Sunteți pe pagina 1din 15

“Managementul Resurselor Naturale”

(Fond Cinegetic, Faună Sălbatică și Planificare Strategică)

Suport de curs:
MANAGEMENTUL FAUNEI DE INTERES CINEGETIC

Ioan Mihai Pop


Ion Micu
Adrian Hăgătiș

www.wwfdcp.ro www.propark.ro
CUPRINS
Capitolul 1. Managementului cinegetic
1.1. Vânătoarea activitate tradițională
1.2. Managementul cinegetic
Capitolul 2. Valori ale faunei sălbatice de interes cinegetic
Capitolul 3. Fauna și diversitatea biologică
Capitolul 4. Amenințări la adresa faunei și biodiversității
Capitolul 5. Categorii arii protejate și sălbăticia
Capitolul 6. Principii ce guvernează managementul faunei
6.1. Principii privind conservarea biodiversității
6.2. Principii privind managementul cinegetic
Capitolul 7. Masuri de management
Capitolul 8. Implicarea factorilor interesați
Capitolul 9. Corelarea planificării cu alte domenii

www.propark.ro www.propark.ro
Capitolul 1. Managementul cinegetic
1.1. Vânătoarea activitate tradițională
Fauna sălbatică a fost și este încă o resursă pentru societate indiferent de regiune. Secole la rând fauna a avut o
valoare economică directă prin utilizarea animalelor pentru hrană, îmbrăcăminte și alte produse. Spațiul
identificat în prezent cu granițele României este caracterizat de-a lungul istorie ca o zonă în care produsele
obținute din specii de faună autohtone se constituiau ca produse principale în economia zonei1. De asemenea pe
lângă aspectele comerciale, fauna a reprezentat în anumite perioade ale istoriei și elemente cu un puternic
caracter social, reprezentând frecvent tribut al micilor nobili către suverani. În Evul Mediu, exemplare vii de urși,
lupi, vulturi, lei etc. erau folosite ca și cadouri în cazul căsătoriilor nobiliare sau în cazul diferitelor negocieri 2.
O valoare deosebită a animalelor sălbatice este dată de legătura extrem de profundă dintre om și animalele
sălbatice, care a existat de-a lungul timpului și care are determină o valoare existențială spirituală aparte,
generând ritualuri cu caracter religios, cultural. În diferite culturi, uciderea animalului de către vânător putea
însemna și preluarea forței vitale și a aptitudinilor acestuia. Purtarea în cadrul diverselor evenimente ale
comunității a unor măști reprezentând animale au căpătat în multe zone un aspect ritualic. In acest sens valoarea
existențială a animalului este utilizată pentru a transmite mesaje emoționale, cu încărcătură istorică, uneori
personală, comunității cu ocazia diferitelor evenimente legate în majoritatea cazurilor de perioade cheie din an.
Legătura ancestrală și chiar ritualică a omului cu animalele este demonstrată de evoluția heraldicii cu elemente
faunistice. Începând cu perioada preistoriei și culminând cu Evul Mediu animalele au fost reprezentate pe steme
ale împăraților, regilor, nobililor și ulterior a orașelor. Selecția animalelor reprezentate pe stemă era dependentă
de statutul social sau de personalitatea celui ce purta stema. În prezent anumite denumiri de orașe sunt
considerate ca fiind alese în urma unor evenimente ce au implicat prezența unui animal. Un exemplu în acest
sens poate fi considerat orașul Berna ce si-ar fi primit numele după cuvântul Bär provenind din limba germană,
însemnând urs3. Exemplele pot continua în sensul identificării importanței faunei sălbatice și a vânătorii în
dezvoltarea economică, socială și spirituală a societății, însă toate studiile recente indică existența pericolului ca
în multe zone elemente ale faunei să rămână doar un simbol, efect ce ar conduce fără dubiu la schimbări
semnificative în cadrul ecosistemelor.
Utilizarea resursei reprezentate de speciile de faună a fost motivată de-a lungul timpului de nevoia de hrană in
principal și pe parcursul istoriei ca elemente ale tributului plătit imperiilor vecine cărora țările Române le erau
supuse sau pentru schimburi comerciale in secundar. Piei de jder, de urs, păsări se constituiau pe lângă aur ca bir
sau taxe. Satele erau obligate să plătească stăpânului zeciuiala in oi sau vite dar si in blănuri de animale sălbatice.
Din aceste considerente vânătoarea a reprezentat un element important in societate fără a avea însă un puternic
caracter organizat. Din acest motiv tehnicile noi de vânătoarea și principii ale gestiunii vânatului au fost
”importate” atât dinspre vest cât și dinspre est. În timp, vânătoarea a fost limitată anumitor clase sociale și din
activitate ”obligatorie„ pentru supraviețuire a devenit o activitate recreativă accesibilă condiționat. În timp
vânătoarea ca activitate a devenit un element al culturii vânatului, disciplină integratoare a mai multor domenii
științifice, iar acțiunea de ucidere a animalului a trecut in plan secund fiind subordonată scopului de a păstra
echilibre naturale.
România este considerată a fi unul dintre ultimele refugii, cu o influență antropică redusă, pentru fauna
sălbatică, considerând statele membre ale Uniunii Europene. Opiniile sunt împărțite când se pune însă problema
cauzalității acestei realități. Certitudinea necesității abordării preventive, ca principiu ce fundamentează
managementul resurselor naturale, deci și a faunei sălbatice de interes cinegetic, obligă să nu ținem cont de
declarația arhicunoscută ”avem biodiversitate”, deoarece pe termen lung această condiție necesară nu este
suficientă.

1
Gh. Nedici Istoria Vânătoarei, Editura Paideia, 2003 citând din Nicolae Iorga lucrarea Istoria românilor prin călători. Vol.
1 pag 26.
2
M. Pastoureau – Ursul. Istoria unui rege decăzut, Editura Cartier, Chișinău, 2007, pag. 92,212
3
M. Pastoureau – Ursul. Istoria unui rege decăzut, Editura Cartier, Chișinău, 2007, pag. 316

www.propark.ro www.propark.ro
1.2. Managementul cinegetic
Fundamentarea principiilor și strategiilor privind managementul durabil al speciilor de faună se bazează pe
definirea conceptului de manager la faunei sălbatice definiții precum și a unor termeni consacrați în România
precum vânat și gestionar.

Definiții în România (Legea vânătorii) Definiții în Europa (Carta Europeană pentru


Vânătoare și Biodiversitate1)
gestionar - persoana juridică română care a fost manageri - agenți privați sau guvernamentali,
licențiată în condițiile legii și căreia i se atribuie în inclusiv proprietari de terenuri, ce sunt
gestiune fauna de interes cinegetic din cuprinsul responsabili pentru administrarea în practică a
unui fond cinegetic speciilor de faună sălbatică și a habitatelor lor

gestionarea faunei sălbatice - activitatea de managementul faunei sălbatice - aplicarea


gospodărire durabilă a faunei de interes cinegetic cunoștințelor bazate pe rezultate științifice și
din fondurile cinegetice, realizată de gestionari în experiența locală în administrarea populațiilor
baza contractelor de gestiune, pe riscul și faunei sălbatice (inclusiv a vânatului) și a
răspunderea lor, pentru perioada stabilită prin habitatelor acestora într-o manieră benefică
contractele de gestiune pentru mediu și societate

vânat – exemplarul/exemplarele din specia/ vânat - speciile de vânat includ acele specii
speciile de interes cinegetic obținut/obținute prin sălbatice din grupul mamiferelor terestre și a
acțiunile de vânătoare sau prin acțiunile de păsărilor pentru care vânătoarea este legal
braconaj cinegetic permisă în țările ce au semnat Convenția pentru
Conservarea faunei sălbatice și a habitatelor
naturale (Berna, 1979).
Managementul faunei sălbatice reprezintă administrarea populațiilor faunei sălbatice (inclusiv a vânatului) și a
habitatelor acestora într-o manieră benefică pentru mediu și societate prin aplicarea cunoștințelor bazate pe
rezultate științifice și experiența locală2. Această abordare este mult mai cuprinzătoare deoarece include un
spectru mai larg de obiective și posibile activități, cultura vânatului fiind din această perspectivă, doar un sector
cheie. Domeniul mai amplu al managementului faunei sălbatice poate fi considerat disciplină individuală alături
de activități precum silvicultura, agricultura, managementul ariilor naturale protejate etc. în cadrul domeniului
multidisciplinar al conservării biodiversității.

! Manager de faună - persoană fizice sau juridică ce au responsabilități în administrarea faunei


sălbatice (de ex. gestionari de fond cinegetic, administratori de arii protejate),

Capitolul 2. Valori ale faunei sălbatice de interes cinegetic

În accepțiunea generală, resursele fac în general subiectul valorificării directe în scopul utilizării, în timp ce
valorile sunt admirate și eventual protejate, în unele cazuri având și valoare economică. Ca principiu general,

1
European Charter on Hunting and Biodiversity, prepared by S. Brainerd for Convention on the Conservation of European Wildlife and
Natural Habitats, 2007
2
European Charter on Hunting and Biodiversity, prepared by S. Brainerd for Convention on the Conservation of European Wildlife and
Natural Habitats, 2007

www.propark.ro www.propark.ro
resursele sunt sau ar trebui să producă profit în timp ce valorile nu sunt obligatoriu caracterizate de această
perspectivă, ba chiar este de așteptat ca gestiunea lor să genereze costuri.
Termenul de valoare se utilizează pentru a indica valoarea în ansamblu a resursei naturale, respectiv valoarea
economică directă, valoarea socială și valoarea ecologică sau naturală (numită în mod curent ”de mediu”)
considerate la rândul lor valori indirecte, adică toate valorile care contribuie la realizarea mediului 1 nostru de
viață.

Valoarea unei resurse, considerând diversitatea modului în care este utilizată, poate fi clasificată în:
 valoare economică directă2 atribuită resurselor considerate ca și bunuri sau servicii ce aduc beneficii
măsurabile, cuantificabile, ce pot fi diferențiate în valori utilizate pentru consum (bunuri consumate local) și
valori de producție (vândute pe piață)

 valori economice indirecte - atribuite resurselor care au sau nu valoare economică directă, includ valori
economice neconsumabile – se referă la valori care pot genera beneficii economice dar fără a
utiliza/prelucra în mod direct resursa (ex. relații între specii precum prădătorismul, valoarea estetică a
peisajului sau a unei specii ce se poate valorifica prin recreere, educația etc.), valori economice opționale
(speciile pot produce un beneficiu societății de ex. medicamente) și valori existențiale (existența specie
generează emoții, sentimente, răspunsuri din partea membrilor societății ce pot fi la rândul lor valorificate).

Scopul managementului faunei este de a menține sau crește după caz valoarea economică directă și indirectă a
resursei reprezentate de fauna sălbatică și a caracteristicilor sale. Din perspectiva dezvoltării durabile,
armonizarea valorilor economice, sociale și ecologice nu necesită în mod obligatoriu o separare a valorilor în
categoriile prezentate anterior. Procesul strategic de planificare presupune însă asumarea evaluării valorilor,
urmare a identificării obiective a acestora și a modului în care ele conlucrează pentru susținerea dezvoltării
comunităților.
Din perspectiva valorilor pentru fauna sălbatică de interes cinegetic putem clasifica valoarea acesteia după cum
urmează:
a) Valoare economică în cele ce urmează se înțelege valoarea economică directă, care este relativ ușor de
identificat și evaluat fiind în general reprezentată de valorificarea directă a ”produsului” reprezentat de animal.
b) Valoarea socială care se referă la atribute ce fac ca resursa să genereze beneficii pentru societate,
beneficii ce nu pot fi întotdeauna cuantificate în totalitate însă sunt de importanță majoră pentru comunitate. În
această categorie intră de exemplu:
• valoarea educativă (de exemplu ariile protejate au de obicei valoare educativă ridicată, constituind ”săli
de clasă” pentru studierea naturii),
• valoarea culturală, care descrie importanța atribuită în cultura națională sau locală,
• valoarea spirituală (specia sau locul generează emoții, sentimente, răspunsuri din partea membrilor
societății ce pot fi la rândul lor valorificate indirect) ,
• valorile economice indirecte consumabile, cum ar fi în cazul speciilor care pot aduce un beneficiu
comunității locale, chiar dacă nu constituie materie primă pentru economie sau nu se valorifică pe piață

c) Valoarea ecologică se referă la importanța pentru menținerea echilibrului natural, importanța pentru
speciile de floră și faună, pentru procesele naturale. Varietatea resurselor naturale, rezultantă a relațiilor
funcționale în cadrul ecosistemelor, aduce valoare adăugată valorii economice și sociale prin calitatea și
diversitatea produselor și serviciilor. Aproape invizibilă pentru dezvoltarea comunității, valoarea ecologică este
element cheie îndeosebi pentru dezvoltarea comunităților rurale, dependente în mare măsură de resursele
naturale.

1
Mediu – 1. Natura înconjurătoare alcătuită din totalitatea factorilor externi în care se află ființele și lucrurile (DEX 1998); 2. Ansamblul
factorilor fizici și biologici, naturali și artificiali, care acționând in diferite moduri generează o anumită ambianță ecologică, in general
favorabilă vieții (Lupan, 1997)
2
R.B. Primack, M. Pătroescu, L. Rozylowicz, C. Iojă – Conservarea diversității biologice, Editura Tehnică, București, 2002.

www.propark.ro www.propark.ro
Valori ale faunei sălbatice
Resursa Valoarea economică Valoarea socială Valoarea ecologică
 Resursă alimentară:  Complementaritate la  Structuri
ungulate (ex. mistreț alimentația localnicilor (în special echilibrate în cadrul
căprior), păsări (ex.rațe, în comunități izolate) populațiilor
prepelițe etc.)  Locuri de muncă directe pe  Menținerea
Fauna de interes  Venituri din trofee termen lung în domeniul structurii
cinegetic privită în valoroase (prin vânătoare) managementului cinegetic funcționale a
principal ca resursă  Venituri indirecte din (administratori și paznici ai piramidei trofice.
consumabilă turismul cinegetic fondurilor cinegetice)
 Produse accesorii  Locuri de muncă indirecte -
obținute din vânat (ex. persoane din comunități
îmbrăcăminte, nasturi, etc.) angajate ca ghizi și în
infrastructura de servicii turistice
 Resursă turistică - fauna  Promovarea tradițiilor locale  Valoare de
reprezintă un punct de (ex. jocuri cu măști) conștientizare (prin
atracție pentru turiști,  Ritualuri legate de animale, ce simbolistică,
vânătoare de imagini, au rolul de a uni comunitatea la publicistică)
turism științific. evenimente sociale  Ecosisteme
Fauna de interes
 Contribuie la dezvoltarea  Simbolistică istorică - echilibrate prin
cinegetic privită ca
unor branduri locale (ex. comunități legate de locuri și rețea trofică
resursă neconsumabilă
Valea Zimbrilor în Neamț, evenimente legate de speciile de completă
Brașov) animale  Dinamică naturală
 Comerț cu produse în cadrul populaților
simbolice legate de animale diferitelor specii
(ex. comerț cu animale de  Modelează
pluș, obiecte artizanale cu ecosisteme
motive vânătorești)

Capitolul 3. Fauna și diversitatea biologică


În anul 1989, World Wide Fund for Nature a definit diversitatea biologică prin abundența de entități vii pe
Pământ reprezentată de milioane de plante, animale și microorganisme, genele pe care acestea le conțin,
complexitatea ecosistemelor în care speciile formează comunități unice, interacționând între ele, dar și cu aerul,
apa și solul.
Fauna sălbatică reprezentată de specii de mamifere, păsări, amfibieni, reptile, nevertebrate, structura lor
genetică și relațiile structurale și funcționale dintre ele reprezintă elemente fundamentale a ceea ce este definit
ca diversitate biologică.
Din perspectiva acestei definiții omul și rezultatele acțiunilor lui sunt elemente dinamice, respectiv factori
determinanți ai diversității biologice. Omul și fauna sălbatică sunt deci elemente aflate în același flux de materie
și energie, funcționalitatea relațiilor dintre elemente fiind determinantă pentru păstrarea echilibrelor
ecosistemice, respectiv al mediului biologic.
Considerând intensitatea și magnitudinea modificărilor aduse de om mediului, s-a dezvoltat ca răspuns în fața
unei crize1, domeniul destul de controversat al conservării diversității biologice, ca domeniu multidisciplinar,
având trei scopuri2:
 Investigarea și descrierea diversității lumii vii;
 Înțelegerea efectelor activităților umane asupra speciilor, comunităților și ecosistemelor;

1
Soule M.E. .1985. What is conservation biology? Bioscience 35:727–734
2
R.B. Primack, M. Pătroescu, L. Rozylowicz, C. Iojă – Conservarea diversității biologice, Editura Tehnică, București, 2002..

www.propark.ro www.propark.ro
 Dezvoltarea unor metodologii interdisciplinare pentru protejarea și restaurarea diversității biologice.
Managementul faunei sălbatice este o disciplină cheie în domeniul conservării biodiversității, abordând fiecare
din scopurile definite mai sus. Tradițional, în România, literatura de specialitate din domeniul faunei sălbatice
utilizează termenul cultura vânatului, definită ca ”arta de a face ca solul și apele să producă o recoltă justă și
susținută de animale sălbatice și viguroase, în armonie cu agricultura și silvicultura, în scopuri economice,
recreative și estetice”1.

Capitolul 4. Amenințări la adresa faunei și biodiversității


Un mediu natural sănătos, echilibrat are o mare valoare economică, socială, estetică și etică și poate fi conservat
doar prin menținerea în bune condiții a tuturor componentelor sale: specii, variabilitate genetică și ecosisteme.
Orice acțiune cu impact negativ asupra oricăruia dintre elemente poate conduce la pierderea întregului mediu2.
Abordarea preventivă, ce reprezintă un element cheie într-un management cinegetic eficient, impune
identificarea cu obiectivism a amenințărilor și presiunilor ce pot avea un impact negativ asupra faunei sălbatice.
Presiunile apar/există ca urmare a acțiunilor umane sau a fenomenelor naturale extreme din trecut sau care au
loc în prezent și afectează în mod cumulat (efectul mai multor acțiuni și/sau fenomene) sau separat viabilitatea
pe termen lung sau mediu a resursei. Pentru analiza de mai jos s-au luat în calcul presiunile identificate în
prezent, respectiv în ultimii 5 ani.
Amenințările pot apărea ca urmare a acțiunilor umane sau a fenomenelor naturale extreme pe viitor, putând
afecta în mod cumulat (efectul mai multor acțiuni și/sau fenomene) sau separat viabilitatea pe termen lung sau
mediu a resursei. Definirea amenințărilor se face luând în calcul acțiuni umane viitoare sau previzibile. Pentru
analiza de mai jos s-au luat în calcul amenințările ce pot deriva în următorii 5 ani din acțiuni umane în derulare
sau previzibile și fenomene naturale extreme posibile.
Important:

! nu orice activitate umană se consideră a fi o presiune sau o amenințare la adresa valorilor. Dar
orice activitate umană care nu se planifică și nu se realizează în mod responsabil, cu eforturi de
reducere a impactului negativ asupra naturii, devine presiune / amenințare.
! analiza corespunzătoare a presiunilor și amenințărilor permite stabilirea și prioritizarea
acțiunilor și măsurilor de management necesare pentru prevenirea acestora și reducerea
impactului asupra și respectiv menținerea valorilor asociate resurselor sectorului.
! presiunile și amenințările sunt specifice fiecărei zone, fiind caracterizate de intensități și efecte
(impacturi) diferite.

La nivel global, principalele presiuni ce au condus la rata mare de extincție a speciilor de faună (2,1% în cazul
mamiferelor si 1,3% în cazul păsărilor) este datorată pierderii habitatelor3. Prin pierderea habitatelor ne referim la
degradarea lentă sau rapidă a elementelor ce asigurau hrană, liniște si adăpost speciilor de faună. Amenințările
care duc la aceste pierderi de habitat sunt multiple, câteva exemple fiind prezentate în tabelul următor.
Exemple de amenințări si evaluarea impactului acestora
Amenințări Principalele grupe faunistice Impact Intensitate
principale /ecosisteme afectate (conform
legendei)
Construcția de reşedințe Mamifere, păsări/ păduri, Deranj, fragmentare, 2
private în extravilan pășuni, fânețe degradarea habitatelor

1
A.M. Comșia- Biologia și principiile culturii vânatului, Editura Academiei, 1961
2
R.B. Primack, M. Pătroescu, L. Rozylowicz, C. Iojă – Conservarea diversității biologice, Editura Tehnică, București, 2002.- pag. 57.
3
Idem, pag. 101

www.propark.ro www.propark.ro
Amenințări Principalele grupe faunistice Impact Intensitate
principale /ecosisteme afectate (conform
legendei)
Braconaj Mamifere, păsări/ toate Destructurarea populațiilor, 3
ecositemele pierderea echilibrelor,
reducerea fondului genetic,
reducerea populațiilor sub MVP
Abandonul terenurilor Mamifere/Păşuni, fânețe Degradarea habitatelor 1
agricole seminaturale și reducerea
suprafeței locurilor de hrănire și
adăpost
Suprapăşunatul Mamifere/păşuni, fânețe Degradarea habitatelor, 2
Schimbarea echilibrelor
Zgomot Mamifere/păduri, păşuni, Deranj în zonele de 3
Circulația turistică cu fânețe, stepe, mlaştini, zona de reproducere, adăpost și hrană
mijloace motorizate coastă a Mării Negre, Delta
Dunării
Schimbări climatice Mamifere, păsări/toate Degradarea habitatelor, 1
ecosistemele de la altitudini modificarea ecosistemelor
ridicate sunt în special afectate

Legendă intensitate
Presiune / Amenințare minoră Presiune / Amenințare moderată Presiune/Amenințare majoră
necesită monitorizare dar nu şi necesită acțiuni specifice de necesită acțiuni de management
acțiuni specifice de management management cât mai curând posibil cu prioritate
Cu impact mic Cu impact mediu Cu impact major
1 2 3

Degradarea habitatelor afectează indirect și oamenii, deoarece conduce la schimbări comportamentale ale
speciilor, obligă animalele la deplasări mult prea mari pentru a procura hrana, pentru a-și găsi un partener pentru
reproducere sau locuri adecvate de iernat și reproducere, cauzând sporirea conflictelor cu oamenii1.
În contextul multiplelor amenințări generate de diferite grupuri de factori interesați managementul faunei
sălbatice de interes cinegetic devine în mod evident un domeniu ce necesită o abordare multidisciplinară.
Simpla gestiune a vânatului și aplicarea regimului cinegetic așa cum este el definit în legislația din domeniu,
reprezintă doar un element izolat într-un complex de activități/domenii conexe. În acest context, managerii de
faună nu mai sunt o entitate unic-responsabilă și apare obligația de dialog și planificare strategică a obiectivelor și
acțiunilor din domeniu.

Capitolul 5. Categorii arii protejate și sălbaticia


Ariile protejate nu sunt în niciun caz entități uniforme ele presupun o varietate mare de obiective de
management şi sunt administrate de numeroşi factori interesați 2. Ariile protejate sunt esențiale pentru
conservarea biodiversității. Ele reprezintă piatra de temelie a practic tuturor strategiilor naționale şi
internaționale de conservare, fiind rezervate pentru menținerea funcționării ecosistemelor, pentru a servi ca
refugii pentru specii şi a menține procese ecologice care nu ar putea supraviețui în majoritatea peisajelor

1
Szabó S., Both J., Pop I. M., Chiriac S., Sandu R. M.. 2013. Ghid practic pentru prevenirea degradării şi fragmentării habitatului ursului
brun şi asigurarea conectivității siturilor Natura 2000 în România, Editura Green Steps, Brașov, 2013, pag. 6.
2
Dudley N. (Editor) 2008. Guidelines for Applying Protected Area Management Categories. Gland, Switzerland: IUCN. X+86pp.

www.propark.ro www.propark.ro
terestre sau marine intens gestionate. Ariile protejate acționează ca repere prin intermediul cărora am putea
înțelege interacțiunea omului cu lumea naturală.1

Definiții pentru arii protejate:


 IUCN 1994 - O suprafață terestră şi/sau marină destinată în mod special protejării şi menținerii
diversității biologice şi a resurselor naturale şi culturale aferente, şi administrată prin mijloace legale şi
alte mijloace efective
 IUCN 2007 - spațiu geografic clar definit, recunoscut, destinat şi administrat, prin mijloace legale sau alte
mijloace efective, cu scopul de a realiza conservarea pe termen lung a naturii, precum şi a serviciilor de
ecosistem şi a valorilor culturale asociate
Categorii de arii naturale protejate1:
 Ia – rezervația naturală strictă - cuprinde arii strict protejate înființate pentru a proteja biodiversitatea şi
eventual unele caracteristici geologice/geomorfologice, în care vizitarea, utilizarea resurselor și impactul
antropic sunt strict controlate şi limitate pentru a asigura protecția valorilor de conservare. Astfel de arii
protejate pot servi drept arii de referință indispensabile pentru cercetarea şi monitorizarea științifică.
 Ib – zona de sălbăticie - zone mari, nemodificate sau doar slab modificate, care își păstrează caracterul
natural şi influenta, în lipsa așezărilor umane permanente sau semnificative, și care sunt protejate sau
gestionate astfel încât să-și păstreze starea naturală.
 II – parc național - sunt arii naturale sau aproape naturale de mare întindere, stabilite pentru a proteja
procese ecologice la scară mare, împreună cu speciile şi ecosistemele caracteristice zonei, care oferă de
asemenea bazele unor oportunități de vizitare în scopuri spirituale, științifice, educaționale, recreative
sau turistice, compatibile din punct de vedere al mediului şi cultura
 III – monument al naturii - stabilite pentru a proteja un monument natural concret, care poate fi o
trăsătură geomorfologică, un munte submarin, o peșteră subacvatică, o caracteristică geologică precum
o peșteră sau o caracteristică vie, ca de exemplu un codru străvechi. Ele sunt în general arii protejate
destul de mici şi au adesea o valoare mare pentru vizitator
 IV – arie cu management activ al habitatului/speciei - urmăresc să protejeze anumite specii sau
habitate, iar managementul lor reflectă această prioritate. Multe arii protejate din categoria a IV-a
necesită intervenții active periodice pentru a răspunde exigențelor anumitor specii sau a menține
habitatele, dar aceasta nu reprezintă o cerință a categoriei
 V – peisaj terestru/marin protejat - arie protejată în care interacțiunea dintre om şi natură în decursul
timpului a produs o arie cu caracter distinct cu însemnată valoare ecologică, biologică, culturală şi
științifică: şi în care protejarea integrității acestei interacțiuni este vitală pentru protecția şi susținerea
zonei, precum şi a valorilor sale de conservare a naturii şi a altor valori asociate
 VI - arie protejată cu utilizare durabilă a resurselor naturale - conservă ecosisteme şi habitate, împreună
cu valorile culturale asociate şi sistemele tradiționale de management al resurselor naturale. Ele au în
general suprafețe întinse, cea mai mare parte a ariei fiind în stare naturală, din care o proporție se află
într-o formă de management durabil al resurselor naturale şi în care o utilizare non-industrială la nivel
scăzut a resurselor naturale compatibilă cu conservarea naturii este considerată ca unul din principalele
obiective pentru acea arie.
Siturile Natura 2000 sunt acele arii naturale protejate ce aparțin rețelei ecologice europene Natura 2000 în
România, rețea realizată prin implementarea a două acte normative elaborate de Consiliul Europei: Directiva
Păsări (conservarea speciilor de păsări sălbatice) și Directiva Habitate (conservarea speciilor de plante și animale
sălbatice și a habitatelor naturale), astfel:
 Arii de Protecție Specială Avifaunistică (SPA) - constituite (conform Directivei Păsări Nr. 79/409 din
1979*1+) cu scopul menținerii în stare favorabilă a speciilor de păsări sălbatice și conservare a acestora.
 Situri de Importanță Comunitară (SCI) - constituite (conform Directivei Habitate Nr. 92/43 din 1992[2]) cu
scopul menținerii și conservării speciilor de plante și animale sălbatice și habitatelor naturale de interes
comunitar reprezentative pentru regiunea biogeografică în care se încadrează.

1
Dudley N. (Editor) 2008. Guidelines for Applying Protected Area Management Categories. Gland, Switzerland: IUCN. X+86pp.

www.propark.ro www.propark.ro
Arii naturale protejate de interes internațional
 Rezervație a biosferei (Delta Dunării*3+), arie naturală protejată căreia i se atribuie un calificativ
internațional și ale cărei caracteristici sunt definite de UNESCO, conform cu necesitățile privind scopul de
protecție și conservare a unei zone de habitat natural și a diversității biologice specifice a acesteia, în
cadrul programului „Omul și Biosfera”
 Zonă umedă de importanță internațională (situri Ramsar), ca urmare a aderării României la Convenția
asupra zonelor umede, în special ca habitat al păsărilor acvatice
 Sit natural inclus în patrimoniului mondial al UNESCO (Delta Dunării, Parcul Național Retezat și Pietrosul
Mare)
 Geoparc (Geoparcul Dinozaurilor „Țara Hațegului”, arie naturală protejată inclusă în Rețeaua europeană
și membru în Rețeaua mondială a Geoparcurilor - Global Network of National Geoparks) sub egida
UNESCO

Zone sălbatice – sunt acele zone in care domină un nivel ridicat al proceselor naturale și a habitatelor naturale.
Au tendința de a fi de dimensiuni mici și sunt mai fragmentate decât sălbăticia, deși pot acoperii zone vaste.
Condiția habitatelor naturale, a proceselor și a speciilor relevante este parțial modificată de activități umane
precum creșterea animalelor, vânătoare, pescuit, silvicultură, activități sportive sau amprenta generală a
artefactelor umane1.

Sălbăticia – Este acea zonă guvernată de procese naturale. Este caracterizată de prezența habitatelor naturale
si a speciilor autohtone, fiind suficient de mare pentru funcționarea efectivă a proceselor ecologice naturale.
Este nemodificată sau ușor modificată de activitatea umană iar activitățile intruzive și extractive, localitățile,
infrastructura sau degradarea peisajului lipsesc1.

Din perspectiva managementului o zonă de sălbăticie este compusă din trei categorii de zone distribuite de
preferință concentric: zona nucleu, zona tampon, zona de tranziție.

Exemple de Criterii ce trebuie îndeplinite in zona nucleu 2:


 Un minim de 3000 de hectare compacte este obligatoriu pentru recunoașterea statutului de sălbăticie,
cu un obiectiv de 10.000 de hectare stabilit ca țintă de atins oriunde este posibil și în cadrul unui timp
stabilit.
 Dinamica naturală în biodiversitate, chiar dacă speciile și habitatele sunt pierdute, ar fi acceptată ca și
inerentă în atingerea obiectivului integrității naturale a ecosistemului.
 100% procese naturale pe toata suprafața.
 Fără așezări umane permanente. Cele temporare sunt supuse reglementărilor. Fără alte infrastructuri
decât cele aparținând situri arheologice.
 Nu este permisă colectarea produselor accesorii ale pădurii, cu excepția consumului membrilor
comunităților locale, pentru subzistență locale, pentru consumul vizitatorilor în timpul vizitelor dar nu
pentru vânzare. În nici un caz în urma acestor acțiuni nu trebuie sa existe impact semnificativ asupra
biodiversității.
 Nu este permisă exploatarea resurselor (apă, piatră, lemn, faună).
 Cercetarea și turismul se face doar reglementat in condiții clar stabilite de planul de management.

Capitolul 6 Principii ce guvernează managementul faunei


6.1. Principii privind conservarea biodiversității
În anul 1995, IUCN a realizat o Inițiativă pentru Utilizare Durabilă, pentru a crește înțelegerea cu privire la
utilizarea durabilă și contribuția sa la conservare. Aceasta a condus la o Declarație Politică, adoptată la cel de-al
doilea Congres Mondial pentru Conservare, din anul 2000, care, printre altele, afirmă că: „Utilizarea resurselor vii
sălbatice, în cazul în care este utilizare durabilă, este un instrument important de conservare, deoarece beneficiile

1
Wilderness Working Group - A Working Definition of European Wilderness and Wild Areas – Final Draft. 2012
2
În acest moment criteriile stabilite pentru Europa sunt in dezbatere pentru a fi aplicate in România.

www.propark.ro www.propark.ro
sociale și economice derivate dintr-un asemenea mod de utilizare oferă stimulente oamenilor pentru a le
conserva.”1
În anul 2004, la cea de-a 7-a Conferință a Părților Contractante au fost adoptate un număr de 14 principii ale
utilizării durabile, denumite Principiile de la Addis Abeba2. Acestea se se bazează pe supoziția că:
 este posibil să se utilizeze biodiversitatea într-un mod în care procesele ecologice, speciile și
variabilitatea genetică rămân peste pragurile necesare pentru viabilitatea pe termen lung, și
 toți managerii de resurse și utilizatorii au responsabilitatea de a se asigura ca un asemenea tip de
utilizare să nu depășească aceste praguri 3.
6.2. Principii privind managementul cinegetic
Document strategic, Carta privind Vânătoarea și Biodiversitatea4este elaborată îndeosebi pentru consolidarea
eforturilor comune ale grupurilor implicate în managementul faunei și propune un număr de 12 principii,
destinate îmbunătățirii conservării biodiversității și promovării unei utilizări durabile ale faunei sălbatice.

Principii stabilite în Carta privind Vânătoarea și Biodiversitatea ( 2007):


1. Favorizarea guvernanței pe mai multe niveluri, pentru maximizarea beneficiilor pentru conservare și societate
Deciziile umane care privesc schimbarea modului de utilizare a terenurilor și afectează speciile, sunt influențate
de stimulente financiare și de reglementare la mai multe niveluri, precum și de factori culturali și sociali. Politicile
care afectează acești factori trebuie să fie stabilite la nivelul geografic cel mai adecvat și să rămână flexibile, în
scopul de a cuprinde diferite condiții biologice, economice și sociale și pentru a permite managementul
adaptativ. Uniformizarea crescută a culturilor și a piețelor creează provocări pentru reglementări speciale,
pentru recomandări privind utilizarea terenurilor la nivel local și a resurselor de floră și faună sălbatică pentru a
menține diverse condiții ecologice.

2. Regulamentele trebuie să fie înțelese și respectate


Regulamentele sunt importante și necesare, dar pot avea costuri pentru conservare, la fel și pentru părțile
interesate. Costurile sunt mai mici atunci când o minimă administrare este combinată cu motivație maximă
pentru a se conforma. Astfel, conformitatea ar trebui să fie ușor de realizat și nerespectarea ar trebui să fie
detectată în mod credibil. Reglementările necorespunzătoare (inclusiv întortocheate sau inaplicabile) pot avea
efecte negative (de exemplu, uciderea ilegală) în cazul în care nerespectarea este simplă și plină de satisfacții,
sau în cazul în care argumentele din spatele acestora nu sunt înțelese.

3. Recolta trebuie să fie sustenabilă din punct de vedere ecologic


Este important să se asigure că orice recoltă de populații sălbatice este durabilă. Starea de conservare a speciilor
trebuie să fie menținută la niveluri care sunt suficient de solide pentru a susține recolta. În unele cazuri,
vânătoarea limitată și durabilă a populațiilor mici poate, de asemenea, servi pentru a crește eforturile privind
conservarea în beneficiul lor. Utilizarea durabilă necesită o reglementare bazată pe utilizarea activă a științei de
încredere și de cunoștințe locale.

4. Menținerea populațiilor sălbatice din speciile indigene ca rezervoare de gene


Speciile indigene și habitatele lor, precum și a mijloacelor de trai umane derivate din acestea, pot fi afectate
negativ, fie prin introducerea de specii străine invazive, sau prin selecția umană a caracteristicilor care pot pune
în pericol viabilitatea pe termen lung a populațiilor lor.

5. Menținerea unui mediu care susține populații sănătoase și robuste de specii de interes cinegetic
Speciile de animale sălbatice sunt vulnerabile la poluanți și la impactul pe care oamenii îl au asupra populațiilor și
a habitatelor lor. Prin urmare, este în interesul tuturor celor care se bucură sau beneficiază de fauna sălbatică să

1
European Charter on Hunting and Biodiversity, prepared by S. Brainerd for Convention on the Conservation of European Wildlife and
Natural Habitats, 2007
2
capitala Etiopiei locația unde a avut loc atelierul de lucru al Convenției pentru Diversitate Biologică
3
Vezi nota 1. Este vorba de Minimum Viable Population , pragul sub care șansele de menținere a populației se reduc simțitor,
4
Adoptatată de către Comitetul Permanent al Convenției de la Berna, la cea de 27-a Reuniune de la Strasbourg 26-29 Noiembrie 2007

www.propark.ro www.propark.ro
lucreze împreună pentru a reduce sau a diminua efectele de degradare a mediului. Există o nevoie pentru
monitorizarea continuă a stării animalelor capturate/vânate și a habitatele lor.

6. Încurajarea practicilor ce oferă stimulente pentru conservare


Părțile interesate pot fi motivate să conserve speciile sălbatice și habitatele lor, prin recunoașterea valorii lor
economice inerente.

7. Recolta este utilizată în mod adecvat și pierderile inutile sunt evitate


Utilizarea unei resurse regenerabile, în cea mai mare măsură posibilă, va mări stimulentele economice pentru
localnici, și va arăta, de asemenea, respectul pentru mediul înconjurător și, în unele cazuri, va diminua poluarea
biologică.

8. Întărirea implicării actorilor locali și a tragerii la răspundere


Cel mai rapid mod de adaptare este managementul la nivel local, bazat pe bune cunoștințe locale și
monitorizare. De asemenea, acesta împuternicește părțile interesate și tragerea imediată la răspundere pentru
îndeplinirea cerințelor beneficiarilor de resurse și de conservare. Managementul local trebuie să fie în armonie
cu obiectivele de nivel mai înalt.

9. Competența și responsabilitatea sunt de dorit în rândul utilizatorilor de resurse


Pentru ca practicile să fie sustenabile de a fi punct de vedere ecologic și social, cei care utilizează resursele
sălbatice sunt sfătuiți să fie responsabili și competenți în ceea ce privește metodele, echipamentele și speciile
care le folosesc.

10. Minimizarea suferinței animalelor


Pentru ca practicile să fie durabile pe plan social, suferința trebuie să fie evitată și redusă la minimum.

11. Încurajarea cooperării între părțile implicate în gestionarea speciilor și a speciilor asociate dar și a habitatelor
lor
Toate părțile interesate, inclusiv autoritățile, agențiile de stat, proprietarii de terenuri, vânătorii, și alți utilizatori
de resurse și părți interesate de conservare, pot contribui în mod pozitiv, prin cooperare, la gestionarea corectă a
biodiversității. O astfel de cooperare promovează un rol sinergic pentru utilizarea durabilă în eforturile generale
de conservare, în timp ce se opun risipirii de resurse umane.

12. Încurajarea acceptării de către public a utilizării durabile și a consumului, ca instrument de conservare.
Ținând cont de dorința comună a vânătorilor și a altor instituții și organizații interesate de conservare pentru
asigurarea existenței de populații de animale sălbatice sănătoase, și având în vedere că biodiversitatea din
Europa se confruntă cu multe amenințări generate de schimbarea destinației de utilizare a terenurilor și de alți
factori antropici, este esențial ca toate părțile interesate să lucreze împreună pentru a asigura managementul
durabil și pentru a educa publicul cu privire la importanța conservării faunei sălbatice. Pentru a asigura
acceptarea și sprijinul din partea societății, este important ca toți utilizatorii de faună sălbatică să comunice
publicului beneficiile pe care utilizarea durabilă le aduce pentru dezvoltare. De asemenea, este esențial ca toate
părțile interesate să colaboreze pentru educarea publicului cu privire la probleme importante de conservare.

Capitolul 7. Masuri de management armonizate


Valorificarea economică directă (productivă) sau indirectă (neproductivă) a faunei sălbatice, este o realitate a
societății noastre, chiar dacă există voci puternice ce susțin stoparea valorificării productive. Considerată resursă
regenerabilă, resursa reprezentată de fauna sălbatică deține această calitate doar în contextul în care
funcționalitatea ecosistemelor rămâne nealterată, iar valorificarea, indiferent de categorie/tip, se face prin
eliminarea/stoparea practicilor cu impact negativ asupra speciilor și respectiv biodiversității. Tendința și în acest
sector este identică cu alte sectoare ce presupun utilizarea resurselor: solicitarea crește, însă resursa rămâne în
declin din cauza multiplelor presiuni ce provin din diferitele activități umane. Ca urmare, adoptarea și
implementarea unor măsuri de management pentru faună trebuie să vizeze conservarea speciilor,

www.propark.ro www.propark.ro
conservarea habitatelor și conservarea relațiilor în ecosisteme. Caracterul multidisciplinar al domeniului este
evident și conduce la necesitatea implicării tuturor factorilor interesați în luarea deciziilor și implementarea
măsurilor. Recomandările de măsuri de management pentru managementul eficient al faunei sălbatice de
interes cinegetic se referă nu numai la cele care intră în mod direct în responsabilitatea managerilor de faună, ci
și la cele care depind de alte sectoare de activitate. Corelarea / coordonarea acestor măsuri ține atât de
deschiderea pe care managerul de faună o are pentru a colabora cu alte sectoare (silvicultură, gospodărirea
apelor, administrare locală, etc.), cât și de existența unei instituții/organizații care poate prelua rolul de
moderator, cum ar fi de exemplu administratorii de arii protejate (acolo unde este cazul).
În tabelul de mai jos sunt prezentate câteva recomandări de măsuri de management al faunei sălbatice de
interes cinegetic.
Măsuri de management cu caracter multidisciplinar
Măsuri de management
Conservarea speciilor
Monitorizare a populațiilor din fauna sălbatică utilizând metode standardizate
Minimizarea deranjului în perioada de fătare și creștere a puilor
Stabilirea unor cote de vânătoare orientate pe menținerea structurii pe sexe și vârstă a populațiilor
Asigurarea hranei suplimentare doar în perioade în care resursa naturală este indisponibilă
Monitorizarea și managementul bolilor infecțioase ce pot afecta fauna sălbatică
Combaterea braconajului
Conservarea habitatelor speciilor
Corelarea zonării AP (acolo unde ea există) cu zonele de liniște din FC
Includerea în amenajamentele silvice a obiectivelor de conservare a faunei și planificarea lucrărilor
considerând și aceste aspecte
Protecția bârlogurilor, vizuinilor, cuiburilor și a locurilor de creștere a puilor
Promovarea structurilor mozaicate ale peisajului cu resurse trofice variate
Delimitarea temporară de zone prioritare pentru conservarea speciilor țintă
Conservarea relațiilor în ecosisteme
Controlul speciilor invazive sau alohtone
Controlul activităților de recoltare /colectare / comercializare a speciilor de floră și faună sălbatică
Adaptarea tehnicilor de exploatare a pășunilor și a numărului de animale la capacitatea de suport a
suprafețelor destinate pășunatului fără a descuraja desfășurarea activităților pastorale

Capitolul 8. Implicarea factorilor interesați

Factori interesați - Persoane fizice sau juridice (organizații, instituții) sau grupuri fără personalitate juridică ce au
un interes sau sunt afectate direct sau indirect și/sau care pot influența sau pot fi influențate de decizii și acțiuni
de management legate de un anumit domeniu.

Implicarea factorilor interesați în procesul de management al faunei sălbatice de interes cinegetic reprezintă un
concept nou, dar de importanță esențială pentru dezvoltarea corespunzătoare a sectorului.
Caracterul special al sectorului, dat de faptul că resursa gestionată are rol extrem de important în menținerea
echilibrului ecologic, caracteristică esențială a unui mediu sănătos, combinat cu contextul în care proprietarii și
gestionarii terenurilor și a altor resurse naturale precum și managerii altor sectoare sunt sau pot fi afectați de
starea faunei sălbatice, impune transformarea managementului într-unul de tip participativ.

Participarea factorilor interesați este justificată și recomandată prin prisma mai multor considerente 1:
1. de asigurare a transparenței, prin informarea publicului în mod corect și accesibilizarea informațiilor și
cunoştințelor disponibile;

1
Adaptat din Ioniță, A., Stanciu, E., Manual pentru management participativ – ghid pentru creșterea participării factorilor interesați în
managementul ariilor protejate din ecoregiunea carpatică, 2012

www.propark.ro www.propark.ro
2. de garantare a unui proces democratic de luare a deciziilor, în conformitate cu drepturile fundamentale
ale omului (ex. drepturile de proprietate);
3. de integrare a cunoştințelor şi resurselor de care dispun factorii interesați (ex. actori instituționali sau
non-instituționali) în procesul de management al domeniului, pentru a-l face mai eficient;
4. de dezvoltare a unui mediu social favorabil pentru AP, prin echilibrarea intereselor divergente şi prin
evitarea, ameliorarea sau reducerea conflictelor.

Implicarea în dezbateri și în procesul de elaborare a unor strategii sau de implementare a unor proiecte a
factorilor interesați are ca principale avantaje:
1. permite evitarea pe termen scurt și mediu a potențialelor conflicte;
2. asigură un transfer parțial al responsabilităților;
3. permite implicarea și altor entități și, după caz, atragerea de resurse în procesul de management.

Capitolul 9. Corelarea planificării cu alte domenii


Sectorul cinegetic funcționează în baza legislației specifice dar și pe baza Strategiei Cinegetice realizată în anul
20061 și care prevede că ”obiectivele strategiei în domeniul cinegetic se subordonează politicii domeniului de
utilizare durabilă a resurselor cinegetice şi conservare a biodiversității în condițiile menținerii echilibrului agro
– silvo - cinegetic.”
Prevederile strategiei cinegetice în relație cu ariile naturale protejate sunt următoarele:
 Realizarea unor studii de amenajare cinegetică a fondurilor de vânătoare care să includă cerințele de
conservare a biodiversității (în ariile protejate sau în afara ariilor protejate) şi care să fie incluse în
planurile de management ale ariilor protejate respective
 Crearea unui cadru organizat pentru consultări periodice între vânători, administrații şi custozi ai ariilor
protejate, precum şi ONG - uri de mediu, în vederea conștientizării şi asigurării transparenței
 Implicarea specialiștilor din domeniul cinegetic în identificarea, desemnarea şi managementul siturilor
Natura 2000 pentru speciile de interes cinegetic din Directivele Păsări şi Habitate
 Identificarea, cartarea si includerea culoarelor de deplasare a speciilor de interes cinegetic în planurile de
amenajare a teritoriului si de dezvoltare a infrastructurii
 Corelarea studiului de amenajare cinegetică a fondurilor de vânătoare cu biodiversitatea existentă şi cu
managementul ariilor protejate.

Cum se reflectă managementul faunei sălbatice în planurile de management ale ariilor protejate?
Elaborarea planurilor de management pentru arii protejate este o activitate relativ nouă în România ce a luat un
avânt considerabil îndeosebi datorită existenței unei surse de finanțare ce a promovat realizarea de planuri de
management pentru toate categoriile de arii protejate.
Indiferent de categoria ariei, procesul de realizare a unui plan de management al unei arii protejate ce are ca
obiectiv și protecția speciilor de faună, se desfășoară parcurgând minim următoarele etape:
 Documentare privind istoricul activităților implementate – activitate ce presupune deschiderea unui
dialog cu managerii faunei sălbatice din zona de interes a ariei naturale protejate (nu doar din aria
naturală protejată);
 Colectare date din teren și actualizarea informațiilor deja existente – considerând necesitatea
implementării unor programe de monitorizare a faunei pe termen lung, este recomandat ca procesul de
colectare date din teren să fie planificat și implementat cu participarea managerilor de faună din zona de
studiu;
 Analiza și interpretarea datelor colectate – considerând experiența managerilor de faună este oportună
cooptarea în cadrul activităților a cel puțin unei persoane din grupul managerilor de faună;
 Elaborarea strategiei de management, care cuprinde obiectivele și direcțiile de management precum și
măsurile de management – este oportună cooptarea în cadrul activităților a cel puțin unei persoane din
grupul managerilor de faună;

1
*** - Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice – Strategia cinegetică a României

www.propark.ro www.propark.ro
 Organizarea dezbaterilor și consultărilor publice cu factorii interesați - este parte a procesului de
planificare participativă și în cazul managementului faunei sălbatice.

Importanța managementului celorlalte resurse naturale pentru domeniu

S-a menționat că managementul faunei ca resursă este un sector multidisciplinar aflat într-o dependență
funcțională cu alte domenii precum silvicultura sau agricultura. Managerul faunei sălbatice trebuie să fie
conștient de contribuția sa la menținerea ecosistemelor cât mai aproape de echilibrul lor natural, de faptul că
starea resursei depinde de modul în care sunt gestionate terenurile și alte resurse naturale, precum și de
presiunile generate de diferite activități umane, dar și de faptul că în cadrul procesului de dezvoltare durabilă
este important ca el să mențină legături funcționale și cu manageri ai altor resurse.
Pădurile, pășunile și fânețele, terenurile agricole, râurile, lacurile sunt elemente ale ecosistemelor aflate într-o
strânsă interdependență atât între ele cât și cu fauna sălbatică. Primele asigură hrană, adăpost și liniște faunei, iar
aceasta contribuie la modelarea permanentă a peisajului, a funcțiilor și relațiilor în ecosisteme, respectiv la
menținerea echilibrelor între elementele vii ale ecosistemelor. Exploatarea irațională a unei resurse din cele
menționate anterior are impact negativ și asupra celorlalte resurse deci și asupra faunei sălbatice. Conceptul
”multidisciplinar” abordat în contextul conservării biodiversității capătă un sens aparte deoarece indică fără
dubiu necesitatea integrării managementului resurselor menționate.

Principalele proceduri administrative impuse de legislația actuală care se constituie în instrumente importante de
corelare a obiectivelor de management din diferite sectoare și de asigurare a menținerii biodiversității sunt:
 procedura de Evaluare Strategică de Mediu (SEA) și de Evaluare a Impactului asupra Mediului
(EIA), ce se realizează pentru planuri și programe este un instrument util pentru armonizarea
modului de utilizare a resurselor.
 procedura de Evaluare Adecvată este impusă în siturile Natura 2000 cu scopul asigurării
conservării tuturor speciilor și habitatelor de interes comunitar.
 procesul participativ solicitat de către autoritatea centrală de mediu în realizarea planurilor de
management pentru arii protejate este de asemenea o procedură ce are rolul de a asigura
integrarea obiectivelor factorilor interesați din domeniul de exploatare a resurselor silvice,
agricole, acvatice și faunistice, cu intenția de a converge toate eforturile în planificarea unei
utilizări durabile condiționată de menținerea unui nivel acceptabil al biodiversității.

www.propark.ro www.propark.ro