Sunteți pe pagina 1din 6

Substante radioactive

Radioactivitatea este un fenomen fizic prin care nucleul unui atom instabil, numit
și radioizotop, se transformă spontan (se dezintegrează), degajând energie sub
formă de radiații diverse (alfa, beta sau gama), într-un atom mai stabil. Prin
dezintegrare atomul pierde și o parte din masă. Termenul de radioactivitate a
fost folosit pentru prima dată de Marie Curie.

Uraniu
Uraniu, în latină uranium, este un element chimic, un metal, din seria actinidelor a sistemului
periodic al elementelor care are simbolul chimic U și numărul atomic 92.

Configurația electronică a atomului de uraniu


Uraniul are cea mai mare masă atomică dintre toate elementele naturale (vedeți plutoniu). Uraniul
este aproximativ cu 70% mai dens decât plumbul și este ușor radioactiv. Distribuția sa naturală este
de circa câteva părți per milion în sol și roci și de circa 1000 de ori mai scazută in apă. Uraniul este
extras industrial din minerale relativ bogate în concentrație față de cea naturală (vedeți uranit) prin
procedee mecanice, fizice și chimice (vedeți extragerea uraniului).

Probă de uraniu

Forma naturală a elementului chimic Uraniu care are numărul atomic 92. Principalii izotopi ai
uraniului sunt:

Stare naturală
În stare naturală, uraniul se găsește sub formă preponderent a izotopului uraniu 238 (99,275 %),
respectiv a izotopilor uraniu 235 (0,711 %) și a unei cantități foarte reduse de uraniu 234 (0,005 %).
Această proporție din natură se datoreazǎ timpului de înjumătățire al celor trei izotopi, pentru uraniu
238 acesta este de 4,47 miliarde de ani, dar pentru uraniu 235 este de 704 milioane de ani. Indiferent
de izotop, atomii de uraniu fisionează spontan emițând particule alfa.[1], proces exploatat în datarea vârstei
Pământului (vezi datarea uraniu-toriu, datarea uraniu-plumb și datarea uraniu-uraniu). La fel ca toriul
și plutoniul, uraniul este fisionabil, însemnând că se poate descompune (scinda) ușor în elemente mai
ușoare. În timp ce uraniul-238 (material fertil) prezintă o mică probabilitate de fisiune spontană sau
fisiune datorată bombardării cu neutroni rapizi, uraniul-235 și uraniul-233 prezintă o mare
probabilitate de fisiune când sunt bombardați cu neutroni lenți. Acest efect generează energie din
reactoarele nucleare, fiind folosită ca sursă de putere in reactorii nucleari. De asemenea, poate fi
utilizat ca material fisionabil pentru armele nucleare. Ambele fenomene se bazează pe capacitatea
uraniului de a întreține o reacție de fisiune nucleară în lanț. Uraniul epuizat (saracit in uraniul-235)
este folosit în penetratorul cu energie cinetică și blindarea vehiculelor.
Plutoniu
Plutoniul este un element chimic din grupa actinidelor având numărul atomic 94 și simbolul
chimic Pu. A fost descoperit în 1940 de Glenn T. Seaborg, Edwin McMillan, Joseph W.
Kennedy și Arthur Wahl. Ei au obținut plutoniu prin bombardarea uraniului la ciclotronul de
la Universitatea California din Berkeley. Numele de plutoniu provine de la numele planetei
Pluto. Este un element al grupei actinidelor, transuranian, de culoare alb argintie, ce se
pierde în contact cu oxigenul sau cu aerul umed. Plutoniul prezintă șase forme alotropice și
patru stări de oxidare. Reacționează cu carbonul, halogenii, azotul și siliciul. La expunerea la
aer umed, formează oxizi și hidruri. Plutoniul pulbere se aprinde spontan. De asemenea este
un metal radioactiv și se poate acumula în oase. Cel mai stabil izotop de plutoniu este 244Pu,
cu timp de înjumătățire de peste 80 de milioane de ani.

Proprietăți fizice și chimice

Stările de oxidare ale plutoniului

Plutoniul este un element chimic din grupa actinidelor, aflat în poziția 94 din tabelul periodic al
elementelor. Este un element chimic artificial și în natura doar urme de plutoniu se găsesc în
zăcămintele bogate de uraniu.[1]

Plutoniul metalic are aspect argintiu. Este foarte reactiv chimic. Metalul se dizolvă ușor în acid
clorhidric sau percloric. Plutoniul metalic are șase stări alotropice, cu densități între 16,00 și 19,86
g/cm3.

Plutoniul are 15 izotopi cu masa cuprinsă între 232 și 246. Toți izotopii plutoniului sunt radioactivi.
Cel mai important izotop este Pu-239, care se dezintegrează alfa, timpul de înjumătățire fiind de
circa 24.000 de ani. Din cauza dezintegrării alfa, piesele metalice de plutoniu se încălzesc.

Plutoniul 239 este un material fisionabil cu neutroni termici sau rapizi.

Efectele asupra sănătății

Plutoniul este prezentat de presă drept cel mai toxic element cunoscut de om, fapt considerat de
experți drept incorect. Nu a fost documentat nici-un deces datorat plutoniului. Radiul este de 200 de
ori mai radiotoxic decât plutoniul, iar toxina botuluinică este de miliarde de ori mai toxică. Radiația
alfa emisă de Pu-239 nu penetrează pielea dar poate iradia organele interne dacă plutoniul este
inhalat sau ingerat. Plutoniul ajuns în organism se deplasează în oase sau organe rămânând acolo
mult timp și iradiază permanent organismul producând cancer.

Centrală nucleară

Centrala nucleară este o instalație modernă de producere a energiei electrice pe baza reacțiilor
nucleare. Reactorul nuclear este o instalație complexă în care se realizează fisiunea nucleelor
elementelor grele, printr-o reacție în lanț controlată, cu scopul de a permite utilizarea energiei
degajate.

Zona activă a unei astfel de instalații este compusă din combustibilul nuclear, moderator, barele de
control și agentul de răcire. În schimbătorul de căldură, apa se vaporizează și devine agentul
producător de lucru mecanic, punând în funcțiune turbina. Generatorul electric este cel care
convertește energia cinetică a turbinei în energie electrică.

Îmbogăţirea uraniului
Uraniul este cel mai greu element existent în natură. Nucleul acestuia are 92 de protoni şi, de
regulă, 146 de neutroni, asigurându-i atomului de uraniu un număr de masă egal cu 238;
simbolul: 238U92. Peste 99% din uraniu este U-238. Un procent mic, de doar 0,7% este însă U-
235 şi acest izotop al uraniului este de interes în cazul producerii energiei electrice, pentru că
poate fi scindat uşor şi pentru că eliberează o mare cantitate de căldură în urma scindării.

Probabil aţi auzit de "uraniu îmbogăţit". Acest lucru înseamnă că pentru a putea fi folosit
pentru producerea de energie electrică, uraniul în stare naturală, în procent covârşitor U-238,
trebuie completat cu U-235 până când acesta din urmă atinge 2% ori 3% din întreaga
cantitate. Acest proces de creare a proporţiilor potrivite între U-238 şi U-235 este procesul de
îmbogăţire a uraniului.
Controlul fisiunii
Cantitatea de energie eliberată de un gram de U-235, care conţine nu mai puţin de
2.562.553.191.489.360.000.000 atomi (ştiţi să citiţi acest număr?) este uriaşă. Prin urmare,
procesul de fisiune trebuie controlat, în aşa fel încât numai cantitatea de căldură dorită să fie
produsă. Acest control se realizează cu ajutorul apei grele pentru a încetini neutronii. De
asemenea, bare de cadmiu ori bariu sunt introduse în container pentru a absorbi neutroni şi
controla concentraţia acestora, puterea produsă de reactor rămânând constantă în timp.
Dacă neutronii eliberaţi în urma reacţiei de fisiune sunt încetiniţi, creşte probabilitatea unei
ciocniri atomice care să creeze căldură. Astfel se întreţine reacţia de fisiune în lanţ, care
multiplică energia.
Apa grea sau monoxidul de deuteriu, este o substanţă a cărei formulă chimică este D 2O
sau2H2O. Din punct de vedere al proprietăţilor macroscopice şi chimice apa grea se comportă
similar cu apa normală, sau "uşoară", însă atomii de hidrogen constituenţi conţin un neutron
în plus în nucleu, deoarece deuteriul, sau hidrogenul greu, este un izotop al hidrogenului.
Centrala Nucleară de la Cernavodă

În prezent (2011) funcționează unitățile I și II, ce produc împreună circa 18% din consumul de energie
electrică al țării.

Planul inițial, datând de la începutul anilor 1980, prevedea construcția a cinci unități. Unitatea I a fost
terminată în 1996, are o putere electrică instalată de 706 MW și produce anual circa 5 TWh. Unitatea
II a fost pornită pe 6 mai 2007 , conectată la sistemul energetic național pe 7 august și funcționează la
parametri normali din luna septembrie 2007.

Reactoarele nucleare de la Cernavodă utilizează tehnologia canadiană cunoscută sub acronimul


CANDU. Apa grea, folosită drept moderator, este produsă la ROMAG PROD Drobeta-Turnu Severin.

În mod cu totul exceptional, când nivelul Dunării scade mult, iar apa de răcire nu mai poate fi
pompată în instalațiile de răcire, reactoarele trebuie oprite. Acest lucru s-a întâmplat, de exemplu, în
august-septembrie 2003, când centrala a fost oprită timp de trei săptămâni.

Pentru realizarea Unităților 3 și 4 de la Cernavodă a fost ales modelul unei Companii de Proiect
realizată prin parteneriat între statul român prin intermediul Nuclearelectrica și investitori privați. Cei
șase investitori care au depus oferte și au fost selectați inițial au fost: Arcelor Mittal România care
urma să dețină 6,2% din acțiunile viitoarei companii, Grupul CEZ Republica Cehă – 9,15%, ENEL Italia –
9,15%, GDF Suez – 9,15%, Iberdrola Spania – 6,2% și RWE Germania – 9,15%, în condițiile în care
statul român deținea 51% din acțiuni. În urma retragerii GDF Suez, Iberdrola, Grupului CEZ și RWE
Germania statul român deține actualmente 90,27% din acțiunile SN Nuclearelectrica. Compania de
proiect numită EnergoNuclear a fost înființată în martie 2009, iar cele două unități se estimează că vor
fi puse în funcțiune în 2015-2016.

Sursa: Wikipedia.org