Goran Sorin Alexandru

Clasa XI SA

INSTITUTIILE SOCIALE

În fiecare societate există numeroase tipuri de instituţii sociale, care pot fi clasificate după mai
multe criterii.
După gradul de reglementare, distingem instituţii formale şi neformale. În cazul instituţiilor
formale, scopul, obiectivele, procedeele de acţiune, modul de organizare, rolurile sunt concret
determinate şi reglementate prin prescripţii cu caracter juridic. în cazul instituţiilor neformale,
reglementarea se face în baza unor norme vagi, iar exercitarea rolurilor este personalizată;
reglementarea activităţilor şi a rolurilor acţionează atâta timp cât durează o anumită activitate.
Distincţia dintre instituţiile formale şi neformale este destul de imprecisă. Această distincţie
între formal şi neformal poate fi stabilită la nivelul regulilor sau normelor. Instituţiile
sunt normative şi constrângătoare social,definind şi generând cadrul în care se stabilesc şi
derulează interacţiunile umane. Din punct de vedere normativ, instituţiile constau dintr-un
ansamblu coerent de reguli sau norme care definesc structura de bază a ordinii sociale,
respectiv modelele de comportare sau acţiune şi de relaţionare socială. Regulile sunt formale
şi neformale. Cele formale sunt incluse în legi sau prevederi (statute, regulamente etc.)
juridice. Cele neformale iau forma tradiţiilor, convenţiilor, codurilor de conduită,
ritualurilor etc. şi pot fi scrise sau nescrise, implicite sau explicite. Atât regulile formale, cât şi
cele neformale pot fi asociate cu o anumită ideologie, ca formă sistematică de reglementare
în care se specifică raporturile trăite ale omului cu lumea. Indiferent însă de faptul dacă sunt
sau nu asociate cu ideologii, regulile instituţionale sunt încorporate sau iau forma expresivă a
atitudinilor şi a valorilor. Altfel spus, regulile instituţionale se află în corespondenţă cu
anumite valori şi se exprimă interacţional nu numai prin acţiuni şi comportamente, ci şi
prin atitudini specifice.
Regulile instituţionale formale şi/sau neformale au funcţii constrângătoare, adică limitează
spaţiul de variabilitate a iniţiativelor sau a acţiunilor şi interacţiunilor. încălcarea regulilor este
(sau se presupune a fi) urmată de pedeapsă, tot aşa cum respectarea normelor se asociază cu
recompense gradate.
În funcţie de natura acţiunii sociale (de natura activităţii), pe care o mediază, se cunosc
următoarele tipuri de instituţii: politico-administrative, economice, juridice, militare, de
învăţământ, culturale, de cercetare ştiinţifică, medicale, de ocrotire a sănătăţii, religioase (de cult),
de publicitate, instituţii bancare, financiare, de credit, comerciale, de cooperare economică.
Acestea, la rândul lor, pot fi: particulare, de stat, de competenţă locală, zonală sau internaţională.
Să analizăm unele dintre ele.
Instituţii economice. În această categorie sunt cuprinse toate instituţiile care se ocupă de
producerea, circulaţia şi desfacerea bunurilor, desfăşurarea activităţii de servicii şi de organizare
a muncii (întreprinderi industriale şi agricole, servicii publice, bănci, cooperative etc). Instituţiile
economice sunt dependente de diviziunea muncii şi de tipul de proprietate.
Instituţii politice şi juridice. Aceste instituţii se ocupă de cucerirea, menţinerea şi extinderea
puterii. în această categorie se includ parlamentele, guvernele, partidele politice, armata,
tribunalele, procuratura, poliţia, închisorile.
Elementul principal al instituţiilor politice este puterea. Aceasta este folosită pentru:
menţinerea şi consolidarea orânduirii respective;
asigurarea fucnţionării tuturor instituţiilor sociale;
menţinerea coeziunii sociale;
controlul comportamentului cetăţenilor şi prevenirea comportamentelor nedorite.
Sistemul instituţiilor politice este determinat de natura societăţii, de clasele sociale existente
în societate şi de relaţiile dintre clase. Fiecare societate dispune de mecanisme specifice de
formare a instituţiilor politice.
Instituţiile juridice asigură elaborarea legislaţiei şi aplicarea legilor. Ele deţin un rol important în
exercitarea controlului social din cadrul societăţii. în acest scop folosesc un sistem de sancţiuni

Pagina 1 din 2
Goran Sorin Alexandru
Clasa XI SA

(de pedepse şi recompense) stabilit prin prevederile legii. Eficienţa este scăzută dacă normele
juridice intră în contradicţie cu normele politice, morale şi culturale.
Instituţii cultural-educative. Aceste instituţii au ca scop menţinerea tradiţiei culturale şi
dezvoltarea creaţiei culturale, socializarea indivizilor conform normelor şi valorilor sociale
existente în societate, în această categorie se includ grădiniţele de copii, şcolile, instutiţiile de
învăţămînt superior, aşezămintele culturale, mijloacele de comunicare în masă.
Principalele funcţii ale instituţiilor culturale şi educative sunt:
pregătirea indivizilor pentru o anumită ocupaţie;
menţinerea valorilor culturale prin transmiterea de la o generaţie la alta;
dezvoltarea la indivizi a capacităţii de a gândi şi a acţiona în mod raţional şi independent;
îmbogăţirea vieţii indivizilor în vederea integrării în viaţa socială;
intervenţia în formarea personalităţii indivizilor;
formarea atitudinilor cetăţeneşti şi patriotice.
Instituţii religioase. Aceste instituţii organizează activitatea cultelor şi relaţiile
credincioşilor cu reprezentanţii clerului. Importanţa acestor instituţii diferă de la o societate la
alta. în societăţile cu un nivel ridicat de religiozitate, instituţiile religioase ocupă un loc central
în sistemul instituţiilor sociale. în societăţile contemporane dezvoltate, instituţiile religioase au
pierdut mult din influenţă.
Organizarea activităţii religioase este diferită în raport cu doctrinele acceptate. în societăţile
contemporane, activitatea religioasă este organizată în forme ecleziastice (biserici), în culte,
secte şi denominaţii.
Biserica este o uniune relativ largă, apartenenţa la ea e determinată, de regulă, de tradiţie. în
realitate, lipseşte un control permanent şi strict al membrilor, adepţii fiind anonimi.

Cultele şi sectele sunt opuse organizării ecleziastice (bisericii). Cultele sunt organizaţii
religioase relativ mici care se ocupă în principal de practica religioasă a credincioşilor şi se
interesează puţin de tipurile de moralitate personală. Sectele sunt, de asemenea,
organizaţii religioase mici, dar care se ocupă insistent de moralitatea aderenţilor şi de respectarea
doctrinelor. Secta apare ca o mişcare opusă în raport cu o direcţie religioasă sau altă. Pentru ea
e caracteristică pretenţia ex-cepţionalităţii rolului său, a doctrinei şi a valorilor sale. Normele
de comportament practicate de secte pot fi diferite de normele sociale generale. în multe cazuri,
sectele intră în conflict cu activitatea instituţiilor economice şi politice.

Pagina 2 din 2