Sunteți pe pagina 1din 7

1. Definiți legea lui Wolff și discutați importanța sa în cadrul Biomecanicii structurale. (Cap.

1 Intro)
Fiecare schimbare a funcţiei pe care osul o împlineşte atrage după sine schimbări ale
arhitecturii sale interne şi ale configuraţiei externe, în concordanţă cu legiale matematicii.
Deşi, în prezent, există critici asupra atribuirii lui Wolff a legii care-I poartă numele,
acestea se referă, cu precădere, la conţinutul mathematic al acesteia şi nu la cel principial,
întrucât Wolff nu a dat şi un model mathematic asociat legii care să dovedească afirmaţia sa.
În fond,legea lui Wolff sugerează idea că osul, prin natura lui, tinde, dea lungul vieţii, către o
configuraţie optimală, aceea de a atinge maximă eficienţă cu un minim de masă..
Derivate din formularea lui Wolff, au apărut trei concepte în secolul XX, care, după
Martin şi Burr, reprezintă cheia studiilor teoretice ale remodelării osoase (proces fiziologic
prin care oasele se adaptează la sarcinile mecanice care le solicită):
a) Optimizarea rezistenţei în raport cu minimizarea greutăţii;
b) Alinierea trabeculelor cu direcţiile principale;
c) Automodelarea structurii osoase, ca efect al răspunsului celulelor la stimuli mecanici.
Toate modelele matematice ale remodelării osoase care au urmat legii lui Wolff, au
abordat cel puţin unul dintre conceptele precedente.

2. Enumerați și descrieți aplicațiile principale ale Biomecanicii structurale. (Cap. 1 Intro)


A. Ortopedie:
- proiectarea endoprotezelor (sisteme mecanice menite să substitue organe strucutrale sau
părți ale acestora, în interiorul organismului); exemple: proteza totală de șold, proteza totală
de genunchi etc.
- proiectarea exoprotezelor (sisteme mecanice menite să substitue organe strucutrale sau părți
ale acestora, în exteriorul organismului); exemple: proteze care substituie membrele.

B. Stomatologie:
- proiectarea implanturilor dentare (sisteme mecanice menite să substitue structurile de
susținere ale dinților);
- Analiza mecanică și optimizarea structurilor dentare artificiale; exemple: implanturi,
coroane dentare, proteze totale etc.

3. Enumerați etapele necesare realizării unui model biomecanic structural și exemplificați pe


baza femurului proximal tridimensional. (Cap. 1 Intro si Laborator)
Etape în realizarea unui model biomecanic structural
Orice model biomecanic, analitic, numeric ori experimental, pretinde modelarea/
caracterizarea prealabilă a geometriei, a materialului și a sarcinilor mecanice. În funcție de
complexitatea modelului vizat, fiecare dintre aceste etape poate include subetape de
consistență semnificativă (vezi obținerea discretizării în cazul femurului proximal).
4. Enumerați și descrieți principalele tipuri de modele geometrice pentru analiza
biostructurilor solide. (Cap. 2 Geometrie și discretizare)
A. Modele generale
A1. Scheme de calcul
- Utilizate cu precădere la testarea de ipoteze și/sau metode de calcul și la elaborarea unor
modele de comportament al materialului (modele constitutive);
- Sunt aplicabile și în cazul unor studii locale prin metode analitice, dacă geometriile sunt
simple.
Exemple
1. Diferitescheme simplificateale structuriiosuluitrabecular
2. Cilindru pentrumodelareadiafizeifemurale(treimeamijlociea femurului) saua
coluluifemoral
A2. Geometrii generice, din date antropometrice
- Utilizate pentru testarea unor ipoteze, modele matematice, aplicabilitatea unor teorii sau ca
modele didactice;
- sunt ușor de realizat;
- nu pretind informații medicale.

B. Modele personalizate
B1. Geometrii bidimensionale personalizate
Permit verificarea rapidă a unor tipo-dimesiuni protetice;
-Permit calculul rapid (nu pretind resurse avansate ale sistemului de calcul);
-Se realizează ușor, de regulă din imagini radiografice, pe baza conturului exterior;
-Suntreductibilela informații plane, ceeacenu le face utile la
modelareaunorfenomenecomplexe.
Exemple: Modele de osteosinteze (intervenții chirurgicale care constau în reunirea și
imobilizarea fragmentelor unui os fracturat, cu ajutorul unor plăci sau tije metalie) folosite în
tratamentul chirurgical al fracurilor de tibie.
B2. Macro -geometrii tridimensionale personalizate
Permit verificarea rapidă a unor tipo-dimensiuni protetice;
-Permit calculul rapid, în cazulutilizăriimetodeielementelorfinite(volum relativ mic de calcul);
-Se realizează ușor;
-Dauinformațiile cele mai realiste comparativ cu alte variante de geometrii;
-Au aplicabilitate directă în implantologie;
-Suntbazatepeimagisticămedicală, cu precădere tomografii computerizate;
-Suntpersonalizate(individualizate), pentrucă dețin informația geometrică specifică individului
de la care au fost achiziționate imaginile;
-Se obțin cu programe specializate (MIMICS, 3D Slicer).
Exemplu: Femurulproximal (treimeasuperioarăa femurului)

C. Micro-geometrii tridimensionale
- Utilizate la studiul interacțiunilor mecanice microscopice; de exemplu, rugozitatea
suprafeței implantului determină cantitatea de os depus pe implant.
-Se realizează din reconstrucții tridimensionale din imagini de tomografie computerizată de
înaltă rezoluție

5. Enunțați ipoteza mediului continuu și justificați necesitatea valabilității acesteia în


modelarea structurilor biomecanice solide. (Cap. 3 Concepte de ... și Cap. 5 Caracterizarea
mecanica ...)
1. Ipoteza mediului continuu – se admite că volumul de material este umplut cu
substanță, la orice scară. Această ipoteză permite abordarea problemelor din Rezistența
materialelor cu instrumente ale calculului infinitezimal, adică într-un mediu continuu are sens
descrierea matematică a mărimilor prin funcții continue.

Majoritateastudiilorconsideră oasele cortical și trabecular ca medii continue;


O condițiede bază pentru ca ipoteza continuității să fie aplicabilă este ca dimensiunea
componentei studiate să fie semnificativ mai mare decât dimensiunea constituenților săi
structurali;
De exemplu, uniiautoriau stabilitcă, în cazultestuluide compresiunea osuluitrabecular,
dimensiunea minimă necesară a diametrului epruvetei să fie de 5 mm;
În cazul osului cortical, dimensiunea minimă poate fi mai mică, datorită porozității
mai redus

6. Definiți noțiunea de tensiune mecanică, pe baza unui exemplu. (Cap. 3 Concepte de ...)
Pentru a putea caracteriza cantitativ nivelul de solicitare mecanică preluată de
materialul unei bare (structură, în general) este necesară cunoașterea eforturilor, dar nu și
suficientă. Influența geometriei asupra rezistenței mecanice este evidentă. Intuitiv, cu cât
dimensiunile secțiunii transversale sunt mai mari, cu atât bara poate prelua forțe mai mari. Se
face deci necesară definirea unor mărimi, care să includă caracteristici ale geometriei,
furnizând astfel o măsură a intensității solicitării interne. Această măsură se realizează pe baza
conceptului de tensiune mecanică.
Tensiunea mecanică măsoară intensitatea solicitării din materialul unei structuri. Nu
depinde de material, dar se compară cu valori limită pe care le suportă acesta, determinate
prin încercări de laborator (vezi paragraful următor).
Tensiunea depinde de sarcinile mecanice exterioare care solicită bara și de geometria
acesteia, care preia solicitarea printr-un material dat. Sarcinile se evaluează prin intermediul
eforturilor, iar geometria prin caracteristici ale secțiunii transversale 1.
Pentru cazul barelor, schema logică din Figura 1.11 sintetizează sugestiv relaționarea
dintre tensiune și mărimile care o determină.

7. Câte tipuri de tensiune mecanică sunt? Descrieți modul de solicitare pe care fiecare dintre
ele îl produce într-un material solid. (Cap. 3 Concepte de ...)
Există două tipuri de tensiune mecanică utilizate în calculele de rezistență, denumite
tensiune normală și tensiune tangențială.
Eforturile secționale definite anterior reprezintă rezultantele interne ale tuturor forțelor
de interacțiune microstructurală a celor două părți de bară. Acestea pot fi imaginate ca forțe
ΔR, distribuite în secțiunea barei pe unități de arie ΔA, așa cum se arată în Figura 1.9, a. În
general, aceste forțe distribuite au orientări și module necunoscute, variabile de la un element
de arie la altul, într-o secțiune dată. De aceea ele se descompun pe cele trei axe ale triedrului
drept asociat barei, rezultând componentele ΔN, pe axa x, ΔTy pe y și ΔTz pe z, ca în Figura
1.9, b și c.

Figura 1.9 Forțe distribuite în secțiunea unei bare și descompunerea lor pe direcțiile triedrului
drept asociat barei

𝜎𝑥 = Δ𝑁 Δ , 𝜏𝑥𝑦 = Δ𝑇𝑦 Δ𝐴 și 𝜏𝑥𝑧 = Δ𝑇𝑧 Δ𝐴 , (1.1)


în care σx este tensiunea normală, întrucât acționează pe direcție normală la arie, iar τxy și τxz
reprezintă tensiunile tangențiale, fiind orientate pe direcții tangente la arie. Primul indice al
tensiunilor astfel definite arată axa perpependiculară pe arie, iar al doilea (unde e cazul), arată
axa pe direcția căreia este orientată tensiunea.

Figura 1.10 Tensiuni în secțiunea transversală a barei


Relațiile (1.1) definesc tensiunile ca valori medii pe aria ΔA. Calculul matematic exact
pretinde diminuarea ariei spre zero, rezultând, prin trecere la limită, tensiunile într-un punct.
Acest aspect și aplicațiile pe care le implică depășesc însă rostul cursului de față.
Exprimând forța în N și aria în mm2, unitatea de măsură ce rezultă pentru tensiune este
N/mm2 sau MPa (1 N/mm2 = 1 MPa ).
Tensiunea normală poate fi imaginată prin analogie cu presiunea pe o suprafață, în
timp ce tensiunea tangențială prin analogie cu frecarea dintre două suprafețe.
Tensiunea normală apare în bare datorită solicitărilor axială și la încovoiere, iar cea
tangențială se dezvoltă la forfecare și torsiune.

8. Ce este limita de proporționalitate a unui material? (Cap. 4 Modelarea


comportamentului...)

Figura 2 Curbă caracteristică a unui oțel carbon (material ductil)

Limita de proporționalitate, σp – valoarea tensiunii până la care dependența dintre


tensiuni și deformații este liniară. Până la această valoare, curba caracteristică este descrisă de
o linie dreaptă (linia OA) a cărei pantă reprezintă constanta de proporționalitate dintre tensiuni
și deformații, se notează cu E și se numește modul de elasticitate longitudinal sau modulul lui
Young.

9. Ce este limita de elasticitate a unui material? (Cap. 4)


Limita de elasticitate, σe - valoarea tensiunii până la care materialul se deformează
perfect elastic;

10. Ce este limita de curgere aparentă a unui material? (Cap. 4 )


Limita de curgere aparentă, σc – valoarea tensiunii la nivelul căreia se înregistrează
deformații plastice considerabile sub sarcină constantă; porțiunea de curbă, CD, corespunde
acestei limite și se numește palier de curgere;

11. Ce este limita de rupere a unui material? (Cap. 4 )


Limita de rupere, σr – valoarea maximă a tensiunii pe care materialul o suportă
înainte de rupere.

12. Definiți legea lui Hooke. (Cap. 4 )


𝜎=𝐸𝜀. (3)
Relația (3) este cunoscută ca Legea lui Hooke și este determinanta ipotezei liniarității
dependenței cauză-efect al cărei enunț, particularizat la mecanica solidelor deformabile, este:
între forțe și deplasări, precum și între tensiuni și deformații, se admit relații liniare
13. Ce este și cum se calculează o tensiune admisibilă? (Cap. 4 )
În calculele de rezistență, limita de solicitare a unui material este dată de o valoare
maximă admisă a tensiunii, denumită tensiune admisibilă și notată cu σa (sau τa în cazul
solicitărilor care produc numai tensiuni tangențiale sau în care valorile acestora sunt
dominante). Tensiunea admisibilă se obține astfel:
𝜎𝑎= {𝜎𝑐/𝑐𝑐,pentru materiale ductile;𝜎𝑟/𝑐𝑟,pentru materiale fragile , (4)
unde cc și cr poartă numele de coeficienți de siguranță la curgere și, respectiv la rupere.
Aceștia sunt numere supraunitare și arată de câte ori este mai mică tensiunea
admisibilă decât limitele de curgere sau rupere. Prin urmare, tensiunea admisibilă conferă o
marjă de siguranță în proiectarea implanturilor protetice, impunând ca limita de solicitare a
materialului să fie inferioară limitelor sale reale.

14. Ce este modulul lui Young? (Cap. 4 )


!!!!!!!
- este definit ca fiind raportul dintre tensiunea axiala și deformația axială în domeniul de
valabilitate al Legii lui Hooke.
Cu scopul realizării simulărilor numerice specifice subiecţilor sau generale, s-a dovedit
eficientă evaluarea parametrilor constitutivi ai mecanicii osului, ca funcţii empirice ale unor
determinanţi structurali. Primele studii în sensul stabilirii de relații empirice între modulul lui
Young și densitatea aparentă a țesutului osos (densitate medie care include și pori) au condus
la stabilirea unor expresii liniare. Ulterior însă, între aceiaşi parametri menţionaţi, s-au impus
relaţii de forma unor funcţii putere. Aceste relaţii sunt exprimate astfel:
𝐸=𝑎+𝑏∙𝜌𝑥, (5)
unde E reprezintă modulul lui Young pe diferite direcţii de solicitare şi în diferite situri
anatomice de prelevare a probei, a, b, x reprezintă constante determinate prin interpolarea
datelor experimentale, iar ρ reprezintă densitatea aparentă.

15. Reprezentați curba caracteristică a unui material ductil, precizând numai denumirea
mărimilor care apar în descrierea acesteia (fără definiții). (Cap. 4 )

Figura 2 Curbă caracteristică a unui oțel carbon (material ductil)

- Limita de proporționalitate, σp
- Limita de elasticitate, σe
- Limita de curgere aparentă, σc
- Limita de rupere, σr
16. Reprezentați curba caracteristică a unui material fragil, precizând numai denumirea
mărimilor care apar în descrierea acesteia (fără definiții). (Cap. 4 )

- Limita de proporționalitate, σp
- Limita de elasticitate, σe
- limită de curgere tehnică sau limită de curgere remanentă σ0,2.( se definește ca valoarea
tensiunii la care se înregistrează o deformație specifică permanentă (remanentă), εrem, de
0,2%.)
- Limita de rupere, σr