CUPRINS

1.Notiuni generale privind arderea combustibilului gazos..............................................................................

2.Calculul caracteristicilor tehnice şi energetice ale gazelor combustibile şi ale elementelor arderii lor

3.Calculul arzătorului cu injecţie de presiune joasă.........................................................................................

4.Arzătoarele cu injecţie de presiune medie....................................................................................................

5.Solutii constructive pentru arzatoarele turbionare de combustibil gazos.....................................................

6.Metoda de stabilire a arderii.........................................................................................................................

7.Arzatoarele....................................................................................................................................................

8.Bibliografie...................................................................................................................................................
 GENERALITATI

Prezenta lucrare de curs se elaboreaza in cadrul disciplinei Procese si aparate de ardere a gazelor
combustibile.
In lucrare se va alege tipul, numarul si se va efectua calculul de dimensionare a arzatoarelor pentru cazane
si agregate, care se trec la functiune cu gaze combustibile.

1.Notiuni generale privind arderea combustibilului gazos.

1.1 Aspectul fizic al arderii.

In general arderea cuprinde doua procese importante:

---amestecarea combustibilului cu oxigen (proces de contact fizic dintre combustibil si aer comburant);
---desfasurarea reactiilor chimice de oxidare.
Tipul necesar pentru arderea cobustibilului cuprinde timpul  1 pentru realizarea contactului fizic dintre
combustibil si oxidant si timpul  2 pentru desfasurarea reactiei chimice de oxidare.
In cazul in care combustibilul este amestecat cu oxidant intr-un process separat, care preda faza de ardere,
arderea se defasoara intr-un amestec omogen, iar timpul caracteristic fazei de amestecare  1 este nul,
 1 =0.
In cazul in care, in camera de ardere combustibilul si oxidantul sunt introdusi separat, astfel incit inainte
de a se desfasura reactia de ardere trebuie sa se produca prin difuzie contactul intre combustibil si
oxidant, tipul caracteristic fazei de amestecare, denumit timp de difuzie,  1 > 0 .

1.2 Instalatii pentru arderea gazelor combustibile.

Toate etapele descrise anterior (amestecarea, incalzirea amestecului si arderea se realizeaza) in arzatoarele
si camerele de ardere numite focare.
Arzatoarele de gaze sunt dispozitive destinate pentru introducerea in spatiu de ardere a cantitatilor
necesare de gaze combustibile si oxidant, aer sau oxigen, asigurind:
---amestecul gazului combustibil cu oxidant (comburant);
---transportarea amestecului format catre locul de ardere;
---arderea gazelor precedata de faza de incalzire a amestecului.

Se deosebesc arzatoare cu sau fara amestec prealabil.

Arzatoarele fara amestec prealabil, denumite si arzatoare cu aer secundar contin un canal de gaz si un
canal de aer, in timp ce arzatoarele cu amestec prealabil, denumite arzatoare cu aer primar, au in plus o
camera de amestec.

Arzatoarele de combustibil gazos se pot clasifica dupa diverse criterii.

---arzatoare cu amestecare preliminara completa, in care amestecul gaz-aer se realizeaza in interiorul
arzatorului, astfel ca la iesirea din arzator sa se obtina un amestec combustibil cu coeficientul de exces de
aer a > 1 ,si care funtioneaza conform principiului cinetic;
--- arzatoare cu amestecare preliminara partiala a gazelor cu aer in interiorul arzatorului;
--- arzatoare cu amestecare exterioara(in spatiul focarului, in limitele flacarii).
Simultan clasificarii de baza, arzatoarele pot fi clasificate si in conformitate cu urmatoarele criterii:
-------presiunea gazelor combustibile:
---arzatoare de presiune joasa (pina la 5KPa);
---arzatoare de presiune medie (5…300KPa);
---arzatoare de presiune inalta (300…600KPa);
-------principiul de actiune a aerului:
 --- arzatoare, in care este partial sau total injectat datorita energiei cinetice a gazului (energia jetului de
gaze combustibile);
--- arzatoare fara insuflare, in care aerul este aspirat datorita asigurarii depresiunii (tirajului) in focar;
--- arzatoare cu insuflarea aerului in focar, organizata cu ajutorul unei instalatii de ventilatoare.
-------modalitatea de realizare a arderii:
---arzatoare, la care arderea are loc in spatiul focarului cu flacara vizibila;
---arzatoare, la care arderea este cu flacara invizibila si are loc in tuneluri din material refractar.

1.3.Clasificarea arzatoarelor de combustibil gazos

Arzatoarele de combustibil gazos se pot clasifica dupa diverse criterii.Un criteriu important care tine
seama de procesele fizice ale arderii il constituie modul de realizare al amestecului gazului si aerului . In
acest caz arzatoarele se pot clasifica in trei grupe principale :
-- arzatoare cu amestecare preliminara completa , in care amestecul gaz-aer se realizeaza in interiorul
arzatorului , astfel ca la iesire din arzator sa se obtina un amestec combustibil cu coeficientul de axces de
aer α >1 , si care functioneaza conform principiului cinetic ;
-- arzatoare cu amestecare preliminara partiala a gazelor cu aer in interiorul arzatorului α < 1 si finisare
procesului de amestecare in zona de ardere prin introducerea separate a restului de aer in spatial de
ardere , si care functioneaza conform principiului cinetico-difuzional (flacara Bunzen) ;
-- arzatoare cu amestecare exterioara (in spatial focarului , in limitele flacarei) , care organizeaza
introducerea aerului si gazelor combustibile in spatial de ardere in fluxuri separate cu curenti paraleli sau
incrucisati si care functioneaza conform principiului difuzional .
La arzatoarele cu amestecare preliminara completa , caracteristica flacarii va depinde de gradul de
perfectiune al amestecarii realizat la iesire din arzator (dispersia concentratiilor de amestecare realizate in
arzator) .
La gradul de perfectiune ridicata a amestecarii (dispersia redusa a concentiilor ) flacara va fi scurta ,
puterea si temperatura in zona de ardere vor fi mari si coeficientul de emisie radiala a flacarii redus
(flacari transparente).

Date iniţiale:
1. Componenţa gazelor cu care este alimentată localitatea:
Nr. Componenţa, %
variantei CH4 C2H6 C3H8 C4H10 C5H12 CO2 N2
18 94.60 0.50 1.0 1.50 1.90 0,10 0,40

2. Conţinutul de umiditate
D  0,0140 kg m N3
3. Coeficientul de exces de aer
a  1,05

2.Calculul caracteristicilor tehnice şi energetice ale gazelor combustibile şi ale elementelor arderii
lor

Calculele se vor efectua în următoarea succesivitate:

Căldura inferioară de ardere în stare anhidră, kJ/m 3N – cu formulele:
m
anh.
Qinf  0, 01�( Qinf j �
nj ) ;
j 1

unde: Qinf j – corespunzător căldura inferioară de ardere ale componentului "j" din amestec;
nj – conţinutul procentual al componentului "j" din amestec
kJ
anh
Qinf  0.01(35840  94.6  63730  0.5  93370  1.0  123770 1.5  146340 1.9)  39475.718 3
mN
 Căldura inferioară de ardere a amestecului în stare umedă, kJ/m 3N ,– din următoarele relaţii:
u
Qinf  Qinf
anh
�
k;
unde: K este coeficientul de corecţie, calculat de relaţia:
0.804
k ;
0.804  d
3
unde: d este conţinutul de umiditate, kg/m N ;
0.804 – densitatea vaporilor de apă la condiţii normale, kg/m 3N .
0.804
k  0.983
0.804  0.0140

kJ
u
Qinf  39475.718  0.983  38800.096
mN3
Densitatea amestecului de gaze, kg/m 3N – cu formulele:
m
 anh  0,01  j  n j ;
j 1

  (
u anh
)
d K .

kJ
 anh  0.01(0.717  94.6  1.356  0.50  2.02  1  2.702  1.5  3.22  1.9  1.98  0.1  1.251  0.4)  0,814
m N3
kJ
 u  (0.814  0.0140)  0.983  0,8139
mN3
Volumul teoretic de aer necesar arderii, m 3N /m 3N - cu formula:
1  n 
Vt   0,5 H 2  0,5CO    m  Cm H n  1,5 H 2 S  O2 
21   4 
3 3
Calcul volumului teoretic de aer necesar arderii, m N /m N , în cazul, în care amestecul
combustibil este alcătuit numai din hidrocarburi (saturate sau nesaturate) - cu formula:
Vt  0,0476·( 0  0  2CH 4  3.5C 2 H 6  5C 3 H 8  6,5C 4 H 10  8C 5 H 12 ) 
 0,0476·(0  0  2·94.6  3,5·0.5  5·1  6,5·1.5  8  1.9)  10.52 m N3 m N3
Volumul real de aer necesar arderii, m 3N /m 3N , se va determina folosind coeficientul de exces
de aer a = 1,05...1,3:
V r  Vt  a
Vr  10.52 * 1,05  11,046 m N3 m N3
3 3
Volumul gazelor de ardere a amestecului combustibil, m N /m N , se va determina în
următoarea consecutivitate prin aplicarea relaţiilor:
Volumul teoretic de azot, m 3N /m 3N ,
V N 2  0,79  Vt  0,01N 2
V N 2  0,79·11 .046  0,01·0,4  8.73m N3 / m N3
Volumul gazelor triatomice, m N /m N , pentru a  1.0 şi a > 1.0 :
3 3

VRO2  0.01( CO2  CO   m  Cm H n  H 2 S )

3 3
Volumul bioxidului de carbon, m N /m N :
VCO2  0,01(CO2  CO   mC m H n )
VCO2  0,01·( 0.1  1·94.6  2·0.5  3·1  4·1.5  5  1.9)  1,142m N3 / m N3
 Volumul teoretic de vapori de apă, m 3N /m 3N , pentru a  1 şi conţinutul de umiditate a aerului
d a  10 g la 1kg aer uscat:
V H02O  0.01( H 2  0.5 n  C m H n  H 2 S  0.124d  1,61L0 )

V H02O  0,01  [0.5(4  94.6  6  0.5  8  1  10  1.5  12  1.9  0.124  0.014  1.61  11.046)]  2,31m N3 / m N3

Volumul de oxigen, m 3N /m 3N :
VO2  0,21 a  Vt

m N3
VO 2  0.21  (1.05  1) * 10.52  0,11
m N3
3 3
Volumul total de gaze de ardere, m N , rezultate la arderea 1 m N gaze:
Vtot  VH O  VCO  VN  VO
2 2 2 2

Vtot .  2,31  1,142  8.73  0,11  12,292m N3 / m N3

Temperatura de autoaprindere a amestecului, oC, de gaze - cu relaţia:

m

t
j 1
aa

t am
aa 
m
unde: taa - sunt temperaturile de autoaprindere a componenţilor m din amestec,
în oC.
645  504  530  430  430
am .
t aa   507,8 o C
5
Limitele de inflamabilitate (inferioară şi superioară) ale amestecului - cu formula:
n  n  n  ...  nk
Linf .( sup .)  1 2 3
n1 n2 n3 n
   ...  k
l1 l2 l3 lk
unde: l1, l2, l3 … lk – sunt limitele de inflamabilitate a compuşilor amestecului în stare
pură, %.
94.6  0.5  1  1.5  1.9
Linf .   4,59%
94.6 0.5 1 1.5 1.9
   
5 3,2 2,37 1,86 1,4
94.6  0.5  1  1.5  1.9
Lsup .   14,48%
94.6 0.5 1 1.5 1.9
   
15 12,45 9,5 8,41 7.8
Viteza normală de propagare a flăcării amestecului - cu formula:
n U  n2U 2  n3U 3    nkU k
U nmax  1 1
n1  n2  n3    nk
unde: U1, U2, U3 …Uk – vitezele normale maximale de propagare a flăcării a componenţilor
respectivi din amestec, cm/s.
94.6  37  0.5  40  1  38  1.5  37  1.9  37
U nmax .   37,025 cm s
94.6  0.5  1  1.5  1.9

Ecuaţia bilanţului căldurii:

u
Qinf  I g c  I a  I g a
 u
unde: Qinf - căldura inferioară de ardere în stare uscată, m 3N ;
I g c - entalpia gazelor combustibile, kJ/m 3N ;
I a - entalpia aerului, kJ/m 3N ;
I g a - entalpia gazelor de ardere, kJ/m 3N .
Entalpia gazelor combustibile – cantitatea de căldură introdusă în focar – cu gazele combustibile:
I g c   ( C p  V g c  t g c )  t g .c.  C p  V g c
unde: V g c - conţinutul gazelor combustibile;
t g c - temperatura gazelor combustibile, C;
kJ
Cp - capacitatea termică specifică izobară, 3 .
m C N

Entalpia aerului – cantitatea de căldură introdusă în focar cu aerul de combustie:

I a  t a  C pa  V r ;
unde: t a - temperatura aerului,  C; t a  25 C
o

kJ
C pa - capacitatea termică specifică izobară a aerului, ;
m 3N C
Vr - volumul de aer real, necesar arderii, m 3N /m 3N .
u
Valorile componentelor I g. c. şi I a. sunt comparativ mici în raport cu valoarea Qinf , însă pot fi mult
mai mari, dacă combustibilul şi aerul se vor încălzi preliminar.
Entalpia gazelor de ardere – cantitatea de căldură care se conţine în produsele de ardere:
I g a   ( C g a  V g a  t gk a )
kJ
unde: C g a - capacitatea termică specifică a gazelor de ardere, 3 ;
m C N

3
V g  a - volumul gazelor de ardere, m N ;
- temperatura gazelor de ardere,  C.
k
t g a
k
Înlocuind relaţiile de mai sus şi rezolvând ecuaţia obţinută în raport cu t g a obţinem relaţia de
calcul a temperaturii calorice a gazelor de ardere, care are forma:
u
Qinf  I g c  I a
t g a 
k
*
C p  VH 2 O  C p  VN 2  C p  VO2  C p  VCO 2
k
Calculul temperaturii calorice t g a se va efectua prin metoda aproximaţiilor succesive. Iniţial se
adoptă o temperatură arbitrară (în limitele 1500  1800 0 C), pentru care se calculează I g a , după ce, cu
formula (*) se verifică valoarea temperaturii calorice de ardere.
În cazul, în care temperatura obţinută prin calcul va diferi esenţial (mai mult de 20 o C ) de
k
temperatura adoptată, se recalculează t g a prin adoptarea temperaturii gazelor de ardere, egală cu cea
obţinută prin calcul cu formula (*). Dacă temperatura gazelor de ardere, obţinută prin calcul, va devia de
t gk a adoptată în limitele  20 0 C, calculul se va considera terminat.

I g .c.  25·(1,573·0,946  2,4381·0,005  3,1637·0,001  4,2728·0,015  5.262  0.019  1,625·0,001  1,2992 

 42,57 kJ m N3
I a  25·1,2978·11 .046  358,39 kj m N3
adoptăm t=2100oC
Valorile capacităţii termice specifice a gazelor de ardere vor fi egale respectiv:
Cg.a(N2)=1.4956 kJm3 * oC Cg.a(CO2)=2.436 kJm3 * oC
 Cg.a(O2)=1.5776 kJm3 * oC Cg.a(H2O)=1.9825 kJm3 * oC

k
Deoarece temperatura gazelor de ardere obţinută prin calcul nu diferă cu mult de t g .a . adoptată,
considerăm calculul corect.

Calculăm temperatura teoretică de ardere:

n

t t
.
tt  i

n
Temperatura teoretică de ardere este considerată acea temperatură, până la care s-ar fi încălzit
produsele de ardere, în ipoteza că la încălzirea lor nu se va consuma toată cantitatea de căldură introdusă
în focar, însă numai cantitatea fără căldura pierdută prin arderea incompletă Qin şi căldura, consumată la
disocierea gazelor triatomice Qdis , care în condiţiile temperaturilor înalte din spaţiul de ardere
(1600...2000 0C) corespunzător vor varia în limitele Qin = (0,002...0,012) Qr şi Qdis = (0,025...0,07) Qr
. La temperaturi sub 1500 0C căldura pierdută prin arderea incompletă Qin şi căldura, consumată la
disocierea gazelor triatomice Qdis pot fi considerate egale cu zero.
2040  2050  2107  2117  2120
tt   2086,8 o C
5
Calculăm temperatura reală de ardere:
t r  K p  t gk a ,
unde: Kp– coeficient pirometric, Kp = 0,65...0,75 sau Kp = 0,8...0,85 pentru agregatele
energofage de performanţă.

3.Calculul arzătorului cu injecţie de presiune joasă

Date iniţiale:

Nr. a
V , m3 h P, KPa a
variantei
18 1.6 2 1,37 0,58

Viteza medie de ieşire a gazului combustibil din duza arzătorului se determină cu formula,
m/s:
2  p
g   
g
unde:  g - densitatea gazelor, kg m N ;
3

p - diferenţa de presiune, Pa ;
 - coeficient de scurgere, evidenţiază repartizarea vitezelor fluxului de gaze în secţiunea duzei şi
rezistenţa fluxului, depinde de forma duzei şi se stabileşte conform literaturii de specialitate. Pentru
duzele cilindrice larg răspândite cu a   45o ;   0,75 la L/D1=0,18,   0,87 la L/D1=0,55 şi
  0,85 la L/D1=1. Valoarea coeficientului  , care depinde de forma ajutajului duzei şi care se
 determină pe cale experimentală, se adoptă în intervalul 0,6...0,65, iar pentru duzele arzătoarelor
industriale – se adoptă 0,8...0,87, în funcţie de configuraţia lor. Pentru duzele cu unghiul de desfacere 45o
 se adoptă egal cu 0,7, pentru unghiul de desfacere 25o -  =0,8, iar pentru unghiul 8o -  =0,87.
L – lungimea canalului duzei, mm, la  =0,87 L/D1=0,55 sau L=0,55·D1;
D1 – diametrul ajutajului duzei, mm.

2  2000
 g  0.87   60,99 m s
0,8139
Aria secţiunii transversale a ajutajului duzei, mm2:
Vgk  106
f D1 
3600   g
Vg
în care: V g - debitul unui colector care se determină cu formula V g 
k k
, valoarea minimă a căruia este
nk
egală cu 0,8 m 3 h ;
n k - numărul de colectoare distribuitoare care se adoptă din şirul n k  1,2,3...
1.6
V gk   0,8 m 3 h
2
0,8  10 6
f D1   3,64mm 2
3600  60.99
Diametrul ajutajului se calculează cu formula, mm:
4  f D1 4  3,64
D1    2,15[mm]
 3,14

Diametrul camerei de amestecare D3, mm, se determină pe baza legii conservării cantităţii de mişcare la
amestecarea fluxurilor de gaze şi aer.
D3  (1  Va )  (1  Va   aer  u )
unde:  aer - densitatea aerului, kg m3 ;
Va - cantitatea de aer, injectată de un metru cub de gaze.
Pentru arzătoarele atmosferice de ardere a gazelor naturale
Va  ( 0,4...0,6 )  Vt
în care: Vt - cantitatea teoretică de aer necesară arderii, m3 h .

Va  0.5  10.52  5.26
1.293
D3  (1  5.26)(1  5.26   3.951mm
0,8139

Diametrul confuzorului D2 şi difuzorului D4, mm, se adoptă constructiv în următorele limite:

D2  ( 2.0...2.2 )  D3 ,
D4  (1.5...2.0 )  D3 .
D2  2.1  3.951  8.297mm
D4  1.8  3.951  7.11mm
Lungimea confuzorului l1, mm, depinde de unghiul sumar de deschidere, care se adoptă în intervalul
45o...90o. Pentru micşorarea unghiului de întâlnire a jeturilor de gaze – aer este mai favorabil de
adopta un unghi sumar de deschidre mai mic. Din aceste considerente:
l1  (1,5...2,0 )  D3 .
l1  1.8  3.951  7.11mm
Lungimea camerei de amestecare se determină cu formula, mm:
l2  (1,0...1,2 )  D3 .
l 2  1,1  3.951  4.346mm
Lungimea difuzorului depinde de unghiul de deschidere   60...8o şi se calculează cu formula:
 l3 
( D4  D3 )
.
2  tg (  2)
7.11  3.951
l3   22.72mm
2  0.069
Aria totală a ajutajelor se determină cu formula, m2:
V 1V 
 f o  3600am   Vg  3600 a ,
am am

( 1  Vt )
 am  3.6 *10 3 * d o * T 2 [m/s];
(1  a  * Vt )
unde:  am - viteza de scurgere a gazului din ajutaje, m/s, se determină din diagramă, în funcţie de
diametrul ajutajelor d o , care se adoptă astfel ca să se evite fenomenele de rupere şi retur a flăcării (3...6
mm).
Adoptăm diametrul ajutajelor d o  5mm ,
T=25+273=298K
 am  3.6 * 10 3 * 0.005 * 298 2
(1  10.52)  0.343m / s
(1  5 *10.52)
(1  5.26)
 f 0  0,8 3600  0.343  0.004m 2
Numărul ajutajelor se calculează cu relaţia:
z  4   f o (  d o2 )

Pasul optimal dintre orificii S, mm, se stabileşte din literatura de specialitate. Pentru asigurarea
accesului uşor de aer secundar şi aprinderea succesivă (în lanţ) a flăcărilor colectorului, pasul S al
ajutajelor distribuitorului se adoptă în funcţie de diametrul d o şi coeficientul de injecţie a aerului primar.
Interpolare: Smin=9-(9-6)*0,58=7.26mm

Smax=12-(12-8)*0,58=9.68mm
Lungimea colectorului arzătorului se determină cu formula, mm:
lcol .  ( z  1)  S 2  2  S

Distanţa optimală lo, mm, de la duză până la secţiunea de intrare în camera de amestec, după cum au
arătat rezultatele cercetărilor, poate fi adoptată în limitele:
lo  ( 0,5...1,4 )  D3
l 0  1  3.951  3.951mm
Deplasarea ajutajului spre camera de amestecare reduce coeficientul de injecţie.
Determinam lungimea canalului interior

7.13

1.03
 Calculul arzătorului de gatit

4.Arzătoarele cu injecţie de presiune medie

Date iniţiale:

Nr. P, KPa a
V , m3 h
variantei
18 29 22 1,05

Viteza medie de curgere a gazelor din ajutaj se va determina conform formulei de curgere adiabatică,
m/sec.:

g   

2  k  p1  1  ( p 2 p1 )
k 1 k

( k  1)   u
unde: k  c p cv - exponentul adiabatic pentru gazele naturale, k  1,3 ;
p1 - presiunea absolută a gazelor la intrare în duză, Pa;
p2 - presiunea absolută a mediului în care expandează gazul, Pa. Pentru arzătoarele atmosferice
presiunea joasă p2 este egală cu presiunea barometrică.
p1  p 0  p  101325  22000  123325Pa
p 2  p o  101325 Pa
  0.87

 g  0.87 

2  1.3  123325  1  (101325 123325) 0.3 1.3
 817,78
m 
0.3  0,8139 s
Aria secţiunii transversale a ajutajului duzei, mm2:
 g  10 6
f D1 
3600   g
817.78  10 6
f D1   277,78mm 2
3600  817.78
Diametrul ajutajului duzei se determină cu relaţia, mm:
4  f D1
D1 

4  29
D1   6.08mm
3.14

Diametrul camerei de amestecare D3, mm, se determină din relaţia:

D3  D1  (1  Va)  (1  Va   aer u )
unde: Va - cantitatea de aer injectată de un metru cub de gaze, m3 m3 , şi se calculează vu formula:
Va  Vt  a
în care: a - coeficientul de exces de aer la presiune medie = 1.05;
Vt - volumul teoretic de aer necesar pentru arderea completă a gazelor.
 
Va  10.52  1.05  11 .046
D3  6.08  (1  11 .046)  (1  11 .046  1.293 0.8139)  90.88mm
Celelalte dimensiuni se determină în următoarea succesiune:
Diametrul confuzorului, mm:
D2  (1,7...2,0 )  D3
D2  1.8  90.88  163.58mm

Diametrul difuzorului, mm:

D4  (1,5...1,7 )  D3
D4  1.6  90.88  145.4mm
Lungimea confuzorului, mm:
l1  (1,5...1,7 )  D3
l1  1.6  90.88  145.4mm
Lungimea camerei de amestec, mm:
l2  ( 3...4)  D3
l 2  3.5  90.88  318.08mm
Lungimea difuzorului, mm:
( D  D3 )
l3  4 ,   3,5o
2  tg (  2)
(145.4  90.88)
l3   908.67 mm
0.061
Lungimea capului arzătorului, mm:
l4  (1,0...1,5)  D3
l 4  1,2  90.88  109.05mm
Dacă în calitate de stabilizator sau element tehnologic, în care se realizează arderea, este utilizat tunelul,
atunci dimensiunile lui se determină cu relaţiile:
Diametrul craterului, mm:
Dcr .  (1,07...1,1)  D3
Dcr .  1.1  90.88  99.97mm
Diametrul tunelului, mm:
Dt  ( 2,5...2,6 )  Dcr .
Dt  2.5  99.97  249.92mm
Lungimea tunelului, mm:
lt  ( 2,5...6,0 )  Dcr .
lt  4  99.97  399.88mm

5.Solutii constructive pentru arzatoare turbionare de combustibil gazos.

Calculul arzatoare turbionare.

Date iniţiale:

Nr. V , m3 h P, KPa a
variantei
18 180 18 1,11

Volumul sau debitul real de aer, Vaer , necesar arderii combustibil gazos, ce revine unui arzator se poate
calcula cu formula:

Ta 523
Vaer  Vt  V g  a   10.52  180  1.11   4026.7 [m3/h]
273 273
 Densitatea aerului la temperatura Ta se va calcula cu formula:

273 273
a  0   1.293   0.675 kg m3
Ta 523

unde:  0  1.293Kg / m 3 - densitatea aerului la 0 C .

Alegind valoarea produsului  a  Va recomandata de Ahmedov din sirul de valori admisibile  a  Va
=18…24, in limitele valorilor optimale  a  Va =20…23Kg/ ( m 2 sec ) , pentru  a  Va  22Kg/ ( m 2 sec ) se
poate determina vitaza medie de curgere a aerului in sectiunea de iesire, m/s:

 a  Va 22
Va    32.59 m s
a 0.675

Determinam diametrul canalului cilindric la iesirea aerului din paletele de turbionare:

Vaer 4026.7 / 3600

Aaer    0,034[m 2 ]
Va 32.59

Aaer 0,034
d 2 2  0.104m  104mm
 3.14

5.1.Dimensionarea sistemului de palete :

ungiul la centru ce revine fiecarii palete, grade:

ɣ =360/mp=360/20=18o
unde: m p - numarul de palate 16-24 ;

Diametrul exterior al coroanei de palate,mm:

cos a 
Dd , mm
cos(a   0.7 )
unde: a " - unghiul de înclinaţie a paletelor a "  30�

D  104  1.176  122.369mm

Distanta minima dintre palete, mm:
 
e ' p  d sin sin(a " ) dp
mp mp

unde:   180 ;
d p -grosimea paletei, d p =3mm;

e p   104 sin
180 180
sin(30  )  3  7.204mm
20 20
Dimensiunea paletei in lungul axei se poate calcula cu relatia, mm:
 d2 104 2
Lp   cos a   1.5  cos 30  97.515mm
m pe  20  7.204
unde:   1,3  1, 6 pierderile de presiune in sectorul paletat de turbionare a aerului.

Latimea unui sector paletat, mm:

Lp 97.515
Lsp    48.757mm
2 2

Latimea intregului sistem de palete, mm:


Lsp  2  Lsp  3  d D  2  48.757  9  106,515mm
unde: d D -sectorul paletat se sectioneaza in 2 cu ajutorul unor discuri d D =3;
Latimea sibarului de reglaj,mm:
Ls  Lsp  2  d D  48.757  9  57.758
Latimea carcasei cu palete si sibar de reglaj (in pozitia complet deschis),mm:


Lk  L p  Ls  106.515  57.758  164,273mm
Diametrul maximal al partii cilindrice a carcasei, mm:

Aaer 0.034 * 10 6
Dk  D  122.369  329.34mm
Lk 164,273

Sectiunea de intrare in carcasa, m 2 :

A0  Lk * Dk  (164.273  329.34) *10 6  0.054m 2

Gradul de turbionare a jetului de aer realizat cu sistemul de palete;

d2 104 2
n cos a    0.866  0.667mm
L p m pe p 97,515  20  7.204

cu difuzie se folosesc mai puţin pentru arderea gazelor naturale şi lichefiate datorită necesarului mare de
aer pentru realizarea arderii complete.

5.2.Calculul sistemului de distributie periferica a gazului combustibil in jetul turbionat de aer.

a 0  0.2 * 0.104 * 10 3  20.8mm
  Aaer  A0 mm
Aaer
 * d 02
A0  mm 2
4
3.14 * 20.8 2
A0   0.000339  339.62mm 2
4

Aaer  0.034 * 10 6  1358.49  9641.51 mm
1. Calculul vitezei de curgere a aerului se determina cu formula:

Vaer 4026.7
v a'  '
  116 .02mm 2
3600 * Aaer 3600 * 0.00964
 2. Adincimea optima de patrundere a jetului de gaz in cel de aer, m, este:

R d 0
hp  1    0.57  0.2  0.37 m
R d

Coeficientul de corectie a vitezei:

 a  Vaer   g  V g 0.675  4026.7  0,7326  180

    1.045
 am  Va 0.677  4026.7

Valoarea produsului d i q :

1 h p 1.3  1.045  0.37

di q    0.147
2k s 2  1. 7

d  Va 0.104  116.02
d iV g  d i q   0.147  2.29
 u
g
0,7326
a 0.675

Diametrul minimal al unuia din orificiile, mm, prin care urmeaza sa curga gazul:

d i' * V g 2.29
i
d min    0.016m  16mm
V g' max 140

Numarul de orificii:

4  Vg 4  180
z1    1,738  2orificii
3600    d i  d iV g 3600  3.14  0.016  2.29

Distributia gazului in volumul fluxului de aer poate fi controlata cu ajutorul coificientului de atingere in
zona de viteze maxime, calculat cu relatia:
hc z i 0.37  2
 p  0.12  0.12  1.298
h c d 0 0.57
0.2 * d
d0   0.2
d

Pentru majoritatea arzatoarelor  = 0,4…0,9. Cand  are loc suflarea (ruperea) flacarii, iar pentru
 incepe sa creasca treptat luminozitatea flacarii. Pentru cazul dat se recomanda adoptarea unui nou
diametru al ajutajelor d = 8 mm si respective redactaria numarului lor cu formula
 Distributia gazului in volumul fluxului de aer poate fi controlata cu ajutorul coificientului de atingere in
zona de viteze maxime, calculat cu relatia:

Aria totala a sectiunii curgerii gazului prin orificii, mm 2 :

d12 3.14  16 2
 f i  4 zi  4 2  401.92mm 2

Viteza de curgere a gazelor,m/s, in acest caz:

V g  10 6 180  10 6
Vg    124.402 m s
f i  3600 401,92  3600

Pasul dintre jetul de gaz, mm:

d 104
 3.14 
Sc
 2 (2 * d 0  l c )  2  (2 * 0.2 * 0.508)  1.036mm
di zi d i 2  16
l c  1.375 * hc  1.375 * 0.37  0.508
Se recalculeaza adincimea de patrundere hp a jetului de gaz, m, pentru noua valoare a coeficientului k s :
2k s 2  1.45
hc  di q   0.153 1.247  0.364
1   1.3  1.045

2
d 16  g  Vg 0,7326  124.402 2
di  i   0,153mm q   1.247
d 104  a  Va
2
0,675  116 .02 2

R   hc'  d 0  0.364  0.2  0,564mm

.
Daca este aproape de valoarea optima ,abaterea fiind de circa �10%.rezultatul calcului se considera
satisfacatoare.

Valoarea 0.564 este cu 6% mai mica decit 0.570, deci rezultatul calculului se considera a fi satisfacator
 6. Metodele de stabilizare a arderii

Stabilitatea arderii în intervalul larg de variaţie a debitelor de gaze şi volumelor de aer, necesare
arderii, constituie un factor decisiv, care determină fiabilitatea şi eficienţa funcţionării arzătoarele de gaze.
În regim laminar de scurgere a amestecului combustibil, cea mai stabilă este partea flăcării lângă orificiile
de foc, deoarece aici viteza scurgerii amestecului, micşorată prin terciversarea lui de pereţii canalelor de
foc, corespunde vitezei de propagare a flăcării, reduse din contul răcirii frontului flăcării de aceiaşi pereţi.
Datorită acestui fapt, la baza flăcării se formează un inel de foc (de aprindere), care stabilizează procesul
de ardere întru-un anumit interval de variaţi a debitului amestecului combustibil, în acest caz, în procesul
de ardere se stabileşte un echilibru dinamic între tendinţa flăcării de a se deplasa spre fluxul de amestec
combustibil şi tendinţa fluxului de a arunca flacăra de la orificiile de foc. Însă în procesul utilizării
gazelor combustibile deseori sunt posibile şi alte situaţii:
• cu majorarea debitului amestecului (majorarea presiunii la intrare în arzător mai sus de nivelul stabilit
prin calcul, majorarea depresiunii în focar, micşorarea concentraţiei gazelor combustibile în amestec prin
dizolvarea lui cu o cantitate mai mare (de aer, urmată de micşorarea vitezei de propagare a flăcării, etc.),
regimul laminar trece în turbulent, inelul de aprindere se destramă, arderea se destabilizează şi flacăra se
rupe de la arzător;
• cu micşorarea debitului amestecului (micşorarea presiunii mai jos de nivelul stabilit prin calcul), viteza
propagării flăcării în fluxul din zona pereţilor poate depăşi viteza de scurgere a amestecului şi flacăra va
intra în interiorul camerei de amestecare a arzătorului.
Primul fenomen este numit "ruperea flăcării" şi se observă în cazul în care viteza scurgerii
amestecului combustibil în toate punctele frontului de ardere depăşeşte viteza propagării flăcării, al doilea
fenomen este numit "returul flăcării" şi are ioc, în cazul în care viteza propagării flăcării într-un anumit
punct al frontului de ardere depăşeşte viteza scurgerii amestecului combustibil.
De menţionat că ruperea flăcării nu se produce instantaneu. La început apar ruperi pulsatorii a
flăcării la periferia bazei flăcării, care se intensifică pe măsura majorării vitezei scurgerii amestecului
combustibil. Aceasta creează condiţii, la care devierile neînsemnate a mediului ambiant provoacă ruperea
flăcării. Gazele naturale, care conţin mai mult de 90% metan, având o viteză scăzută de propagare a
flăcării (0,37 m/sec), au şi limite joase de rupere a flăcării. Ruperea flăcării se observă, de obicei, la
aprinderea sau stingerea arzătorului, iar în timpul funcţionării - în urma modificării capacităţii termice sau
coeficientului de exces de aer. Ruperea flăcării duce la majorarea inadmisibilă a concentraţiei gazelor
combustibile în focare, canalele de evacuare a gazelor de ardere, care pot provoca explozii şi ca urmare
serioase deteriorări.
Returul flăcării apare mai frecvent în momentele aprinderii şi stingerii incorecte a arzătoarelor,
dealtfel şi la micşorarea bruscă a capacităţii lor termice, în rezultatul returului flăcării sunt posibile:
- întreruperea arderii (de obicei cu micro explozie) şi ca urmare majorarea concentraţiei gazelor
combustibile în încăperi şi focare;
- pătrunderea flăcării în interiorul camerei de amestecare, care provoacă supraîncălzirea arzătorului,
împiedică aspiraţia aerului primar, elimină în mediul ambiant gaze combustibile ne arse şi produse
toxice, rezultate din arderea incompletă a gazelor.
Ruperea flăcării este funcţie de diametrul orificiilor de foc şi conţinutul aerului primar în amestec.
Este bine cunoscut că majorarea volumului aerului primar în amestec duce la micşorarea vitezei de rupere
a flăcării, iar cu mărirea diametrului secţiunii de ieşire a orificiului de foc se va majora viteza de scurgere
a amestecului combustibil, care stimulează aparenţa fenomenului ruperii flăcării. Majorarea vitezei de
rupere cu mărirea diametrului este rezultatul neproporţionalităţii măririi frontului de flacără şi a suprafeţei
secţiunii de ieşire a orificiului de foc, consideră L.N. Hartin. T.Heller afirmă că una din cauzele ruperii
flăcării este influenţa aerului secundar, care intră în reacţie, deoarece la sarcini identice de căldură în
secţiunea de ieşire aspiraţia aerului secundar este proporţional cu diametrul orificiului, în acelaşi timp
viteza medie a amestecului combustibil în secţiunea orificiului este invers proporţională puterii pătrate a
diametrului. A. S. Iserlin ne asigură că mărirea diametrului orificiului de foc duce la majorarea nivelului
temperaturii în secţiunea orificiului. Majorarea nivelului temperaturii majorează stabilitatea arderii în
raport cu ruperea flăcării, dar totodată majorează tendinţa spre returul flăcării în rezultatul creşterii vitezei
normale de propagare a flăcării. Este demonstrat că cu cât este mai mare diametrul orificiului, cu atât, la
valori majorate a vitezei scurgerea amestecului combustibil, fenomenul "returul flăcării" este mai
frecvent.
 Teoria arderii demonstrează că arzătoarele atmosferice cu injecţia aerului primar în intervalul de
volum 30...70 % funcţionează stabil fâră utilizarea dispozitivelor adăugătoare de stabilizare a arderii.
Micşorarea volumului de aer primar în amestec majorează stabilitatea arderii şi lărgeşte intervalul de
reglare a presiunii şi debitului de gaze. De menţionat însă că micşorarea cotei aerului primar în amestec
duce la îndepărtarea flăcării de arzător şi poate aduce la arderea incompletă şi depuneri de funingină pe
suprafeţele încălzite.
Stabilitatea arderii se asigură prin menţinerea frontului flăcării lângă orificiile de foc a arzătorului
balansând viteza normală de propagare a flăcării cu viteza fluxului de amestec combustibil, care au
direcţii diametral opuse, conform relaţiei:
 ret     r
unde:  ret - viteza fluxului de amestec combustibil, care provoacă returul flăcării;
 r - viteza fluxului de amestec combustibil, care provoacă ruperea flăcării.
Deci, factorii principali, care influenţează fenomenele ruperii şi returului flăcării sunt:
proprietăţile fizice şi chimice ale gazelor şi a amestecului combustibil;
diametrul orificiilor de foc a arzătorului;
regimul de scurgere a amestecului combustibil şi particularităţile constructive ale arzătorului
(utilizarea, stabilizatorilor).
Stabilizarea flăcării necesită creare în spaţiu de ieşire a amestecului combustibil (lângă orificiile de
foc) a condiţiilor pentru aprinderea lui fiabilă.
Aceasta se obţine prin utilizarea dispozitivelor de stabilizare şi metodelor aerodinamice. Cele mai
răspândite dispozitive de stabilizare a flăcării sunt tunelurile din material refractar, stabilizatoarele inelare
de aprindere, corpuri neuniforme, iar din metodele aerodinamice cel mai des folosită este turbionarea
aerului secundar la intrare în zona de reacţie, care la rândul său creează zone de recirculare a produselor
de ardere la baza flăcării.
Tunelurile din material refractar şi corpurile neuniforme, amplasate în centrul fluxului aprins a
amestecului combustibil, des folosite în generatoarele industriale de căldură, evită ruperea flăcării prin
organizarea recirculaţiei produselor de ardere supraîncălzite spre baza flăcării, din contul depresiunii
create de jetul de amestec combustibil.
Stabilizatoarele inelare de aprindere evită ruperea flăcării prin faptul că o parte mică de amestec
combustibil iese prin orificiile laterale şi din contul vitezei mici de scurgere creează un. inel stabil de foc,
care aprinde fluxul de bază a amestecului, în aceste cazuri returul flăcării este exclus prin crearea unor
viteze de scurgere a amestecului combustibil, care depăşeşte viteza de propagare a flăcării de câteva ori.
Evitarea fenomenului "returul flăcării" se obţine prin majorarea vitezei de scurgere a amestecului
din orificiile de foc şi evacuarea călduri de la suprafaţa lor. Constructiv aceasta se obţine prin:
• micşorarea secţiunii orificiului de foc până la diametru critic de propagare a flăcării;.
• instalarea unui set de plăci, distanţa dintre care este mai mică decât distanţa critică de propagare a
flăcării, unite între ele cu ajutorul unor electrozi, câte turbulizează fluxul de amestec ce traversează spaţiul
dintre ele şi provocă recircularea produselor de ardere supraîncălzite la baza flăcării;
• prevederea grătarelor şi plaselor cu un număr mare de orificii cu secţiunea mai mică decât diametrul
critic de propagare a flăcării;
organizarea răcirii capului arzătorului prin echiparea iui cu dispozitiv de circulare a apei, aripioare pentru
mărirea suprafeţei lui de contact cu aerul şi gazele de combustie circulante.
 7. Arzătoarele
7.1. Arzătoarele GMGm.

Cele mai răsîndite în generatoare de căldură au primit arzătoarele cu flacără scurtă GMGm, care se ăroduc
de uzina „Ильнарине” şi sunt folosite pentru ardere a gazului natural şi păcurii 40, 100 şi a păcurei
marine ф5 şi ф12.
Arzătoarele pot fi folosite pentru arderea motorinei, uleiului de motorină şi altor feluri de combustibile
uşori şi grei.
Arzătoarele GMGm diferă de GMG prin ajutajul de gaz, care are 2 rînduri de orificii de ieşire a gazului,
care sunt îndreptate la 90o unul faţă de altul. Prin orificiile de pe peretele lateral de ajutaj (la arzătoarele
GMG orificiile nu există) gazul pătrunde în getul de aer secundar turbulizat. Arzătoarele GMGm în
comparaţie cu GMG micşorează a de la 1.5 pînă la 1.05 ce duce la ridicarea randamentului aproximativ
1%.
Arzătorul constă din partea aer-gaz 1, injector peromecanic 6, turbulizator cu palete primare şi secundare
2, plăci montate 3 cu piuliţe 7, pentru montarea instalaţiei de aprindere aparte şi dop pentru închiderea
canalului injectorului cînd se demontează injectorul.
Turbulizarea aerului se efectuează într-o direcţie. În dependenţă de complectarea în agregat se adoptă
turbulizatori cu rotire la stînga şi la dreapta.
În calitate de stabilizatori ai flăcării se foloseşte tunel conic ceramic 4.
Micşorarea unghiului de deschidere a tunelului aduce la coxificare cînd arzătorul lucrează pe păcură, ceea
ce duce la creşterea rezistenţei la aer, poate micşora eficienţa.
Aprinderea arzătorului se efectuează cînd nu-i acces de aer lin se deschide robinetul de gaz şi se aprinde
flacăra, după aprindere lin se deschide şiberul aerului primar, după aceasta cu ajutorul şiberului aerului
secundar şi robinetului de pe conducta de gaz stabiles regimul optimal. Pentru excluderea ruperii flăcării
puterea termică a arzătorului nu trebuie să depăşească 25+50% din cea nominală, dar presiunea gazului
trebuie să fie mai mare decît presiunea aerului secundar. În timpul lucrului arzătorului la gaz injectorul se
înlătură şi orificiul în capătul canalului se astupă cu dop. CÎnd se trece arzătorul la combustibili lichizi în
injector preventiv trece abur, după asta combustibilii sub presiunea 2-5 kgf/cm2 şi treptat se avansează cu
gaz. După ce se aprinde gazul, se termină alimentarea cu păcură şi se stabileşte regimul normal de lucru
15% din debitul de aer primar (la p=150kgf/cm2) dă posibilitatea mai bine de amestecat aerul cu gazul,
mai ales la încărcări termice mici. În timpul lucrului şiberul aerului primar este deschis total el nu se
reglează.
Cînd arzătoarele lucrează pe păcură în limită de 70-100% de la puterea nominală termică ii de ajuns
pulverizare mecanică, dar la puteri mai mici pentru a pulveriza se foloseşte aburul cu presiune 1.5-2
kgf/cm2.
Debitul de aer aproximativ de 0.03kg la 1kg de combustibil. Pentru pulverizare nu se recomandă de a
folosi aburi cu umeditate înaltă (majorarea umedităţii duce la micşorarea calităţii de pulverizae) şi cu
temperatura mai mare de 200o (se clasifică pulverizatorul).
Păcura pe tubul dinăuntru a injectorului se aduce la capul pulverizatorului în care consecvent sunt
instalate: piuliţa de distribuire 8 cu un rînd de găuri (GMG-1.5m şi GMG-2m-8 găuri Ø2,5mm; GMG-4m
şi GMG 5m – 12 gauri Ø3mm) după dinsul turbulizatot de combustibili 9 şi abur 10. Piuliţa şi
turbulizatirul se fixează cu ajutorul piuliţei cupru -11. Păcura sub presiune de 12.5-20 kgf/cm2 trece prin
orificiile piuliţei se distribuie mai departe de canale tangenţiale nimereşte în camera de turbilizare şi
ieşind din duză din cauza forţelor centrifuge se pulverizează. CÎnd puterea termică scade la 70% aburul
(curge în tubul exterior a injectorului) care prin canalul piuliţei de cupru trece la canalele turbulizatorului
de abur, şi ieşind turbulizat participă la bulverizarea păcurii.
 7.2 .Arzătoarele GMGB

Arzătoarele GMGB- 5.6 ca şi GMGm se produce la uzina „Ильмарине” cu rotirea aerului la stînga sau la
dreapta. Partea de gaz a arzătorului reprezintă conducta prin care se alimentează arzătorul colectorului
inelar cu orificiu care sunt amplasate într-un rînd.
Turbulizatorul de aer reprezintă un complet de lopăţele profilate, unghiul de înclinaţie a căruia se poate
regla cu ajutorul unei pîrghii. Ce permite de a schimba lungimea flăcării de ardere a păcurii. Cînd
lucrează pe gaz lopăţelele sunt deschise complect. Stabilizatorul de flacără a păcurii este efectuat în formă
de con, care se amplasează la baza flăcării. El reprezintă un corp de formă neuniformă . În stabilizator
sunt fisuri tangenţiale prin care în zona bazei de ardere pătrunde aer în cantitate care trebuie pentru
ardere. Cînd se arde păcura stabilizatorul se scoate înainte nu mai mult cu 60mm. Capul la injector nu
trebuie să ajungă pînă la fisurile stabilizatorului aproximativ 20 mm.
Cînd arzătorul lucrează pe gaz stabilizatorul împreună cu injectorul scot după graniţa turbulizatorului cu
lopăţele şi îl fixează în poziţia din urmă. Stabilizarea flăcării se efectuează cu ajutorul tunelului conic
ceramic. Expluatarea şi aprinderea ca şi GMGm.

7.3.Arzătoare turbionare de combustibil gazos

Arzătoarele turbionare se folosesc pentru arderea combustibililor gazoşi şi fac parte din categoria
arzătoarelor cu aer insuflat, iar flăcările realizate cu acestea sunt, în mare majoritate, de tipul flăcărilor de
difuziune, sau de tipul mixt (cinetic-difuziune).
Faţă de avantajele legate de creşterea vitezei de ardere şi a stabilităţii flăcării, dezavantajul este că,
pentru realizarea mişcării de rotaţie a fluidelor participante la procesul de ardere (în special a aerului),
procesul de ardere în arzător necesită un consum energetic mai mare decât arzătoarele cu flăcări
neturbionate, iar zgomotul produs în timpul arderii este ridicat. Aceste neajunsuri pot fi însă reduse
semnificativ printr-o proiectare adecvată a carcasei şi a sistemului de turbionare, care să micşoreze
rezistenţele hidraulice şi prin preîncălzirea aerului de combustie. Nivelul admisibil, al zgomotului în
timpul arderii se consideră sub 80 dB, care se realizează prin optimizarea distribuţiei curentului de gaze
(respectiv prin păstrarea unui raport de circa 40...45% între debitul introdus periferic) şi adoptarea unei
configuraţii adecvate a ambrazurii.
Criterii de clasificare
Din punct de vedere funcţional şi constructiv, arzătoarele turbionare pentru combustibilii gazoşi
pot fi clasificate după mai multe criterii. Cele mai des folosite sunt criteriile:
modul în care se realizează amestecul dintre combustibil şi aer;
schema de distribuţie a curenţilor de fluid în arzător;
regimul termic şi gazodinamic al fluidelor participante Ia procesul de ardere;
caracteristicile şi forma flăcărilor;
sistemul de turbionare utilizat;
dimensiunile geometrice şi performanţele tehnice, energetice şi economice realizate;
posibilităţile de reglare şi control a procesului de ardere;
tipul instalaţiei pe care se montează arzătorul;
natura combustibililor folosiţi;
domeniul de utilizare.
În funcţie de aceste criterii de clasificare, arzătoarele turbionare se deosebesc:
după schema de alimentare şi modulul în care sunt dispuşi curenţii de combustibil si de aer, unul
faţă de altul: arzătoare, la care gazul este introdus central şi se distribuie prin unul sau mai multe orificii,
coaxiali cu curentul de aer sau transversal pe acesta şi arzătoare, la care gazul este distribuit periferic
transversal sau paralel cu curentul de aer;
după regimul de turbionare şi regimul de curgere, arzătoarele turbionare pot fi de tipul: arzătoare
cu aerul de combustie turbionat (complet sau parţial) şi combustibilul neturbionat; cu aerul de combustie
neturbionat şi combustibilul turbionat (la Pg >6,4...0,5MPa); cu aerul de combustie şi
combustibil turbionaţi amândoi în acelaşi sens sau în sensuri opuse;
după regimul termic al fluidelor participante la procesul de ardere: arzătoare turbionare cu şi fără
preîncălzirea aerului de combustie sau cu şi fără preîncălzirea gazului combustibil;
după configuraţia gurii de ieşire din arzător şi a ambrazuri: arzătoare cu canal cilindric, cu canal
convergent, cu canal divergent sau convergent-divergent;
 după destinaţie: arzătoare pentru cazane de abur, pentru cuptoarele de încălzire, pentru procese de
elaborare şi de tratament etc.;
după natura şi caracteristicile combustibilului folosit:
arzătoare de gaze de presiune joasă (Pg < 3000 Pa), medie (Pg= 3000 Pa ...0,3MPa) sau înaltă (Pg > 0,3
MPa);
arzătoare simple sau combinate (mixte) gaz şi lichid, gaz şi praf de cărbune, gaz, lichid şi praf de cărbune,
arzătoare supraoxigenate;
arzătoare pentru gaze sărace (gaz de furnal, gaz de generator) şi pentru gaze superioare (gaz natural, gaz
lichefiat etc.).
Tipuri constructive şi caracteristici funcţionale
Performanţele arzătoarelor turbionare de gaz, în special ale celor de puteri mari, depind în mare
măsură de maniera în care aerul de combustie este pus în mişcare de rotaţie. Astfel, după modul în care
se realizează turbionarea jeturilor de aer, arzătoarele se împart în două categorii mari:
- arzătoare care realizează turbionarea în zona de ieşire, curentul de aer fiind dirijat axial şi pus în
mişcarea de rotaţie, parţial sau total, cu ajutorul unor palete, înclinate sub diferite unghiuri faţă de
direcţia de curgere, sau a unor profile elicoidale.
- arzătoare care realizează turbionarea în zona de intrare, curentul de aer fiind admis periferic într-o
carcasă cilindrică sau melcată, prin unul sau mai multe canale tangenţiale, prin fante sau prin
palete directoare, înclinate sub diferite unghiuri faţă de razele directoare ale carcasei.
Referitor la admisia gazului combustibil, soluţiile se grupează în junii a două variante: admisie
centrală sau periferică. De asemenea, pentru fiecare variantă, distribuţia gazului se poate realiza, fie sub
formă de jeturi multiple în direcţia de mişcare a fluxului de aer, fie sub un unghi oarecare sau
perpendicular faţă de acesta, în cazul în care gazele combustibile furnizate sunt de presiune medie, se
poate utiliza soluţia turbionarii şi a gazului.
Gazul combustibil distribuit periferic este dirijat, de regulă, prin intermediul unor colectoare inelare
perforate, având diferite configuraţii ale secţiunii transversale: cutie sudată de secţiune dreptunghiulară,
de secţiune eliptică, sau sub formă de tub turtit, şi de secţiune circulară.
Multe din construcţiile arzătoarelor turbionare de gaz realizate au posibilitatea reglării intensităţii
turbionarii curenţilor de fluid (în special de aer) prin:
- modificarea ariei secţiunii canalelor de admisie a aerului în camera de turbionare;
- modificarea unghiurilor de înclinare a paletelor, a canalelor sau fantelor de admisie;
- trecerea unei părţi din debitul de aer pe lângă aparatul de turbionare sau modificarea proporţiei
dintre debitul de aer introdus neturbionat şi cel turbionat.
Primul procedeu se realizează în cazul arzătoarelor cu admisie tangenţială în carcasă cilindrică sau
melcată cu ajutorul unei clapete sau lamele ce se pot roti în jurul unei axe, acţionată din exterior,
modificând astfel secţiunea transversală de intrare (până la obturarea completă), în cazul arzătoarelor cu
palete tangenţiale, variaţia secţiunii poate fi realizată cu ajutorul deplasării unui şibăr, disc sau cilindru.
În cazul reglării turbionarii prin dirijarea introducerii unei părţi din debitul de aer ocolind aparatele de
turbionare sau a introducerii unei părţi axiale neturbionate, intensitatea maximă a turbionarii se obţine în
situaţia în care întreaga cantitate de aer necesară arderii este turbionată.
Sunt realizate şi construcţii de arzătoare turbionare de gaz, la care se prevede posibilitatea schimbării
sensului de rotaţie a jetului turbionat (aşa - zisele arzătoare reversibile) sau la care se utilizează
concomitent mai multe sisteme de turbionare (în acelaşi sens sau în sens opus) a fluidelor participante la
procesul de ardere.
De menţionat că în Moldova firma AFN a elaborat, iar firma Rommany Gaz Group produce o gamă largă
de arzătoare turbionare performante de tip Dava cu puterea termică 15, 40, 70, 120, 250, 350, 630, 750,
1000, 2000, 3000 kWt. Performanţa acestor arzătoare constă în dotarea lor cu dispozitive electronice de
măsurare a debitelor de gaze şi a volumelor de aer, necesare arderii, şi menţinerii lor în strictă
corespundere stoichiometrică, prevăzută de teoria arderii.
 7.4.Arzatoarele cu radiatie infrarosie
Pentru uscarea si incalzirea materialelor sau pentru incalzirea spatiilor interioare,se folosesc
arzatoarele radiante cu injectie,care asigura arderea completa a combustibilului gazos si utilizarea
lui eficienta.In categoria arzatoarelor radiante se incadreaza:
-arzatoarele de gaze cu radiatie infrarosie;
-tevi radiante;
-radianti sub forma de cupa;
-cu flacari plate etc.
Exista mai multe tipuri constructive de arzatoare radiante cu diferite puteri termice,si
destinatii.Ele se utilizeaza in industries i agricultura,in transport si constructii.
Particularitatile arzatoarelor cu radiatie infrarosie sunt:
-gazul arde fara flacara vizibila la ajutajul radiant care,prin incalzire,serveste ca sursa de radiatie
infrarosie;
-aerul primar trebuie sa fie asigurat in cantitati corespunzatoare pentru realizarea arderii complete
a gazului;
-la depasirea puterii termice peste limita stabilita se produce intoarcerea flacarii;
-asigura arderea mai completa a combustibilului in comparatie cu arzatoarele cu flacara;
-transmiterea cladirii se realizeaza in general in proportie de 40-60%prin radiatie;
-continutul oxizilor de azot in produsele de ardere este mult mai mic comparativ cu arzatoarele cu
flacara.
Abateri mici de la valorile indicate inrautatesc brusc functionarea arzatoarelor.La cresterea lui
a1 pina la 1,25-1,40 scade temperature ajutajului si se micsoreaza fluxul de caldura care se
transmite prin radiatie.La cresterea in continuare a coieficientului a1 ,ajutajul se inchide la
culoare si gazul arde cu flacara alungita nestabilita.
La micsorarea lui a1 frontul flacarei devine compact si apar limbi de foc galbene lungi,ajutajul se
inchide la culoare si fluxul de caldura transmis prin radiatie se micsoreaza brusc.
Dupa tipul ajutajului radiant(A.I.R) pot fi impartite:
-ceramice;
-metalo-ceramice;
-metalice.
Ajutajele ceramice pot fi formate din plite perforate sau poroase.Cele metalo-ceramice au o plasa metalica
suplimentara din fier refractat situate la 8-12 mmdeasupra placilor ceramice.Ajutajul metalic este
constituit dintr-un set de plase metalice refractate sau placi perforate din fonta refractara.
Pentru protectie la vint,arzatorul este prevazut cu o carcasa speciala .Stingerea arzatorului la vint este
determinate de 2 cauze:
1) Depresiunea creata de vint inaintea ajutajului reduce valoarea coieficientului a1 si determina in
consecinta arderea instabila a flacarii.
2) Eliminarea aerului prin convectie de catre curentii reci,determina innegrirea ajutajului si
stabilizarea arderii.
Ambele cause actioneaza concomiten.Efectul lor asupra arzatoarelor depinde de intensitatea vintului.
 7.4.1 Arzătoarele difuzionale
Aceste arzătoare sunt cele mai simple dispozitive, formate dintr-o ţeavă cu perforaţii. Gazul este
eliminat prin orificiu, iar aerul necesar pentru ardere este preluat integral din mediu înconjurător la
arzătoarele cu difuzie procesul de amestecare a gazului cu aerul şi arderea se desfăşoară în paralel la
ieşirea gazului din arzător.
Particularităţile arzătorului difuzional.
Asigură arderea gazelor după principiul de difuzie.
Realizează flacăra lungă cu temperatura relativ redusă (în cazul arderii hidrocarburilor flacăra are
culoarea alb-ălbui, în partea superioară a flăcării apar particule de funingine)
În produsele de ardere se conţin fracţiuni necesare de combustibil (arderea chimică incompletă
îndeosebi la arderea gazelor cu putere calorică ridicată).
Necesitatea în focare cu volum mare.
Avantajele acestor tipuri de cazane:
- construcţia simplă şi dimensiuni reduse;
- uşurinţa şi siguranţa în exploatare;
- stabilitatea mare a flăcării fără întoarcere şi rupere;
- diapazon mare de reglare a puterii termice;
Dezavantajele arzătoarelor:
- coeficientul mare de exces de aer în comparaţie cu alte tipuri de arzătoare;
- condiţii dificitare de ardere şi ca urmare eliminarea produselor de ardere incompletă.
Arzătoarele de difuzie se folosesc pentru arderea gazelor artificiale (de cox, de generatoare) la care se
cere o cantitate foarte mică de aer. În mod obişnuit, aceste arzătoare au un consum redus de gaz. Totodată,
aceste arzătoare pot fi utilizate pentru arderea gazelor lichefiate în procesele în care sunt necesare flăcări
lungi şi iluminiscente cu temperatură uniformă. În anumite situaţii aceste arzătoare sunt de neinlocuit de
exemplu: în cazul cuplatoarelor de topire la care se cere flacără lungă, cu grad negru înalt, aceasta fiind
posibilă numai prin încălzirea aerului necesar arderii pînă la temperatura 1000 - 1100 oC temperaturii ce
depăşeşte temperatura de autoaprindere a amestecului de aer-gaz. Arzătoarele de gaz

Bibliografie

1. C. Ţuleanu, V. Tonu. Teoria şi practica arderii gazelor combustibile, Ghid de proiectare. –

Chişinău, U.T.M.: 2006.
2. Ţuleanu C., Tonu V.. procese şi aparate de ardere a gazelor combustibile. – Chişinău, U.T.M.:
2003.
3. Ionin A. Gazosnabjenie. –Moskva, Stroiizdat: 1989.
 UNIVERSITATE TEHNICĂ A MOLDOVEI
FACULTATEA URBANISM ȘI ARHITECTURĂ
Catedra ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ ȘI GAZE, VENTILAȚIE

LUCRARE DE CURS
Disciplina: Procese si aparate de ardere a gazelor combustibile.
Compartimentul: CALCULUL TERMIC AL AGREGATULUI DE
CAZAN

A verificat: Tiuleanu Alexandru

A elaborat: st. gr. ISACGV-131

Lebedinskaia Inna

CHIȘINĂU 2015