Sunteți pe pagina 1din 1

- Dă-mi sâmburele, spuse copilul plăpând,

Să văd care taine în el se ascund...

- De-l spargi, taina lui se va pierde în vânt...


Mai bine astupă-l ușor cu pământ.
Curând va-ncolți, ridicând înspre soare
Un trunchi mlădios cu frunze ușoare.

- Dă-mi frunza, să văd ce se-ascunde în ea,


Zise copilul cu ochii de stea.

- În ea stau ascunse seve hrănind


Pomul spre cer, ramuri mari înălțând.
Primăvara, de-o rupi, pomu-ntreg va muri
Și taina din sâmbure n-o vom mai ști.

- Dă-mi mugurul, spuse copilul crescând,


De tainele lui astăzi mult mai flămând.

- Din el se deschid flori roz și senine,


Din care polenul e purtat de albine
Din floare în floare și-apoi înspre miere...
De-l rupi, din sâmbure taina tot piere !

- Dă-mi floarea atunci, cuprins de mirare


Zise copilul, cu ochi de cicoare.

- Din ea în curând va prinde viață


Un fruct acrișor și verde la față.
La toamnă se coace zemos și aprins...
De-o rupi, taina sâmburelui iară s-a stins.

- Dă-mi fructul, îl vreau, e așa cum ai spus,


De ani și-anotimpuri urcat colo sus.

- E al tău de acum până vin iar cocorii


Și-albinele-or zbura prin petalele florii.
Mănâncă încet, cu luare aminte
Și tainele-or trece în tine, cuminte.

- Dar, iată, înțelept, copilu-a răspuns:


- În fruct este sâmburele ce-n pământ l-am ascuns !

Ioan Lăncrăjan – ”Sâmburele”