Sunteți pe pagina 1din 1

Alexander Schmemann – Introducere în teologia liturgică

p. 131 – 140

Liturghia timpului
- Eshatologia, prezentă în cultul evreiesc precum și în cultul primilor creștini, nu presupune
renunțarea la timp sau ieșirea în afara timpului;
- Euharistia, care este eshatologică, face timpul să devină eshatologic, îl sfințește, îl duce spre
un sfârșit care nu-l termina, ci dimpotrivă îl consumă într-un eveniment final ce-i va revela
întregul său înțeles;
- Eshatonul e astfel privit nu ca un sfârșit, ci ca o împlinire a ceea ce s-a dezvoltat în timp;
- Timpul își găsește rostul în eshatologie, pentru că el este cel care duce la Iahve și Eshaton;
- Cultul iudaic este unul eshatologic, iar concepția eshatologică din prezent o avem de la ei
- Diferența ar fi că iudeii îl așteaptă pe Mesia, iar noi așteptăm Eshatonul pe care cumva îl și
trăim pentru că Mesia a venit deja și trăind acest timp în care îl avem pe Hristos cu noi
timpul se sfințește
- Avem nevoie de concepția iudeilor despre așteptare pe care noi creștinii o trecem de la
așteptare pasivă la așteptare activă prin euharistie
- Liturghia timpului, sau cultul iudaic ce-l așteaptă pe Mesia, vine ca o completare la
euharistie, timpul acesta devenind un suport pe care se așază timpul eshatologic
- Trăirea și actualizarea acestui timp sfințit se face prin Euharistie, care duce toată Biserica
spre Parousie
- Deși trăim timpul acesta sfințit, vom deveni ființe noi doar la a doua venire
- Astfel Biserica lui Hristos de după prima venire nu reprezintă o fugă de lume, ci o trăire a
lumii ce l-a primit pe Hristos și îl trăiește în prezent