UNIVERSITATEA TEHNICĂ „GH.

ASACHI” IASI

FACULTATEA DE CONSTRUCTII SI INSTALAŢII

Metode topografice utilizate pentru

măsurători și calcule în vederea
întocmirea documentației cadastrale;
Cartoeditarea planurilor cadastrale
-referat-

Profesor coordonator : Student :

dr. ing. Daniel COVATARIU GRIGORAS LUCIAN

Anul II MASTER A.I.

2017-2018
 1. Măsurători topografice clasice, în vederea întocmirii planului topografic de bază
la scările: 1:1000, 1:2000, 1:5000.
În vederea raportării în plan a punctelor caracteristice ale terenului se folosesc o serie de
instrumente şi echipamente de raportat şi desenat pentru masuratorile topografice clasice, din
care, se prezintă:
a. Masurarea cu ajutorul coordonatograful rectangular este construit pe principiul
axelor perpendiculare, fiind format dintr-o masă la care sunt montate două braţe gradate, riguros
perpendiculare între ele, reprezentând axa absciselor şi axa ordonatelor.
b. Masurarea cu ajutorul coordonatograful polar este format dintr-un semicerc gradat şi o
riglă gradată, care servesc la raportarea punctelor determinate prin orientare () sau unghiul orizontal
() faţă de o direcţie de referinţă şi distanţă, în raport cu punctul de staţie.
c. Masurarea cu ajutorul instrumente clasice de raportat şi desenat: raportoare sub formă
de cercuri sau semicercuri din material plastic, gradate în sistem sexagesimal sau centesimal; rigle
confecţionate din metal, lemn sau material plastic; echere de desen din lemn sau plastic; compasul sau
distanţierul şi altele.
În vederea întocmirii unui plan topografic de baza, se vor efectua o serie de operaţiuni
pregătitoare şi de redactare. În faza pregătitoare se întocmeşte inventarul de coordonate a punctelor ce
urmează să fie raportate din coordonate rectangulare (X,Y) şi din coordonate polare (, do) sau (,
do), se procură hârtia şi instrumentele de raportare şi de desen necesare.
 Redactarea planurilor topografice la scări mai mici sau egale cu 1:2 000, se realizează pe
trapeze geodezice, în sistemul proiecţiei stereografice – 1970, ce se raportează pe hârtie de desen
lipită pe un suport nedeformabil, alcătuit dintr-o foaie de zinc, aluminiu sau plastic. Pe acest suport
nedeformabil, se raportează mai întâi din coordonate rectangulare colţurile cadrului interior al
trapezului, după care se trasează cadrul geografic şi cadrul ornamental, iar în interiorul trapezului se
raportează punctele din teren, în sistemul axelor de coordonate ale proiecţiei stereografice 1970.
 Redactarea planurilor topografice la scări mai mari de 1:2 000 se face, în mod obişnuit, pe
hârtie milimetrică, pe care se trasează formatul de desen şi axele de coordonate în sistemul proiecţiei
stereografice 1970 sau în sistem local de coordonate.

2. Măsurători topografice cu ajutorul stațiilor totale

Statia totala – este aparatul pentru masurarea unghiurilor orizontale, verticale si masurarea electronica
a distantelor inclinate cu posibilitatea de stocarea datelor masurate. Acest lucru – memoria aparatului
– este principala diferenta de aparate clasice. Totodata memoria aparatului ne da posibilitatea
transferului datelor spre statie si utilizarea lor pentru alte calcule.
Masurarea unghiurilor
Un unghi reprezinta diferenta dintre doua directii. Unghiul orizontal α dintre cele doua directii
care conduce la punctele P1 si P2 este independent fata de diferenta de inaltime dintre acele puncte,
cu conditia ca telescopul sa se miste mereu intr-un plan strict vertical atunci cind este inclinat, oricare
ar fi orientareasa orizontala.
Aceasta conditie este indeplinita numai in conditii ideale.
Unghiul vertical (numit si unghizenital), este diferenta dintre o directie prescrisa (si anume
directia zenitului) si directia la punctul luat in considerare.
Prin urmare, unghiul vertical este corect numai daca citirea zero a cercului vertical se afla
exact in directia zenitului si de
asemenea, aceasta conditie este intrunita
numai in conditii ideale.
Deviatiile de la cazul ideal sunt
cauzate de erorile axiale din instrument
si datorita orizontalizarii in corecte
Z1 = unghi zenital la P1
Z2 = unghi zenital la P2
α= Unghiul orizontal dintre cele
doua directii care conduce la punctele
P1 si P2, de ex. unghiul dintre doua
planuri verticale format prin trasarea de
perpendiculare de la P1 si respectiv P2

Măsurarea distanțelor cu stații totale (ST)

Măsurarea electronică a distanțelor se realizează în cadrul ST cu dispozitivul EDM
(Electronic Distance Measurement) sau DEM (Dispozitiv Electronic de Măsurare –echivalent
în limba română), folosind unde din spectrul electromagnetic. Se folosesc unde cu lungime de
undă mică ca purtătoare de semnal și unde cu lungimi de undă mare ca semnale pe care se
realizează măsurătorile.
Procedeul fazic, cel mai folosit, constă în emisia continuă a undei purtătoare, pe care
este modulat un alt semnal sinusoidal cu ajutorul căruia se face măsurarea.
 Unda modulată pleacă în momentul t0 din emițătorul E, parcurge dus-întors distanța D
și ajunge la momentul t la receptorul R (E, R sunt în carcasa aparatului).

Măsurare prin unde a distanțelor: a- modul de lucru cu EDM incorporat,

b- principiul procedeului fazic, c- principiul procedeului cu impulsuri

La procedeul cu impulsuri, acestea parcurg dus-întors distanța 2D, impulsul generat de

emițător are o durată foarte scurtă, iar măsurarea timpului τ se realizează cu un contor
electronic.
Energia impulsurilor fiind ridicată, semnalul poate fi recepționat și prin reflexia de pe
alte suprafețe decât ale prismelor reflectoare. Unele stații totale au montate două EDM, iar
distanța poate fi măsurată folosind prisma reflectoare pentru întoarcerea fasciculului de unde
(procedeul fazic), sau chiar suprafața vizată (procedeul cu impulsuri). Impulsul reflectat este
cu atât mai intens cu cât netezimea suprafeței este mai mare.

3. Măsurători topografice efectuate cu ajutorul tehnicii GNSS

Unul dintre marile avantaje ale acestei tehnologii este reprezentat de faptul că se pot concepe
rețele foarte bine adaptate la cerințele de trasare,a căror configurație nu trebuie să respecte criteriile
clasice de proiectare. Deoarece măsurătorile GNSS depind într-o mică măsură de distanța, se pot
realiza rețele cu puncte puține (distanța între puncte de 3-5 km),o densitate mai mare de puncte fiind
necesară in zona obiectivului de trasat.
Enumeram printre tipurile de masuratori efectuate cu ajutorul acestei tehnologii, urmatoarele:

Determinarea pozitiei unui singur punct

Daca dispunem de un singur receptor, se poate determina doar pozitia unui punct izolat.
Datorita numeroaselor surse de erori (de exemplu refractia, erorile orbitelor satelitilor s.a.) precizia de
determinare este limitata. Ca masuratori, intra in atentie doar masurarea pseudodistantelor cu ajutorul
codurilor, deci este suficient sa dispunem de un receptor cu caracteristici tipice pentru navigatie.
Precizia potentiala in pozitionarea absoluta, poate fi practic influentata si dirijata din segmentul de
control al sistemului prin tehnica S-A. Cu o probabilitate de 95%, se poate afirma, ca precizia acestei
metode in determinarea pozitiei planimetrice este de circa 100 m, iar pozitionarea altimetrica de 140
m daca S-A este activat. Aceasta precizie poate fi imbunatatita numai prin masuratori indelungate (pe
durata unei zile intregi), sau prin procedee speciale. Pozitionarea unui punct izolat poate avea loc cu
receptorul fix masurare statica, sau cu receptorul mobil - masurare cinematica. Rezultatul pozitionarii
unui singur punct mai este cunoscut si sub denumirea de solutie navigatie, indiferent daca receptorul
este in miscare sau fix. Pentru a obtine o solutie in timp real, trebuie sa dispunem de minimum 4
pseudodistante masurate concomitent spre patru sateliti, necesare la determinarea celor 4 necunoscute

(3 coordonate carteziene X, Y, Z, si eroarea de timp t). Masuratorile cu coduri fiind univoce, se pot
obtine solutii in timp real, chiar daca temporar un semnal este intrerupt.

Determinari relative ale pozitiilor punctelor.

Prin masuratori simultane in doua puncte stationate cu echipamente GPS spre aceiasi sateliti,
se poate determina vectorul baza intre cele doua statii, acesta fiind definit prin coordonatele relative
X, Y, Z in sistemul WGS 84. Coordonatele unuia dintre punctele stationate sunt tinute de regula fixe,
o eroare de 20 m in pozitionarea absoluta a punctului de referinta, afectand doar cu 1 ppm factorul de
scara a retelei. Coordonatele celui de al doilea punct sunt apoi determinate functie de coordonatele
punctului care au fost tinute fixe. Daca eroarea in pozitionarea absoluta apare la mai multe baze
masurate, iar bazele trebuiesc transcalculate intr-o retea existenta, acest fenomen nu mai are
importanta. Eroarea in factorul de scara este eliminata in acest caz printr-o transformare Helmert. In
cazul interconectarii mai multor baze intr-o retea, numai un singur punct al retelei va fi considerat de
referinta, deci cu coordonate absolute fixe. Exceptie fac situatiile cand sunt statioante puncte incluse
in retele GPS fundamentale, de exemplu EUREF, a caror pozitionare absoluta este foarte bine
cunoscuta, in care coordonatele acestor puncte sunt tratate ca puncte vechi in prelucrare

Precizia metodei relative de pozitionare este mult mai ridicata fata de pozitionarea unui punct
singular. Prin combinarea datelor masurate in cele doua statii sunt eliminate numeroase erori, iar
tehnica de protectie S-A (in prezent dezactivata) este substantial diminuata. La determinarea relativa a
pozitiei punctelor, componentele vectorului baza sunt determinate dupa finalizarea masuratorilor, in
cadrul procesarii la birou a datelor, intrucat sunt necesare datele masurate concomitent din ambele
statii. Pentru o pozitionare relativa in timp real, este nevoie de un sistem de transmisie a datelor spre
una dintre statii, unde are loc procesarea datelor concomitent cu desfasurarea masuratorilor.
 Preciziile care sunt cerute in aplicatiile geodezice, sunt atinse astazi numai prin metodele
relative de pozitionare, efectuandu-se masuratori de faza asupra undelor purtatoare. Rationamentele
prezentate pentru doua receptoare, pot fi extrapolate fara restrictie la folosirea mai multori receptoare,
cu specificatia, ca una dintre statii va prelua functia de statie de referinta, fata de care se determina
apoi pozitiile relative ale celorlalte statii.

4. Măsurători pe cale fotogrammetrică, prin reperaj fotogrammetric și

descifrare topografică a fotogramelor aeriene, prin metoda analogică,
metoda analitică și metoda digitală.
Reperajul fotogrammetric este operatia prin care se determină topografic, pe teren, cele patru
puncte de reper pentru fiecare fotogramă sau 4-6 puncte pentru stereogramă. Aceste puncte trebuie să
se identifice uşor atât pe teren, cât şi pe fotogramă (stereogramă). Ca repere pot fi alese: colturi de
clădiri, colturi de tarlale, parcele, intersectii de drumuri, pomi izolati, ş.a.
Aceste puncte dereper sunt necesare pentru exploatarea fotogramelor. Cînd punctele de reper
nu sunt suficiente, se procedează la un premarcaj pe teren care are loc înainte de fotografiere şi
careconstă din semnalizarea viitoarelor repere fotogrammetrice prinvăruire, instalarea de panouri albe,
şi acestea sunt determinatetopografic. Reperajul fotogrammetric şi determinarea coordonatelor
punctelor de reper ce se efectuează pe cale topografică la teren, cu ajutorul sistemelor GPS sau a
statiilor totale, se realizează pe baza unui proiect. În general sunt necesare minimum patru puncte pe
fiecare fotogramă, respectiv stereogramă, care să fie bine identificabile pe teren şi pe fotograme,
pentru a permite transformarea din sistemul fotogrammetric în sistemul geodezic şi invers. Cu ocazia
executării reperajului la teren se execută şi completarea foto interpretării sau se execută descifrarea
completă a fotogramelor, folosind atlasul de semne conventionale al hărtii la care urmează a se realiza
planul.
Executarea măsurătorilor terestre în situatii speciale (ridicarea falezelor, a versantilor,
actualizarea prin metode aerofotogrammetrice, ridicarea fatadelor în fotogrammetria arhitecturală, în
arheologie, etc.) au fiecare un specific propriu înceea ce priveşte preluarea fotogramelor şi realizarea
reperajului fotogrammetric. Pentru ca fotogramele să poată fi exploatate (restituite) este necesar ca ele
să fie orientate (interior şi exterior). Întrucât elementele de orientare exterioară nu se cunosc,
orientarea exterioară se face functie de puncte de reper care fac legătura între fotograme şi teren.
Punctele de reper sunt puncte perfect identificabile pe fotograme sau stereograme şi teren:
colturi de case, intersectii de drumuri etc.
Se cunosc multe metode fotogrammetrice de reperaj ce se pot grupa în :
- fototriangulatii (plane);
 - aerotriangulatii (spatiale).
Aerotriangulatiile se pot executa analitic, plecând de la coordonatele plane ale punctelor de
pe fotograme măsurate de obicei la stereocomparator.
Metodele analitice au căpătat o mare dezvoltare ca urmare a creşterii performantelor tehnicii
de calcul. Deoarece cazul cel mai fericit este acela când suprafa este acoperită de mai multe benzi de
fotograme, este indicat să se recurgă la compensarea unitară, în bloc a tuturor punctelor de pe toate
fotogramele şi de pe toate benzile. Din punct de vedere al preciziei ce se poate obtine, pe primul loc se
situează compensările ce folosesc ca unităti independente fotogramele singulare. În practică aceste
metode nu s-au impus din cauza numărului foarte mare de necunoscute: câte 6 de fiecare fotogramă
(ce privesc orientarea exterioară a fiecărei fotograme) şi încă cel putin 3 necunoscute de fiecare
fotogramă pentru coordonatele spatiale ale punctului de reper ce urmează a fi determinat şi topografic.
Metodele cele mai răspândite sunt cele care folosesc cuple de fotograme, (definite de 7 elemente) ca
unităti independente ce se cuprind în operatiile de compensare.
Modelarea digitală a reliefului realizată conventional cu ajutorul mijloacelor
fotogrammetrice, foloseşte ca structuri dereferintă puncte distribuite în lungul curbelor de nivel , pe
profile şi în retele. Totdeauna acestea se completează cu punctele care descriu liniile şi pozitiile, ce
prezintă importantă sub aspect morfologic. Fotogrammetria digitală prelucrează imaginile digitale sau
digitizate.
Specific acestor noi tehnologii de fotogrammetrie au apărut pe lângă produsul traditional, care
este harta, noi produse precum sistemele informationale geografice (SIG) sau sistemele
informationale ale teritoriului (SIT). Pentru generarea modelelor digitale culegerea datelor
dereferintă reprezintă o fază fundamentală , dependentă direct de tipul modelului generat. Datele
initiale (punctele de referintă)sunt culese fotogrammetric dacă se dispune de imagini (fotograme)
preluate la scări mari. Metodele fotogrammetrice au o largă utilizare şi operează cu imagini provenite
de la senzori optici aeropurtati, precum şi cei amplasati la bordul satelitilor sau navelor spatiale.
Datele se culeg prin digitizarea stereomodelelor (în principal pentru modele destinate aplicatiilor la
scări mari şi medii) sau aplicând tehnici de corelatie a imaginii (modele utilizate pentru aplicatii la
scări medii şi mici). Principala sursă de informatie este fotograma care în fotogrammetria digitală
poate fi scanată în vederea exploatării monoscopice sau stereoscopice, poate fi digitizată la tabela de
digitizare prin fotointerpretare de către operator.
Fotogramma digitală o putem defini ca fiind o fotogramă obtinută prin baleaj (scanare ) în
spatiul obiect.

5. Metode topografice:
5.1. Metoda măsurării distanţelor pe aliniament
Dintr-un punct P1 situat aproximativ la jumătatea aliniamentului AB (fig.1) se măsoară
cu teodolitul unghiul  , iar distanţele până la punctele de capăt se măsoară grafic
pe plan.

P1

a  b
q
A P B

Fig. 1 Trasarea unui punct intermediar când punctele de capăt sunt inaccesibile
Pentru a calcula abaterea de la aliniamentul AB a punctului P1 din explicitatea
suprafeţei triunghiului AP1B se obţine:
2  S  a  b  sin   c  q   a  b   q
de unde:
a b a  b  cc
q sin   
ab a  b  cc
de unde:   200 g  

5.2. Metoda intersecţiilor liniare

Metoda se aplică atunci când valorile proiectate ale lungimilor L1 şi L2 nu depăşesc
lungimea instrumentelor de măsurat, iar terenul este orizontal.
Pentru trasarea punctului C (fig.2) se aplică concomitent sau succesiv lungimile L1,L2 de
la punctele de sprijin I şi II. Pentru creşterea preciziei de trasare punctul C se va trasa din al
treilea punct de sprijin (III).
III
L3
C


L2
L1

I II

Fig. 2 Metoda intersecţiilor liniare

Precizia de trasare a punctelor, în cazul acestei metode, este dată de relaţia:

mc   2mL2 / sin 2   m 2f

unde:
mL - eroarea de trasare a lungimilor L1 şi L2;
mf - eroarea de fixare.
Controlul trasării punctului C se face în mod similar cu metodele prezentate anterior.

5.3. Metoda intersecţiilor unghiulare înainte

Metoda se aplică, în cazul când punctul C, de trasat, se găseşte la o distanţă mare faţă de
reţeaua de sprijin şi în cazul când distanţa se trasează cu greutate sau este inaccesibilă
măsurătorilor directe.
C

1 3
P
P1 d
2

P2

Fig. 3 Metoda intersecţiilor unghiulare

Elementele unghiulare de trasare se calculează prin diferenţa orientărilor:
1  400  P1,P 2  P1,C 

 2   p C -  p P1
2 2

 3   P 3,C   P 3, P 2
Trasarea punctului C se face cu ajutorul teodolitului prin aplicarea unghiurilor 1 şi  2
orizontale din punctele de sprijin P1 şi P2 (fig.3).
 Controlul trasării punctului C se face prin trasarea acestui punct din punctul P3. Datorită
erorilor care intervin, la trasarea unghiurilor pe teren, se obţine un triunghi de eroare (fig.4.)

b3
b2 a3

a2
C
c3 b1
a1 c2 c1

P P3
P2

Fig. 4 Triunghiul de eroare

Pentru a se obţine triunghiul de eroare, poziţia vizelor se materializează în apropierea
punctului de trasat prin trei ţăruşi pe fiecare viză, din P1 - a1, a2, a3, din P2 -b1, b2, b3 - şi din P3 -
c1, c2, c3.
Poziţia căutată a punctului C se va găsi la intersecţia medianelor triunghiului de eroare.
Eroarea medie pătratică de trasare a punctului C prin metoda intersecţiei unghiulare este
dată de relaţia:

mcc sin 2 1  sin 2  2

mC    m 2f
sin (1   2 
d
 cc 4

unde:
m - eroarea medie pătratică de trasare a unghiurilor 1 şi  2 ;
d - lungimea bazei de trasare;
m f - eroarea de fixare.

5.4. Metoda intersecţiilor înapoi

Metoda este limitată de posibilitatea de staţionare cu teodolitul în punctul de trasat.

Punctul C se trasează provizoriu prin una din metodele tratate anterior.
Se staţionează apoi cu teodolitul în punctul C1 şi se măsoară unghiurile  1 ,  2 ,  3 (fig.5.).
 P3
S3 P' 3

r3 a
1
b 2 1
2
r2
r1 3
P' 2 S2
3 P2
S1 P' 1 c
P1 Fig. 5 Metoda intersecţiilor înapoi

Se calculează coordonatele punctului C1, prin metoda intersecţiei înapoi, iar prin
compararea coordonatelor obţinute cu cele proiectate se calculează corecţiile
rectangulare sau polare care se aplică pe teren.
Eroarea medie pătratică de poziţionare a punctului C după N.Cristescu [7] se calculează
cu formula:

mC   m2 
1 2
3

m1  m22  m32  m2f 
în care:
m - eroarea medie de poziţie a punctului C datorată erorilor de măsurare a celor trei
unghiuri  1 ,  2 ,  3
m1, m2, m3 - erorile medii în determinarea punctului C provocate de erorile de poziţie
reciprocă a punctelor de sprijin P1, P2, şi P3;
mf - eroarea de fixare a punctului C.
Erorile medii m1, m2, m3 se calculează cu relaţiile:

ma m m
m1   S 2 ; m2  b  S3 ; m3  c  S1
a b c
unde:
a, b, c -distanţele între punctele reţelei de sprijin;
 ma   mb   mc 
  ,   ,   - sunt erori relative de determinare a distantelor.
 a   b   c 
După A.S. Cebotarev, eroarea medie m se calculează cu relaţia:

m
2
N 2  2
1   22   32 
în care:
 - eroarea medie pătratică de măsurare a unghiurilor  1 ,  2 ,  3 din punctul C, după
compensarea direcţiilor în staţie.
 1 ,  2 ,  3 - laturile unui triunghi P1' , P2' , P3' , în jurul punctului trasat provizoriu (fig.5),
 determinate cu relaţiile:
 12  r22  r32  2r2 r3 cos  1
 22  r12  r32  2r1r3 cos  2
 32  r12  r22  2r1r2 cos  3

unde:
  
r1  ; r2  ; r3 
S1 S2 S3
S1, S2, S3, - distanţele de la punctul de trasat până la punctele reţelei de sprijin;
N - dublul suprafeţei triunghiului P

N  2 p  p   1  p   2  p   3 

Prin aplicarea combinată a intersecţiei înainte şi înapoi precizia de trasare a punctului C

creşte de 1,5-2 ori.

5.5. Metoda ordonatei sau abscisei egale

Pentru materializarea pe teren a punctelor de detaliu, este necesar să se calculeze, mai
întâi, elementele de trasare ale acestora.
În funcţie de densitatea impusă a punctelor de detaliu, se alege valoarea ordonatei X1, faţă
de care se vor calcula celelalte ordonate şi abscisele. Astfel conform (fig. 6) se pot scrie
relaţiile:

x1  2, 4,5...20 m; y1  R  R 2   x1 
2

x2  2 x1 ; y2  R  R 2   2 x1 
2

…………………………………………………………………

xn  n  x1 ; yn  R  R 2   nx1 
2

Fig. 6 Metoda absciselor egale

 Pentru trasarea punctelor de detaliu, în punctul de intrare în curbă, pe direcţia tangentei se
măsoară abscisele x1, x2, …din care se ridică perpendiculare pe direcţia cărora se măsoară
ordonatele y1, y2, … obţinând în final punctele de detaliu 1, 2, ….

Metoda se aplică în cazul când există vizibilitate spre punctul de frângere al

aliniamentelor şi terenul este orizontal.

5.6. Metoda dumuiri

Metoda drumuirii este un procedeu de îndesire a reţelei geodezice în vederea ridicării

detaliilor topografice din teren.
Drumuirea este o linie poligonală frântă, în care poziţia reciprocă a punctelor este
determinată prin măsurători de distanţe între punctele de frângere şi măsurători unghiulare în
punctele de frângere a traseului poligonal. În funcţie de elementele de constrângere de care se
dispune în teren, dar şi a obiectivelor topografice care trebuie ridicate se pot face următoarele
clasificări ale drumuirilor:
- Drumuire liberă (neconstrânsă)
- Drumuire sprijinită la capete pe puncte de coordonate cunoscute
- Drumuire sprijinită la capete pe puncte de coordonate cunoscute şi orientări cunoscute
(pe laturi cunoscute)
- Drumuirea închisă pe punctul de plecare
- Drumuire cu punct nodal. Executarea unei drumuiri este condiţionată de respectarea
unor condiţii şi anume:
• punctele de drumuire să fie fixe, între ele să existe vizibilitateareciprocă şi să fie situate
cât mai în apropierea punctelor de detalii ce urmează a fi ridicate;
• distanţa între punctele de drumuire poate varia între 30şi 300 m însă în medie între 80-
120 mşi 150 m;
• lungimea tuturor laturilor unei drumuiri să nu depăşească 2 000 m în intravilan (în
zonele cu clădiri)şi 3 000 m în extravilan (zone în care nu există construcţii);
• numărul laturilor unei drumuiri variază între 15-18, dar în mod excepţional poate ajunge
până la 30.

Operaţiuni de teren

- Măsurarea direcţiei de referinţă către cel puţin un punct al reţelei geodezice de stat;
- Măsurarea lungimii laturilor de drumuire se realizează cu aparatura electrooptică,
distanţele se măsoară, dus-întors, eroarea de măsurare admisă fiind în funcţie de precizia
instrumentului folosit (de regulă nu trebuie sa depăşească 2-3 pe, unde pe = precizia de
măsurare a instrumentului

- Măsurarea unghiurilor verticale: Unghiurile verticale se măsoară în fiecare punct de

staţie în ambele poziţii ale lunetei, atât spre punctul din spate, cât şi spre punctul din fată al
traseului poligonal.
- Unghiurile orizontale se determină din direcţiile măsurate în fiecare punct de staţie.
- Din punctele de staţie de pe traseul drumuirii se poate aplica metoda radierii în vederea
ridicării topografice a punctelor de detaliu;
 Operaţiuni de birou
Compensarea unei drumuiri planimetrice se realizează astfel:
- Compensarea orientărilor – prin care se determină eroarea de neînchidere unghiulară pe
orientări, corecţia unghiulară şi aplicarea acesteia în mod progresiv. În final se calculează
orientările definitiv compensate.
- Compensarea coordonatelor relative ∆X şi ∆X – se calculează neînchiderile pe axele X
şi Y, corecţia de neînchidere în funcţie de lungimea totală a drumuirii care se aplică apoi
coordonatelor relative pentru fiecare latură a drumuirii rezultând coordonatele relative definitiv
compensate;
- Calculul coordonatelor absolute definitive ale punctelor de drumuire (staţie) – se
calculează pe baza coordonatelor punctului de sprijin din care se construieşte drumuirea
planimetrică şi a coordonatelor relative definitive.

5.7. Metoda radierii

Pentru ridicarea punctelor de detaliu, puncte ce definesc, de fapt, perimetre, obiecte sau
detalii naturale şi artificiale de pe suprafaţa terestră se utilizează metoda radierii. Prin metoda
radierii se determină poziţia în plan a punctelor de detaliu.
Se vor măsura lungimea înclinată de la punctul de staţie la punctul radiat, unghiul de
pantă către punctul radiat precum şi unghiul orizontal făcut de o latură de drumuire (101-102)
cu direcţia către punctul radiat. Dacă distanţele au fost măsurate direct, se vor aplica toate
corecţiile cunoscute.
Etapa de calcule de birou include fie raportarea punctelor în coordonate polare, situaţie
în care se folosesc unghiurile orizontale măsurate în teren şi lungimile reduse la orizont, fie cu
aceste valori se calculează coordonate rectangulare pentru punctele radiate.
Coordonatele absolute Xşi Y ale punctelor de radiere se calculează în funcţie de
coordonatele absolute X şi Y ale punctului 101şi de coordonatele relative δx şi δy astfel:

6. CALCULE ÎN VEDEREA ÎNTOCMIREA DOCUMENTAȚIEI CADASTRALE.

6.1. Punctul pe segment

In parcelarile/ detasarile numerice sunt situatii cand, avand o dreapta cunoscuta prind
coordonatele extremitatiilor, trebuie calculate coordonatele unui punct situate pe dreapta sau
pe prelungirea ei. Avand exemplu din figura:
 7. CARTOEDITAREA PLANURILOR CADASTRALE
7.1. Intocmirea planurilor cadastrale

7.1.1. Generalitati

 Baza cartografica necesara pentru introducerea si intretinerea cadastrului general

intr-o unitate administrativ-teritoriala este constituita din doua piese componente: planul
cadastral de baza si planul cadastral de ansamblu.
 Planul cadastral este, in principiu, o resemnare tematica, cu un anumit continut
specific cadastrului general. Dupa cum s-a aratat, in conditiile tarii noastre un asemenea
document se poate obtine in doua moduri:
 ca produs derivat din ridicarile in plan noi, realizate pentru planul topografic
de baza al tarii urmind o tehnologie bine pusa la punct de I.F.G.C.C- Bucuresti
. Pentru intreg teritoriul tarii noastre rezulta astfel reprezentari unitare si
omogene, de o precizie corespunzatoare sub forma unor foi de plan specifice
proiectiei “Stereografice 70”;
 prin actualizarea planurilor existente, care indeplinesc conditia de precizie si
cu un continut ce prezinta modificari apreciate ca cel mult 35-40 % din
ansamblul teritoriului cadastral. Procedeul este justificat in special din motive
economice si de randament si se pot realiza in mod diferit: pe cale clasica,
plecind de la planurile restituite fotogrammetric reambulate prin metode
topofgrafice, sau ca unui plan cadastral index rezultat prin vectorizarea-
digitizarea planurilor din documentatiile intocmite recent cu ocazia inscrierii
cu caracter nedefinitiv, a aplicarii legilor proprietatii, HGR 834/91.
Indiferent de calea urmata planurile cadastrale pentru intreg fondul funciar trebuie sa
corespunda ca precizie si continut, realizate si prezentate in mod unitar si uniform conform
rigorii traditionale a cadastrului din Romania. Ori, din acest punct de vedere, ultima noutate –
planul index - este putin convingatoare in raport cu aceste cerinte avind aspectul unei solutii
de moment, de improvizatie.

 Conceptul de baza la realizarea planurilor cadastrale este forma digitala,

obligatorie, sub care se poate folosi in cadrul procesului complex, automatizat in intregime,
de culegere si prelucrarea datelor in cadastru. Evident conditia nu exclude prezentarea lor si
sub forma grafica (analogica) necesara utilizarilor practice.

7.1.2. Planul cadastral de baza

 In principiu planul cadastral de baza se constituie ca piesa centrala a documentatiei

finale si trebuie sa contina toate elementele cadastrului general necesare pentru introducerea
lui intr-un teritoriu administrativ. Principalele trasaturi sunt:
 sub forma analogica se reprezinta in sistemul de proiectie “Stereografic 70”,
pe trapeze cu nomenclatura oficiala in Romania, Numeric, planul este
inregistrat in baza de date grafice (BDG);
 scarile de redactare variaza dupa zona de relief si unitatea cadastrala
(intravilan sau extravilan) iar in cadrul ultimei dupa densitatea si complexitatea
detaliilor din centrele populate (tab. 1). Se observa ca scara este mai mica in
zona deltaica, de munte si in extravilan unde detaliile sunt mai putine si devine
mai mare in intravilan odata cu cresterea gradului de acoperire a terenului. In
 orase mari – municipii si capitale de judet – se ajunge chiar la scara 1/500,
scara ce permite redarea clara si lizibila a multitudinii de detalii din teren;
 precizia planului cadastral de baza este mai slaba decit a planului topografic
nou si variaza in functie de procedeul de obtinere a lui. In cazul celor realizate
prin actualizari, precizia scade in raport cu modul de lucru.

Scara planurilor cadastrale de baza

Tab. 1
Zona de… Unitatea Scara Observatii
cadastrala
Extravilan 1/5000
SES 1/2000 In functie de
Intravilan 1/1000 densitatea detaliilor
1/500
Extravilan 1/2000
DEAL 1/2000 In functie de
Intravilan 1/1000 densitatea detaliilor
1/500
MONTANA Dupa caz sau chiar
si - 1/5000 mai mari in functie
DELTA 1/10000 de densitatea
DUNARII detaliilor

 Continutul planului cadastral de baza trebuie sa cuprinda toate elementele

necesare, redate sub o forma simpla si clara spre a facilita utilizarea lui. In acest scop se
renunta la reprezentarea reliefului (la curbele de nivel), iar planimetria se reda diferentiat
neglijind detaliile nesemnificative si folosind simboluri in locul semnelor conventionale.
Elementele specifice ce trebuie sa apara pe un astfel de plan sunt:
 punctele retelei geodezice de sprijin si de ridicare;
 hotarele unor suprafete, respectiv ale teritoriului administrativ si intravilanelor
cu punctele ce le definesc numerotate definitiv, ale exploatatiilor ce
administreaza teritorii intinse (agricole, silvice, de transporturi, de ape,
miniere), ale corpurilor de proprietate, inclusiv al parcelelor componente sau
razlete;
 simbolurile de identificare a categoriilor de folosinte precum si a corpurilor de
proprietate;
 reteaua de cai ferate si de drumuri de diferite categorii;
 apele curgatoare, cu sensul de scurgere si apele statatoare;
 constructiile cu caracter permanent cu simbolurile corespunzatoare;
 denumirile proprii de localitati, ape, forme de relief principale, paduri,
drumuri, strazi, obiective industriale, sociale, s.a. redate dupa nomenclaturile si
atlasele in vigoare;
 numerele postale ale imobilelor din intravilane;
 codul de identificare SIRSUP al unitatii teritorial-administrative si pentru
intravilan si extravilan;
 scara de reprezentare, sistemul de proiectie, anul de intocmire, schema de
dispunere a foilor componente la nivelul trapezelor din “Stereografic 70” s.a.
 Prezentarea planului cadastral de baza se face, dupa cum s-a aratat, obligatoriu in
ambele variante:
  forma numerica, digitala, ca inregistrare clasica pe suport compatibil cu
calculatorul, cuprinde coordonatele punctelor ce definesc detaliile topo-
cadastrale ca si elementele calitative ale acestora redate prin simboluri. Prin
implementarea unui proiect GIS informatiile privind planul digital se
constituie ca “baza de date grafice” iar datele descriptive sau atribute sunt
inregistrate in “ baza de date textuale”. Toate aceste informatii si nu numai,
pot fi apoi actualizate, prelucrate, analizate si prezentate la comanda ;
 forma analogica grafica sub forma de planuri tematice cu un anumit continut
se obtine automat in cadrul sistemului GIS. In sistemul clasic planul cadastral
propriu-zis se realizeaza pe etape prin :
- raportarea automata, la un ploter, a tuturor punctelor prin coordonate
plane (x, y);
- legarea in desen a acestora conform schitei de teren si aplicarea
simbolurilor;
- completarea si definitivarea planului cadastral cu toponimia si alte date
specifice. Semnele conventionale, regulile de scriere si corpurile de
litera sunt, deocamdata, cele prevazute in “ Atlasul de semne
conventionale pentru planurile topografice” la scarile 1/5000, 1/2000,
1/1000, 1/500 (1978) pina la apatitia unei editii noi.
Originalele foilor se imprima pe suport nedeformabil, iar forma definitiva se realizeaza
dupa intocmirea registrelor cadastrale.

7.1.3. Planul cadastral de ansamblu

 In principiu, planul de ansamblu este o reprezentare analogica la scara mica pentru

a cuprinde intreg teritoriul administrativ pe un numar minim de foi. Efectiv rezulta din
generalizarea planului cadastral de baza si redarea principalelor detalii care sa permita
orientarea si sa ofere o imagine de ansamblu a intrebgului teritoriu.
 Scara de redactare este evident, redusa (1/10000 si 1/25000, eventual chiar
1/50000) corespunzatoare planurilor de baza la scarile 1/1000 respectiv 1/2000, fiind functie
de suprafata si forma teritoriului reprezentat.
 Continutul planului cadastral de ansamblu se asigura prin selectarea
principalelor elemente de pe cuprinsul planurilor cadastrale de baza retinindu-se:
 padurile si terenurile cu vegetatie forestiera;
 reteaua instalatiilor de transport – sosele, uliti, strazi si cai ferate;
 reteaua hidrografica cu apele curgatoare si lacurile inclusiv toponimia
corespunzatoare;
 hotarele administrative si punctele numerotate ce le definesc;
 limitele si denumirea intravilanelor;
 punctele din reteaua geodezica.
 In extracadrul planului cadastral de ansamblu trebuie sa apara si unele elemente de
identificare:
 denumirea teritoriului administrativ si a judetului;
 scara de redactare pe toate plansele, trecuta in partea de jos;
 scheme de dispunere a foilor planului cadastral de ansamblu, cea in cauza
hasurindu-se pentru evidentiere;
 directia nordului geografic, cind reteaua cartografica are alta orientare decit
latura scurta a planului;
 insitutia si persoanele care l-a intocmit, data executarii, s.a.
7.2. NUMEROTAREA CADASTRALA

7.2. 1. Generalitati
 Piesa principala a documentatiei pentru introducerea cadastrului general este planul
cadastral de baza. Pe foile sau sectiunile ce redau un teritoriu administrativ sunt reprezentate
unitatile componente care primesc un numar de ordine si li se determina suprafata ca atribute
elementare de identificare. In consecinta si aceste etape de lucrari trebuie privite si rezolvate
cu toata atentia si sub toate aspectele.
 Numerotarea cadastrala a unui teritoriu administrativ presupune atribuirea si
inscrierea pe planul cadastral a a cestor numere de ordine. Operatia vizeaza toate elementele
componente respectind urmatoarele norme generale:
 unitatea administrativ teritoriala se identifica prin codul SIRSUP extras din
“Registrul permanent al unitatilor administrativ-teritoriale” publicat de
Comisia Nationala de Statistica;
 extravilanul teritoriului are codul de identificare in baza de date “1” iar
intravilanele au codul “2”, “3” etc. in functie de numarul satelor componente
ale comunei;
 sectoarele cadastrale, delimitate de detalii lineare sau/si naturale (cai de
comunicatii, ape, diguri) care nu sufera modificari curente, denumite anterior
tarlale si cvartale, se numeroteaza si ele separat de la 1 la n incepind cu
extravilanul si continuind cu intravilanele ;
 corpurile de proprietate, constituie din una sau mai multe parcele alipite
apartinind aceluiasi proprietar,se numeroteaza pe intravilan eventual, de la caz
la caz si pe extravilan;
 parcelele, la rindul lor, se numeroteaza in mod diferit dupa cum sunt
componente ale unui corp de proprietate sau apartin extravilanului.

 In principiu numerotarea cadastrala intr-o unitate administrativ-teritoriala se face

“la nivel de parcela sau corp de proprietate” plecind de la numerotarea provizorie realizata
anterior identificarii proprietarilor .
 Importanta operatiei rezulta din faptul ca numerele atribuite:
 constituie mijlocul de legatura dintre pozitia si situatia imobilului din teren cu
planul cadastral, registrele cadastrale si inscrisurile de carte funciara, avind o
durata de folosire nelimitata;
 asigura legatura logica intre baza de date grafice si baza de date alfanumerice
facilitind sistematizarea pe calculator a tuturor parcelelor, pe grupe, respectiv
etaje de prelucrare a datelor (sectoare cadastrale, extravilan, intravilan) si pe
intreg teritoriu administrativ in cauza;
 permite gruparea unitatilor de baza oe etajele sus amintite. Apartenenta
juridica si alte caracteristici faciliteaza, la rindul lor, prelucrari complexe pe
calculator.

7.2.2. Numerotarea cadastrala in extravilan

 Atribuirea numerelor cadastrale in extravilan se face la nivel de parcela care se

individualizeaza astfel in cadrul teritoriului administrativ. Operatia se executa pe planul
parcelar, unde unitatile sunt constituite si repreezntate prin conturul lor, urmarind
numerotarea provizorie care, la nevoie, se ajusteaza, cu aceasta ocazie pentru a se ajunge la
forma definitiva de prezentare.
  Numerotarea efectiva se face cu cifre arabe, de la 1 la n, incepind cu sectorul 1
situat in partea de NV a unitatii teritoriale si se continua intr-o succesiune fireasca spre zona
de SE. In acest sens se urmareste reteaua principala a cailor de comunicatie, reteaua
hidrografica si dupa caz, formele de relief pentru ca numerele cadastrale sa poata fi
identificate usor .

 La parcelele de forma alungita mai sunt de retinut, in plus si de respectat

urmatoarele reguli generale:
 detaliile liniare, ca apele curgatoare, canalele, digurile, caile ferate, drumurile
clasate, se numeroteaza separat in cadrul fiecarui intravilan respectiv
extravilan;
 apele curgatoare primesc, prin exceptie, un singur numar pe toata lungimea
lor din teritoriul administrativ;
 restul detaliilor liniare se noteaza in procesul de numerotare a parcelelor si vor
primi mai multe numere cadastrale, atribuite pe tronsoanele rezultate din
intretaierea lor;
 la interesectii, unde parcelele (detaliile liniare) se suprapun, prioritatea la
numerotare se mentine in ordinea : ape (H), cai ferate (CF), drumuri nationale
(DN), drumuri judetene (DJ), drumuri comunale (DC), drumuri de exploatare
(DE);
 la pasajele de nivel isi mentine continuitatea reteaua de rang superior,
respectiv drumul national fata de cele judetene sau comunale, calea ferata fata
de drumuri, etc.;
 digurile de aparare si canalele mari au prioritate dupa apele curgatoare, cind
nu sunt paralele cu caile de comunicatie.
 In consecinta, rezulta ca in perimetrul unui teritoriu administrativ cadastral:
 calea ferata primeste unul sau mai multe numere, dupa apele curgatoare, sau
canalele care o intersecteaza;
 drumului national i se acorda un singur numar daca strabate numai
extravilanul si nu intilneste ape, canale sau cai ferate;
 drumurile judetene, comunale si de exploatare urmeaza in continuare aceasta
ordine.
Prin fragmentarea si numerotarea cadastrala separata a detaliilor liniare se evita
inscrierea de doua ori in evidente suprafetele portiunilor intersectate.

7.2.3 Numerotarea cadastrala in intravilan

 Operatia se desfasoara in conformitate cu instructiunile tehnice actuale care prevad

printre altele :
 intravilanele unui teritoriu adimistrativ se numeroteaza separat, fiecaruia
atribuindu-se codul de identificare in baza de date “2”, “3” si in continuare cite
unul pentru fiecare sat (cartier);
 initial se trec la numerotarea sectoarelor cadastrale si apoi efectiv a corpurilor
de proprietate din cadrul acestora. Numerele atribuite de la 1 la n incepind de
la primul sector in succesiunea lor normala se inscrie practic o singura data pe
plan cu cifre de 3 mm ;
 in continuare se numeroteaza parcelele componente ale corpului tot cu cifre
arabe de la 1 la n dar urmate de categoria de folosinta incepind cu “constructii,
curti”.
  Alte recomandari, prevazute in normative si demne de retinut, sunt:
 strazile si celelalte detalii liniare, ce delimiteaza sectoarele cadastrale, se
inregistreaza separat, constituind “cvartalul zero”a carui numerotare urmeaza
ordinea aratata anterior ;
 bulevardele si strazile principale vor avea un singur numar cadastral, iar
restul strazilor vor fi divizate pe tronsoane, suprafata din intersectie atribuindu-
se celei de rang superior.

7.4 . DETERMINAREA SUPRAFETELOR IN CADASTRU

 Suprafata unui teren, cu granite clar delimitate (parcela, sector cadastral),

reprezinta intinderea acestuia si se exprima in metri patrati (valoare rotunjita). Din punct de
vedere topografic si cadastral ea reprezinta aria conturului inchis, proiectata intr-un plan
orizontal, de referinta, care intersecteaza practica deoarece aceasta marime:
 reprezinta baza constructiilor si a productiei vegetale, ambele dezvoltindu-se
pe verticala si nu perpendicular pe suprafata terenului;
 se obtin automat, sub aceasta forma, prin reducerea la orizont a distantelor
(inclinate) reprezentate in plan.
Planul orizontal de referinta pentru reprezentare poate fi planul secant unic in teritoriile
din zona cercului de deformatie nula sau un plan secant local in zonele unde deformatiile
regionale provoaca erori de suprafata ce pot depasi tolerantele .

 Pentru cadastru determinarea marimii unui teren constituie un obiectiv de baza al

partii tehnice. Operatia are o importanta deosebita deoarece suprafata:
 este principala insusire a parcelei, definitorie, alaturi de unitatea teritorial
adiministrativa, proprietar, calitatea, categoria de folosinta;
 permite, alaturi de acesti indicatori, accesul in prelucrarea datelor pe nivel de
corp de proprietate, sector cadastral, teritoriu administrativ, etc.
 Metodele de determinare a suprafetei sunt cele cunoscute – numerice, macanice si
grafice – fiecare cu mai multe procedee prezentate anterior. Intrucit ridicarile numerice
(digitale) sunt obligatorii se intelege ca suprafetele se vor determina cu precadere pe cale
analitica, din coordonate. Privite in ansamblu, distingem (tab. 2):

Determinarea suprafetelor in cadastru

Tab. 2
Procedeul Date de baza Mod de Rezolvare Precizie
determinare efectiva
a)Ridicari Din Calculator Maxima, ce
Analitic numerice topo- coordonate manual depinde de
fotogrammetrice (analitic) sau/si procurarea
b)Planuri digitizare computer + datelor de baza
soft
Mecanic Planimetrie Planimetrie Functie de
Planuri de diferite precizia
redactate grafic tipuri ridicarii, scara
Grafic (analogice) Descompuneri Masuratori si starea
in figuri grafice planului
geometrice si calcule
  procedeul analitic, din coordonate, ca cel mai sigur, ce devine obligatoriu
pentru aproape toate suprafetele (teritorii administrative, extra si intravilanele,
sectoarele cadastrale, corpuri de proprietate si/sau parcele in lipsa acestora). La
ridicarile numerice rezultatele sunt evident superioare fata de cazul folosirii
unor coordonate rezultate prin digitizarea planurilor existente .
 procedeul mecanic, productiv in special prin folosirea planimetrelor moderne,
(digitale, computerizate), destul de scumpe, care este aplicabil doar in cazul
parcelelor din cadrul corpurilor de proprietate si mai putin la verificarea
calculelor analitice. Rezultatele depind de scara planului, precizia ridicarii,
forma suprafetei, suportul si starea in care se prezinta, etc;
 procedeele grafice, practic abandonate, se admit, la limita, doar pentru
parcelele componente ale corpului de proprietate. Dispune de posibilitati
limitate ca precizie si randament, determinarile fiind conditionate de aceleasi
elemente ca la procedeul mecanic .
 Precizia evaluarilor depinde, in esenta, de felul ridicarilor, specifice unei anumite
scari si de procedeul de determinare a suprafetelor.
Eroarea in procente din suprafata totala, in cazul calculului analitic, din coordonate, si
al unor terenuri cuprinse intre 0,5 – 10 ha, reprezinta pentru:
 ridicari topografice numerice
din cadrul oraselor mari si incinte
industriale, la scara 1/500 (1/1000) ……………………….±0,1-0,03%;
 ridicarile aerofotogrammetrice (digitale),
din centrele urbane rurale si
industriale, la scara 1/1000 (1/2000)……………………...±0,2-0,05%;
 ridicari aerofotogrammetrice existente
sub forma grafica, analogica, din extravilan,
cu coordonate deduse prin digitizare, in zonele
de ses, la scara 1/500 (1/2000)……………………………….±0,8-0,18;
 ridicari combinate, fotogrammetrice si
topografice din extravilanele de deal si
intravilanele de ses la scara 1/2000…………………………0,5-0,01%;
Valorile de mai sus sunt orientative si dependente, evident, de calitatea masuratorilor
ce au stat la baza calculului coordonatelor.

7.4.1. Succesiunea determinarilor

 Efectiv, suprafetele din cuprinsul unui teritoriu administrativ se calculeaza pe cale

analitica, intr-o anumita succesiune, in fiecare etapa continutul lucrarilor si constrolul specific
fiind asemanator.
Ca baza si conditie de constringere se iau suprafata totala si cea a componentelor sale –
respectiv a extravilanului si ale intravilanelor – stabilite prin delimitarea cadastrala .
Controlul, ca suma ultimelor sa fie egala cu prima, trebuie sa fie asigurat, asa cum s-a aratat,
intrucit punctele ce le definesc sunt, in parte, comune.
 In extravilan determinarile cuprind:
 calculul suprafetei sectoarelor cadastrale (tarlalelor) si al detaliilor liniare
(drumuri, cai ferate, canale, s.a.) din coordonate;
 controlul prin suma lor care trebuie sa fie egala cu suprafata cunoscuta a
extravilanului;
 calculul ariilor parcelelor componente dintr-un sector cadastral si
compararea sumei lor cu valoarea acestuia pentru verificare.
  In fiecare intravilan calculul vizeaza:
 determinarea suprafetelor sectoarelor cadastrale (cvartalelor) si al detaliilor
liniare componente, din coordonate;
 verificarea prin suma acestora care trebuie sa coincida cu aria totala a
intravilanului;
 calculul analitic al suprafetelor corpurilor de proprietate si controlul lor
deasemeni pe sectorul cadastral apartinator;
 determinarea ariilor parcelelor si eventual al subparcelelor din cadrul
diecarui corp pe cale analitica, eventual prin planimetrare, sau la limita chiar
grafic, daca delimitarile s-au facut prin procedee simple (cu ruleta);
 controlul in ultimele cazuri este acelasi prin suma ariilor parcelelor
componente (eventual subparcele) care trebuie sa fie egala cu cea a corpului de
proprietate sau o diferenta tolerabila;
 compensarea neinchiderilor proportional cu marimea parcelelor
(subparcelelor) astfel incit conditia de egalitate de mai sus sa fie respectata.

7.4.2. Precizari finale

 In viziunea moderna, procesul de calcul al suprafetelor in cadastru, este in

intregime automatizat. In cadrul unui sistem on-line constituit dintr-un calculator PC, un
digitizor etalonat la precizia de ±1 mm si o imprimanta grafica (plotter) se executa:
 calcule partiale pentru inchiderea pe suprafete de referinta si compensare la
nivelul suprafetelor elementare (parcelele);
 stocarea datelor pe suporturi magnetice, in scopul prelucrarii lor ulterioare,
inclusiv la redactarea automata a registrelor cadastrale;
 obtinerea planului cadastral la scara dorita, daca ploterul din configuratia
amintita are o capacitate corespunzatoare.
 Precizia determinarilor din coordonatele deduse prin digitizarea planurilor
fotogrammetrice este apropiata de cea obtinuta pe cale grafica avind in vedere erorile de
restitutie, de trasare a contururilor si de masurare pe plan. Aceste erori sunt reduse la
procedeul analitic in care masuratorile de baza se fac pe modelul optic si procesul de
prelucrare este automatizat .
 Privitor la valorile finale ale determinarilor mai retinem urmatoarele:
 suprafetele deduse si notate in metri patrati cu doua zecimale, se inscriu in
documentele cadastrale general rotunjite la metri patrati.
 determinarile pentru cadastru pot diferi de suprafetele inscrise in actele
proprietarilor, uneori in unitati vechi. Nepotrivirile se aduc la cunostinta
acestora care pot face contestatii ce se rezolva doar pe cale juridica;
 in cartea funciara se vor inscrie numai suprafetele stabilite prin lucrarile de
cadastru general considerat prin lege ca un sistem unitar si obligatoriu.
 In final, calculul suprafetelor se incheie prin intocmirea unui centralizator, ce
sta la baza redactarii registrelor cadastrale.
Bibliografie
1 http://www.unibuc.ro/prof/osaci.costache_g

2 https://www.ct.upt.ro/users/CosminMusat

3 https://ro.wikipedia.org/wiki/Geodezie

4 www.scribd.com

5. www.usab-tm.ro

6. Topografie inginereasca

7. Automatizarea lucrarilor de cadastru, Gheorghe Tamaioaga, Daniela Tamaioaga

8. Cadastru general si cadastru de specialitate, Daniela Tamaioaga, Gheorghe Tamaioaga