Optimizarea alimentației la rumegătoare

Capitolul I Definiții de noțiuni și termeni specifici

1.1 Cercetarea operațională în optimizarea activităților economice. A apărut în

domeniul militar, în cel de-al II-lea război mondial, prin operații înțelegând procese de
mare anvengură. În prezent, cercetarea operațională este considerată drept ”instrument
matematic al științei conducerii” (Boldur – Lățescu și colab., 1979) și se
caracterizează prin elaborarea de modele, de regulă matematizate, ce descriu procese
economice pentru care urmează a se lua decizii cât mai eficiente.

1.2 Metoda de apreciere tehnico-economică a furajelor constă în ierarhizarea

furajelor pe baza unui punctaj final obținut prin însumarea punctelor acordate după
două criterii, respectiv: potențialul mediu de conversie a furajelor în producția de lapte
(puncte medii lapte) și costul conversiei furajelor în producție de lapte (costul unui
punct mediu lapte).

1.3 Sistem/abordare sistemică: conceptul de ”sistem” își are originea în

termenul grecesc ”systemae”, în sensul de așezare (stare) împreună (sau conexiune).
Sistemul este definit în general ca un complex de elemente interconectate, aflate în
interacțiune efectivă sau potențială, ce poate fi identificat în orice domeniu.
Abordarea sistemică poate fi definită prin luarea în considerare a tuturor
condițiilor și factorilor ce țin de soluționarea unei probleme, constituind astfel un
mijloc de mai bună cunoaștere și înțelegere a esenței fenomenelor sau proceselor
analizate.
1.4 Proces de producție
 1.5 metode de cercetare operaționale aplicate în optimizarea activităților
economice
metodele cercetării operaționale se grupează uzual în mai multe capitole, a
căror tratare succintă scoate în evidență și pricipalele caracteristici ale utilizării
cercetării operaționale în optimizarea activităților economice.
Programarea matematică care își propune optimizarea unei funcții obiectiv pe
domeniul definit de o mulțime de restricții (egalități sau inegalități), ce pot exprima
diferite condiții economice. După natura matematică a funcției obiectiv și a
restricțiilor, programarea matematică poate fi liniară sau neliniară, în numere întregi,
stochastică, dinamică etc.
Se consideră că, metodele programării matematice pot fi aplicate cu succes în
soluționarea a două tipuri de probleme din agricultură: probleme tehnologice și
probleme legate de folosirea optimă a producției obținute.
În cadrul metodelor programării matematicii cu aplicații directe în soluționarea
problemelor din zootehnie și îndeosebi în domeniul alimentației animalelor, un loc
important este ocupat de programarea liniară.

1.5.1 Programarea liniară

Obiectul programării liniare îl constitue optimizarea unei funcții numerice de
una sau mai multe variabile, în condițiile în care variabilele sunt obligate să satisfacă
anumite restricții.
Problema care se pune în mecanismul de folosire a programării liniare constă în
traspunerea problemelor economice și tehnice într-o formă matematică de exprimare,
pentru a putea fi încadrată într-un sistem de relații.
Pentru a face posibilă această transformare este necesar să delimităm problema
de optimizat, precizând următoarele elemente:
- Ce nu cunoaștem, adică ce dorim să determinăm pe baza calculelor
matematice, stabilind asfel elementele necunoscute ale modelului;
 - În ce condiții se desfășoară procesul studiat sub aspectul calității și cantității
resurselor, relațiile ce se creează între diferitele elemente ale acestora, toate
reprezentând în expresie matematică de modelare restricțiile modelului;
- Funcția obiectiv a modelului, ce va permite alegerea celei mai bune soluții
posibile.
În cadrul programării liniare, procesul de creare și de optimizare a modelului
economico-matematic presupune parcurgerea următoarelor etape distincte:

a. Definirea necunoscutelor: - acestea fiind valorile diferitelor elemente cărora

dorim să le dăm anumite mărimi în procesul de optimizare ( ex: categorii și feluri de
furaje ce urmează să compună rația sau rețeta furajeră etc.), necunoscutele trebuie să
respecte condiția de negativitate.
b. Stabilirea restricțiilor: - acestea exprimă limitele în cadrul cărora se poate
forma o structură optimă, limitele care condiționează structura dată și care practic o și
determină. Restricțiile au caracter de obligativitate, fix (ecuații) sau elastic (inecuații).
Enunțul matematic al restricțiilor în sistemul de programare liniară se poate
face prin următoarele tipuri de relații:
-
-
-

c. stabilirea termenilor liberi: - modelul economico-matematic de programare

liniară cuprinde așa-numiții termeni liberi, situații în partea dreaptă a restricțiilor și
care reflectă conținutul acestora; valorile lor sunt determinate în general în afara
modelului, reprezentând valori minime, maxime sau egale ce trebuie realizate.
În agricultură termenii liberi pot exprima nivelul minim sau maxim ce trebuie
realizat din producția diferitelor produse, un minim sau maxim de suprafață ce trebuie
cultivat, normele de hrană pentru alimentația animalelor în cazul optimizării
rațiilor/rețetelor furajere, limite ale raportului de proporționalitate între diferite pricipii
nutritive, categorii de furaje în cadrul rației, resurse totale a căror volum nu poate fi
depășit etc.
De asemenea, termenul liber poate avea și valori nule, un exemplu fiind atunci
când producția realizată la anumite furaje, greu transportabile, trebuie consumată pe
loc.
Luarea în considerare la rezolvarea modelelor a mai multor valori ale
termenului liber creează posibiliatea obținerii mai multor variante de soluții dintre care
poate fi aleasă opțiunea optimă, în funcție de gradul în care se manifestă acțiunea
diferiților factori asupra sistemului.
Stabilirea unei singure valori pentru termenul liber al modelului, echivalează cu
acceptarea stării de echilibru permanent al unui sistem, situație imposibil de întâlnit în
agricultură, implicit în zootehnie.

d. Stabilirea criteriilor de optimizare: - prin acest criteriu se caută să se

determine obiectivele problemei economice, minimizarea costurilor sau a consumului,
maximizarea veniturilor, producțiilor, a cantității de elemente nutritive etc).
În cele mai multe cazuri este necesar ca modelul să se optimizeze succesiv pe
baza mai multor criterii, obținându-se în felul acesta variante diferite în raport cu
funcția obiectiv, sau să se utilizeze funcții obiectiv complexe oferite de programarea
liniară multicriterială.

e. Ordonarea, clasarea și verificarea informațiilor: - Folosirea metodelor

matematice impune ca orice referire privind volumul și interrelatiile factorilor să fie
prezentată într-o formă cuantificată în așa fel încât să se poată stabili relația
matematică a funcției acestor factori. În agricultură și îndeosebi în zootehnie, unde
relațiile funcționale între cauză și efect depind deseori de condiții subiective, cum ar fi
condiții biologice sau naturale, se impune găsirea unor metode care să excludă cazurile
întâmplătoare, netipice, evidențiind corelațiile funcționale cu caracter general,
determinant.
 Materialul informațional trebuie să fie precis, complet, prezentând fenomenele
în întreaga complexitate în care ele se desfășoară, însă, trebuie avut in vedere și faptul
că un material informațional mult prea vast, insuficient de selectiv, poate duce la
nefolosirea lui completă sau le crearea unor relații funcționale nereale.
Este necesară evidențierea de la bun început a informațiilor ce cuprind
funcționalitatea factorilor care au un rol deosebit, cu o acțiune preponderentă asupra
funcționalității modelului.

f. Înlăturarea incompabilităților: - matematice, tehnice, economice, sociale.

Prin definiție, un sistem de ecuații liniare trebuie sa admită cel puțin o soluție; dacă nu
respectă această cerință, sistemul este incompatibil.
De multe ori caracterul de incompabilitate poate să decurgă dintr-o formulare
ilogică a restricțiilor. Pentru a evita neajunsul produs de incompabilitate, este necesară
respectarea anumitor reguli de modelare, dintre care menționăm:
- întotdeauna când se enunță restricțiile de minim și de maxim, între limitele
acestora trebuie să existe un anumit interval, astfel inegalitățiile nu au funcționalitate
prin aceea că limita maximă din prima restricție se suprapune limitei minime a celei de
a doua restricții, rezultând în acest fel o egalitate;
- incompatibiliatea poate să apară din insuficiența unor resurse necesare
satisfacerii unor restricții, în acest caz se scade nivelul de folosire a unor resurse care
sunt în deficit, sau se ridică volumul total al resurselor în cauză;
- prin enunțul restricțiilor de egal (=) sau cel puțin (>) să nu se ocupe prea mult
din posibilitățile de optimizare ale modelului.
În procesul de analiză și înlăturare a incompatibilităților, se deosebesc patru
trepte urmărind:
- compatibilitatea matematică;
- compatibilitatea tehnică, după ce modelul a fost rezolvat matematic, se
analizează rezultatele din punct de vedere tehnic, înlăturând inadvertențele;
- compatibilitatea economică a soluției rezultate;
- compatibilitatea socială a soluției rezultate.