Decizia

 publică:  indicatori  de  rezultat  (2)  

 
 
Măsurarea  bunei  guvernanţe  la  nivelul  Uniunii  Europene  
 
 
Fără   a-­‐şi   propune   în   mod   limitativ   creşterea   eficienţei   în   procesul   de   furnizare   a  
serviciilor  publice,  guvernanţa  ajunge  încet  să  se  concentreze  asupra  felului  în  care  
purtătorii   de   preferinţe   îşi   realizează   alegerile   şi   alocă   resursele,   militând   pentru  
existenţa   alternativelor   în   opţiuni   şi   maximizarea   rezultatelor   prin   minimizarea  
efortului  [Barge  (2002);  Mayoukou  (2003:11)].    
 
Cum     înţelege   însă   Uniunea   Europeană   acest   concept?   În   cuvintele   Cartei   Albe   ce   i-­‐a  
fost   dedicată,   ca   un   „set   de   reglementări,   procese   şi   atitudini   care   influenţează  
modul   de   exercitare   a   puterii   la   nivel   comunitar,   în   special   în   privinţa   deschiderii,  
participării,  răspunderii,  eficacităţii  şi  coerenţei  [COM  2001  (428):8,  nota  1]1.    
 
În   sens   principial   (normativ),   buna   guvernanţă 2  implică   faptul   că   statul   asigură  
actorilor  interesaţi  prima  voce  în  elaborarea  politicilor,  oferă  stabilitatea  propunând  
un   cadru   legal   formal,   asigură   respectarea   drepturilor   omului,   administrează  
responsabil   fondurile   publice   şi   este   controlat     de   organe   externe   şi   independente  
lui3.   La   nivel   european,   buna   guvernanţă   trimite   din   nou   la   statul   de   drept,   respectul  
pentru  drepturile  omului  şi  întărirea  societăţii  civile  (înţeleasă  ca  sumă  a  purtătorilor  
de   preferinţe),   şi   adaugă   nevoia   de   structuri   administrative   adecvate   obiectivelor  
propuse4  [Landman/   Häusermann   (2003:2)],   recomandând   cinci   principii   de   acţiune  
[COM  (428)  2001:10],  anume:  
 
1.   Deschiderea:   sub   imperativele   comunicării   reale,   „active   şi   pe   înţelesul   opiniei  
publice”,   acest   principiu   promovează   în   fapt   ideea   unui   scrutin   de   legitimare   a  
acţiunilor   publice   europene,   prin   intermediul   statelor   membre   (depozitare   prin  
excelenţă  a  suveranităţii).    
2.  Participarea:  recunoscând  relaţia  directă  dintre  implicarea  europenilor  (organizaţi  
sau  individual)  în  procesul  decizional  şi  gradul  de  încredere  în  produsele  comunitare,  
principiul   participării   îndeamnă   la   o   abordare   inclusivă   în   elaborarea   şi  
implementarea  politicilor  Uniunii  la  nivel  naţional.  

1
O lectură interesantă asupra sensului guvernării în concepţie comunitară oferă şi Comunicarea
Comisiei către Consiliu, Parlamentul European şi Comitetul Economic şi Social din 20.10.2003,
intitulată „Governance and Development” – COM (2003) 615.
2
De fapt, interpretării pentru care o dau ei reprezentanţii literaturii de specialitate: inter alia, A.
Leftwich (1993) în Rhodes (1997:49); Rose et al. [1998] 2003:49-53; Grad (2001:166); Baron
(2003:339); Venne (2004:3); J. Bourgeault, în Maron (2005:49).
3
În mare măsură, citatul prezentat traduce garanţiile instituţionale ale lui Dahl [1998] 2003.
24
În februarie
De fapt, interpretării
2003, potrivit
pentru
lui Landman/Häusermann
care o dau ei reprezentanţii
(2003), literaturii
Uniunea aveade specialitate:
deja un proiect
inter
dealia,
manual
A.
Leftwich (1993) în Rhodes (1997:49); Rose et al. [1998] 2003:49-53; Grad (2001:166); Baron
(2003:339); Venne (2004:3); J. Bourgeault, în Maron (2005:49).
3
În mare măsură, citatul prezentat traduce garanţiile instituţionale ale lui Dahl [1998] 2003.
4
În februarie 2003, potrivit lui Landman/Häusermann (2003), Uniunea avea deja un proiect de manual
pentru buna guvernanţă europeană.
3.   Responsabilitatea:   potrivit   căreia   rolurile   instituţiilor   comunitare   şi   a   statelor  
membre  în  procesul  decizional  trebuie  clarificate.    
4.  Eficacitatea:  în  cadrul  acestui  principiu,  citând  din  [COM  (2001)  428:10]:  „politicile  
trebuie   să   fie   eficace   şi   prompte,   furnizând   ceea   ce   este   necesar   pe   baza   unor  
obiective   clar   stabilite,   a     unei   evaluări   a   impactului   viitor   şi,   când   este   posibil,   a  
experienţei   anterioare.   Eficacitatea   depinde   totodată   de   implementarea   politicilor  
comunitare  într-­‐o  manieră  bine  proporţionată  şi  la  cel  mai  potrivit  nivel5”.  
5.   Coerenţa:   imperativul   coerenţei   este   consecinţa   implicării,   inter   alia,   a  
autorităţilor  infra-­‐naţionale  în  procesele  de  elaborare  şi  implementare  a  produselor  
comunitare   a   „nevoia   de   coerenţă   în   Uniune   este   în   creştere;   aria   de   sarcini   s-­‐a  
lărgit,  [iar]  autorităţile  regionale  şi  locale  sunt  tot  mai  implicate  în  politicile  Uniunii6.  
 
Recapitulând,   deopotrivă   la   nivel   statal   şi   european,   guvernanţa   este   numele   dat  
concentrării  procesului  decizional  asupra  tuturor  potenţialilor  actori  interesaţi.    
 
 
Măsurarea  bunei  guvernanţe  la  nivelul  Organizaţiei  Naţiunilor  Unite  
 
Un   alt   set   de   indicatori   pentru   măsurarea   bunei   guvernanţe,   adaptaţi   pentru  
Organizaţia   Naţiunilor   Unite   (Programul   pentru   Dezvoltare)   oferă   Graham   et.al  
(2003,   p.   3).   Aceştia   din   urmă   disting   sub   categorii   pentru   principiile   bunei  
guvernanţe:  
 
1. Legitimitate  şi  voce:    
a. Participare:  toţi  bărbaţii  şi  toate  femeile  ar  trebui  să  fie  consultaţi  în  
procesul  decizional  fie  direct  fie  indirect,  prin  intermediul  instituţiilor  
de   reprezentare.   Participarea   largă   a   publicului   se   întemeiează   pe  
libertatea   de   exprimare   şi   asociere,   dar   şi   pe   capacitatea   cetăţenilor  
de  a  se  implica  în  dialog  într-­‐o  manieră  constructivă.  
b. Orientarea   consensuală:   buna   guvernanţă   mediază   între   mai   multe  
interese,   încercând   obţină   consensul   cu   privire   la   interesul   unui  
anumit   grup   şi,   acolo   unde   se   poate,   la   politicile   şi   procedurile  
implementate  
2. Direcţie:  
a. Viziune   strategică:   atât   conducătorii   cât   şi   publicul   împărtăşesc   o  
viziune  largă,  pe  termen  lung,  privind  buna  guvernanţă  şi  dezvoltarea  
sustenabilă   şi   măsurile   necesare   pentru   atingerea   acestora.  
Contextele   istorice,   culturale,   politice   trebuie   avute   în   vedere   atunci  
când  se  definitivează  viziunea  unei  reforme.  

5
Principiile proporţionalităţii şi subsidiarităţii [Carta Albă a Guvernării Europene – COM (428)
2001:10], norme de asistenţă pentru buna guvernare, conform Cartei Albe în discuţie.
6
Este interesant de notat în legătură cu aceste principii de acţiune într-o „bună” guvernanţă, că
procesul dezbaterii lor publice la nivelul Uniunii a generat feed-back în numai 260 de cazuri (COM,
2003:7) [sursă: site-ul dedicat guvernării europene: http://europa.eu/comm/governance/index_en.htm].
De asemenea interesant este şi că la nivel jurisprudenţial, singura referire la „buna guvernanţă” (şi
aceea indirectă şi în afara cauzei) datează din anul 2005: Comisia Europeană vs. Consiliul Uniunii
Europene [2005] (C-91/05), când în notificarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se pune în discuţie
Articolul 10(2) din Anexa 1V a Acordului Cotonou.
 3. Performanţă  
a. Receptivitate:   instituţiile   şi   procesele   încearcă   să   răspundă   cât   mai  
bine  tuturor  actorilor  interesaţi  
b. Eficienţă   şi   eficacitate:   procesele   şi   instituţiile   produc   rezultate   care  
răspund  nevoilor,  cu  minimul  de  resurse.  
4. Responsabilitate  
a. Răspundere:  decidenţii  guvernamentali,  sectorul  privat  şi  organizaţiile  
non   profit   sunt   actori   responsabili   în   faţa   publicului   şi   a   acţionarilor  
particulari   (acolo   unde   este   cazul).   Responsabilitatea   depinde,   de  
sigur,  de  tipul  de  organizaţie,  dar  şi  de  felul  în  care  este  luată  decizia  
(intern  sau  extern  organizaţiei).  
b. Transparenţa:   se   bazează   pe   fluxul   liber   de   informaţii.   Procesele,  
instituţiile  şi  informaţia  sunt  toate  accesibile  direct  celor  interesaţi,  şi  
există   suficiente   informaţii   care   sunt   oferite   pentru   a   le   înţelege   şi  
controla.  
5. Corectitudine:    
a. Echitate:   toate   femeile   şi   toţi   bărbaţii   au   oportunitatea   de   a-­‐şi  
îmbunătăţi    sau  păstra  bunăstarea.  
b. Stat   de   drept:   cadrele   legale   sunt   corecte   şi   sunt   aplicate   cu  
imparţialitate  (cu  deosebire  legile  privind  drepturile  omului).