MATERIALUL DE FATA REPREZINTA O SELECTIE DIN

CONTINUTUL DISCIPLINEI DE GEOGRAFIE

VA ROG CONSULTATI BIBLIOGRAFIA OBLIGATORIE PENTRU A
COMPLETA INFORMATIILE DE MAI JOS

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE:
DINU Mihaela ( 2008), Geografia turismului, Edit. did. şi pedag., Ed. a II-a Bucureşti.
PATRICHI Ioana, Turism international. Evolutie, particularitati si tendinte, Editura
ProUniversitaria, 2014.

Geografia si turismul

Turismul – un fenomen geografic?

Efectul scării
Perspectiva spaţială ne permite să facem distincţia între activităţile turistice la diferite scări
geografice – globală, internaţională, naţională, regională şi locală.
Distribuţia spaţială a fenomenului turistic
Aparţine geografiei si se referă la: distribuţia spaţială a bunurilor, localizarea tipurilor de
activităţi turistice, geografia locurilor şi staţiunilor turistice, a atracţiilor turistice etc.
Vizează răspunsuri la întrebări precum:
Unde sunt regiunile generatoare de turişti?
Ce fel de elemente de atractivitate există în ariile de primire?
Cum sunt legate regiunile generatoare de turişti de regiunile de primire prin reţelele de
transport?
Care este forma caracteristică a fluxurilor turistice între aceste două arii?

Impactul turismului
Impactul la nivelul mediului natural şi asupra mediilor economice, sociale şi culturale.
Efectele diferă în spaţiu şi timp.
Planificarea în folosul turismului
Turismul este o activitate care intră în centrul atenţiei planificării spaţiale şi economice.
Capacitatea de suport a mediului este limitată şi trebuie cunoscută. De ce?
Capacitatea infrastructurii turistice – idem. De ce?
Modelarea spaţială a dezoltării turismului

Geografia turismului – support de curs, Patrichi Ioana Page 1

Evoluţia şi modificarea în timp a trăsăturilor turismului, la scări geografice diferite,
răspândirea spaţială a turismului atât în interiorul unei ţări, cât şi legăturile dintre ţări,
dezvoltarea ierarhizării stațiunilor și ariilor turistice, efectul distanței asupra mișcării turistice.
Turismul, ca fenomen geografic, se preocupă de mișcarea populației, a bunurilor și
organizarea serviciilor, atât în timp cât și în spațiu.

Componentele geografice ale turismului

Turismul cuprinde trei elemente majore (Leiper, 1979)
- Țările de origine ale turiștilor sau ariile generatoare (emitente)
- Ariile de destinație turistică (receptoare)
- Fluxurile turistice sau traseele de legătură dintre acestea două
Ariile generatoare de turiști
Cuprind spațiile din jurul locuințelor turiștilor, adică locul de unde începe și se termină
călătoria.
Caracteristici – localizarea geografică, caracteristicile demografice și socio-economice.
Destinațiile turistice
Atrag turiștii pentru ședere temporară, dar ele trebuie să aibă caracteristici care nu se regăsesc
în aria generatoare.
Include – locuri de cazare, servicii de amuzament și recreere, transport turistic local etc.
Diferă în funcție de aria de provenineță a turiștilor, turiștii căutând altceva decât au acasă.
Litoralul -> munte și invers
Rutele de tranzit
Reprezintă elemetul cheie în sistemul turistic.
Include principalele componente de transport ale industriei turismului.

TURISMUL.Concept, definiții, conținut

Turistul își crează propria viziune asupra spațiului geografic, inclusiv asupra facilităților
turistice, încă înainte de a le vizita.
Miossec (1977) consideră că ”imaginea turistică este o introducere în geografia turismului”,
compusă din trei secvențe principale:
• Imaginea globală (ideea de ansamblu, un clișeu)
• Imaginea culturală - imaginea globală
• ”Noua imagine” – ceea ce descoperă singur turistul la destinație.

Geografia turismului – support de curs, Patrichi Ioana Page 2

Geografia turismului – studiul raporturilor existente între spațiu și activitățile turistice, între
spațiul în stare naturală și spațiul amenajat, fără a neglija ceilalți factori ce intervin în
procesul turistic (Lozato-Giotart, 1987)
Turismul – cuprinde ”activitățile unei persoane care călătorește în afara mediului său
obișnuit, pentru o perioadă scurtă, specificată de timp și al cărei scop este altul decât
exercitarea unei activități remunerate la locul vizitat”
Liga Națiunilor (League of Nations) în 1937 spune despre turism că ”acoperă toate
activitățile sociale ale celor care călătoresc pentru o perioadă de 24 ore sau mai mult, într-o
altă țară decât cea în care își au rezidența”.
În 1941, Hunziker și Krapf au definit turismul ca „sumă a fenomenelor și relațiilor ce provin
din călătoriile și șederile non-rezidenților, atâta timp cât ele nu conduc la stabilire
permanentă și nu au legătură cu nici un fel de activitate remunerată.”
Societatea de Turism Britanică își propune în anul 1976 să clarifice conceptul de turism,
menționând că ”turismul este reprezentat de deplasarea temporară, de scurtă durată a
oamenilor în destinații din afara ariei lor de reședință și muncă, precum și activitățile pe
care aceștia le desfășoară pe parcursul șederii, inclusiv vizitele de o zi și excursiile”.
Călătoria și turismul
Călătoria face parte din existența umană încă din cele mai vechi timpuri.
Oamenii au călătorit din diverse motive: pentru a descoperi noi teritorii, pentru a face comerț,
pentru realizarea unor schimburi culturale, din convingeri religioase, pentru vizite etc.
Etimologie
”tornare” (latină) – ”tornos” (greacă) – cerc (mișcare în jurul unui punct sau o axă)
Ulterior ”tour” (engl) – adăugarea sufixului ”ism” – definește procesul sau acțiunea, mișcare
în jurul cercului.
Cuvântul turism a fost utilizat pentru prima dată în Anglia pentru a-i desmna pe tinerii
aristocrați britanici care se pregăteau pentru carierele politice și diplomatice.
Pentru desăvârșirea educației ei făceau un tur prin Europa, pe o perioadă de până la trei ani.
Pentru ei a apărut primul ghid de călătorie The Grand Tour (Thomas Nugent, 1778).
Călătoria și turismul sunt considerate astăzi o entitate (travel and tourism).
Turistul
Este persoana fizică antrenată într-o călătorie temporară și o ședere temporară la locul de
destinație, cu scopul de a-și petrece timpul liber.
Călătoria și șederea temporară necesită nu doar timp liber, ci și potențialul turistic dorit, o
infrastructură adecvată, bază de cazare, servicii variate, facilități etc.

Geografia turismului – support de curs, Patrichi Ioana Page 3

Organizația Mondială a Turismului (1991) definește turistul internațional (international
tourist) ca fiind ”persoana care călătorește într-o altă țară decât cea de reședință, având cel
puțin o noapte de cazare, dar nu mai mult de un an, și al cărui scop este altul decât cel de a
presta o activitate lucrativă remunerată”.
Sejurul poate fi în propria țară (turist național) sau într-o altă țară (turist internațional).
Tot OMT definește excursionistul ca fiind ”o persoană care vizitează pentru o altă țară decât
cea în care își are reședință pe o perioadă de mai puțin de 24 ore (fără a-și înnopta în acel
loc), și al cărui scop este altul decât cel de a presta o activitate lucrativă remunerată” (de
exemplu pasagerii vaselor de croazieră).
Se consideră că în turismul internaţional, importanţa economică a excursioniştilor poate să fie
foarte mare, în special pentru ţările mici insulare, care primesc pasagerii navelor de croazieră.
Atât timp cât respectivii vizitatori înnoptează la bordul navei, aceştia sunt înregistraţi, în
principiu, în localitatea unde acostează navele, la rubrica „vizitatori de o zi” şi nu la „turişti”.
Deasemenea, pentru o destinaţie turistică, fie ea localitate, staţiune sau ţară, o importanţă mai
mare decât vizitatorii de o zi sau excursioniştii o au turiştii, care „consumă” mai multe
servicii turistice, inclusiv cele de cazare, pentru cel puţin o noapte.
Nu sunt considerați turiști:
Persoanele care intră/părăsesc o țară ca migranți, inclusiv persoanele care îi însoțesc;
Persoanele care locuiesc în imediata vecinătate a graniței cu o țară și care lucrează în țara
vecină;
Diplomații, personalul consular, membrii forțelor armate, atunci când călătoresc din țara de
origine spre țara în care sunt repartizați, și pe ruta inversă, inclusiv personalul auxiliar care îi
însoțește;
Persoanele care călătoresc ca refugiați sau nomazi;
Persoanele aflate în tranzit, care în mod formal nu ajung la controlul vamal (pasagerii aflați în
tranzit aeroport, pasagerii care din diverse considerente rămân blocați pentru o scurtă
perioadă de timp într-o zonă special amenajată).

Timp liber, recreere și turism

Conceptele sunt des utilizate împreună.
Timpul liber – perioada de timp rămasă după efectuarea muncii.
Cuprinde:
- timp liber constrâns – somn, mâncare, activități sociale etc.
- recreerea

Geografia turismului – support de curs, Patrichi Ioana Page 4

Recreerea
Reprezintă ” un ansamblu de ocupații ale unei persoane fie pentru a se odihni, fie pentru
divertisment, fie pentru culturalizare, după ce se eliberează de obligațiile profesionale,
familiale și sociale” (Boyer, 1972)
Relaxarea
Cuprinde doar o parte a recreerii, în care o persoană desfășoară o varietate de activitiăți
plăcute.
Contribuie la forma fizică și intelectuală și se petrece fie acasă, fie înn aer liber sau într-un
spațiu închins.
Se desfășoară pe o durată limitată de timp.
Se deosebesc:
• Relaxarea activă
• Relaxarea pasivă

Tipologia turiștilor
Cohen (1972) delimitează patru categorii de turiști:
1. Turiștii în grup organizat – călătoresc spre destinații cu care sunt în general
familiarizați, prin propria existență, mass media sau relatările altora. Aceștia aparțin
turismului de masă, apelează la serviciile clasice de cazare și transport și vizitează
destinațiile turistice clasice.
2. Turiștii individuali sau în grupuri restrânse – depind parțial de infrastructura
turismului de masă, care le furnizează anumite elemente ale pachetului turistic (cazare,
transport).
Își structurează călătoria după
propria dorință.
3. Călătorii și exploratorii individuali – caută noutăți și experiențe ce nu sunt cuprinse
în conceptele turismului de grup. Caută să stabilească contacte cu societatea gazdă.
Au o dependență relativă de elementele din industria turismului (transport, cazare).
4. Neconvenționalii – de multe ori nici nu se consideră turiști. Își planifică călătoriile pe
cont propriu, evitp grupurile mari de turiști și caută să se implice profund în structurile gazdă.
Aceștia sunt mereu în căutarea unor locuri noi,zone neatinse până atunci.

Smith (1978) clasifică turiștii din punct de vedere al relației turiștilor cu locul de destinație.

Geografia turismului – support de curs, Patrichi Ioana Page 5

Conform lui se disting următoarele categorii:
1. Tipul de explorator – cercetători, profesori, alpiniști. Numărul lor este mic, acceptă
ușor condițiile locale, sunt mulțumiți de mâncarea deshidratată, apa de izvor, fructe de pădure
etc.
2. Tipul de elită – face parte din clasa superioară, utilizează facilitățile turistice, se
adaptează la condițiile locale mai mult sau mai puțin, este dornic de experiențe noi.
3. Tipul original, extravagant – o categorie redusă, caută servicii suplimentare peste
circuitul standard.
4. Tipul de masă incipient – cuprinde fluxuri de turiști în grupuri mici sau turiști
individuali. Doresc condiții bune.
5. Tipul de masă – cuprinde un număr mare de turiști aparținând clasei de mijloc cu
venituri relativ mai mari.
6. Turist de tip charter – are gusturi și cereri standard, iar țara de destinație nu are o
importanță așa mare. Nu apare în țările în curs de dezvoltare și în cele subdezvoltate.

Structura experienței turistice cuprinde:

1. Planificarea călătoriei – se evaluează posibilele destinații, mijloacele de călătorie, stilurile
preferate și tipul de cazare.
2. Alegerea unei destinații – influențată de experiența anterioară, imaginile și percepțiile
zonelor, sugestiile altor persoane.
3. Călătoria spre destinație – prin intermediul unui mijloc de transport. Există situații în care
actul de a călători devine elementul central în cadrul experienței turistice (croaziere).
4. Experiența la destinație – componenta principală, reflectă categoria de turism în care se
localizată călătoria, precum și motivațiile vizitatorilor. Poate include și niveluri variabile de
contact cu populația locală, cu viața socială și cultura acesteia.
5. Călătoria de întoarcere- nu oferă același enutziasm .
6. Retrăirea experienței – călătoria va fi retrăită și povestită repetat în conversațiile cu
prietenii sau familia, cu ajutorul fotografiilor de vacanță, a filmărilor și suvenirurilor.

Motivațiile practicării turismului

- Plăcerea de a călători
- Pentru a scăpa din rutina zilnică
- Pentru relaxare
- Pentru refacerea organismului

Geografia turismului – support de curs, Patrichi Ioana Page 6

 - Pentru practicarea unor sporturi
- Pentru vizitarea prietenilor sau familiei
- Pentru autoeducație

Etapele de evoluție a turismului

- Etapa turismului incipient (preindustrială)
- Etapa turismului modern (industrială)
- Etapa turismului contemporan (postindustrială)
Motivațiile de călătorie s-au modificat în funcție de evoluția umanității și a nevoilor turiștilor.
Etapa turismului incipient
A. Turismul în antichitate
Inscripțiile, sigiliile sau picturile/desenele descoperite în unele peșteri sau prin săpături
arheologice reprezintă dovezi de necontestat în ceea ce privește călătoria în perioada
antichității.
Specialiștii au putut determina trei elemente esențiale care au favorizat la vremea respectivă
călătoria:
• dezvoltarea unor trasee/rute specifice, utilizate în principal de către pelerini,
comercianți, și de ce nu de către aventurieri;
• apariția unor mijloace de transport utilizate pe uscat sau pe apă;
• apariția și dezvoltarea centrelor urbane de-a lungul țărmurilor unor ape curgătoare
importante sau la vărsarea acestora în mare sau ocean (Europa – Imperiul Roman și
Grecia, Mesopotamia, China, India). Acest lucru a atras după sine nevoia creării unor
contacte economice, dar și politice, între acestea.
Sunt considerate ca forme de turism:
- Pelerinajele la sanctuare (templul lui Apolo din Delphi)
- Primele manifestări sportive (Jocurile Olimpice în cinstea lui Zeus)
- Călătoriile de studii (Atena, Roma, Alexandria)
- Deplasările la termele romane (Pamukkale, Băile Herculane)
- Călătorii de cunoaștere și descoperire a unor teritorii noi
B. Turismul în Evul Mediu
Este marcat de exacerbarea practicilor religioase și amploarea marilor descoperiri geografice.

Geografia turismului – support de curs, Patrichi Ioana Page 7

Principalele fluxuri turistice străbăteau Europa sudică și peninsulară, Orientul Apropiat și
Mijlociu, Africa de Nord, Asia de Sud si Sud Est. Centre religioase cunoscute – Mecca,
Medina, Roma, Ierusalim, Lasha.
Marile descoperiri geografice au dat impuls călătoriilor comerciale pe trasee devenite clasice
ce legau Atlanticul și Europa Vestică de Europa Centrală și Sudică, dar și de Marea Neagră și
apoi prin podișul Anatoliei de Asia.
Etapa turismului modern
Dezvoltarea industriei începând din a doua jumătate a secolul XIX, dezvoltarea orașelor și a
unei populații tot mai numeroasă a dus la apariția turismului modern.
Se mențin și se amplifică turismul balneo-climateric, turismul religios și cel comercial.
Apare turismul de weekend (impulsionat de dezvoltarea infrastructurii locale de transport).
Se constata apariția turismul de masă (mass tourism) și necesitatea organizării turismului
(agenții de turism, cluburi etc.)
Între 1850-1950 se înființează numeroase asociații, societăți, agenții și cluburi de turism.
1855 – Inteprinderea lui Leopold Lepson (Sankt Petersburg, Rusia)
1895 – Automobil Club Francez
1906 – Societatea Politică de Turism din Franța
Se dezvoltă stațiuniile turistice, dotările turistice, mijloacele de transport speciale, apar
primele hărți, ghiduri și materiale de informare turistică.
Etapa turismului contemporan
După 1950 – a doua revoluție industrială
Progesele științei, tehnicii, automatizarea, cibernetizarea și informatizarea generează un timp
liber suplimentar. Se dezvoltă firmele de turism din ce în ce mai mult, turismul devine mult
mai accesibil.
Apar organizațiile internaționale de turism. Trasături:
- Caracter de masă
- Internaționalizarea turismului
- Lărgirea pieței turistice
- Inversarea fluxurilor turistice
- Diversificarea tipurilor și formelor de turism
- Dezvoltarea turismului pentru recreere
- Democratizarea turismului
- Participarea tuturor categoriilor de vârstă

Geografia turismului – support de curs, Patrichi Ioana Page 8

 Factorii determinanți ai dezvoltării turismului
Calitatea mediului înconjurător
Mediul înconjurător reprezintă suportul dezvoltării turismului. Factorii de mediu pot fi
favorabili sau restrictivi. Un mediu natural bine păstrat impulsionează dezvoltarea turismului
dintr-o regiune.
Relieful, calitatea aerului și apelor, a vegetației, peisajele frumoase reprezintă factori de
mediu ce determină practicarea diverselor tipuri de turism: de odihnă, de tratament, de
recreere, de vânătoare și pescuit etc.
Degradarea reliefului și a solurilor prin exploatări miniere, prin poluarea aerului și a apei,
prin distrugerea învelișului vegetal duc la eliminarea regională sau locală a turismului.
Între turism și mediul înconjurător există relații de interdependență:
a. Prin turism se valorifică și se conservă medii înconjurătoare puțin favorabile altor
activități antropice (stâncării, chei, peșteri, turbării etc.)
b. Turismul duce la deteriorarea propriei sale substanțe de existență prin: poluarea
solului, a aerului, a apelor, prin circulația turistică mecanizată, distrugerea pădurilor, a
elementelor rare etc.
Factorii demografici
Omul a reprezentat principalul element al apariției și dezvoltării turismului.
Creșterea numărului de locuitori ai planetei a determinat sporirea treptată a numărului de
turiști, astfel turismul s-a generalizat treptat ca fenomen social.
După al doilea război mondial, ca urmare a industrializării și urbanizării a crescut nivelul de
trai al populației și s-a produs explozia demografica, mai accentuată în țările în curs de
dezvoltare.
=> creștere a numărului turiștilor
Structura populației pe grupe de vârstă influențează volulmul fluxurilor turistice, alegerea
locului de destinație, a perioadei de deplasare, a mijloacelor de transport utilizate și a tipului
de turism practicat.
Statisticile arată o creștere a ponderei populației cu vârsta cuprinsă între 15-24 ani.
Crește și ponderea populației cu vârsta de peste 65 ani, mai ales în țările dezvoltate.
Când călătorește populația de vârsta a treia și unde?
Când și unde călătoresc tinerii?

Geografia turismului – support de curs, Patrichi Ioana Page 9

Organizarea transportului se face diferențiat pe grupe de vârstă. Vârstnicii acordă o atenția
mai mare tipului de transport și serviciilor în comparație cu persoanele tinere.
Structura profesională a turiștilor:
-se observă o participare mai mare a celor cu studii superioare și cu studii medii, decât a celor
care prestează munci fizice;
-dorința spre călătorie este în raport cu veniturile obținute pe familie;
-călătoria depinde de locul și rolul ocupat în ramurile de activitate, de durata concediilor și
repartiția acestora în timpul unui an calendaristic.
Dorința de călătorie se manifestă diferit:
-nivel maxim la liberii profesionești și intelectuali (75-80%)
-cote minime la populația agricolă (5-10%)
Factorii economici
Turismul este dependent de resursele financiare ale populației. Factorul economic se impune
în geneza turismului prin veniturile reale și creșterea duratei concediilor plătite.
Partea din veniturile personale (familiale) rămasă la dispoziția fiecărui membru al societății
prin achitarea cheltuielilor curente poate fi luată în seamă pentru practicarea turismului.
Participarea persoanelor la activitatea turistică se diferențiază după venitul pe locuitor din
fiecare țară și după categoria socială din care fac parte.
Italia – intelectualii și funcționarii publici participă cu peste 50% la circulația turistică,
muncitorii cu 20%.
SUA – persoanele cu venituri sub 3000 dolari/lună practică turismul în proporție de 20%,
persoanele cu venituri peste 5000 dolari/lună practică turismul în proporție de 52%.
Tipul și formele de turism depind de mărimea venitului. De asemenea, veniturile influențează
durata sejurului și mijlocul de transport folosit.
Factorii socio-culturali
Pot contribui decisiv la dezvoltarea turismului într-o destinație.
Din factorii sociali decurge raportul dintre timpul productiv și timpul neproductiv al omului.
Creșterea timpului neproductiv oferă șanse practicării turismului. Timpul neproductiv poate fi
constrâns și util.
Timpul neproductiv constrâns se consumă cu activitățile cotidiene.
Timpul neproductiv util se consumă pentru pregătire profesională, ridicarea nivelului de
cultură generală, activități sportive, activități culturale etc.
Timpul liber apare în următoarele perioade:
-în timpul săptămânii

Geografia turismului – support de curs, Patrichi Ioana Page 10

-la sfărșitul săptămânii
-în sărbătorile legale
-în perioada concediilor anuale și a vacanțelor
În funcție de durata timpului liber utilizat pentru turism, apar trei categorii principale:
-turism ocazional, din timpul săptămânii, după orele de muncă
-turismul de recreere (în weekend, pe distanțe scurte, dar și pe distanțe lungi odată cu accesul
la transportul aerian)
-turismul de recreere și îngrijire a sănătății – în timpul concediilor și vacanțelor.
Analiza evoluției timpului în țările dezvoltate arată schimbări în următoarele direcții:
-micșorarea timpului productiv (4-5 zile de muncă pe săptămână, 6-8ore/zi)
-creșterea timpului liber la sfârșit de săptămână
-creșterea duratei concediilor anuale
-fracționarea concediilor anuale
-lărgirea posibilităților de opțiune în alegerea perioadei de efectuare a concediilor.
Factorii politici
Politicile și reglementările diferite pot influența turismul la nivel regional.
Pot apărea două situații:
- conjuctură favorabilă
-conjuctură nefavorabilă (războaie, conflicte armate, greve etc.)
Politicile economice influențează în mod direct prin: liberalizarea circulației persoanelor și
simplificarea formalităților de trecere a frontierelor de stat, prin formalitățile de eliberare a
vizelor turistice, prin facilități de circulație pe diferite tipuri de transporturi, prin liberalizarea
plăților, facilități bancare etc.
Factorii psihologici
Se manifestă ca urmare a conștientizării rolului omului în natură și societate.
Ca motive de călătorie poate fi și prestigiul social, moda de a vizita anumite locuri, imitarea
altor persoane cu anumite posibilități materiale, considerente religioase,, manifestări sportive
etc.
Există și factori inhibatori ai ișcării turistice – starea sănătății, relațiile tensionate din familie,
sedentarismul, vârsta înaintată, starea vremii, costurile etc.

Resursele naturale ale turismului

Geografia turismului – support de curs, Patrichi Ioana Page 11

Potențial turistic natural – totalitatea elementelor fizico-geografice dintr-un teritoriu care au
capacitatea de a exercita o atracție pentru turiști
Atractivitatea – element de diferențiere între potențialul turistic natural și condițiile naturale.
Funcționalitatea turistică a componentelor mediului geografic
Criteriul funcționalității – cuprinde potențialul turistic activ (componentele care corespund
unei valorificări imediate actuale) și potențialul natural disponibil (componentele care nu au
intrat încă în circuitul turistic).
Criteriul volumului – cuprinde potențialul natural absolut (total) și potențialul turistic relativ.
Potențialul absolut se referă la posibilitatea intrării în circuitul turistic a tuturor
componentelor dintr-un teritoriu (latente sau active), și exploatarea la parametrii disponibili.
Potențialul relativ se apreciază în funcție de numărul de componente ale mediului natural în
raport cu potențialul total al teritoriului (rezerve).
Criteriul limitei de consum se referă la durabilitatea potențialului natural.
Potențial natural inepuizabil – relief, clima, ape.
Potențialul natural epuizabil – componente care în timp pot fi consumate parțial sau total
(specii de vegetația sau faună rare sau pe cale de dispariție).
Relieful
Este suportul tuturor componentelor mediului geografic, inclusiv al societății și al activităților
antropice. Componente:
Crestele muntoase – ascuțite, rotunjite, aplatizate.
Sunt căutate de excursionioștii experimentați, dar mai ales de alpiniști, care au acces pe
poteci protejate de refugiiși cabane cu confort moderat.
Vărfurile izolate – cu forme conice sau piramidale reprezintă o altă atracție pentru alpiniștii și
excursioniștii experimentați. Principalele vărfuri ale sistemelor muntoase au devenit
cunoscute în toată lumea datorită faptului că sunt obiective de interes turistic.
Platourile (podișurile muntoase) – de eroziune sau structurale, sunt suprafețe întinse aflate la
mari înălțimi, fragmentate de văi adânci. Atrag turiștii prin complexitatea peisajului.
Prezintă atractivitate prin originalitatea modului de viață, legat de asprimea condițiilor de trai
și de gradul redus de populare.
Alte categorii – plaiurile muntoase, versanții munților, pasurile și trecătorile, văile
intramontane.
Cascadele – căderi de apă cu înălțimi și volum de o mare diversitate.
Cheile – sunt sectoare înguste ale văilor care traversează regiuni calcaroase, având pereții
abrupți.

Geografia turismului – support de curs, Patrichi Ioana Page 12

Defileele sunt sectoare de văi înguste și adânci, mai ample decât cheile,întinse pe distanțe mai
mari.
Canioanele – sunt porțiuni ale văilor sculptate în platouri. Acestea au amploare deosebită prin
adâncimea lor, dar și prin aspect.
Elemente rezultate prin eroziunea apei sau vântului

Tipuri de relief:
Relieful carstic – s-a format ca urmare a acțiunii apei asupra rocilor calcaroase solubile într-o
perioadă îndelungată de timp.
Se diferențiază: carstul de suprafață (exocarst) și carstul de adâncime (endocarst) – peșterile.
Relieful vulcanic – platouri vulcanice, conuri, cratere.
Vulcanii noroioși nu au nicio legătură cu relieful vulcanic. Acestea sunt manifestări actuale
ale unor procese care se petrec aproape de suprafața scoarței terestre. Prin expulzarea gazelor,
apei și a noroiul se formează un ”crater”.
Relieful glaciar creat la latitudini mari sau în regiunile montane.
Peisajul glaciar creat în jurul ghețarilor de calotă atrage prin masele de gheață din care se
ramifică ghețari periferici de vale. Prin retragerea lor se formează fiordurile – foste văi
glaciare umplute cu apă în urma topirii ghețarilor.
Relieful glaciar continental – nu prezintă multe elemente de atractivitate turistică.
Elemente –văi glaciare, circuri, praguri și morene, ghețari de vale etc.
Relieful eolian – apare în regiunile deșertice și în cele muntoase.
În deșert, puterea de eroziune a vântului încărcat cu particule de nisip a creat forme bizare de
relief cu stânci izolate, ciuperci etc. Se formează dunele de nisip.
Relieful fluvial și de litoral - maluri nisipoase, plaje, delte etc.
Deasemenea sunt incluse canalurile și strâmptorile maritime, insulele, peninsulele, golfurile
etc. Este important pentru helioterapie și talazo-terapie. Se pot practica sporturi nautice.

Clima – resursă pentru turism

Clima poate contribui la dezvoltarea turismului sau din contră, poate deveni un factor
limitativ al activităților turistice din aria de destinație.
Din punct de vedere al potențialului turistic, clima trebuie privită sub două aspecte:
- Ca factor de peisaj, respectiv condiționarea impusă de climă asupra celorlalte
componente ale mediului geografic, deci un factor care exercită o influență

Geografia turismului – support de curs, Patrichi Ioana Page 13

 covârșitoare asupra peisajului, fie direct, fie prin intermediul relațiilor de
interdependență cu ceilalți factori de mediu.
- Ca influență pe care o exercită asupra organismului uman, căci acesta este supus
continuu factorilor bioclimatici.
Elementele climatice și turismul
Elemente permanente – temperatura, presiunea atmosferică, evaporația, radiața solară,
insolația, vântul;
Elemente intermitente sau accidentale – precipitațiile, ceața, fenomenele orajoase, roua,
bruma, chiciura, viscolele.
Zonele climatice pe glob
Zona intertropicală - cea mai importantă din punct de vedere al întinderii ei, al gradului de
populare și al potențialului pentru dezvoltarea turismului.
Principala problemă etse menținerea a temperaturi nu prea ridicate a interioarelor clădirilor și
a mediului ambiant , deoarece temperaturile rar scad sub 20 grade C.
Clădirile trebuie să aibă o arhitectură adecvată (orientare, înălțime, terase, jaluzele), care să le
permită folosirea avantajelor derivate din prezența unor particularități climatice locale: de
exp.prezena brizelor crește preferința turiștilor pentru camerele cu terase.
Turiștii trebuie să îmbrace haine ușoare de culoare deschisă, din materiale absorbante.
Deasemenea, trebuie să se cunoască faptul că majoritatea bolilor tropicale se datorează în
principal nu climatului, ci sărăciei și standardelor sanitare joase, caracteristice majorității
țărilor în curs de dezvoltare.
Cu excepția zonei ecuatoriale cea mai mare parte a ariei dintre tropice are și un seon uscat ,
cu durată variabilă, unde condițiile nu sunt favorabile turismului.
Include – Amazonia, Ceylon-Sri Lanka, Congo, Malaysia, Antile, Hawaii, Tahiti, Mauritius,
Australia etc.
Climatele calde și uscate
Ariile afectate de secetă constantă includ circa 1/3 din suprafața globului. Acestea apar la
latitudini tropicale și subtropicale, acolo unde aerul este uscat, ca rezultat al ariilor
permanente de mare presiune.
Regiunile calde și ucate includ unele dintre cele mai însorite zone de pe glob (Arizona,
Egipt), care înregistrează peste 4000 ore soare/an.
Temperaturile ajung la 45 grade la pranz și scad f mult seara.
Trebuie folosită îmbrăcăminte lejeră pentru a lăsa pielea să transpire, de culoare deschisă și
care să acopere corpul cât mai mult posibil.

Geografia turismului – support de curs, Patrichi Ioana Page 14

Areale întinse acoperite cu dune de nisip, lipsite de vegetație.
Climatele calde
Sunt situate la latitudini între 25-40 grade. Spre deosebire de tropice aici apare un sezon rece,
dar iernile sunt destul de rar atât de reci încât să împiedice anumitre activități în aer liber
(golf, tenis etc.). În cadrul acestei zone se conturează climatul mediteranean cu cele două
anotimpuri.
Zonele temperate reci și continentale cu ierni reci
Au semnificație deosebită deoarece generează diferite forme de turism. Sezonul de iarnă
ocupă un loc aparte în cadrul acestor zone, cu ierni blânde sau mai aspre și durată de la 1 la 5
luni.
Climatele reci
Se întâlnesc pe suprafețe reduse și au caracter maritim fiind dominate de arealele de presiune
scăzută, care se află deasupra Atlanticului de Nord, a Pacificului de Nord și a ocenelor
sudice. Acestea generează foarte multe furtuni tot timpul anului. Regiunea primește cea mai
mică cantitate de Soare de pe glob, temperaturile rar scad sub -5 grade iarna, dar nu cresc mai
mult de 10 grade vara.
Climatele reci și uscate
Cuprinde o treime din suprafața terestră incluzând și 10% din Antarctica și Groelanda.
În zona subarctică temperaturile pot ajunge la 25 grade în timpul scurtelor veri, în timp ce
iernile extrem de aspre constituie principalul mediu de viață. Temperaturile ajung adesea la -
40 grade, iar aerul devine foarte uscat. Se produc deshidratări, corpul pierde umiditate prin
expirație.
Climatul regiunilor înalte
Este răsândit în toate zonele acolo unde întâlnim munți înalți și platouri cu înălțimi de peste
1500 m. Există multe orașela altitudini mari, unde turiștii, alpiniștii, participanții la expediții
și călătorii de afaceri trebuie să petreacă câteva zile de aclimatizare la aerul rarefiat.
Poate apărea frecvent starea de amețeală și răul de înălțime.

Apa – resursă turistică

Apele continentale de suprafață se împart în:
- Ape curgătoare (pâraie, râuri, fluvii)
- Ape stătătoare (bălți, lacuri, mări interioare)
- Ghețari

Geografia turismului – support de curs, Patrichi Ioana Page 15

Apele curgătoare
Cele mai vechi civilizații s-au format pe cursul marilor fluvii (Nil, Indyus, Tigru, Eufta,
Gange).Ele constituie atracții turistice importante.
Malurile fluviilor și râurilor, canalele amenajate atrag categorii diferite de turiști.
Se practică sporturile nautice, croazierele, plimbări cu caiacele etc.
Lacurile și mările interioare
Locuri de atractivitate pentru turiști cu amenajări specifice. Balaton (Ungaria), Baikal
(Rusia), Como și Garda (It), Leman (Elveția), Tuz (Turcia), Titicaca (America de Sud) etc.
Plitvice,
Croatia
Țărmurile mărilor și oceanelor
Au grade de atractivitate turistică diferite. Atrag mai ales pentru cura helio-marină și
talasoterapie și apoi pentru sporturi nautice.
Pe țărmurile mărilor și oceanelor s-au dezvoltat lanțuri de stațiuni turistice.
La Marea Mediterană avem Riviera franceză și Riviera Italiană, cuprinse între Nisa și
Genova. Litoralul adriatic este destinat celebrelor Lido!
La acestea se adaugă Florida și California în SUA, sau litoralul mexican etc.
Ghețarii
Au mare răspândire în regiunile reci ale marilor latitudini ale globului ca și în regiunile
montane înalte.
Patagonia
Apele subterane
Izbucurile apar în regiunile carstice – izvoare intermitente.
Gheizerele – sunt izvoare fierbinți, intermitente, ce ajung datorită unei presiuni interne
ridicate la înălțimi variate. Fiind legate de activitățile postvulcanice acestea apar în Islanda,
Japonia, Noua Zeelanda, SUA.Cel mai cunoscut este Old Faithful din Parcul Național
Yellowstone.
Apele termale și termominerale – au temperaturi diferite, în general peste 20 grade.
Apele minerale – reprezintă resurse importante pentru turismul balnear, de îngrijire a
sănătății.

Geografia turismului – support de curs, Patrichi Ioana Page 16