Sunteți pe pagina 1din 2

Câteva poezii din primul volum

Autor : Shanti Nilaya

Înger dinadins

Îngenunchez ca și salcâmii Îmi plec de taine coronița


Când își îngenunchează floarea Pe frunte ce mi-ai pus cândva,
Și pe altar mă dau minunii, Și ochii îmi ascund dorința
Parfumului ce-mi umple zarea... -unde mă duc, când nu-s a ta?!-

Iar de mi-e clipa prea caducă Îngenunchez ca-n ritualuri


Ca floarea ninsă din cais, De Ifigenii date-n dar,
De câte ori îți sunt pe ducă, Nu mă salvează zeitatea
Tu îmi ești înger...dinadins. Mitologiilor, măcar...;

Îngenunchez, mă rog tăcerii Să fiu altarurilor smirna,


Cuvintele în val se sparg Caișilor, floarea-napoi,
Și-n stâncile din largul mării Să fiu picturilor culoarea
Se risipesc- picturi de mag, Și clipei sa fiu pol de doi,

din vernisajul lumii mele- În Rugăciune toate-s spuse !


ori de pe boabele din vii, Se-nchide cartea... M-ai atins?!
Când sufletul cernit te cere Căci peste toată închinarea,
Înger imi ești,...fără să știi. Te simt :ești înger... dinadins.

Chip de Demiurg Cât de aproape stăm, ne contopim!


Zăpada n-are loc să se strecoare,
Te uiți din zare, din noian mă uit- Şi îmi promiți să nu ne ofilim
ce lungă-i noaptea, ziua …călătoare De gheaţă flori, pe trupuri de ninsoare;
Şi parcă-i prima noapte de demult,
Şi parcă-i pentru noi, prima ninsoare…
Atâta dor de tine am purtat
Încât ,sub geana ta dispar mai vie
Se-așterne peste trupuri fulg cu fulg, decât am fost, decât m-ai inălţat-
Ne-mperechează clipa-nsingurată. Aşa cum risipeşti o păpădie…
Iubitule, ai chip de Demiurg,
Iar eu, mă-ndragostesc ca-ntâia dată…
PS:
Eu nu-ți mai sunt femeie , sunt colindă
Sunt albă lună, albă-i mana mea, Tu nu-mi mai eşti bărbat, Iubitul
Şi te-nvelesc cu mine, pled subțire, meu...
Să nu te vadă-n iarnă, nimenea Ești iarna care ninge pe-o oglindă,
Privirea altui ochi să nu se mire… În care se privește... Dumnezeu!
Dacă sunt Femeie .... Dacă sunt din coasta pură-a lui Adam,
Dacă port în mine legături de ram…

Doamne, sunt femeie şi mereu îmi În adânc pamântul rădăcini mi-


spun aşteaptă,
Dacă asta-s toată, dacă flori pe drum De-nnorarea lumii când preocupată
Risipite parcă drept din poala Ta Mai închin Luminii un pahar de Soare -
Cresc în urmă-mi, pasul să mi-l pot Dacă sunt femeie, Doamne, ce mă
vedea… doare?!

Dacă sunt femeie, cuget liniştit Întrebări, retorici, fraze nuanţate


Gând, furtună-n noapte, vis neispăşit Între-apusul zilei liniştit de noapte
Coamă-nvolburată, tropot de la cai Dări şi bir pe Lună voi plati să-mi
Înhămaţi la steaua unde mă scriai, poată
Firea mea nebună să m-absolve, toată.
Într-un timp, odată, ce-l legai de rând
Dacă sunt femeie, Doamne, prea Dacă sunt Femeie, Doamne, nu mai
curând spun
Litera Ta vie, slobozită-n vers Asta sunt! Las paşii înfloriţi pe drum
Trup micuţ de fată, roi în Univers Parfumat, risipă, să mă poţi vedea:
Râd! Mă-nalţ în mine, din Iubirea Ta…
Unde mi-i menirea, ce simţiri în ea
Vor să schimbe, Doamne, punctuaţia?

Petală de iris
Cu pământene gânduri; nefiresc
Cu câtă frumuseţe mi te-apropii, Mi-ar fi… ca ‘Răsărit’ să nu te cheme
Cu câtă frumuseţe te fereşti Şi orice faci, să nu te mai iubesc!
În părul tău şi-au plâns înaltul plopii
Cei fără soţ, şi stele pământeşti. Cu câtă frumuseţe mi te-apropii
Adeseori cobori, parfum în vis,
Se înserează-n palme depărtarea Femeie, tu cu chipul tău de floare
Când o cuprinzi, tristeţile să-i iei, Şi-n ochi cu o petală… de iris!
Ca aplecată-n sine să-ţi simt boarea,
Atingere de foc,… la locul ei…

Cu câtă dăruire închizi pleoape


(Tu şi când dormi aduci lumini din
vis!)
Şi lumile de sus mult mai aproape –
Ţi-e trupul tors din lujer de iris

Iar braţul, o adâncă închinare,


De îşi întinde albul său mister,
Ca mesager către-un Olimp de care
Au scris poeme timpurile-n cer,

Uneşte din înaltul său culoarea