Sunteți pe pagina 1din 17

INDRUMAR

pentru

LUCRĂRI DE LABORATOR

la disciplina

ELASTICITATE ŞI REZISTENŢA MATERIALELOR

λf λf

O
ϕ v

x
v L

A  π L  Aπ  π L π L π L λ
tg (ϕ) =
v L
= v IL ⇒ sin   = cos  ⇒ tg  = ⇒ = 1.43 iar f = 0.699
L L  λf  λf  λf   λf  λf λf L

VALABIL PENTRU STUDENŢII DIN ANUL II MECANICĂ APLICATĂ


PREFAŢĂ, CUPRINS ŞI BIBLIOGRAFIE
Obiective 1. Determinări experimentale ale unor caracteristici mecanice şi elastice ale unui material;
laborator 2. Tehnici de măsurare a deformaţiilor specifice liniare prin tensometrie electrică rezistivă;
ERM 3. Exemple de verificare experimentală a unor relaţii teoretice stabilite la orele de curs.
Compe- 1. Cognitive: cunoaşterea şi utilizarea noţiunilor teoretice şi practice ale disciplinei
tenţe 2. Tehnice - profesionale: proiectarea şi evaluarea activităţilor practice specifice ERM
specifice 3. Atitudinal – valorice: manifestarea unei atitudini pozitive faţă de domeniul experimental
Conţinutul Lucrări de laborator: 7X2=14 ore
instruirii 1. PREZENTAREA LABORATORULUI, PROTECŢIA MUNCII, CARACTERISTICI
şi nr.de MECANICE LA TRACTIUNE ALE MATERIALELOR: baze teoretice, prezentarea şi
ore la o descrierea epruvetei şi maşinii de încercat la tracţiune, trasarea şi interpretarea unei
temă caracteristici mecanice la tracţiune, calculul tensiunilor limită de proporţionalitate şi de curgere,
compararea rezultatelor obţinute cu cele date în literatura tehnică – 2 ore
2. CARACTERISTICI ELASTICE ALE OŢELULUI: definirea caracteristicilor elastice, baze
teoretice privind determinarea modulului de elasticitate transversal, prezentarea şi descrierea
epruvetei şi standului experimental, determinarea modulului de elasticitare transversal,
comparare cu valoarea indicată în literatura de specialitate – 2 ore
3. MĂRIMI SECŢIONALE: definirea mărimilor secţionale şi baze teoretice de calcul al
acestora, determinarea mărimilor secţionale pentru o secţiune compusă, verificarea
experimentală a poziţiei centrului de greutate, trasarea variaţiei tensiunilor normale şi
tangenţiale pe înălţimea secţiunii la solicitarea de încovoiere simplă, depistarea secţiunilor
periculoase şi zonelor cu tensiuni normale maxime la o bară încovoiată – 2 ore
4. MĂSURĂTORI TENSOMETRICE: baze teoretice privind convertirea deformaţiei specifice
liniare în variaţie de rezistenţă electrică a unui filament ataşat fibrei deformate, traductorul şi
puntea tensometrică, măsurarea experimentală a deformaţiilor specifice liniare şi a tensiunilor
corespunzătoare, compararea rezultatului experimental cu cel dedus pe cale teoretică, în vederea
validării modelului experimental propus în lucrarea de laborator – 2 ore
5. SĂGEŢI DE ÎNCOVOIERE LA BARE DREPTE SI CURBE: metode de calcul al
deformaţiilor de încovoiere, instalaţii experimentale, determinarea săgeţii pe cale experimentală
şi compararea ei cu valoarea dedusă prin calcul, validarea prin experiment a metodelor de calcul
al deformaţiilor – 2 ore
6. FLAMBAJUL ELASTIC AL BARELOR ZVELTE SOLICITATE LA COMPRESIUNE:
definirea domeniului de flambaj la bare drepte solicitate la compresiune şi a relaţiilor de calcul
al forţei critice, instalaţia experimentală, determinarea forţei critice pe cale experimentală şi
compararea ei cu valoarea dedusă prin calcul în vederea validării prin experiment a metodelor
de calcul la flambajul barelor zvelte solicitate la compresiune. Lungimi de flambaj – 2 ore
7. OBOSEALA MATERILELOR: Prezentare generală a standului şi metodei de trasare a
curbei Wohler şi de determinare a tensiunii limită la oboseală la încovoiere plană - 2 ore.
Strategii 1. Resurse procedurale: autoinstruirea pe baza unor suporturi de studiu elaborate pentru fiecare
didactice lucrare, expunerea didactică, explicaţia, lucrări practice frontale şi de grup
la aplicaţii 2. Resurse materiale: standuri ale fiecărei lucrări de laborator, instrumente de măsură adecvate:
practice subler, micrometru, comparator cu cadran, punţi şi traductoare tensometrice
Instrumente de evaluare formativă (pe parcurs): Verificare orală la fiecare lucrare ţi teste scrise
Instrumente de evaluare sumativă (finală): Verificare orală prin sondaj şi prezentarea referatelor
Standarde Standarde minime: Denumirea şi scopul lucrării de laborator, efectuarea experimentului
curriculare de Standarde maxime: Parcurgerea coerentă a tuturor etapelor lucrării de laborator; participare
performanţă activă dezbaterea chestiunilor teoretice şi practice, predarea tuturor referatelor de laborator.
Bibliografie 1. Notiţe de la curs şi suporturi de studiu elaborate în cadrul laboratorului
pentru 2. Diaconescu, E., N., Rezistenţa materialelor, Partea I, cota II-26.477, 50 buc.
elaborarea 3. Neculau, A Câmpul universitar şi actorii săi
Bibliografie 1. Suporturi de studiu elaborate în cadrul laboratorului
minimală 2. *** Notiţe de la curs
FIŞĂ COLECTIVĂ
pentru instructajul de protecţie a muncii şi prezenţă la activităţile de laborator ERM
Subsemnatul ………………., având funcţia de ………, am procedat astăzi………………la instruirea unui nr.
de……studenţi din grupa……….în probleme de protecţie a muncii pentru lucrările de laborator la disciplina
ERM. Prezentul instructaj este valabil pentru perioada semestrului…….de la……………până
la…………..Materialul predat cuprinde regulile de protecţie a muncii si pază contra incendiilor elaborate
pentru activităţile practice din laborator şi afişate în încinta laboratorului.

VERIFICAT INSTRUCTOR

TABEL NOMINAL
anexă la fişa colectivă de instructaj din…………………2007
Am luat la cunoştinţă de cele consemnate în fişa colectivă de instructaj şi de prezenţa obligatorie la laborator.
Nc L1 si PM 2 3 4 5 6 7 8 9 1
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
LABORATOR ERM. NR. 1.1: PREZENTAREA LABORATORULUI, PROTECTIA MUNCII,
CARACTERISTICI MECANICE ŞI ELASTICE ALE MATERIALELOR
1. SCOPUL LUCRARII: Lucrarea de laborator are două părţi. Prima parte se refera la prezentarea
listei de lucrari, a standurilor experimentale aferente si a regulilor de protectie a muncii specifice laboratorului.
Partea a doua a lucrării se ocupă de studiul experimental al unor caracteristici mecanice şi elastice ale otelului.
2. LISTA LUCRARILOR DE LABORATOR: Cuprinde urmatoarele 7 lucrari:
1. Prezentare lab., caracteristici mecanice şi elastice 5..Sageti de incovoiere
2. Modulul de elasticitate transversal 6. Flambajul barelor drepte solicitate la compresiune
2. Marimi sectionale 7. Standuri pentru incercari la oboseala, încheierea
4. Masuratori tensometrice situaţiei, recuperări
3. CARACTERISTICI MECANICE ŞI ELASTICE ALE OTELULUI OL 37
3.1. BAZE TEORETICE: Într-o succintă clasificare a materialelor oţelul OL37 este plasat astfel:
MATERIALE SOLIDE METALICE FEROASE OŢELURI OL37; OL50 etc.
Caracteristicile mecanice si elastice cautate se refera la tensiunile limita de curgere sau de rupere la
solicitarea simpla de tractiune (σc si σr), respectiv modulul de elasticitate longitudinal E. Pentru a le determina
se utilizează criteriul de rezistenta la tractiune σ=N/A, legea lui Hooke E=σp/εp si relatiile de definitie: ε=∆λ/λ0.
3.2 INSTALATIA EXPERIMENTALA Se compune din maşina de încercat la tractiune din dotarea
laboratorului şi din epruvetă. Pe maşina de încercat se trasează caracteristica mecanică la tracţiune a epruvetei.
Schema epruvetei, caracteristica mecanică şi valorile experimentale esenţiale sunt redate în tabelul următor.
Epruveta şi maşina de încercat Caracteristica experimentală Valori esenţiale
Forţe de curgere şi de
F F 1
proporţionalitate Fc=10KN şi
Forta adimensionala

Ao,do d Fp=8KN
ρ 0( λ ) Lungimea initiala a epruvetei λ0=50
λo ∆λ 0.5 mm
ρ
k Lungirea de proportionalitate
∆λp=0,05 mm
0
Diametrul initial al epruvetei d0=7
0 1 mm
∆L j
k
λ,
∆L lim
Deformatii adimensionale

3.3 VALORI EXPERIMENTALE ALE UNOR CARACTERISTICI MECANICE ŞI ELASTICE


πd 2
Aria sectiunii transversale A 0 = 0 ≈ 0,8d 02 .
4
Caracteristicile mecanice utilizate în ERM sunt:
Tensiunile limita de proportionalitate si de curgere:
Fp 0.8 ∗ 10 4 Fc 1 ∗ 10 4
σp = = = 2 ∗ 10 Pa = 200 MPa; σ c =
8
= = 2.5 ∗ 10 8 Pa = 250 MPa
(
A 0 0.8 ∗ 7 ∗ 10 −
)
3 2
A 0 0.8 ∗ 7 ∗ 10 − 3 2
( )
0.05 ∆λ p
Lungirea specifică longitudinală ε p = = 10 −3 =
λ0 50
Caracteristicile elastice: modul de elasticitate longitudinal E, este:
σ p 2 ∗ 10 8
E= = −3
= 2 ∗ 1011 Pa
εp 10
4. CONCLUZII Caracteristicile mecanice şi elastice ale materialelor se determină experimental si se dau
în literatura tehnică (tabele, grafice, diagrame etc). Pentru oţeluri se indică o valoare uzuală a modulului de
elasticitate longitudinal E=210 GPa. Valoarea de catalog a tensiunii de curgere pentru OL37 este σc=240 MPa.
LABORATOR ERM. NR. 1.2: CALCUL NUMERIC AL CARACTERISTICILOR MECANICE
Matricile experimentala si utila. Coloanele matricilor reprezinta:
Nr. curent, Lungirea epruvetei in sutimi de mm, Forta de tractiune in kN

1 5 0.7
ORIGIN 1
2 10 1.4
3 15 2.4
4 20 3.4
5 25 5.2
m 4 n 7
6 30 7.5
EXP
7 35 10.5
M submatrix ( EXP , m , n , 1 , 3 )
8 40 11.7
9 45 12.4
4 20 3.4
10 50 12.9 <3 >
EXP 5 25 5.2
11 55 13.0 M =
6 30 7.5
12 60 13.0
7 35 10.5
<2 >
Algoritm de calcul EXP

<2 > <3 > <2 > <3 >


10 .EXP 10 .EXP 10 .M 10 .M
5 3 5 3
∆ L exp F exp ∆ L util F util

a slope ∆ L util , F util b intercept ∆ L util , F util

Jocul din sistem si lungirile conventionale ale epruvetei: de proportionalitate si limita

b max F util b max F exp b


j ∆L p ∆ L lim
a a a
Ecuatia dreptei de aproximare a experimentului F( ∆ L ) ( a .∆ L b ) .Φ ( ∆ L j ) . ∆ L lim ∆L
Graficile caracteristicilor mecanice: experimentale si prelucrate (de aproximare)

F exp

F ( ∆L )

∆L exp , ∆L
2
π d0
40 .10 5 .10
3 3
Dimensiunile epruvetei L0 d0 A0
4
Caracteristicile mecanice si elastice ale materialului epruvetei
Lungiri specifice de ∆L p j ∆ L lim j
3 3
proportionalitate si ε p ε p = 5.561 10 ε lim ε lim = 6.886 10
limita (curgere, rupere) L0 L0

Tensiuni normale de max F util max F exp


8 8
proportionalitate si σp σ p = 5.348 10 σ lim σ lim = 6.621 10
limita (curgere, rupere) A0 A0

Modul de elasticitate σp 10
E E = 9.616 10
longitudinala ε p
LABORATOR ERM NR. 2: MODULUL DE ELASTICITATE TRANSVERSAL ŞI LEGĂTURA
DINTRE CARACTERISTICILE ELASTICE ALE MATERIALELOR

1. SCOPUL LUCRARII: Lucrarea se ocupa de studiul experimental al unor caracteristici elastice ale
materialelor (oţelurilor) si compararea rezultatelor obtinute cu cele prezentate in literatura de specialitate.
2. BAZE TEORETICE Caracteristicile elastice ale materialelor se refera modulele de elasticitate
longitudinal E, transversal G, volumic K si la coeficientul lui Poisson ν. Dintre cele 4 marimi numai doua sunt
E E
independente, de ex. E si ν, iar G = si K = . In lucrare se va determina experimental numai
2(1 + ν ) 3(1 − 2ν)
modulul de elasticitate transversal G pentru o epruveta din otel. Pentru a-l determina se utilizeaza relatiile
M λ
criteriilor de calcul la rigiditate la torsiune, φ = t , unde ϕ este rotirea relativa a sectiunilor marginale ale
GI t
M λ
epruvetei de lungime λ si rigiditate GIt, solicitate la torsiune cu momentul Mt. De aici se obtine G = t ,
φI t
unde marimile din membrul drept al egalitatii se vor masura experimental pe un stand adecvat.
3. INSTALATIA EXPERIMENTALA Se compune dintr-un dispozitiv de solicitare la torsiune cu un
cuplu de forte gravitationale a unei epruvete cilindrice din otel si un mecanism de cuantificare a rotirii sectiunii
libere a epruvetei cu ajutorul unui comparator cu cadran. Schema constructiv – functionala a standului si
dimensiunile elementelor necesare experimentului se dau in tabelul de mai jos.

Schema Denumiri Valori


F=mg 1 Epruveta de dimens. d si λ Raza discului de torsiune R=145 mmm
C-C D=2R 2 Disc de torsiune cu D=2R Diametrul discului de torsiune D=2R=290 mm
F=mg 2 C-C Comparator cu cadran Masa unei greutati a cuplului de forte m=1 kg
φ d F=mg-forte gr. ale cuplului Diametrul epruvetei d=12 mm
∆ λ ∆ Depl. circumf. a discului Lungimea epruvetei λ=200 mm
1 φ Unghiul de rotire a Deplasarea circumferentiala a discului de
discului (sect. sup. a epruv.) torsiune ∆ se masoara in timpul experimentului
M λ
4 VALOAREA EXPERIMENTALA A LUI G. Se reia relatia G = t si se calculeaza cu datele de
φI t
pe stand toti factorii din membrul drept al egalitatii:
∆ 2∆
Unghiul de rasucire φ este suficient de mic ca sa se poata aproxima cu relatia φ ≅ =
R D
2
Momentul de torsiune Mt=FD=mgD, unde g≅10 m/s este acceleratia gravitationala
πd 4
Momentul de inertie al sectiunii circulare a epruvetei este I t = ≅ 0. 1 d 4
32
Valoarea experimentala a deplasarii circumferentiale a discului, masurata cu comparatorul cu cadran este
∆=0,5 mm. Cu aceste precizari, relatia si valoarea experimentala a lui G este:
M λ
G= t =
mgDλ
= =
( )2
mgD 2 λ 1 ∗10 ∗ 290 ∗10 −3 ∗ 200 ∗10 −3
= 0.84 ∗1011 Pa = 84 GPa
φI t 2∆
0.1 d 4 0 . 2 ∆ d 4
(
−3
0.2 ∗ 0.5 ∗10 ∗ 12 ∗10 )
−3 4

D
Valoarea teoretică a lui G se obţine din relaţia de legatură E, G, ν. Cu valorile uzuale E=210 GPa, ν=0.3,
E 2,1 ∗ 10 8
se obtine pentru G valoarea datî in literatura de specialitate: G = = = 0.8 ∗ 1011 Pa = 80 GPa
2(1 + ν ) 2(1 + 0.3)
5. CONCLUZII Cele doua valori, experimentală G=0.84 GPa şi de catalog G=0.8 GPa, sunt apropiate.
Caracteristicile elastice ale materialelor, ca si cele mecanice,. se determina experimental. Ele se dau în
literatura de specialitate (tabele, grafice etc). Pentru oţeluri, caracteristicile elastice variază între limite
apropiate. În mod uzual se consideră E=210 GPa, ν=0.3, G=80 GPa si K=175 GPa.
LAB. ERM NR. 3 MARIMI SECTIONALE SI DISTRIBUTIA TENSIUNILOR LA INCOVOIERE

1. SCOPUL LUCRARII: Determinarea pe cale teoretică a mărimilor sectionale si a variatiei tensiunilor


normale si tangentiale la solicitarea de încovoiere simplă a unei sectiuni plane compuse, cu simetrie geometrică
(are o axa de simetrie) si verificarea pe cale experimentala a pozitiei centrului de greutate al sectiunii compuse.
2. BAZE TEORETICE Mărimile sectionale sunt aria, momentul static, pozitia centrului de greutate,
momente de inertie axiale în raport cu axele centrale Gz şi Gy. Pentru determinarea pozitiei centrului de
greutate se utilizeaza teorema momentului static în raport cu un sistem de referinta OZY, arbitrar ales, astfel:
N N
z1A1 + z 2 A 2 + Λ y A + y2A2 + Λ
SY = z G A =
∑i =1
z i A i si S Z = y G A =

i =1
y i A i de unde z G =
A
si y G = 1 1
A
,

unde A=A1+A2+…, este aria sectiunii compuse, iar Ai sunt ariile sectiunilor partiale componente, de forma
uzuala (circulara, dreptunghiulara), pozitive sau negative la sectiuni pline respectiv goale de substanţă.
În Rezistenţa Materialelor teorema lui Steiner se utilizează la calculul momentelor de inertie ale
sectiunilor partiale, uzuale, în raport cu axele centrale Gzy ale sectiunii compuse, astfel:
I iz = I iz propriu + ( y iG − y G ) 2 A i si I iy = I iy propriu + (z iG − z G ) 2 A i iar I izy = I izy propriu + (z iG − z G )( y iG − y G )A i
unde Ipr este momentul de inertie central al sectiunilor uzuale.
M TS
Variatia tensiunilor normale este: σ = y (Navier), iar a celor tangentiale τ = z (Juravski)
Iz bI z
3. INSTALAŢIA EXPERIMENTALĂ Se compune dintr-o sectiune compusa de tip T, la care se cere sa se
determine pozitia centrului de greutate G, de coordonate ZG si YG. Pozitia calculata se va verifica experimental
pe sectiunea dată, materializată practic în laborator. Ulterior se vor calcula si momentele de inertie axiale în
raport cu axele centrale Gz si Gy, paralele cu laturile sectiunii tipT şi tensiunile σ şi τ. Schema de calcul se
obtine plasand figura in primul cadran al unui sistem de referinta arbitrar ales OZY, ca în tabelul de mai jos.
Schema Mărimi secţionale (centre de masă, mom. de inerţie)
1. Se plaseaza figura în primul cadran al OZY
Y y 2 σmax=M/Wz max
2. Se divide fig. compusă în fig. simple 1 si 2.
3. Se cotează figurile: b=b1=3a, h=8a etc
b2=a
4. Se pozitionează centrele de greutate G si G1,2
h2=6a G2 5. Datorita simetriei geometrice rezulta Z1,2=ZG=1.5a
6. Se aplica ecuatia disponibila a momentului static
Y2=5a S Z = YG A = Y1A1 + Y2 A 2 , de unde
T,M G
h=8a
Y A + Y2 A 2 a ∗ 6a 2 + 5a ∗ 6a 2
z YG = 1 1 = = 3a
A 12a 2
8. Se determina momentele de inertie centrale Iz,y
h 1 b13 h 2 b 32 2a ∗ (3a )3 6a ∗ (a )3
h1=2a YG G1
Iy = + = + = 5a 4

Y 1 =a
12 12 12 12
O
3a ∗ (2a )
3

I z = I1z + I 2 z ; I1z = + (a − 3a ) 2 6a 2 = 26a 4 ;


Z1,2=ZG=1.5a σ τ Z 12
a ∗ (6a )
1 b=b1=3a 3

I 2z = + (5a − 3a ) 2 6a 2 = 42a 4 ; I z = 68a 4


12

4. REZULTATE EXPERIMENTALE Figura materială, sprijinită în centrul de greutate G, este în echilibru.


5. DISTRIBUTIA TENSIUNILOR Tensiunea normală σ este liniară, nulă în axa centrală z, cu extremele pe
M I 68a 4 68a 3 68M
contur, maximă la y=ymax=5a, astfel σ max = , unde Wz max = z = = , iar σ max =
Wz max y max 5a 5 5a 3
Tensiunea tangenţială τzy≡τ are alura parabolică în trepte, nulă pe fibrele extreme, cu un maxim local în
fibra centrală z, discontinuă la salt de lăţime b a secţiunii. Valorile esenţiale se află cu formula lui Juravski
LAB. ERM TEST DIN M S.+ DISTRIBUŢIA TENSIUNILOR LA INCOVOIERE SIMPLĂ

Bilet Nr. 1 Bilet Nr. 2 Bilet Nr. 3


M.S.+Alura si val. part. pt. σ si τ M.S.+Alura si val. part. pt. σ si τ M.S.+Alura si val. part. pt. σ si τ
O sectiune tubulara patrata are O sectiune bitubulara patrata O sectiune bitubulara patratica
grosimea peretilor a=10 mm, are grosimea peretilor a=10 mm, are grosimea peretilor a=10 mm,
latimea identica cu înaltimea latimea b=5a si înaltimea h=3a. latimea b=3a si înaltimea h=5a.
b=h=3a. Stiind ca T=6,6kN, Stiind ca T=11kN, M=11kNm, se Stiind ca T=29kN, M=29kNm, se
M=6,6kNm, se cere: Schema de cere: Schema de calcul=1 p, cere: Schema de calcul=1 p,
calcul=1 p, alura=2p, val.=2p alura=2p, val.=2p alura=2p, val.=2p

Bilet Nr. 4 Bilet Nr. 5 Bilet Nr. 6


M.S.+Alura si val. part. pt. σ si τ M.S.+Alura si val. part. pt. σ si τ I.S.+Alura si val. part. pt. σ si τ
O sectiune tetratubulara patrata O sectiune tip U rotit are O sectiune tip U rotit are
grosimea peretilor a=10 mm, grosimea peretilor a=10 mm,
are grosimea peretilor a=10
latimea b=2a si înaltimea h=3a. latimea b=2a si înaltimea h=3a.
mm, latimea identica cu înaltimea
Stiind ca T=4,45kN, M=4,45kNm, Stiind ca T=4,45kN, M=4,45kNm,
b=h=5a. Stiind ca T=48kN,
se cere: Schema de calcul=1 p, se cere: Schema de calcul=1 p,
M=48kNm, se cere: Schema de
alura=2p, val.=2p alura=2p, val.=2p
calcul=1 p, alura=2p, val.=2p

Bilet Nr. 7 Bilet Nr. 8 Bilet Nr. 9


M.S.+Alura si val. part. pt. σ si τ M.S.+Alura si val. part. pt. σ si τ M.S.+Alura si val. part. pt. σ si τ
O sectiune tip E rotit are O sectiune tip E normal are O sectiune tip E dublu are
grosimea peretilor a=10 mm, grosimea peretilor a=10 mm, grosimea peretilor a=10 mm,
latimea b=2a si înaltimea h=5a. latimea b=2a si înaltimea h=5a. latimea b=3a si înaltimea h=5a.
Stiind ca T=18,6kN, M=18,6kNm, Stiind ca T=18,6kN, M=18,6kNm, Stiind ca T=26,8kN, M=26,8kNm,
se cere: Schema de calcul=1 p, se cere: Schema de calcul=1 p, se cere: Schema de calcul=1 p,
alura=2p, val.=2p alura=2p, val.=2p alura=2p, val.=2p

Bilet Nr. 10 Bilet Nr. 11 Bilet Nr. 12


M.S.+Alura si val. part. pt. σ si τ M.S.+Alura si val. part. pt. σ si τ M.S.+Alura si val. part. pt. σ si τ
O sectiune tip H normal are O sectiune tip H dublu are O sectiune tip cruce  are
grosimea peretilor a=10 mm si grosimea peretilor a=10 mm, grosimea peretilor a=10 mm,
latimea egala cu înaltimea b=h=3a. latimea b=5a si înaltimea h=3a. latimea egala cu înaltimea b=h=3a.
Stiind ca T=4,6kN, M=4,6kNm, se Stiind ca T=7kN, M=7kNm, se Stiind ca T=2,4kN, M=2,4kNm, se
cere: Schema de calcul=1 p, cere: Schema de calcul=1 p, cere: Schema de calcul=1 p,
alura=2p, val.=2p alura=2p, val.=2p alura=2p, val.=2p

Bilet Nr. 13 Bilet Nr. 14 Bilet Nr. 15


M.S.+Alura si val. part. pt. σ si τ M.S.+Alura si val. part. pt. σ si τ M.S.+Alura si val. part. pt. σ si τ
O sectiune tip I simplu are O sectiune tip I dublu are
grosimea peretilor a=10 mm si O sectiune tip dublu I rotit are
grosimea peretilor a=10 mm,
latimea egala cu înaltimea b=h=3a. grosimea peretilor a=10 mm,
latimea b=5a si înaltimea h=3a.
Stiind ca T=6,6kN, M=6,6kNm, se latimea b=3a si înaltimea h=5a.
Stiind ca T=11kN, M=11kNm, se
cere: Schema de calcul=1 p, Stiind ca T=27kN, M=27kNm, se
cere: Schema de calcul=1 p,
alura=2p, val.=2p cere: Schema de calcul=1 p,
alura=2p, val.=2p
alura=2p, val.=2p
LABORATOR ERM NR. 4/1 MĂSURĂTORI TENSOMETRICE

1. SCOPUL LUCRARII: Lucrarea îşi propune să măsoare pe cale experimentală, prin metoda tensometriei
electrice rezistive, deformaţiile specifice liniare, ε=∆λ/λ, de pe fibrele extreme ale unei bare solicitate la
încovoiere si să le compare cu cele calculate teoretic.
2. BAZE TEORETICE: Măsurarea experimentală a deformaţiilor specifice liniare, pe cale mecanică, cere
depistarea suficient de precisă a mărimii ∆λ. Este practic imposibil. Rezolvarea problemei constă în convertirea
mărimii mecanice, ∆λ, într-o mărime electrică de variaţie de rezistenţă electrica, ∆R, a unui filament aplicat pe
fibra ce se deformeaza la solicitarea de încovoiere. Măsurarea variaţiei rezistenţei electrice cu un ohmetru este
facilă. Ramâne să se afle relaţia dintre ∆R si ε=∆λ/λ. Demonstratia se face pornind de la relatia de calcul a
rezistentei electrice: R=ρλ/S, unde ρ este rezistivitatea filamentului aplicat pe fibra, λ e lungimea filamentului
si S=V/λ sectiunea transversală, egală cu raportul dintre volumul filamentului şi lungimea sa. Deci R=ρλ2/V.
Deoarece rezistivitatea ρ a materialului filamentului (de ex. constantan) nu variaza la solicitari mecanice,
diferentiala (variaţia) rezistentei electrice ∆R la variaţia lungimii ∆λ capătă forma de mai jos:
ρ ∆λ  ∆v  λ2  ∆λ ∆V  ∆R
∆R = 2  2λV 2 − λ2  = ρ  −  = R (ε − ε V ) = Rε[1 − (1 − 2ν )] = Rε(1 + 2ν ) = kε iar ε =
V  ∆λ  V λ V  k
Lungirea specifică ε a fibrei deformate este direct proporţională cu variatia rezistenţei electrice ∆R filamentului.
Calculului teoretic al deformatiei specifice liniare porneste de la relatiile lui Hooke si Navier (criteriul de
calcul la incovoiere), astfel: ε=σ/E=M/EWz, detaliile fiind prezentate la capitolul Rezultate experimentale.
3. TRADUCTORUL TENSOMETRIC: Denumeste forma practică, comercială a filamentului aplicat pe bară
în secţiunea studiată, cu un adeziv specializat, ca în tabelul urmator:
1. Filament de constantă k (de exemplu constantan cu k=120 ohmi)
3 2
2. Folii protectoare din hîrtie sau masa plastică
1 3. Terminale îngroşate pentru conexiuni exterioare
4. PUNTEA WHEATSTONE: Reprezintă un montaj de 4 traductoare tensometrice (sau semipunte cu numai 2
traductoare si 2 rezistente fixe) menit să elimine efectul temperaturii mediului si să crească precizia măsurării.
R=traductoare cu rezistenţe R identice , U=tensiunea de alimentare a
R montajului, V=voltmetru pentru a măsura variaţia de tensiune ∆U produsă de
variaţiile de rezistenţă ∆R=kε, iar i si iv=intensitatea curentului prin R si V.
iV
i V Eliminare efect termic-La rezistente egale între ele, fie cu R, fie RT=R+∆RT
∆U produsă de variatiile de temperatura ambianta, voltmetrul rămâne intact.
Precizie de măsurare La încovoiere se poate utiliza o semipunte, de ex. cea
din stînga. Dacă traductorul de sus este aplicat pe fibra ce se întinde, având
rezistenţa R1=R+∆R, iar cel inferior pe fibra comprimată, cu R2=R-∆R,
U aplicând legea lui Kirchoff în sens orar, iese o precizie dublă de citire, astfel:
∆U=i(R1-R2)+iVRV+i(R-R)-iVRV=2 i ∆R. De unde ∆Rcit=∆U/i=2 ∆R
5. PUNTEA TENSOMETRICĂ: Cuprinde motajul Wheatstone al traductoarelor şi celelalte anexe (alimentare
cu tensiune, potenţiometre, afişaj numeric sau digital etc) Puntea şi traductoarele sunt într-o continua evoluţie.
6. INSTALATIA EXPERIMENTALĂ: Se compune dintr-o bară încastrată cu sarcină concentrată. Se cere
deformaţia specifică ε într-o sectiune aflata la distanta λ de punctul de aplicatie al fortei F, ca în figură.
F F=mg forta gravitationala, m=2 kg si g≅10 m/s2 acceleratia gravitationala
h TT=traductoare tensometrice aplicate pe fibrele sup. si inf. ale barei
Wz TT b
λ Wz=modulul de rezistenta la încovoiere al sectiunii drept. b×h=24×6,2 mm
Materialul barei este oţel cu E=210 GPa. Distanta λ=240 mm.
7. REZULTATE EXPERIMENTALE: După reglarea semipunţii tensometrice cu două traductoare active,
deformaţia specifică experimentală se citeşte direct pe scala aparatului: εexp=εcit/2= 300/2=150 µm/m.
Deformatia specifica teoretică: εteoretic=σ/E=M/EWz, unde momentul sectional este M=Fλ=mgλ, iar Wz=bh2/6.
6mgλ 6 ∗ 2 ∗ 10 ∗ 0.24
Se obţine: ε teoretic = = = 0.15 ∗ 10 −3 m / m = 150 µm / m .
Ebh 2
(−
2.1 ∗ 10 ∗ 24 ∗ 10 ∗ 6.2 ∗ 10
11 3
) − 3 2

8. CONCLUZIE: Valorile lui ε sunt apropiate, εexp=εteoretic=150µm/m., teoria se verifică experimental.


LABORATOR ERM NR. 4/2: MONTAJE TENSOMETRICE
1. SCOPUL LUCRARII: In sens larg, scopul lucrarii este acela de a prezenta diferite forme de montaje
tensometrice pentru masurarea tensiunilor. In sens restrans, lucrarea isi propune, sa prezinte montajul adecvat
pentru masurare experimentala a tensiunile tangentiale, τ, la solicitarea de torsiune.
2. BAZE TEORETICE Prin tensometrie electrica rezistiva se masoara deformatiile specifice liniare ε=∆λ/λ.
Din teoria elasticitatii se cunoaste faptul ca, la solicitarea de torsiune, tensiunile tangentiale τ sunt egale cu
tensiunile normale principale σ, orientate dupa directii inclinate la π/4. Dar, din legea lui Hooke, se stie ca
σ=Eε. In concluzie, masurand deformatiile specifice ε pe directii inclinate la π/4 fata de axa barei rasucite, prin
tensometrie electrica rezistiva, se obtine tensiunea tangentiala τ=Eε. Montajul se poate executa in punte
completa sau in semipunte. In privinta calculului teoretic al tensiunii tangentiale la solicitarea de rasucire, se
porneste de la relatia criteriului de calcul la torsiune, astfel: τ=Mt/Wt, unde Mt si Wt sunt momentul si modulul
de rezistenta la torsiune. Detaliile de calcul sunt prezentate la paragraful Rezultate teoretice.
3. TRADUCTORUL TENSOMETRIC este aplicat pe bara cu un adeziv specializat, ca in tabelul urmator:
3
1. Filament de constantă k (de regulă constantan cu k=120 ohmi)
4
2. Folii protectoare din hirtie sau masa plastica
3. Terminale îngroşate pentru conexiuni exterioare
4. Bară torsionată

2
1

4. INSTALATIA EXPERIMENTALA Se compune dintr-un dispozitiv de solicitare la torsiune cu un cuplu


de forte gravitationale a unei epruvete cilindrice din otel si un montaj tensometric in semipunte de cuantificare
experimentala a tensiunii tangentiale maxime din bara torsionata. Schema constructiv – functionala a standului
si dimensiunile elementelor necesare experimentului se dau in tabelul de mai jos.
Schema Denumiri Valori
F=mg 1 Epruveta de dimens. d si λ Raza discului de torsiune R=145 mmm
D=2R 2 Disc de torsiune cu D=2R Diametrul discului de torsiune D=2R=290 mm
F=mg 2 3. Montaj tensometric Masa unei greutati a cuplului de forte m=1 kg
φ d 3 F=mg-forte gr. ale cuplului Diametrul epruvetei d=12 mm
λ X φ Unghiul de rotire a Lungimea epruvetei λ=200 mm
1 discului (sect. sup. a epruv.)

Mt
5 VALOAREA TEORETICA A LUI τ. Se reia relatia τ = si se calculeaza cu valorile luate de pe stand
Wt
toti factorii din membrul drept al egalitatii:
-Momentul de torsiune Mt=FD=mgD, unde g≅10 m/s2 este acceleratia gravitationala
πd 3
-Modulul de rezistenta al sectiunii circulare a epruvetei este Wt = ≅ 0.2 d 3
16
Mt mgD 1 ∗ 10 ∗ 0.29
τ= = = = 8,4 ∗ 10 6 Pa = 8,4 MPa
(
Wt 0.2 d 3 0.2 ∗ 12 ∗ 10 −3 3 )
6. REZULTATE EXPERIMENTALE Dupa reglarea puntii tensometrice, deformatia specifica experimentala
se citeste direct pe scala aparatului: εexp=εcit/2=90/2=45 µm/m=0.45 10-4. Tensiunea tangentiala experimentala
se afla tinand seama de legea lui Hooke si proprietatea forfecarii pure τ=σ, astfel:
τexp=σ45=εexpE=0.45 10-4 2 1011=0.9 107 Pa=9 Mpa.
7. CONCLUZII Cele doua valori ale tensiunii tangentiale, experimentala τexp=9 MPa si de teoretica τ=8,4
MPa, sunt apropiate. Montajul experimental efectuat este validat de calculul teoretic si se poate utiliza in
aplicatii practice.
LABORATOR ERM NR. 5/1: SAGETI LA BARE DE SECTIUNE CONSTANTA

1. SCOPUL LUCRARII: Lucrarea îşi propune să măsoare pe cale experimentală sageata la încovoiere într-un
punct al fibrei medii deformate a unei bare rezemate, de sectiune dreptunghiulară constantă şi să compare
rezultatul experimental cu cel dedus prin calcule teoretice.

2. BAZE TEORETICE Masurarea experimentala a sagetii la încovoiere a barei se face direct cu comparatorul
cu cadran. Precizia de masurare este de 10 µm, suficient de buna stiind ca sageata are marimea de ordinul
milimetrilor. Calculul teoretic a sagetii se face aplicand o metoda energetica. In ordinea urmatoare: teorema lui
Castigliano (generalizata si specific solicitarii ), metoda Mohr-Maxwell si regula lui Veresceaghin, relatiile de
calcul al deplasarii genaralizate δ=ϕ, v (inclinare sau sageata) arata astfel:

δ=
∂W
∂F
=
∑∫ λi
M ∂M
EI z ∂F
dx =
∑∫ λi
M m dx
EI z
=
∑ Ω i m Gi
EI z
, în care W este energia elastică înmagazinată în

bara deformată (solicitata), F=M,F este forta generalizata (F=M la determinarea inclinarii si F=F la sageata), M
si m momente sectionale efectiv si unitar, EIz reprezinta rigiditatea barei la solicitarea de incovoiere (E fiind
modulul de elasticitate al materialului si Iz este momen\tul de inertie axial al sectiunilor transversale prin bara),
Ω i m Gi sunt aria diagramelor de moment efectiv respectiv momentul unitar masurat in dreptul centrelelor de
greutate al acestor arii fictive, x si dx abscisa sectiunii barei si elemenul de lungime de bara.
Detaliile de calcul sunt prezentate la cap. Rezultate experimentale.

3. INSTALATIA EXPERIMENTALA Se compune dintr-o bara, cu o consola, de sectiune dreptunghiulara


constanta, la care se cere sageata la mijlocul deschiderii dintre reazeme. Schema de calcul se da in tabel.

Date si notatii
A B F C -b=24 mm latimea sectiunii barei
v
-h=6 mm inaltimea sectiunii barei
F0=1 λ/2 -λ=400 mm deschiderea dintre reazeme
c
λ -c=100 mm lungimea consolei
MB=-Fc F=mg=2.1*10=21 N forta gravit.
Mµ 1
2 4 -M si m=mom. sectionale efectiv si unitar
-Iz=bh3/12 momentul de inertie al
3
mmax=-λ/4 sectiunilor transversale a barei

4. REZULTATE EXPERIMENTALE Dupa reglarea comparatorului cu cadran, sageata experimentala se


citeste direct pe scala aparatului: vexp=0.2mm. Sageata teoretica se determina cu o metoda energetica, si anume
cu regula lui Veresceaghin, prin produse de diagrame de momente efectiv si unitar:
v teoretic =
1
( Ω1 m1 + Ω 2 m 2 + Ω 3 m 3 + Ω 4 m 4 ) unde ariile diagramelor Ω1−4 si momentele unitare m1−4 sunt :
EI Z
1 MB λ Fcλ M λ Fcλ M c Fc 2
Ω1 = Ω 2 = − =− ; Ω3 = − B = − ; Ω4 = − B = − ;
2 2 2 8 2 2 4 2 2
2 λ 1 λ 1 λ
m 1 = m max = − ; m 2 = m max = − ; m 3 = m max = − ; m 4 = 0;
3 6 3 12 2 8
Fcλ 2
12mgcλ2
3mgcλ 2
3 ∗ 2.1 ∗ 10 ∗ 0.1 ∗ 0.4 2
v teoretic = = = ≅ = 0.2 ∗ 10 −3 m = 0.2mm
(
16 EI Z 16 E b h 3 4 E b h 3 4 ∗ 2.1 ∗ 1011 ∗ 25 ∗ 10 −3 ∗ 6.2 ∗ 10 −3 )
3

5. CONCLUZIE Valorile sagetilor, masurată experimental si dedusa teoretic, vexp= 0.2 mm ≅ vteoretic= 0.2 mm,
sunt apropiate, deci teoria se verifică experimental.
LABORATOR ERM. NR. 5/2: SĂGEŢI LA BARE DE SECŢIUNE VARIABILĂ IN TREPTE

1. SCOPUL LUCRARII: Lucrarea îşi propune sa măsoare direct, cu comparatorul cu cadran, săgeata la
încovoiere a unei bare rotunde, de secţiune variabila în trepte, şi să compare rezultatul experimental cu cel
dedus prin calcul teoretic.

2. BAZE TEORETICE Masurarea experimentala a săgeţii la încovoiere a barei se face direct cu comparatorul
cu cadran. Calculul teoretic a sagetii se face aplicand o metoda energetica asupra unei bare echivalente, astfel:
-este de secţiune constantă, egală cu secţiunea tronsonului de arbore de referinţă (de obicei cel cu
lungimea cea mai mare);
-este solicitat la incovoiere cu un moment sectional echivalent, dat de relatia: Me=MIz referinta/Iz curent, unde
M si Me sunt momentele sectionale efectiv si echivalent, Iz este momen\tul de inertie axial al sectiunilor
transversale prin bara.
Detaliile de calcul sunt prezentate la cap. Rezultate experimentale.

3. INSTALATIA EXPERIMENTALA Se compune dintr-o bara de sectiune circulara, variabila in trepte, la


care se cere sageata la mijlocul deschiderii dintre reazeme. Diametrele sunt D si d, lungimile tronsoanelor sunt
egale intre ele. Schema de calcul se da in tabelul urmator.

F Date si notatii
A C B -AC=tronson de referinta
v -CB=tronson curent
-R, C=referinta si curent
λ/2
λ -D=11,9 mm diam. trons. de referinta.
-d=10 mm diametrul tronsonului curent
Mµ -λ=400 mm deschiderea dintre reazeme
F=mg=2.1*10=21 N forta gravitationala
-M, MECH si m=momente sectionale
MECH µ MC=Fλ/4 efectiv, echivalent. si unitar
-IR=πD4/64 si IC=πd4/64 momente de
MECH R=MC=Fλ/4 inertie ale sectiunilor transversale
4 4
mµ MECH C=MCIR/IC I D  11,9 
- R =  =  ≅ 2 raportul mom
IC  d   10 
mmax=λ/4 de inertie ale sect. celor doua tronsoane.

4. REZULTATE EXPERIMENTALE Dupa reglarea comparatorului cu cadran, sageata experimentala se


citeste direct pe scala aparatului: vexp=0.2mm.
Sageata teoretica se determina cu o metoda energetica, si anume cu regula lui Veresceaghin, prin produse de
diagrame de momente echivalent si unitar:
v teoretic =
1
( Ω1 m1 + Ω 2 m 2 ) unde ariile diagramelor de moment echiv. Ω1,2 si momentele unitare m1,2 sunt :
EI Z R
1 λ 1 1 λ I D4 2 λ
Ω1 = Ω R = M ECH R = Fλ2 ; Ω 2 = Ω C = M ECH C = R Fλ2 = 4
Fλ2 ; m 1 = m 2 = m max =
2 2 16 2 2 16I C 16 d 3 6

Fλ3   D   64mgλ3   D  
4 4
2.1 ∗ 10 ∗ 0.4 3
v teoretic = 1 +    = 1 +    ≅ [1 + 2] = 0.2 ∗ 10 −3 m
(
96 EI Z R   d   96 π E D 4   d   4.8 ∗ 2.1 ∗ 1011 ∗ 12 ∗ 10 −3 )
4

5. CONCLUZIE Valorile săgeţilor, masurată experimental şi dedusă teoretic, vexp= 0.2 mm ≅ vteoretic= 0.2 mm,
sunt apropiate, deci teoria se verifică experimental.
Constanta elastică în C este kC=F/v=21•103/0.2=105kN/m.
LABORATOR ERM. NR. 5/3: SAGETI LA BARE DE SECTIUNE UNIFORM VARIABILA

1. SCOPUL LUCRARII: Lucrarea îşi propune să măsoare pe cale experimentala, cu ajutorul comparatorului
cu cadran, sageata la încovoiere a capatului liber al unei bare încastrate, de sectiune uniform variabila, si sa
compare rezultatul experimental cu cel dedus prin calcule teoretice.
2. BAZE TEORETICE Măsurarea experimentala a sagetii la incovoiere a barei se face direct cu comparatorul
cu cadran. Precizia de masurare este de 10 µm, suficient de buna stiind ca sageata are marimea de ordinul
milimetrilor. Calculul teoretic a sagetii se face aplicand o metoda energetica. In general, în ordinea urmatoare:
teorema lui Castigliano (generalizata si specific solicita--rii ), metoda Mohr-Maxwell si regula lui
Veresceaghin, relatiile de calcul al deplasarii genaralizate δ=ϕ, v (inclinare sau sageata) arata astfel:

δ=
∂W
∂F
=
∑∫ λi
M ∂M
EI z ∂F
dx =
∑∫ λi
M m dx
EI z
=
∑ Ω i m Gi
EI z
,

în care W este energia elastica inmagazinata in bara deformata (solicitata), F=M,F este forta generalizata (F=M
la determinarea inclinarii si F=F la sageata), M si m momente sectionale efectiv si unitar, EIz reprezinta
rigiditatea barei la solicitarea de incovoiere (E fiind modulul de elasticitate al materialului si Iz este momen\tul
de inertie axial al sectiunilor transversale prin bara), Ω i m Gi sunt aria diagramelor de moment efectiv respectiv
momentul unitar masurat in dreptul centrelelor de greutate al acestor arii fictive, x si dx abscisa sectiunii barei
si elemenul de lungime de bara.
Pentru cazul studiat, al barei cu sectiune uniform variabila, nu se poate aplica regula lui Veresceaghin. Se
adopta teorema MM, iar detaliile de calcul sunt prezentate la cap. Rezultate experimentale.
3. INSTALATIA EXPERIMENTALA Se compune dintr-o bara incastrata, de sectiune dreptunghiulara b×h,
uniform variabila astfel: grosimea h=ct iar latimea b este uniform variabila, nula in capatul liber si maxima in
incastrare b=bmax. Bara este solicitata cu sarcina concentrata gravitationala F=mg pe capatul liber. Se cere
sageata capatului liber (deplasarea punctului de aplicatie al fortei F). Schema de calcul este data in tabel.

F F0=1 F=mg forta gravitationala, m=2,1 kg si g≅10 m/s2


h v sageata capatului liber
v x bmax bmax×h=40×8 mm dimensiunile sectiunii transversale maxime din încastrare
bx bx×h= dimensiunile sectiunii transversale curente, de abscisă x
bmax E=210 GPa, modulul de elasticitate al materialului barei (otel)
λ λ=300 mm, lungimea barei

4. REZULTATE EXPERIMENTALE Dupa reglarea comparatorului cu cadran, sageata experimentala se


citeste direct pe scala aparatului: vexp=0.8 mm. Sageata teoretica se determina cu o metoda energetica, si anume
cu teorema MM, astfel:


Mm dx
v teoretic = unde M si m sunt momentele efectiv si unitar, iar EI z rigiditatea barei la in cov oiere
λ EI z

bxh3 b h3 Fx 2 dx Fλ3

x
M = − Fx =, m = − x , I z = = I z max , unde I z max = max si v teoretic = =
12 λ 12 x 2EI z max
λ
EI z max
λ
Fλ3 12mgλ3 6mgλ3 6 ∗ 2.1 ∗ 10 ∗ 0.3 3
v teoretic = = = ≅ = 0.79 ∗ 10 −3 m = 0.79mm
2 EI Z 2 E b max h 3 E b max h 3 −
2.1 ∗ 10 ∗ 40 ∗ 10 ∗ 8 ∗ 10
11 3 − 3
(3
)
5. CONCLUZIE Valorile sagetilor, masurată experimental si dedusă teoretic, vexp= 0.8 mm ≅ vteoretic= 0.79
mm, sunt apropiate, deci teoria se verifica experimental.
6. OBSERVATIE Sageata barei de latime bx uniform variabila (v=Fλ3/2EIz) este 1,5 ori mai mare fata de
aceea a barei de sectiune constanta (v=Fλ3/3EIz).
LABORATOR ERM. NR. 5/4: MEDODĂ NUMERICĂ DE CALCUL AL SAGETII

1. SCOPUL LUCRARII: Lucrarea îşi propune să măsoare pe cale experimentala, cu ajutorul comparatorului
cu cadran, sageata la încovoiere a capatului liber al unei bare încastrate si să compare rezultatul experimental cu
cel dedus pe cale teoretică, prin integrarea numerică a ecuaţiei diferenţiale a fibrei medii deformate a barei.
2. BAZE TEORETICE Măsurarea experimentala a sagetii la încovoiere a barei se face direct cu comparatorul
cu cadran. Calculul teoretic al săgetii se face aplicand o metoda numerică de integrare a ecuaţiei diferenţiale a
∂2v M v − 2 v k +1 + v k M k
fibrei medii deformate: =− . Scrisă prin diferenţe finite are forma: k + 2 + = 0.
∂x 2
EI z ∆x 2 EI k
M
Ecuaţia de recurenţă a săgeţii capătă forma următoare: v k + 2 = 2 v k +1 − v k − k ∆x 2
EI k
în care: ∆x este incrementul deplasării în lungul barei;
k=0,N este punctul curent, N nr. discreditărilor, xk abscisa secţiunii barei cu originea în încastrare;
vk, Mk şi Ik sunt săgeata, momentul secţional şi momentul de inerţie în secţiunea de abscisă xk;
Condiţiile la limită sunt date de valoarea nulă a săgeţii şi înclinării în încastrare, adică în origine:
v0=0 (săgeata nulă în origine) şi v1=0 sau (v1-v0)/∆x=0 (înclinarea nulă în origine)
Detaliile de calcul sunt prezentate la cap. Rezultate experimentale.
3. INSTALATIA EXPERIMENTALA Se compune dintr-o bara incastrata, de sectiune dreptunghiulara b×h,
uniform variabila astfel: grosimea h=ct iar latimea b este uniform variabila, nula in capatul liber si maxima in
incastrare B=bmax. Bara este solicitata cu sarcina concentrata gravitationala F=mg pe capatul liber. Se cere
sageata capatului liber (deplasarea punctului de aplicatie al fortei F). Schema de calcul este data in tabel.

v F F=mg forta gravitationala, m=2,1 kg si g≅10 m/s2


h v sageata capatului liber
bmax x vmax bmax×h=40×8 mm dimensiunile sectiunii transversale maxime din încastrare
bx×h= dimensiunile sectiunii transversale curente, de abscisa x
B=bmax E=210 GPa, modulul de elasticitate al materialului barei (otel)
bx
L=300 mm, lungimea barei
L

4. REZULTATE EXPERIMENTALE Dupa reglarea comparatorului cu cadran, sageata experimentala se


citeste direct pe scala aparatului: vexp=0.8 mm. Sageata teoretica se determina rezolvând ecuaţia de recurenţă
cu o metoda de calcul iterativ. Discreditarea dimensiunilor barei şi a mărimilor secţionale se face astfel:
L k  x 
Incrementul deplasării, abscisa şi lăţimea curentă a barei ∆x = ; x k = L si b k = B1 − k 
N N  L 
bkh3
Momentul de inerţie al secţiunii şi momentul secţional I k = si M k = −F(L − x k )
12
Variaţia săgeţii în lungul barei se arată în graficul următor:

0.001
7.831055 .10 4

v 4
k 5 10

0 0
0 0.05 0.1 0.15 0.2 0.25 0.3
0 x 0.3
k

Variatia sagetii in lungul barei

5. CONCLUZIE Se constată că vexp=0.8 mm ≅ vteoretic= 0.78 mm.


LABORATOR ERM. NR. 6/1: FORTA CRITICA DE FLAMBAJ ELASTIC

1. SCOPUL LUCRARII: In sens larg, scopul lucrării este acela de a prezenta modul general de tratare a
compresiunii cu pericol de flambaj a barelor zvelte, tinând seama de criteriul de calcul la stabilitate elastică. In
sens restrâns, lucrarea îşi propune sa măsoare pe cale experimentală forţa critica de flambaj la compresiune a
unei bare zvelte şi să compare rezultatul experimental cu cel dedus prin calcul teoretic.
2. BAZE TEORETICE In funcţie de domeniul de flambaj, definit prin coeficientul de zvelteţe sau subţirime,
λf=λf/imin, forta critica de flambaj la compresiune se află cu una dintre următoarele trei formule, deduse teoretic:
π 2 EI min
daca λ ≥ λ 0 domeniul elastic
λ2f
Fcrt = A(a − bλ) daca λ 1 < λ < λ 0 domeniul plastic

Aσ lim daca λ ≤ λ 1 domeniul compresiunii pure


în care A, EImin şi imin=Imin/A sunt aria secţiunii transversale, rigiditatea minimă a barei la solicitarea de
încovoiere şi raza de giraţie sau inerţie a secţiunii transversale (E fiind modulul de elasticitate al materialului
barei şi Imin este momentul de inerţie axial minim al secţiunii transversale prin bară), λf lungimea de flambaj, iar
a, b, λ0 λ1 σlim=σc, r sunt constante de material. Pentru selectarea formulei de calcul teoretic al forţei critice se
determină mai întâi coeficientul de zvelteţe al barei, respectiv domeniul de flambaj.
3. INSTALATIA EXPERIMENTALA Se compune dintr-o bara zveltă, dublu articulată, solicitată la
compresiune cu ajutorul unui mecanism cu pârghie, ca în figură. Utilizând legea pârghiilor, se poate afla
valoarea experimentală a fortei ctitice de flambaj, astfel:
x
Din
∑ M A = 0 ⇒ Fexp c − Gx = 0 ⇒ Fexp = G , unde G=mg este o forţă gravitaţională
c
cunoscută, al cărei punct de aplicaţie poate culisa în lungul pârghiei. Schema de calcul este dată în tabel.

Parghie Date experimentale


A m
G=mg este forta gravitationala, m=8.5 kg si g≅10 m/s2
c x λ=400 mm lungimea initială a barei (epruvetei)
b×h=40×2 mm dimensiunile sectiunii transversale a epruvetei
Materialul epruvetei: otel OL37, cu următoarele caracteristici:
G=mg E=210 GPa, modulul de elasticitate al materialului barei
Epruveta λ0=105 limita inferioara a domeniului elastic
λf=λ, cazul II de flambaj λ =65 limita inferioara a domeniului plastic
1
a=304 MPa şi b=1.12 MPa constantele domeniului plastic
σc=340 MPa limita de curgere
Valori experimentale: c=150 mm, braţul forţei critice Fexp
x=600 mm braţul greutăţii G

4. REZULTATE EXPERIMENTALE Calculând coeficientul de zvelteţe al barei, se află domeniul de


flambaj şi forta critică teoretică, astfel:
λ λ λ 2λ 3 2 ∗ 0.4 ∗ 3
λ= f = = = = = 692 > λ 0 = 105 domeniul elastic
i min I min bh 3 h 2 ∗ 10 −3
A 12bh

Fteoretic =
π 2 EI min
=
π 2 Ebh 3

10 3 (
10 ∗ 2 * 1011 ∗ 40 ∗ 10 −3 ∗ 2 ∗ 10 −3
= 333 N
)
3
=
λ2f 12λ2 12 ∗ 0.4 2 3
Din experiment, după flambajul barei, se măsoara distanta x si se determina valoarea experimentala a
fortei critice: Fexp=Gx/c=mgx/c=8.5*10*0,6/0,15=340 N.
5. CONCLUZIE Valorile forţelor critice sunt apropiate Fexp= 340 N ≅ Fteoretic=333 N. Teoria e verificată exp.
LABORATOR ERM. NR. 6/2: LUNGIMI DE FLAMBAJ

1. SCOPUL LUCRARII Lucrarea îşi propune să demonstreze pe cale experimentală faptul că lungimile de
flambaj la solicitarea de compresiune a unei bare zvelte, deduse prin calcul teoretic, sunt validate de practică.
2. BAZE TEORETICE Lungimea de flambaj a barelor zvelte solicitate la compresiune reprezintă lungimea
dintre două puncte de inflexiune, succesive, ale barei flambate. Bara flambată este bara care şi-a pierdut
stabilitatea elastică la solicitarea de compresiune cu o forţă de mărime egală sau mai mare decât cea a forţei
critice. In practică există patru cazuri de flambaj elastic. Drept urmare, în funcţie de lungimea efectivă a barei
şi de cazul de flambaj, lungimile de flambaj sunt date de una dintre următoarele patru formule, deduse teoretic:
2λ la bara incastrata la un capat si libera la celalalt
λ la bara dublu articulata
λf = 0.699λ la bara incastrata la un capat si articulata la celalalt
λ
la bara dublu incastrata
2
în care λf este lungimea de flambaj, iar λ reprezinta lungimea efectiva a barei.
Aceste relaţii se deduc direct de pe sinusoida barei flambate, cu excepţia cazului III de flambaj, ilustrat în
figura de mai jos. Aici relaţia dintre lungimile de flambaj şi totală λf şi L se află din expresia tangentei la axa
barei flambate, în stadiul iniţial de pierdere a stabilităţii elastice, când se poate aproxima cu maximă precizie că
L=LNEDEFORMAT. Exprimând tangenta la curbă atât prin definiţia sa de raport între catetele opusă şi alăturată,
cât şi prin aceea că este derivata săgeţii vx în raport cu x se obţine raportul dintre lungimile de flambaj şi
efectivă, astfel:
λf λf

O
ϕL vL vx=Asin(πx/λf)

x
v L

v L dv A  π L  Aπ π L π L π L λ
tg (ϕ L ) =
L
= ⇒ sin   = cos  ⇒ tg  = ⇒ = 1.4303 iar f = 0.699
L dx x = L L  λ f  λf λ
 f   f  λf
λ λf L

3. INSTALATIA EXPERIMENTALA Se compune din două porţiuni ale unei bare zvelte, ce flambeaza
simultan în domeniul elastic. Reglarea se face prin deplasarea unei culise intermediare, care simulează o
încastrare mobilă. Prima parte este dublu încastrată şi reprezintă cazul IV de flambaj cu lungimile efectivă şi de
flambaj date de relaţia L=2λf. A doua parte este încastrată la un capăt şi articulată la celălalt, de lungime λ.
Schema instalatiei este dată în tabel.

CULISĂ
Fcr-forta critica
L=2λf λ
λf-lungimea de flambaj
Fcrt L - lungimea porţiunii dublu încastrate
λ-lungimea porţiunii încastrate la un capăt
λf λf şi articulate la celălalt capăt

4. REZULTATE EXPERIMENTALE Pentru testare se acţionează asupra culisei până când, la solicitarea de
compresiune cu forţa critică, flambează ambele portiuni de bară simultan. Măsurând pe stand lungimile λ şi L,
se constată că raportul λf/λ=L/2λ≅0,699
.5. CONCLUZIE Încercarea experimentală arată că lungimea de flambaj pentru cazul III este validată practic.
LABORATOR ERM NR. 7: MASINI SI UTILAJE PENTRU INCERCARI LA OBOSEALA

1. SCOPUL LUCRARII: Lucrarea are caracter descriptiv. In sens larg, se prezinta o clasificare a masinilor si
utilajelor utilizate la trasarea experimentala a curbei Wöler si determinarii tensiunii limita de rezistenta la
oboseala ρR, (ρ=σ,τ tensiunea generalizata), la o o solicitare simpla si un coeficient de asimetrie R=ρmin/ρmax
date. In sens restrans, in lucrare se prezinta si se clasifica masinile si utilajele din laborator, destinate pentru
trasarea experimentala a curbei Wöler si determinarii tensiunii limita de rezistenta la oboseala σR, la o solicitare
de incovoiere si un coeficient de asimetrie R=-1;0;+1. Cu alte cuvinte, se arata modul experimental de
determinare a tensiunilor normale limita σ-1, σ0 si σ+1, la solicitarea de incovoiere alternant simetrica, pulsanta
si statica.

2. BAZE TEORETICE In privinta calculului teoretic al tensiunii normale la solicitarea de incovoiere, se


porneste de la relatia criteriului de calcul, astfel: σ=M/Wz, unde Mz si Wz sunt momentul incovoietor maxim si
modulul de rezistenta la incovoiere.

3 INSTALATII EXPERIMENTALE Sunt destinate numai pentru solicitarea variabila la incovoiere. Se


clasifica dupa doua criterii: tipul incovoierii (rotativa si plana) si coeficientul de asimetrie (R=-1, incovoiere
alternant-simetrica si R=0, incovoiere pulsanta). Instalatiile experimentale se compune, deci, din masini de
incercat la oboseala de incovoiere, rotativa si plana si din epruvete. O incercare necesita minim 12 epruvete
identice, de tipul bara incastrata in menghina masinii de incercat si cu forta concentrata gravitationala F=mg pe
capatul liber. Epruveta si alura curbei Woler la incovoiere sunt redate in tabelul urmator.

Schema epruvetei Caracteristica mecanica Valori


σmax Lungimea epruvetei λ=100 mm
M
M σ+1 Diametrul epruvetei d=10 mm
Wz,d M =Fλ momentul incovoietor variabil
Wz=πd3/32 modulul de rezistenta
σR σ+1 tensiunea limita la ciclul static R=+1
λ σR=σ-1,σ0 tensiuni limita la oboseala
N N=numarul ciclurilor de solicitare

4. VALORI EXPERIMENTALE ALE TENSIUNILOR LIMITA Limita de rezistenta la oboseala se afla


dupa un numar de minim 12 incercari, în care se diminuează progresiv sarcina până când numarul ciclurilor de
soliciotare N depaşeste o valoare convenţională de 107 cicluri, adica N>N0=107 cicluri de solicitare.

5. CONCLUZII Tensiunile limită de rezistenta la oboseală se determină experimental şi se dau în literatura de


specialitate (tabele, grafice etc)
Pentru otelul OL37 se indica: σ-1=180 MPa, iar σ0=250 MPa