Formatiunea reticulata

Formatiunea reticulata a trunchiului cerebral se intinde in partea superioara

pana la diencefal (talamus, hipotalamus si cortex) si in partea inferioara pana la
nivelul maduvei spinarii.

* a fost descrisa, initial, de un medic roman, Cajal, in 1911, dar atunci a fost
descrisa ca o simpla structura de sprijin si abia mai tarziu s-a putut afirma ca
formatiunea reticulata are si alte functii, care au fost greu de precizat la
inceputul studiilor

* este alcatuita din nuclei si fibre si este dispusa in forma de retea, in afara
grupelor nucleare de substanta cenusie din trunchiul cerebral

* este in legatura cu toti centrii si nucleii reticulati de la toate nivelele

cerebrale ; formeaza, astfel, un sistem functional foarte important, care a
primit numele de sistemul reticulat activator ascendent (SRAA). Aceasta
structura este bine sistematizata, cu rol in mentinerea tonusului cerebral sau a
starii vigile, care este acea stare de pregatire a intregului sistem nervos, pentru
orice tip de activitate cerebrala. Pe fondul acestei stari vigile, formatiunea
reticulata contribuie la realizarea unor reflexe si la reglarea unor mecanisme de
integrare legate de emotii, perceptii, motivatii, somn si habituare

* este foarte importanta pentru functii precum : atentia accentuata, lipsa de

reactie, repulsia la un anumit stimul. Absenta actiunii sale corticale duce la
somn, iar stimularea sa produce trezirea

* formatiunea reticulata alcatuieste si un al doilea sistem important, numit

sistemul reticulat descendent, cu rol in modelarea tonusului muscular, in sens
activator sau inhibator

* in 1972, prof. Danaila, care a continuat studiile prof. Cajal, a descris un al

treilea sistem – sistemul reticulat inhibitor ascendent. Lezarea acestuia
produce sindromul de logoree si hiperkinezie, caracterizata prin agitatie
motorie si vorbire fara sfarsit

Sistemul reticulat activator ascendent si sistemul reticulat inhibitor

ascendent sunt conectate reciproc si actioneaza in mod continuu, ilustrand
starea de veghe si somn, precum si intreaga gama de aspecte intermediare
dintre acestea. Alaturi de aceste sisteme reticulate, mai actioneaza sistemul
umoral hormonal, sistemul vegetativ, motivatiile, trebuintele, vointa si
ratiunea. Impreuna realizeaza extrem de multe functii, care contribuie la
functionarea psihicului : vigilenta corticala, perceptia, discriminarea temporo-
spatiala, memorizarea, expresia emotionala, recompensa, ritmurile biologice,
somnul, reglarea fina a miscarilor muschilor scheletici, pozitia si locomotia,
indemanarea, gestica, expresia faciala, masticatia, deglutitia, respiratia,
circulatia, precum si controlul sistemului somato-senzorial si neuroendocrin.

Sindroame de tip reticulat produse prin leziuni ale formatiunii reticulate

* mutismul akinetic – este o tulburare permanenta sau intermitenta a starii de

constienta, caracterizata prin lipsa de raspuns la intrebari, fapt care se
numeste mutism, imobilitate a corpului si capului, ceea ce se numeste
akinezie, prin prezenta orientarii globilor oculari spre punctul de interes, dar cu
lipsa raspunsului emotional si motor la incercarea de comunicare a
examinatorului. Bolnavul nu este paralizat, dar se comporta ca si cum ar fi.
Acest sindrom are origine reticulata. Cu toate acestea, ritmul veghe-somn este
pastrat, iar alimentarea este posibila, deglutitia fiind buna. Leziunile anatomice
in urma carora apare acest sindrom sunt foarte variate, fiind observate in
cursul proceselor lezionale, intinse de la punte pana la nucleii bazali ai bulbului.
Aceste leziuni se manifesta la nivelul sistemului reticulat activator ascendent.

* sindromul de logoree cu hiperkinezie – apare la bolnavi cu diferite afectiuni

neuro-chirurgicale si se caracterizeaza prin vorbire incontinenta, adesea fara
sir, insotita de hiperkinezie, adica un fel de logoree a miscarii. Bolnavul
exagereaza evocarile, atentia, reflexul de orientare, mobilitatea, simtul critic.
Doarme foarte putin, 2-3 ore pe zi, are judecata si rationamentul deteriorate,
in functie de gradul de localizarea leziunii cerebrale. Sindromul apare prin
afectarea sistemului reticular ascendent.

* rigiditate prin decerebrare – are drept cauza lezarea aceluiasi sistem reticular
inhibitor ascendent, dar fiind cunoscut faptul ca cele doua sisteme, activator si
inhibitor ascendent, nu pot fi strict separate anatomic, de regula, leziunile dau
sindroame combinate, greu de diferentiat, insotite de cele mai multe ori de
tulburari ale tonusului muscular. In mod normal, atat trunchiul cerebral cat si
maduva spinarii se afla sub controlul nivelelor superioare ale sistemului nervos
central. Cand acest control se intrerupe printr-o transectiune a trunchiului
cerebral, se produce aceasta rigiditate decerebrala caracterizata prin
hipertonia (cresterea tonusului muscular) la muschii extensori ai membrelor si
gatului, la care se adauga deficite ale miscarilor lobilor oculari.

Ca o concluzie, putem spune ca formatiunea reticulata de la nivelul

trunchiului cerebral are un rol deosebit in urmatoarele situatii :

- mentinerea ritmului normal veghe-somn

- mentinerea tonusului muscular

- reglarea reflexelor musculare

- coordonarea functiei sistemului nervos autonom

- modularea perceptiei durerii

Formatiunea reticulata nu reprezinta un sistem functional autonom cu

valente psihoafective sau de constienta deosebite, ci reprezinta o cale
intermediara, un filtru reglator al unei largi game de influente umorale,
vegetative, senzoriale si motorii. Functionalitatea sa este subordonata
ansamblului functional al intregului organism si activitatii tuturor aparatelor si
sistemelor, in corelatie cu mediul fizic si social al individului.