Meia Modelbsdcfghsfgh

UNIVERSITATEA ŞTEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA
FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ

DEPARTAMENTUL DE TEHNOLOGII ALIMENTARE,
SIGURANŢA PRODUCŢIEI ALIMENTARE ŞI A MEDIULUI
MATERIALE PENTRU ECHIPAMENTE

DIN INDUSTRIA ALIMENTARĂ
- Proiect -
Cadru didactic:
Şef lucrări dr. ing. Silviu-Gabriel STROE
Student:
Țurcanu Elena-Marinela
Program de studii: PCM
Anul: III, Sgr.2d
SUCEAVA, 2017
Materiale pentru echipamente din industria laptelui Proiect
Tema:
Studierea problematicii tancului de stocare izoterm al laptelui
------------------------------------------------------------------------------------
Capitolul I. Identificarea principalelor tipuri de materiale pentru tancul de stocare izoterm 2

CAPITOLUL I. IDENTIFICAREA PRINCIPALELOR TIPURI DE

MATERIALE PENTRU TANCUL DE STOCARE IZOTERM
I.1 Noțiuni introductive

Alegerea materialului pentru industria alimentară necesită cunoașterea structurii,
proprietăților și a proceselor fizice și chimice ce au loc în utilizarea și prelucrarea
materialelor.
În diferite domenii inginerești conceptul ,,material’’ este frecvent utilizat semnificând
acea substanță folosită în producție și în prelucrare [St,16].
Studierea materialului din care este confecționat echipamentul Tancului de stocare
izoterm al laptelui, este importantă deoarece în ultimul deceniu industria laptelui din România
a căpătat o dezvoltare fără prededent, ajungând o puternică ramură a industriei alimentare cu
un înalt grad de tehnicitate și cu o importantă bază materială [Ch, 82].
Materialele folosite pentru echipamentele cu care aceasta intră în contact, pot influența
într-un mod negativ laptele dacă nu sunt în conformitate cu standardele Uniunii Europene.
I.2 Clasificare materiale

Există mai multe criterii dupa care se clasifică materialele. Astfel [St,16] :
1.În funcție de proveniența lor, materialele pot fi:
 naturale;
 artificiale (fabricate de către om prin diverse tehnologii).
2. Din punct de vedere structural pot fi:

 simple (monocomponent);
 complexe (bisau multicomponent).
3. În raport cu compoziţia lor chimică, materialele pot fi :

 anorganice;
 organice;
 combinate (compozite).
4.Cea mai utilizată clasificare a materialelor estea ceea după natura legăturii chimice:
 cristale IONICE –legatură ionică între cationi / anioni;
 cristale COVALENTE –legatură covalentă între atomi;
 cristale METALICE –legatură metalică între atomi sau ioni;
 intermetale;
 semiconductori;
 polimeri;
 materiale compozite;
 materiale ceramice (porţelan, faianţă, sticle etc.).

Clasificarea materialelor folosite industria alimentară se realizează astfel [St,16]:
Oţeluri
Materiale
feroase
materiale
Fonte
Materiale
metalice Aluminiul și
aliajele sale
Materiale Cupru și
neferoase aliajele sale
Stainiul și
aliajele sale
Materiale
plastice
Materiale
nemetalice
Ceramică
În vederea utilizării acestor materiale în procesele tehnologice trebuie ținut cont de

anumite condiții, cum ar fi [St,16]:
• existenţa unor medii de lucru agresive şi dificile;
• substanţe acide sau alcaline;
• umiditate excesivă;
• unele utilaje pot funcţiona continuu timp îndelungat.
I.3 Reglementări privind calitatea oțelului inoxidabil

Legislația ce stă la baza reglemetării controlului materialelor în contact cu alimentele
este Regulamentul(CE)nr.1935/2004 și se regăsește peste tot în Uniunea Europeană [St,16].
Aceasta stabilește principiile generale de siguranță și inerție pentru toate produsele alimentare
ce intră în contact cu materialul.
Regulamentul 1895/2005 / CE - restrictiv de utilizare a anumitor derivați epoxidici în
materialele și obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare [18].
Reglementările din Franţa prevăd că oţelurile inoxidabile destinate de a intra în contact
cu alimentele să conţină cel puţin13% Cr, putând conţine şi nichel şi mangan. Pentru alte
elemente de aliere sunt impuse limite maxime: 4% -Mo, Ti, Al şi Cu; 1% -Ta, Nb şi Zr
[St,16].
La nivel național, normele care reglementează acest domeniu sunt cuprinse în
Hotărârea 1197 pentru aprobarea Normelor privind materialele și obiectele care vin în
contact cu alimentele, din 24 octombrie 2010 [St,13]. Această hotărâre prevede [St,13]:
- stabilirea materialelor și obiectelor care vin în contact cu alimentele;
- reguli fundamentale pentru testarea migrării globale și specific;
- lista simulanților alimentari folosiți la testele de migrare (Tabelul III.1);
- condiții de testare ale migrării.
Pentru Statele Unite ale Americii, legislația este cuprinsă în Codul Regumentelor Federale de
către Administrația pentru Alimentație și Medicamente [St,13].
I.4 Standarde privind oțeluri inoxidabile

Standardul pentru oțelurile inoxidabile de uz general este EN 10088. Acest standard are
două destinaţii [2]:
 Descriere metaforică. Standardul EN 10027, care are ca şi obiect “simbolizarea
oţelurilor inoxidabile”, acoperă toată gama de oţeluri în a cărui compoziţie sunt cel
puţin 5% elementele de aliere.
 Denumire metaforică (numerică). Conţine cinci cifre: primele două sunt 1.4 ; a treia
reprezintă compoziţia chimică, în timp ce ultimele două sunt alocate arbitrar.
I.5 Considerații utilaj

Pentru depozitarea intermediară a laptelui pasteurizat înainte de îmbuteliere, se
utilizează recipiente cu pereți dublii- tancuri izoterme. Mai jos, în figura I.1 este reprezentată
schema tehnologică de fabricare a laptelui de consum prin marcarea principalului proces-
depozitarea.
Fig.I.1 Schema tehnologică a laptelui

Depozitarea laptelui de consum

Laptele de consum, după pasteurizare și răcire la 4-6°C, se depozitează în tancuri
izoterme, unde se păstrează în stare răcită, până la momentul ambalării [Ch, 82].
Tancul de stocare izoterm
Tancul de stocare este destinat stocării produselor alimentare în condiții de temperatură
și igienă corespunzătoare în cadrului procesului tehnologic de fabricație. Tancurile sunt de
capacități de la 500 l pâna la 30.000 l, prevăzute cu agitator, gură de vizitare, sistem de
spălare robineţi de umplere, golire scară de acces şi afişaj de temperatură [Ch, 82].
Tancul de stocare izoterm este utilizat pentru păstrarea laptelui pe o perioadă de timp şi la
menţinerea temperaturii laptelui răcit pe toată perioada depozitării. Se consideră că în condiţii
normale, când temperatura din încăpere nu depăşeşte +25°C, temperatura laptelui nu trebuie
să crească cu mai mult de 1...2°C în timp de 24 de ore [Ch, 82].
Fig.I.2 Tanc orizontal de stocare izoterm: 1 - izolație; 2 - ștuț cu dispozitiv de spălare;

3 - manta oțel inoxidabil; 4 - filtru de aer cu racord de alimentare; 5- gură de vizitare;
6- motor agitator; 7- cameră de golire; 8- picior reglabil; 9- termometru cu cadran;
10- vizor [Ch, 82]
Laptele regăsit în tancul de stocare izoterm intră în contact cu pereții utilajului și cu

elicea folosită pentru agitare. Aceste componente metalice ce intră în contact cu laptele sunt
confecționate din elemente care să nu ajungă în mod direct sau indirect în produsul alimentar
și să nu afecteze caracteristicile acestuia: culoare, gust, miros. Mai exact echipamentul
tancului este executat din material rezistent, necorodabil, ușor de curățat și dezinfectat. De
asemenea, o condiție importantă este ca materialele din care este fabricat să nu transmită
laptelui substanțe dăunătoare sănătății consumatorului sau să producă modificări
oraganoleptice ale produsului.
Tancurile de stocare izoterme sunt prevăzute cu un sistem de agitare, ce constă din
electromotorul de acţionare, reductorul turaţiei şi agitatorul propriu-zis, prevăzut cu elice sau
paletă de oțel inoxidabil, care trebuie sa asigure repartizarea uniformă, în toată masa, a
grăsimii conţinute şi să împiedice separarea acesteia la suprafaţă [Ch, 82].

Componentele metalice a utilajului nu conțin plumb, arsenic, cadmiu, mercur. Lipsa

plumbului permite utilajului de a intra în contact cu laptele. Oţelurile inoxidabile reprezintă
majoritatea efectivelor de metale ce formează clasa materialelor aşa-zis ”alimentare” ,dar
contrar denumirii acestea nu sunt incorodabile. Astfel se poate urmări concomitent în plan
chimic, fizic şi mecanic, printr-o pasivizare şi o polarizare care să limiteze afinitatea dintre
murdărie şi interfaţă [Ră, 92].
Echipamentul specific tancului de stocare izoterm este oțelul inoxidabil. Acest utilaj
corespunde condițiilor de bază, mai concret materialul din care este construit este inactiv
pentru lapte, realizează o izolație termică bună ( creșterea temperaturii maximum 3°C în 24 h,
la o temperatură exterioară de + 25 °C), nu prezintă unghiuri sau curbe mici care acumulează
resturi de lapte, prezintă vizibilitate în interior și totodată dispozitivul de agitare și motorul de
antrenare este perfect capsulat pentru a nu permite impurităților, uleiului să ajungă în lapte
[Ch, 82].
Oţelurile inoxidabile reprezintă cea mai largă gamă de materiale din care sunt construite
utilajele. Până la apariţia acestora, proprietăţile necorozive şi de duritate erau obţinute prin
acoperiri de email a pieselor din oţel. Se mai regăsesc şi acoperiri din cupru, dar reprezintă o
rezistenţă mecanică mai redusă. În cazul oţelurilor inoxidabile concentraţiile de crom şi nichel
le conferă proprietăţi specifice.
Oţelurile alimentare folosite la confecţionarea echipamentelor din industria laptelui fac
parte din seria AISI 300- austenitic, mai concret AISI 304 [ St,16].
Clasa austenitică ( seria 300 – 304 și 316 ) – cea mai des folosită – conţine 0,15 %
carbon – un minim 18 % crom şi nichel sau mangan care menţin structura austenitică la o
gamă largă de temperaturi. O compoziţie uzuală este 18 % crom si 10 % nichel. Sunt non-
magnetice şi conțin nichel care crește rezistența la coroziune. Acestea sunt cele mai utilizate
tipuri de oțeluri inoxidabile.
Compoziția chimică a oțelului inoxidabil este prezentată în tabelul nr. I.1., conform SR
EN 10088-2-2005 [ St,16].
Tabelul nr.I.1 Compoziția chimică a oțelului inoxidabil
Compoziția chimică %
Marca
Nr.crt oțel
Fe C Mn P S Si Cr Ni Ti
17,0- 8,00-
AISI 304 1,0-2,0 0,0-1,0
1 67,00 0,07 0,045 0,03 19,0 10,50 -
Obiectele realizate din oțel inoxidabil își păstrează aspectul indiferent de gradul de
uzură. După câteva zeci de ani își pierde din strălucire, dar cu o investiție minoră își poate
recăpăta chiar și atunci strălucirea din prima zi.
Avantajele produselor din oțel inoxidabil:
• Grad mare de rezistență la coroziune;
• Durabilitate mai mare de 50% decât oțeluri medii;
• Durabilitate: rezistență la căldură/ îngheț;
• Ușor de întreținut
• Aspect plăcut
• Reciclabil
Oțelul inoxidabil nu este rezistent numai la umiditate, ci se caracterizează și prin

duritate, rezistență mare la temperaturi ridicate și scăzute respectiv și prin proprietățile
igienice. Zgârieturile și crăpăturile pe capace își pierd după scurt timp contururile dure și se
adaptează suprafeței [3].
I.6 Concluzii
În această etapă am studiat studiate materialele folosite la confecționare tancului de

stocare izoterm și impactul acestora asupra mediului respectiv. Alegerea materialului pentru
acest utilaj s-a realizat în urma cunoașterii structurii, proprietăților și a proceselor fizice și
chimice ce au loc în utilizarea materialului. Acesta se bazează pe
Regulamentul(CE)nr.1935/2004 privind controlului materialelor în contact cu alimentele.
Principalele componente ce intră în contact cu laptele sunt pereții utilajului și elicea
folosită pentru agitarea mediului. Astfel, compoziția echipamentului se încadrează la
condiţiile impuse şi este făurit din oţel inxidabil, seria AISI300, mai concret AISI304 din
Clasa austenitică .
Conform siguranţei alimentare şi protecţia mediului tancul de stocare izoterm a laptelui
este confecționat din oțel inoxidabil pentru a nu crea modificări respectiv transferul la nivelul
alimentului. Se ţine cont de condiţiile specifice în care se desfăşoară procesul tehnologic din
industria laptelui (medii de lucru, substanţe acide sau alcaline, umiditate etc).
Așadar, materialele şi obiectele care fac obiectul prezentelor norme sunt produse
conform bunelor practici de fabricaţie pentru ca, în condiţii normale şi previzibile de utilizare,
să nu transfere constituenţi alimentelor în cantităţi care ar putea periclita sănătatea umană sau
care ar putea aduce o schimbare inacceptabilă în compoziţia alimentelor ori o deteriorare a
caracteristicilor organoleptice ale acestora [5].
În urma studiului amănunțit asupra materialui din care a fost confecționat echipamentul
utilajului s-a constat că acesta este conform standardelor europene privind siguranța
consumatorului, iar prin acest intermediu pot susține că acest utilaj este în conformitate.
În concluzie, materialele metalice cu care intră în contact cu laptele sunt proiectate în
așa fel elementele chimice periculoase să nu migreze în mediul alimentar. Acest lucru dacă se
întâmplă nu pune viața consumatorului în pericol și nu duce la modificările caracteristicilor
oraganoleptice ale laptelui.

CAPITOLUL II. IDENTIFICAREA PRINCIPALELOR CONDIȚII DE

LUCRU
Prin identificarea condițiilor de lucru se urmărește clarificarea temperaturii, pH-ului,

timpului și gradului de agitare a laptelui. Aceste condiții de lucru sunt importante doarece,
datorită lor putem observa cât de rezistent este tancul de stocare izoterm a laptelui și în același
timp dacă este conform standardelor. Ținând cont de aceste condiții, în urma depozitării se
obține produsul dorit de către consumatori, iar în caz contrar, prin nerespectarea acestor
condiții pot influența negativ laptele.
Respectarea în ceea ce privește temperatura, pH-ul, gradul de agitare și timpul în
depozitării a laptelui se remarcă cu urmatoarele valori:
- temperatura 2-4°C
- ph 6,4...6,6
- timp 24 de ore
- grad de agitare 40 rpm
Tabel II.1 Condiții de lucru

Condiții de procesare
Grad de
Medii Etapa de
Temperatura[°C] pH Timp (h ) agitare
alimentare procesare
(rpm)
Lapte Depozitare
1-4 °C 6,4- 6,6 24 40
II.1 Concluzii
Prin identificarea condițiilor de lucru se urmărește clarificarea temperaturii, pH-ului,

timpului și gradul de agitare la depozitarea laptelui.
Se poate concluziona că condițiile de lucru necesită o atenție importantă, deoarece prin
studierea fenomenelor de transfer de masă din echipament și mediu alimentar se poate obține
lapte de calitate, protejând astfel tancul de stocare izoterm.
Capitolul II. Identificarea principalelor condiții de lucru 7

CAPITOLUL III. IDENTIFICAREA ȘI STUDIEREA FENOMENELOR

DE LA INTERFAȚA MATERIAL - MEDIUL ALIMENTAR
III.1. Fenomene de la interfață
Astăzi, se discută mult despre relația material – mediu. O abordare ar fi din punct de
vedere al impactului materialului asupra mediului, altă abordare ar fi din punct de vedere al
ciclului de viață al materialului, un alt punct de vedere ar fi din punct de vedere al gestionării
deșeurilor de materiale. Unii cercetători au alcătuit următoarea schema prin care incearcă să
se explice efectul pe care pot să-l aibe materialele în mediu [18].
Materiale Echipament
Metodă Măsurare
Mediu Efect Lucru
Figura III.1 Schema relației material – mediu – efecte [18]
Coroziunea straturilor prin acţiunea agresivă a mediului de lucru este o problemă de

importanţă deosebită, care determină durata de viaţă a stratului şi evoluţia caracteristicilor
principale ale acestuia în timp. Oricare ar fi scopul principal în care a fost elaborat un strat
protector, trebuie avute în vedere interacţiunile pe care materialul stratului le poate avea cu
mediul de lucru. Apariţia procesului de coroziune este determinată de apariţia unor fenomene
electrochimice care au loc între interfaţa metalică şi un agent agresiv extern [8].
Coroziunea reprezintă procesul de distrugere a metalelor sub acțiunea chimică sau
elecrochimică a mediului ambiant [8]. Utilajele folosite în industria alimentară vin în contact,
în perioada de exploatare, cu diverse medii chimice ca: atmosfera umedă, apa, diferite
substanțe chimice iar în funcție de natura lor au o acțiune mai mult sau mai puțin corozivă
asupra metalului cu care vine în contact.
Difuzia este fenomenul de pătrundere a moleculelor unei substanţe (lichide sau gazoase)
printre moleculele altei substanţe (lichide, gazoase sau solide). Difuzia se produce ca urmare a
tendinţei fluidelor de a ocupa întreg volumul aflat la dispoziţie, datorită agitaţiei termice.
Acest proces conduce la egalizarea diferenţelor de concentraţie, presiune sau temperatură,
fiind o expresie a tendinţei naturale a sistemelor de a tinde spre starea de echilibru [6].
Interfaţa suprafaţa de contact a celor două faze (metal-electrolit), având grosimea unui
strat monoatomic [6].
Interfaza reprezintă regiunea cu proprietăţi modificate faţă de cele ale fazelor în contact.
Proprietăţile acestei regiuni afectează sau chiar domină reacţia electrochimică de transfer de
sarcină [6].
Capitolul III. Identificarea și studierea fenomenelor de la interfață 8

La nivel european, testarea migrării elementelor chimice şi a constituenţilor

materialele şi obiectelor ce intră în contact cu produsele alimentare, se realizează în
conformitate cu normele de bază prevăzute de Directiva UE 82/711EEC din 18 octombrie
1982, Directiva 93/8/EEC şi 97/48/EEC, care aduc completări cu privire la condiţiile de
efectuare a testelor de migrare. Temperatura având și ea un rol foarte important în migrarea
ionilor de crom [St,16].
Locul de producere a reacţiilor electrochimice şi implicit al fenomenelor de migraţie
ionică, fapt care se situează în categoria proceselor electrochimice este sistemul format dintr-
un conductor electronic (metal) în contact cu un conductor ionic (electrolit) este numit
electrod. Acesta reprezintă electrolitul este o soluţie care conţine sarcini electrice mobile
numite ioni v [6].
Procesul de transport al ionilor din materialul metalic în mediu presupune acţiunea mediilor
alimentare apoase asupra materialelor metalice din care sunt fabricate componentele
echipamentelor de procesare. Acest proces este caracteristic unui mediu electrolitic,
dizolvarea metalelor şi aliajelor din echipamentele de procesare poate fi analizată datorită
reacţiilor de electrod şi a transportului ionilor dizolvaţi în masa produsului alimentar procesat
[6].
Principalele cauze ale transportului ionilor în soluția de electrolit sunt [St,16]:
 un gradient de concentraţie, care conduce la deplasarea lor prin difuzie;

 diferenţă de potenţial între două puncte ale soluţiei, care poate provoca deplasarea
ionilor în sensul câmpului electric, numită migrare sau conductibilitate;
 diferenţă de temperatură, presiune sau densitate care poate fi responsabilă pentru
o deplasare hidrodinamică.
Apariţia stratului dublu electric la contactul metal-electrolit este datorată manifestării
unor forţe anizotrope, care conduc la rearanjarea particulelor electrice (ioni, electroni) din cele
două faze în contact [St,16].
Cercetările efectuate asupra utilajului ales denotă fenomenul de transfer ce are loc la
interfața materialului - mediu alimentar ( contactul dintre peretele tancului cu laptele ) ca fiind
cel de căldură.
Modelul stratului dublu electric
Asupra ionilor şi dipolilor aflaţi în soluţie în imediata vecinătate a interfeţei acţionează
forțe de natură electrostatică, exercitate de sarcinile de semn contrar de pe suprafaţa metalului,
care tind să le distribuie neuniform, sub forma unui condensator plan; în același timp, agitaţia
termică a particulelor tinde să le distribuie uniform în soluţie. Ca rezultat al însumării acestor
acţiuni se creează o distribuţie a particulelor încărcate în soluţie de aşa manieră încât
concentraţia ionilor de semn contrar cu sarcina suprafeţei metalului creşte pe măsură ce ne
apropiem de interfaţă [St,16].
Depozitarea laptelui este influențată de temperatura din interiorul tancului de stocare
izoterm și totodată timpul de menținere a laptelui în acest mediu.
Etapele principale ale unui proces de electrod sunt următoarele [St,16]:
 transportul speciei reactante din soluţie la interfaţa metal-electrolit, în zona stratului
dublu electric, transport realizat prin migraţie, difuzie sau convecţie;
 adsorbţia speciei reactante în planul exterior al stratului dublu electric, unde va avea
loc reacţia electrochimică;
 reacţia de transfer de sarcină (cedare sau acceptare de electroni). Aceasta este
adevărata reacţie electrochimică şi numai prezenţa ei într-o reacţie globală dă
caracterul de proces electrochimic;
 eliberarea (transportul) produşilor de reacţie de la suprafaţa electrodului în soluţie.
La trecerea curentului electric peste un electrod au loc modificări ale concentraţiilor

speciilor la suprafaţa electrodului în raport cu soluţia, datorită reacţiilor de electrod ce se
produc [St,16].
Procesele de electrod sunt reacţii chimice eterogene ce se petrec la interfaţa metal-

electrolit prin transfer de electroni unidirecţional, acest process determinând caracterul
electrochimic al reacţiilor. Trecerea curentului electric exterior printr-un electrod determină
atât reacţii chimice, cât şi modificări ale potenţialului de electrod [St,16] .
Câmpul electric de la interfaţa metal-electrod poate să favorizeze sau să defavorizeze

reacţiile de electrod, prin efectul pe care îl are asupra energiei de activare a procesului de
transfer de sarcină [St,16] .
Dacă transportul (difuzia) speciilor din zona cu concentraţie mai mare în cea cu
concentraţie mai mică se produce cu viteză mică, va apărea o modificare a potenţialului de
electrod faţă de starea de echilibru (la curent zero), modificare ce reprezintă polarizaţia de
difuzie ηD [St,16].
Difuzia se produce ca urmare a tendinţei fluidelor de a ocupa întreg volumul aflat la
dispoziţie, datorită agitaţiei termice. Acest proces conduce la egalizarea diferenţelor de
concentraţie, presiune sau temperatură, fiind o expresie a tendinţei naturale a sistemelor de a
tinde spre starea de echilibru. Fenomenul de difuzie este caracterizat de două legi, cunoscute
sub numele de legile Fick [7].
Prima lege a lui Fick (staționară):
În cazul difuziei staționare, atunci când există forțe care mențin gradientul de
concentrație constant în timp, prima lege a lui Fick permite calcularea valorii fluxului (molar
sau masic) de substanță J. Concentrația poate fi exprimată molar sau masic. Pentru cazul
neizoterm-neizobar fluxul molar e exprimat prin produsul dintre densitatea molară totală,
difuzivitatea (coeficientul de difuzie) și gradientul fracției molare [7].
𝑑𝑐
𝛷 = −𝐷𝑆 𝑑𝑥 (1)
unde:
𝚽 =fluxul moleculelor transportate pasiv (moli/s) în sensul gradientului de
concentraţie dc/dx, printr-o suprafaţă S a membranei. Constanta de proporţionalitate, D,
poartă numele de coeficient de difuziune. Semnul minus sugerează că difuziunea are loc
întotdeauna de la zonele de concentraţie mare spre zonele de concentraţie mai mică.
A doua lege (difuzie nestaționară)
În cazul unei difuzii nestaționare, atunci când nu există forțe care să mențină gradientul
de concentrație constant, fluxurile de intrare ori de ieșire sunt variabile și pot fi calculate cu
cea de-a doua lege a lui Fick [7]:
𝜕𝐶𝑖 𝜕 2 𝐶𝑖
= 𝐷𝑖 (2)
𝜕𝑡 𝜕𝑋 2
unde:
𝐶𝑖 concentrația substanțe difuzate;
𝐷𝑖 coeficient de difuziune
𝑋 2 concordanța spațială pe direcție normală la secțiune;
dx
c-dc/dx∙dx

Pst Pdr
JD,st= - Ddc/dx(c-dc/dx∙dx)
JDst= - Ddc/dx
Fenomenul de difuzie stă la baza a numeroase schimburi de substanţă care au loc în

natură între organisme sau în interiorul unui organism. În toate aceste cazuri însă, substanţele
care difuzează nu sunt în contact direct, ci sunt despărţite printr-o membrană. Această
membrană poate fi permeabilă în mod diferit pentru substanţe diferite, caz în care se numeşte
selectiv permeabilă. Un caz important este acela al membranelor care sunt permeabile pentru
solventul unei soluţii, dar nu sunt permeabile pentru solvit, numite membrane semipermeabile
[7].
Studii remarcabile prinvind difuzia în stare solidă au fost realizate de către profesorul
enlgez W.C Roberts-Austen, care a studiat difuzia aurului, platinei și rodiului în plumb lichid
[St,13].
Un studiu important privind interpendența dintre condițiile în care se realizează
contactul metal- aliment este susținut de Herting, ce a pus în evidență fenomenul de migrare
al ionilor de crom, nichel și fier din diverse mărci de oțeluri inoxidabile în medii alimentare.
Se presupune că aportul de metale din echipamentele utilajelor poate fi prevenit prin
modelări matematice ale proceselor [St,13].
III.2 Concluzii
Din studiul realizat în acest capitol sunt prezentate succint următoarele concluzii:
 difuzia este definită ca o deplasare a unui fluid dintr-o zonă de concentrație mai mare
spre zonă de concentrație mai mică, fiind rezultatul proprietăților cinetice ale
particulelor.
 În vederea descrierii cantitative a difuziei ca proces de transport de substanță sunt
întâlnite legile lui Fick ce guvernează difuzia ionilor în mediu alimentar. Un studiu în
acest caz s-a realizat de către profesorul englez W.C Roberts-Austen în care a urmărit
difuzia în stare solidă pentru aur, platină și rodiul în plumb lichid.
 Descrierea matematică a procesului de difuzie se face printr-o funcție de temperatură,
timp, pH, aria suprafețelor în contact și concentrații ale migranților în cele două medii.
 Așadar la nivel european, testarea elementelor chimice ce intră în contact cu produsele
alimentare se realizează în conformitate cu normele de bază prevăzute de Directiva
UE 82/711EEC, Directiva 93/8/EEC şi 97/48/EEC, care aduc completări cu privire la
condiţiile de efectuare a testelor de migrare. S-a constatat că temperatura are un rol
foarte important în migrarea ionilor de crom.
 Prin urmare, cercetările efectuate asupra utilajului ales denotă că fenomenul de
transfer ce are loc la interfața materialului - mediu alimentar ( contactul dintre peretele
tancului cu laptele ) ca fiind cel de căldură, excluzând migrarea elementelor chimice
întâlnite în construcția tancului de stocare izoterm în lapte.

CAPITOLUL IV. METODE DE ÎNCERCARE LA COROZIUNE
Studierea mediilor corozive întâlnite în industria alimentară trebuie să fie făcute în

funcție de principalele domenii de procesare a produselor alimentare, fiind luate în
considerare situațiile extreme de pe fluxul de fabricație, în care parametrii de lucru se află pe
nivel minim, respectiv maxim [8].
Acest proces tehnologic implică un mediu agitat în raport cu suprafețele metalice cu
care intră în contact. Agitarea se poate considera un factor favorizant coroziunii ce se poate
determina prin studierea fenomenelor de migrare a ionilor metalici în lapte.
IV.1 Metodele de testare la coroziune
Metodele de testare la coroziune se referă la [St, 16]:

 material;
 sistemul de protective aplicat materialelor;
Clasificarea metodelor de evaluare şi testarea coroziunii:
 metode directe;
 metode indirecte.
IV.2 Principii generale de încercare la coroziune a oţelurilor aliate

Scopul încercărilor la coroziune este de a prevedea, într-un fel cât mai convenabil,
comportamentele lor în condiții reale de utilizare. Acest scop trebuie să fie întotdeauna
prevăzut, insistându-se în special asupra cauzelor interpretărilor eronate, care pot duce la
neplăceri pentru consumatori.
Există puține încercări de laborator care să arate o discordanță așa de mare ca în cazul
încercărilor la coroziune, deoarece ele nu pot fi definite precis. Aceste încercări trebuie să
îndeplinească două condiții:
 să fie reproductibile, ceea ce poate fi obţinut fixând condiţiile într-un mod foarte
precis și înmulțind numărul încercărilor pentru a avea o bază statistic suficient de
largă;
 să fie adaptate scopului practice propus.
IV.3 Metoda de atelier

Cunoscând chiar toți factorii care acționează asupra rezistenței la coroziune într-un
process industrial, nu este totuși posibilă a-l reproduce întocmai în laborator, deoarece
condițiile de lucru sunt foarte variabile. Astfel dacă nu este posibil și trebuie reprodus
fenomenul în laborator, atunci este foarte important ca practicianul să pună la dispoziția
cercetătorilor întreaga sa experiență tehnică pentru îndrumarea încercării șă a dispozitivelor
necesare.
Capitolul IV. Metode de încercare la coroziune 12

Erorile care se fac în determinarea unor experimente de încercare la coroziune sunt

următoarele:
 încercările sunt grăbite- (încercările în acizi). Nu se ia în considerare mecanismul de

atac cu acizi cu degajare de hidrogen și cu formarea de săruri solubile, complet diferite
de coroziunea prin reactivi, așa cum sunt sărurile pentru care oxigenul dizolvat în
mediul coroziv joacă un rol preponderant;
 pentru aprecierea rezistenței la coroziune care au loc la un atac de ciupituri, nu este
corect de a fixa drept criteriu de evaluare o pierdere în greutate a apruvetei;
 încercările reproduce în laborator au o durată relativă mică în comparative cu durata
de utilizare.
Indiferent de metoda de încercare, trebuie să se realizeze o evaluare a rezultatelor
obținute. Această evaluare face uneori prin măsurarea pierderii în greutate, raportată la
suprafața data pe o durată de timp stabilită. Pierderea în greutate este foarte bună în cazul în
care analizăm epruvetele scufundate complet în mediul agresiv, însă această evaluare convine
numai în cazul unui atac uniform.
Metoda nu poate fi folosită atunci când migrarea ionilor metalici este foarte scăzută,
fenomen care este caracterisitic proceselor de difuzie întâlnit în industria alimentară.
Examenul vizual și microscopic este o metodă foarte importantă în analiza stării suprafețelor
metalice care au intrat în contact cu mediile alimentare.
IV.4 Metodele de încercare la coroziune sunt [St,16] :

 încercări cu imersie completă;
 încercări cu imersie alternantă;
 încercarea de evaporare ciclică prin fierbere;
 încercarea în ceaţă salină;
 expunerea la o anumită atmosferă în staţie de încercare;
 măsurarea potenţialului şi trasarea curbelor de potenţial;
 coroziunea prin cuplu galvanic;
 încercarea la coroziune intergranulară;
 încercarea la coroziune sub tensiune;
 încercarea la oboseală în mediu corosiv;
 încercarea la coroziune prin frecare;
 metode spectrometrice de determinare a cantităţii de ioni metalici migraţi în mediul
alimentar.
Încercarea cu imersie completă

Încercările sunt folosite frecvent în laboratoarele de cercetare sau atelierele industriale,
dau informaţii foarte relevante şi cifre destul de reproductibile, cu condiţia de a avea în vedere
câteva precauţii şi de a se cuprinde diferiţii factori de coroziune, dintre care cei mai importanţi
[St,16]:
 aerarea;
 raportul suprafeţei epruvetei şi al volumului lichidului;
 gradul de agitare;
 forma epruvetelor;
 starea suprafeţei.

Încercarea cu imersie alternantă

În acest caz, epruveta suferă o alternanţă de staţionare în mediul coroziv şi o uscare în
aer. Oferă informaţii asupra comportării pieselor care trebuie să fie supuse în practică la
condiţii similare.
Încercarea în ceaţă salină
Acest standard descrie modul de împrăştiere a unei soluţii saline într-o cameră de
testare, fie la 35ºC sau la 50ºC. Testarea în ceaţă salină este o practică comună în industria
auto, în cadrul căreia materialele, echipamentele şi componentele sunt expuse la şi aşteptate să
respecte standardul DIN EN ISO 9227.
Coroziune intergranulară
Această metodă permite determinarea susceptibilității la coroziune intergranulară a
oțelurilor inoxidabile. Există mai multe metode de testare a coroziunii intergranulare [9].
Tabelul IV.1 Metode de testarea a coroziunii intergranulare [9]

Nr. Descriere
Metodă
crt
1. Atacul cu acid acid oxalic este o metodă rapidă de a verifica
acele tipuri de oțeluri inoxidabile care nu ar trebui să aibă
Metoda A. Testul în acid
susceptibilitate la atac intergranular datorat precipitării carburilor de
oxalic (atacul cu acid oxalic)
crom. Testul este folosit mai degrabă pentru a accepta un oțel și nu
pentru a-l respinge.
2. Acest test este bazat pe pierderea de masă datorată coroziunii

și oferă o măsură cantitativă a performanței relative a unui oțel.
Metoda B. Testul în sulfat Testul constă în fierberea unei probe din oțel inoxidabil timp de 24
feric - acid sulfuric până la 120 ore într-o soluție de sulfat feric și 50% acid sulfuric. Prin
(testul Streicher) acest test se evaluează susceptibilitatea oțelurilor inoxidabile sau a
aliajelor de nichel la atacul intergranular asociat cu precipitarea
carburilor de crom la marginea grăunților cristalini.
3. Probele sunt fierte 5 perioade, fiecare perioadă de 48 de ore

într-o soluție de 65% acid azotic. Viteza de coroziune în timpul
fiecărei perioade este calculată prin pierderea de masă. Interpretate
corect rezultatele pot să ne arata dacă oțelul inoxidabil a fost tratat
termic corect sau nu. Beneficiarul trebuie să specifice viteza maximă
admisă de coroziune și eventual date privitoare la tratamentul termic
de sensibilizare. În testul Huey mediul de coroziune este puternc
oxidant și prin urmare este indicat să se aplice numai atunci când
Metoda C. Testul în acid
dorim să verificăm dacă tratamentul termic aplicat aliajului
azotic (testul Huey)
inoxidabil a fost corect executat. Acest test este deasemenea potrivit
pentru a detecta zonele sărăcite în crom cât și precipitările
intermetalice. Este potrivit pentru aliajele care vin în contact cu
agenți puernic oxidanți (de exemplu acidul azotic). Testul Huey poate
fi utilizat pentru a verifica eficacitatea elementelor de aliere cu efect
de stabilizare (care reduc susceptibilitatea la coroziune
intergranulară) în oțelurile inoxidabile cu crom și nichel.
4. Această metodă este utilă pentru determinarea susceptibilității

oțelului inoxidabil austenitic la coroziune intergranulară asociată cu
Metoda E. Testul în sulfat de
precipitarea carburilor bogate în crom. Probele sunt fierte în soluția
cupru - 16% acid
de sulfat de cupru și acid sulfuric apoi îndoite la 180 pe un dorn cu
sulfuric (testul Strauss)
diametru egal cu grosimea probei. Testul se bazează pe examinarea
vizuală a probelor după testare.
5. Metoda F. Testul în sulfat de Acest test oferă o măsură relativă a performanței unui aliaj
cupru - 50% acid sulfuric inoxidabil și se bazează pe determinarea pierderii de masă datorită
coroziunii. Testul se aplică probelor din oțel inoxidabil.

Principala proprietate a oțelurilor inoxidabile o constitue rezistența la coroziune.

Ele devin inoxidabile datorită afinității cromului pentru oxigen. Odată formată această
peliculă, de grosime atomică, accesul oxigenului către metal devine aproape imposibil.
Fenomenul de oxidare care în alte imprejurari este un aliat al coroziunii, în acest caz ii
barează drumul. Pelicula de oxid se poate forma pe cale naturală sau artificială prin
scufundarea oțelului în bai de pasivare care conțin cel puțin un agent puternic oxidant.
Tancul de stocare izoterm a laptelui este expus degradării corozive datorită contactului
cu mediu agresiv care conține acizii organici ( acid lactic). Prezența agitatorului prevăzut cu
elice sau paletă de oțel inoxidabil, poate fi considerat un factor favorizant coroziunii.
Adaosul de crom îi conferă oţelului proprietăţile sale unice de inoxidabilitate și
rezistenţă la coroziune. Prezenţa cromulului permite formarea unei pelicule dure, invizibile de
oxid de crom pe suprafaţa oţelului, pelicula ce este capabilă de a se autoreface în caz de
alterare mecanică sau chimică.
Pentru prevenirea coroziunii a tancului de stocare izoterm a laptelui trebuie avut în
vedere:
o alegerea corectă a materialelor folosite în construcția tancului, din punct de
vedere al rezistenței la coroziune;
o evitarea punerii în contact a unui metal cu un alt metal mai electronegativ decât
el, de exemplu aluminiu alături de aliajele cuprului
o prelucrarea mai îngrijită a suprafeței metalului, deoarece adânciturile,
zgârieturile favorizează și accelerează coroziunea.
IV.5. Simulanți
Studierea fenomenelor de migrare a ionilor metalici în mediile alimentare, prin
utilizarea efectivă a unor probe alimentare, este de cele mai multe ori dificilă, de aceea a fost
necesară stabilirea şi utilizarea unor simulanţi convenţionali care să le înlocuiască (conform
tabelului III.1).
La baza cercetării fenomenelor de migrare a ionilor din materiale destinate a intra în
contact cu produsele alimentare stau reglementările Decretului Ministerial din 21.03.1973 al
Ministerului Sănătăţii din Italia, care stabileşte normele de control al ingienei ambalajelor,
containerelor şi a ustensilelor care sunt destinate a intra în contact cu produse alimentare,
precum şi condiţiile în care se efectuează testele de migrare [St,16].
Actualizarea reglementărilor prinvind efectuarea testelor de migrare a avut loc în anul
2008 (European Food Safety Authority). Conform acestor reglementări, simulaţii folosiţi sunt
aleşi în funcţie de caracteristicile produsului alimentar.
DIRECTIVA 93/8/CEE a COMISIEI COMUNITĂȚILOR EUROPENE din 15 martie
1993, are în vedere Directiva 92/39/CEE, care prevede posibilitatea efectuării testelor de
migrare atât pe alimente, cât și pe simulanți alimentari, în timp ce Directiva 82/711/CEE a
Consiliului prevede efectuarea testelor de migrare numai pe simulanți alimentari, dacă metoda
de analiză care permite stabilirea migrării în alimente nu a fost adoptată oficial [10] .
„ Articolul 1”. Nivelurile globale și specifice ale migrării constituenților materialelor și
obiectelor în sau pe alimente sau simulanți alimentari nu trebuie să depășească limitele
stabilite de Directiva 92/128/CEE Comisiei sau în oricare alte directive speciale relevante.
„ Articolul 2”. Verificarea conformității migrării în alimente cu limitele de migrare se
efectuează în condițiile extreme de timp și temperatură previzibile pentru utilizarea reală.
Verificarea conformității migrării în simulanți alimentari cu limitele de migrare se
efectuează cu ajutorul testelor de migrare convenționale ale căror norme de bază sunt stabilite
în anexă.

Tabelul III.1 Simulanţi utilizaţi în testele de migrare (conform Decretului Ministerial

din 21.03.1973)
Nr.
Crt. Tip de produs alimentar Simulant Simbolizare
1 Produse alimentare Apă distilată sau apă de calitate echivalentă Simulant A
apoase (pH> 4,5)
2 Produse alimentare
acide( pH≤ 4,5) Acid acetic Simulant B
3 Alcool etilic 10%( aceasta concentraţie
Produse alimentare poatefi afectată la conţinutul de alcool al Simulant C
conţinând alcool produsului alimentar, dacă aceasta depăşeşte
10%)
4 Produse alimentare pe Ulei rafinat de măsline, iso-octan, etanol sau
bază de substanţă grasă oxid polifenilen modificat Simulant D
IV.6 Concluzii
În urma studierii acestui capitol metode de încercare la coroziune se desprind

următoarele concluzii:
 Coroziunea poate fi considerată fie un proces chimic, fie un process
electrochimic. Metalul se poate coroda într-un mediu de lucru ca urmare a unor
reacții electrochimice de oxidare şi de reducere.
 Procesul tehnologic al laptelui implică un mediu agitat în raport cu suprafețele
metalice cu care intră în contact. Agitarea se poate considera un factor favorizant
coroziunii ce se poate determina prin studierea fenomenelor de migrare a ionilor
metalici în lapte, dar datorită materialului din care este confecționat tancul (oțel
inoxidabil) fenomenul de coroziune nu prea este prezent deoarece utilajul nu
este suprasolicitat.
 Conform tabelul III.1, laptele după pasterurizare ce este depozitat în tancul de
stocare are un ph ≤ 4,5 (4,4) și este simbolizat printr-un simulant B.
 Materialul este rezistent la coroziune, la acțiunea acizilor, soluțiilor de curățat și
dezinfectare. Suprafețele pieselor pot intra în contact cu laptele și nu-l afectează
datorită proprietăților pe care le deține oțelul inoxidabil.
 Datorită proprietății principale a oțelurilor inoxidabile o constitue
rezistența la coroziune.Ele devin inoxidabile datorită afinității cromului pentru
oxigen. Odată formată această peliculă, de grosime atomică, accesul oxigenului
către metal devine aproape imposibil. Fenomenul de oxidare care în alte
imprejurari este un aliat al coroziunii, în acest caz ii barează drumul. Pelicula de
oxid se poate forma pe cale naturală sau artificială prin scufundarea oțelului în
bai de pasivare care conțin cel puțin un agent puternic oxidant.
În concluzie este tancul de stocare izoterm a laptelui este expus degradării corozive
datorită contactului cu mediu agresiv care conține acizii organici ( acid lactic), însă cantitatea
acestuia nu este atât de mare, iar coroziunea se poate produce după un timp mai îndelungat.

CAPITOLUL V. METODE ANALITICE DE CARACTERIZARE A

COMPORTĂRII LA COROZIUNE ÎN SISTEMELE MATERIAL
METALIC – MEDIU ALIMENTAR
Scopul practic al chimiei analitice il reprezintă analiza calitativă și cantitativă a

amestecurilor de substanțe de importanță practică și tehnologică [19].
Ținând seama de scopul teoretic și practic, rezultă că obiectivul chimie analitice constă
în elaborarea de principii și teorii în vederea instituirii de metode de analiză chimică, capabile
de a furniza informații calitative, semicantitative și cantitative, referitoare la compoziția
elementară, funcțională și structurală al oricărui compus [19].
Printre cele mai utilizate metode analitice folosite pentru analizele cantitative și
calitative sunt [19]:
 metodele spectrometrice;
 metodele cromatografice;
 metodele microscopice;
 metodele electrochimice.
Metodele spectrometrice (de emisie, de raze X), care constau în analiza spectrului
obținut, atât în ceea ce privește frecvența liniilor spectrale cât și intensitatea lor [19].
Metode cromatografice (de absorbție pe coloană, de repartiție pe coloană, pe strat
subțire, pe hârtie, de lichide cu înaltă presiune, prin schimb ionic, de gaze) au la bază
fenomenul fizico-chimic de chemosorbție1 care conduce la repartiția diferită a componentelor
unui amestec între o fază mobilă și una staționară. În acest fel componentele ce migrează în
direcția de deplasare a fazei mobile vor avea viteze diferite, asigurându-se separarea lor și
apoi identificarea și dozarea lor.
Metodele electrochimice sunt performante și puțin costisitoare prin folosirea lor în
laborator. Tehnicile electrochimice au o aplicabilitate foarte bună în monitorizarea
echilibrului ionic sau orice migrare de la interfața dintre materialele metalice și mediile
alimentare [St,16]. Un sistem electrochimic este un ansamblu de elemente (ce formează
celula) în care au loc reacţii chimice de tip redox, ca urmare a unui transfer de
sarcină/electroni la nivelul unor interfeţe de tipul solid-lichid [13].
Metode microscopice. Microscopia electronică cu scanare, cunoscută și sub denumirea
de SEM - Scanning Electron Microscopy - este o tehnica specială care permite observarea și
caracterizarea la scară micro și nanometrică a materialelor solide anorganice sau organice[13].
Parametrii de performanță ce stau la baza metodelor analitice sunt următorii [14]:
a) Selectivitate și specificitate
Atât selectivitatea cât și specificitatea sunt parametrii de performanță ai unei metode
analitice care oferă o idee la soliditatea metodei analitice. Selectivitatea reprezintă abilitatea
metodei analitice de a măsura și diferenția.
b) Domeniul concentrațiilor de lucru. Liniaritate
Domeniul concentrațiilor de lucru reprezintă intervalul dintre concentrația inferioară și cea
superioară a analitului din proba de analizat pentru care s-a demonstrat că procedura are un
nivel potrivit de precizie, exactitate și liniaritate.
1
fixare a unei substanţe pe suprafaţa unui corp prin formarea unei combinaţii chimice între absorbant şi
substanţa absorbită.
Capitolul V. Metode analitice de caracterizare a comportării la coroziune 17

c) Precizie este potrivirea între o serie de măsurări obținute de la mai multe probe. Probele
provin de la aceeași probă.
d) Exactitatea (acuratețea) reprezintă apropierea dintre valoarea reală și valoarea găsită în
proba de analizat.
e) Limita de detecție (LOD) și Limita de cuantificare (LOQ)

Limita de detecție reprezintă cantitatea sau concentrația minimă care poate fi detectată și
care poate fi distinsă de zero. Limita de cuantificare reprezintă o mică cantitate sau
concentrație care poate fi determinată cu un nivel acceptabil al repetabilității și exactității [7].
V.1 Metode spectrometrice

Prezența unor metale grele în produsele alimentare, fie în cantități mici sau urme a
devenit o problemă majoră. Pentru depistarea acestor metale nedorite se folosesc tehnici
analitice cu o sensibilitate bună în vederea analizei calitative și cantitative a substanțelor. În
vederea determinării conținutului de metale grele din produsele alimentare, sunt folosite în
principal următoarele metode [St,16].
o spectrometria de absorbţie atomică (AAS);
o spectrometria de masă cu plasmă cu plată inductiv( ICP-MS);
o Spectrometria de raze x.
Spectrometrul este un instrument optic sau optoelectronic dispersiv destinat analizei
spectroscopice calitative și cantitative și este format dintr-o prismă sau o reţea de difracție,
fante optice şi un detector fotoelectric pentru a măsura transmitanţa sau absorbanţa [Or, 15].
Metalele grele se regăsesc în produsele alimentare, în cantități foarte mici chiar sub
formă de urme. Pentru efectuarea unor analize cantitative și calitative sunt necesare tehnici
analitice cu o sensibilitate suficient de bună pentru determinarea acestor substanțe.
Pentru determinarea conținutului de metale grele din produsele alimentare, sunt întâlnite
metode care oferă rezultate foarte bune ce nu implică și costuri de operare foarte mari :
spectroscopia de absorbție atomică cu cuptor de grafit, spectroscopia de absorbție atomică în
flacară. Ca metode pentru determinarea conținutului de metale grele din medii alimentare, cu
limite de detective superioare celor prezentate anterior, se regăsește spectroscopia de emisie
atomică cu plasma cuplată inductive [11].
V.1.1. Spectrometria de absorbţie atomică în flacără

Spectrometria de absorbţie atomică în flacără sau cu cuptor de grafit este cea mai
utilizată tehnică pentru determinarea conținutului de metale grele din alimente, fiind
evidențiată prin principalul avantaj al unor costuri mici față de alte metode cum ar fi ICP-MS
[St, 16].
Tabelul V.1 Standardele specifice determinării metalelor grele din alimente

Număr standard Denumire standard
Produse alimentare - Determinarea urmelor de elemente - Determinarea mercurului prin
EN 13806:2002 spectrometrie de absorbție atomică cu vapori reci. (CVAAS) după digestie sub presume
Produse alimentare - Determinarea urmelor de elemente - Determinarea plumbului,

cadmiului, zincului, cuprului. fierului si cromului prin spectrometric de absorbție atomică
EN 14082:2003
(CVAAS) după digestie uscată


cadmiului, zincului, cuprului fierului prin spectrometrie de absorbție atomics cu cuptor de
SR EN 14083:2003
grafit (GFAAS) după digestie sub presiune

cadmiului, zincului, cuprului și fierului prin spectrometrie de absorbție atomică (AAS) după
SR EN 14084:2003 digestie cu microunde
Produse alimentare - Determinarea urmelor de elemente - Determinarea arsenicului din

fructe de mare prin spectrometrie de absorbție atomică cu cuptor de grafit (GFAAS) după
EN 14332:2004
digestie cu microunde
Produse alimentare - Determinarea urmelor de elemente - Determinarea arsenicului total

prin spectrometrie de absorbție atomică cu generator de hidrogen (HGAAS) după digestie
EN 14546:2005
uscată
Produse alimentare - Determinarea urmelor de elemente - Determinarea arsenicului total

Seleniului prin spectrometrie de absorbție atomică cu
EN 14627:2005
generator de hidrogen (HGAAS) după digestie uscată
CEN/TS Produse alimentare - Determinarea urmelor de elemente - Determinarea staniului în fructe și

15506:2007 vegetale conservate în conserve prin spectrometrie de absorbție atomică cu flacară (FAAS)
Principiul metodei
La spectroscopia de absorbţie atomică cu flacără, proba sub formă de soluţie este
transformată în prima fază într-un aerosol, iar ulterior este pulverizată împreună cu gazul
combustibil într-o flacără prin care este trimisă radiaţia monocromatică cu lungimea de undă
specifică elementului analizat. După traversarea flăcării se separă din spectru, cu un
monocromator, linia spectrală de rezonanţă de bază, linie a cărei intensitate se măsoară cu un
sistem fotoelectric. Fotocurentul este invers proporţional cu concentraţia elementului analizat.
Rolul flăcării este acela de a crea prin aport de energie termică o populaţie de atomi liberi
capabilă să absoarbă fotoni ce provin de la sursa de radiație monocromatică. Absorbţia
fotonilor are ca efect micşorarea intensităţii fasciculului care vine de la lampă, inclusiv a liniei
de rezonanţă de bază conţinută în banda spectrală cuprinsă în el, făcînd ca în final pe
detectorul de radiaţie să ajungă o intensitate micşorată proporţional cu concentraţia
elementului analizat [Or, 15].
Procesele chimice care au loc în flacără sunt complexe, iar chimismul reacţiilor
complicat. Este dovedit că până în momentul cînd elementul sau elementele de analizat să
ajungă în stare de atomi liberi ei dau o serie de compuşi intermediari prin reacţii între speciile
C, CH, CN, NH care sînt prezente în flacăra chimică alimentată cu aer. Din punct de vedere
termodinamic, unii compuşi intermediari favorizează obţinerea de atomi liberi alţii frînează
formarea de atomi liberi.
Prin spectroscopie de absorbţie atomică în flacără pot fi analizate cca 67 de elemente
chimice în principal metale şi metaloizi. Pentru analiză, proba trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii [Or, 15]:
- să fie lichidă sau să fie dizolvată într-un solvent lichid
- din punct de vedere energetic să fie posibil de excitat cu flacără
- să conţină sub 5% solide dizolvate
Sursa de radiaţie specifică este de regula o lampă specială cu catod cilindric gol ce
emite radiație monocromatică specifică unui singur element analizat, fie o sursa policromatică
din radiația căreia se separă cu un monocromator lungimea de undă corespunzătoare
elementului analizat.

După pornirea aparatului se consideră că stabilitatea se instalează după circa zece

minute de funcţionare. Sursa de atomi liberi o constituie în cazul spectroscopiei de absorbţie
atomică (AAS) arzătorul, respectiv flacăra arzătorului alimentată cu substanţa de analizat de
către un pulverizator. Mai jos, în figura V.1 se regăsește schema de princiupiu a unui
ansamblu pulverizator/arzător la un spectroscop de absorbţie atomică.
Fig.V.1 Schema de princiupiu a unui ansamblu pulverizator/arzător la un spectroscop

de absorbţie atomică: 1-tub alimentare aer, 2-tub Venturi, 3 bulb de dispersie din sticlă,
4-cameră de pulverizare, 5- arzător, 6-tub evacuare condens,
7-pîrghie reglare bulb de sticlă, 8-capilară absorbţie
Limita de detectabilitate la un spectroscop de absorbţie atomică se poate încadra în

următoarele valori: <1ppm2 ,1ppm-0,1%, 0,1 -,10% > 10%.
Spectroscopia de absorbţie atomică cu flacără (AAS) prezintă o serie de avantaje și
dezavantaje prezentate în tabelul V.2.
Tabelul V.2 Avantajele și dezavantajele Spectroscopiei de absorbţie atomică cu flacără

(AAS) [Or,14]
Avantaje Dezavantaje
- un singur element (ritm lent de lucru)
- limite mari de detective
- metodele nu au o liniaritate mare (doar 4
- uşor de folosit pentru anumite metode ordine de mărime)
- toleranţă bună la substanţe solide dizolvate - foarte sensibilă la interferenţe chimice
- puţine interferenţe spectrale - utilizează gaze combustibile
- costuri de achiziţie relativ mici (15-50 mii USD) - interferenţele sunt controlate prin prelucrări
suplimentare ale probelor lucru care
prelungeşte timpul până la obţinerea
rezultatelor
2
Ppm- părți per milion
V.1.2 Spectroscopia de masă atomică cu plasmă cuplată inductiv și spectrometru de masă

(ICP-MS)
Depistarea metalelor grele care se regăsesc sub formă de urme în produsele alimentare
se poate realiza prin intermediul unei metode cu o limită de detecție mult mai eficientă față de
spectrometria de absorbție atomică. Metoda analitică ce se regasește în aceste criterii este
spectrometria de masă cu plasmă cuplată inductiv( ICP-MS [St, 16]).
Standardele ce reglementează determinarea metalelor grele din alimente prin
spectrometria de masă cu plasmă cuplată inductiv sunt prezentate în tabelul V.2 [St, 16].
Tabelul V.2 Standarde specifice determinării metalelor grele din alimente
Număr standard Denumire standard

Produse alimentare - Determinarea urmelor de
elemente - Determinarea arsenicului, cadmiului,
mercurului și plumbului în produsele alimentare prin
DIN EN 15763:2010
spectrometrie de masă cu plasmă cuplată inductiv
(ICP-MS) după digestie sub presiune. (Versiunea
germană după EN 15763:2009 )
Produse alimentare - Determinarea urmelor de
elemente - Determinarea staniului prin spectrometrie
DIN EN 15765:2010 de masă cu plasmă cuplată inductiv (ICP-MS) după
digestie sub presiune. (Versiunea germană după EN
15765:2009 )
Principiul metodei
Tehnica de pregătire a probelor este aceeași ca cea descrisă la spectrometrele ICP-MS.
Forma obișnuită de introducere a probei în vederea excitării termice este tot starea lichidă. În
plus, spectrometrele de ultimă generație dispun şi de un sistem de atomizare cu laser care
permite evaporarea locală a probelor solide, vaporii atomici fiind introduși prin intermediul
unui furtun din cauciuc siliconic direct în plasma spectrometrului. Probele gazoase (probe de
aer) sunt analizate după barbotare sau absorbţie pe un filtru şi digestie [Or,15]. Structura unui
spectrometru de masă este prezentată în figura V.2.
Figura V.2 Schema de principiu a unui spectrometru ICP-MS [Or,15]
Interfaţa plasmă – spectrometru de masă este unitatea constructivă a sistemului prin

care ionii formaţi în plasmă sunt preluaţi şi transportaţi sub forma unui fascicul în camera
quadrupolului.

Aceasta secţiune a cuplajului ICP-MS reprezintă o zonă cheie în ceea ce priveşte

calitatea rezultatelor analitice, datorită numărului mare de parametri implicaţi, precum şi
condiţiilor extreme la care sunt supuşi ionii în această zonă. Interfaţa trebuie să asigure
realizarea a două faze esenţiale ale procesului: extragerea din plasmă a unui număr cât mai
mare de ioni, urmată de concentrarea acestora sub forma unui fascicul a cărui integritate
spaţială şi caracteristici electrice să fie menţinute pe tot traseul plasmă – detector [Or,15] .
Spectrometria de masă cu plasmă cuplată inductiv ICP-MS a fost acceptată ca cel mai
bun instrument analitic pentru determinarea simultană de urme de elemente datorită
sensibilităţii sale extreme, selectivității şi capacității de analiză multielementară şi izotopică.
Conținutul de substanțe minerale în lapte este relativ stabil, chiar și în cazul insuficienței
temporare de săruri minerale în rația animalelor, deoarece pentru sinteza laptelui organismul
mobilizează substanțele minerale din oase [12].
Limita de detactibilitate a spectrometrului ICP-MS se poate încadra în următoarele
valori: 1ppm-0,1%, 0,1 -10%.> 10%.
Mai jos, în tabelul V.3, se regăsesc avantajele și dezavantajele spectrometrului ICP-MS.
Tabelul V.3 Avantajele și dezavantajele spectrometru ICP-MS [ St, 16]
 limită de detecţie mai bună decât GFAAS
 un interval dinamic mai mare decât GFAAS
 mai multe elemente detectate la nivel de urme

decât GFAAS
 posibilitatea de a analiza elemente ce

generează hidruri fără utilizarea unor module
 preț de cost ridicat la achiziţie
suplimentare în prepararea probelor
 cost ridicat la exploatarea curentă (argon,
 capacitatea de a măsura Hg direct la nivele heliu de inaltă puritate)
analitice de ng/l
 cost ridicat al elementelor de uzură (conuri
 capabilitate multi-element asemănător cu de nichel sau platina)
ICP-OES, plus măsurători de izotopi şi
monitorizare
 metode simple de prelucrare a probelor
 posibilitatea de analiză a probelor solide prin

evaporare cu Laser
 există posibilitatea analizării probelor solide

cu ajutorul ablaţiei laser
 prin metoda ICP-MS pot fi detectate toate

elementele, mai puţin C, N, O, P, S, K şi Cl
Studii de specialitate pentru metoda spectrometrică ICP-MS

Cercetările prezentate în literatura de specialitate subliniază avantajul folosirii acestei
metode. Herting (2006) a studiat capacitatea de migrare a cromului, nichelui și fierului
inoxidabil AISI304 în medii organice, utilizând aparatul ICP-MS cuplat cu o celulă de reacție.
Limitele de detecție fiind de 44 μg/l pentr Fe, 2,5 μg/l pentru Ni și 3,8 μg/l pentru Cr [St,13].

Nardi (2009) folosind metoda curentă a determinat pentru 16 elemente chimice cu

concentrație la nivel de urme din 18 alimente, printre care și laptele compoziția chimică a
acestora. Rezultatele obținute au fost comparate cu cele obținute prin metoda ICP-OES și
GFAAS. Prin urmare, s-a ajuns la concluzia că limitele de detecție ale metodei ICP-MS
permit o analiză mai bună a probelor în colabarare cu timpii [St,13].
Mol și colaboratorii folosesc metoda ICP-MS pentru determinarea Fe, Zn, Sn, Hg și Pb
din mărci de conserve de ton. Rezultatele obținute ajut la recomandarea metodei ICP-MS ca
metodă analitică, fiind cea mai performantă în monitorizarea periodică a calității conservelor
de pește [St,13].
La nivel național au fost efectuate cercetări avansate în domeniul determinării
elementelor chimice metalice cu potențial risc pentru sănătate aflate în alimente. Astfel, aceste
cercetări au fost studiate de către Voica și colaboratorii având ca model metoda propusă de
Nardi utilizând metoda ICP-MS pentru determinarea urmelor de As, Pb, Cu, Cd, Zn, Sn și Hg
din aceleași produse ca și predecesorii. Scopul fiind compararea concentrațiilor regăsite cu
limitele permise de legislația în vigoare [St,13].
În vederea analizelor de metale prin ICP-MS probele au fost preparate în prealabil în
funcție de tipul acestora [13]. Probele de substanță uscată din lapte au necesitat un procedeu
de digerare pentru a fi aduse în soluţie. Din proba (în prealabil liofilizată) măcinată şi sitată s-
a cântărit 0,1 g, cantitate care a fost digerată în amestec de acizi (HNO3+HF) la presiune şi
temperatură ridicată. Proba s-a introdus într-un recipient de teflon de 12,5 cm3 , s-au adăugat
amestec de acizi (HNO3+HF). Pentru efectuarea determinarilor de metale a fost utilizat un
spectrometru de masă cu plasmă cuplată inductiv de tipul ELAN DRC(e) produs de firma
Perkin Elmer [12].
V.1.3 Spectrometria de raze X

Invetigarea contaminării produselor alimentare cu metale grele, provenite din
rezervoarele de stocare, printr-o analiză avansată a compoziției chimice, a structurii și a stării
de tensiune a materialului metalic destinat de a intra în contact cu laptele. Prin urmare,
cercetările desprinse în literatura de specialitate evidențiază rolul important a spectrometriei
dispersivă de energie cu raze X [St,16].
Razele X pot fi utilizate în chimia analitică pentru analize calitative, cantitative şi de
structură. Într-o primă categorie de metode, analiza se face pe baza razelor X emise de atomii
probei. Prin determinarea lungimilor de undă ale radiaţiilor emise se poate face o analiză
calitativă, iar prin determinarea intensităţii acestora, o analiză cantitativă [14].
Într-o a doua categorie de metode, analiza se face pe baza razelor X absorbite de
atomii probei de analizat. În spectrele de absorbţie a razelor X apar discontinuităţi
caracteristice la anumite lungimi de undă, pentru care energia acestora este suficientă pentru a
smulge un electron de pe un strat interior al 68 atomului. Pe baza poziţiei acestor
discontinuităţi se poate face analiza calitativă. Prin măsurarea coeficientului de absorbţie de
masă se poate face analiza cantitativă.
Spectrele de emisie şi absorbţie a razelor X pentru un anumit element sunt mult mai
simple decât cele de emisie şi absorbţie în domeniul vizibil şi ultraviolet. Aceasta deoarece
spectrele de raze X apar în urma unor tranziţii între stări energetice ale electronilor din
straturile interne ale atomului, numărul de electroni, de stări energetice şi de tranziţii permise
fiind mai redus pentru aceste straturi [14].
Cea de a treia categorie de metode se bazează pe difracţia razelor X de către planurile
de atomi ale unor cristale. Această metodă se utilizează în special pentru analize de structură
şi pentru determinarea fazelor cristaline, dar poate fi utilizată şi pentru determinări cantitative.

Difracţia razelor X nu aparţine metodelor spectrometrice de analiză şi va fi discutată într-un

capitol separat [11].
Principiul aparatului
Pentru efectuarea unor determinări utilizând raze X sunt necesare: o sursă de radiaţii,
un sistem de separare a radiaţiilor şi un detector. O sursă de raze X (numită şi tub de raze X)
constă dintr-o incintă vidată în care se găseşte un catod încălzit (ce emite electroni) şi un
anod. Electronii emişi de catod sunt acceleraţi de un câmp electric de înaltă tensiune spre
anod. Între catod şi anod se aplică o diferenţă de potenţial de ordinul 10.000- 100.000 V.
Electronii transferă energia lor cinetică atomilor anodului. O parte din energia primită este
emisă sub forma unui spectru continuu, aşa numita radiaţie de frânare. Ea se datorează
interacţiunii electronilor acceleraţi cu învelişurile de electroni ale atomilor [14].
Figura V.3 Schema unui tub de raze X [14]

Limita de detecție pentru spectrul de raze X este de 10-2.
Avantajele și dezavantajele folosirii spectrometriei dispersive de energie cu raze x
pentru caracterizarea avansată a compoziției materialelor în contact cu mediile alimentare.
Tabel V.3 Avantajele și dezavantajele spectrometriei de raze X [St, 16]
Nu pot fi analizate probe ne-conducătoare făra o
Principalul avantaj a celor două tehnici, SEM și EDX acoperire prealabilă cu straturi bune conductoare,
constă în complementaritatea dintre ele, putând fi ceea ce duce la o creștere a timpilor și costurilor de
folosite simultan, cu o singură pregătire a probei de efectuare a analizelor;
analizat
SEM este tehnica imagistică cu care se obțin ordine de

mărire pană la 1000000 suficient pentru toate tipurile de
Metoda EDX necesită concentrații relative
probe din industria alimentară; mari ale elementelor chimice analizate
Nu sunt necesare pregătiri special ale suprafețelor

probelor metalice Limitarea analizelor se face numai la
suprafața probelor
Interfața cu utilizatorul este ușor de folosit
Metode directe de analiză cu raze X

a) Microsonda electronică. În cazul acestei metode, pe o suprafaţă foarte mică a
probei de analizat, cu diametru de aproximativ 1 μm, este focalizat un fascicul de electroni.
Bombardamentul cu electroni excită atomii, care emit spectrul caracteristic de raze X [14].
Limita de detecţie este de ordinul 10-14 g. Exactitatea relativă este 1-2% cu condiţia ca
elementul de analizat să fie în concentraţie mai mare (de câteva procente).

Prin această metodă se pot analiza straturi foarte subţiri, fasciculul de electroni pătrunzând
numai la 1-2 μm în proba de analizat [14].
b) Analiza prin fluorescenţă de raze X. Metoda constă în producerea spectrului de
raze X caracteristic probei de analizat, folosind drept sursă de excitare un fascicul de raze X.
Fasciculul incident trebuie să aibă o intensitate mare deoarece radiaţiile X de fluorescenţă sunt
aproximativ de 1000 de ori mai puţin intense decât cele obţinute prin bombardarea directă cu
electroni [14].
Rugozitatea se stabileşte corespunzător condiţiilor de întrebuinţare, în funcţie de: viteza
de prelucrare, mărimea suprafeţei de contact, mărimea şi caracterul solicitărilor, precizia
dimensiunilor şi a formei geometrice. Valoarea rugozităţii are influenţă directă
asupra durabilităţii, neregularităţile suprafeţei rupere, fisurare sau coroziune. Valoarea
maximă a rugozităţii poate să ajungă până la 20% din toleranţa dimensională.
Nu în ultimul rând trebuie avută în vedere influenţa rugozităţii asupra designului piesei,
suprafaţa cu rugozitate mai mică având un aspect lucios, plăcut, contribuind la ridicarea
aspectului comercial al piesei respective. Rezultă deci că la prescrierea valorii rugozităţii unei
suprafeţe, trebuie analizată o serie de factori, astfel încât să nu se impună execuţiei
condiţii mai severe decât cele strict necesare realizării conforme a produsului [10].
Cercetările specifice domeniului interprinse la nivel mondial

Rosmaninho, Santos și colaboratorii (2004-2007) au studiat comportarea oțelului
inoxidabil AISI316 în contact cu produsele lactate pe parcursul etapelor de procesare,
urmărindu-se formarea de depozite la suprafața de contact între medii. Prin exemplificarea
unor micrografii SEM reprezentând depozite amorfe pe suprafețe interioare ale conductelor
de transport lapte ce indică depozite amorfe pe suprafețele interioare ale conductelor de
transport al laptelui. Studiile relevă influența majoră pe care o au prioritățile oțelului
inoxidabil( structura și rugozitatea ) asupra gradului de formare al depozitelor amorfe, în final
recomandându-se un anumit tratament al suprafețelor [St,13].
Ibrahim și colaboratorii au folosit analiza SEM pentru studiul comportării la coroziune a
trei mărci de oțeluri inoxidabile în soluție de 2,5 M NaCl, un mediu coroziv frecvent întâlnit
în industria alimentară.Analiza microstructurală a suprafețelor, după efectuarea testelor de
coroziune, relevă capacitatea și mportanța analizelor SEM în studiul coroziunii, analizele
EDX oferind posibilitatea interpretării influenței pe care o au elementele de aliere ( Cr, Mo)
ale oțelurilor asupra comportării în mediul coroziv [St,13].
Kontominas (2006) folosește microscopia electronică cu scanare și microanaliza cu raze
X, având ca obiectiv investigarea cauzelor formării FeS și SnS la interacțiunea dintre cutiile
metalice și carnea de ton în ulei vegetal. Rezultatele au constatat că microscopia electronică
cu scanare împreună cu spectrometria cu raze X pot fi folosite foarte eficient pentru analiza
coroziunii datorată defectelor de suprafață a materialului metalic. Autorii recomandă,
combinarea analizelor SEM-EDX și cu alte metode analitice pentru o analiză mai amănunțită
a produselor alimentare contaminate cu metale grele [St,13].
Pardo și colaboratorii studiază influența conținutului de Cu și Sn din oțelutile
inoxidabile marca AISI304 și AISI316 în soluții acide. Produșii de coroziune au fost analizați
prin SEM, iar distribuția elementală prin spectrometrie cu raze X, rezultatele obținute făcând
posibilă punerea în evidență a condițiilor critice de producere a coroziunii, a influenței Cu și
Sn asupra fenomenului de coroziune precum și propunearea unui mecanism de pasivare al
celor două mărci de oțeluri [St,13].

V.2 Microscopia electronică cu scanere- SEM

Microscopul electronic, cu diferitele sale variante de principiu și constructive, este
astăzi un instrument de studiu indispensabil în fizică și ingineria materialelor, oferind
informații multiple despre structura stransă a materialelor [13].
Spre deosebire de TEM unde fasciculul de electroni emergent conține întreaga imagine
a specimenului analizat, în cazul SEM-ului, la un anumit moment de timp, fascicolul
emergent poate să conțină doar o informația locală din imagine. Pentru a reproduce imaginea
întreagă, este nevoie ca fasciculul de electroni să baleieze pe suprafața specimenului [21].
Figura V.4 Componentele principale ale SEM-ului

Coloana, camera, sistemul de vidrare
Avantajele microscopiei cu scanare SEM și EDX [St,16]:

 SEM şi EDX, constă în complementaritatea dintre ele, putând fi folosite simultan, cu o
singură pregătire a probei de analizat;
 SEM este tehnica imagistică cu care se obţin ordine de mărire de până la 1000000x,
suficient pentru toate tipurile de probe din industria alimentară;
 Nu sunt necesare pregătiri speciale ale suprafeţelor probelor metalice;
 Folosirea vidului ca mediu de analiză, duce la obţinerea unor rezoluţii foarte bune a
imaginilor tridimensionale, furnizând informaţii complete privind topografia,
morfologia şi distribuţia elementală pentru o varietate mare de probe din industria
alimentară;
 Interfaţă cu utilizatorul uşor de folosit.
Dezavantajele folosirii acestei metode:

 Nu pot fi analizate probe ne-conductoare fără o acoperire prealabilă cu straturi bune
conductoare, ceea ce duce la o creştere a timpilor şi costurilor de efectuarea analizelor;
 Metoda SEM-EDX necesită probe de dimensiuni mici (mm-cm), acest lucru fiind un
dezavantaj datorită necesităţii pregătirii prealabile a probelor;

 Metoda EDX necesită concentraţii relativ mari ale elementelor chimice analizate;
 Limitarea analizelor numai la suprafaţa probelor.
V.3 Metode electrochimice de caracterizare a comportării la coroziune a materialelor

metalice în medii corozive
Sistemele de coroziune sunt cazuri particulare ale sistemelor electrochimice
autoconduse, care nu au practic un corp de celulă cu dimensiuni limitate (limitele zonelor de
coroziune se pot modifica în timp), în care energia reacţiei spontane generată de procesele
redox se regăseşte în final sub formă de căldură (curentul generat în reacţie este convertit în
căldură datorită efectului Joule, rolul rezistenţei jucându-l aici electrolitul [13].
Cele mai aplicate tehnici electrochimice sunt [St, 16]:
Potenţiometria:
 tehnici potenţiostatice-PS
 tehnici potenţiodinamice-PD
Voltametria
Voltametria este un ansamblu de metode electroanalitice folosite în chimie analitică și
în diferite procese industriale. În voltametrie, informația despre un analit este obținută prin
măsurarea curentului, când potențialul electric este variat [15].
Cele mai utilizate metode voltametrice sunt [15]:
o Voltametrie cu baleiaj liniar de potenţial (LSV)
o Voltametrie ciclică (CV).
Figura V.5 Schema circuitului exterior în

voltametria ciclică
Experimentele de voltametrie investighează reactivitatea unui analit (substanță
analizată) într-o jumătate de celulă [15].
Potențiometria este o metodă de analiză electrochimică care se bazează pe măsurarea
potențialului unei celule electrochimice în absența curentului electric [13].

Metodele potențiometrice pot fi utilizate în determinări directe pentru măsurarea

speciilor anionice sau cationice folosind electrozi (ioni selectivi). De asemenea metodele se
pot utiliza în procedee indirecte (titrări electrochimice) [13].
Metodele potențiometrice prezintă avantajele [13]:
 electrozii utilizați sunt lipsiți de interferențe;
 permite determinarea rapidă a numărului mare de ioni;
 apartura utilizată este simplă (electrod de referință, electrod indicator și
potențiometru).
Legile electrolizei
Pe baza a numeroase experimente, fizicianul şi chimistul englez Michael Faraday a
stabilit legile electrolizei [16].
Legea cantitativă a electrolizei exprimă corelaţia cantitativă dintre cantitatea de
electricitate şi cantitatea de substanţă transformată, fiind valabilă pentru toate tipurile de
sisteme electrochimice [16].
Prima lege a lui Faraday, o lege de bază a electrochimiei, reprezintă “cantitatea de
substanţă transformată într-o reacţie electrochimică este direct proporţională cu cantitatea de
electricitate care traversează sistemul electrochimic” [16].
m = Ke ⋅Q (1)
unde:
m – cantitatea de substanţă reacţionată la electrozi, g (sau volum, cm3) ;
Q – cantitatea de electricitate care traversează sistemul electrochimic, C;
Ke – echivalentul electrochimic al speciei electroactive, g/C, g/A•s, g/A•h;
Prin urmare, la electrozi se depun cantităţi mai mari de substanţă dacă cresc intensitatea
curentului electric şi timpul de electroliză.
Cea de-a doua lege a lui Faraday se enunţă astfel: la trecerea unei cantităţi identice de
electricitate, masele de substanţă care se formează sau se transformă la electrozi sunt
proporţionale cu echivalenţii lor chimici [15]..
1 𝑀
m= 96500 ∙ 𝑛 ∙ 𝐼 ∙ 𝑡 (2)
Cu această relaţie se poate calcula masa unei substanţe elementare, cu masă molară M,
numeric egală cu masa atomică A şi valenţă n, obţinută la un electrod, în funcţie de
intensitatea curentului electric I şi de timpul de electroliză t [15].
Cercetări în domeniu specifice metodei electrochimice

Un număr foarte mare de cercetări sunt prezentate în literatura de specialitate, în care au
fost aplicate diferite metode eletrochimice pentru studierea fenomenelor de interfață în
sistemele alimentare [St,13].
Jafarian studiază comportamentul electrochimic a staniului în soluții de acid citric de
diferite concentrații la temperatură ambiantă, folosind tehnici electrochimice ca voltametria
ciclică, cronopotențiometria și spectroscopia de impedanță electrochimică. În cadrul
cercetătorilor a folosit o celulă electrochimică cuplată la un potențiostat, demonstrând
tranzația activ/pasiv a stratului superficial al electrodului de staniu prin intermediul curbelor
E/I. Importanța cercetării acestuia este datorită prezenței în mod natural în produsele
alimentare și poate participa direct la coroziunea electrochimică [St,13].
Pardo și colaboratorii, studiază comportarea aliajelor de Mg și As în medii corosive,
folosind o celulă cu electrod de lucru a materialului studiat.

În urma efectuării testelor electrochimice, produșii de coroziune formați la suprafața

electrodului au fost caracterizați microstructural prin SEM, iar rezultatele obținute
demonstrează posibilitățile deosebite de modelarea proceselor de coroziune prin tehnici
electrochimice, cu costuri și timpi de execuție relativ mici [St,13].
Sharyari a studiat comportarea la coroziune a oțelului inoxidabil AISI316LVM.
Folosind o celulă electrochimică formată dintr-un electrod de lucru din oțel inoxidabil, un
contraelectrod de platină și un electrod de referință de calomel, a studiat coroziunea în soluții
de NaCl. Stdiul relevă faptul că prin scăderea rugozității suprafețelor se facilitează formarea
stratului pasiv și se realizează o creștere a rezistenței la coroziune a oțelului inoxidabil [St,13].
În urma cercetărilor de domeniu, se admite o importanță pe care o au metodele
electrochimice în studierea fenemonelor de migrare a ionilor metalici din materialele destinate
de a intra in contact cu mediile alimentare [St,16].
Determinarea conţinutului de bifenili policlorurați (PCB-uri) din lapte prin metoda GC-
ECD [12].
Principiul metodei. Determinarea conținutului de bifenili policlorurați din matrici
lichide (lapte) prin gaz-cromatografie utilizând un detector cu captură de electroni (GC-ECD).
Protocolul metodei presupune adăugarea standardelor interne; urmată de extracția Soxhlet
lichid-lichid (pentru probele de lapte) a compușilor de interes (bifenili policlorurați
asemănători și neasemănători dioxinelor) utilizând un amestec nhexan:acetonă (3:1, v/v);
purificarea pe silicagel și C18; determinarea prin GC-ECD [17].
V.4. Cromatografia -metoda de separare și analiză a substanțelor chimice din amestecuri, care
se bazează pe interacțiunea diferențiată a doi sau mai mulți compuși de separat cu doua faze
cromatografice: faza mobilă și faza staționară [20].
Schema de principiu a cromatografului este prezentată în figura V.5.1.
Figura V.6. Schema de principiu a cromatografului

1 - rezervor fază mobilă, 2 - dispozitiv de reglare și măsurare a debitului,
3 - dispozitiv de introducere a probei, 4 - coloana cromatografică, 5 – detector,
6 - înregistrator sau integrato

Principiul metodei. Faza mobilă care se găsește într-un rezervor de faza mobilă 1 trece
printr-un dispozitiv de măsurare și reglare a debitului 2, apoi ajunge în dispozitivul pentru
introducerea probei 3. Aici are loc preluarea probei de către faza mobilă, proba fiind în
continuare transportată prin coloana cromatografica 4, unde are loc separarea componentelor.
Coloana 4 se găsește în mod uzual într-o incintă termostatată (cuptor în cazul cromatografiei
de gaze) pentru ca analiza să se desfășoare la o temperatură stabilită. Componentele separate
ajung în detectorul 5, unde fiecare componentă este pusă în evidență sub forma unui semnal
distinct. Aceste semnale sunt înregistrate de un înregistrator 6 sau reprezintă semnalul de
intrare al unui sistem de achiziții de date (integrator sau calculator) care permite prelucrarea și
stocarea rezultatelor [20].
Cromatografia de gaze (GC)
Această tehnică cromatografică este printre cele mai răspândite şi totodată este prima
dintre metodele de analiză cromatografică aplicată pe scară largă în analizele chimice.
Compuşii amestecului supus separării nu trebuie să fie neapărat gaze, ci pot să fie şi lichide
sau chiar solide volatile [20].
Cromatograful de gaze- Instrumentul care realizează separările şi totodată analiza în GC
poartă numele de cromatograf de gaze[20]. Funcţionarea acestuia se poate înţelege urmărind
schema din fig. V.5.2.
Fig. V.7. Schema de principiu a unui cromatograf de gaze:

1- cilindru, 2- reductor,3- etuvă termostat, 4- coloană;
Principiul metodei. Astfel gazul purtător (eluentul), de exemplu hidrogenul sau heliul,
părăseşte cilindrul sub presiune, 1, în care acesta se găseşte iniţial şi pătrunde în coloană, la o
presiune de intrare, cu ceva peste cea atmosferică (1-3atm), prin intermediul unui reductor 2.
Apoi gazul se ramifică (opţional) prin două conducte. O parte intră în coloană, în mod
continuu iar cealaltă ramură, direct în detector. Coloana 4, se află într-o etuvă - termostat, 3,
izolată termic şi prevăzută în exterior cu un dispozitiv pentru §15 160 introducerea probei
(care de regulă include şi o microseringă), notat S, etuvă care mai este dotată în interior cu un
ventilator V şi cu un dispozitiv electric de încălzire - termostatare, R. În coloana
cromatografică se produce separarea probei. Aceasta se introduce în coloană doar după ce
instrumentul este în regim de funcţionare continuă şi a fost adus la temperatura de lucru. După
ce părăseşte coloana 4, gazul purtător intră, antrenând pe rând componentele separate, în
celula de măsură din detector de unde iese în atmosferă sau se colectează separat [20].
Limita de detecție este de 10-12 g·mL-1.
Principalele avantaje pe care le prezintă cromatografia ca metodă de separare sunt [20] :
- Permite separarea, identificarea și dozarea cantitativă simultană a componentelor
unui amestec.
- Se poate aplica unui numar foarte mare de produse, practic orice compus organic
putând fi separat printr-o metodă cromatografică

- Sensibilitatea metodelor cromatografice este extrem de ridicată, ceea ce înseamnă

că necesită doar cantitate foarte mică de probă. În același timp însă se pot aplica și la scară
preparativă.
- Durata analizei este redusă, comparativ cu alte metode de analiză ale
amestecurilor complexe.
Unele studii ce prevăd migrarea metalelor grele în alimente au fost examinate de
cercetătorii din domeniul de specialitate.
Contaminarea produselor alimentare cu metale grele a devenit în zilele noastre o
problemă de larg interes atât la nivelul organzațiilor care reglementează și urmăresc
asigurarea sănătății umane, cât și pentru persoanele implicate în procesarea industrială a
alimentelor. Ținându-se seama de acest risc un numar însemnat de lucrări științifice prezintă
date obținute în urma efectuării de cercetări asupra influenței pe care îl au anumiți factori de
procesare asupra conținutului de metale din produsele alimentare [St,13].
Într-o lucrare din anul 2008 Ibanez și colobaratorii fac un studiu amplu al literaturii
privind sursele de de contaminare cu metale a băuturilor având ca sursă echipamentele de
procesare industrială [St,13].
Cercetări privind influența parametrilor de lucru asupra migrării au fos realizate și de
Rushing 2004 care a studiat influența temperaturii asupra gradului de migrare al cuprului din
țevi în apa potabilă [St,13].
V.5 Concluzii
Lucrarea se încheie cu metodele analitice de caracterizare a comportării la coroziune

în sistemelor material metalic – mediu alimentar. Materialele, metodele și echipamentele
prezentate în acest capitol sunt utilizate în cadrul cercetării experimentale pentru studierea
calitativă și cantitativă a fenomenelor de migrare a ionilor metalici din oțelurile inoxidabile în
medii corozive specifice industriei alimentare. Concluziile desprinse sunt:
 Spre deosebire de celălalte metode intrumentale, metoda electrochimică reprezintă o
serie de avantaje [15]:
 limite de detecții coborate pe un domeniu larg de concentratii ( 10-9- 10-11)
 necesită aparatură simplă și ieftină (sisteme de măsurare a potențialului, intensității
și electrolizilor între care are loc o reacție electrochimică)
 necesită un consum redus de probă de ordinul microlitrilor.
 semnalul obținut în celule electrochimice este de natură electrică, spre deosebire
de celălalte metode instrumentale, unde semnalul analitic este convertit unui
semnal electric cu ajutorul detectorului (metode spectrometrice).
 Cercetările experimentale relevă faptul că spectroscopia de absorbţie atomică cu
flacără este o tehnică des utilizată pentru determinarea conținutului de metale grele
din alimente. Principalul avatanj al acestei metode este costul mic pentru efectuarea
analizelor, sensibilitate bună pentru o gamă largă de probe alimentare. Printre
dezavantaje se numără folosirea unui singur element , limite mari de detective,
sensibilă la interferenţe chimice și utilizează gaze combustibile.
 Spectrometria de masă cu plasmă cuplată inductiv , se distinge ca fiind metoda ideală
pentru analiza urmelor și ultra-urmelor de metale grele din produse alimentare [St,13].
Printre principalele avantaje ale spectrometrului ICP-MS se enumără: limită de
detecţie mai bună decât GFAAS, mai multe elemente detectate la nivel de urme decât
GFAAS și reprezintă o metodă simplă de prelucrarea probelor, iar ca dezavantaje,
costul ridicat la achiziţie, la exploatarea curentă și la elementele de uzură.
 Principalul avantaj a celor două tehnici, SEM și EDX constă în complementaritatea
dintre ele, putând fi folosite simultan, cu o singură pregătire a probei de analizat.

 SEM este tehnica imagistică cu care se obțin ordine de mărire pană la 1000000
suficient pentru toate tipurile de probe din industria alimentară, iar dezavantajele
acestuia constau în: Metoda EDX necesită concentrații relative mari ale elementelor
chimice analizate, limitarea analizelor se face numai la suprafața probelor și nu pot fi
analizate probe ne-conducătoare făra o acoperire prealabilă cu straturi bune
conductoare.
 În ceea ce privește avantajele cromatografiei ca metodă de separare, aceasta permite
separarea, identificarea și dozarea cantitativă simultană a componentelor unui amestec,
se poate aplica unui numar foarte mare de produse, practic orice compus organic
putând fi separat printr-o metodă cromatografică iar durata analizei este redusă,
comparativ cu alte metode de analiză ale amestecurilor complexe.
 Cercetările prezentate în literatura de specialitate subliniază avantajul folosirii
spectrometrului ICP-MS datorită studiilor interprinse de Herting în vederea capacității
de migrare a cromului, nichelui și fierului inoxidabil AISI304 în medii organice. În
aceeași măsură, Nardi a determinat cu această metodă compoziția chimică a
laptelui.acesta a ajuns la concluzia că limitele de detecție ale metodei ICP-MS permit
o analiză mai bună a probelor în colabarare cu timpii.
 Pentru studiul comportării la coroziune, Ibrahim și colaboratorii au determinat pentru
trei mărci de oțeluri inoxidabile prin analiza SEM în vederea comportării la coroziune
frecvent întâlnit în industria alimentară. După efectuarea testelor de coroziune, relevă
capacitatea și importanța analizelor SEM în studiul coroziunii, iar analizele EDX oferă
posibilitatea interpretării influenței pe care o au elementele de aliere.
În concluzie, aceste metode sunt relevante pentru analiza cantitativă și calitativă
pentru stabilirea compoziției și a structurii substanțelor, materiilor prime și a materialelor
finite.

CONCLUZII GENERALE
Scopul lucrării materiale pentru echipamente din industria alimentară a avut ca

principiu studierea problematicii globale privind influenţa materialelor tancului de stocare
izoterm a laptelui asupra calităţii finale a produselor alimentare.
După trecerea în revistă a conținutului lucrării pot desprinde următoarele concluzii
generale:
 Principalele componente a tancului de stocare izoterm sunt utilizate în cadrul
cercetărilor experimentale pentru studierea calitativă și cantitativă a fenomenelor de
migrare a ionilor metalici din oțelurile inoxidabile marca AISI304. Astfel,
echipamentul utilajului este confecționat din oţel inoxidabil, seria AISI300, mai
concret AISI304 din Clasa austenitică .
 Am constatat că oțelurile inoxidabile austenitice sunt larg folosite în industria
alimentară pentru că au o bună rezistență la coroziune. În schimb, în unele situații,
piesele din oțeluri austenitice au o durabilitate scăzută din cauza unei uzuri puternice.
 Din studiul literaturii de specialitate, foarte numeroasă, mai ales în ultimii zece ani, a
rezultat interesul pentru oțelurile inoxidabile austenitice.Un principal motiv pentru
studierea oțelului inoxidabil este rezistența acestuia la diferiți factori interni sau
externi și dacă se poate opune coroziunii. Distrugerea prin coroziune în numeroase
cazuri provoacă nu atât variația de masa a metalului, cum este cazul oțelurilor
inoxidabile, cât mai cu seama modificarea proprietăților acestora, care duce la
micșorarea bruscă a rezistenței mecanice.
 Se poate aprecia faptul că atât limitele foarte mici de detecție pe care le impune metoda
ICP-MS, cât și prin performanțele aparaturii folosite, s-au obținut rezultatele ce
impune metoda ca una de vârf în analiza urmelor de metal din produsele alimentare.
 Așadar, în urma cercetărilor întreprise în domeniu, metoda ICP-MS, prezintă un
randament ridicat, o sursă de excitație de înaltă energie și o economisire a timpului și a
resurselor finaciare și prezintă o metodă eficientă pentru analiza laptelui. Acesta
metodă fiind cea mai utilizată în industria laptelui pentru detectarea metalelor grele
provenite din utilaj sau din alte surse (sol, apă,aer).
 Metodele electrochimice folosite la studierea comportării oțelurilor inoxidabile în medii
acide sunt instrumente puțin costisitoare și rapide, de unde rezultă informații precise în
legătură cu natura și amploarea migrării în soluții.
 În urma studiului amănunțit asupra materialui din care a fost confecționat echipamentul
utilajului s-a constat că acesta este conform standardelor europene privind siguranța
consumatorului, iar prin acest intermediu pot susține că acest utilaj este în
conformitate și nu este prezent fenomenul de migrarea ionilor metalici în lapte.
În concluzie pot afirma că de-a lungul studierii tancului de stocare izoterm al laptelui cu
precădere indentificarea principalelor materiale din care este confecționat, impactul
echipamentului asupra laptelui și utlizarea diferitor metode pentru a sublinia metalele grele
din lapte m-au ajutat să înțeleg parametrii necesari pentru ca utilajul să fie conform
standardelor. Mi-ar fi plăcut să existe șansa de a examina utilajul îndeaproape pentru a
aprofunda mult mai ușor informațiile și de ce nu să cercetez materialul aplicând metodele
explicate în lucrare.
CONCLUZII GENERALE 33
Bibliografie
[Co, 06]- Codoban J., Codoban I., Procesarea laptelui în secţii de capacitate mică, Editura
Cetatea Doamnei, Piatra Neamţ, 2006
[Fi, 78] – Filimon N., Moldoveanu Gh., ş.a, Studiul Materialelor şi tehnologie alimentară,
Editura Didactică și pedagogică, București, 1978
[Ră, 92] – Rădulescu, M., Studiul materialelor, Editura Didactică și pedagogică,
București, 1992;
[St, 13] – Stroe S., Cercetări avansate privind influenţa compoziţiei chimice şi a structurii
materialelor metalice folosite în industria procesatoare asupra calităţii alimentelor fabricate,
2013;
[St, 16] – Stroe S., Note de curs, Materiale și echipamente în industria alimentară, 2016;
[Or, 15]- Oroian M, Note de curs, Analiză instrumentală, 2015
[Ch,82]- George Chintescu, Îndumător pentru thenologia produselor lactate, 1982
[1] http://chimie-biologie.ubm.ro/Cursuri%20on-line/GIURGIULESCU%20LIVIU/pol.pdf
[2] http://www.inoxservice.hu/index.php/ro/rozsdamentesacel
[3] http://cadredidactice.ub.ro/mihaelalazar/files/2011/05/lucrarea-2-descrierea-fenomenelor-
de-difuzie-ci-osmozc2a6a.doc
[4] http://edtehno.info/materiale/Planific/pmetale.ppt
[5] http://lege5.ro/Gratuit/heztenzu/norma-privind-materialele-si-obiectele-care-vin-in-
contact-cu-alimentele-din-24102002
[6] file:///C:/Users/Mihaela/Downloads/lucrarea-2-descrierea-fenomenelor-de-difuzie-ci-
osmozc2a6a%20(1).doc
[7] https://ro.wikipedia.org/wiki/Legile_lui_Fick
[8] http://www.utgjiu.ro/rev_mec/mecanica/pdf/2009-02/12_pasare.pdf
[9]http://coroziune.utcluj.ro/labCPAro/Teste_Coroziune/Entries/2010/2/19_Coroziune_intergr
anulara.html
[10] http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex:31993L0008
[11] ww.scribd.com/doc/33116977/Curs-Instruire-Validare-Metode-Analitice#scribd
[12] http://www.cianet.ro/tradfood/pdf/etapa1.pdf
[13] https://alili2001.files.wordpress.com/2014/12/m07_chimfiz.pdf
[14]http://www.unibuc.ro/prof/danet_a_f/docs/res/2011marDanet_A.F._Analiza_Instrumental
a_partea_I_cap._1.1_-_1.9.pdf
[15] https://ro.wikipedia.org/wiki/Voltametrie
[16] http://www.scribd.com/doc/33328377/Analiza-Instrumentala#scribd
[17] http://www.usamvcluj.ro/files/teze/2011/cheleman.pdf
[18]http://ec.europa.eu/food/safety/chemical_safety/food_contact_materials/legislation/index_
en.htm
[19] http://www.scritub.com/stiinta/chimie/Chimie-analitica-si-Analiza-ch74235.php
[20] http://lori.academicdirect.org/works/?f=205
[21] http://www.mdeo.eu/mdeo/AD/docs/sem-19-11-2010.pdf
Bibliografie 34
Cuprins
CAPITOLUL I. IDENTIFICAREA PRINCIPALELOR TIPURI DE MATERIALE PENTRU

TANCUL DE STOCARE IZOTERM 1
I.1 Generalități 3
I.2 Clasificare materiale 3
I.3 Reglementări privind calitatea oțelului inoxidabil 4
I.4 Standarde privind oțeluri inoxidabile 5
I.5 Considerații utilaj 5
I.6 Concluzii 8
CAPITOLUL II. IDENTIFICAREA PRINCIPALELOR CONDIȚII DE LUCRU 7
II.1 Concluzii 7
CAPITOLUL III. IDENTIFICAREA ȘI STUDIEREA FENOMENELOR DE LA
INTERFAȚA MATERIAL - MEDIUL ALIMENTAR 8
III.1. Fenomene de la interfață 8
III.2 Concluzii Error! Bookmark not defined.
CAPITOLUL IV. METODE DE ÎNCERCARE LA COROZIUNE 12
IV.1 Metodele de testare la coroziune 12
IV.2 Principii generale de încercare la coroziune a oţelurilor aliate 12
IV.3 Metoda de atelier 12
IV.4 Metodele de încercare la coroziune sunt 13
IV.5. Simulanți 15
IV.6 Concluzii 16
CAPITOLUL V. METODE ANALITICE DE CARACTERIZARE A COMPORTĂRII LA
COROZIUNE ÎN SISTEMELE MATERIAL METALIC – MEDIU ALIMENTAR 17
V.1.1 Metode spectrometrice 18
V.1.2 Spectrometria de absorbţie atomică în flacără 18
V.1.3 Spectroscopia de masă atomică cu plasmă cuplată inductiv și spectrometru de masă
(ICP-MS) 21
V.1.4 Spectrometria de raze X 23
V.2 Microscopia electronică cu scanere- SEM 26
V.3 Metode electrochimice de caracterizare a comportării la coroziune a materialelor
metalice în medii corozive 27
V.4. Cromatografia 30
V.5 Concluzii 31
CONCLUZII GENERALE 33
Bibliografie 34
BIBLIOGRAFIE 33

Meia Modelbsdcfghsfgh

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Meia Modelbsdcfghsfgh

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA ŞTEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA

FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ

MATERIALE PENTRU ECHIPAMENTE

Capitolul I. Identificarea principalelor tipuri de materiale pentru tancul de stocare izoterm 2

CAPITOLUL I. IDENTIFICAREA PRINCIPALELOR TIPURI DE

I.1 Noțiuni introductive

I.2 Clasificare materiale

2. Din punct de vedere structural pot fi:

3. În raport cu compoziţia lor chimică, materialele pot fi :

Capitolul I. Identificarea principalelor tipuri de materiale pentru tancul de stocare izoterm 3

Clasificarea materialelor folosite industria alimentară se realizează astfel [St,16]:

În vederea utilizării acestor materiale în procesele tehnologice trebuie ținut cont de

I.3 Reglementări privind calitatea oțelului inoxidabil

I.4 Standarde privind oțeluri inoxidabile

I.5 Considerații utilaj

Fig.I.1 Schema tehnologică a laptelui

Capitolul I. Identificarea principalelor tipuri de materiale pentru tancul de stocare izoterm 5

Depozitarea laptelui de consum

Fig.I.2 Tanc orizontal de stocare izoterm: 1 - izolație; 2 - ștuț cu dispozitiv de spălare;

Laptele regăsit în tancul de stocare izoterm intră în contact cu pereții utilajului și cu

Capitolul I. Identificarea principalelor tipuri de materiale pentru tancul de stocare izoterm 6

Componentele metalice a utilajului nu conțin plumb, arsenic, cadmiu, mercur. Lipsa

Tabelul nr.I.1 Compoziția chimică a oțelului inoxidabil

Oțelul inoxidabil nu este rezistent numai la umiditate, ci se caracterizează și prin

În această etapă am studiat studiate materialele folosite la confecționare tancului de

Capitolul I. Identificarea principalelor tipuri de materiale pentru tancul de stocare izoterm 8

CAPITOLUL II. IDENTIFICAREA PRINCIPALELOR CONDIȚII DE

Prin identificarea condițiilor de lucru se urmărește clarificarea temperaturii, pH-ului,

Tabel II.1 Condiții de lucru

Prin identificarea condițiilor de lucru se urmărește clarificarea temperaturii, pH-ului,

Capitolul II. Identificarea principalelor condiții de lucru 7

CAPITOLUL III. IDENTIFICAREA ȘI STUDIEREA FENOMENELOR

III.1. Fenomene de la interfață

Mediu Efect Lucru

Figura III.1 Schema relației material – mediu – efecte [18]

Coroziunea straturilor prin acţiunea agresivă a mediului de lucru este o problemă de

Capitolul III. Identificarea și studierea fenomenelor de la interfață 8

La nivel european, testarea migrării elementelor chimice şi a constituenţilor

 un gradient de concentraţie, care conduce la deplasarea lor prin difuzie;

La trecerea curentului electric peste un electrod au loc modificări ale concentraţiilor

Procesele de electrod sunt reacţii chimice eterogene ce se petrec la interfaţa metal-

Câmpul electric de la interfaţa metal-electrod poate să favorizeze sau să defavorizeze

Capitolul III. Identificarea și studierea fenomenelor de la interfață 10

Fenomenul de difuzie stă la baza a numeroase schimburi de substanţă care au loc în

Capitolul III. Identificarea și studierea fenomenelor de la interfață 11

CAPITOLUL IV. METODE DE ÎNCERCARE LA COROZIUNE

Studierea mediilor corozive întâlnite în industria alimentară trebuie să fie făcute în

IV.1 Metodele de testare la coroziune

Metodele de testare la coroziune se referă la [St, 16]:

IV.2 Principii generale de încercare la coroziune a oţelurilor aliate

IV.3 Metoda de atelier

Capitolul IV. Metode de încercare la coroziune 12

Erorile care se fac în determinarea unor experimente de încercare la coroziune sunt

 încercările sunt grăbite- (încercările în acizi). Nu se ia în considerare mecanismul de

IV.4 Metodele de încercare la coroziune sunt [St,16] :

Încercarea cu imersie completă

Capitolul IV. Metode de încercare la coroziune 13

Încercarea cu imersie alternantă

Tabelul IV.1 Metode de testarea a coroziunii intergranulare [9]

2. Acest test este bazat pe pierderea de masă datorată coroziunii

3. Probele sunt fierte 5 perioade, fiecare perioadă de 48 de ore

4. Această metodă este utilă pentru determinarea susceptibilității

Capitolul IV. Metode de încercare la coroziune 14