Sunteți pe pagina 1din 2

Octavian Goga, Altă ţară, alte drepturi

Paris, miercuri, 22 martie 1919

Multe şi grele sunt frământările prin care i-a fost dat neamului nostru să treacă de câţiva ani
încoace. Fiecare zi din această vreme a adus mai multă schimbare decât veacuri întregi de nemişcare şi
amărăciune din trecut. Din acest zbucium grozav, în sfârşit dreptatea s-a ridicat biruitoare. Din lacrimi
şi din sânge a ieşit Unirea noastră. Astăzi suntem una. Cei din Regatul de ieri, cu cei din Ardeal,
Banat, Bucovina şi din Basarabia, alcătuiesc acelaşi trup. În curând, de aici de la Paris, unde se
pecetluieşte soarta omenirii, se va spune şi cuvântul hotărâtor, care va da cea din urmă întărire
orânduirii noastre de acasă.
Inima fiecăruia dintre noi şi cu deosebire inima voastră, dragi soldaţi, care aşteptaţi întoarcerea
pe la căminuri, trebuie să tresalte de bucurie. Voi, care aţi adus jertfa sângelui, aveţi şi înţelegerea
dreaptă a lucrurilor. Voi vă daţi seama, de acolo din chinurile înfricoşate ale pribegiei prin străini, ce
va să zică apropierea fraţilor la aceeaşi vatră străbună. Voi însă pătrundeţi cu mintea voastră şi
binefacerile acestor vremuri schimbate. Ştiţi că în viaţa proaspătă care ne aşteaptă, cu hotarele
întregite, o mulţime de înnoiri vor fi chemate să uşureze soarta poporului nostru şi mai ales traiul
plugarilor de la sate, care, sunt şi rămân încă multă vreme temelia de căpetenie a neamului.
Cu deosebire două lucruri sunt care în statul ce s-a croit acum vor aduce o primenire în trebile
obşteşti. Mai întâi este aşezarea nouă a pământului pe seama ţăranilor. Veţi fi auzit cei mai mulţi, că
după începutul războiului românesc, cârmuitorii ţării, înţelegând mai limpede ca oricând rostul unei
ţărănimi bine întemeiate, au chibzuit că a sosit timpul ca să se facă o împărţire dreaptă de proprietate,
dându-i-se astfel prilejul fiecărui ţăran să ajungă gospodar stăpân pe un petec de moşie. Astfel s-a
hotărât, la Iaşi, împroprietărirea pe zece pogoane a fiecărui ţăran lipsit de pământ, având a se da
această sporire din moşiile boiereşti, care vor fi răscumpărate cu preţul cuvenit şi plătite sub ocrotirea
statului cu mare înlesnire de către săteni. Aţi auzit că Maiestatea Sa Regele a mers înainte cu pilda în
această îmbunătăţire, dând de la început moşiile Coroanei, pentru înstărirea celor de jos. Ei bine, astăzi
aceeaşi schimbare se petrece şi în Transilvania. Pe toată întinderea Patriei noastre unite luminează un
singur gând: vrem să facem o ţară sănătoasă în care o ţărănime bine închegată să iubească pământul cu
dragoste de stăpânitor.
Totuşi, mai este însă o schimbare care e menită să îndrumeze pe altă cale viaţa de la sate.
Aceasta este a doua lege de la Iaşi şi care astăzi se chibzuieşte şi dincolo de Carpaţi şi dincolo de Prut.
Este votul obştesc.
Ivirea zilelor noi nu poate însemna pentru mulţime numai o mai prielnică împărţire a bunurilor
trupeşti. Trebuie dezrobit şi sufletul de capiştea întunericului. Ţărănimea noastră a dat dovezi de atâta
înţelepciune în aceste zile tulburi de grea obidă, a arătat atâta cumpăt în suferinţă şi atâta pricepere în
datoriile către ţară că orice minte luminată şi-a dat seama şi de drepturile sufleteşti ce i se cuvin. Iată
de ce, s-a zis cu drept cuvânt, trebuie, din ţăranul care ieri a fost soldat, să facem astăzi un gospodar şi
mâine un cetăţean. Iubitorii nefăţăriţi ai satelor s-au gândit, deci, ca în viaţa largă a tuturor drepturilor
obşteşti, poporul întreg să fie de azi înainte cel care sfătuieşte asupra sorţii lui. S-a primit deci şi la noi
legea, care aici în Franţa şi în alte părţi de un timp îndelungat conduce politica ţării, legea votului
universal.
Unde este schimbarea între ce a fost şi ce va fi pe urma acestei legi, veţi înţelege când veţi sta
puţin pe gânduri şi veţi judeca rostul ei. Votul obştesc este dreptul de alegere pe care de aici înainte îl
va avea fiecare cetăţean, pentru alegerile din comună, din judeţ şi pentru alegerile de la Cameră.
Aduceţi-vă aminte, cum a fost ieri, ca să vă daţi seama de schimbarea de mâine. În România erau cele
trei colegii în care un număr restrâns avea dreptul să trimită deputat la Bucureşti. Cuvântul ţăranului
nu trăgea în cumpănă în această alcătuire, nu trăgea deci nici interesul lui. Legile care se aduceau de
oameni a căror rădăcină Constituţia ţării n-o pusese în sufletul mulţimii, nu puteau fi legi care să răs-
pundă nevoilor celor mulţi. Altfel glasul adevărat al satelor răsuna rar şi meşteşugit numai acolo în
casa legilor din capitală. Acolo încalţe nici nu se mai pomenea de drept de alegător, fiindcă jandarmii
unguri şi cnutul cazacilor sugrumau orice libertate de cetăţean pe seama ţăranului român.
Bine, să pătrundem ce lume nouă ne aşteaptă acasă, atunci când fiecare ţăran cu votul lui va
veni la alegere de deputat. Viaţa întreagă a ţării cu toate rosturile se aşează pe o temelie nouă.
Cârmuitorul trebuie să coboare în mijlocul mulţimii, să pipăie durerile ei, să-i priceapă năzuinţele, să-i
sprijine interesele. Legile care se vor aduce vor trebui să ţie socoteală de trebuinţele acestei mulţimi de
alegători, fiindcă votul lor le poate schimba oricând spre binele ei. De apăsarea celor nevoiaşi nu mai
poate fi vorba în această orânduire viitoare, fiindcă ei, cei mulţi, cu cuvântul lor îşi vor trimite pe omul
de încredere să-i apere. Vedeţi, deci, cum în asemenea împrejurări lucrurile se schimbă. Ţăranii prin
acest drept ajung să-şi vadă soarta în mâinile lor. De la ei va depinde de azi înainte îndrumarea
neamului, de la judecata lor povăţuită de cinste şi de dreptate.
Este o puternică prefacere ale cărei roade noi, iubitorii satelor, le aşteptăm cu încredere. Să
nădăjduim că bunul simţ strămoşesc care a călăuzit poporul nostru prin atâtea veacuri de împilare se
va arăta şi la această nouă răspântie a vremilor.
Cetăţeni ai istoriei să fie ţăranii noştri, cum au fost soldaţi ai datoriei pe câmpul de luptă, şi atunci
România nouă va putea sta cu fruntea ridicată în faţa oricărui colţ luminat din omenire.

Ibidem, pp. 336-338.

S-ar putea să vă placă și