Sunteți pe pagina 1din 14

12.11.2017

Criteriul valoric al instantelor

12.11.2017 Criteriul valoric al instantelor Tehnologie Afaceri Referate Didactica Legislatie Familie Acasa »
Tehnologie Afaceri Referate Didactica Legislatie Familie Acasa » legislatie » drept Criteriul valoric al
Tehnologie Afaceri Referate Didactica Legislatie Familie Acasa » legislatie » drept Criteriul valoric al
Tehnologie Afaceri Referate Didactica Legislatie Familie Acasa » legislatie » drept Criteriul valoric al
Tehnologie Afaceri Referate Didactica Legislatie Familie Acasa » legislatie » drept Criteriul valoric al

Acasa » legislatie » drept Criteriul valoric al instantelor

Criteriul valoric al instantelor

valoric al instantelor Criteriul valoric al instantelor Criteriul valoric 1. Caracterul normei. 1) Dispozitiile
valoric al instantelor Criteriul valoric al instantelor Criteriul valoric 1. Caracterul normei. 1) Dispozitiile

Criteriul valoric

1. Caracterul normei. 1) Dispozitiile legale cu privire la competenta materiala a tribunalului au caracter imperativ si nu

pot fi inlaturate prin acordul sau achiesarea partilor (C.S.J., sectia civila, decizia nr. 458/1994, in Dreptul nr. 12/1994, p.

55)

2) Competenta dupa valoarea obiectului litigiului este de ordine publica si se poate invoca in orice faza a procesului, chiar si din oficiu (Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 2534/1972, in I.G. Mihuta, Repertoriu II, p. 351, nr. 18);

2. Valoarea pretentiilor partii. Chiar daca valoarea totala a lucrarilor convenite de parti este superioara, ceea ce

intereseaza in legatura cu stabilirea competentei este valoarea pretentiilor deduse in judecata (Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 998/1970, in I.G. Mihuta, Repertoriu II, p. 351, nr. 19);

3. Cererea introductiva. Competenta instantei se stabileste in functie de valoarea indicata in cererea introductiva de

instanta (Cas. I, 9 martie 1904, 5 aprilie 1910, Em. Dan, Codul adnotat, p. 43, nr. 4 si nr. 1);

1910, Em. Dan, Codul adnotat, p. 43, nr. 4 si nr. 1) ; 4. Coparticipare procesuala

4. Coparticipare procesuala activa. 1) Stabilirea competentei materiale trebuie apreciata in raport de cuantumul fiecarei

pretentii in parte. Imprejurarea ca sa formulat o actiune unica de catre mai multi reclamanti constituie doar o problema de mai buna administrare a justitiei. De aici nu se poate trage insa concluzia ca ar exista un raport juridic unitar intre reclamanti si parat si ca, deci, la determinarea competentei ar trebui sa se aiba in vedere valoarea cumulata a tuturor pretentiilor invocate de reclamanti. Reclamantii, care au contractat construirea de locuinte proprietate personala, au chemat in judecata intreprinderea pentru construirea si vanzarea de locuinte proprietate personala, spre a se constata ca lucrarile nu sau executat conform devizului si, ca atare, fiecare proprietar urmeaza sa fie despagubit cu valoarea respectiva, astfel ca, desi au formulat o actiune comuna, au invocat fiecare in parte un drept propriu, rezultand din contracte individuale, fara sa existe

12.11.2017

Criteriul valoric al instantelor

indivizibilitate sau solidaritate in ceea ce priveste obligatiile asumate, incat instanta se gasea in fata unei pluralitati de actiuni cu obiecte juridice proprii si efecte diferentiate pentru fiecare contract in parte (Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 2163/1974, in C.D. 1974, p. 255). In acelasi sens, a se vedea decizia nr. 1937/1973, in C.D. 1973, p.

300;

2) Nu valoarea totala a pretentiilor invocate de mai multi reclamanti, care cheama in judecata pe acelasi parat, dar pentru obligatii rezultand din raporturi juridice distincte – constatarea nulitatii a trei contracte de vanzarecumparare diferite –, determina instanta competenta din punct de vedere material. Intrucat valoarea obiectului fiecareia din cele trei cereri atrage competenta judecatoriei, aceasta va solutiona procesul in prima instanta (C.S.J., sectia civila, decizia nr. 3499/2000);

5. Cerere reconventionala. In determinarea competentei unei instante nu trebuie sa se adune suma reclamata in petitia introductiva cu suma pretinsa prin cererea

reconventionala (Cas. I, 21 octombrie 1896, Em. Dan, Codul adnotat, p. 43, nr. 7);

6. Dobanzi. 1) In cazul in care se solicita dobanzi pentru viitor, adica pentru perioada de dupa introducerea actiunii, ele nu se cumuleaza cu suma pretinsa prin actiune si, ca

atare, nu influenteaza valoarea acesteia si, deci, competenta instantei. Dimpotriva, daca dobanda pretinsa se refera la un interval de timp premergator introducerii actiunii, ea reprezinta o suma certa si, ca atare, face parte integranta din obiectul actiunii, determinand valoarea acesteia si implicit competenta instantei care urmeaza sa judece litigiul (Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 522/1971, in C.D. 1971, p. 182)

Nota: Partea a doua a solutiei, desi acceptata de majoritatea doctrinei, nu este la adapost de orice critica. Daca se formuleaza o cerere principala si una sau mai multe cereri accesorii, instanta competenta se determina in functie de valoarea obiectului cererii principale, concluzie desprinsa din prevederile art. 17 C. proc. civ.

2) Daca veniturile pretinse de reclamant se refera la un interval de timp premergator cererii de chemare in judecata si reprezinta o suma certa, ele fac parte integranta din cuprinsul actiunii si determina atat valoarea acesteia, cat si competenta instantei ce urmeaza sa judece litigiul (Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 1589/1972, in I.G. Mihuta, Repertoriu II, p. 354, nr. 33);

7. Diminuarea cuantumului pretentiilor. Imprejurarea ca, intrun litigiu comercial, dupa administrarea probelor, reclamanta sia micsorat pretentiile sub limita prevazuta de

art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. nu este de natura a determina declinarea competentei, fata de faptul ca, in raport de suma pretinsa prin cererea de chemare in judecata, sesizarea instantei a fost conforma legii (C.A. Brasov, sectia civila, decizia nr. 99/1996, in C.D. 1996, p. 131);

8. Actiune in declararea simulatiei. Stabilirea competentei dupa valoarea obiectului cererii deduse in judecata are loc si in cazul in care litigiul poarta asupra caracterului

simulat al unui act de vanzarecumparare a unui imobil, prin obiect inteleganduse ceea ce se cere sa rezolve instanta prin actiunea introdusa (Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 1598/1971, in C.D. 1971, p. 187);

9. Actiune petitorie. Drept real imobiliar. 1) Actiunile intemeiate pe dispozitiile art. 34 alin. (1) din Decretullege nr. 115/1938, prin care se invoca nevalabilitatea titlului

in temeiul caruia sa facut inscrierea in cartea funciara, a carei rectificare sau radiere se solicita, se solutioneaza de instantele competente dupa valoarea litigiului (C.S.J., sectia civila, decizia nr. 2289/2000)

2) Independent de denumirea pe care reclamantul a inteles sa o dea actiunii civile exercitate, obiectul acesteia releva ca litigiul poarta asupra unui drept patrimonial, dreptul de proprietate asupra unei parcele funciare, disputata fiind apartenenta acestuia la patrimoniul uneia sau alteia din parti. Actiunea este una petitorie, care tinde la recunoasterea dreptului real imobiliar, ea privind insusi fondul dreptului.

Nu este vorba de o actiune in rectificare de natura celei care face obiectul reglementarii prevederilor art. 127, art. 138 din Decretullege nr. 115/1938, in competenta de prima instanta a judecatoriei.

Actiunea este intemeiata pe art. 36 pct. 1 si 4 din Legea nr. 7/1996 1) , astfel ca, in absenta unor norme speciale de competenta, determinanta in stabilirea competentei este valoarea dreptului litigios deoarece se uzeaza de acest mijloc pentru solutionarea problemelor legate de fondul dreptului.

Cum imobilul in litigiu are o valoare de inventar de peste 1 miliard lei, solutionarea cauzei in prima instanta de judecatorie sa facut cu incalcarea normelor de competenta dupa materie (C.A. Cluj, sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, decizia nr. 2471/A/2004, in B.J. 2004, p. 198).

Nota: Chiar daca actiunea in rectificarea cartii funciare este o actiune in realizarea dreptului, nu credem ca se aplica, pentru determinarea competentei de solutionare in prima instanta, criteriul valoric.

Obiectul unei astfel de actiuni il reprezinta radierea sau modificarea unei mentiuni din cuprinsul cartii funciare si nu este evaluabil in bani. Prin urmare, daca actiunea in rectificare este introdusa pe cale principala, competenta de solutionare in prima instanta va apartine intotdeauna judecatoriei, ca fiind instanta cu plenitudine de competenta.

Numai daca este formulata ca cerere accesorie uneia principale cu obiect evaluabil in bani (anulare, reziliere, rezolutiune a unui contract) competenta se va determina in functie de valoarea obiectului cererii principale, in aplicarea dispozitiilor art. 17 C. proc. civ.

10. Constatarea nulitatii unui contract de vanzarecumparare. 1) Avand in vedere ca litigiul are un obiect evaluabil in bani – constatarea nulitatii contractului de vanzarecumparare si revendicarea imobilului – ca valoarea obiectului pricinii este sub un miliard de lei, instanta constata ca, potrivit art. 282 1 C. proc. civ., calea de atac ce se poate exercita impotriva sentintei este numai recursul, sentinta fiind pronuntata dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 195/2004 (C.A. Bucuresti, sectia a IXa civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, decizia nr. 69/2005);

2) Obiectul principal al cererii, cel care determina competenta materiala a instantei, consta in solicitarea reclamantului de a se constata nulitatea absoluta a contractului de vanzarecumparare. Acest capat de cerere este neevaluabil in bani, dar sunt evaluabile in bani cererile accesorii de restituire a prestatiilor, cereri care, in temeiul art. 17 C. proc. civ., urmeaza insa a fi solutionate tot de instanta competenta sa solutioneze petitul principal (C.A. Cluj, sectia comerciala si de contencios administrativ, decizia nr. 354/2004, in B.J. 2004, p. 201).

Nota: Nu impartasim punctul de vedere exprimat in hotararea rezumata mai sus, potrivit caruia capatul de cerere avand ca obiect constatarea nulitatii contractului de vanzarecumparare este neevaluabil in bani.

In realitate, chiar daca nu se formuleaza si o cerere de restituire a pretului sau, dupa caz, a bunului vandut, cererea de constatare a nulitatii contractului urmareste un scop patrimonial si, in caz de admitere, are un astfel de efect, prin aceea ca determina reintoarcerea dreptului instrainat in patrimoniul vanzatorului, drept care este evaluabil in bani;

3) La stabilirea competentei materiale dupa valoare, in cadrul actiunii in nulitatea actului juridic, trebuie avut in vedere pretul consemnat in contractul de vanzare‐ cumparare, deoarece, cat timp nu este contestat, pretul constituie singurul element de apreciere de natura obiectiva, neavand relevanta pentru stabilirea competentei dupa valoare estimarea imobilului facuta de un organ fiscal si valoarea stabilita ulterior in cadrul unui proces pe cale de expertiza, deoarece, in aceste din urma situatii, stabilirea competentei materiale ar depinde, in totalitate, de un factor subiectiv si, in orice caz, exterior actului juridic ce se cerea fi anulat.

Cum actiunea reclamantului nu este in revendicare imobiliara, intrucat nu se pot contesta legaturile ce exista intre actiunea in nulitate si contract, si cum prin nulitate se urmareste sanctionarea actului juridic cu lipsirea lui de efectele contrare normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila, inseamna ca la stabilirea instantei competente sa solutioneze actiunea are relevanta exclusiva doar cuantumul pretului stipulat in actul a carui nulitate se cere in justitie, iar nu alte evaluari straine contractului (I.C.C.J., sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 5198/2005, in B.J. Baza de date).

12.11.2017

Criteriul valoric al instantelor

Nota: Nu suntem de acord cu acest punct de vedere. Pretuirea obiectului cererii de chemare in judecata se face, conform art. 112 pct. 3 C. proc. civ., de catre reclamant.

Daca se cere anularea/constatarea nulitatii unui contract de vanzarecumparare, nimic nu poate impiedica pe reclamant sa arate ca valoarea bunului litigios este alta decat cea mentionata in contract, ca atunci cand, de pilda, a avut loc trecerea unei perioade insemnate de timp insotita de o devalorizare a monedei ori de o crestere a valorii bunului, ori cand se invoca, de exemplu, ca pretul vanzarii este neserios.

Daca aceasta valoare este contestata ori instanta are indoieli cu privire la evaluarea formulata de reclamant, se poate dispune administrarea de dovezi pe acest aspect de care depinde, in numeroase cazuri, stabilirea timbrajului, dar si a instantei competente si a caii de atac ce se poate exercita.

Desigur ca intro actiune in pretentii, evaluarea facuta de reclamant prin cererea de chemare in judecata este singura determinanta, deoarece a administra probe cu privire la intinderea acestora inseamna chiar judecarea fondului cauzei.

II. Materia comerciala

11. Cerere cu caracter nepatrimonial. Tribunalele au plenitudinea de competenta in materie comerciala, in ceea ce priveste judecata in prima instanta, avand competenta

sa solutioneze atat cererile care nu au caracter patrimonial, in cadrul procedurii necontencioase sau in procedura contencioasa (cum ar fi excluderea unor asociati, dizolvarea societatilor, declararea falimentului etc.), cat si pricinile patrimoniale care se incadreaza in valoarea prevazuta de art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. (C.S.J., sectia comerciala, decizia nr. 464/1993, in Dreptul nr. 7/1994, p. 81);

12. Hotarare A.G.A. Cererea prin care se solicita desfiintarea hotararii luate de adunarea generala a actionarilor unei societati comerciale cu privire la anularea concursului

de selectie a managerului se solutioneaza in prima instanta de tribunalul in raza caruia societatea isi are sediul (C.S.J., sectia de contencios administrativ, decizia nr. 971/1996, in B.J. 1996, p. 589);

13. Incalcarea competentei. In conformitate cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., tribunalul judeca in prima instanta procesele si cererile in materie comerciala, cu

exceptia celor al caror obiect are o valoare de pana la 10 milioane lei inclusiv. Tribunalul investit cu solutionarea apelului in astfel de cauze trebuie sa caseze hotararea judecatoriei si sa judece in fond cauza, iar nu sasi decline competenta in favoarea curtii de apel (C.S.J., sectia comerciala, decizia nr. 108/1996, in B.J., Baza de date).

Nota: In reglementarea actuala, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., tribunalul judeca in prima instanta in materie comerciala procesele si cererile neevaluabile in bani, precum si cele al caror obiect are o valoare ce depaseste 100.000 lei (RON);

14. Drepturi reale imobiliare. Avand in vedere ca operatiunile asupra drepturilor reale imobiliare sunt, fara nicio distinctie, acte de natura civila, fiindule astfel aplicabila

exceptia de la prezumtia de comercialitate instituita de art. 4 C. com., se constata, fata de obiectul si cauza cererii de chemare in judecata, ca litigiul dedus judecatii apartine jurisdictiei civile si ca prin solutionarea lui in prima instanta de tribunal sau incalcat normele de competenta prevazute de art. 1 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. ce confera plenitudine de competenta judecatoriilor, in afara de procesele si cererile date prin lege in competenta altor instante, ipoteza care, in speta, nusi gaseste aplicare (I.C.C.J., sectia comerciala, decizia nr. 2167/2006, in B.J. – Baza de date);

Nota: In ce ne priveste, inclinam spre o solutie mai nuantata, care de altfel constituie tendinta majoritara a practicii actuale, astfel cum rezulta din deciziile rezumate mai jos;

15. Imobil care apartine fondului de comert. Anularea vanzarii. Imobilul ce a facut obiectul vanzariicumpararii face parte din fondul de comert al intimateireclamante,

asa incat actul juridic incheiat intre parti care au calitatea de comercianti este de natura comerciala, potrivit dispozitiilor art. 4 C. com. si, ca atare, si actiunea in anularea vanzarii este tot de natura comerciala, iar competenta materiala de solutionare revine instantei comerciale, si nu civile (I.C.C.J., sectia comerciala, decizia nr. 1673/2006, in B.J. – Baza de date);

16. Inchirierea unui imobil. In cauza nu isi gaseste aplicabilitate art. 56 C. com., deoarece, prin dobandirea folosintei spatiului bunului imobil in cauza (prin inchiriere),

bun in privinta caruia nu sa facut dovada ca ar face parte din fondul de comert al paratei societate comerciala (pentru a se putea discuta, eventual, de comercialitatea contractului incheiat), nu se savarseste o fapta de comert, astfel ca actul in discutie nu are caracter comercial. Inchirierea unui bun imobil are, prin sine insasi, un caracter civil, in conditiile in care Codul comercial exclude aplicarea legii comerciale bunurilor imobile. De asemenea, nici din continutul actului nu ar rezulta caracterul comercial, in conditiile in care imobilul nu a fost inchiriat pentru a fi afectat desfasurarii activitatii specifice obiectului de activitate al societatii comerciale, pentru a se putea sustine savarsirea vreunei fapte de comert, ci a fost inchiriat pentru a servi ca locuinta unei persoane fizice (Trib. Bucuresti, sectia a VIa comerciala, sentinta nr. 456/2006, nepublicata);

17. Nulitate absoluta. Contract civil. Distinctie fata de contract comercial. Potrivit prevederilor art. 1 din Codul comercial, in comert se aplica legea comerciala, iar

unde aceasta nu dispune se aplica Codul civil.

Legea comerciala, respectiv dreptul comercial in sens larg, cuprinde normele juridice referitoare la faptele de comert si comercianti. Ceea ce excede, din punctul de vedere al analizei, limitele aplicarii legii comerciale intra sub incidenta dreptului civil ca parte integranta a dreptului privat.

Legea comerciala romana carmuieste actele juridice, faptele si operatiunile considerate ca fiind fapte obiective de comert prin art. 3 C. com., precum si, in temeiul prezumtiei de comercialitate stabilite prin art. 4 C. com., raporturile juridice la care participa persoanele care au calitatea de comerciant, cu exceptia cazului in care, totusi, actele juridice asumate de comerciant sunt de natura civila. In speta, reclamantul nu este comerciant, deoarece, potrivit prevederilor art. 8 C. com., statul, judetul si comuna, persoane juridice de drept public, conform dispozitiilor art. 19 din Legea nr. 215/2001, nu pot avea calitatea de comercianti.

De asemenea, paratii, chiriasi ai apartamentului cu destinatie de locuinta, nu sunt comercianti, deoarece, prin incheierea contractului, in calitate de cumparatori, nu au efectuat o fapta de comert in sensul definit de art. 7 C. com.

Este de mentionat faptul ca un contract de vanzarecumparare comerciala se deosebeste esential de contractul corespunzator carmuit de legea civila prin indeplinirea unei functii economice de interpunere in schimbul bunurilor.

Cu alte cuvinte, trasatura distinctiva a contractului comercial fata de cel civil este intentia de revanzare, dedusa din imprejurarea, aratata in art. 3 pct. 1 C. com., ca bunul a fost cumparat in scop de revanzare.

Intrucat, asa cum sa aratat, partile contractului in litigiu nu sunt comercianti, prezumtia de comercialitate instituita prin art. 4 C. com. nu este, contrar celor sustinute de judecatorie, data in cauza de fata.

Totodata, nu rezulta din probele de la dosar ca vanzarea apartamentului este fapta obiectiva de comert, in sensul art. 3 C. com., deoarece nu sa sustinut si nici dovedit ca actul juridic a fost incheiat in scop speculativ, adica cu intentia revanzarii.

Admitand ca vanzarea de imobile, fapta neprevazuta de art. 3 C. com., poate avea caracter comercial, nici aceasta situatie nu poate fi retinuta in speta, deoarece apartamentul nu face parte dintrun fond de comert si nici nu este destinat unei activitati comerciale, acesta fiind destinat, din momentul construirii din fonduri centralizate ale statului, cat si la data vanzarii, pentru a servi drept locuinta.

Fata de cele aratate, rezulta cert faptul ca actul juridic a carui validitate formeaza obiectul actiunii este civil, deoarece nu a fost incheiat intre comercianti si nici nu constituie o „fapta” obiectiva de comert, in sensul art. 3 C. com.

12.11.2017

Criteriul valoric al instantelor

In consecinta, litigiul avand ca obiect constatarea nulitatii contractului excede legii comerciale, fiind aplicabile normele dreptului civil si, deci, cele care carmuiesc jurisdictia civila, competenta de solutionare revenind judecatoriei ca instanta de fond, competenta material (Trib. Botosani, sentinta nr. 1059/2004, in Jurisprudenta nationala 20042005, p. 236);

18. Nulitate absoluta. Contract comercial. Litigiul privind constatarea nulitatii absolute a unui contract de vanzarecumparare a unui spatiu comercial si obligarea la plata

chiriei este in competenta de prima instanta a tribunalului (C.A. Pitesti, sectia comerciala si de contencios administrativ, decizia nr. 94/1998, in C.P.J. 1998, p. 141).

Nota: Cererea in nulitatea absoluta a unui act juridic nu este o cerere (actiune) in constatare (art. 111 C. proc. civ.), ci este o cerere in realizare, ca, de altfel, si cererea prin care se solicita declararea nulitatii relative. Indiferent de felul nulitatii, instanta verifica existenta sau inexistenta cauzei de nulitate, iar, in caz afirmativ, va pronunta nulitatea, deci va desfiinta actul juridic. Pentru a fi vorba despre o cerere (actiune) in constatare, ar trebui ca nulitatea absoluta sa opereze, in puterea legii, deci independent de o hotarare judecatoreasca, insa, in sistemul nostru de drept, nu exista asanumitele „nulitati de drept”. (In acest sens, Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 101/1970; Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 1120/1972, in I.G. Mihuta, Repertoriu II, p. 360);

19. Proprietate imobiliara. Aspectele legate de rezolvarea situatiei patrimoniului societatii comerciale au caracter comercial, iar litigiile referitoare la acestea sunt de

competenta tribunalului in prima instanta, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. Litigiile legate de rezolvarea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile sunt de drept comun, iar competenta solutionarii in prima instanta revine judecatoriei (C.A. Pitesti, sectia comerciala si de contencios administrativ, decizia nr. 149/1998, in C.P.J. 1998,

p. 144).

Nota: Subliniem insa ca, in ambele situatii, este aplicabil criteriul valorii obiectului litigiului comercial sau, dupa caz, civil;

20. Contract de locatie de gestiune. 1) Contractul de locatie de gestiune este un contract comercial, asa incat, avand de solutionat litigiul privind modalitatile de indeplinire

a clauzelor unui astfel de contract, tribunalul este competent sa solutioneze cauza in prima instanta (C.A. Craiova, sectia civila, decizia nr. 308/1998);

2) Cererea de reziliere a unui contract de locatie de gestiune, indiferent de valoarea lui, este de competenta in prima instanta a tribunalului (C.S.J., sectia comerciala, decizia nr. 1032/1997, in B.J., 1997, p. 507).

Nota: Intro opinie, cererea prin care se solicita constatarea nulitatii, anularea, rezilierea/rezolutiunea unui contract comercial este considerata ca fiind o cerere neevaluabila pecuniar, astfel incat se judeca, in prima instanta, de catre tribunal. De asemenea, in aplicarea art. 17 C. proc. civ, aceeasi instanta ar fi competenta si atunci cand sar formula si un capat de cerere accesoriu, prin care sar pretinde restituirea prestatiilor executate in baza contractului comercial respectiv, indiferent de valoarea acestora. Totusi, cererea prin care se solicita desfiintarea sau desfacerea unui act juridic patrimonial trebuie calificata ca o cerere patrimoniala, indiferent daca se pretinde sau nu si restituirea prestatiilor, asa incat urmeaza sa se aplice criteriul valoric. A se vedea si supra, Nota de la speta nr. 10.2.

21. Inchirierea de spatiu comercial. 1) Contractul de inchiriere, in care isi au izvorul pretentiile reclamantei, a avut ca obiect un spatiu comercial, care face parte din

fondul de comert al unei societati comerciale; prin urmare, litigiul avand ca obiect respectivul spatiu, pretentiile rezultand din folosirea sa, chiria si penalitatile aferente – ca venituri realizate de un agent economic din prestarea serviciilor de inchiriere, evidentiate ca atare in contabilitatea societatii – are o natura comerciala si este de competenta tribunalului in prima instanta (C.A. Ploiesti, sectia comerciala si de contencios administrativ, decizia nr. 477/2000);

2) Potrivit art. 4 C. com. coroborat cu art. 56 C. com., contractului de inchiriere a spatiului comercial ii este aplicabila legea comerciala, motiv pentru care si actiunea in evacuare, ca urmare a expirarii contractului, revenea in competenta tribunalului, in prima instanta, conform dispozitiilor art. 2 pct. 1 C. proc. civ., si nu judecatoriei, cum gresit a apreciat instanta de apel (C.S.J., sectia comerciala, decizia nr. 4129/2000);

3) Competenta solutionarii, in prima instanta, a cauzei ce are ca obiect pretentii izvorate din inchirierea unor spatii comerciale apartine tribunalului, iar nu judecatoriei, fiind vorba despre un litigiu comercial (C.A. Bacau, sectia civila, decizia nr. 40/1997, in Jurisprudenta 1997, p. 25).

4) Contractul de locatiune nu are intotdeauna o natura exclusiv civila si el dobandeste caracterul unui act de comert atunci cand, ca in speta, este incheiat de un comerciant, cand acel contract este in legatura cu comertul pe carel exercita societatea.

Prezumtia de comercialitate se aplica la toate actele comerciantului avand in vedere ca aceste acte sunt un accesoriu al operatiunii comerciale principale.

Cum, in speta, spatiul care constituie obiectul litigiului dedus judecatii este destinat indeplinirii obiectului de activitate al societatii reclamante, respectiv comert cu medicamente, rezulta ca litigiul are natura comerciala, si nu civila, cum gresit a retinut instanta de apel (I.C.C.J., sectia comerciala, decizia nr. 3917/2005, in B.J. – Baza de date).

Nota: Contrar solutiei dominante in doctrina, jurisprudenta din ultima vreme este constanta in a considera ca locatiunea imobilelor cu destinatie de spatii comerciale constituie act de comert;

22. Obligatie de a face. Actiunea privind obligatia de a face (de a se vinde un magazin ce constituie fond de comert) are caracter comercial, iar competenta solutionarii in

prima instanta revine tribunalului (C.A. Pitesti, sectia comerciala si de contencios administrativ, decizia nr. 263/1998 si decizia nr. 355/1998, in C.P.J. 1998, p. 142 si p.

143);

23. Contract de concesiune. Autoritate publica si societate comerciala. Natura contractului de concesiune nu este comerciala intrucat nu are ca obiect acte si fapte de

comert, cu alte cuvinte raporturile juridice care se stabilesc in acest domeniu al concesiunii sunt straine comertului, astfel ca nu poate opera nici prezumtia de comercialitate instituita de art. 4 C. com.

In sensul argumentelor de mai sus sunt, de altfel, si prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin care se definesc „subiectele de sezina” care se completeaza cu prevederile art. 2 lit. b), c) si e). Se poate observa ca intra in competenta instantei de contencios si contractele care se incheie de autoritatile publice care au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica.

Prin urmare, contenciosul administrativ solutioneaza litigiile in care „() cel putin una din parti este o autoritate publica, iar conflictul sa nascut fie din emiterea sau incheierea, dupa caz, a unui act administrativ, in sensul prezentei legi, fie din nesolutionarea in termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ()” – act administrativ in sensul lit. c) (I.C.C.J., sectia comerciala, decizia nr. 2482/2006, in B.J. – Baza de date);

Nota: Precizam ca solutia din decizia rezumata mai sus, desi apartine Sectiei comerciale a Inaltei Curti, este imbratisata si de Sectia de contencios administrativ si fiscal a aceleiasi instante, jurisprudenta acesteia fiind constanta in acest sens;

24. Privatizare. Activitatea desfasurata de F.P.S. – privatizarea societatilor comerciale cu capital de stat prin vanzarea de actiuni catre investitorii interesati – are un vadit

caracter comercial. Intrucat, in temeiul art. 9 C. com., orice contestatii legate de operatiunile de comert sunt supuse jurisdictiei comerciale, competenta solutionarii unei asemenea contestatii revine tribunalului (C.S.J., sectia civila, decizia nr. 1812/1999);

25. Cesiune de actiuni. Actiunea prin care se cere obligarea paratei la recunoasterea dreptului reclamantei asupra actiunilor cumparate si la intocmirea formalitatilor

statutare necesare este de natura comerciala, ceea ce atrage competenta de solutionare in prima instanta a tribunalului (C.A. Pitesti, sectia civila, decizia nr. 764/1998);

26.

Inventator. Cererea privind pretentii banesti derivand din drepturi de inventator priveste raporturi juridice civile, iar nu comerciale (C.A. Craiova, sectia civila, decizia

nr.

991/1998);

12.11.2017

Criteriul valoric al instantelor

27. Asociatie de locatari. Actiunea furnizorului de energie termica exercitata impotriva asociatiei de locatari este de competenta instantei civile (in speta, a judecatoriei), iar

nu a instantei comerciale (a tribunalului) (C.A. Brasov, sectia civila, decizia nr. 101/1996, in C.P.J. 1996, p. 131);

28. Asociere in participatiune. Intrucat contractul de colaborare (asociere) in coparticipatie, intre doua societati comerciale, este de natura comerciala, actiunea in anularea

unui asemenea contract este de competenta in prima instanta a tribunalului (C.A. Ploiesti, sectia civila, decizia nr. 1695/1996, in C.P.J. sem. II 1996, p. 128);

29. Evacuare. Solutionarea actiunii de evacuare a unei societati comerciale dintrun imobil apartinand unui fond de comert este de competenta tribunalului in prima instanta

(C.A. Pitesti, sectia comerciala si de contencios administrativ, decizia nr. 416/1997, in B.J. 1997, p. 99);

30. Mandat comercial. Potrivit art. 374 C. com., mandatul este comercial daca are ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama si pe socoteala mandatarului.

Textul nu conditioneaza natura comerciala a raportului juridic de calitatea partilor, cerand numai ca mandatul sa priveasca fapte de comert din punctul de vedere al mandantului.

Asadar, mandatul este comercial chiar daca insarcinarea este data de un necomerciant pentru a se trata pe socoteala sa afaceri ce reprezinta acte obiective de comert. Exercitarea unui vot intro adunare generala a unei societati comerciale constituie un fapt obiectiv de comert, asa incat mandatul a carui anulare se solicita si care prezinta un astfel de obiectiv are natura comerciala (C.A. Pitesti, sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal, decizia nr. 917/R/2005, in B.J. 2005, p. 177);

31. Actiune in regres exercitata de asigurator. Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, admitand recursul in interesul legii privind aplicarea art. 2 din Legea nr.

32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor, a stabilit:

„Natura juridica a actiunii in regres exercitata de asigurator (societate de asigurare) impotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident este comerciala, iar nu civila”. (I.C.C.J., Sectiile Unite, Decizia nr. XXIII/2006, pronuntata in sedinta publica din 19 martie 2007);

32. Contract bancar. In stabilirea naturii litigiului, Curtea are in vedere dispozitiile art. 3 C. com., in conformitate cu care sunt considerate ca fiind fapte de comert

operatiunile de banca si schimb. In cadrul operatiunilor de banca figureaza si contractele de credit, precum si contractele de garantie imobiliara.

Potrivit prevederilor art. 4 din Codul comercial sunt considerate fapte de comert si celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant daca nu sunt de natura civila sau cand contrariul nu rezulta din insusi cuprinsul actului.

In considerarea prevederilor art. 3 si art. 4 din Codul comercial, dar si a regulii accesorium sequitur principale, atat contractul bancar, cat si actele juridice accesorii lui au caracter comercial (C.A. Craiova, sectia civila, decizia nr. 3734/2005, in B.J. 2005, p. 181);

33. Contract de impresariere artistica. Legea considera ca fapte de comert, prin dispozitiile art. 3 pct. 6 C. com., „intreprinderile de spectacole publice”. Prin urmare,

intreprinderile de spectacole publice sunt fapte comerciale, legiuitorul insusi apreciindule ca atare.

Intreprinderile de spectacole publice sunt cele care ofera publicului un divertisment de orice natura, respectiv: teatru, sport, cinema, dans, cabaret etc. Sunt de asemenea comerciale toate operatiunile accesorii acestui gen de spectacole, si anume: angajarea artistilor, impresariat, publicitate, procurarea recuzitei sau altor materiale etc.

Acestui criteriu obiectiv de apreciere i se poate adauga si unul subiectiv, constand in prezumtia de comercialitate a tuturor contractelor si obligatiilor unui comerciant, consacrata prin art. 4 C. com.

Utilizand, asadar, impreuna cele doua criterii, se poate concluziona cu certitudine ca prezentul litigiu are o natura comerciala, pretentiile partilor fiind rezultate din executarea unui contract de impresariere artistica, incheiat intre o societate comerciala si cele doua parate persoane fizice (C.A. Cluj, sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, sentinta nr. 171/DC/2005, in B.J. 2005, p. 195);

34. Anularea inregistrarii marcii. Cu referire la natura dreptului la marca, el trebuie privit in contextul finalitatii lui, a scopului pentru care a fost instituit si recunoscut,

avand menirea de a fi folosit in activitatea comerciala desfasurata de titularul marcii. In raport de aceste elemente, dreptul la marca este un drept accesoriu, in legatura indisolubila cu fondul de comert si servind acestuia, in interesul liberei circulatii a produselor.

In aceasta interpretare, chiar daca marcile de fabrica, de comert sau de servicii sunt drepturi de creatie intelectuala si de proprietate industriala, cererile avand ca obiect anularea inregistrarii marcii pentru motivele prevazute in art. 48 din Legea nr. 84/1998 sunt de natura comerciala si apartin jurisdictiei speciale de drept comercial, fiind date in competenta sectiei comerciale a Tribunalului.

Nota: Considerentele acestei decizii impun cateva clarificari:

1. Inregistrarea marcii nu da nastere unui drept de creatie intelectuala, ci unui drept de proprietate industriala [aceasta, in terminologia utilizata de art. 2 lit. e) C. proc.

civ., desi ambele sunt drepturi de proprietate intelectuala].

2. Toate consideratiile referitoare la apartenenta marcii la fondul de comert si, de aici, la calificarea litigiului ca fiind comercial pot fi retinute doar in cazul in care marca

a carei anulare se cere are ca titular un comerciant. Potrivit dispozitiilor Legii nr. 84/1998, marca poate avea ca titular si o persoana fizica, fara calitate de comerciant.

3. Litigiile in materia proprietatii intelectuale – adica cele in materia creatiei intelectuale si in cea a proprietatii industriale – au o natura juridica suigeneris, iar

competenta solutionarii lor in prima instanta este reglementata prin art. 2 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., distinct de cele in materie comerciala, la care se refera art. 2 alin. (1) lit. a), sau de cele in materie civila, la care se refera art. 2 alin. (1) lit. b).

4. Problema acestei calificari si, de aici, a sectiei care trebuie sa solutioneze litigiul avand ca obiect anularea inregistrarii marcilor nu mai este de stricta actualitate

deoarece, intre timp, sau infiintat, in cadrul sectiilor civile ale Tribunalului Bucuresti, complete specializate in materia proprietatii intelectuale, o sectie cu aceasta specializare la nivelul Curtii de Apel Bucuresti, iar sectia civila a Curtii Supreme de Justitie a devenit sectia civila si de proprietate intelectuala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

35. Modificarea competentei. Competenta solutionarii cererii revine tribunalului, avand in vedere ca sentinta atacata cu recurs a fost pronuntata de judecatorie, iar, in

conformitate cu dispozitiile art. 2 pct. 3 C. proc. civ., in aceasta situatie, tribunalul este competent sa judece recursul declarat impotriva acestei hotarari care, potrivit legii

(art. 720 8 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138/2000) nu este supusa apelului (C.S.J., sectia comerciala, decizia nr. 6012/2001).

III. Conflicte de munca

36. Impozit retinut la sursa. Cum impozitul a carui restituire se solicita a fost retinut de catre parata in temeiul contractului de munca al reclamantului, rezulta ca litigiul

dedus judecatii sa nascut in legatura cu executarea contractului de munca, iar competenta de solutionare a acestuia revine tribunalului (C.S.J., sectia de contencios administrativ, decizia nr. 20/2002);

37. Personal militar. Reclamantul a avut calitatea de cadru militar activ al Ministerului de Interne, intre parti existand un raport de munca atipic, caruia i se aplica

dispozitiile din dreptul muncii, referitoare la protectia sociala, drepturi banesti etc. Drepturile banesti ale personalului militar prevazute de Legea nr. 138/1999 sunt asimilate salariului, fiind unul dintre elementele contractului de munca. Litigiul este un litigiu de munca, cata vreme art. 3 din Legea nr. 168/1999 precizeaza ca toate conflictele ce rezulta din raporturile de munca sunt conflicte de munca. Asa fiind, litigiul este un conflict de drepturi, in sensul dispozitiilor art. 67 si art. 68 din Legea nr. 168/1999, fiind

12.11.2017

Criteriul valoric al instantelor

aplicabile dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. b 1 ) [in reglementarea actuala art. 2 pct. 1 lit. c) – n.a.] C. proc. civ. (C.A. Bucuresti, sectia a IIIa civila, sentinta nr. 65/2001, in C.P.J.C. 20012002, p. 405);

38. Drepturi salariale cuvenite magistratilor. Conflict de drepturi. 1) Desi potrivit dispozitiilor Legii nr. 303/2004, judecatorii, procurorii si magistratiiasistenti ai Inaltei

Curti de Casatie si Justitie fac parte din corpul magistratilor din Romania, ei se afla intrun cadru de veritabile raporturi de munca cu autoritatea din care fac parte.

Primul argument este unul de text, si anume dispozitiile art. 16 alin. (3) din Constitutia Romaniei, care, referinduse la „functiile” si „demnitatile publice, civile sau militare”, evident ca nu au avut in vedere categoria de salariati. Prin aceasta sa realizat o delimitare intre „functia publica” si cea de „demnitate publica”, chiar daca ambele presupun atributii ce deriva din prerogativele „de putere publica”.

Al doilea argument il constituie faptul ca, chiar daca demnitatea publica este prin excelenta o categorie a dreptului constitutional, exercitarea acesteia este in ultima analiza consecinta unui acord de vointa, respectiv a unui contract, chiar daca nu sau materializat intrun inscris, intrucat nicio persoana nu poate fi numita sau aleasa intro atare demnitate fara asi da consimtamantul.

Al treilea argument este acela ca, pe durata ocuparii sau detinerii functiei sau demnitatii publice, titularul acesteia se supune disciplinei muncii, iar pentru activitatea pe care

o desfasoara primeste o „remuneratie”, care, in esenta, constituie un venit salarial.

In fine, un ultim argument in sustinerea ideii de apropiere a magistratilor de statutul salariatilor deriva din dispozitiile Legii nr. 303/2004, care prevad dreptul magistratilor

la remuneratie, folosind chiar termenii de „drepturi salariale” si „salarizarea judecatorilor”.

Prin urmare, lipsa unui contract de munca individual incheiat in forma scrisa nu inseamna ca litigiile izvorate ca urmare a neplatii drepturilor banesti, fie ele si prime de vacanta, nu se circumscriu reglementarilor Codului muncii si ale Legii nr. 168/1999, iar neacordarea drepturilor banesti ce face obiectul prezentei actiuni reprezinta un veritabil conflict de drepturi si se circumscrie jurisdictiei muncii, asa cum este reglementata de Codul muncii si de Legea nr. 168/1999 (C.A. Brasov, sectia civila, decizia nr. 1365/2005, in Jurisprudenta nationala 20042005, p. 213);

2) Potrivit art. 42 pct. 1 din O.U.G. nr. 177/2000, „magistratii si celelalte categorii de personal de specialitate, prevazute in prezenta ordonanta, nemultumiti de modul de stabilire a drepturilor salariale, pot face contestatie, in termen de 5 zile de la data comunicarii, la organele de conducere ale Ministerului Justitiei sau Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, dupa caz.

Impotriva hotararilor organelor de conducere se poate face plangere in termen de 30 de zile de la comunicare, la sectia de contencios administrativ a Curtii de Apel Bucuresti”.

Procedura evocata priveste eventuala contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale (indemnizatia de incadrare bruta lunara, procentele prevazute de lege pentru celelalte drepturi si adaosuri) si este conditionata de existenta unui act administrativ care sa fi fost emis pentru concretizarea acestor drepturi, ceea ce nu se regaseste in cauza de fata.

A spune ca procedura speciala instituita prin art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002 se aplica oricaror cereri ale magistratilor, in legatura cu drepturile salariale, in speta prima de

vacanta, inseamna a da o interpretare extensiva acestor prevederi si a nu tine seama de intregul sistem care reglementeaza raporturile juridice de munca si de acele dispozitii din legislatia muncii care trebuie sa se aplice si magistratilor, atunci cand legea speciala de stricta interpretare nu le contine.

Solutia privind competenta de judecata in prima instanta a tribunalului se impune si in raport cu dispozitiile art. 1 alin. (2) si ale art. 295 alin. (2) C. muncii, potrivit carora prevederile acestui cod se aplica, cu titlu de drept comun, si acelor raporturi juridice de munca neintemeiate pe un contract de munca, reglementate prin legi speciale, in masura in care acestea nu sunt complete si aplicarea lor nu este incompatibila cu specificul raporturilor de munca respective (I.C.C.J., Sectia de contencios administrativ si fiscal, decizia nr. 823/2006 si decizia nr. 1714/2006, in B.J. – Baza de date);

39. Modificarea competentei. 1) Este adevarat ca recursurile declarate impotriva sentintelor pronuntate de tribunal dupa modificarea competentei solutionarii conflictelor

de munca vor fi judecate de catre curtile de apel, conform art. 3 pct. 3 C. proc. civ. Recursul declarat impotriva unei sentinte pronuntate de judecatorie si care, potrivit legii, nu este supusa apelului, se judeca de tribunal conform art. 2 pct. 3 C. proc. civ. Pentru ultima ipoteza avuta in vedere de dispozitiile art. 3 pct. 3 C. proc. civ. este necesara existenta unei norme de competenta speciale, derogatorie de la cea de drept comun, care sa prevada in mod expres competenta curtii de apel de a solutiona recursurile declarate impotriva unei sentinte pronuntate de judecatorii (C.A. Bucuresti, sectia a IVa civila, decizia nr. 3181/2001) . In acelasi sens, a se vedea C.A. Bucuresti, sectia a IV‐ a civila, decizia nr. 35/2002;

2) Pentru solutionarea recursului exercitat impotriva acestor categorii de hotarari (pronuntate de judecatorii in ultima instanta sau in apel), competenta materiala revine tribunalului, in conformitate cu dispozitiile art. 2 pct. 3 C. proc. civ., al caror continut nu a fost modificat sub acest aspect de O.U.G. nr. 138/2000, modificata si completata prin O.U.G. nr. 59/2001. Daca art. 2 pct. 3 C. proc. civ. prevede in mod expres competenta tribunalului, in egala masura, dispozitiile art. 3 pct. 3 C. proc. civ. stabilesc ca recursurile declarate impotriva hotararilor date in prima instanta si care nu sunt supuse apelului se judeca de curtile de apel numai in situatia in care au fost pronuntate de tribunale si atunci cand au fost declarate „in alte cauze prevazute de lege” (C.A. Bucuresti, sectia a IVa civila, decizia nr. 2690/2001);

3) Chiar daca, dupa intrarea in vigoare a O.U.G. nr. 138/2000, sa modificat competenta materiala a instantelor in materia conflictelor de munca, astfel incat, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b 1 ) [in reglementarea actuala art. 2 pct. 1 lit. c) – n.a.] C. proc. civ., acestea se solutioneaza in prima instanta de tribunal, cu recurs la curtea de apel, competenta de solutionare a recursurilor impotriva hotararilor pronuntate de judecatorie, chiar si dupa intrarea in vigoare a acestei modificari, revine tot tribunalului, conform dispozitiilor art. 2 pct. 3 C. proc. civ. (C.S.J., sectia civila, decizia nr. 5851/2001). In acelasi sens, a se vedea si C.S.J., decizia nr. 3628/2001 si decizia nr. 3629/2001;

40. Conflict de munca. Restabilirea situatiei anterioare. In cazul in care instanta de judecata a desfiintat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat

va dispune, prin aceeasi hotarare, si asupra restabilirii situatiei anterioare executarii [art. 404 2 alin. (1) C. proc. civ.].

Daca instanta care a desfiintat hotararea executata a dispus rejudecarea in fond a procesului si nu a luat masura restabilirii situatiei anterioare executarii, aceasta masura se va putea dispune de instanta care rejudeca fondul [art. 404 2 alin. (2) C. proc. civ.].

Daca nu sa dispus restabilirea situatiei anterioare executarii in conditiile aratate, cel indreptatit o va putea cere instantei judecatoresti competente potrivit legii [art. 404 2 alin. (3) C. proc. civ.].

Fata de dispozitiile procedurale mentionate, se constata ca Inalta Curte de Casatie si Justitie era competenta sa dispuna repunerea partilor in situatia anterioara in cazul in care cu ocazia judecarii recursului in anulare prin care sa desfiintat titlul executoriu sar fi cerut de catre partea interesata (in speta reclamantul) restabilirea situatiei anterioare executarii – astfel cum prevede art. 404 2 alin. (1) C. proc. civ.

Constatand ca nu revine Inaltei Curti de Casatie si Justitie competenta de a dispune restabilirea situatiei anterioare executarii, ci Tribunalului Vrancea – obiectul constituindul restituirea unor drepturi banesti rezultate dintrun conflict de munca solutionat in prima instanta de tribunal, conform art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. – Curtea urmeaza sa faca aplicarea art. 158 C. proc. civ. si sa dispuna declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Vrancea (I.C.C.J., sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 1509/2006).

IV. Contencios administrativ

12.11.2017

Criteriul valoric al instantelor

41. Act administrativ. 1) Refuzul paratei, Administratia Pietelor, de a prelungi vechiul contract de inchiriere sau de a incheia un nou contract nu constituie un act de autoritate din partea unui organ administrativ de natura sa atraga aplicarea dispozitiilor Legii nr. 29/1990 (C.S.J., sectia civila, decizia nr. 3597/1999).

Nota: Legea nr. 29/1990 a fost abrogata prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004;

2) Dispozitia de sanctionare disciplinara emisa de primar este un act de dreptul muncii, emis in considerarea calitatii de salariat a contestatorului, exceptat de la controlul prevazut de art. 1 din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ (C.A. Cluj, sectia civila, sentinta civila nr. 13/1999);

3) In speta, reclamantii au investit instanta cu judecarea actiunii in revendicarea unui imobil si de evacuare a detinatorilor lui, pozitie pe care siau mentinuto permanent, litigiu ce, in raport de prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., este de competenta judecatoriei, ca instanta de drept comun, iar nu de competenta tribunalului, ca instanta de contencios administrativ. Este lipsita de relevanta, pentru stabilirea competentei, imprejurarea ca parata ar detine imobilul in baza deciziei unui organ al administratiei de stat, act a carui legalitate poate fi examinata, eventual si pe cale incidentala, iar nu numai in cadrul procedurii contenciosului administrativ (C.S.J., sectia civila, decizia nr. 223/1992, in Probleme de drept 19901992, p. 241);

4) Cererea de recunoastere a dreptului de proprietate imobiliara, intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 29/1990, este inadmisibila. De principiu, actiunea in contencios administrativ are caracter personal, presupunand o vatamare a dreptului reclamantului (recunoscut de lege), printrun act administrativ ori prin refuzul unei autoritati administrative de a rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege. Regimul juridic de drept administrativ, parte componenta a dreptului public, este diferit de dreptul comun, atragand competenta materiala a instantelor speciale, de contencios administrativ (C.S.J., sectia de contencios administrativ, decizia nr. 37/1992, in Dreptul nr. 8/1993, p. 85);

5) Procesulverbal de licitatie nu are caracterul unui act administrativ. Licitatia, ca operatiune de transfer a unor bunuri de la un proprietar la altul, este, in esenta sa, un contract, iar orice litigiu nascut in legatura cu executarea de catre parti a acestuia se judeca dupa procedura de drept comun, iar nu dupa cea prevazuta de Legea nr. 29/1990 (C.S.J., sectia civila, decizia nr. 31/1994, in Dreptul nr. 12/1994, p. 69);

6) Contractul prin care primaria, in calitate de proprietara a suprafetei de teren in litigiu, a inchiriat terenul respectiv unei persoane fizice, in schimbul unei anumite chirii, este incheiat de primarie in calitatea sa de persoana juridica, subiect de drept civil, pentru administrarea patrimoniului sau, si nu in calitate de organ al puterii executive, subiect de drept administrativ.

CEL.ro aniverseaza 13 ani Revino pe site sa vezi reducerile de azi

CEL.ro aniverseaza 13 ani

CEL.ro aniverseaza 13 ani Revino pe site sa vezi reducerile de azi

Revino pe site sa vezi reducerile de azi

CEL.ro aniverseaza 13 ani Revino pe site sa vezi reducerile de azi

Asa fiind, un astfel de contract, chiar daca vatama interesele unei alte persoane, nu poate fi atacat la instanta speciala de contencios administrativ, contractul fiind un act tipic de gestiune, iar, in conformitate cu art. 2 din Legea nr. 29/1990, actele de gestiune savarsite de stat in calitate de persoana juridica si pentru administrarea patrimoniului sau sunt exceptate de la controlul acestei instante (C.S.J., sectia de contencios administrativ, decizia nr. 35/1992, in Probleme de drept 19901992, p. 589);

7) Actiunea formulata are drept obiect stabilirea unui drept de superficie (drept real imobiliar) asupra terenului proprietatea privata a statului pe care reclamantul a edificat un garaj si inscrierea in evidentele de carte funciara a acestui drept, iar actiunea vizand obtinerea unui asemenea drept are o natura juridica civila, deoarece autoritatile administrative chemate in judecata nu actioneaza in calitatea lor de autoritate administrativa emitenta a unor acte administrative, ci in calitate de persoana juridica administratoare a domeniului privat al statului (C.A. Oradea, sectia comerciala si de contencios administrativ, decizia nr. 254/CA/2005, in C.P.J. 2005, p. 235);

8) Din dispozitiile Legii nr. 29/1990, nu rezulta ca actiunile intemeiate pe vatamarea unor drepturi contractuale ar putea fi intentate pe calea prevazuta in aceasta lege. Prin urmare, contractul de imprumut pentru achizitionarea unui apartament construit de stat este un contract civil, iar verificarea legalitatii clauzelor sale este de competenta instantei de drept comun, iar nu de competenta instantelor de contencios administrativ (C.S.J., sectia de contencios administrativ, decizia nr. 30/1991, in Probleme de drept 19901992, p. 576);

9) Numai instantelor judecatoresti de drept comun le revine competenta de a solutiona litigiile care aduc in discutie incheierea, valabilitatea si anularea contractelor privind locuinte din fondul de stat, interpretarea clauzelor contractuale, precum si existenta si valabilitatea drepturilor nascute pe baza lor. Fiind considerate ca acte de gestiune, savarsite de stat in calitate de persoana juridica si pentru administrarea patrimoniului sau, aceste conventii sunt exceptate prin art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990 de la controlul judecatoresc instituit pentru actele puterii executive (C.S.J., sectia de contencios administrativ, decizia nr. 72/1992, in Probleme de drept 19901992, p. 606).

Nota: Noua Lege a contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu mai prevede exceptia din art. 2 lit. d) al Legii nr. 29/1990, dar solutiile raman actuale;

10) Actul administrativ este o manifestare de vointa unilaterala a unei autoritati publice sau a unei persoane juridice de drept privat autorizate de lege sa exercite unele prerogative de realizare a administratiei publice, emise in regim de putere publica, in vederea nasterii, modificarii sau stingerii de drepturi si obligatii corelative, specifice unui raport de drept public.

Nu orice act ce emana de la o autoritate publica este un act administrativ de autoritate, intrucat autoritatile publice pot fi angrenate si in raporturi de drept civil, de dreptul muncii sau contraventional, enumerarea fiind numai exemplificativa.

Dispozitia prin care primarul restituie in natura un imobil, in cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, nu intruneste elementele unui act de autoritate, nefiind emis in regim de putere publica, ci in indeplinirea unei obligatii corelative unui drept subiectiv civil – respectiv dreptul la restituirea in natura sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv.

Din continutul art. 20 al Legii nr. 10/2001 rezulta ca nu numai primarii, ca autoritati publice executive, ci si alte subiecte de drept, detinatoare ale imobilului (regii autonome, societati comerciale), au obligatia de a emite decizii sau dispozitii de restituire, iar natura juridica a acestor acte nu poate fi interpretata diferit, ca fiind civila sau administrativa, in raport de calitatea emitentului.

Nefiind investita cu un control de legalitate al unui act administrativ, in sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, instanta de contencios administrativ trebuia sa puna in discutia partilor temeiul de drept si calea procedurala prin care pot fi valorificate drepturile partilor, potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ., si sa trimita cauza la sectia civila a tribunalului, a carei competenta rezulta din interpretarea prin analogie a prevederilor art. 23 alin. (8), art. 30 alin. (2) si art. 33 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (C.A. Bucuresti, sectia a VIIIa de contencios administrativ si fiscal, decizia nr. 468/2005, in C.P.J. in materia contenciosului administrativ si fiscal 2005, p. 116);

12.11.2017

Criteriul valoric al instantelor

11) Potrivit art. 52 din Legea nr. 7/1996, modificata prin O.U.G. nr. 41/2004, aprobata prin Legea nr. 499/2004 1) , incheierea de inscriere in cartea funciara poate fi atacata cu plangere, in termen de 15 zile de la comunicare, la instanta competenta in circumscriptia careia se afla imobilul. Plangerea se depune la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara si se inscrie in cartea funciara. Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara este obligat sa inainteze plangerea, insotita de dosarul inscrierii si copia cartii funciare, la instanta competenta.

Instanta de fond a retinut in mod corect ca o astfel de incheiere nu are natura juridica a unui act administrativ pentru ca nu reprezinta o manifestare de vointa care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice, in regim de putere publica, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Formalitatile de publicitate imobiliara nu dau nastere, prin ele insele, unor drepturi sau obligatii in regim de putere publica, ci au ca efect opozabilitatea fata de terti a actelor si faptelor juridice referitoare la imobile, corespunzand unor raporturi de drept civil (C.A. Bucuresti, sectia a VIIIa de contencios administrativ si fiscal, decizia nr. 1159/2005, in C.P.J. in materia contenciosului administrativ si fiscal 2005, p. 180);

42. Contestatie la executare. Titlu de natura administrativfiscala. Recursul declarat in cauza de fata se impunea a fi solutionat de Tribunalul Cluj – Sectia de contencios

administrativ, cata vreme contestatia la executare era indreptata in contra executarii unui titlu executoriu de natura administrativfiscala, iar, in temeiul dispozitiilor art. 399 alin. (3) C. proc. civ., impotriva unui asemenea titlu sar putea formula, in limitele impuse de acest text de lege, si aparari de fond specifice contenciosului administrativfiscal (C.A. Cluj, sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, sentinta nr. 42/C/2005, in Jurisprudenta nationala 20042005, p. 219);

43. Exceptia de nelegalitate. Apararea dreptului subiectiv civil se poate realiza atat prin actiune, cat si pe cale de exceptie. Prin urmare, controlul legalitatii actelor

administrative, prin emiterea carora au fost lezate drepturi subiective civile, poate fi realizat nu numai pe cale principala (prin cerere adresata instantei de contencios administrativ), ci si, pe cale de exceptie, de catre instanta civila. In acest din urma caz, admiterea mijlocului de aparare constand in exceptia de nelegalitate a actului administrativ va avea consecinte restranse, numai cu privire la partile din proces, deoarece hotararea pronuntata intrun litigiu civil nu are efecte erga omnes (C.A. Bucuresti, sectia a IVa civila, decizia nr. 613/1997, in C.P.J. 19931998, p. 150).

Nota: In reglementarea actuala – Legea nr. 554/204 a contenciosului administrativ – aceasta solutie este consacrata expres in lege, in art. 4 intitulat „Exceptia de nelegalitate”, cu precizarea ca potrivit noii legi instanta civila suspenda judecata si sesizeaza instanta de contencios, care se pronunta asupra exceptiei.

V. Proprietate intelectuala

44. Competenta tribunalului, si nu a unei sectii a acestuia. Litigiul are ca obiect pretentii decurgand din calitatea de autor al unei inventii. Prin urmare, este vorba de o

actiune in materia proprietatii industriale, iar pentru litigiile in aceasta materie legiuitorul a reglementat competenta distinct de aceea a litigiilor comerciale sau a celorlalte litigii civile, in sens larg.

Conform art. 2 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., competenta solutionarii in prima instanta a cererilor si actiunilor in materia proprietatii industriale apartine tribunalului.

Nici textul de lege mentionat si nici legea speciala a brevetelor de inventie, nr. 64/1991, nu impun judecarea acestor litigii la o anumita sectie a tribunalului, astfel incat, indiferent daca litigiul sa judecat la sectia civila sau la cea comerciala, norma imperativa referitoare la competenta materiala a tribunalului in aceasta materie a fost respectata.

Fara temei legal, curtea de apel a stabilit ca sau incalcat normele legale referitoare la competenta sectiei civile si a desfiintat sentinta pronuntata de sectia comerciala a tribunalului, cata vreme nicio dispozitie legala nu stabileste o atare competenta la nivelul tribunalului, ca de altfel nici la cel al curtii de apel.

Pentru aceste considerente, in baza art. 304 pct. 9 si art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Inalta Curte va admite recursul, va casa decizia si va trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeasi curte de apel.

Cauza va fi inregistrata si solutionata la acea sectie a curtii de apel careia i se repartizeaza administrativ litigiile in materia proprietatii intelectuale – din care fac parte si cele in materia proprietatii industriale – sau in cadrul careia functioneaza completele specializate in aceasta materie (I.C.C.J., sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 7383/2006);

45. Pretentii. Prin cererea dedusa judecatii in cauza, organismul de gestiune colectiva in domeniul operelor scrise a solicitat obligarea paratei la plata sumei de bani

reprezentand remuneratia compensatorie pentru copia privata in procent de 5% din valoarea importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor scrise.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. e) din Codul de procedura civila, a fost stabilita competenta de judecata in prima instanta a tribunalului in toate procesele si cererile in materie de creatie intelectuala si de proprietate industriala, fara a se distinge in functie de alte criterii, precum valoarea obiectului; or, daca legea nu distinge, nici interpretul legii nu o poate face. Pentru acest motiv, norma de competenta ratione materiae se interpreteaza ca o derogare de la regula instituita in art. 2 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 1, conform careia competenta de solutionare a cererilor patrimoniale se determina in raport de valoare si trebuie aplicata ca atare, situatiile de exceptie interpretanduse restrictiv (C.A. Bucuresti, Sectia a IXa civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, Decizia nr. 20/A/2006, in A.L. Constanda, Sanctiunile in procesul civil, p.

256);

46. Drept de autor. Mostenire. O actiune prin care mostenitorul autorului unei opere literare solicita obligarea celorlalti mostenitori la plata unei sume de bani provenita

din vanzarea volumelor publicate nu constituie o cerere in materie de creatie intelectuala, spre a atrage competenta de prima instanta a tribunalului in temeiul art. 2 pct. 2 lit.

d) [art. 2 pct. 2 lit. e) in reglementarea actuala – n.a.] C. proc. civ., ci o actiune in pretentii care atrage competenta instantei dupa valoare (Trib. Bucuresti, sectia a IVa civila,

decizia nr. 420/1997, in C.P.J. 19931997, p. 347, nr. 73);

47. Brevet de inventie. Art. 61 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de inventie prevede ca litigiile referitoare la drepturi nascute din brevetul de inventie sunt de

competenta instantelor judecatoresti. Rezulta ca orice neintelegeri intervenite intre inventator si beneficiarul inventiei sunt de competenta, in prima instanta, a tribunalului, potrivit art. 2 pct. 1 lit. d) [art. 2 pct. 2 lit. e) in reglementarea actuala – n.a.] C. proc. civ. (C.S.J., sectia comerciala, decizia nr. 133/1996, in B.J. 1996, p. 306);

48. Contract de cercetare stiintifica. Actiunea prin care reclamantul pretinde plata remuneratiei datorate in temeiul unui contract de cercetare stiintifica, urmare a faptului

ca reclamantul sia indeplinit obligatia de efectuare a cercetarii, predand lucrarea, nu are ca obiect un drept prevazut de Legea nr. 64/1991 privind brevetele de inventie si nu atrage incidenta art. 2 lit. d) [art. 2 pct. 1 lit. e) in reglementarea actuala – n.a.] C. proc. civ. (Trib. Bucuresti, sectia a IVa civila, sentinta nr. 168/1994) .

VI. Expropriere

49. Legalitatea exproprierii. 1) In cazul in care se solicita examinarea legalitatii masurii exproprierii si, in raport cu aceasta, recunoasterea dreptului de proprietate si

restituirea imobilului, competenta de solutionare a actiunii revine, in prima instanta, potrivit art. 2 pct. 1 lit. e) [art. 2 pct. 1 lit. f) in reglementarea actuala – n.a.] C. proc. civ., tribunalului (C.S.J., sectia civila, decizia nr. 2191/1996, in B.J. 1996, p. 90);

2) Avand in vedere ca raportul juridic dedus judecatii era nascut in urma exproprierii, actiunea prin care reclamantul invoca nelegalitatea masurii, luate anterior intrarii in

vigoare a Legii nr. 33/1994, este de competenta tribunalului (C.A. Timisoara, sectia civila, decizia nr. 912/R/1998);

50. Restituirea imobilului. 1) Actiunea avand ca obiect restituirea unui imobil ce a format obiectul unei exproprieri, ca urmare a faptului ca utilitatea publica nu sa realizat,

va fi solutionata de tribunal in prima instanta (C.S.J., sectia civila, decizia nr. 1785/1999);

2) Procesele si cererile in materie de expropriere se judeca de tribunale in prima instanta, inclusiv in cazul in care se solicita retrocedarea unui imobil despre care se pretinde

ca a fost abuziv expropriat prin Decretul nr. 408/1981 (C.S.J., sectia civila, decizia nr. 1785/1999, in B.J., Baza de date);

12.11.2017

Criteriul valoric al instantelor

3) Competenta solutionarii in prima instanta a actiunii in revendicarea unui imobil expropriat prin Legea nr. 187/1945 apartine tribunalelor, in conformitate cu dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. e) [art. 2 pct. 1 lit. f) in reglementarea actuala – n.a.] C. proc. civ. (C.S.J., sectia civila, decizia nr. 444/2000, in B.J., Baza de date);

4) Daca un teren a devenit proprietate de stat ca efect al exproprierii dispuse prin Decretul nr. 200/1989, iar nu prin aplicarea Decretelor nr. 218/1960 si nr. 712/1966 pentru a fi aplicabile prevederile art. 35 din Legea nr. 18/1991, instanta competenta este tribunalul, potrivit art. 21 din Legea nr. 33/1994 (C.S.J., sectia de contencios administrativ, decizia nr. 870/1997, in B.J. 1997, p. 285);

51. Preluare prin alte modalitati. 1) Competenta de a solutiona cererile avand ca obiect revendicarea unor imobile preluate de stat prin alte modalitati decat exproprierea

revine judecatoriei, iar nu tribunalului, intrucat art. 2 pct. 1 lit. e) [art. 2 pct. 1 lit. f) in reglementarea actuala – n.a.] C. proc. civ. se refera numai la cererile in materie de expropriere (Trib. Bucuresti, sectia a IIIa civila, decizia nr. 228/1996, in C.P.J. 19931997, p. 323, nr. 53; pentru distinctia ce trebuie facuta intre expropriere si nationalizare, a se vedea C.S.J., sectia civila, decizia nr. 2770/1995, in B.J. 1995, p. 89, rezumata mai jos).

Nota: Totusi, in functie de valoarea imobilului, competenta de prima instanta se imparte intre judecatorie si tribunal [art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.];

2) Actiunea avand ca obiect restituirea imobilului preluat in baza Legii nr. 4/1973 nu poate fi calificata ca fiind o cerere in materie de expropriere, deoarece actul normativ in discutie a instituit o modalitate de preluare de catre stat a imobilelor care nu reprezinta si nici nu poate fi asimilata cu o expropriere (Trib. Bucuresti, sectia a IVa civila, decizia nr. 4/1994);

3) Cererea nu se incadreaza in dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. e) [art. 2 pct. 1 lit. f) in reglementarea actuala – n.a.] C. proc. civ., deoarece imobilul revendicat a intrat in proprietatea statului in temeiul decretului de nationalizare nr. 92/1950, iar nu al unui act de expropriere (Trib. Bucuresti, sectia a IIIa civila, sentinta nr. 228/1997);

4) Revendicarea imobilelor preluate de facto, mentionate in listele anexa la H.G. nr. 556/1990, care reglementeaza posibilitatea despagubirilor fostilor proprietari sau a refacerii gospodariilor, nu vizeaza un act de expropriere, in sensul legii (Trib. Bucuresti, sectia a IIIa civila, sentinta nr. 624/1997);

5) Art. 2 pct. 1 lit. e) [art. 2 pct. 2 lit. f) in reglementarea actuala – n.a.] reglementeaza competenta tribunalului de a judeca in prima instanta „procesele si cererile in materie de expropriere”. Nationalizarea si exproprierea reprezinta institutii juridice distincte, iar asimilarea acestora in una singura – aceea de expropriere –, pornind de la sensul semantic al notiunii, este nejustificata. In consecinta, actiunea formulata de reclamant nu se incadreaza in categoria litigiilor referitoare la expropriere, astfel ca judecarea ei nu este de competenta, in prima instanta, a tribunalului, solutia de declinare a competentei la judecatorie fiind corecta (C.S.J., sectia civila, decizia nr. 2770/1995, in B.J., Baza de date).

VII. Erori judiciare in procesele penale

52. Natura procesului. Art. 2 alin. (1) lit. h) C. proc. civ prevede ca tribunalul judeca in prima instanta „cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare

savarsite in procesele penale”. Textul are in vedere natura procesului in care sa cauzat prejudiciul (penal), si nu temeiul de drept invocat de parte in actiune.

Fata de continutul textului, competenta tribunalului ca instanta de fond fiind limitata la cererile care au ca obiect repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale, pentru cererile care au ca obiect repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savarsite in alte procese decat cele penale, competenta se stabileste in raport de valoarea obiectului cererii, oricare ar fi temeiul de drept invocat (I.C.C.J., sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 9712/2005, in Jurisprudenta Sectiei civile si de proprietate intelectuala pe 2005, p. 506);

53. Actualizarea creantei. Desi creanta a carei reactualizare valorica se solicita isi are izvorul in drepturile dobandite conform art. 504 C. proc. pen., care reglementeaza

dezdaunarea persoanelor condamnate pe nedrept, in cadrul procesului avand ca obiect reactualizarea sumei obtinute de reclamant nu se mai pune problema stabilirii unor raporturi juridice avand un asemenea temei juridic si a unor drepturi si obligatii decurgand din acestea (C.S.J., sectia civila, decizia nr. 610/2000);

54. Restituirea bunurilor confiscate. In cazul in care se cere restituirea bunurilor confiscate prin hotararea de condamnare, aceasta cerere se rezolva pe calea unei actiuni

de drept comun, intemeiata pe principiile care reglementeaza intoarcerea executarii, iar nu pe dispozitiile art. 504 si urm. C. proc. pen., raportate la art. 2 pct. 1 lit. i) [art. 2 pct. 1 lit. h) in reglementarea actuala – n.a.] C. proc. civ. (C.S.J., sectia civila, decizia nr. 2781/1995, in B.J. 1995, p. 109; decizia nr. 3282/1996, in B.J. 1996, p. 71).

Nota: In opinia instantei supreme, cererea prin care se solicita restituirea in natura a bunurilor confiscate printro hotarare penala de condamnare (sau, dupa caz, obligarea la plata echivalentului valoric al acestora) este de competenta, in prima instanta, a judecatoriei sau, dupa caz, a tribunalului, in raport de valoarea obiectului cererii. Totusi, daca reclamantul pretinde ca in acel proces penal sa savarsit o eroare judiciara, restituirea bunurilor confiscate nu reprezinta altceva decat o modalitate de reparare a prejudiciului suferit (repararea in natura), iar art. 2 pct. 1 lit. h) C. proc. civ. nu face nicio distinctie intre modalitatile de reparare a prejudiciului cauzat prin erori judiciare (reparare prin echivalent sau reparare in natura, daca aceasta din urma este posibila), iar ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus;

55. Privare de libertate nelegala. Temei juridic. Reclamantul sia intemeiat pretentiile deduse judecatii pe dispozitiile art. 504 alin. (2) C. proc. pen. si ale art. 5 din

Conventia pentru apararea drepturilor omului, solicitand repararea prejudiciului moral cauzat prin privarea nelegala de libertate in perioada 12 – 13.06.2003.

Acest temei juridic a fost completat in cursul judecarii fondului cu prevederile art. 998 si 999 C. civ., ce reprezinta norme de drept comun in materia raspunderii civile delictuale, precizand ca atare temei este invocat in subsidiar, in masura in care dispozitiile art. 504 C. proc. pen. nu ar fi socotite ca fiind aplicabile in cauza.

In speta este aplicabila norma speciala de competenta ratione materiae cuprinsa in art. 506 alin. (3) cu referire la art. 504 C. proc. pen., potrivit careia competenta de solutionare a cererii de natura celei deduse judecatii in cauza apartine tribunalului.

Norma de drept comun reprezentata de art. 998 si 999 C. civ. nu poate genera constatarea aplicarii normei generale de competenta cuprinse in art. 1 C. proc. civ., cu luarea in considerare si a criteriului valoric, cata vreme este invocata in subsidiar in raport cu norma speciala de drept substantial, ce contine o reglementare aparte a situatiei de fapt prezentate de reclamant.

Masura in care pretentiile reclamantului intrunesc sau nu conditiile legii speciale reprezinta o chestiune de fond, posibil a fi dezlegata pe baza ansamblului probator administrat in cauza (C.A. Bucuresti, sectia a IXa civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, sentinta civila nr. 1/F/2006, in A.L. Constanda, Sanctiuni, p. 13).

VIII. Hotarari straine

56. Jurisdictie gratioasa. Prin „hotarari straine” se inteleg si actele pronuntate in cadrul jurisdictiei gratioase, deci acelea prin care instantele judecatoresti sau alte organe

solutioneaza cereri care nu au ca obiectiv stabilirea unui drept potrivnic in raporturile cu o alta persoana (C.S.J., sectia civila, decizia nr. 3773/1997, in B.J. 1997, p. 96);

57. Instanta religioasa. Definind termenul de „hotarari straine”, art. 165 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept international privat nu face

nicio distinctie referitoare la caracterul laic sau religios al autoritatilor straine competente sa emita acte cu caracter jurisdictional, astfel ca, din acest punct de vedere, nu exista niciun impediment legal pentru incuviintarea executarii pe teritoriul Romaniei a unei hotarari pronuntate de o instanta religioasa, competenta potrivit legii tarii in care sa judecat procesul (C.A. Bucuresti, sectia a IVa civila, decizia nr. 26/1997, in C.P.J.C. 19931998, p. 233);

58. Divort. Tribunalul este competent sa solutioneze cererea de recunoastere a efectelor unei hotarari olandeze de divort pe teritoriul Romaniei (Trib. Bucuresti, sectia a IVa

civila, sentinta nr. 781/1997, in Culegere de decizii ale T.B. 19931997, p. 359).

IX. Dispozitii speciale privitoare la competenta

12.11.2017

Criteriul valoric al instantelor

59. Imobile preluate abuziv. In cazul in care persoana juridica detinatoare a imobilului nu emite decizia sau dispozitia prevazuta de art. 23 din Legea nr. 10/2001 1) , in

termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei indreptatite dreptul de a se adresa tribunalului pe considerentul prematuritatii introducerii contestatiei si inadmisibilitatii acesteia. Absenta raspunsului persoanei juridice detinatoare, la notificarea ce i sa transmis, are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, iar acest refuz trebuie cenzurat de catre tribunal (I.C.C.J., sectia civila, decizia nr. 3573/2004, in B.C. nr. 1/2005, p. 22);

60. Ordonanta presedintiala. Spatiu comercial. Competenta materiala de solutionare in prima instanta a cererii de ordonanta presedintiala, prin care o societate

comerciala solicita evacuarea altei societati comerciale dintrun spatiu comercial si reintegrarea sa in acel spatiu, revine tribunalului, iar nu judecatoriei, intrucat litigiul se situeaza in materie comerciala, deoarece se refera la un fond de comert, iar cererea de ordonanta presedintiala face parte din categoria celor neevaluabile in bani si se introduce, potrivit art. 581 alin. (2) C. proc. civ., la instanta competenta sa se pronunte asupra fondului dreptului (C.A. Pitesti, sectia comerciala si de contencios administrativ, decizia nr. 260/1998, in C.P.J. 1998, p. 145);

61. Contestatie la executare. Regulile de competenta prevazute de art. 400 C. proc. civ., privind solutionarea contestatiilor la executare, constituie o exceptie de la regula

inscrisa in art. 2 C. proc. civ., referitoare la competenta dupa valoare privind solutionarea litigiului. Prin urmare, competenta de solutionare a contestatiilor la executare se stabileste potrivit art. 400 C. proc. civ., indiferent de valoarea litigiului (Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 36/1972, in I.G. Mihuta, Repertoriu II, p. 355, nr. 37).

Art. 2 1 . 1) Abrogat.

Art. 3. 2) Curtile de apel judeca:

1. in prima instanta, procesele si cererile in materie de contencios administrativ privind actele autoritatilor si institutiilor centrale;

2. ca instante de apel, apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in prima instanta;

3. ca instante de recurs, recursurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in apel sau impotriva hotararilor pronuntate in prima instanta de tribunale, care,

potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum si in orice alte cazuri expres prevazute de lege;

4. in orice alte materii date prin lege in competenta lor.

Legislatie:

Ø Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata

Art. 35. (1) Curtile de apel sunt instante cu personalitate juridica, in circumscriptia carora functioneaza mai multe tribunale si tribunale specializate, potrivit anexei nr. 1 care face parte integranta din prezenta lege.

(2) In cadrul curtilor de apel functioneaza sectii sau, dupa caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ si fiscal, cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale, precum si, in raport cu natura si numarul cauzelor, sectii maritime si fluviale sau pentru alte materii.

Doctrina

C.L. Popescu, Competenta in materie comerciala a sectiilor maritime si fluviale ale instantelor judecatoresti, in R.D.C. nr. 2/1995, p. 115; Gh. Buta, O.U.G. nr. 58/2003 pentru modificarea si completarea Codului de procedura civila, in R.D.C. nr. 78/2003, p. 140; M. Chelaru, C.L. Popescu, Modalitatii de executare silita a hotararilor judecatoresti de contencios administrativ privind terenurile ce se fac obiectul legii fondului funciar, in Dreptul nr. 1011/1995, p. 68; C.L. Popescu, Jurisdictiile competente sa sesizeze Curtea Constitutionala pentru solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitate, in Dreptul nr. 1/1995, p. 26; I. Les, Noile modificari aduse Codului de procedura civila prin O.U.G. nr. 58/2003, in Dreptul nr. 10/2003, p. 5; I. Les, S. Spinei, Noile modificari aduse Codului de procedura civila in urma aprobarii O.U.G. nr. 58/2003 prin Legea nr. 195/2004, in C.J. nr. 6/2004, p. 1; M. Nicolae, Discutii privind calitatea si reprezentarea procesuala a unitatilor administrativteritoriale, in Dreptul nr. 6/2002, p. 74; Al. Ticlea, Solutionarea conflictelor de munca o noua reglementare, in R.D.C. nr. 1/2000, p. 59.

Curtile de apel judeca, in prima instanta, cauzele date in competenta lor prin lege; ca instante de apel, apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate, in prima instanta, de tribunale; ca instante de recurs, recursurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in apel, precum si in alte cauze prevazute de lege.

Potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., curtile de apel judeca, in prima instanta:

procesele si cererile in materie de contencios administrativ privind actele autoritatilor si institutiilor centrale;

Prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. trebuie intregite cu cele ale art. 10 alin. (1) din Legea nr.

Ca

instante de control judecatoresc, curtile de apel

solutioneaza caile de atac, indiferent de denumirea lor, impotriva hotararilor autoritatilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala si ale altor organe cu o astfel de activitate, in cazurile prevazute de lege. 1 399

Potrivit art. 3 pct. 2 C. proc. civ., ca instante de apel, curtile de apel judeca apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in prima instanta.

Referindune in exclusivitate la obiectul apelului, sunt reiterabile, adecvat, cateva precizari: a) In principiu, sunt susceptibile de atac pe calea apelului hotararile pronuntate de catre judecatorii si tribunale, indiferent daca acestea sau pronuntat sau nu in fond; b) Coroborand dispozitiile art. 282 alin. (1) C. proc. civ. cu cele ale art. 299 C. proc. civ., rezulta ca exista si hotarari nesusceptibile de apelare [De exemplu, hotararea data de catre tribunal pentru solutionarea unui conflict de competenta – art. 22 alin. ultim C. proc. civ.; hotararea prin care tribunalul ar constata perimarea – art. 252 alin. (2) C. proc. civ.; hotararea de respingere in fond a cererii, intrucat sa renuntat la insusi dreptul pretins – art. 247 alin. (4) C. proc. civ.; hotararea prin care tribunalul consfinteste invoiala partilor – art. 273 C. proc. civ.]. Art. 282 1 C. proc. civ., prevede de asemenea alte categorii de hotarari care nu sunt supuse apelului. Astfel de hotarari, susceptibile numai de recurs, pot fi prevazute si prin legi speciale [De exemplu, hotararile date pentru solutionarea contestatiilor privind inregistrarea sau respingerea candidaturilor pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului – art. 47 alin. (3) din Legea nr. 373/2004; hotararile tribunalelor prin care se rezolva contestatiile privind admiterea sau respingerea candidaturilor pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale – art. 48 alin. (6) din Legea nr. 67/2004]; c) In sensul celor prevazute de art. 320 alin. (3) C. proc. civ. si de art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotararea pronuntata de catre tribunal in caile extraordinare de atac de retractare (contestatia in anulare si revizuirea) este susceptibila de apel numai daca si hotararea care a facut obiectul caii extraordinare de atac putea fi atacata cu apel; d) Isi gaseste aplicare art. 282 alin. (2) C. proc. civ., impotriva incheierilor premergatoare neputanduse face apel decat odata cu fondul [De exemplu, incheierea prin care sa respins recuzarea – art. 34 alin. (2) C. proc. civ.; incheierea prin care instanta hotaraste in principiu asupra incuviintarii interventiei – art. 52 alin. (2) C. proc. civ.; incheierea de respingere a exceptiei de necompetenta – art. 158 alin. (2) C. proc. civ.; incheierea pronuntata in cazul asigurarii dovezilor, in timpul judecatii – art. 238 alin. (2) C. proc. civ.]. Totusi, unele incheieri premergatoare nu pot fi niciodata apelate [de exemplu, incheierea prin care sa incuviintat sau respins abtinerea, ca si incheierea prin care sa incuviintat recuzarea – art. 34 alin. (1) C. proc. civ.], iar altele pot fi apelate separat de hotararea pronuntata de catre tribunal in fond [incheierile prin care sa intrerupt cursul judecatii – art. 282 alin. (2) in fine C. proc. civ.][1].400

Deci, curtile de apel sunt instante de exceptie in privinta judecarii apelurilor, avand in vedere ca tribunalele sunt instante de exceptie cat priveste judecata in prima instanta.

Conform art. 3 pct. 3 C. proc. civ., ca instante de recurs, curtile de apel judeca recursurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in apel, a hotararilor pronuntate in prima instanta de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum si in alte cauze

12.11.2017

Criteriul valoric al instantelor

prevazute de lege.

„Alte cazuri” in care curtea de apel judeca recursuri sunt si urmatoarele:

– curtea de apel va fi instanta de recurs pentru hotararile date de judecatorul sindic in baza art. 11 din lege (art. 8 alin. 1 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului);

– impotriva hotararii tribunalului se poate face recurs la curtea de apel competenta (art. 157 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale);

– impotriva hotararii Comisiei superioare de disciplina a Uniunii executorilor judecatoresti se poate face recurs la curtea de

apel in a carei raza teritoriala se afla sediul biroului executorului judecatoresc in cauza (art. 49 alin. 4 din Statutul Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti);

– hotararea prin care Tribunalul Bucuresti – Sectia contencios administrativ, solutioneaza apelul impotriva hotararii

comisiei de reexaminare poate fi atacata cu recurs la Curtea de Apel Bucuresti – Sectia contencios administrativ (art. 28 alin. 2 din Legea nr. 129/1992 privind protectia desenelor si modelelor industriale);

– in termen de 15 zile de la comunicare hotararile Tribunalului Bucuresti pot fi atacate cu recurs la Curtea de Apel Bucuresti (art. 56 alin. 2 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de inventie);

– impotriva hotararii tribunalului se poate face recurs la curtea de apel competenta (art. 131 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale );

. – hotararea prin care tribunalul se pronunta asupra plangerii formulate de persoana care se considera vatamata in drepturile sale, prevazute de legea privind liberul acces la informatiile de interes public este supusa recursului la curtea de apel (art. 22 alin. 3 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public);

– actiunea in justitie privitoare la actele sau deciziile nelegale care determina incalcarea prevederilor ordonantei privind

achizitiile publice se introduce la sectia de contencios administrativ a tribunalului in a carui arie teritoriala de competenta se afla sediul autoritatii contractante. Impotriva hotararii tribunalului se poate declara recurs la sectia de contencios administrativa curtii de apel (art. 80 alin. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2001 privind achizitiile publice, aprobata prin Legea nr.

212/2002);

– impotriva incheierii prin care Comisia pentru constatarea conditiilor de acordare a cetateniei a respins cererea de

acordare ori redobandire a cetateniei romane se poate declara recurs la Curtea de Apel Bucuresti (art. 18 alin. 3 din Legea nr. 21/1991 a cetateniei romane);

– recursul impotriva hotararii date de tribunal in contestatia privind admiterea sau respingerea candidaturilor (art. 48 alin. 6 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale);

– recursul impotriva incheierii prin care tribunalul a respins ca inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate, intrucat este

contrara prevederilor art. 23 alin. 1-3 din lege (art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale);

– recursul impotriva sentinte lor pronuntate de tribunalele administrativ-fiscale se judeca de sectiile de contencios

administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege speciala nu se prevede altfel (art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ).

Dupa cum, in conditiile art. III alin. 1 din Legea nr. 195/2004, curtea de apel este competenta sa judece recursul in materia fondului funciar. I 258-260

De asemenea, trebuie mentionat ca, potrivit art. 339 alin. final C. proc. civ., curtea de apel mai judeca si recursurile declarate impotriva incheierilor date de presedintele acestei instante, in acele cazuri in care legea ii permite sa ia o serie de masuri cu caracter necontencios.

Avand in vedere ca tribunalele sunt instante de apel de drept comun, inseamna ca instantele de recurs de drept comun sunt curtile de apel. … instanta suprema fiind instanta de drept comun in materia recursurilor: „Recursul se solutioneaza de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, daca prin lege nu se prevede altfel” – art. 299 alin. (2) C. proc. civ., in forma dobandita prin Legea nr. 195/2004…I 403 Totusi nu credem ca problema supraaglomerarii instantei supreme a fost solutionata in mod definitiv. In prezent, art. 299 alin. (2) C. proc. civ. dispune ca „recursul se solutioneaza de instanta imediat superioara celei care a pronuntat hotararea in apel[c1] ”.

In sfarsit, potrivit art. 3 pct. 4 C. proc. civ., curtile de apel mai judeca in alte materii date prin lege in competenta lor.

Asadar, in temeiul altor dispozitii legale, fie din Codul de procedura civila, fie din alte acte normative, curtile de apel sunt competente sa solutioneze (in prima instanta, in prima si ultima instanta sau, dupa caz, intro cale de atac):

conflictele de competenta intre doua tribunale sau intre un tribunal si o judecatorie din raza sa teritoriala, ori intre doua judecatorii ce nu sunt in circumscriptia aceluiasi tribunal, dar care se afla in raza teritoriala a aceleiasi curti de apel, precum si conflictele de competenta intre un tribunal din circumscriptia curtii respective si un alt organ de jurisdictie sau un tribunal arbitral;

cererile de stramutare, pe motiv de rudenie sau afinitate, de la un tribunal la altul din circumscriptia sa teritoriala;

cererile referitoare la indreptarea greselilor materiale, lamurirea sau completarea propriilor hotarari;

contestatiile in anulare si revizuirile introduse impotriva propriilor hotarari;

actiunea in anularea unei hotarari arbitrale, daca, in lipsa conventiei arbitrale, litigiul ar fi fost solutionat in prima instanta de tribunal;[2]

contestatiile la titlu indreptate impotriva propriilor hotarari, deci atunci cand titlul executoriu il constituie hotararea curtii de apel;

contestatia impotriva hotararilor comisiei ce privesc solutionarea intampinarilor referitoare la propunerile de expropriere (art. 20 din Legea nr.

33/1994);

recursul exercitat impotriva hotararii date de judecatorul sindic in temeiul

art. 8 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului;

cererile privind luarea masurilor la care se refera art. 7 din Legea nr. 21/1996 privind concurenta, precum si cererile prin care se ataca reglementarile Consiliului Concurentei;

procedura de control a averii demnitarilor, magistratilor, functionarilor publici si a unor persoane cu functii de conducere, cu exceptia anumitor demnitari mentionati in Legea nr. 115/1996[c2] [c3] ;

12.11.2017

Criteriul valoric al instantelor

cererile de orice natura privind drepturile si obligatiile in legatura cu activele bancare preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului, inclusiv cele formulate pentru angajarea raspunderii civile a persoanelor fizice si juridice, altele decat debitorii mentionati la art. 38 din Ordonanta de urgenta nr. 51/1998[c4] (art. 45 din Ordonanta de urgenta nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, cu modificarile ulterioare);

cererea de suspendare a grevei [art. 56 alin. (1) din Legea nr. 168/1999[c5] ];

contestatia formulata impotriva hotararii Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000;[3]

Unele norme juridice stabilesc o competenta materiala speciala in favoarea Curtii de Apel Bucuresti, care deci mai solutioneaza:

cererile la care se refera art. 9 alin. (3), art. 20 alin. (6), art. 28 alin. (2), art. 47 alin. (4) si art. 55 alin. (5) din Legea nr. 21/1996;

contestatia impotriva hotararii pronuntate de Tribunalul Bucuresti cu privire la cererea de inregistrare a unui partid politic sau la cererea prin

care Ministerul Public solicita incetarea activitatii partidului si radierea acestuia din Registrul partidelor politice [art. 21 alin. (2) si art. 26 alin. (3) din Legea nr. 14/2003].

cererile persoanelor fizice sau juridice care se considera vatamata in drepturile lor recunoscute de lege printrun act administrativ sau prin

refuzul nejustificat al C.N.V.M. de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege (art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piata de capital).

[1] Textul art. 282 alin. (2) C. proc. civ. a fost reluat, fara nici o modificare, si in Legea nr.

/2005 (pct. 32).

[2] A se vedea si C.S.J., sectia comerciala, decizia nr. 799/1996, in B.J. 1996, p. 339; decizia nr. 1264/1996, in B.J. 1996, p. 329.

[3] A se vedea si C.S.J., sectia de contencios administrativ, decizia nr. 203/2002, in C.J. nr. 1/2003, p. 95.

[c1] Les, a se vedea si CPC, Comentariu pe articole, p. 816-817, ed. a 3-a

[c2]

[c3]mod

[c4]Mod.

[c5]Mod.

p. 816-817, ed. a 3-a [c2] [c3] mod [c4] Mod. [c5] Mod. Chiar și cea mai"
putredă " ciupercă va dispărea într-o săptămână 7 modalități de a obține online venituri suplimentare
un curs online despre investiții și obținerea de profit Cum puteți face bani cu un blog
bani cu un blog online Metodă simplă de a obține profit Care este cel mai profitabil
online în 2017? 3 moduri legitime de a face bani online Iată ce vindecă prostatita în
în 3 nopți! Toți bărbații trebuie să CITEASCĂ
în 3 nopți! Toți bărbații trebuie să CITEASCĂ

12.11.2017

Criteriul valoric al instantelor

12.11.2017 Criteriul valoric al instantelor Pantofi eleganti barbati Geox Carnaby Anunț www.comodo.ro LUCRARE
12.11.2017 Criteriul valoric al instantelor Pantofi eleganti barbati Geox Carnaby Anunț www.comodo.ro LUCRARE
12.11.2017 Criteriul valoric al instantelor Pantofi eleganti barbati Geox Carnaby Anunț www.comodo.ro LUCRARE
12.11.2017 Criteriul valoric al instantelor Pantofi eleganti barbati Geox Carnaby Anunț www.comodo.ro LUCRARE
12.11.2017 Criteriul valoric al instantelor Pantofi eleganti barbati Geox Carnaby Anunț www.comodo.ro LUCRARE
.com
.com

Copyright © 2017 - Toate drepturile rezervate.

Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.

Proiecte

Lucrari de diploma

Lucrari licenta

Lucrari doctorat

Proiecte de atestat