TRANSFORMĂRI SIMPLE DE STARE A GAZELOR

În termodinamică se consideră că procesele pe care le suferă agenţii

termici în interiorul instalaţiilor termice sunt compuse dintr-un ansamblu de
transformări termodinamice simple. Transformările simple reprezintă procese
termodinamice în cursul cărora variaţia parametrilor de stare se face după o
aceeaşi lege, neschimbată, din starea iniţială până în cea finală .
Transformările simple de stare sunt: izocora, izobara, izoterma, adiabata şi
politropa. Gazul este considerat gaz perfect.
Procesele care se desfăşoară în sensul de creştere a volumului se numesc
destinderi, iar cele care au loc în sensul diminuării volumului se numesc
compresiuni. În prezentarea de mai jos, diagramele sunt construite pentru un gaz
cu masa de o unitate, deci mărimile care intervin sunt mărimi specifice.

1 .Transformarea izocoră (legea lui Charles)

Transformarea izocoră se desfăşoară la volum constant:

v=ct , deci dv=0.
Se scrie ecuaţia de stare (1.4 a) pentru starea iniţială 1şi pentru cea finală 2
ale unui gaz perfect, într-o transformare la volum constant. Rezultă:
p1 v1 = RT1 p p
⇒ 1 = 2
p 2 v1 = RT2 T1 T2
Ecuaţia transformării izocore:
p
(1) = ct
T

p T

p2
T2
v1=v2=ct v=ct
T1
p1

s1 s2 s
v1 v

a) b)

Fig. 1 Reprezentarea transformării izocore

a)Diagrama mecanică; b)Diagrama calorică

Reprezentarea transformării izocore în diagrama p-v este un segment de

dreaptă perpendicular pe axa volumelor (fig. 1 a).
Lucrul mecanic schimbat cu mediul exterior este nul, deoarece volumul
rămâne constant:
 2
(2) l12 = ∫ pdv = 0
1
Schimbul de căldură între sistem şi mediul exterior în timpul transformării
izocore:
(3) q12 = u 2 − u1 + l12 = cv (T2 − T1 ) ; [J/kg]
Dacă q12 >0, ceea ce implică T2 > T1 înseamnă că gazul primeşte căldură
în timpul transformării, de la mediul exterior . Căldura q12 este proporţională cu
aria cuprinsă între curba transformării, axa absciselor şi cele două drepte verticale
corespunzătoare stării iniţiale şi finale reprezentate în diagrama calorică.

2. Transformarea izobară (legea Guy-Lussac)

Transformarea izobară se desfăşoară la presiune constantă:

p=ct , deci dp=0.
Se scrie ecuaţia de stare pentru starea iniţială 1 şi pentru cea finală 2 ale
unui gaz perfect, într-o transformare la presiune constantă. Rezultă :
p1 v1 = RT1 v T
⇒ 1 = 1
p1 v 2 = RT2 v 2 T2
Ecuaţia transformării izobare rezultă:
v
(4) = ct
T
Izobara se reprezintă în diagrama p-v printr-un segment de dreaptă
perpendicular pe axa presiunilor (fig. 2a). Lucrul mecanic schimbat de sistem cu
mediul exterior în timpul transformării:
2
(5) l 12 = ∫ pdv = p(v 2 − v1 ) = R(T2 − T1 ) [J/kg].
1
Lucrul mecanic este egal, în valoare absolută, cu aria dreptunghiului
mărginit de axa absciselor, izobară şi perpendicularele coborâte din capetele
izobarei pe axa absciselor .
Căldura schimbată cu mediul exterior:
(6) q12 = h2 − h1 = c p (T2 − T1 ) [J/kg] .
p T

p1=p2=ct T2
p1 p=ct
T1

v1 v2 v s1 s2 s

a) b)
Fig. 2 Reprezentarea transformării izobare
a)Diagrama mecanică; b)Diagrama calorică
 3.Transformarea izotermă (legea Boyle-Mariotte)

Transformarea izotermă se desfăşoară la temperatură constantă:

T=ct , deci dT=0.

p T

1
p1 T=ct
T
T=ct

2
p2
αi
v1 v2 s1 s2 s
v

a) b)

Fig 3 Reprezentarea transformării izoterme

a)Diagrama mecanică; b)Diagrama calorică

Se scrie ecuaţia de stare pentru starea iniţială 1 şi pentru cea finală 2 ale
unui gaz perfect, într-o transformare la temperatură constantă. Rezultă :
p1 v1 = RT
⇒ p 1 v1 = p 2 v 2 .
p 2 v 2 = RT
Ecuaţia caracteristică a transformării izoterme rezultă:

(7) pv = ct
p

T<T’<T”

T’’=ct
T’=ct
T=ct

Fig.4 Reprezentarea a trei transformări izoterme oarecare

În diagrama p-v , transformarea izotermă se reprezintă printr-un arc de

hiperbolă echilaterală (fig.3a). Coeficientul unghiular al tangentei la curbă este:
 dp p
(8) tgα i = =− .
dv v
Lucrul mecanic specific, schimbat cu exteriorul în timpul unei transformări
izoterme, exprimat în [J/kg]:
2 2
dv v p1 v p2
(9) l 12 = ∫ pdv = p1 v1 ∫ = p1 v1 ln 2 = p1 v1 ln = RT ln 2 = RT ln
1 1
v v1 p2 v1 p1

În diagrama p-v, lucrul mecanic specific este proporţional cu aria

suprafeţei determinată de axa absciselor, curba izotermică şi ordonatele extreme.
Schimbul de căldură se deduce din expresia primului principiu :
du = δq − pdv
şi din ecuaţia calorică pentru gaze perfecte :
du = c v dT .
Pentru transformarea izotermă, dT=0, rezultă:
δq = pdv; deci
(10) q12 = l12 [J/kg]
În cazul transformării izotermice a unui gaz perfect, cantitatea de căldură
schimbată cu mediul exterior (absorbită sau evacuată) se transformă integral în
lucru mecanic.
Teoretic, viteza de desfăşurare a unui proces izoterm este infinită. În
practică, nu există procese izoterme, deoarece viteza de desfăşurare a proceselor
este finită. Se pot considera izoterme acele transformări care se desfăşoară cu
viteză foarte mică, astfel încât gazul să aibă suficient timp pentru a evacua
/absorbi căldură şi a-şi menţine temperatura constantă. Apropierea proceselor
reale de caracteristicile izotermei se face, practic, prin răcirea instalaţiilor în care
se produc compresiuni.

4.Transformarea adiabată

Într-o transformare adiabată, agentul termic nu schimbă căldură cu

exteriorul:
(q12 = 0; δq = 0 ) .
Din ecuaţia primului principiu al termodinamicii:
δq = du + pdv
în care se înlocuiesc ecuaţiile calorice ale gazelor perfecte :
du = c v dT
dh = c p dT
şi ştiind că entalpia elementară este:
dh = du + pdv + vdp conform relaţiei de definiţie (2.13b), rezultă:
δq = c v dT + pdv = 0
δq = c p dT − vdp = 0
Egalând relaţiile de mai sus:
cp v ⋅ dp
(11) k= =−
cv p ⋅ dv
Rezultă:
 kpdv + vdp = 0
dv dp
k + = 0 ⇒ k ln v + ln p = ct
v p
Se obţine ecuaţia caracteristică a adiabatei:

(12) pv k = ct

Din ecuaţia de stare (1.4a) se obţine, prin derivare logaritmică:

dp dv dT
(13) + = .
p v T
Se derivează logaritmic şi ecuaţia caracteristică a adiabatei (1 2)şi
rezultă:
dp dv
(14) +k =0
p v
dp dT dv
Se înlocuieşte = − în ecuaţia (1 4) şi rezultă
p T v

+ (k − 1) = 0 ⇒ Tv k −1 = ct
dT dv
T v
Relaţia:
(15) Tv k −1 = ct
reprezintă o altă formă a ecuaţiei de stare a adiabatei.
Eliminând volumul între ecuaţiile (1 2) şi (1 5) se obţine
T
(16) = ct
k −1
p k
o a treia formă a ecuaţiei caracteristice a adiabatei.
p T

p1 T1

s=ct s1=s2=ct

T2
p2
αa
v1 v2 v s1 s

a) b)
Fig. 5 Reprezentarea transformării adiabate
a)Diagrama mecanică; b)Diagrama calorică
 În diagrama p-v , adiabata se reprezintă (fig.5a) printr-un arc de
hiperbolă, care are o pantă mai mare decât izoterma (relaţia 8). Panta
adiabatei este dată de relaţia:
dp p
(17) tgα a = = −k
dv v
Lucrul mecanic schimbat de sistem cu mediul exterior, în timpul
transformării adiabate este :
2
l 12 = ∫ pdv
1
Din expresia principiului întâi:
du = δq − pdv rezultă:
(18) δl = − du
şi , deci:
(19) l 12 = c v (T1 − T2 ) [J/kg].
În concluzie, într-o destindere adiabată, lucrul mecanic se efectuează pe
seama reducerii energiei interne a gazului. Într-o compresiune adiabată, lucrul
mecanic primit din exterior se transformă integral în energie internă. Expresia
lucrului mecanic se mai poate deduce :
2
l 12 = ∫ pdv unde pv k = p 1 v1k = p 2 v 2k = ct
1
2 dv v 1 − k − v11 − k p v − p2 v2
l12 = p1v1k ∫ = p1v1 k 2 = 1 1 =
1v
k 1− k k −1
(20)  k −1 
RT1 − RT2 p1v1   p2  k 
= = 1 −   
k −1 k − 1   p1  
 

În practică, transformările care pot fi considerate adiabatice sunt acele

transformări care se desfăşoară cu viteze mari, astfel încât gazul să nu aibă timp
să schimbe căldură cu mediul.

5 Transformarea politropică

Transformarea politropică reprezintă o transformare de stare generală, care

defineşte procesele termodinamice în cursul cărora agentul termic schimbă
energie sub formă de căldură şi lucru mecanic cu mediul exterior şi în care se
modifică toţi parametrii de stare p,v,T.
În practică, destinderea sau comprimarea gazelor nu se poate realiza în
mod riguros adiabatic şi nici izotermic. În procesele reale, schimbul de căldură
dintre agentul termic şi mediu nu poate fi împiedicat complet, pentru o izolare
adiabatică, după cum nu poate fi nici intensificat atât de mult încât temperatura
agentului să se menţină constantă în timpul procesului termodinamic. Procesele
reale de comprimare sau destindere din instalaţiile termice pot fi considerate
transformări politropice.
Transformarea politropică poate fi definită printr-o lege de variaţie a
presiunii şi volumului de forma:
(21) pv n = ct , în care n ∈ [−∞ ,+∞ ] reprezintă exponentul politropic.
Formulele de calcul stabilite pentru transformarea adiabatică, se pot folosi
pentru transformarea politropică înlocuind exponentul adiabatic, k, prin
exponentul politropic, n :
(22) Tv n −1 = ct
T
(23) = ct
n −1
p n
Forma curbei politropice în digrama p-v este de hiperbolă . În
termodinamică, prezintă interes transformările politropice care au exponentul
cuprins în domeniul 1<n<k.
Lucrul mecanic al transformării politropice va fi:
 n −1 
p 1 v1 − p 2 v 2 R(T1 − T2 ) p 1 v1   p 2  n 
(24) l 12 = = = 1 −   
n −1 n −1 n − 1   p 1  
 
exprimat în [J/kg]
Căldura unitară schimbată între sistem şi mediu:
(25) δq = c n dT sau, prin integrare:
(26) q 12 = c n (T2 − T1 ) [J/kg]
unde cn-reprezintă căldura specifică politropică,  J (kgK ) .
 
Căldura specifică politropică se deduce pornind de la expresia primului
principiu al termodinamicii, scrisă pentru un sistem închis:
du = δq − pdv = δq − δl
în care se înlocuiesc ecuaţiile calorice de stare precum şi relaţia lucrului mecanic
elementar dedusă din forma (22) a ecuaţ iei caracteristice a politropei:
du = c v dT
δq = c n dT
pv ⋅ dT RdT
δl = p ⋅ dv = − =−
(n − 1)T n −1
unde R = c p − c v ,  J (kgK )
 
Se obţine:
nc v − c p
cn = J 
 (kgK )
(27) ,
n−1
Căldura schimbată se mai poate, deci, calcula cu relaţia:
n−k
(28) q12 = c v (T2 − T1 ) , J 
 kg 
n −1
Transformarea politropică reprezintă un proces termodinamic general.
Particularizând valorile exponentului n în ecuaţia (21 ), se pot obţine celelalte
transformări termodinamice simple ale gazelor perfecte
n = 0 ; p = ct ; c n = c p -izobară
n = 1; pv = ct ; c n = ∞ -izotermă
 n = k ; pv k = ct ; c n = 0 -adiabată
n = ∞; v = ct ; c n = c v -izocoră
În fig.6 s-a reprezentat transformarea politropică pentru diferite valori
particulre ale exponentului politropic n. Se observă că, pe aceleaşi axe de
coordonate au fost trasate curbele caracteristice pentru izobară, izotermă, adiabată
şi izocoră, alături de două politrope, n > k şi 1 < n < k .
p

n=0

n=1
n=∞ 1<n<k
n=k
n>k
v

Fig.6 Reprezentarea politropei în diagramă mecanică