TRATAREA APELOR CU SCHIMBATORI DE IONI - Dedurizarea si Demineralizarea -

1. INTRODUCERE
Schimb ionic
Fenomenul de schimb al ionilor, dintre o substanta insolubila scaldata de solutia unui
electrolit a fost observat inca de multa vreme de catre geologi si agronomi. Pentru prima
oara, procesele de schimb ionic au fost observate in anul 1833 de catre Fuchs, care a
constatat schimbul ionilor sodiu si potasiu din soluri cu ioni de Ca si Mg. In 1852J. Way a
constatat ca la contactul solului cu diverse solutii de saruri, metalele alcaline, alcalino -
pamantoase din sol trec in solutie printr-un proces de schimb cu cationii din solutiile
respective si a stabilit, ca acest schimb are loc in proportii echivalente ca si in procesele
chimice. Mecanismul schimbului ionic se explica prin faptul ca schimbatorul de ioni este
alcatuit dintr-un anion macromolecular insolubil si un cation slab legat, care poate fi usor
inlocuit de un alt cation mai electropozitiv. Procesele de schimb ionic fac parte din categoria
reactiilor de dublu schimb care au loc in sisteme eterogene solid - lichid (schimbatorul de
ioni - solutia unui electrolit) sau in sisteme omogene lichid - lichid, in cazul lichidelor
schimbatoare de ioni.
Ceea ce deosebeste procesele de schimb ionic, realizate cu ajutorul schimbatorilor de ioni,
de reactiile generale de dublu schimb, este faptul ca schimbatorii de ioni raman insolubili,
atat in forma lor de dinaintea procesului de schimb, cat si in forma pe care o capata dupa
efectuarea schimbului ionic. Reactiile de schimb ionic in prezenta schimbatorilor solizi sunt
reactii in medii eterogene, care se desfasoara la interfata solid - lichid, intre suprafata
schimbatorului de ioni si solutia electrolitului care il inconjoara
Datorita structurii poroase a schimbatorilor de ioni, suprafata de contact solid - lichid este
foarte mare si cu atat mai mare cu cat granulele de schimbator sunt mai mici si gradul de
reticulare al macromoleculei respective este mai mare. Procesul schimbului ionic se
realizeaza in doua stadii succesive: absorbtia ionilor hidratati din solutia de electrolit, la
suprafata schimbatorului si reactia de schimb ionic, pana la stabilirea echilibrului de schimb.
In primul stadiu al procesului, ionii hidratati din solutie seindreapta catre suprafata
schimbatorului de ioni datorita fortelor polare ale acestuia. Aici are loc concentratia ionilor
absorbiti pe o portiune mica de suprafata, datorita carui fapt se creeaza o presiune
interfaciala care poate fi evaluata la cateva kgf/cm2. In stadiul urmator, in interiorul peliculei
de lichid formata din cateva straturi de molecule, in cares e exercita presiunea interfaciala,
are loc reactia de schimb ionic. Datorita acestei presiuni, reactiile de schimb ionic decurg
conform principiului lui Le Chatelier, cu deplasarea echilibrului spre formarea preferentiala a
produsului mai dens, sau spre reactia cu contractie de volum.
Reactiile de schimb ionic care se desfasoara in filmul lichid de la interfata solid - lichid este
inca nelamurita din punct de vedere teoretic, dar se poate explica prin:
teoria retelei cristaline
teoria stratului dublu electric
teoria echilibrului de membrana a lui Ponnan
Notiuni despre schimbatorii de ioni
Exista substante care in anumite conditii, pot schimba anumiti ioni pe care ii poseda (Na+,
K+) , cu alti ioni (Ca2+, Mg2+) apartinand altor substante. Aceste substante au fost numite
schimbatori de ioni.
Schimbatorii de ioni ocupa un loc din ce in ce mai important in economia noastra nationala.
In stadiul actual al dezvoltarii industriei in tara noastra, si cu deosebire al industriei chimice,
care a luat un avant fara precedent cand s-a pus un accent deosebit pe introducerea
procedeelor tehnologice moderne, folosirea pe scara larga a schimbatorilor de ioni
constituie un criteriu esential de promovare a tehnicii celei mai avansate. Importanta
deosebita a schimbatorilor de ioni in tehnica moderna consta in faptul ca ei sunt utilizati in
tot mai multe domenii industriale. De altfel, schimbatorii de ioni (aplicatiile acestora) se
extind in toate sectoarele industriale, simplificand procesele tehnologice si marind
randamentele de fabricatie. Aplicarea procedeelor bazate pe utilizarea schimbatorilor de
ioni permit in cea mai larga masura imbunatatirea produseor, scaderea pretului de cost si
marirea productivitatii muncii.
Cea mai complexa si mai plina de interes dintre toate aplicatiile sistemului ionic o ofera
demineralizarea totala a apei, apa fiind unul din factorii de baza ai procesului industrial.
Schimbatorii de ioni sunt folositi nu numai la dedurizarea si demineralizarea apei, dar si in
multe alte domenii industriale cum ar fi:
- Cromatografia
Prepararea reactivilor puri
- Prepararea bauturilor
- Industria chimica
Purificarea inaintata a substantelor organice si anorganice
Purificare solventi
Preparare acizi si baze din saruri
- Prelucrarea suprafetei metalelor
Galvanizari
Recuperare metale pretioase
- Procese catalitice.

4.4.2 Purificarea apei

 Purificarea apei se realizează prin diferite procedee în funcţie de
destinaţia ei finală.

Din apa potabilă, impurităţile mecanice se îndepărtează prin

sedimentare, etapă în care se adaugă şi substanţe chimice cu proprietăţi
coagulante ca de exemplu Al2(SO4)3 care prin hidroliză se transformă în
Al(OH)3, sub formă de gel ce înglobează o parte din impurităţi:

Al2(SO4)3 + 6H2O 2 Al(OH)3 + 3H2SO4

După sedimentare apa se filtrează prin straturi de nisip din ce în ce mai

fin şi în final se sterilizează cu diferiţi agenţi oxidanţi: ozon, hipoclorit de
natriu, clor, radiaţii ultraviolete.

Necesarul de apă în laboratoare se obţine prin distilarea apei potabile.

Apă de înaltă puritate se poate obţine prin distilare dublă (apă bidistilată),
triplă etc.

Apa industrială, utilizată ca agent termic sau ca materie primă în

sinteze, se purifică prin dedurizare şi demineralizare.

Dedurizarea este operaţia de îndepărtare a ionilor de Ca2+, Mg2+ şi

Fe2+ din apa dură. Operaţia se realizează prin precipitarea acestor ioni sau
prin reţinerea lor pe schimbători de ioni.

Duritatea temporară se poate îndepărta prin:

a) fierberea apei dure:

Ca(HCO3)2.nH2O CaCO3 + CO2 + (n+1) H2O

b) tratarea apei dure cu lapte de var:

Ca(HCO3)2.nH2O + Ca(OH)2 = 2CaCO3 + (n+2) H2O

c) tratarea apei dure cu hidroxid de natriu (sodă caustică):

Ca(HCO3)2.nH2O + 2NaOH = CaCO3 + Na2CO3 + (n+2) H2O

Duritatea totală se poate înlătura prin:

a) tratarea apei dure cu carbonat de natriu (sodă de rufe):

CaCl2.nH2O + Na2CO3 = CaCO3 + (nH2O + 2NaCl)

b) tratarea apei dure cu fosfat trisodic sau cu polimetafosfat de sodiu:

3CaCl2.nH2O + 2Na3PO4 = Ca3(PO4)3 + (3nH2O + 6NaCl)

mCaCl2.nH2O + 2(NaPO3)m = mCa(PO3)2 + (mnH2O + 2mNaCl)

c) trecerea apei dure peste schimbători de ioni.

Schimbătorii de ioni sunt substanţe macromoleculare naturale (zeoliţi),

artificiale (permutiţi) sau sintetice (răşini) care au proprietatea de a
schimba ionii lor cu ionii din soluţiile cu care intră în contact şi în care nu se
dizolvă.

Zeoliţii se notează Z-Na, unde Z este un rest macromolecular; ei sunt

silicaţi hidrataţi care conţin ioni de aluminiu şi ioni ai metalelor alcaline.

Permutiţii, se notează P-Na unde P este un rest macromolecular; ei sunt

silicaţi dubli de aluminiu şi sodiu, obţinuţi prin topirea cuarţului cu caolin, cu
carbonat de sodiu sau cu sulfură de sodiu şi cărbune.
 Răşinile sintetice, conţin un rest organic, R, care este un produs reticulat
de copolimerizare, de tip stiren-divinilbenzen. Pe acesta se află grefate
grupe active acide (carboxil, -COOH, sulfonice, -SO3H sau fenolice -OH) sau
bazice (amine, -NH2, sau amine N-substituite).

Răşinile acide şi sărurile lor cu metale alcaline (uzual cu sodiu) au

proprietatea de a schimba cationii pe care îi conţin, inclusiv H+ cu cationi
din soluţiile cu care vin în contact. Aceste răşini sunt cation-active şi se
numesc cationiţi. În reacţiile de schimb ele se simbolizează R-H respectiv R-
Na.

Răşinile cu caracter bazic sunt anion-active, se numesc anioniţi şi au

proprietatea de a reţine anionii din soluţiile cu care vin în contact. În
reacţiile de schimb ionic se simbolizează R-OH sau R-Cl funcţie de anionul ce
poate fi schimbat (hidroxid, respectiv clorură).

În România, răşinile schimbătoare de ioni se fabrică la VIROLITE Oraşul

Victoria. Alte sortimente de răşini schimbătoare de ioni, fabricate în lume
sunt de tip Amberlite, Wolfatite, Dowex, Sephadex, Duolite etc.

Pentru dedurizarea apei, schimbătorii de ioni sunt încărcaţi în coloane de

dimensiuni corespunzătoare cu debitul de apă care se tratează. Schimbul
ionic se realizează de obicei în două coloane – una de cationit, cealaltă de
anionit – care funcţionează în paralel cu alte două coloane în care se face
regenerarea schimbătorilor uzaţi.

Dacă se consideră că duritatea este imprimată de prezenţa CaCl2,

schimbul ionic care duce la dedurizarea apei poate fi reprezentat prin
ecuaţiile:

Z-Na + (CaCl2.nH2O) Z2Ca + (nH2O + 2NaCl)

P-Na + (CaCl2.nH2O) P2Ca + (nH2O + 2NaCl)

apă dedurizată

Reacţiile care au loc la trecerea peste un cationit sintetic conduc la

obţinerea de apă dedurizată, cu caracter acid:
 R-COOH(s) + (CaCl2.nH2O)(l) (R-COO)2Ca(s) + (nH2O + 2HCl)(l)

2R-COOH(s) + (Na2SO4.nH2O)(l) 2RCOONa(s) + (nH2O + H2SO4)(l)

Prin trecerea apei rezultate peste un anionit se obţine apă în care nu se

mai găsesc nici un fel de ioni străini, numită apă demineraliazată:

R-NH2(s) + (nH2O + HCl)(l) R-NH3]+Cl-(s) + nH2O(l)

Dacă se utilizează răşini schimbătoare de ioni, apa dură este trecută întâi
peste un cationit apoi peste un anionit, Fig. 4.4.

Pentru regenerarea schimbătorilor de ioni se folosesc soluţii concentrate

de clorură de sodiu (saramură), soluţii concentrate de acizi (de obicei HCl 4n)
respectiv soluţii concentrate de hidroxide de sodiu sau soluţii de concentraţii
medii de carbonat de sodiu:

P2Ca + 2NaCl 2 P-Na + CaCl2

(R-COO)2Ca + 2HCl 2R-COOH + CaCl2

2[R-NH3]]+Cl- + Na2CO3 2R-NH2 + 2NaCl + CO2 + H2O

[R-NH3]]+Cl- + NaOH R-NH2 + NaCl + H2O

 Fig. 4.4 Schema procesului de demineralizare a apei cu schimbători de
ioni