Emil Cioran și Dumnezeu

Toporan Adrian
Abstract

It is difficult to outline the relationship of man with God.The difficulty increases

when you try to describe the relationship of the philosopher Cioran with God. This paper,
in the pages that follow, tries to discover Cioran's ideas about God.

Keywords: Cioran, God, relationship, ideas, discovery

Emil Cioran și Dumnezeu

A vorbi despre Dumnezeu este dificil. A analiza relația unui om cu Dumnezeu este
și mai greu căci divinitatea se descoperă fiecăruia în funcție de capacitățile sale de receptare
și este receptată mereu diferit ea rămânând totdeauna aceiași.
Problema apare când încerci să observi relația Cioran și Dumnezeu. Marele gânditor
îl deconstruiește pe Dumnezeu, apoi îl reface, ca din nou să îl nege pentru a-l crea încă o
dată. În opera lui Cioran nu găsim o stabilitate doctrinară căci îmbrățișează diferite
perspective schimbându-le în funcție de ideile sau nivelul de gândire la care se afla la
timpul respectiv.1
Dumnezeu pentru Cioran se află în citatul „ Doamne, fără tine sunt nebun și cu tine
înnebunesc”2 . Se crează aici un joc de șoarecele și pisica în care Cioran încearcă să îl
„prindă” pe Dumnezeu în mrejele intelectualismului finit, dar acesta rămâne mereu
necunoscut în infinitatea sa. Pentru filosof, aceasta se transformă în o adevărată insultă.

1
Simona Mondreanu, Cioran sau rugăciunea interzisă: critică eseistică, Editura Junimea,Iași, 2003, p.
9

2
Emil Cioran, Lacrimi și sfinți, Editura Humanitas, București, 2017, p. 11

1
 Vlad Zografi, editorul cărții „Cioran despre Dumnezeu” afirmă că i se pare inutilă
cercetarea credinței sau necredinței lui Cioran pentru că atitudinea acestuia spre divinitate
nu se încadrează în categoria credinței sau a necredinței. 3 Pe de altă parte mi se pare că
cititorii lui Cioran își pot da seama că el este credincios. Mai exact a depășit treapta
credinței în care accepți și crezi cele spuse de un anumit sistem religios despre Dumnezeu,
la starea de a fi conștient că Dumnezeu există „În orice parte ai apuca nu dai decât de
Dumnezeu”4. Intelectul său a depășit starea credinței înțeleasă ca o confirmare expectativă
a celor crezute despre Dumnezeu, la certitudiea existenței divinului „se poate vorbi despre
altceva decât de Dumnezeu?”5. Aflat la acest nivel, a fost pus în fața a două opțiuni. Prima
îi cerea să îl accepte pe Dumnezeu așa cum este el și în măsura în care i s-a descoperit,
sperând că i se va descoperi mai mult din nou. A doua cale ce i se așternea în față era una
negativă, diabolică (în sensul în care și diavolul este deasupra credinței știind că există
divinitatea, dar alege să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, să lupte cu Dumnezeu)
chiar, refuzul divinității și crearea unui dumnezeu după bunul lui plac, unul care să
corespundă propriei lui idei despre divin, unul care nu îl va satisface nici o dată: „sunt bine
dispus: Dumnezeu e bun; sunt posac, Dumnezeu e rău; sunt indiferent: Dumnezeu e neutru.
Stările mele îi conferă atribute corespunzătoare ....”6
Spre deosebire de celelate modele de om propuse de diferite sisteme filosofice sau
teologice, omul lui Cioran se găsește pe sine pendulând între Dumnezeul descris de religie
și cel interior propriu lui, construit de el. De la religie păstrează ideea de bază că există
Dumnezeu, însă cele ce au legătură cu el intră în sfera subiectivismului individual și a
felului propriu de a se raporta la Dumnezeu.7

3
Vlad Zografi, Cioran despre Dumnezeu, Editura Humanitas, București 1997, p. 5

4
Emil Cioran, Amurgul gândurilor, Editura Humanitas, București, 1996, p. 164

5
Emil Cioran, Silogismele amărăciunii, Editura Humanitas, București, 1992, p. 66

6
Emil Cioran, Tratat de descompunere, Editura Humanitas, București 1992, p. 206

7
Dan Oltean, Mistica metafizică la Cioran, Ediura Helicon, Timișoara, 1995, p. 61

2
 Modul acesta de a gândi duce la o încercare de a îmbina religia cu filosofia
înțelegându-l pe Dumnezeu ca un infinit personificat „când nu te mai poți ruga la
Dumnezeu zici Absolut”8 continuând cu afirmația că „filosoful se gândește la divinitate,
credinciosul la Dumnezeu. Unul la etern, altul la persoană.”9
Din afirmațiile de mai sus Cioran ne propune trei posibili Dumnezei deși nu face
ușoară de fiecare dată posibilitatea de a-i distinge: Dumnezeul metafizic, Dumnezeul
religios și Dumnezeul personal.
Referindu-se la Dumnezeul religios, daca ar fi rămas doar la acesta, Cioran ar fi
devenit un creștin de talia părinților bisericii din secolul IV, supranumit secolul de aur al
Bisericii Creștine. În acest sens Stăniloae afirmă într-un interviu următoarele „Ca să se
mântuiască, Cioran trebuia să mai facă doar un A mare de tipar, atât de aproape a fost de
Dumnezeu.”10 Dumnezeul religios este văzut ca o persoana care suferă și omul doar prin
suferință se poate apropia de divinitate „leucemia e grădina în care înflorește Dumnezeu”11
sau „boala te așează la limitele materiei, prin ea trupul devine o cale spre Absolut.”12
Continuă afirmând că rațiunea de a fi a teologiei este de a-l face pe Dumnezeul creștin să
existe prin adjectivele pe care aceasta le atribuie divinității.
Acum apare acea despărțire în gândirea cioraniană între Dumnezeul religios care
nu ne mai satisface „sunt generos: se umflă de atribute; sunt cuprins de acreală: se
îngreunează de absență. L-am trăit sub toate formele: nu rezistă nici curiozității, nici
căutării: misterul, infinitul i se degradează; strălucirea i se întunecă; vraja-i descrește. E un
veșmânt ponosit de care trebuie să te lepezi: cum te mai poate învălui un dumnezeu
zdrențuit? Sărăcia, agonia lui se întind prin secole; dar nu va supraviețui căci

8
Emil Cioran, Amurgul gândurilor, Editura Humanitas, București, 1996, p. 157

9
Ibidem, p. 66

10
https://orthopraxia.wordpress.com/2010/05/16/emil-cioran-sau-apofatismul-mistic-de-frontiera/
accesat la data de 2.12.2017 ora 10:36

11
Idem, Amurgul gândurilor, Editura Humanitas, București 1996, p.96

12
Emil Cioran, Amurgul gândurilor, Editura Humanitas, București, 1996, p.203

3
îmbătrânește...După ce atributele îi vor secătui, nimeni nu va mai avea energia să-i
făurească altele, noi; iar creatura ce le-a asumat și apoi le-a azvârlit își va întâlni în neant
cea mai înaltă invenție: propriul ei creator.”13 și ne propune Dumnezeul metafizic „M-a
preocupat mistica tocmai din cauza acestei extreme: Nimicul ca experiment suprem. S-ar
putea crede că Nimicul este țelul. Ce este nimicul în mistică? Este ceea ce începe după
Dumnezeu, sau mai precis: după divinitate.”14 Ca să facă distincția mai clară continua
„Când nu te mai poți ruga în loc de Dumnezeu zici Absolut...Absolutul e un Dumnezeu în
afara inimii.”15
În ceea ce privește Dumnezeul personal, cred că este încercarea de a împăca pe cel
religios cu cel metafizic. Ajunge în cele din urmă să își propună să devină un adevărat
dumnezeu ca zonă de împacare între cei doi menționați mai sus: „Nu trebuie să fie scopul
tău ultim: să devi Dumnezeu fără lumi?”16 Dumnezeul metafizic fiind în concepția lui
Cioran Spirit pur care nu poate crea deoarece și-ar pierde puritatea , iar Dumnezeul religios
fiind Persoană care crează, în actul creării atribuindu-și și lui limitări în sensul în care dacă
creația are atâtea neajunsuri, atunci și Creatorul le are, creatura fiind în imaginea
Creatorului.

CIORAN – UN ALTFEL DE APOFATIC?

Dionisie Areopagitul, întemeietorul apofatismului creștin, afirmă că despre

Dumnezeu trebuie să se afirme toate câte sunt, dar pentru că aceste predicate afirmative le
avem doar prin analogie, când ne referim la Dumnezeu, trebuie totodată să negăm toate câte

13
Emil Cioran, Tratat de descompunere, Editura Humanitas, București 1992, p 206

14
Emil, Cioran despre Dumnezeu, (antologie), selecţia textelor de Aurel Cioran, Humanitas, Bucureşti,
1997, p. 94

15
Emil Cioran, Amurgul gândurilor, Editura Humanitas, București, 1996, p. 198

16
Emil, Cioran despre Dumnezeu, (antologie), selecţia textelor de Aurel Cioran, Humanitas, Bucureşti,
1997, p. 83

4
sunt, însă această negare a celor ce sunt nu duce la neant, sau dacă o face este doar în
aparență. Astfel negația la Dionisie devine o supra-afirmație, doar prin ea reușind să ne
apropiem mai mult de Dumnezeu care transcende și depășește orice afirmație pozitivă sau
negativă.
Grigorie Palama completează acest mod de gândire făcând distincția între hyperusia
(supra-ființă) care desemnează Ființa lui Dumnezeu și energiile divine necreate prin care
acesta se manifestă în lume. Omul îl poate cunoaște pe Dumnezeu prin aceste energii
necreate în modul pozitiv descoperind diferite însușiri ale sale, însă nici una din acestea,
nici toate împreună, nu pot defini sau duce la o cunoaștere deplină a Ființei divine deoarece
aceasta le transcende pe toate.
Nu putem să despărțim cunoașterea pozitivă de cea negativă, nici să nu observăm că
divinul nu este definit doar de modul cum este receptat în lumea materială, ci de ceea ce
este în esența sa, la care omul poate să ajungă doar prin negația care nu neagă, ci afirmă,
acest contradictoriu act de cunoaștere la care ne duce teologia apofatică creștină.
Paradoxul acesta apare și la eminentul filozof Cioran. El are în același timp nevoie
de Dumnezeu, dar și de lipsa lui. Acest lucru sfidează legile logicii, însă este caracteristic
lui „Căci tot ce este dezminte şi confirmă Divinitatea. În aceeaşi clipă, blestemul şi
rugăciunea sunt egal îndreptăţite. De pot fi făcute deodată- cu o mână ameninţând şi cu alta
însemnând o cruce- te-ai apropiat până la identitate de Echivocul Suprem şi pari a fi
Dumnezeu de câte ori ştii dacă exişti sau nu.”17 Sau „ în fond nu „există” decât Dumnezeu
și cu mine...Dumnezeu nu e decât neantul suprem.”18
Apofatismul lui Cioran nu este unul clasic ca al lui Areopagitul sau al lui Palama
care susțiea excelența ontologică a divinității, ci îl duce pe filozof spre negarea prezenței lui
Dumnezeu în lume, spre descoperirea unui Dumnezeu retras căruia îi este scârbă de lumea
pe care a creat-o.19 Chiar el recunoaște „ nu se poate să fii cu Dumnezeu și împotriva operei

17
Emil Cioran, Lacrimi şi sfinţi, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2017, p. 88

18
Idem, pp. 94-95

19
Vasile Chira, Dominantele gândirii cioraniene, Ed. Universităţii „ Lucian Blaga”, Sibiu,
2006, p. 61

5
lui, dar poți, din dragoste pentru el, să uiți creația și chiar s-o disprețuiești.”20 Deși vede
divinul ca un veșnic retras din lume afirmă „În lumea în care nu mai am pe nimeni, mai
dispun doar de Dumnezeu.”21
Antinomicul filozof inversează conversia apofatică, negând nu calitățile divinității
ci prezența sa în lume, intrând astfel într-un război metafizic cu Dumnezeu, deoarece pentru
Cioran existența unei divinități retrase este insuportabil ontologic și ilogic în același timp.
Este dificil să precizezi relația lui Cioran cu Dumnezeu, cert este că această relație
este una schimbătoare trecând de la starea de a-l vedea peste tot, la a spune că nu se află
nicăieri, la a-l crea, toate pentru a-l descompune reîncepând acest cerc. Chiar Cioran
mărturisește în acest sens „Nici Dumnezeu nu ar putea spune unde mă aflu în materie nu de
credinţa, ci de religie. Aparţin aşa de puţin acestei lumi, că îmi este cu neputinţă să mă
socotesc necredincios. Prin această inaderenţă aparţin <religiosului>”.22
Din punctul de vedere al teologiei, Cioran este omul care a primit chemarea de a
deveni sfânt, dar a refuzat-o și de atunci vede peste tot și în toate ceea ce ar fi putut deveni,
dar nu este „Câte ocazii ratate de a mă compromite cu Dumnezeu!”23
Astfel își crează un dumnezeu căruia îi atribuie însușiri care daca ar fi proprii lui
Dumnezeu, acesta nu ar mai fi divin, Dumnezeu, apoi îl acuză pe Dumnezeu că nu este cum
el l-a creat „Ca orice iconoclast, mi-am zdrobit idolii ca apoi să mă închin frânturilor
rămase.”24
În anumite pasaje din operele sale Cioran îl descrie pe Dumnezeu la nivelul
părinților bisericești din secolul de aur al Bisericii creștine primare, intelectul său cere cu

20
Emil Cioran, Lacrimi şi sfinţi, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2017, p. 102

21
Emil Cioran, Amurgul gândurilor, p. 144

22
Emil Cioran, Caiete III, traducere de Emanoil Marcu și Vlad Russo, Editura Humanitas, București,
2005,p. 190

23
Emil, Cioran despre Dumnezeu, (antologie), selecţia textelor de Aurel Cioran, Humanitas, Bucureşti,
1997, p. 16

24
Idem, p. 137

6
disperare picătura de har divin pe care o au ceilalți însă el când o primește o refuză din
mândria de a fi avut nevoie de ea. Raționalitatea lucidă de care dispune, dându-și seama că
lumea materială nu-i este de ajuns îi provoacă suferință, insomnie.
Nu de puține ori această suferință îl face să bată la poarta divinității, care se
deschide larg în fața sa , dar scepticismul, indoiala, nihilismul care-l domină îl fac să afirme
că Dumnezeu era retras, nu era acasă și preferă să nu intre pentru că divinitatea nu s-a
prezentat la ușă ca să îl întâmpine.

7
 Referinte bibliografice

1. Simona Mondreanu, Cioran sau rugăciunea interzisă: critică eseistică, Editura Junimea,Iași, 2003, p.
9
2. Emil Cioran, Lacrimi și sfinți, Editura Humanitas, București, 2017, p. 11
3. Vlad Zografi, Cioran despre Dumnezeu, Editura Humanitas, București 1997, p. 5
4. Emil Cioran, Amurgul gândurilor, Editura Humanitas, București, 1996, p. 164
5. Emil Cioran, Silogismele amărăciunii, Editura Humanitas, București, 1992, p. 66
6. Emil Cioran, Tratat de descompunere, Editura Humanitas, București 1992, p. 206
7. Dan Oltean, Mistica metafizică la Cioran, Ediura Helicon, Timișoara, 1995, p. 61
8. Emil Cioran, Amurgul gândurilor, Editura Humanitas, București, 1996, p. 157
9. Ibidem, p. 66
10. https://orthopraxia.wordpress.com/2010/05/16/emil-cioran-sau-apofatismul-mistic-de-frontiera/
accesat la data de 2.12.2017 ora 10:36
11. Idem, Amurgul gândurilor, Editura Humanitas, București 1996, p.96
12. Emil Cioran, Amurgul gândurilor, Editura Humanitas, București, 1996, p.203
13. Emil Cioran, Tratat de descompunere, Editura Humanitas, București 1992, p 206
14. Emil, Cioran despre Dumnezeu, (antologie), selecţia textelor de Aurel Cioran, Humanitas, Bucureşti,
1997, p. 94
15. Emil Cioran, Amurgul gândurilor, Editura Humanitas, București, 1996, p. 198
16. Emil, Cioran despre Dumnezeu, (antologie), selecţia textelor de Aurel Cioran, Humanitas, Bucureşti,
1997, p. 83
17. Emil Cioran, Lacrimi şi sfinţi, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2017, p. 88
18. Idem, pp. 94-95
19. Vasile Chira, Dominantele gândirii cioraniene, Ed. Universităţii „ Lucian Blaga”, Sibiu,
2006, p. 61
20. Emil Cioran, Lacrimi şi sfinţi, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2017, p. 102
21. Emil Cioran, Amurgul gândurilor, p. 144
22. Emil Cioran, Caiete III, traducere de Emanoil Marcu și Vlad Russo, Editura Humanitas, București,
2005,p. 190
23. Emil, Cioran despre Dumnezeu, (antologie), selecţia textelor de Aurel Cioran, Humanitas, Bucureşti,
1997, p. 16
24. Idem, p. 137

8
 Bibliografie

1. MONDREANU Simona, Cioran sau rugăciunea interzisă: critică eseistică,

Editura Junimea,Iași, 2003
2. CIORAN Emil, Lacrimi și sfinți, Editura Humanitas, București, 2017,
3. ZOGRAFI Vlad ,Emil, Cioran despre Dumnezeu, (antologie), selecţia
textelor de Aurel Cioran, Humanitas, Bucureşti, 1997,
4. CIORAN Emil, Amurgul gândurilor, Editura Humanitas, București, 1996,
5. CIORAN Emil, Silogismele amărăciunii, Editura Humanitas, București,
1992,
6. CIORAN Emil, Tratat de descompunere, Editura Humanitas, București
1992,
7. OLTEAN Dan, Mistica metafizică la Cioran, Ediura Helicon, Timișoara,
1995,
8. https://orthopraxia.wordpress.com/2010/05/16/emil-cioran-sau-
apofatismul-mistic-de-frontiera/ accesat la data de 2.12.2017 ora
10:36
9. CHIRA Vasile, Dominantele gândirii cioraniene, Ed.
Universităţii „ Lucian Blaga”, Sibiu, 2006
10.CIORAN Emil, Caiete III, traducere de Emanoil Marcu și Vlad Russo,
Editura Humanitas, București, 2005,