HETRIUC IRINA PETRONELA CAPITOLUL II.

ATRIBUŢIILE PREFECTULUI

CAPITOLUL II

ATRIBUŢIILE PREFECTULUI
2.1. PRINCIPIILE CARE STAU LA BAZA ACTIVITĂŢII PREFECTULUI
Întreaga activitate a prefectului se ghidează după următoarele principii: al legalităţii, al
imparţialităţii, al obiectivităţii, al transparenţei, al eficienţei, al responsabilităţii şi al orientării
către cetăţean (art. 5 din Legea nr. 340/2004, republicată, privind instituția prefectului). Aceste
principii reprezintă un ansamblu de reguli de bază având o natură politică, economică, socială
şi juridică, ce determină, în mod esenţial, organizarea, funcţionarea şi activitatea instituţiei
prefectului.
Pentru ca un principiu să se constituie într-o regulă de bază a activităţii unei autorităţi,
trebuie să corespundă unor cerinţe: să fie o regulă esenţială în organizarea şi funcţionarea
autorităţii în cauză, să fie o regulă determinantă în activitatea autorităţii, prin el să se
manifeste caracterele puterii publice (unice sau separate, democratice sau nedemocratice,
unitare sau compuse, iar în acest din urmă caz, federative sau confederative) şi să fie legal
formulat sau să se deducă din reglementările aplicabile autorităţii asupra căreia acţionează.
Dacă în Legea nr. 215/2001 aceste principii nu erau prevăzute în mod expres în
Capitolul VIII - consacrat instituţiei prefectului, Legea nr. 340/2004 completează cadrul de
desfăşurare al activităţii prefectului, prin enumerarea acestor principii în art. 4, acest articol
devenind art.5 după ce actul normativ la care facem referire a fost republicat. (odata cu
republicarea Legii nr.340/2004, articolele acesteia au fost renumerotate)

2.1.1. PRINCIPIUL LEGALITĂŢII

Legalitatea reprezintă un principiu fundamental care stă la baza fenomenului
administrativ şi căruia i se subordonează acţiunea administraţiei publice1.
Principiul legalităţii reprezintă acea regulă fundamentală de drept, în temeiul căreia
toate subiectele de drept - persoane fizice şi juridice, autorităţile de stat şi organizaţii
neguvernamentale, funcţionari şi cetăţeni, străini etc. - au îndatorirea de a respecta
Constituţia, legile şi celelalte acte juridice, normative şi individuale, întemeiate pe lege.
Constituţia din 1991 consacra principiul legalităţii în art. 51 astfel: “Respectarea
Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”. Acest principiu este reluat în
Constituţia din 2003, dar poziţia sa nu se mai găseşte în Capitolul III, rezervat îndatoririlor
1
Emil Bălan, ,,Instituţii de drept public,, Editura All Beck, Bucureţti 2003, p.22

17
HETRIUC IRINA PETRONELA CAPITOLUL II. ATRIBUŢIILE PREFECTULUI

fundamentale ale cetăţenilor, aşa cum se întâmpla în Constituţia din 1991, ci în primul Titlu -
Principii generale - în art. 1 (5), tocmai datorită rolului său deosebit de important pentru
societate.
Obligaţia de a respecta Constituţia şi legile României îşi găseşte fundamentul în faptul
că sunt expresia voinţei poporului, prin ele urmărindu-se realizarea atât a intereselor generale
ale societăţii, cât şi a intereselor individuale. Astfel, această obligaţie revine în egală măsură
tuturor cetăţenilor, indiferent de poziţia socială pe care o ocupă în societate şi în stat2.
Nu întâmplător legiuitorul aşează, în art. 1 (5) din Constituţia republicată, alături de
obligaţia respectării Constituţiei şi a legilor, pe cea a respectării supremaţiei Constituţiei.
Supremaţia este o noţiune complexă care exprimă poziţia supraordonată a Constituţiei nu
numai în sistemul de drept, ci şi în întregul sistem social politic al unei ţări.
Supremaţia este o calitate a Constituţiei care o situează în vârful instituţiilor politico
-juridice dintr-o societate organizată în stat, fiind sursa tuturor reglementărilor în domeniile
social, politic, economic şi juridic3.
Prin Constituţie şi legi sunt individualizate autorităţi publice, inclusiv administrative,
reglementându-se totodată organizarea, funcţionarea şi atribuţiile acestora.
Astfel este individualizată şi instituţia prefectului în art. 123 din noua Constituţie, în
Capitolul VIII din Legea nr. 215/2001, în Legea nr. 340/2004 - privind instituţia prefectului,
etc. Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile sale sunt expres prevăzute de lege, întreaga sa
activitate fiind limitată la atribuţiile conferite de lege.
Prefectul trebuie să îşi îndeplinească atribuţiile în mod corespunzător, respectând atât
litera legii, cât şi spiritul ei. El este abilitat prin lege să emită acte administrative, numite
ordine, cu caracter individual sau normativ.
În ceea ce priveşte ordinele cu caracter normativ, ele trebuie să fie emise în temeiul
unor prevederi exprese, cuprinse în acte normative, având o forţă juridică superioară lor, deci
cu respectarea acestora din urmă4. Actele emise în urma unor interpretări eronate sunt nule de
drept. În ceea ce priveşte ordinele cu caracter individual, organele executive sunt obligate să
respecte ele însele legea în raporturile juridice la care participă, indiferent de subiectul care

2
I. Muraru, S. Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii publice, ediţia a IX-a, revizuită şi
completată, Ed. Lumina Lex, Buc., 2001, p. 252.
3
Idem, p. 80-81; V. Pătulea, “Încălcarea principiului supremaţiei legii prin acte normative de rang
inferior”, în Dreptul nr. 6/2000, p. 34.
4
I. Santai, ,, Dreptul administrativ şi ştiinţa administraţiei,, vol.I, Editura Risoprint, Cluj-Napoca
2002, p.54

18
HETRIUC IRINA PETRONELA CAPITOLUL II. ATRIBUŢIILE PREFECTULUI

execută sau căruia i se aplică actul individual. Actul individual trebuie să îndeplinească toate
condiţiile sau cerinţele de fond ori de formă cerute de lege pentru a fi valabile5.
Atunci când vorbim de respectarea legii de către prefect în cadrul activităţii sale, ne
referim la activitatea sa juridică, dar şi la cea nejuridică, respectiv la operaţiunile tehnico
-materiale, cum ar fi, spre exemplu: comunicarea actelor juridice, avizarea lor etc6.
Tot legea este cea care conferă prefectului atribuţia de a controla respectarea legii de
către autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene. Potrivit art. 19 (1) lit.e din Legea nr.
340/2004,republicată, prefectul verifică legalitatea actelor administrative adoptate sau emise
de către autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, cu excepţia actelor de gestiune.
În cazul constatării ilegalităţii vreunui asemenea act, prefectul îl poate ataca în faţa instanţei
de contencios administrativ.
Rezultă că, la asigurarea legalităţii în administraţie mai participă şi altă putere de stat,
puterea judecătorească.

2.1.2. PRINCIPIL IMPARŢIALITĂŢII

În activitatea sa prefectul trebuie să fie imparţial, adică trebuie să nu-i fie influenţate
deciziile de factori externi, în îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin conform legii.
În literatura de specialitate s-au pronunţat opinii ce susţin că nu poate fi vorba de
imparţialitate, în ceea ce priveşte prefectul, atâta timp cât el este numit de Guvern şi
activitatea sa poartă amprenta politică.
Argumentul formulat este că, în practică, există tendinţa de a obţine şi o funcţie de
conducere în structurile locale ale partidului de guvernământ, funcţie care, corelată cu
obligaţiile ce decurg din statutul de membru al unui partid, e de natură a influenţa
imparţialitatea de care este nevoie în gestionarea autorităţii publice de reprezentare a
Guvernului la nivel local7. În plus, aşa cum am văzut în capitolul precedent, există riscul ca
prefectul să se considere mai întâi un reprezentant al majorităţii politice şi mai apoi - un
responsabil în supravegherea respectării legii şi a ordinii publice în judeţ.

5
idem, p. 55.
6
idem, p. 55-56.
7
R. P. Postelnicu, op.cit., 2003, p. 84.

19
HETRIUC IRINA PETRONELA CAPITOLUL II. ATRIBUŢIILE PREFECTULUI

”Toate aceste probleme fac ca administraţia publică să apară ca una politizată, o

administraţie în care imixtiunea factorului politic influenţează în sens subiectiv deciziile,
afectând calitatea serviciilor publice”8.
Soluţia propusă este profesionalizarea funcţiei prefectului. Acest lucru înseamnă
ocuparea prin concurs a funcţiei de prefect, stabilitate în funcţie, ceea ce va atrage cu sine
performanţa profesională, eficienţă în exercitarea funcţiei, obiectivism şi aşezarea în prim-
plan a actului juridic administrativ9.
Reglementare acestui principiu în art. 4 lit.b al Legii nr. 340/2004 este o noutate în
legislaţia administrativă, întrucât nici Legea nr. 69/1991, nici Legea nr. 69/1991, republicată,
şi nici Legea nr. 215/2001 nu l-au consacrat în cadrul capitolului rezervat instituţiei
prefectului.
Într-adevăr, rolul prefectului este, în primul rând, acela de a asigura, la nivelul
judeţului sau, după caz, al municipiului Bucureşti, realizarea intereselor naţionale, aplicarea şi
respectarea Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a celorlalte acte
normative, precum şi a ordinii publice (art. 19 (1) lit. a din Legea nr. 340/2004, republicată).
Aceasta este prima îndatorire prezentată în enumerarea atribuţiilor sale din Capitolul
IV al legii. Bunăoară caracterul politic al funcţiei nu poate şi nu trebuie să influenţeze în sens
negativ respectarea legii, prefectul fiind un garant al legalităţii, supunându-se legii înainte de a
se subordona Guvernului.

2.1.3. PRINCIPIUL OBIECTIVITĂŢII

Principiul obiectivităţii are strânsă legătură cu principiul imparţialităţii, în sensul în

care prefectul trebuie să îşi îndeplinească atribuţiile şi să emită acte ignorând factorii
subiectivi care l-ar putea influenţa. Obiectivitatea constituie o realitate independentă de
conştiinţă şi presupune, ca şi imparţialitatea, profesionalism.
Se poate întâmpla ca numirea unui prefect de o altă orientare politică decât cel care l-a
precedat, să determine o campanie de control şi de atacare în faţa instanţelor de contencios
administrativ, asupra actelor pe care, în viziunea sa, le apreciază ca ilegale, chiar dacă acestea
au fost controlate şi apreciate ca legale de prefectul anterior 10. Dacă instanţa de contencios

8
ibidem.
9
ibidem; V. D. Ungureanu, ,,Consideraţii privind noile modificări ale funcţiei de prefect în contextul
Legii 169/2003,, R.D. P. nr.2/2003 p. 87-88.
10
M. Preda, Drept administrativ: partea generală, ediţia a-3a, Edituara Lumina Lex, Bucureşti 2001, p.
270.
20
HETRIUC IRINA PETRONELA CAPITOLUL II. ATRIBUŢIILE PREFECTULUI

administrativ sesizată astfel, constată că actul a fost atacat, spre exemplu, în mod abuziv,
provocându-se daune emitentului, prefectul va răspunde pentru faptele săvârşite în exercitarea
atribuţiilor ce îi revin, conform legii.

2.1.4. PRINCIPIUL TRANSPARENŢEI ŞI LIBERUL ACCES LA

INFORMAŢIILE DE INTERES PUBLIC

Principiul transparenţei este prevăzut în Legea nr. 340/2004, republicată, la art. 5 lit. b.
Legea nr. 544/2001 - privind liberul acces la informaţiile de interes public 11, consacra
pentru prima dată în legislaţia română principiul transparenţei.
Ea a fost urmată de Legea nr. 52/2003 - privind transparenţa decizională în
administraţia publică12. Această lege stabileşte regulile procedurale minimale aplicabile pentru
asigurarea transparenţei decizionale în cadrul autorităţilor administraţiei publice locale şi
centrale, alese sau numite, precum şi al altor instituţii publice care utilizează resurse
financiare publice, în raporturile stabilite între ele cu cetăţenii şi asociaţiile legal constituite
ale acestora (art. 1 (1)).
Scopul urmărit este sporirea gradului de responsabilitate a administraţiei publice faţă
de cetăţean, ca beneficiar al deciziei administrative, stimularea participării active a cetăţenilor
în procesul de luare a deciziilor administrative şi în procesul de elaborare a actelor
administrative, precum şi sporirea gradului de transparenţă la nivelul întregii administraţii
publice.
Transparenţa presupune, bunăoară, informarea în prealabil, din oficiu, a persoanelor
asupra problemelor de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile
administraţiei publice centrale şi locale, precum şi asupra proiectelor de acte normative,
consultarea cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite, la iniţiativa autorităţilor publice, în
procesul de elaborare a proiectelor de acte normative, şi participarea activă a cetăţenilor la
luarea deciziilor administrative şi în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative.
Pentru realizarea participării active a cetăţenilor, şedinţele autorităţilor şi instituţiilor
publice sunt publice, în condiţiile legii, dezbaterile vor fi consemnate şi făcute publice, iar
minutele acestor şedinţe vor fi înregistrate, arhivate şi făcute publice în condiţiile legii.

11
M. Of. nr. 663/23. 10. 2001.
12
M. Of. nr.70/3. 02. 2003.
21
HETRIUC IRINA PETRONELA CAPITOLUL II. ATRIBUŢIILE PREFECTULUI

2.1.5. PRINCIPIUL EFICIENŢEI

Conform acestui principiu (art. 5 lit. c din Legea nr. 340/2004, republicată), prefectul
are posibilitatea de a aprecia dacă poate sau nu adopta sau aplica o anumită măsură, şi în ce
condiţii sau în ce mijloace să o îndeplinească.
Întrucât el nu era prevăzut de lege, până în prezent, principiul eficienţei a fost
considerat drept unul nejuridic, aparţinând laturii economice a fenomenului administrativ.
Referindu-ne şi la aspectul economic, activitatea prefectului trebuie să se realizeze cu
minimum de cheltuieli şi maximum de eficienţă, adaptată, bineînţeles condiţiilor concrete de
loc, timp, de persoane, de situaţii etc13.
În literatura de specialitate, ca o îmbinare a principiului legalităţii cu cel al eficienţei,
s-a subliniat că, dacă pot exista necorelări între aceste două principii, în sensul în care un act
adoptat este legal dar inoportun, contrariul - adică act ilegal şi oportun sau act ilegal şi
inoportun, nu se poate admite14.
În sprijinul ideii că întreaga activitate a prefectului se bazează pe principiul eficienţei,
art. 33 (4) din Legea nr. 340/2004 prevede că Ministerul Administraţiei şi Internelor poate
propune Guvernului anularea ordinelor emise de prefect, dacă le consideră nelegale sau
netemeinice. În situaţia în care ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice
centrale comunică actele cu caracter normativ emise, prefecţilor, aceştia având obligaţia de a
le transmite serviciilor publice deconcentrate, legea conferă prefecţilor posibilitatea de a
sesiza instituţiile competente, cu privire la actele pe care le consideră inoportune.
A se atrage atenţia însă că nu în toate situaţiile prefectul este abilitat a acţiona atunci
când constată ineficienţa actelor administrative. În legătură cu actele autorităţilor
administraţiei publice locale, prefectul verifică doar legalitatea acestora, iar nu şi
oportunitatea lor (art. 27 (1) lit. f). Dacă s-ar admite şi atribuţia verificării oportunităţii lor, s-
ar aduce atingere unui alt principiu fundamental din cadrul administraţiei publice româneşti,
respectiv al autonomiei locale (art. 2 (1) din Legea nr. 215/2001)15, ori nu se poate admite
aplicarea unui principiu de drept cu încălcarea altuia.
O activitate eficientă a prefectului înseamnă şi desfăşurarea ei cu respectarea
termenelor prevăzute de lege. Astfel, în situaţia în care prefectul constată ilegalitatea unui act
emis de autorităţile administraţiei publice locale, are posibilitatea, conform noii Legi a
13
I. Santai, op.cit, 2002-a, p. 35,56.
14
idem, p. 57.
15
M. Preda, op.cit., 2001, p. 268.

22
HETRIUC IRINA PETRONELA CAPITOLUL II. ATRIBUŢIILE PREFECTULUI

contenciosului administrativ nr. 554/2004, de a ataca acel act în faţa instanţei de contencios
administrativ, în termenele stabilite de lege.
Aceste termene sunt stabilite de legiuitor tocmai în vederea realizării unei activităţi
eficiente de către prefect, care trebuie, în timp util, să acţioneze împotriva unui act ilegal.
Introducerea acţiunii cu depăşirea termenului legal duce la respingerea ei pe motiv de
tardivitate16.

2.1.6. PRINCIPIL RESPONSABILITĂŢII

Prefectul are obligaţia să îşi îndeplinească atribuţiile conferite de lege, cu

responsabilitate. Nerespectarea dispoziţiilor legale ce îl privesc atrage răspunderea
prefectului.
În acest sens însăşi Constituţia României prevede, în art. 52 (1), că autoritatea
publică17 răspunde pentru vătămarea adusă unei persoane într-un drept sau într-un interes
legitim, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri,
persoana în cauză fiind îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului
legitim, anularea actului pretins şi repararea pagubei. Condiţiile şi limitele exercitării acestui
drept se stabilesc prin lege organică, deci prin Legea contenciosului administrativ nr.
554/200418.
De asemenea, în art. 18 al Legii nr. 340/2004, repiblicată, se prevede faptul că
prefectul răspunde, după caz, disciplinar, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârşite
în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, în condiţiile legii.

2.1.7. PRINCIPIUL PROFESIONALIZĂRII

Acest principiu a fost consacrat pentru prima dată în Legea 340/2004, privind
prefectul și instituția prefectului și are menirea de a face tranziția de la un prefect politic la
unul profesionist. Menționam ca acesta tranziție nu se poate face peste noapte,
profesionalizarea funcției de prefect fiind un proces de lunga durată.

16
Trib. Covasna, Sentinţa Civilă nr. 134/26.05.1998.
17
ibidem.
18
V. Pătulea, “Răspunderea autorităţilor publice pentru vătămările produse cetăţenilor prin actele
lor”, în Dreptul nr.4/1997, p. 20.

23
HETRIUC IRINA PETRONELA CAPITOLUL II. ATRIBUŢIILE PREFECTULUI

2.1.8. PRINCIPIL ORIENTĂRII CATRE CETĂŢEAN

Instituţia prefectului, ca şi celelalte instituţii ale administraţiei publice, a luat naştere în
scopul ocrotirii drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor.
Întreaga sa activitate este ghidată de lege. Nerespectarea ei trebuie să fie constatată la timp
de către prefect, spre a nu se aduce vreo atingere cetăţenilor.

2.2. ATRIBUŢIILE PREFECTULUI

Atribuţiile prefectului se regăsesc în art. 19 al Legii 340/2004, privind instituția

prefectului, republicată, precum şi în alte acte normative. Potrivit Legii nr. 340/2004,
republicată, cu toate modificările şi completările ulterioare, atribuţiile prefectului sunt
următoarele:
Prefectul asigură, la nivelul judeţului sau, după caz, al municipiului Bucureşti,
realizarea intereselor naţionale, aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor
şi hotărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum şi a ordinii publice (art. 19 (1)
lit. a).
Înainte de toate, trebuie să facem precizarea că respectarea Constituţiei şi a legilor ţării
este un principiu consacrat, aşa cum am mai arătat, de Constituţie.
Această atribuţie semnifică, de fapt, rolul prefectului de reprezentare pe plan local a
puterii executive a statului, calitate care îl abilitează şi cu dreptul şi obligaţia de a asigura, în
sfera acestei puteri şi în judeţul în care funcţionează, realizarea intereselor naţionale. Acest
lucru nu poate avea loc decât cu respectarea şi aplicarea actelor emise de autorităţile statului19.
Pentru îndeplinirea acestei atribuţii, prefectul are obligaţia de a organiza executarea şi
de a executa în concret acele prevederi legislative şi administrative menite a fi realizate în
teritoriu de el, în mod expres. În plus, prefectul are îndatorirea de a controla îndeplinirea
corespunzătoare a acestora, indiferent de subiectul chemat să le pună în aplicare (autoritate
locală sau serviciu public deconcentrat)20.
Pe de altă parte, la nivelul judeţului, trebuie asigurat echilibrul şi concilierea
intereselor naţionale în profil teritorial cu cele de factură locală, prin promovarea specifică a
primelor şi limitarea adecvată a celor din urmă, evitând contradicţiile ireconciliabile21.

19
M. Preda, op.cit., 2001, p. 267.
20
I. Santai, op.cit., 2002-a, p. 313.
21
ibidem.
24
HETRIUC IRINA PETRONELA CAPITOLUL II. ATRIBUŢIILE PREFECTULUI

Legea nu face nici o detaliere a noţiunii de “interese naţionale”, şi considerăm că nici

nu ar putea să o facă datorită caracterului complex şi deoarece asigurarea lor trebuie să se
realizeze prin tot ce întreprinde Parlamentul în exercitarea atribuţiilor şi sarcinilor sale22.
Este firesc ca, atâta vreme cât autorităţile administraţiei publice locale alese în
unităţile administrativ–teritoriale (primarii, consiliile judeţene, consiliile locale) reprezintă
colectivităţile care le-au ales şi asigură cu prioritate interesele acestor colectivităţi, realizarea
intereselor naţionale, adică ale statului, să fie asigurate de către prefect, ca reprezentant al
Guvernului, respectiv al autorităţii de vârf al puterii executive, care, potrivit Constituţiei, are
rolul să asigure realizarea politicii interne şi externe a statului23.

Prefectul acţionează pentru realizarea în judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti, a

obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare şi dispune măsurile necesare pentru
îndeplinirea lor, în conformitate cu atribuţiile şi competenţele ce îi revin, potrivit legii (art. 19
(1) lit. b).

Prefectul conduce, prin compartimentele proprii de specialitate, activitatea serviciilor

deconcentrate al ministerelor şi ale celorlalte organe centrale ale administraţiei publice
centrale din unităţile administrativ-teritoriale (art. 19 (1) lit. c).
Această atribuţie este consacrată şi în noua Constituţie, în art. 123 (2), care, spre
deosebire de Constituţia din 1991 (art. 122 (2)), nu mai foloseşte noţiunea de “serviciu public
descentralizat”, ci pe cea de “serviciu public deconcentrat”, noţiune care corespunde, într-
adevăr, realităţilor actuale.
Pentru a înţelege mai bine raţiunea pentru care a avut loc o asemenea modificare,
trebuie să cunoaştem diferenţa dintre descentralizare şi deconcentrare.
Centralizarea, de regulă, îmbracă forma concentrării şi cea a deconcentrării
administrative. Deconcentrarea administrativă reprezintă o formă atenuată a centralizării,
caracterizată prin transferul unor atribuţii foarte limitate, aparţinând autorităţilor centrale,
către organele lor din teritoriu, ceea ce permite acestora să hotărască în diverse probleme, sub
controlul autorităţilor centrale24. Ea reprezintă o etapă intermediară între centralizare şi
descentralizare.

22
M. Preda, “Atribuţiile prefectului conferite prin Legea nr .6971991”, în Dreptul nr. 5-6/1994, p. 58.
23
M. Preda, op.cit., 2001, p. 267.
24
C. Manda, Drept administrativ. Tratat elementar, Ed. Lumina Lex, 2001, p. 181; I. Santai, op. cit.,
2002-a, p. 313.
25
HETRIUC IRINA PETRONELA CAPITOLUL II. ATRIBUŢIILE PREFECTULUI

Descentralizarea administrativă este o formă diluată a conducerii centralizate, în care

puterea de decizie este transferată de la autorităţile centrale la cele locale, în diferite domenii,
în temeiul autonomiei locale (autonomie organizatorică, funcţională, patrimonială şi
financiară), în acest regim juridic autorităţile locale nemaifiind subordonate ierarhic celor
centrale 25.
Serviciile publice ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice
centrale din unităţile administrativ teritoriale nu pot fi caracterizate drept servicii
descentralizate, ci doar servicii deconcentrate, pentru că întrunesc condiţiile deconcentrării26.
Serviciul public reprezintă organismul creat de stat, judeţ şi comună pentru a realiza o
serie de sarcini în favoarea şi pentru populaţia statului şi a subdiviziunilor sale administrativ-
teritoriale, privind satisfacerea necesităţilor de instruire, cultură, sănătate, învăţământ etc27.
Prefectul conduce nu numai serviciile publice deconcentrate de la nivel judeţean, ci şi
pe cele organizate la nivelul localităţilor.
Aceste servicii publice au o dublă subordonare centrală, pe verticală şi directă, faţă de
propria autoritate centrală de specialitate, şi pe orizontală, faţă de prefect şi deci indirectă faţă
de Guvern28. Datorită acestei duble subordonări, chiar dacă actele prefectului se situează pe o
poziţie superioară actelor serviciilor publice deconcentrate, prefectul nu le poate anula,
modifica sau suspenda, acest drept revenind doar ministerelor (supraordonare pe verticală)29.
Analizând evoluţia legislaţiei administrative române, putem observa că, în ceea ce
priveşte numirea şi eliberarea din funcţie a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate,
Legea nr. 340/2004 aduce mici modificări Legii nr. 215/2001.
Potrivit art. 133 (2) al Legii nr. 215/2001, numirea şi eliberarea din funcţie a acestora
se făceau cu avizul consultativ al prefectului, aviz care, odată acordat, putea fi retras, conform
legii, prefectul putând propune eliberarea din funcţie.
În literatura de specialitate s-a menţionat faptul că termenul de “aviz” era greşit folosit
în acest caz, întrucât avizul reprezintă o opinie de specialitate, cerută de factorul decizional
pentru a hotărî în deplină cunoştinţă de cauză. Bunăoară, avizul nu este producător de efecte

25
Dicţionar enciclopedic, vol. II (D-G), Editura enciclopedică, Buc., 1996, p. 67; C. Manda, op.cit.,
2001, p. 312-320.
26
C. Manda, op. cit., 2001, p. 436.
27
V. I. Prisăcaru, op. cit., 1993, p. 119.
28
I. Santai, op.cit., 2002-a, p. 314.
29
A. Trăilescu, “Unele consideraţii referitoare la raporturile dintre autorităţile administraţiei publice
şi actele acestora ”, în Dreptul nr. 10-11/1995, p. 43.

26
HETRIUC IRINA PETRONELA CAPITOLUL II. ATRIBUŢIILE PREFECTULUI

juridice, iar existenţa sau retragerea lui nu obligă la emiterea sau revocarea actului
administrativ la care se referă.
Termenul mai potrivit ar fi fost ”acordul”, care este un consimţământ cerut unei alte
autorităţi în vederea emiterii sau revocării unui act administrativ, existenţa sau retragerea lui
determinând hotărâtor emiterea, menţinerea sau revocarea actului30.
Legea nr. 340/2004 prevede că numirea şi eliberarea din funcţie a conducătorilor
serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei
publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale se fac numai la propunerea prefectului,
în condiţiile legii .
S-a renunţat aşadar atât la terminologia avizului consultativ, cât şi la teza conform
căreia în situaţii bine motivate prefectul îşi poate retrage avizul.
Prefectul, ajutat în realizarea atribuţiilor de aparatul propriu de specialitate, este
informat privind activitatea desfăşurată de serviciile publice deconcentrate, semnalează
divergenţele apărute între acestea şi autorităţile administraţiei publice locale şi organizează
acţiuni concrete de mediere ale acestora31.
Prefectul poate propune ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice
centrale măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii serviciilor publice deconcentrate organizate la
nivelul unităţii administativ-teritoriale. În virtutea rolului său de conducător al acestora,
prefectului i se comunică de îndată actele cu caracter normativ emise de ministere şi de
celelalte organe ale administraţiei publice centrale, cu obligaţia de a le transmite, la rândul
său, serviciilor publice deconcentrate.
Prefectul acţionează pentru asigurarea climatului de pace socială, menţinerea unui
contact continuu cu toate nivelurile instituţionale şi sociale, acordând o atenţie constantă
prevenirii tensiunilor sociale .
Prefectul stabileşte, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene,
priorităţile de dezvoltare teritorială .
Prefectul verifică legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile
administraţiei publice locale şi judeţene, cu excepţia actelor de gestiune. În exercitarea acestei
atribuţii, prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, aceste acte dacă le
consideră ilegale. Actul atacat este suspendat de drept .

30
I. Santai, op.cit., 2002-a, p. 314-315.
31
D. Brezoianu, Drept administrativ român, Editura All Beck 2004, p. 442.

27
HETRIUC IRINA PETRONELA CAPITOLUL II. ATRIBUŢIILE PREFECTULUI

Privind evoluţia în timp a acestei atribuţii putem constata o serie de modificări aduse
acesteia.
Astfel, în ceea ce priveşte autorităţile ale căror acte pot fi atacate de prefect, pe motiv
de ilegalitate, Legea nr. 69/1991, în art. 101, stabilea că pot fi supuse controlului de legalitate
actele autorităţilor administraţiei publice locale şi judeţene.
În doctrina vremii s-a pus întrebarea dacă actele ce emană de la preşedintele
Consiliului judeţean (dispoziţii) ori de la delegaţia permanentă a acestui consiliu (decizii) sunt
sau nu supuse controlului exercitat de prefect. Conform art. 7 din Legea nr. 69/1991, consiliul
judeţean alege din rândul membrilor săi preşedintele şi delegaţia permanentă. Preşedintele
consiliului judeţean, fiind şeful administraţiei publice judeţene, asigură executarea hotărârilor
consiliului judeţean şi a deciziilor delegaţiei permanente, exercită atribuţiile care revin
judeţului în calitate de persoană juridică, numeşte şi eliberează din funcţie personalul
administraţiei publice judeţene, cu excepţia secretarului, exercită funcţia de ordonator
principal de credite, emite dispoziţii cu caracter individual etc.
Delegaţia permanentă a consiliului judeţean realizează conducerea operativă a
treburilor administraţiei publice judeţene, aduce la îndeplinire hotărârile consiliului judeţean
şi emite decizii în exercitarea atribuţiilor sale.
Delegaţia permanentă exercită atribuţiile consiliului judeţean cu câteva excepţii
prevăzute de lege în art. 64 (1), dintre atribuţiile sale făcând parte: asigurarea construirii,
întreţinerea şi modernizarea drumurilor de interes judeţean, organizarea şi conducerea
serviciilor publice judeţene şi aprobarea regulamentelor de funcţionare ale acestora,
administrarea domeniul public şi privat al judeţului, stabilirea impozitelor şi taxelor judeţene,
hotărârea înfiinţării de instituţii şi agenţi economici de interes judeţean, atribuirea, conform
legii, a denumirilor străzilor, pieţelor şi unor obiective de interes local etc. (art. 59).
O primă opinie, a fost că prevederile legii sunt şi trebuie să fie de strictă interpretare,
astfel că ele nu pot fi extinse la alte categorii de subiecţi decât cele prevăzute de lege.
O altă opinie, contrară acesteia, s-a pronunţat în sensul că, dimpotrivă, controlul
legalităţii deciziilor delegaţiei permanente, de către prefect, ”se impune cu mai multă tărie
atâta vreme cât aceste decizii nu mai sunt supuse ratificării ulterioare de către consiliul
judeţean”32.
În ceea ce priveşte preşedintele consiliului judeţean, dispoziţiile sale trebuie să fie
controlate din punct de vedere al legalităţii lor, de către prefect, atâta timp cât ele nu sunt

32
M. Preda, op.cit., 1994, p. 61-62.
28
HETRIUC IRINA PETRONELA CAPITOLUL II. ATRIBUŢIILE PREFECTULUI

controlate printr-o modalitate care să fie prevăzută de lege, de către consiliul judeţean sau
delegaţia permanentă a acestuia33.
În urma republicării Legii nr. 69/1991 pe lângă actele autorităţilor administraţiei
publice locale şi judeţene, prefectul poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ, şi
actele preşedintelui consiliului judeţean (cu excepţia actelor de gestiune curentă), dacă le
consideră ilegale (art. 111 (1)).
Prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 22/1997 se modifică acest articol, adăugându-se actelor
autorităţilor administraţiei publice locale şi judeţene, actele preşedintelui consiliului judeţean
şi actele delegaţiei permanente (cu excepţia actelor de gestiune curentă) (art. 104).
Legea nr. 215/2001 aduce la rându-i o modificare O.U.G nr. 22/1997, în această
privinţă, astfel că prefectul poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ doar actele
administraţiei publice locale şi judeţene şi pe cele ale preşedintelui consiliului judeţean, dacă
le consideră ilegale, cu excepţia actelor de gestiune curentă.
În ceea ce priveşte expresia ”prefectul poate ataca”34 (prezentă şi în Legea nr.
340/2004 în art. 26 (1)), în literatura de specialitate s-a pus problema interpretării ei.
S-a afirmat că suntem în prezenţa unei aparente contradicţii pentru că, pe deoparte,
este utilizată o terminologie nonimperativă, ceea ce implică dreptul prefectului de a aprecia
legalitatea unui act, iar pe de altă parte, este reglementată obligaţia acestuia de a exercita
controlul de legalitate, ca una din principalele sale atribuţii.
Totuşi, consacrându-se obligaţia prefectului de a exercita controlul de legalitate,
prezenţa normelor imperative este evidentă35. În sprijinul acestei idei adăugăm că, având în
vedere principiul conform căruia drepturile organelor statului sunt în acelaşi timp şi obligaţii
legale ale acestora, prefectul are nu numai dreptul dar şi obligaţia de a ataca în faţa instanţei
de contencios administrativ actele autorităţilor publice locale, dacă le consideră ilegale36.
Articolul 24 (1) lit. f), din Legea nr. 340/2004, prevedea o excepţie în ceea ce priveşte
actele care sunt verificate sub aspectul legalităţii lor de către prefect. Actele exceptate de la
acest control erau cele de gestiune.

33
idem, p. 62.
34
Această expresie era prevăzută şi în Constituţia din 1991 în art. 122(4), în art. 101(1) din Legea nr.
69/1991, în art. 111(1) din Legea 69/1991 rep., în art. 104 din O.U.G. nr. 22/1997 şi în art. 135(1) din
Legea nr. 215/2001.
35
E. Popa, “Controlul de legalitate exercitat de prefect”, în Dreptul nr.4/1992, p. 55.

36
I. Romoşan, “Controlul legalităţii exercitat de prefect asupra actelor autorităţilor administraţiei
publice locale”, în Dreptul nr.1/1994, p. 80.
29
HETRIUC IRINA PETRONELA CAPITOLUL II. ATRIBUŢIILE PREFECTULUI

În literatura de specialitate, s-a conturat ideea că excepţia are un caracter

neconstituţional, întrucât nici Constituţia din 1991 – în art. 122 (4) şi nici Constituţia din 2003
- în art. 123 (5), nu fac distincţie între actele ce pot fi atacate de prefect în faţa instanţei de
contencios administrativ37.
Constituţia din 2003, art. 123 (5): „Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de
contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în
cazul în care consideră actul ilegal”.
Referindu-ne la „actele de gestiune”, trebuie făcute câteva precizări.
Actele autorităţilor publice locale pot fi grupate în două mari categorii: acte unilaterale
şi acte bilaterale. Actele de gestiune se înscriu în cea de-a doua categorie fiind acte bilaterale,
autoritatea manifestându-se în calitate de subiect de drept privat. În aceeaşi ordine de idei 38, s-
a afirmat şi că actul de gestiune este acela când autoritatea administrativă procedează exclusiv
ca persoană juridică, iar atunci când se manifestă atât ca putere publică, cât şi ca persoană
juridică, prima din aceste calităţi (cea de putere publică) va prevala asupra celeilalte (persoană
juridică), actul trebuind a fi socotit ca fiind act administrativ39.
Bunăoară, verificarea legalităţii de către prefect vizează numai actele administrative
ale autorităţilor administraţiei publice locale şi judeţene şi nu, spre exemplu, contractele pe
care aceste autorităţi le-au încheiat, oricât de neconforme cu legea ar fi acestea40.
Într-o altă opinie s-a afirmat că prefectul poate ataca atât actele administrative de
autoritate, cât şi actele administrative de gestiune, cu deosebirea că, actele administrative de
autoritate vor fi atacate în faţa instanţei de contencios administrativ, pe când cele de gestiune
vor fi atacate la instanţele de drept comun, prin aceasta ocrotindu-se legalitatea ca principiu
fundamental41.
Sub aspectul terminologiei „act de gestiune”, putem observa faptul că, în timp ce
Legea nr. 69/1991, Legea nr. 24/1996 (de modificare şi completare a Legii nr. 69/1991),
O.U.G nr. 22/1997 şi Legea 215/2001 se referă la „acte de gestiune curentă”, Legea nr.
340/2004 vorbeşte de „acte de gestiune”.
Vechile reglementări au dat naştere la o serie de discuţii pe marginea delimitării dintre
actele de gestiune şi actele de gestiune curentă, aceasta datorită faptului că legislaţia nu
37
A. Iorgovan, op.cit., 1996, p. 594.
38
Al. Basarab Şinc, “Conţinutul noţiunii de “act de gestiune curentă”, în Dreptul nr.2/1993, p. 59.
39
R. N. Petrescu, “Criterii de distingere între actele administrative de autoritate şi actele de gestiune
al statului – implicaţii pe planul contenciosului administrativ ”, în Dreptul nr. 10/1992, p. 43.
40
M. Preda, op.cit., 2001, p. 268.

41
V. I. Prisăcaru, op.cit., 1993, p. 497.
30
HETRIUC IRINA PETRONELA CAPITOLUL II. ATRIBUŢIILE PREFECTULUI

aducea nici o explicaţie cu privire la asemenea acte, deşi ele erau prevăzute de lege. Ideile
care s-au conturat au fost fie de a admite sinonimia acestora, fie de a accepta faptul că actele
de gestiune curentă reprezintă specia, iar actele de gestiune – genul, primele fiind singurele
exceptate de la controlul de legalitate în faţa instanţei de contencios administrativ42.
Legea nr. 340/2004, a adus cu sine soluţia acestei probleme, în sensul în care art. 24
(1) face referire doar la „actele de gestiune”. Insă, controversa pe această temă a fost
soluționată definitiv după republicarea actului normativ anterior menționat. După
renumerotarea articolelor din lege, art.24 a devenit art.19, unde nu mai este statuat nici un fel
de excepție privind controlul efectuat de către prefect asupra actelor administrative emise de
autoritățile publice locale.
Verificarea legalităţii actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice
locale şi judeţene, reprezintă un control posterior, adică el este exercitat de prefect numai după
ce a fost adoptat actul. Dacă verificarea legalităţii ar fi avut drept obiect un proiect de act
administrativ, prefectul ar fi trebuit să se pronunţe şi cu privire la oportunitatea actului, ceea
ce ar afecta autonomia autorităţilor administraţiei publice locale, recunoscută de lege43.
Legalitatea se referă la conformitatea actului administrativ cu dispoziţiile actelor
juridice cu forţă juridică superioară, în sens generic – „legea”, pe când oportunitatea vizează
conformitatea actului administrativ cu necesităţile în continuă transformare a societăţii44.
Conform art. 85 (1), lit. h), din Legea nr. 215/2001, autorităţile locale au obligaţia să
comunice prefectului prin intermediul secretarului local sau judeţean, în termen de cel mult 10
zile, dacă legea nu prevede altfel, toate actele emise de ele. Cu cel puţin 10 zile înainte de
introducerea acţiunii, prefectul va solicita autorităţilor care au emis actul, cu modificarea
necesară, reanalizarea actului socotit nelegal, în vederea modificării sau după caz, a revocării
acestuia (art. 26 (2) din Legea nr. 340/2004).
Primirea unui răspuns nefavorabil sau necomunicarea în termen a soluţiei autorităţii
administraţiei publice locale, atrage atacarea actelor respective în faţa instanţei de contencios
administrativ45. Introducerea acţiunii de către prefect se face în termen de 6 luni de la
comunicarea actului sau, după caz, 1 an de la emiterea lui.

42
Al. Basarab Şinc, op.cit., 1993, p. 60; I. Romoşan, op.cit., 1994, p. 77-78; P. Perju, ”Sinteză de
practică a Tribunalului Suceava în contencios administrativ”, în Dreptul nr. 1/1993, p. 61-62.
43
E. Popa, op.cit., 1992, p. 53; M. Preda, op.cit., 2001, p. 268.
44
Dacian Cosmin Dragoş, “Discuţii privind posibilitatea anulării unui act administrativ pe motiv de
inoportunitate ”, în Dreptul nr. 8/2004, p. 109.

45
I. Santai, op.cit, 2002-a, p. 317.
31
HETRIUC IRINA PETRONELA CAPITOLUL II. ATRIBUŢIILE PREFECTULUI

Din aceste dispoziţii rezultă că prefectul îşi exercită această atribuţie printr-o
verificare, verificarea se efectuează doar asupra actelor administrative, ea priveşte numai
legalitatea, nu şi oportunitatea actelor, fiind deci un control posterior, şi se referă numai la
actele adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene46.

Prefectul asigură împreună cu autorităţile şi organele abilitate, pregătirea şi aducerea

la îndeplinire, în condiţiile stabilite prin lege, a măsurilor de apărare care nu au caracter
militar, precum şi a celor de protecţie civilă (art. 24 (1) lit. g)).
Cu privire la această atribuţie, spre deosebire de textul actual din Legea nr. 340/2004,
art. 100 lit. e) din Legea nr. 69/1991 avea următorul cuprins: prefectul „răspunde, în
condiţiile stabilite de lege, de pregătirea şi aducerea la îndeplinire a măsurilor de apărare care
nu au caracter militar; autorităţile militare şi organele locale ale Ministerului de Interne au
obligaţia să informeze pe prefect asupra oricărei probleme care poate avea importanţă pentru
judeţ”.
În doctrina vremii s-a ridicat întrebarea, în legătură cu partea a doua a textului, de ce
autorităţile militare din judeţe (centrele militare judeţene) şi organele Ministerului de Interne
(poliţia judeţeană, comandamentul judeţean al jandarmilor şi comandamentul judeţean al
pompierilor), fiind servicii publice descentralizate ale celor două ministere, Ministerul
Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne, au un alt tratament decât celelalte servicii publice
descentralizate, aceasta cu atât mai mult cu cât atribuţiile acestor servicii publice privesc
interesele judeţului, de exemplu: respectarea ordinii publice, realizarea măsurilor de apărare
care nu au caracter militar47.

Acest text s-a păstrat şi în Legea nr. 24/1996, privind republicarea Legii nr. 69/1991,
precum şi în urma modificărilor aduse acesteia din urmă, prin O.U.G nr. 22/1997. Legea nr.
215/2001 aduce cu sine modificarea lui, astfel că în art.134 (1) lit. d) se prevede că prefectul
asigură împreună cu autorităţile şi organele abilitate, pregătirea şi aducerea la îndeplinire, în
condiţiile stabilite prin lege, a măsurilor de apărare care nu au caracter militar, precum şi a
celor de protecţie civilă; autorităţile militare şi organele locale ale Ministerului de Interne au
obligaţia să informeze şi să sprijine prefectul pentru rezolvarea oricărei probleme de interes
naţional sau judeţean, în condiţiile legii. Autorităţile militare, cele militarizate, inclusiv cele
interne, nefiind descentralizate în teritoriu, nu sunt conduse de prefect, motiv pentru care între

46
M. Preda, op.cit., 2001 p. 267.
47
V. I. Prisăcaru, op.cit., 1993, p. 498.
32
HETRIUC IRINA PETRONELA CAPITOLUL II. ATRIBUŢIILE PREFECTULUI

acesta şi ele nu există raporturi ierarhice de subordonare, ci numai de colaborare, de sprijin,

de informare48.
În doctrină s-a făcut precizarea că ar fi fost necesar ca şi în cazul “autorităţilor
militare” să se fi nominalizat aceste autorităţi, întrucât, la nivelul judeţului, „autorităţi
militare” sunt atât centrele militare, cât şi statele majore de apărare civilă, care funcţionau ca
servicii publice descentralizate ale Ministerului Apărării Naţionale49.
Obligaţia de a-l informa pe prefect privind orice problemă de interes naţional sau de
judeţ, a stârnit şi în trecut discuţii privind nedefinirea şi imprecizia ei, datorită inexistenţei
unui criteriu obiectiv în a diferenţia problemele care au importanţă pentru judeţ, de cele care
nu au o asemenea importanţă50.
Legea nr. 340/2004 aduce o rezolvare acestor probleme, rămânând astfel, ca atribuţie a
prefectului, doar asigurarea, împreună cu autorităţile şi organele abilitate, a pregătirii şi a
aducerii la îndeplinire, în condiţiile stabilite prin lege, a măsurilor de apărare care nu au
caracter militar, precum şi a celor de protecţie civilă.
Doar în situaţii de urgenţă sau de criză autorităţile militare şi organele locale ale
Ministerelor Administraţiei şi Internelor au obligaţia să informeze şi să sprijine prefectul
pentru rezolvarea oricărei probleme de interes naţional sau judeţean, în condiţiile legii, în mod
deosebit pentru gestionarea situaţiilor ce pun în pericol sau afectează siguranţa populaţiei, a
bunurilor, a valorilor sau a mediului înconjurător (art. 24).

Prefectul dispune, în calitate de preşedinte al Comitetului judeţean pentru situaţii de

urgenţă, măsurile care se impun, pentru prevenirea şi gestionarea acestora şi foloseşte în acest
sens sumele special prevăzute în bugetul propriu cu această destinaţie (art. 19 (1) lit. g).

Prefectul utilizează, în calitate de şef al protecţiei civile, fondurile special alocate de

la bugetul de stat şi baza logistică de intervenţie în situaţii de criză, în scopul desfăşurării în
bune condiţii a acestei activităţi (art. 19 (1) lit. h).

Prefectul dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenirea infracţiunilor şi

apărarea drepturilor şi siguranţei cetăţenilor, prin organele legal abilitate (art. 19 (1) lit. i).

48
I. Santai, op.cit., 2002-a, p. 317.
49
M. Preda, op.cit., 2001, p. 273.
50
M. Preda, op.cit., 1994, p. 65-66.
33
HETRIUC IRINA PETRONELA CAPITOLUL II. ATRIBUŢIILE PREFECTULUI

Acest articol aduce modificări articolelor similare din legile anterioare Legii nr.
340/2004, îmbunătăţind legislaţia în domeniu.
Amintim că Legea nr. 69/1991, în art. 100 lit. d), prevedea că una din atribuţiile
principale ale prefectului era aceea de a dispune luarea măsurilor corespunzătoare pentru
prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor cetăţenilor, prin organele legal constituite.
Atât Legea nr. 69/1991 republicată, cât şi O.U.G nr. 22/1997 menţin aceste dispoziţii.
Din punct de vedere gramatical, s-a opinat51 că sintagma legiuitorului ”dispune luarea
măsurilor” este susceptibilă de interpretări: fie prefectul dispune în mod direct, prin ordinul
său aceste măsuri, fie prefectul dispune altor autorităţi locale să ia asemenea măsuri, care într-
adevăr intră în competenţa consiliilor locale (asigură apărarea ordinii publice, respectarea
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor - art. 21 lit. ţ) din Legea nr. 69/1991) şi
în competenţa primarilor (asigură ordinea publică şi liniştea locuitorilor, cu ajutorul poliţiei –
art. 43 lit. j) din Legea nr. 69/1991), precum şi în a organelor de poliţie.
Având în vedere aceste interpretări, s-a tins către ideea că legiuitorul a vrut să dea în
competenţa nemijlocită a prefectului luarea, prin ordinul său, a unor asemenea măsuri, lucru
ce reieşea din următoarele argumente52: prefectul nu putea obliga consiliul local sau primarul,
întrucât aceste autorităţi nu i se subordonează; a obliga aceste autorităţi să ia asemenea măsuri
ar însemna ca prefectul să aprecieze asupra oportunităţii emiterii actelor acestora, el având
competenţa de a verifica doar legalitatea lor; iar legea restrângea sfera măsurilor „dispuse” de
prefect la un anumit obiect: prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor cetăţenilor, care
nu se identifică în totul cu cel al măsurilor pe care le poate lua consiliul local sau primarul ori
organele de poliţie. S-a propus, în acest sens, următoarea formulare: ”dispune măsurile
corespunzătoare”, în locul celei de ”dispune luarea măsurilor corespunzătoare”.
Propunerea nu a rămas fără ecou, formularea regăsindu-se întocmai în art. 134 (1) lit.
c) din Legea nr. 215/2001, art. 19 (1) lit. i) din Legea nr. 340/2004, în discuţie, păstrează
această sintagmă şi aduce o completare articolului anterior menţionat, adăugând apărării
drepturilor cetăţenilor şi apărarea siguranţei lor.
Prefectul asigură realizarea planului de măsuri pentru integrare europeană, şi
intensificarea relaţiilor externe (art. 19 (1) lit. j).
Prefectul dispune măsuri de aplicare a politicilor naţionale hotărâte de Guvern şi a
politicilor de integrare europeană (art. 19(1) lit. k).

51
idem, p. 64.
52
ibidem.

34
HETRIUC IRINA PETRONELA CAPITOLUL II. ATRIBUŢIILE PREFECTULUI

Prefectul hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu instituţii similare

din ţară şi din străinătate, în vederea promovării intereselor comune (art. 19 (1) lit. l).
Prefectul asigură folosirea, în condiţiile legii, a limbii materne în raporturile dintre
cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale şi serviciile publice deconcentrate în unităţile
administrativ-teritoriale în care aceştia au o pondere de peste 20% (art.19 (1) lit. m)

Prefectul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege şi de celelalte acte

normative, precum şi însărcinările stabilite de Guvern (art. 19 (2)).
Astfel de atribuţii le regăsim, spre exemplu, în articolele Legii nr. 215/2001.
Conform art. 31, constituirea consiliilor locale se face în termen de 10 zile de la data
desfăşurării alegerilor. Convocarea consilierilor declaraţi aleşi pentru şedinţa de constituire se
face de către prefect, la şedinţă putând participa şi prefectul sau reprezentantul său. În cazul în
care nu se poate realiza majoritatea de 2/3 din numărul consilierilor aleşi, şedinţa se va
organiza tot în aceleaşi condiţii, tot la convocarea prefectului, peste 3 zile. Dacă majoritatea
legală nu se întruneşte nici la a doua convocare, se va proceda la o nouă convocare, peste alte
3 zile, de către prefect. Dacă nici la ultima convocare consiliul local nu se poate reuni, datorită
absenţei, fără motive temeinice, a consilierilor, prefectul va declara vacante, prin ordin,
locurile consilierilor aleşi care au lipsit nemotivat de la cele 3 convocări anterioare, iar dacă
aceştia nu pot fi înlocuiţi de supleanţii înscrişi pe listele de candidaţi respective, se vor
organiza alegeri pentru completare, în termen de 30 de zile, în condiţiile legii privind alegerile
locale. Ordinul prefectului prin care se declară vacante locurile consilierilor ce au lipsit
nemotivat poate fi atacat de cei în cauză, la instanţa de contencios administrativ, în termen de
5 zile de la comunicare.
Tot această lege îi conferă prefectului posibilitatea de a propune Guvernului dizolvarea
consiliului local, dacă acesta a adoptat într-un interval de cel mult 6 luni, cel puţin 3 hotărâri
care au fost anulate de instanţa de contencios administrativ prin hotărâre judecătorească
rămasă definitivă şi irevocabilă. În baza propunerii prefectului făcută Guvernului, se stabileşte
data pentru organizarea alegerii noului consiliu local (art. 57).
Prefectul ia act de situaţia de dizolvare de drept a consiliului local, prin ordin, şi
propune Guvernului organizarea de noi alegeri, în cazul în care consiliul local nu se întruneşte
timp de 3 luni consecutive sau nu a adoptat în 3 şedinţe ordinare nici o hotărâre, precum şi în
situaţia în care numărul consilierilor se reduce sub jumătate plus unu şi nu se poate completa
prin supleanţi (art. 58).

35
HETRIUC IRINA PETRONELA CAPITOLUL II. ATRIBUŢIILE PREFECTULUI

Prefectul constată, de asemenea, prin ordin, suspendarea de drept a mandatului de

consilier, când acesta a fost arestat preventiv (art. 59). El ia act prin ordin şi de încetarea de
drept a mandatului primarului, în condiţiile legii, de suspendarea acestuia, precum şi de
suspendarea de drept a mandatului viceprimarului (art. 72 (3), art. 77, art. 81).
În situaţia în care se solicită prefectului, de către cel puţin 25% din locuitorii cu drept
de vot ai comunei sau oraşului, organizarea unui referendum local pentru încetarea
mandatului primarului, prefectul are obligaţia să analizeze temeinicia motivelor invocate şi să
transmită Guvernului o propunere motivată, de organizare a referendumului.

36