Sunteți pe pagina 1din 1

Despre răbdare

Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a spus că doar prin răbdare ne vom mântui, zicând
„Întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre” (Luca 21,19). De mare trebuinţă este răbdarea în
viaţa noastră de zi cu zi.

Răbdarea este una dintre virtuţile de căpetenie din viaţa creştinului. Cel care o practică va avea câştig
atât în această viaţă trecătoare, dobândind pace, linişte sufletească şi stabilitate duhovnicească, dar mai
ales în viaţa de veci, - mântuirea sufletului.

Dintotdeauna virtutea răbdării a fost pusă la loc de mare cinste. Iata-l pe Solomon, cel preaînţelept
care socoteşte că „Bărbatul îndelung răbdător, este mai de preţ decât un viteaz, iar cel ce îşi stăpâneşte
mânia este mai preţuit decât cuceritorul unei cetăţi.” (Pilde, 16,32) Vedeţi cinstea omului îndelung
răbdător? El este socotit mai valoros şi mai de trebuinţă, în viaţa societăţii, decât cel care cucereşte cetăţi.

Cu toate acestea, astăzi se simte o mare lipsă a acestei virtuţi în viaţa creştinilor. În zilele noastre,
parcă mai mult ca oricând, omenirea duce lipsă de răbdare. Cuvintele „Nu te mai suport!” le auzim tot
mai des în viaţa de familie şi în societatea noastră postmodernă. Cei mai mulţi punem vina pe stres pentru
acest neajuns, dar daca suntem atenţi vom vedea că stresul tot noi singuri ni-l provocăm prin patimile şi
păcatele noastre. Dăm vina pe grijile zilnice că ar fi provocatoare de stres, dar oare cel care „nu avea timp
nici pâine să mănânce”, cum istoriseşte evanghelistul, acela nu se confrunta în fiecare zi cu griji şi
necazuri? Cu siguranţă că da, dar ştia că numai ţinând legătura cu Tatăl cel Ceresc pot fi învinse
ispitele.Un cumplit generator de stres este astăzi televizorul. Pe bună dreptate spunea un părinte al
Bisericii că „ceea ce n-a putut să facă Scaraoţchi în 2000 de ani, a făcut televizorul în 20 de ani”.

Noi singuri ne punem pe umerii noştri poveri peste poveri, îngreunându-ne tot mai mult, încât nu mai
avem timp şi nu mai putem să privim la cer, la Dumnezeu. Diavolul ştie că de acolo ne vine ajutorul, de
acolo, puterea de a-l învinge şi de aceea ne oferă mereu noi şi noi posibilităţi de înnoroire tot mai adâncă
în mocirla patimilor ca să ne aibă mereu sub control. Singura portiţă de slavare este întoarcerea la Hristos.

Viaţa noastră în această lume este o asceză continuă şi fiecare dintre noi se nevoieşte într-un chip
diferit. Când vine încercarea şi ne este greu, să ne gândim câte a trebuit să pătimească Hristos, cât au avut
de suferit Sfinţii Apostoli, sau sfinţii mucenici, căci toţi cei ce vor să trăiască după voia lui Dumnezeu vor
avea de răbdat încercări şi suferinţe. Iar leacul cel mai folositor este răbdarea. Sfântul Paisie Aghioritul
spune că „Răbdarea este leacul cel mai puternic care ne ajută să trecem prin încercările grele şi
îndelungate.” Îndelungă-răbdarea clarifică multe şi rezolvă lucrurile dumnezeieşte, de acolo de unde nu
aştepţi soluţie, dă Dumnezeu cea mai bună soluţie.

În Pateric ni se istoriseşte despre Sfânta Sara care se nevoia în viaţa monahală şi care era greu
încercată de ispite de la trup şi de la diavolul. Dar mărturisea ea, că niciodată nu s-a rugat să-i ridice
Dumnezeu războiul, ci singura ei rugăciune era „Doamne, dă-mi răbdare!” Ce fericită rezolvare a tuturor
problemelor şi încercărilor din viaţa noastră ar fi dacă fiecare am face la fel. Cele mai multe dezbinări în
familie, divorţuri, neînţelegeri între părinţi şi copii vin tocmai din lipsa de răbdare. Buna înţelegere şi
dragostea nu pot dăinui fără răbdare căci „Dragostea pe toate le rabdă” (ICorinteni 13,7).

Omul care trece prin încercări şi rabdă fără cârtire este bineplăcut lui Dumnezeu şi dobândeşte
mântuire căci Domnul Însuşi zice „Cel ce va răbda până la sfârşit acela se va mântui” (Matei 10,22).

Harul Duhului Sfânt îl dobândim numai după o îndelungă perseverenţă în rugăciune, cu răbdare şi
smerenie, căci numai astfel ne vom asemăna Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos care „Ocărât
fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu ameninţa”. (I Petru 2,23)