Sunteți pe pagina 1din 9

UNIVERSITATEA ”ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT

ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

RECUNOAŞTEREA HOTĂRÂRILOR
PENALE STRĂINE
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 28 ianuarie 2016 a fost
publicată Decizia nr. 26/2015 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind
interpretarea şi aplicarea unitară a legii în materia recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine
penale în vederea executării lor în România, cu referire concretă la posibilitatea recunoaşterii şi
executării sancţiunilor/interdicţiilor aplicate de autorităţile judiciare străine al căror corespondent
în legea română sunt pedepsele complementare/accesorii.

1. Obiectul recursului în interesul legii

Prin sesizarea formulată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta


Curte de Casaţie şi Justiţie, înregistrată sub nr. 344 la 6 octombrie 2015, s-a arătat că în practica
judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea legii
în material recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti pronunţate de autorităţi judiciare străine în
vederea executării lor în România, cu referire concretă la posibilitatea recunoaşterii şi executării
sancţiunilor/interdicţiilor aplicate de autorităţile judiciare străine al căror corespondent în legea
română sunt pedepsele complementare/accesorii.

2. Optica jurisprudenţială

Într-o primă orientare a practicii, unele instanţe au considerat că, potrivit procedurii
prevăzute de Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 300/2013,
sancţiunile/interdicţiile stabilite printr-o hotărâre de condamnare străină, similare pedepselor
complementare/accesorii din legea internă, nu pot fi recunoscute şi executate în România.
În esenţă, în hotărârile judecătoreşti care reflectă această orientare s-a reţinut că pedepsele
complementare/accesorii nu fac parte din categoriile de măsuri, expres şi limitativ stabilite de art.
154 alin. (3) şi art. 160 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, ce pot constitui obiectul procedurii
recunoaşterii hotărârilor străine.
Într-o a doua orientare a practicii, alte instanţe au considerat că pedepsele/interdicţiile
stabilite prin hotărârile de condamnare pronunţate de statele străine, similare pedepselor
complementare/accesorii din legea română, pot fi recunoscute şi puse în executare în această
procedură.
În esenţă, hotărârile judecătoreşti care reflectă această orientare nu au explicitat motivele
pentru care au dat o asemenea soluţionare problemei de drept analizate, ci s-au mărginit să
examineze necesitatea adaptării pedepselor complementare/accesorii la legea internă.

3. Opinia Procurorului General al PÎCCJ

Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie


este în sensul că sancţiunile/interdicţiile aplicate de autorităţile judiciare străine, al căror
corespondent în legea română sunt pedepsele complementare/accesorii, nu pot constitui obiectul
procedurii de recunoaştere şi punere în executare în România a hotărârilor pronunţate de
autorităţile judiciare străine. Prin excepţie, s-a apreciat că astfel de sancţiuni/interdicţii, aplicate
prin hotărâri pronunţate de autorităţi judiciare ale statelor care nu au transpus Decizia-cadru ori
care nu sunt membre ale Uniunii Europene, pot fi recunoscute de autorităţile judiciare române,
cu condiţia ca statul străin să solicite acest lucru în mod expres, precizându-se că, în lipsa unei
atare solicitări exprese, recunoaşterea acestor sancţiuni nu este posibilă.

4. Opţiunea Înaltei Curți de Casatie şi Justiţie

Înalta Curte a considerat că se impune admiterea recursului, pronunţând următoarea


soluţie:
„Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 în materia


recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine în vederea executării lor în România
stabileşte că sancţiunile/interdicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare,
pronunţate de autorităţile judiciare ale statelor membre ale Uniunii Europene care au
transpus Decizia 2008/909/JAI, al căror corespondent în legea penală română sunt
pedepsele complementare/accesorii, nu pot fi puse în executare de autorităţile judiciare
române.

Sancţiunile/Interdicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare,


pronunţate de autorităţile judiciare ale statelor care nu au transpus Decizia 2008/909/JAI
ori care nu sunt membre ale Uniunii Europene, al căror corespondent în legea penală
română sunt pedepsele complementare/ accesorii, nu pot fi puse în executare de autorităţile
judiciare române, în afară de cazul în care statul emitent solicită aceasta în mod expres”.

Contopire pedepse. Recunoașterea pe cale incidentala a unei hotărâri de condamnare


pronunțată în străinătate. Condiții privind recunoașterea.
Prin cererea formulată la data de 14.09.2012, petentul-condamnat G.R.C., aflat in stare de
detentie în Penitenciarul din Chateaudun Franța, a solicitat instanței, în temeiul dispozitiilor art.
449 din Codul de procedura penala, rap. la art. 34 din Codul penal, sa dispună contopirea
pedepsei de 6 (șase) luni închisoare (cu executare in regim privativ de libertate), aplicata, pentru
săvârșirea infracțiunii de "vatamare corporala";, prev. și ped. de art. 181 alin.(1) din Codul penal,
prin sentința penală nr.3543 din data de 30.11.2007 a Judecatoriei Iași, modificata prin decizia
penala nr. 300 din data de 27.06.2008 a Tribunalului Iași, ramasa definitiva prin decizia penala
nr. 281 din data de 12.05.2009 a Curtii de Apel Iași și a pedepsei de 8 (opt) ani inchisoare,
aplicată de Curtea de Apel din Paris - Camera Corectionala, la data de 30.06.2009, mentinuta de
Curtea de Apel din Versailles - Camera de Condamnare, la data de 29.03.2012, in dosarul nr.
12/00364, pentru săvârșirea unor infractiuni de "proxenetism";, precum și recunoasterea, pe cale
incidentala, în temeiul art.122 din Legea nr.302/2004, cu modificarile si completarile ulterioare,
a hotărârii penale pronuntate de Curtea de Apel din Versailles - Camera de Condamnare, la data
de 29.03.2012, in dosarul nr. 12/00364.
În drept, cererea a fost intemeiata pe dispozițiile art.122 din Legea nr.302/2004, art.33 și
art.36 din Codul penal si art. 449 din Codul de procedura penala.
Față de data săvârșirii infracțiunilor (05.02.2005 și, respectiv, perioada 01.01.2003-
04.05.2004) de catre petentul-condamnat GRC, precum si raportat la momentul rămânerii
definitive a sentinței penale nr.3543 din data de 30.11.2007 a Judecatoriei Iași, ramasa definitiva
prin decizia penala nr. 281 din data de 12.05.2009 a Curtii de Apel Iași si, respectiv, a hotarârii
penale a Curtii de Apel din Paris - Camera Corectionala, la data de 30.06.2009 ramasa definitiva
la data de 29.03.2012, instanța constată că petentul-condamnat a savârsit infractiunile sus-
mentionate mai inainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, ceea ce
corespunde, conform dispozitiilor art. 33 lit. a) din Codul penal român, concursului real de
infractiuni - materie în care sunt aplicabile (ca (și) tratament sanctionator, respectiv ca sistem de
sanctionare a concursului de infractiuni), prevederile art. 34-36 din Codul penal român.

Pentru a se putea da însă, în speța de față, eficiență dispozitiilor legale române privind
pluralitatea de infractiuni sub forma concursului de infractiuni (inclusiv deci in ce priveste
aplicabilitatea dispozitiilor art. 36 din Codul penal român, rap. la art. 34 si 35 din Codul penal
român - în materia tratamentului penal sanctionator al concursului de infractiuni) este necesar ca
hotarârea penala pronuntata de instantele franceze, respectiv hotararea Curtii de Apel din Paris -
Camera Corectionala din data de 30.06.2009 sa-și produca efectele pe teritoriul satului român
(ceea ce implică recunoasterea de catre autoritatile judiciare române a hotararii penale pronuntate
de instantele penale franceze), adică să fie recunoscută pe teritoriul statului român.

În aceste condiții, instanța urmeaza a analiza in continuare daca, in cadrul cererii de


contopire de pedepse, poate fi recunoscută, pe cale incidentală, hotararea penala pronuntata de
Curtea de Apel din Versailles - Camera de Condamnare, la data de 29.03.2012, in dosarul nr.
12/00364.

În ce privește recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii penale a Curtii de Apel din


Paris - Camera Corectionala sunt aplicabile, în drept, dispozițiile art.134 din Legea nr.302/2004,
privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, republicata, conform carora:
"Recunoașterea se poate face pe cale incidentală în cadrul unui proces penal în curs, de către
procuror în faza de urmărire penală sau de către instanța în fața căreia cauza este pendinte";.

În aceasta materie, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, ca urmare a


promovării unui recurs în interesul legii generat de practica neunitară a instanțelor române, prin
Decizia (RIL) nr.9 din data de 15 noiembrie 2010 (Decizie dată cu privire la interpretarea
dispozițiilor art.119 (fostul art. 119 (anterior republicarii Legii nr. 302/2004), actualmente art.
134) din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu
modificările și completările ulterioare, a statuat cu privire la înțelesul sintagmei "proces penal în
curs"; (în cadrul căruia se poate realiza recunoașterea, pe cale incidentală, a unei hotărâri penale
străine), stabilind că sintagma "proces penal în curs";, cuprinsă în dispozițiile art.119 (în prezent,
art.134) din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu
modificările și completările ulterioare (republicată), se interpretează în sensul că recunoașterea
pe cale incidentală a unei hotărâri penale străine sau a unui act juridic străin se poate face și în
faza privind punerea în executare a hotărârilor penale definitive, astfel că orice cerere de
modificare a pedepselor, întemeiată pe dispozițiile art.449 din Codul de procedură penală,
precum și contestația la executare reglementată în art.461 din Codul de procedură penală,
întrunește/întrunesc trăsăturile unui "proces penal în curs"; în accepțiunea art.134 (fost art.119)
din Legea nr.302/2004 cu modificările și completările ulterioare, asemenea cereri fiind
susceptibile să le dea procedurilor judiciare respective atribut de cauză pendinte în fața instanței
de judecată căreia îi revine competența să le soluționeze - asa cum este cazul și în speța dată
(având ca obiect cererea (cerere principala) de contopire de pedepse.
Față de aceasta, raportat la obiectul cererii (principale) ce face obiectul prezentei
proceduri judiciare (cerere de contopire de pedepse), instanța va analiza în continuare
îndeplinirea condițiilor pentru recunoaștere - condiții impuse de dispozițiile art.131 din Legea
nr.302/2004 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală,
cu modificările și completările ulterioare (republicată).

Chiar daca nu există o dispoziție legală expresă în acest sens, prin care să se impună - (și)
în cazul recunoașterii pe cale incidentală - respectarea condițiilor prevăzute de art.131 din Legea
nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și
completările ulterioare (republicată), nu se poate concepe impunerea de către lege a acestor
condiții ("conditii privind recunoasterea";) doar în cazul recunoașterii unei hotărâri străine pe
cale principală, astfel încât instanta apreciază aceste conditii ("conditii pentru recunoastere";,
prevazute de art. 131 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în
materie penală, cu modificările și completările ulterioare republicată), ca fiind valabile și
necesare în cazul ambelor tipuri de recunoaștere (pe cale principala sau, dupa caz, pe cale
incidentala) care pot interveni într-o cauză penală.

Or, condițiile pentru recunoașterea unei hotărâri străine sunt prevăzute de dispozițiile art.131 din
Legea 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și
completările ulterioare (republicată), dispoziții care stipulează faptul că recunoașterea unei
hotărâri penale străine sau a unui act judiciar străin poate avea loc dacă:

a) România si-a asumat o asemenea obligatie printr-un tratat international la care este parte;

b) a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, încheiata la Roma la 4 noiembrie 1950,
ratificata de România prin Legea nr. 30/1994;

c) nu a fost pronuntata pentru o infractiune politica sau pentru o infractiune militara care nu este
o infractiune de drept comun;

d) respecta ordinea publica a statului român;

e) hotarârea sau actul judiciar poate produce efecte juridice în România, potrivit legii penale
române;

f) nu s-a pronuntat o condamnare pentru aceleasi fapte împotriva aceleiasi persoane în România;

g) nu s-a pronuntat o condamnare pentru aceleasi fapte împotriva aceleiasi persoane într-un alt
stat, care a fost recunoscuta în România.

Procedând la analiza acestor condiții, instanța constată că prin Tratatul de aderare la


Uniunea Europeana, România si-a asumat obligatia recunoasterii hotarârilor provenind de la
autoritatile statelor membre ale Uniunii, fiiind necesar sa se constate ca în fața instanțelor statului
străin emitent a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția
europeană asupra drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În acest sens, raportat la speta de fata, instanta constata ca acuzația penală formulată
împotriva petentului-condamnat GRC a fost soluționată de o instanță independentă și imparțială,
Curtea de Apel Paris-Camera corectionala si, respectiv, Curtea de Apel din Versailles - Camera
de Condamnare, neexistând obiecțiuni formulate de către petentul-condamnat cu privire la
încălcarea drepturilor sale pe parcursul desfășurării procesului penal, în fața instanțelor franceze.
Totodata, instanta constata ca [,] condamnarea petentului nu a fost pronunțată pentru o
infracțiune politică sau pentru o infracțiune militară, iar hotarârea în cauză respectă ordinea
publică a statului român, respectiv este conformă cu principiile fundamentale ale statului de drept,
consacrate în Constitutia României.

Instanta arată în continuare ca în ceea ce privește condiția dublei incriminări, privită in


abstracto, aceasta presupune ca fapta să fie considerată infracțiune atât în statul solicitant, cât si
în statul solicitat, fără să fie necesar ca infracțiunea să fie identic incriminată, fiind suficient să
existe o corespondență între elementele constitutive esențiale ale infracțiunii. În schimb, în ceea
ce privește condiția dublei incriminări, privită in concreto, instanța arată că aprecierea dublei
incriminari in concreto implică nu numai ca fapta sa fie infracțiune în legislația ambelor state, ci
și, în egală măsură, ca făptuitorul să poată să fie sancționat, conform legii statului solicitat.
Astfel, instanta constata ca faptele pentru care petentul GRC a fost condamnat de
instantele straine franceze la o singura pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare închisoare își găsesc
corespondentul în dreptul român în conținutul infracțiunii de "proxenetism";, prev. și ped. de art.
329 din Codul penal român. Totodată, din fișa de cazier judiciar a petentului-condamnat, rezultă
că împotriva acestuia nu s-a pronunțat o condamnare pentru aceleași fapte, nici în România si
nici într-un alt stat (cu recunoasterea, în această din urmă situație, în România). Ca atare, raportat
la aceste condiții (de recunoaștere) sus-analizate, instanta constata că în speța de față regula ne
bis in idem nu este încălcată.

Procedând însă la analiza condiției producerii de efecte juridice în România a hotărârii


penale pronunțate de către instanțele franceze, potrivit legii penale române, instanța constată că
aceasă condiție nu este îndeplinită pentru următoarele considerente:

Potrivit certificatului de cazier judiciar national (Franta), petentul-condamnat figurează cu


o singură condamnare, respectiv cea pronuntata prin hotararea penala de Curtea de Apel Paris -
Camera Corectionala la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare, cu executare in regim de detentie. În
prezent, acesta execută în Franța (fiind detinut în Penitenciarul Chateaudun, Versailles) pedeapsa
privativă de libertate (de 8 (opt) ani închisoare). Instanța reține că în procedura judiciară de
modificare de pedepse (inclusiv deci în ce privește modificarea pedepsei stabilită de către
autoritatea judiciară franceză, pe care instanța română ar trebui să o realizeze prin contopirea,
conform dispozitiilor legale romane incidente in materie - art. 449 alin.(1) lit. a) din Codul de
procedura penala, rap. la art. 36 din Codul penal, cu referire la art. 34 - 35 din Codul penal - , cu
pedeapsa aplicata petentului-condamnat de către instanța română într-o pedeapsă rezultantă) se
impune recunoașterea hotărârii autorității judiciare străine și anularea mandatului de executare a
pedepsei inchisorii emis de autoritatile judiciare straine (franceze), prealabil emiterii unui nou
mandat de executare a pedepsei inchisorii, la ramanerea definitiva a hotarârii prin care s-a dispus
cu privire la modificarea de pedepse. Întrucât însă, petentul-condamnat GRC execută la acest
moment pe teritoriul statului francez (in Penitenciarul Chateaudun, Versailles) pedeapsa
privativa de libertate de 8 (opt) ani închisoare), ce i-a fost aplicata de catre instanta straină
(franceză), instanța observă că recunoașterea (eventuală) pe cale incidentată a hotarârii penale
pronuntate de instanța franceză nu ar (putea) produce efecte juridice pe teritoriul statului român.
O astfel de recunoaștere ar interfera, în schimb, în caracterul executoriu al hotărârii penale
franceze. Mai mult, în cazul in care instanta (română) ar dispune contopirea pedepselor cu
închisoarea la care a fost condamnat petentul GRC prin hotarârile penale referite anterior,
contopirea de pedepse astfel dispusa de catre instanta româna, în condițiile în care petentul-
condamnat executa la momentul de fata pedeapsa privativa de libertate într-un penitenciar din
Franța, ar produce efecte juridice în această din urmă țară, astfel încât s-ar ajunge la situația ca o
decizie (hotărâre) a unei autorități juridice române să fie lipsită de efecte pe teritoriul statului
român, dar să-și producă efectele pe teritoriul unui alt stat (respectiv, pe teritoriul statului francez,
în speța de față), aspect ce contravine cooperării judiciare internaționale în materie penală.

Într-o atare situatie, instanta arata că, în ce-l priveste pe petentul-condamnat G RC,
singura modalitate și unicul moment în care recunoașterea hotărârii penale pronunțate de către
instanța franceză ar putea produce efecte în România este cel al dispunerii transferarii persoanei
condamnate sus-mentionate din Franta (ca stat de condamnare) în România (ca stat de executare),
în vederea executării pedepsei, în conditiile prevazute in aceasta materie (privind "transferarea
persoanelor condamnate";) de art. 141 si urmatoarele din Titlul VI - intitulat "Transferarea
persoanelor condamnate";- din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în
materie penală, cu modificările și completările ulterioare (republicată).

Având în vedere aceste aspecte, în condițiile în care petentul-condamnat este deținut (la
momentul de fata) pe teritoriul statului francez, instanta constata ca recunoasterea, pe cale
incidentala, în temeiul art.122 din Legea nr.302/2004, cu modificarile si completarile ulterioare,
a hotărârii penale pronuntate de Curtea de Apel din Versailles - Camera de Condamnare, la data
de 29.03.2012, in dosarul nr. 12/00364, și contopirea pedepsei de 6 (șase) luni închisoare (cu
executare in regim privativ de libertate), ce i-a fost aplicata petentului-condamnat pentru
săvârșirea infracțiunii de "vatamare corporala";, prev. și ped. de art. 181 alin.(1) din Codul penal,
prin sentința penală nr.3543 din data de 30.11.2007 a Judecatoriei Iași, modificata prin decizia
penala nr. 300 din data de 27.06.2008 a Tribunalului Iași, ramasa definitiva prin decizia penala
nr. 281 din data de 12.05.2009 a Curtii de Apel Iași (in baza careia a fost emis, la data de
15.09.2009, de catre Judecatoria Iași, mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 4522/2007)
cu pedeapsa de 8 (opt) ani inchisoare, ce i-a fost aplicata acestuia de Curtea de Apel din Paris -
Camera Corectionala, la data de 30.06.2009, mentinuta de Curtea de Apel din Versailles -
Camera de Condamnare, la data de 29.03.2012, in dosarul nr. 12/00364, pentru săvârșirea unor
infractiuni de "proxenetism";, nu pot avea loc decât după executarea de catre petentul-condamnat
G.R.C. a pedepsei privative de libertate (de 8 (opt) ani închisoare) aplicate (de autoritatile
judiciare franceze) în străinătate (pe teritoriul statului francez) sau după efectuarea transferului
persoanei condamnate sus-mentionate din Franta (ca stat de condamnare) în România (ca stat de
executare), în vederea executării pedepsei respective, în conditiile prevazute in aceasta materie .

În acest context, instanta arată ca o (eventuală) recunoaștere la acest moment a hotărârii


autorităților judiciare străine (franceze) - respectiv, hotararea penala pronuntata de Curtea de
Apel Paris - Camera Corectionala, mentinuta prin hotararea penala pronuntata de Curtea de Apel
din Versailles - Camera de Condamnare, la data de 29.03.2012, in dosarul nr. 12/00364 - , în
procedura prevăzută de dispozițiile art.134 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara
internationala in materie penala, cu modificarile si completarile ulterioare (republicata) nu este
admisibilă, întrucât conduce la eludarea unui instrument de cooperare judiciară internațională în
materie penala, instrument prioritar, respectiv - transferarea persoanelor condamnate.
Or, in raport de considerentele sus-expuse, instanta constată că nu este îndeplinită în cauză de
față conditia prevazuta de art. 131 alin.(1) lit. e) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea
judiciara internationala in materie penala, cu modificarile si completarile ulterioare (republicata),
respectiv condiția (pentru recunoastere) potrivit careia este necesar ca hotarârea sau actul judiciar
sa poata produce efecte juridice în România, potrivit legii penale române - ceea ce nu este cazul
în speța de față, așa cum s-a relevat prin considerentele deja expuse.

Pe cale de consecinta, fata de lipsa îndeplinirii condiției prevazute de art. 131 alin.(1) lit.
e) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, cu
modificarile si completarile ulterioare (republicata), instanta, în baza dispozitiilor art. 449 alin.(1)
lit.a) si alin.(2)-(3) din Codul de procedura penala, a respins cererea de contopire de pedepse
formulata de catre petentul-condamnat.
BIBLIOGRAFIE

• Corneliu Bîrsan, Conveţia europeană a drepturilor omului, editura CH. BECK, 2005;

• Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 300/2013,

• Bogdan D. Selegean M., Drepturi şi libertăţi fundamentale în jurisprudenţa CEDO,


editura All Beck;

• www.rasfoiesc.com.