Sunteți pe pagina 1din 49

Depresia şi tulburările afective – Ghidul pacientului

CUPRINS:

Prezentarea ghidului
1. Depresia şi celelalte tulburări afective:
1.1. Ce este depresia?
1.2. Cum se manifestă depresia?
1.2.1. Simptome şi tablou clinic
1.2.2. Forme ale depresiei
1.2.3. Cum începe şi care este evoluţia depresiei
1.3. Pot fi emoţiile negative folositoare şi sănătoase?

2. Cum apare depresia?


2.1. Abordarea comportamentală a depresiei
2.2. Abordarea cognitivă a depresiei

3. Cum luptăm cu depresia?

3.1. Cum să ne ajutăm singuri


3.1.1. Reintroducerea comportamentelor recompensate
3.1.2. Modificarea gândurilor nefolositoare
3.1.3. Dezvoltarea abilităţilor de rezolvare de probleme şi a
abilităţilor de comunicare cu ceilalţi
3.2. Când situaţia devine greu de controlat
3.2.1. Apelul la specialistul în sănătate mentală
3.2.2. Reacţia în criză

4. Prevenirea recăderilor

Adrese utile
Bibliografie

1
Prezentarea ghidului

Ghidul conţine mai multe secţiuni, fiecare dintre acestea prezentând


informaţii vizând caracteristicile, mecanismele cauzale, tehnicile de intervenţie
şi de modalităţile de prevenire a recăderilor în cazul problemelor de tip
depresiv.

În cuprinsul ghidului sunt inserate mai multe tipuri de rubrici, cu scop şi


utilizare diferită:
 Rubricile “DE REŢINUT” – conţin informaţii foarte importante despre
aspectele abordate (ex., simptomatologia tulburărilor afective,
mecanisme cauzale, modalităţi de tratament etc.);
 Rubricile de “EXERCIŢII APLICATIVE” – conţin aplicaţii şi lucrări practice
care vizează formarea unor deprinderi de autocontrol şi automanagement,
utilizând informaţia dobândită până în acel moment;
 Rubricile de “EVALUARE” – permit stabilirea cu exactitate a problemelor
ce vor fi abordate şi a aspectelor utile în elaborarea unui plan de
schimbare.

Ghidul se constituie într-un instrument de lucru putând fi utilizat de


către persoanele afectate de depresie, atât cu ajutorul unui terapeut sau
consilier, cât şi pe cont propriu. Scopul principal al acestui ghid este de a
permite dobândirea unor abilităţi de a face faţă situaţiilor problematice,
învăţarea unor metode de control a episoadelor de depresie şi redobândirea
controlului asupra propriei vieţi prin diminuarea tendinţelor de autoizolare.
Intervenţia gravitează în jurul ideii de automanagement (sau “a te ajuta pe
tine însuţi”); acest aspect subliniază necesitatea participării voluntare şi
interesate ca şi condiţie esenţială a reuşitei.

2
1. Depresia şi celelalte tulburări afective:

1.1. Ce este depresia?


Chestionarul de mai jos conţine o serie de afirmaţii legate de felul în care
simt, gândesc, se comportă şi reacţionează fizic unii oameni atunci când pierd
ceva preţios pentru ei sau nu obţin ceea ce îşi doresc extrem de mult (ex.,
casă, serviciu, un anumit partener, statut social, resurse materiale, etc.).
Completaţi chestionarul de mai jos pentru a stabili ce înseamnă pentru dvs.
depresia, aşa cum aţi trăit-o până în acest moment.

Evaluare:
Vă rugăm parcurgeţi aspectele de mai jos, bifându-le pe cele care credeţi că vi
se potrivesc:

1. De regulă, mă deprim atunci când:


 Mă cert cu cineva apropiat
 Sunt criticat/ă la serviciu
 Cei apropiaţi nu au timp de problemele mele
 Sunt singur/ă
 Nu reuşesc să am performanţa pe care mi-o doresc
 Constat că cei din jurul meu sunt mai competitivi decât mine
 Nu sunt respectat/ă pe cât mi-aş dori sau pierd respectul cuiva
 Fac greşeli sau ratez nejustificat
 Alte situaţii (specificaţi).........................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
....................................................................................................................
1. Când sunt deprimat/ă constat că:
 simt o tristeţe apăsătoare aproape tot timpul
 nu mai am chef să fac lucrurile care îmi făceau plăcere înainte
 nu mai simt plăcere atunci când fac lucruri care îmi plăceau înainte

2. Mi s-a întâmplat ca pe parcursul perioadelor de deprimare să-mi apară


modificări majore, neaşteptate în:
 greutatea corporală
 pofta de mâncare
 durata somnului

3. Când sunt deprimat/ă îmi este afectată negativ:


 capacitatea de concentrare a atenţiei
 capacitatea de a lua decizii
 memoria
 gândirea

4. Când sunt deprimat/ă mă simt:


 obosit/ă
 fără energie
 mai agitat/ă fizic
 mai lent/ă în mişcări şi gesturi

3
5. Când sunt deprimat/ă mă gândesc mai des:
 că sunt vinovat/ă de ceva anume
 că nu am nici un rost
 că celorlalţi le-ar fi mai bine fără mine
 că mi-ar fi mai bine dacă aş muri

6. Când sunt deprimat/ă:


 fac planuri pentru a-mi lua viaţa
 fac ceva concret pentru a-mi lua viaţa

Pentru mulţi oameni „a fi deprimat” înseamnă a fi trist şi supărat după un


eveniment negativ, a fi lipsit de chef sau de motivaţie după un eşec personal
sau profesional. Nemulţumirile cotidiene şi tristeţile existenţiale nu sunt însă,
din fericire, tulburări clinice, ele marcând doar momentele dificile şi neplăcute
ale vieţii.
Ceea ce specialiştii în sănătate mentală numesc, cu un termen generic,
depresie se referă la o suită de manifestări extrem de severe care apar
împreună, formând astfel un sindrom. Privită astfel, depresia devine o boală
gravă care afectează o mare parte din populaţia întregii planete.
Conform Manualului de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale,
ediţia a patra (2000), riscul pe toată durata vieţii de a face depresie clinică a
fost estimat la 10% până la 25% pentru femei şi 5% până la 12% pentru
bărbaţi. Mai mult, majoritatea persoanelor afectate de această boală au mai
mult de un episod depresiv pe parcursul bolii (Mueller şi colab., 1999),
probabilitatea de a face un nou episod crescând cu fiecare recădere
(Solomon şi colab., 2000). O problemă majoră care decurge din prezenţa unei
astfel de tulburări este ideaţia suicidară şi tentativa de suicid; multe dintre
persoanele cu depresie clinică ajung să creadă că viaţa nu merită trăită
deoarece problema lor nu se va rezolva niciodată. Oamenii de ştiinţă
estimează că unul din şapte persoane afectate de depresie severă vor ajunge
să îşi ia viaţa (Emery, 1988). Totuşi, atât riscul pentru suicid, cât şi dificultăţile
de funcţionare socială şi profesională pot fi drastic reduse dacă se reduce
durata de manifestare a simptomelor (Jarrett şi colab., 2005).

1.2. Cum se manifestă depresia?


1.2.1. Simptome şi tablou clinic

În prezent, depresia clinică este definită în funcţie de totalitatea


manifestărilor ei (tablou clinic), fără a atinge aspecte legate de cauzele sau
împrejurările în care apare aceasta. Aşadar, depresia se caracterizează prin
prezenţa unuia sau mai multor episoade de manifestare a simptomatologiei.
Un episod depresiv se prezintă ca o perioadă de minim două săptămâni,
pe parcursul cărora sunt prezente cinci (sau mai multe) dintre următoarele
simptome. Aceste manifestări reprezintă o modificare importantă în viaţa
persoanei şi cauzează stres sau dificultăţi majore în domeniul social,
profesional sau în alte domenii importante de funcţionare:

4
1. dispoziţie depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi;

2. diminuarea marcată a interesului sau plăcerii pentru toate sau aproape


toate activităţile, cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi;

Cel puţin unul dintre simptome este fie (1) dispoziţie depresivă, fie (2)
pierderea interesului sau plăcerii.

3. pierdere semnificativă în greutate, fără dietă, sau luare în greutate ori


scădere sau creştere a apetitului aproape în fiecare zi;

4. insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi;

5. agitaţie sau lentoare în mişcări sau gesturi aproape în fiecare zi;

6. oboseală sau lipsă de energie aproape în fiecare zi;

7. sentimente de inutilitate sau de culpă excesivă aproape în fiecare zi;

8. diminuarea capacităţii de a gândi sau de a se concentra ori indecizie


aproape în fiecare zi;

9. gânduri de moarte, un plan anume pentru comiterea suicidului sau


tentativă de suicid.

De reţinut:
Termenul de DEPRESIE se referă la prezenţa unor grupări de simptome
care pot dura zile, săptămâni, uneori chiar ani de zile. Acestea se referă la
emoţiile (ex., tristeţe, vinovăţie, deprimare etc.), la gândurile (ex.,
inutilitate, neajutorare, lipsă de speranţă, autoculpabilizare etc.), la
comportamentele (apatie, neimplicare, lipsă de comunicare, etc.) şi la
manifestările fizice ale unei persoane (ex., oboseală, lipsă de energie,
insomnii etc.).

1.2.2. Forme ale depresiei

Simptomele menţionate anterior pot să apară: Caz în care vorbim de:


 sporadic şi nesistematic, manifestări subclinice
 în combinaţii şi cu intensităţi variate, ale depresiei
 fără a afecta în mod semnificativ viaţa şi
funcţionarea personală, socială şi
profesională a persoanei.
 pe o perioadă de maxim două luni de la reacţie de doliu la
pierderea unei fiinţe iubite, pierderea cuiva drag
 fără a depăşi semnificativ manifestările
acceptate cultural pentru o astfel de pierdere
 fără a afecta excesiv viaţa şi funcţionarea

5
personală, socială şi profesională a
persoanei.
 pe o durată de timp de minim doi distimie sau o formă
ani, cronică însă mai puţin
 în combinaţii de minim două severă a depresiei
simptome, care să persiste în cea mai mare
parte a timpului, mai multe zile da decât nu,
 afectând semnificativ viaţa şi
funcţionarea personală, socială şi
profesională a persoanei.
 în unul sau mai multe episoade, tulburare depresivă
 fiecare episod având o durată de majoră de intensitate
minim două săptămâni, clinică
 în combinaţia şi pe durata
specificate anterior,
 afectând semnificativ viaţa şi
funcţionarea personală, socială şi
profesională a persoanei.
 ca urmare directă a consumului tulburare afectivă
unor substanţe cum sunt alcoolul, datorată consumului
amfetaminele, cocaina, halucinogenele, de substanţe
inhalantele, opioidele, phencyclidina,
sedativele, hipnoticele, anxioliticele,
antihipertensivele, contraceptivele orale,
corticosteroizii, steroizii anabolizanti, agentii
anticancerigeni, analgezicele,
anticolinergicele, medicaţia pentru boli
cardiace.
 ca urmare a prezenţei unei condiţii tulburare afectivă
medicale generale ca bolile neurologice datorată unei condiţii
degenerative (de ex. boala Parkinson), bolile medicale generale
cerebrovasculare (de ex. AVC), condiţiile
metabolice (de ex. deficit de Vit. B-12),
condiţiile endocrine (de ex. hiper- şi
hipotiroidism, hiper- şi hipoadrenocorticism);
infecţiile virale sau alte infecţii (de ex.
hepatită, mononucleoză, HIV) şi anumite
forme de cancer (de ex. carcinom
pancreatic).
Însoţite de alte simptome ca: alte tulburări care
 o dispoziţie euforică (ca o „beţie”); implică simptome de
 comportamente necontrolate (ex., tip depresiv (ex.,
contacte sexuale neprotejate, cheltuieli tulburări bipolare,
extravagante etc.); tulburare
 nevoie de somn mult redusă; schizoafectivă etc.)
 o dispoziţie iritabilă, cu certuri,
scandaluri, comportamente agresive care să
aibă un impact negativ asupra relaţiilor cu
ceilalţi;
 distractibilitate mare a atenţiei,

6
persoana fiind foarte uşor distrasă de stimuli
externi, irelevanţi;
 presiunea de a vorbi continuu;
 stimă de sine exagerată sau
grandoare;
 senzaţia că gândurile sunt mai
accelerate decât de obicei;
 agitaţie exagerată sau implicarea în
foarte multe comportamente;
 convingerea de a primi mesaje
speciale prin radio, TV, telefon etc.;
 convingerea că există persoane
care fac tot posibilul să vă facă rău;
 convingerea că aveţi puteri
speciale, deosebite de ale celorlalţi;
 convingerea că ceva nu este în
regulă cu forma sau structura corpului dvs.;
 convingerea că trăiţi experienţe
religioase absolut unice şi speciale;
 senzaţia că auziţi voci pe care nu le
aude altcineva;
 senzaţia că vedeţi lucruri pe care nu
le văd ceilalţi;
 senzaţii ciudate în diferite părţi ale
corpului; etc.

Conform DSM IV, prezenţa unei tulburări de intensitate clinică este


imediat indicată de impactul negativ pe care aceasta îl are asupra funcţionării
psihologice, sociale şi ocupaţionale a persoanei, dacă această funcţionare nu
se datorează restricţiilor impuse de afecţiuni fizice sau de mediu.

Evaluare:
Vă rugăm parcurgeţi aspectele de mai jos, bifându-le pe cele care credeţi că
vi se potrivesc:
 Funcţionare superioară într-un larg domeniu de activităţi, problemele de
viaţă nu par a fi scăpate vreodată din mână, este căutat de alţii pentru
multele sale calităţi. Nici un simptom.
 Simptome absente sau minime (ex., tristeţe uşoară ulterior unui eşec),
funcţionare bună în toate domeniile, interesat şi implicat într-o gamă
largă de activităţi, eficient social, satisfăcut în general de viaţă; nu mai
mult decât probleme sau preocupări cotidiene (de ex., certuri ocazionale
cu membrii familiei).
 Dacă sunt prezente simptome, acestea sunt reacţii uşor de anticipat şi
tranzitorii la stresori psihosociali (ex., dificultăţi în concentrare după o
ceartă în familie), nu mai mult decât o uşoară deteriorare în funcţionarea
socială, profesională sau şcolară (ex., rămânere în urmă temporară în
activitatea profesională).

7
 Câteva simptome uşoare (ex., dispoziţie depresivă şi insomnie uşoară)
SAU unele dificultăţi în funcţionarea socială, profesională sau şcolară
(ex., neglijarea îndatoririlor sau chiul ocazional), dar în general o
funcţionare destul de bună; are câteva relaţii interpersonale
semnificative.
 Simptome moderate (ex., afect plat şi limbaj circumstanţial, plânge mai
des decât de obicei) SAU dificultăţi moderate în funcţionarea socială,
profesională sau şcolară (ex., puţini prieteni, conflicte cu colegii).
 Simptome severe (ex., ideaţie sucidară, reducerea drastică a implicării în
activităţi) SAU deteriorarea severă în funcţionarea socială, ocupaţională
sau şcolară (ex., lipsa prietenilor, incapabil să menţină un serviciu).
 O oarecare deteriorare în testarea realităţii sau în comunicare (ex.,
limbajul este uneori ilogic, obscur sau irelevant) SAU deteriorare majoră
în mai multe domenii cum ar fi şcoala, serviciul, relaţiile de familie,
judecata, gândirea sau dispoziţia (ex., bărbatul depresiv evită prietenii,
îşi neglijează familia, este incapabil să muncească; copilul bate frecvent
copiii mai mici decât el, este sfidător acasă, lipseşte de la şcoală).
 Comportamentul este considerabil influenţat de idei delirante sau de
halucinaţii SAU există o deteriorarea severă în comunicare sau judecată
(ex., uneori este incoerent, acţionează în mod flagrant inadecvat, are
preocupări suicidare) SAU este incapabil să funcţioneze în aproape
toate domeniile (ex., stă în pat toată ziua; nu are serviciu, locuinţă sau
prieteni).
 Un oarecare pericol de a se vătăma pe sine sau pe alţii (ex., tentative
suicidare fără urmărirea clară a morţii; frecvent violent, excitaţie
maniacală) SAU ocazional incapabil să menţină un minimum de igienă
personală (ex., miroase a fecale) SAU deteriorare flagrantă în
comunicare (ex., incoerenţă severă sau mutism).
 Pericol persistent de vătămare severă a sa sau a altora (ex., violenţă
recurentă) SAU incapacitatea persistentă de a menţine o igienă
personală minimală SAU acte suicidare severe cu dorinţa clară de a
muri.

Formele severe ale tulburărilor afective, care reclamă apelul la un


specialist în sănătate mentală, se caracterizează prin câteva trăsături
specifice:

a. intensitatea mare a simptomelor;


b. gradul înalt de afectare a vieţii şi a funcţionării personale,
sociale şi profesionale a persoanei.
c. prezenţa ideaţiei suicidare, elaborarea planurilor pentru
comiterea suicidului sau tentativa de suicid;
d. prezenţa unor convingeri particulare, cum ar fi:
 convingerea de a primi mesaje speciale prin radio, TV, telefon
etc.;
 convingerea că există persoane care fac tot posibilul să vă facă
rău;
 convingerea că aveţi puteri speciale, deosebite de ale celorlalţi;
 convingerea că ceva nu este în regulă cu forma sau structura
corpului dvs.;

8
 convingerea că trăiţi experienţe religioase absolut unice şi
speciale;
 senzaţia că auziţi voci pe care nu le aude altcineva;
 senzaţia că vedeţi lucruri pe care nu le văd ceilalţi;
 senzaţii ciudate în diferite părţi ale corpului; etc.
e. succesiunea dintre episoadele depresive şi cele
(hipo)maniacale, caracterizate prin manifestări ca:
 dispoziţie euforică (ca o „beţie”);
 comportamente necontrolate (ex., contacte sexuale neprotejate,
cheltuieli extravagante, investiţii nesăbuite etc.);
 distractibilitate mare a atenţiei, persoana fiind foarte uşor
distrasă de stimuli externi, irelevanţi;
 presiunea de a vorbi continuu;
 stimă de sine exagerată sau grandoare;
 senzaţia că gândurile sunt mai accelerate decât de obicei;
 agitaţie exagerată sau implicarea în foarte multe
comportamente;
 nevoie de somn mult redusă;
 o dispoziţie iritabilă, cu certuri, scandaluri, comportamente
agresive care să aibă un impact negativ asupra relaţiilor cu
ceilalţi.

De reţinut!
Senzaţia de inutilitate, sentimentul de vinovăţie, convingerea de
neajutorare şi lipsa de speranţă sunt manifestări ale depresiei. Sub
influenţa acestor simptome deciziile pot purta spre căi fără
întoarcere. În astfel de momente, amintiţi-vă că ele nu sunt altceva
decât manifestări ale unei boli care astăzi poate fi vindecată.

1.2.3. Cum începe şi care este evoluţia depresiei?

Depresia se poate declanşa la diferite vârste, fie brusc, fie treptat,


începând din copilărie şi până la senectute.
În cazul episoadelor depresive, se întâmplă frecvent ca acestea să fie
precipitate de evenimente psihosociale negative, cum ar fi moartea cuiva
apropiat sau încheierea unei relaţii semnificative. Ulterior, pot să apară noi
episoade depresive fără implicarea altor situaţii traumatice.
Alte forme de depresie debutează insidios în prima parte a vieţii, după
care au o evoluţie cronică, cu momente de ameliorare a simptomatologiei şi
reveniri în forme mai uşoare sau mai severe pe tot parcursul vieţii.
Există, de asemenea posibilitatea ca personalitatea individului să fie
dominată de tristeţe, disperare, dezgust, dezolare sau nefericire. Astfel de
persoane sunt extrem de pesimiste şi au convingeri adânc înrădăcinate
referitoare la inutilitatea şi insuficienţa propriei persoane, fiind extrem de
critice şi depreciative cu sine însele.
În concluzie, problemele de tip depresiv pot varia extrem de mult, de la
manifestări de ordin subclinic ce remit uneori de la sine, până la tulburări
psihice majore cu complicaţii severe precum ideaţia suicidară, apatia extremă
sau refuzul alimentar, care se pot agrava ducând la moartea celui afectat.

9
De reţinut !
Depresia severă, de intensitate clinică poate ucide. Această boală necesită
tratament de specialitate, mai ales atunci când afectează grav funcţionarea
socială şi profesională a persoanei, datorită prezenţei unor simptome intense
şi problematice. Când modalităţile de gestionare a manifestărilor depresiei
nu mai au eficienţa scontată, adresaţi-vă de urgenţă unui specialist în
sănătate mentală pentru evaluare şi intervenţie!

1.3. Pot fi emoţiile negative folositoare şi sănătoase?

Deşi emoţiile negative nu plac nimănui şi avem cu toţii tendinţa de a le


evita, nu toate trăirile neplăcute sunt şi dăunătoare. Unele dintre acestea au
rolul de a facilita adaptarea noastră la mediul în care trăim. Oamenii sunt mai
fericiţi atunci când îşi propun scopuri şi luptă să le atingă. Scopurile sunt parte
integrantă a vieţii noastre, asigurând un context care determină modul în care
percepem şi evaluăm evenimentele prin care trecem. Altfel spus, pentru ca o
situaţie de viaţă să fie percepută ca negativă sau pozitivă, aceasta trebuie
evaluată în raport cu scopurile proprii.
Încercând să îşi atingă scopurile, oamenii întâlnesc situaţii care le
facilitează sau le blochează calea spre acestea, caracteristică în funcţie de
care sunt evaluate ca pozitive sau negative. Ca urmare, emoţiile trăite vor fi şi
ele pozitive sau negative.

facilitează Emoţii pozitive

Situaţia SCOPURI
concretă
blochează Emoţii negative

Cele pozitive vor recompensa persoana pentru efortul depus în a-şi


atinge obiectivul. Unele dintre cele negative o vor motiva să caute şi să
îndrepte greşelile, să analizeze deciziile luate, să aleagă noi modalităţi de
soluţionare a problemelor. Este util, spre exemplu, să te simţi trist când ai
ratat ceva, să fii îngrijorat de o competiţie dificilă sau să te simţi nemulţumit de
impoliteţea unui coleg.

Emoţii negative Exemple de comportamente folositoare, care îmi facilitează


folositoare şi adaptarea eficientă la situaţie
constructive
NEMULŢUMIRE - îndrăzneală şi hotărâre în a-mi susţine cu argumente şi fără a-l jigni
pe celălalt punctul de vedere;
- determinare în a mă implica în activităţi care servesc scopurilor
mele;
- disponibilitatea de a schimba lucrurile pe care le pot schimba pentru
a-mi facilita atingerea scopurilor.
ÎNGRIJORARE - atenţie sporită şi prudenţă adecvată pentru a evita greşelile;
- implicare crescută pentru identificarea soluţiilor la problemă;
- concentrare sporită pentru a nu pierde din vedere aspectele

10
importante pentru reuşită.
TRISTEŢE - evaluarea greşelilor şi analizarea cauzelor care au dus la eşec;
- replanificarea activităţilor orientate spre atingerea scopurilor
personale;
- identificarea persoanelor care mă pot susţine emoţional şi practic;
- reevaluarea planurilor de viitor, luând în considerare greşelile făcute
pentru a nu le repeta.
PĂRERE DE - admiterea greşelii în situaţia dată, fără a generaliza la alte situaţii;
RĂU - acceptarea justificată a unor penalizări potrivite greşelii făcute;
- încercări de a îndrepta lucrurile sau de a-mi cere scuze.
REGRET - acceptarea iertării oferite de cei cărora le-am greşit;
- atenţie sporită pentru a evita noi greşeli.

(Macavei, 2007)

Există, desigur, şi emoţii negative care ne pot bloca sau orienta spre
decizii greşite sau spre comportamente dăunătoare.

Emoţii negative Exemple de comportamente nefolositoare, care îmi blochează


nefolositoare şi adaptarea eficientă la situaţie
distructive
FURIE - agresivitate verbală şi/sau fizică pe care uneori o regret mai târziu;
- încăpăţânarea de a „regla conturile”, deşi ştiu că tot eu am de pierdut.
FRICĂ - confuzie şi lipsă de concentrare care mă fac să nu mai pot valorifica
ceea ce ştiu şi pot;
- ezitări şi blocaje în memorie care îmi scad performanţa;
- evitarea unor activităţi care mi-ar aduce beneficii mai târziu.
DEPRIMARE - pasivitate, neimplicare în activităţi care îmi făceau plăcere cândva;
- izolare socială;
- apatie;
- ezitări şi reţinere în a-mi face planuri de viitor.
VINOVĂŢIE - refuzul activităţilor recompensante;
- comportamente de autopedepsire;
- acceptarea nejustificată a unor injurii sau umilinţe;
- reţinere şi izolare socială;
- ezitare în a-mi spune părerea.
RUŞINE - prudenţă exagerată în abordarea unor persoane sau activităţi;
- comportament stângaci;
- atenţie exagerată la reacţiile celorlalţi;
- ezitări exagerate în expunerea punctului de vedere.
(Macavei, 2007)

De reţinut:
Unele emoţii negative ne împiedică, iar altele ne ajută în efortul nostru de
a ne atinge scopurile. Nu orice emoţie negativă trebuie evitată sau
schimbată imediat ce apare. Aşa cum durerea are rolul de a ne atrage
atenţia că este ceva în neregulă cu corpul nostru, tot astfel există emoţii
negative folositoare care ne indică prezenţa unor obstacole în calea
realizării obiectivelor pe care ni le-am propus.

Exerciţiu aplicativ:
Completaţi tabelul de mai jos:

Fals! Adevărat!

11
a) Este fals că orice fel de a) .........................................................
tristeţe este depresie şi trebuie .............................................................
tratată. .............................................................
b) Este fals că depresia severă b) .........................................................
trece de la sine, fără să faci .............................................................
nimic. .............................................................
c) Este fals că depresia apare c) .........................................................
doar la persoanele în vârstă. .............................................................
.............................................................

Răspuns:
a) Tristeţea este o stare afectivă negativă, dar funcţională, folositoare în
situaţiile de pierdere (ex., pierderea unei persoane, a statutului, a siguranţei
personale etc.).
b) Depresia severă necesită tratament de specialitate, formele foarte grave
ale acestei boli putând evolua până la deces.
c) Depresia se poate declanşa la diferite vârste, fie brusc, fie treptat, începând
din copilărie şi până la senectute.

Exerciţiu aplicativ:
Încercaţi să identificaţi cât mai multe consecinţe ale emoţiilor negative trăite în
anumite momente. Folosiţi situaţiile oferite şi găsiţi noi situaţii din viaţa
personală.

Scopul meu Ce simt Consecinţe Consecinţe


pozitive ale negative ale
prezenţei emoţiei prezenţei emoţiei
mele mele
1. Îmi doream să ajung
repede la serviciu, dar este
un trafic infernal.
2. Speram să fiu apreciat/ă
de şeful meu, dar el mă
critică într-una.
3. Vroiam să câştig acea
competiţie, dar am pierdut.
4. Aş fi vrut să nu greşesc
acea sarcină, însă mi s-a
întâmplat.
5. Nu vroiam să ratez o astfel
de ocazie, însă m-am decis
prea târziu.
6.
7.
8.
9
10.

12
2. Cum apare depresia?

Conform specialiştilor din domeniul clinic, termenul de „depresie” descrie


o suită de manifestări extrem de eterogene şi paradoxale: „Să ne gândim la
combinaţia inedită a simptomelor unei persoane depresive. Aceasta se simte
copleşită, totuşi încetează să se mai implice în rezolvarea problemelor sale.
Lucrează la jumătate din capacitate când ar fi cazul să facă mai mult. Are
dificultăţi în a-şi aminti problemele cotidiene, dar nu poate uita evenimentele
neplăcute din trecut. Are dificultăţi majore de concentrare, totuşi se
concentrează surprinzător de bine când e vorba de propriile-i defecte.
Resimte o oboseală ciudată; face mai puţin dar este tot mai obosită. Odihna o
oboseşte şi mai tare, dar în ciuda epuizării nu poate dormi.” (Emery, 1988,
pag. 34).
De-a lungul timpului s-a pus întrebarea ce anume determină apariţia şi
menţinerea unor astfel de manifestări. Răspunsurile oferite accentuează
prezenţa mai multor mecanisme, fiecare dintre ele responsabile de unele
dintre manifestările specifice tabloului clinic depresiv.

2.1. Abordarea comportamentală a depresiei (Skinner, 1953; Ferster, 1973,


Lewinsohn, 1974; Coyne, 1976)

Cu mai bine de o jumătate de secol în urmă, psihologii


comportamentali au arătat că multe dintre manifestările depresiei apar ca
urmare a scăderii implicării persoanei în comportamente recompensante
(care aduc un beneficiu afectiv, social, material etc.). Aceştia pornesc de la
asumpţia că o viaţă satisfăcătoare implică obligatoriu angajarea în activităţi
recompensante, plăcute.

Antecedentele Comportamentul Consecinţele


comportamentului comportamentului
(cunoştinţe, motivaţie, (recompense, pedepse,
încredere în forţe penalizări)
proprii, situaţii care
intervin , etc.)

Motivele pentru care o persoană începe să refuze activităţile utile şi să


le înlocuiască prin comportamente care duc la o diminuare a recompenselor
ar putea fi:
(1) modificările neaşteptate în mediul persoanei, care o forţează să
găsească alte activităţi care să îi ofere satisfacţie; aceasta nu le
poate însă găsi datorită abilităţilor deficitare de adaptare la
situaţiile solicitante şi stresante ale vieţii;
(2) o diminuare a potenţialului de recompensare a mediului datorită
împuţinării resurselor materiale, apariţiei unor limitări fizice care
reduce mediul în care activează persoana etc.;
(3) angajarea în comportamente nocive sau pedepsite social, care
blochează din start şansa de a obţine recompense;

13
(4) înţelegerea greşită a cerinţelor mediului, ceea ce duce la
comportamente nepotrivite sau nevalorizate din punct de vedere
social şi deci nerecompensate;
(5) lipsa abilităţilor sociale necesare iniţierii unor noi relaţii când cele
care existau până atunci se încheie din diverse motive.

Spre exemplu, când multe dintre comportamentele unei persoane se


leagă de o sursă unică de recompense (ex., o slujbă care poate fi pierdută),
atunci o dată cu pierderea sursei se pierd şi comportamentele ataşate de ea.
Ca urmare, persoana se vede brusc pusă în situaţia de a-i fi reduse drastic
sursele de recompense, fără a avea posibilitatea de a le înlocui în timp util.


  
 
Recompensa este o situaţie, obiect sau acţiune care apare după un
comportament şi care îi sporeşte apariţiile viitoare. Deşi putem presupune că
anumite obiecte sau situaţii (ex., hrana, sexul, ascensiunea socială, laudele
etc.) pot fi recompense pentru mai mulţi oameni, fiecare persoană vede
recompensa în funcţie de propriile-i dorinţe şi nevoi la un moment dat (ex.,
dacă eşti foarte flămând, hrana poate fi o recompensă pentru un anumit
comportament pe care îl vei face pentru a o obţine; când nu mai eşti flămând
este posibil ca hrana să nu mai fie suficientă pentru a te „convinge” să faci
acel comportament).
Recompensele pot fi de mai multe feluri:
1.4. recompense obiectuale (ex., hrană, cadouri, premii, dobânda
bancară, banii); Banii au funcţia de recompensă generală, deoarece
aceştia pot fi convertiţi în orice obiect sau activitate care corespunde
nevoilor persoanei;
1.5. recompensele simbolice, adică obiecte care au o anumită
semnificaţie şi se pot preschimba în obiecte cu valoare recompensativă
(ex., „bile albe”, „puncte de acumulat” etc.);
1.6. activităţi preferate (ex., joaca, vizionarea unui film, diverse activităţi
de petrecere a timpului liber, sexul etc.);
1.7. recompense sociale (ex., lauda, aprobarea, atenţia acordată,
conferirea unor privilegii, a unei poziţii speciale într-un grup);
(Miclea, 2007)

Coyne (1976) arată că depresia apare, evoluează şi se menţine ca


urmare a unei succesiuni de comportamente şi interacţiuni sociale, în care
persoana implicată pierde treptat sprijinul şi susţinerea celor apropiaţi:

Apariţia unei situaţii stresante (care solicită la maxim resursele de


adaptare ale persoanei)

14
Primele semne ale unei stări de tristeţe/deprimare, ca urmare a
dificultăţii în gestionarea situaţiei stresante

Persoanele apropiate celui afectat răspund imediat cu manifestări


sincere de îngrijorare şi susţinere

În încercarea de a face faţă situaţiei, comportamentele persoanei


deprimate devin din ce în ce mai mult solicitări şi pretenţii

Comportamentele negative ale persoanei deprimate trezesc tot mai


mult în cei apropiaţi resentimente şi furie

În acelaşi timp, ca urmare a sesizării stării de distres a persoanei


deprimate, cei apropiaţi trăiesc sentimente de vinovăţie, care
blochează exprimarea directă a ostilităţii faţă de aceasta

În încercarea de a-şi controla sentimentele de furie şi vinovăţie,


persoanele apropiate răspund cu manifestări contradictorii, de
ostilitate mascată dar şi de falsă susţinere

Conştientizând şi simţind respingerea din aceste mesaje discrepante,


persoana deprimată va etala şi mai multe simptome în încercarea de
a obţine suport, ceea ce va creşte dificultatea de interacţiune cu
aceasta

Acest proces de amplificare a unor conduite deviante poate evolua


până la punctul în care persoanele apropiate fie se retrag din
interacţiunea cu cel deprimat, fie solicită spitalizarea acestuia

De reţinut:
Comportamentele valorizate social sunt întreţinute şi stimulate prin obţinerea
unor recompense care răspund dorinţelor şi nevoilor persoanei. Când, din
diverse motive aceste recompense dispar, persoana poate fi afectată de
emoţii negative puternice şi debilitante ca depresia. În aceste condiţii,
identificarea unor noi surse de recompense este o modalitate eficientă de a
rupe „lanţul depresiei”.

Exerciţiu aplicativ:
Identificaţi recompensele care vă stimulează comportamentele de zi cu zi.
Analizaţi cât mai multe comportamente relevante pentru dvs.:

15
ZIUA.........................
Comportamente Recompensele obţinute ca urmare a
comportamentului, care fac ca acesta să fie
repetat în viitor
Comportamentul 1  Recompense obiectuale……………………
Ex. „Mă ridic din pat ...................................................................
după ce mă trezesc.” ...................................................................
 Recompense simbolice…….......................
....................................................................
....................................................................
 Recompense sociale………........................
....................................................................
....................................................................
 Activităţi preferate…………….....................
....................................................................
....................................................................
Comportamentul 2  Recompense obiectuale……………………
„................................... ...................................................................
...................................” ...................................................................
 Recompense simbolice…….......................
....................................................................
....................................................................
 Recompense sociale………........................
....................................................................
....................................................................
 Activităţi preferate…………….....................
....................................................................
....................................................................
Comportamentul 3  Recompense obiectuale……………………
„................................... ...................................................................
...................................” ...................................................................
 Recompense simbolice…….......................
....................................................................
....................................................................
 Recompense sociale………........................
....................................................................
....................................................................
 Activităţi preferate…………….....................
....................................................................
....................................................................

Exerciţiu aplicativ:
Identificaţi etapele instalării depresiei prin care aţi trecut până în acest
moment:
Etape ale instalării depresiei Răspuns Dacă Da, daţi un exemplu de
situaţie
Apariţia unei situaţii stresante (care  Da
solicită la maxim resursele mele de  Nu
adaptare)

16
Primele semne ale unei stări de  Da
tristeţe/deprimare, ca urmare a  Nu
dificultăţii în gestionarea situaţiei
stresante

Persoanele apropiate mie răspund  Da


imediat cu manifestări sincere de  Nu
îngrijorare şi susţinere

În încercarea de a face faţă  Da


situaţiei, comportamentele mele  Nu
devin din ce în ce mai mult
solicitări şi pretenţii

Comportamentele mele negative  Da


trezesc tot mai mult în cei apropiaţi  Nu
resentimente şi furie

În acelaşi timp, ca urmare a  Da


sesizării stării de distres prin care  Nu
trec, cei apropiaţi trăiesc
sentimente de vinovăţie, care
blochează exprimarea directă a
ostilităţii faţă de mine

În încercarea de a-şi controla  Da


sentimentele de furie şi vinovăţie,  Nu
persoanele apropiate răspund cu
manifestări contradictorii, de
ostilitate mascată dar şi de falsă
susţinere
Conştientizând şi simţind  Da
respingerea din aceste mesaje  Nu
discrepante, etalez şi mai multe
simptome depresive în încercarea
de a obţine suport, ceea ce creşte
dificultatea de interacţiune cu mine

Acest proces de amplificare a unor  Da


interacţiuni dificile a evoluat până  Nu
la punctul în care persoanele
apropiate fie se retrag din relaţia cu
mine, fie îmi sugerează să caut
asistenţă de specialitate

17
2.2. Abordarea cognitivă a depresiei (Abramson, Seligman, & Teasdale,
1978; Beck, 1967, 1976; Abramson, Metalsky, & Alloy, 1989; Nezu, 1987;
Ellis, 1994;)

Spre deosebire de perspectiva comportamentală asupra depresiei,


care accentuează importanţa comportamentelor şi interacţiunilor sociale în
declanşarea şi menţinerea simptomelor specifice acestei tulburări, abordarea
cognitivă se centrează pe rolul gândurilor în producerea manifestărilor
emoţionale, comportamentale, cognitive şi biofiziologice. De la primele studii
asupra rolului gândurilor în cadrul tulburărilor afective s-a ajuns la concluzia
că există diferite categorii de gânduri, fiecare având un rol anume.

Evenimentele / Credinţe/Gânduri/ Consecinţele gândurilor


Situaţiile de viaţă Atitudini/ emoţii
Convingeri comportamente
reacţii
biofiziologice
modificări ale
memoriei, atenţiei,
gândirii etc.
(a) Neajutorarea învăţată

Conceptul de „Neajutorare învăţată” a fost propus de Seligman în


1975. Acesta desemnează o interpretare şi procesul din spatele ei, referitoare
la lipsa unei legături între comportament/reacţie şi consecinţa care urmează
acestuia (ex., recompensă sau evitarea unei pedepse). Cu alte cuvinte,
depresia apare în urma dobândirii ideii de lipsă de control asupra
evenimentelor vieţii, datorită lipsei legăturii între acţiunile proprii şi
consecinţele acestora.
Manifestările comportamentale care decurg din acest gen de gândire
sunt, în principal (1) deficitele în iniţierea unui răspuns şi (2) diminuarea
abilităţii de a învăţa că un anumit comportament duce la o anumită consecinţă
(ex., recompensă sau evitarea unei pedepse).

Evenimentele / „Nu există legătură Consecinţele gândurilor


Situaţiile de viaţă între ceea ce fac şi
ce mi se întâmplă Deprimare;
după aceea.” Apatie;
Oboseală;
Dificultăţi de somn;
Motivaţie scăzută
pentru activităţi;
Lipsă de plăcere;
Apetit scăzut;
Vinovăţie;
Concentrare dificilă;
Memorie slabă; etc.

18
Pornind de ideea că neajutorarea rezultă din percepţia
incontrolabilităţii, unii cercetătorii au arătat în continuare cum consecinţele
afective decurg şi din explicaţia pe care o dă persoana evenimentului.
Explicaţia evenimentului (atribuirea cauzei) se face pe trei dimensiuni
atribuţionale.

 Internalitate-externalitate - cauza evenimentului este percepută


ca fiind datorată unor factori interni (care ţin de persoană) sau
externi (care ţin de mediu sau alte persoane);
 Stabilitate-instabilitate – măsura în care cauza evenimentului se
modifică sau nu în timp;
 Globalitate-specificitate - măsura în care factorul cauzator
acţionează în majoritatea situaţiilor sau doar în împrejurări
particulare.

Din explicaţia pe care persoana o elaborează pe aceste trei dimensiuni în


urma confruntării cu situaţiile negative rezultă consecinţele emoţionale,
cognitive şi motivaţionale specifice depresiei (ex., stimă de sine scăzută,
tristeţe, lipsa speranţei de viitor, pasivitate în gândire şi comportament etc.).
Astfel, ideea că evenimentul este incontrolabil poate duce la scăderea
motivaţiei de a acţiona, convingerea că situaţiile necontrolabile se datorează
unor caracteristici interne, care ţin de persoană, pot afecta negativ stima de
sine, trăirea afectivă de tip depresiv poate să apară din ideea că un scop
important pentru persoană nu va putea fi niciodată atins, deoarece nu există
control asupra situaţiei etc. Ulterior, deficitele specifice depresiei se
generalizează în urma unor atribuiri globale (toate situaţiile de viaţă) şi stabile
(întotdeauna).
Se poate, deci, identifica un stil atribuţional specific depresiei:
- atribuiri cauzale interne, stabile şi globale pentru evenimentele negative
[ex., „Am greşit pentru că sunt o persoană slabă din fire (factorul cauzal
este intern), întotdeauna ezit când trebuie să finalizez o sarcină (factorul
cauzal este stabil) şi mi se întâmplă asta şi în profesie şi în viaţa
personală”(factorul cauzal este global)];
- atribuiri externe, instabile şi specifice pentru evenimentele pozitive [ex.,
“Am fost apreciat pentru că de data asta (factor cauzal instabil) am avut
noroc (factor cauzal extern)”].
Evenimentele / „Nu pot controla ceea ce Consecinţele gândurilor
Situaţiile mi se întâmplă.”, Deprimare;
negative de “Se întâmplă asta numai Apatie;
viaţă din cauza mea”, Oboseală;
“Întotdeauna se va Dificultăţi de somn;
întâmpla aşa”, Motivaţie scăzută
“În toate situaţiile vieţii pentru activităţi;
mele va fi la fel”. Lipsă de plăcere;
Apetit scăzut;
Vinovăţie;
Concentrare dificilă;
Memorie slabă; etc.

19
Exerciţiu aplicativ:
Analizaţi modul în care faceţi atribuirea cauzei pentru evenimentele negative
care vi se întâmplă. Alegeţi 3 situaţii recente în care v-aţi simţit extrem de
deprimat/ă. Dacă răspunsurile dvs.

Evenimentul Atribuirea cauzei pentru acel Răspuns


negativ eveniment
1.Este din cauza mea. Da Nu
2. Este dintr-o cauză din afara mea. Da Nu
3. Cauza se va modifica în timp. Da Nu
4. Cauza va rămâne la fel cu trecerea Da Nu
timpului.
5. Cauza este prezentă doar în Da Nu
situaţia aceasta.
6. Cauza va fi prezentă în toate Da Nu
împrejurările vieţii mele.

Evenimentul Atribuirea cauzei pentru acel Răspuns


negativ eveniment
1.Este din cauza mea. Da Nu
2. Este dintr-o cauză din afara mea. Da Nu
3. Cauza se va modifica în timp. Da Nu
4. Cauza va rămâne la fel cu trecerea Da Nu
timpului.
5. Cauza este prezentă doar în Da Nu
situaţia aceasta.
6. Cauza va fi prezentă în toate Da Nu
împrejurările vieţii mele.

Evenimentul Atribuirea cauzei pentru acel Răspuns


negativ eveniment
1.Este din cauza mea. Da Nu
2. Este dintr-o cauză din afara mea. Da Nu
3. Cauza se va modifica în timp. Da Nu
4. Cauza va rămâne la fel cu trecerea Da Nu
timpului.
5. Cauza este prezentă doar în Da Nu
situaţia aceasta.
6. Cauza va fi prezentă în toate Da Nu
împrejurările vieţii mele.

Obs. Dacă răspunsurile dvs. urmează tiparul Da la 1,4,6 şi Nu la 2, 3, 5 aveţi


un stil de atribuire care facilitează apariţia depresiei.

(b) Disperarea

20
Păstrând ideea conform căreia pentru a fi deprimat este necesar ca
gândirea să îţi fie dominată de un stil atribuţional intern, stabil şi global,
conceptul de „Disperare” mută accentul de pe ideea de incontrolabilitate pe
cea de lipsă de speranţă – nu faptul că persoana percepe lipsa de control
asupra situaţiei este cel mai important lucru, ci faptul că nu vede o rezolvare a
acesteia în viitor (de ex., persoanele care cred în D-zeu sunt mai puţin
predispuse la depresie în condiţiile perceperii incontrolabilităţii unei situaţii,
deoarece ei cred că Divinitatea va aduce o rezolvare favorabilă a acesteia).

Evenimentele / “Se întâmplă asta numai Consecinţele gândurilor


Situaţiile din cauza mea”, Deprimare;
negative de “Întotdeauna se va Apatie;
viaţă întâmpla aşa”, Oboseală;
“În toate situaţiile vieţii Dificultăţi de somn;
mele va fi la fel”, Motivaţie scăzută
„În viitor nimic nu se va pentru activităţi;
îmbunătăţi”. Lipsă de plăcere;
Apetit scăzut;
Vinovăţie;
Concentrare dificilă;
Memorie slabă; etc.

(c) Gândirea distorsionată

Punând bazele celei mai eficiente metode de abordare şi tratare a


depresiei, Aaron Beck (1967, 1976) arată că această tulburare are la origine
trei categorii de distorsiuni în gândirea oamenilor.
(1) „triada cognitivă”;
(2) erorile în gândire;
(3) schemele negative referitoare la propria persoană.

(1) „Triada cognitivă”


Acest concept se referă la perceperea şi interpretarea în termeni
negativi a propriei persoane, a situaţiei prezente şi a viitorului, chiar şi atunci
când sunt posibile şi alte interpretări mult mai pozitive. Spre exemplu, după o
ceartă cu partenerul de viaţă o persoană deprimată va gândi că: „Nu sunt
bună de nimic”, „Căsătoria mea este un dezastru” şi „Lucrurile vor merge din
rău în mai rău”.”

(2) Erorile în gândire


Pe lângă tendinţa de a judeca situaţiile negative prin „lentilele” triadei
cognitive, persoanele deprimate fac erori sistematice de gândire, care produc
simptomele acestei tulburări. Astfel apar o suită de reprezentări şi interpretări
eronate ale realităţii interne sau externe.

21
 Inferenţa arbitrară: extragerea unei concluzii fără a avea informaţii
suficiente sau când informaţiile existente infirmă acea concluzie. De
exemplu, cineva poate crede că atunci când face o greşeală cei din
jur îl vor considera incompetent, fără a avea date care să îi
confirme că într-adevăr aceasta este părerea lor.
 Abstracţiunea selectivă: focalizarea sistematică pe un aspect scos
din context, ignorând celelalte aspecte şi interpretând întreaga
situaţie pe baza acelui aspect. O persoană poate considera că dacă
şeful s-a uitat urât la ea într-o şedinţă asta înseamnă sigur că are
de gând să o concedieze, deoarece sigur crede doar lucruri rele
despre ea.
 Suprageneralizarea: extragerea unei concluzii pe baza unui
eveniment izolat extinderea acesteia la situaţii legate sau nu de
acesta. Astfel, o persoană poate considera că dacă una dintre
cererile sale a fost refuzată de cineva important, întotdeauna va fi
refuzat dacă va cere ceva acelei persoane.
 Gândirea de tipul „totul sau nimic”: se referă la plasarea
experienţelor şi a persoanelor în categorii extreme, catalogându-le
ca fiind sau bune sau rele. De exemplu, un elev care urmează să
dea admitere la facultate poate gândi: „Dacă nu iau nota maximă
înseamnă că sunt un ratat”.
 Exagerarea sau minimizarea semnificaţiei unor evenimente: O
persoană poate ajunge astfel să creadă că dacă cineva o laudă
vrea doar să fie politicos şi nu crede sincer că a meritat lauda,
minimizând astfel impactul efortului personal. Invers, o greşeală va
fi considerată exagerat de importantă, cu relevanţă pentru întreaga
viaţă.
 Personalizarea: atribuiri eronate asupra propriei persoane a
cauzelor unor evenimente. Astfel, o persoană care consideră că s-a
purtat stupid şi vede un grup de tineri râzând îşi va spune „Sigur râd
de mine pentru că mă dispreţuiesc!” considerând că reacţia
celorlalţi i se datorează.

(3) Schemele negative referitoare la propria persoană


Schemele cognitive/mentale sunt reprezentări organizate ale
cunoştinţelor anterioare, care ghidează interpretarea şi procesarea
informaţiilor noi, influenţând percepţia, atenţia, memoria şi gândirea. Aceste
scheme nu sunt în acţiune tot timpul, ele fiind activate de evenimentele
importante pentru persoană.
Schemele iau forma unor atitudini excesiv de rigide şi inadecvate faţă
de propria persoană şi a unor standarde extreme, perfecţioniste în funcţie de
care aceasta este judecată. Există două tipuri distincte de scheme care
predispun la depresie:
(1) scheme legate de autonomie (independenţă, standarde înalte
pentru propria persoană şi nevoia de realizare personală);
Exemple de standarde extreme:
 „Trebuie să câştig la orice competiţie în care mă implic”;
 „Nu suport locul doi”;
 „Trebuie să fiu cel mai bun în ceea ce fac”.

22
(2) scheme legate de sociotropie (dependenţă exagerată de ceilalţi şi
grijă excesivă pentru părerile lor, nevoie de siguranţă şi ataşament
de ceilalţi).
Exemple de atitudini inadecvate faţă de sine:
 „Am nevoie de cei din jurul meu”;
 „Nu pot exista fără relaţii semnificative”
 „Fără dragostea celorlalţi nu valorez nimic”.
Când sunt active, schemele facilitează receptarea informaţiei
congruente cu ele, resping informaţia incongruentă şi fac ca informaţia neutră
să fie interpretată ca fiind congruentă cu ele. Spre exemplu, cineva care crede
că este incompetent va sesiza mai repede critica la adresa greşelilor lui, va
percepe remarcile neutre ale şefilor ca fiind critice şi va trece cu vederea
laudele adresate performanţelor sale.
Schemele apar ca urmare a experienţelor din prima parte a vieţii şi
sunt apoi activate de evenimente importante pentru persoană, ducând la
apariţia unor gânduri automate (care vin „ca de la sine”) şi apoi la apariţia
manifestărilor specifice depresiei.

Experienţe timpurii
(ex., critică excesivă din partea părinţilor)

Scheme de dependenţă

Evenimente importante de viaţă (ex. divorţ)

Activarea schemelor şi formularea unor atitudini pe baza schemelor
legate de dependenţă
Ex., „Fără dragostea celorlalţi nu valorez nimic”.

Gânduri automate negative
„Nu mă pot descurca fără soţul meu”

Depresie

Exerciţiu aplicativ:
Identificaţi ce tipuri de credinţe domină gândirea dvs. în situaţii de pierdere.

În situaţii când: Tipuri de gânduri Răspuns Dacă Da, exemple de


gânduri ale mele ar fi:
„Am pierdut o „Nu sunt bun/ă de Da .....................................
competiţie nimic.” Nu .....................................
importantă” .....................................
„Am pierdut un .....................................
concurs pe post” „Situaţia în care mă Da .....................................
„Am pierdut găsesc este un Nu .....................................
funcţia pe care o dezastru” .....................................
deţineam” .....................................

23
„Am pierdut „Lucrurile vor merge Da .....................................
disputa cu......” din rău în mai rău”. Nu .....................................
„Am pierdut .....................................
supremaţia la...” .....................................
„Am pierdut „Nu sunt bun/ă de Da .....................................
respectul lui ...” nimic.” Nu .....................................
„Mi-am pierdut .....................................
partenerul de .....................................
viaţă” „Situaţia în care mă Da .....................................
„Mi-am pierdut găsesc este un Nu .....................................
imaginea în ochii dezastru” .....................................
lui...” .....................................
„Am pierdut
prietenia lui...” „Lucrurile vor merge Da .....................................
„Am pierdut din rău în mai rău”. Nu .....................................
dragostea lui...” .....................................
.....................................

Obs. Dacă aveţi mai multe răspunsuri Da decât Nu, aveţi un stil de gândire
care facilitează apariţia depresiei.

Exerciţiu aplicativ:
Ce erori de gândire puteţi identifica în răspunsurile doamnei L:

Doamna L: Sunt o persoană slabă  Inferenţa arbitrară: extragerea unei


concluzii fără a avea informaţii
şi fără autocontrol.
suficiente sau când informaţiile
Terapeutul: Pe ce te bazezi când existente infirmă acea concluzie.
 Abstracţiunea selectivă: focalizarea
spui asta?
sistematică pe un aspect scos din
Doamna L.: Ieri am mi-am propus context, ignorând celelalte aspecte
şi interpretând întreaga situaţie pe
să lucrez între 18 şi 20 şi nu am
baza acelui aspect.
făcut nimic.  Suprageneralizarea: extragerea
unei concluzii pe baza unui
Terapeutul: De fiecare dată când îţi
eveniment izolat extinderea
propui ceva nu reuşeşti să faci acel acesteia la situaţii legate sau nu de
acesta.
lucru?
 Gândirea de tipul „totul sau nimic”:
Doamna L.: Nu chiar, de multe ori plasarea experienţelor şi a
persoanelor în categorii extreme,
reuşesc.
catalogându-le ca fiind sau bune
Terapeutul: În ultima săptămână, ai sau rele.
 Exagerarea sau minimizarea
reuşit să faci ceva ce ţi-ai propus?
semnificaţiei unor evenimente:
Doamna L.: Păi, am făcut cam tot lucrurile negative sunt mai
importante şi cele pozitive sunt mai
ce mi-am propus, mai puţin ieri.
puţin importante decât în realitate.
Terapeutul: Dacă ai compara de  Personalizarea: atribuiri eronate
asupra propriei persoane a cauzelor
câte ori te-ai controlat şi de câte ori
unor evenimente.
nu te-ai controlat, ce raport ai

24
obţine?
Doamna L.: Cam 50 la 1.
Terapeutul: Aşadar, dacă te-ai
controlat de 50 de ori şi nu te-ai
controlat o singură dată, crezi că
asta înseamnă că eşti slabă tot
timpul?
Doamna L.: Cred că nu - nu tot timpul.

(d) Aşteptările rigide

Ellis (1958; 1994) considera că oamenii sunt mai fericiţi atunci când îşi
propun scopuri şi luptă să le atingă. Scopurile se construiesc în baza
credinţelor individului şi a consecinţelor din experienţele anterioare. Situaţiile
de viaţă pot favoriza sau împiedica realizarea scopurilor. Când evenimentele
blochează atingerea scopurilor unei persoane, aceasta trăieşte emoţii
negative.
Modul în care persoana îşi formulează aşteptările în situaţia în care i-
au fost împiedicate scopurile face ca emoţiile negative resimţite să fie
constructive, mobilizatoare sau dimpotrivă distructive, nesănătoase.
Aşteptările rigide, absolutiste (numite şi credinţe iraţionale) reprezintă o
altă categorie de gânduri care pot să ducă la apariţia simptomelor de tip
depresiv. Ele sunt convingeri absolutiste, dogmatice, rigide, care susţin emoţii
şi comportamente nesănătoase (Ellis şi Dryden, 1997). Aceste credinţe se
interpun între situaţiile de viaţă şi consecinţele comportamentale, cognitive,
biofiziologice sau subiective.
Distincţia dintre credinţele raţionale şi cele iraţionale se referă, în
principal, la utilitatea acestora vizavi de scopurile persoanei. Altfel spus, este
raţional ceea ce ajută oamenii să-şi atingă scopurile şi iraţional ceea ce-i
împiedică.

Credinţele iraţionale Credinţele raţionale


- sunt credinţe relevante pentru - sunt credinţe relevante pentru
scopurile persoanei (credinţe scopurile persoanei (credinţe
evaluative); evaluative);
- împiedică oamenii să îşi atingă - ajută oamenii să îşi atingă
scopurile; scopurile;
- sunt incorecte din punct de - sunt corecte din punct de
vedere logic; vedere logic;
- sunt conforme cu realitatea în - nu sunt conforme cu realitatea
care trăim; în care trăim;
- sunt formulate în termeni de - sunt formulate în termeni de
preferinţe (ex., „mi-ar plăcea să, cerinţe şi pretenţii (ex., „Trebuie
mi-aş dori”). neapărat”, „Vreau neapărat”).

25
Credinţele iraţionale se manifestă când apare o stare conflictuală şi,
deoarece sunt imposibil de satisfăcut întotdeauna, dau naştere la emoţii
nesănătoase (ex., depresie). De exemplu, o persoană care are credinţe
iraţionale de genul „Ceilalţi trebuie să mă respecte întotdeauna”, va avea
dificultăţi în relaţiile interpersonale deoarece va interpreta orice neglijenţă sau
greşeală a celorlalţi ca o lipsă de respect faţă de persoana sa, va avea o
mulţime de conflicte cu aceştia şi, în consecinţă, de multe ori va fi nefericit. În
schimb, o altă persoană care are credinţe mai raţionale, de genul „Mi-aş dori
foarte mult ca ceilalţi să mă respecte, chiar dacă uneori nu o fac; pot să
suport lucrul acesta întrucât înţeleg că şi ei sunt oameni şi pot greşi”. Aşadar
„iraţionalitatea” credinţelor se referă la faptul că aceste nu ajută individul ci,
dimpotrivă, împiedică adaptarea eficientă a acestuia la mediul în care trăieşte,
făcându-l nefericit.

Credinţe iraţionale Credinţe raţionale

Etichetarea negativă a propriei persoane sau Acceptarea necondiţionată a propriei


a altcuiva/devalorizare – credinţa că nu eşti persoane şi a altor persoane, păstrând
bun de nimic atunci când ţi se întâmplă atitudinea critică faţă de comportamente,
lucruri negative. gânduri şi emoţii – credinţa că dacă ţi s-a
întâmplat un lucru rău nu înseamnă că tu ca
persoană nu eşti bun de nimic.
Nevoia şi pretenţia de a fi perfect – credinţa Acceptarea cu responsabilitate a riscurilor –
că trebuie să faci totul perfect şi este credinţa că este normal ca oamenii să facă
îngrozitor să greşeşti. greşeli, deşi acest lucru merită evitat pe cât
posibil printr-o informare şi pregătire cât mai
riguroase.
Pretenţia că în viaţă lucrurile trebuie să se Preferinţa ca în viaţă să ţi se îndeplinească
întâmple aşa cum doreşti tu. dorinţele, fără a avea pretenţia ca acest lucru
să se întâmple de fiecare dată.
Căutarea cu obstinaţie a aprobării din partea Dorinţa de a fi aprobat de ceilalţi, fără a căuta
celorlalţi – credinţa că persoanele din jur cu tot dinadinsul acest lucru – credinţa că
trebuie să fie mereu de acord cu ceea ce faci este bine ca ceilalţi să fie de acord cu tine,
sau gândeşti şi că este insuportabil ca ceilalţi însă acest lucru nu este posibil întotdeauna,
să te creadă prost. ceea ce este normal şi suportabil.
Toleranţă scăzută la frustrare – convingerea Toleranţă ridicată la frustrare – convingerea
că în viaţă scopurile propuse trebuie să fie că în viaţă există atât momente uşoare şi
uşor de atins şi că viaţa trebuie să fie plăcute, cât şi momente mai dificile, iar
palpitantă şi plăcută, altfel este insuportabil. acestea din urmă pot fi suportate şi depăşite.
Intoleranţa faţă de ceilalţi – convingerea că Toleranţa faţă de ceilalţi – convingerea că
dacă ceilalţi sunt nedrepţi cu noi, dacă ceilalţi sunt nedrepţi cu noi,
nerespectuoşi sau diferiţi atunci merită să fie nerespectuoşi sau diferiţi pot fi acceptaţi ca
pedepsiţi şi consideraţi inferiori. fiinţe umane, păstrând însă atitudinea critică
faţă de comportamentele, gândurile şi
emoţiile lor.
Catastrofare – credinţa că dacă ceva rău s-a Evaluarea nuanţată a caracterului aversiv al
întâmplat sau s-ar putea întâmpla, acest unei situaţii - credinţa că dacă ceva rău s-a
lucru este îngrozitor, cel mai rău lucru posibil, întâmplat sau s-ar putea întâmpla, există cu
iar dacă acest lucru se întâmplă nu mai poate siguranţă şi alte lucruri mai rele în viaţă, iar
exista vreo şansă de fericire. acestea pot fi depăşite.

Cum de avem aşteptări rigide?


APARIŢIA:

26
Conform specialiştilor, există o tendinţă accentuată a indivizilor umani
de a cultiva aşteptări rigide. Fiinţa umană are o bază biologică care o
predispune la dezvoltarea şi menţinerea anumitor caracteristici, de unde
rezultă uşurinţa achiziţiei şi dificultatea modificării materialului deja
achiziţionat.
Indiferent de modelele la care au fost expuşi în pe parcursul vieţii, oamenii
au o tendinţă înnăscută de a transforma dorinţele şi preferinţele puternice în
pretenţii absolute, dogmatice. De multe ori, acestora le este mai uşor să
înveţe comportamente şi obiceiuri negative, care sunt în detrimentul lor şi au
dificultăţi majore în a menţine un mod raţional de gândire şi comportament.
Aşadar, gândirea rigidă şi iraţională este determinată, în mare măsură,
de factori biologici aflaţi în interacţiune cu modelele parentale, factorii culturali
etc. (Ellis & Dryden, 1997). În consecinţă, aceasta poate fi schimbată, însă
schimbarea presupune efort şi perseverenţă din partea individului.

MENŢINEREA:
Oamenii aduc în experienţele lor de viaţă capacitatea de a-şi genera
tulburări emoţionale. Aceste tulburări sunt menţinute prin mai multe
mecanisme:
(1) lipsa insight-ului nr.1 - oamenii nu sesizează că tulburările psihice sunt
frecvent datorate credinţelor absolutiste pe care le au şi nu situaţiilor
sau evenimentelor;
(2) lipsa insight-ului nr.2 – oamenii îşi menţin tulburările psihice generând,
în prezent, credinţe iraţionale (importanţa prezentului);
(3) lipsa insight-ului nr. 3 – oamenii îşi pot influenţa şi schimba credinţele
iraţionale doar printr-un efort susţinut;
(4) aderarea la o filozofie a intoleranţei la frustrare – întrucât schimbarea
presupune efort şi, deci, trăirea unor emoţii mai incomode decât
tulburarea cu care persoana deja s-a obişnuit, apare rezistenţa la
schimbare, care poate fi depăşită prin persistenţa în sarcină;
(5) teama de propriile emoţii negative nespnătoase îl determină pe individ
să evite cu obstinaţie situaţiile care le-ar putea genera; în consecinţă,
credinţele iraţionale nu pot fi infirmate prin confruntarea cu realitatea;
(6) defensele umane – sunt o consecinţă a apariţiei emoţiei negative şi se
referă mai ales la minimalizarea sau negarea existenţei problemei. Au
rolul de a diminua disconfortul dat de anxietate şi autodenigrare;
(7) beneficiul perceput – problemele pot fi perpetuate de beneficiul pe
care-l percepe persoana în situaţia în care se găseşte;
(8) profeţia care se împlineşte – aşteptările faţă de finalitatea unei situaţii îi
fac pe oameni să genereze în ei şi ceilalţi răspunsuri care le confirmă
predicţiile.
(Power & Dalgleish, 1997)

La baza tulburării de tip depresiv stă tendinţa individului de a avea


aşteptări rigide, iraţionale faţă de sine, ceilalţi şi viaţă, aşteptări care nu pot fi
îndeplinite (ex., „Trebuie să fiu iubit întotdeauna”, „Trebuie să mă respecte toţi
oamenii”, „Trebuie să-mi fie mereu alături persoanele importante pentru
mine”). În urma eşecului, persoana se va evalua negativ, global, catalogându-
se ca fiind rea şi lipsită de valoare. Etichetarea negativă a propriei persoane
exprimă faptul că cineva îşi evaluează întreaga fiinţă, tot ce a fost, este şi va fi

27
vreodată, tot potenţialul şi toate comportamentele sale printr-o etichetă la care
a ajuns de la un comportament negativ sau o greşeală într-o situaţie
particulară. Altfel spus, persoana se identifică injust cu unul dintre
comportamentele sale.

Comportamentele
mele pe parcursul Deoarece am făcut
întregii vieţi acea greşeală, eu
sunt un ratat.


Comportament +
Comportament -
Comportament +
Comportament -
Comportament +
Comportament +
Comportament +
Comportament - etc.

Evenimentele / „Trebuie să fiu iubit de Consecinţele gândurilor


Situaţiile cei din jur şi deoarece am Deprimare;
negative de făcut o greşeală înseamnă Apatie;
viaţă că sunt o persoană rea, Oboseală;
care nu merită să fie Dificultăţi de somn;
iubită”. Motivaţie scăzută
pentru activităţi;
Lipsă de plăcere;
. Apetit scăzut;
Vinovăţie;
Concentrare dificilă;
Memorie slabă; etc.

Opusul evaluării globale negative a propriei persoane este acceptarea


necondiţionată a propriei persoane. Acceptarea necondiţionată constituie
totodată şi o filosofie de viaţă care constituie un factor de protecţie împotriva
tulburărilor emoţionale. Această filosofie are trei principii fundamentale:
1. Acceptare necondiţionată a celor din jur
- este important ca persoana să conştientizeze şi să accepte faptul că
face parte dintr-o structură socială în cadrul căreia trebuie să manifeste
grijă şi înţelegere pentru cei din jur; acest lucru presupune acceptarea
celorlalţi ca fiinţe umane valoroase, indiferent dacă aceştia se
comportă moral, competent sau corect;
- deşi persoana ca atare nu poate fi catalogată ca fiind bună sau rea,
comportamentele, gândurile sau emoţiile acesteia pot fi evaluate; altfel

28
spus, este bine să îi acceptăm pe cei din jur, fără însă a le accepta
comportamentele sau gândurile negative sau greşite.
2. Acceptarea necondiţionată a propriei persoane
- pe lângă acceptarea necondiţionată a celorlalţi, oamenii trebuie să
înveţe să se accepte pe ei înşişi;
- dobândirea acceptării necondiţionate a propriei persoane se face
învăţând să nu dai niciodată note sinelui, sufletului sau esenţei tale,
adică persoanei care eşti şi care are valoare intrinsecă prin simplul fapt
că există şi supunând evaluării doar comportamentele, afectele sau
gândurile tale;
- acceptarea propriei persoane presupune şi asumarea propriei
imperfecţiuni, conştientizând că nimeni nu este perfect iar omul e
supus greşelii.
3. Acceptarea necondiţionată a condiţiilor de viaţă
- oamenii sunt înclinaţi să caute mereu gratificarea imediată şi împlinirea
rapidă a dorinţelor lor; de aceea este bine ca oamenii să înveţe să-şi
urmărească cu realism scopurile, fără a emite pretenţii iluzorii asupra
condiţiilor de viaţă; scopul este de a dobândi o toleranţă mare la
frustrare, acceptând ceea ce nu poate fi schimbat şi schimbând ceea
ce este dificil de acceptat.
(după Ellis, 2002)

Exerciţiu aplicativ:
Identificaţi ce tipuri de credinţe domină gândirea dvs. în situaţii de pierdere.

În situaţii când: De regulă gândesc aşa: Răspuns

„Am pierdut o 1. „Atunci când greşesc într-o Da Nu


competiţie importantă” sarcină importantă mă pot accepta
„Am pierdut un concurs cu limitele mele şi nu mă condamn
pe post” pentru că nu am reuşit”;
„Am pierdut funcţia pe 2. „Dacă nu îndeplinesc bine Da Nu
care o deţineam” sarcinile importante pentru mine
„Am pierdut disputa este deoarece sunt o persoană rea
cu......” şi lipsită de valoare”;
„Am pierdut supremaţia 3. „Eşecul la sarcinile importante Da Nu
la...” îmi arată că sunt o persoană rea şi
incompetentă”;
4. „Cred că rămân o persoană Da Nu
competentă, chiar dacă am
rezultate slabe la unele sarcini
importante pentru mine”.
„Am pierdut respectul 5. „Dacă oameni importanţi pentru Da Nu
lui ...” mine nu mă plac este din cauză că
„Mi-am pierdut sunt o persoană rea şi nesuferită”;
partenerul de viaţă” 6. „Atunci când oameni importanţi Da Nu
„Mi-am pierdut pentru mine nu mă plac, asta nu se
imaginea în ochii lui...” răsfrânge asupra valorii mele ca
„Am pierdut prietenia persoană”;
lui...” 7. „Trebuie să fiu plăcut de oamenii Da Nu

29
„Am pierdut dragostea importanţi pentru mine şi nu voi
lui...” accepta să nu fiu plăcut de ei”;
8. „Dacă sunt respins/ă de cineva Da Nu
pe care îl/o plac, pot să mă accept
pe mine însămi/însumi şi să îmi
recunosc valoarea ca fiinţă umană”.

Obs. Dacă aţi răspuns Da la 2, 3, 5, 7 şi Nu la 1, 4, 6, 8 aveţi un stil de


gândire rigid care facilitează apariţia depresiei.

Aşadar, până în acest moment, s-a văzut că ceea ce numim depresie


apare ca urmare a unor gânduri specifice care produc simptomele acestei
tulburări.

Evenimentele / - Neajutorare învăţată Consecinţele gândurilor


Situaţiile Deprimare;
negative de - Disperare Apatie;
viaţă Oboseală;
- Gândire distorsionată Dificultăţi de somn;
Motivaţie scăzută
- Aşteptări rigide pentru activităţi;
Lipsă de plăcere;
Apetit scăzut;
Vinovăţie;
Concentrare dificilă;
Memorie slabă; etc.

(e) Abilităţile de rezolvare a problemelor


Există şi specialişti care arată că legătura dintre stresul apărut în urma
relaţiei evenimente de viaţă-credinţe şi simptomele de depresie poate fi
modificată într-un sens sau în celălalt de abilităţile de rezolvare a problemelor
de care dispune persoana (Nezu,1987). Astfel, depresia poate fi şi rezultatul
unor deficite la oricare dintre componentele rezolvării de probleme:
(a) identificarea şi definirea problemei;
(b) stabilirea scopurilor;
(c) generare de alternative;
(d) evaluarea consecinţelor fiecărei variante;
(e) alegerea unei alternative;
(f) implementarea soluţiei alese;
(g) evaluare/verificare.
Persoanele cu abilităţi de rezolvare a problemelor superior dezvoltate
vor dezvolta mai rar depresie, deoarece vor fi mai eficiente în abordarea
situaţiilor problematice, care nu vor mai fi astfel percepute ca potenţial
periculoase.

30
Abilităţile de
rezolvare a
problemelor

Evenimentele / - Neajutorare învăţată Consecinţele gândurilor


Situaţiile Deprimare;
negative de - Disperare Apatie;
viaţă Oboseală;
- Gândire distorsionată Dificultăţi de somn;
Motivaţie scăzută
- Aşteptări rigide pentru activităţi;
Lipsă de plăcere;
Apetit scăzut;
Vinovăţie;
Concentrare dificilă;
Memorie slabă; etc.

31
3. Cum luptăm cu depresia?
Imediat ce persoana sesizează că începe să aibă simptomele specifice
depresiei şi că viaţa începe să i se schimbe în rău, îşi mobilizează toate
resursele de care dispune pentru a controla manifestările identificate. Dacă
reuşeşte să găsească modalităţi eficiente de autocontrol, atunci problemele
se vor reduce, revenind la starea iniţială de bine. Dacă, însă, metodele alese
sunt ineficiente, ba mai mult sunt dăunătoare, acestea produc o amplificare a
problemelor. La această situaţie, individul răspunde cu noi încercări de control
a emoţiilor, comportamentelor, reacţiilor biofiziologice şi a gândirii. Ciclul
simptome-modalităţi de control-simptome continuă până identificarea soluţiei
adecvate, care în ultimă instanţă va fi apelul la un specialist în sănătate
mentală (David, 2007).
Unele dintre metodele utile în controlul manifestărilor de început ale
depresiei sunt:
(a) căutarea susţinerii din partea persoanelor
apropiate;
(b) implicarea în activităţi plăcute şi amuzante;
(c) reducerea sarcinilor solicitante pentru a face
faţă mai bine celor rămase;
(d) planificarea activităţilor zilnice astfel încât să
nu existe perioade prelungite de inactivitate;
(e) rezolvarea problemelor practice, împărţindu-
le în probleme mai mici, etc.
Printre modalităţile dăunătoare de control a manifestărilor de început
ale depresiei se numără:
(a) izolarea socială;
(b) repausul la pat;
(c) consumul de alcool şi droguri;
(d) acceptarea unor noi sarcini pe lângă cele deja asumate;
(e) reducerea implicării în activităţi care fuseseră plăcute înainte de
debutul simptomatologiei.

3.1. Cum să ne ajutăm singuri

3.1.1. Reintroducerea comportamentelor recompensate

În tulburările de tip depresiv se constată un cerc vicios în care, în


încercarea de a-şi conserva energia, persoana afectată face tot mai puţine
lucruri, devenind din ce în ce mai apatică şi mai deprimată. Pentru a depăşi
această spirală a pasivităţii, este esenţială implicarea într-un număr tot mai
mare de comportamente plăcute şi recompensate.

(a) MOBILIZAREA
Primul pas în acest sens este mobilizarea iniţială, dificilă mai ales
datorită gândurilor care apar legate de rolul şi efectul implicării în activităţi. În
general, datorită senzaţiei de oboseală şi de lipsă de energie, persoana
depresivă va evita efortul fizic sau mental. Mai mult, aceasta nu se crede în
stare să ducă până la capăt lucrurile pe care le-ar putea începe.
Reţineţi însă că:

32
Efortul fizic/Activităţile fizice: Efortul mental/Activităţile mentale:
- duce la recompense sociale, - ocupă mintea, care nu mai are
afective, chiar materiale ceea ce timp să se centreze pe gândurile
reduce deprimarea; care provoacă depresie;
- conferă sentimentul de - îţi să senzaţia de control asupra
competenţă după reuşite; vieţii prin planurile făcute;
- permite testarea şi descoperirea - permite găsirea unor noi soluţii,
unor activităţi plăcute. neanticipate.
- Stabiliţi-vă un scop neameninţător; spre exemplu puteţi să vă propuneţi
să faceţi doar primul pas la început – planificarea viitoarelor activităţi;
- Împărţiţi activităţile în paşi mici, uşor de făcut;
- O dată făcut primul pas vă va fi mai uşor să treceţi la al doilea, apoi la al
treilea;
- Nu uitaţi să vă stabiliţi recompense pentru fiecare pas reuşit.

(b) AUTOMONITORIZAREA
Pentru a evalua ce activităţi ar trebui să introduceţi în programul zilnic
şi în ce momente, încercaţi să vă observaţi sistematic programul din
momentul de început. Acest lucru vă dă posibilitatea să conştientizaţi
activităţile pe care încă le mai faceţi şi să vă reamintiţi comportamentele pe
care le făceaţi cândva dar acum au dispărut. Încercaţi să nu amânaţi notarea
în jurnal şi evaluarea activităţilor, deoarece distorsiunile în memorie specifice
depresiei vă vor scădea mult din precizia acestei activităţi. În plus, tendinţa de
a vă reaminti doar aspectele neplăcute (specifică depresiei) vă va convinge în
mod eronat că nu sunt multe activităţi care vă oferă satisfacţie.
În aceasta etapă veţi evalua şi alte două aspecte relevante pentru
eliminarea depresiei:
- plăcerea pe care v-o oferă fiecare activitate făcută;
- sentimentul de competenţă pe care îl obţineţi în urma activităţilor făcute.

Exerciţiu aplicativ:
Ţineţi timp de o săptămână un jurnal în care notaţi activităţile pe care le faceţi în
fiecare zi. Evaluaţi, pentru fiecare activitate în parte plăcerea resimţită în urma ei
şi sentimentul de competenţă obţinut.
Notaţi alături de fiecare activitate din jurnal un P pentru plăcere şi un C pentru
competenţă şi alocaţi fiecărei litere un număr de steluţe (între 0-5) prin care
indicaţi intensitatea plăcerii şi a competenţei.
În jurnalul de mai jos aveţi câteva activităţi pentru exemplificare.

Orele Luni Marţi Miercuri Joi Vineri Sâmbătă Duminică


8-10 Îmi fac Îmi fac
patul – patul –
P**, C* P**, C*
Fac duş Iau micul
– P***, C* dejun –
Iau micul P****, C*
dejun –
P*****, C*

10-12
12-14

33
14-16 Merg la o
prietenă
– P*****,
C
16-18
18-20
20-22

(c) PLANIFICAREA ACTIVITĂŢILOR VIITOARE

Pe baza informaţiilor obţinute în monitorizare, veţi trece la „umplerea


golurilor” din zi cu activităţile cele mai plăcute şi care conferă sentimentul de
competenţă. Activităţile planificate vor da un ritm mai alert vieţii şi vor preveni
apatia.

Sugestii pentru o planificare eficientă:


- Stabiliţi-vă 10-15 minute la începutul sau la finalul zilei pentru a face planul
pentru ziua următoare;
- Păstraţi o uşoară flexibilitate în planificare. Altfel spus, dacă apare ceva
neprevăzut nu intraţi în panică pentru că nu vei reuşi să vă ţineţi de
program. Reprogramaţi pe ziua următoare activitatea sau activităţile care
nu au putut fi făcute şi continuaţi cu planul zilei din momentul în care
dispare elementul neprevăzut;
- Implicaţi-vă în activităţile planificate chiar dacă nu aveţi chef şi dispoziţie
să le faceţi. Veţi evalua la finalul lor plăcerea şi competenţa resimţite;
- Încercaţi să alternaţi activităţile foarte plăcute cu activităţi obligatorii dar
care produc sentimentul de competenţă;
- În situaţii în care la începutul activităţii sunteţi convins/ă că nu vei putea
merge până la capăt, rupeţi activitatea în fragmente mai mici şi faceţi câte
astfel de fragmente puteţi;
- Nu uitaţi să stabiliţi recompense pentru succesele în respectarea
programului şi găsiţi persoane dispuse să vă ofere astfel de recompense.

Exerciţiu aplicativ:
Folosind jurnalul zilnic şi monitorizările săptămânii anterioare, planificaţi
activităţile pentru săptămâna care urmează, astfel încât golurile să fie în mare
parte umplute. După executarea fiecărei activităţi, evaluaţi, pentru fiecare
activitate în parte, plăcerea resimţită în urma ei şi sentimentul de competenţă
obţinut.
Notaţi alături de fiecare activitate din jurnal un P pentru plăcere şi un C pentru
competenţă şi alocaţi fiecărei litere un număr de steluţe (între 0-5) prin care
indicaţi intensitatea plăcerii şi a competenţei.

Orele Luni Marţi Miercuri Joi Vineri Sâmbătă Duminică


8-10
10-12
12-14
14-16

34
16-18
18-20
20-22

3.1.2. Modificarea gândurilor nefolositoare

În intervenţie, se vehiculează două modalităţi de control a depresiei


prin acţiunea asupra atribuirilor:

(a) Mezatribuirea – în care atribuirile sunt direcţionate spre alte cauze


decât cele reale. Spre exemplu, într-un tip de intervenţie paradoxală,
persoanelor suferinde de insomnie li se prescrie medicaţie placebo,
explicându-li-se că agitaţia pe care o resimt se datorează medicaţiei primite.
În consecinţă, ei nu mai atribuie agitaţia insomniei ci medicaţiei administrate,
diminuându-se considerabil afectele negative legate de imposibilitatea de a
adormi.
Mezatribuirea presupune câteva condiţii obligatorii: cauza reală a
activării să nu fie evidentă, sursa mezatribuirii să fie clară, sursa falsă să pară
plauzibilă, persoana să creadă că sursa falsă are un impact real. De
asemenea, nu se recomandă în situaţii în care activarea fiziologică este
extrem de ridicat.

(b) Reatribuirea – vizează modificarea stilului atribuţional, pe


dimensiunile sale relevate. Astfel, se pare că în cazul simptomatologiei
depresive importante sunt globalitatea şi stabilitatea sursei pentru
evenimentele negative. Totuşi, există şi situaţii în care dimensiunea
controlabilităţii joacă un rol extrem de important; s-a constatat că la bolnavii
cronici, internaţi în spitale de mult timp, ameliorarea sentimentului de
controlabilitate are efecte pozitive asupra stimei de sine şi speranţelor de
vindecare.

Exerciţiu aplicativ:
Analizaţi 3 situaţii recente în care v-aţi simţit deprimat şi reatribuiţi cauza
evenimentului negativ, astfel încât să se diminueze emoţia negativă.

Evenimentul Atribuirea cauzei pentru acel Numiţi cauza


negativ eveniment
1.Este din cauza mea.
2. Este dintr-o cauză din afara
mea.
3. Cauza se va modifica în timp.
4. Cauza va rămâne la fel cu
trecerea timpului.
5. Cauza este prezentă doar în
situaţia aceasta.
6. Cauza va fi prezentă în toate
împrejurările vieţii mele.

35
Modificarea erorilor de gândire se face frecvent prin două metode:
- metoda listei: persoana va identifica şi nota evenimentele care susţin
gândul eronat şi evenimentele care îl infirmă. După ce se analizează
aceste evenimente şi se observă că sunt mai multe evenimente care
infirmă gândul eronat se propune un alt gând care este în conformitate cu
lista realizată.
- metoda experimentului: corectitudinea gândului eronat este verificată în
viaţa de zi cu zi într-o serie de „experimente”.

Gândul eronat Ex., „Colega mea nu vrea să vorbească cu


mine”
Încrederea că acest gând
este corect %
Experiment prin care se Merg să o întreb dacă vrea să vorbească cu
testează corectitudinea mine.
gândului
Analizarea şi explicarea
rezultatelor experimentului
Extragerea concluziilor şi
reevaluarea încrederii în
gândul eronat
Formularea unui gând
alternativ, corect

Exerciţiu aplicativ:
Utilizaţi metoda experimentului pentru a testa cât mai multe din gândurile care
vă vin în minte când sunteţi deprimat/ă. Folosiţi tabelul de mai jos.

Gândul eronat
Încrederea că acest gând
este corect %
Experiment prin care se
testează corectitudinea
gândului
Analizarea şi explicarea
rezultatelor experimentului
Extragerea concluziilor şi
reevaluarea încrederii în
gândul eronat
Formularea unui gând
alternativ, corect

Modificarea aşteptărilor rigide se poate face printr-o varietate foarte


mare de metode, mergând de la tehnici consacrate, până la literatură,
cântece sau texte biblice. Identificarea, testarea şi schimbarea gândurilor

36
iraţionale nu este întotdeauna uşoară. Mai jos aveţi câteva modalităţi mai
facile de schimbare a aşteptărilor rigide.

(a) Evaluarea nuanţată a persoanei şi situaţiei (pentru evaluare globală


negativă)
Deseori, atunci când într-un interval scurt de timp ni se întâmplă mai
multe lucruri negative sau auzim de la alţii mai multe păreri proaste despre noi
tindem să generalizăm. Consecinţa acestui fenomen este că ne considerăm
“proşti”, “incapabili” sau “incompetenţi” şi/sau considerăm situaţia ca fiind
“groaznică” ori “fără ieşire”.
Străduiţi-vă să luaţi în considerare atât succesele, cât şi eşecurile, atât
evenimentele pozitive cât şi pe cele negative, atât trăsăturile pozitive cât şi pe
cele negative atunci când vă evaluaţi întreaga persoană, conştientizând că un
verdict de pozitiv sau negativ nu este posibil pentru întreaga fiinţă a dvs., doar
pentru anumite comportamente izolate.

(b) Renunţarea la pretenţii absolutiste (pretenţia ca dorinţele noastre să


se îndeplinească întotdeauna)
Uneori avem tendinţa să considerăm că dacă dorim extrem de mult
ceva acea dorinţă trebuie cu necesitate să se îndeplinească. Există situaţii în
care, în ciuda eforturilor noastre, planurile pe care le-am făcut dau greş.
Desigur că nimeni nu ar vrea ca acest lucru să i se întâmple lui (mai ales dacă
este vorba şi de ceva important pentru el). Însă a accepta că nu toate
dorinţele pe care le ai se pot îndeplini înseamnă a accepta realitatea aşa cum
este ea. Încercaţi să faceţi diferenţa între situaţiile care trebuie cu necesitate
să existe pentru a supravieţui (ex. apă, alimente, căldură etc.) şi situaţiile care
ar fi de dorit să se întâmple (ex. aprecierea celorlalţi, comportament fără
greşeală).

Exerciţiu aplicativ:
1.Încercaţi să reanalizaţi evenimentele zilei de ieri, pornind de la premisa că
dorinţele tuturor persoanelor cu care v-aţi întâlnit devin automat realitate.
Accentuaţi modalitatea de rezolvare a problemei când doi oameni au dorinşe
opuse.
2. Ce aspecte pozitive puteţi identifica la faptul că uneori dorinţele noastre nu
devin realitate.

(c) Utilizarea textelor literare


Exerciţiu aplicativ:
Analizaţi modul în care Abatele Faria din romanul „Contele de Monte Cristo”
de Alexandre Dumas gândea referitor la propria-i persoană, din perspectiva
noţiunii de acceptare necondiţionată.

(d) Utilizarea textelor religioase


Acceptarea necondiţionată a propriei persoane se exprimă într-o serie
de reacţii care apar în momentul în care persoana este pusă în situaţii dificile.
Printre aceste se numără:
- Conştientizarea şi acceptarea imperfecţiunii şi a greşelii;
- Iertarea greşelii proprii sau a altuia;

37
- Valorizarea propriei persoane şi a celorlalţi, în ciuda imperfecţiunii şi a
greşelii.
Exerciţiu aplicativ:
Analizaţi versetele din Biblie de mai jos, din perspectiva noţiunii de
acceptare necondiţionată.
- “Cum ar putea fi omul fără vină înaintea lui Dumnezeu?” (Iov 25:4)
- “Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi” (Matei 7:1)
- “Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi
şi se va măsura” (Matei 7:2)
- “Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi în faptul că, pe când
eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Romani 5:8)
- “Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea
nu se va muta de la tine şi legământul meu de pace nu se va clătina”
(Isaia 54:10)

3.1.3. Dezvoltarea abilităţilor de rezolvare de probleme şi a


abilităţilor de comunicare cu ceilalţi.

(a) Rezolvarea de probleme

O situaţie problematică apare atunci când persoana se confruntă cu o


împrejurare pentru care nu are elaborat un răspuns adaptativ, eficient altfel
spus cu un obstacol pe care nu ştie cum să îl depăşească.
Înainte de a începe antrenamentul în rezolvarea problemelor, trebuie
înţelese câteva aspecte elementare:
- problemele sunt o parte normală a vieţii oamenilor şi putem învăţa
să le rezolvăm;
- este important să putem identifica problemele atunci când ele apar
şi să acţionăm corespunzător pentru a le rezolva;
- rezolvarea eficientă a problemelor presupune evaluarea atentă a
diferitelor modalităţi de acţiune .
(Spiegler şi Guevremont, 1993)

Paşii care trebuie urmaţi în rezolvarea problemelor sunt:

1. identificarea/definirea problemei. Care este problema? Definirea eficientă a


unei probleme presupune transpunerea acesteia în termeni concreţi, de
comportament.

2. stabilirea scopurilor. Ce voi face, cum vreau să stea lucrurile? Ce ar trebui


să se întâmple ca să nu mai consider că am o problemă?

3. generarea unor soluţii alternative. Ce pot face pentru a-mi atinge scopurile?
Ce variante sunt pentru a-mi atinge scopurile?

4. evaluarea consecinţelor. Ce s-ar putea întâmpla dacă fac asta?

5. decizia pentru cea mai bună alternativă. Ce voi face?

38
6. implementarea. Fac ce am ales. Îmi stabilesc planul acţiunii. Când? Unde?
Cu cine? Cât timp?

7. evaluarea. A funcţionat? Dacă soluţia găsită nu a funcţionat se trece la


încercarea altei soluţii. În cazul în care nici o soluţie nu a funcţionat se reia
întregul proces insistându-se asupra fazei de generare a soluţiilor şi de
implementare.
REZOLVAREA PROBLEMELOR
Viaţa noastră este plină de probleme care trebuie rezolvate - de la
probleme majore până la probleme minore ale vieţii cotidiene. Oricât de
mărunte şi de triviale ar fi, dacă rămân nerezolvate sau dacă sunt rezolvate
într-un mod nesatisfăcător, pot duce la sentimental incontrolabilităţii şi ne pot
determina stări de deprimare şi tristeţe. Nu există soluţii perfecte sau ideale
la problemele dumneavoastră, însă metoda rezolvării de probleme va
conduce spre cel mai eficient plan de acţiune.

Planificarea rezolvării de probleme


- Destinaţi o anumită perioadă de timp pentru rezolvarea problemelor
pe care le aveţi.
- Evitaţi să vă rezolvaţi problemele în timp ce faceţi alte lucruri,
deoarece atenţia vă va fi distrasă spre altceva.
- Începeţi cu probleme simple, mergând spre probleme tot mai dificile
pe măsură ce căpătaţi experienţă.
- Nu rezolvaţi mai multe probleme deodată, pentru a putea acorda
atenţia cuvenită fiecăreia.
- Notaţi paşii pe care îi parcurgeţi rezolvând problemele; astfel vă
creaţi deprinderi care mai târziu vor funcţiona ca de la sine, fără
efort.

1. Identificarea/definirea problemei.
Exprimaţi problema în termeni foarte concreţi. Spre exemplu, în loc de
„Nu mă înţeleg cu soţul meu”, reformulaţi „Mă deranjează că nu mă sună
când întârzie la serviciu”.

2. Stabilirea scopurilor

Definirea clară a scopurilor este un pas important în rezolvarea de


probleme. Scopurile trebuie să fie realiste şi relativ uşor de atins. Pentru
definirea clară şi precisă, urmaţi regulile de mai jos :

- Fiţi specific în definirea problemelor, astfel încât acestea să fie uşor


de atins; Evitaţi afirmaţiile vagi de tipul : „Şeful meu este un
insensibil” . Definiţi problema în termeni de sentimente, senzaţii sau
comportamente. De exemplu : “Mă supără faptul că şeful meu se
aşteaptă să lucrez peste program fără să mă plătească”.
- Fiţi specific în definirea scopurilor: „Mi-aş dori fie să nu mai lucrez
aşa mult, fie să fiu plătit mai bine”.

39
- Orientaţi-vă spre viitor. Deoarece rezolvarea de probleme vizează
evenimentele prezente sau viitoare, nu vă focalizaţi pe evenimente
din trecut.
- Descompuneţi scopurile mai complexe în subscopuri mai uşor de
atins.

Exerciţiu aplicativ:
Formulaţi câteva dintre problemele şi scopurile dumneavoastră în
spaţiile de mai jos:
Probleme Scopuri
1.
2.
3.
4.
5.

3. Generarea unor soluţii alternative

Generaţi cât mai multe soluţii posibile la problema dumneavoastră, fără


a le evalua utilitatea practică. Scrieţi orice idee care vă trece prin minte, chiar
dacă vi se par imposibile sau absurde – folosiţi-vă imaginaţia!

Exerciţiu aplicativ:
Formulaţi o problemă şi generaţi cât mai multe soluţii alternative la
aceasta:

Problema Soluţii alternative la problemă:


1.
2.
3.
4.
5.

4. Evaluarea consecinţelor fiecărei alternative

Examinaţi rapid fiecare soluţie şi stabiliţi avantajele şi dezavantajele pe


care le prezintă. Nici o soluţie nu va fi ideală, oricare idee bună va avea şi
dezavantaje (de exemplu : necesită mult timp sau bani) şi invers, oricare idee
rea va avea şi avantaje (de exemplu : poate fi uşor de aplicat, însă nu rezolvă
problema). De asemenea, uneori vor fi avantaje pe termen scurt, dar
dezavantaje pe termen lung, etc.

Exerciţiu aplicativ:
Evaluaţi cele 5 soluţii găsite în exerciţiul anterior. Folosiţi între 1-5 plusuri şi
minusuri pentru a le evalua.

Soluţiile identificate Evaluarea Evaluarea


consecinţelor consecinţelor

40
pe termen pe termen
scurt lung
1. --- ++
2.
3.
4.
5.

5. Alegerea soluţiei optime

Alegeţi soluţia sau combinaţia de soluţii care va rezolva problema


permiţând să vă atingeţi scopul. De multe ori este mai util să alegem soluţia
care poate fi aplicată rapid şi este uşor de aplicat, chiar dacă ea nu este
soluţia ideală. Problema poate să nu fie rezolvată imediat, însă tot va apare
un progres, iar ceea ce aţi învăţat încercând vă va fi de un real folos în viitor .

6. Punerea în practică a soluţiei alese

Realizând un plan de acţiune detaliat vă veţi spori şansele de succes.


Chiar dacă soluţia este excelentă, nu vă va fi de nici un folos dacă nu este
pusă în practică. Cel mai obişnuit motiv pentru care soluţia eşuează îl
constituie lipsa unui plan de acţiune. Asiguraţi-vă că:
- aveţi resursele financiare şi umane necesare;
- ştiţi exact cum se va derula problema;
- aţi anticipat posibilele obstacole şi ştiţi cum să le depăşiţi;
- aveţi o modalitate de monitorizare a progresului;
- aţi stabilit recompensele pentru finalizarea cu succes a
demersului.

Exerciţiu aplicativ:
Elaboraţi un plan de acţiune pentru implementarea problemei dvs.
Pasul 1................................................................................................................
Pasul 2................................................................................................................
Pasul 3................................................................................................................
Pasul 4................................................................................................................
Pasul 5................................................................................................................

7. Evaluare/Verificare

Rezolvarea de probleme este un proces continuu dat fiindcă adesea


problema nu este rezolvată şi scopul nu este atins de la prima încercare.
Deoarece în etapa de planificare nu pot fi luate în calcul toate obstacolele
sunt necesare revizuiri pentru a putea face faţă dificultăţilor neprevăzute. Este
necesară modificarea paşilor sau adăugarea unor noi paşi.
Reluaţi procesul, după ce aţi analizat ce anume nu a funcţionat şi de
ce. Acceptaţi greşeala ca parte a procesului, fără a vă blama excesiv pentru
aceasta.

41
(b) antrenamentul asertiv

Situaţiile de interacţiune socială presupun prezenţa a trei tipuri de


comportament; fiecare dintre acestea implicând anumite aspecte specifice:

Pasiv Agresiv Asertiv


Ca actor Ca actor Ca actor
- inhibat - îşi impune punctul de - îşi exprimă liber punctul
- anxios vedere, - desconsideră de vedere
- renunţă la punctul părerile celorlalţi - trăieşte emoţii pozitive
său de vedere - alege în locul celorlalţi faţă de sine
- permite celorlalţi să - îşi exprimă liber propriile - alege pentru sine
facă toate alegerile opinii - îşi poate atinge
- nu îşi atinge - îşi atinge scopurile, scopurile
scopurile rănindu-i pe ceilalţi

Ca receptor Ca receptor Ca receptor


- vinovat sau furios - rănit - îşi exprimă liber punctul
- depreciază - umilit de vedere
interlocutorul - defensiv - se simte valorizat
(actorul) - fără a putea să îşi spună - îşi poate atinge
părerea scopurile
- îşi atinge scopurile - nu îşi atinge scopurile
în detrimentul
dorinţelor actorului

(Alberti şi Emmons, 1978).

Comportamentul asertiv este acel comportament care permite


persoanei (1) să acţioneze conform interesului propriu, (2) să îşi exprime
punctul de vedere fără a trăi stări de anxietate sau teamă, (3) să îşi exprime
liber emoţiile şi (4) să îşi apere drepturile fără a desconsidera drepturile
celorlalţi (Alberti şi Emmons, 1978).

O definiţie de lucru a comportamentului asertiv include componente ca:


 onestitate;
 abordare directă;
 exprimarea propriilor emoţii;
 valorificarea şi evidenţierea calităţilor proprii;
 consideraţie faţă de emoţiile şi părerile celorlalţi;
 conţinutul mesajului (emoţii, informaţii factuale, opinii, păreri,
limite, solicitări, consecinţe);
 aspecte nonverbale (contact vizual, voce, postură, gestică,
mimică, fluenţă, distanţă fizică, timp de latenţă, ascultare
activă);
 specific situaţional;
 responsabilitate socială;

42
 deprinderi dobândite prin învăţare (Alberti şi Emmons, 1978).

3.2. Când situaţia devine greu de controlat

3.2.1. Apelul la specialistul în sănătate mentală


Când, în ciuda tuturor eforturilor de a controla simptomatologia, (1)
manifestările specifice depresiei devin din ce în ce mai intense şi (2) încep să
afecteze semnificativ viaţa personală, profesională şi socială a persoanei
afectate devine necesar apelul la specialistul în sănătate mentală.
În prezent, tratamentele cele mai eficiente în depresie sunt
psihoterapia cognitivă şi comportamentală, medicaţia antidepresivă şi
combinaţia acestora.

Psihoterapia cognitivă şi comportamentală (PCC)


PCC este o abordare de scurtă durată, bazată pe principii ştiinţifice,
foarte eficientă în tulburările afective. Această formă de psihoterapie poate fi
utilizată atât la adulţi, cât şi la adolescenţi şi copii, indiferent de nivelul
educaţional şi de nivelul de dezvoltare a abilităţilor cognitive. Intervenţia se
poate desfăşura atât individual, cât şi în grup, având ca şi ţintă a schimbării
atât individul, cât şi grupul.
Ca formare profesională de bază, psihoterapeuţii cognitiv-
comportamentali sunt specialişti în diverse domenii de sănătate: psihologi,
medici psihiatri, etc. În România, formarea în psihoterapie cognitivă şi
comportamentală durează între 3-4 ani, ulterior formării de bază în psihologie
sau psihiatrie.
În cadrul PCC, orientarea este spre problemele din prezent,
recunoscându-se şi impactul experienţelor trecute asupra modului de a
percepe evenimentele prezente.
Relaţia dintre terapeut şi client este una caracterizată prin înţelegere,
acceptare necondiţionată, sinceritate, perspectivă comună asupra
problemelor, scopuri clar stabilite de comun acord şi colaborare permanentă.
Problemele clientului sunt văzute ca interacţiune între gânduri, emoţii,
comportamente şi reacţii psihofiziologice. Din această perspectivă,
problemele psihice sunt răspunsuri învăţate susţinute de credinţe
dezadaptative. Tehnicile folosite urmăresc (1) schimbarea credinţelor,
gândurilor, atitudinilor distorsionate şi dezadaptative, (2) schimbarea
comportamentelor dezadaptative, (3) dezvoltarea de abilităţi de comunicare,
de rezolvare de probleme, de luare de decizii. Strategia de lucru implică o
structură foarte clară, în care la orice moment există o listă de probleme,
obiective clare în intervenţie şi exerciţii practice de aprofundare şi
automatizare a deprinderilor de gândire şi comportament folositoare (utilizate
atât în cadrul întâlnirilor, cât şi între şedinţe).

Medicaţia antidepresivă
Medicaţia antidepresivă este administrată de medicul psihiatru şi se ia
sub supravegherea acestuia.
Există mai multe categorii de antidepresive, fiecare având avantaje şi
dezavantaje.

43
 Antidepresivele triciclice – foarte utilizate în tratamentul
tulburării depresive majore;
 Inhibitorii de monoaminoxidază (IMAO) – folosiţi frecvent
pentru depresiile atipice, cu simptome de tip panică şi
anxietate;
 Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI) – fac parte
din generaţia mai nouă de antidepresive. Printre acestea se
numără fluoxetina (Prozac), fluvoxamina (Luvox), paroxitina
(Paxil), and sertralina (Zoloft).

3.2.2. Reacţia în criză

Dintr-o perspectivă mai generală, criza este o stare temporară de


reacţii emoţionale şi dezorganizare, caracterizată în principal prin lipsa
abilităţii individului de a face faţă unei situaţii particulare folosind metodele
uzuale de rezolvare a problemelor, şi prin posibilitatea unui impact pozitiv sau
negativ radical.
O dată instalată, criza se dezvoltă pe mai multe etape:
 Etapa de impact
Etapa de impact apare imediat după evenimentul negativ şi are de
obicei o durată redusă. Aceasta se referă la reacţiile pe care le are persoana
după conştientizarea faptului că situaţia i-a depăşit resursele şi resursele de
adaptare. Ca urmare, persoana nu reuşeşte să rezolve problemele create de
evenimentele negative şi se simte neajutorată, anxioasă, frustrată, furioasă
sau deprimată, sau lipsită de control.
 Etapa de adaptare
Etapa de adaptare se referă la perioada în care persoana face
încercări de a modifica situaţia sau reacţiile emoţionale la aceste situaţii.
Creşterea tensiunii determină persoana să recurgă la toate mijlocele
disponibile, incluzând mijloace noi sau neobişnuite de a face faţă situaţiei.
Apare un nivel crescut de disconfort, anxietate, disperare, sau apatie. În
această fază apare o disponibilitate pentru încercarea unor soluţii noi la
probleme şi creşte receptivitatea la sugestiile şi ajutorul altora.
Este extrem de important ca în această etapă, apelul la specialistul în
sănătate mentală să constituie o strategie de adaptare. Acest lucru poate fi
blocat doar de prejudecăţile şi miturile asociate asistenţei psihologice sau
psihiatrice.
Printre cele mai frecvent întâlnite prejudecăţi de acest fel se numără şi
următoarele:
- „Nu mergi la psiholog sau psihiatru decât dacă eşti nebun”;
- „Dacă primeşti tratament pentru probleme psihice nu îţi mai găseşti
nicicând de lucru”;
- „Dacă află că mergi la psiholog sau la psihiatru, persoanele apropiate vor
începe să te evite”;
- „Tratamentul psihologic sau psihiatric te schimbă pe viaţă. Nu vei mai fi
nicicând om întreg”.

44
 Etapa de renunţare
Dacă nici o strategie de adaptare nu dă rezultate, persoana ajunge în
faza de renunţare. Există două tipuri de renunţare: a) voluntară (de exemplu
suicidul) sau b) involuntară (de exemplu dezorganizare, simptome psihotice).

Confruntate frecvent cu situaţii extrem de stresante pe care nu le pot


înţelege complet şi rezolva, multe persoane au tendinţa de a considera că
aceste dificultăţi vor continua la nesfârşit. Mai mult, oamenii aflaţi în astfel de
situaţii simt că nimeni nu este în măsură să îi înţeleagă şi, cu atât mai puţin,
să-i ajute. Acest sentiment este o consecinţă firească a faptului că nu
cunoaştem în detaliu caracteristicile fenomenului cu care ne confruntăm şi
tragem automat concluzia că ceea ce simţim este consecinţa unor lucruri
inexplicabile şi fără rezolvare. Este de înţeles, deci, de ce multe persoane în
astfel de condiţii ar prefera ca totul să se termine în acel moment, decât să
suporte la nesfârşit incertitudinea şi durerea.
Gândurile şi tentativele de suicid constituie, aşadar, modalităţi prin care
oamenii încearcă să rezolve situaţii dureroase, de neînţeles şi care nu mai pot
fi tolerate. În acelaşi timp, acestea pot fi şi metode prin care oamenii cer ajutor
de la cei ce-l pot oferi. Aflat într-o situaţie limită este ceva firesc să te simţi
confuz şi să nu ştii la cine poţi apela pentru soluţii.
În consecinţă, astfel de sentimente şi gânduri trebuie privite ca şi
modalităţi prin care mintea umană încearcă să rezolve dificultăţile cu care se
confruntă; ea caută soluţii concrete şi mai puţin compasiune, răzbunare,
suferinţa celuilalt etc.

Printre factorii de vulnerabilitate ai declanşării unei crize se numără:


(1) Bolile acute
(2) Bolile cronice
(3) Deteriorarea stării de sănătate
(4) Nesatisfacerea nevoilor bazale: hrana
(5) Stările de furie
(6) Oboseala
(7) Singurătatea şi lipsa grupului social
(8) Pierderi majore
(9) Abilităţi de rezolvare de probleme deficitare
(10) Abuzul de alcool şi droguri
(11) Durerea cronică
(12) Un control al impulsurilor deficitar
(13) Împrejurări de viaţă noi, inedite.

Ghid pentru reacţia în criză:


Dacă simţiţi că lucrurile scapă de sub control, este important să:
1. Identificaţi reţelele de suport, prietenii, familia, comunitatea
religioasă, grupuri de suport, etc., la care vă puteţi adresa;
2. Reamintiţi-vă strategiile eficiente de a face faţă problemelor, pe
care le-aţi folosit cu succes în alte situaţii;
3. Reamintiţi-vă crizele anterioare pe care le-aţi depăşit cu bine;
4. Strângeţi informaţii cu privire la opţiunile de tratament,
modalitatea de accesare a serviciilor, sau identificarea altor
servicii care pot reprezenta un sprijin;

45
5. Faceţi un plan de acţiune pentru momentele critice (ex., „Când
mă voi simţi extrem de disperat, îl sun pe... dacă nu răspunde
sun la...etc.);
6. Încercaţi să vă gândiţi cum ar depăşi o altă persoană problema
dvs. (ex. „Cum ar face faţa acestei situaţii prietenul meu cel mai
bun?)
7. Folosiţi-vă imaginaţia (încercaţi să vă imaginaţi că vă atingeţi
scopurile propuse, să vă vedeţi cum începeţi şi terminaţi cu
succes sarcinile propuse).

Exerciţiu aplicativ:
Stabiliţi paşii concreţi pe care îi veţi face dacă ajungeţi într-un
moment critic, de disperare. Afişaţi lista într-un loc vizibil din casă şi
duceţi cu dvs. la serviciu şi oriunde mergeţi o copie a acesteia.

Pasul 1: ..............................................................................................
Pasul 2:...............................................................................................
Pasul 3:...............................................................................................
Pasul 4:...............................................................................................
Pasul 5:...............................................................................................
Pasul 6: ..............................................................................................
Pasul 7:...............................................................................................
Pasul 8:...............................................................................................
Pasul 9:...............................................................................................
Pasul 10: Sun la salvare la 112

4. Prevenirea recăderilor
Unii oameni au dificultăţi în a continua să practice ceea ce au învăţat.
Aceasta deoarece ei cred că nu au făcut nici un progres, cu toate că cei din
jurul lor observă o schimbare. Progresul este adesea lent şi uneori nu se
observă în câteva zile, însă nu vă subevaluaţi achiziţiile. Învăţaţi să vă
recompensaţi pentru fiecare succes, fiecare problemă rezolvată şi fiecare
scop atins. Lăsaţi–i pe cei din jurul dumneavoastră să observe şi să
încurajeze achiziţiile dumneavoastră.

b. Probleme emoţionale în recidive

Recăderile pot să apară ocazional, chiar în cazul persoanelor cu o


evoluţie foarte bună. Când se întâmplă acest lucru, oamenii se alarmează
crezând că vor recădea până la cel mai rău nivel de incapacitate. Amintiţi-vă
că oricât de rău v-aţi simţi în timpul unui episod de recădere, este foarte puţin
probabil ca aceasta să se întâmple.
Pentru cei mai mulţi, aceste aparente recăderi sunt doar faze
trecătoare, apărute datorită unor factori externi – stresori externi, vacanţele
şcolare. Recăderile sunt percepute ca devastatoare datorită implicaţiilor
emoţionale pe care le au asupra persoanei, deoarece aceasta a depus
eforturi considerabile pentru recuperare. Aceste eforturi nu sunt irosite, iar
după ce stresorii trec persoana îşi poate controla cu uşurinţă deprimarea.

46
Dacă aveţi o recădere, nu amplificaţi problema prin vechile idei
catastrofice, emoţionale şi autodistructive. Continuaţi să practicaţi toate
tehnicile pe care le-aţi învăţat şi veţi continua să faceţi progrese.

c. Aşteptaţi-vă la scăpări ocazionale

Când încearcă să-şi schimbe comportamentul, majoritatea oamenilor


au scăpări şi se întorc la vechile obiceiuri. O scăpare înseamnă, de exemplu,
întreruperea efectuării exerciţiilor de control a gândurilor dezadaptative o
anumită perioadă. În aceste cazuri reveniţi la noul comportament şi exageraţi
scăpările, considerându-le mai grave decât sunt în realitate. Când aveţi
scăpări, nu vă spuneţi lucruri ca :
“Într-adevăr sunt fără speranţă. M-am întors de unde am plecat. Niciodată nu
voi fi în stare să mă schimb.”
Vedeţi-vă comportamentul în următoarea lumină :
“Sunt dezamăgit că am lăsat lucrurile baltă. Ştiu ce am de făcut, şi nu voi
transforma această scăpare într-o scuză pentru a lăsa totul baltă. Iau acum
manualul şi încep din nou.”

Desigur, unii oameni întrerup pentru o perioadă de timp anumite


exerciţii. Este în regulă, atâta timp cât vă urmăriţi simptomele de depresie şi
reîncepeţi să exersaţi când sesizaţi o creştere a acestora. Vă recomandăm,
de asemenea, să reîncepeţi tehnicile atunci când în viata dumneavoastră
apar evenimente stresante.

Adrese utile
Colegiul Psihologilor din România www.copsi.ro

Bibliografie

Abramson, L.Y., Metalsky, G.I., & Alloy, L.B. (1989). Hopelessness


depression: A theory-based subtype of depression. Psychological
Review, 96, 358-372.
Abramson, L.Y., Seligman, M.E.P.,& Teasdale, J. (1978). Learned
helplessness in humans: Critique and reformulation. Journal of
Abnormal Psychology, 87, 49-74.
Alberti, R.E., & Emmons, M.L. (1978). Your perfect right. CA: Impact
Publishers.
Beck, A.T. (1967). Depression: Clinical, experimental, and theoretical aspects.
New York: Harper & Row.
Beck, A.T. (1976). Cognitive therapy for emotional disorders. International
New York: University Press.
Coyne, J.C. (1976). Toward an interactional description of depression.
Psychiatry, 39, 28-40.
Dattilio, F., & Freeman, A. (2000). Cognitive behavioral strategies in crisis
intervention. New York: Guilford Press.
David, D. (2007). Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale. Iaşi:
Polirom.

47
DiGiuseppe, R. (1996). The Nature of Irrational and Rational Beliefs: Progress
in Rational Emotive Behavior Tharapy. Journal of Rational – Emotive –
Behavior Therapy, 1, 5-28.
Ellis, A. (1958). Rational Psychotherapy. Journal of General Psychology, 59,
35-49.
Ellis, A. (1994). Reason and emotion in psychotherapy. New York: Carol
Publishing Group.
Ellis, A. (2002). Some of the Main Differences Between Rational Emotive
Therapy (REBT), Cognitive Therapy (CT), and Cognitive Behavior
Therapy (CBT). Articol nepublicat.
Ellis, A., & Dryden, W. (1997). The Practice of Rational Emotive Behavior
Therapy. New York: Springer Publishing Company.
Emery, G. (1988). Getting undepressed. How a woman can change her life
through cognitive therapy. New York: Simon & Schuster.
Ferster, C.B. (1973). A functional analysis of depression. American
Psychologist, 28, 857-870.
Gotlib, I.H. , & Hammen, C.L. (1992). Psychological aspects of depression.
Toward a cognitive-interpersonal integration. New York: John Wiley &
Sons.
Jarrett, R.B., Vittengl, J.R., & Clark, L.A. (2005, November). Which patients
require continuation phase cognitive therapy for depression?Levels of
residual symptoms promote empirical practice and informed consent.
Paper presented at the meeting of the Association for Behavioral and
Cognitive Therapies, Washington, DC.
Lewinsohn, P.M. (1974). A behavioral approach to depression. In R.J.
Friedman & M.M. Katz (Eds.), The psychology of depression:
Contemporary theory and research (pp. 157-185). New York: John
Wiley.
Macavei, B. (2007). Controlul emoţiilor negative. Ghid pentru consiliere şi
orientare. Cluj-Napoca: Sinapsis.
Manualul de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale, ediţia a patra –
DSM IV (2000). Bucureşti: Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România.
Miclea, M. (2007). Modificări cognitiv-comportamentale. Suport de curs pentru
anul IV, Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe
ale Educaţiei.
Mueller, T.I., Leon, A.C., Keller, M.B., Solomon, D.A., Endicott, J., Coryell, W.,
Warshaw, M., & Maser, J.D. (1999). Recurrence after recovery from
major depressive disorder during 15 years of observational follow-up.
American Journal of Psychiatry, 156, 1000–1006.
Nezu, A.M. (1987). A problem-solving formulation of depression. A literature
review and proposal of a pluralistic model. Clinical Psychology Review,
7, 121-144.
Power, M., & Dalgleish, T. (1997). Cognition and Emotion. From Order to
Disorder. Hove: Psychology Press.
Skinner, B.F (1953). Science and human behavior. New York: Free Press.
Solomon, D.A., Keller, M.B., Leon, A.C., Mueller, T.I., Lavori, P.W., Shea, M.T.,
Coryell, W., Warshaw, M., Turvey C, Maser JD, & Endicott J. (2000).
Multiple recurrences of major depressive disorder. American Journal of
Psychiatry, 157, 229–233.

48
Spiegler, M.D., & Guevremont, D. (1993). Contemporary Behavior Therapy.
CA: Brooks/Cole Publishing Company.

49