BOLI INFECȚIOASE

CURS
Șef lucr. univ. Dr. Cocuz Maria-Elena
 Principii de tratament în bolile infecțioase

1. Tipuri de tratamente aplicate în bolile infecțioase

2. Tratamentul antibacterian:
2.1. Principalele antibiotice și chimioterapice: clasificare,
mecanism de acțiune, indicații, reprezentanți, doze, efecte
adverse.
2.2. Rezistența microbiană la antibiotice și chimioterapice.
2.3. Reacții adverse la antibiotice
2.4. Asocieri de antibiotice
2.5. Erori in practica terapiei cu antibiotice
 1. Tipuri de tratamente aplicate în bolile infecțioase

I. Tratament etiologic:
1.Tratamentul antibiotic:
1.1. Tratamentul antibacterian;
1.2. Tratamentul antiviral;
1.3. Tratamentul antifungic;
1.4. Tratamentul antiparazitar.
2. Tratamentul cu seruri imune și cu imunoglobuline.
II. Tratamentul patogenic – de susținere și de corectare a
dezechilibrelor funcționale, de combatere a inflamației.
III. Tratamentul simptomatic;
IV. Tratamentul igieno-dietetic.
 2.Tratamentul antibacterian
2.1. Antibiotice și chimioterapice

Antibioticele - destinate terapiei bolilor bacteriene.

Cerințe:
- suficient de toxice pentru bacteria vizată;
- cât mai puțin toxice pentru organismul care găzduiește această
bacterie.
CLASE DE ANTIBACTERIENE:
1.BETALACTAMINE.
2.GRUPUL MLSK (Macrolide – Lincosamide – Sinergistine – Ketolide).
3.AMINOGLICOZIDE.
4.GLICOPEPTIDE.
5.CHINOLONE.
6.CICLINE.
7.FENICOLI.
8.RIFAMICINE.
9.BENZIMIDAZOLI.
10.OXAZOLIDINONE
11.POLIPEPTIDE CICLICE.
12.NITROFURAN.
13.ACID FUSIDIC.
14.FOSFOMICINĂ.
15.ANTITUBERCULOASE.
16.SULFAMIDE.
 BETALACTAMINE
I. DIBACTAMI ( 2 inele betalactamice ):
1. PENAMI :
1.1. Peniciline naturale.
1.2. Peniciline M ( antistafilococice ).
1.3. Aminopeniciline.
1.4. Carboxipeniciline.
1.5. Amidinopeniciline.
1.6. Ureidopeniciline.
1.7. Peniciline asociate cu inhibitori de betalactamază.
2. PENEME :
2.1. Ritipenem.
3. INHIBITORI NATURALI DE BETALACTAMAZE:
3.1. Acid clavulanic.
3.2. Sulbactam.
3.3. Tazobactam.
 4. CARBAPENEME:
4.1 .Imipenem
4.2. Meropenem
4.3. Ertapenem
5. CEFEME ( Cefalosporine ):
5.1. CFS gen.I
5.2. CFS gen.II
5.3. CFS gen.III
5.4. CFS gen.IV
6. CARBACEFEME:
6.1.Loracarbef

II.MONOBACTAMI ( 1 inel betalactamic ):

1. AZTREONAM

III. TRIBACTAMI ( 3 inele betalactamice )

MECANISM DE ACŢIUNE:
• Bactericide – împiedică sinteza peptidoglicanilor din peretele
bacterian.
• Diferenţe în spectrul de activitate prin:
- afinitate pentru anumite PBP-uri (penicillin - binding -
proteins);
- capacitate diferită de penetrare prin peretele bacterian;
- stabilitate diferită la betalactamaze.
 PENICILINE NATURALE
Spectru antibacterian:
Active pe:
1. Coci Gram pozitivi: Streptococcus pyogenes, Streptococcus
pneumoniae;
2. Coci Gram negativi: Neisseria meningitidis;
3. Bacili Gram pozitivi: aerobi (Bacillus anthracis, bacilul difteric,
Listeria monocytogenes), anaerobi (Clostridii: botulinum, tetani,
perfringens);
4. Bacili Gram negativi: Pasteurella;
5. Spirochete: Leptospira, Treponema, Borrelia, Spirillum.
Indicaţii de elecţie:
- infecţii streptococice: angină acută, scarlatină, RAA, erizipel;
- gangrenă gazoasă;
- sifilis;
- leptospiroză;
- profilaxia antibacteriană a plăgilor muşcate de animale;
- meningite bacteriene cu germeni sensibili: meningococ,
pneumococ;
- cărbune;
- tetanos.
REPREZENTANŢI + doze + căi de administrare + ritm:
1. Penicilină G: 2-30 MUI/zi la adult, 50.000-200.000 UI/kg/zi la
copil;
- administrare: la 4 – 6 – 8 – 12 ore, intramuscular sau
intravenos.
2. Penicilină V ( OSPEN=) : 3-6 MUI/zi la adult, 50.000 UI/kg/zi la
copil;
- administrare: orală la 6 – 8 ore.
3. Benzatinpenicilină (Moldamin+): 1,2-2,4 MUI la adult; 0,6-1,2
MUI la copil;
- administrare: intramuscular 1 doză/săptămână.
4. Procainpenicilină ( Efitard+ ): 0,8 MUI/zi la adult; 0,4 MUI/zi la
copil, im. la 12 ore.
Efecte adverse frecvente:
- reacţii alergice: urticarie, şoc anafilactic, febră - importante;
- neurotoxicitate: convulsii (după doze mari PG);
- tulburări de agregare plachetară după doze mari intravenos;
- iritaţie musculară: durere, necroză locală.
 PENICILINE ANTISTAFILOCOCICE (M)

Spectru antibacterian:
- Staphylococcus spp. meticilino-sensibili.
Nu sunt active pe speciile de stafilococ meticilino-rezistente.

Indicaţii:
- infecţii tegumentare şi de părţi moi cu germeni sensibili;
- sepsis, endocardite, infecţii osteo-articulare cu germeni
sensibili;
- profilaxie în chirurgia de părţi moi şi piele.
Reprezentanţi + doză + căi + ritm de administrare:
1. Oxacilina: 2-12 g/zi la adult, 50-200 mg/kg/zi la copil;
- administrare: oral, intramuscular, intravenos la 6 – 8 ore.
2. Cloxacilina: 2-4 g/zi la adult, 50-100 mg/kg/zi la copil;
- administrare: oral, intramuscular, intravenos la 6 – 8 – 12 ore.
3. Dicloxacilina: 1-2 g/zi la adult, 50-100 mg/kg/zi la copil;
- administrare: oral la 6 – 8 ore.

Efecte adverse frecvente:

- asemănătoare penicilinei;
- icter la nou - născut şi la gravidă.
 AMINOPENICILINE

Spectrul antibacterian:
Spectrul penicilinei şi în plus:
- Enterococcus fecalis;
- Bordetella pertussis;
- Haemophilus influenzae non b;
- inconstant: Enterobacteriaceae ( E. Coli, Proteus, Shigella,
Salmonella).
Indicaţii:
- pneumonie cu pneumococ penicilinosensibil;
- meningită meningococică;
- infecţii cu Listeria;
- infecţii stomatologice, ORL;
- endocardită cu Enterococcus faecalis, pneumococ;
- boala Lyme st. I.
Reprezentanţi + doze + căi + mod de administrare:
1. Ampicilina: 2-12 g/zi la adult, 50-200 mg/kg/zi la copil;
- administrare: oral, intramuscular, intravenos la 6 – 8 ore.
2. Amoxicilina: 1-8 g/zi la adult, 50-150 mg/kg/zi la copil.
- administrare: oral, intramuscular, intravenos la 6 – 8 ore.
Efecte adverse:
- reacţii alergice;
- erupţii cutanate după administrare în mononucleoza
infecţioasă;
- digestive: greţuri, vărsături, diaree, colită pseudomembranoasă
(dismicrobism intestinal şi infecţie cu Clostridium difficile).
 CARBOXIPENICILINE

Spectrul antibacterian:
Spectrul aminopenicilinei şi în plus:
- Bacili Gram negativi: Pseudomonas aeruginosa, Enterobacter
spp., Proteus, Morganella spp., Serratia spp., Providencia spp.
Indicaţii:
- infecţii cu BGN (în special piocianic) rezistenţi la alte AB – în
asociere cu aminoglicozide.
Reprezentanţi:
• 1. TICARCILINA:
- doze 4-24 g/zi la adult, 75-100 mg/kg/zi la copil, administrare
iv. la 6 ore.
Efecte adverse:
- reacţii alergice;
- alterarea funcţiei plachetare, cu manifestări hemoragipare;
- encefalopatie cu convulsii în insuficienţă renală;
- tulburări electrolitice: scade nivelul K şi Mg, creşte nivelul de Na
seric.
 UREIDOPENICILINE
Spectru de acţiune:
Aminopeniciline plus: Ps. aeruginosa, Enterobacter spp.
Indicaţii:
• infecţii sistemice cu germeni sensibili;
• meningite cu BGN;
• profilaxie în chirurgiaa acolo-rectală şi ginecologică.
Reprezentanţi:
• Azlocilina: 12-16 g/ zi la adult, la 6 ore, im., iv
• Mezlocilina, Piperacilina.
Efecte adverse:
• neutropenie, sângerări prin prelungirea timpului de sângerare,
• creşterea valorilor transaminazelor serice şi a fosfatazei alcaline,
• reacţii alergice
 AMIDINOPENICILINE
Spectru de acţiune:
• BGN sensibili: E. coli, Enterobacter, Klebsiella, Proteus,
Salmonella, Shigella, Citrobacter.
Indicaţii:
• Infecţii urinare cu germeni sensibili.
Reprezentanţi:
• Mecilinam: 0,6-1,6 g/zi la adult, 10-15 mg/kg/zi la copil, im, iv
la 8 ore
• Pivmecilinam: idem, oral la 8 ore.
Efecte adverse:
• Asemănătoare penicilinelor şi aminopenicilinelor;
• Tulburări digestive după adm. orală.
 CEFALOSPORINE
GENERAŢIA I
Spectru de acţiune:
• Coci GP aerobi: streptococi, stafilococi MS, pneumococi PS
• Coci GN: gonococ
• Bacili GP aerobi: bacilul difteric
• Bacili GN aerobi: E. coli, Proteus, Salmonella, Shigella,
Pasteurella, H. Influenzae.
Inactive pe : Listeria, Enterococcus spp., stafilococi MR,
Clostridium difficile, micoplasme, chlamidii, micobacterii.
Indicaţii: infecţii ORL, infecţii respiratorii, infecţii urinare, infecţii
cutanate, profilaxie in chirurgie.
Reprezentanţi:
1. CFS ORALE:
• Cefalexina: 2-4 g/zi la adult, 50-100 mg/ kg/zi la copil, la 8 ore
2. CFS INJ.:
• Cefazolina: 2-6g/zi la adult, 50-100mg/kg/zi la copil, im, iv la
6-8 ore
Efecte adverse:
• reacţii alergice ( uneori încrucişate cu penicilinele),
• rar leucopenie, trombocitopenie,
• flebite, tromboflebite la adm. iv.
 GENERAŢIA A II-A
Spectru de acţiune:
• Gen. I plus BGN anaerobi,
• Au activitate superioară pe BGN aerobi,
• Au rezistenţă mai mare la betalactamaze.
Indicaţii:
• infecţii ORL, infecţii respiratorii,
• infecţii ginecologice,
• infecţii cutanate şi de părţi moi,
• infecţii mixte aerobi – anaerobi,
• infecţii urinare,
• profilaxie în chirurgie.
Reprezentanţi:
1. CFS orale:
• Cefuroxim axetil ( Zinnat) : 0,5-1,5 g/zi la adult, 20-30
mg/kg/zi la copil, la 8 ore,
• Cefaclor: 0,75-1,5 g/zi la adult, 20-40 mg/kg/zi la copil, la 8
ore
2. CFS injectabile:
• Cefuroxim: 3-6g/zi la adult, 50-150 mg/kg/zi la copil, im., iv. la
8 ore
• Cefoxitina: 4-12 g/zi la adult, 80-160 mg/kg/zi la copil., la 6
ore im, iv.
Efecte adverse:
• Mai reduse decât la cele de gen. I.
• Creşteri tranzitorii ale TGP, TGO, fosfatază alcalină şi bilirubină.
• Reacţii alergice.
 GENERAŢIA A III-A

Spectru de acţiune: foarte larg.

- de extremă stângă: pneumococ PR, BGN ( Enterobacterii) :
Ceftriaxona, Cefotaxima,
- de centru: BGN inclusiv piocianic, Acinetobacter, Serratia:
Ceftazidima, Cefoperazone, Cefsulodina,
- de extremă dreaptă: anaerobi ( inclusiv Bacteroides):
Moxalactam.
Indicaţii:
- infecţii severe cu germeni sensibili: meningite, infecţii
respiratorii, infecţii urinare, endocardite, infecţii cutanate şi de
părţi moi, infecţii cu pneumococ PR, infecţii ORL,
- gonoree,
- boala Lyme,
- febra tifoidă,
- profilaxie in chirurgie.
Reprezentanţi:
• Cefotaximă: 4-12g/zi la adult, 100-200mg/kg/zi la copil, im., iv., la
6-8 ore;
• Ceftriaxonă: 2-4g/zi la adult, 30-100mg/kg/zi la copil, im., iv. la 12-
24 ore;
• Ceftazidimă: 2-6g/zi la adult, 50-100mg/kg/zi la copil, im., iv.la 8
ore;
• Cefoperazonă: 4-12g/zi la adult, 50-200mg/kg/zi la copil, im., iv. la
8-12 ore;
• Moxalactam: 2-12g/zi la adult, 50-100mg/kg/zi la copil, im., iv.la 8
ore;
• Ceftibuten: 200-400mg/zi la adult, 9mg/kg/zi la copil, oral la 12 ore.
Efecte adverse:
• Reacţii alergice, hematologice ( neutropenie, eozinofilie,
trombocitopenie), tulburări de coagulare, creşteri transaminaze,
diaree secundară.
 GENERAŢIA A IV-A

Spectru de actiune: germeni foarte rezistenti – Citrobacter,

Enterobacter.
Rezistente le cefalosporinaze.
Reprezentanti:
• CEFEPIME, CEFPIROME.
BETALACTAMINE ASOCIATE CU INHIBITORI DE BETALACTAMAZĂ
Inhibitorii de B-lactamază:
• Se leagă de betalactamaze şi permit acţiunea antibioticului
betalactamicla locul infecţiei. Au activitate antibacteriană
redusă.
Reprezentanţi:
• Amoxicilină – Acid clavulanic = Augmentin
• Ticarcilină – Acid clavulanic = Timentin
• Ampicilină – Sulbactam = Unasyn
• Cefoperazonă – Sulbactam = Sulperazonă
• Piperacilină – Tazobactam = Tazocilină
Spectru de acţiune:
• Germenii antibioticului betalactamic din asociere şi germenii
producători de betalactamaze.
Indicaţii:
• Augmentin: infecţii ORL, respiratorii, stomatologice, cutanate
şi de părţi moi, urinare, genitale, muşcături de animale.
• Unasyn: ca şi Augmentin, infecţii intraabdominale.
• Timentin: infecţii cu BGN rezistenşi la alte betalactamine.
Infecţii la neutropenici.
• Tazocilină şi sulperazonă : infecţii severe plurimicrobiene,
infecţii la neutropenici.
 CARBAPENEME

Mecanism de acţiune:
• Inhibă sinteza peretelui bacterian prin fixare pe PBP 1 şi 2.
Spectru de acţiune: ultralarg:
• CGP – inclusiv enterococi,
• CGN – inclusiv Moraxella,
• BGP – inclusiv Listeria,
• BGN – inclusiv Pseudomons şi anaerobi.
Indicaţii:
• Infecţii severe cu germeni multirezistenţi, infecţii
nosocomiale:
• pneumonii, inf. uro-genitale, abdominale, osoase,
endocardite, meningite și alte infecţii intracraniene,
• stări febrile la neutropenici.
Reprezentanţi:
• Imipenem: 2-4g/zi la adult, 25-50mg/kg/zi la copil, pev. la 6-8
ore,
• Meropenem: 3-6g/zi la adult, 20-40mg/kg/zi la copil, iv. la 8
ore,
• Ertapenem: 1g/zi la adult, iv., im. priză unică.
Efecte adverse:
• reacţii alergice,
• toxicitate neurologică: convulsii la doze mari sau în prezenţa
insuficienţei renale,
• tulburări digestive: greţuri, vărsături, diaree,
• creşterea valorilor transaminazelor serice, bilirubinei,
fosfatazei alcaline,
• tulburări hematologice: eozinofilie, neutropenie,
trombocitopenie, anemie.
 MONOBACTAMI
Mecanism de acţiune:
• Inhibă sinteza peretelui bacterian prin legare de PBP 3 al
bacteriilor GN.
• Sunt rezistente la acţiunea multor betalactamaze.
Spectru de acţiune:
• CGN aerobi
• BGN aerobi: H. influenzae, E.coli, Salmonella, Shigella,
Proteus, Providencia, Morganella, Citrobacter, Klebsiella,
Serratia, Pseudomonas.
Indicaţii:
• Infecţii severe cu BGN.
Reprezentanţi :
• Aztreonam: 1g/zi la adult în inf. urinare, 3-8g/zi şi 60-
120mg/kg/zi la copil în infecţiile sistemice, iv., im. la 8 ore.
Efecte adverse:
• reacţii alergice,
• reacţii locale la locul administrării,
• tulburări digestive: diaree, greţuri, vărsături,
• creşterea valorilor transaminazelor serice.
 MACROLIDE
Mecanism de acţiune:
• Inhibă sinteza proteinelor bacteriene.
• Au efect predominant bacteriostatic, dar şi bactericid în
raport cu doza.
Spectru de acţiune:
• CGP : stafilococ MS, pneumococi, streptococi,
• CGN : meningococ, Moraxella catarhalis,
• BGP aerobi: B. anthracis, bacilul difteric, Listeria,
• BGN aerobi: Bordetella pertussis, Helicobacter pylori,
Legionella,
• Spirochete: Leptospira spp. Borellia, Treponema,
• Alţi germeni: Mycoplasma pneumoniae, chlamidii.
Indicaţii:
• angine acute,
• infecţii de căi respiratorii de diferite etiologii ( inclusiv cu
germeni atipici),
• infecţii cutanate,
• infecţii ORL,
• infecţii genitale ( uretrite şi cervicite negonococice),
• toxoplasmoză,
• infecţii cu micobacterii atipice,
• alternative la pacienţii alergici la betalactamine ,
• boala ulceroasă cu H. pylori prezent.
Reprezentanţi:
• Eritromicina: 1,6-2g/zi la adult, 30-50mg/kg/zi la copil, oral la 6-8 ore,
• Spiramicina: 3-9 MUI/zi la adult, 1,5 MUI/10KG/zi la copil, oral, iv. la 8 ore,
• Claritromicina: 0,5-1g/zi la adult, 15mg/kg/zi la copil, oral, iv. la 12 ore,
• Azitromicina: 250-500mg/zi la adult, 10mg/kg/zi la copil, la 24 ore , po, iv.

Efecte adverse:
• tulburări digestive: greţuri, vărsături, diaree, dureri abdominale,
• hepatotoxicitate – hepatită colestatică,
• reacţii alergice,
• ototoxicitate – reversibilă – la doze mari şi în prezenţa disfuncţiei hepatice
şi/ sau renale,
• interacţiuni medicamentoase prin interferarea cu sistemul citocromului
P450 hepatic,
• Reacţii locale la administrarea injectabilă: durere, flebită.
 LINCOSAMIDE

Mecanism de acţiune:
• Inhibă sinteza proteinelor bacteriene prin fixare pe subunitatea 50S
ribozomală.
• Sunt bacteriostatice, dar şi bactericide în condiţii speciale.
Spectru de acţiune:
• CGP aerobi: stafilococi MS, streptococi,
• BGP aerobi: B. anthracis, B. Cereus, bacilul difteric,
• BGN aerobi: Bordetella pertussis, Campylobacter jejunii,
• Bacterii anaerobe: clostridii, peptostreptococi, Prevotella,
Fusobacterium,
• Alţi germeni: Mycoplasma hominis, Chlamidida trachomatis,
• Specific pt. Clindamicină: Toxoplasma gondii, Plasmodium spp.
Pneumocystis carinii.
Indicaţii:
• infecţii cu anaerobi ( excepţie meningite),
• infecţii osteo-articulare,
• infecţii de părţi moi,
• infecţii ale cavităţii orale,
• toxoplasmoza cerebrală,
• infecţii la persoane alergice la peniciline.

Reprezentanţi:
• Lincomicina: oral, im., iv., 20-40 mg/kg/zi; la 6-8 ore.
• Clindamicina: 0,6-2,4g/zi la adult, 30-60 mg/kg/zi la copil,
oral, im., iv., la 8-12 ore.
Efecte adverse:
• tulburări gastro-intestinale: glosite, stomatite, greţuri,
vărsături, diaree,
• colită pseudomembranoasă,
• rar reacţii alergice,
• hepatită toxică,
• interacţiuni medicamentoase - important – potenţează
acţiunea blocanţilor neuro-musculari.
 GLICOPEPTIDE

Spectru de acţiune:
1. Sensibili:
• CGP : Str. Pyogenes, Str. Viridans, Str. Pneumoniae, enterococi,
stafilococi auriu şi coagulazo- neg. MS şi MR.
• BGP areobi : Bacillus cereus, Bacillus subtilis, bacilul difteric,
Listeria monocytogenes,
• Bacterii G + anaerobe: Peptostreptococcus, Clostridium spp.
2. Rezistenţă intrinsecă: Leptospira spp. Treponeme,
Mycoplasma spp., Chlamidia spp., Mycobacterium spp.
3. Rezistenţă dobândită: stafilococi, enterococi.
Mecanism de acţiune:
• bactericide prin inhibarea sintezei peretelui bacterian.
Indicaţii clinice:
• infecţii severe cu stafilococ meti-R: sepsis, endocardite,
infecţii osteo-articulare, mediastinale, peritoneale, meningite
( Vancomicina), infecţii respiratorii, infecţii cutanate;
• infecţii severe cu stafilococ meti-S, pneumococ la pacienţi
alergici la betalactamine;
• colita pseudomembranoasă cu Clostridium difficile;
• profilaxie chirurgicală în intervenţii pe tract digestiv, cardiacă,
ortopedică.
Efecte adverse:
• sindromul omului roşu: eritem cutanat, HTA, spasme
musculare; apare după administrarea rapidă de Vancomicină,
indus de eliberarea de histamină; se previne prin administrare
lentă în pev.
• Nefrotoxicitate: la doze mari de Vancomicină
• Ototoxicitate: la doze mari de Vancomicină,
• Neutropenie, trombocitopenie, eozinofilie,
• Hipersensibilizare,
• Hepatotoxicitate.
Reprezentanţi, doze:
• Vancomicina : 2g/zi la adult, 40 mg/kg/zi la copil, în pev cu
durata de cel puţin 1 oră.
• Teicoplanină ( Targocid) : 12 mg/ zi prima zi, apoi 6 mg/zi la
adult, 10 mg/kg/zi la copil, im sau iv.
 CHINOLONE

Spectru antibacterian:
• Chinolone urinare: Esch. coli, Proteus, Enterobacter.
• Fluorochinolone sistemice clasice: coci- stafilococ MS.,
Neisseria spp.; BGN- Enterobacteriaceae, Legionella spp.,
vibrio spp.; Mycoplsme, Chlamidii; micobacterii atipice.
• Fluorochinolone respiratorii: Str. pyogenes, Str. viridans, Str.
pneumoniae, anaerobi ( excepţie Cl. difficile).
Mecanism de acţiune:
• Bactericide prin inhibarea sintezei ADN bacterian ( acţiune pe
ADN-girază şi topoizomerază).
Indicaţii clinice:
• Chinolone urinare: infecţii urinare joase, infecţii digestive.
• Fluorochinolone sistemice:
- infecţii urinare,
- infecţii genitale: uretrite, prostatite, gonoree, boală
inflamatorie pelvină,
- infecţii respiratorii: bronşite cronice acutizate, pneumonii,
- infecţii ORL,
- infecţii osteo-articulare,
- infecţii digestive: febra tifoida, dizenteria bacteriană, holare,
diareea călătorilor,
- infecţii sistemice,
- febra Q,
- infecţii cu micobacterii atipice la pacienţi cu infecţie HIV.
Efecte adverse:
- tulburări digestive: greţuri, dureri abdominale, diaree,
- reacţii cutanate: erupţii, fotosensibilizare, hipersensibilizare,
- neurologice: cefalee, convulsii,
- hepatocitoliză,
- leucopenie, trombocitopenie,
- renale: cristalurie,
- interacţiuni medicamentoase.
- osteo-musculare: artralgii, mialgii, tendinopatie cu risc de
ruptură de tendon( la vârstnici),
- inhibă procesul de creştere prin acţiune pe cartilaje – NU se
recomandă la copii.
Reprezentanţi:
1. Chinolone urinare:
- Acid nalidixic: 30-50 mg/kg/zi, oral la 6 ore ( ŞI LA COPII),
• Norfloxacină: 800 mg/zi, oral la 12 ore.
2. Fluorochinolone sistemice:
• Ciprofloxacina: oral 1g/zi, iv 400-1200 mg/zi, la 12 ore,
• Pefloxacina: 800 mg/zi, la 12 ore, oral, iv,
• Ofloxacina: 400-800mg/zi, oral la 12 ore, oral,
• Moxifloxacina: 400 mg/zi oral priză unica,
• Levofloxacina: 500 mg/zi, oral, iv, priză unică,
• Gatifloxacina: 400 mg/zi, oral priză unică.
 AMINOGLICOZIDE

Mecanism de acțiune:
- Efect bactericid – inhibă sinteza proteinelor bacteriene prin
fixare pe situs-ul aminoacyl al subunității ribozomale 30S.
Spectru antibacterian:
- M. tuberculosis; micobacterii atipice;
- CGP, CGN;
- BGN: H. influenzae, Serratia, Morganella, Klebsialle, E. coli,
Enterobacter, Yersinia, Brucella, Vibrio cholerae,
Acinetobacter, Citrobacter, Ps. aeruginosa;
- Listeria etc.
Rezistență: anaerobii, pneumococul, stafilococul meti-R,
leptospirele, treponemele.
Indicații clinice:
- Tuberculoză ( inclusiv cu germeni multirezistenți), infecții cu
micobacterii atipice;
- Tularemie, bruceloză;
- Infecții cu enterococ;
- Endocardite infecțioase ( în asociere cu betalactamine);
- Infecții severe cu Listeria ( în aosciere cu aminopeniciline);
- Infecții severe cu germeni posibil multirezistenți ( în asociere
cu betalactamine, fluorochinolone, glicopeptide);
- Infecții stafilococice cu stafilococ meti-S;
- Infecții urinare.
Efecte adverse:
- Nefrotoxicitate ( 5-25%) – de regulă reversibilă;
- Ototoxicitate ( 60-65%) – ireversibilă, poate apare și la 1-2
săptămâni de la terminarea terapiei;
- Blocadă neuro-musculară – severă; factori de risc asociați:
miastenia gravis, hipocalcemia, hipomagneziemia, curarizarea;
- Reacții alergice;
- Reacții alergice.
Reprezentanți:
1. Streptomicina:
0,5-1 g/zi la adult, 30-50 mg/kg/zi la copil; priză unică, im.
2. Gentamicina:
3-5 mg/kg/zi la adult, 2-4 mg/kg/zi la copil; la 8,12,24 ore, im.
sau iv. ( de preferat pev).
3. Tobramicina:
3 mg/kg/zi; la 8,12,24 ore, im. sau iv.
4. Netilmicina:
4-7 mg/kg/zi; la 8,12,24 ore, im. sau iv.
5. Amikacina:
15mg/kg/zi, la 12, 24 ore, im. Sau iv.
 CICLINE

Mecanism de acțiune:
- bacteriostatice, prin inhibarea sintezei proteinelor bacteriene.
Spectru antibacterian:
- CGP ( pneumococ)
- CGN (meningococ, Moraxella)
- BGP ( Listeria)
- BGN: H.influenzae, Pasteurella, Francisella, Legionella,
Brucella, Vibrio cholerae
- Leptospira, Borrelia, Mycoplasma, Chlamydia, Rickettsia spp.
- Anaerobi: Clostridium, peptostreptococcus etc.
Indicații clinice:
- infecții genitale cu Chlamydia spp. ( cervicite, uretrite,
salpingite, endometrite),
- Rickettsioze,
- Holeră,
- Bruceloză,
- Boală Lyme,
- Malaria ( cu Pl. falciparum rezistent la clorochină),
- Pneumonii comunitare de severitate redusă,
- Pasteureloză, tularemie,
- Acnee, acnea rosacea,
- Febra mușcăturii de șobolan.
Efecte adverse:
- Tulburări digestive: grețuri, vărsături, epigastralgii, enterocolită
( prin dismicrobism),
- Anomalii dentare și osoase – în timpul sarcinii și în mica
copilărie,
- Nefrotoxicitate ,
- Neurotoxicitate,
- Tulburări hematologice: anemie hemolitică, TR-penie,
neutropenie,
- Cutanate – fotosensibilizare, urticarie, eritem polimorf,
Contraindicații: sarcină, alăptare, copii sub 8 ani, expunere la
soare, I. renală.
Reprezentanți:
1. Tetraciclina:
25-30 mg/kg/zi; oral, la 6,8 ore.
2. Doxiciclina:
100-200 mg/zi; oral, la 12-24 ore.
 BENZIMIDAZOLI

Mecanism de acțiune:
- Bactericid – interacțiune cu ADN-ul bacterian.
Spectru antibacterian:
1. Bacterii anaerobe: Peptostreptococcus spp., Clostridium spp.,
Bacteroides spp., Prevotella, Fusobacterium;
2. Bacterii aerobe: Treponema pallidum, Campylobacter fetus,
H. pylori, Gardnerella vaginalis;
3. Protozoare: Trichomonas vaginalis, Giardia lamblia,
Entamoeba histolitica etc.
Indicații clinice:
- infecții cu anaerobi,
- Infecții digestive cu Cl. difficile,
- Amibiază, giardioză, trichomoniază, uretrită negonococică,
- Acnee rozacee,
- Profilaxia infecțiilor cu anaerobi în chirurgia digestivă,
genitală.
Reprezentanți:
1. Metronidazol:
1-4 g/zi la adult, 30 mg/kg/zi la copil; la 8 ore; oral, iv.,
intravaginal.
 OXAZOLIDINONE
Mecanism de acțiune:
- Bacteriostatice – inhibă sinteza proteinelor bacteriene.
Spectru de acțiune:
- CGP aerobi: streptococi, stafilococi –MS și MR, enterococi,
pneumococi – PS și PR,
- BGP – Bacillus, Corynebacterium, Listeria,
- Mycobacterium tuberculosis, M. avium complex.
Indicații clinice:
- infecții sistemice cu enterococi vancomicin-R, stafilococi meti-R
și vancomicin-R,
- Pneumonii severe nosocomiale cu stafilococi, pneumococi
rezistenți,
- Infecții severe de părți moi.
Efecte adverse:
- gastro-intestinale:grețuri, diaree,
- mielosupresie: TR-penie, anemie, neutropenie,
- Citoliză hepatică,
- Neuropatie periferică, nevrită optică,
- Acidoză lactică.
Reprezentanți:
1. Linezolid:
1,2 g/zi; ora lsau iv., la 12 ore.
 2.2. REZISTENŢA MICROBIANĂ LA
CHIMIOTERAPICE ŞI ANTIBIOTICE

Reprezintă capacitatea unui germene de a se multiplica în

prezenţa unei substanţe antimicrobiene, în condiţiile realizării unei
concentraţii nepericuloase pentru organism cu substanţa respectivă.
Se deosebesc două forme de rezistenţă:
• rezistenţa naturală - prezentă spontan şi constant la o specie
microbiană, având caracter genetic (Ex. rezistenţa la Penicilina G
a unor BGN),
• rezistenţa dobândită - apare secundar pentru anumite tulpini
microbiene în cadrul unei specii, de obicei sensibilă.
- se poate realiza prin mutaţii, cu selectarea mutantelor rezistente
sau prin transferul factorului de rezistenţă, prezent la unele bacterii.
1. Ca moment al apariţiei, faţă de tratamentul antimicrobian,
rezistenţa poate fi primară, de la începutul tratamentului sau
secundară, apărută pe parcursul tratamentului.

2. Rezistenţa poate fi încrucişată, adică tulpinile rezistente la un

antibiotic sunt rezistente uneori şi la alte antibiotice înrudite
chimic cu antibioticul respectiv.

3. Originea rezistenţei poate fi genetică (cromozomială şi extra-

cromozomială) sau non-genetică (prin mecanisme biochimice).
 Rezistenţa genetică

1. Rezistenţa genetică cromozomială (10% din rezistenţa

dobândită).
• Se realizează prin mutaţii şi translocări.
• Poate fi spontană, fără contact prealabil cu antibioticul sau
indusă prin agenţi mutageni.
• Rezistenţa se transmite vertical la descendenţii microbieni.
Printr-un tratament incorect cu antibiotice mutantele
rezistente se selectează şi se răspândesc (presiunea de
selecţie).
2. Rezistenţa genetică extracromozomială (transmisibilă,
infecţioasă).
- Apare în urma transferului materialului genetic purtător al
rezistenţei microbiene (numit factor de transfer R) de la
bacterii rezistente la alte bacterii din aceeaşi specie sau chiar
din alte specii.
- Factorul de rezistenţă R se găseşte în plasmide şi în
transpozomi.
a. Plasmidele - molecule de ADN separate de cromozomul bacterian,
care se pot înmulţi autonom; se pot transfera de la o bacterie la alta prin
recombinare bacteriană (conjugare).
b. Transpozomii - unităţi genetice extra-cromozomiale, ce se pot deplasa
de la o plasmidă la alta, dar nu se pot înmulţi autonom;transferă
rezistenţa între plasmidele aceleiaşi celule bacteriene.

Transferul materialului genetic purtător al genelor de rezistenţă se face

prin mai multe mecanisme:
• conjugare (punţi între celule, pili sexuali);
Ex. Shigelle multirezistente la antibiotice se pot conjuga cu E.coli
susceptibil;
• transformare – transfer direct de ADN de la o bacterie rezistentă
lizată la o bacterie sensibilă;
• transducţie – prin intermediul unui bacteriofag.
- tip de rezistenţă pus în evidenţă la numeroase Enterobacteriacee
(Shigelle, Salmonelle, E.coli) şi la stafilococi; frecvent este o
multirezistenţă, favorizată de spitalizare şi de abuzul de antibiotice.
 Rezistenţa prin mecanisme biochimice

1. Inactivarea enzimatică a antibioticelor:

Se realizează prin variate exoenzime:
• Betalactamazele - acţionează în cazul antibioticelor betalactamice. Sunt
reprezentate de penicilinaze (inactivează penicilinele), cefalosporinaze
(inactivează cefalosporinele, în special cele de generaţia I),
carbapenemaze ( inactivează carbapenemele);
ESBL ( betalactamaze cu spectru extins) - enzime capabile să hidrolizeze şi
să inactiveze antibiotioce din categoria cefalosporinelor şi penicilinelor; sunt
produse de bacterii Gram negative, care în mare parte se regăsesc în flora
normală de la nivel intestinal ( Enterobacterii–ex. Klebsiella pneumoniae, E.
coli).
• Enzime inactivatoare ale aminoglicozidelor: fosfotransferaze,
acetiltransferaze;
• Enzime de inactivare a cloramfenicolului.
2. Alte mecanisme :
• Modificarea permeabilităţii învelişului bacterian prin alterări structurale;
• Alterări ale mediului intracelular asupra căruia acţionează antibioticul.
 2.3. REACŢII ADVERSE ALE ANTIBIOTICELOR

Intoleranţă locală la locul administrării:

• Intoleranţă gastrică la administrarea unor antibiotice (Tetraciclină,
Eritromicină, Metronidazol, sulfamide). Clinic: inapetenţă, greţuri,
vărsături. Prevenire: administrarea antibioticelor după mese, folosirea de
pansamente gastrice, antiemetice. Excepţie: Penicilina V,
tuberculostaticele - se administrează pe stomacul gol pentru o resorbţie
rapidă şi completă.

• Dureri locale la locul de injectare intramusculară - apar mai ales la

administrarea unor cantităţi mari de penicilina G. Penicilina G sodică este
de cinci ori mai puţin dureroasă decât penicilina G potasică. Prevenire:
administrarea alternativă im.- iv. sau im.- oral (PV), diluţia de penicilina G
să nu fie mai mare de 100.000. U.I./ml şi efectuată în ser fiziologic.
• Administrarea de Moldamin nu este indicată la copilul sub trei ani - poate
produce noduli şi necroze. La administrarea Moldaminului (im.) pot apare
două accidente severe: dermatită livedoidă (necroză locală prin
introducere într-o arteriolă fesieră) şi mici embolizări pulmonare, uneori
letale, la introducerea într-o venulă fesieră. Prevenire: aspirare îninte de
înjectare pentru asigurarea că injectarea se face strict intramuscular.

• Flebita prin iritaţie chimică. Prevenire: prin schimbarea frecventă a

venelor.

• Aplicările locale de antibiotice trebuie strict limitate la cele absolut

necesare şi cu preparate adecvate - pot produce fenomene de alergizare.

• Introducerea antibioticelor în cavităţi seroase şi în LCR se face numai în

doze sigur inofensive. Pot apare paraplegii ireversibile, encefalopatie
convulsivantă mortală (după penicilina G sau streptomicină intrarahidian),
stop respirator şi deces (după aplicarea pe peritoneu de aminoglicozide).
Toxicitate:
• Nefrotoxicitatea - poate duce la insuficienţă renală acută sau cronică.
Prezenţa insuficienţei renale duce la acumularea acestor antibiotice în
sânge, generând efectul ototoxic, exercitat mult mai rapid decât în cazul
unei funcţii renale normale.
După calea preponderentă de eliminare şi potenţialul nefrotoxic, antibioticele
se clasifică în:
 Antibiotice şi chimioterapice cu eliminare preponderent renală şi fără
toxicitate (sau redusă): Penicilina G, penicilinele de semisinteză,
cefalosporinele (cu excepţia cefaloridinei), lincomicina, clindamicina,
eritromicina, cotrimoxazol. Sunt antibiotice de elecţie în tratamentul
infecţiilor cu insuficienţă renală.
 Antibiotice cu eliminare preponderent renală şi nefrotoxicitate mare sau
foarte mare: aminoglicozide, polipeptide, cefaloridina, vancomicina,
amfotericina B.
 Antibiotice şi chimioterapice cu potenţial toxic, contraindicate în
insuficienţa renală: tetracicline, sulfamide, cloramfenicol, rifampicină.
Conduita în infecţiile cu insuficienţă renală, ce necesită antibioticele din a
doua grupă constă în:
- modificarea schemei terapeutice prin scăderea dozelor sau mărirea
intervalelor,
- monitorizare de laborator a tratamentului prin evaluarea funcţiei renale
(în relaţie cu creatinină serică) şi prin dozarea antibioticului în ser.
 Pentru conducerea terapiei cu antibiotice în insuficienţa renală s-au
elaborat diferite formule de calculare a dozei de antibiotic funcţie de
clearance-ul la creatinină.
- Clearance peste 100 ml /min nu necesită reducerea dozei de antibiotic;
- Clearance sub 100 ml/min necesită reducerea dozei.
 Ajustările la schema terapeutică trebuie să ţină seama şi de funcţia
hepatică - în situaţiile cu afectare hepatică concomitentă cu cea renală se
reduc şi mai mult dozele de antibiotic.
 Ototoxicitatea - este în raport direct proporţional cu
nefrotoxicitatea.
- Apare după administrare de aminoglicozide gen. I şi polipeptide.
- Poate determina surditate ireversibilă (parţială sau totală) şi
sindroame vestibulare.

 Neurotoxicitatea – poate determina apariția de nevrite, polinevrite,

encefalopatii.
- Apare după: izoniazidă, etambutol (nevrită optică, tulburări vizuale),
nitrofurani, acid nalidixic, polimixină B, vancomicină, amfotericină B;
Penicilina G aplicată pe creier determină convulsii.
- Au fost raportate cazuri de miastenie, prin blocajul eliberării de
acetilcolină, după supradozare de aminoglicozide.
- Profilaxia polinevritei după izoniazidă se face prin administrarea
concomitentă de vitamină B6.
• Hepatotoxicitatea - se manifestă prin modificări ale
transaminazelor serice (citoliză), icter colestatic.
- Apare după administrare de izoniazidă, rifampicină, asocieri de
tuberculostatice, tetracicline, acid nalidixic, nitrofurantoină.
- Tetraciclinele sunt contraindicate la gravide şi pentru efectele
toxice hepatice (degenerescenţă grasă prin necroză hepatică).

• Medulotoxicitatea - prin mecanism toxic direct sau prin

sensibilizare.
- Induce agranulocitoză, anemie aplastică, pancitopenie.
- Apare după cloramfenicol, sulfamide, trimetoprim.
Sensibilizarea la antibiotice
• Poate apare faţă de oricare antibiotic sau chimioterapic folosit, fenomenul fiind
imprevizibil, dar direct proporţional cu numărul de tratamente cu medicamentul
respectiv.
• Apare mai frecvent la persoane alergice sau care manipulează curent aceste
substanţe.
• Există cazuri de sensibilizare încrucişată faţă de întregul grup chimic al unui
antibiotic.
• Manifestări clinice: febră medicamentoasă, urticarie, rinită alergică, sindrom
cutaneo-mucos Stevens- Johnson, astm bronşic, şoc anafilactic.
• Măsuri de prevenire:
- Măsuri cu caracter general, ce privesc preîntâmpinarea stării de sensibilizare la
antibiotic: evitarea tratamentelor inutile, interzicerea aplicării locale de antibiotice.
- Măsuri cu caracter special: depistarea printr-o anamneză insistentă a existenţei unei
sensibilizări anterioare; testarea stării de sensibilizare prin testul percutan şi testul
intradermic.
- Un test negativ la penicilină nu exclude starea de sensibilizare – orice pacient care
primește un antibiotic trebuie supravegheat după administrarea acestuia.
Perturbarea gravidităţii şi embriopatii
Administrarea antibioticelor la gravide trebuie să îndeplinească două condiţii
majore:
• să convină organismului gravidei, care prezintă o sensibilitate crescută la
dozele mari de antibiotice şi
• să nu afecteze embrionul sau fătul, prin efecte toxice şi/sau teratogene.
Pătrunderea antibioticelor în circulaţia fetală se face în concentraţie de 50-
80% faţă de titrul sanguin matern.
• Antibiotice permise: penicilina G şi toate penicilinele de semisinteză,
carbeniciline, cefalosporine, lincomicină, eritromicină, azitromicina,
carbapeneme, Metronidazol
• Antibiotice contraindicate: aminoglicozide şi polimixine (efecte ototoxice),
cloramfenicol (sindrom cenuşiu), tetracicline (discromie dentară, leziuni
osoase), rifampicină (efect teratogen), cotrimoxazol (efect teratogen), acid
nalidixic (în trimestrele II şi III- teratogen, hemoliză)
Efecte secundare la nou-născut, prematur şi sugar

Particularităţi ale vârstei:

• T50 al antibioticului mai lung cu persistenţa îndelungată în organism, prin
imaturitatea funcţiei renale, necesitând doze mai mici de antibiotic şi
administrate la intervale mai mari;
• Absorbţia intestinală mai accentuată a antibioticului prin permeabilitate
digestivă mai mare;
• Insuficienţa unor activităţi enzimatice şi a funcţiei hepatice, acetilarea şi
glucuronoconjugarea antibioticului fiind deficitare - sulfamidele nu se
administrează în primele patru săptămâni de viaţă deoarece pot produce
icter nuclear;cloramfenicolul poate induce sindromul cenuşiu.
• Funcţii de transport reduse;
• Funcţii de detoxifiere şi excreţie imature;
• Sensibilitate mai mare a SNC la bilirubina conjugată.
Administrarea antibioticelor la această vârstă se face:
- după indicaţii strict necesare,
- cu antibiotice puţin toxice,
- în doze adecvate pe kg/vârstă,
- în cure scurte
- de preferat în monoterapie.

 Antibiotice contraindicate la mamele care alăptează:

tetracicline, cloramfenicol, sulfamide, acid nalidixic,
metronidazol, aminoglicozide.
 Antibiotice permise: peniciline, cefalosporine. Pot provoca la
sugar reacţii alergice, dismicrobisme bucale şi intestinale.
•
 2.4. ASOCIERI DE ANTIBIOTICE

• Monoterapia antimicrobiană sau terapia “ţintită” nu este posibilă

totdeauna.
• Asocierile de două sau trei antibiotice sunt justificate în
următoarele situaţii şi scopuri:
- Tratamentul de primă intenţie în unele boli infecţioase grave
(septicemii, pneumonii severe, meningite purulente), urmărindu-se
realizarea unui spectru antibacterian cât mai larg, până la precizarea
etiologiei;
- Tratamentul bolilor infecţioase cu etiologie polimicrobiană
(peritonite purulente, septicemii, supuraţii pulmonare);
- Tratamentul infecţiilor la pacienţi cu imunodepresii de diferite cauze;
- Prevenirea apariţiei rezistenţei la antibiotice, evidenţiată în cazul
tratamentului antituberculos;
- Creşterea acţiunii antimicrobiene, prin efect sinergic (efectul obţinut
fiind mai mare decât suma acţiunilor celor două antibiotice) sau aditiv
(de însumare a acţiunii fiecărui antibiotic).
 Pentru evitarea efectului de antagonism (acţiunea combinată
mai mică decât cea obţinută cu un singur antibiotic) nu se
asociază un antibiotic bactericid cu unul bacteriostatic (Ex.
Cloramfenicol + penicilină) - efectul bacteriostatic încetineşte
multiplicarea germenilor, fază în care ar fi activ antibioticul
bactericid.
 Dezavantajele asocierilor de antibiotice:
- Uneori asociere inutilă, fără să aducă un plus de eficienţă;
- Posibilitatea apariţiei interacţiunilor medicamentoase
nefavorabile. Ex. HIN + Rifampicină- hepatotoxicitate crescută;
- Creşterea riscului reacţiilor adverse;
- Favorizarea dezvoltării rezistenţei microbiene prin apariţia de
plasmide cu mai multe gene de rezistenţă.
 2.5. Erori în practica terapiei cu AB

 Utilizarea unui AB cu spectru larg în situații în care un AB cu spectru

îngust ar fi suficient – Ex. tratamentul amigdalitei acute
streptococice cu Augmentin sau Zinnat ( penicilina este tratamentul
de elecție la pacienții nealergici)
 Durata excesivă a tratamentului
 Utilizarea căii intravenoase în situații în care terapia orală ar avea
aceeași eficiență – Ex. tratamentul unei pneumonii bacteriene
formă clinică medie cu Levofloxacină intravenos ( Levofloxacina
pe cale orală este la fel de eficientă)
 Asocieri de AB în situații în care monoterapia ar fi suficientă
 Neajustarea schemei de tratament după ce antibiograma devine
accesibilă
 Neajustarea dozelor în caz de afectare renală și/sau hepatică
 Utilizarea unor AB în lipsa informațiilor despre rezistența
antibacteriană a unor bacterii.