Nevoile umane si resursele economice

Societatea umana s-a constituit, a existat si exista datorita activitatii oamenilor. Activitatea
umana - asa cum o cunoastem astazi - este deosebit de ampla si diversificata. Ea se dezvolta
continuu ca rezultat al progresului stiintei si tehnicii, imbracand forme variate, de la productia de
bunuri la creatia artistica si stiintifica. Activitatea umana a avut si are ca baza de pornire
necesitatea satisfacerii unor multiple nevoi umane. Ele apar sub forma a ceea ce resimt oamenii
ca fiindu-le necesar pentru existenta, pentru formarea si dezvoltarea lor si a societatii. Nevoile
umane, asadar sunt izvorate din conditiile de viata ale oamenilor, respectiv din cerintele de
consum ale acestora si din cerintele rezultate din participarea lor la viata sociala.

Nevoile sau trebuintele umane pot fi diferite ca cerinte obiectiv necesare ale vietii umane, ale
existentei si dezvoltarii purtatorilor lor - oamenii, grupurile sociale, colectivitatile national
statale, societatea in ansamblul ei[1]. Mai simplu, nevoile reprezinta un sir nesfarsit de cerinte
ale omului ce apar si se manifesta pe tot parcursul vietii. De remarcat, faptul ca nevoile umane se
diversifica si se amplifica continuu pe masura ce se creeaza posibilitati mai mari de satisfacere a
lor. Satisfacerea unor nevoi genereaza aparitia altora si asa mai departe. Acest fapt pune in
evidenta caracterul dinamic al nevoilor umane, inmultirea si diversificarea lor pe masura
dezvoltarii societatii.

Analizate cu atentie sesizam ca nevoile umane au, pe de o parte, o incarcatura obiectiva, iar pe de
alta parte, una subiectiva. Determinarea obiectiva se refera la constientizarea nevoilor si la
corelarea lor cu posibilitatile materiale ale societatii si ale fiecarui individ. Privite astfel, ele apar
ca nevoi efective, ca trebuinte efective. Incarcatura subiectiva pune in evidenta faptul ca de multe
ori nevoile reflecta dorintele oamenilor necorelate cu posibilitatile efective de acoperire a lor.
Multe dintre ele, datorita acestui fapt, raman simple doleante. Nevoile umane, putem spune,
formeaza un sistem integrat in cadrul caruia ele sunt grupate si ordonate dupa anumite criterii.
Ne propunem doar sa exemplificam : dupa natura lor, corespunzator dimensiunii fiintei umane,
intalnim nevoi naturale (biologice sau fiziologice), nevoi de grup sau sociale si nevoi spiritual -
psihologice; din punct de vedere al subiectilor purtatori, se grupeaza in nevoi individuale, de
grup, ale societatii; din punct de vedere al ciclului activitatii umane, ele se grupeaza in nevoi
zilnice, saptamanale, lunare, semestriale, anuale, s.a.; din punct de vedere al naturii bunurilor ele
pot fi nevoi care se satisfac cu bunuri materiale (hrana, imbracaminte, locuinta, etc.) si nevoi care
se satisfac cu ajutorul serviciilor, etc. Desigur, clasificarea nevoilor poate merge mult mai in
adancime, contribuind la o mai buna cunoastere a lor. Aceste clasificari au un anumit grad de
conventionalitate, ele nu au un caracter absolut.

Pentru satisfacerea nevoilor lor, oamenii se implica in activitatile din societate. Cu alte cuvinte,
nevoile reprezinta mobiluri ale actiunii umane, ale intregii activitati social-economice ale
oamenilor, manifestandu-se la suprafata societatii sub forma de interese economice.

Nevoile reflecta raporturile oamenilor cu mediul natural si cel social, determinand pe acestia sa
actioneze asupra naturii pentru a crea bunuri si servicii in vederea satisfacerii lor. Interesele
economice, ca reflectare a nevoilor, pun in evidenta, motivatia actiunii umane. Ele apar ca nevoi
umane intelese de oameni (constientizate) si care se manifesta in procesul cooperarii si
confruntarii dintre acestia in vederea dobandirii bunurilor necesare satisfacerii lor. Acest fapt

1
necesita atragerea de resurse si transformarea lor in bunuri si servicii, precum si toate celelalte
actiuni prin care bunurile si serviciile ajung in faza consumatiei si se consuma.

De precizat ca si interesele economice se pot grupa diferit. Pornind de la pozitia pe care o detine
omul in societate, ele se pot prezenta ca interese individuale sau personale, interese de grup si
interese generale. Acestea la randul lor, pot fi nuantate corespunzator nevoilor de care sunt
legate. Este firesc ca fiecare individ sa fie purtator a numeroase interese, impletindu-se nivelul
individual cu cel de grup si general. Nevoile umane, prin specificul si, mai ales, prin modul lor
de manifestare, se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi[2] :

- sunt nelimitate ca numar. Pe masura ce o nevoie este satisfacuta apar altele, procesul
fiind neintrerupt. Progresul societatii duce in mod direct la largirea ariei nevoilor, atat
la nivel de individ, cat si de grup sau de societate;

- sunt limitate in capacitate, respectiv ca volum. Fiecare nevoie in procesul satisfacerii

ei atinge, la un moment dat, un prag de saturabilitate. Acest lucru nu inseamna ca
nevoia dispare, ea reapare la anumite intervale, mai mici sau mai mari, de timp;

- sunt concurente, respectiv unele nevoi se extind in detrimentul altora. Unele nevoi pot
fi substituite de altele;

- sunt complementare, respectiv se conditioneaza reciproc.

Nevoile, ca reflectare a necesitatilor, a trebuintelor declanseaza actiunea umana, care,

pentru a avea finalitate, presupune atragerea resurselor si transformarea lor in bunuri
sau servicii. Cu alte cuvinte, orice activitate umana presupune utilizarea unor resurse
specifice, in cantitati diferite si de calitati corespunzatoare.

Resursele sunt reprezentate de toate elementele pe care omul le foloseste in activitatea sa pentru
a obtine bunuri si servicii necesare satisfacerii nevoilor sale.

Resursele, corespunzator naturii lor, sunt de doua feluri :

a) resurse primare sau originale, constituite din potentialul natural si potentialul

demografic de care dispune societatea in fiecare etapa a evolutiei sale. Mediul natural
- geografic ofera principalele resurse necesare existentei omului si progresului
societatii. La acestea se adauga resursele umane, care au capacitatea de a pune in
valoare resursele naturale;

b) resurse derivate, rezultante ale activitatii umane si care sunt formate pe baza celor
dintai. In cadrul lor se cuprind utilaje, echipamente tehnice, cunostintele si experienta
stiintifica a oamenilor, etc.

Resursele derivate au calitatea de a ridica eficienta utilizarii tuturor resurselor atrase si folosite de
oameni. Daca avem in vedere forma actuala de existenta a resurselor, acestea se pot grupa in
resurse materiale si resurse umane. Sunt si alte criterii de grupare a resurselor. De pilda, resursele

2
naturale, in functie de durata folosirii lor, se pot grupa in resurse neregenerabile sau epuizabile
(ex. zacamintele de tot felul) si resurse regenerabile (ex. pamantul folosit in agricultura, apa,
etc.). Desigur, unele resurse naturale pot fi recuperate si reutilizate, altele pot fi partial recuperate
si reutilizate, iar o parte din ele sunt nerecuperabile.

Oamenii au cautat in permanenta sa descopere noi resurse, sa le atraga in activitatea lor si sa le

foloseasca cat mai rational. Evident, de la perioada la perioada, resursele utilizate de oameni au
sporit cantitativ si s-au diversificat. Aceasta evolutie nu trebuie privita in sine, ea trebuie privita
in corelatie cu evolutia nevoilor la a caror satisfacere contribuie resursele.

Intre nevoi si resurse trebuie sa existe o asemenea corelatie care sa permita desfasurarea normala
a vietii in fiecare etapa istorica data. De regula, raportul intre nevoi si resurse este de forma :

Inegalitatea dintre nevoi si resurse pune in evidenta faptul ca, in raport cu cresterea si
diversificarea nevoilor umane, resursele au fost si au ramas limitate. Cu alte cuvinte, resursele au
fost si sunt caracterizate ca resurse rare, in sensul ca ele nu sunt disponibile decat in anumite
limite cantitative, in timp ce nevoile umane tind a fi nelimitate.

3
 AGENTII ECONOMICI

Nevoile umane constituie punctul de pornire,impulsul activitatii economice.Prin volumul,

structura si nivelul lor calitativ , nevoile determina activitatea economica , prin care trebuie sa
produca bunurile si serviciile solicitate ,menite sa satisfaca trebuinte , dorinte si aspiratii.

Activitatea economica este rezultatul participarii simultane a milioane de indivizi ce

realizeaza milioane de actiuni, de acte economice.

Activitatile economice care au loc in cadrul economiei nationale a unei tari necesita
prezenta subiectilor vietii economice, a acelor care desfasoara efectiv aceste acte economice si
care sunt cunoscuti sub denumirea de agenti economici sau de operatori economici.

Definirea conceptului de agenti economici

Agentii economici sunt persoane sau grupe organizate de persoane , care participa la viata
economica a societatii, indeplinind anumite roluri si avand comportamente economice
similiare.Ei pot fi persoane fizice sau juridice care poseda , intr-un fel sau altul factori de
productie pe care ii utilizeaza si/sau dispun si consuma bunuri produse in societate.

In cadrul fiecarei tari exista un numar insemnat de agenti economici care se diferentiaza
intre ei in functie de:

- forma de proprietate

- sfera su domeniile de activitate in care se actioneaza

- formele de organizare a activitatii lor

Tipuri de operatiuni economice realizate de agentii economici:

a). Operatiuni asupra bunurilor/serviciilor :

 Producerea de bunuri /servicii

 Consumuri intermediare si finale

 Formarea bruta a capitalului fix

 Impozituri.

b).Operatiuni de repartitie:

 Plata salariilor , impozitelor , taxelor

4
  Transferuri de capital

 Asigurari de bunuri.

c).Operatiuni financiare :

 Obtinerea de credite

 Cumpararea de actiuni, obligatiuni

 Efectuarea platii

Multitudinea si marea diversitate a agentiilor economici a impus folosirea unor criterii de

grupare si caracterizarea lor.

Pe plan mondial , cea mai mare utilizare cunoaste tipologia ce sta la baza sistemului de
evidenta statistica a conturilor nationale, unde se disting:

1). Agenti economici producatorii de bunuri si servicii

2). Agenti economici consumatori

3). Agenti economici financiari – reprezentantii de institui financiare

si de credit

4). Administratiile

5). Strainatatea - agenti apartin altor economii nationale .

Un alt criteriu reprezentativ este cel institutional, care permite o calsificare logica si clara a
agentiilor economici si , in acelasi timp , permite evidentierea fluxurilor real si monetare care
caracterizeaza circuitul de ansamblu al activitatii economice.

Gruparea agentilor economici pe sectoare institutionale se realizeaza pe baza functiei lor

principale in economie.Din alt punct de vedere intalim urmatoarele categorii de agentii
economici:

1). INTREPRINDERILE au caracteristici comune:

 Reprezentate de unitatile economice care produce bunuri si servicii marfare de natura

nefinanciara;
 Functia lor principala este de a produce bunuri si servici;
 Scopul activitatii desfasurate este maximizarea profitului;
 Finalitatea activitatii economice o constituie satisfacerea nevoilor populatiei;
 Prin cumparara de factori de productie si transformarea lor in bunuri de consum creeaza
valoarea adugata plus valoarea creata in cadrul intreprinderii;

5
 Au o dimesiune sociala : fiecare din ele , totodata un grup de oameni;
 Sunt in interactiune permanenta cu alte intreprinderi si centru de decizie din sistemul
economiei si sociale in care exista.

2). MENAJELE (Gospadarii) – caracteristici

 Reprezentate de populatie (ca ansamblu de consumatori)

 Functia principala : consumul

 Scopul activitatii desfasurate este maximizarea ultiliatii (satisfactiei) economice.

6
  Pentru a-si asigura consumul , indivizii ofera servicii de munca in schimbul
obtinerii unor venituri:

 Munca prestata este un serviciu marfar, de natura nefinaciara;

 Unitatii economice neomogene – se diferentieaza intre ele prin:

- sursa venturilor

- traditii

- confort

- grad de pregatire

3). ADMINISTRATIILE

3.1 Administratiile publice (centrale si locale )

- reprezinta un sector institutional ce furnizeaza servicii nemarfare membrilor societatii,

precum apararea nationala, ordine publica, asistenta sociala, educatie , sanatate .

- pentru a furniza astfel de servicii, guvernul obtine venituri din taxe si impozite de la
populatie si firme (prelevarii obligatorii), urmand apoi ca ele sa fie redistribuite catre anumiti
beneficiari.

3.2 Administratiile private

- reprezentate de societatile de caritate, fundatii, partide politice, organizatii religioase,

sindicate , Crucea Rosie;

- produc in general bunuri si servicii nemarfare pentru populatie;

- spre deosebire de administratiile publice , care isi asigura veinturile prin impunere fiscala,
cele private obtin venituri din contributii voluntare ale celorlate sectoare constitutioanale si din
activitati proprii.

7
 F
i
g
2
.
A
c
i
t
i
v
a
t
i
i

e
conomice a administratiilor .

4). BANCILE

 formeaza vectorul institutiilor financiare

 toate schimburile dintre agentii economici se fac prin intermediul banilor = incasarile si platile
ocazionate de schimburile de marfuri sunt realizate prin intermediul bancilor
 Rolul bancilor- este de a colecta economiile populatiei agentilor economici.

- si a acorda credite celor ce solicita.

5). SOCIETATI DE ASIGURARE

 rolul lor este de a prelua riscul producerii unui eveniment nedorit;

 activitatea acestora are caracter comercial – plata este reprezentata de primele de asigurare.

6). EXTERIORUL

 reflecta tranzactiile care au loc intre unitatile reziduale si cele nereziduite;

 ofera o vedere de ansamblu asupra relatiilor economice care leaga o tara cu restul lumii.

In Concluzie se poate spune ca:

8
 Economia nationala a unei tari reflecta, intr-un singur tot,
multitudinea agentilor economici existententii in tara respectiva, organizatii sub diferite
forme , care desfasoara o activitate care se interconditioneaza reciproc.

Aceasata conditionare este relevata de totalitatea fluxurilor monetare ce au loc

intre participantii la viata economica ( de circuit economic).Ex: circuitul economic
intre sectoarele institutionale intreprinderi si menaje.

9
 Funcţiile preţurilor

Principalele funcţii îndeplinite de către preţ într-o economie de piaţă sunt

următoarele:
1. Funcţia de calcul şi măsurare a cheltuielilor şi rezultatelor constă în aceea că
prin intermediul preţurilor, indicatorii eforturilor şi efectelor ce caracterizează
activităţile economico-sociale capătă o expresie bănească concretă. În acest
context, preţul apare ca instrument de fundamentare a deciziilor adoptate de agenţii
economici în toate fazele circuitului economic: aprovizionare-producţie-desfacere;
2. Funcţia de informare a agenţilor economici, prin intermediul căreia pe de o
parte, factorii de producţie sunt orientaţi spre utilizările cele mai eficiente, iar
consumatorii spre alegerile cele mai convenabile. Preţul este acela care îl
determină pe producător să extindă, să restrângă sau să abandoneze anumite
activităţi. În acest fel, el este cea mai importantă sursă de informaţii pentru
adoptarea deciziilor de alocare şi realocare a resurselor pe domenii;
3. Funcţia de stimulare a agenţilor economici producători, prin recuperarea
cheltuielilor şi asigurarea profitului, ca premisă a continuităţii activităţilor
economice. Ofertanţii sunt stimulaţi să crească producţia acelor bunuri pentru care
se oferă preţuri avantajoase pe piaţă dar, în acelaşi timp, preţurile acţionează ca
factor de presiune asupra reducerii costurilor de producţie în scopul creşterii
profiturilor încasate;
4. Funcţia de pârghie economică, justificată în primul rând prin aceea că preţurile
cuprind în structura lor elemente valorice, considerate fiecare ca fiind pârghii
economice şi anume: salarii, impozite, contribuţii, dobânzi, taxe, profit, comisioane
şi adaos comercial etc.; în al doilea rând prin aceea că preţul unui produs se
încadrează într-un sistem de preţuri ale altor produse cu care se află în raporturi de
proporţionalitate (denumite şi preţuri relative), iar în al treilea rând prin aceea că
preţurile au implicaţii complexe în gestiunea agenţilor economici acţionând în
două faze importante: în faza aprovizionării, prin preţurile factorilor de producţie şi
în faza desfacerii, prin preţurile produselor livrate;
5. În anumite situaţii, şi în special când se practică preţuri administrate, preţul este
un factor de redistribuire a veniturilor şi patrimoniului între diferite categorii de
agenţi, ramuri şi sectoare de activitate.
Decizia de preţ se adoptă ţinând seama de existenţa unor constrângeri monetare,
fiscale, bugetare, tehnice, economice şi sociale, etc. şi a unor libertăţi de acţiune a
agenţilor economici. Constrângerile se manifestă sub forma unor elemente

10
normative şi a unor elemente sau condiţii obiective. Elementele normative constau
în legi, hotărâri şi ordonanţe guvernamentale, ordine ale ministerelor, hotărâri ale
autorităţilor locale, şi alte acte normative privind preţurile, cheltuielile cuprinse în
preţ şi celelalte componente ale preţurilor (dobânzi, profit, impozite şi taxe, adaos
comercial), precum şi unele restricţii privind producţia, desfacerea şi consumul,
importul şi exportul, etc. În fostele ţări socialiste, cu economie planificată, rolul
hotărâtor l-au avut aceste elemente normative. În economia de piaţă, elementele
normative au un rol mai scăzut; în general intervenţia statului în formarea
preţurilor se realizează indirect, prin măsuri fiscale, valutare, vamale, etc.
Elementele obiective sunt date de existenţa şi funcţionarea pieţei cu toate
componentele sale: raportul cerere-ofertă; nivelul cheltuielilor de producţie şi rata
profitului, pe plan intern şi internaţional, care determină producătorii să-şi extindă
sau restrângă producţia la anumite bunuri; oferta scăzută la anumite mărfuri care
permite ofertanţilor să practice preţuri ridicate şi care pot provoca o creştere a
producţiei la sortimentele respective; existenţa unor stocuri de mărfuri greu
vandabile, care impune operarea unor reduceri de preţuri; variaţia intensă a
raportului cerere-ofertă care presupune adaptabilitatea operativă la modificarea
condiţiilor; existenţa unor capacităţi de producţie neutilizate sau insuficiente care
determină producătorii să adopte anumite decizii privind producţia şi preţurile
(extinderea producţiei şi reducerea preţurilor sau scăderea ori menţinerea
producţiei şi a preţurilor).

11
 Tipologia pietei

Tipologia pietei insumeaza ansamblul metodelor si tehnicilor folosite in analiza si

structurarea datelor privitoare la o anumita colectivitate, cu scopul de a identifica si
caracteriza tipurile care o compun.Intr-o reprezentare grafica a notiunii de tipologie
(. 4), aceasta constituie o localizare a punctelor prin care se contureaza hiperspatiul
in care sunt dispuse componentele colectivitatii cercetate. De pilda, punctul T din
ura reprezinta un tip de consumator, care are ca principale trasaturi tipice : nitul,
consumul si varsta si care se localizeaza in hipercubul proiectat prin coordonatele
respecti.
Tipologia pietei se delimiteaza de segmentare atat prin specificul demersului pe
care-l presupune, cat si prin forma de exprimare a rezultatelor la care se ajunge.
Astfel, in privinta demersului, in timp ce segmentarea reprezinta un proces
coborator, ce subdivide in mod succesiv colectivitatea cercetata, tipologia pleaca
de la componentii individuali ai colectivitatii, pe care-i reuneste treptat in tipuri cat
mai largi, in functie de anumite caracteristici comune sau foarte apropiate.
Numarul de segmente (in cazul segmentarii) si numarul de tipuri (in cazul
tipologiei) se pot sili in prealabil de catre cercetator sau beneficiarul cercetarii. Dar,
intre segment si tip exista si o deosebire de compozitie. Daca segmentul este strict
omogen (in functie de criteriile alese in acest scop), tipul are o compozitie
eterogena.In general, in cercetarea tipologica se incepe prin determinarea tipurilor,
pornindu-se de la elementele descripti care definesc efectile ce apartin unui tip,
urmand a se pune, apoi, in relatie factorii sau elementele care-i separa,
delimiteaza74.
Daca luam cazul unei anchete efectuate asupra unui esantion de consumatori,
analiza tipologica se asaza pe urmatoarea judecata: fiind dat un anumit criteriu,
definit pe baza distantelor care separa componentii colectivitatii (consumatorii, in
cazul nostru), se delimiteaza un numar restrans de tipuri (de consumatori), incat
fiecare tip sa se caracterizeze printr-un grad ridicat de omogenitate in structura lui
interioara si, in acelasi timp, sa prezinte o cat mai mare disparitate fata de celelalte
tipuri. Cu alte cuvinte, scopul tipologiei este de a izola, in cadrul unei colectivitati

12
date, grupele in care se reunesc indivizi de acelasi tip, ale caror caracteristici (cum
am subliniat mai sus) sunt comune sau cel putin foarte apropiate75.
Numarul de tipuri ce pot fi identificate in cadrul colectivitatii studiate (care permit
caracterizarea generala a acesteia, caracterizarea raporturilor dintre diferitele tipuri
conturate, ca si a principalelor elemente care le diferentiaza) depinde de gradul de
eterogenitate a respectii colectivitati, de gradul de aprofundare a structurii pietei si
de pragul de exigenta manifestat fata de rezultatele cercetarii. Asa, de pilda, daca
populatia cercetata o reprezinta consumatorii unei grupe de produse, o cercetare
aprofundata ar putea descoperi ca fiecare consumator se particularizeaza prin ceva
de ceilalti, alcatuind un tip aparte.
Dar numai anumite deosebiri prezinta valoare practica; criteriile de analiza utilizate
trebuie sa faca posibil ca anumiti componenti ai populatiei cercetate, ce difera intre
ei printr-un numar mic de trasaturi, sa poata fi grupati in acelasi tip, reducandu-se,
astfel, numarul total de tipuri in care va fi divizata colectivitatea cercetata.
De asemenea, in silirea tipurilor pentru caracterizarea unei colectivitati, prezinta
importanta si asa-zisa densitate locala, adica gradul de concentrare a componentilor
respectii colectivitati.In scopul identificarii tipurilor cu aceleasi caracteristici sau
foarte asemanatoare, cercetatorul poate apela fie la analiza tipologica prin
acumulare, fie la analiza tipologica prin concentrare.
Analiza tipologica prin acumulare se caracterizeaza prin aceea ca tipurile se
constituie in mod progresiv, pornind, pentru inceput, de la un singur cumparator si,
apoi, acumuland treptat noi cumparatori, in functie de trasaturile lor comune.
Pentru a prezenta etapele de lucru in analiza tipologica prin acumulare, folosim
urmatoarele notatii:
n = numarul de intrebari ale chestionarului;
Ki= numarul de posibilitati de raspuns la intrebarea I (i = 1, 2, 3 .. n), iar Ki > 2 ;
N = numarul total al posibilitatilor de raspuns ;
Pr = raspunsul consumatorului p la posibilitatea de raspuns j de la intrebarea i
1J 0 = 1. 2,3. »»» Ki);
qr = raspunsul consumatorului q la posibilitatea de raspuns j de la intrebarea i U 0
= 1. 2. 3. »»» Ki).
De asemenea, notam cu 1 raspunsu

13
l afirmativ (pozitiv) si cu 0 raspunsul negativ.
a) O prima etapa de lucru in analiza tipologica prin acumulare se refera la calculul
distantei tipologice maxime (D) intre doua elemente ale esantionului
b) Se determina pragul de exigenta
c) Se iau la intamplare doua chestionare notate cu p, respectiv q si se calculeaza
distanta tipologica dintre acestea
d) Se a pragul de exigenta cu distanta tipologica
e) Se analizeaza raspunsurile din chestionarele urmatoare, pentru fiecare
repetandu-se etapele c si d, pana se formeaza (epuizeaza) numarul Nt de tipuri
admisibile. Daca s-a epuizat numarul de tipuri admise a se forma, iar valorile
distantelor tipologice, ce se calculeaza in continuare pana la epuizarea persoanelor
chestionate, sunt mai mari decat pragul de exigenta, se va proceda la determinarea
marimii deplasabile.
Cu ajutorul marimii deplasabile se va proceda, apoi, la regruparea tipurilor
constituite anterior, pana se ajunge la numarul de tipuri admis a se forma.
Marimea deplasabila se determina ca produsul dintre numarul de intrebari din
chestionar si distanta tipologica minima dintre raspunsurile a doi componenti ai
colectivitatii cercetate (A=nxAmin).In acest scop, se identifica:
- marimile deplasabile minime dintre tipuri (Mdt);
- marimea deplasabila dintre persoana h" si tipul fata de care distanta tipologica
este minima (Mdht).
- daca Mdt < Mdht, persoana h" apartine tipului dt" ;
- daca Mdt > Mdht, persoana h" va alcatui un tip separat.
f) Numarul tipurilor admise a se forma epuizandu-se, se procedeaza la regruparea
tipurilor constituite anterior si completate.
g) in raport cu transformarile pe care le impune marimea deplasabila, se
recalculeaza pragul de exigenta, pe baza lisajului exponential
Analiza se continua identic pentru toate celelalte chestionare, de fiecare data refa-
candu-se pragul de exigenta pe baza relatiei de la punctul g.
Dupa epuizarea tuturor raspunsurilor si constituirea tipurilor, fiecare tip este
analizat si caracterizat in parte, in functie de criteriile de tipologie silite.
Analiza tipologica prin acumulare prezinta dezavantajul ca este aplicabila numai in
cazul unor esantioane mici, mai ales pe piata capitalului tehnic.

14
La un numar mare de chestionare, pe masura cresterii numarului de consumatori
dintr-un tip, dispersia in cadrul tipului creste, in vreme ce intre tipuri scade, facand
imposibila individualizarea lor.
Analiza tipologica prin concentrare se particularizeaza fata de analiza tipologica
prin acumulare prin aceea ca apeleaza la operatiunea de concentrare a indivizilor in
tipuri.In momentul de plecare, fiecare consumator este considerat un tip distinct,
numarul tipurilor provizorii fiind egal deci cu numarul membrilor colectivitatii
supuse analizei. Imediat ce se procedeaza la gruparea a 2 consumatori (intre care
distanta tipologica este mica), numarul tipurilor se reduce cu 1. Pe masura ce
numarul celor grupati creste, numarul tipurilor se reduce cu 1, 2, 3 n unitati,
ajungandu-se, in final, la numarul tipurilor considerat optim.
Aceasta metoda prezinta si ea inconnientul ca, lucrand la inceput cu un numar de
tipuri foarte mare (identic cu efectivul esantionului), in cele mai multe cazuri nu
exista o capacitate corespunzatoare de prelucrare, iar calculul distantelor este
extrem de greu de realizat; ca urmare, metoda amintita este utilizabila in cazul unor
esantioane cu efecti reduse sau anchetelor pilot.

15