Tratarea temei face necesară precizarea distincției dintre cosmogonie și cosmologie

care uneori sunt greșit considerate sinonime. Conform Dicționarului Explicativ al limbii
române, cosmogonia este o teorie religioasă, filosofică sau mitică despre originea
Universului sau ramură a astronomiei care se ocupă cu studiul originii și al evoluției
corpurilor cerești sau ale sistemelor de corpuri cerești. Cosmologia pe de altă parte este o
ramură a astronomiei care studiază structura și evoluția și legile generale după care se
conduce cosmosul. Sintetizând, cosmogonia studiază originiea întregului Univers iar
cosmologia structura Universului.
Studiul meu cercetează cosmogonia în sensul propriu de teorie religioasă, filosofică
sau mitică despre originea Universului la vechii mesopotamienim egipteni, indieni chinezi
și evrei. Ne vom face o idee despre concepția despre cosmos la aceste popoare din Orientul
antic.

1. INDIA

Așezarea geografică a Indiei o face diferită față de restul Asiei atât din punct de
vedere geografic, cultural dar și religios. În nord este împrejmuită de Munții Himalaya, iar
Oceanul indian o îmbrățișează din trei părți. Dacă la început populația autohtonă își numea
țara Jambudvipa, țara fructului jambu, numele actual al țării provine de la fluvial Sindhu, pe
care iranieinii îl numeau Hindu, iar grecii Indos.1
Lucian Blaga afirmă că viața religioasă a Indiei, cu toate ramificațiile ei, este
asemănătoare unei flore a jungle luxuriante unde cu greu mai poți deosebi ceva între
infinitul număr de copaci și plante.2

VEDISMUL

Termenul „veda” este folosit pentru a denumi cunoașterea, în special cunoașterea

sacra. Din punct de vedere literal veda desemnează o literature vastă care cuprinde ideile și
credințele invadatorilor arieni în teritoriul indian. Trebuie menționat faptul că nu oferă o
imagine complete, nici corectă a ideilor și realităților religioase din acea perioadă. Vedele
descriu doar ideile și credințele clasei superioare ariene, puțin din religia arienilor din
clasele inferioare și nimic din religia și ideile religioase ale autohtonilor cuceriți.
În sens larg, vedele cuprind patru grupe principale de scrieri Rigveda, Samaveda,
Yajurveda, Athavaveda, dar strict Veda se restrânge la patru colecții de texte: Brahmana,
Aranyaka, Upanișadele și textile Sutra. Acestea din urmă conțin instrucțiuni și explicații
privind ceremonialele religioase care trebuiau făcute acasă.3 În realitate se poate observa că
fiecărei vede i se atribuie un grup de texte din Brahmana, Aranyaka, Upanișade, astfel în
continuare o să mă ocup de aceste trei texte enumerate mai sus, căci ele conțin dincolo de
sintaxă o semnificație mult mai profundă și mai ezoterică.4

1
Nicolae Achimescu, India religie și istorie, Editura Tehnopress, Iași, 2001, p.13
2
Lucian Blaga, Religie și spirit, Editura Dacia Traiană, Sibiu, 1942, p. 10
3
Nicolae Achimescu, op. cit. p.19
4
Petru Dunca, Introducere în filosofia Orientului Antic, Editura Fundației Axis, Iași, 2005, p. 122
 SISTEME COSMOGONICE ÎN CONCEPȚIA RGVEDICĂ

În textele de început Rgveda nu conține mituri cosmogonice clare. Sunt prezente

diferite zeități, însă nici una nu are atribuții privind emanarea sau crearea cosmosului și a
tot ceea ce există, acestea fiind în special apanajul gânditorilor care vor marca perioada
următoare învățăturii rigvedice.
În Rigveda X avem „Imnul creației” care ne învață ca tot ce există apare dintr-un
singur individ numit Purusha. Acest om sau uriaș primordial este gândit cu calități de ființă
androgină și ca absolut cosmic care conține în sine tot ceea ce va exista, însăși zeii. El era
într-o stare în care exista dar nu avea ființă manifestată. Purusha concepe energia creatoare
feminină numită Viraj pe care o folosește pentru a se naște din ea. În Upanișade, Purusha se
căsătorește cu Viraj.
Purusha va fi sacrificat de zei care îi taie corpul în bucăți din care vor rezulta toate
elementele care formează Universul: pământul, cerul, zeii, oamenii, castele sociale s.a.
Astfel „Gura sa a devenit Brahman, dinbrațele lui s-a născut Luptătorul, coapsele sale au
dat naștere Meșteșugarului, din picioarele lui s-a născut Slujitorul.”5
Apogeul gândirii rigvedice constă în formarea concepției conform căreia Universul
este datorat unui principiu primordial aflat în afara sferelor existenței și a non-existenței.
Nu îl putem numi neexistent deoarece conține în sine tot ce va exista, nici nu putem să
spunem că există pentru că încă nu s-a manifestat aducând totul la existență. Se află într-o
stare transcendentă, este Unul și Totul pe care-l găsim similar și la Lao Zi și care amintește
și de acel movens immobilis (motor nemișcat) din gândirea aristotelică.
„Totul” era o întindere de ape într-un întuneric învăluit de întuneric, germenul
primordial s-a născut din aceste ape prin căldură „tapas”, noțiune care mai înseamnă și
asceză. Același imn al creației afirmă pe de altă parte că Spiritul a emanat din căldura
primordială a apelor „Dorința” privită aici nu ca în accepțiunea generală de dorință
sexuală, ci de element fundamental în evoluție, prim germen al Conștiinței.
„Kama”, dorința, se divide devenind principiul masculin și feminin. Imnul creației
mai conține informația că adevărata creare a lumii și a universului nu o cunoaște nimeni,
nici măcar zeii.
Un alt poem despre creație din Rigveda vorbește despre un embrion de aur, un zeu
primordial care ar fi creatorul a tot ce există. Se continuă cu enumerarea atributelor divine a
zeului, iar la sfărșit aflăm și numele acestui zeu primordial: Prajapati. Se pare însă că
numele zeului ar fi un adaos târziu, specific epocii brahmanice, menit să facă o tranziție
între Rigveda și Brahmana.

COSMOGONIA BRAHMANICĂ

Prajapati este zeul centrual al literaturii brahmanice unde este deseori potretizat ca
divinitate supremă. Teoriile speculative din epocile precedente referitoare la creație vor
evolua și se vor dezvolta în perioada brahmanică acordând atribute cosmogonice zeului mai
sus amintit.6

5
Rigveda X, 90, 12 apud Nicolae Achimescu, India religie și istorie, Editura Tehnopress, Iași, 2001, p.
31
6
Giovani Filoramo, Istoria religiilor IV Religiile Indiei și ale Orientului Îndepărtat, traducere de
Cornelia Dumitru, Editura Polirom, București, 2010, pp.57-58
 În imnele caracteristice vedelor avem mai multe speculații atât despre originea sau
existența lui Prajapati cât și asupra felului în care acesta a făcut tot ce există. Speculațiile au
la origine vechile ideologii însă le dezvoltă adăugând elemente noi.
Conform textelor brahmanice la început exista doar Conștiința care dorea să se
manifeste în ceva concret. Reușește acest lucru apelând la tapas ( asceză) și își crează un
sine propriu manifestându-se din virtualitate în realitate.
O altă idee care este fundamentată pe cea a embrionului de aur afirmă ca apele
primordiale doreau doar să se înmulțească. Apelează și ele la tapas și rezultă un ou de aur.
Timp de un an oul este legănat de ape (anul încă nu exista atunci) apoi din el apare un om:
Prajapati. Cu toate că a desfăcul oul, uscatul încă nu exista și nu avea unde să se așeze.
După încă un an Prajapati a dorit să vorbească, din primul cuvânt spus rezultând pământul,
din al doilea atmosfera, iar din al treilea cerul. Cele trei cuvinte au un total de cinci silabe
din care Prajapati va forma cele cinci anotimpuri specifice Indiei. Adăugăm anotimpul
ploios la cele cunoscute de noi.
Prajapati continuă activitatea creatoare, dar în timp ce crează se sacrifică pe sine
însuși ajungând la epuizare. El este totodată Univers, Timp, și altar al focului, iar
brahmanii prin sacrificiile aduse au datoria de a-l reface pe Prajapati pentru ca acesta să își
continue activitatea creatoare și în anul următor. Sacrificiile brahmanice garantează
continuiteatea Universului.
Observăm aici noutatea teoriei brahmanice a sacrificiului care repetă la o scară mai
mica actul primordial al creației asigurând în același timp și continuitatea lumii.7

COSMOGONIA UPANIȘADICĂ

Upanișadele conțin forma finală a speculațiilor cosomgonice anterioare din perioada

rigvedică și brahmanică. Avem de a face în primul rând cu noțiunea de Brahman. Acestuia i
se conferă toate însușirile de principiu cosmogonic întâlnite în vedele anterioare. Devine
acel Tot care a existat înainte de toate și care pe lângă faptul că transcende totul nu este
conprehensibil nouă pe deplin.
Termenul „Brahman” este complementar sau uneori înlocuit cu noțiunea de „atman”
care definește atât Sinele absolut cât și sinele individual. Binomul Atman-Brahman în
Upanișade stă la baza apariției creației care este văzută ca o revărsare sau o eliberare din
Atman-Brahman.
Aparent binomul Atman-Brahman privit ca izvor al întregului univers intră în
contradicție cu imnul care spune că există un singur principiu creator și anume Brahman,
dar alt imn vine cu teoria că după ce a terminat creația Brahman a intrat în ea ca Sine al
acesteia, căci el a creat tot ce există ca „puras” ( cetăți) în care a intrat devenid primul
cetățean înțeles ca suflet sau sine individual. Brahman devine astfel atât Atman absolut căt
și atman individual pentru tot ce există: zei, univers, om, animale,plante etc.
Poeții și teologii vedici s-au preocupat după cum am putu afla cu patru tipuri de
cosmogonii:8
1) Creația din Apele originare;

7
Mircea Eliade, Istoria credințelor și a ideilor religioase, Editura Univers Enciclopedic, București, 2000
pp. 149-150

8
Ibidem, p. 146
 2) Creația prin distrugerea unei ființe primordiale;
3) Creația prin despărțirea cerului de pământ;
4) Creația prin acel principiu primordial care transcede existentul și non-existentul.

2. EGIPT: Sisteme cosomgonice ale antichității egiptene

J.F. Champollion în 1882 descifrează stela trilingvă descoperită în delta Nilului la

Rosseta aducând lumină în negura veacurilor care au acoperit această civilizație magnifică
renumită la nivel mondial atât prin realizările sale arhitectonice, dar mai ales prin religia,
cultura și știința sa.
Egiptenii antici erau un popor foarte religios care puneau tot ce se întâmpla în viața
cotidiană în seama unei zeități. Fiecare sat, oricare oraș avea o divinitate tutelară cu propria
ei linie genealogică. Acesteia i se atribuiau însușiri creatoare primordiale. În interiorul
fiecărui oraș important se afla un centru de sistematizare teologică a doctrinei despre lume,
zei, sacrificii, ritual etc.9
În funcție de perioada istorică și de centrele de civilizație, de cetățile care deveneau
capitală, avem mai multe sisteme religioase în a căror nucleu se afla cosmogonia științifică
cunoscută atunci și care dădea naștere zeităților, însușirilor acestora și cerințelor lor rituale.
Înainte de a trece mai departe trebuie să subliniem observația făcută de Petru Dunca,
profesor universitar doctor în filosofie, care afirmă că egiptenii realizează uriașa
performanță de a observa proprietatea cuvântului de a crea existență.10 Ei afirmă cu 2000 de
ani înaintea „Cogito ergo sum” al lui Descartes „s-a gândit, s-a rostit, a existat ceea ce mai
înainte s-a gândit și mai apoi s-a rostit.”11 Procesul creației în concepția egipteană își are
originea în gândire. Lumea a fost creată prin gândire, existența privine din gândire, din
spirit. Aceasta este premergătoare existenței, inclusiv a zeilor, ea crează prin cuvânt.
Ideea centrală a Inscripției faraonului Shabaka este această esență gândesc, rostesc,
creez, esență care își are origiile în cultura și religia egipteană antică.
Înainte de a se unifica existau patru cetăți principale Heliopolis, Hermopolis, Memphis
și Teba care dețineau fiecare sisteme teologice cu asemănări și diferențe. Despre aceste
sisteme teologice o să tratez în continuare.
a) Cetatea Soarelui „Heliopolis” ne duce cu gândul în urmă cu trei sau patru mii de ani
când în această cetate teologii formulau cosmogonia specifică lor, o cosmogonie solară. La
egiptenii antici creația echivalează cu sistematizarea și aranjarea haosului pre-existent.
Teologii din Heliopolis numeau acest haos primordial Nun.12 Din el apare primul zeu
Soarele denumit Atum. Existența sa se datorează lui însuși. Pe timp de zi el este Ra, iar
noaptea devine Ra Khepri, Scarabeul- simbol al renașterii la egipteni. Creeând lumea
Atum-Ra se extinde pe sine însuși și face opt deități, patru feminine și patru masculine, pe
care le grupează formând perechi: Geb-Nut, Seth-Neftis, Shu-Tefnut, Osiris-Isis.
b) Orașul Hermopolis aflat în Egiptul de Mijloc, reacționează la supremația preoților și
teologilor din Heliopolis, iar efectele acestei reacții se văd și în teologie. În cosmogonia

9
Giovani Filoramo, Marcello Massenzio, Massimo Raveri, Paulo Scarpi, Manual de istorie a religiilor,
traducere de Mihai Elin, Editura Humanitas, București, 2003, p. 48
10
Petru Dunca, Introducere în filosofia Orientului Antic, Editura Fundației Axis, Iași, 2005, p. 101
11
Idem
12
Alexandru Stan, Remus Rus, Istoria religiilor, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 1991,pp. 66-67
hermopolitană, nu Soarele era zeul suprem, ci Thot, reprezentat cu un cap de pasăre ibis și
trup uman. Soarele nu își mai are principiul existenței în sine fiind creat de patru zeități care
au creat un ou pe care l-au pus pe haosul primordial Nun. Din acest ou apare
universul.13Zeul Atum-Ra este minimalizat spre deosebire de Heliopolis nu mai are propria
existență independentă, ci dependentă de zei care l-au creat pe el.
c) Sistemul cosmogonic din Memphis nu se dezice de cutuma stabilita deja și face din
zeul local al orașului divinitatea creatoare supremă. El era creatorul întregului Univers
începând de la zei oameni și celelalte ființe. Numele lui era Ptah. Uneori i se atribuiau
însușirile altor zei devenind Ptah-Sokaris-Osiris. Un document aproximativ din anul 700 î.
Hr. recunoaște la originea lumii cosmogonia heliopolitană și în Memphis, dar afirmă că
lumea este rodul gândirii lui Ptah care o organizează prin cuvântul său.Sistemul rezultat
dezvăluie lumea repezentată prin zei o reflecție proiectată a structurii și a ierarhiei
poporului egiptean.14
d) Teba devine capitală a Egiptului, iar regula dictează că trebuie să își creeze și să-și
impună propriul sistem teologic și cosmogonic. Zeitatea supremă a cetății era Amon numit
și Amon-Ra care se identifica cu Soarele și devenea zeul suprem creator și organizator al
întregii lumi. Lui Amon i se alătură zeița mama Mut și copilul lor Klionsu. Datorită
teologilor din Teba, cosmogonia heliopolitană a înflorit făcând din Amon-Ra cel mai
venerat zeu al Egiptului.

FACEREA LUMII

Vechii egipteni așează cosmogonia într-o perioadă atemporală în care exista o întindere
nesfârșită de ape înconjurată de tenebre. Acest spațiu lichid este comun întregului popor
egiptean, indiferent de ce oraș-capitală aparțineau, purta numele de Nun. Din acest punct
lucrurile încep să se diferențieze.
La Heliopolis zeul Atum ivit din apele primordiale face o colină în mijlocul acelor ape
pentru a avea unde să se așeze. Acest moment marchează în mitologia egipteană punctul în
care haosul începe să dispară sau cel puțin să fie organizat. Colina despre care am amintit la
orașul soarelui făcea parte din templul Soarelui și se numea „Colina de Nisip” fiind
identificată cu colina primordială pe care a stat Atum.15 După apariția colinei primordiale,
Ra-Atum-Khepri, realizează o unire cu el însuși din care apare primul cuplu de zei
atmosfera Șu și Tefnut armonia. Aceștia au dat naștere pământului zeificat sub numele de
Geb și cerului zeificat sub numele de Nut.
Din expresiile naive uneori chiar grosolane ale egiptenilor antici reiese clar că Atum,
deși era singur, a dat naștere primilor zei scuipând sau masturbându-se fapt care arată că
aceștia proveneau din esența lui.
La Hermopolis unde zeu principal era Ptah, din apele preexitente a răsărit un Lotus din
care a ieșit copilul sfânt care a unit sămânța zeilor cu cea a oamenilor. Teologia de aici se
dezvoltă în Memphis unde a fost gravată în piatră de către faraonul Șabaka. Aceasta este și
cea mai filosofică după cum am precizat anterior conținând idea gândirii care crează prin
cuvânt. Ptah crează prin spirit și vorbire, teogonia și cosmogonia fiind efectuate prin forța
creatoare a gândirii și vorbirii zeului Ptah.

13
Ibidem, p. 67
14
Giovani Filoramo, Marcello Massenzio, Massimo Raveri, Paulo Scarpi, op. cit. p. 49
15
Mircea Eliade, op. cit. p. 65
 Alte versiuni descriu oul primordial care apare în Nun și care conține „pasărea luminii”
sau lotusul primordial care conține Soarele copil sau descriu Șarpele primordial o veche
imagine a zeului Atum și a formei pe care acesta o va lua în momentul în care lumea se va
întoarce la starea de haos din care a fost creată.