Sunteți pe pagina 1din 6

Principalele acțiuni care se judecă de către

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Conform art. 19 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), instituția jurisdicțională
a UE este Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) care cuprinde: Curtea de Justiție,
Tribunalul și tribunalele specializate.
Curtea Europeana de Justitie are misiunea de a asigura aplicarea, interpretarea si
respectarea dreptului comunitar pe intreg teritoriul Uniunii Europene, de a se asigură că legislația
Uniunii Europene este interpretată și aplicată în același fel în toate țările UE și de a garanta că
țările și instituțiile UE se supun dreptului european.
Curtea de Justiție se ocupă de cererile de hotărâre preliminară adresate de instanțele
naționale și de anumite acțiuni în anulare și recursuri.
Tribunalul se pronunță asupra acțiunilor în anulare introduse de persoane fizice,
întreprinderi și, în unele cazuri, de guvernele UE. Această instanță se ocupă mai ales cu legislația
privind concurența, ajutorul de stat, comerțul, mărcile comerciale și agricultura.
Curtea pronunță hotărâri în cauzele care îi sunt înaintate spre soluționare. Cele mai
întâlnite tipuri de cauze sunt:

- Interpretarea legislației (hotărâri preliminare): instanțele naționale ale țărilor UE sunt


obligate să garanteze aplicarea corespunzătoare a legislației europene, pentru că
există riscul ca instanțele din țări diferite să interpreteze legislația în mod diferit. Dacă
o instanță națională are îndoieli cu privire la interpretarea sau valabilitatea unui act
legislativ al UE, aceasta poate să solicite părerea Curții de Justiție. Același mecanism
poate fi utilizat și pentru a determina dacă un act legislativ sau o practică națională
este compatibilă cu dreptul UE.

- Respectarea legislației (acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor sau proceduri


de infringement): acțiuni introduse împotriva unui guvern național care nu își
îndeplinește obligațiile prevăzute de legislația europeană. Aceste acțiuni pot fi inițiate
de Comisia Europeană sau de altă țară din UE. În cazul în care țara vizată se
dovedește a fi vinovată, ea este obligată să remedieze situația de îndată. În caz
contrar, se poate introduce o a doua acțiune împotriva ei, care poate duce la aplicarea
unei amenzi.

- Anularea unor acte legislative ale UE (acțiuni în anulare) - dacă un stat membru,
Consiliul UE, Comisia sau (în anumite condiții) Parlamentul European consideră că
un anumit act legislativ al UE încalcă drepturile fundamentale sau tratatele Uniunii, îi
poate cere Curții de Justiție să anuleze actul respectiv. Persoanele fizice pot, de
asemenea, să solicite Curții anularea unui act al UE care le privește în mod direct.

- Garantarea unei acțiuni din partea UE (acțiuni în constatarea abținerii de a acționa) -


Parlamentul, Consiliul și Comisia au obligația de a adopta anumite decizii în anumite
situații. Dacă nu fac acest lucru, guvernele statelor membre, celelalte instituții ale UE
și (în anumite condiții) persoanele fizice sau întreprinderile pot înainta o plângere
Curții.

- Sancționarea instituțiilor UE (acțiuni în despăgubire) - orice persoană sau


întreprindere care a avut de suferit de pe urma unei acțiuni sau a lipsei de acțiune din
partea instituțiilor UE sau a angajaților acestora poate introduce o acțiune împotriva
lor prin intermediul Curții.
BIBLIOGRAFIE

1. Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE)


2. Fabian, Gyula, Drept procesual al Uniunii Europene. Editia a 2-a, 2017, Editura
Hamangiu
3. www.europa.eu

Locul și rolul Consiliului Uniunii Europene în sistemul instituțional European


Diferențierea de Consiliul European

Consiliul Uniunii Europene și Consiliul European fac parte din instituțiile Uniunii
Europene, alături de Parlamentul European, Comisia Europeană, Curtea de Justiție a Uniunii
Europene, Banca Centrală Europeană și Curtea de Conturi.1

Confuzia dintre cele două instituții este legată de denumirile acestora, dar atribuțiile lor
sunt cele care fac diferența.

Consiliul Uniunii Europene este cel mai important organ legislativ al Uniunii Europene
care adoptă acte normative de drept unional secundar.

Consiliul Uniunii Europene sau Consiliul UE este principalul pol de decizie2 al Uniunii,
fiind format din miniștrii țărilor membre. Astfel, acest Consiliu reprezintă statele membre, la
reuniuni participând un ministru din fiecare Guvern al statelor UE, în funcție de tema reuniunii.
De exemplu, dacă în Consiliu UE se vor discuta probleme și aspect referitoare la mediu, atunci,
la reuniune va participa ministrul de resort din fiecare stat membru UE, reuniunea purtând titlul
de "Consiliul pentru Mediu".

În timp ce Consiliul UE este format din miniștri, Consiliul European, instituție oficială a
Uniunii Europene, este format din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre, președintele
ales al instituției, președintele Comisiei Europene și Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe
și politică de securitate.

Consiliul UE coordonează politicile Uniunii, fiind un pol decizional, negociază și adoptă


legislația Uniunii, făcând adaptări ale acesteia atunci când este cazul.

Prin Tratatul de la Maastricht din 1992, Consiliul European a dobândit un statut și un rol
formal, acela de a stimula și de a defini orientările politice generale ale UE. Dacă instituția poate
interveni în stabilirea agendei politice a Uniunii, acesta nu poate însă să adopte și acte legislative.

1
Art. 13 din Tratatul privind Uniunea Europeană, versiunea consolidată
2
Consiliul Uniunii Europene (uneori denumit și Consiliul sau Consiliul de Miniștri) este un organism parte a
legislativului Uniunii Europene (UE) reprezentând guvernele statelor membre, celălalt organism este Parlamentul
European, Diego Varela (2008) Guvernarea Uniunii Europene, Iasi: Editura Institutul European.
În cadrul Consiliul European, reprezentanții acestuia pot studia și căuta soluții la diferite
probleme, complexe sau sensibile, care nu pot fi clarificate la un alt nivel. Prin urmare, Consiliul
European are competențe în domeniile: politic, economic și social, dar poate acționa și ca
intermediar pentru rezolvarea unor conflicte la nivel ministerial.

Pe lângă negocierea și adoptarea legislației UE, Consiliul Uniunii Europene mai are și
alte atribuții cheie.

Consiliul UE este responsabil de coordonarea politicilor statelor membre în mai multe


domenii: politici economice și bugetare (urmărește politicile bugetare ale acestora, consolidând
cadrul bugetar al UE, se ocupă de aspectele juridice și practice ale monedei euro, de piețele
financiare și de fluxurile de capital); educație, cultură, tineret și sport (adoptă cadrele de politici
ale UE și planurile de lucru în aceste domenii); politica de ocupare a forței de muncă
(elaborează, în fiecare an, pe baza concluziilor Consiliului European, direcții și recomandări
pentru statele membre în legătură cu situația ocupării forței de muncă în UE).

Referitor la politica externă și de securitate comună a UE, acest Consiliu, pe baza


orientărilor stabilite de Consiliul European, pune în aplicare politica externă și de securitate a
UE. Aceasta include, în același timp, și ajutorul umanitar și pentru dezvoltare al UE, apărarea și
comerțul.

Consiliul UE este un factor important în negocierea și încheierea de acorduri între


Uniunea Europeană și țările din afara UE sau organizațiile internaționale, fiind implicat în toate
etapele procedurii. Aceste acorduri pot acoperi numeroase domenii: comerț, cooperare și
dezvoltare, sau pot face referire la anumite subiecte: textil, pescuit, transporturi, știința,
tehnologia, etc.

Împreună cu Parlamentul, Consiliul UE adoptă bugetul anual alUE, având, în același


timp, și atribuția de a îl rectifica.

Analizând locul și rolul lor în sistemul instituțional european, observăm că cea mai
importantă diferență dintre cele două instituții este: Consiliul Uniunii Europene este legislativul
Uniunii Europene, iar Consiliul European este o instituție cu caracter politic.
Bibliografie

1. Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), versiunea consolidată


2. Varela, Diego (2008) Guvernarea Uniunii Europene, Iași: Editura Institutul European
3. Cucerescu, Vasile Drept instituţional European, Chişinău: Editura, Caro, pag. 95-96
4. Sauron, Jean-Luc (2010) Curs de instituții Europene. Iași: Editura Polirom, pag. 230-245,
pag. 245-150.

Chircu Miruna-Adriana

Master: Drept și administrație publică europeană, an I, FR

Drept instituţional al Uniunii Europene, semestrul 1