Sunteți pe pagina 1din 3

1.

Storytelling

Tehnica de storytelling a intrat cu adevărat în aria de interes a brandurilor de pe piață de puțin timp,
însa, poveștile au fost folosite în viață noastră de zi cu zi, de mii de ani. Într-o eră a vitezei, vom observa
că puțini dintre consumatori au timp sa vizualizeze sau să citească mesajele care sunt gândite ca reclame
sau promovări directe ale unui produs. Pe de alta parte, puși în fața unei povesti care îi emoționeaza, îi
amuză și de cele mai multe ori îi implică direct, majoritatea dintre ei își vor găsi si 30 de minute pentru a
asculta mesajul și a se deschide în fața companiei care îl transmite.

Pentru a crea totuși o poveste de succes nu trebuie doar să ieșim in evidență sau să facem ceva șocant
pentru a atrage consumatorul. Storytelling- ul înseamna în primul rand prezența unor valori, personaje și
idei de care clienților să le pese suficient pentru a lua ulterior decizia de a cumpara produsul. Astfel,
istorisirea creată nu este doar despre ceea ce le spunem oamenilor, ci despre ceea ce ajung ei sa creadă
în urma tuturor semnalelor pe care un brand le transmite ( modul în care interactionează cu clienții,
promovarea folosită, imaginea in social media, comportamentul în situații de criză, etc). Concret,
povestea este o imagine formată din fapte, sentimente și interpretări care de cele mai multe ori nu este
spusă doar de companie.

Putem spune ca storytelling-ul reprezintă modul și capacitatea prin care un brand își spune povestea.
Brandurile cunoscute pun accentul în mod special pe poveste, acest lucru provine din faptul că natura
umană are nevoie de poveste pentru a-i stimula imaginația și creativitatea, reflectând asupra propriei
persoane, condiții, incurajându-l in luarea unei decizii, aceea de a cumpăra produsul. Odata produsul
cumparat, consumatorul decide să facă parte din acea poveste, motivul fiind acela ca se identifică cu
personajul din poveste sau cu valorile companiei. In ceea ce privește diferența majoră între branduri
privind storytellingul o reprezintă faptul că unii spun mai bine poveștile și reușesc să vandă mult mai
bine produsele în comparație cu cei care nu prea se pricep.

În ceea ce privește brandul Cartier, la fel ca în majoritatea brandurilor de bijuterii, povestea acestuia are
în centru femeia, care este liberă de toate prejudecățile și miturile de-a lungul timpului istoric, pentru a
se putea pune in valoare dar totodata se adresează si bărbatilor. Femeia din povestea Cartier este
rafinată, elegantă, seducătoare, nonconformistă, liberă, sofisticată, care se îngrijește și se rasfață prin
purtarea unor bijuterii prețioase. Personajul feminin se află într-o continuă evoluție, trecând prin toate
etapele specifice vârstei dar și a tiparelor sociale. Un exemplu îl reprezintă povestea brățării Cartie Love
dar și conceptul lovers only, brățara a fost popularizată printre 25 de cupluri de la Hollywood ca un
simbol al dragostei eterne. Un alt element ce o face atat de specială îl reprezintă mecanismul de
închidere, inspirat de centurile de castitate medievale. Astfel brățara Cartier Love devenea un simbol
pentru fidelitate, o dovada că cei care o poartă sunt legați într-o relație stabilă.

Un alt exemplu despre care am putea vorbi îl reprezintă povestea bijuteriilor cu motivul panterei, care
reprezenta femeia nou, o femeie liberă, nonconformistă, independentă, cu imaginație. Femeile au fost
indrăgostite de acest tip de bijuterii prin care și-au putut reflecta personalitatea, aspiratiile, statutul
social. În privința semnificației, clienții aleg bijuteriile ce simbolizează un lucru pe care și-l doresc,
purtându-l tot timpul, sau de ce nu un lucru ce le aduce aminte de anumite momente din viața lor.
Bijuteriile vor fi achiziționate in funcție de semnificația în care se vor regăsi.

Un alt aspect interesant al poveștii Cartier este acela ca se bucură de o clientelă exclusivistă, fiind un
brand exclusivit și versat cultural. Sunt cunoscuți pentru pandative, brățări, broșe, ceasuri, pixuri dar și
pentru bijuterile create caselor regale. Etalarea bijuteriilor Cartier reprezintă și o etalare a puterii.
Puterea seducției, puterea creativitații, eleganței, rafinamentului, dar și puterea ca atare – politică,
socială.

În alta oridine de idei, dacă femeile nu se pot regăsi in nici o bijuterie Cartier, compania le oferă
posibiitatea să își creeze singure modelul de bijuterie dorit. Astfel putem remarca cum dorința și
necesitatea de a face fiecare femeie/ client să se regăsească in povestea Cartier este unul din principiile
de bază dupa care compania se ghidează.

Cercetarea

Chestinoarul a fost aplicat la magazinul Cellini, pe un eșantion de 10 de persoane, în perioada


20.12.2017 – 06.01.2018 . Eșantionul a fost aplicat aleatoriu persoanelor care intrau in magazine intre
orele 15 – 20 si care achizitionau produse Cartier. Chestionarul este alcatuit din 10 întrebări care
urmăresc să evidențieze publicul țintă dar și motivația acestora de a alege produsele Cartier. Privind
rezulatele chestionarului 3 persoane au ales Cartier deoarece este un cadou rafinat si sofisticat din punct
de vedere al gusturilor ( nimeni nu ar refuza un cadou Cartier), 6 persoane au ales Cartier datorita
unicitatii si simbolismului ( un brand exclusivit) iar 1 persoană a ales Cartier pentru ca asta si-a dorit
partenerul/partenera ( wish list). Totuși, pentru un rezultat mai complex este recomandat ca acest
chestionar să fie aplicat unui număr mult mai mare de persoane. Din rezultatele obținute putem
observa că stilul exclusivit și povestea din spate a fiecarui produs acaparează destul de mulți clienți și îi
determină pe aceștia să achiziționeze de la compania Cartier in defavoarea altor companii. Avantajul că
au achiziționat ceva de o calitate extrem de bună si exclusivit le acordă clienților o satisfacție de putere.
Așa cum a mai fost precizat si anterior acestea ar fi elementele de bază pe care a mizat Cartier în
promovarea produselor sale. Un alt raspuns des intâlnit îl reprezintă stilul rafinat și sofisticat al
accesoriilor, totuși au existat și cazuri in care partenera/partnerul și-a trimis iubitul/iubita in magazinul
Cartier pentru a-i achizitiona o produsul dorit.

S-ar putea să vă placă și