Subiecții Dreptului Internațional Public1.

NOTIUNEA DE SUBIECT DE DREPT INTERNATIONALSubiect

international public--sunt entităţile care participă direct la raporturile internaţionale reglementate
dedreptul internaţional public, care, prin acţiunile lor volitive, obţin drepturi şi işi asumă obligaţii
internaţionale,iar in cazul incălcării acestora poartă răspundere internaţională.—reprezinta
particularitati esentiale incomparatie cu dreptul intern
CLASIFICATI SUBIECTII DE DIP CONTEMPORANIIn DIPcontemporan avem urm sub.
:*Statul :o colectivitate umana cu toate trasaturile aferente unei suveranitati si cu independenta
proprie,alcatuitadin teritoriu si populatie.* Entitatile statale contestate : - Vaticanul-Orasele
libere*Alti actori ai rel. internat. :-org.intern. reprezintă forme decoordonare a colaborării
internaţionale in diferite domenii, pentru care stateleau creat un anumit cadru juridico-
organizatoric prin adoptarea unuistatut, elaborat de comun acord, in care se prevăd obiectul şi
scopurile organizaţiei, organele şi atribuţiile lor, necesare realizării obiectivelor pentru careau
fost constituite.-miscarile de eliberare nationala;-pers. Fizica- Insa pentru comiterea crimelor de
razboi sau a crimelor impotriva pacii si umanitatii, careconstituie infractiuni cucaracter
international, raspunderea individului se angajeaza pe planinternational, infata instantelor
jurisdictionale-corporatiile transnationale o entitate economică formată dintr-o companie-mamă
şi filialele ei din străinătate.-companiile publice internationale-umanitatea
Evaluați statutul RM ca subiect de Drept Internațional Publicluind in
consideratielegea cu privire la tratalele internationale si la reglementarea sa plus faptul ca RM
face parte la conventia cu privire la dr marii ne putem da seama ca din punc de vedere formel ea
reprezinta unsubiec activ pe cind practic mai avem multe pina la perfectiune.ideea principala mai
departe improvizati
Organele jurisdicționale internaționale

Definiti notiunea si tipologia organelor jurizdictionale

internationaleOrganele jurisdictiei internationale –totalitatea organelor
internationale competente sa solutioneze litigiileaparute intre sub. pe plan international.Din
punct de vedere tipologic şi conceptual jurisdicţiile internaţionale se impart in două mari
categorii:1. Jurisdicţia internaţională ad-hoc şi2. Jurisdicţia internaţională permanentăJurisdicţia
internaţională ad-hoc. In dreptul internaţional public prin jurisdicţia ad-hoc se subinţelege
arbitrajulinternaţional. Marţian Niciu il defineşte ca fiind judecata pe plan internaţional a unui
diferend de către oinstanţă de judecată ad-hoc, constituită de părţile in diferend La randul său,
din punct de vedere organizaţional,arbitrajul internaţional se poate constitui in următoarele
forme1184:- arbitrul unic,- comisia mixtă,- tribunalul arbitral,- tribunalul arbitral mixt,- arbitrajul
specialarbitrajul instituţionalizatArbitrul unic trebuie, de obicei sa nu aibă cetăţenia părţilor in
conflict pentru a se asigura şi pe această cale,imparţialitatea sa. Comisia mixta Comisiase
constituia pe o bază paritară şi era formată numai din cetăţeni ai parţilor in conflict.Tribunalul
arbitral. El se constituie de obicei dintr-un număr impar de arbitri: 3, 5 etc., din care 1 sau 2 pot
ficetăţeni ai statelor in conflict, iar ceilalţi sau celălalt – cetăţeni ai altor state. Tribunalul arbitral
mixt. După primulRăzboi Mondial tribunalele arbitrale mixte au avut ca sarcină soluţionarea
diferendele născute dinrăzboi. Aceste tribunale aveau o permanenţă relativă, fiind destinate să
soluţioneze anumite categorii dediferende. Tribunalul arbitral mixt era compus din trei membri –
cate un cetăţean al unui stat neutru in timpulrăzboiului.Arbitrajul special. Un
astfel de organ se constituie pentru soluţionarea unor categorii aparte dediferende ce vor apărea
eventual.Jurisdicţia internaţională permanentă. Instanţele jurisdicţionale internaţionale cu
caracter permanent suntcreaţia secolului XX1192, deboutand cu renumita Curte Permanentă de
Justiţie Internaţională (CPJI), infiinţatădupă primul Război Mondial prin Pactul Ligii Naţiunilor.
Prima şedinţă de inaugurare a avut loc in 1922,Curtea activand pană in 1946, cand cedează
misiunea juris dicţională in favoarea succesoarei sale – CurteaInternaţională de Justiţie
(CIJ) La randul său, instanţele internaţionale de judecată pot fi clasificate după difersecriterii:1.
După intinderea competenţei distingem:- de competenţă generală – CPJI, CIJ, Curtea de Justiţie
a Uniunii Europene (CJUE);- de competenţă specială – Curtea Europeană a Drepturilor Omului
(CEDO), TribunalulInternaţional pentru Dreptul Mării (TIM),
Tribunalul Administrativ al Naţiunilor Unite (TANU ,Curtea Internaţională Penală (CIP).2. După
obiectul diferendelor:- teritoriale – CIJ;- in material dreptulor omului – CIJ, CEDO, CJUE;- de
reprimare a infracţiunilor internaţionale – CIP, Tribunalul internaţional pentru ex-
Iugoslavia,Tribunalul internaţional pentru Rwanda;- maritime – TIM, CIJ.3. După calitatea
justiţiabililor:- intre state – CPJI, CIJ, TIM, CJUE, CEDO;- intre state şi persoane fizice sau
persoane juridice – CEDO, CJUE, TIM;- intre state şi organizaţii internaţionale – CJUE, TIM;-
intre organizaţii şi persoane fizice – TIM, TANU
COMPARATI COMPETENTA JURIZDICTIEI INTERNATIONALEDreptul
internaţional actual recunoaşte existenţa unei puteri inerente jurisdicţiilor internaţionale, atat
judiciarecat şi arbitrale, de a soluţiona litigiile cu privire la propria com petenţă. Competenţa
jurisdicţiei de a decideasupra propriei competenţe se stabileşte in momentul examinării
admisibilităţii cererii introductive şi constituie baza unei puteri bine delimitate. Identificarea
competenţei unei juriddicţii internaţionale depinde demodalitatea de atribuire a ei. Dreptul
contentiosului internaţional cunoaşte 3 modalităţi de atribuire acompetenţei:1.
modalităţi convenţionale,2. modalităţi unilaterale şi3. Modalităţi autoritare.Modalităţile
convenţionale. Printre aceste modalităţi figurează compromisul şi clauza
compromisorie.Compromisul este un acord care are ca obiect delegarea unui organ imputrnicirea
de a judeca un diferend sau oserie de diferende actuale. Este de precizat că acest acord fixat in
compromis vizează in egală măsură acordulin favoarea unui organ judiciar sau arbitral. Din
punct de vedere al dreptului internaţional compromisul este untratat internaţional, incheiat intre
părţile diferendului care trebuie să fie subiecte de drept internaţional public,respectiv se
supune regulelor dreptului comun al tratatelor internaţionale, reglementat
prin Convenţia de laViena asupra tratatelor internaţionale din 1969. Modalităţile unilaterale.
Aceste modalităţi imbracă formadeclaraţiilor unilaterale de recunoaştere a jurisdicţiei obligatorii
a unor instanţe internaţionale. Cu alte cuvinte,unele tratatele internaţionale prin care se
crează o jurisdicţie pot subordona autoritatea puterii jurisdicţionaleunei declaraţiei unilaterale, de
regulă facultativă, din partea statului contractant, prin care acesta recunoaşte,obligatoriu in
privinţa sa jurisdicţia internaţională.Modalităţi autoritare. Aceste modalităţi de atribuire a
jurisdicţiei unor jurisdicţii internaţionales-au realizat in practica internaţională prin rezoluţiile
Adunării Generale sau Consiliului de Securitate,organe ale ONU. In acest sens, nu este exclus ca
un acord intre state să abiliteze o organizaţie internaţională dea crea un tribunal internaţional
2.3)principalele reguli de procedura la examinarea contenciosului internationalIn mod
normal o jurisdicţie internaţională dispune de o procedură ordinară a instanţei (asupra fondului)
şi poate recurge la proceduri incidente. Procedură ordinară presupune cateva etape
in mare parte inspirate din procedura internă:1. Introducerea оn instanţă. In cazul unei jurisdicţii
permanente sesizarea instanţei are loc printrun actunilateral din partea reclamantului, care
imbracă forma unei cerere contra reclamatului sau prin notificareacompromisului dintre părţi.
Potrivit art.40 din Statutul CIJ, cererea sau notificarea sunt adresate grefierului,care trebuie să le
comunice imediat tuturor interesaţilor.Cererea sau notificarea trebuie să indice expresobiectul
diferendului şi părţile.2. Duelul jurisdicţional. Din momentul sesizării, jurisdicţia aplică
principiul contradictorialităţii şi părţilor li seasigură o egalitate procesuală. Orice document adus
in faţă tribunalului de către o parte este transmis
celeilalte părţi pentru replică. Părţile sunt reprezentate in faţa jurisdicţiilor internaţionale de către
agenţii lor, care pot fiasistaţi de consilieri sau avocaţi1214. De regulă, procedura contencioasă
cuprinde 2 faze: scrisă şi orală.3. Adoptarea hotărвrii. Deliberările sunt secrete şi supuse unor
reguli specifice fiecărui tribunal, destinate sădegajeze un enunţ legal. Scopul lor este de a oferi
fiecărui judecător posibilitatea să contribuie direct la procesul adoptării opiniei colegiale a
tribunalului Afară
de procedura ordinară, jurisdicţia internaţionalărealizează acţiuni procesuale in cadrul
procedurilor incidente. Acestea sunt complementare procedurii de bazăşi de fapt, in mare
măsură, contribuie fie la buna ei derulare, fie la menţinerea unei ordini juridice provizorii pană la
decizia finală. Tribunalul internaţional recurge la procedura incidentă in 3 situaţii, in cazul:1.
Intervenţiei terţilor. Dreptul contenciosului internaţional recunoaşte terţilor, care justifică un
interes de ordin juridic, dreptul de intervenţie in cadrul unui proces jurisdicţional care opune
două alte părţi1217. In acest sens,terţul adresează o cerere tribunalului in care
aduce argumentele ce justifică interesul său in cadrul procedurii declanşate.
In fine, tribunalul este acela care autorizează această intervenţie. In caz de acceptare a terţului,
elnu devine parte la proces, dar işi prezintă observaţiile sale şi hotărarea tribunalului in partea ce
vizeazăinterpretarea unui tratat la care este parte terţul, ii va fi opozabilă1218.2. Excepţiilor
preliminare. O excepţie preliminară este o obiecţie in adresa jurisdicţiei tribunalului scopulcăreia
este de a impiedica
examinarea in fond a cauzei1219. Utilizarea ei este frecventă in cazul candtribunalul este sesizat
unilateral printr-o cerere3. Măsurilor conservatorii. In principiu, introducerea unei cereri in
instanţa internaţională nu are efectsuspensiv. Deoarece procedurile jurisdicţionale
sunt destul de lungi, mai ales atunci cand sunt intarziate deexaminarea excepţiilor preliminare,
tribunalul poate decide, la cererea unei părţi, ordonarea măsurilor conservatorii1220. Cu toate
acestea, luarea unei astfel de decizie nu constituie o practică frecventă, pentru că ar insemna
suspendarea acţiunii care a condus la apariţia diferendului, ceea ce ar insemna o avantajare
provizoriea unei părţi in diferend1221.