accelerare sau în construcţia unor probe de evaluare;
 permit evaluarea nivelului de realizare a obiectivelor cognitive propuse, dar
pot evidenţia şi elemente de ordin afectiv („O hartă cognitivă conţine atât
cunoştinţe abstracte, cât şi empirice, şi totodată logici afective, cum ar fi
entuziasmul sau respingerea.” - Siebert, 2001,170);
 pot fi valorificate în secvenţele următoare de instruire etc.

Dezavantaje:
 consum mare de timp;
 risc crescut de subiectivitate în apreciere, în absenţa unor criterii de evaluare
clare;
 efort intelectual şi voluntar intens din partea elevilor, care trebuie să respecte
anumite standarde şi rigori impuse de specificul acestei metode
vizează formarea unor capacităţi, dobândirea de competenţe şi mai ales
schimbări în planul intereselor, atitudinilor, corelate cu activitatea de
învăţare.” (Radu, 2000, 223-224).

Metodele şi tehnicile moderne de evaluare (hărţile conceptuale, metoda R.A.I.,


tehnica 3-2-1, proiectul, portofoliul, jurnalul reflexiv, investigaţia, observaţia
sistematică a comportamentului elevilor, autoevaluarea etc.) au multiple valori
formative care le recomandă ca modalităţi adecvate de îmbunătațire a practicilor
evaluative, fiind pasibile, în primul rând, facilitând coparticiparea elevilor la
evaluarea propriilor rezultate.

Un alt mod de evaluare modernă este portofoliul. Acest tip de evaluare îi permite
unui elev sa își strânga toate informatiile de care are nevoie, sa le puna cap la cap si
sa prezinte sau nu lucrarea. Din punctul meu de vedere acest fel de evaluare este
potrivit incepand cu ciclul licenta deoarece pana atunci un elev nu este pregatit sa
dezvolte atat de mult o tema.

Proiectul este un alt tip de evaluare, potrivit elevilor care permite libertatea de a
scrie, a desena, a folosi diferite programe pe calculator pentru a obtine o astfel de
lucrare. Proiectele sunt din ce in ce mai populare deoarece elevii invata sa lucreze in
echipa, sa-si dezvolte abilitatile de compunere si imigainatie in acelasi timp.

Autoevaluarea este o evaluare prea putin intalnita in scoli si licee si chiar nu stiu de
ce. Acest tip de evaluare este unul care iti permite sa intelegi ce ai gresit si sa te
corectezi mult mai repede fata de momentele in care un profesor iti explica.
Bineinteles ca sa nu se triseze, autoevaluarea ar trebui facuta computerizat si doar la
materiile reale, nu si cele umane. În învăţământul formativ este necesară substituţia
notei în sensul tradiţional al ei cu mecanismul de autoevaluare. Conţinutul
autoevaluării elevului este determinat de caracterul şi formele de evaluare ale
activităţii învăţătorului. Nivelul format de autoevaluare a elevilor este diferit iar
profesorul trebuie să observe etapele de trecere a elevilor de la orientarea pentru notă
spre autoevaluare şi insistent să-i dirijeze în această direcţie.

Concluzii
În opinia mea, ambele tipuri de evaluari, atât cea tradițională cât și cea moderna ar
trebui folosite în perioada de formare a unui elev. Pentru un echilibru al minții și
cunoașterii, un elev trebuie să știe ce greșeli face dar sa le și conștientizeze, pentru
a le putea repara.
De-a lungul timpului am observant ca metodele folosite de profesori nu mai dau
roade pentru noile generatii. Profesorii motivează ca elevii nu mai sunt interesati iar
elevii sustin ca profesorii au material învechite. Dupa principiul am fost și am vazut
pot spune ca in liceu am avut un profesor exceptional de limba si literatura romana
care era sever cand trebuia, nimeni nu copia, notele erau intradevar de la 1- 10. Acest
profesor este inspiratia mea deoarece a stiut cum sa-si adapteze materialele pentru
ca elevii sa fie atrasi si sa-si dea seama de cunostintele pe care le au in orice moment.
Poate e ciudat ca totusi radeam cel mai mult si cu pofta cand doamna facea o gluma
deoarece exista acea barieră de bun simț pe care a știut să o stabileasca încă de la
început.
Referințe
1. Oprea Crenguţa, “Strategii didactice interactive: repere teoretice şi practice”,
Editura Didactică şi Pedagogică, 2009, Bucureşti.
2. Oprea Crenguţa, ”Strategii didactice interactive: repere teoretice şi practice”,
Editura Didactică şi Pedagogică, 2008, Bucureşti.
3. Oprea Crenguţa, “Strategii didactice interactive”, Editura Didactică şi
Pedagogică, 2007, Bucureşti.
4. Oprea Crenguţa, “Strategii didactice interactive” Editura Didactică şi
Pedagogică, 2006, Bucureşti.
5. Oprea Crenguţa, “Pedagogie. Alternative metodologice interactive”, Editura
Universităţii din Bucureşti, 2003, Bucureşti.
* forum.portal.edu.ro/index.php?act=Attach&type=post&id=1977128
*https://blogoenciclopedia.blogspot.ro/2014/07/metode-didactice-utlizate-in-
procesul.html