Sunteți pe pagina 1din 12

Declin în Cornul Africii.

Somalia: Leagănul pirateriei moderne.

Cornul Africii este cea mai estică regiune a Africii, cuprinzând peninsula Somalia
scăldată de Golful Aden şi Marea Roşie în nord, precum şi de Oceanul Indian în sud, având
forma unui corn de rinocer. Această regiune cuprinde Etiopia, Somalia, Djiboti şi Eritrea,
cuprinzând o suprafaţă de doua milioane de km pătrati şi o populaţie de 90 de milioane de
locuitori. Cornul Africii poate fi caracterizată ca fiind cea mai defavorizată şi săracă regiune
din Africa, dacă nu chiar şi din lume. În regiune, nevoile elementare pentru supravieţuire (apă
potabilă, mâncare, sănătate şi educaţie) nu sunt disponibile pentru cea mai mare parte a
populaţiei. În Cornul Africii, venitul pe cap de locuitor, durata de viaţă şi nivelul de
alfabetizare sunt cele mai scăzute din lume în timp ce mortalitatea infantilă şi cea adultă sunt
cele mai ridicate. Regiunea este înclinată spre secete mortale ce au ca rezultat o penurie de
alimente anuală şi alături de conflicte armate şi încălcări ale drepturilor omului face din
această regiune una din cele mai nesigure zone din lume.

Traficul comercial pe mare reprezintă 90% din totalul comerţului mondial. Rutele
maritime internaţionale sunt localizate între zonele cele mai industrializate de pe glob,
Europa occidentală, America de Nord şi Asia de est, cu precădere Japonia şi China. Acestea
sunt predeterminate, ami ales din cauza unor impedimente de ordin geografic care implică
trecerea obligatorie prin aşa-numitele “chokepoints”, strâmtori sau canale importante din
punct de vedere strategic, uşor de blocat pentru a împiedica sau îngreuna comerţul maritim şi
în mod deosebit cel al petrolului. Motivul pentru care am ales să prezint această zonă
geografică se datorează faptului că coasta maritimă a Somaliei reprezintă un astfel de
“chokepoint”, foarte important pentru comerţul mondial.

Actori importanţi în Corn: statele pivot


Se poate ca cei mai importanţi actori din Cornul Africii să cuprindă următoarele state
ale căror guverne au dominat şi domină regiunea atât politic cât şi economic. Acestea sunt
Ethiopia situată central, dar fără acces direct la mare, Somalia, Eritrea şi Djibouti dar mai
sunt şi alte ţări ce sunt implicate în afacerile din Corn şi merită a fi menţionate, acestea fiind
Sudan, Egipt şi Kenya. Primele două işi folosesc caracteristica duală de arab şi african şi
influenţează lucrurile din Corn iar cea de a treia este afectată de evenimente indiferent că îi
place sau nu. Astfel Cornul Africii este o construcţie geopolitică şi strategică ce are un impact
puternic asupra vieţii a numeroşi oameni într-o regiune extinsă.1

Întelepciunea populară ne învaţă că o nenorocire nu vine niciodată singură, un


eveniment negativ odată produs atrăgând dupa sine o serie de altele, rezultatul final ajungând
a avea consecinţe nefaste.

Acest lucru este cum nu se poate mai adevârat dacă ne gândim la Somalia, o ţară
africană cu unul din climatele cele mai ostile de pe continent şi de pe glob, care nu doar că
face discomfortabilă viaţa locuitorilor, dar le si reduce virtualmente către minimum
posibilităţile de dezvoltare economică. În consecinţă, nu doar că avem de a face cu un mediu
estrem de impropriu vieţii, ci şi şansele de a-l adapta, pentru crearea unor condiţii mai bune
de viaţă sunt mult mai reduse de lipsa posibilităţilor materiale.2

O bună parte a istoriei recente a Somaliei stă sub semnul războiului. De la trecerea sub
guvernare colonială, la obţinerea independenţei şi o serie neîntreruptă de razboaie civile
cauzatoare de dezastre umanitare de proporţii nemaivăzute, Somalia nu a reuşit până astăzi să
devină un stat stabil.3

Societatea somaleză

Somalia este o ţară căreia nu i se pot aplica aceleaşi reguli de funcţionare statală
asemeni orcărui alt stat occidental. Graniţele continentului African au fost trasate oarecum

1
Cristopher N. ODOCK, Geo-Politics, Security Threats and Regional Integration in the Horn
of Africa: A Global Security Perspective, European Journal of Globaliyation and
Development Research, Vol 7, No 1, 2013
2
Lucian BOGDAN, Somalia în Haos, O lecţie a istoriei, INVEL Multimedia, Bucureţti, 2007
3
Andreea LUPŞOR, „Somalia – istoria unui stat aflat în război civil de 30 de ani”,
Historia.ro la adresa de Internet
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/somalia-istoria-unui-stat-aflat-razboi-
civil-30-ani
artificial datorită colonizării europene iar cursul istoric al acestor state a fost determinat de
către puterile europene şi astfel nu s-a permis alcătuirea unor formaţiuni statale uniforme din
punct de vedere national sau etnic. Raportat la acest lucru, Somalia este un caz mai fericit
deoarece este unul din puţinele state uniforme etnic, populaţia ce alcătuia statul de la 1960
aveau aceeasi limbă, cultură şi religie, dar aceste lucruri nu au permis dezvoltarea unui stat
centralizat, iar tipul de societate existent este unul pe caste şi aminteşte de triburile primitive
ale Europei.

În sec. XIX Somalia a fost împărţită de către puterile europene în 5 regiuni distincte:
protecteratul britanic Somaliland, Côte Française des Somaliens, Districtul Frontierei Nordice
(teritoriu al Kenyei) şi regiunea Ogaden. Somalia actuală are în componenţa sa doar două din
aceste regiuni, cea britanică şi cea italiană, dar la unirea acestora in 1960 diferenţele dintre
ele au afectat cursul dezvoltării deoarece în regiunea britanică societatea somaleză nu a fost
afectată de către administraţia străină deoarece englezii nu au căutat să-şi impună propriul
sistem de organizare în faţa celui tradiţional, pe când în zona sudică, aflată sub controlul
Italiei fasciste, regimul autoritar nu avea cum să nu se opună sistemului indigen, astfel că
vechile forme de organizare politico-socială au fost grav afectate.

Rivaliatea Ethio – Arabă modernă din peninsula somaleză datează de la mijlocul


secolului XIX când ambele state împinse de puteri imperiale europene şi-au manifestat
interesul de a controla partea de NE a Africii. De-a lungul timpului spre independeţă, Egiptul
lui Nasser şi-a manifestat dorinţa ca poporul somalez să fie unificat sub un singur steag, în
timp ce Ethipoia a luptat succesiv de a-şi păstra vastele teritorii somaleze. În 1960 a expirat
mandatul de tutelă italiană asupra Somaliei, aceasta câştigându-şi independenţa; la presiunile
pe scena internaţională ale preşedintelui egiptean Gamal Abdel Nasser, care se dorea un lider
al mişcării de afirmare a islamismului, pe 22 iunie al aceluiaşi an, britanicii vor acorda
independenţa protectoratului Somaliland. Patru zile mai târziu, acesta îşi va exprima intenţia
de a se uni cu ţara mamă, lucru ce se va întâmpla pe 1 iulie 1960.4

După proclamarea republicii Somalia în 1960, s-a mers pe varianta unui regim
parlamentar, iar cel dintâi preşedinte a devenit dr. Abdirashid Ali Shermarke. Abdirashid a
îmbrăţişat viziunea pan-somalistă, pledând pentru anexarea regiunilor locuite de etnici

4
Solomon AGADA, The Challenges of United Nations Peacekeeping in Africa: Case Study
of Somalia, Peace Operations Training Institute, 2008, p. 45
somalezi din Etiopia şi Kenya, lucru legitim până la un punct, în fond. În schimb, modul în
care punea el problema nu lăsa loc pentru soluţionarea prin compromis a chestiunii: “Nu!
Neşansa noastră este că, statele învecinate nouă, cu care noi încercăm să promovăm relaţii
constructive şi armonioase, nu sunt vecinii noştri, ci sunt fraţii noştri somalezi, a căror
cetăţenie a fost falsificată de aranjamente nediscriminatorii ale frontierei. Ei trebuie să
traverseze frontiere artficiale pentru a ajunge la locurile de păşunat. Ocupă acelaşi teren şi au
aceeaşi economie pastorală ca şi a noastră. Vorbim aceeaşi limbă, avem acelaşi Dumnezeu,
aceleaşi culturi şi tradiţii. Cum i-am putea privi pe fraţii noştri ca străini?”

Această intransigenţă nu va avea alt rezultat decât să stimuleze o reacţie similară din
partea guvernelor vecinilor în cauză, care, în consecinţă, vor sfârşi prin a nega existenţa
problemei argumentând că numărul etnicilor somalezi de pe teritoriile lor este unul foarte
redus, lucru normal în fond pentru o populaţie seminomadă care practică păstoritul extensiv.
Dar, desigur, această afirmaţie nu ţinea cont de faptul că, în condiţiile de mediu date şi
practicând îndeletnicirea în cauză, ar fi fost imposibil ca densitatea populaţiei să crească în
mod semnificativ. În consecinţă, susţineau guvernele etiopian şi kenyan, nu avem de-a face
decât cu minorităţi naţionale, cărora le erau recunoscute drepturile inerente condiţiei lor şi
nici pe departe cu grupuri care să necesite recunoaşterea specială a unui caracter autonom,
sau apartenenţa la un alt stat. Constituţia somaleză din 1961, deşi susţinea formal unirea
tuturor teritoriilor prin mijloace paşnice, conţinea o prevedere cel puţin interesantă, care
alimenta iredentismul: cetăţenia somaleză nu se definea pe baza summum-ului de factori
reprezentat de apartenenţa etnică şi teritorială, sau doar de cea teritorială, cum ar fi fost mult
mai normal, ci definea ca cetăţeni ai Somaliei toţi etnicii somalezi, indiferent unde s-ar fi
aflat ei. Astfel, regimul somalez avea între obiectivele sale, legitim în aparenţă, expansionist
în fapt, reunirea tuturor cetăţenilor în frontierele aceluiaşi stat.5

Un grup de interese va considera oportun de a-l elimina pe Shermarke de la putere şi


cum spectrul politic extrem de fragmentat nu ar fi permis recursul la vreo cale constituţională,
singura cale ramasă a fost de a-l elimina fizic. Preşedintele este asasinat iar sistemul se va
scufunda şi mai puternic în haos, motiv pentru care comandantul armatei Siad Barre va
organiza o lovitură de stat încununată de succes, autoproclamându-se preşedinte pe 21
octombrie 1969, majoritatea populaţiei privind acest lucru cu speranţă, ca pe ceva care avea
să restaureze ordinea. Somalia devine o ţară socialistă cu o economie centralizată şi un sistem

5Lucian BOGDAN, Somalia în Haos, O lecţie a istoriei, INVEL Multimedia, Bucureţti,


2007pp. 59-61
politic bazat pe partidul unic, Deasemenea in partea vestică a Etiopiei, Împăratul Haille
Salassie a pierdut puterea tot în urma unei lovituri de stat în 1975 iar Uniunea Sovietică a
acordat ajutor militar noului guvern etiopian iar trupe cubaneze au fost deplasate în Ogaden
în Etopia. Statele Unite pierzându-şi baza în Etiopia au început să acorde la rândul lor ajutor
militar Somaliei.

Războiul cu Etiopia pentru Ogaden şi schimbul de roluri între superputeri

Abdirashid Shermarke dorise anexarea Ogadenului, în virtutea etnicităţii locuitorilor


săi şi astfel crearea unei Somalii mari, în schimb, fusese conştient de posibilităţile foarte
limitate ale ţării sale, dar infuzia masivă de tehnică militară pe care sovieticii i-o puneau cu
relativă generozitate la dispoziţie lui Siad Barre, a fost de natură să crească încredera în sine
şi ambiţiile întregii populaţii, dornice să vadă cât mai rapid succese de proporţii pe plan
extern şi nou-raliata armată fiind dispusă să-şi urmeze orbeşte liderul în lupta pentru Ogaden.

Între 1977 şi 1978 are loc conflictul, iar elementul ce va înclina balanţa definitiv în
defavoarea guvernului de la Mogadishu vor fi 11 000 de guerilleros, celebrii luptători
revoluţionari cubanezi, oferiţi cu generozitate de Fidel Castro regimului comunist etiopian,
iar Siad Barre va accepta pe 9 martie 1978 încheierea unui armistiţiu şi va ordona retragerea. 6
Legat de aceste momente este un aspect care va avea repercusiuni negative asupra populaţiei
somaleze practic până în prezent: temându-se că etiopienii vor lansa un atac de proporţii pe
teritoriul Somaliei, Barre conştient că ţara sa se afla în imposibilitatea de a se apăra recurgând
la armata naţională, care suferise grave pierderi şi se afla într-un stadiu avansat de
dezorganizare, va recurge la o manevră disperată. Concret, fiecare avea să lupte pentru viaţa
sa: armele rămase neutilizate din timpul ofensivei organizate au fost distribuite populaţiei,
pentru ca, în momentul în care trupele etiopiene aveau să ajungă să îi ameninţe direct, fiecare
să lupte după propria sa capacitate astfel formându-se o rezistenţă populară de succes. În
schimb, cum atacul masiv etiopian nu a mai avut loc, singurul efect a fost acela că populaţia
era mai bine înarmată decât oricând, fără a avea în schimb un inamic extern cu care să se
confrunte. În cazul naţiunilor balcanice s-a considerat, la modul peiorativ, că cel mai bun
mod de a le extermina ar fi împrejmuirea întregii peninsule, concomitent cu înarmarea cât
mai straşnică a locuitorilor, aceştia urmând a se ucide între ei, acelaşi lucru considerându-se
valabil şi în cazul somalezilor. Somalezii au o veneraţie aproape religioasă asupra armelor,

6
Lucian BOGDAN, Somalia în Haos, O lecţie a istoriei, INVEL Multimedia, Bucureţti,
2007pp.78-79
iar curajul lor aproape suicidal, precum şi faptul că odată ce un conflict a izbucnit între
membrii a două clanuri diferite, acestea se vor perpetua, la nivelul întregilor clanuri, timp de
mai multe generaţii, care vor continua lupta nu pentru că ar avea o dispută personală, ci pur şi
simplu pentru că strămoşii lor au fost inamici. Astfel se reliefează caracterul tot mai distructiv
al acestei naţii.7

Preşedintele Siad Barre, grav dezonorat după înfrângerea suferită în războiul cu


Etiopia, fapt cu atât mai reprobabil în societatea somaleză, va ajunge să se teamă de o lovitură
de stat din partea principalilor lideri militari, motiv pentru care, în anii următori, va proceda
la epurarea masivă a ofiţerilor superiori şi înlocuirea lor cu unii loiali din clanul Mareehaan.
Pentru scurt timp acest lucru a consolidat puterea dar a pus în mişcare tribalismul şi
rivalitatea de clan, astfel conflicte pasionale vechi de generaţii, ţinute sub control în timpul
regimului de o mână forte ies la iveală şi grupuri armate nu mai ţin cont de ierarhia militară ci
doar de loialitatea faţă de clan.

Regimul lui Siad Barre a durat până in 1991, când datorită războiului civil pornit,
capitala Mogadishu a fost cucerită de mai multe grupări armate ale diverselor facţiuni
politice, acţiune ce a dus la creare unui vid de putere în Somalia şi a rezultat în lupte
puternice pentru controlul capitalei Mogadishu în noiembrie 1991. După căderea regimul lui
Barre avem de-a face cu un al doilea război civil, lupta pentru putere între diverşi lideri şi
grupări care luptau pentru obţinerea supremaţiei în stat. . În conflict au fost implicate două
grupări, una sprijinindu-l pe Preşedintele Interimar Mahdi Mohammed şi cealaltă pe
generalul Mohammed Farah Aidid, iar luptele s-au răspândit pe întreg teritoriul Somaliei
datorită grupurilor armate ce controlau diferite părţi ale ţării şi astfel teritoriul a devenit
neguvernabil fiind răspândite ditrsugerea vieţii şi a proprietăţii.

Războiul a afectat partea de NV a Somaliei de la începutul anilor 80. Lupta armată


împotriva regimului lui Siad Barre s-a încheiat in 1991 când dictatorul a fost dat jos de la
putere iar statul somalez a colapsat. Cum războiul civil s-a extins spre sud, in mai 1991 SNM
(Somali National Movement) au organizat o întâlnire între bătrânii clanurilor în Burao şi
astfel s-au încheiat ostilităţile şi au stabilit o schiţă de coexistenţă paşnică ce au avut ca
rezultat declaraţia de independenţă a regiunii Somalia din sud (Somaliland).

7
Lucian BOGDAN, Somalia în Haos, O lecţie a istoriei, INVEL Multimedia, Bucureţti,
2007pp.83-85
Euforia ce a învăluit declaraţia de independenţă a Somaliland a fost spulberată de
conflictele clanurilor mai mici din Burao (în ianuarie 1992) şi Berbera (în martie 1992),
conflicte ce au luat sfârşit în octombrie 1992 în urma unei noi conferinţe ţinute în oraşul
Sheikh şi intermediate încă odată de către bătrânii clanurilor din Somaliland.8

În anul 2000, guvernul din Djibouti a găzduit o Conferinţă Naţională de Pace la Arta
care s-a concretizat prin formarea unui Guvern Naţional de Tranziţie (TNG). Acest succes a
fost obţinut prin faptul că s-a mers dincolo de liderii clanurilor şi s-a căutat reprezentativitate
la nivelul întregii societăţi. TNG-ul a fost prima autoritate de la căderea lui Siad Barre care a
reprezentat Somalia la ONU. Guvernul a fost sprijinit de ONU şi de unele state arabe dar nu
şi de Etiopia. Pe plan intern, guvernul nu a acţionat în sensul reconcilierii naţionale, s-a
asociat clanurilor puternice din capitală şi clasei de afaceri, dintre care faceau parte şi
islamişti, astfel s-a conturat coaliţia de opoziţie susţinută de Etiopia (îngrijorată de grupurile
islamiste din Somalia), Somali Restoration and Reconciliation Council – SRRC.9

În decembrie 2006, SUA a permis Etiopiei să intervină în Somalia, astfel Uniunea


tribunalelor Islamice (UTI) şi Guvernul Federal de Tranziţie (GFT) au început bătălia, mai
întâi la Baidoa. UTI a somat fără succes forţele etiopiene să părăsească teritoriul somalez şi a
fost înfrântă treptat în toate bătăliile importante şi a fost forţată să se retragă din Mogadisho
pentru ca pe data de 27 decembrie 2006, liderii UTI să renunţe definitiv. Alături de armata
etiopiană au participat începând cu ianuarie 2007 şi forţe speciale ale Statelor Unite pentru
prima oară după retragerea ONU. Acestea au lansat atacuri aeriene în încercarea de a elimina
liderii islamişti, fapt ce a dus la uciderrea şi mai multor civili consolidând astfel puternicul
sentiment antiamerican.

Guvernul interimar a pierdut mult din sprijinul clanurilor cheie din Mogadisho
deoarece se baza pe ajutorul trupelor etiopiene, neuitându-se războaiele purtate cu Etiopia

8
Judith GARDNER&Judy EL BUSHRA, Somalia the untold storz through eYes of a women,
„Women and peace making in Somaliland”, Pluto press, London-Sterling, Virginia, 2004,
pag. 142
9
Andreea LUPŞOR, „Somalia – istoria unui stat aflat în război civil de 30 de ani”,
Historia.ro la adresa de Internet
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/somalia-istoria-unui-stat-aflat-razboi-
civil-30-ani
pentru provincia Ogaden şi orice alianţă cu Etiopia fiind percepută de somalezi ca un act de
mare trădare.

La scurt timp după ce UTI a fost împrăştiată au reînceput luptele de stradă între
insurgenţii islamişti şi trupele etiopiene dar şi un război de gherilă între clanuri. În ianuarie
2009 trupele etiopiene s-au retras lăsând în urmă un contingent al Uniunii Africane, dar
imediat după această retragere jumatatea sudică a ţării a căzut iar în mâinile radicalilor
islamişti ce au reimpus “Sharia”ca lege în zonele controlate de ei.

Pirateria

Potrivit specialiştilor, rutele maritime reprezintă un element deosebit al vulnerabilităţii


actualului sistem politico-economic global tocmai pentru că marea constituie contextul ideal
pentru doua fenomene ilicite, diferite, dar tot mai des asimilate: pirateria şi terorismul.

Ele sunt totuşi caracterizate de cauze profund diferite: terorismul are scopul principal
de a răspândi teroarea pentru a pune în evidenţă o vulnerabilitate şi a răsturna ordinea
politico-instituţională a unei ţări, pirateria dimpotrivă, este cu prioritate exercitată în vederea
luării în posesie a unor bunuri publice sau private, vizând prin urmare, în principal profitul.10

Pirateria din Somalia se referă la actele de piraterie care se petrec în largul coastelor
Somaliei, în Golful Aden, ce ameninţă una dintre cele mai importante rute internaţionale a
navelor comerciale precum şi ajutorul acordat ţărilor aflate în curs de dezvoltare.

Războiul civil din Somalia creează condiţii prielnice acţiunilor piraţilor bine înarmaţi,
care sunt sprijiniţi de oameni de afaceri implicaţi în contrabada cu arme şi muniţie. Deoarece
guvernul provizoriu somalez nu are mijloacele necesare de a împiedica aceste acte criminale,
unele state au inceput sa trimita în regiune propriile nave militare.

Una dintre cauzele initiale ale pirateriei ar fi putut fi determinată în parte de faptul că
regimul decentralizat somalez n-a reuşit să împiedice pescuitul navelor străine în apele
teritoriale ale Somaliei si astfel pescarii somalezi au căutat să-şi facă dreptate prin alungarea
navelor străine. Prin poziţia Somaliei pe drumul comercial maritim aceşti pescari înarmaţi

10
Cecilia STROE, „Somalezii – piraţii secolului XXI”, Descopera.ro, la adresa de
Internet http://www.descopera.ro/cultura/5485945-somalezii-piratii-secolului-xxi
care la început au căutat împiedicarea pescuitului ilegal în apele lor, nefiind sub control
guvernamental au devenit, o parte din ei, la inceputul anilor ’90, piraţi. De asemenea, se
spune că pirateria în zonă ar mai fi fost alimentată şi de nemulţumirea locuitorilor coastei,
sătuli să vadă ambarcaţiunile străine descărcând în apele somaleze cantităţi enorme de
reziduuri toxice şi deşeuri poluante.

Atacurile piraţilor încep la Mogadishu (sudul Somaliei) şi se continuă spre nord în


Golful Aden. Cele mai multe atacuri au avut loc în regiunea Puntland din nord-estul
Somaliei, în porturile Eyl, Harardheere şi Hobyo. Când s-a constatat că pirateria este o
afacere rentabilă, a atras atenţia afaceriştilor dubioşi care au început să recruteze piraţi şi să le
asigure arme moderne. In prezent, piratii răpesc nave nu numai în apropiere de coastă ci şi în
larg, si nu numai pentru incărcătura ci si pentru echipajul navelor pe care mai apoi pretind
preţuri de răscumpărare. Acesti pirati din Somalia provin din pescari a căror cunoştinţe de
navigaţie sunt utile pe mare, soldaţi care provin din războaiele civile precum si experţi tehnici
care folosesc instrumente moderne de orientare.11

Abdel Rahman, editorialist la ziarul arab Asharq al Awsat, consideră că este de


neînţeles cum bande de amărâţi, analfabeţi, reuşesc să conducă bătălii navale împotriva unor
ambarcaţiuni atât de mari, într-o zonă de mare atât de patrulată de flote militare
internaţionale. În prezent, Golful Aden este monitorizat şi patrulat de una dintre cele mai
vaste flote anti-piraterie desfăşurate vreodată:

- Combined Task Force 151, operativă din ianuarie 2009, cuprinde unităţile navale
a 20 marine de război; a fost iniţial condusă de către Statele Unite, iar ulterior
comanda a fost transferată fregatei turceşti “TGC Giresun”;

- Standing NATO Maritime Group 2, a condus o operaţiune de 8 săptămâni, ca


urmare a apelului făcut de ONU secretarului NATO pentru a face posibilă livrarea
de ajutoare în Somalia;

- EU NAVFOR Somalia – Operaţiunea Atalanta – operaţiunea europeană a fost


lansată după o decizie a Consiliului European adoptată pe 8 decembrie 2008, cu
scopul de a escorta navele şi a contribui la protejarea libeertăţii traficului maritim

11
Andrei DAICER, „Somalia: cel mai periculos loc din lume”, Geopolitics.ro, la adresa de
Internet http://geopolitics.ro/104/
în zonă; din forţă fac parte unităţi navale din Marea Britanie, Franţa, Germania,
grecia, Spania şi Italia;12

În anul 2011, impactul economiei mondiale ale operţiunilor celor peste 3000 de piraţi
din Somalia care acţionează în special în Golful Aden a fost estimat la aproape 7 miliarde de
dolari de către experţii ONG – ului american One Earth Future Foundation.

Astăzi în centrul atenţiei se află Cornul Africii, dar deja în decursul lui 2009 atacurile
s-au deplasat tot mai adânc în largul coastelor somaleze (până la 1000 de mile), care nu mai
sunt considerate un refugiu sigur. Zona operativă a piraţilor este un sector de mare care
cuprinde parte din Golful Oman, Insulele Seychelles, Maldive şi orice alt avanpost poate
servi drept bază temporară pentru a extinde asalturile în arii vaste din Ocenaul Indian,
considerat următorul teatru de operaţiuni al pirateriei maritime. Găştile de piraţi somalezi ştiu
bine că pe măsură ce scenariul se lărgeşte, măsurile de combatere luate de flotele
internaţionale devin tot mai puţin eficiente.

Piraţii somalezi nu au o agendă politică, vor doar să câştige bani, iar valoarea
răscumpărărilor a crescut în câţiva ani de la zeci de mii la milioane de dolari şi este posibil ca
cea mai mare parte a banilor să ajungă la miliţia islamistă al-Shabab, ce are legături cu
reţeaua al-Qaeda şi la grupurile armate de opoziţie din Etiopia şi Yemen, iar conform celui
mai sumbru scenariu, piraţii ar finanţa terorismul internaţional.

După Afganistan şi Irak, Cornul Africii urmează să devină teatrul operaţiunilor armate
împotriva terorismului lansat de Statele Unite, în această parte a continentului având de a
face cu o răspândire rapidă şi îngrijorătoare a fundamentalismului islamic, ce ameninţă să
transforme întreaga regiune într-un sanctuar al teroriştilor musulmani. Trecătorile
întortocheate, drumurile de ţară izolate şi râurile sinuoase ale regiunii au fost acaparate de
către luptătorii musulmani care contestă poziţia autorităţilor centrale. Guvernele corupte,
sărăcia şi creşterea numărului de musulmani nemulţumiţi au creat premisele pentru ca această
regiune să cadă în mâinile fundamentaliştilor islamici, iar zona cea mai expusă acestui lucru
este Somalia, ţară ce n-a mai avut un guvern central din 1992 şi în care preceptele islamice
sunt din ce în ce mai populare.

12
Cecilia STROE, „Somalezii – piraţii secolului XXI”, Descopera.ro, la adresa de
Internet http://www.descopera.ro/cultura/5485945-somalezii-piratii-secolului-xxi
Talibanizarea Somaliei

Guvernele vecine din Cornul Africii au urmărit cu îngrijorare cum guvernul federal
de tranziţie a fost eclipsat de Uniunea Tribunalelor Islamice, formaţiune condusă de şeicul
Hassan Dahir-Awezs şi care militează pentru un regim naţionlist islamic şi are legături
strânse cu grupările rebele musulmane. În încercarea de a stopa ascensiunea lui Aweys,
Etiopia a trimis trupe in Somalia pentru a sprijini guvernul local, susţinut si de Naţiunile
Unite. În ciuda ajutorului acordat, autorităţile mai controlează doar oraşul Baidoa şi
împrejurimile, restul teritoriului aflându-se sub controlul islamiştilor. Noii conducători ai ţării
au trecut la implementarea legii islamice, într-o manieră similară celor petrucute in
Afganistan în perioada regimului taliban, iar pedepsele aplicate conform codului Shari’a au
devenit evenimente normale în Mogadihio, cazută în mâinile radicalilor în luna iunie 2006. În
aceste condiţii majoritatea locuitorilor au acceptat pacea adusă de miliţiile islamice, pace ce a
fost urmată de o dezgheţare a activităţilor economice, pe fondul scăderii generale a preţurilor.

Pentru a combate ameninţarea islamistă, Statele Unite au deplasat in Djibouti, încă din
mai 2003, un grup operativ de luptă cu misiunea de a lupta împotriva terorismului în Cornul
Africii, Yemen, Tanzania şi Uganda, iar soldaţii staţionaţi au stabilit legături militare cu toate
ţările din regiune exceptând Eritrea şi Somalia. Experţii susţin însă că pe termen lung
abordarea militară nu reprezintă o soluţie pentru rezolvarea problemelor din regiune, iar în
absenţa unei strategii care să răspundă tuturor provăcărilor din Cornul Africii, există toate
şansele ca viitorul estului continentului negru să stea sub semnul semilunii islamice şi astfel
un atac terorist de avenrgură în zonă este considerat iminent de către diplomţii occidentali.13

Problemele din Somalia nu îi afectează doar pe locuitorii acestei ţări, ci pe toată lumea
deoarece intr-o ţară unde există haos, violenţă şi terorism iar piraţii ameninţă rutele
comerciale şi răpesc turişti, tinerii cad pradă radicalismului şi propagă terorismul, iar dacă
statele occidentale vor sta deoparte vor avea şi ele de pierdut.

13
„Cornul Islamic al Africii”, Ziarul de Mureş, la adresa de Internet
http://www.ziare.com/articole/razboi+impotriva+terorismului
Bibliografie

1) Cristopher N. Odock, Geo-Politics, Security Threats and Regional Integration in the


Horn of Africa: A Global Security Perspective, European Journal of Globaliyation
and Development Research, Vol 7, No 1, 2013
2) Lucian Bogdan, Somalia în Haos, O lecţie a istoriei, INVEL Multimedia, Bucureţti,
2007, pp. 59-61. 64-66, 71-72, 78-79, 83-85, 115
3) Andreea LUPŞOR, „Somalia – istoria unui stat aflat în război civil de 30 de ani”,
Historia.ro la adresa de Internet
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/somalia-istoria-unui-stat-aflat-
razboi-civil-30-ani
4) Solomon AGADA, The Challenges of United Nations Peacekeeping in Africa: Case
Study of Somalia, Peace Operations Training Institute, 2008, p. 45
5) Judith GARDNER&Judy EL BUSHRA, Somalia the untold storz through eYes of a
women, „Women and peace making in Somaliland”, Pluto press, London-Sterling,
Virginia, 2004, pag. 142
6) Andreea LUPŞOR, „Somalia – istoria unui stat aflat în război civil de 30 de
ani”, Historia.ro la adresa de Internet
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/somalia-istoria-unui-stat-aflat-
razboi-civil-30-ani
7) Cecilia STROE, „Somalezii – piraţii secolului XXI”, Descopera.ro, la adresa de
Internet http://www.descopera.ro/cultura/5485945-somalezii-piratii-secolului-xxi
8) Andrei DAICER, „Somalia: cel mai periculos loc din lume”, Geopolitics.ro, la
adresa de Internet http://geopolitics.ro/104/
9) Cornul Islamic al Africii”, Ziarul de Mureş, la adresa de Internet
http://www.ziare.com/articole/razboi+impotriva+terorismului