Sunteți pe pagina 1din 14

Diagnoza problemelor sociale si evaluarea nevoilor sociale ale varstnicilor

CAPITOL I

Definitie. Criterii.

Multă vreme bătrânețea a fost considerată o boala și nu o etapă firească în programul


vieții. Incepand cu anul 1988, Organizația Mondială a Sănătății a inclus între primele cinci
probleme prioritare de sănătate ale populației lângă bolile cardiovasculare, cancer, SIDA și
alcoolism.
Conform Dicționarului Larousse de psihiatrie, bătrânețea este definită ca fiind ultima
perioadă a vieții corespunzând rezultatului normal al senescentei, caracterizată prin diminuarea
treptată a funcțiilor fiziologice
Perioada de bătrânețe aduce cu sine numeroase schimbări importante în modul în care
individul se percepe pe sine și lumea din jur, respectiv, au loc schimbări în viața profesională, în
relațiile cu familia și prietenii. Perioada bătrâneții aduce cu sine numeroase probleme de
sănătate. Bătrânii au o listă lungă de plângeri privind sănătatea. Procesul îmbătrânirii include
transformări fiziologice, biochimice și comportamentale, declinul psihic fiind condiționat de o
serie de factori de natură subiectivă, de natură fiziologică precum și de condițiile de mediu, în
concluzie, îmbătrânirea se desfășoară gradual și diferă de la o persoană la alta. Bătrânețea
constituie o problemă individuală dar și socială ce trebuie pregatită, anticipată, sprijinită material
și uman. In anii bătrâneții apare depresia din episoade scurte de tristețe. Melancolia sau pierderea
bruscă a energiei poate evolua spre o serioasă și îndelungată condiție depresivă. Caracteristicile
acestei depresii include o durere continuă, lipsa de interes, lipsa de speranță, reducerea încrederii
în sine, o evaluare deformată a prezentulu și viitorului. Persoanele vârstnice depresive se
confruntă deseori cu dificultatea în a lua decizii și devin mai încete în gandire, mod de a vorbi și
mișcări.
Perioada bătrâneții, se caracterizează printr-o acumulare de oboseală și uzură internă ce
modifică funcționalitatea psihică scăzându-i productivitatea. Ieșirea din câmpul muncii, ca și
plecarea copiilor din casa părintească, creează modificări complexe în campul preocupărilor,
intereselor, a stilului de viață. In plan verbal, exprimarea devine anevoioasă, lentă și incoerentă.
Populația vârstnică înregistrează peste tot in lume o creștere constantă în diferite ritmuri, cu
consecințe multiple: demografice, economice, sociale, medicale.
In ultimele decenii s-a constatat o creștere a duratei medii de viață, cu creșterea
numărului de persoane vârstnice, aspect demografic cunoscut sub numele de îmbătrânirea
populației. Ca o privire de ansamblu asupra datelor demografice se poate aprecia că
populația vârstnică peste 65 ani reprezenta 5% in Europa Occidentală la inceputul secolului XX,
pentru ca in anii '90 procentul să crească la 15 %, o treime având peste 75 ani.
In ceea ce privește România, persoanele vârstnice de peste 60 de ani, reprezintă 18,3% din
totalul populației, iar proiectțile demografice pentru anul 2030 arată o proporție a acestora de
22,3%. 1.
Asistența socială se acordă la cererea persoanei vârstnice interesate, a reprezentantului
legal al acesteia, a instanței judecătorești, a personalului de specialitate din cadrul consiliului
local, a poliției, a organizației pensionarilor, a unităților de cult recunoscute in România sau a
organizațiilor neguvernamentale care au ca obiect de activitate asistența socială a persoanelor
vârstnice.
Dreptul la asistență sociala se stabilește pe baza unei anchete sociale care se elaboreaza
luându-se în considerare toate datele privind afecțiunile ce necesită îngrijire specială, capacitatea
de a se gospodări și de a îndeplini cerințele firești ale vieții cotidiene, condițiile de locuit, precum
și veniturile efective sau potențiale considerate minime pentru asigurarea satisfacerii nevoilor
curente ale vieții.
Pentru delimitarea din cadrul acestei categorii largi a subcategoriilor de vârstnici cu/fără
handicap aflate in situație de risc și dependența, următoarele criterii sunt cele care le împart in
subgrupe:
 gradul de dependență: dependenți; semidependenți; independenți;
 rețeaua de sprijin: singuri, ajutați de vecini, rude sau familia care locuiește cu persoana
vârstnică; vârstnici care au familie și care locuiesc cu aceasta;
 contextul agravant: persoana vârstnică a carui partener de viață este intr-un grad de
dependență;
 persoana vârstnică a cărui susținător legal este la rândul sau dependent; persoana
vârstnică a cărui susținător legal nu și-a asumat responsabilitatea ingrijirii;

In funcție de aceste criterii se pot identifica subcategoriile de persoane vârstnice care


trebuie să fie cu prioritate beneficiari ai serviciilor socio-psiho-medicale:
 persoane vârstnice care sunt singuri și fără venituri sau venituri mici;
 persoane vârstnice dependente ai căror parteneri sau susținatori legali sunt dependenți la
rândul lor sau nu-și asumă responsabilitatea ingrijirii, și care sunt fără venituri sau cu
venituri mici;
 persoane vârstnice semidependente care sunt singure și nu au venituri sau au venituri
mici;

TIPURI DE RAPORTARE A GRUPULUI SOCIAL LA PROBLEMATICA


VÂRSTNICULUI:

1. Stigmatizare;
2. Ignorare;
3. Acceptare;
4. Discriminare;
5. Integrare.

Modul in care este perceput vârstnicul:

- Dependent;
- Autonom.

Modul in care este etichetat vârstnicul


-Inutil;
-Util.
Modul in care anturajul se comporta fata de vârstnic:
-Marginalizat;
-Acceptat.
CAPITOLUL II

Necesități și probleme, cu care se confruntă generația vârstnică

1. Starea sănătății și capacitatea de muncă modificată


 Scaderea rezistenței la efort, absența condiției fizice, capacitatea de muncă modificată
 Starea sănătății degradată, apariția obstrucționării corporale și a tulburărilor funcționale
 Diminuarea capacităților psihice și fizice
Daca mai demult cei mai buni cunoscători ai problemelor bătrânilor erau medicii, știut
fiind faptul ca ei țineau evidenta problemelor lor de sănătate, și reprezentarea intereselor
vârstnicilor le revenea indeosebi lor. Azi, conform principiilor de apropiere ale gerontologiei
interdisciplinare, este sarcina unei intregi echipe profesioniste de a se ocupa cu problemele
vârstnicilor și a le rezolva: medici, psihologi, asistenți sociali se străduiesc să creeze niște
condiții de viață mai bune pentru bătrâni.

2. Ingrădirea relațiilor colective


 Insingurare, izolare
 Rărirea contactelor cu membrii de familie și prietenii
 Absența instituțiilor, cluburilor, forumurilor create pentru pensionari
Funcționarea organizațiilor și a instituțiilor ce ajută formarea încă nu este definitivată, iar
rețeaua de legături informaționale reprezintă pentru cei chestionați cea mai importantă rețea de
ajutor: fundalul de ajutor este asigurat și în continuare de către familie, prieteni, rudenii si
cunoștințe.

3. Carențele serviciilor pentru vârstnici


 Starea limitată a accesului la serviciile sanitare (ex. cabinete medicale greu de vizitat,
medicație nesigură și costisitoare)
 Lipsesc instituțiile ce acordă îngrijire și asistenâă (la domiciliu)
 Serviciile de consiliere si informare, puține numeric, sunt concentrate la oraș
 Mijloacele de transport in comun locale și la distanță nu corespund nevoilor speciale ale
bătrânilor (costuri ridicate, stații și mijloace de transport nepotrivite etc.)
 Posibilitățile de recreere și locațiile sunt prea puțin accesibile pentru media celor de
vârstă înaintată.
Serviciile sociale ce oferă o îngrijire personală, modernizarea și dezvoltarea serviciului de
consiliere și informare sunt de o importanță primordială, având în vedere creșterea interesului
față de sursele de informare. Majoritatea celor chestionați adună informații din presa scrisă și de
la radio, de la TV. Extinderea serviciului de îngrijire la domiciliu ar asigura în multe cazuri o
rezolvare a problemelor bătrânilor. Această categorie de servicii este cea care promovează în
primul rând menținerea capacității de întreținere a individului

4. Probleme de servici și materiale


 Sărăcire (pensie relativ mică, prețuri în creștere, cheltuieli de întreținere tot mai mari)
 Tratarea bolilor cronice ale senectuții este tot mai costisitoare (prețurile medicamentelor
ăi tariful consultațiilor în creștere)

Linii directoare de rezolvare:


In mediul rural și urban apar in structuri diferite atat posibilitatea accesului la informații și
servicii, căt și înseși problemele sociale, așadar este necesară elaborarea unei strategii de
rezolvare diferențiate. La oraș ar constitui o rezolvare a problemelor celor in vârstă mai ales
perfecționarea instituțiilor și a serviciilor deja existente și informarea cu privire la acestea. La
țară este deopotrivă necesară organizarea și transmiterea serviciilor centrate pe individul vârstnic.
In ambele medii, serviciile complementare din sfera statului și civila ar fi liniile directoare.

Activități necesare:
· Crearea si/sau creșterea funcționabilității centrelor multifuncționale;
 Organizarea activităților cu normă intreagă și parțială, respectiv a celor voluntare
(intermedierea intre angajatori și angajați, crearea unei baze de date cu acest scop);
 Crearea/perfecționarea rețelei de servicii pentru bătrâni (ingrijirea bolnavilor,
cumpărături, consiliere, afaceri, activități in timpul liber);
 Perfecționarea funcționării unor birouri de informare și consiliere pentru bătrâni
(consiliere juridică, socială, terapeutică, medicală, economică);
 Crearea unor centre de ajutor familial;
 Accesibilitatea la serviciile unor ingrijitori și asistenți specializați, centrați spre bătrâni;
 Crearea unor mijloace de circulație performanțe și trasee sigure;
 Inceperea unor cursuri și stagii de pregatire ce vizează bătrânii;
 Crearea posibilităților unor schimburi de experiență între bătrâni și tineri (ascultare de
povești, cursuri culinare, de meșterit, utilizarea calculatorului etc.).

Serviciile oferite sunt:


 Asistență socială;
 Consiliere psihologică, consiliere juridică;
 Ergoterapie și petrecere a timpului liber;
 Asistență medicală curentă și terminală;
 Găzduire, hrănire, ingrijire și igienă personală;
 Siguranța și accesibilitate in comunitate;
 Terapie ocupațională, creații: epigrame, poezii;
 Alte servicii: spirituale, religioase, in caz de deces.
CAPITOLUL III

LEGISLAȚIE

In prezent, țara noastră se confruntă cu un dezechilibru între numărul salariaților și


numărul pensionarilor, în sensul că, datorită, în primul rând, politicii de stimulare a pensionării
timpurii de după 1990, a crescut rapid numărul de pensionari, în timp ce numărul salariaților a
scăzut, mai ales prin emigrarea tinerilor in afara granițelor țării.
In acest context, îmbătrânirea populației accentuează o problemă resimțită deja în
societatea românească: persoanele vârstnice au nevoie de îngrijire medicală si asistență personală
cu mult peste resursele de care dispun atât ei înșiși, cât și sistemul de asigurări și de asistență
socială.
In domeniul protecției sociale a populației, Consiliul Europei a adoptat, la 3 mai 1996,
Carta Socială Europeană, care vizează dreptul la protecția sănătății, la securitatea socială și
medicală, cât și dreptul de a beneficia de servicii sociale. Carta a fost semnată de România la 15
mai 1997 și a fost ratificată prin legea nr. 74/1999. Potrivit art. 23 al Cartei, care reglementează
dreptul persoanelor vârsnice la protecție socială, statele semnatare ale Cartei se angajează să
promoveze măsuri care să permită persoanelor vârsnice să ducă o existență independentă în
mediul lor obișnuit, atât timp cât doresc și cât este posibil, măsuri privitoare în primul rând la
ingrijirea sănătății persoanelor vârstnice și la serviciile de sănătate de care acestea au nevoie.
Una dintre cele mai importante măsuri guvernamentale intreprinse în acest sens
de țara noastră în domeniul asistenței sociale a persoanelor vârstnice constă în elaborarea unui
cadru juridic coerent, care să țină seama de normele europene.
Astfel, a fost adoptată Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor
vârstnice. Sunt considerate persoane vârstnice, in sensul legii, persoanele care au împlinit vârsta
de pensionare stabilita de lege. De prevederile acestei legi beneficiază persoanele vârstnice
aflate, potrivit art. 3 din lege, intr-una din următoarele situații: nu are familie sau nu se află în
întreținerea unei persoane; nu are locuință și nici posibilitatea de a-și asigura condițiile de locuit
prin resursele financiare proprii; nu realizează venituri proprii sau acestea sunt insuficiente; nu se
poate gospodări singură sau necesită ingrijire specializată; se află in imposibilitate de a-și asigura
nevoile socio-medicale, datorită bolii ori a stării fizice sau psihice.
Serviciile comunitare care se asigură in baza Legii nr. 17/2000 constau in: ingrijire
temporară sau permanentă la domiciliu; ingrijire temporară sau permanentă intr-un cămin pentru
persoane vârstnice; ingrijire in centre de zi. Serviciile comunitare care, potrivit legii, sunt
asigurate persoanelor vârstnice la domiciliu constau in servicii sociale (vizand in principal
prevenirea marginalizarii si sprijinirea reintegrarii sociale), servicii sociomedicale (vizând
ajutorul pentru realizarea igienei personale, adaptarea locuinței la nevoile persoanei vârstnice) și
servicii medicale (sub forma consultațiilor și ingrijirilor medicale la domiciliu, consultații
stomatologice, administrarea de medicamente, acordarea de materiale sanitare și de dispozitive
medicale).
Organizarea serviciilor sociale și sociomedicale revine consiliilor locale și sunt asigurate
fără plata persoanelor vârstnice care nu au venituri sau ale căror venituri sunt mai mici de 5 ori
decât nivelul net lunar luat în calcul pentru o persoana singură. Serviciile medicale
susmenționate sunt acordate in baza reglementărilor legale in vigoare privind asigurarile sociale
de sănătate, respectiv in baza legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății și a
Contractului Cadru din 2006 privind condițiile acordării asistenței medicale in cadrul sistemului
de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2007, aprobat prin HG nr. 1842/2006 și modificat de
HG 634/2007. Medicamentele de care pot beneficia asigurații, deci implicit și persoanele
vârstnice, sunt cuprinse in Lista de medicamente aprobată prin Ordinul Președintelui CNAS
nr.578/2006 si modificată prin Ordinul Președintelui CNAS nr. 124/2007. Potrivit prevederilor
art. 95 din Contractul-cadru pe anul 2007, procentul de compensare a medicamentelor prevazute
in sublista A este de 90% din prețul de referință, pentru cele cuprinse in sublista B - este de 50%,
iar pentru cele cuprinse in sublista C - este de 100%. Prețul de referință este prețul cel mai mic
corespunzător unității terapeutice aferente aceleiași forme terapeutice și pentru fiecare
concentrație.
In vederea asigurării ingrijirilor medicale la domiciliu pentru persoanele in vârstă,
consiliile locale pot angaja personal de ingrijire specializat. Autorizarea persoanelor fizice și
juridice care acordă servicii de îngrijiri la domiciliu este reglementată de Normele privind
organizarea și funcționarea îngrijirilor la domiciliu, precum și autorizarea persoanelor juridice și
fizice care acordă aceste servicii, aprobate prin Ordinul nr. 318/2003. Potrivit art. 4 din Norme,
beneficiază de ingrijiri medicale la domiciliu persoanele cu afecțiuni acute si/sau cronice, care
prezintă un anumit nivel de dependență și o capacitate limitată de a se deplasa la o unitate
sanitară în vederea asigurării îngrijirilor ambulatorii recomandate de medici. Ingrijirea la
domiciliu se efectuează numai la indicația medicilor, iar furnizorii de ingrijiri medicale au
obligația de a comunica medicului care a recomandat aceste servicii situația evoluției stării de
sănătate a pacientului îngrijit.
Accesul unei persoane vârstnice in cămin se face avându-se în vedere următoarele criterii
de prioritate: necesită ingrijire medicală permanentă deosebită, care nu poate fi asigurată la
domiciliu; nu se poate gospodări singură; este lipsită de susținători legali sau aceștia nu pot să își
indeplinească obligațiile datorită stării de sănătate sau situației economice și a sarcinilor
familiale; nu are locuință și nu realizează venituri proprii. In cadrul căminelor pentru persoane
vârstnice se asigura condiții corespunzătoare de găzduire și de hrană, îngrijiri medicale,
recuperare și readaptare, activități de ergoterapie și de petrecere a timpului liber, asistență socială
și psihologică. Serviciile medicale asigurate în cămin constau în: consultații și tratamente la
cabinetul medical, în instituții medicale de profil sau la patul persoanei imobilizate; servicii de
ingrijire-infirmierie; asigurarea medicamentelor; asigurarea cu dispozitive medicale; consultații
și îngrijiri stomatologice.
Persoanele vârstnice care dispun de venituri proprii și sunt îngrijite în cămine, precum și
susținătorii legali ai acestora, au obligația să plătească lunar o contribuție de întreținere, stabilită
pe baza costului mediu lunar de întreținere. In cazul persoanelor vârstnice care nu au venituri și
nici susținători legali, contribuția de întreținere este asigurată din bugetele locale sau județene,
după caz.
Căminele de bătrâni se încadrează în categoria unităților de asistență medico-sociale, a
căror organizare, funcționare și finanțare este reglementată de Normele din 2 aprilie 2003,
aprobate prin HG nr. 412/2003 și prin Instrucțiunile nr.1 din 28 iulie 2003 de aplicare a acestor
Norme.
O prevedere importanta a legii nr. 17/2000, cu caracter de protecție a persoanelor
vârstnice, este reprezentată de art. 30 din lege, potrivit căruia persoana vârstnică va fi asistată, la
cererea sa ori din oficiu, dupa caz, in vederea încheierii unui act juridic de înstrăinare, cu titlu
oneros sau gratuit, a bunurilor ce-i aparțin, în scopul întreținerii și îngrijirii sale, de un
reprezentant al autorității tutelare a consiliului local în a cărui rază teritorială domiciliază
persoana vârstnică respectivă.
Prin Legea nr. 16/2000 a fost înființat Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice,
organism autonom, consultativ, de interes public, având drept atribuții: sprijinirea instituțiilor
statului în aplicarea recomandărilor Adunării Mondiale a Persoanelor Vârstnice; urmărirea
aplicării reglementarilor legale privind persoanele vârstnice și sesizarea organelor competente
despre abaterile constatate; avizarea proeictelor de acte normative care privesc persoanele
vârstnice; sprijinirea organizării asociative a persoanelor vârstnice și a participării lor active la
viața socială. In teritoriu, funcționează consilii județene ale persoanelor vârstnice. Pentru
soluționarea pe plan local a problematicii persoanelor vârstnice, in cadrul fiecărei direcții de
muncă, solidaritate socială și familie județeană, este desemnată o persoană care asigura
colaborarea permanentă cu consiliile judetțne ale persoanelor vârstnice.
CAPITOLUL IV

ROLUL ASISTENTULUI SOCIAL

Una dintre marile schimbari ale secolului XXI va fi reprezentată, așadar, de creșterea
foarte mare a numărului de persoane de peste 65 de ani, deci a grupului reprezentat de vârstnici.
Datorită acestui lucru, instituțiile sociale incluzând sistemele de ingrijire a sănătății, educație,
menținerea veniturilor și a programelor de asigurări sociale, a locurilor de muncă și serviciilor
sociale private (ONG-uri), vor fi obligate să suporte modificări radicale. Toate acestea conduc
implicit și la creșterea numărului de persoane care se ocupă în mod special, de
problemele generate de fenomenul îmbătrânirii populației, așadar creșterea numărului de
specialiști în gerontologie.
In vederea incadrării în grade de dependență, se realizează o evaluare a statusului
funcțional, senzorial și psihoafectiv al persoanei vârstnice. Pe baza analizei situației sociale,
economice și medicale a persoanei vârstnice, prin anchetă socială se propune măsura de asistență
socială justificată de situația de fapt constatată.
Pregătirea pentru pensionare ar fi una din sarcinile asistentului social
profesionist. Asistentul social înarmat cu informații nu numai din domeniul activității sale, ci și
din domeniul geriatriei, psihiatriei și igienei trebuie să-și asume rolul de management de situație
intr-un cadru instituțional care să-i permită inițiativa și desfășurarea unei activități preventive.
(am curajul sa afirm cu convingere și exemplificând concret legislația pentru protecția socială a
persoanelor vârstnice este încă incompletă și ambiguuă, în momentul de față, la noi în țară).
Asistenții sociali pot iniția programe informative referitoare la organizațiile care oferă
anumite gratuități pentru bunuri și servicii sau referitoare la cel mai ieftin loc in care se pot face
cumpărăturile.
Ingrijirea persoanelor vârstnice în cămine reprezintă o măsură de asistență socială care se
dispune numai cu titlu de excepție.
Mulți vârstnici, nu au experiența administrării propriilor venituri (partenerul decedat sau
unul dintre copii obișnuiau să țină evidența banilor), sau și-au pierdut această obișnuință datorită
diminuării capacităților intelectuale specifice vârstei. Pentru astfel de situații, asistenții sociali
pot iniția programe de planificare a cheltuielilor (stabilirea priorităților, eșalonarea plăților,
adaptarea cuantumului pentru costul zilnic e.t.c), astfel încât resursele oricum limitate să nu fie
risipite.
O măsură specială de protecție socială luată de statul român a fost aceea de a subvenționa
de la bugetul de stat sau, dupa caz, de la bugetele locale, asociațiile și fundațiile române care
înființează și administrează unități de asistență socială. In acest sens, a fost adoptată Legea
nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate
juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială. Potrivit Normelor
Metodologice din 2001 de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998, pot beneficia de subvenții
asociațiile și fundațiile române care acordă de cel puțin 12 luni servicii de asistență socială în
cadru organizat, respectiv printr-o unitate de asistență socială. Serviciile de asistență socială
acordate de aceste asociații și fundații sunt subvenționate dacă îndeplinesc următoarele condiții:
se încadrează în liniile de subvenționare prioritare în domeniul asistenței sociale; se desfășoară
într-un spațiu adecvat sau la domiciliul persoanelor asistate; sunt utilizate și alte resurse pentru
acordarea serviciilor de asistență socială.
In prezent, asistența socială gerontologică în România este practic inexistentă, dacă luăm
în considerare faptul că nu există nici o formă de învățământ superior care să formeze asistenții
sociali gerontologi și că majoritatea serviciilor pentru vârstnici se centrează pe aspectul medical
și foarte puțin pe cel social.
Interesele și nevoile specifice acestui important segment de populație au fost abordate,
până în prezent, cu accent principal asupra sistemului de pensii. O serie de aspecte esențiale nu
au fost luate in considerare, cum ar fi faptul că vârsta înaintată este acompaniata de singuratate,
izolare, precum si de riscul crescut de a prezenta boli, generatoare de dizabilități, implicit de
dependență. Fără o asistență socială și medicală de lungă durată, oferită din partea
specialiștilor (asistenții sociali gerontologi, medici geriatri etc.) existentă însăși a persoanelor
vârstnice poate fi compromisă.
Acestea sunt doar câteva din realitățile care evidențiază importanța și necesitatea de
specialiști în domeniul gerontologiei în România. Prin intermediul unui program de
masterat care să formeze, atât la nivel teoretic, cât și la nivel practic, personal calificat în muncă
directă și/sau indirectă cu persoanele vârstnice, va fi posibil ca acest segment de populație
să beneficieze de servicii profesioniste bazate pe calitate.
BIBLIOGRAFIE

1. Adrian Hatos, Leontina Daragiu si Ioana Pop ,, Combaterea saracieie si


promovarea incluziunii sociale,, Ed. Universitatii,2004;
2. Zamfir E., zamfir C. ,,Politici sociale.Romania in context european,, Bucuresti,
Editura Alternative,1995;
3. Zamfir C. ,, Politici sociale in Romania,, Bucuresti,1999,Ed. Expert;
4. Breban V. ,,Dictionar general al limbii romane,, Ed. Stiintifica si Enciclopedica,
Bucuresti,1987;

*** Hotararea Guvernului nr.886/2000 pentru aprobarea Grilei Nationale de evaluare a nevoilor
persoanelor varstnice.