Sunteți pe pagina 1din 11

Universitatea de Stat “Alecu Russo” din Bălți

Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Arte

Catedra de Psihologie

Importanța gestaltismului în dezvoltarea


psihologiei. Neajunsurile gestaltismului
ca curent psihologic
(Referat la disciplina: Istoria Psihologiei)

Elaborat: Cozmac Cristina

Gr: PS21Z

Verificat: lect. super.univ.,Luminița Secrieru

Bălți 2016
Cuprins
Întroducere .......................................................................................................................................3
Capitolul 1.Gestaltismul ca orientare psihologică ...........................................................................4
1.1.Delimitări conceptuale ...........................................................................................................4
1.2.Contribuția și importanța gestaltismului în devoltarea psihologiei .......................................4
1.3.Neogestaltismul (behaviorismul intenţional) ........................................................................8
1.4.Critici la adresa gestaltismului ...............................................................................................9
Concluzii........................................................................................................................................10
Bibliografie: ...................................................................................................................................11

2
Întroducere
Tema referatului este Importanța gestaltismului în dezvoltarea psihologiei. Neajunsurile
gestaltismului ca curent psihologic, în care vor fi discutate așa subiecte ca importanța
gestaltismului, reprezentanții și contribuția acestor reprezentanți.
În istoria psihologiei, la sfarsitul sec. al XlX-lea și începutul sec al XX-lea -apar și se
afirmă ca expresie a dezvoltarii știintelor în general, dar și a științei psihologiei, trei mari
curente psihologice: gestaltismul, behaviorismul și psihanaliza.
La începuturile sale, gestaltismul viza în principal procesele perceptive. Potrivit
acestei teorii, imaginile sunt percepute ca un pattern sau un întreg mai degrabă decât ca o
sumă de părţi componente distincte. Gestaltiştii au găsit că percepţia este puternic
influenţată de contextul şi configuraţia elementelor percepute. Cuvântul gestalt poate fi
tradus aproximativ din germană sub înţelesul de configuraţie. Părţile îşi extrag adesea
natura şi scopul din întreg şi nu pot fi înţelese separat de acesta. Mai mult, o sumarizare a
elementelor individuale nu poate înlocui întregul.
Teoreticienii sai mai de seama sunt:
- Max Wertheimer (1880 – 1976),
- Kurt Koffka (1886 – 1941)
- Kurt Lewin (1980 – 1947) care se constituie in asa numita scoala de la Berlin.
Acești teoreticieni aduc o contribuție semnificativa, care schimbă viziunea asupra
percepției și învățării. De aceea, acest referat cuprinde în sine un capitol, gestaltismul ca
orientare psihologică, li descrierea acestei orientări divizată în mai multe subcapitole, și anume:
delimitări conceptuale, contribuția și importanța gestaltismului în devoltarea psihologiei;
neogestaltismul – E.C. Tolman – (behaviorismul intenţional) și critici la adresa gestaltismului.
Acest referat vă oferă posibilitatea de a cunoaște mai multe informații importante despre
gestaltism; personalitățile marcante din acestă perioadă, care au contribuit la dezvoltarea
psihologiei ca știință, de asemenea legi și principii.

3
Capitolul 1.Gestaltismul ca orientare psihologică

1.1.Delimitări conceptuale
În acest moment - sfarsitul sec. al XlX-lea si inceputul sec al XX-lea -apar și se afirmă
ca expresie a dezvoltarii știintelor în general, dar și a științei psihologiei, trei mari curente
psihologice: gestaltismul, behaviorismul și psihanaliza.
În cîmpul gîndirii psihologice a timpului, în confruntarea cu ideile atomismului
asociationist, se afirmă teoria gestaltistă. Curentul a apărut în Germania. Etimologic gestalt (în
germană) înseamnă „structură”, „formă”, „configurație”. Acest curent a fost numit şi
„Psihologia formei” sau „Şcoala de la Berlin”. Întemeietorii Gestaltismului sunt Max
Wertheimar, Wolfang Köhler şi Kurt Koffka. [2]
Acest curent afirmă prioritatea întregului asupra parților. Gestaltismul subliniază faptul
că întregul este întotdeauna mai mare decît părțile din care este alcătuit și că atributele acestuia
nu sînt deductibile din analiza părților, luate separate.[4]
Pentru prima dată noţiunea «gestalt» a fost introdusă în 1890 de H. Erenfels în articolul
«Despre calităţile formei» ca rezultat al investigaţiilor făcute asupra percepţiei. Erenfels,
impresionat de ideile lui E. Mach despre percepţia melodiilor şi figurilor geometice, supuse
fenomenul percepției unei analize profunde. În urma acestei cercetări el delimitează indiciul
specific al gestaltului ce se reflectă în calitatea trecerii:melodia trecută în altă tonalitate rămîne
neschimbată; pătratul gestalt se păstreazp indiferent de mărime.
Gestaltismul propune investigaţia psihicului conform integralităţii structurilor în raport cu
componentele sale. Adepţii acestei şcoli au tratat structura ca o formaţiune unitară, care nu poate
să reiasă din calităţile părţilor. Elementele ce fac parte din ea sînt supuse legii integralităţii. Sub
acest aspect gestaltiştii cereau reformarea noţiunilor psihologice — de la procesele cognitive
simple pînă la categoriile personalităţii. [1]

1.2.Contribuția și importanța gestaltismului în devoltarea psihologiei


Istoria gestaltpsihologiei îşi ia începutul odată cu lucrarea lui M. Wertheimer
«.Experimente Studien über das Sehen von Beweg gungr în Zeitschrift für Psychologie» (1912),
în care se pune la îndoială percepţia anumitor elemente suplimentare. În experimentul asupra
percepţiei obiectelor Wertheimer a evidenţiat fenomenul «mişcării pure», care se explică prin
perceperea mişcării şi nu prin permutarea obiectelor. Mecanismul acestui fenomen se bazează pe
determinarea a doi excitanţi (liniilor drepte şi curbe) cu intervalul optim de aproximativ 60 miimi
sec., ca rezultat apare percepţia mişcării, adică ochiul percepe micşorarea unui obiect şi nu a
obiectelor prezentate consecutiv sau concomitent. Potrivit legii formei, Wertheimer încearcă să

4
explice perceperea vizuală a mişcării. Imaginile consecutive şi perceperea succesivă a unor Ima-
gini statice nu pot explica mişcarea, care nu este o sumă de imagini şi nici o sumă de momente.
Percepem mişcarea graţie unei forme (Gestalt), prezentă în momentul perceperii mişcării.
(Pentru percepţia vizuală au fost .propuse şirul de puncte: [....] (Wertheitmer şi liniile: [|| || ||]
(Köhler). Baza fiziologică a acestui fenomen Wertheimer o concepe ca «scurtcircuit».
Conceperea nouă a perceperii mişcării a dus la contestarea versiunii despre senzaţiile complexe
în perceperea peisajului.
La ideile înaintate de M. Wertheimer se alătură W. Köhler, K. Koffka, K. Lewin şi în
anul 1920 se statorniceşte în Berlin şcoala configuraţiei (Gestaltpsychologie). Ei încearcă să dea
o explicaţie calităţilor formei, înlăturînd ideea unor senzaţii simple, acestea fiind considerate ca
abstracţii pure, produsul unei separări artificiale a unor structuri cu o slabă legătură interioară.
In anul 1921 reprezentanţii psihologiei gestalţiste fondează revista «Psihologische
Farschung», în care se publică rezultatele investigaţiilor experimentale ale acestei şcoli.
Constatările știinţifice, bazate pe experimentele făcute, devin o sursă de influenţă pentru
dezvoltarea psihologiei .mondiale.[1]
Postulatele teoriei perceptiei formulate de M. Wertheimer sunt:
a) perceptia este structurata încă de la început.
b) întregul este perceput înaintea parților, ierarhia fiind ascendentă, iar nu
descendentă.
c) nu există distincții între percepții și senzații.
d) organizarea stimulilor în ansamblul percepțiilor nu se face prin hazard.
Max Wertheimer a enuntat și Legile organizarii perceptive (8 legi) pe care le-a împarțit în două
grupe:
1. Legile intrinseci - care acționează independent de experienta subiectului și se referă la
modul în care este organizat stimulul;
- legea pregnanței - este legea fundamentala a organizarii perceptuale numita și legea
celei mai bune forme. Ea explică cum se trece de la cîmpul omogen la cel eterogen în care se pot
segrega forme distincte și stabile. Criteriile pregnanței dupa Koffka sunt : regularitatea, simetria,
simplitatea, inclusivitatea, continuitatea, unificarea. Pe baza acestor criterii se dezvolta alte legi ale
organizarii;
- legea unificarii - există forme cu o buna unitate dar exista forme cu o
inclusivitate slaba a elementelor, fapt ce prejudiciaza unitatea;
- legea inclusivitatii - (actioneaza atunci cand din componente rezulta un
intreg unitar, elementele constitutive ne mai fiind decelabile);

5
- legea continuitatii - formele care au contur continuu sunt mai bune, mai
perceptibile decat cele cu contur discontinuu;
- legea proximitatii - în cazul unui sir de figuri (cercuri sau bile) dacă
apropiem elementele doua cate doua creem condiții de proximitate pe de o parte și de distantare
pe de alta parte. In acest caz șirul se sparge, unitatea trecand asupra grupelor.
- legea similitudinii- în cazul aceluiași șir de figuri dacă intevalele se mențin
aceleași, dar intervin deosebiri în luminozitate, se determina regrupari de elemente și
apar structuri diverse.[4]
Dupa Wertheimer variatiile imaginii dependente de legi ale organizarii intrinseci
alcatuiesc fenomenologia perceptiei.
2. Legile extrinseci - sunt legi exterioare subiectului si se refera la contributia
specifica adusa de subiect in organizarea campului perceptiv (observam ca la acest autor
acceptarea termenilor de extrinsec si intrinsec este inversa decat in mod obisnuit).
- legea montajului - se impune cînd pregnanța figurii este scazuta sau altfel
spus cand configuratiile sunt slabe, vagi, neregulate asimetrice si situate la un prag minim
perceptibil. In aceste conditii, gestaltul se impune subiectului si se prezinta intr-o
forma mai organizata ca o imagine a obiectului. Montajul - starea de pregatire a
subiectului.
- legea influentei atitudinii asupra perceptiei - Legea lui Murphy - atitudinea
conditionata de experienta trecuta faciliteaza sau produce sensibilizare, atrage atentia in
perceptie (nu exista boli, exista bolnavi; unitate corp - suflet).G. Murphy a realizat
experimente cu mohicani și americani care au evidentiat preferinta acestora pentru scene
luate din mediul lor cultural.
Wolfgang Köhler a demonstrat că învățarea, și în special învățarea rezolvării
problemelor este însoțită de o cunoaștere adîncă, în profunzimea fenomenului, nu doar
de repetiție mecanică.
Procesul de învățare constă î ntr-o structuralizare a cîmpului perceptiv într-
o configuratie sau alta, fie printr-o unificare a doua sau mai multor configuratii, fie printr-o
descompunere a unei configuratii in doua sau in mai multe configuratii.
Sinteza si analiza sunt cele doua scheme generale dupa care se desfasoara procesul
structuralizarii campului perceptiv, la baza invatarii urmarindu-se intregirea configuratiei.
Experimentele lui Köhler, Koffka si Wertheimer au contribuit la delimitarea si
formularea legilor gestaltului sau organizarii perceptiei.
Gestaltismul porneste de la conceptul de cîmp și pune în centrul procesualității
psihice principiul organizării prin care se realizeaza gestaltul, structura sau forma.
6
W. Köhler, defineste campul ca distributie dinamica de energie între părțile sale și
delimitează trei feluri de cîmpuri:
a) cîmpul fizic - în care echilibrul este stabilit în functie de dimensiunile
obiectelor (pozitie, marime);
b) cîmpul cerebral - creat de zonele de proiectie corticala la care sosesc excitatiile
senzoriale provenite din campul fizic;
c) cîmpul perceptiv care este senzorial si poate fi optic, acustic, tactil.
Izomorfismul acestor trei campuri se explica prin faptul ca obiectul perceput seamana cu
obiectul fizic si nu cu proiectia sa retiniana. Perceperea unei schimbari in mediu determina automat
o schimbare in campul cerebral.[2]
Dezvoltarea conceptului de cîmp este realizata de Kurt Lewin care in 1933 întroduce
conceptul de cîmp psihologic pentru a desemna un ansamblu de fapte independente, fizice,
biologice, sociale, psihice (constiente si inconstiente) existente la un moment dat si care
determina comportamentul unui individ sau grup. Prin conceptul de 'totalitati dinamice' si
'camp social' gestaltismul a contribuit la o intelegere mai adecvata a semnificatiei si pozitiei unei
persoane intr-un grup, aprecia I. Manzat.
Cîmpul psihologic implică existența a trei tipuri de variabile pentru individ:
a) variabile psihologice (nevoi, scopuri, perceptii ale subiectului dat);
b) variabile nonpsihologice cu incidenta directa asupra persoanei (sociale,
biologice, fizice);
c) alte variabile din univers fara incidenta directa asupra subiectului;
Variabilele psihologice care au incidenta asupra subiectului formeaza spațiul lui de viața.
Acesta este format din doua substructuri, persoana (P) si mediul (E) care este limitat de
frontiera (F) de incidenta variabilelor nonpsihologice care au efect asupra comportamentului.
Persoana si mediul se definesc reciproc in interdependenta, in sensul ca persoana este o
functie a mediului si invers.
În 1947 K. Lewin a întrodus conceptul de cîmp social care reprezintă un ansamblu de
entitati sociale coexistente ca: grupurile, subgrupurile, membrii, barierele, canalele de
comunicare. O caracteristica fundamentala a campului social este pozitia relativa a entitatilor ce il
compun, definind o structura si o ecologie a sa și dînd posibilitatea locomotiei în interiorul
campului.[1]

7
1.3.Neogestaltismul – E.C. Tolman – (behaviorismul intenţional)
Concepte de bază a neogestaltismului era că comportamentul este o activitate adaptativă,
intenţionată prin care organismul îşi organizează elementele ambientului din perspectiva
mijloacelor şi scopurilor. Cogniţia rezultatul unui proces fundamental de învăţare a indicilor
perceptivi (“sign learning”), prin care individul dobândeşte o cunoaştere intuitivă a mediului.
Constructul cognitiv = stare de pregătire în care scopurilor le sunt asociate mijloace; este
un set relativ independent de starea motivaţională: ştiu cum să-mi procur un anumit lucru, chiar
dacă nu am în prezent nevoie de el (expectanţe). Dimensiunea majoră orientării într-un mediu
este a şti “ce duce la ce” – organizarea acelui mediu în termeni de mijloace – scop.
Disponibilităţi mijloace – scopuri sunt reprezentări mentale, care facilitează comportamente
afective viitoare, interconectate.
Situaţiile de adaptare sunt diferite şi necesită tipuri de învăţare diferite în care sunt
cuprinse aspecte motivaţionale, perceptive, expectanţe, abilităţi de comportare (patternuri
motrice).
Viziune asupra adaptării:
Nu întărirea e factorul de bază în învăţare ci înţelegerea (“insight”).Neogestaltismul
defineşte adaptarea prin prisma proceselor cognitive. Orice fiinţă are trebuinţe de cunoaştere,
evidente din primele clipe de viaţă (reflexul de orientare = reflex necondiţionat), care îi asigură
supravieţuirea prin sesizarea stimulilor neaşteptaţi şi orientarea flexibilă a răspunsului.
Împacă behaviorismul cu conceptul de scop. Lărgeşte viziunea asupra comportamentelor
adaptative, de la cele de răspuns (stimuli externi), la cele intenţionale (premeditate, iniţiate
dinăuntru şi orientate spre scop). Aproprie behaviorismul de gestaltism şi cognitivism prin
introducerea conceptului de “ învăţare cognitivă” face distincţia dintre învăţare şi performanţă.
Introduce conceptul de “învăţare latentă” = cunoaşterea anterioară a comportamentului, neavând
legătură directă cu scopul, dar care, prin actualizare, facilitează performanţe
După Tolman, behavioriştii au acceptat ideea “variabilei intermediare” (între stimul şi
răspuns) care influenţează comportamentul de răspuns. [3]
Maier si Szekely- asociați cu rezolvarea de probleme ca restructurare a fondului de
cunostinte interdisciplinare. Maier a construit modele experimentale pentru a arata rolul directiei
in rezolvarea de probleme. Directia este un fel de forta interioara care orienteaza combinarea
datelor experientei trecute, factorul care determina natura combinatiilor.
Gordon Allport (1897 - 1967)- conceptia lui despre personalitate iși trage radacinile
din ideile psihologiei gestaltiste.
- Personalitatea este o organizare dinamica aflata în continua transformare și
dezvoltare;
8
- Personalitatea este un sistem în cadrul unui sistem de matrici socio - culturale;
- Ultima realitate a organizarii personalitatii este trasatura. In sistemul de personalitate
trasaturile au o dispozitie ierarhica:
1. Trasaturi cardinale
2. Trasaturi dominante
3. Trasaturi persistente
4. Trasaturi reprezentative pentru individ
-Ierarhia trăsăturilor personalitatii nu este imuabila, ea variaza de la individ la individ: ce
la unul este dominant la altul poate fi secundar.
-Trasaturile pot fi: centrale sau principale (20, 30 -care definesc profilul persoanei) si
secundare (cateva mii).
Conceptul de cîmp va fi dezvoltat de Henry Ey (1963) în psihologia constiinței: constiința
este un cîmp, adica un ansamblu dinamic organizat și viu; orice cîmp al constiinției se
organizeaza în raport cu vectorul experienței.[2]

1.4.Critici la adresa gestaltismului


Caracterul nebulos al teoriei, imprecizia definirii termenilor principali, în special a conce
ptului de „organizare”. Conex acesteiimprecizii este şi slaba predicţie (de exemplu în privinţa
transferului),conceptul de insight fiind global, fără enumerarea unor factori: favorizanţi sau
frenatori. De aceea, paradigma gestaltistă a fost considerată mistică, neelucidând ceea ce
stă dincolo de „mai mult decât” (organis-mul, celula, percepţia sunt mai mult decât suma
părţilor). Gestaltiştii înşişi au calificat paradigma lor ca speculativă, fără a avea prin aceastaun
merit deosebit sau un minus, deoarece orice sistem conceptual are o asemenea parte, ceea ce
constituie şi un stimulent sau o sursă de sugestii pentru experimentare.
-Baza experimentală a gestaltştilor a fost criticată pentru absenţa dimensiunii cantitative
şi statistice.Ştiind cât de mare a fostinteresul pentru fenomene ce nu se supuneau schemei
behavioriste saureflexologice, ne dăm seama de netemeinicia acestui gen de critici.K.Duncker,
gestaltist „târziu”, remarcabil tocmai prin experimente de problem solving, a adus importante
contribuţii, dar la fel, fără apel la soluţii statistice.
După cum s-a văzut mai sus, în 1943 Wertheimer avea proiecte pentru o logică şi o
euristică gestaltistă. Credem că, cea din urmă, afost semnificativ realizată prin creatologia
deceniilor următoare,confirmându-se astfel filonul realist şi fiabil-umanist al paradigmei
gestaltiste.[5]

9
Concluzii
Tema acestui referat a sunat ca: Importanța gestaltismului în dezvoltarea psihologiei.
Neajunsurile gestaltismului ca curent psihologic.
Deja cunoaștem că Gestaltismul este un curent psihologic ce apare la începutul secolului
XX în Austria şi Germania. Acest curent constituie o reacţie împotriva asociaţionismului şi
behaviorismului. Cuvântul Gestalt înseamnă formă, configuraţie. Acest curent a fost numit şi
„Psihologia formei” sau „Şcoala de la Berlin”. Întemeietorii Gestaltismului sunt Max
Wertheimar, Wolfang Köhler şi Kurt Koffka.
Reprezentanții gestaltismului s-au numărat printre cei mai acerbi critici ai
behaviorismului. În conformitate cu psihologia gestaltistă, putem înțelege cel mai bine un
fenomen psihic atunci când îl considerăm un întreg organizat, structurat şi nu atunci când îl
descompunem în părți mai mici. De fapt, mişcarea gestaltistă a fost o reacție nu numai împotriva
tendinței behaviorismului de a înțelege comportamentul în termeni de condiționare, ci şi la
tendința structuralismului de a analiza procesele mentale ca senzații elementare. Principiul
„întregul este diferit de suma părților sale” rezumă perspectiva gestaltismului. Pentru a înțelege
percepția unei flori, de exemplu, trebuie să luăm în considerare întreaga experiență. Nu putem
înțelege o astfel de percepție numai în termeni de forme, culori, mărimi etc. Contribuția majoră a
psihologiei gestaltiste a fost adusă în studiul percepției formelor (Köhler, 1940) şi a insight-ului
(Köhler, 1927; Wertheimer, 1945, 1959), un aspect al rezolvării de probleme.
Cea mai mare contribuție a fost adusă de Wertheimar va propune o serie de legi ale
percepţiei: cea mai importantă este legea pregnanţei sau a celei mai bune forme, apoi legea celei
mai mici distanţe, legea incuziunii, legea tendinţei spre ansamblu, legea formelor deschise
ş.a.m.d. Aceste legi sunt considerate a fi obiective, ele se impun în procesul percepţiei datorită
faptului că oamenii prezintă o tendinţă înnăscută spre integralitate, spre a percepe unitar
obiectele. În acest context experienţa nu este relevantă dar se acceptă ca având un rol
semnificativ montajul, pregătirea, atitudinea şi orientarea subiectului în percepţie.
Gestaltismul a avut atît adepți, cît și critici, paradigma gestaltistă a fost considerată
mistică, neelucidând ceea ce stă dincolo de „mai mult decât”, însă alții o vedeau important,
valoroasă.

10
Bibliografie:
1. Pospai Aurelia: cap. I. Mălai: Cap.II Lucia Savca: cap. III. Raisa tereșciuk., Schițe
din istoria psihologiei., Editura Lumina, Chișinău., 1994, p.206
2. http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/PSIHOLOGIA-
GESTALTISTA64861.php 22.03.16
3. https://andreivocila.wordpress.com/2010/09/26/gestaltismul/22.03.16
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Gestaltism22.03.16
5. http://www.academia.edu/8207337/Istoria_psihologiei 22.03.2016

11