Sunteți pe pagina 1din 26

UNIVERSITATEA POLITEHNICA

BUCURESTI
Facultate : I.M.S.T
Specializare : I.M.C

PROIECT
Ecotehnologie II

Profesor indrumator : Radu Constantin

Student :Tane Frederica Elena


Grupa : 642 CB

Anul universitar 2016-2017


ETAPE PROIECT:

1)Calculul indicatorului de calitate al mediului

2)Stabilirea metodelor de prevenire a poluarii

3)Stabilirea metodelor de reducere a poluarii

4)Determinarea gradului optim de reducere a poluarii

5)Bilantul de mediu

6)Elaborarea modelului de organizare ecotehnologic


1)Calculul indicatorului de calitate al mediului

Calitatea mediului se poate defini ca un ansamblu convenţional de caracteristici fizice,


chimice, biologice şi de altă natură (statistice), exprimate valoric, care permit încadrarea
mediului într-o anumită categorie sau scară ierarhică.

Pentru stabilirea calităţii mediului, din multitudinea caracteristicilor fizice, chimice şi


biologice care pot fi determinate prin analize de laborator se utilizează practic un număr
limitat, acelea care sunt considerate mai semnificative (selectivitate).

În vederea evaluării gradului de poluare a aerului se pot utiliza indici de calitate a aerului.
Unul dintre cei mai utilizaţi la nivel internaţional este indicele de calitate a aerului care are
foarte multe variante de calcul la nivelul diferitelor state (EPA 2001). Indicele permite
evaluarea nivelului de poluare a aerului, a incidenţei asupra stării de sănătate a populaţiei şi
ecosistemelor naturale.

Pentru o proiectare corecta a unui proces tehnologic sau a unei activitati cu impact
asupra mediului etse necesara cunoasterea in fiecare etapa a acestuia a indicatorului de calitate
a mediului.Acest indicator de calitatea a mediului Icm se poate calcula la nivelul fiecarui
poluant i, cu relatia:
CMAi  Cef
Icmi= [%]
Cmax i  CMAi
in care, Icmi este indicatorul de calitate a mediului datorat poluantului “i”; CMAi-concentratia
maxima admisibila in poluantul “i”; Cefi- concentratia efectiva, la momentul calcularii, in
poluantul “i”; Cmax – concentratia maxima in poluantul “i” ce conduce la degradarea
inevitabila a mediului.
Acest indicator are valori cuprinse intre 0 (cand poluare este maxima si inevitabila) si
1 (cand mediul este curat).

Tabel 1.Dispozitii comunitare asupra poluarii aerului

Pentru aer

Poluant Limita admisa[mg/𝒎𝟑 ] Lmita de Valoarea efectiva


interventie[mg/𝒎𝟑 ] calculata[mg/𝒎𝟑 ]
Oxizi de sulf exprimati 300 510 0.00285
in SO2
Oxizi de azot exprimati 500 810 0.0021
in NO2
NH3 50 81 0,134

Praf 50 100 80100 0.00132

CO2 50 110 3.1824

CO 100 200 0.43


300−0,00285
IcmSO2(oxid de sulf= = 1,49%
500−300

500−0,0021
IcmNO2(oxizi de azot)= =1,61%
810−500

50−0,134
IcmNH3= = 1,6%
81−50

50100−0,00132
IcmPraf= 80100−50100 = 1,66%

50−3,1824
IcmCO2= = 0,78%
110−50

100−0,43
IcmCO= 200−100 =0,99%

Icmtotal=1,49+1,61+1,6+1,66+0,78+0,99=8,13

Pentru sol

Poluant Limita admisa[mg/𝒎𝟑 ] Lmita de Valoarea efectiva


interventie[mg/𝒎𝟑 ] calculata[mg/𝒎𝟑 ]
Plumb 1 100 100

Fenoli 0,1 1 10

Clor 4,5 14 30

Compusi sintetici 10 1000 10000


anioni activi
biodegradabili

85  0,00001
IcmPb(plumb)=  5,66
100  85 %

1  0,00001
Icmfenoli=  0,11
10  1 %
4,5  0,000001
IcmCl(clor)=  0,47
14  4,5 %
10  0,00003
Icmcompusi=  0,001
1000  10 %
Icmtotal=5,66+0,11+0,47+0,001=6,24
Pentru apa

Poluant Limita admisa[mg/m^3] Lmita de Valoarea efectiva


interventie[mg/m^3] calculata[mg/m^3]
Clor 0,10 0,25 0,05

Plumb 0,05 0,1 0,0023

SO4 200 400 3,653

Cupru 0,05 0,1 0,0001

0,1−0,05
IcmCl=0,25−0,1 = 0,3%

0,05−0,0023
IcmPb= 0,95%
0,1−0,05

200−3,653
IcmSO4= 400−200 =0,98%

0,05−0,0001
IcmCu= = 0,99%
0,1−0,05

Icmtotal=0,3+0,95+0,98+0,99=3,22
2)Stabilirea metodelor de prevenire a poluarii

Metode de reducere a oxizilor de sulf

Metode de reducere a concentratiei de praf

Metode de reducere a oxizilor de azot

Metode de reducere a compusilor organici volatile

Metode de reducere a metalelor grele

3)Stabilirea metodelor de reducere a poluarii

Metode de reducere a oxizilor de sulf

Arderea combustibililor fosili conduce la evacuarea în atmosferă a unor volume importante


de oxizi gazoşi de sulf. În urma precipitaţiilor chimice şi a transformărilor pe care le suferă
în atmosferă, aceşti oxizi devin sursa precipitaţiilor acide, formă sub care îşi exercită la
nivelul solului acţiunea distrugătoare asupra vegetaţiei perene. În acelaşi timp, în condiţiile
specifice (temperatură şi presiune ridicată, prezenţa umidităţii, alături de particule de cenuşă)
ce caracterizează circulaţia gazelor arse dinspre instalaţia de ardere spre coşul de evacuare în
atmosferă, oxizii gazoşi exercită o puternică acţiune corozivă asupra instalaţiilor ce compun
circuitul gazelor arse. Astfel se intensifică uzura instalaţiilor.

Într-o primă fază, bioxidul de sulf dă naştere acidului sulfuros care, prin oxidare sub acţiunea
radiaţiei solare, se transformă în acid sulfuric. Acţiunea poluatoare a H2SO4 se exercită sub
forma ploilor acide, principalul factor generator al „morţii pădurilor“ în ţările industrializate
din Europa de vest şi centrală. Intrând în circulaţia atmosferică zonală, SO2 exercită efectul
poluant nu numai în regiunea sau ţara în care este generat, ci şi în alte regiuni sau ţări aflate pe
direcţia vânturilor dominante. Acest proces este favorizat de construirea unor coşuri înalte
(peste 200÷250 m) prin intermediul cărora gazele arse, având o temperatură ridicată
(160÷175 °C) şi o viteză de evacuare mare, sunt conduse prin intermediul coşurilor înalte la o
înălţime egală în medie, cu dublul înălţimii coşului (cca. 500 m de la nivelul solului).
Metode de reţinere a bioxidului de sulf
Cu excepţia unor procese chimice speciale, arderea combustibililor fosili
reprezintă principala sursă de dioxid de sulf (SO2).
Se deosebesc trei căi principale de reducere a emisiei de SO2, respectiv:
-desulfurarea combustibililor,
- alegerea corespunzătoare a combustibilului,
-desulfurarea gazelor de ardere.
Reţinerea bioxidului de sulf poate avea loc în toate fazele folosirii combustibilului, începând
cu pregătirea lui înaintea arderii, în timpul arderii şi după ardere.

Reducerea bioxidului de sulf prin injecţie de calcar în focar


Pudra de calcar este injectată în focar, unde este calcinată la CaO, care reacţionează cu
SO2, rezultând CaSO4.
Produsul desulfurării şi aditivul care nu a reacţionat sunt colectate în precipitator, împreună
cu aerul de combustie. Metoda a avut cele mai bune rezultate deoarece calcarul este injectat la
o temperatură favorabilă şi acolo se află o presiune suficientă, datorată aerului de la partea
superioară a arzătorului, pentru a distribui bine aditivul. Funcţie de sarcina cazanului,
eficienţa reducerii atinge valori de 50÷70 %.
Avantajele injecţiei de calcar sunt: proces simplu, realizare rapidă, costul investiţiei
scăzut, consum mic de energie, disponibilitatea instalaţiei ridicată.
Dezavantajele metodei sunt: grad de desulfurare limitat, tendinţa de
zgurificare în focar, manipulare dificilă a cenuşei.

Procedee de desulfurare
Normele foarte severe de emisie, care coboară valoarea de la 2÷3.5 g/m3, la numai 0.4 g/m3,
, cum este exemplul pentru Japonia, SUA, Germania, impun neapărat folosirea unor instalaţii
chimice de desulfurare a gazelor, la toate cazurile de ardere a cărbunelui, în cazane cu focare
clasice sau a păcurii cu conţinut ridicat de sulf.
În ultimele două decenii au fost dezvoltate mai multe procedee de desulfurare, dintre care cele
mai importante sunt:
• procedeul umed, în care se introduce ca agent activ o soluţie de hidroxid de calciu şi
carbonat de sodiu, obţinând ca deşeu nămoluri nerecuperabile sau cel mult cu posibilitate de
extracţie de gips.
• procedeul semiuscat, în care se introduce ca agent activ o soluţie concentrată de amoniac
sau hidroxid de calciu, în filtru având loc evaporarea completă a apei. Produsele sulfatice sunt
recuperate în stare uscată, permiţând reintroducerea lor în circuitul economic.
• procedeul catalitic, cu producere de sulf, aplicat la o temperatură ridicată a
gazelor de ardere.
Cea mai largă implementare industrială o are procedeul umed.
Prin spălarea sau umidificarea aerului, se obţine o răcire a gazelor până la 50÷60 °C la
procedeul umed şi la 70÷100 °C la cel semiuscat. În aceste condiţii, ridicarea penei de fum se
limitează şi dispersia este dezavantajată. Efectul de reducere a fondului de SO2 în atmosferă
rămâne, în acest caz, să se resimtă numai pe ansamblul teritoriului, la distanţe mari.
Coborârea temperaturii sub temperatura punctului de rouă acidă atrage coroziuni
inacceptabile, sub aspectul fiabilităţii traseului de gaze, motiv pentru care este necesară
reîncălzirea gazelor, fie cu abur, fie regenerativ, fie cu amestec de gaze fierbinţi, fie prin
căldura obţinută prin arderea de combustibil suplimentar.
Instalaţiile de desulfurare uscată şi semiuscată sunt utilizate mai rar, în special pentru
centralele mici, datorită pericolului intoxicării cu amoniac.
Principala caracteristică a desulfurării umede este reducerea simultană a SO2 şi producerea
de gips şi, de asemenea, controlul alimentării cu calcar, esenţial pentru a învinge fluctuaţiile
sulfului conţinut în combustibil.
Gazele de ardere de la electrofiltru sau de la ieşirea din preîncălzitorul de aer regenerativ sunt
introduse în scruber prin intermediul a două ventilatoare înaintaşe, câte unul pe fiecare linie.
În desulfurarea uscată SO2 şi SO3 sunt reţinute prin procese fizice (adsorbţie)
sau chimice (absorbţie şi reacţii chimice

In urmatorul grapfic se arată gradul de absorbţie a SO2 corespunzător diferiţilor aditivi


uscaţi, în funcţie de temperatură. La temperaturi ridicate, aditivii pe bază de magneziu se
aracterizează prin grade mai reduse de absorbţie şi intervale active de temperatură mai
înguste.
În figura urmatoare este prezentat procesul de desulfurare a gazelor de ardere prin acest
procedeu. Produsul final este alcătuit din gips, la care se adaugă sulfit şi oxid de calciu. De
aceea, câteodată, se realizează o tratare termică ulterioară, în scopul majorării conţinutului de
gips. Produsele de reacţie, cu un conţinut ridicat de gips, pot fi utilizate în industria betoanelor
şi a materialelor de construcţii. Altfel, reziduurile pot fi folosite în acelaşi mod ca cele
rezultate în urma proceselor uscate de desulfurare.

Principalul avantaj al procedeului de absorbţie prin pulverizare este acela că, apa necesară
vaporizează, nerezultând ape reziduale. În general, gazele de ardere nu trebuie reîncălzite din
nou.In comparaţie cu procedeul uscat, prin cel semiuscat se ating grade superioare de
absorbţie a SO2 ‚ cu un exces mai redus de aditiv. Totuşi, cheltuielile de investiţie sunt mai
ridicate.

Metode de reducere a concentratiei de praf


Praful este o componentă importantă a particulelor solide suspendate în aer, care de obicei
sunt invizibile individual pentru ochiul liber. Totuşi, colectiv, particulele mici formează
deseori o pâclă care limitează vizibilitatea. Într-adevăr, în multe zile de vară cerul de deasupra
oraşelor poluate cu praf are o culoare albă lăptoasă, în loc de albastră, datorită împrăştierii
luminii de către particulele suspendate in aer.
Trebuie remarcat că, particulele suspendate într-o masă dată de aer nu sunt nici toate de
aceeaşi mărime sau formă şi nici nu au aceeaşi compoziţie chimică. Cele mai mici particule
suspendate au o mărime de aprox. 0.002 µm (adică 2 nm); în comparaţie, lungimea
moleculelor gazoase tipice este cuprinsa între 0.0001 şi 0.001 µm (0.1 până la 1 nm). Atunci
când picăturile mici de apă din atmosferă se contopesc în particule mai mari decât această
valoare, ele corespund picăturilor de ploaie şi cad din aer atât de repede, încât nu sunt
considerate ca fiind suspendate.

Soluţii de reţinere a prafului


Particulele din materie se îndepărtează din aer fie prin filtrarea acestuia, fie cu ajutorul unor
colectoare de praf.
Prin filtrare se îndepărtează numai cantităţile mici de particule din materie, iar pentru
antităţile mari se utilizează colectoarele de praf.
Principalele elemente pentru stabilirea metodelor şi a echipamentelor de reţinere sunt:
concentraţia de particule, analiza mărimii particulelor, gradul necesar de îndepărtare a
particulelor, temperatura, presiunea şi debitul aerului sau gazului poluat, caracterizarea fizico-
chimică a prafului, cerinţe utilitare, metoda dorită de îndepărtare a particulelor.
Reţinerea pulberilor sau prafului se realizează cu ajutorul filtrelor, care se caracterizează prin:
debitul de gaze poluate care ies din proces Dg [m3/s ], domeniul diametrului particulelor d
[µm]; temperatura maximă a gazelor tgmax ] OC ]; gradul de reţinere sau eficienţa filtrului β,
viteza particulelor în filtru w[m/s], pierderi de presiune în filtru ∆p [mmH2O ], costurile
anuale de întreţinere.
Principalele metode de reţinere a prafului sunt:
• mecanice, având la bază forţa de gravitaţie şi inerţie ;
• electrice, având la bază ionizarea particulelor în câmp electric;
• strat poros, utilizând caracteristicile curgerii fluidelor reologice;
• hidraulice, având la bază metode de spălare.

Filtrele electrostatice (denumite curent electrofiltre), realizează separaţia prafului


prin ionizarea gazelor purtătoare a particulelor de cenuşă şi prin urmare, tensiunea de lucru a
acestora este ridicată. Principiul de funcţionare a fost brevetat la începutul secolului XX de
către Fredrick Cottrell, iar la ora actuală sunt numeroase variantele de realizare practică.
Avantajele comparative ale utilizării filtrelor electrostatice în raport cu alte
aparate colectoare de particule sunt:
• posibilitatea utilizării la temperaturi ridicate ale gazelor purtătoare (200÷250 ˚C) şi prin
urmare, se pot utiliza şi furnale şi generatoare de abur;
• au o extrem de mică cădere de presiune (10÷15 Pa), astfel încât, costurile cu energia
electrică consumată de ventilatoare este minimă;
• eficienţa colectării este extrem de mare (94÷99,5 %), dacă utilizarea este adecvată tipului de
praf, însă dacă proprietăţile prafului nu sunt bine cunoscute, această eficienţă scade la
92÷95%
• pot acoperi un larg domeniu de mărimi de particule şi concentraţii de praf, dar cel mai
eficiente sunt pentru particule mai mici de 10 microni;
• costurile de întreţinere şi reparare sunt mult mai mici decât pentru oricare alt tip de sistem de
colectare.

Dezavantajele electrofiltrelor, care limitează într-o oarecare măsură folosirea lor, sunt:
• cost iniţial ridicat;
• necesitatea unui spaţiu de instalare mare;
• nu pot capta particule de praf combustibile, ca de exemplu praful de lemn;
• sunt inadecvate pentru variaţii brutale ale rezistivitaţii prafului şi debitului
de gaze.
Filtrele electrostatice lucrează prin încărcarea prafului cu ioni şi apoi colectarea particulelor
ionizate pe o suprafaţă colectoare, de formă tubulară sau plată, care este de obicei curăţată
prin răzuire.
Orice aerosol care intră în acest spaţiu liber este încărcat şi bombardat de aceşti ioni,
astfel că migrează spre suprafaţa colectoare sub efectul atracţiei electrice şi al bombardării,
cum se observă şi in figura urmatoare:

Metode de reducere a oxizilor de azot

Reducerea continuă a limitelor emisiilor de poluanţi, pentru reducerea poluării generale a


mediului înconjurător, face necesară luarea unor măsuri tehnice şi organizatorice, atât la
nivelul centralelor existente, cât şi pentru centrale aflate în faza de proiectare sau execuţie.

Optimizarea reducerii emisiilor, având în vedere costurile de investiţii şi de exploatare cele


mai mici posibile, implică un studiu aprofundat şi necesitatea modificărilor care trebuie
realizate în cadrul sistemelor de combustie (măsuri primare) şi a unor măsuri suplimentare.

De remarcat că unul dintre poluanţii cei mai responsabili de efectul de serăeste NOx, emis de
toate instalaţiile de ardere, indiferent de tipul combustibilului ars.
Condiţia prealabilă pentru realizarea conceptului de ansamblu optim, necesar menţinerii
calităţii mediului, constă în cunoasterea modificărilor necesare, având ca obiect sistemele de
combustie şi a măsurilor suplimentare eventuale pentru a reduce NOx. Atunci când puterea
termică este mai mică de 300 MW, introducerea arzătoarelor denumite LOW-NOx permite
menţinerea emisiilor de NOx sub 450 mg/Nm3. Atunci când centrala termică este alimentată
cu păcură sau când este .exploatată la o putere termică de 300 MW, măsurile primare nu mai
sunt eficiente. Trebuie să se recurgă la măsuri secundare pentru a menţine valoarea limită a
emisiilor de NOx sub 450 mg/Nm.3.
Metode de reducere a compusilor organici volatile
Compuşii organici volatili sunt larg utilizaţi în industrie, având în vedere capacitatea lor de
evaporare după utilizare. Această utilizare a compuşilor organici volatili nu este fără riscuri
pentru mediul înconjurător şi în consecinţă, trebuie luate măsuri de precauţie pentru
tratarea aerului care le conţine.
Compuşii organici volatili (COV) sunt definiţi ca substanţe organice, excluzând metanul,
conţinând carbon şi hidrogen, care este substituit parţial sau total de alţi atomi şi care se
găsesc în stare gazoasă sau de vapor, în condiţiile funcţionale din instalaţii.
Proiectul de directivă europeană completează diferitele definiţii care se referă la COV,
adăugând că aceştia se comportă asemeni compuşilor organici, având o tensiune a vaporilor
mai mare sau egală cu 10 Pa la 273,15 K.
Un solvent organic este definit ca şi cum ar fi tot COV, utilizat singur sau în amestec, fără
alterarea naturii sale, ca agent de curăţare, dizolvant, mediu de dispersie, ajustor de
vâscozitate, plastifiant sau conservant.
Distrugerea prin oxidare recuperativă catalitică, prezentată în figura urmatoare, implică
prezenţa unui catalizator, pus într-un strat subţire pe un suport compus din bile de aluminiu
poros sau pe un suport metalo-ceramic şi permite obţinerea unor reacţii de oxidare la joasă
temperatură (200÷500 ˚C).
Se disting două mari tipuri de catalizatori:
• catalizatori bazaţi pe metale preţioase (platină, rhodium, paladiu);
• catalizatori bazaţi pe metale oxidante (Cr, Fe, Mo, W, Mn, Co, Cu, Ni).
Durata de viaţă a catalizatorilor este limitată în timp (aprox. 4 ani), catalizatorul fiind sensibil
la anumite otrăvuri (precum metale grele, fosfor, SO2 şi altele).
În absenţa substanţelor care atacă catalizatorii, aceste tehnici rămân interesante pentru
concentraţiile intermediare din aplicaţii industriale recuperative şi regenerative pentru debitele
cuprinse între 1000÷20.000 m3 N/h.
Concentraţia poluanţilor necesari pentru menţinerea sistemului în autotermie este mai mare de
3 g/m 3N.
Tehnica este sensibilă la mărirea concentraţiei şi temperaturii, în caz că acestea depăşesc
datele de dimensionare prevăzute.
Aplicată în bune condiţii, oxidareaa catalitică recuperativă permite obţinerea de foarte bune
rezultate, reuşind înlăturarea COV < 20 mg/m3N.

Metode de reducere a metalelor grele

Metalele grele sunt prezente în mod obisnuit în compozitia combustibililor fosili.

Acestea sunt componente ale unor oxizi si cloruri în combinatie cu particule. Doar mercurul si

seleniul se gasesc si în faza de vapori. Metalele grele rezultate din arderea combustibililor

sunt eliminate în mediu înconjurator prin gazele de ardere, apele uzate, zgura si cenusa

depozitate. Principalele tipuri de metale eliminate de centralele termoenergetice sunt: arsenul,

cadmiul, mercurul, molibdenul, plumbul, aluminiul, cobaltul, nichelul, manganul, cromul,

cuprul, nichelul, zincul, fierul, magneziul si vanadiul.

Reducerea emisiilor cu sisteme destinate retinerii de metale

Aceste sisteme de retinere a emisiilor au fost propuse pentru scaderea emisiilor unor

anumite metale din gazele de ardere ca: mercur, arsen, cadmiu si plumb, mai ales în cazul în

care sunt incinerate deseuri. Aceste tehnologii nu au fost înca aplicate pentru grupuri mari.

Dintre cele mai bune tehnologii sunt:


filtre cu carbon activ;

filtre cu absorbanti;

filtre cu seleniu.

In tabelul urmator sunt prezentate câteva date pentru emisiile de metale grele de la
instalatiile de ardere la nivelul Uniunii Europene exprimate în tone pe an. Dupa cum se poate
observa cele mai mari emisii de poluanti au fost cele de zinc, iar cele mai scazute au fost cele
de cadmiu, iar la nivelul sectorului energetic cele mari au fost emisiile de nichel iar cele mai
reduse cele de cadmiu.

Filtrele cu carbon activ sunt destinate reducerii emisiilor de cadmiu, mercur si plumb
din gazele de ardere. Daca se utilizeaza un sistem catalizor si în acelasi timp gazele sunt
acidifiate credte cantitatea de metale retinute. Testele se afla doar în stadiu de pilot pentru
filtrarea gazelor de la incinerarea deseurilor municipale, însa se pare ca mercurul poate fi
redus în procent de peste 90%.
Mercurul aflat în stare de vapori în gazele de ardere poate fi retinut si cu ajutorul
absorbantilor impregnati cu sulfuri în sistem de pat fluidizat. Principalele tipuri de absorbanti
utilizati sunt: silice, bauxita, kaolinit, calcar. Daca sistemul este utilizat în cascada, întâi cel cu
filtre cu absorbanti impregnati si apoi sistemul cu carbune activ concentratiile de mercur tind
spre 0%.
Datorita stabilitatii legaturii dintre seleniu si mercur în HgSe se folosesc si filtre
impregnate cu seleniu însa se pare ca acest procedeu este destul de costisitor.
Sistemele de retinere pentru metale se afla în faze experimentale si de pilot, ele nu au
ajuns înca la faza comerciala si sunt destinate cu precadere instalatiilor de incinerare a
deseurilor.

4)Determinarea gradului optim de reducere a poluarii

Reducerea totala a poluarii nu este posibila nici tehnologic,nici economic ,deoarece presupune
cheltuieli antipoluante insuportabile de orice economie dezvoltata.

Se poate determina şi un interval de timp topt pentru realizarea unui optimum economic
privind reducerea poluării, folosind o relaţie de forma:

topt = Cam(t)-Cam(t0) [ani]

α- Cpp -βCrp

în care: Cam este capacitatea de asimilare a mediului în urma efectuării cheltuielilor pentru
reducerea poluării existente; Crp - cheltuieli cu reducerea poluării existente la timpul t; Cpp -
cheltuieli făcute pentru prevenirea poluării şi menţinerii ei în limitele standard; a şi ~ -
coeficienţi ce exprimă creşterea capacităţii de asimilare respectiv de încadrare în limitele
standard, raportaţi la unitatea monetară cheltuită; t0 şi t - momentul de timp iniţial şi
respectiv, de perspectivă.

Pentru o proiectare corectă a unui proces tehnologic sau. a unei activităţi cu impact asupra
mediului este necesară cunoaşterea în fiecare etapă a acestuia a indicatorului de calitate a
mediului. Acest indicator de calitate a mediului Icm se poate calcula la nivelul fiecărui
poluant i, cu relaţia.

Icmi= [%]

In care :

-Icmi-indicatorul de calitate a mediului datorat poluantului ‘i’;

-CMAi-concentratia maxima admisibila in poluant ‘i’;

- -concentratia efectiva la momentul calcularii in poluant’i’;

-Cmax –concentratia maxima in poluant ‘i’ ce conduce la degradarea inevitabila a mediului.


Acest indicator are valorile cuprinse intre 0 (cand poluarea este maxima si inevitabila) si 1
(cand mediul este curat).

Indicatorulu calitatii mediului se poate calcula si ca suma a tuturor poluantilor ‘p’ din
mediul respectiv,cu relatia :

Icmi= ;

In care :

-Icmi-indicatorul de calitate a mediului datorat tuturor poluantilor ‘p’ existenti in mediu la


momentul calcularii.

In concluzie se poate spune ca la proiectarea oricarui ecoprodus,oricarui ecoproces de


prestare servicii sau oricarei activitatii rezultante in urma unui proces tehnologic trebuie avute
in vedere urmatoarele elemente:

-Planul calitatii;

-Traseul tehnologic;

-Diagrama flux a a procesului tehnologic;

-etapele şi momentele de impact asupra mediului;

-sursele de poluare;

-natura substanţelor poluante;

-modul de acţiune asupra mediului al substanţelor poluante (natura

poluării);

-coeficientul de poluare în fiecare etapli şi coeficientul total de poluare pentru a stabili


măsurile necesare îndeplinirii obiectivelor stabilite şi anume: modificările procesului
tehnologic în vederea transformării lui într-un proces ecotehnologic; înlocuirea fazelor sau
operaţiilor cu poluare mare;

-indicatorul de calitate al mediului;

-măsurile de prevenire a poluării in fiecare etapă de desfăşurare a procesului tehnologic;

-măsurile de reducere a poluării în fiecare etapă de desfăşurare a procesului tehnologic;

-posibilităţile înlocuirii unor substanţe poluante sau periculoase cu alte substanţe mai puţin
poluante sau periculoase;

-măsurile de recuperare, tratare şi reciclare a reziduurilor secundare;

-măsurile de recondiţionare şi reciclare a deşeurilor;


-măsurile de reintegrare în mediu a deşeurilor;

-costurile cu reducerea poluării;

-gradul optim de reducere a poluării;

-costurile cu prevenirea poluării;

-bilanţul ecotehnologic;

- conexiunea standardelor şi a instrumentelor economice şi juridice

- costurile implementării unui sistem de management de mediu;

- posibilităţile transformării întreprinderii într-o unitate ecotehnologică.

5) Bilant de mediu

Bilanţ de mediu - investigaţii asupra unui amplasament, efectuate în cadrul unui bilanţ de
mediu, pentru a cuantifica dimensiunea poluării prin prelevări de probe şi analize fizice,
chimice sau biologice ale factorilor de mediu.

Prelevarea probelor din diverse medii s-a efectuat prin metodele stabilite de reglementările în
vigoare, iar analiza acestora s-a efectuat cu respectarea standardelor şi a normelor
metodologice în vigoare.

Rezultatele tuturor investigaţiilor sunt prezentate în Raportul la Bilanţul de Mediu nivel II,
structurat în două părţi distincte :

- prima parte cuprinde descrierea acestor investigaţii şi rezultatele obţinute ;

- a doua parte cuprinde concluziile şi recomandările ce se impun.

Prelevarea problelor de sol

Probele de sol au fost prelevate din locaţie potenţial poluată (fabrica de constructii
metalice), cu PCB-uri.

Programul de recoltare a probelor de sol, conform ISO 5667-1:1993.

- Colectarea probei în vase speciale de laborator.

- Documentarea prelevării probei prin etichetarea vaselor.

- Transportul probelor în geantă frigorifică.


Pentru prelevarea probelor de sol de la adâncimea prestabilită s-a folosit o sondă pedologică.

Descrierea investigaţiilor şi rezultatele analizelor

Natura şi gradul de poluare a solului s-a stabilit pe baza rezultatelor analizelor efectuate pe
probe prelevate din zona fabricii de prelucrare a constructiilor metalice.

Am considerat că prelevarea probelor de sol de pe suprafaţa potenţial poluată este


suficientă pentru cuantificarea naturii şi intensităţii poluării solului ca urmare a activităţii
anterioare şi prezente, desfăşurate pe acest amplasament.

2.Descrierea secţiunilor de prelevare şi tehnicile de lucru.

Secţiunile de prelevare a probelor de sol sunt prezentate în tabelul următor:

Cod probă Coordonatele geografice ale Adâncimea Tipul probei Descrierea


secţiunilor de prelevare de prelevare stratelor

N E m

R1 44,87225 23,20518 0,4 momentană sol vegetal

R2 44,87730 23,18846 0,4 momentană sol vegetal

R3 44,87603 23,21165 0,4 momentană sol vegetal

RD1 44,89079 23,17036 0,4 momentană sol vegetal

RD2 44,89058 23,16686 0,4 momentană sol vegetal

RD3 44,89170 23,16651 0,4 momentană sol vegetal

Prelevarea probelor de sol s-a efectuat cu ajutorul unei sonde pedologice ce a permis
prelevarea de la adâncimi prestabilite.

Din probele prelevate s-au determinat PCB-uri.Tehnicile utilizate la determinarea


indicatorilor de poluare sunt tehnici instrumentale, bazate pe metoda gaz-cromotografiei
cuplată cu spectrofotometrie de masă.

3.Prelevarea probelor a apelor de suprafata

Natura şi gradul de poluare a apei de suprafata s-a stabilit pe baza rezultatelor analizelor
efectuate pe probe prelevate din canal antropic, care dreneaza apele subterane si pluviale din
incinta fabricii. Apele subterane freatice si pluviale sunt conventional curate şi din acest motiv
s-a prelevat doar probă de apa de suprafata din secţiunea aval. În acest caz nu este necesară
prelevarea unei probe de apă dintr-o secţiune situată în amonte. Au fost analizate substanţe
periculoase relevante şi prioritare periculoase.

Prelevarea transportul, conservarea şi depozitarea probelor de apă s-a efectuat cu


respectarea următoarelor standarde:

- ISO 5667-1/1993 Prelevare de probe din apă. Planificarea execuţiei de prelevarea


probei pentru analiza apelor.

- ISO 5667-2/1993 Prelevare de probe din apă. Descrierea metodelor de prelevare probe
din apă.

- EN ISO 5667-3/2004 Prelevare de probe. Metode de conservare, depozitare a


probelor de apă.

- Colectarea probei în vase speciale a laboratorului (flacon de sticlă maro borosilicată).

- Documentarea prelevării probei şi etichetarea sticlelor.

- Depozitarea probei în geantă frigorifică.

Probele de apă au fost transportate în laborator în geantă frigorifică, menţinându-se astfel o


temperatură la care componenţii din proba de apă nu se degradează chimic, respectiv fizic.

1. Descrierea investigaţiilor şi rezultatele analizelor

Natura şi gradul de poluare a apei de suprafata s-a stabilit pe baza rezultatelor analizelor
efectuate pe probe prelevate din canal antropic, care dreneaza apele subterane si pluviale din
incinta fabricii. Apele subterane freatice si pluviale sunt conventional curate.Din acest motiv
s-a prelevat doar probă de apa de suprafata din secţiunea aval.

Rezultatele analizei s-au comparat cu limitele reglementate de ordinul nr.161/2006 privind


clasificarea calităţii apelor.

Prelevarea probelor s-a efectuat în conformitate cu:

ISO 5667-1:1993 Prelevare de probe din apă. Planificarea execuţiei de prelevarea probei
pentru analiza apelor

ISO 5667-2:1993 Prelevare de probe din apă. Descrierea metodelor de prelevare probe
din apă.

EN ISO 5667-3:2004 Prelevare de probe. Metode de conservare, depozitare a probelor de apă.


Metoda de analiză pentru determinarea metalelor se bazează pe procedeul din standardul
EPA 6020 cu spectrometru de masă cu plasmă cuplată inductiv iar hidrocarburile s-au
determinat prin extracţie în solvent şi cromatografie în fază gazoasă.

Prelevarea probelor de aer

Au fost prelevate probe din aerul înconjurător pentru determinarea pulberilor


sedimentabile şi a pulberilor respirabile PM 10.

Aparatura folosită la prelevarea probelor din aerul înconjurător:

- Senzor complex climatic cu afişare digitală: TESTO GmbH. Típus: TESTO 400, număr
de fabricaţie: 00108606.

- Senzor multifuncţional, Tip: TESTO (0635.1540). Tub Prland. numărul certificatului de


calibrare: NYM-0204/2008

- Manometru digital, GMH 3150 Greisinger Electronic, numărul certificatului de

calibrare: OMH B042735.

- Barometru, producător: Greisinger Electronic, tip: GPB 1300. Domeniu de măsurare: 0-


1300 mbar, numărul certificatului de calibrare: OMH B042733.

- Aparat de prelevat probe de imisie Controlflex Tip: Aeromat 2000 A.

1. Descrierea investigaţiilor realizate

Sursele semnificative de poluarea aerului înconjurător sunt amplasate în depozit. Depozitul


este localizat în Tirgu Jiu, Judetul Gorj. Distanţa maximă între casele de locuit Tirgu Jiu şi
depozit este aproximativ 900 de m iar distanţa minimă este 500 m.

Pentru cuantificarea concentraţiilor de pulberi în aerul înconjurător, s-au efectuat


măsurători în patru puncte, două pentru măsurarea monoxidului de carbon şi două pentru
măsurarea substantelor volatile in aer(COV).

2.Descrierea secţiunilor de prelevare a probelor de aer

Pentru măsurarea monoxidului de carbon primul punct de prelevare (cod probă RDI1) a fost
amplasat în in Tirgu Jiu la o distanţă de 200 m în direcţia sud-vest faţă de amplasament.

A doua secţiune de prelevare (cod probă RDI2) a fost amplasată la o distanţă de 250 m în
direcţia nord-est faţă de amplasament spre Bucuresti.
Pentru măsurarea emisiei de substantelor volatile in aer, punctele de prelevare au fost
amplasate în localitatea Tirgu Jiu la o distanţă de 200 m în direcţia sud- vest faţă de
amplasament.

Primul punct de prelevare a fost amplasat în partea vestică a stivei ,iar punctul al doilea a fost
amplasat în partea estică a stivei.

Sol:

Analizele indicatorului PCB, din probele de sol prelevate din incinta amplasamentului, au
scos în evidenţă următoarele rezultate:

Concentraţiile sunt exprimate în mg/kg substanţă uscată.

Scara de bonitate:

- Nota de bonitate 10 este considerată ca fiind starea ideală a mediului.

- Nota de bonitate 9, este acordată pentru imisii care se încadrează în limitele maxime admise

- Pentru imisiile măsurate a căror valoare este mai mare decât limita

maximă admisă, nota de bonitate acordată, reprezintă produsul între cifra 9 şi raportul dintre
limita maximă admisă şi valoarea măsurată a imisiei.

Scara pentru indicele de poluare globală:

I= 1, mediu natural neafectat de activitatea umană;

I = 1 – 2, mediu supus efectului activităţii umane în limite admisibile;

I= 2 – 3, mediu supus efectului activităţii umane, provocând stări de disconfort formelor de


viaţă

I= 3 – 4, mediu afectat de activitatea umană, provocând tulburări formelor de viaţă

I= 4 – 5, mediu grav afectat de activitatea umană, periculos formelor de viaţă

I= peste 6, mediu degradat, impropriu formelor de viaţă.

Aerul înconjurător:

Concentraţiile din aerul înconjurător ale monixidului de carbon şi substante volatile depăşesc
cu mult limitele maxime admise. Probele au fost prelevate din zonele protejate.

Monixidul de carbon are efecte negative asupra populatiei (deces in cantitati


mari),vegetaţiei în timp ce substantele volatile afectează starea de sănătate a
populaţiei,toxicitate si proprietati cancerigene sau mutagene pentru anumiti compusi
(benzen),mirosuri neplacute in anumite cazuri.

6)Elaborarea unui model de organizaţie ecotehnologica

Iniţierea implementării modelului organizaţiei ecotehnologice

Fiecare tip de organizaţie are specificul ei de organizare şi funcţionare şi din acest


punct de vedere, este dificil să se recomande o metodologie comună, aplicabilă oriunde şi
oricând şi al cărei succes este garantat Întotdeauna. Deşi consultanţii dispun adeseori de
metodologii vproprii, uneori chiar foarte performante, bazate pe o bogată experienţă
profesională, totuşi nu se poate spune că există o singură cale de reuşită. în continuare se
vor preciza câteva idei şi indicaţii care să folosească celor ce doresc să implementeze sau să
menţină un astfel de sistem.

7.1.1. Crearea unui climat al schimbării. în cadrul organizaţiilor au loc o serie de schimbări;
unele sunt de mică anvergură, influenţând un individ sau un grup restrâns de indivizi, ca de
exemplu schimbări mici În organizarea muncii la un loc de muncă; altele sunt de amploare
mare, influenţând organizaţia În ansamblu ei sau domenii majore ale acesteia, (ca de
exemplu asimilarea unui nou produs sau implementarea unui nou sistem de management)

Schematic, procesul schimbării se prezintă În figura 7.1. o organizaţie trebuie să fie


conştientă de presiunile existente pe piaţă şi să dezvolte strategii corespunzătoare pentru a
câştiga clienţi pe baza criteriilor de competitivitate existente pe piaţă în acel moment.

Realitatea este că, doar criteriile de competitivitate conduc piaţa. Organizaţia nu poate
modifica aceste criterii, iar mediul care creează presiunile exteme nu se va modifica. De
aceea, schimbarea trebuie să vină din partea organizaţiei. În figura 7.2. se ilustrează
consecinţele rezultate în urma ignorării forţelor prezente pe piaţă şi a evitării acţiunilor de
schimbare.

Există nenumărate exemple de organizaţii care au plătit scump ignorarea


modificării condiţiilor pieţelor ezitând sau refuzând să se adapteze la aceste
schimbări. Schimbările sunt modificări reale care se aplică în orice parte
componentă a organizaţiei: planuri şi programe de activitate, domeniul de actiune al
managementului, maşini şi utilaje, echipamente, structura de organizare oamenii înşişi etc.
Forte pentru schimbare Forte care se opun schimnbarii

Procesul schimbarii organizationale


Fig 7.3. Factorii interni si externi ai schimbarii

În figura 7.3. se reprezintă schemele factorilor interni şi externi care pot


produce schimbări într-o organizaţie .

Factorii externi ai schimbării derivă din factorii mediului organizaţional


extern: general şi specifici (fig. 7.1. şi fig. 7.2.).

Conştientizarea necesităţii implementării managementului mediului

Cheia către succes este de a integra angajaţii, rolurile şi responsabilităţile acestora din cadrul
organizaţiei, în cadrul unei structuri de procese. O abordare bazată pe procese şi începând cu
declararea viziunii şi misiunii, analizând factorii critici de succes şi identificând procesele de
bază, este cel mai eficient mod de angajare a personalului în procesul schimbării.

Managementul superior trebuie să înceapă dezvoltarea noii structuri orientate pe proces prin
angajamentul la toate nivelurile respectând anumite etape. Punctul de start trebuie să fie o
analiză generală a organizaţiei şi a transformărilor solicitate de echipa managerială.

Procesele de bază descriu ce se realizează sau ce trebuie să fie facut astfel încât organizaţia să
realizeze factorii de succes. Prima etapă în înţelegerea proceselor de bază este de a identifica
o reţea, arhitectură de procese de acelaşi ordin de importanţă. Odată procesele de bază
definite, este necesar ca pentru noua structură de procese să fie stabilite obiectivele, ţintele şi
indicatorii de performanţă. Este necesară, de asemenea, descompunerea proceselor de bază în
subprocese, activităţi şi sarcini.
Identificarea proceselor principale si descompunerea lor

Un program eficient de prevenire a poluarii trebuie:

-sa reduca riscul de raspundere civila sau penala;

-sa reduca costurile de functionare;

-sa protejeze sanatatea umana si mediu;

-sa sporeasca imaginea companiei in cadrul comunitatii;

-sa imbunatateasca morale si participarea angajatilor.